1.

Definim conceptul din perspectiva mai multor autori

Plictiseala i-a preocupat și pe filosofii antici, care o asociau cu o stare de amețeală. În tradiția
creștină, plictiseala frecventă era considerată a fi un „demon” care te face să te simți apatic și
neliniștit în același timp.

În perioada Renașterii, plictiseala era privită ca o stare de melancolie sau chiar ca o forma de
depresie dată de studiul intensiv al științelor.

Una din primele definiții ale plictiselii fost dată de psihologul german Theodor Lipps, în anul
1903: „Plictiseala este un sentiment neplăcut care izvorăște dintr-un conflict între nevoia unei
activități mentale intense și lipsa stimulării pentru aceasta sau incapacitatea de a fi stârnit
interesul.”

100 de ani mai târziu, John Eastwood, un cercetător canadian, nota că a fi plictisit înseamnă „a
tânji după activitate, fără a ști exact după ce anume și fără a încerca să cauți în jur soluții pentru a
ieși din impas”.

Practic, spun cercetările lui Eastwood, plictiseala poate fi privită ca o stare mentală de a nu găsi
un rost, ce se conturează când nu reușim să fim atenți la gândurile și sentimentele noastre și nici
la stimulii exteriori – elemente necesare pentru a lua parte la o activitate care să ne satisfacă
nevoia de a fi antrenați.

În studiul realizat de Gheorghe Coman, Psihologie Cuantică, plictiseala este descrisă astfel:
”Plictiseala este o boală a sufletului modern, este o stare emoțională negativă în decursul căreia
individul resimte lipsa dorinței de acțiune, dar și senzația subiectivă că trecerea timpului are loc
cu dificultate. Explicațiile plictiselii includ sentimentul de gol al ființei moderne”, informează
studiul.

”Plictiseala este un fenomen psihologic independent de depresie. El poate să apară și în depresie,

dar nu se leagă de această. Altfel spus, dacă ești despresiv poți să ai simptome legate de
plictiseală, dar poți să fii plictisit fără să fii depresiv. Cele două interacționează, dar nu aș spune
că plictiseala este o formă de depresie”, spune psihologul Daniel David.

“Plictiseala este rădăcina tuturor relelor. Este foarte interesant că plictiseala, care are o natură
atât de calmă și sedantă, poate avea o așa capacitate de a iniția mișcarea. Efectul pe care îl
produce plictiseala este absolut magic, dar acest efect nu este de atracție, ci de repulsie.” Filosof
danez Soren Kierkegaard.

Atenție! În cazul în care plictiseala există pentru un timp îndelungat și este asociată cu stări de
tristețe și gânduri negative, specialiștii recomandă consultarea unui psiholog.

Plictiseala nu se „întâmplă”, pur și simplu, vom vedea în continuare.

2. Studii cercetări care au fost făcute pentru acea stare emoțională

Poți muri de plictiseală?

Un studiu britanic desfășurat pe durata a 30 de ani, a reușit să demonstreze că da, se poate muri
de plictiseală!
E adevărat, nu la modul propriu – așa cum enunțăm uneori („mor de plictiseală!”), ci indrect și
pe termen lung.

7500 de funcționari publici, cu vârste între 35 și 55 de ani au fost întrebați în 1980 dacă s-au
simțit plictisiți la locul de muncă în ultima lună; în 2009, cercetătorii au verificat care dintre
respondenți mai erau în viață.
Rezultatul a relevat faptul că persoanele foarte plictisite au o neșansă de 2,5 ori mai mare de a
muri din cauza bolilor cardiovasculare.

Deși corelația poate părea forțată, ideea este aceea că persoanele plictisite pe termen lung tind să
fie mai puțin motivate pentru a avea un stil de viață sănătos și de a se dedica unor activități ce le
fac fericite.

Plictiseala „cronică” este asociată adesea cu sedentarismul, obiceiurile alimentare proaste și

plafonarea în carieră și în viața personală – aspecte care în timp sedimentează probabilitatea de a
dezvolta afecțiuni cronice.

