Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul “Finanțe și Bănci”

PORTOFOLIU

La disciplina Bazele asigurărilor și reasigurărilor

Elaborat de: Spînu Victoria

Anul II Grupa FB1902
Verificat de: Caprian Iulia dr. conf. univ.
 Chişinău, 2021
Noutăți din domeniu asigurărilor
Asiguratorii moldoveni au platit despagubiri de circa 596,39 milioane lei in 2020, in
scadere cu aproximativ 8% (57,4 milioane lei), comparativ cu anul precedent, arata datele
oficiale ale Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF).
Cele mai multe daune au fost achitate de catre GRAWE Carat Asigurari cu o valoare totala de
103,04 milioane lei, urmata de ASTERRA GRUP cu 99,97 milioane lei. In clasament se situeaza
si MOLDASIG cu 73,47 milioane lei, GENERAL Asigurari (72,39 milioane lei) si DONARIS
Vienna Insurance Group (67,17 milioane lei).
Din totalul daunelor platite pentru piata de asigurari din Republica Moldova, asigurarile
generale detin un procent de aproximativ 95%, atingand valoarea de 569,85 milioane lei, in
scadere cu 72,34 milioane lei (11,27%) fata de anul 2019.
In cazul asigurarilor de viata, daunele platite de asiguratori au crescut considerent in anul
2020, atingand valoarea de 26,54 milioane lei (in crestere cu 128,92% fata de anul 2019).

In plus, conform documentului CNPF, pentru asigurarile auto, asiguratorii au platit daune in
valoare de 451,94 milioane lei, in scadere cu 6,46% fata de 2019.
 Asociatia Brokerilor de Asigurare- Reasigurare (ABAR) a implinit in aceasta luna 12
ani de activitate pe piata de intermediere a asigurarilor din Republica Moldova. Cu acest
prilej, reprezentantii Asociatiei profesionale au transmis un mesaj clientilor,
colaboratorilor si intregii piete.
"Astazi, se implinesc 12 ani de la fondarea ABAR, o cifra buna pentru o asociatie
profesionala. Impreuna am tinut piept multor provocari, impreuna am demascat intelegerile de
cartel pe piata de asigurari, impreuna am modificat legislatia pentru a liberaliza accesul la piata,
am promovat interesele si am aparat drepturile brokerilor de asigurare. Am sesizat CNPF-ul,
Parlamentul, Guvernul, Serviciul Fiscal si alte insitutii locale si internationale, de fiecare data
cind apareau careva impedimente pentru brokerii de asigurare. Multe le-am reusit, multe
urmeaza sa le facem. Ma simt onorat si mandru ca fac parte din aceasta comunitate, de 10 ani
fiind presedinte", a declarat Presedintele ABAR, Anton P. KABA.
ABAR a fost creata in anul 2009 si are ca principale atributii promovarea produselor de
asigurare in randul populatiei, precum si cresterea calitatii relatiei dintre brokerii de asigurare,
asiguratori si autoritati.

Printre obiectivele Asociatiei se numara:

- acordarea de sprijin membrilor sai in cresterea recunoasterii publice a rolului activitatii
societatilor de brokeri de asigurare si reasigurare;
- formarea si sustinerea statutului profesionist al brokerilor de asigurare si reasigurare;
- colaborarea cu societatile de asigurari si cu autoritatea de supraveghere a activitatii de
asigurari in pregatirea bazelor legislative si tehnice in domeniul asigurarilor;
- dezvoltarea relatiilor la nivel national si international cu alte asociatii si organisme de
profil.
Astazi ABAR are 15 membri din 40 de brokeri prezenti pe piata de asigurari din Republica
Moldova, cu o cota de peste 60% din totalul subscrierilor pe intermediere.
 Asiguratorii moldoveni au platit despagubiri pentru polita RCA de aproape 197
milioane de lei in 2020, in scadere cu aproximativ 3,35% (6,85 milioane lei), comparativ cu
anul precedent, insa numarul daunelor a cunoscut o crestere de aproximativ 8%, arata
datele oficiale ale Biroului National al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA), furnizate la
solicitarea portalului specializat www.xprimm.md.
Un factor care a influentat cresterea numarului daunelor poate fi considerat adresarea la
asiguratori a pagubitilor, in baza constatului amiabil care se aplica tot mai frecvent de
conducatorii implicati in accidente rutiere minore.
Cele mai multe daune pentru polita RCA au fost achitate de catre ASTERRA GRUP
Asigurari (36,7 milioane lei) si GENERAL Asigurari cu un volum total de peste 36,5 milioane
lei. In clasament urmeaza MOLDASIG cu 31,9 milioane lei, DONARIS Vienna Insurance Group
(19,5 milioane lei), MOLDCARGO (13,75 milioane lei) si GRAWE Carat Asigurari cu 13,72
milioane de lei.
Dauna medie platita de companii a crescut semificativ comparativ cu anul 2019, ajungand la
valoarea de 447.625 lei.

