Sunteți pe pagina 1din 7

INIMA IMPARTITA

Text biblic: Matei 5:45-48


Loc/data: Oradea, 1977

Am ţinut mai multe predici inspirate din Predica de pe Munte a Domnului


Isus. Este vorba de predica Domnului Isus, pe care o găsim scrisă în Matei,
capitolele 5, 6 şi 7. Scopul acestei predici a Domnului Isus este să ne arate ce
este un copil al lui Dumnezeu, care e structura lui lăuntrică şi cum trăieşte un copil
al lui Dumnezeu în lumea aceasta. Vreau să adaug la aceasta că în cursul acestei
predici Domnul Isus spune de 17 ori „Tatăl vostru". Unul dintre punctele esenţiale
este Matei 5:45, unde spune: „ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri". Aşa
să vă purtaţi ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri. Şi totul culminează în
Matei 5:48, unde Domnul Isus arată scopul fundamental, scopul ideal al predicii
Lui: „Voi să fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit."
Pentru aceasta, Domnul Isus începe nu cu ce trebuie să facem, ci cu ce
trebuie să fim în noi înşine, iar în fericirile pe care le pune El chiar la începutul
predicii arată ce trăsături trebuie să fie în caracterul nostru. După ce ne arată ce
trebuie să fie în inima noastră, ne arată ce trebuie să fim noi faţă de lume: sare şi
lumină. Şi ca să fim sare şi lumină, El ne spune că noi nu numai că nu trebuie să
dăm în cap la cineva; noi nici măcar să nu-i zicem: „Prostule!" unui om. Atât de
mult să respectăm fiinţa umană încât nici atât să nu jignim pe cineva, zicându-i:
„Prostule!"
Noi, copiii lui Dumnezeu, o, Doamne, nu să nu comitem adulter, dar să
avem grijă şi cum ne uităm la o femeie! Să nu comitem păcatul în gândul nostru.
Noi nu numai să nu jurăm strâmb, dar să avem atâta sete de dreptate şi
de adevăr încât „da" al nostru să fie „da" şi „nu" al nostru să fie „nu".
Noi să avem o asemenea atitudine faţă de lumea aceasta încât nu numai
să nu răspundem cu mai rău celui ce vine cu rău la noi. In Legea lui Moise nu
aveai voie să scoţi doi dinţi la unul care ţi-a scos ţie numai unul. Se zicea că dacă
el ţi-a scos unul, scoate-i şi tu, dar numai unul. Domnul Isus spune: „Nu aşa!" El
spune: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine!" Când ţi-a făcut ţie
cineva rău, biruieşte-1 făcându-i bine. Celui ce te urăşte dă-i iubire. Celui ce-ţi dă
răutate, dă-i binecuvântare! învinge prin dragoste, învinge prin jertfă! Pentru ca
astfel „voi să fiţi desăvârşiţi, cum Tatăl vostru este desăvârşit!" Iată ce înseamnă
adevărat copil al lui Dumnezeu!
Doamne, pe o asemenea culme cine poate ajunge? Dar să punem altfel
întrebarea: Doamne, de ce nu suntem noi acolo unde ne vrei Tu? Care sunt
motivele pentru care noi nu suntem aşa cum ne vrei Tu, aşa cum ne-ai descris Tu
în Matei 5? „Vă spun de ce e aşa", ne spune Domnul Isus. Şi întreg capitolul 6 din
Matei nu e altceva decât un răspuns la întrebarea aceasta: De ce nu suntem noi
acolo unde ne vrea El? Şi Domnul Isus ne răspunde pe scurt: Voi nu sunteţi unde
vă vrea Dumnezeu, voi nu puteţi fi unde vă vrea Dumnezeu pentru următorul
motiv: Aveţi inima împărţită. Domnul Isus ne arată şase locuri unde inima noastră
este împărţită.
In primul rând, Domnul Isus ne spune: „Inima voastră e împărţită în
problema dărniciei." Noi am vrea să dăruim, pentru că aşa ne-a învăţat
Dumnezeu. El a dat ce a avut mai scump pentru noi. L-a dat pe Fiul Lui pentru noi.
