Cui îi pasă de

artă într-o
vineri
după- amiază
?
august 21, 2017 de Roximoronica 

Nimănui, spun eu descurajată, văzând că niciun copil nu

a ajuns la atelierul meu de artă.
Când tocmai mă pregătesc de plecare vine o fetiță (D.) și
odată cu ea îmi revine și mie buna dispoziție. Intru în
vorbă cu ea și aflu că împărtășește pasiunea domnului
director pentru acvarii cu pești, că îi plac Tom și Jerry și
Garfield.
Cred că etapa asta de apropiere de copii e
esențială, e important să intri în universul lor
pentru a le vedea preferințele și abia după aceea
să-i aduci treptat în universul tău. E o lecție pe care
am învățat-o de la profesoara mea de istorie, doamna
Lăcrămioara Iordăchescu, lăudat fie-i numele!
Astăzi aloc o oră lui Nicolae Tonitza și vom visa
împreună privind portrete de copii și femei, peisaje
dobrogene și flori.
Fetița venită la Centru e  inteligentă, nu pare deranjată
de multitudinea mea de întrebări. Îi arăt un autoportret al
lui Nicolae Tonitza și ea îmi spune că știe că artiștii își
făceau portretele privindu-se în oglindă.
Când află că pictorul a ilustrat cartea lui Cezar
Petrescu- Fram, ursul polar, îmi spune că a văzut
piesa la teatru și că a citit cartea pe jumătate. 1-0
pentru ea, eu n-am citit cartea. Cel puțin nu încă.
În momentul următor îi vorbesc D. despre scenele
biblice realizate de Tonitza la Durău și de felul în
care acesta le-a românizat, pictând personajele în
straie populare cu motive românești ca în scena din
Nașterea Domnului în care păstorii au bundiță, ițari
și opinci.
Când îi arăt portretele cu copii, fetița își dă seama
singură de particularitatea ochilor, că sunt 
reprezentați ca niște pete negre rotunde, și nu ca ochii
din realitate. Nu pot trece mai departe fără să scriu aici
citatul lui Tonitza despre copii: “Nu redam pe pânză
decât emoția unui tată”, el îi urmărea pe cei mici la
joacă, mâncând, dormind ori visând.
În ceea ce privește portretele de femei, copila
observă chipul plecat al Călugăriței contrastând cu
al celorlalte tinere, un chip care e aplecat spre cele
veșnice.( Viața și opera lui Nicolae Tonitza.)
Îi prezint și activitatea de peisagist a pictorului,
arătându-i peisaje din Balcic, Mangalia sau Constanța. Se
pare că marea din picturile lui Tonitza e la
concurență cu litoralul nostru real, căci unii copii de
la Centru sunt plecați la mare.
 Îi arăt o fotografie cu reședința de vară a Reginei
Maria, castelul de la Balcic, pe care domnul director l-
a vizitat și despre care ne dă anumite detalii: că aici
regina avea un tron de marmură pe care stătea când
își aștepta iubitul și că turnul palatului e
asemănător cu un minaret musulman. De la turnul
palatului trec la cel al geamiei, căruia artistul i-a dedicat
un tablou și la alte picturi care evocă Balcicul de
altădată.
În această zonă Tonitza era atras de exotismul turcilor
și al tătarilor, cărora le-a dedicat mai multe lucrări cum
ar fi Turcoaica Demira sau Paznicul
cimitirului. Moment foarte potrivit să-i dezvălui D.
numele meu de familie, în ton cu locuitorii mahalalelor
tătărăști pictate de artist.
Închei prezentarea cu o serie de flori realizate de
pictor și o întreb pe D. ce a reținut din tot ce i-am
povestit, iar ea îmi răspunde că lui Tonitza i-a plăcut
marea și că ochii adulților erau pictați normal față
de cei ai copiilor.
O întreb ce lucrări i-au plăcut cel mai mult și pentru că
îmi răspunde că florile îi promit că data viitoare îi
pregătesc o surpriză. Până atunci îi ofer în dar o pictură
A4 cu un portret de fetiță.
Plec spre casă cu mulțumirea că am avut o elevă
foarte receptivă la oră care face mai mult decât
zece copii neatenți și dezinteresați.
Publicat în activități pentru copii, artă, Despre
scris, picturi, voluntariat | Etichetat Castelul de la Balcic
al Reginei Maria, doamna profesoară de istorie
Lăcrămioara Iordăchescu, Nicolae Tonitza, Paznicul
cimitirului, Turcoaica Demira | Lasă un comentariu
Comments RSS