TEMA 2.

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ÎN ORGANIZAȚIILE ȘCOLARE

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, termenul ,,conflict” înseamnă ,,Neînțelegere,

ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict
(cu cineva) = a se certa (cu cineva)”.
Conflictul reprezintă, practic, forma manifestă, vizibilă a dezacordurilor și situațiilor de criză (F.
Mogonea, 2009) existente într-o organizație (în context formale) sau în contexte informale, conflictul fiind o
componentă firească a vieții de zi cu zi, o constantă în realitatea vieții cotidiene, un fapt social inerent în
relațiile interumane; el există peste tot, nu numai în viața organizațiilor, ci și în viața noastră de zi cu zi,
acasă, la serviciu, între bărbați și femei, fiind o problemă de mare importanță în zilele noastre.
Conflictul este o modalitate neconstructivă de exteriorizare a emoţiilor acumulate.El este însoţit de
procese emoţionale negative, care dezorganizează comportamentul şi reduc eficienţa activităţilor persoanei.
Conflictul poate fi analizat din perspectiva a două viziuni diferite: tradițională și modernă.
În viziunea tradițională este ilustrată latura negativă a conflictului, iar premisele sunt următoarele:
conflictul poate fi evitat, conflictul este cauzat de erori, conflictele dezbină oamenii și împiedică obținerea
performanțelor optime, obiectivul managementului este de a elimina conflictul și performanța optimă
necesită îndepărtarea conflictului.
În viziunea modernă este creionată latura pozitivă a conflictului, cu ipotezele următoare: conflictul
este inevitabil, conflictul este cauzat de nevoi/interese, percepții, opinii, valori diferite etc., obiectivul
managementului este de a conduce nivelul conflictului spre obținerea performanțelor optime și performanța
optimă necesită reducerea nivelului conflictului.
Cele mai frecvente surse ale conflictului sunt:
1. Nevoile fundamentale (care satisfac acele lucruri necesare oamenilor pentru supravieţuire –
precum alimentele, apa şi aerul);
2. Valorile diferite (de exemplu, oamenii ce aparţin unor religii diferite pot avea valori diferite);
3. Percepţiile diferite (apar atunci când oamenii văd sau gândesc diferit un anumit lucru – de
exemplu, doi oameni se pot certa pentru că nu se pot pune de acord asupra unei culori, de fapt întâmplându-
se ca ei să perceapă culoarea diferit);
4. Interesele diferite (apar când oamenii au preocupări diferite – de exemplu, doi adolescenţi ar putea
să se certe pentru că nu se pot hotărî dacă să meargă la o petrecere sau la film);
5. Resursele limitate (se referă la cantitatea limitată în care se găsesc diferite lucruri– nu toţi oamenii
sunt bogaţi în lumea socială, iar banii sunt o resursă limitată);
6. Nevoile psihologice (când oamenii se simt capabili, acceptaţi, importanţi şi sănătoşi; cu toţii au
nevoia de a fi iubiţi).
În şcoală, conflictele sunt prezente atât în interiorul diverselor categorii de resurse umane care
constituie organizaţia şcolară (elevi, personal didactic, personal didactic auxiliar, personal administrativ), cât
şi între aceste grupuri, între şcoală şi familie, între şcoală şi comunitatea locală. Școala nu este doar locul
unde elevii primesc informații, ci, de asemenea, cel mai important spațiu pentru socializarea tinerilor. Tot
școala este locul unde elevii vor avea de-a face cel mai probabil cu conflicte. Cauzele conflictelor sunt foarte
diverse: interpretarea diferită a realității, informațiile insuficiente, prejudecăti, stereotipii, comunicarea
defectuoasă, lipsa de încredere, toleranța scăzută, situațiile stresante, diferențele de temperament și de valori,
invadarea spațiului personal. Analiza cauzelor poate oferi atat modalitati de prevenire, cât și solutii ale
conflictelor deja existente. Experiența școlii în prevenirea și combaterea fenomenelor de violență este relativ
limitată, stereotipă, bazată pe sancțiune și mai puțin pe prevenție.
 Tacticile de negociere a soluțiilor țin în mare parte de arbitrul conflictului. Un bun manager al
conflictelor va ști să asculte fiecare parte implicată, totul ține de înțelegerea obiectivă, detașată și superioară
a problemei ivite. Bunul-simt, logica, calmul și respectul sunt prioritare într-un asemenea ,,joc” al
caracterelor, care nu trebuie sa degenereze în spectacol.
De asemenea, pot apărea conflicte între grupuri ale aceleiaşi categorii de resurse umane, între
indivizi şi grup, grupuri şi manageri, ca şi între indivizi şi organizaţia şcolară în ansamblul ei. Printre cele
mai dese cauze se pot enunța: atmosfera competitivă a procesului educaţional; intoleranţa scăzută la
frustrare; abilităţi comunicative scăzute; incapacitatea exprimării emoţiilor negative; dorinţa de afirmare cu
orice preţ; invidia, antipatia reciprocă; lupta pentru dominarea grupului; lipsa priceperilor de rezolvare a
conflictelor; utilizarea greşită a puterii de către cadrul didactic; agresiunile nemotivate din partea colegilor,
criticile aduse familiilor lor, agresarea prietenilor; aroganța, minciunile și ridiculizarea aspectului fizic.
În soluţionarea acestor conflicte un rol determinant îl are profesorul. El trebuie să fi e un pacificator
care utilizează, însă, constructiv conflictul în vederea atingerii finalităţilor educaţionale stabilite. Acest scop
poate fi atins doar cunoscând cauzele iniţiale concrete ale conflictului apărut.