Şi acum El ne învaţă: „Dăruieşte şi tu!" Fă ca Dumnezeu: Nu să-ţi dea ţie alţii, ci
să-i îmbogăţeşti tu pe alţii. Şi simţi că aşa trebuie să fie. Da, vrei s-o faci, dar vrei
să ştie şi alţii că o faci. Şi imediat suni din trâmbiţă: „Uite, ce i-am făcut, uite cât i-

1
am dat! Uite ce darnic sunt eu! Să ştie toată lumea cât sunt de darnic, ca să capăt
de la lumea asta o laudă: «Bravo! Ce om darnic eşti tu!»"
Vezi, prima divizare, primul loc unde inima ţi-e împărţită: Vrei să-i dai lui
Dumnezeu, dar trebuie să ştie şi oamenii. Nu eşti total pentru Dumnezeu aici. Nu
eşti total numai pentru Dumnezeu.
Al doilea loc unde e inima ta împărţită este problema rugăciunii. Vrei să te
rogi. îţi place să ai o viaţă de rugăciune, dar să ştie şi oamenii că eşti în
rugăciune, să vadă oamenii cât te rogi de frumos. Vezi, aici e o problemă aşa de
sensibilă, aşa de delicată.
Biserica aceasta a noastră, biserica Domnului de aici din Oradea a făcut
un salt enorm şi a dat un nou ton în ţara aceasta. Ştiţi când? Când a învăţat-o
fratele Liviu să se roage cu foc. Eu vă spun: Aici a început trezirea şi aici a început
lucrarea, când fratele Liviu v-a învăţat să vă rugaţi împreună. Când s-a rugat unul,
ceilalţi aţi spus cu toată inima: „Amin!" Au început aici rugăciuni cu foc.
Dar vedeţi, pe de o parte, când ne rugăm aşa cu foc, viaţa spirituală
creşte, este zidire reciprocă în biserică, este o încălzire reciprocă, este o
îndemnare reciprocă şi este pocăinţă. Toate astea se întâmplă aici când ne rugăm
cu foc. Dar vine şi Satana sa pângărească sfinţenia aceasta şi când te-ai rugat
aşa cu foc, vine şi-ţi şopteşte: „Grozav te-ai mai rugat!" N-a venit niciodată la voi
aşa, după ce v-aţi rugat?
Vine şi la predicator să-i spună: „Grozav ai predicat!" Odată Spurgeon, în
timp ce cobora scările de la amvon, s-a întâlnit pe scări cu Diavolul care i-a spus:
„Ai ţinut o predică grozavă!" Mai jos s-a întâlnit şi cu un frate care i-a zis:
- Frate, ai ţinut o predică grozavă!
Spurgeon i-a răspuns:
- Frate, nu trebuia să te grăbeşti aşa, că înainte de a ajunge jos,
deja mi-a şoptit şi Diavolul că am ţinut o predică grozavă.
Faci ceva pentru Dumnezeu, dar după aceea vine şi orgoliul să zică: „Vai
ce grozav ai fost!"
Acum veţi zice toţi despre mine: „Bun pocăit ăsta! Ce om grozav!" Iar
Diavolul, uite aşa, dintr-o dată, râde şi strică tot ce-am zidit noi.
Nu numai atât, dar eu am văzut şi altceva: în biserica noastră de la
Ploieşti, începuseră mamele să se „mănânce" între ele:
- Fiul meu se roagă mai grozav!
- Da de unde, fata mea! Când ea se roagă, toată biserica
izbucneşte în plâns.
- Al meu copil e mai grozav!
- Ba al meu, ba al meu! Concurenţă care dintre copii să fie mai grozav.

Observaţi, dintr-o dată, nu mai e slava lui Dumnezeu. Dintr-o dată nu mai
e focul şi nu mai e interes pentru mântuirea altora. E doar slava noastră, lauda
noastră. Inima e împărţită între Dumnezeu şi slava personală.
