Sunteți pe pagina 1din 113

UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” BACĂU

STATISTICĂ
Note de curs

Prof. univ. dr. Puiu Tatiana


Bacău, 2008

2
CUPRINS

Modulul 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL STATISTICII


1.1. Scurt istoric al evoluţiei statisticii
1.2. Obiectul şi metoda statisticii
1.3. Concepte (noţiuni) de bază folosite în statistică
1.4. Etapele demersului statistic
Sumar
Întrebări
Modulul 2. OBSERVAREA STATISTICĂ
2.1. Definiţia şi principiile observării statistice
2.2. Metode şi lucrări de observare statistică
2.3. Programul unei observări statistice special organizate
2.4. Erorile statistice de observare
Sumar
Întrebări
Modulul 3. PRELUCRAREA PRIMARĂ A DATELOR STATISTICE
3.1. Necesitatea prelucrării datelor statistice
3.2. Sistematizarea datelor statistice
3.2.1. Procedee de sistematizare
3.2.2. Tipologia grupărilor statistice
3.2.3. Probleme ale grupării statistice
3.2.4. Clasificări folosite în statistica macroeconomică
Sumar
Întrebări
Aplicaţii rezolvate şi propuse
Modulul 4. PREZENTAREA DATELOR STATISTICE
4.1. Serii statistice
4.2. Tabele statistice
4.3. Grafice statistice
Sumar
Întrebări
Aplicaţii propuse
Modulul 5. INDICATORI STATISTICI EXPRIMAŢI ÎN MĂRIMI ABSOLUTE ŞI
RELATIVE
5.1. Indicatori statistici în mărimi absolute
5.2. Indicatori statistici în mărimi relative
Sumar
Întrebări
Aplicaţii rezolvate şi propuse
Modulul 6. INDICATORI STATISTICI ÎN MĂRIMI MEDII
6.1. Definire, condiţii de calitate şi clasificare
6.2. Media aritmetică
6.3.Media armonică
6.4. Media pătratică
6.5. Media geometrică

3
6.6. Modul (Dominanta)
6.7. Mediana
6.8. Relaţii între valorile tendinţei centrale
Sumar
Întrebări
Aplicaţii rezolvate şi propuse
Modulul 7. INDICATORI Al DISPERSIEI
7.1. Indicatori simpli ai dispersiei
7.2. Indicatori sintetici ai dispersiei
Sumar
Întrebări
Aplicaţii rezolvate
Modulul 8. SERII CRONOLOGICE
8.1. Definiţie, clasificare, proprietăţi
8.2. Indicatori statistici utilizaţi în caracterizarea seriilor cronologice
8.2.1. Indicatori absoluţi ai seriei cronologice
8.2.2. Indicatori relativi ai seriei cronologice
8.2.3. Indicatori medii ai seriei cronologice
Sumar
Întrebări
Aplicaţii rezolvate şi propuse
Modulul 9. INDICII STATISTICI
9.1. Noţiunea de indice statistic şi problemele teoretice ale construirii sale
9.2. Tipuri de indici
9.2.1. Indici agregaţi
9.2.2. Indici calculaţi ca mărimi medii
9.2.3. Indici calculaţi ca raport de medii
Sumar
Întrebări
Aplicaţii rezolvate
Modulul 10. SERII TERITORIALE
10.1. Definiţie, clasificare şi particularităţi.
10.2. Indicatori statistici utilizaţi în caracterizarea seriilor teritoriale
10.3. Ierarhizarea unităţilor teritoriale
10.4. Indicii teritoriali
10.5. Extrapolarea în analiza teritorială
Sumar
Întrebări
Aplicaţie propusă
BIBLIOGRAFIE

4
Modulul 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL STATISTICII

1.1. Scurt istoric al evoluţiei statisticii

Statistica a apărut ca activitate practică, din necesitatea cunoaşterii, într-o formă măsurabilă,
a realităţii înconjurătoare şi a evoluat de-a lungul secolelor, pe un drum lung şi sinuos, spre statutul
de ştiinţă de sine stătătoare.
Deşi statisticieni de renume consideră că nu se poate vorbi despre statistică înainte de
mijlocul secolului al XVII-lea, totuşi lucrări cu caracter statistic s-au întocmit cu mult înainte de
această perioadă. Astfel de lucrări, cu specific militar şi fiscal, destinate a evidenţia resursele umane
şi materiale ale statelor au fost întocmite în Egiptul antic, în Grecia antică, în Roma antică etc.
Termenul de statistică derivă din latinescul „status”, cu sensul de stare politică. Se atribuie
profesorului german Gottfried Achenwall crearea şi introducerea (1746) termenului de „statistică”
pentru a desemna o ştiinţă a descrierii statului.
Statistica, ca ştiinţă, a apărut în urmă cu aproximativ trei secole. În secolele al XVII-lea şi al
XVIII-lea s-a creat şi dezvoltat, în Germania şi Anglia, un curent de gândire care îşi propunea să
descrie într-o formă sistematică situaţia diferitelor state constituite în acea epocă, prin prisma unor
caracteristici precum: populaţia, industria, comerţul, finanţele. Acesta s-a manifestat prin şcoala
descriptivă germană şi şcoala engleză a aritmeticii politice.
În cadrul şcolii descriptive germane statistica a apărut ca o ştiinţă menită să descrie statul
feudal prin intermediul datelor. Ea era orientată spre întocmirea de monografii şi spre compararea
resurselor statelor. Principalii reprezentanţi ai acestui curent de gândire sunt profesorii universitari
germani Herman Conring (1606-1681), Gottfried Achenwall (1719-1772) şi A. L. Schloser
(1735-1809).
În spiritul şcolii descriptive au fost întocmite şi în ţările române, în secolele al XVIII-lea şi
al XIX-lea, o serie de lucrări care reprezintă contribuţii valoroase la dezvoltarea statisticii.
Astfel, Dimitrie Cantemir (1673-1723) a scris „Descrierea Moldovei”, monografie cu
caracter geografic, economic, social, politic şi cultural, a cărei valoare ştiinţifică l-a impus printre
cei mai de seamă reprezentanţi ai statisticii descriptive europene şi i-a conferit titlul de membru al
Academiei din Berlin.
Nicolae Şuţu (1798-1871), datorită lucrărilor „Notions statistiques sur la Moldavie” şi
„Quelques observations sur la statistique de la Roumanie”, în care a descris situaţia economică cu
ajutorul datelor statistice, este considerat printre fondatorii statisticii româneşti.
George Bariţiu (1812-1893) a descris cu ajutorul cifrelor starea social-economică a
populaţiei din Transilvania. El a publicat numeroase articole în acest domeniu în revistele „Gazeta
de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Profesorul universitar Alexandru
Bărbat l-a considerat drept întemeietorul unei adevărate şcoli statistice în Transilvania.
Spre deosebire de şcoala descriptivă germană, şcoală tradiţională, care punea accentul pe
descrierea fenomenelor cu ajutorul cifrelor, în Anglia celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-
lea a apărut şi s-a dezvoltat o concepţie modernă, prin şcoala aritmeticii politice, orientată spre
analiza fenomenelor social-politice şi căutarea legităţilor care le determină manifestarea, pe baza
datelor şi calculelor matematice.

5
Principalii reprezentanţi ai şcolii aritmeticii politice sunt John Graunt (1620-1674),
William Petty (1623-1687), considerat părintele economiei politice şi întemeietorul statisticii ca
ştiinţă şi Edmund Halley (1662-1742).
Pe linia şcolii engleze a aritmeticii politice se înscrie şi activitatea statistică desfăşurată de
Ion Ionescu de la Brad şi Dionisie Pop Marţian.
Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) este un pionier al cercetării monografice româneşti,
prin cele trei monografii de judeţe pe care le-a realizat: Agricultura română din judeţul Dorohoi,
Agricultura română din judeţul Mehedinţi şi Agricultura română din judeţul Putna. De asemenea,
el este organizatorul primului recensământ modern al populaţiei din Moldova (1859) şi autorul
primului curs de statistică în limba română.
Dionisie Pop Marţian (1829-1865) este primul director al Oficiului Central al Statisticii din
România, organizatorul primului recensământ modern al populaţiei din Ţara Românească (1860) şi
întemeietorul primei reviste româneşti de statistică (Analele statistice).
O dezvoltare deosebită a înregistrat statistica datorită progreselor din domeniul matematicii,
în general, şi al calculului probabilităţilor, în special. Contribuţii remarcabile la progresul statisticii
au avut savanţi precum: Pascal (1623-1662) şi Fermat (1601-1667), creatorii teoriei
probabilităţilor; Jacques Bernoulli (1654-1705), autorul legii numerelor mari; Pierre-Simon
Laplace (1749-1827) şi Carl Friedrich Gauss (1777-1855), autorii legii normale a repartiţiei, a
metodei celor mai mici pătrate şi a teoriei erorii probabile a mediei.
În timp, statistica a devenit un instrument indispensabil tuturor ştiinţelor sociale. Un
eveniment deosebit în această direcţie îl constituie contribuţia remarcabilă adusă de matematicianul,
statisticianul şi demograful belgian Adolphe Quetelet (1796-1874) prin ceea ce el a numit
„statistica morală”, adică aplicarea teoriei probabilităţilor la studiul fenomenelor sociale. Alături de
contribuţia sa la teoria statisticii, amintim că este iniţiatorul, în 1853, a primului Congres
Internaţional de Statistică.
Adevăratul început al statisticii moderne poate fi localizat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului al XX-lea şi se datorează în mod deosebit lucrărilor lui Karl Pearson (1857-
1936), care a pus bazele statisticii internaţionale prin elaborarea testelor privitoare la semnificaţia
diferenţelor dintre valorile calculate şi cele empirice şi a lui Ronald A. Fischer (1890-1962), care a
elaborat teoria riguroasă a tragerii concluziilor din datele observate.
A doua jumătate a secolului al XX-lea este caracterizată prin diversificarea domeniilor de
aplicaţie ale metodelor statistice şi prin contribuţia unor savanţi precum Neyman şi Egon Pearson.
De asemenea, merită amintiţi pentru contribuţia lor la dezvoltarea statisticii româneşti din
secolul XX: academician Octav Onicescu (1892-1983), doctor Sabin Manuilă (1894-1964),
Anton Golopenţia (1909-1951), Gheorghe Mihoc (1906-1981), Nicolae Georgescu-Roegen
(1906-1994).
Statistica a evoluat şi continuă să evolueze sub impulsul necesităţilor practicii, ale
dezvoltării forţelor de producţie, al cuceririlor ştiinţei şi tehnicii. Ea şi-a lărgit continuu sfera de
aplicaţie, constituindu-se în statistici specializate, aplicate: statistica demografică, statistica
economică, statistica matematică, statistica medicală, statistica juridică, statistica informaţională etc.
Dar, indiferent de gradul de diversificare al statisticii în viitor, baza ei a rămâne statistica teoretică,
care oferă posibilitatea de descriere într-o formă concentrată a principalelor relaţii şi tendinţe ce se
manifestă în colectivităţile studiate.
În urma succintei prezentări a evoluţiei statisticii rezultă că drumul parcurs de aceasta este
similar cu al tuturor ştiinţelor, de la activităţile practice la elaborările teoretice ştiinţifice.

1.2. Obiectul şi metoda statisticii

Statistica este ştiinţa care are drept obiect de studiu variaţia curentă-continuă în timp, în
spaţiu şi din punct de vedere calitativ a fenomenelor şi proceselor de tip colectiv, în scopul
descrierii acestora şi a descoperirii legilor care guvernează manifestarea lor.
Ca disciplină ştiinţifică, statistica modernă cuprinde:
6
• statistica descriptivă sau formală, care are drept obiectiv culegerea datelor şi prelucrarea
acestora în scopul obţinerii informaţiilor statistice cu privire la starea şi evoluţia colectivităţilor;
• inferenţa statistică sau statistica inductivă, care are drept obiectiv determinarea
caracteristicilor unei colectivităţi oarecare pornind de la cunoaşterea unui eşantion din aceasta; ea
presupune măsurarea incertitudinii rezultatelor şi determinarea riscurilor pe care le implică luarea
unei decizii pe baza unor informaţii ce nu pot fi exhaustive;
• analiza statistică, care are drept obiectiv descoperirea a ceea ce este permanent, esenţial,
legic în variaţia fenomenelor şi proceselor de tip colectiv şi măsurarea influenţei factorilor care le
determină variaţia în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ.
Particularităţile obiectului statisticii:
• statistica studiază fenomenele social-economice de masă (de tip colectiv, stohastice sau
fenomene atipice), care prezintă proprietatea de a fi variabile în timp şi spaţiu şi în cadrul cărora
acţionează legile statistice;
• statistica studiază fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ, numeric.
Totalitatea operaţiilor, tehnicilor, procedeelor şi metodelor de investigare statistică a
fenomenelor şi proceselor de tip colectiv formează metodologia sau metoda statisticii.
Particularităţile metodei statisticii:
• observarea faptică reprezintă procesul complex de obţinere a datelor cu privire la
colectivităţile economico-sociale prin observarea, măsurarea şi înregistrarea unităţilor componente
sub aspectul caracteristicilor urmărite;
• exprimarea numerică este necesară datorită caracterului de masă a fenomenelor studiate de
statistică.
Tehnicile, procedeele şi metodele de investigare statistică se folosesc în studii concrete ale
fenomenelor şi proceselor de masă şi sunt sistematizate şi organizate pe etapele cercetării statistice:
culegerea datelor, prelucrarea şi analiza acestora.

1.3. Concepte (noţiuni) de bază folosite în statistică

Noţiunile fundamentale ale statisticii sunt: colectivităţile, unităţile, caracteristicile şi


indicatorii statistici.
Colectivitatea statistică, noţiune întâlnită şi sub denumirea de populaţie sau univers
statistic, reprezintă o asociaţie de elemente unite între ele printr-o trăsătură esenţial comună
denumită omogenitate.
Exemple de colectivităţi statistice: studenţii unei facultăţi înscrişi în primul an de studiu;
piesele fabricate într-o întreprindere pe parcursul unei luni; căsătoriile realizate într-un oraş într-o
perioadă analizată; personalul unei firme la un moment dat, etc.
Rezultă:
- colectivităţile se compun din fiinţe, lucruri, precum şi evenimente, fapte referitoare la
acestea;
- colectivităţile statistice sunt reale şi finite, spre deosebire de colectivităţile teoretice,
infinite studiate de matematică.
Omogenitatea statistică a elementelor unei colectivităţi reprezintă proprietatea acestora de a
fi, esenţial, de aceeaşi natură calitativă, de a aparţine aceluiaşi teritoriu şi aceluiaşi timp (moment
sau interval de timp).
Pentru corecta caracterizare şi delimitare a colectivităţilor statistice se impune clasificarea
lor, care se poate face în funcţie de diverse criterii, astfel:
a) după gradul de cuprindere sau numărul elementelor componente se deosebesc:
- colectivităţi totale, care cuprind totalitatea elementelor componente;
- colectivităţi parţiale (eşantioane sau colectivităţi de selecţie), care cuprind un număr
reprezentativ de elemente dintr-o colectivitate totală care, din motive diferite, nu poate fi
înregistrată în totalitate.

7
b) după natura elementelor componente se disting:
- colectivităţi statice sau de stări, a căror elemente componente sunt fiinţe sau lucruri, care se
definesc la un moment dat şi a căror volum se determină prin numărarea elementelor existente la
acel moment;
- colectivităţi dinamice sau de mişcări, a căror elemente componente sunt evenimente, fapte,
care se produc în mod continuu; volumul acestor colectivităţi se determină prin înregistrarea
elementelor în momentul producerii şi însumarea lor pentru un interval de timp ales.

Statică (de stări)

Totală
Dinamică
(de mişcări)
Colectivitate statistică
(univers, populaţie)

Statică (de stări)

Parţială
Dinamică
(de mişcări)

Fig. 1.1 - Clasificarea colectivităţilor statistice

Unităţile statistice reprezintă elementele componente ale unei colectivităţi statistice.


În funcţie de componenţa sau gradul de complexitate se disting:
- unităţi statistice simple, formate dintr-un singur element (exemplu: studentul în cadrul
grupei de studenţi);
- unităţi statistice complexe, formate din două sau mai multe unităţi simple şi care depind de
modul de organizare (exemplu: familia, grupa de studenţi în cadrul anului de studiu).

Simplă

Unitate statistică

Complexă

Fig. 1.2 - Clasificarea unităţilor statistice

Caracteristicile sau variabilele statistice reprezintă însuşiri, proprietăţi sau trăsături


esenţiale purtate de toate unităţile statistice ale unei colectivităţi.
O caracteristică statistică se notează cu literă majusculă (exemplu: X, Y, etc.), iar variantele
sau valorile, care reprezintă formele concrete de manifestare ale caracteristicii la nivelul fiecărei
unităţi statistice se notează cu literă mică (xi, yi, etc).
Mulţimea valorilor posibile ale unei caracteristici X reprezintă domeniul de variaţie al
acesteia şi se notează astfel:

X: (x1, x2, ..., xn) sau X: (xi), i = 1,2,...,n

8
Frecvenţa sau ponderea reprezintă numărul de unităţi la care se înregistrează aceeaşi valoare
xi a caracteristicii. Ea se poate exprima în unităţi absolute (frecvenţă absolută), caz în care se
notează cu ni sau cu ajutorul mărimilor relative (frecvenţă relativă), caz în care se notează cu fi
(fi = ni / ∑ni).
Mulţimea perechilor (xi, ni) sau (xi, fi), i = 1,2,...,n alcătuieşte o distribuţie (serie) statistică.
Caracteristicile statistice se clasifică după diverse criterii, după cum urmează:
a) în funcţie de natura lor se disting:
- caracteristici de timp, care desemnează apartenenţa unităţilor la un anumit moment sau
interval de timp;
- caracteristici de spaţiu (teritoriale), care desemnează apartenenţa unităţilor la un anumit
teritoriu;
- caracteristici calitative, care exprimă esenţa, natura unităţilor.
b) în funcţie de modul de manifestare pot fi:
- caracteristici alternative (binare, binomiale), care nu pot lua decât două valori (exemplu:
admis-respins; masculin-feminin; prezent-absent);
- caracteristici nealternative, care pot lua valori diferite pentru câte unităţi statistice există în
colectivitate.
c) în funcţie de modul de exprimare există:
- caracteristici atributive (nenumerice), care se exprimă prin cuvinte şi nu se pot măsura
numeric (exemplu: meseria, naţionalitatea, religia);
- caracteristici cantitative (numerice), care se exprimă prin cifre (exemplu: vârsta, salariul) şi
pot fi discrete (exprimate prin numere întregi) sau continue (exprimate pe intervale).
Unităţile statistice componente ale unei colectivităţi au, în acelaşi timp, un mare număr de
caracteristici. În cadrul unei cercetări statistice se înregistrează şi se prelucrează doar acele
caracteristici care interesează în analiza întreprinsă.
Indicatorul reprezintă expresia numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un
fenomen social-economic din punct de vedere al compoziţiei, structurii, schimbării timpului, al
legăturii reciproce cu alte fenomene.

De timp
Atributivă
Alternativă (nenumerică)
Caracteristică
(variabilă) Calitativă
statistică Discretă

Cantitativă
Nealternativă
(numerică)

De spaţiu Continuă
(teritoriale)

Fig. 1.3 - Clasificarea caracteristicilor statistice

Indicatorul statistic reprezintă rezultatul numeric al unei numărări, al unei măsurări


statistice a fenomenelor şi proceselor de masă sau al unui calcul asupra datelor obţinute printr-o
înregistrare statistică.
Indicatorul statistic trebuie să îndeplinească două condiţii principale de valabilitate
ştiinţifică:
- să aibă un conţinut ştiinţific bine determinat, o definiţie sau o formulă a sa;
- să îndeplinească condiţia de comparabilitate (calitativă –un anumit indicator nu poate avea
două definiţii; în timp – posibilitatea oricărui indicator de a fi comparat direct sau cel puţin indirect
cu altul anterior; în teritoriu – atât pe plan naţional, cât şi internaţional).

9
Orice indicator statistic are drept trăsături esenţiale:
- conţinutul real, reflectând fenomene şi procese concrete;
- forma numerică, fiind rezultatul unui proces de cuantificare sau determinare;
- caracterul aproximativ, precizia reflectării depinzând de factori multipli.
Indicatorii statistici se pot clasifica după diverse criterii, cum ar fi:
a) în funcţie de modul de determinare se disting:
- indicatori primari, care sunt rezultatul unei măsurători statistice;
- indicatori derivaţi, care se obţin prin prelucrarea statistică a indicatorilor primari.
b) în funcţie de forma de exprimare există:
- indicatori statistici exprimaţi în mărimi absolute;
- indicatori statistici exprimaţi sub formă relativă;
- indicatori statistici exprimaţi sub formă de mărimi medii;
- indicatori statistici exprimaţi sub formă de indici;
- indicatori statistici exprimaţi sub formă de ecuaţii de estimare.
c) în funcţie de gradul de cuprindere, indicatorii statistici pot fi:
- indicatori statistici sintetici, reprezentând expresii numerice ale categoriilor economice de
sinteză (exemplu: produsul intern brut şi net, valoarea adăugată brută şi netă, venitul naţional
disponibil, rata inflaţiei);
- indicatori statistici analitici, reprezentând, în general, expresia numerică a componenţei pe
grupe sau a structurii unei colectivităţi.

Primari
Absoluţi

Relativi
Derivaţi
Indicatori Medii
statistici
Analitici Indici

Ecuaţii de
Sintetici estimare

Fig. 1.4 – Clasificarea indicatorilor statistici

Conţinutul şi formele pe care le îmbracă indicatorii statistici, precum şi etapa în care sunt
elaboraţi sunt strâns legate de funcţiile pe care le îndeplinesc.
Funcţiile indicatorilor statistici sunt următoarele:
• funcţia de măsurare, derivând din însuşi obiectul statisticii, care studiază aspectele
cantitative ale determinărilor calitative ale fenomenelor de masă, fenomene care sunt supuse
acţiunii legilor statistice ce se manifestă în condiţii concrete, variabile în timp şi spaţiu. Măsurarea
se face fie prin observare directă la nivelul fiecărei unităţi, fie printr-o operaţie de agregare sau
dezagregare a datelor statistice în structura orizontală sau verticală a sistemului. În urma acestor
operaţii rezultă indicatori exprimaţi în unităţi concrete de măsură, deci în mărimi absolute;
• funcţia de comparare se manifestă atunci când se urmăresc modificările ce apar în
volumul, structura şi dinamica fenomenelor ce fac obiectul studiului statisticii. În urma comparării
rezultă fie indicatori exprimaţi în mărimi absolute (dacă compararea s-a făcut ca diferenţă), fie
indicatori derivaţi, exprimaţi în mărimi relative, în unităţi abstracte (coeficienţi, procente, promile,
etc, dacă compararea s-a realizat ca raport);

10
• funcţia de analiză apare datorită relaţiilor care există între parte şi întreg, între factor şi
rezultat în cadrul studiului fenomenelor de masă. Cu ajutorul acestei funcţii se depistează şi se
înlătură acele valori care se îndepărtează semnificativ de la legitatea specifică de variaţie a
fenomenelor studiate.
• funcţia de sinteză presupune sintetizarea valorilor individuale diferite într-o singură
expresie numerică care va exprima ceea ce este esenţial şi tipic pentru o colectivitate. În urma
sintezei rezultă indicatori sub formă de mărimi medii sau agregate.
• funcţia de estimare se manifestă îndeosebi în teoria sondajului statistic unde, pe baza unor
indicatori calculaţi pe eşantionul reprezentativ, se estimează indicatorii corespunzători pentru
colectivitatea totală. Indicatorii rezultaţi au forma unor ecuaţii de estimare.
• funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei unor indicatori statistici este
specifică investigaţiei statistice.
Funcţiile indicatorilor statistici se manifestă într-o permanentă complementaritate.
În practica socio-economică, pentru caracterizarea multilaterală a stării şi dezvoltării unor
colectivităţi se folosesc sisteme de indicatori care se realizează sub îndrumarea organului central de
statistică.

1.4. Etapele demersului statistic

Demersul statistic sau investigaţia statistică reprezintă totalitatea operaţiilor de culegere a


datelor statistice, de sistematizare, grupare şi prelucrare, de stocare şi regăsire, analiză şi
interpretare, deci totalitatea acţiunilor concrete care se desfăşoară de la declanşarea unei cercetări
statistice şi până la finalizarea ei.
Demersul statistic cuprinde trei etape principale:
- observarea statistică;
- prelucrarea datelor statistice;
- analiza şi interpretarea rezultatelor.
Observarea statistică este prima etapă a unei investigaţii statistice în care se înregistrează,
după criterii unitare, datele individuale cu privire la fenomenul de masă studiat. Culegerea datelor
statistice se poate realiza fie prin procedee de înregistrare totală, folosind rapoartele statistice sau
recensămintele, fie prin procedee de înregistrare parţială (la nivelul unui eşantion), folosind sondaje,
anchete, monografii. În urma observării fenomenelor reale se obţin date statistice.
Prelucrarea datelor statistice reprezintă a doua etapă a demersului statistic şi presupune:
- sistematizarea datelor obţinute prin observarea statistică; operaţia se poate realiza prin
centralizare şi grupare, rezultând indicatori primari şi distribuţii (serii) statistice;
- prezentarea tabelară sau grafică a seriilor statistice;
- calcularea indicatorilor derivaţi (indicatori ai valorii centrale, ai dispersiei, ai formei de
repartiţie, ai variaţiei în timp şi spaţiu);
- măsurarea gradului de intensitate a legăturilor statistice;
- măsurarea influenţei factorilor asupra variaţiei fenomenelor;
- aproximarea modelelor de regresie şi de fond;
- prognozarea fenomenelor;
- estimarea parametrilor şi verificarea ipotezelor statistice.
În urma prelucrării datelor statistice se obţin indicatori primari şi derivaţi, informaţii
statistice asupra fenomenelor studiate.
Analiza şi interpretarea rezultatelor reprezintă a treia etapă a investigaţiei statistice, în
care informaţiile ce apar după prelucrarea datelor se confruntă şi se compară între ele în vederea
formulării concluziilor statistice care vor fi folosite în luarea deciziilor asupra fenomenelor reale.
Adesea etapa prelucrării datelor se îmbină cu cea de analiză, dat fiind că prelucrarea pe o
treaptă superioară se efectuează numai după analiza rezultatelor obţinute în urma prelucrării
anterioare.

11
Cele trei etape ale demersului statistic, deşi se desfăşoară separat în timp şi spaţiu, se
condiţionează reciproc deoarece sunt legate între ele atât prin obiectul şi scopul investigaţiei, cât şi
prin unitatea şi principiile metodologice folosite.
În figura 1.5 este prezentată proiectarea unei investigaţii statistice.

Definirea problemei: scopul şi obiectivele


Condiţii ale investigaţiei proiectate
realizării
demersului
statistic

Analiză teoretico-ştiinţifică şi practică


Documentare asupra investigaţiilor similare

Observarea statistică
Etapele
demersului
statistic
Prelucrarea datelor Banca de
statistice date

Analiza şi
interpretarea datelor

Utilizarea
rezultatelor
Decizii asupra fenomenelor reale
demersului
statistic

Fig. 1.5 – Proiectarea unui demers statistic

Sumar

Statistica a apărut ca activitate practică, din necesitatea cunoaşterii, într-o formă măsurabilă,
a realităţii înconjurătoare şi a evoluat de-a lungul secolelor, pe un drum lung şi sinuos, spre statutul
de ştiinţă de sine stătătoare.
Statistica este ştiinţa care are drept obiect de studiu variaţia curentă-continuă în timp, în
spaţiu şi din punct de vedere calitativ a fenomenelor şi proceselor de tip colectiv, în scopul
descrierii acestora şi a descoperirii legilor care guvernează manifestarea lor.
Totalitatea operaţiilor, tehnicilor, procedeelor şi metodelor de investigare statistică a
fenomenelor şi proceselor de tip colectiv formează metodologia sau metoda statisticii.
Noţiunile de bază folosite în statistică sunt: colectivitatea, unitatea, caracteristica şi
indicatorul statistic.

12
Colectivitatea statistică, noţiune întâlnită şi sub denumirea de populaţie sau univers
statistic, reprezintă o asociaţie de elemente unite între ele printr-o trăsătură esenţial comună
denumită omogenitate.
Unităţile statistice reprezintă elementele componente ale unei colectivităţi statistice.
Caracteristicile sau variabilele statistice reprezintă însuşiri, proprietăţi sau trăsături
esenţiale purtate de toate unităţile statistice ale unei colectivităţi.
Indicatorul statistic reprezintă rezultatul numeric al unei numărări, al unei măsurări
statistice a fenomenelor şi proceselor de masă sau al unui calcul asupra datelor obţinute printr-o
înregistrare statistică.
Demersul statistic sau investigaţia statistică reprezintă totalitatea operaţiilor de culegere a
datelor statistice, de sistematizare, grupare şi prelucrare, de stocare şi regăsire, analiză şi
interpretare, deci totalitatea acţiunilor concrete care se desfăşoară de la declanşarea unei cercetări
statistice şi până la finalizarea ei.
Demersul statistic cuprinde trei etape principale:
- observarea statistică;
- prelucrarea datelor statistice;
- analiza şi interpretarea rezultatelor.

Întrebări

1. În ce constă necesitatea şi importanţa statisticii


2. Exemplificaţi contribuţiile româneşti la dezvoltarea ştiinţei statisticii
3. Care sunt particularităţile obiectului statisticii
4. Care sunt particularităţile metodei statisticii
5. Definiţi şi clasificaţi conceptele de bază folosite în statistică
6. Care sunt etapele demersului statistic - detaliaţi

13
Modulul 2. OBSERVAREA STATISTICĂ

2.1. Definiţia şi principiile observării statistice

Observarea statistică sau culegerea datelor este prima etapă a demersului statistic. Ea
reprezintă un proces complex de identificare, măsurare şi înregistrare a fenomenelor de tip colectiv,
în forma lor concretă şi individuală de manifestare.
Această etapă are o importanţă hotărâtoare în ansamblul unei investigaţii statistice deoarece
de calitatea desfăşurării ei depind rezultatele ce se vor obţine în celelalte etape şi, în final, calitatea
informaţiilor statistice.
autenticităţii datelor; este principiul de bază care constă în realizarea concordanţei dintre datele î

Pentru ca observarea să răspundă cerinţelor demersului statistic este necesar ca în această


etapă să se respecte unele principii, şi anume:
• asigurarea nregistrate şi realitatea fenomenelor observate. Principiul se referă la volumul
datelor înregistrate, calitatea lor, precum şi la obţinerea în timp util a acestora;
• eficienţa procesului de observare; este principiul care presupune înregistrarea doar a
datelor cerute prin programul observării şi nu a tuturor datelor posibile despre colectivitatea luată în
studiu.
În ţara noastră, sistemul informaţional statistic, care produce şi gestionează informaţiile
statistice, a fost organizat în perioada 1952-1989 ca un sistem centralizat (Direcţia Centrală de
Statistică), iar după 1990, ca un sistem relativ centralizat şi totodată desconcentrat, concretizat în
Comisia Naţională pentru Statistică, Direcţii Judeţene pentru Statistică, departamente şi organisme
de sinteză.
Conform prevederilor legii statisticii (Legea nr. 11/1994) funcţionarea statisticii publice în
România trebuie să respecte o serie de principii fundamentale, precum: autonomia metodologică,
confidenţialitatea, transparenţa, deontologia statistică. Aceeaşi lege prevede obligativitatea agenţilor
economici de a întocmi continuu sau la cerere raportări statistice în forma şi la termenele stabilite,
folosind o metodologie unitară de calcul a indicatorilor raportaţi.