Utilizarea repetată şi consecventă a tehnicilor de rezolvare a conflictelor de către profesori va face ca
elevii să fi e capabili, după un timp, să-şi rezolve singuri conflictele şi să nu le aducă de fiecare dată în faţa
profesorului. Acest lucru are efecte beneficii asupra atmosferei din clasă, contribuind la crearea unei
comunităţi educaţionale în care elevii se sprijină unii pe alţii.
Conflictele dintre profesori sunt determinate, în special de: lupta pentru obţinerea unor avantaje;
lupta pentru obţinerea unor funcţii de conducere (şef de catedră sau de comisie metodică, membru în
consiliul de administraţie, director adjunct, director); dorinţa de a-şi satisface propriile interese (program de
lucru select); dorinţa de afirmare (obţinerea de premii de către elevii lor care participă la diverse concursuri
şcolare).
Conflictele dintre profesori şi elevi au la bază cauze multiple, printre care: nerezolvarea unor stări
mai vechi, pe fondul cărora se acumulează noi tensiuni; stimularea, aprecierea inegală practicată în
activitate: supraîncărcarea cu sarcini nediferenţiate, corelată cu evaluarea incorectă; evaluarea subiectivă a
cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv-atitudinal; acordarea unei importanţe sporite informativului şi
mai puţin formativului; nevalorificarea preocupărilor elevilor de studiu independent, de afirmare a
creativităţii, de completare a cunoştinţelor prin activităţi extraşcolare; redusa diversificare a metodelor activ-
participative şi de implicare efectivă a elevilor în activitatea de predare – învăţare; folosirea abuzivă a muncii
frontale care blochează afirmarea unor elevi; aplicarea insuficientă a variatelor forme şi reţete de comunicare
cu toţi elevii; afirmarea subiectivă a exigenţei; neacceptarea unor opinii opuse sau modificate exprimate de
elevi.; recurgerea la autoritate în rezolvarea unor probleme care se ivesc; pasivitatea sau amânarea rezolvării
unor probleme.
Un alt tip de conflict ce se poate isca într-o instituție școlară este conflictul dintre părinți și cadrele
didactice. Principalele cauze ale acestor conflicte sunt: comunicarea defectuoasă ca urmare a neînţelegerilor
sau numărului mic de contacte pe parcursul unui an şcolar; conflictul de valori şi lupta pentru putere: părinţii
au prejudecăţi bazate pe experienţele lor anterioare sau nu le este clar care este rolul profesorilor în viaţa
copiilor.
Îmbunătăţirea relaţiilor cu părinţii prin diminuarea posibilităţilor apariţiei unor conflicte presupune
informarea periodică, în scris sau verbală, a părinţiilor în legătură cu realizarea obiectivelor educaţionale, cu
reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor.
Conflictul face parte din viață pentru că el rezultă din diferențele dintre indivizi – odată acestea
acceptate, putem accepta și conflictul și chiar îl putem transforma în oprtunitate pozitivă, de cunoaștere,
echilibru și progres. Știinta rezolvării conflictelor nu presupune ignorarea, negarea, eliminarea conflictului
din viață.
 Pentru diminuarea stărilor conflictuale este important să ținem seama de anumite sfaturi:
 Nu vă surmenaţi peste măsură;
 Convingeţi-vă că vă place munca pe care o desfăşuraţi, deoarece o şi profesaţi;
 Organizaţi-vă munca;
 Nu faceţi mai multe lucruri deodată;
 Faceţi de la început orice lucru calitativ, corect pentru a nu mai fi necesar să reveniţi;
 Fiţi calm/calmă;
 Respectaţi programul zilnic pe care l-aţi stabilit deja;
 Fiţi prietenos/prietenoasă;
 Autocontrolaţi-vă stările emoţionale, violente, furia, frustrarea şi starea de agresivitate
interioară;
 Învăţaţi să posedaţi simţul umorului în abordarea unor probleme.
În concluzie, conflictul face parte din viață pentru că el rezultă din diferențele dintre indivizi – odată
acestea acceptate, putem accepta și conflictul și chiar îl putem transforma în oprtunitate pozitiva, de
cunoastere, echilibru si progres. Știinta rezolvării conflictelor nu presupune ignorarea, negarea, eliminarea
conflictului din viață.
STUDIU DE CAZ CONFLICTUAL
Conflict profesor- elev
La ora de curs din finalul semestrului, unul din elevi care a lipsit la multe ore de la curs este ascultat.
Acesta nu știe răspunsurile la întrebările recapitulative ale examinării și obține o notă pe măsura. Se
enervează și spune cuvinte obscene legate de materia respectivă în fața cadrului didactic.
Cauze:
-       pregătirea insuficienta a elevului;
-       educația din familie;
-       tulburări de comportament ale elevului;
-       stilul managerial al profesorului;
Soluții posibile:
1.    impunerea autorității profesorului prin sancționarea elevului conform regulamentului școlar
(scăderea notei la purtare, etc.) 2. negocierea conflictului (explicarea și argumentarea notei, argumentarea
comportamentului elevului).

Bibliografie:
1. Johns, G., (2006) Comportament organizaţional, Ed. Economica, Bucureşti.
2. Iosifescu, S. (2000 b) (coord), Manual de management educaţional pentru directorii de unităţi
şcolare, Ed. ProGnosis, Bucureşti.
3. Management educaţional pentru instituţiile de învătământ, 2001, ISE-MEC.
4. Management şcolar. Ghid practic pentru directorii de şcoală şi liceu, 2006, Ed. RAABE, Bucureşti.
5. R. Răduț, M.D., Bocoș, O. Chiș (2015), Tratat de management educațional pentru învățământul
primar, Editura Paralela 45

Management educational, anul I 
                                                         Managementul comunicării organizaționale și al relațiilor publice
 Neag Larisa-Corina