Tulburări afective.

: Depresia, Mania, Tulburările depresive majore, Tulburări

distimice.

Depresia clinică sau depresia majoră este o tulburare afectivă caracterizată de cel puțin două săptămâni
de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită de stimă de sine scăzută,
pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie redusă și durere emoțională fără o
cauză clară.
Simptomele care durează mai mult de două săptămâni și cu o severitate care împiedică desfășurarea
normală a activităților zilnice indică prezența episodului depresiv major.
Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conștientizeze această
afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială,
orgoliul personal și ignoranța.
O persoană care are un episod depresiv major are de obicei o dispoziție foarte scăzută, care pătrunde în
toate aspectele vieții și o incapacitate de a experimenta plăcerea în activități de care se bucura anterior.
Persoanele depresive pot fi preocupate cu sau medita la gânduri și simțiri de inutilitate, regret sau
vinovăție inadecvată, neajutorare și ură de sine.[8] În cazuri severe, persoanele depresive pot avea
simptome de psihoză. Printre aceste simptome sunt delirurile sau, mai rar, halucinațiile, de obicei
neplăcute.[9] Alte simptome ale depresiei sunt slaba concentrare și ținere de minte (în special la cei cu
trăsături melancolice sau psihotice),[10] retragerea din activitățile și situațiile sociale, dorință sexuală
scăzută, iritabilitate,[11] și gânduri la moarte sau sinucidere. Insomnia este obișnuită printre persoanele
care suferă de depresie. În cazuri tipice, o persoană se scoală foarte devreme și nu poate adormi din
nou.[12] Hipersomnia sau dormitul prea mult, poate de asemenea avea loc.[12] Unele antidepresive pot
de asemenea cauza insomnie din cauza efectului lor stimulator.
Mania sau sindromul Maniacal
Episodul maniacal face parte din manifestările Tulburării bipolare; chiar şi atunci când pacientul este la
primul episod, diagnosticul va fi de Tulburare bipolară, episod maniacal unic.

Există tendinţa de a atribui iritabilitatea excesivă si agresivitatea acestei tulburări psihice, deşi îi este
caracteristică, mai degrabă, dispoziţia euforică. Ele pot face parte, într-adevăr, din manifestările unui
episod maniacal atunci când există o modificare evidentă faţă de un nivel anterior şi când sunt
îndeplinite criteriile de diagnostic (de exemplu, pacientul a devenit violent în urmă cu o săptămână,
până atunci fiind o persoană echilibrată). Dacă aceste simptome persistă de foarte multă vreme (de
ordinul anilor), ele sunt atribuite personalităţii, iar diagnosticul va fi de Tulburare de personalitate. Acest
lucru are o mare importanţă pentru pacient şi familia acestuia deoarece în acest ultim caz răspunsul la
terapiile medicamentoase va fi de cele mai multe ori modest.

În cazul în care simptomele unui episod maniacal apar în urma utilizării unui drog (cocaină, amfetamine)
sau în urma iniţierii unei terapii cu medicaţie antidepresivă, diagnosticul va fi de Tulburare bipolară
indusă de o substanţă iar evoluţia bolii şi tratmentul vor fi diferite.

Criterii de diagnostic:
o perioadă distinctă cu dispoziţie foarte bună nejustificată sau iritabilitate anormală şi persistentă ce
durează de cel puţin o săptămână;
cel puţin 3 din următoarele simptome (sunt necesare cel puţin 4 simptome când predomină
iritabilitatea):
stimă de sine exagerată
scăderea nevoii de somn
presiunea de a vorbi
fugă de idei sau experienţa subiectivă ca gândurile îi sunt accelerate
distractibilitate (atenţia îi este atrasă de stimuli externi fără importanţă)
creşterea activităţilor orientate spre scop sau stare de nelinişte
scăderea nevoii de somn
implicarea imprudentă în activităţi plăcute
simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional sau social.
Tipuri:

Episoadele maniacale se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe. La stabilirea tipului
episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice bolii şi de severitatea acestora,
precum şi de gradul în care pacientul poate să funcţioneze.

Dacă dispoziţia crescută este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei delirante
(exemplu: pacientul are convingerea ca este preşedintele ţării; acestea ţin de obicei de stima de sine
exagerată) episodul va fi considerat ca fiind sever cu elemente psihotice.

Evoluţie:
Ca şi în cazul depresiei, este foarte important ca episoadele maniacale să treacă fără ca bolnavul să
păstreze unele din simptomele caracteristice acestei boli. De exemplu, un pacient poate sa nu mai aibă
iritabilitate sau implicarea riscantă în activităţi plăcute, fapt ce este văzut ca un progres considerabil, dar
păstrează presiunea de a vorbi şi nevoia redusă de somn.