Al treilea loc unde inima e împărţită este problema postului, care merge
mână în mână cu rugăciunea. E atâta de minunat să pui o zi deoparte, două sau
trei, cât crezi că eşti îndemnat de Dumnezeu şi să spui: „Doamne, iau timpul
acesta şi-1 pun deoparte pentru Tine şi vreau ca în timpul acesta să stau înaintea
Ta. Prin foamea trupului meu vreau să-Ţi arăt că simt şi eu, că sunt serios în ce
vreau. Şi dacă urlă trupul meu de foame, eu spun: «Taci! Pentru că vreau să simt
din toată fiinţa mea că acum e o problemă de viaţă şi de moarte înaintea lui
Dumnezeu! Vreau să simt şi eu şi vreau să vadă şi Tata că acum, când mă duc
înaintea Lui, mă duc cu toată fiinţa şi cu toată seriozitatea.»" Acesta e rostul
postului. E o angajare totală a inimii. E o angajare cu trup şi suflet în rugăciune
apoi. Şi cum o perverteşte Diavolul din clipa în care căutăm slavă personală în
postul acesta, când căutăm să atragem atenţia asupra noastră!
Fraţilor, e atât de gingaşă problema aceasta, aşa de greu e să tragi linia şi

2
în problema dărniciei, şi în problema rugăciunii, şi în problema postului. Noi nu
putem, mai ales ca biserică, să nu le practicăm şi în public. Noi trebuie să ne
rugăm şi în public, trebuie să postim şi împreună ca biserică, trebuie să ne unim în
probleme de dărnicie şi de rugăciune şi post. Până unde-i unire totală şi de unde
începe tendinţa de a ne manifesta pe noi, de a ne lăuda pe noi? Aici fiecare dintre
noi trebuie să aibă grijă; unde e împărţită inima lui?
O altă divizare a inimii despre care ne vorbeşte Domnul Isus: comorile
noastre. Noi am vrea să ne strângem comoară în cer, dar cât mai mare comoară
şi pe pământ. „Nu se poate!" spune Domnul Isus. „Unde-i comoara voastră, acolo
e şi inima voastră." Nu poţi să fii cu inima împărţită. Şi dacă eşti cu inima împărţită
e necaz, e bai, e tragedie.
Altă problemă, tot legată de aceste comori, este tendinţa noastră de a sta
între Dumnezeu şi Mamona. Mamona este de fapt banul. Am vrea să fim cu
Dumnezeu, dar vrem şi bani cât mai mulţi. Şi nu ştim încotro să mergem, în ce
direcţie: către Dumnezeu mai mult sau către ban mai mult. Am vrea şi într-o parte,
şi în alta.
Cealaltă problemă în care Domnul Isus vede o divizare în noi este cea a
hainelor şi a hranei. Iarăşi am vrea să căutăm lucrarea lui Dumnezeu, am vrea să
ne dăruim total lui Dumnezeu, dar problema hranei şi problema hainelor ne-a
stors, şi uităm de Dumnezeu. Şi noi nu mai ştim unde e inima noastră: la
Dumnezeu sau la hrană şi la îmbrăcăminte?
Iată deci, dragii mei, ce ne spune Domnul Isus. Necazul nostru este inima
noastră împărţită. Şi acum vreau să vă spun de ce zice Domnul Isus că acesta e
necazul.
Să luăm o fată care vrea să se căsătorească, acolo la sat unde lumea e
mai mică şi toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Fata aceasta are doi
pretendenţi. Unul e frumos, e talentat, e chipeş, dar e sărac lipit pământului.
Celălalt e mai urât, e mai necioplit, dar e bogat. Are avere mare. Şi amândoi ar
vrea să se căsătorească cu ea. Şi fata stă între cei doi. Ii place cel chipeş şi bun,
dar acesta e sărac, iar cu el ar trebui să trăiască în lipsuri. Celălalt nu are
înzestrările acestea şi nu-i place ca om, dar e bogat, e primul în sat în bogăţie. Ea
ar fi mare doamnă, mare cucoană alături de el, dar nu i-ar plăcea să trăiască cu el.