2.2. Metode şi lucrări de observare statistică

Observarea statistică se realizează prin metode variate generate atât de diversitatea formelor
în care există şi se manifestă colectivităţile, cât şi de scopul urmărit, modul de organizare a
activităţii social-economice şi posibilităţile practice de cuprindere şi înregistrare a acestora.
În funcţie de gradul de cuprindere a colectivităţii se disting:
• metoda de înregistrare totală, care constă în înregistrarea caracteristicilor tuturor unităţilor
componente ale colectivităţii;
• metoda de înregistrare parţială, care constă în înregistrarea caracteristicilor unei părţi
(eşantion, colectivitate de selecţie) din colectivitatea care trebuie studiată. Datele înregistrate la
nivelul eşantionului se extind apoi, pe baza inferenţei statistice, la întreaga colectivitate căruia îi
aparţine.
În funcţie de natura colectivităţii şi timpul înregistrării se disting:
• metoda de înregistrare curentă, care se foloseşte pentru înregistrarea colectivităţilor de
mişcări (fapte şi evenimente). Înregistrarea unităţilor colectivităţii se face permanent, după criteriul

14
cronologic al apariţiei lor, iar volumul colectivităţii se determină prin cumularea unităţilor
înregistrate pe o perioadă stabilită. Înregistrarea curentă foloseşte, în special, rapoartele sau dările
de seamă statistice;
• metoda de înregistrare periodică, care se foloseşte pentru înregistrarea colectivităţilor de
stări (fiinţe şi lucruri). Înregistrarea unităţilor colectivităţii se face la anumite momente stabilite, iar
volumul colectivităţii se determină prin numărarea unităţilor înregistrate la momentele respective.
Înregistrarea periodică poate fi totală (cazul recensământului) sau parţială (cazul sondajului,
anchetei statistice);
• metoda înregistrărilor ocazionale, care se referă la fenomene cu caracter de discontinuitate.
În figura 2.1 sunt prezentate metodele şi lucrările practicate în observarea statistică.
Din figură rezultă că rapoartele statistice şi recensământul sunt lucrări de observare totală
(prima curentă, iar a doua periodică), iar lucrări de observare parţială, special organizate sunt
sondajul, ancheta, observarea părţii principale şi monografia statistică (acestea pot fi periodice,
ocazionale sau unice).

Observări permanente
Rapoartele
Continui statistice

Observări
totale

Sondajul
statistic

Ancheta
În funcţie de statistică
necesităţi: Observări special Observări
- periodice organizate parţiale
- unice Observarea părţii
principale

Monografia
statistică

Periodice Recensăminte

Fig. 2.1 – Metode şi lucrări practicate în observarea statistică

În continuare prezentăm succint aceste lucrări de observare statistică.

15
Recensământul face parte din categoria observărilor special organizate totale. El reprezintă o
lucrare ştiinţifică de înregistrare exhaustivă, la un moment dat, a unei colectivităţi de stări.
Prin intermediul recensământului se culeg date de la toate unităţile colectivităţii studiate
(persoane, animale, locuinţe, întreprinderi etc.). Recensământul bunurilor materiale este întâlnit şi
sub denumirea de inventariere statistică.
Recensământul, îndeosebi al populaţiei, este o lucrare statistică de amploare, care trebuie
riguros organizată şi elaborată şi care trebuie să respecte o serie de principii, între care:
- universalitatea, care presupune cuprinderea întregii populaţii a unui teritoriu dat;
- periodicitatea, reprezentând necesitatea repetării, la intervale aproximativ egale (de
exemplu, în domeniul populaţiei se recomandă să se repete la 10 ani, în domeniul economic la 5 ani,
în domeniul animalelor la 1 an etc.). Datorită eforturilor financiare, umane şi materiale care sunt
antrenate de recensăminte, perioada dintre ele tinde să se mărească. (Recensământul populaţiei în
România s-a desfăşurat după cum urmează: 1859-1860 primul recensământ modern; 1899; 1912;
1930; 1941; 1948; 1956; 1966; 1977; 1992; 2002);
- comparabilitatea, care presupune necesitatea asigurării concordanţei metodologice de
efectuare în timp şi spaţiu, atât pe plan naţional, cât şi internaţional;
- simultaneitatea înregistrării, care presupune înregistrarea tuturor datelor la un moment
critic, acelaşi pe întregul teritoriu;
- caracterul nelimitativ al caracteristicilor cuprinse în programul observării;
- caracterul ştiinţific şi aplicativ general al recensământului.
În cazul recensământului populaţiei programul observării statistice trebuie să cuprindă:
- date pentru identificarea precisă a persoanelor recenzate;
- date referitoare la caracteristicile demografice, economico-sociale, culturale etc.;
- alte date solicitate de organele guvernamentale.
Datele obţinute cu ajutorul recensămintelor se verifică prin organizarea unor recensăminte
de probă, efectuate de aceleaşi organe de statistică.
În ţara noastră, în perioada 18-27 martie 2002 s-a efectuat ultimul recensământ al populaţiei
şi al locuinţelor. Scopul acestuia a fost de a obţine date statistice privind numărul şi distribuţia
teritorială a populaţiei, a structurilor sale demografice şi socio-economice, date referitoare la
gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ, condiţiile de locuit şi clădirile în care se
situează locuinţele. Datele obţinute permit cunoaşterea mai aprofundată a resurselor umane, a forţei
de muncă de care dispune societatea românească la începutul mileniului trei, a repartizării
populaţiei şi a forţei de muncă în profil teritorial şi pe activităţi economice, a situaţiei gospodăriilor,
dar şi a modificărilor intervenite în structura, distribuţia teritorială şi utilizarea fondului locativ, faţă
de situaţia înregistrată la recensămintele anterioare din ţara noastră.
Raportul statistic (darea de seamă statistică) face parte din categoria observărilor totale
permanente bazate pe criteriul cronologic al apariţiei şi manifestării unităţilor colectivităţilor de
fapte şi evenimente. Raportul statistic este un document oficial, în cele mai multe cazuri tipizat,
elaborat de C.N.S., cu precizarea indicatorilor care se raportează şi a metodologiei de calcul a
acestora, a numărului de exemplare în care se completează şi a beneficiarilor, a termenului de
predare şi a responsabilităţilor celor care semnează pentru autenticitatea datelor înscrise. Prin
raportul statistic fiecare agent economic este obligat să raporteze, la diferite intervale, organelor
statului, rezultatele obţinute în activitatea sa într-o anumită perioadă de timp.
Sondajul statistic face parte din categoria observărilor statistice special organizate, parţiale.
El presupune înregistrarea unui eşantion reprezentativ extras, după principiile selecţiei, din
colectivitatea totală. Datele înregistrate asupra eşantionului sunt supuse prelucrării, iar rezultatele
obţinute stau la baza estimării informaţiilor asupra populaţiei totale.
Sondajul statistic are o arie largă de răspândire, fiind frecvent folosit în cercetarea bugetelor
de familie, înregistrarea preţurilor pe piaţa liberă, controlul calităţii produselor, sondarea opiniei
publice.
Ancheta statistică este tot o observare special organizată, parţială. Ea presupune culegerea
datelor pe baza unor chestionare la care indivizii răspund benevol. De regulă cei care intră în

16
posesia chestionarelor nu formează un eşantion reprezentativ şi ca atare, rezultatele anchetei sunt
orientative, fără pretenţia de rigurozitate ştiinţifică.
În ţara noastră, în anul 1990 a fost înfiinţată o instituţie specializată în studierea opiniei
publice, Institutul Român pentru Studierea Opiniei Publice (I.R.S.O.P.), care lucrează prin
intermediul sondajelor şi anchetelor statistice.
Observarea părţii principale sau observarea masivului principal de date, ca formă de
observare parţială special organizată, este folosită pentru studierea unor colectivităţi structurate pe
grupe de mărimi şi importanţă diferită. Se înregistrează date doar pentru grupele cu o pondere sau
importanţă mare în colectivitatea totală, iar rezultatele obţinute se extind la întreaga populaţie.
Monografia este o observare special organizată, prin intermediul căreia se supune
investigaţiei statistice numai o singură unitate complexă din colectivitatea totală. Unitatea este
supusă unui program de investigare foarte detaliat, pentru a se realiza o cunoaştere multilaterală şi
în profunzime a acesteia. Obiectul de studiu al unei monografii îl poate constitui o localitate sau un
proces social-economic (industrializarea, colectivizarea, privatizarea etc.). Rezultatele obţinute în
cercetările monografice, spre deosebire de restul cercetărilor prin sondaj, nu se extind asupra
întregii colectivităţi, ci caracterizează doar obiectul studiat.

2.3. Programul unei observări statistice special organizate

Observările statistice special organizate sunt operaţiuni de amploare, care implică


importante resurse umane, materiale şi financiare. Pentru a asigura cu cheltuieli minime date care
să răspundă cerinţei de autenticitate, de continuitate şi comparabilitate, în timp, în spaţiu şi din
punct de vedere calitativ, aceste observări trebuie foarte bine organizate.
Orice observare statistică special organizată se desfăşoară după un program care cuprinde
atât probleme metodologice, cât şi probleme organizatorice.
Problemele metodologice ale programului unei observări statistice special organizate
presupun: fixarea scopului observării, delimitarea colectivităţii, definirea unităţilor statistice,
alegerea caracteristicilor ce urmează a fi înregistrate, elaborarea formularelor statistice şi alegerea
timpului şi locului înregistrării.
Fixarea scopului observării este foarte importantă deoarece acest obiectiv se identifică cu
scopul întregului demers statistic.
Delimitarea colectivităţii se face în timp şi spaţiu, cu ajutorul nomenclatoarelor şi
clasificărilor existente sau a unor criterii care să permită delimitarea conform cu scopul observării.
Definirea unităţilor statistice constă în determinarea conţinutului esenţial al acestora, a
formelor concrete sub care pot fi întâlnite, precum şi a limitelor reale şi convenţionale între care se
pot manifesta.
Alegerea caracteristicilor ce urmează a fi înregistrate reprezintă o problemă importantă ce
trebuie rezolvată deoarece, într-un program de observare statistică nu trebuie cuprinse toate
caracteristicile pe care le posedă unităţile colectivităţii studiate, ci doar acelea care concordă cu
scopul cercetării.
Elaborarea formularelor statistice se face în funcţie de scopul observării. Formularul
statistic reprezintă instrumentul tehnic prin care se realizează culegerea datelor noi. În practica
observării statistice, formularele se găsesc sub formă de listă sau fişă.
Fişa, de regulă, se completează pentru o singură unitate statistică şi se foloseşte atunci când
caracteristicile cuprinse în program sunt numeroase sau când unităţile statistice sunt dispersate în
spaţiu.
Lista este un formular folosit pentru înregistrarea caracteristicilor pentru mai multe unităţi.
Atât fişele, cât şi listele se completează după norme metodologice şi tehnice prin care se
precizează modul de efectuare a înregistrării.
Alegerea timpului înregistrării presupune luarea în considerare a două aspecte: timpul la
care se referă datele înregistrate şi timpul în care se efectuează înregistrarea lor. Timpul la care se

17
referă datele este timpul în care există, se manifestă colectivitatea studiată. De obicei el este anterior
timpului de înregistrare, existând şi posibilitatea ca el să coincidă cu înregistrarea.
Timpul la care se referă datele poate fi un moment critic sau de referinţă (cazul
colectivităţilor de fiinţe şi lucruri) sau o perioadă – lună, trimestru, semestru, an (cazul
colectivităţilor de fapte şi evenimente). De exemplu, în cazul recensământului populaţiei şi al
locuinţelor din 2002, timpul la care se referă datele înregistrate, momentul de referinţă al
recensământului a fost ora „0” din ziua de 18 martie. Timpul în care s-a efectuat înregistrarea
datelor a fost de 10 zile, în perioada 18-27 martie 2002.
Pentru indicatorii de producţie sau vânzări, timpul la care se referă datele este luna,
trimestrul, etc., perioadă în care acestea sunt luate în evidenţă prin documentaţia primară, în mod
continuu, curent, iar timpul înregistrării, a completării formularelor îl reprezintă primele zile ale
perioadei următoare.
Locul înregistrării este cel în care există şi se manifestă colectivitatea.
Rezolvarea problemelor organizatorice ale programului unei observări statistice special
organizate are ca scop favorizarea desfăşurării în cele mai bune condiţii a culegerii datelor.
Între cele mai importante probleme organizatorice se numără:
• studierea materialelor rezultate din cercetările anterioare;
• recrutarea şi instruirea cadrelor care urmează să participe la investigaţia statistică;
• elaborarea măsurilor de îndrumare şi control;
• organizarea teritoriului în care urmează a se desfăşura observarea;
• organizarea activităţilor legate de procesul de înregistrare;
• iniţierea unor acţiuni de popularizare asupra scopului observării;
• elaborarea devizului lucrării şi asigurarea fondurilor necesare.

2.4. Erorile statistice de observare

Eroarea statistică reprezintă diferenţa dintre o dată sau un indicator statistic şi valoarea
concretă, reală corespunzătoare. Identificarea erorilor statistice depinde de informaţiile anterioare
referitoare la nivelul datelor sau indicatorilor respectivi. În majoritatea cazurilor erorile sunt
depistate datorită experienţei statisticienilor.
Erorile pot să apară în orice etapă a demersului statistic, drept pentru care ele se clasifică în:
- erori de observare;
- erori de prelucrare;
- erori de analiză şi interpretare.
Cele mai des întâlnite sunt erorile de observare sau înregistrare, erori care apar în procesul
culegerii datelor statistice.
Erorile de prelucrare sunt mai puţin întâlnite, mai ales în condiţiile folosirii tehnicii
automatizate şi cibernetizate pentru prelucrarea datelor statistice.
Erorile de analiză şi interpretare sunt cele mai grave îndeosebi atunci când rezultatele
analizei statistice pe o perioadă expirată sunt folosite în calcule de prognoză.
Eroarea de observare reprezintă diferenţa dintre valoarea determinată statistic prin
înregistrare (x) şi valoarea reală (xr) a nivelului caracteristicii înregistrate.
• Eroarea absolută (e):
e = x - xr

• Eroarea relativă (ε ):
ε = e / xr = (x - xr) / xr sau exprimată procentual ε (%) = (e/xr) · 100

18
• Eroarea efectivă nu se poate calcula. Pe baza experienţei statisticianului se fixează o
valoare absolută sau relativă denumită eroare maximă admisibilă ( ê sau ε̂ ) pe care eroarea
efectivă nu o poate depăşi.

• Eroarea absolută limită:


e = x − x r ≤ eˆ

• Eroarea relativă limită:


x − xr
ε= ≤ εˆ
xr

• Erorile de selecţie reprezintă diferenţele dintre valoarea indicatorilor obţinută în urma


prelucrării datelor din eşantion şi valoarea aceloraşi indicatori obţinută în urma observării totale. Ele
pot fi erori de acoperire şi erori de reprezentativitate.
Numărul şi mărimea erorilor de observare depind direct proporţional de volumul
colectivităţii observate şi precizia mijloacelor de înregistrare, fiind de asemenea influenţate de
gradul de instruire şi competenţă al anchetatorilor şi statisticienilor.
Erorile care apar în procesul observării statistice se pot datora obiectului observat,
anchetatorului, metodei şi mijloacelor de observare, precum şi influenţei condiţiilor externe în care
se realizează înregistrarea.
După modul de producere erorile de observare statistică pot fi:
- erori întâmplătoare;
- erori sistematice;
- greşeli.
Erorile întâmplătoare sunt involuntare şi se caracterizează prin faptul că diferă între ele atât
ca mărime, cât şi ca sens; ca urmare, există posibilitatea compensării lor şi deci influenţa lor asupra
rezultatului observării este mică.
Erorile sistematice au caracteristic faptul că se produc de regulă într-un singur sens şi pe
măsură ce creşte volumul observaţiilor ele se cumulează, contribuind la denaturarea valorii
indicatorilor de ansamblu.
Greşelile sunt erori grosolane care pot să apară în observările statistice şi care nu pot fi
evaluate.
În scopul asigurării autenticităţii datelor obţinute într-o observare statistică se acţionează atât
pentru prevenirea, cât şi depistarea erorilor.
Prevenirea erorilor de observare presupune efectuarea unor operaţii precum:
- testarea formulelor şi a tehnicilor de observare;
- recrutarea şi instruirea anchetatorilor;
- popularizarea lucrărilor de înregistrare statistică.
Pentru depistarea erorilor înregistrate datele oricărei observări trebuie supuse controlului
statistic, care poate fi: control de volum, control aritmetic, control logic şi control al documentelor
de evidenţă primară folosite pentru completarea formularelor.
Lucrările de prevenire a erorilor şi de control a datelor înregistrate au în vedere eliminarea
sau diminuarea erorilor sistematice şi a greşelilor care pot să apară într-o observare statistică.
Alături de acestea, pentru obţinerea unor rezultate cât mai reale, se impune evaluarea cât mai
precisă a erorilor întâmplătoare, care rămân şi influenţează în mod inevitabil rezultatele. Preocupări
pentru studiul erorilor de înregistrare şi a metodelor de estimare a acestora se întâlnesc încă din
secolul al XVIII-lea. Trebuiesc amintite îndeosebi contribuţiile lui Laplace şi Gauss (legea normală
a repartiţiei, metoda celor mai mici pătrate, eroarea probabilă a mediei).
Controlul datelor statistice face legătura între observarea şi prelucrarea datelor statistice.

Sumar

19
Observarea statistică sau culegerea datelor este prima etapă a demersului statistic. Ea
reprezintă un proces complex de identificare, măsurare şi înregistrare a fenomenelor de tip colectiv,
în forma lor concretă şi individuală de manifestare.
Observarea statistică se realizează prin metode variate generate atât de diversitatea formelor
în care există şi se manifestă colectivităţile, cât şi de scopul urmărit, modul de organizare a
activităţii social-economice şi posibilităţile practice de cuprindere şi înregistrare a acestora.
În funcţie de gradul de cuprindere a colectivităţii se disting:
• metoda de înregistrare totală, care constă în înregistrarea caracteristicilor tuturor unităţilor
componente ale colectivităţii;
• metoda de înregistrare parţială, care constă în înregistrarea caracteristicilor unei părţi
(eşantion, colectivitate de selecţie) din colectivitatea care trebuie studiată. Datele înregistrate la
nivelul eşantionului se extind apoi, pe baza inferenţei statistice, la întreaga colectivitate căruia îi
aparţine.
În funcţie de natura colectivităţii şi timpul înregistrării se disting:
• metoda de înregistrare curentă, care se foloseşte pentru înregistrarea colectivităţilor de
mişcări (fapte şi evenimente). Înregistrarea unităţilor colectivităţii se face permanent, după criteriul
cronologic al apariţiei lor, iar volumul colectivităţii se determină prin cumularea unităţilor
înregistrate pe o perioadă stabilită. Înregistrarea curentă foloseşte, în special, rapoartele sau dările
de seamă statistice;
• metoda de înregistrare periodică, care se foloseşte pentru înregistrarea colectivităţilor de
stări (fiinţe şi lucruri). Înregistrarea unităţilor colectivităţii se face la anumite momente stabilite, iar
volumul colectivităţii se determină prin numărarea unităţilor înregistrate la momentele respective.
Înregistrarea periodică poate fi totală (cazul recensământului) sau parţială (cazul sondajului,
anchetei statistice);
• metoda înregistrărilor ocazionale, care se referă la fenomene cu caracter de discontinuitate.

Întrebări

1. Care sunt principiile care trebuie respectate în procesul observării statistice


2. Care sunt criteriile în funcţie de care se clasifică metodele de observare statistică? Ce
clasificări se obţin?
3. Ce este recensământul şi care sunt principiile care stau la baza efectuării lui
4. Precizaţi principalele probleme metodologice şi organizatorice cuprinse în programul unei
observări statistice special organizate
5. Tipuri de erori statistice

20
Modulul 3. PRELUCRAREA PRIMARĂ A DATELOR STATISTICE

3.1. Necesitatea prelucrării datelor statistice

În urma înregistrării statistice se obţin date individuale cu privire la fenomenul sau procesul
observat. Aceste date caracterizează fiecare unitate în parte fără a oferi o imagine a existenţei unor
posibile legături între unităţile observate sau între anumite caracteristici ale acestora.
Pentru a putea stabili trăsăturile esenţiale comune, relaţiile de interdependenţă dintre
fenomene, structura şi modificările structurale intervenite în timp este necesar să se treacă de la
datele individuale izolate la un sistem de indicatori cu care se poate caracteriza statistic activitatea
studiată. /8, p.43/. Această trecere se face prin procesul de prelucrare statistică.
Prelucrarea statistică reprezintă un proces complex în care datele înregistrate îşi pierd
individualitatea, prin sistematizare şi tratare statistică, transformându-se în indicatori primari şi
derivaţi, în informaţii statistice asupra fenomenelor studiate.
În sens restrâns, noţiunea de prelucrare statistică se foloseşte pentru a desemna prelucrarea
primară, adică sistematizarea datelor obţinute prin observare.

3.2. Sistematizarea datelor statistice

Sistematizarea datelor înregistrate reprezintă prima fază care se realizează în etapa de


prelucrare statistică şi vizează obţinerea distribuţiilor (seriilor) statistice. Ea presupune ordonarea
datelor în funcţie de omogenitatea lor.
Procesul de sistematizare a datelor se desfăşoară ca un ansamblu de operaţii cuprinzând /9,
p.50/:
a) strângerea tuturor formularelor de înregistrare la locul de prelucrare şi desprinderea din
formulare a datelor individuale;
b) sortarea şi totalizarea datelor la nivelul întregii colectivităţi sau pe grupe de unităţi
omogene.
Din punct de vedere organizatoric, sistematizarea datelor statistice se poate realiza
descentralizat şi centralizat.
Sistematizarea descentralizată a datelor statistice presupune realizarea operaţiunilor la
nivelul unităţilor teritorial administrative (Direcţii Judeţene de Statistică), la nivel departamental sau
într-un sistem informaţional independent.
Sistematizarea centralizată presupune realizarea operaţiunilor de prelucrare primară direct la
Comisia Naţională pentru Statistică.
Indiferent de nivelul la care se realizează sistematizarea, indicatorii obţinuţi ajung la
Comisia Naţională pentru Statistică şi, prin urmare, ea trebuie să se realizeze după o metodologie
unică, elaborată de organul central de statistică.

3.2.1. Procedee de sistematizare

Sistematizarea datelor se realizează prin două procedee: centralizarea şi gruparea statistică.


Centralizarea datelor statistice presupune totalizarea unităţilor statistice sau a valorilor
unei caracteristici la nivelul grupelor tipice sau al colectivităţii observate. Din acest proces rezultă
indicatori statistici de nivel (exemplu: numărul de autoturisme dintr-un judeţ la un moment dat,
numărul de căsătorii dintr-un judeţ într-o anumită perioadă).

21
Deoarece, în cercetările statistice, interesează nu doar indicatorii totalizatori, de ansamblu ai
unei colectivităţi, ci şi structura acesteia, mutaţiile de structură şi contribuţia factorilor la aceste
modificări, se procedează la sistematizarea datelor prin grupare.
Gruparea statistică reprezintă o centralizare pe grupe omogene a unităţilor unei
colectivităţi după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici de grupare. Din acest proces rezultă
şiruri de date ordonate după variaţia caracteristicilor de grupare.
Metoda grupării statistice este folosită în toate domeniile de activitate, adesea putând să aibă
un caracter permanent şi oficial şi regăsindu-se astfel în publicaţiile statistice.

3.2.2. Tipologia grupărilor statistice

Grupările statistice se pot clasifica după diverse criterii. Astfel:


a) după natura caracteristicii de grupare se întâlnesc grupări cronologice, grupări teritoriale
şi grupări calitative.
a1) Grupările cronologice sunt cele rezultate în urma folosirii drept caracteristică de
grupare a unei variabile de timp (exemplu: sistematizarea colectivităţii agenţilor economici dintr-un
judeţ după caracteristica anul înfiinţării).
a2) Grupările teritoriale se obţin în urma separării colectivităţii în grupe după o
caracteristică de spaţiu. Cele mai întâlnite sunt grupările pe judeţe sau regiuni în statistica naţională
şi grupările pe ţări în statistica internaţională.
a3) Grupările calitative se obţin prin separarea unităţilor unei colectivităţi în grupe
omogene după o caracteristică calitativă.
La rândul lor, grupările calitative se diferenţiază, după forma de exprimare a caracteristicii,
în grupări după o caracteristică calitativă exprimată cifric şi grupări după o caracteristică calitativă
exprimată atributiv (prin cuvinte).
• Gruparea după o caracteristică calitativă exprimată cifric conduce la obţinerea unor
şiruri de date sistematizate pe baza cărora se calculează indicatorii statistici derivaţi şi se poate
efectua:
- pe variante de variaţie, în cazul caracteristicilor discrete (variantele de variaţie sunt
exprimate în numere întregi), când amplitudinea variaţiei este foarte mică şi numărul variantelor
caracteristicii de grupare este redus. De exemplu: gruparea studenţilor dintr-un an de studiu după
nota obţinută la un examen; gruparea apartamentelor dintr-un bloc după numărul camerelor
componente;
- pe intervale de variaţie, în cazul caracteristicilor continue cu un număr mare de valori. De
exemplu: grupare populaţiei unei ţări după vârstă.
Intervalele pot fi egale (de exemplu gruparea populaţiei pe intervale cincinale: 0-4, 5-9, 10-
14,.... folosită în calcule demografice cu caracter general) sau neegale, caz în care grupările se
numesc şi tipologice (de exemplu, gruparea populaţiei pe grupe tipice, în populaţie tânără –
intervalul 1-19 ani, populaţie adultă – intervalul 20-59 ani şi populaţie vârstnică – 60 de ani şi
peste).
• Gruparea după o caracteristică calitativă exprimată atributiv mai poartă denumirea de
clasificare. Când caracteristica de grupare prezintă o gamă largă de variante, acestea sunt cuprinse
în nomenclatoare. Nomenclatoarele sunt elaborate de Comisia Naţională pentru Statistică şi se
revizuiesc periodic, putând să apară grupe noi sau altele să dispară. Clasificările statistice se
elaborează pe baza nomenclatoarelor specifice statisticilor naţionale şi internaţionale.
b) după numărul caracteristicilor de grupare se întâlnesc grupări simple şi grupări
combinate.
b1) grupările simple sunt cele care se obţin prin separarea unităţilor unei colectivităţi după
variaţia unei singure caracteristici cuprinse în programul observării statistice. De exemplu: gruparea
studenţilor dintr-un an de studiu după caracteristica religie; gruparea agenţilor economici dintr-un
judeţ după cifra de afaceri.

22
b2) grupările combinate sau complexe presupun separarea unităţilor unei colectivităţi după
variaţia simultană a două sau mai multe caracteristici de grupare. Aceste grupări sunt utilizate în
vederea interpretării interdependenţei statistice dintre fenomene.
Tehnica grupării combinate constă în delimitarea grupelor după o caracteristică primară,
după care se divid în subgrupe după o caracteristică secundară ş.a.m.d.
De exemplu, studierea întreprinderilor industriale dintr-un judeţ după mărime presupune
gruparea lor după mai multe caracteristici între care: capitalul fix investit, numărul angajaţilor, cifra
de afaceri.
Nu se recomandă folosirea unui număr prea mare de caracteristici la obţinerea grupărilor
combinate, pentru a nu se fărâmiţa prea mult colectivitatea şi a nu se pierde din esenţialitatea
fiecărei grupe în întregul ansamblu. În practica statistică numărul de caracteristici folosite simultan
în grupare nu depăşeşte 4-5, deşi mărirea acestuia conduce la creşterea gradului de omogenitate al
unităţilor cuprinse în grupe.
Grupările combinate se pot realiza atât pentru caracteristici cifrice, cât şi atributive. De
exemplu, întreprinderile industriale pot fi grupate pe ramuri de activitate, iar în cadrul acestor grupe
după cifra de afaceri sau după capitalul fix investit.

3.2.3. Probleme ale grupării statistice

Realizarea unor grupări corecte reprezintă o problemă metodologică importantă a statisticii,


de calitatea sa depinzând valoarea informaţiilor rezultate. Se impune astfel ca grupările statistice să
se realizeze pe baza unei analize complexe privind cantitatea şi calitatea fenomenelor investigate.
Această analiză presupune:
a) precizarea scopului pentru care se face gruparea. Acesta concordă cu obiectul
cercetării. Aceleaşi date statistice pot fi grupate diferit, fie pentru sistematizarea materialului brut în
vederea prelucrării, fie pentru analiza directă, în cazul grupelor tipice bine conturate;
b) selectarea şi combinarea caracteristicilor de grupare, a acelor caracteristici după care
se face separarea unităţilor colectivităţii în grupe omogene;
c) alegerea numărului de grupe în care urmează să se împartă unităţile colectivităţii se
bazează pe analiza fenomenului şi trebuie să răspundă scopului pentru care se face gruparea.
Există mai multe posibilităţi de stabilire a numărului de grupe [sau intervale (k)]. Astfel:
· D.V. Huntsbergs propune relaţia:
k = 1+3,31·log n, în care n este numărul unităţilor din colectivitate;
· Brooks şi Carruthers propun relaţia:
k < 5 log n
· Croxton şi Cowden propun ca numărul de grupe să fie cuprins între şase şi şaisprezece.
De multe ori se apelează la experienţa statisticianului în vederea alegerii numărului de grupe
în care se împart colectivităţile studiate.
d) determinarea mărimii intervalului de variaţie, în cazul caracteristicilor exprimate
cifric, se face în funcţie de amplitudinea de variaţie a caracteristicii şi de numărul de grupe în care
se sistematizează datele. Relaţia de calcul este:

l = Ax /k = (xmax - xmin) / k

în care:
l = mărimea intervalului;
Ax = amplitudinea de variaţie a caracteristicii;
xmax, xmin = valoarea maximă, respectiv minimă a caracteristicii de grupare „X”;
k = numărul de grupe.

23
În cazul colectivităţilor de volum mare pentru grupările ce folosesc caracteristici cu o
amplitudine mare a variaţiei, mărimea intervalului de variaţie se determină folosind formula lui
Sturges, propusă în anul 1926:

l = xmax – xmin / 1 + 3,322 log n

în care: n este numărul unităţilor din colectivitate


e) delimitarea grupelor de variaţie şi separarea unităţilor pe intervale presupune
rezolvarea problemei limitelor intervalelor.
În cazul în care limita superioară a unui interval coincide cu limita inferioară a intervalului
următor, pentru evitarea includerii unor unităţi în ambele intervale, se impune întocmirea unei note
care să precizeze limita inclusă în interval.
Intervalele pot fi închise, cu ambele limite precizate, sau deschise, când este precizată doar o
limită (superioară sau inferioară). Prelucrarea statistică presupune închiderea intervalelor. Aceasta
se face astfel:
- când intervalele de grupare sunt egale, intervalul deschis se închide la aceeaşi mărime cu
intervalele închise;
- când intervalele de grupare sunt inegale, intervalele deschise se închid luând mărimea
primului interval închis alăturat.
Separarea unităţilor colectivităţii pe intervale de variaţie reprezintă aflarea frecvenţei de
distribuţie.
Datele sistematizate prin grupare se înscriu în tabele statistice.
Indiferent de scopul şi obiectul sistematizării, grupările trebuie să îndeplinească mai multe
condiţii, printre care cele mai importante sunt /8, p.51/:
• completitudinea datelor, adică realizarea grupării se face folosind totalitatea unităţilor
observate sau un număr suficient de mare de date, care să asigure reprezentativitatea colectivităţii
studiate;
• omogenitatea grupelor şi subgrupelor, folosind în acest scop variabile esenţiale de
grupare, care să asigure o variaţie minimă între valorile caracteristicilor numerice sau a formelor de
manifestare concretă a caracteristicilor pentru toate unităţile din aceeaşi grupă sau subgrupă;
• unicitatea includerii unităţilor într-o singură clasă dacă gruparea este simplă, sau într-o
singură grupă dacă este o grupare combinată. această condiţie este necesar să fie respectată,
deoarece există cazuri, în special pentru unităţile complexe, care pot fi încadrate în acelaşi timp la
două sau mai multe grupe pentru valorile numerice care coincid cu una din limitele intervalelor
dacă ele se prezintă cu variaţie continuă. În astfel de situaţii pentru a evita înregistrările repetate,
trebuie să se stabilească anumite convenţii cu care să se trateze în mod unitar rezolvarea acestor
cazuri particulare;
• continuitatea variaţiei grupelor în cazul variabilelor numerice, ceea ce practic înseamnă
că nu există grupe cu frecvenţe nule care ar duce la întreruperea grupării.
Dacă gruparea utilizată îndeplineşte în acelaşi timp aceste condiţii, este o grupare
taxonomică şi deci poate fi realizată cu ajutorul prelucrării automatizate.