Această situaţie poartă denumirea de remisiune parţială şi se asociază cu o creştere a riscului de

reapariţie a unui episod maniacal şi de cronicizare a simptomelor ; anunţă practic un prognostic
nefavorabil al bolii. Numărul mare de episoade pe care le are un pacient se asociază de asemenea cu un
risc crescut de cronicizare a bolii (pacientul nu mai reuşeşte să iasă din starea de nelinişte, cu
iritabilitate, hiperactivitate şi somn redus, convieţuirea cu o astfel de persoană fiind foarte dificilă).

Din această cauză este esenţială prezentarea cât mai rapidă la medic odată ce episodul s-a declanşat şi
convingerea pacientului de necesitatea tratamentului medicamentos, fapt ce nu este de cele mai multe
ori uşor de realizat.

Tratament:

Cum foarte mulţi dintre cei care trec printr-un episod maniacal au avut deja o tulburare depresivă, există
posibilitatea ca pacientul să ia medicaţie antidepresivă. În momentul declanşării unui episod maniacal
este esenţială oprirea antidepresivelor.

În funcţie de gravitatea simptomelor şi de răspunsul la tratament de până atunci se poate alege între
stabilizatoare ale dispoziţiei sau medicamente antipsihotice.

Tulburari depreive majore

 Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezenţa unuia sau mai multor episoade
depresive. Daca sunt cel puţin două diagnosticul va fi de tulburare depresivă majoră recurentă. Din
această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră le includ pe cele ale episodului
depresiv. Cu toate acestea cei doi termeni nu sunt identici deoarece episodul depresiv, atunci când este
însoţit şi de alte simptome, poate să facă parte din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).

Criterii de diagnostic:
cel puţin unul din următoarele simptome:
– dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
– diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile, cea mai mare parte a
zilei, aproape în fiecare zi
cel puţin patru din următoarele simptome:
– insomnie sau somn prea mult
– scăderea sau creşterea apetitului
– agitaţie sau lentoare ( pacientul nu poate sta liniştit sau opusul – se mişcă şi vorbeşte mai lent decât de
obicei; lucruri ce pot fi remarcate şi de cei apropiaţi )
– stare de oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
– sentimente de inutilitate sau de vină excesivă aproape în fiecare zi
– diminuarea capacităţii de a gândi, de a se concentra, de a lua o decizie
– gânduri frecvente la moarte
simptomele durează de cel puţin doua săptămâni
simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional sau social (exemplu: o
pacientă nu mai poate avea grijă de copii).
Tipuri:
Episoadele depresive se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe. La stabilirea tipului
episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice bolii şi de severitatea acestora,
precum şi de gradul în care pacientul poate să funcţioneze.

Dacă depresia este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei delirante (exemplu:
pacientul are convingerea ca este vinovat pentru boala unei fiinţe iubite) episodul va fi considerat ca
fiind sever cu elemente psihotice.

Există unele episoade în care dispoziţia depresivă are o notă distinctă faţă de ce a trăit pacientul până
atunci. Este mai intensă şi nu se îmbunătăţeşte la evenimente pozitive. Pacientul se simte mai rău
dimineaţa, se trezeşte mult prea devreme, nu are poftă de mâncare iar persoanele apropiate pot
remarca o stare de nelinişte. Aceste simptome poartă numele de episod depresiv cu elemente
melancolice. Oarecum opus acestuia este episodul cu elemente atipice. Acesta se caracterizează printr-o
îmbunătăţire a dispozitiei în cazul unor evenimente plăcute. Pacientul are apetit alimentar crescut,
doarme mai mult decât de obicei şi prezintă o sensibilitate mai accentuată în cazul în care se simte
respins
22.Tulburări de anxietate, somatoforme,

Este important să înțelegem că anxietatea nu este în sine o problemă mentală sau nu este un termen
care definește o emoție rea, disfuncțională, pe care ar trebui să o eliminăm complet din viața noastră.
Faptul că anxietatea este o emoție pe care o întâlnim în toate culturile, din cele mai vechi timpuri, și o
regăsim la toate mamiferele, demonstrează faptul că este o emoție naturală, care s-a păstrat în evoluția
noastră deoarece servește un scop important pentru supraviețuire. Prin urmare, înainte de a vorbi
despre anxietate ca problemă mentală, trebuie să înțelegem diferența dintre: anxietatea normală și
anxietatea patologică.