Din clipa aceasta, orice alegere ar face fata, ea tot nefericită va fi. Din moment ce i
s-a pus problema în felul acesta, orice alegere face, ea va fi nefericită. Va fi
nefericită cu cel frumos şi sărac, pentru că tot timpul va visa la bogăţia celuilalt.
Când îi va merge rău cu acesta, se va gândi: Ce bine ar fi trăit în bogăţia celuilalt!
Dac-ar fi cu celălalt însă, ea tot timpul s-ar gândi la cel chipeş şi frumos şi ar zice:
„O, bogăţia pentru care am venit aici! Să stau cu urâtul acesta toată viaţa?" Şi
nefericită va fi. De ce-i nefericită fata asta? Pentru că ea are inima împărţită.
Pentru că ea nu ştie ce vrea. Pentru că ea nu e nici cu una, nici cu cealaltă. Ea şi-
a împărţit inima între om şi avere. Ar vrea şi omul, şi averea, iar în clipa în care
trebuie să facă alegerea, ea rămâne cu inima ruptă în două. Şi e nefericită o viaţă
întreagă datorită acestei rupturi în inima ei.
Medicii psihiatri de astăzi ne spun că una dintre cele mai mari cauze ale
bolilor, ale prăbuşirilor nervoase este această nehotărâre, această oscilare între
mai multe lucruri. Nu numai în problema măritişului. Uite, sunt atâţia tineri în
pragul alegerii unei meserii, în pragul realizării unui viitor şi sunt cu inima
împărţită. Le-ar place şi nu le-ar place acolo, parcă le-ar place mai mult dincolo.
Dar după ce merg într-o parte, tot timpul se gândesc: „Poate, era mai bine să mă
duc dincolo!" Şi ei niciodată nu sunt angajaţi total acolo unde au ales să meargă.
Un psihiatru a definit ce e fericirea în felul următor: „A fi fericit înseamnă a
te dărui cuiva sau unei cauze cu toată fiinţa, fără rezerve şi fără regrete." Aceasta
e fericirea: angajarea întregii fiinţe într-o direcţie, angajare totală a personalităţii
într-un loc. Omul fericit este omul acela care nu e împărţit lăuntric.
Acum, aici noi trebuie să pricepem de ce e mare tragedie în viaţa

3
pocăiţilor pe jumătate. A venit aici, a văzut binecuvântare, a văzut fericire, a văzut
har. Cum n-aş dori şi eu asta? Da, dar mai am şi o poziţie socială grozavă. S-o
pierd pe aceea? Eu mai vreau şi să adun pe orice cale. Eu mai vreau şi să-mi
satisfac alte pofte pe orice cale. îmi place să fiu pocăit, îmi place la Casa
Domnului, îmi place să mă înalţ sufleteşte, dar îmi plac şi astea. Ştii ce înseamnă
om fericit? Omul care se dăruieşte într-un loc cu toată inima, fără rezerve şi fără
regrete. Cum să fii tu fericit dacă nu te-ai dăruit cu toată inima? Cum să fii tu
fericit, dacă tu stai încă în această oscilare între Dumnezeu şi lumea aceasta?
Care este atunci soluţia? Domnul Isus ne dă soluţia în Matei 6:33: „Căutaţi
mai întâi împărăţia lui Dumnezeu." Eu v-am explicat de mai multe ori şi repet aici:
împărăţia lui Dumnezeu înseamnă, în primul rând, să accepţi voia lui Dumnezeu.
împărăţia lui Dumnezeu este un teritoriu unde se face voia împăratului. în
momentul în care eu spun: „în viaţa mea, e un teritoriu în care se face voia Iui
Dumnezeu aici pe pământ, aşa cum se face în ceruri", în clipa aceea eu devin
împărăţia lui Dumnezeu. Eu sunt împărăţia lui Dumnezeu. împărăţia lui Dumnezeu
a venit în mine. Dumnezeu e întronat pe tronul vieţii mele. Şi Domnul Isus ne
spune: „Vrei o viaţă totală? Vrei o viaţă împlinită, o viaţă adevărată? Iată soluţia:
Caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, adică caută în toate problemele voia lui
Dumnezeu."
