Sunteți pe pagina 1din 3

NICOLAESCU ELENA IZABELA LAVINIA

SCOLARUL MIC

Progrese importante de-a lungul micii şcolarităţi realizează procesele gândirii


constând , în principal , în apariţia şi consolidarea „construcţiilor logice” – mediate,
reversibile – care înlocuiesc „procedeele empirice”, intuitive, naive ale etapei
precedente. Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi raţionamente care-i
permit copilului ca, dincolo de datele experienţei nemijlocit senzoriale, să întrevadă
anumite permanenţe, anumiţi  „invarianţi”, cum ar fi, de pildă, cantitatea de materie,
greutatea, volumul, timpul, viteza, spaţiul.
Copilul ajunge să surprindă „fenomene inaccesibile simţurilor, gândirea sa făcând
o cotitură decisivă , ridicându-se în plan abstract, categorial”. Surprinderea
invarianţei – caracteristică fundamentală a gândirii logice – presupune capacitatea
de  a coordona între ele operaţiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente.
Înlăuntrul acestor sisteme devine posibilă mişcarea reversibilă, efectuarea în sens
invers a drumului de la o operaţie la alta. Tocmai reversibilitatea reprezintă baza
psihologică a admiterii invarianţei. Ea reprezintă unul din principalele beneficii ale
gândirii în perioada micii şcolarităţii .Copilul devine capabil să explice, să
argumenteze, să dovedească adevărul judecăţilor sale.

Multe din cunoştinţele sale şi le dobândeşte acum pe calea gândirii, depăşind


raporturile cognitive primare şi acţionând mintal, pe cale deductivă, apelând la
anumite principii de rezolvare generale. Desigur, elemente ale gândirii intuitive
concrete, cu caracter practic, specifice preşcolarului, mai apar încă în gândirea
şcolarului mic, mai ales în faţa unor sarcini noi, neobişnuite, dificile.

În gândirea şcolarului mic se mai întâlnesc „tendinţe de sincretism, rezultat al


insuficientei analize a sarcinilor cognitive şi al amestecului condiţiilor esenţiale ale
problemei cu cele neesenţiale”. Şcolarul mic mai poate fi supus „influenţei iluziei
momentane” în raportarea la cantităţi, ca urmare a insuficientei eliberări de sub
dominaţia nemijlocită a câmpului perceptiv.
NICOLAESCU ELENA IZABELA LAVINIA

În procesul de învăţământ se dezvoltă operaţiile gândirii absolut indispensabile


oricărei activităţi intelectuale: analiza şi sinteza, comparaţia, abstractizarea şi
generalizarea, clasificarea şi concretizarea logică. Gândirea devine mai productivă,
ca rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi mobilitate, al utilizării diferitelor
procedee de activitate mintală.

Învățătorul trebuie să utilizeze cu măiestrie totalitatea mijloacelor intuitive,


acţionale şi verbale de care dispune, pentru a sprijini şi accelera formarea proceselor
gândirii şcolarului.

La intrarea în şcoală, copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aprox. 2500


cuvinte) şi stăpâneşte la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în
vorbire. În cursul micii şcolarităţi se dezvoltă atât limbajul oral, cât şi cel scris.

În ceea ce priveşte limbajul oral , una din laturile lui importante este conduita de
ascultare. Şcolarul mic învaţă treptat să asculte explicaţiile învăţătorului şi să meargă
„pe urmele” îndrumărilor şi raţionamentelor sale.

Se formează capacitatea de citit- scris şi aceasta impulsionează progresele


limbajului. Lecturile literare fac să crească posibilităţile de exprimare corectă. Se
însuşeşte fondul principal de cuvinte al limbii materne, care ajunge să numere, spre
sfârşitul micii şcolarităţi, aproape 5000 cuvinte, dintre care tot mai multe  pătrund în
limbajul activ al copilului. Contactul sistematic cu primele noţiuni de gramatică îi
permit copilului să conştientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limbă şi
obiectele desemnate prin cuvinte. Copilul capătă cunoştinţe despre „structura
morfosemantică a cuvintelor”, despre rolul pe care îl joacă în exprimare – rădăcina,
terminaţia, sufixele, prefixele. Ulterior, însuşirea categoriilor gramaticale propriu-zise
îi dezvăluie bogaţia posibilităţilor de exprimare ale limbii materne şi îi prilejuieşte
constatări cu privire la frumuseţea construcţiilor sale.
NICOLAESCU ELENA IZABELA LAVINIA

Dezvoltarea limbajului se face şi în contextul altor activităţi şcolare cu prilejul


cărora copilul face cunoştinţă cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu
la altul. Copiii se obişnuiesc ca, prin limbaj, să-şi planifice activitatea, să exprime
acţiunile ce le au de făcut, ordinea în care vor lucra. Toate acestea vor influenţa nu
numai asupra perfecţionării conduitei verbale ci şi asupra dezvoltării intelectuale,
contribuind la formarea capacităţii micilor şcolari de a raţiona, de a argumenta şi
demonstra.

La vârsta şcolară mică pot apărea şi unele erori de pronunţie şi scriere, uneori
uşoare (trecătoare), altele mai complicate, căpătând aspectul de tulburări care
afectează profund conduita verbală a copilului. Între acestea sunt de amintit dislalia,
bâlbâiala, disgrafia, dislexia. Învăţătorul, apelând la sprijinul psihologului logoped, al
medicului, trebuie să descopere care sunt cauzele acestor tulburări. În funcţie de
situaţie, se va aplica o terapie educaţională sau una psihomedicală.

Bibliografie:
– URSULA SCHIOPU-’’DICTIONAR DE PSIHOLOGIE’’
– CRETU E.-’’PEDAGOGIA SCOLARA PENTRU INVATAMANTUL PRIMAR’’,
EDITURA ARAMIS,BUCURESTI,1999;
– NEACSU I.,’’INSTRIURE SI INVATARE’’,E.D.P.,BUCURESTI,1999;
– CRETU C.,’’PSIHOPEDAGOGIA SUCCESULUI’’,IASI,EDITURA POLIROM, 1997.

S-ar putea să vă placă și