UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA 

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

REFERAT

STAGIU DE PRACTICĂ ÎN CENTRUL SPECIAL DE EDUCAȚIE

STUDENT

NECESITATEA EDUCAȚIEI SPECIALE ȘI

CONCEPTUL DE DIZABILITATE
1
 Educatia speciala are in vedere un anumit tip de educatie adaptata si destinata
copiilor care nu reusesc sa atinga in cadrul inv obisnuit nivele educative si sociale
corespunzatoare varstei.
Cerinte/nevoi educative speciale - CES - este o sintagma, care se refera la cerintele in
plan educativ ale unor categorii de persoane, cerinte consecutive unor disfunctii sau deficiente
de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrice, fiziologica sau ca urmare a unor conditii
psihoafective, socioeconomice sau de alta natura; aceste cerinte plaseaza persoana/elevul intr-
o stare de dificultate in raport cu ceilatii din jur, stare care nu-i permite o existenta sau o
valorificare in conditii normale a potentialului intelectual si aptitudinal de care acesta dispune
si induce un sentiment de inferioritate ce accentueaza conditia sa de persoana cu cerinte
speciale.
Evident ca aceasta sintagma poate avea un inteles anume pentru fiecare elev in parte,
in sensul ca fiecare elev este o individualitate si, la un moment dat, intr-un domeniu sau altul
al invatarii, reclama anumite cerinte educationale specifice pentru a putea intelege si
valorifica la maximum potentialul sau in domeniul respectiv (spre exemplu, un elev poate
intampina dificultati de invatare la matematica sau fizica, unde sunt necesare, in special,
anumite categorii de operatii ale gandirii la care elevul respectiv este deficitar; in schimb, la
disciplinele din celelalte arii curriculare obtine rezultate bune, chiar peste media clasei).
Totusi, sintagma cerinte educationale speciale este utilizata mai ales in domeniul
psihopedagogiei speciale, unde semnifica necesitatea unor abordari diferentiate si specializate
ale educatiei copiilor cu dizabilitati/deficiente mintale, intelectuale, ale celor cu afectiuni
neuropsihice, neurofiziologice, senzoriale, fizice, somatice.
  Normalizarea este un termen care se refera, in principal, la asigurarea unor conditii
de viata, corespunzatoare pentru persoanele cu cerinte speciale, acceptarea acestora in cadrul
societatii sau comunitatii din care fac parte, fiindu-le asigurate aceleasi drepturi,
responsabilitati si posibilitati de acces la serviciile comunitare ca si celorlalti membrii ai
societatii, in scopul dezvoltarii si valorificarii optime a potentialului de care aceste persoane
dispun.
Altfel spus, normalizarea se refera la sprijinul oferit persoanelor cu cerinte speciale de
catre componentele sistemului social pentru a permite acestora un mod de viata similar sau
apropiat cu al celorlalti membri ai societatii; consecintele practice ale normalizarii sunt
programele si actiunile bazate pe incluziune si integrare.
2
 Transpunerea in practica a normalizarii se desfasoara pe patru niveluri functionale:
1. normalizarea fizica
2.normalizarea functionala
3.normalizarea sociala
4. normalizarea societala
Educatia integrata presupune ca relatiile dintre indivizi sa se bazaze pe o recunoastere
a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda.
Educatia integrata este tot o forma de educatie speciala care se desfasoara in alte
conditii decat cele existente in scolile speciale. In schimb, educatia integrate incearaca sa
inlature perceptia asupra scolilor speciale ca unitati scolare segregationiste.
Educatia integrata are drept obiective, urmatoarele:
- a educa acei copii cu cerinte speciale in scoli obisnuite alaturi de ceilalti copii
normali;
- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara,
asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;
- a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor scolii in procesul de proiectare
si aplicare a programelor de integrare ; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale
la programul si resursele scolii obisnuite (sali de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca,
terenuri de sport etc.);
- a incuraja relatiile de prietenie si comunicarea intre toti copii din clasa/scoala;
- a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;
- a tine cont de probl si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;
- a asigura programe de sprijin individalizate pentru copiii cu cerinte speciale;
- a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-
educative din scoala.
Dizabilitatea este termen de baza utilizat in legislatia si practica romaneasca obisnuita,
alaturi de cel de handicap.
In literatura de specialitate, termenul dezabilitate a inceput sa fie utilizat si promovat
ca substitut de regula, pentru termenul handicap, ce tinde sa fie inlocuit in terminologia
internationala.
Dizabilitatea face parte din experienta umana, fiind o dimensiune a umanitatii; ea este
una dintre cele mai puternice provocari in ceea ce priveste acceptarea diversitatii, deoarece