Asiguratorii din Republica Moldova, emitenti ai politelor Carte Verde, au platit in 2020
despagubiri ca urmare a unor daune in valoare de peste 78,9 milioane lei, in crestere cu
1,16% fata de anul 2019, cand au fost achitate daune in Sistemul Carte Verde in valoare de
78,1 milionale lei, arata datele oficiale ale Biroului National al Asiguratorilor de
Autovehicule (BNAA), furnizate la solicitarea portalului specializat www.xprimm.md.

La sfarsitul anului 2020, in calitate de Birou Garant in Sistemul International de Asigurare

"Carte Verde", BNAA a preluat obligatiile de plata a despagubirilor de asigurare aparute in baza
politelor Carte Verde, emise de 2 asiguratori care au fost constatati de catre autoritatea de
supraveghere ca fiind in dificultate financiara. Respectiv, BNAA a achitat pentru membrii sai un
numar de 41 daune in valoare de 2,6 milioane lei.
In anul 2020, au fost inregistrate un numar total de 1.356 daune achitate pe Carte Verde, in
scadere cu 199 de daune fata de anul 2019, acest fapt fiind influentat de restrictiile de circulatie a
cetatenilor in conditii de pandemie
In topul clasamentului, dupa valoarea daunelor achitate, se afla compania DONARIS Vienna
Insurance Group, care a platit despagubiri in valoare de aproximativ 19,2 milioane lei in 2020 (in
crestere cu 101,7% fata de 2019), fiind urmata de MOLDASIG cu 11,47 milioane lei (-33,9%
fata de 2019), GENERAL Asigurari cu 9,9 milioane lei (-15,9%), MOLDCARGO cu 8,95
milioane lei (+48,8%) si ASTERRA GRUP Asigurari cu 8,25 milioane lei (-8,32%).
Peste 68,1 milioane lei sau 86% din totalul despagubirilor achitate au fost platite pentru
pagubele produse in zona 3 (toate tarile sistemului Carte Verde), astfel ca, rezulta din
documentul BNAA, despagubirile achitate in aceasta zona au scazut cu 2,49% fata de anul
precedent.

Dauna medie platita de companii a scazut cu 5,41 puncte procentuale comparativ cu anul 2019,
ajungand la valoarea de 29.994 lei.

Teodor Ungureanu este noul Director General al companiei de asigurari

MOLDCARGO, conform unui anunt publicat de Comisia Nationala a Pietei Financiare
(CNPF).
Astfel, CNPF a autorizat in sedinta de marti aprobarea candidaturii lui Teodor
UNGUREANU in functia de director general (organ executiv unipersonal) al MOLDCARGO cu
eliberarea avizului corespunzator.
"In contextul fortificarii stabilitatii si sustenabilitatii financiare a pietei de asigurari,
consideram necesara si oportuna o schimbare semnificativa a startegiei pe termen mediu si lung
a Societatii de Asigurari- Reasigurari MOLDCARGO prin: dezvoltarea capacitatilor companiei
in acord cu cresterea cerintelor pietei de asigurari si rigorilor cadrului legislativ; cresterea
atractivitatii companiei pentru consumatori si investitori, dar si a valorii ei pentru actionari," a
declarat domnul UNGUREANU pentru www.xprimm.md.
Teodor UNGUREANU, actual Prim Vicedirector General al SAR MOLDCARGO SA, viitor
Director General al SAR MOLDCARGO SA activeaza in asigurari de peste 26 de ani fiind
implicat in activitatile companiilor de asigurari precum Donaris (10 ani), Acord Grup,
Moldcargo (5 ani), precum si fondatorul unui broker de asigurare (BAR Hermina SRL).
Domnul Teodor UNGUREANU il va inlocui pe domnul Vladimir STIRBU care a fost
Director General din martie 2015.

MOLDCARGO a incheiat anul 2020 cu subscrieri pe Carte Verde si RCA de 20,77 milioane lei,
respectiv 29,25 milioane lei, fiind cea de-a 6-a companie de profil din Moldova.
 Istoria asigurărilor în lume

