Spațiul Schengen

Spatiul Schengen reprezinta o zona de circulatie libera în Europa,

intre tarile membre care au eliminat (sau vor elimina) controalele pentru persoane
la frontierele dintre ele, astfel incat este (sau va fi) posibila trecerea
frontierei între oricare doua asemenea state fără a fi nevoie de acte de identitate
sau opriri de control.
Schengen, numele unui mic sat din Luxemburg, situat la frontieră cu
Germania și Franța, a devenit legat în mod inseparabil de liberă circulație a
persoanelor în Europa. În mica localitate luxemburgheza a fost semnat la 14 iunie
1985 Acordul Schengen de către Republica Federala Germania, Franta, Belgia,
Luxemburg și Olanda, urmand ca la data de 19 iunie 1990 să fie elaborata si semnata
“Conventia de punere în aplicare a Acordului Schengen” (intrată în vigoare în
1995), prin care au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor
membre (până în prezent, numărul statelor membre ajungand la 26, dintre care 22 de
state membre ale Uniunii Europene și 4 state asociate).
În anul 1999 în urma Tratatului de la Amsterdam, avand in vedere faptul că
Acordul Schengen corespunde unuia dintre principalele obiective ale pieței unice,
și anume liberă circulatie a persoanelor, s-a decis integrarea acestui acquis în
legislația Uniunii Europene.
La data de 21 decembrie 2007, într-un moment istoric, nouă state,
majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis granițele, fiind posibila
pentru prima data călătoria liberă peste fosta Cortina de Fier (expresie folosită
pentru a desemna linia de demarcație între Europa Rasariteana și Europa Occidentală
din timpul Războiului Rece).
Eliminarea controalelor la frontierele interne ale spațiului Schengen
înseamnă, pentru cetățenii Uniunii Europene, o mai mare libertate de mișcare și o
securitate sporită prin adoptarea unui set comun de reguli care se aplica la
nivelul statelor semnatare ale Convenției de punere în aplicare a Acordului
Schengen:
* Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne(trecerea frontierei se
poate realiza indiferent de ora și prin orice lor, cetățenii statelor membre
trebuind sa aibă asupra lor un document de identitate valabil);
* Reguli comune care se aplica tuturor persoanelor care trec frontierele externe
ale statelor membre UE;
* Armonizarea condițiilor de intrare și a normelor privind vizele și cooperarea
consulara;
* Cooperarea polițienească consolidată;
* Cooperarea juridica prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer
ale executarii hotararilor penale;
* Crearea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen (SIS).
Aderarea la spațiul Schengen nu este doar o decizie a statului care dorește
să se alăture. Țările trebuie sa indeplineasca o lista de condiții prealabile:
* Trebuie sa aplice setul comun de reguli ale spațiului Schengen (de exemplu reguli
care privesc controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, eliberarea
vizelor, cooperarea poliției și protectia datelor cu caracter personal);
* Țările trebuie să își asume responsabilitatea pentru controlul frontierelor
externe ale Uniunii Europene;
* Pentru a asigura un nivel ridicat de securitate în spațiul Schengen, statele
trebuie sa coopereze cu agențiile de aplicare a legii din alte tari Schengen și sa
opereze Sistemul de Informații Schengen.
Țările care aplica la spațiul Schengen sunt supuse unei “evaluări Schengen”
înainte de aderare și periodic, ulterior, pentru a asigura aplicarea corecta a
legislatiei.
Intrarea Bulgariei și României în spațiul Schengen s-a izbit, în luna
martie 2011, de opoziția unor state membre, precum Germania, Finlanda și Austria.
În urma intrării în Uniunea Europeană în anul 2007, România și Bulgaria ar fi
trebuit, potrivit înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de
la Maastricht, sa fie primite în zona Schengen in martie 2011. Intrarea a fost însă
amânată, ministrul de interne al Germaniei de la acea vreme, Thomas de Maizière
justificand opoziția Berlinului prin faptul ca “exista lipsuri în sistemul
justițiar și în domeniul corupției” în cele doua tari, fapte care ar fi
incompatibile cu apartenența la spațiul Schengen.
În iunie 2011 Parlamentul UE s-a pronunțat pentru intrarea României și
Bulgariei în spațiul Schengen, însă Consiliul Ministerial UE nu a accepta acest
lucru, cu motivatia unor insatisfactii exprimate de guvernul Olandei fata de
pretinsele deficiențe în domeniul anticorupției și combaterii crimelor organizate
ce ar exista în cele doua tari. Astfel, în toamna anului 2011, Olanda și-a
accentuat poziția opozanta în ciuda încercărilor diplomatice ale oficialilor de la
București de a concilia problema.
Consiliul pe Justitie și Afaceri Interne (JAI) din Uniunea Europeană a
decis, la data de 22 septembrie 2011 la Bruxelles, amânarea votului privind
aderarea României și Bulgariei la zona Schengen. Același consiliu, ce se reunește
în martie 2013, nu are o clară agenda privind acceptarea României și Bulgariei,
deși Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat ca cele doua
tari îndeplinesc condițiile specifice acceptarii, condiții conforme cu Acordul
Schengen.
România și Bulgaria sunt nemultumite și intricate de aceste poziții
politice, ele motivand ca argumentele contra aderării celor doua tari la spațiul
Schengen nu fac parte din criteriile de acceptare, aplicate concret la intrarea
altor state ale Uniunii Europene. Președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, a
declarat, în fața diplomaților străini, prioritatea politică pentru România a
intrării în spațiul Schengen. El a afirmat ca romania este la fel de angajata ca si
celelalte tari ale UE pentru asigurarea securității interne în Uniunea Europeană.
În prezent Romania aplica majoritatea dispozițiilor acquis-ului Schengen și
acționează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuție semnificativă la însăși
securitatea Spațiului Schengen, gestionand cu responsabilitate și eficienta peste
2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.
În contextul provocărilor de securitate actuale, finalizarea cat mai
urgență a procesului de aderare a României în zona Schengen apare ca o necesitate,
o expresie a încrederii în valorile europene dar mai ales un plus de securitate
pentru cetățenii europeni.
.