3
limitele sale sunt foarte fluide, in categoria persoanelor cu dizabilitati putand intra oricine, in
orice moment, ca urmare a unor imprejurari nefericite, boli sau accidente.
Ideea integrarii copiilor cu dizabilitati in scoala publica a aparut ca o reactie necesara
si fireasca a societatii la obligatia acesteia de a asigura normalizarea si reformarea conditiilor
de educatie pentru persoanele cu cerinte educative speciale.
Integrarea se bazează pe convingerea că adulţii lucrează în comunităţi incluzive,
alcătuite din persoane de diferite rase, religii, aspiraţii, cu sau fara dizabilităţi. Tot aşa,
indiferent de vârstă, copiii au nevoie să crească şi să înveţe în medii asemănătoare celor în
care vor lucra ca adulţi, iar scoala este principala institutie care trebuie sa raspunda acestei
nevoi.
Profesorul din scoala integrativa va avea o serie de obiective de perfectionare si
autoperfectionare profesionala, cum ar fi :
·         Să fie capabil sa remarce punctele forte si interesele fiecărui copil şi să le
utilizeze pentru motivarea interioară in procesul de educatie.
·         Să stie să stabilească obiective ambiţioase dar diferenţiate, adecvate elevului
respectiv, ceea ce impune evaluare diferenţiată.
·         Să formuleze aşteptări adecvate pentru FIECARE elev, oricare ar fi capacităţile
acestuia. Această abilitate a cadrului didactic permite tuturor elevilor să devină membri ai
clasei şi ai şcolii.
·         Să stie sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activităţi decât pe
intervenţia de la catedră.
·         Să stie sa ofere zilnic condiţii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes
Procesul de integrare a copiilor in dificultate presupune din partea  profesionistilor
antrenati nu doar interes, cunostinte si competente – ci si o capacitate reala de a lucra in
echipa. O echipa constituita atat in cadrul scolii, dar si o echipa la nivel interinstitutional, care
sa-i includa pe toti profesionistii care raspund de copil: educator sau asistent maternal, asistent
social, profesor diriginte, director de scoala si altii.
Pentru fiecare copil aflat in sistemul de protectie este necesara elaborarea si aplicarea
unui proiect personalizat de ingrijire, educare, recuperare, (re)integrare familiala si sociala.
O parte importanta a proiectul personalizat este cea referitoare la proiectul
de integrare in scoala si comunitate. Pentru orice copil in dificultate care urmeaza o forma de
invatamant prescolar sau scolar acest proiect se realizeza in parteneriat cu gradinita/ scoala
din comunitate. Managerul de caz va antrena in elaborarea si aplicarea acestui document scris
4
pe directorul scolii si pe educatoarea, invatatorul sau  profesorul diriginte care raspunde de
educatia copilului respectiv.
Integrarea sociala nu poate fi separata de integrarea scolara, ea nu este doar post-
scolara, ci se construieste treptat, pe masura devenirii copilului prin educatie, ca adult „fiinta
sociala” scoala fiind insasi o parte a vietii sociale, ca atare progresul in directia dobindirii
autonomiei, „competente” sociale trebuie sa constituie la fel ca si dezvoltarea intelectuala, o
finalitate educationala.
În concluzie, putem spune că școala noastră a fost capabilă de a crea un mediu de
învățare pentru copiii cu deficiențe. Mulți părinți ai acestor copii doresc să aleagă pentru ei o
școală cuprinzătoare cu un loc de învățare, deoarece permite copiilor să studieze în imediata
vecinătate a casei, să se simtă direct implicat în comunitatea școlară, profesori-elevi-părinți, și
astfel să depășească, izolarea de familie care apare din cauza dezvoltării copilului.
Şcoala incluzivă - este denumirea instituţiei şcolare din învăţământul public de masă
unde au acces toţi copiii unei comunităţi, indiferent de mediul de provenienţă, în care sunt
integraţi într-o formă sau alta şi copii cu cerinţe speciale în educaţie, unde programul
activităţilor didactice are la bază un curriculum pacific (individualizat şi adaptat) şi unde
participarea personalului didactic la activităţile educative din clasă se bazează pe un
parteneriat activ între profesori de sprijin/suport, specialişti in educaţie specială şi părinţi.

Bibliografie
1. Alois Gh. Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale: strategii de educație
integrate. Iași: Polirom, 2001.
2. Bucun N., Rusnac V., Paladi O. Metodologia de evaluare complexă a copiilor
cu cerințe educaționale special. Chișinău: IȘE, 2012.
3. Programul de Dezvoltare a Educației Incluzive în Republica Moldova pentru
anii 2011-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 523 din 11.07.2011.
4. UNESCO. Dosar deschis al educației incluzive. Materiale suport pentru
directori și administratori de școli, traducere UNICEF – RENINCO, București, 2002.