Evul mediu-scoli medicale

Practica medicinei în Evul Mediu a fost înrădăcinată în

tradiția greacă. Hipocrate, considerat „părintele medicinei”, a
descris corpul uman în raport cu doctrina umorală, potrivit căreia
în corpul omenesc se găsesc patru substanțe, numite umori –
bilă galbenă, flegmă, bilă neagră și sânge – care sunt controlate
de cele patru elemente naturale – foc, apă, pământ și aer. Boala
era considerată semnul unui dezechilibru al uneia dintre aceste
patru umori. Se credea că, în funcţie de modul de viaţă, de
alimentaţie, de efortul fizic depus, unele umori creşteau ori
descreşteau în raport cu altele, ducând la îmbolnăvirea
organismului. Doctrina celor patru umori, inspirată din teoria celor
patru elemente fundamentale, a dominat teoriile din medicină şi
psihologie pentru multe secole
În Europa, medicina era un amestec între misticism, spiritualitate
şi practicile medicale ale antichităţii. De cele mai multe ori, bolile
erau puse pe seama destinului sau a dorinţei lui Dumnezeu,
astfel luând naştere pelerinajele în scopuri curative.
 
 
Alţi oameni recurgeau la metode precum medicina folclorică, ce
cuprindea folosirea ierburilor în combinaţie cu diferite incantaţii.
Medicina medievală europeană a înflorit cu adevărat abia în
secolul al XII-lea, când multe dintre textele arabe despre
medicina islamică au fost traduse în latină.
Durata medie de viata in Evul Mediu era de 30 de ani,
iar razboaiele, cu trena lor de molime, complicau si mai
mult situatia. Operațiile în Evul Mediu erau îngrozitor de
dureroase. Chirurgii aveau prea puține cunoștiințe de anatomie,
tehnici de anestezie și tratamentele antiseptice necesare pentru a
proteja rănile și inciziile de la infecții. Nu era deloc plăcut să fii
pacient, dar dacă doreai să trăiești nu prea aveai de ales. Pentru
alinarea durerii trebuia să te supui altei dureri, chiar și mai mari,
și, cu puțin noroc, te însănătoșeai. Chirurgii de la începutul epocii
medievale erau de cele mai multe ori călugări, deoarece ei erau
cei care aveau accesul la literatura medicală provenită din spațiul
arab. 
În Evul Mediu, medicii recurgeau la operații doar în situații
foarte grave deoarece nu cunoșteau niciun anestezic suficient de
bun pentru alinarea durerii cauzate de procedurile nu tocmai
rafinate. Unele poțiuni folosite pentru ușurarea durerilor sau
pentru inducerea somnului pentru perioada operației puteau fi ele
însele letale. O astfel de poțiune se obținea prin amestecarea
sucului de salată verde, fiere de vier, opiu, măselariță, suc de
cucută și oțet. Acest amestec era pus în vin și abia apoi ”oferit”
pacientului.
Nasterile in evul mediu
Se considerau atit de periculoase in cit preotii le impuneu pe
gravide sasi marturisesca pacatele,moasele aveau un rol
important in ochii bisericii.ele primeau o licenta din patea preotului
si sa depuna un juramin ca nu vor folosi practice vrajitoresti in
timpul nasterii.  Atunci când poziția anormală a bebelușului
încetinea nașterea, moașa încerca să miște poziția acestuia in
utero sau zdruncina patul pentru a forța mutarea fătului. Dacă
bebelușul murea înainte de naștere, moașele trebuiau să-i
dezmembreze corpul cu intrumente ascuțite și apoi foloseau un
soi de forceps pentru a-l scoate din uter.

Medicina in Evul Mediu:

1. Medicina bizantina: Pavel din Egina (sec VII) a fost cel mai mare

chirurg al Bizantului, a folosit bisturiul si alte metode chirurgicale
noi si a studiat tumorile maligne si hemoroizii.
2. Medicina in califatele arabe: cel mai important reprezentat
este Avicena, care a scris “Canonul medicinei” si “Poemul
medicinei” ( probleme generale: anatomie si fiziologie, igiena si
organizarea activitatii medicale, etica si deontologie, istoria
medicinei, medicamente simple, medicina interna, chirurgie,
medicamente compuse)
3. Europa Occidentala: Scoala Medicala din Salermo a fost prima
scoala care a acceptat si femei (Trotula a fost medic ginecolog). In
aceasta perioada chirurgia a stagnat din cauza faptului ca nu erau
permise interventiile sangerande, medicii fiind si preoti. Primele
 orase cu facultati de medicina au fost Montpellier, urmata de
Padova si Salermo.
4. Renasterea: odata cu aparitia facultatilor de medicina disectiile pe
cadavre umane erau permise in scop didactic. Era folosit un singur
cadavru in fiecare an universitar si se faceau intr-un amfiteatru
(putea sa asiste oricine). Profesorul citea din Galen, iar cel care se
ocupa de procesul in sine era “chirurg-barbier”. Andreas Vesalius
(Vesal) a studiat la Paris (universitate de tip galenic) si a fost
profesor de anatomie. A pus bazele stiintei disectiei, realizand
primul atlas anatomic.