1750 i.e.n. — Codul lui Hammurabi. Apariţia primelor forme de asigurări a avut loc în
stransă legatură cu dezvoltarea puterilor maritime. Babilonienii au fost primii care au legiferat şi
reglementat statutul asigurărilor în celebrul Cod al lui Hammurabi. Astfel, negustorii care
călătoreau pe apă aveau posibilitatea să primească un împrumut pentru a-şi finanţa transporturile.
Pentru a-şi asigura transportul, ei puteau plăti o sumă adiţională creditorilor, care îi asigura că, în
situaţia în care transportul de marfă ar fi fost furat, negustorii nu mai erau nevoiţi să ramburseze
împrumutul creditorului. Se poate afirma deci că prima asigurare legiferată a fost cea împotriva
furtului. 700 î.e.n. — Primele fonduri de asigurări. Tot în strânsă legatură cu comerţul maritim
au fost dezvoltate asigurările în Rhodos — negustorii a căror marfă făcea parte dintr-un transport
comun plăteau o sumă de bani, care era colectată într-un fond comun, iar aceasta era folosită în
cazul în care marfa unuia dintre ei era deteriorată pe durata voiajului. 600 î.e.n. - Primele
asigurări de viaţăÎnsă asigurările din Antichitate nu s-au oprit doar la cele împotriva furturilor
navale, ci s-au extins în zona asigurărilor de viaţă şi medicale, într-o formă foarte apropiată faţă
de cum înţelegem în ziua de azi acest tip de asigurări. Primele forme de asigurări medicale şi de
viaţă au apărut tot în bazinul mediteranean, în jurul anului 600 î. Hr. Membrii unor comunităţi
din Grecia Antică şi din Roma au iniţiat fonduri comune, car erau folosite în momentul în care
unul dintre membri deceda, cu scopul de a-i susţine familia. Sec. XIV - Primele poliţe
individuale de asigurări. Poliţele individuale de asigurări, în forma actuală, au apărut pentru
prima dată în secolul al XIV-lea în Genoa, sub forma unor contracte de asigurare, care
cuprindeau riscuri variate în cazul transporturilor maritime. Renaşterea a reprezentat un moment
de dezvoltare a asigurărilor, atât din punct de vedere al complexităţii lor, cât şi din punct de
vedere al diversificării sistemelor de asigurări şi a tipurilor de poliţe. Cele mai importante erau
cele maritime, încurajate de intensificarea comenţului maritim şi asigurările de viaţă, care erau
populare în rândul persoanelor de rang înalt. 1666 - Nevoia de siguranţă, acasă.Asigurările de
locuinţe, sau cel putin nevoia acestora, s-a făcut resimţită odată cu marele incendiu al Londrei
din 1666 care a distrus peste 13.000 de locuinţe. După acest eveniment nefericit, economistul
englez Nicholas Barbon, a deschis primul birou de asigurări împotriva incediilor, find astăzi
recunoscut la nivel global drept fondatorul asigurărilor împotriva incendiilor.Sec XVIII — Prima
lege a asigurărilor.Practica asigurărilor a fost legiferată şi promovată de însuşi Benjamin
Franklin, renumitul diplomat american, ale cărui decizii, invenţii şi descoperiri ştiinţifice au
influenţat istoria omenirii. Franklin a înfiinţat un birou de asigurări în Philadelphia, susţinând în
primul rând asigurările împotriva incendiilor.

Puţină istorie a asigurărilor din România.

Asigurările apar înainte de 1871

1871, prin Înaltul Decret Domnesc, prima societate românească de asigurări DACIA; c.s. 3
mil.lei
În anii ’30, activitatea în asigurări a cunoscut cea mai mare dezvoltare
În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea de asigurări a intrat în declin
În 1945, doar 13 societăţi româneşti şi 5 reprezentanţe
În 1948, naţionalizarea – societăţile de asigurare au trecut în proprietatea statului
1949, RAAR se transformă în societăţile comerciale de stat
1952, ADMINISTRAREA ASIGURĂRILOR DE STAT – ADAS, cu capital integral românesc
Prin HG nr. 1279/1990 – eliminarea monopolului de stat prin desfiinţarea monopolului de stat
ADAS şi înfiinţarea societăţilor comerciale ASIROM, ASTRA, CAROM
1990 – prima societate de asigurări cu capital integral privat din România, UNITA
1992 – AGRAS, ARDAF, RAI; 1993 – ANGLO-ROMÂNĂ, GENERALA(ulterior,
GENERALI); 1994 – ASITRANS, ASIGURĂRI ION ŢIRIAC – ASIT(DIN 2000, ALLIANZ
ŢIRIAC ASIGURĂRI ), ARINCO(ulterior, INTERAMERICAN), SAR
TRANSILVANIA(actual, BT ASIGURĂRI); 1996 – ASIBAN, ATLASIB(actual,
CARPATICA); 1997 – NATIONALE NEDERLANDEN ASIGURĂRI DE VIAŢĂ(actual, ING
Asigurări de viaţă), GARANTA; 1998 – OMNIASIG ASIGURĂRI DE VIAŢĂ; 1999 –
COMMERCIAL UNION ASIGURĂRI DE VIAŢĂ(actual, AVIVA Asigurări de Viaţă) etc.
1995 – Apare Legea 136 a contractului de asigurare. Prin aceasta lege a disparut “asigurarea pe
dauna” in cazul asigurării RCA.
2000 – un an de cotitură – Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurăril
- nouă bază de lucru pentru companiile de asigurări
- bază legală pentru activitatea brokerilor de asigurări
2001 numirea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
Legislaţia – în proces continuu de adaptare la cerinţele europene
Companiile de asigurări
Competiţie susţinută pentru cota de piaţă
Extindere teritorială rapidă
Diversitatea portofoliului
Brokerii de asigurare
Activitatea din ce în ce mai bine reglementată şi supravegheată
De la intermediere la consultanţă de risk management
Categoria profesională în expansiune, cu o preyenţă din ce în ce mai substanţială pe piaţă
Aderarea la Uniunea Europeană – noi provocări

