5

tipurilor de entităţi existente; determinarea categoriei entităţilor fundamentale

şi a
modu
lui în care restul tipurilor de entităţi depind ontologic de acestea; definirea
existenţei
ca totalitate.
În al doilea rînd (pentru a păstra simetria cu descrierea ontologiei
analitice),lucrarea evidenţiază accentul pus de ontologia structurală nu pe el
emente, ci pe structura
categorială a lumii, nu pe teorii locale, ci pe teorii generale. Dacă o primă
mişcare aabordării structurale constă în îmbogăţirea ontologiei cu structuri
(denumite şi,,mecanisme generative“, ,,particulari activi“ etc.), a doua mişcare
este recunoaştereainterdependenţei sau a conectibilităţii lucrurilor din lumea
naturală, pe care o teorieştiinţifică adecvată trebuie să le capteze. După cum
arată şi Friedel Weinert, structurile şi
nu evenimentele sînt recunoscute ca fiind ontologic primare, acestea generînd
patternurile
regulate şi fenomenele pe care le observăm în lume
10
.
În al treilea rînd, ontologia structurală oferă teorii constructive asupra
existenţeica totalitate, îndepărtîndu
-
se de modalitatea reductivă (sau chiar eliminativă) centrată pemereologie şi pe
teoria mulţimilor.

Aşa se face că
Arhitectura existenţei
, lucrarea cea mai importantă din cîmpul
filosofiei teoretice ce s-
a scris la noi după
Devenirea întru fiinţă
, demonstreazăconvingător că ontologia structurală este

caracterizată de un mai potrivit echilibrureflectiv al ontologiei cu ştiinţa şi că

în acest fel proiectul susţinut de profesorul IliePârvu este mai propriu pentru
gîndirea începutului de mileniu decît ontologia analiticăsau alte tematizări ale
existenţ
ei.2.
Posibilitatea experienţei

şi reconstrucţia

structuralistă
a
Criticii raţiunii pur
e
Cea mai recentă lucrare elaborată
de profesorul Ilie Pârvu,
Posibilitatea
experienţei. O reconstrucţie teoretică a
Criticii raţiunii pure

(Bucureşti, Politeia,
2004),
o lucrare de care nu se vorbeşte şi pe care publicul nu o poa
te aprecia la justa s