3.2.4. Clasificări folosite în statistica macroeconomică

Statistica macroeconomică are ca sarcină principală determinarea indicatorilor pe întreaga


economie. Cadrul conceptual al statisticii macroeconomice este asigurat de sistemul metodologiilor
statistice, însoţit de sistemul clasificărilor şi nomenclatoarelor statistice. Fără o concepţie unitară a
acestora nu se pot efectua calculele indicatorilor, analizele la nivelul economiei naţionale,
comparaţiile internaţionale.
În cadrul acţiunilor de armonizare şi aliniere la standardele internaţionale, de actualizare
permanentă a strategiei de dezvoltare a sistemelor informaţionale în conformitate cu priorităţile

24
naţionale şi cu tendinţele mondiale, Comisia Naţională pentru Statistică este autorizată să
stabilească nomenclatoarele şi clasificările de interes general utilizate la colectarea, prelucrarea,
analiza şi diseminarea datelor economico-sociale prin care se asigură caracterizarea corectă şi
completă a economiei naţionale, precum şi furnizarea de date comparabile organismelor
internaţionale.
În acest context, între cele mai importante clasificări realizate de către Comisia Naţională
pentru Statistică se află Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN) şi Clasificarea
produselor şi serviciilor asociate activităţilor (CPSA), adoptate prin HG nr. 656/1997, respectiv
HG nr. 53/1999.
În baza actelor normative menţionate, utilizarea celor două clasificări este obligatorie pentru
întregul sistem instituţional, agenţi economici cu capital majoritar de stat sau privat, organizaţii
patronale, profesionale, politice, sindicale, asociaţii şi alte persoane juridice şi fizice care îşi
desfăşoară activitatea pe teritoriul României, în toate documentele oficiale care se referă la
activitatea desfăşurată sau la produsele şi serviciile realizate.
Clasificarea activităţilor din economia naţională are ca obiect stabilirea unui cadru unitar de
grupare a tuturor activităţilor economice şi sociale în raport cu natura şi funcţiile pe care le
îndeplinesc în sistemul diviziunii sociale a muncii, pe categorii omogene de clasificare din punct de
vedere al activităţilor cuprinse în ele. CAEN nu se constituie într-o clasificare a ramurilor şi
subramurilor economiei naţionale, ci într-o grupare univocă a tuturor activităţilor, după genul
acestora, pe categorii de clasificare cât mai omogene. Ca urmare, există atât situaţii în care
categoriile de clasificare se identifică cu ramurile şi subramurile, cât şi situaţii în care ramurile se
constituie din mai multe categorii de clasificare, prin agregare.
Clasificarea CAEN reprezintă o expresie a disponibilităţii de armonizare şi aliniere a
sistemului de clasificări românesc la sistemul clasificărilor internaţionale.
Clasificarea CAEN este derivată din Nomenclatorul Activităţilor din Comunitatea
Europeană (NACE) şi prin tabele de corespondenţă se asigură legătura cu Clasificarea
Internaţională Standard a Activităţilor elaborată de organismele de specialitate ale ONU (CITI).
În CAEN, activităţile economico-sociale sunt grupate pe cinci trepte (secţiuni, subsecţiuni,
diviziuni, grupe şi clase), constituite după principiul omogenităţii, ca totalitate de activităţi care au
drept caracteristici comune:
- natura bunurilor şi serviciilor prestate (componenţa lor fizică, stadiul de fabricaţie,
necesităţile pe care le pot satisface);
- modul de folosire a bunurilor şi serviciilor de către agenţii economici (consum intermediar,
consum final, formarea capitalului etc.);
- materia primă, procesele tehnologice, organizarea şi finanţarea producţiei.
Importanţa acestor caracteristici variază în funcţie de gradul de detaliere a categoriilor din
CAEN.
Cele 5 trepte de grupare sunt codificate după cum urmează:
- secţiunea - 1 literă 19 entităţi
- subsecţiunea - 2 litere 34 entităţi
- diviziunea - 2 cifre 60 entităţi
- grupa - 3 cifre 226 entităţi
- clasa - 4 cifre 546 entităţi

Exemplu:
Secţiunea D = Industria extractivă
Subsecţiunea DB = Industria extractivă de produse neenergetice
Diviziunea 14 = Alte activităţi extractive
Grupa 141 = Extracţia minereurilor pentru industria materialelor de
construcţii
Clasa 1411 = Extracţia pietrei pentru construcţii
1412 = Extracţia pietrei calcaroase, gipsului şi a cretei

25
1413 = Extracţia de ardezie

C.A.E.N. permite clasificarea tuturor activităţilor din economia naţională, pe 19 secţiuni,


după cum urmează:

Secţiunea Denumirea activităţii

A - Agricultură
B - Silvicultură, exploatare forestieră şi economia vânatului
C - Pescuit şi piscicultură
D - Industrie extractivă
E - Industrie prelucrătoare
F - Energie electrică şi termică, gaze şi apă
G - Construcţii
H - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea
autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor personale şi casnice
I - Hoteluri şi restaurante
J - Transport şi depozitare
K - Poşta şi telecomunicaţii
L - Activităţi financiare, bancare şi de asigurare
M - Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în principal
întreprinderilor
N - Administraţie publică
O - Învăţământ
P - Sănătate şi asistenţă socială
R - Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale
S - Activităţi ale personalului angajat în gospodării personale
T - Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale

Clasificarea activităţilor din economia naţională serveşte în calculele macroeconomice la


caracterizarea proceselor de producţie, la echilibrarea resurselor şi a utilizărilor de bunuri şi servicii.

Sumar

Prelucrarea statistică reprezintă un proces complex în care datele înregistrate îşi pierd
individualitatea, prin sistematizare şi tratare statistică, transformându-se în indicatori primari şi
derivaţi, în informaţii statistice asupra fenomenelor studiate.
Sistematizarea datelor înregistrate reprezintă prima fază care se realizează în etapa de
prelucrare statistică şi vizează obţinerea distribuţiilor (seriilor) statistice. Ea presupune ordonarea
datelor în funcţie de omogenitatea lor.
Sistematizarea datelor se realizează prin două procedee: centralizarea şi gruparea statistică.
Centralizarea datelor statistice presupune totalizarea unităţilor statistice sau a valorilor
unei caracteristici la nivelul grupelor tipice sau al colectivităţii observate. Din acest proces rezultă
indicatori statistici de nivel (exemplu: numărul de autoturisme dintr-un judeţ la un moment dat,
numărul de căsătorii dintr-un judeţ într-o anumită perioadă).
Gruparea statistică reprezintă o centralizare pe grupe omogene a unităţilor unei
colectivităţi după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici de grupare. Din acest proces rezultă
şiruri de date ordonate după variaţia caracteristicilor de grupare.
Grupările statistice se pot clasifica după diverse criterii. Astfel:
a) după natura caracteristicii de grupare se întâlnesc grupări cronologice, grupări teritoriale
şi grupări calitative.

26
b) după numărul caracteristicilor de grupare se întâlnesc grupări simple şi grupări
combinate.
Tehnica grupării combinate constă în delimitarea grupelor după o caracteristică primară,
după care se divid în subgrupe după o caracteristică secundară ş.a.m.d.
Grupările combinate se pot realiza atât pentru caracteristici cifrice, cât şi atributive.
Grupările statistice trebuie să se realizeze pe baza unei analize complexe privind cantitatea
şi calitatea fenomenelor investigate. Această analiză presupune:
a) precizarea scopului pentru care se face gruparea
b) selectarea şi combinarea caracteristicilor de grupare
c) alegerea numărului de grupe
d) determinarea mărimii intervalului de variaţie
e) delimitarea grupelor de variaţie şi separarea unităţilor pe intervale

Întrebări

1. În ce constă sistematizarea datelor statistice şi care sunt procedeele de sistematizare


2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească grupările statistice
3. Prezentaţi schematic tipologia grupărilor statistice

Aplicaţii rezolvate şi propuse

Aplicaţia 1.

Asupra unui eşantion de 60 de muncitori care lucrează într-o întreprindere industrială s-au
înregistrat următoarele date cu privire la vechimea în muncă, în ani împliniţi (date convenţionale):
21 25 26 19 25 22 20 28 27 35 10 15 17 19 19 26 7 13 15 7 7 10 12 7 10 13 13 16
16 16 21 23 21 23 23 39 30 7 12 12 2 1 16 19 23 32 15 22 19 23 32 22 27 17 21 19
22 27 17 17

Se cere să se sistematizeze datele prin grupare pe variante de variaţie şi pe 7 intervale de


variaţie egale.

a) Gruparea pe variante de variaţie (xi) presupune ordonarea datelor în sens crescător sau
descrescător şi obţinerea frecvenţei de apariţie a fiecărei variante. Rezultatele obţinute sunt
prezentate în tabelul 3.1.

Sistematizarea datelor pe variante de variaţie


Tabelul 3.1
Vechimea în muncă (ani) Număr muncitori
xi ni
1 1
2 1
7 5
10 3
12 3
13 3
15 3
16 4
17 4

27
19 6
20 1
21 4
22 4
23 5
25 2
26 2
27 3
28 1
30 1
32 2
35 1
39 1
Total 60

b) Gruparea pe intervale egale de variaţie, în cazul în care se cunoaşte numărul de grupe


(k=7), presupune aflarea, mai întâi, a mărimii intervalului de variaţie (l), conform formulei:
l = Ax / k = (xmax – xmin) / k = (39-1) / 7 = 5,43 ≈ 6 ani

Dacă nu se cunoaşte numărul de grupe, mărimea intervalului se determină conform formulei


lui Sturges:

l = Ax / (1+3,322·log60) = 38 / (1+3,322·log60) = 5,5 ≈ 6 ani

Deoarece mărimea intervalului determinată prin cele două metode este aproximativ egală, se
apreciază că numărul de grupe (k=7) este stabilit corect, în concordanţă cu amplitudinea de variaţie
a caracteristicii şi cu volumul eşantionului
Urmează apoi delimitarea grupelor de variaţie şi separarea unităţilor pe intervale de variaţie,
adică determinarea frecvenţei pe fiecare interval. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelele 3.2
– 3.5 şi reprezintă distribuţia muncitorilor din eşantionul observat după caracteristica „vechime în
muncă”.

Varianta I - Tabelul 3.2 Varianta II - Tabelul 3.3


Vechimea în Număr Vechimea în Număr
muncă (ani) muncitori muncă (ani) xi muncitori
xi ni ni
0-6 2 0-6 2
6-12 8 6-12 11
12-18 17 12-18 14
18-24 20 18-24 20
24-30 8 24-30 9
30-36 4 30-36 3
36-42 1 36-42 1
Total 60 Total 60
Notă: limita inferioară este inclusă Notă: limita superioară este inclusă
în interval. în interval.

Varianta III - Tabelul 3.4 Varianta IV - Tabelul 3.5


Vechimea în Număr Vechimea în Număr

28
muncă (ani) muncitori muncă (ani) muncitori
xi ni xi ni
0-5 2 1-6 2
6-11 8 7-12 11
12-17 17 13-18 14
18-23 20 19-24 20
24-29 8 25-30 9
30-35 4 31-36 3
36-41 1 37-42 1
Total 60 Total 60

Aplicaţia 2

Asupra unui eşantion de 50 de studenţi dintr-o facultate s-au înregistrat următoarele date cu
privire la sex, limba străină studiată şi vârstă (date convenţionale), prezentate în tabelul 3.6.

Tabelul 3.6
Nr. Sexul Limba Vârsta Nr. Sexul Limba Vârsta
crt. străină (ani) crt. străină (ani)
1 F engleză 19 26 F engleză 26
2 F franceză 20 27 F germană 27
3 M germană 19 28 F germană 27
4 M germană 20 29 M engleză 21
5 F engleză 21 30 M franceză 21
6 M franceză 22 31 M germană 23
7 F franceză 19 32 F germană 23
8 M germană 26 33 F franceză 27
9 M engleză 28 34 M engleză 28
10 F engleză 22 35 F germană 30
11 F franceză 24 36 F germană 30
12 F germană 30 37 M germană 30
13 M germană 20 38 F engleză 23
14 M germană 19 39 F franceză 19
15 F engleză 19 40 M franceză 20
16 F germană 20 41 M engleză 20
17 M germană 21 42 M engleză 21
18 M engleză 22 43 M engleză 28
19 M engleză 23 44 M germană 28
20 F germană 29 45 M engleză 22
21 F germană 20 46 M germană 29
22 F engleză 20 47 M engleză 24
23 M germană 22 48 M franceză 29
24 F engleză 24 49 M germană 25
25 M engleză 22 50 M engleză 25

Se cere să se sistematizeze datele după variaţia fiecărei caracteristici în parte, cu precizarea


tipului acestora; sistematizarea după caracteristica numerică se va face pe variante de variaţie şi pe
5 intervale de variaţie egale.

29
30
Modulul 4. PREZENTAREA DATELOR STATISTICE

Datele statistice se prezintă sub formă de:


- serii statistice;
- tabele statistice ;
- grafice.

4.1. Serii statistice

Seriile (distribuţiile) statistice reprezintă rezultatul sistematizării datelor prin grupare.


Seria statistică este o corespondenţă între două şiruri de date statistice sistematizate într-o
succesiune logică, în care primul şir reprezintă variaţia caracteristicii de grupare (valorile sau
variantele caracteristicii, intervalele de valori sau grupele de variante, momentele sau intervalele de
timp, unităţile teritoriale etc.), iar cel de-al doilea şir reprezintă rezultatul centralizării frecvenţelor
de apariţie şi/sau a valorilor caracteristicii de grupare.
Seriile statistice se pot clasifica în funcţie de numărul şi de natura (conţinutul)
caracteristicilor de grupare:
a) După numărul caracteristicilor de grupare, seriile statisticii pot fi univariate (se mai
numesc şi serii unidimensionale sau serii independente), bivariate şi multivariate (serii statistice
condiţionate).
Seriile statistice univariate rezultă din sistematizarea datelor după o singură caracteristică,
iar seriile statistice bivariate şi multivariate rezultă din sistematizarea datelor simultan după două
sau mai multe caracteristici.
Cele mai des întâlnite şi utilizate sunt seriile univariate şi bivariate.
b) După natura caracteristicii de grupare, seriile statistice pot fi : cronologice, teritoriale şi
calitative.
Seriile statistice cronologice, numite şi serii de timp sau dinamice sunt cele provenite
dintr-o grupare cronologică şi arată evoluţia unui fenomen în timp. Forma generală de prezentare a
unei serii cronologice este redată în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1
Caracteristica Nivelul
de timp caracteristicii
(ti) (yi)

0 y0
1 y1
2 y2
: :
i yi
: :
n yn

În funcţie de natura colectivităţii care se studiază în timp, seriile statistice cronologice pot fi
de momente, care prezintă variaţia unei colectivităţi de stări (fiinţe, lucruri) şi în care nivelurile
caracteristicii nu se pot cumula, însumarea acestora fiind lipsită de sens şi serii statistice
cronologice de intervale, care prezintă variaţia unei colectivităţi de mişcări (fapte, evenimente) şi
în care nivelurile caracteristicii se pot cumula.

31
Seriile statistice teritoriale sau de spaţiu sunt cele provenite dintr-o grupare teritorială şi
exprimă variaţia unui fenomen în teritoriu.
Forma generală de prezentare a unei serii teritoriale este redată în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2
Unităţi Nivelul
teritoriale caracteristicii
xi ni
A na
B nb
C nc
: :
I ni
: :
Z nz

Seriile teritoriale sunt utilizate în statisticile naţionale şi internaţionale, pentru sistematizarea


informaţiilor statistice pe judeţe, ţări sau alte forme teritorial administrative. Nivelurile
caracteristicii într-o serie teritorială se pot însuma.
Seriile statistice calitative sunt rezultatul grupării după caracteristici calitative. Ele pot fi :
• cu caracteristica exprimată atributiv (prin cuvinte);
• cu caracteristica exprimată cifric, fie pe variante de variaţie (caracteristică discretă), fie pe
intervale de variaţie (caracteristică discretă).
Forma generală de prezentare a unei serii calitative este redată în tabelul 4.3.

Tabelul 4.3
Caracteristică Frecvenţa de
calitativă apariţie
xi ni
x1 n1
x2 n2
x3 n3
: :
xi ni
: :
xn nn

Orice valoare (xi) a caracteristicii de grupare cu frecvenţa sa de apariţie (ni) formează


termenul seriei (xini), elementul de bază al seriei statistice.
Şirul frecvenţelor într-o serie se poate exprima atât în mărimi absolute, reprezentând
frecvenţele absolute, notate prin ni, cât şi în mărimi relative, reprezentând frecvenţele relative,
notate prin fi.
În cazul seriile statistice univariate, frecvenţele relative se calculează conform relaţiilor :
• fi = ni/∑ni , când se exprimă sub forma de coeficient;
• fi = ni/∑ni ⋅ 100 , când se exprimă sub formă procentuală;
• ∑fi = 1 sau ∑fi = 100%.

Alături de seriile prezentate se mai întâlnesc şi serii descriptive, care reprezintă liste
cuprinzând înşiruirea unităţilor statistice şi valorile corespunzătoare ale caracteristicii studiate. De
exemplu, lista alfabetică a candidaţilor admişi la facultate cu media obţinută la examenul de
admitere.
32
4.2. Tabele statistice

Tabelele statistice reprezintă o formă raţională de prezentare a datelor statistice şi sunt


utilizate în toate etapele cercetării statistice.
Prezentarea datelor în tabele statistice permite atât o vizualizare comodă, cât şi posibilitatea
sistematizării lor în vederea aplicării procedeelor de calcul a indicatorilor derivaţi.
Principalele elemente ale unui tabel statistic sunt :
- titlul general, care se notează deasupra tabelului şi trebuie să fie scurt, clar şi complet,
definind exact colectivitatea şi caracteristicile studiate;
- macheta tabelului este formată dintr-o reţea de linii paralele, orizontale şi verticale, care
definesc rândurile şi coloanele. La întretăierea dintre rânduri şi coloane se formează rubricile
tabelului, care conţin obligatoriu date numerice şi denumiri textuale. Când pentru anumite rubrici
nu se cunosc datele ce ar trebui înscrise, acestea se completează cu trei puncte (…), iar dacă nu
există date se completează cu o linie orizontală (-);
- titlurile interioare sunt notate în capul liniilor şi coloanelor tabelului şi trebuie să fie
exprimate clar şi concis;
- unitatea de măsură în care se exprimă datele prezentate în tabel se precizează în titlul
general, când este aceeaşi pentru toate elementele sau în titlurile interioare, când în tabel sunt
prezentate elemente exprimate diferit;
- notele explicative însoţesc tabelul statistic atunci când este necesar să se precizeze sursa
de informaţii sau observaţii cu privire la noţiunile folosite, metodologia de calcul a indicatorilor etc.
Tabelele statistice sunt extrem de variate, întocmindu-se în funcţie de scopul prelucrării sau
analizei statistice. Cel mai adesea tabelele statistice sunt utilizate pentru prezentarea seriilor
statistice. Astfel, pentru prezentarea unei serii statistice univariate se foloseşte tabelul simplu
(tabelul 4.4 si 4.5), iar pentru prezentarea unei serii bivariate se foloseşte tabelul cu dublă intrare
(tabelul 4.6).

Tabelul 4.4 Tabel 4.5


Caracteristica Frecvenţa Caracteristica Frecvenţa
xi absolută xi relativă
ni fi
x1 n1 x1 f1
x2 n2 x2 f2
: : : :
xi ni xi fi
: : : :
xm nm xm fm

TOTAL ∑ni = n TOTAL ∑fi = 1

Tabelul 4.6
yj y1 y2 …… yj ……yp ni·
xi
x1 n11 n12 ..….n1j……n1p n1·
33
x2 n21 n22……n2j……n2p n2·
: : : : : :
xi ni1 ni2……nij……nip ni·
: : : : : :
xm nm1 nm2……nmj….nmp nm·
n⋅ j n⋅ 1 n⋅ 2……n⋅ j…..n⋅ p n..

în care:
nij – reprezintă efectivul care poartă simultan nivelul i al caracteristicii X
şi nivelul j al caracteristicii Y;
ni· , respectiv n·j reprezintă efectivele marginale;
n.. – reprezintă volumul colectivităţii studiate.

4.3. Grafice statistice

Reprezentarea grafică a seriilor statistice este o metodă des folosită în teoria şi practica
statistică care permite vizualizarea informaţiilor, sesizarea mai uşoară a ansamblului de date cu
privire la variaţia valorilor observate, a legăturilor care există între ele, a evoluţiei lor în timp etc.
De asemenea, permite observarea facilă a proporţiilor şi rapoartelor în care se află datele
reprezentate. Prin puterea de sugestie reprezentările grafice sunt folosite în popularizarea datelor
statistice, în informarea opiniei publice asupra unor fenomene economice, sociale, politice etc. Ele
au avantajul de a prezenta într-o formă simplă, sugestivă şi atrăgătoare trăsăturile esenţiale ale
fenomenelor în condiţii determinate de timp şi spaţiu.
Într-o accepţiune generală, graficele constau în exprimarea datelor statistice din tabele prin
linii sau puncte, figuri geometrice, simboluri şi alte mijloace specifice /8,p.72/.
Graficele îndeplinesc următoarele funcţii mai importante /14,p.39/ :
- funcţia de prezentare a unui masiv de date într-o formă intuitivă;
- funcţia de popularizare a unor fenomene din diverse sectoare de activitate;
- funcţia de analiză.
Graficele sunt folosite în statistică atât ca o metodă de prezentare a rezultatelor cercetărilor
statistice, cât şi ca mijloc de alegere a metodelor şi procedeelor de calcul statistic şi ca instrument de
analiză şi interpretare a fenomenelor studiate.
Întocmirea corectă a unui grafic statistic presupune respectarea următoarelor elemente de
bază : titlul graficului, legenda, inclusiv notele explicative, reţeaua graficului, scara de reprezentare,
sursa de informaţii a datelor din grafic.
Titlul graficului trebuie să fie scurt, clar, precis şi complet şi dacă este posibil să reproducă
titlul tabelului statistic ale cărui date le reprezintă. De regulă, este plasat sub figura graficului, iar
dacă acesta face parte dintr-un text, titlul poate fi inclus în fraza ce precede graficul.
Legenda şi notele explicative se utilizează pentru a defini concis anumite simboluri folosite
în reprezentarea grafică sau pentru a atenţiona asupra aspectelor metodologice ale calculării
indicatorilor reprezentaţi şi a modului de prezentare a lor în grafic.
Reţeaua graficului se constituie în general dintr-un sistem de linii paralele orizontale,
verticale, oblice, cercuri concentrice, sectoare de cerc cu rolul de a plasa corect punctele pe grafic.
În reprezentarea grafică a fenomenelor social-economice se folosesc reţele rectangulare
(ortogonale), reţele curbilinii şi reţele suplimentare. În cele mai multe cazuri, pentru construirea
graficelor se apelează la sistemul coordonatelor rectangulare. În acest sistem poziţionarea unui
punct în plan se face în raport cu două axe perpendiculare (abscisa punctului – axa x-ilor şi ordonata
punctului – axa y-ilor) care definesc patru cadrane (vezi figura 4.1).

34
+ y

Cadranul II Cadranul I

- +
x’ x

Cadranul III Cadranul IV

- y’

Fig. 4.1 - Sistemul de coordonate rectangulare

În mod frecvent, la construirea graficelor se foloseşte numai cadranul I şi uneori cadranele I


şi IV împreună. În sistemul de axe rectangulare fiecare punct este determinat în mod unic prin cele
două coordonate (xi,yi).
Scara de reprezentare /8,p.74-75/ se alege ţinând seama de ordinul de mărime al
indicatorilor de reprezentat, de gradul şi forma de variaţie dintre ei şi de scopul urmărit. Scara de
reprezentare este o linie ale cărei puncte pot fi citite ca numere bine determinate. Ea se compune
dintr-o linie care se numeşte suportul scării şi dintr-un şir de puncte nenumerotate cu ajutorul cărora
se realizează diviziunea liniei. Diviziunile scării sunt numerele care corespund punctelor extreme
ale scării. Lungimea scării este întreaga distanţă dintre punctele extreme ale scării.
Alegerea unităţii de lungime a scării se face în funcţie de spaţiul destinat figurii graficului şi
în aşa fel încât să se surprindă forma reală de variaţie a indicatorilor de reprezentat. Dacă se prezintă
corelat mai multe caracteristici statistice, atunci scările de reprezentare trebuie să fie astfel stabilite,
încât să poată cuprinde toate valorile indicatorilor şi să redea într-o formă armonioasă proporţia
reală dintre ele.
Pe suportul scării se trec numai valorile care marchează distanţele proporţionale cu unitatea
de măsură a scării de reprezentare.
Distanţa dintre două puncte învecinate de pe suportul scării poartă numele de interval grafic,
iar diferenţa dintre valorile numerice ale acestor puncte reprezintă intervalul numeric.
Scările pot fi: rectilinii şi curbilinii, după cum suportul este o dreaptă sau o curbă.
Pentru a putea reda cât mai fidel imaginea reală a fenomenelor studiate, se pot folosi scări
uniforme, la care diviziunile de pe suportul scării sunt echidistante între ele, şi scări neuniforme, ca
de exemplu, scara logaritmică la care diviziunile suportului sunt fixate în funcţie de valoarea
logaritmică a indicatorilor.
În practică, cel mai adesea se foloseşte scara uniformă care trebuie să îndeplinească unele
condiţii:
• unitatea de lungime aleasă să fie aceeaşi pentru toţi indicatorii pe care îi cuprinde graficul;
• atât scările verticale, cât şi cele orizontale trebuie dispuse în aşa fel încât să permită citirea
uşoară a graficului;
• scara aleasă trebuie să permită folosirea completă şi raţională a spaţiului respectiv, adică
în acel spaţiu să încapă toţi indicatorii seriei respective, fără să se atingă plafonul reţelei;
• deasupra notaţiilor numerice ale scării trebuie să se arate întotdeauna denumirea unităţilor
de măsură (în cazul scărilor verticale).
Dintre reţelele curbilinii care folosesc sistemul coordonatelor polare, reţeaua polară sau
radială are un domeniu mai larg de aplicare în reprezentarea grafică.

35
Reţeaua polară (radială) folosită în reprezentările grafice este formată din cercuri
concentrice.
Diagramele cu reţea polară sunt folosite în special pentru reprezentarea grafică a
sezonalităţii unui fenomen social-economic.
Scările neuniforme se folosesc numai în cazuri speciale pentru completarea analizei
statistice, când din graficul construit pe scară uniformă nu reiese destul de clar care este forma de
variaţie sau de legătură dintre indicatorii prezentaţi.
Sursa de date se trece de regulă sub grafic şi este obligatorie în toate cazurile în care se
folosesc date reale.
În practica statistică aceleaşi date pot fi reprezentate folosind mai multe tipuri de grafice. De
regulă se alege tipul de grafic care permite evidenţierea uşoară şi rapidă a relaţiilor dintre indicatorii
studiaţi.
Principalele tipuri de grafice vor fi grupate în funcţie de tipul seriei care se reprezintă.
Seriile statistice univariate calitative se reprezintă grafic astfel:
a) pentru caracteristicile cifrice discrete se foloseşte:
- poligonul frecventelor;
- curba frecvenţelor (curba de densitate), curba frecventelor cumulate crescător (curba de
repartiţie), curba frecvenţelor cumulate descrescător (curba de fiabilitate);
- diagrama în formă de coloane sau benzi;
- diagrama în batoane.
b) pentru caracteristicile cifrice continue se foloseşte:
- histograma;
- histograma în trepte;
- poligonul sau curba frecvenţelor.
c) pentru caracteristicile atributive se folosesc diagramele de structură (dreptunghi, pătrat,
cerc, semicerc de structură).
Seriile statistice bivariate calitative se reprezintă grafic astfel:
a) pentru ambele caracteristici exprimate cifric:
- norul de puncte;
- corelograma.
b) pentru ambele caracteristici exprimate atributiv se folosesc diagramele de structură
construite în acelaşi plan;
c) pentru cazul unei caracteristici exprimate atributiv şi una cifric se folosesc diagrame
specifice, de tipul „piramida vârstelor”.
Seriile cronologice (de timp) se reprezintă grafic prin:
- cronogramă: liniară, prin benzi, prin coloane;
- diagramă polară: prin segmente de dreaptă, prin sectoare de cerc.
Seriile teritoriale (de spaţiu) se reprezintă grafic prin:
- cartogramă;
- cartodiagramă.
Poligonul frecvenţelor este un grafic care se utilizează pentru reprezentarea seriilor
calitative cu caracteristica exprimată cifric pe variante de variaţie sau pe intervale de variaţie.
Pentru realizarea graficului pe axa absciselor se înscriu variantele caracteristicii sau intervalele de
variaţie egale sau neegale, iar pe axa ordonatelor frecvenţele. Se ridică perpendiculare a căror
înălţime este proporţională cu frecvenţa, de pe axa absciselor, din dreptul diviziunilor corespun-
zătoare variantelor sau, după caz, din mijlocul segmentelor care reprezintă mărimea intervalelor.
Unind vârfurile acestor perpendiculare printr-o linie frântă se obţine poligonul frecvenţelor. Dacă
vârfurile perpendicularelor sunt unite printr-o linie curbă, graficul obţinut poartă denumirea de
curba frecvenţelor.
Histograma este un grafic care se foloseşte pentru reprezentarea seriilor calitative cu
caracteristica exprimată cifric pe intervalele de variaţie. Pentru realizarea graficului pe axa
absciselor se delimitează intervalele de valori egale sau neegale, iar pe axa ordonatelor se trec

36
frecvenţele ordonate strict crescător. De pe axa absciselor se ridică dreptunghiuri care au drept laturi
mărimea intervalului de variaţie şi frecvenţa corespunzătoare.
Histograma în trepte se construieşte similar, doar că perpendicularele de pe axa absciselor
care despart dreptunghiurile nu se mai trasează. Graficul rezultat va avea aspectul unor trepte.
Diagrama prin benzi este graficul în care datele statistice sunt reprezentate prin ariile unor
dreptunghiuri construite cu bazele pe axa ordonatelor şi despărţite prin spaţii egale. Lungimea
benzilor este proporţională cu mărimea indicatorilor reprezentaţi, iar lăţimea este aceeaşi pentru
toate dreptunghiurile.
Diagrama prin coloane se construieşte similar cu cea prin benzi, diferenţa provenind din
faptul că bazele dreptunghiurilor se află pe axa absciselor.
Diagrama de structură este graficul în care este reprezentată structura unei colectivităţi. Se
construieşte frecvent prin dreptunghi, pătrat, cerc, semicerc. Suprafeţele acestora sunt direct
proporţionale cu volumul colectivităţii, iar părţile acestora sunt reprezentate prin porţiuni de
suprafaţă, stabilite în aceeaşi proporţie în care se găsesc părţile respective faţă de volumul
colectivităţii.
Cronograma sau historigrama este graficul care se foloseşte pentru reprezentarea seriilor
dinamice (cronologice, de timp). Realizarea graficului se face într-un sistem de coordonate
rectangulare, de obicei în cadranul I al acestora; pe axa absciselor se reprezintă timpul, iar pe axa
ordonatelor indicatorii seriei cronologice. Cronograma se poate construi prin benzi, prin coloane sau
liniară.
Diagrama polară (radială) se foloseşte de obicei pentru reprezentarea variaţiei sezoniere.
Pentru realizarea sa se construieşte un cerc cu raza proporţională cu nivelul mediu al fenomenului
reprezentat; se împarte cercul într-un număr de sectoare egal cu numărul perioadelor de variaţie; se
trasează sectoare de cerc cu raza proporţională cu nivelul atins de fenomen în perioadele
considerate. Graficul realizat poartă denumirea de diagrama polară din sectoare de cerc. Similar
se construieşte diagrama prin segmente de dreapta, cu diferenţa că nivelul atins de fenomen se
evidenţiază prin marcarea acestuia pe rază; vârfurile razelor se unesc prin segmente de dreaptă.
Cartograma este graficul folosit pentru prezentarea intensităţii de manifestare a
fenomenelor în profil teritorial. Se realizează cu ajutorul hărţii ţării sau regiunii pe care se
delimitează unităţile teritoriale; pentru a reda intensitatea fenomenului se folosesc haşurări sau
culori diferite.
Cartodiagrama este graficul folosit pentru prezentarea distribuţiei în spaţiu a unui
fenomen. El se realizează combinând cartograma cu diagramele de structură.
Corelograma este graficul în care este reprezentată seria de repartiţie bidimensională.
Realizarea sa se face într-o reţea construită de axele absciselor şi axele ordonatelor în care se trec
valorile variabilei independente şi ale variabilei dependente, formând aşa-numitul câmp de
corelaţie; sensul şi intensitatea legăturii dintre cele două caracteristici apar cu destulă claritate.