Evoluţia pieţei asigurărilor după 1990

Evoluţia indicatorilor în perioada 1999-2006:

Evoluţie pozitivă a indicatorilor(creştere)

În 2006, primele brute încasate reprezintă 1.56% din PIB; densitatea asigurărilor 91,27
USD/locuitor
Prezente în piaţa asigurărilor mari companii internaţionale: AIG, ALLIANZ, AVIVA,
GENERALI, ING, INTERAMERICAN, ETNIKI, TBI HOLDING, VIENA INSURANCE
GROUP, ALPHA, ETC.

Piaţa asigurărilor în prezent

Primul semestru al anului 2007:

valoarea subscrierilor realizate la nivelul pieţei s-a apropiat de 1076.40 mil. EUR, în creştere
nominală în moneda europeană cu peste 33,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului
precedent.
asigurările generale = 80.76% din piaţă adică prime brute subscrise în valoare de 869.34 mil.
EUR, în creştere cu peste 37.83% în EURO.
valoarea intermedierilor a atins 195 mil. EUR

În lume…
În 2006, volumul total al primelor a fost de 4,8 trilioane USD, cu 2.5% mai mare decât în 2005
(volumul primelor de asigurări generale a fost 2.6 trilioane USD în 2006, reprezentând 54% din
total)
Volumul primelor aferente asigurărilor generale a crescut cu 0.6%(2006 faţă de 2005)
Ponderea asigurărilor de viaţă a fost de 46% din total prime
 Dictionar de termini

Brokeraj = operaţiuni efectuate de către brokerii de asigurare şi brokerii de reasigurare în

vederea intermedierii asigurărilor şi reasigurărilor.

Intermediari in asigurari = persoanele fizice sau juridice, denumite in continuare broker de

asigurare, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfasoara
activitate de intermediere in asigurari in schimbul unui/unei comision/remuneratii, autorizat sau
inregistrat in conditiile stabilite de prezenta lege si de normele emise in aplicarea acesteia,
precum si intermediarii din statele membre care desfasoara pe teritoriul Romaniei activitate de
intermediere in asigurari, conform dreptului de stabilire si libertatii de a presta servicii, dupa caz

Broker de asigurare = persoană fizică sau juridică (o anumită firmă) care îşi desfăşoară
activitatea în numele şi pe contul altei persoane fizice sau juridice, având ca avctivitate
intermedierea contractării de asigurări între asiguraţi şi asigurător. Brokerii lucreayă contra unui
commission care, în mod obişnuit, se calculeayă asupra primelor de asigurare totale ce urmează a
se încasa pentru asigurare încheiată şi se plăteşte, în mod obişnuit, de către asigurător.

Asistenţi în brokeraj = persoane fizice sau juridice care în baza unui contract cu un broker de
asigurare şi/sau de reasigurare primesc o împuternicire în legatură cu un mandat de brokeraj al
acestuia şi, sub acoperirea contractului de răspundere profesională a brokerului în cauză, trebuie
să întreprindă anumite activităţi necesare pentru ducerea la îndeplinire a mandatului de brokeraj;

Agent de asigurare = persoană fizică sau juridică împuternicită, în baza autorizării unui
asigurător ori reasigurător, să încheie în numele şi în contul asigurătorului sau reasigurătorului,
contracte de asigurare ori de reasigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de
mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător/reasigurător, broker de asigurare şi/sau de
reasigurare;

Agent de asigurare subordonat = persoană fizică sau juridica ce, pe langă activitatea sa
profesională principală, intermediază în numele şi în contul unuia sau mai multor asigurători
produse de asigurare care sunt complementare la produsele furnizate de instituţiile

Subagenţi = persoane fizice, altele decât conducătorul agentului de asigurare persoană juridică,
care au calitatea de angajaţi cu contract de muncă cu persoana juridică şi care actionează în
numele acesteia;

Mandat de brokeraj = contractul dintre un asigurat sau un potenţial asigurat, în calitatea de

mandant, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare, în calitate de mandatar, prin care se
încredinţeaza mandatarului negocierea sau încheierea contractelor de asigurare sau de
reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legatură cu
regularizarea daunelor, dupa caz;