Leonardo da Vinci a contribuit la dezvoltarea medicinei prin realizarea

unor planse anatomice (peste 30 de disectii umane). A facut diferentierea
intre structurile anatomie la diferite varste, sectiuni si aplica tehnici de
injectare vasculara.

Girolamo Fracastro a fost un poet neolatin care si-a lasat amprenta in

medicina prin descrierea detaliata a sifilisului si transpunerea
tratamentului in versuri, a diferentiat clinic variola si ciuma si considera
ca bolile infecto-contagioase nu sunt aduse de “miasme morbide”, ci de
la “semintele bolii”.

Ambroise Pare a fost cel mai mare chirurg al vremii respective. A

folosit pansamentul simplu in tratamentul plagilor si a fost intemeietorul
balisticii in medicina legala.

Medicina a evoluat foarte mult de-a lungul timpului, insa in contextul in

care nu existau foarte multe posibilitati de studiu, iar cunostintele despre
anatomia omului erau minime, aceste personalitati au construit bazele
medicinei.

Medicina araba parcurge mai multe etape,prima fiind cea

mai importanta:
-etapa traducerilor,in care traduc tot ce le pica sub mina ,fara
nici un fel de conditii se regasesc lucrari interzise in biserica(de a
se face operatii, se considera pacat sa provoci o rana si sa te
atingi de singe), mai ales cele a lui Hipocrate.
-etapa creatoare
-dezvolta instrumentar medical
-bolile psihice,dupa Hipocrate sunt recunoscute si de ei
acesta categorie de boli
-aceste afectiuni sunt tratate prin
:dans,cintec,compozitie(terapie ocupationala)

Reprezentanti:
Razhes :-preocupat de bolile oculare
-primul in istorie preocupat de bolile contagioase mai ales de
variola si rujeola
-arabii sunt primii care remarca posibilitatea imunizarii active
si apoi passive( imunitatea activă este dezvoltată prin
producerea de anticorpi de către corpul persoanei, în timp ce
imunitatea pasivă este dezvoltată de anticorpii produși în
exterior.)

Medicina araba parcurge mai multe etape, prima fiind cea mai
importanta
o Etapa traducerilor, in care traduc tot ce le pica in mana, fara
niciun fel ce conditii, se
regasesc lucrari interzise de Biserica, mai ales cele ale lui Hipocrate.
o Etapa creatoare
o Dezbolta instrumentarul medical
o Dezvolta un cult pentru alchimie
o Au adus alambicul si distilaria, siropul medical, ambra
o Bolile psihice, sunt cei care dupa Hipocrate recunosc aceasta
categorie de boli
o Teparia acestor afectiuni se facea prin cantec, dans, compozitie
(terapie ocupationala
Medicina araba parcurge mai multe etape, prima fiind cea mai
importanta
o Etapa traducerilor, in care traduc tot ce le pica in mana, fara
niciun fel ce conditii, se
regasesc lucrari interzise de Biserica, mai ales cele ale lui Hipocrate.
o Etapa creatoare
o Dezbolta instrumentarul medical
o Dezvolta un cult pentru alchimie
o Au adus alambicul si distilaria, siropul medical, ambra
o Bolile psihice, sunt cei care dupa Hipocrate recunosc aceasta
categorie de boli
o Teparia acestor afectiuni se facea prin cantec, dans, compozitie
(terapie ocupationala
Medicina araba parcurge mai multe etape, prima fiind cea mai
importanta
o Etapa traducerilor, in care traduc tot ce le pica in mana, fara
niciun fel ce conditii, se
regasesc lucrari interzise de Biserica, mai ales cele ale lui Hipocrate.
o Etapa creatoare
o Dezbolta instrumentarul medical
o Dezvolta un cult pentru alchimie
o Au adus alambicul si distilaria, siropul medical, ambra
o Bolile psihice, sunt cei care dupa Hipocrate recunosc aceasta
categorie de boli
o Teparia acestor afectiuni se facea prin cantec, dans, compozitie
(terapie ocupationala
Abulcasis:
-descrie anevrismele
-tratamentul fistulelor
-Amputatiile
-treponatia

Avicena:
-Este unul din cele 3 mari personalitati a istoriei
medicine(Hipocrate, Galenus)
-descrie 15-16 lucrari medicale care domina toate scolile medicale
(diabet,boala marelui nerv de la coapsa,alcoolismul,rolul sobolanilor in
transmiterea ciumei)
-descrie tretamentul anemiilor
-canonul medicine are 5 carti:
1)probleme generale si anatomie
2)farmacologie
3)bolile organelor(anatomie si anatomie patologica)
4)bolile generale
5)Preparare de medicamente sau farmaceutica