Sumar

Datele statistice se prezintă sub formă de: serii statistice; tabele statistice; grafice.
Seria statistică este o corespondenţă între două şiruri de date statistice sistematizate într-o
succesiune logică, în care primul şir reprezintă variaţia caracteristicii de grupare (valorile sau
variantele caracteristicii, intervalele de valori sau grupele de variante, momentele sau intervalele de
timp, unităţile teritoriale etc.), iar cel de-al doilea şir reprezintă rezultatul centralizării frecvenţelor
de apariţie şi/sau a valorilor caracteristicii de grupare.
Seriile statistice se pot clasifica în funcţie de numărul şi de natura (conţinutul)
caracteristicilor de grupare:
a) După numărul caracteristicilor de grupare, seriile statisticii pot fi univariate (se mai
numesc şi serii unidimensionale sau serii independente), bivariate şi multivariate (serii statistice
condiţionate).

37
b) După natura caracteristicii de grupare, seriile statistice pot fi : cronologice, teritoriale şi
calitative.
Tabelele statistice reprezintă o formă raţională de prezentare a datelor statistice şi sunt
utilizate în toate etapele cercetării statistice.
Principalele elemente ale unui tabel statistic sunt :
- titlul general
- macheta tabelului
- titlurile interioare
- unitatea de măsură
- notele explicative
Reprezentarea grafică a seriilor statistice este o metodă des folosită în teoria şi practica
statistică care permite vizualizarea informaţiilor, sesizarea mai uşoară a ansamblului de date cu
privire la variaţia valorilor observate, a legăturilor care există între ele, a evoluţiei lor în timp etc.
Într-o accepţiune generală, graficele constau în exprimarea datelor statistice din tabele prin
linii sau puncte, figuri geometrice, simboluri şi alte mijloace specifice.

Întrebări

1. Care sunt formele sub care se pot prezenta datele statistice


2. Definiţi şi clasificaţi seriile statistice
3. Principalele elemente ale unui tabel statistic
4. Prezentaţi graficele specifice principalelor tipuri de serii statistice

Aplicaţii propuse

Aplicaţia 1.

Extrageţi din Anuarul Statistic al României o serie statistică; caracterizaţi şi reprezentaţi


grafic această serie.

Aplicaţia 2.

Din Anuarul Statistic al României extrageţi date referitoare la populaţia ţării pe sexe la două
momente de recensământ; reprezentaţi grafic respectivele date.

38
Modulul 5. INDICATORI STATISTICI EXPRIMAŢI ÎN MĂRIMI ABSOLUTE ŞI
RELATIVE

Indicatorii statistici se pot clasifica după diverse criterii, între care şi forma lor de exprimare.
Conform acesteia se disting indicatori statistici în mărimi absolute, mărimi relative, mărimi medii,
indici şi ecuaţii de estimare.

5.1. Indicatori statistici în mărimi absolute

În statistică, mărimile absolute reprezintă valori definite prin ele însele, independent de
orice sistem de referinţa [9, p.93].
Indicatorii exprimaţi în mărimi absolute se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor, au
un conţinut concret şi o formă concretă de exprimare. Dat fiind ca se obţin în procesul prelucrării
primare aceşti indicatori mai poartă numele de indicatori primari. Indicatorii absoluţi se
caracterizează prin aceea ca ei sunt exprimaţi în unităţi de măsură însumabile şi pot fi consideraţi
independenţi de alţi indicatori. Unităţile de măsură în care se exprimă indicatorii absoluţi pot fi:
naturale sau fizice (bucăţi, kilograme, metri liniari, metri cubi, persoane etc.); natural –
convenţionale (tone combustibil convenţional etc.); de timp de muncă (ore, zile, luni, om-ore, etc.);
unităţi valorice (mii lei, milioane lei, etc.)
Mărimile absolute sunt folosite pentru exprimarea indicatorilor de nivel şi a indicatorilor
variaţiei absolute.
Indicatorii de nivel se obţin în procesul de înregistrare statistică, exprimând valoarea
caracteristicii observate la fiecare dintre unităţile colectivităţii (indicatori individuali) sau în
procesul sistematizării datelor prin centralizare pe grupe sau pe ansamblul colectivităţii (indicatori
sintetici).
Indicatorii variaţiei absolute se obţin prin compararea pe bază de diferenţă a două nivele
ale aceluiaşi indicator. Ei mai poartă denumirea de spor absolut.
Indicatorii absoluţi se regăsesc la toate nivelele şi structurile sistemului informaţional
statistic, în toate fazele de agregare şi dezagregare a fenomenelor. Dar, datorită faptului că nu
permit o apreciere calitativă a fenomenului cercetat ei au o sferă de comparabilitate restrânsă. Cu
toată această limită, indicatorii absoluţi se constituie ca o bază de plecare indispensabilă oricărei
analize statistice.

5.2. Indicatori statistici în mărimi relative

În statistică, mărimile relative reprezintă rezultatul comparării pe bază de raport a doi


indicatori statistici absoluţi şi exprimă printr-un singur număr proporţiile indicatorului raportat
(indicatorul din numărătorul raportului) faţă de indicatorul bază de raportare (indicatorul din
numitorul raportului).
Mărimile relative se exprima sub formă de coeficienţi, procente, promile, prodecimile,
procentimile etc.
Exprimarea sub formă de coeficienţi arată câte unităţi din indicatorul absolut raportat revin
la o singură unitate a indicatorului bază de raportare. Folosirea coeficienţilor se face de regulă
atunci când ordinul de mărime al celor doi indicatori este apropiat.

39
Exprimarea sub formă de procente este cea mai sugestivă şi arată câte unităţi din indicatorul
absolut raportat revin la 100 de unităţi ale indicatorului bază de raportare. Folosirea procentelor este
folosită în analiza structurii unui fenomen, în analiza dinamicii unui fenomen faţă de o anumită bază
fixă sau mobilă şi de asemenea când între indicatorii comparaţi există diferenţe mici ca mărime.
În cazul în care indicatorul din numărătorul raportului este cu mult mai mic decât cel din
numitorul acestuia, rezultatul raportului se înmulţeşte cu 10 3 , 10 4 , 10 5 , exprimarea sa devenind
sub formă de promile, decimile, procedimile şi arătând câte unităţi ale indicatorului de raportat
revin la 1.000, 10.000, respectiv 100.000 de unităţi ale indicatorului bază de raportare.
De exemplu, numărul de născuţi vii la 1.000 locuitori, numărul de studenţi sau de medici ce
revin la 10.000 locuitori, numărul de bolnavi internaţi în spital într-un an la 100.000 locuitori etc.
Obţinerea mărimilor relative în statistică este o operaţie foarte uşoară, prin simpla
comparare, prin raportarea a doi indicatori. Dificultăţi pot să apară dacă nu sunt respectate
următoarele cerinţe:
• între indicatorii comparaţi să existe o legătură logică (de corespondenţă, de
condiţionare, de cauzalitate);
• indicatorii raportaţi să fie comparabili din punct de vedere al sferei de
cuprindere, al metodologiei de calcul etc.;
• baza de comparaţie să aibă o anumită semnificaţie în evoluţia fenomenului
studiat.
În funcţie de domeniul de aplicare, de scopul analizei şi de informaţiile de care se dispune în
statistică se calculează următoarele tipuri de mărimi relative:
• mărimi relative de structură;
• mărimi relative de coordonare sau corespondenţă;
• mărimi relative de intensitate;
• mărimi relative de variaţie (ale dinamicii);
• mărimi relative ale planului.
Mărimile relative de structură exprimă raportul dintre parte şi întreg şi se pot calcula
atunci când colectivitatea supusă analizei a fost împărţită pe grupe, subgrupe sau clase după variaţia
uneia sau mai multor caracteristici de grupare.
Mărimile relative de structură au denumiri diferite în funcţie de natura seriei a cărei structură
se analizează astfel:
- pentru o serie statistică atributivă, cronologică, teritorială, mărimile relative poartă
denumirea de ponderi sau greutăţi specifice;
- pentru o serie de distribuţie cu frecvenţe, mărimile relative de structură poartă denumirea
de frecvenţe relative.
Mărimile relative de structură se notează cu fi sau gi şi se calculează conform formulei:
n
fi = i
∑ ni
∑fi = 1, pentru i =1, n

Calculul sub formă procentuală presupune înmulţirea raportului cu 100:


n
f i = i ·100
∑ni
∑fi = 100%, pentru i =1, n

Mărimile relative de structură se pot reprezenta sugestiv prin grafice – diagrame de


structură (dreptunghi, pătrat, cerc, semicerc).
Mărimile relative de structură se exprimă şi în dinamică, exprimând modificările care au loc
în structura unui fenomen în timp.

40
Mărimile relative de coordonare sau de corespondenţă se folosesc pentru a compara
doua grupe ale aceleiaşi colectivităţi sau două colectivităţi situate în spaţii diferite dar coexistente în
timp.
Mărimile relative de coordonare admit proprietatea de reversibilitate şi se calculează
conform relaţiilor:

KA/B = XA / XB sau KB/A = XB / XA

în care:
XA şi XB reprezintă cele două niveluri absolute comparate;
KA/B · KB/A = 1 (datorită proprietăţii menţionate).

Mărimile relative de coordonare se exprimă, de regulă, sub formă de coeficient. Există şi


posibilitatea exprimării sub formă de procente sau promile, arătând în acest caz câte unităţi dintr-o
grupa revin la 100, respectiv la 1000 de unităţi din cealaltă grupă.
Mărimile relative de intensitate se calculează ca raport între doi indicatori absoluţi, de
natură diferita, dar între care există o relaţie de interdependenţa. Se determină conform relaţiei:

K=X/Y

în care:
K = mărime relativă de intensitate;
X = fenomenul de raportat;
Y = fenomenul ales ca bază de raportare.

Mărimile relative de intensitate se exprimă în unităţile concrete de măsură ale celor două
fenomene şi evidenţiază gradul, intensitatea de răspândire a fenomenului de la numărător în raport
cu fenomenul de la numitor.
În economie se determină numeroase mărimi relative de intensitate: productivitatea muncii;
eficienţa fondurilor fixe; gradul de utilizare a maşinilor-unelte; recolta medie la hectar; venitul
naţional pe cap de locuitor; eficienţa folosirii timpului de muncă etc.
De asemenea, aceste mărimi au o largă utilizare în demografie, pentru caracterizarea
mişcării naturale şi migratorii a populaţiei.

Mărimile relative ale dinamicii, cunoscute şi sub denumirea de indici sau ritmuri de
variaţie, se folosesc în scopul caracterizării evoluţiei în timp a fenomenului analizat şi sunt specifice
seriilor cronologice (dinamice).
Mărimile relative ale dinamicii se calculează raportând două valori ale aceluiaşi indicator
înregistrate pentru două momente sau două perioade diferite de timp. În raport cu baza de
comparaţie aleasă se pot calcula:
• mărimi relative ale dinamicii cu bază fixă, conform relaţiei:

Xi
Ki / 0 = ·100
X0

• mărimi relative ale dinamicii cu bază mobilă, conform relaţiei:

Xi
K i / i −1 = ·100
X i −1

41
Aceste mărimi se exprimă sub formă de coeficienţi sau procente. Aspecte suplimentare
referitoare la calculul mărimilor relative ale dinamicii se vor prezenta în Modulul 8.

Mărimile relative ale planului se utilizează de fiecare dată când un fenomen se desfăşoară
organizat, planificat. Agenţii economici, indiferent de specific, calculează astfel de mărimi în
vederea cunoaşterii evoluţiei activităţii desfăşurate.
Pentru calculul mărimilor relative ale planului se folosesc următoarele informaţii preluate
din evidenţele agentului economic:

Xpl - nivelul planificat al fenomenului analizat într-o perioadă curentă;


X0 - nivelul realizat în perioada de bază;
X1 - nivelul realizat în perioada curentă.

Pe baza comparării sub forma de raport a celor trei elemente se calculează:


• mărimea relativă a sarcinii de plan (Kpl/0):

X pl
K pl / 0 = ·100
X0

• mărimea relativă a realizării planului (K1/pl):

X1
K1 / pl = ·100
X pl

De regulă, mărimile relative ale planului se exprimă procentual. Adesea se reţine doar
valoarea ce depăşeşte 100, arătând procentul de depăşire al planului sau procentul de creştere
programat.

Sumar

Indicatorii statistici se pot clasifica după diverse criterii, între care şi forma lor de exprimare.
Conform acesteia se disting indicatori statistici în mărimi absolute, mărimi relative, mărimi medii,
indici şi ecuaţii de estimare.
În statistică, mărimile absolute reprezintă valori definite prin ele însele, independent de
orice sistem de referinţă.
Indicatorii exprimaţi în mărimi absolute se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor, au
un conţinut concret şi o formă concretă de exprimare.
Mărimile absolute sunt folosite pentru exprimarea indicatorilor de nivel şi a indicatorilor
variaţiei absolute.
Indicatorii de nivel se obţin în procesul de înregistrare statistică, exprimând valoarea
caracteristicii observate la fiecare dintre unităţile colectivităţii (indicatori individuali) sau în
procesul sistematizării datelor prin centralizare pe grupe sau pe ansamblul colectivităţii (indicatori
sintetici).
Indicatorii variaţiei absolute se obţin prin compararea pe bază de diferenţă a două nivele
ale aceluiaşi indicator. Ei mai poartă denumirea de spor absolut.
În statistică, mărimile relative reprezintă rezultatul comparării pe bază de raport a doi
indicatori statistici absoluţi şi exprimă printr-un singur număr proporţiile indicatorului raportat
(indicatorul din numărătorul raportului) faţă de indicatorul bază de raportare (indicatorul din
numitorul raportului).

42
În funcţie de domeniul de aplicare, de scopul analizei şi de informaţiile de care se dispune în
statistică se calculează următoarele tipuri de mărimi relative:
• mărimi relative de structură;
• mărimi relative de coordonare sau corespondenţă;
• mărimi relative de intensitate;
• mărimi relative de variaţie (ale dinamicii);
• mărimi relative ale planului.

Întrebări

1. Definiţi indicatorii statistici şi clasificaţi-i după forma lor de exprimare


2. Prezentaţi modul de determinare a mărimilor relative
3. Prezentaţi exemple de mărimi relative din domeniul economic

Aplicaţii rezolvate şi propuse.

Aplicaţia 1.
În tabelul 5.1 este prezentată situaţia studenţilor înscrişi în învăţământul superior, în
România, pe grupe de specializare în anul universitar 1996 – 1997.

Tabelul 5.1
Efectivul Frecvenţa
Nr. Specializarea Procentul
persoane relativă
crt. %
(ni) (fi)
1 Tehnică 95.792 0,270 27,0
2 Medico-farmaceutică 32.714 0,093 9,3
3 Economica 87.472 0,247 24,7
4 Juridică 48.268 0,136 13,6
5 Universitar - pedagogică 83.430. 0,235 23,5
6 Artistică 6.812 0,019 1,9
Total 354.488 1,000 100,0
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1997.

Se cere să se caracterizeze seria şi să se calculeze frecvenţele relative corespunzătoare.

Rezolvare:
Serie univariată, calitativă atributivă. Prezintă efectivul populaţiei (studenţi înscrişi în
învăţământul superior) după caracteristica atributivă ”specializare”.

Calculul frecvenţelor relative:


n n
f i = i şi ∑fi = 1 sau f i = i ·100 şi ∑fi = 100%
∑ ni ∑ni
Exemplu:
fi = 95.792 / 354.488 = 0,270 sau fi = (95.792 / 354.488) · 100 = 27,0%
Calculul frecvenţelor relative şi al procentelor permite comparări în timp şi spaţiu, care nu
se pot realiza pe baza frecvenţelor absolute.

43
Aplicaţia 2.

Produsul intern brut pe ramuri ale economiei naţionale (calculat în preţuri curente), în
România, în 1980 şi 1990 este prezentat în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2
(în miliarde lei)
Ramura 1980 1990
Industrie 325,3 407,0
Agricultură şi silvicultură 78,0 152,0
Alte ramuri 213,6 285,0
Total 616,9 844,0
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1991

Se cere:
a) Să se calculeze mărimile relative de structură şi să se reprezinte grafic structura
colectivităţii.
b) Să se calculeze cu cât s-a modificat structura pe ramuri în 1990 comparativ cu 1980.

Rezolvare:
a) - se calculează mărimile relative de structură, după relaţia:
n
f i = i ·100
∑ni
Exemplu: pentru industrie, mărimea relativă de structură, în 1980:
find = (325,3 / 616,9) · 100 = 52,731 ≈ 52,7%

- se procedează similar pentru celelalte ramuri, pe fiecare an în parte. Rezultatele sunt


prezentate în tabelul 5.3

- reprezentarea grafică a structurii colectivităţii se face cu ajutorul diagramei de structură


(figura 5.1).

Alte
Alte
ramuri
ramuri
Industrie
Industrie

Agr. Si Agr. Si
silv. silv.

1980 1990

Fig. 5.1 Structura produsului intern brut pe ramuri ale economiei naţionale,
în România, în 1980 şi 1990.

44
b) pentru a calcula cu cât s-a modificat structura pe ramuri în 1990 comparativ cu 1980 se
determină mărimile relative ale modificării structurii:

- creşterea (descreşterea) absolută:


(±) = fi – f0

Exemplu: pentru industrie ∆ = 48,2% - 52,7% = -4,5%

- creşterea (descreşterea) relativă:


(±) = (f1 / f0) · 100 - 100

Exemplu: pentru industrie (48,2 / 52,7) · 100 - 100 = 91,5 - 100 = -8,5%

Structura şi modificarea structurii produsului intern brut pe ramuri ale economiei naţionale,
în România, în 1980 şi 1990.

Tabelul 5.3
Structura (%) Modificarea structurii (%)
Ramura
1980 1990 Absolută Relativă
Industrie 52,7 48,2 4,5 8,5
Agricultură şi 12,7 18,0 5,3 41,7
silvicultură
Alte ramuri 34,6 33,8 0,8 2,3
Total 100,0 100,0 - -

Aplicaţia 3.

Populaţia judeţului Bacău pe medii, la 1 iulie 1994 se prezintă conform datelor din tabelul
5.4.

Tabelul 5.4
Număr persoane
Total populaţie:
742.901
mediul urban 374.747
din care:
mediul rural 368.154
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995

Se cere să se calculeze mărimile relative de coordonare (corespondenţă).

Rezolvare:
- pentru mediul urban:

populaţia din mediul 374.7


urban 47
KU/R = · 100 = · 100 ≈ 102 persoane
populaţia din mediul 368.1
rural 54

KU/R = 102 persoane din mediul urban revin la 100 persoane din mediul rural
45
- pentru mediul rural:

populaţia din mediul 368.1


rural 54
KR/U = · 100 = · 100 ≈ 98 persoane
populaţia din mediul 374.7
urban 47

KR/U = 98 persoane din mediul rural revin la 100 persoane din mediul urban

Aplicaţia 4.

Producţia de cereale boabe, în România, în perioada 1990-1994 se prezintă conform


tabelului 5.5.

Tabelul 5.5
Anii 1990 1991 1992 1993 1994
Producţia de cereale
17.173,5 19.306,6 12.288,5 15.493,1 18.183,8
boabe (mii tone)
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere să se calculeze mărimile relative ale dinamicii, cu bază fixă şi cu bază mobilă.

a) mărimi relative ale dinamicii cu bază fixă:

yi
Ki / 0 = ·100
y0

19 .306 ,6
K 91 / 90 = ·100 = 112 ,4%
17 .173 ,5
12 .288 ,5
K 92 / 90 = ·100 = 71,6%
17 .173 ,5
15 .493 ,1
K 93 / 90 = ·100 = 90 ,2%
17 .173 ,5
18 .183 ,8
K 94 / 90 = ·100 =105 ,9%
17 .173 ,5

b) mărimi relative ale dinamicii cu bază mobilă:

yi
K i / i −1 = ·100
yi −1
19 .306 ,6
K 91 / 90 = ·100 = 112 ,4%
17 .173 ,5
12 .288 ,5
K 92 / 91 = ·100 = 63 ,6%
19 .306 ,6
15 .493 ,1
K 93 / 92 = ·100 =126 ,1%
12 .288 ,5
18 .183 ,8
K 94 / 93 = ·100 =117 ,4%
15 .493 ,1

46
Aplicaţia 5.

Mişcarea naturală a populaţiei judeţului Bacău în anul 1994 este prezentată în tabelul 5.6.

Tabelul 5.6
Număr
Indicatorul
persoane
Populaţia la 1 iulie 1994 742.901
Născuţi vii 9.869
Decedaţi 7.398
Spor natural 2.471
Căsătorii 5.439
Divorţuri 1.522
Născuţi morţi 60
Decedaţi în vârstă sub 1 an 267

Se cere să se determine mărimile relative de intensitate posibile.

Rezolvare:
• Rata de natalitate:

numărul născuţilor vii 9.869


· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 13,3 ‰
=
01

• Rata de mortalitate:
numărul decedaţilor 7.398
· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 10,0 ‰
=
01
• Rata sporului natural:

sporul natural 2.471


· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 3,3 ‰
=
01

• Rata nupţialităţii:

numărul căsătoriilor 5.439


· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 7,3 ‰
=
01

47
• Rata divorţurilor:

numărul divorţurilor 1.522


· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 2,0 ‰
=
01

• Rata morti-natalităţii:

numărul născuţilor morţi 60


· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 0,08 ‰
=
01

• Rata mortalităţii infantile:

numărul decedaţilor sub 1 an 267


· 1000
populaţia la 01.07.1994 742.9 · 1000 ≈ 0,36 ‰
=
01

Aplicaţia 6.

În tabelul 5.7 sunt prezentaţi următorii indicatori demografici şi economici, la nivelul


României, în anul 1994.

Tabelul 5.7
Nr.crt. Indicatorul UM Valoare
1 Populaţia (la 1.07.) mii locuitori 22.756,0
Populaţia ocupată
2 mii persoane 10.062,0
(la sfârşitul anului)
Fondurile fixe (la sfârşitul
3 anului) (valoare completă miliarde lei 26.583,0
de inventar)
4 Produsul intern brut miliarde lei 19.737,5
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere să se calculeze mărimile de intensitate posibile.

Rezolvare:

numărul populaţiei ocupate · 100 = 44,22 mii lei /


- Rata globală de activitate =
numărul populaţiei totale pers.

valoarea F.F. · 100 = 44,22 mii lei /


- Gradul de înzestrare tehnică a muncii =
nr. pers. ocupate pers.

PIB = 1961,6 mii lei /


- Productivitatea muncii pe o persoană ocupată =
nr. pers. ocupate pers.

Aplicaţia 7.

48
Se cunosc următoarele date cu privire la cifra de afaceri a unei societăţi comerciale (date
convenţionale):

Tabelul 5.8
Perioada de bază Perioada curentă
Indicatorul - realizat -
x0 planificat xpl realizat x1

Cifra de afaceri 980 1050 1100

Se cere să se calculeze mărimile relative ale planului.

Rezolvare:
a) mărimea relativă a sarcinii de plan (coeficientul sarcinii de plan):
X pl 1050
K pl / 0 = ·100 = ·100 = 107 ,1%
X0 980

b) mărimea relativă a îndeplinirii planului (coeficientul îndeplinirii planului):


X 1100
K1 / pl = 1 ·100 = ·100 = 104 ,8%
X pl 1050

c) mărimea relativă a dinamicii (coeficientul de dinamică)


X 1100
K1 / 0 = 1 ·100 = ·100 = 112,2%
X0 980

Aplicaţia 8.

Se cunosc următoarele date cu privire la populaţia României ocupată pe ramuri ale


economiei, la sfârşitul anului 1994:

Tabelul 5.9
Populaţia ocupată
Ramura
(mii persoane)
Agricultură si silvicultură 3647
Industrie 2882
Construcţii 563
Comerţ 636
Transporturi 462
Tranzacţii imobiliare şi alte servicii 438
Învăţământ 437
Alte ramuri 946
Total 10011
Sursa: Prelucrat după Anuarul Statisticii României, CNS, 1995.

49
Se cere să se calculeze mărimile relative de structură şi să se reprezinte grafic structura
colectivităţii.

Aplicaţia 9.

Populaţia României, pe sexe, la recensământul din 7 ianuarie 1992 este prezentată în tabelul
5.10.

Tabelul 5.10
persoane
Total populaţie
22.810.035
masculin 11.213.763
din care:
feminin 11.596.272
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere să se calculeze mărimile relative de coordonare.

Aplicaţia 10.

În tabelul 5.11. sunt prezentate date cu privire la populaţia României înregistrată la diverse
momente de recensământ.

Se cere să se calculeze mărimile relative ale dinamicii cu bază fixă şi bază mobilă.

Aplicaţia 11.

În tabelul 5.12. sunt prezentate date cu privire la suprafaţa şi efectivul populaţiei pe


continente în anul 1993.

Tabelul 5.11
Data Numărul
recensământului populaţiei
29.XII.1930 14.280.279
25.I.1948 15.872.624
21.II.1956 17.489.450
15.III.1996 19.103.163
5.I.1977 21.559.910
7.I.1992 22.810.035
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

50
Tabelul 5.12
Populaţia Suprafaţa
Continentul
(milioane persoane) mii Km2
Africa 689 30.041
America 752 42.059
Asia 3.349 31.739
Europa 726 5.972
Oceania 28 8.537
Total mondial 5.544 118.348
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995

Să se calculeze mărimea relativă de intensitate şi să se precizeze denumirea ei.

51
Modulul 6. INDICATORI STATISTICI ÎN MĂRIMI MEDII

6.1. Definire, condiţii de calitate şi clasificare

În categoria indicatorilor statistici derivaţi un loc important îl deţin indicatorii în mărimi


medii, întâlniţi şi sub denumirea de medii.
Mediile sunt indicatori statistici care exprimă, în mod sintetic şi generalizant, ceea ce este
normal, esenţial, tipic pentru unităţile unei colectivităţi distribuite după o anumită caracteristică.
Media sintetizează într-o singură expresie numerică toate valorile individuale, punând în
evidenţă ceea ce este esenţial şi comun tuturor unităţilor. Ea are un caracter abstract. În mod
frecvent, valoarea mediei nu coincide cu nici una din valorile individuale din care s-a calculat. În
vederea asigurării unui conţinut cât mai real mediilor calculate se recomandă ca determinarea să se
bazeze pe valorile înregistrate dintr-o observare totală. Dacă nu se dispune de astfel de date, care ar
permite evidenţierea tuturor factorilor care determină variaţia caracteristicii, se pot folosi şi date
provenind din observări parţiale. În acest caz mediile calculate sunt semnificative numai dacă
eşantionul observat este reprezentativ pentru colectivitatea totală.
Media este semnificativă numai dacă populaţia observată are un grad ridicat de
omogenitate. Dacă populaţia este eterogenă se va proceda la împărţirea acesteia pe grupe, se vor
calcula medii la nivelul fiecărei grupe, iar apoi se va afla media la nivelul ansamblului, ca o medie a
mediilor grupelor, ca nivel generalizant pe total colectivitate.
Consideraţiile expuse conduc la concluzia că o medie îşi poate îndeplini rolul său în
cunoaştere doar în măsura în care sunt satisfăcute o serie de condiţii.
Condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o medie pentru a fi corect utilizată
au fost precizate în anul 1945 de către statisticianul englez G.U.Yule. Acestea sunt:
• media trebuie să fie precis definită, fie printr-o definiţie, fie printr-o formulă;
• media trebuie să fie reprezentativă; condiţia se poate îndeplini doar dacă media se calculează
pentru colectivităţi omogene din punct de vedere al caracteristicii de distribuţie;
• media trebuie să posede proprietăţi simple şi evidente, făcând posibilă înţelegerea sensului ei
general chiar de către nespecialişti;
• media trebuie să poată fi calculată cu uşurinţă şi rapiditate şi să se preteze la calcule algebrice
ulterioare;
• media trebuie să fie puţin sensibilă la fluctuaţiile de eşantionare în cazul în care datele provin
dintr-un sondaj statistic.
Deoarece, de regulă, nu toate condiţiile prezentate pot fi îndeplinite de orice mărime medie,
pentru ca aceasta să aibă un conţinut cât mai real este necesar ca alegerea tipului de medie să se facă
în funcţie de forma de variaţie şi de sursele de informaţie cu privire la caracteristicile studiate.
Clasificarea mărimilor medii se poate face după rolul pe care îl au în analiza statistică şi
după modul de obţinere.
a) după rolul lor în analiza statistică se disting:
- mărimi medii fundamentele (aritmetică, modul, mediană)
- mărimi medii cu aplicaţii speciale (geometrică, armonică, pătratică, progresivă, cronologică,
mobilă)
b) după modul de obţinere există:
- mărimi medii de calcul (aritmetică, geometrică, armonică)
52
- mărimi medii de poziţie (modul, mediană, medială)

• Obţinerea mărimilor medii de calcul presupun efectuarea a 2 categorii de operaţii: acumularea


termenilor seriei (prin însumare sau produs) şi revenirea (prin împărţire sau extragere de
radical) la un nivel reprezentativ pentru toţi termenii incluşi în calcul.
• Mărimile medii de poziţie se află prin depistarea termenului care ocupă poziţia centrală într-o
distribuţie statistică.
La rândul lor, mărimile medii de calcul se pot determina ca medii simple şi medii
ponderate.
Mediile simple se folosesc în cazul seriilor simple, adică se calculează pentru seriile în care
variantele caracteristicii de distribuţie au frecvenţe singulare sau egale între ele: X:(x i , n i ), i =
1, n unde n 1 =n 2 = ….= n i .
Mediile ponderate se folosesc în cazul seriilor cu frecvenţă, adică se calculează pentru seriile
în care variantele caracteristicii de distribuţie cu frecvenţe diferite: X:(x i , n i ), i = 1, n unde
n 1 ≠ n 2 ≠ ….≠ n i .

6.2. Media aritmetică

Media aritmetică este o mărime fundamentală de calcul, media cea mai frecvent folosită în
statistica social – economică.
Media aritmetică ( x ) a unei distribuţii empirice reprezintă valoarea pe care ar purta-o
fiecare unitate statistică dacă distribuţia ar fi omogenă.
Ea este rezultatul sintetizării într-o singură expresie numerică a tuturor nivelurilor
individuale observate, fiind calculată prin raportarea totalului valorilor individuale ale
caracteristicii la numărul total al unităţilor.