Asigurat = persoană fizică sau juridică participantă la sistemul de asigurare obligatorie(prin

efectul legii) sau facultativă, respectiv la contractul de asigurare care, în schimbul unei prime
unice sau periodice, are dreptul să primească despăgubirea sau suma asigurată stipulată prin lege
sau în contract în cazul producerii riscului respectiv; calitatea de asigurat o pot avea şi persoanele
fizice sau juridice care se asigură pentru prejudiciul ce eventual îl vor produce terţelor persoane
faţă de care sunt răspunzători în baza legii. Asiguratul poate fi şi o altă persoană decât aceea care
a încheiat asigurarea. Pentru asigurările de bunuri, asiguraţii pot fi: cooperativeleagricole de
producţie, cooperativele meşteşugăreşti, cele de consum, intreprinderile şi instituţiile de stat de
importanţă locală(mai ales în cazul asigurărilor facultative), intreprinderile republicane pentru
asigurările privind activitatea de comerţ exterior şi de transporturi navale şi aeriene,
intreprinderile private, precum şi persoanele fizice. Asiguraţii sunt obligaţi să ia cele mai
eficiente măsuri pentru buna conservare a bunurilor asigurate, să respecte normele agrotehnice şi
zooveterinare, să întreprindă măsuri pentru preîntâmpinarea, combaterea şi limitarea pagubelor,
precum şi măsuri pentru salvarea bunurilor, păstrarea şi paza bunurilor rămase, prevenirea
degradării lor ulterioare. Dacă asiguratul nu respectă aceste obligaţii şi când ca urmare a
nerespectării lor se produc pagube, actele normative în materie prevăd - în unele cazuri –
reducerea volumului despăgubirii, iar în alte cazuri neacordarea despăgubirilor. În cazul
producerii riscului asigurat, asiguratul are obligaţia să înştiinţeze imediat pe asigurător şi să
aplice instrucţiunile date de acesta. În acelaşi timp, asigurătorul are dreptul să participe la
salvarea şi conservarea bunurilor asigurate. Asigurătorul este obligat să achite cheltuielile
necesare efectuate de asigurat în vederea salvării bunurilor cuprinse în asigurare, ceea ce îl
obligă pe asigurat să fie raţional în efectuarea cheltuielilor de salvare şi conservare. Dacă apar
neînţelegeri, asiguratul poate recurge la expertiză.

Asigurător = persoană juridică(societate de asigurări), care în schimbul primei de asigurare

încasată de la asiguraţi îşi asumă obligaţia să plătească acestora(beneficiarilor asigurării)
despăgubirea ce li se cuvine pentru caz de distrugere sau avarie a bunurilor asigurate ca urmare a
calimităţilor naturii sau accidentelor naturii sau accidentelor, să plătească suma asigurată la
survenirea unui eveniment în viaţa persoanelor asigurate(beneficiarilor) sau să plătească
despăgubirea pentru prejudiciul produs de asigurat unei terţe persoane, potrivit prevederilor
normelor de asigurare.

Risc = 1. Primejdiile posibile, cauză a asigurării. 2. Eveniment incert, posibil şi viitor care poate
afecta bunurile, capacitatea de muncă a oamenilor, sănătatea şi viaţa persoanelor independent de
voinţa părţilor din asigurări. Riscurile pot fi: riscuri provocate forţele naturii, care la rândul lor
pot fi cu caracter accidental(forţă majoră, foc, îngheţ, etc.) sau cu character permanent(uzarea
etc.); risc provocate de forţele umane ca urmare a intereselor individuale deosebite, influeţelor
economice sau progresului tehnic; risc provocate de imperfecţiunile umane.

Autoasigurare = ea consta in crearea de catre o persoana fizica sau juridica a unui fond, a unor
rezerve proprii avand ca destinatie numai acoperirea pagubelor create din orice motiv (calamitati,
incendii, furt si altele). Aceasta forma de protectie este numita impropriu autoasigurare, poate ar
putea fi denumita mai corect autoprotectie. Ea nu este o asigurare deoarece nu se bazeaza pe o
relatie contractuala, nu exista parti contractante, asiguratul este in acelasi timp si asigurator si nu
respecta ideea de mutualitate, obligatorie in asigurare. Asadar, riscul este retinut de compania
respectiva si nu se incheie tranzactii de cumparare de asigurari.

Interes asigurat = interes care se naşte din raporturile unei persoane cu privire la un anumit bun
cuprins în asigurare. Bunul asigurat este necesar ca, într-o anumită măsură, să facă parte din
sfera raporturilor juridice ale persoanei respective. Interesul asigurat trebuie înţeles ca valoare
patrimonială ce poate fi pierdută de către asigurat ca urmare a producerii riscului asigurat. De
regulă, la asigurarea de bunuri interesul asigurat este tocmai interesul proprietarului bunului
asigurat, deoarece acesta suportă paguba provocată de distrugerea sau avarierea bunului, iar
titularul interesului nu coincide cu titularul asigurării.

