La Tiganci

Termenul fantastic provine din limba latină și se definește prin lucruri imaginare, de necrezut,
care nu aparțin realului cunoscut.
Nuvela fantastica ,, La tiganci’’, scrisa de Mircea Eliade, a fost realizata si publicata la Paris in
iunie, 1959, tiparita in Romania in revista “ Secolul XX”, apoi inclusa in volumul “La tiganci si
alte povestiri” in anul 1969.
Titlul nuvelei, sugereaza spatiul in care se observa manifestarea sacrului ascuns in profan. Locul
numit “La tiganci”, este un spatiu in care se realizeaza trecerea de la moarte, la viata,un loc in
care barierele spatio-temporale dispar. Tema operei o constituite iesirea din timpul istoric, linear,
ireversibil si trecerea in timpul sacru, mitic si circular. Aceasta trecere echivaleaza, de fapt, cu
trairea in doua planuri existetiale, intrucat, intre real si ireal, intre sacru si profan nu mai exista
hotare sesizabile. In aceasta nuvela este prezentata teoria camuflarii sacrului in profan. Ideea
centrala a textului este sustinuta de motive, precum labirintul, care in mitologia greaca reprezinta
un motiv de initiere in lumea mortilor, experienta lui gavrilescu fiind echivalata cu initierea in
deces. Ratacirea in bordeiul tigancilor contine un mesaj si un avertisment asupra lumii profane,
deoarece, intors in realitatea istorica, protagonistul se regaseste intr un alt labirint: in locurile
cunoscute sunt alti oameni si alte posibile drumuri. Un alt aspect particular care sustine tema este
gradina, aceasta fiind o proiectie a labirintului, un loc de initiere, dar si o imagine a paradisului
de dincolo de moarte. Poarta, simbol al ambiguitatii, loc al pleacrilor si al sosirilor, reprezinta
legatura dintre lumea profana si cea sacra. Prin regasirea perechii destinate, dincolo de usa
inchisa, Gavrilescu, intr un final, capata dreptul de a iesi din labirintul mortii, indreptandu- se
catre padurea verde, simbol al eternitatii. Protagonistul a esuat atat in plan professional,
nerealizandu- si visul de artist, cat si in plan amoros, acesta nereusind sa si implineasca dragostea
alaturi de iubirea vietii sale, Hildegard. Gavrilescu a fost sortit mortii, inca din clipa in care a
pasit in casa tigancilor.
Opera este delimitata in 8 episoade, despartite gradic, ce constituie etape distincte ale aventurii
lui Gavrilescu, fiind perfect simetric organizate.
Nuvela fantastica este reprezentata de existenta a doua planuri: real-ireal. Prima secventa din
nuvela este dominata de planul real in care personajul principal savarseste un ritual fara insa a
realiza acest lucru. Gavrilescu merge de 3 ori pe saptamana cu tramvaiul, aceasta cifra
reprezentand totalitatea ritualurilor sacre. Banalitatea in care viata personajului se desfasoara
poate fi considerata drept o consecinta a unei greseli care i-a schimbat cursul vietii. Elementele
fantastice care apar pe parcursul secventei sunt sugestive in conturarea personajului. El merge cu
tramvaiul intr-o zi caniculara de vara, participa la o discutie despre un anumit colonel Lawrence
si de asemenea, se face referire cu o oarecare retinere la locul numit “la tiganci”, unde timpul
pare a fi suspendat: “Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci…”. Pentru ceilalti pasageri din
tramvai casa tigancilor este un loc rau famat, insa pentru Gavrilescu este un refugiu impotriva
caniculei. In momentul in care el realizeaza ca si-a uitat partiturile la eleva sa, Otilia, schimba
cursul destinului sau, intrand intr-o noua etapa existentiala. Este “prea tarziu” sa se intoarca din
drum, astfel se produce o ruptura de realitate in momentul in care patrunde in spatiul miraculos
de “la tiganci”. Urmatoarele 3 secvente stau sub semnul fantasticului, personajul traind o
experienta stranie, fiind prins intre realitate si mistic. Intrand la tiganci, el cunoaste o noua
dimensiune existentiala. Este intampinat de o femeie batrana care ii cere bani - ea semnifica
cerberul care ia banii celor care trec dintr-un spatiu(viata) intr-altul(moarte).
Disparitia limitelor spatio-temporale constituie o alta trasatura a nuvelei fantastice. La tiganci
timpul nu are limite, asadar acest loc sacru dispune de atemporalitate “Avem timp. Nu e nici
trei.”. Gavrilescu va fi prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste. Cele trei fete il atrag intr-o hora
care in folclorul romanesc reprezinta jocul ielelor. Deoarece este incapabil sa deosebeasca cele
trei fete prin etnie, el este condamnat sa strabata un labirint, nu insa inainte de a cunoaste
experinta onirica.
Asadar, prin trasaturile exemplificate anterior: regasirea celor doua planuri, inexistenta limitelor
spatiale si temporale, creatia lui MIrcea eliade devine reprezentativa nuvelei fantastice.