Media aritmetică simplă se calculează pentru seriile simple, atunci când n1 = n2 = …. = ni.
Se foloseşte relaţia:
n

∑x i
,
x= i =1
n
unde: x i = nivelurile individuale ale caracteristicii;
n

∑x
i =1
i = nivelul centralizat al caracteristicii;
n = volumul colectivităţii (numărul unităţilor observate).

Într-o colectivitate statistică se întâlnesc foarte rar cazuri în care numărul variantelor să
coincidă cu numărul unităţilor. De obicei, fenomenele de masă sunt numeroase şi aceeaşi valoare a
caracteristicii apare de mai multe ori. În acest caz media aritmetică se va calcula ca o medie
ponderată.

Media aritmetică ponderată se calculează pentru seriile cu frecvenţă, atunci când n 1 ≠ n


2 ≠ ….≠ n i .

Se foloseşte relaţia:

53
m m
∑x n
x = i =1
m
i i

= ∑x i fi
∑n
i =1
i i =1

Relaţia de calcul prezentată se foloseşte în cazul caracteristicii discrete (prezentată pe


variante de variaţie).
În cazul seriilor în care caracteristica de distribuţie este prezentată pe intervale de variaţie, x
'
i se înlocuieşte cu x i , care reprezintă mijlocul intervalului corespunzător.

Relaţia de calcul devine:


K
K
∑x n
∑ i fi
'
'
x =
i =1
K
i i

= x
∑n
i =1
i i =1

'
unde: x i = mijlocul intervalului (x i −1 , x i )
x + xi
x i' = i −1
2

Media unei caracteristici alternative


În cazul unei colectivităţi statistice studiate după variaţia unei caracteristici alternative,
unităţile statistice componente pot lua două valori: posedă însuşirea sau posedă opusul ei:
Distribuţia unei colectivităţi după o caracteristică alternativă este prezentată în tabelul 6.1.
Media caracteristicii alternative se calculează plecând de la o medie aritmetică ponderată.

x=
∑x n i i
=
1·n1 + 0·( n − n1 ) n1
= =P
∑n i n n

Deci media aritmetică a caracteristicii alternative este o mărime de structură, reprezentând


numărul unităţilor care posedă caracteristica în totalul unităţilor colectivităţii. Pentru a uşura
interpretarea se poate exprima sub formă procentuală.

Tabelul 6.1 - Distribuţia generală a frecvenţelor


Valori ale Frecvenţe Frecvenţe
caracteristicii (xi) absolute (ni) relative
n1
Da = 1 n1 p=
n
n − n1
Nu = 0 n − n1 q= =1− p
n
Total n p+q = 1

6.3.Media armonică

Media armonică este o mărime de calcul cu aplicaţii speciale.


54
Media armonică ( xh ) se defineşte ca fiind egală cu valoarea inversă a mediei aritmetice
calculată din valorile inverse ale caracteristicii.
Se calculează ca o medie armonică simplă sau ponderată, după cum seria este cu frecvenţe
egale sau cu frecvenţe diferite, conform urmatoarelor relaţii:
• pentru seria simplă:

n
xh = n
1
∑x
i −1 i

• pentru seria cu frecvenţe:


m

∑n i
xh = m
i =1
1
∑x i =1
ni
i

În economie, media armonică se foloseşte în special la calculul indicelui mediu armonic al


preţurilor, la calculul salariului mediu şi fondul de salarii pe secţii, la calculul producţiei medii la
hectar la o cultură dintr-o fermă agricolă, când se cunosc recolta medie şi recolta totală pe parcelele
acesteia.

6.4. Media pătratică

Media pătratică este o mărime de calcul cu aplicaţii speciale.


Media pătratică ( x p ) este definită prin pătratul său, şi anume, media pătratică ridicată la
pătrat este media aritmetică a pătratelor valorilor x i .
Se pot calcula medii pătratice simple sau ponderate, după cum seriile sunt cu frecvenţe egale
sau cu frecvenţe diferite. Relaţiile de calcul sunt următoarele:

• pentru seria simplă:

n n

∑ xi2 sau ∑x 2
i

xp = i =1
(x p )2 = i =1

n n

• pentru seria cu frecvenţe:

m m

∑x n 2
i i ∑x i
2
ni
sau ( x p ) =
2 i =1
xp = i =1
m m

∑n i ∑n i =1
i
i =1

Media pătratică se utilizează de regulă atunci când predomină valorile ridicate ale
caracteristicii şi se doreşte a se da mai mare importanţă acestora.

55
Media pătratică se poate calcula şi în cazul în care termenii seriei au valori negative. Ea este
întotdeauna mai mare decât media aritmetică a aceloraşi termeni, indiferent de semnul pe care îl au,
deoarece prin ridicare la pătrat toţi termenii devin pozitivi.
Media pătratică se aplică în calculul abaterii medii pătratice, care este unul din cei mai
utilizaţi indicatori de variaţie.

6.5. Media geometrică

Media geometrica este o mărime de calcul cu aplicaţii speciale. Ea se aplică numai pentru
serii cu termeni pozitivi.
Media geometrică ( x g ) a n date pozitive se defineşte ca rădăcină de ordin n din
produsul acestora.

• Media geometrică simplă se calculează conform relaţiei:


1
 n
n
n
xg = n x1 ⋅ x 2 ⋅ ...... ⋅ x n = n ∏ x i = ∏ xi 
i =1  i =1 

• Media geometrică ponderată se calculează conform relaţiei:

m m
1
∑ ni ∑ ni m
 m
 ∑ ni
xg = i =1
x1n1 ⋅ x2n2 ⋅ ...... ⋅ xnnm = i =1
∏x i =1
ni
i
= ∏ xini 
 i =1 

Media geometrică se utilizează cel mai frecvent în cazul seriilor cronologice, la calculul
ritmurilor medii de variaţie în timp a fenomenelor.
Între mărimile medii prezentate există următoarea relaţie:

xh < x g < x < x p

În calculul nivelului mediu al unei serii univariate se foloseşte de regulă media aritmetică,
iar celelalte tipuri de medii prezentate se folosesc complementar, dacă distribuţia prezintă anumite
particularităţi sau în vederea aprofundării analizei.

6.6. Modul (Dominanta)

Modul sau dominanta este o mărime fundamentală, de poziţie.


Modul (Mo) unei distribuţii statistice reprezintă acea valoare a caracteristicii care
corespunde celei mai mari frecvenţe. Deci, modul este valoarea caracteristicii cea mai des
observată, de unde şi denumirea de dominantă (Do) a seriei sub care mai este întâlnit în literatura
de specialitate.
Din definiţie rezultă că acest indicator se determină doar în cazul seriilor cu frecvenţe
diferite (n 1 ≠ n 2 ≠ …≠ n i ). Caracteristicile se pot prezenta pe variante de variaţie sau pe intervale
de variaţie.
Modul se poate determina pe cale algebrică sau prin metoda grafică.
Determinarea modului în cazul unei serii cu caracteristica exprimată pe variante de
variaţie presupune găsirea valorii caracteristicii care corespunde frecvenţei maxime.

56
Determinarea grafică a modului presupune reprezentarea grafică a seriei prin diagrama în
batoane sau prin poligonul frecvenţelor şi observarea valorii x i care corespunde frecvenţei maxime
(figura 6.1)

ni ni

Mo Xi Mo Xi

Fig. 6.1. Determinarea grafică a modului, în cazul unei caracteristici discrete.

Determinarea modului în cazul unei serii cu caracteristica exprimată pe intervale de


variaţie egale presupune parcurgerea următoarelor operaţii:
• aflarea frecvenţei maxime ( n i = n max );
• aflarea intervalului modal ( xi −1 , xi ) corespunzător frecvenţei maxime;
• determinarea modului, prin interpolare în intervalul modal, pe baza relaţiei:

∆1
Mo = xi −1 + d ,
∆1 + ∆ 2

în care: xi −1 = limita inferioară a intervalului modal;


d = mărimea intervalului modal ( d = xi − xi −1 );
∆1 = diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi frecvenţa celui precedent
( ∆1 = ni − ni −1 )
∆2 = diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi frecvenţa celui următor

( ∆2 = ni − ni +1 )
Determinarea grafică a modului în cazul variabilelor continue se realizează cu ajutorul
histogramei (figura 6.2).

57
Fig. 6.2 – Determinarea grafică a modului în cazul variabilelor continue
Modul este o mărime medie care prezintă avantajul de a se determina foarte uşor, chiar în
condiţiile în care nu se cunosc limitele extreme ale primului şi ultimului interval al seriei. Se
utilizează pentru a realiza o primă estimare a valorii centrale a unei distribuţii statistice, dar prezintă
inconvenientul de a nu fi la fel de exact ca alte medii, datorită faptului că în calcul nu sunt implicate
toate valorile caracteristicii.
Cu toate limitele, modul este frecvent utilizat în practica economică, mai ales în activitatea
de comerţ şi stă la baza calculului şi aprecierii gradului de asimetrie a distribuţiilor statistice.

6.7. Mediana

Mediana este o mărime fundamentală, de poziţie.


Mediana (Me) reprezintă valoarea centrală a unei serii statistice, ordonate în mod crescător
sau descrescător şi care împarte unităţile colectivităţii observate în două părţi egale: 50% din unităţi
au valori mai mari decât mediana şi 50% au valori mai mici decât mediana.
Indiferent de tipul seriei la determinarea medianei trebuie rezolvate două probleme:
• aflarea locului medianei;
• calculul valorii medianei.

Locul medianei corespunde valorii U Me , valoare numită unitate mediană şi care se


calculează conform relaţiilor:

n
U Me = , în cazul în care n > 100;
2
n +1
U Me = , în cazul în care n < 100;
2
în care: n = volumul colectivităţii.

Determinarea medianei necesită ordonarea prealabilă, crescătoare sau descrescătoare, a


valorilor caracteristicii. Apoi, aflarea sa se realizează diferenţiat, în funcţie de tipul seriei.
Determinarea medianei în cazul unei serii simple cu număr impar de termeni presupune
aflarea termenului central, conform relaţiei:

58
n +1
U Me =
2

Determinarea medianei în cazul unei serii simple cu număr par de termeni presupune
calculul mediei aritmetice simple a celor doi termeni centrali ai seriei.
Determinarea medianei pentru o serie cu frecvenţă, cazul unei caracteristici discrete
presupune parcurgerea următoarelor operaţii:
i
• determinarea şirului frecvenţelor cumulate: N i = ∑ nh ;
h =1

• determinarea unităţii mediane ( U Me ) şi poziţionarea sa în şirul frecvenţelor


cumulate, cu respectarea condiţiei: N i ≥ U Me ;
• în dreptul frecvenţei cumulate egale sau mai mare decât unitatea mediană se află
valoarea caracteristicii egală cu mediana.

Determinarea medianei pentru o serie cu frecvenţă, cazul unei caracteristici continue


presupune parcurgerea următoarelor operaţii:
• determinarea şirului frecvenţelor cumulate ( N i );
• determinarea unităţii mediane ( U Me ) şi poziţionarea sa în şirul frecvenţelor
cumulate, cu respectarea condiţiei: N i ≥ U Me ;
• în dreptul frecvenţei cumulate egale sau mai mare decât unitatea mediană, pe şirul
valorilor caracteristicii, se află intervalul median;
• determinarea medianei, prin interpolare în intervalul median, conform relaţiei:

U Me − N i −1
Me = xi −1 + d
ni
în care:
xi −1 = limita inferioară a intervalului median;
d = mărimea intervalului median ( d = xi − xi −1 );
n
U Me = unitatea mediană ( U
Me
= );
2
N i −1 = frecvenţa cumulată corespunzătoare intervalului anterior celui
median;
ni = frecvenţa intervalului median.

Şi mediana se poate determina pe cale grafică.


Mediana este mărimea medie care corespunde cel mai bine imaginii de mijloc a seriei. Ea
are o largă aplicabilitate în practica economică, servind la determinarea duratei medii de viaţă, la
studiul mortalităţii etc.

Generalizarea medianei – quantilele


Pentru seriile de distribuţie cu tendinţă pronunţată de asimetrie, caracterizate printr-o
amplitudine mare a variaţiei, se determină şi alţi indicatori de poziţie, care se calculează similar
medianei şi poartă denumirea generică de quantile.

Quantilele reprezintă valori ale caracteristicii care separă seria în “r” părţi ale căror efective
sunt egale. Numărul “r” indica ordinul quantilelor. Astfel, quantila de ordin 2 împarte efectivul
seriei în două părţi egale (mediana), quantila de ordin 4 împarte efectivul seriei în 4 părţi egale
(quartile Q), quantila de ordin 10 împarte efectivul seriei în 10 părţi egale (decile D), iar quantila
de ordin 100 împarte seria în 100 părţi egale (centile C).

59
Exemplificăm modul de calcul al decilelor (D), care sunt valori ale caracteristicii ce împart
volumul colectivităţii în 10 părţi egale. Ele sunt în număr de nouă şi se notează D1 , D2 ,......., D9.
Se determină conform relaţiilor:

U D1 − N i −1 U D9 − N i −1
D1 = xi −1 + d ,......... .......... ......... D9 = xi −1 + d ,
nD1 nD9

în care:
1 ⋅ ∑ni 9 ⋅ ∑ni = unităţile decilice.
U D1 = ,......... .......... ....... U D9 =
10 10

Între quantile există următoarea relaţie:

M e = Q2 = D5 = C50

6.8. Relaţii între valorile tendinţei centrale

Într-o distribuţie unimodală perfect simetrică, relaţia între cele trei mărimi medii
fundamentale (medie aritmetică, mod şi mediană), numite şi mărimi ale tendinţei centrale, este
următoarea:
x = Mo = Me
În cazul unei distribuţii unimodale uşor asimetrice, cele trei valori centrale ocupă locuri
diferite, relaţia dintre ele putându-se exprima prin una din următoarele formule echivalente:
x − Mo = 3( x − Me )
Mo = 3Me − 2 x
Me − Mo = 2( x − Me ).

Pe baza mărimilor medii de calcul şi de poziţie prezentate se pot determina, în continuare,


indicatori de variaţie şi asimetrie care permit realizarea unei analize mai aprofundate a seriilor de
repartiţie.

Sumar

Mediile sunt indicatori statistici care exprimă, în mod sintetic şi generalizant, ceea ce este
normal, esenţial, tipic pentru unităţile unei colectivităţi distribuite după o anumită caracteristică.
Clasificarea mărimilor medii se poate face după rolul pe care îl au în analiza statistică şi
după modul de obţinere.
a) după rolul lor în analiza statistică se disting:
- mărimi medii fundamentele (aritmetică, modul, mediană)
- mărimi medii cu aplicaţii speciale (geometrică, armonică, pătratică, progresivă, cronologică,
mobilă)
b) după modul de obţinere există:
- mărimi medii de calcul (aritmetică, geometrică, armonică)
- mărimi medii de poziţie (modul, mediană, medială)
Media aritmetică este o mărime fundamentală de calcul, media cea mai frecvent folosită în
statistica social – economică.

60
Media aritmetică ( x ) a unei distribuţii empirice reprezintă valoarea pe care ar purta-o
fiecare unitate statistică dacă distribuţia ar fi omogenă.
Media armonică este o mărime de calcul cu aplicaţii speciale.
Media armonică ( xh ) se defineşte ca fiind egală cu valoarea inversă a mediei aritmetice
calculată din valorile inverse ale caracteristicii.
Media pătratică este o mărime de calcul cu aplicaţii speciale.
Media pătratică ( x p ) este definită prin pătratul său, şi anume, media pătratică ridicată la
pătrat este media aritmetică a pătratelor valorilor x i .
Media geometrica este o mărime de calcul cu aplicaţii speciale. Ea se aplică numai pentru
serii cu termeni pozitivi.
Media geometrică ( x g ) a n date pozitive se defineşte ca rădăcină de ordin n din
produsul acestora.
Modul sau dominanta este o mărime fundamentală, de poziţie.
Modul (Mo) unei distribuţii statistice reprezintă acea valoare a caracteristicii care
corespunde celei mai mari frecvenţe. Deci, modul este valoarea caracteristicii cea mai des
observată, de unde şi denumirea de dominantă (Do) a seriei sub care mai este întâlnit în literatura
de specialitate.
Mediana este o mărime fundamentală, de poziţie.
Mediana (Me) reprezintă valoarea centrală a unei serii statistice, ordonate în mod crescător
sau descrescător şi care împarte unităţile colectivităţii observate în două părţi egale: 50% din unităţi
au valori mai mari decât mediana şi 50% au valori mai mici decât mediana.

Întrebări

1. Cum se definesc indicatorii statistici în mărimi medii


2. Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească o colectivitate statistică pentru ca media să fie
semnificativă
3. Condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o medie pentru a fi corect
utilizată
4. Domenii de aplicare a mediei armonice în economie
5. Ce indicatori medii de poziţie se utilizează în cazul seriilor de distribuţie cu pronunţată
tendinţă de asimetrie şi o amplitudine mare a variaţiei
6. Care sunt relaţiile care există între mărimile tendinţei centrale ale unei distribuţii statistice

Aplicaţii rezolvate şi propuse

Aplicaţia 1.

Cifra de afaceri a unei societăţi comerciale în perioada 1992-1998 se prezintă astfel (în mii
lei, date convenţionale): 275.300; 320.800; 475.000, 755.000; 820.600; 911.750; 1.209.020.
Se cere să se calculeze cifra medie de afaceri a societăţii pentru perioada considerată.

Rezolvare:
Se determină calculând media aritmetică simplă:
x=
∑ xi
n
275 .300 + 320 .800 + 475 .000 + 755 .000 + 820 .600 + 911 .750 +1.209 .020 4.767 .470
x= = = 681 .067 ,1( miil
7 7

61
Aplicaţia 2.

Vechimea în muncă (în ani) a unui număr de 20 angajaţi a unei societăţi comerciale se
prezintă astfel (date convenţionale): 7, 12, 5, 3, 2, 8, 10, 12, 6, 9, 4, 3, 7, 8, 3, 11, 14, 10, 9, 7.

Se cere să se calculeze vechimea medie a celor 20 angajaţi.

Rezolvare:
Se determină calculând media aritmetică simplă:

x=
∑x i

7 + 12 + 5 + 3 + 2 + 8 + 10 + 12 + 6 + 9 + 4 + 3 + 7 + 8 + 3 + 11 + 14 + 10 + 9 + 7 150
x= = = 7,5(ani )
20 20

Aplicaţia 3.

Distribuţia elevilor dintr-o clasă după notele obţinute la un test (date convenţionale) este
prezentată în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2
Nota obţinută Nr. elevi
xi ni xi ni
5 2 10
6 5 30
7 6 42
8 7 56
9 8 72
10 2 20
Total 30 230

Se cere să se determine nota medie obţinută de elevii clasei.

Rezolvare:
Se determină calculând media aritmetică ponderată, cazul unei caracteristici discrete:

∑x n i i
x= i =1
m

∑n
i =1
i

230
x= = 7,66
30

Aplicaţia 4.

62
Distribuţia angajaţilor unei firme după vechimea în muncă (date convenţionale) este
prezentată în tabelul 6.3.

Rezolvare:

Se determină calculând media aritmetică ponderată, cazul unei caracteristici continue.


K

∑xn '
i i
xi −1 + xi
x= i =1
K
, xi' =
2
∑n
i =1
i

415
x= = 13 ,8(ani )
30

Tabelul 6.3
Vechimea (ani) Nr. angajaţi Elemente de calcul
xi ni x’i x’ini
2–6 5 4 20
7 – 11 6 9 54
12 – 16 8 14 112
17 – 21 7 19 133
22 – 26 4 24 96
Total 30 415
Se cere să se determine vechimea medie a angajaţilor.

Aplicaţia 5.

Distribuţia studenţilor dintr-un an după rezultatele la un examen (date convenţionale) este


prezentată în tabelul 6.4.

Tabelul 6.4
Nota obţinută Nr. studenţi
xi Ni
4 2
5 12
6 13
7 22
8 42
9 10
10 9
Total 100

Se cere să se determine grafic şi algebric modul seriei.


63
Rezolvare:
• Determinarea pe cale grafică presupune reprezentarea grafică a seriei prin diagrame
în batoane şi găsirea valorii caracteristicii căreia îi corespunde batonul de înălţime
maximă. Mo=8

ni 42

22
12 13
10 9
0 2

4 5 6 7 8 9 10
Xi

Fig. 6.3. Distribuţia studenţilor după rezultatele la un examen

• Determinarea numerică presupune următoarele operaţii:


- se citeşte frecvenţa maximă a seriei: nmax = 42
- se citeşte, în dreptul frecvenţei maxime, valoarea caracteristicii corespunzătoare,
valoare egală cu modul: Mo=8.

Aplicaţia 6.

Distribuţia firmelor dintr-un sector de activitate după cifra de afaceri obţinută într-o lună
(date convenţionale) este prezentată în tabelul 6.5.

Tabelul 6.5
Cifra de afaceri Nr. firme
(mil. lei) xi ni
- 50 16
50 - 55 30
55 - 60 35
60 - 65 60
65 - 70 50
70 - 75 14
75 şi peste 5
Total 210
Notă: limita inferioară este cuprinsă în interval

Se cere să se determine valoarea modală a seriei.

64
Rezolvare:

- se găseşte frecvenţa maximă nmax = 60


- se citeşte, în dreptul frecvenţei maxime, intervalul modal (60-65)
- se determină modul, prin interpolare în intervalul modal, după formula:

∆1
Mo = xi −1 + d
∆1 + ∆ 2

(60 − 35 ) 25
Mo = 60 + (65 − 50 ) = 60 + 5 ⋅ = 60 + 3,57 = 63,57 millei
(60 − 35 ) + (60 − 50 ) 35

Aplicaţia 7.

Distribuţia angajaţilor dintr-o firmă după numărul copiilor (date convenţionale) este
prezentată în tabelul 6.6.

Tabelul 6.6
Nr. Copiilor Nr. angajaţilor
Ni
xi ni
0 16 16
1 14 30
2 24 54
3 8 62
4 5 67
5 2 69
6 1 70
Total 70

Se cere să se determine mediana.

Rezolvare:
i

- determinarea şirului frecvenţelor cumulate: N i = ∑ nh


h =1

- calcularea unităţii mediane şi găsirea locului ei în şirul frecvenţelor cumulate, respectând


condiţia N i ≥ U Me

n +1
U Me = , ( n <100 )
2

70 +1
U Me = = 35 ,5
2
în dreptul lui N i ≥ U se află nivelul caracteristicii egal cu mediana
Me
-

N i = 54 ≥ U Me

65
xi = Me = 2 copii

Aplicaţia 8.

Distribuţia muncitorilor unui atelier după producţia zilnică obţinută (date convenţionale)
este prezentată în tabelul 6.7.

Tabelul 6.7
Producţia zilnică Nr. muncitori
Ni
(buc) xi ni
20 – 30 3 3
30 – 40 9 12
40 – 50 18 30
50 – 60 12 42
60 – 70 8 50
Total 50
Notă: limita inferioară este cuprinsă în interval.

Se cere să se determine mediana.

Rezolvare:
i

- determinarea şirului frecvenţelor cumulate: N i = ∑ n h


h =1

- calcularea unităţii mediane şi găsirea locului ei în şirul frecvenţelor cumulate,


respectând condiţia N ≥ U
Me
i

n +1
U Me = , (n <100 )
2
50 +1
U Me = = 25 ,5
2
în dreptul lui N ≥ U se află intervalul median (40-50)
Me
- i

- se determină mediana prin interpolare în intervalul median, după formula:


U Me − N i −1
Me = xi + d ⋅
ni
25,5 −12 13,5
Me = 40 + (50 − 40 ) ⋅ = 40 + 10 ⋅ = 40 + 7,5 = 47 ,5 buc.
18 18

Aplicaţia 9.

Numărul mediu al salariaţilor, pe judeţe, în România, în 1994, este prezentat în tabelul 6.8.

Se cere:
a) să se grupeze datele pe intervale egale (şase) şi să se prezinte într-un tabel statistic;

66
b) să se caracterizeze distribuţia rezultată şi să se reprezinte grafic;
c) să se determine nivelul mediu utilizând media aritmetică, modul şi mediana.

Rezolvare:
a) se determină mărimea intervalului de variaţie:
xmax − xmin 290 − 50 238
l= = = = 37 ,68 ≈ 40 mii persoane
1 + 3,322 lg n 1 + 3,322 ⋅1,6 6,315
sau

A 238
l= = = 39 ,66 ≈ 40 mii persoane
K 6

Tabelul 6.8
mii persoane
Nr. Nr. Nr. Nr
Judeţul Judeţul
crt. salariaţi crt. salariaţi
1 Alba 122 21 Harghita 96
2 Arad 131 22 Hunedoara 199
3 Arges 217 23 Ialomiţa 72
4 Bacău 190 24 Iaşi 200
5 Bihor 178 25 Maramureş 135
6 Bistriţa-Năsăud 68 26 Mehedinti 71
7 Botoşani 81 27 Mureş 173
8 Brasov 249 28 Neamţ 134
9 Brăila 119 29 Olt 108
10 Buzău 117 30 Prahova 290
11 Caraş Severin 103 31 Satu Mare 97
12 Călăraşi 73 32 Sălaj 61
13 Cluj 240 33 Sibiu 144
14 Constanţa 244 34 Suceava 157
15 Covasna 63 35 Teleorman 93
16 Dâmbovita 140 36 Timiş 221
17 Dolj 177 37 Tulcea 65
18 Galaţi 186 38 Vaslui 90
19 Giurgiu 52 39 Vâlcea 112
20 Gorj 137 40 Vrancea 79
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Distribuţia judeţelor României după numărul mediu al salariaţilor, în 1994 (în mii persoane)
şi diverse elemente de calcul sunt prezentate în tabelul 6.9.

b) serie univariată, calitativă cu caracteristica exprimată cifric, pe intervale de variaţie


egale.
- se poate prezenta grafic prin:

67
- histogramă
- poligonul frecvenţelor
- curba frecvenţelor

Tabelul 6.9
Număr Nr. judeţe Elemente de calcul
salariaţi ni xi' xi' ni Ni
50 – 90 11 70 770 11
90 – 130 9 110 990 20
130 – 170 7 150 1050 27
170 – 210 7 190 1330 34
210 – 250 5 230 1150 39
250 – 290 1 270 270 40
Total 40 5560
Notă: limita superioară este cuprinsă în interval.

ni

11

10 9

7 7

0
50 90 130 170 210 250
Xi

Fig. 6.4. Distribuţia judeţelor României după numărul mediu al salariaţilor, în 1994.

c) - media aritmetică:

x=
∑x n i i

∑n i

5560
x= = 139 mii persoane
40

- modul:

nmax =11
intervalul modal = (50-90)

68
∆1
Mo = xi −1 + d ⋅
∆1 + ∆ 2

11 11
Mo = 50 + 40 ⋅ = 50 + 40 ⋅ = 50 + 33,85 = 83,85 ≈ 84 mii persoane
11 + (11 − 9) 13

- mediana:

n<100
n +1
U Me =
2

40 +1
U Me = = 20 ,5
22

- intervalul median se află în dreptul lui N i ≥ U ⇒ (130 −170 )


Me

U M e − Ni −1
M e = xi − 1 + d ⋅
ni

20 ,5 − 20 0,5
Me = 130 + 40 = 130 + 40 ⋅ = 132 ,86 ≈ 133 mii persoane
7 7

Aplicaţia 10.

Distribuţia studenţilor dintr-un an de studiu după caracteristica „vârstă” (date convenţionale)


este prezentată în tabelul 6.10.

Tabelul 6.10
Vârsta (ani) Numărul
xi studenţilor ni
18 10
19 25
20 55
21 18
23 8
25 4
Total 120

Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se reprezinte grafic seria;
c) să se determine media aritmetică, modul şi mediana.

69
Aplicaţia 11.

Distribuţia născuţilor vii, după grupa de vârsta a mamei, în anul 1990 este prezentată în
tabelul 6.11.

Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se reprezinte grafic;
c) să se determine media aritmetică, modul şi mediana.

Tabelul 6.11
Grupa de vârstă Număr născuţi vii
a mamei xi ni
Sub 15 ani 580
15 - 19 ani 47.326
20 - 24 ani 140.573
25 - 29 ani 66.617
30 - 34 ani 38.980
35 - 39 ani 16.501
40 - 44 ani 3.952
45 - 49 ani 217
Total 314.746
Sursa: Anuarul Statistic al României, C.N.S., 1995, p.102.

70
Modulul 7. INDICATORI Al DISPERSIEI1(IMPRASTIERII)

Valorile tendinţei centrale ne ajută să depistăm ceea ce este normal în manifestarea


fenomenelor observate. Pentru caracterizarea unei distribuţii aceste mărimi nu sunt suficiente. Orice
colectivitate are o anumită organizare internă, definită de modul în care valorile individuale ale
caracteristicii se dispersează sau concentrează în jurul valorii centrale, generând o anumită formă a
distribuţiei observate. Astfel, se poate ca două distribuţii observate, relativ la aceeaşi variabilă, să
aibă aceeaşi valoare a tendinţei centrale, dar să fie diferite prin dispersie sau concentrare. Din acest
motiv se impune ca indicatorii tendinţei centrale ai unei variabile să fie completaţi cu alţi indicatori.
Dispersia exprimă gradul de împrăştiere a valorilor individuale ale unei distribuţii în jurul
valorii centrale şi este datorată influenţei factorilor aleatori.
Dispersia sau gradul de variaţie a valorilor individuale în jurul mediei se măsoară cu ajutorul
unui sistem de indicatori simpli şi sintetici ai dispersiei, în cazul seriilor unidimensionale, respectiv,
al unui sistem de indicatori factoriali ai dispersiei, în cazul seriilor bi- şi multidimensionale (bi- şi
multivariate).

7.1. Indicatori simpli ai dispersiei (imprastierii)

Indicatorii simpli ai dispersiei măsoară câmpul de împrăştiere al caracteristicii, precum şi


împrăştierea fiecărui nivel individual al caracteristicii faţă de nivelul lor mediu. Indicatorii simpli
ai dispersiei sunt: amplitudinea variaţiei şi abaterea individuală. Aceşti indicatori pot fi calculaţi fie
în mărimi absolute, fie în mărimi relative.
Amplitudinea variaţiei. Amplitudinea variaţiei se poate calcula atât în mărime absolută
(A), cât şi în mărime relativă (A%), după relaţiile:

x max − x min
A = x max − x min ; A% = ·100
x

în care: xmax, xmin = nivelul maxim, respectiv minim al variabilei X;


x = nivelul mediu al variabilei X.

Acest indicator prezintă dezavantajul de a nu ţine seama de toate valorile observate.


Mărimea sa este sensibilă la valorile extreme, care în cazul când sunt aberante denaturează
imaginea fenomenului de dispersie.
Abaterea individuală. Abaterea individuală, se poate calcula fie în mărime absolută (d i), fie
în mărime relativă (di%), după relaţiile:

xi − x
d i = xi − x ; d i % = ·100
x

1
după Jabe, E. – Statistică, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.145-153.

71
Amplitudinea variaţiei, fiind calculată numai pe baza valorilor extreme ale variabilei
observate, reflectă doar întinderea domeniului de variaţie, nu oferă posibilitatea cunoaşterii
structurii interne de variaţie, iar abaterea individuală nu poate da informaţii decât la nivelul fiecărei
variante xi, pierzând imaginea dispersiei pe ansamblul distribuţiei.

7.2. Indicatori sintetici ai dispersiei

Indicatorii sintetici ai dispersiei exprimă, în mod sintetic, împrăştierea tuturor nivelurilor


individuale ale unei caracteristici faţă de nivelul lor mediu. Ca indicatori sintetici ai dispersiei se
calculează: abaterea medie liniară, varianţa (dispersia), abaterea medie pătratică (deviaţia standard)
şi coeficientul de variaţie. Indicatorii sintetici pot fi calculaţi ca mărimi medii, cu sferă de
aplicabilitate numai la variabile comparabile şi ca mărimi relative, cu sferă largă de comparabilitate.

