COMUNICAREA

INTERCULTURALĂ

Coduri de comunicare

Mize ale comunicării

Student: .....

PU Nivel 2 Litere
Ce înțelegem prin comunicare interculturală?
Considerată a fi „miezul culturii, cunoaşterii şi comportamentului social”, comunicarea este cea
mai importantă formă de interacțiune socială, iar comunicarea interculturală joacă un rol crucial
atunci când în contact vin persoane aparținând unor culturi diferite. Acestea aduc cu sine
elemente specifice culturii lor. Cultura implică credințe, atitudini, valori, tradiții împărtășite de
un grup de oameni. De la alegerea cuvintelor la mijloacele de comunicare, la cum confirmăm,
printr-un feedback nonverbal, înțelegerea unui mesaj primit, la interferențele interne și externe,
toate aspectele comunicării sunt influențate de cultură. Cultura este reprezentată ca un iceberg,
partea vizibilă fiind determinată de limba, arhitectura etc, iar partea invizibilă având cele mai
puternice şi definitorii elemente, ce sunt mai puţin vizibile: normele sociale, valorile, concepţiile
despre timp şi spaţiu, concepţia despre sine etc. Fiecare persoană care se angajează într-un proces
de comunicare aduce cu sine elemente specifice culturii sale. Necunoașterea sau neacceptarea
acestor elemente pot produce neînțelegeri, conflicte și, în cele din urmă, comunicări ineficiente.
Prin comunicare interculturală ajungem să creăm, să înțelegem și să transformăm cultura și
identitatea. Elementele culturale principale care pot afecta situațiile de comunicare interculturală
sunt elementele de percepție, elementele socio-culturale, procesele verbale și nonverbale cum
sunt etnocentrismul, activarea stereotipurilor și a prejudecăților, predispoziții cognitive,
identitatea socială, emoția.

O definiție cuprinzătoare a comunicării interculturale o găsim la Constantin Cucoș:

„Comunicarea interculturală este acel schimb sau tranzacție valorică, însoțită de înțelegerea
semnificațiilor adiacente, între persoane sau grupuri care fac parte din culturi esențialmente
diferite. Schimburile se pot realiza la nivel ideatic, verbal, nonverbal, comportamental, fizic,
obiectual, organizațional. Pot fi implicite sau explicite, inconștiente sau deliberate.”

Conform unei alte definiții, comunicarea interculturală este „abilitatea de a comunica verbal și
nonverbal cu indivizi din alte culturi astfel încât toți indivizii participanți la comunicare să
codifice și să decodifice mesajele comunicate și să evite pe cât posibil interpretările și evaluările
eronate” (Michael Hinner, 1998, p.53)
CODURI DE COMUNICARE

Pentru transmiterea unui mesaj sunt necesare canale de comunicare şi coduri (limbaje) comune
de interpretare. Odată codificat de emițător în semnale, mesajul necesită o decodificare din
partea receptorului. Ceea ce se transmite în mod real între actorii comunicării sunt seturile de
semnale în baza unor coduri unanim acceptate, nu mesajele în sine. Mesajele intră în contact
direct cu fiecare dintre cei doi parteneri ai comunicării, dar din perspectivă semantică, între
mesajul emis şi mesajul recepţionat există diferenţe atâta vreme cât între emiţător şi receptor
există diferenţe (de experienţă, de cunoaştere, de stare emoţională etc.)

Codul de comunicare este sistemul pe baza căruia se construiesc mesajele; acesta influențează
calitatea comunicării prin nivelul său de adaptare la tipul de mesaj pe care îl codifică și la
calitatea interlocutorilor. Pentru a obține o claritate a comunicării, trebuie ales codul cât mai
puțin ambiguu, cel care limitează numărul de sensuri ale simbolurilor folosite. Acest lucru se
recomandă mai ales acolo unde comunică interlocutori ce nu au aces la aceleași tipuri de coduri
și care doresc o transmitere cât mai exactă a informațiilor. Desigur că renunțarea la polisemie
(pluralitatea sensurilor atribuite simbolurilor) și la ambiguitate (păstrarea unui nivel ridicat de
subiectivitate în formularea mesajului) duce, odată cu precizarea și exactitatea mesajului, la
sărăcia comunicării. Acest lucru este nociv pentru calitatea comunicării între interlocutori
apropiați (membri ai familiei, prieteni, persoane care fac parte din același spațiu cultural), dar
devine o prioritate când distanța și diferențierea socială între interlocutori crește.

În cadrul codurilor putem discuta despre două sisteme de organizare: unul paradigmatic,
presupunând seturile de semne cu care se operează în cadrul codurilor şi unul sintagmatic,
presupunând regulile/convenţiile de combinare a unităţilor paradigmatice. Atât unităţile
paradigmatice cât şi regulile sintagmatice sunt convenite de membrii unei comunităţi lingvistice.