Tulburarea de panică este caracterizată de atacuri de panică recurente și o evitare crescută a situațiilor
care pot declanșa aceste atacuri. În timpul unui atac de panică persoanele au impresia că au un atac de
cord, înnebunesc sau se sufocă, fără a putea identifica un motiv anume. Simptomele atacului de panică
sunt: palpitaţii, durere în piept, transpiraţii, tremor, senzaţii de sufocare, teamă de moarte, teamă de
pierderea controlului, senzaţii de irealitate și altele.
Fobia socială este caracterizată de o teamă puternică de a fi judecat de către ceilalţi sau frica de a fi pus
într-o situaţie jenantă. Situațiile sociale sunt evitate de multe ori sau sunt îndurate cu multă dificultate
deoarece persoana se simte copleșită de îngrijorări și simptome fizice precum: palpitaţii, transpiraţie,
respirație accelerată, tremorul vocii, înroşirea feţei.

Fobia specifică este caracterizată de o reacţie de frică intensă faţă de un anumit obiect (ex. ace, cuțite),
animal (ex. câini, păianjeni) sau situaţie (ex. înălțimi, a fi într-un lift etc.). Din cauza acestei temeri
exagerate, persoana simte nevoia să evite complet aceste situații sau le îndură cu multă dificultate
atunci când este obligată să se confrunte cu ele.

Anxietatea generalizată este caracterizată de îngrijorări excesive sau nerealiste care persistă pe o
perioadă lungă de timp, iar persoana are mari dificultăți de a le controla. La adulţi aceaste îngrijorări pot
avea ca punct de plecare sănătatea, banii, cariera sau siguranța celorlalți. Pe lângă îngrijorările
recurente, mai apar simptome fiziologice persistente, precum dureri musculare, insomnii, ameţeli şi stări
de agitație, iritabilitate sau epuizare.

Tulburarea de stres posttraumatic se dezvoltă după trecerea printr-o experiență extremă (ex. un viol,
un abuz fizic, moartea violentă a unei persoane dragi etc.) care a fost asociată cu stări de groază și
neputință. În urma acestui eveniment persoana care a fost victimă sau martor continuă să prezinte trăiri
intense de frică (ca și cum evenimentul ar continua în prezent), stări de agitație, coșmaruri, iritabilitate
crescută, insomnii, amintiri intruzive precum și evitarea cronică a locurilor sau situațiilor care pot duce la
reamintirea evenimentului traumatic.

Tulburările somatoforme reprezintă un grup de afecţiuni psihice care au ca trăsătură de bază

acuzele de simptome somatice, împreună cu solicitarea permanentă de investigaţii medicale în pofida
constatărilor negative repetate şi a asigurărilor medicale că simptomatologia nu are un substrat organic.
Dacă există o afecţiune somatică, simptomele sunt mult exagerate şi mai variate decât cele care sunt de
aşteptat în mod normal în cadrul bolii respective. De obicei, debutul acuzelor este strâns legat de
evenimente neplăcute de viaţă, dificultăţi şi conflicte, însă pacientul nu acceptă posibilitatea unei cauze
psihologice. Se poate asocia cu anxietate (frică nemotivată, stare de neliniște) şi depresie (tristeţe
prelungită, plâns facil, insomnii, lipsa motivaţiei).

Simptomatologia ajunge să perturbe relaţiile interpersonale, familiale şi comportamentul social.

Pacientul apelează la mulţi medici, încearcă o multitudine de investigaţii şi tratamente, fără succes.
Administrarea frecventă de medicamente poate duce la dependenţă sau abuz, mai ales în cazul
analgezicelor şi sedativelor. Rezultatele negative ale investigaţiilor nu conving pacientul de etiologia
psihică a afecţiunii, acesta cautând noi investigaţii şi alţi medici pentru a descoperi o cauză somatică. În
cazul unei afecţiuni somatice, simptomatologia este relativ constantă, limitată ca extindere, iar
investigaţiile aduc indicii asupra etiologiei somatice, pacientul fiind mai puţin probabil să meargă la un
număr mare de medici. Trebuie reţinut că un pacient care suferă de o tulburare somatoformă poate
suferi şi de boli organice, chiar dacă simptomatologia descrisă nu este explicată de acestea. Din acest
motiv, demersul terapeutic va include o gamă mai largă de specialităţi, care să cuprindă atât afecţiunile
fizice, cât şi substratul psihogen
Pentru a trata cauza acuzelor relatate de pacient este necesar un tratament individualizat de la caz la
caz, principala metodă terapeutică fiind psihoterapia (cognitiv-comportamentală, tehnici de relaxare,
suportivă, familială etc.). De cele mai multe ori, este necesară asocierea unui tratament medicamentos,
în vederea remiterii simptomelor deranjante (constipaţie, diaree, dureri difuze, balonare, tulburări
menstruale etc.). Medicaţia psihoactivă este personalizată în funcţie de particularităţile fiecărui pacient
în parte, putând cuprinde antidepresive, anxiolitice şi antipsihotice. Orice medicament la această
categorie de pacienţi trebuie administrat cu prudenţă pentru că există risc crescut de dependenţă, abuz
şi interacţiuni medicamentoase.