Abaterea medie liniară ( d ). Abaterea medie liniară se calculează ca medie aritmetică a


valorilor absolute ale abaterilor individuale |di|. Abaterea medie liniară arată variaţia medie, în plus
şi în minus, de la valoarea medie a distribuţiei şi este cu atât mai mică cu cât valorile sunt mai
grupate în jurul mediei. Se obţine după relaţiile:

∑d i ∑x i −x
d = i
= i , când n1=n2=...=nn
n n

respectiv,

∑d n i i ∑ x − xn i i
d = i
= i
, când n1≠n2≠...≠nn.
∑n i
i ∑n i

Specific pentru calculul abaterii medii liniare este faptul că abaterile individuale (di) se iau
fără să se ţină seama de semnul lor, deoarece dacă s-ar folosi valorile algebrice, nivelul abaterii
medii liniare ar fi egal cu zero (vezi proprietatea mediei: ∑( x
i
i − x ) = 0 ).

În calculul abaterii medii liniare se poate utiliza oricare altă mărime medie, alta decât media
aritmetică. De exemplu, considerând mediana, se poate calcula abaterea mediană absolută, după
relaţia:

∑x i − Me
dM = i

Dar, în acest caz, intervine dezavantajul aproximării introdus prin mediană.


Varianţa (dispersia) σ 2. Varianţa, ca indicator, se calculează ca medie aritmetică a
pătratelor valorilor abaterilor individuale faţă de media lor, după relaţiile:

∑d ∑(x − x)
2 2
i i
σ2 = i
= i

n n

respectiv

72
∑d n ∑ ( x − x)
2 2
i i i ni
σ 2
= i
= i

∑n i
i ∑n i
i

Se observă că varianţa, fiind o valoare la pătrat, este o mărime abstractă. Este un indicator
folosit ca bază de calcul al abaterii mediei pătratice, al indicatorilor de corelaţie şi al altor indicatori
ai variaţiei.
Abaterea medie pătratică (deviaţia standard) σ . Acest indicator sintetic al dispersiei se
calculează ca medie pătratică a abaterilor individuale. Se obţine după relaţia:

∑d n ∑ ( x − x)
2 2
i i i ni
σ = i
= i
= σ2
∑n i
i ∑n i
i

Intervalul mediu de variaţie. Pe baza indicatorilor sintetici ai dispersiei se poate calcula


intervalul mediu de variaţie. Acesta este definit de următoarele limite:

 x − d x− σ
x ± d =  , respectiv x ± σ =
 x + d x+ σ
Atât abaterea medie liniară cât şi abaterea medie pătratică se exprimă în unităţile de măsură
în care este exprimată variabila X. Ca urmare, atunci când se fac analize comparative între gradul de
variaţie a două sau mai multor distribuţii după caracteristici exprimate în unităţi de măsură diferite,
este necesar ca, unităţile de măsură folosite pentru exprimarea indicatorilor sintetici să fie aduse la
aceeaşi bază de semnificaţie. Acest pas se poate realiza prin intermediul coeficientului de variaţie
(ν ).
Coeficientul de variaţie (ν ). Coeficientul de variaţie este o măsură relativă a dispersiei. Se
calculează ca raport procentual între abaterea medie liniară sau abaterea medie pătratică şi media
aritmetică, după relaţiile:

d σ
υ = ·100 , respectiv υ = ·100
x x

Expresia relativă a coeficientului de variaţie, comparativ cu ceilalţi indicatori ai dispersiei


calculaţi în mărimi medii ( d ; σ ), măreşte sfera de comparabilitate a acestuia. Cu ajutorul
coeficientului de variaţie pot fi comparate dispersiile diferitelor distribuţii după variabile exprimate
în unităţi de măsură diferite.
Coeficientul de variaţie poate lua valori cuprinse între: 0<ν <100%. Când ν tinde spre
zero, se consideră o variaţie slabă şi deci o colectivitate omogenă, iar media are un grad de
reprezentativitate ridicat. Cu cât nivelul coeficientului de variaţie tinde spre 100% cu atât variaţia
este mai intensă, colectivitatea mai eterogenă, iar media are un nivel de reprezentativitate mai
scăzut. Ca urmare, coeficientul de variaţie poate fi folosit şi ca test de semnificaţie a
reprezentativităţii mediei, considerându-se următoarele praguri de semnificaţie:
0 < v < 17%: media este strict reprezentativă;
17% <v < 35%: media este moderat reprezentativă;
35% < v < 50%: media este reprezentativă în sens larg;
v > 50%: media nu este reprezentativă.
73
Sumar

Dispersia exprimă gradul de împrăştiere a valorilor individuale ale unei distribuţii în jurul
valorii centrale şi este datorată influenţei factorilor aleatori.
Indicatorii simpli ai dispersiei măsoară câmpul de împrăştiere al caracteristicii, precum şi
împrăştierea fiecărui nivel individual al caracteristicii faţă de nivelul lor mediu. Indicatorii simpli
ai dispersiei sunt: amplitudinea variaţiei şi abaterea individuală. Aceşti indicatori pot fi calculaţi fie
în mărimi absolute, fie în mărimi relative.
Indicatorii sintetici ai dispersiei exprimă, în mod sintetic, împrăştierea tuturor nivelurilor
individuale ale unei caracteristici faţă de nivelul lor mediu. Ca indicatori sintetici ai dispersiei se
calculează: abaterea medie liniară, varianţa (dispersia), abaterea medie pătratică (deviaţia standard)
şi coeficientul de variaţie. Indicatorii sintetici pot fi calculaţi ca mărimi medii, cu sferă de
aplicabilitate numai la variabile comparabile şi ca mărimi relative, cu sferă largă de comparabilitate.

Întrebări

1. Definiţi dispersia şi indicatorii simpli şi sintetici ai acesteia


2. Care sunt indicatorii simpli ai dispersiei şi modul lor de calcul
3. Care sunt indicatorii sintetici ai dispersiei şi modul lor de calcul
4. Pragurile de semnificaţie ale coeficientului de variaţie în caracterizarea reprezentativităţii
mediei

Aplicaţii rezolvate

Aplicaţia 1.

Considerăm un produs vândut prin cinci magazine. Fiecare magazin a practicat alt preţ (mii
lei): 100, 110, 120, 130, 140. Se cere să se calculeze preţul mediu de vânzare al produsului şi
varianţa acestuia.

Rezolvare:

Preţul mediu de vânzare se determină cu ajutorul mediei aritmetice.

Gradul de dispersie se poate calcula cu ajutorul indicatorilor simpli şi sintetici ai dispersiei.


Elementele de calcul sunt sintetizate în tabelul 7.1.

Tabelul 7.1 Elemente de calcul

xi (x i −x ) (x i −x )·100 xi −x (x −x ) 2
i
x
1 2 3 4 5
100 -20 -16,67 20 400
110 -10 -8,33 10 100
120 0 0 0 0
130 +10 8,33 10 100
140 +20 16,67 20 400
Total 0 - 60 1000

74
* Preţul mediu de vânzare:

1 600
x= ∑
n i
xi =
5
= 120 mii lei

* Indicatorii simpli ai dispersiei:


- Amplitudinea variaţiei (A), în mărimi absolute:
A = xmax – xmin = 140 – 100 = 40 mii lei
x max − x min 40
în procente: A% = ·100 = ·100 = 33,3%
x 120

Rezultatele obţinute ne arată că, în această situaţie, câmpul de variaţie al preţului de vânzare
al produsului prin cele cinci magazine este de 40 mii lei, ceea ce reprezintă 33,3% din preţul mediu
de vânzare al produsului.

Abaterea individuală (di): d i = ( xi − x ) respectiv d =


(x i −x )
·100 este calculată în col.2 şi
x
3 din tabelul 7.1.

* Indicatorii sintetici ai dispersiei:

(d ) : d = ∑
xi − x
Abaterea medie liniară 60
i
= = 12 mii lei
n 5
Preţul de vânzare prin cele cinci magazine se abate în medie faţă de preţul mediu cu 12 mii
lei, în ambele sensuri, intervalul mediu de variaţie stabilit cu ajutorul acestui indicator având
următoarele limite:

 x − d = 1 2− 10 =2 1 0 8
x± d =  mii lei
 x + d = 1 2+ 10 =2 1 3 2

∑d ∑(x − x)
2 2
i i
2
Varianţa (σ ): σ 2 = 1000
i
= i
= = 200
n n 5

∑(x − x ) ni
2
i
Abaterea medie pătratică (σ ): σ = i
= 200 = 14,142 mii lei
n

Intervalul mediu de variaţie are următoarele limite:

 x − σ = 1 2 − 01 ,41 4= 1 0,85 6
x± σ =  mii lei
 x + σ = 1 2 + 01 ,41 4= 1 3,14 4
Aceasta înseamnă că 68% din unităţile colectivităţii practică un preţ cuprins între 105,86 şi
134,14 mii lei.

75
Comparând rezultatele, se observă că σ > d , fapt explicat prin aceea că σ, fiind calculată ca
o medie pătratică, reflectă într-o măsură mai mare influenţa factorilor întâmplători, adică abaterile
mai mari faţă de medie, comparativ cu d . Abaterile extreme, prin ridicarea la pătrat, au o influenţă
mai mare decât abaterile intermediare mai apropiate de medie. Ca urmare, abaterea medie pătratică
caracterizează mai bine variaţia fenomenelor.

Coeficientul de variaţie (ν):


σ 14 .14
υ= ·100 = ·100 = 11,78 %
x 120
arată o dispersie relativ mică, (ν < 17%), deci o colectivitate omogenă, ceea ce înseamnă că media
este semnificativă pentru distribuţie.

Aplicaţia 2.

Firmele dintr-un sector de activitate se distribuie, după cifra de afaceri lunară conform
datelor din tabelul 7.2.

Să se determine indicatorii simpli şi sintetici ai dispersiei şi să se analizeze rezultatele


obţinute.

Rezolvare:
Elementele de calcul sunt prezentate în tabelul 7.3.

Tabelul 7.2. Date convenţionale


Cifra de afaceri (mil. lei) Număr firme
(xi) (ni)

176-178 20
178-180 25
180-182 40
182-184 35
184-186 30
186 şi peste 10
Total 160

Tabelul 7.3 Elemente de calcul necesare obţinerii indicatorilor dispersiei


xi ni xi' xi' ni xi' − x xi' −x xi' −x ·ni (x '
i −x ) (x
2 '
i )
− x ni
2

176-178 20 177 354 -4,75 4,75 95,00 22,5625 451,2500


178-180 25 179 4475 -2,75 2,75 68,75 7,5625 189,0625
180-182 40 181 7240 -0,75 0,75 30,00 0,5625 22,5000
182-184 35 183 6405 1,25 1,25 43,75 1,5625 54,6875
184-186 30 185 5550 3,25 3,25 97,50 10,5625 316,8750
186- 10 187 1870 5,25 5,25 52,50 27,5625 275,6250
Total 1600 - 29080 - - 387,50 - 1310,0000

* Indicatorii simpli ai dispersiei


Amplitudinea variaţiei: A = xmax – xmin = 188 – 176 = 12 mil. lei

76
x max − x min 12
A% = ·100 = ·100 = 6,60 %
x 181,75
∑x n '
i i
29080
Media: x= i
= = 181,75 mil. lei
∑n i
i 160

Rezultatele obţinute arată un câmp de variaţie a cifrei de afaceri egal cu 12 milioane lei,
valoare ce reprezintă 6,6% din nivelul mediu al întregii distribuţii.

* Indicatorii sintetici ai dispersiei

∑x i − x ni
387 ,50
Abaterea medie liniară: d = = = 2,42 mil. lei
∑ni
i 160

Intervalul mediu de variaţie stabilit cu ajutorul acestui indicator are următoarele limite:

 x − d = 1 8 ,17 5− 2,4 2= 1 7 ,93 3


 mil. lei
 x + d = 1 8 ,17 5+ 2,4 2= 1 8 ,71 7

∑( x − x)
2
ni
Varianţa: σ 2
=
i
= 8,1875
∑n i

Abaterea medie pătratică: σ = σ 2 = 8,1875 = 2,86 mil. lei

Intervalul mediu de variaţie stabilit cu ajutorul acestui indicator are următoarele limite:

 x − σ = 1 8,71 5− 2,8 6= 1 7,88 9


x± σ =  mil. lei
 x + σ = 1 8,71 5+ 2,8 6= 1 8,64 1
Coeficientul de variaţie:

σ 2,86
υ= ·100 = = 1,57 %
x 181 ,75

Valoarea coeficientului de variaţie indică o omogenitate mare a colectivităţii şi, ca urmare, o


reprezentativitate bună a mediei pentru întreaga colectivitate.

77
Modulul 8. SERII CRONOLOGICE

8.1. Definiţie, clasificare, proprietăţi

Seria cronologică reprezintă corespondenţa între două şiruri de date statistice, sistematizate
într-o succesiune logică, în care primul şir arată variaţia caracteristicii de timp, iar al doilea şir
variaţia fenomenului sau caracteristicii studiate, de la o unitate de timp la alta.
Seriile cronologice se regăsesc în literatura de specialitate şi sub denumirea de serii de timp,
serii dinamice sau cronici.
Clasificarea seriilor cronologice se poate face în funcţie de modul de definire a timpului la
care se referă datele şi după modul de exprimare a indicatorilor din care este formată seria.

a) după modul de definire a timpului, prin momente (T i ) sau prin intervale (t i = T i -T i −1 ) se


disting:
• serii cronologice de momente (sau de stocuri), definite prin cuplurile de valori (T i ,
y i ), care prezintă volumul unei colectivităţi de stări (fiinţe, lucruri) la diferite momente.
Caracteristic acestui tip de serie este faptul că termenii ei nu se pot cumula în scopul
obţinerii unui indicator totalizator, deoarece cuprinde înregistrări repetate. Exemple de serii
cronologice de momente: populaţia unei ţări la anumite date; valoarea capitalului fix al unei
firme la sfârşitul fiecărui an, stocul de marfă al unei unităţi de desfacere la anumite momente
de timp etc.
• serii cronologice de intervale (sau de fluxuri), definite prin cuplurile de valori (t i ,
y i ), care prezintă nivelul unui fenomen în diferite intervale de timp. Fiecare valoare din
serie este rezultatul acumulărilor într-o perioadă de timp delimitată de două momente
distincte. Drept intervale pot fi utilizate: ora, ziua, luna, trimestrul, anul, în funcţie de natura
fenomenului analizat şi de scopul cercetării. Caracteristic acestui tip de serie este faptul ca
termenii ei se pot cumula, indicatorul obţinut având o semnificaţie bine precizată. Exemple
de serii cronologice de intervale: producţia obţinută, cifra de afaceri, volumul desfacerilor pe
anumite perioade etc.
b) după modul de exprimare a indicatorilor din care este formată seria se disting:
• serii cronologice formate din indicatori absoluţi, care reprezintă forma de bază a
seriilor de timp. Ele asigură cea mai cuprinzătoare prelucrare şi permit obţinerea altor serii
de indicatori derivaţi pentru analiza fenomenului.
• serii cronologice formate din indicatori relativi, care se obţin în urma prelucrării
unor serii de mărimi absolute. Indicatorii relativi se pot prezenta sub formă de mărimi
relative de coordonare, de dinamică sau de structură. În cazul acestor serii este obligatoriu ca
în titlul tabelului în care sunt prezentate sau în afara acestuia să se specifice care este baza
de raportare, pentru corecta interpretare a datelor.
• serii cronologice formate din indicatori medii, care se obţin din caracteristici
calitative calculate ca raport a două mărimi cantitative (productivitatea muncii, randamentul
mediu, recolta medie la hectar etc.) sau pentru caracteristici cantitative, în care fiecare
78
valoare ce se referă la o perioadă de timp, se obţine ca medie (numărul mediu lunar al
salariaţilor, valoarea medie anuală a capitalului fix etc.)
La analiza seriilor cronologice trebuie avute în vedere unele proprietăţi ale acestora, şi
anume: variabilitatea, omogenitatea, periodicitatea şi interdependenţa termenilor prezentaţi. /
8,p.278 – 280/
Variabilitatea termenilor unei serii cronologice provine din faptul că fiecare termen se
obţine prin centralizarea unor date individuale diferite ca nivel de dezvoltare. Aceste diferenţieri
apar, pe de o parte, ca urmare a acţiunii factorilor întâmplători şi, pe de altă parte, ca urmare a
faptului că în dinamică legile sociale şi economice se manifestă ca tendinţă, imprimând
fenomenelor forme diferite de variaţie. Cu cât acţiunea comună a acestor factori este mai puternică,
cu atât variaţia în cadrul seriei este mai mare şi tendinţele de scurtă şi de lungă durată mai greu de
sesizat.
Având în vedere această trăsătură, este necesar ca, analizând o serie cronologică, să se
măsoare atât gradul şi forma de influenţă a factorilor esenţiali, care imprimă fenomenului o lege
specifică de evoluţie, cât şi gradul de abatere de la această tendinţă generală rezultat din influenţa
factorilor neesenţiali, cu caracter întâmplător.
Omogenitatea termenilor trebuie înţeleasă în sensul că în aceeaşi serie nu pot fi înscrise
decât fenomene de acelaşi gen, care sunt rezultatul acţiunii aceloraşi cauze esenţiale. Asigurarea
omogenităţii observaţiilor de-a lungul unei perioade de timp presupune menţinerea aceleiaşi
metodologii de calcul şi evaluare a indicatorilor care urmează să fie analizaţi în dinamică, a
criteriilor de clasificare a colectivităţii studiate şi nomenclatoarelor şi intervalelor de grupare,
menţinerea unităţii social–economice sau administrativ–teritoriale asupra căreia s-au făcut
observaţii, cât şi a unităţii de măsurare a timpului. Practic, înseamnă că de fiecare dată când se
analizează o serie statistică trebuie să se verifice dacă datele provin din aceeaşi sursă, au acelaşi
grad de cuprindere a unităţilor şi au fost folosite aceleaşi principii şi metode de prelucrare, cu alte
cuvinte dacă este asigurată comparabilitatea datelor înscrise în aceeaşi serie.
O altă trăsătură caracteristică a seriilor cronologice o constituie periodicitatea termenilor
din care este formată seria, ceea ce înseamnă de fapt asigurarea continuităţii datelor din punct de
vedere a variabilei de timp care poate da posibilitatea interpretării seriei cronologice ca o funcţie
analitică [ yi = f (ti )] . Variabila de timp poate fi înregistrată cu periodicităţi diferite. De aceea,
alegerea unităţii de timp la care se referă datele unei serii cronologice trebuie făcută în raport cu
scopul cercetării, conţinutul şi posibilităţile de măsurare a fiecărui indicator. De exemplu, producţia
industrială se poate urmări atât în unităţi de timp mici (ziua, luna, decada), cât şi în unităţi de timp
mari (trimestrul, semestrul, anul). În cazurile când unele caracteristici sunt influenţate în variaţia lor
de schimbarea anotimpurilor, cu alte cuvinte apar fenomene cu caracter sezonier (lunar sau
trimestrial) este obligatoriu să se folosească o astfel de periodizare a seriei.
În studiul seriilor cronologice se pune problema, atât a alegerii unităţilor de timp la care se
referă fiecare indicator, cât şi a lungimii etapei pentru care se prezintă datele, cu precizarea anului
de bază. Ca an de bază se alege acel an care prezintă o anumită semnificaţie în evoluţia fenomenului
studiat.
De exemplu, în cazul unei întreprinderi se poate lua ca an de bază acela în care s-au produs
modificări în ceea ce priveşte structura organizatorică a procesului de producţie sau a procesului de
muncă, modificarea relaţiilor de proprietate, redimensionarea, retehnologizarea etc.
Rezultă că această proprietate este definitorie pentru elaborarea corectă a unei serii
cronologice şi a indicatorilor care pot fi utilizaţi la analiza în dinamică a fenomenelor luate în
studiu.
Interdependenţa termenilor unei serii cronologice apare ca urmare a respectării principiului
unităţii de timp şi spaţiu şi structurii organizatorice. Ca atare, indicatorii prezentaţi sunt valori
succesive ale aceloraşi fenomene înregistrate la nivelul aceleiaşi unităţi teritorial-administrative sau
orice unitate statistică complexă care poate fi înregistrată autonom. Aceasta face ca valoarea
fiecărui indicator să depindă într-o oarecare măsură de valoarea indicatorului precedent, ca urmare a

79
faptului că relaţiile de cauzalitate se manifestă în condiţii asemănătoare de la o unitate de timp la
alta.
Luând în consideraţie toate aceste particularităţi, analiza statistică a seriilor cronologice
trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori, care să caracterizeze multiplele relaţii cantitative din
interiorul seriei şi pe toată perioada la care se referă datele. Ca atare, problemele care se pun şi
trebuie rezolvate la analiza seriilor cronologice sunt:
• alegerea lungimii seriei şi elaborarea ei astfel încât, pe cât posibil, să îndeplinească condiţia legii
numerelor mari, adică să aibă un număr suficient de date pentru orizontul de analiză statistică cu
care să se fundamenteze corect prognozele de lungă şi scurtă durată;
• calculul şi analiza unui sistem de indicatori statistici absoluţi, relativi şi medii necesari
caracterizării seriei;
• identificarea trendului (tendinţei) de evoluţie a fenomenelor din cadrul seriei prin utilizarea
metodelor de ajustare statistică şi testelor de verificare a ipotezelor privind forma obiectivă de
evoluţie pe perioada luată în calcul;
• calculul şi analiza sezonalităţii şi a altor forme de evoluţie cu caracter ciclic;
• interpolarea şi extrapolarea seriilor cronologice potrivit scopului cercetării statistice.

8.2. Indicatori statistici utilizaţi în caracterizarea seriilor cronologice

Seriile cronologice pot fi caracterizate utilizând un sistem de indicatori exprimaţi în mărimi


absolute, relative şi medii.

Indicatorii absoluţi cuprind:


• nivelurile absolute ale termenilor seriei;
• volumul absolut (nivelul totalizant) al termenilor seriei;
• modificarea (sporul) absolută.

Indicatorii relativi cuprind:


• ritmul sau indicele de variaţie;
• ritmul sporului;
• valoarea absolută a unui procent de creştere (scădere).

Indicatorii medii rezultaţi din prelucrarea unei serii cronologice sunt:


• nivelul mediu;
• sporul mediu;
• ritmul mediu al variaţiei;
• ritmul mediu al sporului.

8.2.1. Indicatori absoluţi ai seriei cronologice

Indicatorii absoluţi ai unei serii cronologice se exprimă în unităţile concrete de măsură ale
fenomenului studiat.
Nivelul absolut reprezintă valoarea yi a fiecărui termen al seriei cronologice.
Volumul absolut sau nivelul totalizant (Y) se obţine însumând nivelurile absolute ale
termenilor seriei.

n
Y = ∑ yi = y1 + y 2 + .... + y n
i =1

80
Indicatorul are semnificaţie şi deci se calculează numai pentru seriile cronologice de intervale.

Sporul (modificarea) absolut ( ∆) exprimă, în mărime absolută, cu cât a crescut sau a


descrescut un fenomen, într-o perioadă sau moment faţă de o altă perioadă sau un alt moment
considerat ca bază de comparare.
Sporul absolut poate fi calculat fie faţă de nivelul unei singure perioade (a unui singur
moment) considerată ca bază de referinţă, fie de la o perioadă de timp (moment) la alta. În primul
caz se obţine sporul absolut cu bază fixă, iar în cel de-al doilea caz se obţine sporul absolut cu bază
mobilă sau în lanţ.
Sporul absolut cu bază fixă (Δi/0) se calculează ca diferenţă între oricare termen (yi) şi
termenul iniţial (y0), conform relaţiei:

Δi/0 = yi – y0

Sporul absolut cu bază mobilă sau în lanţ ( ∆i / i −1 ) se calculează ca diferenţă între doi
termeni consecutivi, conform relaţiei:

∆i / i −1 = y i − y i −1

Semnificaţia sporului absolut este următoarea:


∆>0 arată o creştere a fenomenului;
∆ = 0 arată o evoluţie constantă a fenomenului;
∆ <0 arată o scădere a fenomenului.

Între sporurile cu bază fixă şi cele cu bază mobilă există anumite relaţii care permit trecerea
de la unele la altele.
Aceste relaţii sunt:
n

• ∑∆
i =0
i / i −1 = ∆n / 0

• ∆i / 0 − ∆i −1 / 0 = ∆i / i −1

Relaţiile între sporuri se folosesc în cazul în care nu se dispune de date absolute, ci se


cunosc doar modificările cu bază fixă şi mobilă şi se doreşte reconstituirea seriei.

8.2.2. Indicatori relativi ai seriei cronologice

Indicatorii relativi ai unei serii cronologice se exprimă sub formă de coeficienţi sau
procente, fiind rezultatul comparaţiei sub formă de raport între nivelul fenomenului dintr-o perioadă
(moment) şi nivelul aceluiaşi fenomen înregistrat într-o perioadă (moment) de referinţă.
În cadrul indicatorilor relativi ai seriilor cronologice se includ ritmul sau indicele de variaţie
şi ritmul sporului.
Ritmul sau indicele de variaţie (R) arată de câte ori s-a modificat nivelul unui fenomen
într-o anumită perioadă (moment) faţă de nivelul aceluiaşi fenomen dintr-o altă perioadă (moment)
considerată ca bază.
În funcţie de baza de raportare se pot calcula ritmuri de variaţie cu bază fixă sau cu bază
mobilă.
Ritmul de variaţie cu bază fixă (R i / 0 ) se calculează ca raport între oricare termen (yi) şi
termenul ales ca bază (y 0 ), conform relaţiilor:

81
yi yi
Ri / 0 = , respectiv Ri / 0 = ⋅ 100
y0 y0

Ritmul de variaţie cu bază mobilă ( Ri / i −1 )se calculează ca raport între oricare

termen (yi) şi termenul anterior (yi-1), conform relaţiilor:

yi yi
Ri / i −1 = , respectiv Ri / i −1 = ⋅100
yi −1 yi −1

Semnificaţia ritmului de variaţie este următoarea:


R>1 arată o creştere a fenomenului;
R=1 arată o evoluţie staţionară a fenomenului;
R< arată o scădere a fenomenului.
Dacă ritmul de variaţie se exprimă în procente, interpretarea de mai sus se face în raport cu
100.
Între ritmurile de variaţie cu bază fixă şi cele cu bază mobilă există anumite relaţii care
permit trecerea de la o formă la alta.
Aceste relaţii sunt:
n
• ∏R
i= 0
i / i −1 = Rn / 0
• Ri / 0 ÷ Ri −1/ 0 = Ri / i −1

Ritmul sporului (r) arată cu cât s-a modificat, în mărime relativă, nivelul fenomenului în
perioada (momentul) raportată faţă de nivelul aceluiaşi fenomen înregistrat într-o altă perioadă
(moment) aleasă ca bază de raportare.
În funcţie de baza de raportare se pot calcula ritmuri ale sporului cu bază fixă sau cu bază
mobilă.
Ritmul sporului cu bază fixă ( ri / 0 ) se calculează ca raport între sporul absolut cu bază fixă
a fiecărei perioade (moment) şi nivelul fenomenului în perioada (momentul) de bază, conform
relaţiilor:
∆ y − y0 yi
ri / 0 = i / 0 = i = − 1 = Ri / 0 − 1 ,
y0 y0 y0
respectiv,
∆ i/0 y −y
ri / 0 = ⋅ 100 = i 0 i ⋅ 100 = Ri / 0 − 100 ,
y0 y0
când exprimarea este procentuală.

Ritmul sporului cu bază mobilă (ri/i-1) se calculează ca raport între modificarea absolută cu
bază în lanţ a fiecărei perioade (moment) şi nivelul fenomenului în perioada (momentul)
precedentă, conform relaţiilor:

∆i / i −1 y − yi −1 y
ri / i −1 = = i = i − 1 = Ri / i −1 − 1 ,
yi −1 yi −1 yi −1
respectiv,

82
∆i / i −1 y − yi−1
ri / i −1 = ⋅ 100 = i ⋅100 = Ri / i −1 − 100 ,
yi −1 yi −1
când exprimarea este procentuală.

Semnificaţia indicatorului ritmul sporului este următoarea:


r>0 indică o creştere a fenomenului;
r= 0 indică o evoluţie constantă a fenomenului;
r<0 indică o scădere (descreştere) a fenomenului.
În analiza seriilor cronologice trebuie precizat că în timp ce ritmurile cu bază fixă sunt
comparabile între ele, având acelaşi numitor, cele cu bază mobilă nu se pot compara nemijlocit. De
aceea este necesar să se calculeze un indicator intermediar care este valoarea absolută a unui
procent de creştere.
Valoarea absolută a unui procent de creştere (A%) exprimă câte unităţi din
sporul/deficitul înregistrat într-un an revin la fiecare procent din ritmul sporului corespunzător.
Valoarea absolută a unui procent de creştere cu bază fixă se calculează ca raport între
sporul absolut cu bază fixă şi ritmul sporului corespunzător aceleiaşi perioade, conform relaţiei:

∆i / 0
A% ( y i / 0 ) =
ri / 0

Valoarea absolută a unui procent de creştere cu bază mobilă se calculează conform relaţiei:
∆i / i −1
A% ( y i / i −1 ) =
ri / i −1

Acest indicator se exprimă în unitatea de măsură a fenomenului analizat; el face legătura


între indicatorii absoluţi şi cei relativi.

8.2.3. Indicatori medii ai seriei cronologice

Indicatorii medii sunt mărimi calculate prin sintetizarea întregii serii cronologice, pe baza
indicatorilor absoluţi sau relativi ai acesteia. În analiza statistică a seriilor cronologice, ca
indicatori medii se folosesc: nivelul mediu, sporul absolut mediu, ritmul mediu al variaţiei şi
ritmul mediu al sporului.
Nivelul mediu ( y ) se calculează diferit, în funcţie de tipul seriei cronologice.
a) Pentru seria de timp de intervale nivelul mediu se determină folosind formula
mediei aritmetice simple aplicată termenilor seriei, astfel:
n

∑y i
y= i =1
,
n
în care n = numărul de termeni ai seriei.
b) Pentru seria de timp de momente nivelul mediu de determină cu ajutorul mediei
cronologice. În acest caz există două posibilităţi:
• Când momentele sunt egal distanţate se foloseşte formula mediei cronologice
simple:
y1 y
+ y2 + ........ + yn−1 + n
ycr = 2 2 ;
n −1

83
• Când momentele sunt inegal distanţate se foloseşte formula mediei
cronologice ponderate:
y1 + y 2 y + y3 y + yn
⋅ t1 + 2 ⋅ t 2 + .......... ....... + n−1 ⋅ t n−1
ycr = 2 2 2
t1 + t 2 + .......... ....... + t n−1

sau

t1 t +t t
y1 + y 2 1 2 + .......... ....... + yn n−1
ycr = 2 2 2
t1 + t 2 + .......... ....... + t n−1

în care ti = mărimea intervalelor dintre două momente consecutive.

Sporul absolut mediu ( ∆) reflectă modificarea medie pe unitatea de timp înregistrată de


un fenomen într-o perioadă.
Se calculează conform relaţiei:

∆=
∑∆ ∆ n / 0 y n − y0
i / i −1
= = ,
n n n
în care n = numărul sporurilor cu bază mobilă.

Relaţia se foloseşte atât în cazul seriilor cronologice de intervale, cât şi a celor de momente.
Deoarece acest indicator se calculează utilizând doar primul şi ultimul termen al seriei, el
are semnificaţie numai dacă seria este omogenă.
Ritmul mediu al variaţiei ( R ) este indicatorul care indică de câte ori s-a modificat, în
medie, pe an, nivelul unui fenomen într-o perioadă.
Se calculează, de regulă, după metoda mediei geometrice, conform relaţiei:

yn
R=n ∏R i / i −1 = n Rn / 0 = n
y0
,

în care n = numărul ritmurilor de variaţie cu bază mobilă.