Biederman, neurologul citat anterior, asocia plictiseala perpetua cu tendința de a fi nestatornic:

persoanele care sunt mai mereu plictisite sunt predispuse la a-și schimba locul de muncă foarte
frecvent și au dificultăți în a menține o relație de lungă durată.

De asemenea, plictiseala continuă este asociată în mod frecvent cu depresia. În această direcție,
un studiu german identifica un nou „tip” de plictiseală care poate conduce la depresie: plictiseala
apatică, sintetizată printr-un nivel foarte scăzut de stimulare și unul ridicat de aversiune față de
activitățile care ar putea fi desfășurate.

3. Curiozități specifice
Și plictiseala ne poate îmbolnăvi, mai ales dacă o trăim zi de zi la locul de muncă. Sindromul
Boreout este fratele cel mic al Burnout-ului. Sindromul Burnout se instalează în urma
stresului continuu și a suprasolicitării la locul de muncă.
Boreout ar fi compus din trei elemente: lipsa solicitării la locul de muncă, dezinteresul și
plictiseala. "Cine nu este solicitat și stimulat permanent la serviciu, începe să se plictisească.
Cine se plictisește constant, începe să-și piardă interesul față de meserie", scriu autorii Peter
Werder și Philippe Rothlin. Paradoxul acestui sindrom este că, drept urmare a suferinței
sale, pacientul continuă să-și facă de lucru la serviciu, să pară extrem de ocupat. Pacientul
afectat le spune tuturor cât este de stresat, persoana simulează identificarea cu compania în
care lucrează, își prelungește inutil prezența la locul de muncă, planifică ședințe la ore
nepotrivite, etc.  

Cum știu dacă sufăr de Boreout?

Werder și Rothlin propun, în cartea lor, o serie de întrebări în scopul autotestării. "Dacă ați
răspuns afirmativ la mai mult de 4 întrebări, suferiți de Boreout sau sunteți pe cale s-o faceți",
spun autorii. Iată și întrebările:
Rezolvați și probleme personale în timpul serviciului?
Vă simțiți slab solicitat sau plictisit?
Vă prefaceți că munciți când, de fapt, nu aveți nimic de făcut?
Seara vă simțiți obosit sau chiar extenuat, chiar dacă nu ați fost stresat pe parcursul zilei?
Sunteți mai degrabă nemulțumit cu activitatea profesională?
Aveți sentimentul că munca dumneavoastră nu are sens, nu este importantă?
Ați putea executa sarcinile de serviciu mai repede decât o faceți?
Ați face cu plăcere altă muncă, dar vă e teamă de o schimbare, fiindcă ați câștiga mai puțini
bani?
Le trimiteți mailuri inutile colegilor în timpul programului?
Vă interesează puțin sau chiar deloc activitatea dvs. profesională?

Curios e faptul că plictiseala ale și un rol benefic!

Prof. Univ. Dr. Sandi Mann, ce lucrează la University of Central Lancashire a descoperit o
strânsă legătură între plictiseală și creativitate. Aceasta spune că deși plictiseala în general este
văzută ca și o forță negativă, de fapt, este o forță motivațională.
În studiul pe care l-a realizat, aceasta a descoperit că oamenii au cele mai bune idei atunci când
sunt plictisiți, ceea ce înseamnă că această stare îi ajută să fie mai creativi.
Pentru copii mai ales, plictiseala este foarte benefică, deoarece le solicită creativitatea pentru a
găsi modalități inventive de a se amuza.

4. Particularități specifice
Avem 5 categorii de plictiseală.

Plictiseala Indiferentă O stare în care ești cam obosit și nu ești prea prins de ce se întâmplă în
jurul tău dar totuși cu o mină pozitivă. O stare de relaxare amestecată cu oboseală în care vrem să
stăm în pijamale toată ziua și să ne uităm la Game of Thrones.