în problema aceasta a alergării după bunuri materiale, a căutării bogăţiilor
materiale, Domnul Isus nu ne spune că noi n-avem nevoie de ele, dimpotrivă El ne
spune: „Tatăl vostru ştie că vă trebuie." Tatăl tău ştie că-ţi trebuie apartament sau
casă. Tatăl tău ştie că-ţi trebuie bani să-ţi cumperi alimente şi haine. Tatăl tău ştie
că-ţi trebuie mobilă. Dar căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Ce înseamnă
aceasta, în mod practic?
Aceasta înseamnă, înainte de toate, că acolo, în serviciul în care eşti, tu
spui: „Doamne Tată, eu sunt copilul tău. Mie îmi trebuie să câştig aici pâinea
copiilor mei. Mie îmi trebuie să câştig ca să-mi întreţin familia, dar eu caut mai
întâi împărăţia Ta, adică voia Ta. Doamne, eu am voie să fur?" El îţi va spune:
„Copilul meu, nu!" Şi atunci vei zice: „Doamne, mă limitez la ce primesc legal şi-Ţi
mulţumesc pentru cât îmi dai! Doamne, ca fiu al Tău, am eu voie să mint? Am voie
să înşel? Doamne Isuse, Tu ştii că îmi trebuie asta. Tu ştii că îmi trebuie bunurile
astea, dar eu caut întâi împărăţia Ta, adică eu caut întâi să fac voia Ta. Voia Ta e
să spun numai adevărul, să fiu cinstit. Doamne, eu caut întâi să fii Tu împărat aici,
şi dacă Tu mă vrei aşa - cinstit, corect - eu ascult ce-mi spui Tu. Eu fac voia Ta şi
aştept să-Ţi împlineşti făgăduinţa că-mi vei da „pe deasupra" lucrurile de care am
nevoie! Tu nu mă vei lăsa să mor de foame. Poate eu nu voi avea Dacia 1300,
cum au alţii care fac ceea ce fac, dar, Doamne Isuse, eu îţi voi da slavă şi fără
Dacia 1300, pentru că eu vreau, înainte de toate, să fie aici împărăţia Ta. Eu ştiu,
şi Tu ştii că-mi trebuie şi mie bani. îmi trebuie şi mie aceste bunuri materiale, dar
întâi e importantă împărăţia Ta, şi facă-Se voia Ta aici în mine, cum se face în
ceruri."
în problema aceasta a banilor, Pavel spune: „Banul este rădăcina tuturor
relelor." Şi pofta de bani este aceea care strică şi distruge, şi face monstruoase o
serie întreagă de suflete. „înşelăciunea bogăţiilor, spune Domnul Isus, reprezintă
spinii care înăbuşă sămânţa odată încolţită în sufletul copiilor lui Dumnezeu." Şi
atunci ce să fac eu cu banul acesta? Pentru că mie banul îmi trebuie. Dar, vedeţi,
aici începe frumuseţea vieţii de copil al lui Dumnezeu, în momentul în care acum îl
întrebi pe Dumnezeu: „Doamne, ce să fac cu banii aceştia? Eu aş vrea să fac
asta, dar dacă Tu nu mă laşi, dacă Tu pui prin Duhul Tău în mintea mea să ajut pe
cutare, Doamne, chiar dacă nu-mi fac eu casă, eu îl ajut. Dacă Tu mă înveţi pe
mine să renunţ la mine, eu fac şi asta." Poate că Dumnezeu vine şi spune: „Nu! Tu
fă-ţi casă! pentru slava Numelui Său. Dar problema e atât de delicată, atâta de
fină. Până unde folosirea banului tău e după voia lui Dumnezeu şi de unde începe
lăcomia şi de unde începe banul să te guverneze? De unde începe patima banului

4
să te înrobească?