Ritmul mediu al sporului ( r ) indică, în expresie relativă, cu cât s-a modificat în medie pe
an nivelul unui fenomen într-o perioadă. Se calculează pe baza ritmului mediu al variaţiei, conform
relaţiei:
r = R −1 ,
respectiv
r = R −100
în cazul exprimării procentuale.

Sumar

Seria cronologică reprezintă corespondenţa între două şiruri de date statistice, sistematizate
într-o succesiune logică, în care primul şir arată variaţia caracteristicii de timp, iar al doilea şir
variaţia fenomenului sau caracteristicii studiate, de la o unitate de timp la alta.
Clasificarea seriilor cronologice se poate face în funcţie de modul de definire a timpului la
care se referă datele şi după modul de exprimare a indicatorilor din care este formată seria.

84
a) după modul de definire a timpului, prin momente (T i ) sau prin intervale (t i = T i -T i −1 ) se
disting:
- serii cronologice de momente (sau de stocuri), definite prin cuplurile de valori (T i , y i ),
care prezintă volumul unei colectivităţi de stări (fiinţe, lucruri) la diferite momente.
- serii cronologice de intervale (sau de fluxuri), definite prin cuplurile de valori (t i , y i ),
care prezintă nivelul unui fenomen în diferite intervale de timp.
b) după modul de exprimare a indicatorilor din care este formată seria se disting:
- serii cronologice formate din indicatori absoluţi
- serii cronologice formate din indicatori relativi
- serii cronologice formate din indicatori medii
La analiza seriilor cronologice trebuie avute în vedere unele proprietăţi ale acestora, şi
anume: variabilitatea, omogenitatea, periodicitatea şi interdependenţa termenilor prezentaţi.
Seriile cronologice pot fi caracterizate utilizând un sistem de indicatori exprimaţi în mărimi
absolute, relative şi medii.
Indicatorii absoluţi cuprind:
• nivelurile absolute ale termenilor seriei;
• volumul absolut (nivelul totalizant) al termenilor seriei;
• modificarea (sporul) absolută.
Indicatorii relativi cuprind:
• ritmul sau indicele de variaţie;
• ritmul sporului;
• valoarea absolută a unui procent de creştere (scădere).
Indicatorii medii rezultaţi din prelucrarea unei serii cronologice sunt:
• nivelul mediu;
• sporul mediu;
• ritmul mediu al variaţiei;
• ritmul mediu al sporului.

Întrebări

1. Definiţi seriile cronologice şi precizaţi alte denumiri sub care pot fi întâlnite în literatura
de specialitate
2. Clasificaţi seriile cronologice după modul de definire a timpului şi modul de exprimare a
indicatorilor care o compun şi exemplificaţi din domeniul economico-social
3. Precizaţi graficele specifice acestor tipuri de serii
4. Care sunt proprietăţile seriilor cronologice; discuţie
5. Definiţi şi indicaţi modul de calcul al indicatorilor absoluţi, relativi şi medii care pot
caracteriza o serie cronologică
6. Indicaţi relaţiile care există între sporurile cu bază fixă şi cele cu bază mobilă
7. Indicaţi relaţiile care există între ritmurile de variaţie cu bază fixă şi cele cu bază mobilă
8. Care este semnificaţia mărimii sporului absolut şi a ritmului de variaţie
9. Denumiţi şi indicaţi formula de calcul a indicatorului care face legătura între indicatorii
absoluţi şi cei relativi

Aplicaţii rezolvate şi propuse

Aplicaţia 1.

Producţia de carne în România, în perioada 1985-1994 este prezentată în tabelul 8.1.

85
Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se calculeze indicatorii absoluţi ai variaţiei în timp, cu bază fixă şi bază mobilă şi
să se verifice valorile obţinute;
c) să se calculeze indicatorii relativi ai variaţiei în timp, cu bază fixă şi bază mobilă;
d) să se determine valoarea absolută a unui procent de creştere cu bază fixă şi bază
mobilă;
e) să se determine nivelul mediu şi sporul absolut mediu.

Tabelul 8.1
Producţia de carne Producţia de carne
Anii Anii
(mii tone) (mii tone)
1985 986 1990 947
1986 962 1991 855
1987 1006 1992 623
1988 810 1993 626
1989 699 1994 601
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Rezolvare:

a) Serie cronologică de intervale.

b) Calculul indicatorilor absoluţi se face după formulele:


Volumul absolut: Y = ∑ yi
Sporul cu bază fixă: ∆i / 0 = yi − y0
Sporul cu bază mobilă: ∆i / i −1 = y i − y i −1

Y= 986+962+1006+810+699+947+855+623+626+601=8115 mii tone

Rezultatele calculului pentru sporul absolut sunt prezentate în tabelul 8.2, coloanele 3 şi 4

Tabelul 8.2 Determinarea sporului absolut


Producţia de carne Sporul absolut (mii tone) ∆
Anii (mii tone) cu bază mobilă
yi cu bază fixă y i − y 0 y −y
i i −1

1 2 3 4
1985 986 0 -
1986 962 -24 -24
1987 1006 +20 +44
1988 810 -176 -196
1989 699 -287 -111
1990 947 -39 +248
1991 855 -131 -92

86
1992 623 -363 -232
1993 626 -360 +3
1994 601 -385 -25
Total 8115 - -385

Verificarea valorilor obţinute se face pe baza relaţiei dintre sporurile cu bază fixă şi cele cu
bază mobilă:
∑∆ i / i −1 = ∆n / 0

Relaţia se verifică: (col 3, ∆94 / 85 = −385 ; col 4, ∑∆i / i −1 = −385 )

c) Calculul indicatorilor relativi este prezentat în tabelul 8.3, coloanele 3,4,5,6.

yi
Ritmul variaţiei cu bază fixă: Ri / 0 = ⋅100
y0
yi
Ritmul variaţiei cu bază mobilă: Ri / i −1 = ⋅100
y i −1
∆i / 0
Ritmul sporului cu bază fixă: ri / 0 = ⋅100
y0
∆ i / i −1
Ritmul sporului cu bază mobilă: ri / i −1 = ⋅100
y i −1

Tabelul 8.3.
Anii Producţia de Ritmul variaţiei (%) R Ritmul sporului (%) r
carne(mii tone) cu bază fixă cu bază mobilă cu bază fixă cu bază mobilă
yi ( y i / y 0 ) ⋅100 ( y i / y i −1 ) ⋅100 (∆ i / 0 / y 0 ) ⋅100 ( ∆i / i −1 / y i −1 ) ⋅100

1 2 3 4 5 6
1985 986 100,00 0
1986 962 97,56 97,56 -2,44 -2,44
1987 1006 102,03 104,57 2,03 4,57
1988 810 82,15 80,52 -17,85 -19,48
1989 699 70,89 86,30 -29,11 -13,70
1990 947 96,04 135,48 -3,96 35,48
1991 855 86,71 90,29 -13,29 -9,71
1992 623 63,18 72,87 -36,82 -27,13
1993 626 63,49 100,48 -36,51 0,48
1994 601 60,95 90,01 -39,05 -3,99

d) Valoarea absolută a unui procent de creştere:

∆i / 0
• cu bază fixă: A% ( y i / 0 ) =
ri / 0

87
− 24
A % ( y86 / 85 ) = − 2,43 = 9,8 mii tone
20
A % ( y87 / 85 ) = 2,03 = 9,8 mii tone
− 39
A % ( y90 / 85 ) = − 3,96 = 9,8 mii tone
− 385
A % ( y94 / 85 ) = −39 ,05 = 9,8 mii tone

Valorile rezultate arată că faţă de producţia anului de bază (1985) unui procent de creştere a
producţiei de carne îi corespunde un spor absolut de 9,8 mii tone.

∆i / i −1
• cu bază mobilă: A % ( yi / i −1 ) =
ri / i −1

− 24
A % ( y86 / 85 ) = − 2,43 = 9,8 mii tone
44
A % ( y87 / 86 ) = 4,57 = 9,6 mii tone
248
A % ( y90 / 89 ) = 35 ,48 = 6,9 mii tone
− 25
A % ( y94 / 93 ) = − 3,99 = 6,3 mii tone

Rezultatele obţinute arată că unui procent de creştere a producţiei într-un an faţă de anul
anterior îi corespunde un anumit spor absolut, egal cu valorile calculate.

e) Indicatorii medii ai seriei:


Nivelul mediu: ( y )
y=
∑ yi
n
8115
y= = 811 ,5 mii tone
10

Sporul mediu: (∆)


n

∑∆
i =0
i / i −1
∆n/0
∆= =
n n
− 385
∆= = −42 ,7 mii tone
9
n = numărul sporurilor cu bază mobilă

Aplicaţia 2.

Numărul de elevi înscrişi într-o şcoală generală în perioada 1990-000 (date convenţionale -
începutul anului şcolar) este prezentat în tabelul 8.4.

Tabelul 8.4

88
Anii Număr elevi
1990 550
t1=2
1992 650
t2=2
1994 550
t3=2
1996 600
t4=2
1998 650
t5=2
2000 600
Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se determine numărul mediu al elevilor înscrişi în şcoala generală în perioada
1990 – 2000.

Rezolvare:
a) Serie statistică cronologică de momente egal distanţate.
b) Calculul numărului mediu al elevilor se realizează cu ajutorul mediei cronologice
simple:
y1 y
+ y 2 + y 3 + y 4 + y5 + 6
y cr = 2 2
n −1
550 600
+ 650 + 550 + 600 + 650 +
y cr = 2 2 = 3025 = 605 elevi
6 −1 5

Aplicaţia 3.
Numărul bibliotecilor proprietate publică din România (la sfârşitul anului) este prezentat în
tabelul 8.5.
Tabelul 8.5
Anii Număr biblioteci
1980 21.145
t1=5
1985 21.448
t2=1
1986 21.422
t3=3
1989 16.873
t4=1
1990 16.665
t5=2
1992 13.999
t6=2
1994 13.866
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
89
b) să se calculeze numărul mediu anual al bibliotecilor din România în perioada 1980 –
1994.

Rezolvare:
a) Serie statistică cronologică de momente inegal distanţate.
b) Calculul numărului mediu al bibliotecilor în perioada 1980 – 1994 se realizează cu
ajutorul mediei cronologice ponderate.
y1 + y2 y + y3 y + yn
⋅ t1 + 2 ⋅ t 2 + .......... + n−1 ⋅ t n−1
y cr = 2 2 2
t1 + t 2 + .......... .. + t n−1
2 1.1 4 5+ 2 1.4 4 8 2 1.4 4 8+ 2 1.4 4 2 2 1.4 4 2+ 1 6.8 7 6
⋅5+ ⋅1+ ⋅3+
ycr = 2 2 2
14

16 .873 + 16 .665 16 .665 + 13 .999 13 .999 + 13 .866


⋅1 + ⋅2 + ⋅2
+ 2 2 2 =
14

106 .482 ,5 + 21 .445 + 57 .472 ,5 +16 .769 + 30 .664 + 27 .865 260 .698
= = =18 .621 ,3 ≈18 .621
14 14
biblioteci

Aplicaţia 4.

Cifra de afaceri a unei societăţi comerciale a fost în 1998 cu 225 milioane lei mai mare decât
în 1995, ceea ce reprezintă o creştere relativă cu 12,50%.

Se cere să se determine cifra de afaceri a societăţii în anii 1995 şi 1998.

Rezolvare:
∆i / 0
r1 / 0 =
y0
y 98 − y 95
r1998 / 1995 =
y 95
225 millei
0,125 =
y 95
225
y 95 = = 1.800 ,0millei
0,1250
y 98 = y 95 + ∆98 / 95
y 98 = 1.800 + 225 = 2.025 millei

Deci : y 95 = 1.800 millei


y 98 = 2.025 millei

Aplicaţia 5.

90
Populaţia emigrantă din România în perioada 1989 – 1994 este prezentată în tabelul 8.6.

Tabelul 8.6
Anul Emigranţi
1989 41.363
1990 96.929
1991 44.160
1992 31.152
1993 18.446
1994 17.146
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se calculeze indicatorii absoluţi şi relativi ai variaţiei în timp, precum şi valoarea
absolută a unui procent de creştere cu bază fixă şi bază mobilă;
c) să se determine indicatorii medii ai seriei.

Aplicaţia 6.

Pentru caracterizarea vânzărilor dintr-un produs, în tabelul 8.9 sunt prezentate date cu
privire la evoluţia ritmului sporului.

Tabelul 8.9
Anul I II III IV V VI
Ritmul sporului - 1,5 2,0 -0,75 2,5 1,0

Se mai cunoaşte că în ultimul an s-au vândut cu 20.000 bucăţi produse mai mult decât în
primul an.
Se cere să se reconstituie seria de date în valori absolute.

Aplicaţia 7.

Efectivele de bovine în România în perioada 1981 – 1995 (la începutul anului) sunt
prezentate în tabelul 8.7.

Tabelul 8.7
Bovine (mii
Anul
capete)
1981 6.485
1986 6.692
1988 6.559
1989 6.416
1990 6.291
1993 3.683

91
1995 3.481
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se determine indicatorii absoluţi şi relativi, cu bază fixă şi bază mobilă;
c) să se determine numărul mediu al efectivelor de bovine din România în perioada
1981-1995.

Aplicaţia 8.

Parcul de tractoare din agricultura României în perioada 1988 – 1994 (la sfârşitul anului)
este prezentat în tabelul 8.8.

Tabelul 8.8
Anul Tractoare (bucăţi)
1988 165.072
1990 127.065
1992 146.790
1994 161.223
Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, 1995.

Se cere:
a) să se caracterizeze seria;
b) să se determine numărul mediu de tractoare din România în perioada 1988 – 1994.

92
Modulul 9. INDICII STATISTICI

9.1. Noţiunea de indice statistic şi problemele teoretice ale construirii sale.

Metoda indicilor statistici constituie una dintre principalele modalităţi de analiză a variaţiei
în timp şi spaţiu a unui fenomen complex, în funcţie de modificarea factorilor de influenţă.
Indicii statistici se calculează ca raport între două nivele ale aceluiaşi fenomen, înregistrate
fie pentru momente (perioade), fie pentru spaţii diferite.
Adesea mărimile comparate îmbracă forma unor fenomene complexe, a căror variaţie este
determinată de influenţa unor factori ce trebuie identificaţi. După natura lor aceşti factori se
grupează în două categorii:
• factori cantitativi, notaţi cu f i , care apar sub formă de unităţi ale colectivităţii, jucând deseori
rolul de frecvenţe. Sunt factori de natură extensivă (exemple: numărul salariaţilor, cantităţile de
produse, fondurile fixe etc.);
• factori calitativi (x i ), de natură intensivă, exprimaţi sub formă de caracteristici ale unităţilor
luate în calcul (exemple: costurile producţiei, preţurile de vânzare ale produselor,
productivitatea muncii etc.).
Unele valori individuale ale factorilor cantitativi pot fi însumate direct, în timp ce altele nu
sunt însumabile. Valorile factorilor calitativi sunt întotdeauna neînsumabile direct. Pentru
determinarea nivelului totalizator al valorilor luate în calculul indicilor, atunci când acestea nu sunt
însumabile direct, este necesară folosirea ponderilor.
Ponderea are rolul de comăsurător al valorilor factorilor neînsumabili, figurând întotdeauna
cu aceeaşi valoare atât la numărătorul cât şi la numitorul raportului. Rolul de pondere îl pot avea
atât factorii cantitativi cât şi cei calitativi.

9.2. Tipuri de indici

Indicii statistici se pot clasifica folosind diverse criterii.

După natura variaţiei pe care o măsoară, indicii statistici pot fi:


• indici ai dinamicii, care rezultă prin compararea nivelului unui fenomen din
perioada curentă cu nivelul aceluiaşi fenomen dintr-o perioadă anterioară;
• indici teritoriali sau de spaţiu, care rezultă din compararea aceluiaşi fenomen,
înregistrat în aceeaşi perioadă de timp, în două unităţi teritoriale;
• indici ai planului, care rezultă din compararea nivelului realizat cu nivelul planificat
al aceluiaşi fenomen (indicele realizării planului) sau din compararea nivelului planificat
cu nivelul realizat într-o perioadă anterioară (indicele sarcinii de plan).

După felul bazei de calcul, indicii statistici pot fi:


• indici cu bază fixă;
• indici cu bază mobilă (în lanţ)

Aceşti indici sunt trataţi ca ritmuri ale variaţiei, cu bază fixă şi mobilă şi se determină
conform relaţiilor:

yi yi
iiy/ 0 = sau ii / 0 =
y
⋅100
y0 y0

93
şi

yi yi
iiy/ i −1 = sau ii / i −1 =
y
⋅100
yi −1 yi −1

După sfera de cuprindere a fenomenului, format din mărimi simple sau din mărimi
complexe, incluzând mărimi simple cu ponderi diferite, indicii statistici pot fi:
• indici individuali, simbolizaţi cu „i”, care exprimă variaţia relativă la nivelul unei
singure unităţi de observare;
• indici de grup, simbolizaţi cu „I”, care exprimă variaţia relativă la nivelul unei
grupe sau pe întregul ansamblu.

Indicii individuali sau simpli se calculează după relaţiile:

y1 yi
i1y/ 0 = sau i1 / 0 =
y
⋅100
y0 y0

în care:
i1y/ 0 = indicele individual al fenomenului Y;
y0 şi y1= nivelul fenomenului Y înregistrat în perioada de bază, respectiv curentă.

În teoria indicilor se recomandă ca perioada curentă să fie simbolizată cu „1”, iar perioada
de bază cu „0”.
Indicii de grup arată variaţia în timp a elementelor unui ansamblu. Ei nu sunt o însumare a
indicilor individuali, ci o medie a acestora. Se pot determina sub formă de indici agregaţi, indici
calculaţi ca mărimi medii sau indici calculaţi ca raport de medii.

9.2.1. Indici agregaţi

Indicii agregaţi sunt indicii de grup care se calculează prin raportarea nivelului agregat al
unui fenomen din două perioade comparate: de bază şi curentă.
Nivelul agregat al unui fenomen y se obţine prin însumarea elementelor componente: ∑yi
, pentru elemente omogene, respectiv ∑xi f i , pentru elemente eterogene ( yi = xi f i ).
Relaţia de calcul a indicelui agregat simplu şi a indicelui agregat ponderat este:

∑y i1 ∑x i1 f i1
∑x
1 f1
I y
= respectiv I
y
= i
=
∑y ∑x ∑x
1/ 0 1/ 0
i0 i0 f i0 0 f0
i i

(Pentru a evita încărcarea formulelor cu prea multe simboluri se renunţă la indexarea sumei
şi se înţelege că însumarea cuprinde toate elementele constitutive ale colectivităţii).

Relaţia de mai sus se poate descompune în doi indici factoriali derivaţi din aceasta I1y/(0f ) şi
I 1y/(0x ) . Fiecare din aceşti doi indici pun în evidenţă influenţa unui singur factor asupra variaţiei
variabilei complexe, în condiţiile în care celălalt factor rămâne constant, jucând rolul de pondere,
după cum urmează:

94
I 1y/(0f ) =
∑x ⋅ f 1
şi I1 / 0 =
y( x) ∑x f 1

∑x ⋅ f 0 ∑x f 0

Ponderile nu sunt elemente abstracte , ci sunt variabile cantitative sau calitative şi provin
din perioada curentă sau cea de bază.
În funcţie de ponderea folosită se pot construi diferiţi indici agregaţi.
• Indicele agregat tip Laspeyres a fost propus de statisticianul belgian E. Laspeyres în
1864 şi se construieşte folosind drept ponderi nivelul variabilei din perioada de bază.
Relaţiile de calcul sunt următoarele:

- pentru factorul cantitativ: I1 / 0 =


y( f ) ∑x ⋅ f 0 1

∑x ⋅ f 0 0

y( x)
- pentru factorul calitativ: I 1 / 0 =
∑x f 1 0

∑x f 0 0

Se apreciază că doar indicele factorului cantitativ se poate calcula după sistemul de


ponderare propus de Laspeyres, indicele factorului calitativ nefiind suficient de semnificativ,
deoarece nu ţine seama tocmai de variaţia produsă prin dependenţa sa de structura colectivităţii.
• Indicele agregat tip Paasche a fost propus de statisticianul german H. Paasche în
1874 şi se construieşte folosind drept ponderi nivelul variabilei din perioada curentă.
Relaţiile de calcul sunt următoarele:

- pentru factorul cantitativ: I 1 / 0 =


y( f ) ∑x ⋅ f 1 1

∑x ⋅ f 1 0

y( x)
- pentru factorul calitativ: I 1 / 0 =
∑x f 1 1

∑x f 0 1

• Indicele agregat tip Edgeworth se construieşte prin cumularea cantităţilor din


perioada de bază cu cele din perioada curentă şi folosirea lor ca pondere la măsurarea
variaţiei relative a factorului calitativ. Relaţia de calcul este:

I 1y/(0x ) =
∑x 1 ( f 0 + f1 )
∑x 0 ( f 0 + f1 )

Acest indice se foloseşte de obicei la măsurarea variaţiei relative a preţului. Ele prezintă
dezavantajul că poate fi particularizat doar pentru variaţia unui factor calitativ, ponderea fiind
factorul cantitativ ale cărui valori pot fi însumate. Valorile factorului calitativ neputând fi însumate
direct, el nu poate fi folosit drept pondere în acest caz.

• Indicele ideal al lui Ficher se construieşte folosind ponderile din ambele perioade,
ca o medie geometrică a celor doi indici agregaţi, de tip Laspeyres şu de tip Paasche,
conform relaţiilor:

- pentru factorul cantitativ: I1 / 0 =


y( f ) ∑x 0 ⋅ f1

∑x ⋅ f
1 1

∑x 0 ⋅ f0 ∑x ⋅ f
1 0

95
- pentru factorul calitativ: I1y/ (0x ) =
∑x 1 ⋅ f0

∑x 1 ⋅ f1
∑x 0 ⋅ f0 ∑x 0 ⋅ f1

În practică acest indice, datorită dificultăţilor de calcul, se foloseşte în mod deosebit în


statistica internaţională, în comparaţiile unor indicatori sintetici ai dezvoltării economiilor naţionale.
Existenţa mai multor sisteme de ponderare provine din faptul că nici una din relaţiile de
calcul indicate nu satisface integral folosirea în studiul variaţiei complexe a fenomenelor.
În practica statistică se aplică în mod curent sistemul de ponderare propus de Laspeyres, fie
o variantă care provine din combinarea sistemului lui Laspeyres cu sistemul lui Paasche. Alegerea
variantei este determinată de existenţa datelor necesare calculării indicilor.
Pentru mai buna înţelegere a problemei propunem o aplicaţie concretă pe indicii agregaţi
care măsoară dinamica valorii, volumul fizic şi al preţurilor (aplicaţia 1).

9.2.2. Indici calculaţi ca mărimi medii

Indicii calculaţi ca mărimi medii se pot construi în cazul în care se cunosc valorile indicilor
individuali şi ponderea complexă ( xi f i ) numai dintr-o perioadă.
• Indicele mediu aritmetic se calculează conform relaţiei:

I y
=
∑i ⋅ x ⋅ f
y
1/ 0 0 0

∑x f
1/ 0
0 0

• Indicele mediu armonic se calculează conform relaţiei:

I1y/ 0 =
∑x ⋅ f 1 1
1
∑i ⋅ x fy 1 1
1/ 0

Modul de calcul şi interpretarea rezultatelor se regăsesc în aplicaţiile referitoare la indicele


volumului fizic şi al preţurilor (aplicaţiile 2 şi 3).

9.2.3. Indici calculaţi ca raport de medii

În teoria şi practica economică se întâlnesc adesea cazuri în care este necesar să se calculeze
indici de grup pentru variabile calitative, care au caracter de medii. Este vorba despre variabile cu
largă utilizare în practica economică precum: productivitatea medie a muncii; salariul mediu;
eficienţa medie a fondurilor fixe; rata medie a rentabilităţii; durata medie a creditelor etc.
Dinamica acestor variabile medii se determină cu un sistem special de indici calculaţi ca
raport de medii care poartă denumirea de indici ai valorilor medii.
Indicii din această categorie se calculează după relaţia:

x1
I1x/ 0 =
x0

Nivelul mediu, la nivelul ansamblului, se obţine ca o medie aritmetică ponderată a variabilei


calitative, ponderată cu factorul cantitativ, după următoarea relaţie:

96
x=
∑x ⋅ f ,
∑f
în care:
x = variabila calitativă;
f = factorul cantitativ.

În funcţie de elementele componente ale valorii medii a fenomenului studiat se calculează


trei tipuri de indici cu roluri diferite în analiza statistică.

• Indicele bifactorial ( I1x/(0x , f ) ) se calculează ca raport între nivelul mediu din


perioada curentă şi nivelul mediu din perioada de bază, conform relaţiei:

I1x/(0x , f ) =
x1
=
∑x f : ∑x f 1 1 0 0

x0 ∑f ∑f 1 0

Acest indice exprimă modificarea relativă a nivelului mediu în perioada curentă faţă de
perioada de bază, sub influenţa celor doi factori (calitativ şi cantitativ).

• Indicele cu structură fixă ( I1x/(0x ) ) se calculează ca raport între media calculată pe


baza nivelului totalizator din perioada curentă şi acelaşi nivel totalizator din perioada de
bază ponderat cu factorul cantitativ din perioada curentă, conform relaţiei:

I1x/(0x ) =
∑x f : ∑x f
1 1 0 1
=
∑x 1 1 f
∑f ∑f 1 1 ∑x 0 f1

Acest indice exprimă modificarea relativă a nivelului mediu în perioada curentă faţă de
perioada de bază sub influenţa factorului calitativ.

• Indicele cu structură variabilă ( I 1x/(0f ) ) se calculează pornind de la ipoteza că s-a


schimbat numai distribuţia factorului cantitativ, deci structura colectivităţii. Relaţia de
calcul este:

I1x/(0f ) =
∑x f : ∑x f
0 1 0 0

∑f ∑f 1 0

Acest indice exprimă modificarea relativă a nivelului mediu sub influenţa factorului
cantitativ.
Între indicii calculaţi ca raport de medii există următoarea relaţie:

I1x/(0x , f ) = I1x/(0x ) ⋅ I1x/(0f )

Modul de calcul al indicilor valorilor medii şi interpretarea rezultatelor se regăsesc în


aplicaţia referitoare la indicii productivităţii medii a muncii (aplicaţia 4).

Sumar

97
Metoda indicilor statistici constituie una dintre principalele modalităţi de analiză a variaţiei
în timp şi spaţiu a unui fenomen complex, în funcţie de modificarea factorilor de influenţă.
Indicii statistici se calculează ca raport între două nivele ale aceluiaşi fenomen, înregistrate
fie pentru momente (perioade), fie pentru spaţii diferite.
Indicii statistici se pot clasifica folosind diverse criterii.
După natura variaţiei pe care o măsoară, indicii statistici pot fi:
• indici ai dinamicii, care rezultă prin compararea nivelului unui fenomen din
perioada curentă cu nivelul aceluiaşi fenomen dintr-o perioadă anterioară;
• indici teritoriali sau de spaţiu, care rezultă din compararea aceluiaşi fenomen,
înregistrat în aceeaşi perioadă de timp, în două unităţi teritoriale;
• indici ai planului, care rezultă din compararea nivelului realizat cu nivelul planificat
al aceluiaşi fenomen (indicele realizării planului) sau din compararea nivelului planificat
cu nivelul realizat într-o perioadă anterioară (indicele sarcinii de plan).
După felul bazei de calcul, indicii statistici pot fi:
• indici cu bază fixă;
• indici cu bază mobilă (în lanţ)
Aceşti indici sunt trataţi ca ritmuri ale variaţiei, cu bază fixă şi mobilă.
După sfera de cuprindere a fenomenului, format din mărimi simple sau din mărimi
complexe, incluzând mărimi simple cu ponderi diferite, indicii statistici pot fi:
• indici individuali, simbolizaţi cu „i”, care exprimă variaţia relativă la nivelul unei
singure unităţi de observare;
• indici de grup, simbolizaţi cu „I”, care exprimă variaţia relativă la nivelul unei
grupe sau pe întregul ansamblu.
Indicii de grup arată variaţia în timp a elementelor unui ansamblu. Ei nu sunt o însumare a
indicilor individuali, ci o medie a acestora. Se pot determina sub formă de indici agregaţi, indici
calculaţi ca mărimi medii sau indici calculaţi ca raport de medii.

Întrebări

1. Definiţi indicii statistici şi realizaţi clasificarea acestora după diverse criterii


2. Precizaţi natura factorilor a căror influenţă determină variaţia fenomenelor complexe;
exemplificaţi
3. Indicaţi tipurile de indici agregaţi care se pot calcula în funcţie de ponderea folosită în
construcţia lor
4. Care dintre indicii agregat se utilizează în măsurarea variaţiei relative a preţului? De ce ?

Aplicaţii rezolvate

Aplicaţia 1.

Se consideră că o firmă fabrică trei produse pentru care se cunosc cantităţile produse şi
preţurile unitare în perioada de bază şi perioada curentă (tabelul 9.1).

Date convenţionale - Tabelul 9.1


Cantitatea (q) Preţul unitar (p) mii lei
Produsul U/M perioada de perioada perioada de perioada
bază (q0) curentă (q1) bază (p0) curentă (p1)

98
a b 1 2 3 4
A tone 100 110 1000 1100
B bc. 500 600 10 15
C m 200 400 300 250

Se cere:
a) să se calculeze dinamica volumului fizic al producţiei, a preţurilor şi a volumului
valoric pentru fiecare produs fabricat;
b) să se calculeze indicii de grup ai valorii volumului fizic şi ai preţurilor şi să se
verifice relaţia dintre ei;
c) să se determine modificarea absolută a volumului valoric al producţiei şi contribuţia
absolută a celor doi factori de influenţă.

Rezolvare:

Datele tabelului 9.2., coloanele 5-10 reprezintă elemente de calcul care permit analiza
modificării relative şi absolute a volumului fizic, preţurilor unitare şi valorii pe fiecare produs şi pe
total.

a) Dinamica volumului fizic al producţiei, al preţurilor şi valorii pentru fiecare produs se


determină cu ajutorul indicilor individuali, conform relaţiilor:

q1
i1q/ 0 =
q0
p
i1p/ 0 = 1
p0
v q ⋅p
i1v/ 0 = 1 = 1 1
v0 q0 ⋅ p0

Rezultatul calculelor se află în tabelul 9.2, coloanele 8-10.

b) Indicele de grup al volumului valoric al producţiei se calculează conform formulei:

I1v/ 0 =
∑v 1
=
∑q p1 1

∑v 0 ∑q p0 0

220 .000
I1v/ 0 = = 1,3333 sau 133,33%
165 .000

Pe ansamblul celor trei produse valoarea producţiei a crescut în perioada curentă faţă de
perioada de bază de 1,3333 ori sau a crescut cu 33,33 %.
Pornind de la faptul că valoarea este un fenomen complex (v = q x p), rezultă că modificarea
sa provine din modificările survenite în nivelul cantităţilor şi a preţurilor la fiecare produs în parte.

Tabelul 9.2
Preţul
Cantitatea Valoarea
unitar Indici individuali (i1/0)
Produs (q) producţiei (v)
(p)
q0 q1 p0 p1 q0p0 q1p1 q1p0 i1q/ 0 i1p/ 0 i1v/ 0

99
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
A 100 110 1000 1100 100000 121000 110000 1,10 1,10 1,21
B 500 600 10 15 5000 9000 6000 1,20 1,50 1,80
C 200 400 300 225 60000 90000 120000 2,00 0,75 1,50
Total - - - - 165000 220000 236000 - - -

Evidenţierea influenţei celor doi factori (cantitatea şi preţul) asupra modificării volumului
valoric al producţiei, pe total, presupune calcularea indicelui de grup al volumului fizic şi a
indicelui de grup al preţurilor.

