Ion – Liviu Rebreanu

I. Unul dintre cei mai importanti scriitori romani este Liviu Rebreanu. Acesta a realizat
numeroase opere, printre care se evidentiaza romanul „Ion”.

Tema o reprezinta conditia taranului roman, reliefata prin destinul tragic al personajului principal,
ce incearca sa obtina pamant prin orice mijloace. In acelasi timp aceasta opera este o monografie a satului
romanesc din Transilvania de la inceputul secolului al XX-lea prin prezentarea ocupantiilor, a claselor şi
a categoriilor sociale, a traditiilor şi a obiceiurilor. O alta tema prezenta in text este iubirea, reflectata mai
ales in partea a doua a romanului, prin incercarea lui Ion de a o recuceri pe Florica.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este constituit din substantivului propriu „Ion”.
Acest titlu nu anunta doar numele personajului principal ci şi tematica rurala, deoarece acest prenume
este cel mai utilizat in mediul taranesc.

II. 1. Romanul este o specie literară narativa de mari dimensiuni care prezinta o actiune
ampla, complexa, derulata pe mai multe fire epice, la care participa un numar mare de
personaje.

2. Opera literara „Ion” apartine genului epic deoarece modul de expunere predominant este
naratiunea îmbinata cu descrierea şi cu diaogul. Se remarca prezenta unui narator omniscient şi
omniprezent care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o perspectiva narativa nonfocalizata, fiind
vorba despre o naratiune heterodiegetica.
3. Actiunea este cronologica şi se desfasoara pe momentele subiectului, sustinand tematica
textului. In expozitiune este descris drumul care intra in satul Pripas. Satenii sunt adunati la hora in fata
bisericii vechi. Ion Pop Glanetaşu danseaza cu Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre cei mai bogati
tarani din sat, dar o priveste pe Florica, fata vaduvei lui Maxim Oprea.
Intriga consta in incercarea lui Ion de a se insura cu Ana. Intentia sa este inteleasă de Vasile Baciu care îl
badjocoreste. Ion se bate cu George Bulbuc, pretendent la mâna lui Ana.
Desfasurarea actiunii prezinta patima pentru pamant care se amplifica in sufletul lui Ion. Desi o
iubeste pe Florica, o curteaza pe Ana fara stirea tatalui acesteia şi o lasa insarcinata. Când Vasile Baciu
afla adevarul o bate pe Ana şi o goneste. Ion accepta nunta doar dupa ce Vasile Baciu îi promite ca-i da
pamaturile. Dupa nunta Ana naste un baiat, Petrişor, dar Ion ramane indiferent fata de aceasta şi incearca
sa se intoarca la Florica, desi aceasta se casatorise cu George Bulbuc. Umilita şi dezamagita Ana se
spanzura şi la putin timp moare şi copilul datorita proastei ingrijiri pe care parintii lui Ion o acorda in timp
ce acesta este la inchisoare. Dupa moartea acestuia conflictul intre Ion şi Vasile Baciu reizbucneste, este
mediat conflictule de preotul Belciug, pamantul ramanand lui Ion cu conditia ca dupa moartea acestuia sa
revina bisericii.
Ion incepe sa-l viziteze tot mai des pe George cu diferite pretetxe, dar scopul real era Florica.
Savista, oloaga satului, îi aude pe cei doi planuind o intalnire şi îi spune lui George. Acesta pleaca la
padure, asa cum planuise initial, dar se intoarce pe neasteptate seara, motivand ca are dureri de cap.
Asteapta pregatit pana tarziu şi, când aude semnalul lui Ion, îl loveste pe acesta de trei ori cu sapa.
Acest episod constituie punctul culminant. Ion nu moare imediat, este gasit dimineata de sateni.
George este arestat.
Deznodamantul prezinta inmormantarea lui Ion. Satenii sunt adunati apoi, la slujba de sfintire a
bisericii noi, invatatorul Herdelea şi familia sa paraseste satul fiind mutat disciplinar.
4. Aceasta actiune ampla se desfasoara intr-un cronotop extins, delimitat de indicii spatiali şi
temporali clari: din vara pana-n primavara, Pripas, Armandia, Nasaud.
Complexitatea acestei actiuni consta in derularea ei pe doua planuri narative. Primul plan este cel
al tăranului român, avand ca nucelu problematica pamantului. In al doilea plan, desfasurat in paralel, print
tehnica contrapunctului, este cel al intelectualitatii române din Transilvania. Conflictele acestuia sunt de
natura politica şi etnica, in contextul in care invatatorul Herdelea şi fiul sau Titu incearca sa promoveze
drepturile romanilor in imperiul Austro-Ungar. Invatatorul Herdelea este santajat şi fortat sa voteze la
alegeri candidatul ungur, fapt ce-l revoltă pe Titu.
Din punct de vedere al structurilor narative si al continutului, opera literara „Ion” se incadreaza in
estetica realismului, in primul rand, datorita tematicii de natura sociala. De asemena, in text sunt redate
intamplari verosimile, desfasurate in limite de spatiu şi timp clar definite: Pripas, din vara până-n
primavara. O alta trasatura a realismului o reprezinta ideea conform careia omul este rezultatul mediului
social in care traieste. In acest context personajele intruchipeaza tipuri umane surprinse in imprejurari
tipice. Astfel, Ion intruchipeaza tipul taranului sarac, ce nu se poate linisti decat daca isi asigura
pamantul. Pentru el pamanatul nu inseamna doar o avere, ci mai ales o modalitate de a obtine respectul
celorlalti sateni .
Viziunea obiectiva a naratorului se manifesta prin faptul ca acesta nu se implica in text, nu judeca
personajele si faptele lor, nu isi exprima opinii proprii, lasand cititorului libertatea absoluta de receptare si
inerpretare.
Un alt aspect al realismului îl reprezinta finalul moralizator, personajele fiind rasplatite sau
pedepsite in functie de faptele lor. Astfel, Ana si Ion mor, fiind personajele care comit hybrisul si care se
casatoresc, desi apartin unor categorii sociale diferite, si, astfel, distrug echilibrul intregii comunitati.