Eu aud multe spovedanii. Vin la mine mulţi copii ai lui Dumnezeu şi îmi
spun căderile lor. Şi am auzit şi spovedanie ca aceasta: „Frate, intrase în mine o
patimă de îmbogăţire, că acum când mă gândesc la perioada aceea, mă
înspăimânt. Nu mai ştiam nimic, numai să adun, s-adun, s-adun oricum şi pe orice
cale. Nu mai aveam timp de Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai aveam ştire de
adunare, nu ai aveam timp nici de familie, numai să adun, să câştig. Când mă uit
înapoi, frate, la anii aceia, mi-e ruşine de mine. Cum am putut eu să fiu aşa?" Sau
mărturia unuia dintre soţi: „Frate, nu mai ştie altceva decât să câştige, nu mai ştie
altceva decât: «Celălalt are mai mult decât noi! Noi de ce să n-avem? Noi de ce
să nu ne facem mobilă mai frumoasă? De ce să nu ne cumpărăm şi noi maşină?
Hai să facem! Hai să trudim!» «Omule, hai să ne mai îngrijim şi de suflet!»"
S-avem! S-adunăm! Asta la copii ai lui Dumnezeu, fraţilor! Asta la cei
pocăiţi, care însă au ajuns înrobiţi de patimă, care au ajuns înrobiţi de bani.
Domnul Isus spune: „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona!" Dar la
oamenii aceştia, Mamona a devenit stăpân absolut.
„Unde e comoara ta..." spune Domnul Isus. Este ceva în viaţa ta la care ţii
cel mai mult. Unde îţi bate inima chiar acum? Gândindu-te unde ţi-ai pus banii?
Dacă-i fură cineva? Unde e acum interesul tău cel mai mare? Să-ţi faci ceea ce nu
au alţii? Unde e gândul tău cel mai mare? Să ajungi la o poziţie în care toţi să te
aplaude? Prestigiu? Renume? Situaţie? Sau pasiunea ta este: „Doamne, cum aş
putea şi eu fi un om de care să te slujeşti? Aş vrea şi eu, Doamne, să lucrez în via
Ta. Aş vrea şi eu să fiu total la dispoziţia Ta. Aş vrea ca şi prin mine să
binecuvântezi pe alţii. Aş vrea să-i mântui pe alţii şi prin mine. Doamne, pasiunea
mea e Evanghelia, pasiunea mea eşti Tu, pasiunea mea e cerul." Poţi să spui
asta? Care e pasiunea ta cea mai mare la ora actuală? Care e dorinţa ta cea mai
înfocată? Ce te domină, ce te stăpâneşte? împlinirea poftelor? împlinirea
patimilor? Ce ţi-a devenit ţie stăpân? Asta e problema pe care vrea Dumnezeu să
o defineşti în seara aceasta!
Şi, încă o dată, revin la problema aceasta a inimii împărţite. Nuexistă om
mai nenorocit decât un pocăit cu inima împărţită, sfâşiat între Dumnezeu şi dorinţa
de îmbogăţire, de slavă deşartă şi de împlinirea poftelor. Nu există om mai
nenorocit pe lumea asta ca un asemenea pocăit.
Nu ştiu dacă nu v-am mai povestit odată, dar dacă am povestit-o, o mai
repet... Eu am auzit odată o întâmplare care m-a zguduit şi care, de multe ori, caut
să mi-o imaginez. Spunea cineva despre nişte oameni sus-puşi: unul era medic,
unul era inginer, unul era profesor, toţi oameni ajunşi sus. Cândva au fost în Casa
Domnului, crescuţi în Casa Domnului. în adolescenţa lor s-au pocăit, s-au dat
Domnului, s-au botezat, dar, când au ajuns la facultate, când au ajuns pe o poziţie
mai mare, L-au uitat pe Domnul. Şi acum, fiind în poziţii pe care nu doreau să şi le
piardă, caută să facă totul acolo ca să fie văzuţi bine, să fie păstraţi în poziţiile
acelea. îmi spunea fratele care mi-a povestit că există undeva un grup de prieteni
de felul acesta, prieteni între ei, foşti pocăiţi, care câteodată se duc la ţară, la casa
unuia dintre ei, casa părintească a unuia dintre ei. Se duc acolo şi încep cu un
pahar de vin apoi două şi trei pahare de vin şi chefuiesc împreună. Şi, după două-