Există câteva variabile psihosemantice care influențează codul de comunicare și, implicit, actul
comunicării: efectul de halo (efect dat de rezonanța unui cuvânt și declanșator de emoții plăcute
sau neplăcute), ponderea acordată unor cuvinte, ordinea cuvintelor.

Comunicarea culturală dobândeşte astăzi noi trăsături: raţionalizare şi internaţionalizare.

„A comunica a devenit o întreprindere ce este gestionată cu multă acribie. Totodată, penetrarea
simbolurilor culturale s-a mondializat, prin unificarea codurilor formale, cromatice, sonore,
lingvistice, sociale, culturale, simbolice” (cf. Pontoizeau, 1992, p. 147)

MIZE ALE COMUNICĂRII

In orice activitate de comunicare, există anumite probleme, care țin de prezența partenerilor și de
contextul comunicării. De fiecare dată, comunicarea este fundamentată de un ansamblu de
mize (Mucchielli, 2005, pp. 80-86).

1. Miza informativă:
Orice comunicare aduce informații. Ȋn studiul „Information vs Communication“, publicat
în anul 1986 în volumul L’espace social de la communication. Concepts et theories, Jean
Meyriat afirma: „Informația nu poate fi concepută decât comunicată (sau comunicabilă,
fără de care ea nu se distinge de cunoaștere“ (apud Miège, 1998, p. 100). Caracterul
esențial al informației este de a aduce un element nou și de a surprinde.
2. Miza de poziționare:
Prima grijă a fiecăruia este de a afla poziționarea celuilalt și de a-i transmite acestuia felul
în care dorește să fie poziționat, la rândul sau. Burke și Stats susțin că „să le spui celor
care se consideră dominanți că sunt dominanți nu le disturbă sistemul și nu există nicio
reacție specială. (...) Să le spui celor ce se consideră submisivi că sunt dominanți
produce o reacție puternică ce caută să contracareze disturbarea. Este reacția de a
contracara disturbarea, ceea ce ne spune, de fapt, că am deranjat ceva ce este controlat
de sistemul de identitate al persoanei respective.“( Burke & Stats, 2009, p. 73).
3. Miza de mobilizare:
Actul de comunicare este, întotdeauna, și o tentativă de influențare a celuilalt. Orice
schimb comunicațional reprezintă construirea în comun a unei realități și o tentativă de
impunere a unei lumi posibile, care să producă efecte, determinându-l pe celălalt să
creadă, sa acționeze sau să gândească într-un anumit fel. Problema mobilizării celuilalt
este o problemă generală și importantă în viața relațională.
 4. Miza relațională:
Când comunicăm cu cineva, stabilim cu persoana respectivă un anumit raport, o anumită
relație. In orice sistem de comunicare, relațiile dintre actorii implicați capătă o anume
„calitate“. «Calitatea relațiilor» acoperă o gamă extrem de largă, putând merge de la
opoziția neînduplecată până la solidaritatea afectivă, trecând prin neutralitate (Mucchielli,
2002, p. 91).
Un fenomen important în comunicare este cel de simpatie-antipatie. El ține de fenomenul
de seducție și se manifestă atunci când se reglează problemele de poziționare.
Comunicarea aduce relația umană de la esență la existență, de la atemporal, la istoric.
Atunci cand este inițiată o relație cu ceilalți, este asumat riscul de a fi acceptat sau
respins, apreciat sau criticat. Una din țintele fundamentale ale comunicării este aceea de
a-ți vedea confirmată o imagine valorizată a sinelui. „Respectul față de teritorii și imagine
joacă rolul unei apărări identitare și relaționale“ (Picard, 2010, p. 128).

5. Miza normativă:
Normele sociale stabilesc regulile comportamentului social. O normă este o regulă
socială inconștientă și general acceptată de membrii unui grup; ea determină modul lor de
a gândi și de a acționa. Comunicarea nu este posibilă fără un sistem minim de reguli
împărtășite.

Comunicarea ca proces de interacțiune socială „este globală în sensul că răspunde unui ansamblu
de mize ce constituie structura fenomenologică a interacțiunilor interpersonale”. (Alex
Muchchielli, Arta de a comunica, Editura Polirom, 2005, p. 80)
Bibliografie:

Cucoș Constantin: Educație interculturală.ed. Polirom

Stănică Alin: Comunicarea interculturală

https://kpu.pressbooks.pub/businesswriting/chapter/intercultural-communication/

https://www.didactform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-
sustinerea-educatiei-incluzive-de-calitate/codurile-si-canalele-de-comunicare-educarea-
comunicarii-incluzive

https://www.afahc.ro/ro/facultate/cursuri/2017_teorii_ale_comunicarii.pdf

https://www.qdidactic.com/bani-cariera/comunicare/mizele-comunicarii172.php

https://cyd.ro/comunicarea-in-perspectiva-multiculturala/