Declaraţie de asigurare = manifestarea unilaterală, scrisă, de voinţă, a unei persoane fizice sau
juridice, în vederea contractării unei asigurări facultative(benevole). Declaraţia de asigurare se
prezintă, de regulă, sub forma unui chestionar întocmit de asigurător în care sunt menţionate
bunurile şi riscurile care constitue obiectul asigurării şi baza căruia se stabilec primele de
asigurare. Declaraţia de asigurare determină elementele contractului de asigurare ce urmează să
se încheie; ea trebuie să fie precisă, completă şi se întocmeşte întotdeauna pe propria răspundere
a asiguratului. Declarţia de asigurare cuprinde: datele referitoare la identificarea
declarantului(nume, prenume, adresă, etc.), componenţa, locul unde se află şi gradul de uzură a
bunurilor ce urmează a fi asigurate, împrejurările hotărâtoare referitoare la risc pe care le
cunoaşte, descrierea riscului, suma asigurată etc. Declaraţia dă posibilitatea asigurătorului să
cunoască natura şi proporţiile riscului şi să încadreze riscul în normele de asigurare. Dacă
asiguratul ascunde, omite sau face o declaraţie de asigurare inexactă, acesta nu permite
asigurătorului să încadreze cazul exact în normele de asigurare şi are consecinţe juridice pentru
asigurat. Asiguratul este obligat să comunice de îndată asigurătorului modificările ce survin în
timpul axecutării contractului de asigurare cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc.
Prezentarea unei declaraţii de asigurare inexacte, incomplete sau necomunicare imediată către
asigurător a schimbărilor survenite în împrejurările esenţiale cu privire la risc, dă dreptul
asigurătorului ca, să propună asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului sau chiar să
denunţe contractul în cazurile în care, dacă ar fi cunoscut împrejurările, n-ar fi contractat
asigurarea. Dacă se constată că asiguratul a fost de rea credinţă în completarea declaraţiei de
asigurare, asigurătorul denunţă contrctul şi refuză plata indemnizaţiei de asigurare.

Contract de asigurare = încheiat între asigurat şi asigurător care reglementează relaţiile reciproce
în funcţie de felul asigurării facultative. Asiguratul se obligă prin contract să plătească primele de
asigurare la anumite termene, iar asigurătorul îşi asumă obligaţia să acorde asiguratului sau
beneficiarului asigurării, la producerea cazului asigurat, despăgubiri pentru bunurile şi sumele
asigurate în asigurările de persoane. Încheierea contractului de asigurare presupune existenţa
cererii de asigurare prezentată de asigurat şi a poliţei de asigurare eliberată de asigurător.
Contractul de asigurare cuprinde: data (anul, luna ziua şi ora) la care începe şi la care expiră
asigurarea, stipulaţiunile esenţiale privitoare la risc, termenele de plată a primelor de asigurare,
sunele asigurate, limitele plăţii sumei asigurate sau a despăgubirii în cazul împlinirii riscului,
obligaţia asiguratului de a apără şi conserva bunurile asigurate, de a lua măsuri pentru prevenirea
şi limitarea pierderilor, cazurilor în care asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirilor ori
a sumei asigurate. Pe lângă trăsăturilor comune tuturor contractelor, cele de asigurare prezintă
unele trăsături specifice; are un caracter sinalagmatic, ceea ce înseamnă că părţile se obligă
reciproc una faţă de alta(una să plătească prima de asigurare iar cealaltă să acorde despăgunirea
sau suma asigurată dacă survine evenimentul asigurat, după caz); are caracter aleatoriu, ceea ce
înseamnă că efectele acestui contract în ce priveşte pierderile sau beneficiile pentru una, unele
sau toate părţile depind de un eveniment viitor, nesigur, incert; este cu titlu oneros, părţile
urmărind realizarea anumitor scopuri, interese materiale(băneşti); se execută succesiv pe toată
durata asigurării.

Sumă asigurată = 1. Partea din valoarea de asigurare cu care asiguratul se asigură şi în limita
căreia asigurătorul răspunde când survine cazul asigurat. 2. Nivelul valoric maxim(limita
maximă) a despăgubirii de asigurare care poate să fie plătită asiguratului în caz de daună. 3. În
asigurările de persoane: suma prevăzută de lege sau convenită de părţile asigurării în limita
condiţiilor de asigurare ce urmează a fi plătită asiguratului sau beneficiarului asigurării; în
funcţie de această sumă se calculează prima de asigurare. Suma asigurată poate fi egală sau mai
mică decât valoarea reală a bunului asigurat, dar în nici un caz superioară valorii reale a bunului
asigurat, ştiut fiind că asigurarea este astfel organizată încât să nu conducă la plata unor
despăgubiri mai mari decât daunele efectiv suferite de asiguraţi. Pentru asigurările de bunuri prin
efectul legii suma asigurată se stabileşte pe baza normelor de asigurare; la asigurările facultative
de bunuri, suma asigurată se stabileşte la propunerea asiguratului, însă fără a depăşi valoarea
reală a bunului la contractarea asigurării, iar pentru unele bunuri, suma asigurată se stabileşte de
asigurător. Pentru asigurările de răspundere civilă şi cele de persoane – pentru care nu există
valoare de asigurare – suma asigurată, în cazul asigurărilor prin efectul legii este stabilită într-un
cuantum determinat prin actele normative. În cazul asigurărilor facultative de răspundere civilă şi
de persoane, suma asigurată se determină pe baza propunerii asiguratului şi în limitele
prevederilor legale. Suma asigurată se calculează pe unitate de obiect de asigurare(ha, metrii
pătraţi, cap animal, etc.) şi se numeşte normă de asigurare. La majoritatea bunurilor, diferenţa
dintre valoarea reală şi norma de asigurare se poate asigura facultativ. Suma totală asigurată se
obţine înmulţind norma de asigurare cu numărul unităţilor de asigurare pentru care s-a încheiat
asigurarea. Suma asigurată serveşte la calcularea primei de asigurare. Suma asigurată, pentru
asigurările interne, se prevede în moneda naţională, iar pentru asigurările externe, se stabileşte în
valută.