trei pahare de vin încep să cânte cântări de la adunare. Şi, cântând cântări de la
adunare, încep să plângă. Şi aşa se termină cheful lor cu cântări de la adunare şi
cu plâns. Eu n-am auzit în viaţa mea ceva mai tragic şi mai caraghios: şi de râs, şi
de plâns. Nu ştii ce să faci când te gândeşti la o scenă ca aceasta: să râzi sau să
plângi? Dar, amintiţi-vă cât e de trist sufletul acelor oameni. Gândiţi-vă cât e de
înspăimântătoare situaţia aceea! Oameni care se duc la chefuri şi care când se
duc acolo, în mijlocul chefului, ei îşi aduc aminte că ei sunt pocăiţi sau că au fost
pocăiţi, sau ar trebui să fie pocăiţi. Şi nu se simt acasă, nu se pot dărui total. Ştii
cum e pocăinţa unor asemenea oameni? Eşti pocăit numai atâta cât păcatul să
nu-ţi mai dea plăcere. Eşti suficient de pocăit ca păcatul să te mustre. Te duci la

5
păcat, dar păcatul nu-ţi mai dă plăcerea pe care ţi-o dădea înainte, ci, dimpotrivă,
acum ai ghimpii care te mustră. Eşti în situaţia aceasta că nu vii total nici aici, aici
nu mai ai bucurie, aici eşti mustrat, dar nici dincolo nu-ţi mai place, nici păcatul nu
te mai satură. E tragică, e îngrozitoare situaţia aceasta!
Ştiu că sunt şi aici asemenea oameni, care mă ascultă acum. Aici
vorbeşte Dumnezeu multora dintre voi şi vă spune: „Aici e tragedia ta! Eşti cu
inima împărţită şi tu nu mai ai bucurie nici într-o parte!" Credincioşi ca cei despre
care Domnul Isus în Apocalipsa spune că nu sunt nici reci, nici calzi. „Dacă ai fi
rece sau dacă ai fi în clocot! Atunci ai fi fericit! Şi mi-ar place de tine. Ori du-te şi
îngheaţă de tot, du-te şi stai atunci în păcat, ori fii în clocot şi fii total pentru Mine!
Dar, spune Domnul Isus, „Mie nu-Mi plac căldiceii." E ca apa aceea călduţă... Dacă
bei o apă rece te stampară, dacă bei una caldă te încălzeşti. Dar când bei una ca
leşia, ţi-e greaţă şi-o scuipi din gură. Aşa zice şi Domnul Isus despre aceştia: „Am
să te vărs din gura Mea, pentru că nu eşti nici rece, nici în clocot."
Aici ne vorbeşte cel mai bine prorocul Ilie. Ştiţi când a adunat el poporul
pe Cârmei şi le-a explicat: „Oameni buni, aţi ajuns o naţiune care se închină şi lui
Dumnezeu, şi lui Baal. Oameni buni, voi şchiopătaţi de ambele picioare, adică nici
cu Baal nu sunteţi total, nici cu Dumnezeu nu sunteţi total. Şi şchiopătaţi de
amândouă picioarele. Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Oameni
buni, hotărâţi-vă! Dacă Dumnezeu e Dumnezeu, atunci daţi-I totul lui Dumnezeu.
Dacă Baal e dumnezeu, atunci slujiţi-1 pe Baal. Haideţi să facem proba acum să
vedem care e: Baal sau Dumnezeu? Şi să hotărască acum preoţii lui Baal şi să
hotărăsc eu, iar voi ne puneţi la probă, şi să vedem care e Dumnezeu. Să fim
numai cu unul dintre ei, să fim total de o parte."
Am început prin a arăta că pe Domnul Isus îl interesează să fim adevăraţi
copii ai lui Dumnezeu, desăvârşiţi cum El este desăvârşit, să trăim o viaţă care să-
i facă cinste lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Şi am arătat apoi că punem întrebarea:
„Eu de ce nu pot fi acolo?" Iată de ce nu poţi fi acolo: Pentru că eşti cu inima
împărţită. Pentru că nu ştii tu ce vrei. Nu mai ştii ce vrei: ai vrea şi bogăţiile lumii, ai
vrea şi comoara din cer. Ai vrea şi slava lumii, ai vrea şi slava lui Dumnezeu. Ai
vrea şi curăţia Domnului Isus, dar te pângăreşti şi cu păcatele lumii. Nu vezi cât
eşti de nenorocit? Nu te recunoşti tu cât eşti de mizerabil? Nu ţi-a fost destul în
mizeria aceasta?