Unii o numesc cea mai plăcută stare de plictiseală pentru că este cea mai ușoară dintre toate și cu
cel mai mic disconfort. Ești plictisit dar cu o stare emoțională pozitivă și te bucuri de ea. Știi că
ești plictisit dar nu te deranjează deloc, din contră, te bucuri de asta.

Plictiseala de Calibrare Starea aceea în care cauți în mod activ, în care îți dorești să apară ceva
interesant cam ca atunci când ești la un party și te uiți în jur să vezi cine mai e pe acolo și ce
oportunități de discuții sau de flirt ai, în afară de obișnuiții pe care îi vezi tot timpul.

Starea această este un pic mai inconfortabilă decât cea de dinainte pentru că, deși fizic ești într-o
stare de moleșeală, mental ești un pic mai activ și cauți ceva. Este definită printr-o stare de
nemulțumire scăzută în care ai vrea să faci ceva dar nu știi ce. Această căutare însă este mai
degrabă incipientă decât activă.

Acest tip de plictiseală produce o oarecare stare de neliniște și frustrare pentru că nu poți găsi
ceva interesant de făcut, cu care să îți ocupi timpul. Și chiar dacă ar fi să găsești acel ceva, nu ai
avea suficientă motivație ca să îl pui în practică.Cei care trăiesc o astfel de stare raportează o
ușoară senzație de neplăcere și emoții negative.
Plictiseala Căutării Seamănă foarte mult cu cea de dinainte dar este deja la next level. Mai ții
minte exemplul cu „căutarea” de parteneri de discuție sau de bere la un party? Ei bine, dacă ești
la un party și ești atât de plictisit încât stai tot timpul cu telefonul în mână și ai putea striga în
gura mare „Băh, ce plictiseală m-a lovit”, atunci știi că te-a pocnit așa numita plictiseală a
căutării.

În această stare cauți activ ceva cu care să îți ocupi mintea. Acest ceva este specific, concret pe
care vrei să îș faci. Starea de neliniște este mai mare decât în primele două nivele prezentate mai
sus. În cazurile mai avansate poate conduce la comportament impulsiv și de multe ori activitatea
găsită nu este satisfăcătoare. Motivația este mult mai mare și conduce la acțiune chiar dacă pe un
fundal de frustrare și neliniște.

Ca și în cazul primelor două stagii, are și aspectele sale pozitive pentru că de cele mai multe ori
poate conduce la descoperiri majore și poate genera idei geniale. De ce? Pentru că disconfortul
este atât de mare încât nu mai suporți să zaci în starea aia. Acest nivel de plictiseală are cele mai
mare șanse de a conduce la o activitate concretă oferind suficientă motivație în această direcție.

De reținut că se ajunge la un proces creativ și la o manifestare practică din necesitatea de a scăpa

de starea neplăcută în care persoana se află. Neplăcerea este atât de mare încât musai trebuie
făcut ceva!

Plictiseala Reactivă Această stare este de departe cea mai negativă dintre toate și cea mai
displăcută de majoritatea oamenilor. Cei care trăiesc această stare sunt de obicei foarte nefericiți
și chiar nervoși și agresivi.

Această stare este foarte asemănătoare cu senzația pe care o ai când trebuie să asculți pe cineva
bătând câmpii despre un subiect care nu prezintă nici cel mai mic interes pentru tine dar nici nu
poți să scapi de acolo. Un alt exemplu ar fi acela în care tocmai ai terminat o întâlnire și dai să
pleci și se trezește unu’ să pună o întrebare iar acum trebuie să stai să asculți răspunsul pentru că
deh, nu e frumos să pleci tocmai atunci.

Dorința de a scăpa și de a fugi este ilustrarea perfectă a plictiselii reactive. Dacă ești plictisit dar
încă te simți ok, atunci clar nu ai ajuns la stadiul de plictiseală reactivă. Nu este necesar ca
enervarea și nerăbdarea să fie manifestate exterior pentru a ști că trăiești o stare de plictiseală
reactivă.