5. Personajele sunt numeroase, cele mai multe sunt personajele episodice: Laura, Ghighi,
Alexandru Glanetasu, Toma Bulbuc, Avrum şi altele. Personajele secundare sunt: Vasile Baciu, Ana,
George, Florica, Zaharia Herdelea, Titu Herdelea.
Personajul principal este Ion, deoarece participa la toate momentele subiectului si interactioneaza
cu toate celelalte personaje. El apartine clasei taranilor saraci, categorie pe care o considera injositoare,
motiv pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta. El este conditionat de mediul sau social si recurge
la o ironie instinctiva pentru a se apara. In incercarea de a dobandi avere, o seduce pe Ana. Lacomia
pentru pamant este scuzabila datorita saraciei, dar cinismul de care da dovada il face un personaj
memorabil.
In conturarea trasaturilor personajului principal este folosita caracterizarea directa, cat şi cea
indirecta. Personajul este caracterizat direct de catre narator care-i evidentiaza statutul social de taran
sarac şi care-i traseaza cateva trasaturi morale importante: „harnic şi iute ca mă-sa. Unde punea el mana,
punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca o ibovnica”.  Se mai precizeaza “iubirea pamantului
l-a stapanit de mic copil”, “Avea ceva straniu in privire, parca o nedumerire si un viclesug neprefacut”,
anticipandu-se astfel comportamentul ulterior. Ion este caracterizat direct şi de catre alte personaje, Vasile
Baciu numindu-l „zdreanta”, „talhar”, „hot”, deoarece ghiceste intentiile necurate ale acestuia.
Cele mai multe trasaturi se evidentiaza cu ajutorul caracterizarii indirecte. Din faptele personajului
rezulta dragostea lui pentru pamant care este, de altfel, trasatura sa principala. Chiar de la inceputul
romanului, Ion strabate şi mangaie cu privirea loturile de pamant care fusesera ale familiei. Planifica in
gand culturi, calculeaza ce productie ar obtine, li se adreseaza direct personificandu-le: „saracul pamantul
nostru”.
In acelasi context, desi invatatorul Herdelea, admirandu-i inteligenta, îl ajutase sa se inscrie la
scoala normala, Ion renunta pentru ca nu poate sa accepte indepartarea lui de munca pamantului. Pentru
el pamantul nu inseamna doar un obiect al muncii sau o sursa de a se implini, ci şi o modalitate de a
obtine respectul celorlalti.
Elocventă in acest sens este secventa narativa din capitolul „Sarutarea”. Când zapada incepuse sa
se topeasca, Ion se imbraca in straie de sarbatoare şi iese in camp pentru a desavarsi obtinerea pamantului
lui Vasile Baciu. Ingenuncheaza şi saruta pamantul, „ca pe o ibovnica patimasa”. Aceasta imbratisare îi
da puterea de care are nevoie pentru a sta in picioare şi pentru a privi trufas şi amenintator spre sat, „ se
simtea un urias”.
Aceasta relatie patimasa cu pamantul este trasatura principala a personajului care determina toate
celalte elemente de comportament ale acestuia. Pământul este pentru Ion o stihie, o forţă care îl cheamă, îi
ordonă mişcările şi îl face să se simtă stăpân în aceiaşi măsură în care este stăpânit. Deşi Ion o iubeşte pe