Primă de asigurare (rata asigurării, rata de primă) = sumă pe care asiguratul o plăteşte anticipat
asigurătorului pentru preluarea riscului, respectiv în vederea constituirii fondului de asigurare din
care se finanţează prevenirea daunelor; se acordă despăgubiri în caz de daună sau se plăteşte
suma asigurată respectivă atunci când au loc calamităţia ale naturii, accidente sau survin anumite
evenimente în viaţa asiguratului. Asigurătorul foloseşte prima de asigurare pentru: alimentarea
fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile pentru bunuri şi sume asigurate în cazul
persoanelor; constituirea fondului de rezervă din care se acoperă difernţele de despăgubiri în
anii defavorabili, stingerea obligaţiilor de plată în cadrul asigurărilor de viaţă; efectuarea
cheltuielilor determinate de administrarea asigurărilor ăi obţinerea beneficiului; finanţarea
diferitelor măsuri de prevenire a daunelor. La fiecare de bunuri, mărimea primei de asigurare de
cuantumul sumei asigurate, de prima tarifară; cu cât este mai mare suma asigurată, cu atât este
mai mare şi prima de asigurare. Aceasta se determină pe baza unor criterii stiinţifice
fundamentale, folosindu-se calcule statistico-matematice, prin înmulţirea cotei de primă cu suma
asigurată, iar rezultatul se împarte la 100 sau 1000, după cum cota este calculată în procente sau
promile. Cota de primă este anuală datorată de asigurat asigurătorului, diferenţiată în funcţie de
criteriul riscului, calculată pe unitatea de asigurare(deexemplu 40 lei cap de bovină sau 5 lei la
mia de lei asigurată). Prima tarifară numită şi prima brută este formată din două părţi: a) Cota de
bază sau prima netă(pură), din care se formează fondul pentru plata despăgubirilor de asigurare
pe un anumit număr de ani, calculată pe baza indicelui mediu al despăgubirilor sau din care se
plătesc sumele asigurate la asigurările de persoane. Indicele mediu al despăgubirilor de asigurare
se calculează raportând despăgubirile de asigurare achitate la suma totală a bunurilor asigurate.
Prima netă este stabilită în funcţie de probabilitatea şi intensitatea riscului(intensitatea sinistrului,
amploarea consecinţelor sale). Prima se stabileşte proporţional cu riscul. b) Adaosul(suplimentul,
încărcătura) la prima netă, din care se acoperă cheltuielile administrativ-gospodăreşti, se acordă
premii, se finanţează măsurile de prevenire şi de combatere a calamităţilor naturii, se formează
fondul de rezervă şi se realizează beneficiul asigurătorului. În cazul asigurărilor de persoane,
mărimea primei brute depinde de cuantumul răspunderii preluate de asigurător, de vârsta
asiguratului, de durata de timp pentru care s-a perfectat asigurarea, de răspunderile cuprinse în
asigurare, de perioada plăţii primelor, de frgvenţa producerii cazurilor asigurate. Primele de
asigurare sunt diferenţiate după felul riscului şi al bunurilor asigurate, după criterii teritoriale,
precum şi în unele cazuri , după situaţia socială a asiguratului. Primele de asigurare pot fi
periodice şi unice. Primele periodice se plătesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual. La rândul
lor primele periodice pot fi constatate(la fel de mari pe toată perioada asigurării) şi variabile(mai
mari la început şi mai mici către sfârşitul duratei de asigurare sau invers). Primele unice se
plătesc o singură dată pentru întreaga perioadă de asigurare. În practică se utilizează mai mult
primele în sume constante, fiind mai uşor de urmărit şi de administrat. Din punctul de vedere al
modului de încasare, primele de asigurare sunt cherabile, când asigurătorul se preocupă şi
urmăreşte încasarea lor la scadenţă, prin organe proprii de asigurare, chiar la domiciliul
asiguraţilor şi portabile, când asiguraţii plătesc primele organului de asigurare sau virează suma
corespunzătoare în contul asigurătorului. În acest din urmă caz, asigurătorul nu este obligat să
avizeze pe asigurat pentru plata primei de asigurare. Practicarea plăţii portabile este mai simplă
şi mai ieftină, cu deosebire în condiţiile dezvoltării considerabile a asigurărilor, stimulând
dezvoltarea spiritului de răspundere al asiguraţilor. În asigurările externe(în valută), mărimea
primei de asigurare depinde de natura riscurilor preluate în asigurare, de intensitatea acţiunii
acestora, de cuantumul daunelor pe care riscurile le-ar putea produce. Producerea riscurilor
depinde de: felul şi natura mărfurilor, gradul de expunere a lor la degradare; mijloacele de
transport folosite; modul cum este ambalată marfa; drumul parcurs de mijloacele de transport;
starea tehnică a navei; locul de pe navă unde a fost încărcată marfa; dacă marfa se transportă
direct sau cu transbordarea; condiţiile locale din porturile de încărcare şi descărcare a mărfurilor;
anotimpul în care se efectuează transportul; condiţiile realizării asigurării. Nivelul primei de
asigurare poate să difere de la o societate de asigurare la alta în funcţie şi de conjunctura de pe
piaţa mondială a asigurărilor. Prima de asigurare se plăteşte în valuta în care s-a contractat
asigurarea şi la cursul de schimb de la data scadenţei şi locul unde urmează să se facă plată