Indicele de grup al volumului fizic al producţiei se calculează ca un indice agregat de tip


Laspeyres, care foloseşte ponderarea cu preţul perioadei de bază, conform formulei:

I 1q/ 0 =
∑q 1 p0
∑q 0 p0

236 .000
I 1q/ 0 = = 1,4303 sau 143,03%
165 .000

Indicele de grup al preţurilor se calculează ca un indice agregat de tip Paasche, care


foloseşte ponderarea cu volumul fizic al producţiei din perioada curentă, conform formulei:

I 1p/ 0 =
∑q 1 p1
∑q 1 p0

220 .000
I 1p/ 0 = = 0,9322 sau 93,22%
236 .000

Rezultă că modificarea valorii producţiei cu 33,33% se datorează creşterii volumului fizic;


influenţa modificării preţurilor este negativă.
Între cei trei indici de grup există relaţia:

I1v/ 0 = I1q/ 0 ⋅ I1p/ 0

1,3333 = 1,4303 x 0,9322 ⇒ relaţia se verifică.

c) Modificarea absolută a volumului valoric al producţiei se calculează conform formulei:

∆v1 / 0 = ∑q1 p1 − ∑q 0 p 0

∆v1 / 0 = 220.000 – 165.000 = 55.000 mii lei

Această modificare absolută este rezultatul modificărilor absolute a cantităţilor şi preţurilor


la fiecare produs în parte.
Modificarea absolută a volumului fizic al producţiei se determină conform formulei:

∆q1 / 0 = ∑q1 p0 − ∑q0 p0

100
∆q1 / 0 = 236.000 – 165.000 = 71.000 mii lei

Modificarea absolută a preţurilor se calculează conform formulei:

∆1p / 0 = ∑q1 p1 − ∑q1 p 0

∆1p / 0 = 220.000 – 236.000 = -16.000 mii lei

Relaţia dintre modificările absolute se verifică.

∆v1 / 0 = ∆q1 / 0 + ∆1p / 0

55.000 =71.000 – 15.000

Rezultă că sporirea valorii producţiei (100%) a fost determinată de creşterea producţiei


fizice (factor ce influenţează cu 129%) în timp ce preţurile au influenţat cu –29%.

Aplicaţia 2.

Referitor la o societate comercială se cunosc datele privind mărfurile vândute în perioada de


bază şi dinamica volumului fizic, prezentate în tabelul 9.3.

Date convenţionale - Tabelul 9.3


Valoarea mărfurilor vândute Indicii individuali
Marfa in perioada de bază (mii lei) ai volumului fizic
v0 = q0 p0 i1q/ 0

A 100.000 1,1
B 5.000 1,2
C 60.000 2,0
Total 165.000 -

Se cere să se determine dinamica volumului fizic al vânzărilor pe total societate.

Rezolvare:
În mod obişnuit, dinamica volumului fizic se determină cu ajutorul indicelui agregat de tip
Laspeyres; în situaţia prezentată acest indicator nu se poate calcula din lipsă de date.
În acest caz se utilizează indicele de grup al mediei aritmetice, care se calculează conform
relaţiei:

I1q/ 0 =
∑i ⋅v
q
1/ 0 0
=
∑i ⋅q ⋅ p
q
1/ 0 0 0

∑v 0 ∑q p 0 0

1,1 ⋅100 .000 +1,2 ⋅ 5.000 ⋅ 2,0 ⋅ 60 .000 236 .000


I1q/ 0 = = = 1,4303 sau 143,03%
165 .000 165 .000

101
Aplicaţia 3

Referitor la volumul valoric al producţiei unei firme în anul curent şi variaţia preţurilor faţă
de anul anterior se cunosc datele prezentate în tabelul 9.4.

Date convenţionale - Tabelul 9.4


Volumul valoric al producţiei Indicii individuali
Produs în anul curent (mii lei) ai preţurilor
v1 = q1 p1 i1p/ 0

A 121.000 1,1
B 9.000 1,5
C 90.000 0,75
Total 220.000 -

Se cere să se determine dinamica preţurilor pe total firmă.

Rezolvare:
În mod obişnuit, dinamica preţurilor se determină cu ajutorul indicelui agregat de tip
Paasche; în situaţia prezentată acest indicator nu se poate calcula din lipsă de date.
În acest caz se utilizează indicele de grup mediu armonic, care se calculează conform
relaţiei:

I1y/ 0 =
∑q ⋅ p1 1
1
∑i ⋅ q p
p 1 1
1/ 0

220 .000 220 .000 220 .000


I 1p/ 0 = = = = 0,9322
1 1 1 110 .000 + 6.000 +120 .000 236 .000
⋅121 .000 + ⋅ 9.000 + ⋅ 90 .000
1.1 1,5 0,75
sau 93,22%

Rezultatul indică o scădere a preţurilor pe total firmă cu 6,78%, ceea ce reprezintă o creştere
a eficienţei activităţii unităţii.

Aplicaţia 4

Volumul producţiei şi numărul mediu al muncitorilor din trei societăţi comerciale este
prezentat în tabelul 9.5.

Date convenţionale - Tabelul 9.5


Volumul producţiei (q) Numărul mediu al
Societatea (mii lei) muncitorilor (N)
q0 q1 N0 N1

102
I 1000 1500 100 100
II 2000 2800 180 185
III 3000 4750 200 250
Total 6000 9050 480 535

Se cere:

a) să se calculeze indicii individuali ai productivităţii muncii;


b) să se calculeze dinamica productivităţii medii a muncii şi să se evidenţieze influenţa
factorilor asupra acesteia cu ajutorul indicilor calculaţi din mărimi medii;
c) să se verifice relaţia dintre indicii productivităţii medii.

Rezolvare:
În tabelul 9.6. sunt prezentate elementele de calcul necesare în rezolvarea aplicaţiei.

a) Productivitatea muncii se calculează după formula:


q
w=
N

Productivitatea muncii în cele trei societăţi, în perioada de bază şi curentă, este determinată
în coloanele 5 şi 6 ale tabelului 9.6.
Indicii individuali ai productivităţii muncii se calculează după formula:

w1
i1w/ 0 =
w0

Rezultatele calculului acestor indici la nivelul celor trei societăţi se află în coloana 7 a
tabelului 9.6.

Elemente de calcul - Tabelul 9.6


Vol. Prod Nr. muncitori Productivitatea
S.C. i1w/ 0 w0 N 0 W1 N1 w0 N1
q0 q1 N0 N1 W0 W1
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
I 1000 1500 100 100 10 15 1,50 1000 1500 1000
II 2000 2800 180 185 11,1 15,1 1,36 2000 2800 2053
III 3000 4750 200 250 15 19 1,27 3000 4750 3750
Total 6000 9050 480 535 12,5 16,9 1,35 6000 9050 6803

b) Dinamica productivităţii medii a muncii se calculează cu ajutorul indicelui


bifactorial (indice calculat ca raport de medii):

103
w1 ∑w1 N1 ∑w0 N 0
I1w/ 0 = = :
w0 ∑ N1 ∑ N 0
9050 6000
I1w/ 0 = : = 16 ,916 : 12 ,5 = 1,353 sau 135,3%
535 480

Acest indice evidenţiază o creştere a productivităţii medii a muncii 35,3% creştere realizată
pe seama celor doi factori de influenţă: productivitatea individuală şi structura muncitorilor.

• Influenţa productivităţii individuale asupra productivităţii medii se determină cu


ajutorul indicelui cu structură fixă:

I 1w/ (0w) =
∑w N : ∑w N
1 1 0 1
=
∑w N
1 1

∑N ∑N 1 1 ∑w N
0 1

9050
I 1w/ (0w ) = = 1,3303 sau133,03%
6803

• Influenţa structurii personalului asupra productivităţii medii se determină cu ajutorul


indicelui cu structură variabilă (a variaţiei structurii)

I1w/ (0N ) =
∑w N : ∑w N
0 1 0 0

∑N ∑N 1 10

6803 6000
I 1w/ (0N ) = : = 12 ,716 : 12 ,5 =1,0173 sau 101,73%
535 480

c) I 1w/ 0 = I 1w/ (0w) ⋅ I 1w/ (0N )

1,353 = 1,3303 x 1,0173 ⇒ relaţia se verifică.

Modulul 10. SERII TERITORIALE

10.1. Definiţie, clasificare şi particularităţi.

Seria teritorială (seria de spaţiu) prezintă corespondenţa dintre două şiruri de date şi
anume: un şir de date format din unităţi administrativ teritoriale şi un şir de date format din valorile
caracteristicii. Deci, o serie teritorială exprimă valorile unei variabile statistice ordonate în raport cu
unităţile administrative sau diviziunile teritoriale de care aparţin.
Unităţile teritoriale cuprinse într-o serie de spaţiu pot fi comune, municipii, oraşe, judeţe
dacă analiza se face pe plan naţional, sau pot fi ţări, continente sau alte diviziuni regionale dacă
analiza se face pe plan internaţional.
Clasificarea seriilor teritoriale se face în funcţie de conţinutul termenilor, după cum
urmează:
• serii teritoriale alcătuite din mărimi absolute;

104
• serii teritoriale alcătuite din mărimi derivate.

Seriile teritoriale, folosite în analiza variaţiei în spaţiu a diferitelor caracteristici economico-


sociale, prezintă următoarele particularităţi:
independenţa termenilor;
omogenitatea;
simultaneitatea;
variabilitatea.
Independenţa termenilor reprezintă proprietatea acestora de a nu se condiţiona reciproc. Ca
urmare, unităţile de spaţiu luate în studiu pot fi analizate atât separat, cât şi în procesul de
comparare sau de totalizare la nivelul seriei.
Omogenitatea se referă la metodologia unitară pe care trebuie să se bazeze toţi indicatorii
care se compară. Ei trebuie să aibă acelaşi conţinut economico-social, aceeaşi definiţie statistică şi
mod de calcul şi aceeaşi sferă de cuprindere.
Simultaneitatea este proprietatea care se referă la perioada sau momentul observării
statistice. Toate variantele diferitelor caracteristici statistice care se studiază se referă la unul şi
acelaşi moment al observării sau la una şi aceeaşi perioadă de înregistrare.
Variabilitatea constă în faptul că orice caracteristică statistică ce urmează a fi supusă
analizei teritoriale este rezultatul combinării influenţei factorilor esenţiali cu cei întâmplători. Din
aceasta cauză caracteristicile sunt diferite de la o unitate teritorială la alta.

10.2. Indicatori statistici utilizaţi în caracterizarea seriilor teritoriale

Analiza statistică în teritoriu a fenomenelor se realizează cu ajutorul unui sistem de


indicatori, care răspunde atât scopului cercetării, cât şi naturii fenomenelor investigate.
Folosirea unui sistem de indicatori permite, pe de o parte, reliefarea diferenţierilor existente
între unităţile teritoriale şi, pe de altă parte, evidenţierea aspectului tipic şi semnificativ al
fenomenelor, uniformitatea seriei.
Asemenea seriilor cronologice, seriile statistice teritoriale pot fi caracterizate utilizând un
sistem de indicatori exprimaţi în mărimi absolute, relative şi medii.
Indicatorii absoluţi ai seriilor teritoriale se exprimă în unităţile concrete de măsură ale
caracteristicii şi sunt de două feluri: indicatori de nivel şi indicatori de decalaj.
Indicatorii de nivel ( y i ) exprimă volumul caracteristicii înregistrat în fiecare dintre
unităţile teritoriale care alcătuiesc seria.
Indicatorul de decalaj ( ∆) exprimă, în mărimi absolute, avansul (decalajul) unei unităţi
teritoriale faţă de altă unitate teritorială aleasă drept bază de comparaţie.
Fie două unităţi administrativ-teritoriale A şi B, pentru care nivelul unei caracteristici Y este
ya şi yb. Indicatorul de decalaj se calculează conform relaţiilor:

ΔA/B = yA - yB sau ΔB/A = yB - yA

Indicatorii relativi ai seriilor teritoriale se exprimă sub formă de coeficienţi sau procente,
fiind rezultatul comparării prin raportare a nivelului caracteristicii din două unităţi teritoriale. În
cadrul indicatorilor relativi ai seriilor teritoriale se cuprind indicatorii sau indicii teritoriali şi rata de
decalaj.
Indicatorii (indicii) teritoriali (i) sunt cel mai frecvent utilizaţi şi se obţin prin raportarea
nivelurilor unei caracteristici înregistrată în spaţiu, conform relaţiilor:
y y
i A / B = A , respectiv i A / B = A ⋅100 în cazul exprimării procentuale
yB yB
sau

105
yB yB
iB / A = , respectiv i B / A = ⋅100 în cazul exprimării procentuale
yA yA

Rata de decalaj (devansare), numită şi decalaj (avans) relativ ( ∆% ) se determină ca raport


între indicatorul de decalaj şi unul dintre indicatorii de nivel luat ca bază de comparare, conform
relaţiilor:

y A − yB
∆%A / B = ⋅100 = (i A / B − 1) ⋅100
yB
sau
yB − y A
∆%B / A = ⋅100 = (iB / A − 1) ⋅100
yA

Adesea, în practica statistică, este dificil de ales o unitate administrativ-teritorială drept bază
de raportare. În asemenea situaţii se recurge la folosirea mediei aritmetice, modului sau medianei
drept bază de raportare.

Indicatorii medii ( y ) se exprimă prin nivelul mediu al seriei teritoriale, calculat în funcţie
de conţinutul termenilor, după cum urmează:
• pentru seriile teritoriale alcătuite din mărimi absolute nivelul mediu se calculează pe baza
mediei aritmetice simple;
• pentru seriile teritoriale alcătuite din mărimi relative de structură şi intensitate nivelul
mediu se calculează pe baza mediei aritmetice ponderate;
• pentru seriile teritoriale alcătuite din mărimi relative ale dinamicii nivelul mediu se
calculează pe baza mediei geometrice simple.

Alţi indicatori statistici se folosesc în scopul caracterizării gradului de uniformitate al


distribuţiei în spaţiu. Astfel se calculează prin două procedee coeficientul repartiţiei teritoriale (al
concentrării în spaţiu).
• Coeficientul Gini (C) reprezintă o primă variantă de determinare a uniformităţii
distribuţiei în teritoriu. Denumirea este dată după numele statisticianului italian Corrado Gini.
Indicatorul constă în extragerea rădăcinii pătrate din suma pătratelor ponderilor celor „n” unităţi
teritoriale, în totalul colectivităţii, conform relaţiei :

C= ∑g 2
i , i =1, n

în care:
gi = ponderea unităţii administrativ teritoriale „i” în totalul colectivităţii

 1 
Coeficientul Gini în valori în intervalul  ,1 şi se interpretează astfel:
 n 
1
- dacă c = înseamnă că toate cele „n” unităţi teritoriale au aceleaşi ponderi, egale între
n
ele şi deci distribuţia în spaţiu este absolut uniformă;
- dacă c = 1 înseamnă că variabila cercetată se concentrează într-o singură unitate teritorială.
În situaţia în care unităţile teritoriale care se compară au forme diferite de organizare
(comparaţii între ţări, zone geografice, continente) coeficientul Gini prezintă unele dezavantaje de
interpretate. Pentru asigurarea comparabilităţii colectivităţilor cu organizare teritorială diferită se
foloseşte o formulă corectată prin interpolare:

106
n∑ g i2 − 1
C =
'

n −1

În acest caz coeficientul Gini corectat i-a valori în intervalul [0,1], indiferent câte unităţi ar
avea colectivitatea analizată.

• Energia informaţională a coeziunii sistemului (E) reprezintă o a doua variantă de


măsurare a uniformităţii distribuţiei în teritoriu. Acest indicator îi aparţine academicianului român
Octav Onicescu, care a adaptat unele noţiuni specifice sistemelor la necesităţile de analiză spaţială a
colectivităţilor. Conceptul de energie informaţională defineşte colectivitatea ca sistem, iar unităţile
teritoriale ca stări ale sistemului. În acest consens energia informaţională serveşte ca indicator al
repartiţiei teritoriale şi se determină conform relaţiei:

E = ∑g i2 , i = 1, n

1 
Energia informaţională ia valori în intervalul  ,1
n 
Pentru folosirea în practica statistică internaţională, energia informaţională a coeziunii
sistemului se ajustează conform relaţiei:

1
∑g 2
i −
n
E' =
1
1−
n

În acest caz rezultatul se încadrează în intervalul [0,1], indiferent câte unităţi prezintă
colectivitatea cercetată.

10.3. Ierarhizarea unităţilor teritoriale

Analiza fenomenelor economico-sociale în plan teritorial, atât la nivelul naţional cât şi


internaţional, presupune ierarhizarea unităţilor teritoriale după diferite criterii. O ierarhizare corectă,
conformă cu realitatea, nu se poate face folosind un singur indicator, oricât de semnificativ ar fi el.
Se recomandă analiza pe baza unui sistem de indicatori statistici.
Orice acţiune de ierarhizare a unităţilor teritoriale începe cu identificarea şi selectarea
indicatorilor care vor sta la baza caracterizării multilaterale a fiecăreia dintre unităţi. Se fac mai întâi
o serie de ierarhizări provizorii pe baza fiecărui indicator ales, apoi se alege metoda de agregare
într-un singur indicator pe baza căruia se realizează ierarhizarea definitivă a unităţilor cuprinse în
analiză. Există mai multe posibilităţi de ierarhizare a unităţilor teritoriale, între care mai des utilizate
sunt: metoda rangurilor; metoda matricială; metoda observării distanţei relative. Dintre acestea o
vom prezenta pe prima.
Metoda rangurilor (14, p. 174) se bazează pe o ierarhizare în funcţie de mărimea nivelului
caracteristicii; astfel se atribuie ranguri (numere de ordine) fiecărei unităţi teritoriale. Unitatea cu un
nivel al caracteristicii cel mai mare primeşte rangul unu, şi aşa mai departe, în mod succesiv, până
la unitatea care înregistrează nivelul cel mai mic al caracteristicii, care primeşte rangul cel mai
mare.
Dacă o unitate de spaţiu înregistrează mai multe caracteristici (criterii) după care se face
ierarhizarea, pentru fiecare din aceste variabile se atribuie ranguri în mod succesiv. În tabelul 10.1
este prezentat în mod sintetic modul de aplicare al metodei rangurilor.

107
Tabelul 10.1
Unitatea Rangul atribuit în funcţie de Scor Rang
teritorială Caracteristica a Caracteristica b Caracteristica c total final
0 1 2 3 4 5
A 2 1 4 7 1
B 3 2 3 8 2
C 1 3 5 9 3
D 4 5 2 11 5
E 5 4 1 10 4

În coloanele 1,2 şi 3 sunt realizate clasamente provizorii pe baza fiecăreia dintre cele trei
caracteristici. Pentru fiecare unitate teritorială se însumează (pe orizontală) rangurile atribuite şi se
obţine în coloana 4 scorul final. Apoi, pentru scorurile obţinute se acordă ranguri (scorul cel mai
mic obţine rangul cel mai mic, scorul cel mai mare, rangul cel mai mare) care se înscriu în coloana
5, care prezintă ierarhizarea finală a celor cinci unităţi teritoriale în funcţie de cele trei caracteristici
cuprinse în analiză.
Metoda rangurilor folosită în ierarhizarea unităţilor teritoriale prezintă atât avantaje cât şi
unele dezavantaje. Între avantaje trebuie subliniat că este uşor şi rapid de aplicat; principalul
dezavantaj vine din cele două nivelări ale caracteristicilor: prima dată când se atribuie rangurile
pentru fiecare caracteristică; a doua oară când se atribuie ranguri pentru scorurile totale. Prin aceste
niveluri, diferenţele dintre două niveluri ale caracteristicii, în unităţi teritoriale diferite, sunt
înlocuite cu o progresie aritmetică având raţia unu.

10.4. Indicii teritoriali

Indicii teritoriali măsoară variaţia nivelului unor caracteristici observate în colectivităţi


coexistente în timp, dar situate în spaţii diferite (notate cu A şi B). Ei se calculează ca raport între
termenii unei serii statistice de spaţiu.
La determinarea indicilor teritoriali o primă problemă care trebuie rezolvată este cea a
alegerii bazei de raportare şi a sistemului de ponderare.
Baza de raportare se alege ţinând cont de raţionamente economice sau sociale. De
asemenea, trebuie reţinut că o unitate teritorială nu poate fi menţinută foarte mult timp ca bază de
raportare deoarece evoluţia continuă a vieţii economico-sociale conduce la aprecierea sau
deprecierea sa; nu se alege drept bază de raportare o unitate teritorială de excepţie, ci una a cărei
parametri de dezvoltare să justifice efectuarea comparaţiei.
În legătură sistemul de ponderare se aplică aceleaşi principii de la indicii dinamicii, deci
indicii teritoriali se determină ca indici individuali (i) şi indici de grup (I).
Indicii teritoriali individuali (i) se obţin prin raportarea nivelului unei caracteristici (Y)
înregistrată în acelaşi timp în două unităţi teritoriale (A şi B).
Relaţia de calcul este:

yA yB
i Ay / B = sau iB / A =
y

yB yA

Între cei doi indici teritoriali individuali, diferiţi din punct de vedere al sensului comparării,
există o relaţie de reversibilitate în spaţiu:

108
i Ay / B ⋅ i BY / A = 1

Facem precizarea că în analizele statistice nu se utilizează simultan cele două sensuri de


comparaţie.
Indicii teritoriali de grup (I) se obţin prin raportarea nivelului fenomenului complex din
unitatea teritorială A la nivelul aceluiaşi fenomen complex din unitatea teritorială B. Fenomenul
complex se notează cu ∑yi în care apare şi factorul de ponderare, frecvenţa.
Relaţia generală de calcul a unui indice teritorial de grup este:

I Ay / B =
∑y A
=
∑x A ⋅ fA
∑y b ∑x B ⋅ fB

Dacă factorul cantitativ este direct însumabil atunci factorul calitativ se manifestă la
nivelul ansamblului de elemente cercetate ca o medie. În acest caz indicele teritorial de grup apare
ca un raport între două medii conform relaţiei:

x A ∑ y A ∑ yB
I Ax / B = = ÷ = I YA / B ÷ I Af / B
xB ∑ f A ∑ f B

Se observă că şi în profilul teritorial se manifestă legătura dintre variabila complexă şi


factorii săi de influenţă:

I Ay (/ xB, f ) = I Ax / B ⋅ I Af / B

Dacă factorul cantitativ nu este direct însumabil comparaţiile în spaţiu se realizează


ponderând factorul cantitativ cu xA sau cu xB. Indicele de grup care exprimă variaţia factorului
cantitativ în spaţii diferite se calculează conform relaţiei:

I Af / B =
∑x A fA
sau I A / B =
f ∑ xB ⋅ f A
∑x A fB ∑x B ⋅ fB

Dacă factorul calitativ nu este direct însumabil, comparaţiile în spaţiu se realizează


ponderând factorul calitativ cu fA sau cu fB. Indicele de grup care exprimă variaţia factorului calitativ
în spaţii diferite se calculează conform relaţiei:

I AX/ B =
∑x A fA
sau I A / B =
X ∑x A ⋅ fB
∑x B fA ∑x B ⋅ fB

Pentru a se asigura reversibilitatea factorilor se utilizează, de obicei, un indice Fischer a


cărui formulă este:

I Af / B =
∑x A fA
·
∑x B fA
, pentru factorul cantitativ
∑x A fB ∑x B fB

şi

109
I AX/ B =
∑x A fA
·
∑X A ⋅ fB
, pentru factorul calitativ
∑x B fA ∑X B ⋅ fB

Indicii de grup teritoriali se folosesc atât în comparaţiile în spaţiu la nivel naţional, cât şi în
comparaţiile internaţionale

10.5. Extrapolarea în analiza teritorială

O problemă deosebită care apare în cadrul analizei seriilor de spaţiu o constituie realizarea
prognozelor în profil teritorial.
Prognoza prin exploatarea seriilor teritoriale trebuie să rezolve aspecte precum: în cât timp
nivelul indicatorului analizat se poate dubla sau tripla; cât timp îi este necesar unei unităţi teritoriale
pentru a ajunge din urmă o altă unitate teritorială; ce ritm trebuie impus pentru a se ajunge la un
anumit nivel.
Pentru rezolvarea acestor probleme se folosesc diverse tehnici de extrapolare.
• Coeficienţii de devansare arată de câte ori creşte nivelul unităţii raportate faţă de
evoluţia nivelului unităţii constituite ca bază de raportare.
Astfel, dacă se notează cu IA indicele cronologic determinat pentru unitatea teritorială A şi
cu IB indicele cronologic determinat pentru unitatea teritorială B, coeficientul de devansare se va
calcula conform relaţiei:

IA
I A/ B =
IB

• Când se cunoaşte ritmul mediu anual de dezvoltare a unei unităţi teritoriale şi se


pune problema calculării după ce număr de ani fenomenul s-ar modifica de un anumit
număr de ori sau de câte ori se va modifica fenomenul după un anumit timp se utilizează
următoarea relaţie:

It =K

în care:
I = indicele mediu de creştere în timp a fenomenului;
t = numărul de ani după care se va produce schimbarea de K ori;
K = coeficientul de schimbare a fenomenului după trecerea celor t ani (dacă
fenomenul se dublează K= 2, dacă se triplează K=3 etc.)

• Deoarece unităţile teritoriale evoluează cu niveluri şi ritmuri de dezvoltare diferite,


se pune problema de a afla când va ajunge din urmă o unitate de spaţiu o altă unitate (se
consideră că evoluţia fenomenului analizat în cele două unităţi se va face în progresie
geometrică, cu raţia egală cu indicele mediu de creştere).

Se cunosc nivelurile absolute yA şi yB pentru momentul de calcul (yA < yB), şi, de asemenea,
se cunosc indicii medii de creştere pentru cele două unităţi teritoriale IA şi IB (IA > IB). Se notează cu
y 'A şi y B' nivelul fenomenului din momentul final t. Se doreşte ca la momentul t cele două nivele
absolute y 'A şi y B' să aibă aceeaşi valoare.

y 'A = y B'

110
t t
y 'A = y A ⋅ I A şi y B' = y B ⋅ I B
t t
y A ⋅ I A = yB ⋅ I B

Aplicând logaritmul în ultima relaţie se obţine:

log y A + t log I A = log y B + t log I B


log y B − log y A
t= ,
log I A − log I B
în care:
t = numărul de ani după care cele două nivele absolute ale unităţilor teritoriale vor fi
egale.

Sumar

Seria teritorială (seria de spaţiu) prezintă corespondenţa dintre două şiruri de date şi
anume: un şir de date format din unităţi administrativ teritoriale şi un şir de date format din valorile
caracteristicii.
Clasificarea seriilor teritoriale se face în funcţie de conţinutul termenilor, după cum
urmează:
• serii teritoriale alcătuite din mărimi absolute;
• serii teritoriale alcătuite din mărimi derivate.
Seriile teritoriale, folosite în analiza variaţiei în spaţiu a diferitelor caracteristici economico-
sociale, prezintă o serie de particularităţi: independenţa termenilor; omogenitatea; simultaneitatea;
variabilitatea.
Analiza statistică în teritoriu a fenomenelor se realizează cu ajutorul unui sistem de
indicatori, care răspunde atât scopului cercetării, cât şi naturii fenomenelor investigate.
Asemenea seriilor cronologice, seriile statistice teritoriale pot fi caracterizate utilizând un
sistem de indicatori exprimaţi în mărimi absolute, relative şi medii.
Indicatorii absoluţi ai seriilor teritoriale se exprimă în unităţile concrete de măsură ale
caracteristicii şi sunt de două feluri: indicatori de nivel şi indicatori de decalaj.
Indicatorii relativi ai seriilor teritoriale se exprimă sub formă de coeficienţi sau procente,
fiind rezultatul comparării prin raportare a nivelului caracteristicii din două unităţi teritoriale. În
cadrul indicatorilor relativi ai seriilor teritoriale se cuprind indicatorii sau indicii teritoriali şi rata de
decalaj.
Indicatorii medii ( y ) se exprimă prin nivelul mediu al seriei teritoriale, calculat în funcţie
de conţinutul termenilor, după cum urmează:
• pentru seriile teritoriale alcătuite din mărimi absolute nivelul mediu se calculează pe baza
mediei aritmetice simple;
• pentru seriile teritoriale alcătuite din mărimi relative de structură şi intensitate nivelul
mediu se calculează pe baza mediei aritmetice ponderate;
• pentru seriile teritoriale alcătuite din mărimi relative ale dinamicii nivelul mediu se
calculează pe baza mediei geometrice simple.
Alţi indicatori statistici se folosesc în scopul caracterizării gradului de uniformitate al
distribuţiei în spaţiu. Astfel se calculează prin două procedee coeficientul repartiţiei teritoriale (al
concentrării în spaţiu): coeficientul Gini şi energia informaţională a coeziunii sistemului.

Întrebări

1. Definiţi şi clasificaţi seriile teritoriale

111
2. În ce constau particularităţile seriilor teritoriale
3. Precizaţi indicatorii absoluţi utilizaţi în caracterizarea seriilor teritoriale şi modul lor de
calcul
4. Precizaţi indicatorii relativi utilizaţi în caracterizarea seriilor teritoriale şi modul lor de
calcul
5. Indicaţi modul de calcul al nivelului mediu al seriei teritoriale în funcţie de conţinutul
termenilor săi

Aplicaţie propusă

Din Anuarul Statistic al României extrageţi o serie teritorială.


Determinaţi indicatorul de decalaj şi rata de decalaj al fenomenului analizat, luând drept
bază de comparaţie nivelul înregistrat în judeţul Bacău.
Determinaţi nivelul mediu al fenomenului.
Sistematizaţi datele seriei pe cinci intervale egale de variaţie şi caracterizaţi seria astfel
obţinută.

BIBLIOGRAFIE

1. Andrei Tudorel, Stancu Stelian – Statistica – teorie şi aplicaţii -, Editura All, Bucureşti, 1995.
2. Anghelache Constantin, Niculescu Emanuela – Statistică – indicatori, formule de calcul şi
sinteze, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
3. Baron Tudor, Anghelache Constantin, Ţiţan Emilia – Statistică, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
4. Baron Tudor, Ţiţan Emilia, Matache Simona, Ciuchiţă Lucian – Manual practic de
statistică, Editura Expert, Bucureşti, 1999.
5. Bădiţă Maria, Cristache Silvia Elena – Statistică – aplicaţii practice, Editura Mondan,
Bucureşti, 1998.
6. Bărbat Alexandru – Teoria statisticii sociale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
7. Biji Elena Maria, Baron Tudor (coordonatori) – Statistică teoretică şi economică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991.
8. Biji Elena Maria, Wagner Pavel, Lilea Eugenia, Petcu Nicoleta, Vătui Mihaela – Statistică,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
9. Jaba Elisabeta – Statistică, Editura Economică, Bucureşti, 2006.
10. Korka Mihai, Begu Liviu - Stelian, Tuşa Erika – Bazele statisticii pentru economişti, Editor
Tribuna Economică, Bucureşti, 2002.

112
11. Korka Mihai, Begu Liviu - Stelian, Tuşa Erika, Manole Cristina – Bazele statisticii pentru
economişti, aplicaţii, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2002.
12. Levin I. Richard, Rubin S. David – Statistics for Management, fifth edition, Prentice Hall,
Englewood Cliffs, New Jersey, 1991.
13. Nenciu Elena – Probabilităţi şi statistică matematică, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 1986.
14. Porojan Dumitru – Statistica şi teoria sondajului, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti,
1993.
15. Trebici Vladimir – Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1975.
16. Ţarcă Mihai – Tratat de statistică aplicată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
17. *** Anuarul Statistic al României, CNS, diverse ediţii.
18. *** Clasificarea activităţilor din economia naţională şi clasificarea produselor şi serviciilor
asociate activităţilor, CNS, Editor: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1999.

113