Dacă apare senzația că ești prins, că nu poți scăpa, că nu ai cale de ieșire, atunci știi clar despre
ce fel de plictiseală e vorba. Această stare apare deci nu doar atunci când ești închis într-o sală de
curs ci și atunci când trăiești într-o zonă unde nu dorești să fii, sau ai un job de care vrei să scapi,
o relație pe care nu o mai dorești, șamd. În timp poate conduce la complicații și chiar boală
datorată stresului.

Plictiseala Apatică „Acest tip de plictiseală seamănă foarte mult cu depresia sau neajutorarea
învățată” spune Goetz. Starea de neajutorare învăță este acea stare în care o ființă este atât de
dărâmată de situațiile prin care a trecut și de încercările eșuate de a face ceva încât acum a ajuns
să nu mai încerce nimic și au renunțat la acțiune.
Plictiseala apatică și cea reactivă par să fie cele mai neplăcute dintre toate. Participanții la studiu
au raportat că se simt plictisiți fără să aibă prea multe emoții, fie ele pozitive sau negative ci mai
degrabă erau apatici și indiferenți.

Pur și simplu și-au pierdut interesul în a le păsa de ceva, inclusiv de faptul că sunt plictisiți. Nu
aveau suficient de multe emoții negative pentru a fi motivați să iasă din starea de disconfort și
platitudine în care erau.

Se pare că acest tip de plictiseală apare cel mai adesea în situații care implică sau presupun
atingerea unor scopuri sau rezultate cum ar fi în sport, școală sau mediul profesional. Sunt strâns
corelate cu activități pe care nu își doresc să le îndeplinească dar nu au încotro și nici nu prea pot
să facă alte activități. Este lipsa dorinței de a avansa și de a accepta fără alte comentarii, situația
în care te afli.

Aceste tipuri de plictiseală au fost recunoscute și replicate în multe studii de către psihologi din
întreaga lume. Cunoscându-le și înțelegându-le suntem astfel mai bine pregătiți să le facem față
și să le evităm sau să ieșim din ele. După cum am văzut, nu sunt neapărat negative însă nici de
preferat. Rămâne să decizi tu singur ce și cum vrei să te simți.

5. Funcții pe care lea realizat. Pentru persoana

Cum se întâmplă plictiseala?
Eastwood remarca faptul că deși plictiseala pare o stare întâmplătoare, de fapt, și pentru a
fi plictisit e nevoie ca anumite condiții să fie îndeplinite.

Mai întâi, plictiseala se „hrănește” cu nevoia de face ceva – sentimentul de stimulare pe

care îl resimțim atunci când ne dorim să ne implicăm într-o activitate plăcută, dar nu găsim
nimic interesant de făcut.

Apoi, plictiseala se instalează când suntem incapabili de a ne concentra pe ceva anume

și tindem să dăm vina pentru starea respectivă pe elementele exterioare nouă. Cel mai
frecvent, etichetăm a fi plictisitoare activitățile care necesită un efort constant pentru a ne
menține atenți.

De fapt, plictiseala este despre noi, despre modul în care ne raportăm la ceea ce simțim, la

dorințele pe care le avem și despre interacțiunea cu stimulii exteriori.

De exemplu, suntem convinși nu noi suntem cei care nu ne putem concentra la o

conferință, ci conferința e plictisitoare. Nu noi suntem cei care nu rezonăm cu nicio activitate
recreativă de week-end, ci „nu e nimic de făcut”. Sună cunoscut, nu?

Un alt element care influențează starea de a fi plictisit este lipsa de control asupra

situației. Atunci când nu avem la îndemână mijloacele necesare pentru a schimba
contextul care ne plictisește, vom fi în mod evident tot mai acaparați de starea respectivă.
Acest lucru se întâmplă, de exemplu, la sala de lectură de la bibliotecă, în sala de așteptare
de la doctor, la muncă sau la școală.
Deși ne plictisește ideea de a aștepta o oră pentru o consultație, știm că avem nevoie să
fim văzuți de doctor și nu ne permitem să părăsim sala de așteptare în orice moment.