Florica, satisfacerea patimii pentru pământ se realizează prin intermediul căsătoriei cu Ana, forţându-l
astfel pe Vasile Baciu să-i cedeze pământurile. După căsătorie, “Ion ieşea deseori în hotar să-şi desfeţe
sufletul în priveliştea pământurilor lui. […] privea brazdele cu dragoste pătimaşă, mormăind mândru de
mulţumire:
- Acum avem şi noi pământ, slavă Domnului, numai sănătos să fiu să-l muncesc!”. Se evidenţiază
astfel satisfacerea setei organice de pămant a lui Ion.
Cu Ana se poarta tandru şi iubitor cat timp îi face curte. Dupa ce este respins de Vasile Baciu
devine şi mai insistent, o viziteaza noaptea pe ascuns. Dupa ce afla de sarcina Anei, inceteaza sa o mai
vada, nu da explicatii. Cand Ana vine la el, dupa ce Vasile Baciu afla adevarul şi o bate cu cruzime, Ion
are un comportament rece, cinic, gonind-o la randul lui. Dupa nunta şi dupa nasterea lui Petrişor, Ana
spera ca Ion se va schimba, dar acest lucru nu se intampla, iar Ana se spanzura nemaiputând sa suporte
indiferenta acestuia.
6. Importanta in portretizarea personajului principal este relatia acestuia cu Vasile Baciu. Inca de
la inceput cele doua personaje sunt prezentate in antiteza, conflictul izbucnind datorita intuitiei lui Vasile
Baciu care intelege scopurile ascunse ale tânărului, el insusi casatorindu-se cu o fata bogata pe care in
timp a invatat sa o respecte. Temerile sale sunt intemeiate iar refuzul devine din ce in ce mai categoric.
Vasile Baciu ajunge in cele din urma sa-l jigneasca şi sa-l umileasca pe Ion in fata satului. Tatal Anei are
şi sustinerea preotului care îi tine predici aspre şi îl critica pe tanar. Afland insa de sarcina Anei, dupa o
prima etapa in care-şi descarca furia pe fiica sa, Vasile Baciu se linisteste şi incheie o intelegere verbala
cu Ion, caruia îi promite pamantul pentru ca acesta, casatorindu- se cu Ana, sa-i spele rusinea. Cei doi se
tolereaza reciproc un timp, dar conflictul reizbucneste dupa moartea Anei şi a copilului, Vasile Baciu
cerându-şi pamantul inapoi, in contextul in care nu se semnase niciun act. Preotul Belgiuc mediaza o alta
intelegere intrei cei doi, finalizata cu acceptarea de catre Vasile Baciu ca pamantul sa ii ramana lui Ion,
dar cu conditia ca dupa moartea sa acesta sa revina bisericii. In final, la inmormantarea lui Ion, Vasile
Baciu arunca o mana de tarana pe sicirul acestuia murmurand cu cinism: „Na, pamant, ca asta ai vrut!”.
Astfel, relatia dintre aceste doua personaje are la baza o aparenta antiteza, dar ea se bazeaza mai
ales pe trasaturi comune. Atat Vasile Baciu, cat şi Ion sunt tarani care stiu sa se gospodareasca si care
respecta pamantul. Amandoi ajung in posesia acestuia prin casatoria cu fete bogate pe care nu le iubesc.
Diferenta dintre ei consta in faptul ca Ion traieste cu patima bucuria de a avea pamantul şi nu intelege ca
trebuie sa se multumeasca cu atat. Ceea ce determina sfarsitul tragic al tânărului este iluzia sa că poate sa
se implineasca şi in iubire.