In seara aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu vine şi-ţi spune: „Fii om, fii om
adevărat!" In seara aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu vine şi spune: „Hotărăşte
odată: una sau alta!" Domnul Isus îţi spune: „Ori rece, ori în clocot!" Dar eu îţi
spun: Nu fugi de Dumnezeu! Dacă fugi ca aceia care caută slava lumii, să ştii că tu
eşti dintre aceia pe care Dumnezeu a pus mâna. Nu vei mai fi fericit acolo! Tu eşti
ca un om condamnat. Ori te dai total lui Dumnezeu şi vei fi fericit, chiar dacă toţi
oamenii te alungă, chiar dacă vei fi sărac lipit pământului, tu vei fi cu Dumnezeu şi
vei cânta că eşti al Lui, şi El e al Tău, şi vei fi bogat pentru că tot cerul va fi al tău.
Ori te duci în lume, dar, ţine minte, nu vei fi niciodată fericit acolo. S-a zis cu
fericirea ta! Fericirea ta de acum înainte nu mai este decât în Dumnezeu!
împlinirea ta nu mai este decât în Dumnezeu! Pentru fericirea ta, pentru sănătatea
minţii tale, pentru pacea sufletului tău, pentru fericirea căminului tău, în seara
aceasta, Dumnezeu zice: „Rupe-o cu cele două măsuri! Rupe cu oscilarea
aceasta! Termină cu divizarea aceasta! Dăruieşte-te Mie de tot, fără rezerve şi
fără regrete!
în seara aceasta, aceia dintre voi care v-aţi recunoscut în situaţia aceasta,
mărturisiţi-I lui Dumnezeu vina păcatului vostru: că aţi vrut să slujiţi şi Diavolului,
că aţi vrut să slujiţi şi părţilor trupului, că aţi vrut să găsiţi fericirea când într-o
parte, când într-alta. Mărturisiţi că aţi trăit cu două măsuri. Mărturisiţi că aţi venit
aici cu evlavie şi cu pocăinţă falsă, dar în adânc era cochetare cu păcatul, în
ascuns mai era trăire cu păcatul, dar eşti nefericit, şi eşti zbuciumat, şi ai
coşmaruri, şi eşti nesănătos lăuntric, pentru această trăire în două părţi, pentru

6
această trăire cu două măsuri, pentru aceste două feţe pe care le pui: una sfântă
şi alta trăită murdar în ascuns. Nenorocitul de tine! Bietul de tine! Sărmanul de
tine! De ce să nu fii om adevărat? De ce să nu fii om dintr-o bucată? Acolo-i
fericirea! „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!" Aceasta înseamnă, practic,
să spui în seara aceasta lui Dumnezeu: „Iată, Doamne, viaţa mea, care a fost
împărţită. Ţi-o deschid! Ţi-o dau! Instalează-Ţi tronul Tău în ea şi domneşte în ea,
Doamne! Ia-o total în stăpânirea Ta! Guvernează Tu, Doamne! Problema câştigării
hranei, problema banilor, problema îmbrăcămintei şi problema celorlalte - a
rugăciunii, a postului - toate problemele mele spun că inima mea a fost împărţită.
Fii de acum numai Tu stăpân în ea!" Hotărăşte acum, dă-I total fiinţa ta lui
Dumnezeu şi spune-I că în fiecare zi de acum înainte, în toate problemele tale îi
vei cere consimţământul, îi vei căuta voia şi vei trăi după voia Lui. Vei fi o bucăţică
din împărăţia Lui acolo unde trăieşti tu. Dă-I deci deplin viaţa ta. Fă-L Domn în
inima ta şi vei fi întreg, vei fi fericit, vei fi cu adevărat copil al lui Dumnezeu. Amin.