Chiar dacă ne plictisește să ducem o sarcină de serviciu la îndeplinire iar și iar, știm că de
asta depinde siguranța postului nostru și continuăm respectiva activitate.

Dincolo de disconfortul mental pe care îl provoacă  - din cauza sentimentului de inutilitate,

neputință și lipsă de scop pe lume - plictiseala poate fi chinuitoare și din punct de vedere
fizic.
Când ne simțim plictisiți, putem deveni frustrați, furioși, irascibili, din cauza sentimentului că
nu există nimic care ne-ar putea antrena atenția sau că suntem captivi într-un decor
monoton.

Cunoaștem senzația teribilă pe care o aveam la școală, în timpul unui curs plictisitor sau
iritarea pe care o resimțim când avem de așteptat zeci de minute și nu avem nimic la
îndemână pentru a „umple timpul”.

De multe ori, când suntem plictisiți, ne lăsăm mintea să zboare la tot felul de lucruri,
visând cu ochii deschiși. Deși ar părea o metodă valabilă de a depăși momentele de
plictiseală, cercetările oamenilor de știință sugerează că de fapt, când ne lăsăm mintea să
zburde pe câmpii, devenim chiar mai plictisiți!
Acest lucru se întâmplă deoarece chiar și în acele momente de visare suntem conștinenți
de starea de plictiseală și de faptul că pierdem vremea fără un scop anume.

Plictiseala, mai remarca Eastwood , este un factor care contribuie la sentimentele negative
pe care le dezvoltăm față de un anumit subiect/lucru/loc.  De exemplu, dacă obișnuiam să
ne plictisim frecvent la orele de istorie din liceu, nu e de mirare că lecturile istorice nu ne
atrag deloc nici  la vârsta adultă.
Asta se întâmplă pentru că tindem să asociem o polaritate negativă acelor lucruri sau
situații care ne plictisesc.

6. Alte informații care consideram necesare ca să le adăugăm

Despre plictiseală, cu optimism

Deși ar putea părea un dușman al creativității și al stării de bine, plictiseala ar putea fi, de
fapt chiar un punct de plecare pentru dorința de cunoaștere, experimentare și
dezvoltare, cred specialiștii în psihologia pozitivă.

Adam Philips, un psihanalist britanic, afirma, în una din cărțile sale, faptul că a te plictisi
poate fi primul pas către dezvoltare.

Philis arăta că atunci când suntem plictisiți, ne sunt stimulate creativitatea, dorința de nou,

curiozitatea de a descoperi experiențe nemaitrăite, interesul și nevoia de a ne dezvolta ca
persoane.

Plictiseala, spune psihanalistul, oferă minții „o pânză curată” pe care poate „picta”. Plictisiți
fiind, ne punem întrebări și în care ne lăsăm mintea să exploreze și altceva decât
convenționalul, convențiile sociale și limitările obiective ale realității de zi cu zi.

Este o perspectivă interesantă, ce poate fi validă – însă trebuie să luăm în considerare

faptul că diferența o face măsura. Cât de des suntem plictisiți?

Dacă răspunsul tinde mai mult către „frecvent”, se prea poate ca plictiseala să nu aibă nimic
de a face cu creativitatea și libertatea de a gândi și să încline spre blazare.
Subiectul plicitiselii este încă insuficient studiat – chiar și așa, dacă ar fi să rezumăm numai
cele mai proeminente opinii despre plictiseală, putem ajunge la concluzia că răspunsul nu
stă atât în de ce ne plictisim? ci în... cum ne plictisim?

7. Bibliografia

http://www.monitorulcj.ro/sanatate/50716-plictiseala-vazuta-de-catre-specialisti-ca-o-boala-a-
vremurilor-in-care-traim
https://www.dw.com/ro/bolnav-de-plictiseală-sindromul-boreout/a-53113632
https://revistacariere.ro/inspiratie/cum-sa/exista-5-tipuri-de-plictiseala-tu-la-care-te-
incadrezi/
https://www.romedic.ro/de-ce-ne-plictisim-0P32722