7. Un rol important in arhitectura operei o are relatia incipit-final. Incipitul este unul clasic,
specific realismului. Este descris drumul care patrunde in satul Pripas, prezentand Râpile Dracului şi
troita pe care atarna un Hristos din tablă ruginita. Imaginea acestuia din urma pare sa anunte degradarea
fiintei umane care se indeparteaza de viata interioara. Satenii sunt adunati intr-o zi de duminică la hora.
Din modul in care sunt dispusi in aceasta scena se observa structura sociala a satului: intelectualii, preotul
Belciug şi invatatorul Herdelea stau deoparte, iar taranii bogati, Toma Bulbuc şi Vasile Baciu, nu accepta
interventia in discutia lor a taranilor saraci care stau asezati alaturi. In hora sunt implicati tinerii. Privirile
vesele ale lui Ion adresate Floricai şi faptul ca el danseaza cu Ana evidentiaza conflictul sau interior.
Astfel, incipitul are rol revelator deoarece prezinta cronotopul şi personajele, statul lor social. De
asemena, acesta are un rol prefigurator deoarece anunta conflictele ce urmeaza sa izbucneasca şi destinul
tragic al personajelor.
 Finalul prezinta satenii adunati la slujba de sfintire a bisericii noi, de unde lipsesc unele personaje,
dar se sugereaza faptul ca altele par sa le ia locul. Este descris drumul care iese din sat spre Soşeaua
Nationala din perspectiva familiei Herdelea care este nevoita sa paraseasca satul datorita mutarii
desciplinare a invatatorului. Astfel finalul este unul moralizator prin faptul ca este evidentiata ideea ca
personajele au fost pedepsite datorita incalcarii unor reguli nescrise ale traditiei menite sa mentina
echilibrul societatii respective: Ion şi Ana mor, George face inchisoare iar Florica ramane in casa socrilor
sai asemenea unei vaduve.

Astfel, intre incipitul şi finalul operei se stabileste o relatie de simetrie şi opozitie care dau
textului ciclicitate. Este astfel sugerata continuitatea şi ciclicitatea vietii, specifica viziunii populare
asupra lumii.

III. In concluzie, in contextul literaturii romane, opera literara „Ion” de Liviu Rebreanu ocupa
un loc aparte prin complexitatea ei şi a personajului principal. Romanul surprinde viziunea
despre lume a autorului prin evoluţia personajului central. Acesta intruchipeaza conditia
taranului roman, pentru care pamantul nu reprezinta doar o sursa de venituri , sau doar un
obiect al muncii, ci este sursa vitala a puterii, a respectului din partea comunitatii.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradiţional, unde averea
condiţionează respectul comunităţii. Drama lui Ion este drama ţăranului sărac: “Glasul
pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l.”. Mândru
şi orgolios, conştient de calităţile sale, Ion nu-şi acceptă condiţia şi este pus în situaţia de a
alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Cele două chemari lăuntrice nu îl pun
într-o situaţie-limită, pentru că personajul raspunde acestora succesiv, nu simultan.

Romanul „Ion” se constituie intr-o capodopera a scriitorului , prin originalitate şi prin capacitatea
acestuia de a contura destine.