Sunteți pe pagina 1din 3

1

Cunoasterea I

1. Opinie si cunoastere.Intemeierea cunoasterii.


a) Diferenta dintre cunoastere si opinie – Socrate
b) Intemeierea lineara si intemeierea circulara – Platon (428-348 i.Ch.)
c) Teoria falsificabilitatii – Karl Popper (1902 - 1994)
2. Sursele cunoasterii:
a) ratiunea – Ratinalistii - R. Descartes(1596-1650), Spinoza (1632-1677)
b) experienta, simturile – Empiristii – Bacon, J. Locke (1632-1704)
3. Forme ale cunoasterii
a) Clasificarea formelor cunoasterii

1. Opinie si cunoastere. Intemeierea cunoasterii.

a) Diferenta dintre cunoastere si opinie – Socrate


Pentru Socrate cunoasterea incepe prin cunoasterea de sine. Socrate a preluat maxima
„Cunoaste-te pe tine insuti!” de pe frontispiciul templului Apollo din Delphi. Aceasta era o forma
de salut, de intampinare, nu un sfat al zeilor.Socrate transforma ceasta maxima in model de
comportament avand drept scop invatarea virtutii. Cu privire la cunoastere Socrate considera ca
nu exista o cunoastere sigura. El face diferenta intre cunoastere (episteme) si opinie(doxa).
Opinia nu serrveste cunoasterii, ci interesului personal. Multi oameni gresesc considerand
opiniile si prejudecatile cunoastere sigura. Pentru indepartarea de opinii si prejudecati Socrate
propune constientizarea necunoasterii – Stiu ca nu stiu nimic! Necunoaserea e un castig, ea
obliga la punerea intrebarilor. Metoda de dobandire a cunoasterii, la Socrate, este maieutica –
„arta mositului”, arta mositului adevarului. Adevarul se naste in timpul discutiei cu interlocutorul.
Socrate se apropie impreuna cu interlocutorul de adevar, din aproape in aproape.

b) Intemeierea lineara si intemeierea circulara – Platon


Platon face diferenta intre:
− lumea inteligibila - reprezentata prin Forme sau Idei; autentica si superioara si
− lumea sensibila – reprezentata de lucrurile copii, umbre – lumea in care noi traim.
Pt. el cunoasterea autentica – episteme, ii apartine filosofului care vede lucrurile” in esenta si
fiinta lor neschimbatoare”. Astfel, se poate elibera de doxa, de opinia in care adevarul este
amestecat cu falsul.
Platon, In dialogul „Theaitetos”, prin Socrate , spunea: „cunoasterea este opinie
adevarata insotita de un temei rational.”
Exista trei conditii ale cunoasterii: opinia, adevarul si intemeierea. Intemeierea este
conditie necesara a cunoasterii. Ea poate fi:
1) intemeiere lineara – toate enunturile se raporteaza la enunturile de baza.
Fundationalismul. Astfel, cunoasterea noastra este vazuta ca o piramida.
2) intemeiere circulara – enunturile se sprijina unele pe altele. Coerentismul. Astfel,
cunoasterea noastra este vazuta ca o pluta pe apa care nu poate fi schimbata decat
scandura cu scandura.
2

c) Teoria falsificabilitatii – Karl Popper


Cu privire la intemeierea cunoasterii, Karl Popper,enunta teoria falsificabilitatii. Cunoasterea
sporeste si prin atitudine critica nu numai prin acumularea cunostintelor. Cunostintele dobandite
trebuie infirmate si supuse unor teste. Testele trerbuie sa incerce falsificarea acestor cunostinte.
Daca sunt usor de falsificat, nu vor putea trece testul. Daca au trecut testul, nu inseamna ca
acele cunostinte sunt certe sau definitiv intemeiate. De aceea testele trebuie sa fie cat mai
severe.
Popper are o conceptie faibilista. Despre adevarul unei teorii nu putem fi siguri niciodata,
suntem siguri doar despre falsitatea ei, si anume, atunci cand este respinsa de un test stiintific.

2. Sursele cunoasterii sunt: ratiunea si experienta:

a) Rationalistii (Descartes, Spinoza si Leibniz) considera ca ratiunea este sursa ultima


a a cunoasterii certe.
Descartes considera ca premisa cunoasterii este procedeul metodic prin:
− trecerea de la simplu la complex
− reducerea la ceea ce este simplu ( pe baza a 4 reguli pe care le detaliaza).
Spinoza considerera ca doar prin ratiune putem cunoaste lucrurile asa cum sunt ele.Simturile
sunt supuse erorii. Ele confera cunoastere mutilata si confuza, dar nici cunoasterea nu se poate
reduce doar la ceea ce ofera ratiunea.

b) Empiristii (Bacon, J. Locke si David Hume) considera ca singura sursa pentru o


cunoastere certa este experienta - prin simturi, prin senzatii si perceptii.
Bacon considera ca :
− la cunoasterea certa – se ajunge prin experienta, pe baza senzatiilor;
− la succes – se ajunge prin ratiune, nu prin sentimente.
Scopul cunoasterii este unul practic: sa faca viata omului mai buna.
John Locke considera ca nu exista idei innascute, ci doar facultatea de cunoastere. Orice
cunoastere e dbandita. Sufletul este, la nastere, asemenea unei coli de hartie nescrise pe care
apoi experienta isi asterne scrisul. Experienta e la baza oricarei cunoasteri. Datul senzorial
trebuie prelucrat de intelect.

3. Forme ale cunoasterii

a) Cunoastere - explicita (propozitionala): legi, manuale, reguli, norme;


- implicita (tacita): ucenicii care „furau meseria” de la maestru;
b) Cunoastere prin experienta mijlocita
(Russel – 1872-1970 - ex: Tabla este verde. Avem senzatia de verde, dar nu si de tabla.)
Cunoasterea prin descriere, de exemplu: asocierea numelui pentru tabla.
c) Cunoasterea - a priori – independenta, anterioara experientei;
- a posteriori – dependenta si posterioara experientei.
3

Cunoasterea II

1. Cunoasterea la Immanuel Kant (1724-1804)


2. Adevar si eroare
A. Teorii ale adevarului
a) Teoria corespondentei – B Russel (1872-1970), Aristotel
b) Teoria pragmatista a adevarului – William James
c) Teoria adevarului coerenta – Otto Neurath
B. Natura, cauzele si rolul erorii in cunoastere – R. Descartes, K. Popper
4.

1. Cunoasterea la Immanuel Kant (1724-1804)


Immanuel Kant realizeaza sinteza dintre empirism si rationalism. La cunoasterea certa se
ajunge folosindu-ne de senzatii si ratiune. Cunoasterea se bazeaza pe:
− date senzoriale – care ofera baza cunoasterii;
− ratiune – permite intelegerea si sintetizarea;
− facultatile de judecare- decide carei notiuni ii atribuie datele senzoriale.
Cunoasterea a priori este innascuta, are caracterul unei necesitati, face posibila experienta.
Cunoasterea a posteriori are originea in experienta
...............pag. 94...................
Judecatile analitice (explicative) - nu sporesc cunoasterea, analizeaza doar notiunile
obiectului, notiuni pe care le avem deja.
Judecatile sintetice ( extensive) – adauga notiuni obiectului.
In constiinta umana exista actul spontan al sintezei – capacitatea de a aduna elementele
cunoasterii si de a le uni intr-un anumit continut.
.....................pag.92..........................