Franşiză = partea din valoarea pagubei dinainte stabilită care va fi suportată de asigurat.
Utilizarea franşizei vizează atât influenţarea asiguratului în luarea tuturor măsurilor posibile
pentru prevenirea pagubei, deoarece el ştie că în caz de producere a acesteia va suporta o parte
din ea, cât şi evitarea cheltuielilor privind constatarea, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata
despăgubirilor de asigurare aferente daunelor mici fără o importanţă economică mai deosebită.
Franşiza poate fi simplă(atinsă) şi absolută(deductibilă).

Daună de asigurare = 1. valoarea stricăciunilor suferite de bunul asigurat, ca urmare a producerii

riscului asigurat. 2. Paguba rezultată prin producerea cazului asigurat. 3. Pagubă provocată unei
părţi contractante prin neîndeplinirea de către cealaltă parte a angajamentului contractuale
asumate sau prin orice altă acţiune sau omisiune potrivnică dreptului.

Indemnizaţia de asigurare = suma de bani pe care asigurătorul o plăteşte asiguratului ca

despăgubire în urma survenirii cazului asigurat, indiferent că este vorba de asigurări de bunuri,
de persoane sau de răspundere civilă.

Coasigurarea = contractare a asigurării de către un asigurat cu câţiva asigurători, care preiau

asupra lor o cotă stabilită din risc si pe care o suportă în mod independent. Coasigurarea este o
cale de dispersare a riscurilor. În caz de daună, fiecare asigurător acordă despăgubiri
corespunzătoare cotei de risc preluată, însă de comun acord cu toţi ceilalţi asigurători, ceea ce
generează unele dificultăţi în lichidarea daunelor. Coasigurarea se practică şi în ţara noastră.

Companie cedentă = este compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi cedează o parte din
acest risc în reasigurare unei alte companii de asigurare sau de reasigurare. Ea este compania ce
se reasigură şi o mai întâlnim în literatura de specialitate şi sub denumirea de reasigurat. Aceasta
este de fapt,asigurătorul direct, care a avut rolul de asigurător în contractul de asigurare initial
(original). De aceea, se mai foloseşte şi termenul de asigurător iniţial sauoriginal.

Reasigurare = 1.asigurarea asigurătorului. 2. raport juridic ce se poate naşte între două societăţi
de asigurări. 3. asigurarea unei societăţi de asigurare pentru unele riscuri, într-o anumită cotă, la
o altă societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părţi din risc şi a unei cote din prima
de asigurare. În reasigurare intervin două părţi : reasiguratul(respectiv societatea de asigurare
care preia parţial sau integral suma ce depăşeşte puterea de despăgubire a reasiguratului)
şicedentul(respectiv acel asigurător care cedează o parte din suma asigurată pe care apreciază că,
în caz de daună, n-ar putea s-o plătească singur). Raporturile dintre reasigurat şi reasigurător se
reglementează prin contractul de reasigurare. Contractul de asigurare dintre asigurător şi asigurat
rămâne total independet de contractul de reasigurare ; asiguratul nu are nici un drept faţă de
reasigurător deoarece asigurătorul se reasigură fără ştirea asiguratului. Reasigurarea se practică
în transportul maritim, fluvial, terestru şi aerian internaţional.

Reasigurător = organizaţie de asigurări care preia parţial sau integral suma asigurată(riscurile)
care depăşeşte capacitatea de plată a reasiguratului.

Retrocesiune = o nouă reasigurare încheiată de un reasigurător prin care trasnmite o parte din
răspunderea preluată prin contractul de reasigurareunei alte instituţii sau societăţi de
asigurare(reasigurare). Prin retrocesiune se realizează o mai bună dispersare a riscurilor,
permiţnd fiecărei instituţii sau societăţi de asigurare(reasigurare) să reţină din răspundere numai
partea ce o va putea acoperi cu certitudine.