MATERIALITATEA LUMII ; EXISTENŢA SOCIALĂ ŞI UMANĂ

A. OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA ONTOLOGIEI

Ontologia (de la cuvintele greceşti ontos — fiinţă, existenţă — şi logos — teorie,
ştiinţă) reprezintă acel domeniu al reflecţiei filozofice care-şi propune
surprinderea fundamentelor existenţei, care formulează supoziţii asupra esenţei
universului cosmico-social-uman şi încearcă delimitarea şi clasificarea nivelurilor
şi modurilor fundamentale de manifestare ale acesteia.

Ideea şi preocuparea pentru o astfel de disciplină filozofică exista încă la

Aristotel ; el o numea „filozofie primă“ şi îi atribuia ca obiect „existenţa ca
existenţă“. Ulterior, această preocupare filozofică a căpătat denumirea de
metafizică —- disciplină metateoretică generală în raport cu toate celelalte
domenii de cercetare. Termenul de ontologie datează propriu-zis de la începutul
secolului al XVII-lea, impunîndu-se treptat în limbajul filozofic al epocii moderne
şi definitiv în cel al epocii contemporane.

1. Locul şi rolul ontologiei în sistemele filozofice

Problematica ontologiei ocupă un loc de seamă în gîndirea filozofică, deoarece ea
oferă premisele teoretice ale tuturor celorlalte discipline filozofice şi ale
tuturor domeniilor ştiinţei.

Ontologia începe prin a formula supoziţii despre existenţă în general, dar se

desăvîrşeşte printr-un discurs asupra existenţei umane, asupra problematicii şi
destinului omului contemporan. Pe temeiul problematicii ontologiei, toate celelalte
discipline filozofice, precum şi ştiinţele capătă o finalitate umanistă. De aceea,
în orice sistem filozofic, problemele de ontologie constituie un reper general
pentru rezolvarea tuturor celorlalte probleme filozofice, de la cele mai teoretice,
cu caracter pronunţat speculativ, pînă la cele mai concrete şi mai actuale cu care
se confruntă omul epocii contemporane.