Sunteți pe pagina 1din 5

11.05.

2016

COMUNICARE
SITUATII DE COMUNICARE.
CONFLICTUL ŞI REGULI DE COMUNICARE IN CAZ DE CONFLICT

O comunicare de succes este cheia soluţionării constructive a conflictelor. “Cine


vorbeşte, nu împuşcă“ - aceasta este zicala la care putem reduce funcţia comunicării. În
forma sa profesionalizată sau chiar ritualizată, comunicarea joacă în toate procedurile de
soluţionare a conflictelor un rol deosebit de important. De aceea, medierea competenţelor
comunicative este un element central pentru educaţia pentru pace.

Atunci când există un conflict, procesul de comunicare este bruiat sau foarte limitat.
Trebuie să vedem aşadar mai întâi cum poate fi organizată comunicarea pentru a ajunge
la o perspectivă comună asupra conflictului şi la problemele care se află la baza lui.

Prima condiţie în acest sens este voinţa de a adăuga la propriul orizont perceptiv o nouă
concepţie diferită şi încercarea de a înţelege intenţiile celuilalt. Ameninţările, învinuirile,
afirmările nu-şi au locul aici. Ele trebuie înlocuite cu modelele cooperative ale explicării
şi înţelegerii. 

În acest scop pot fi utile diverse mijloace ajutătoare:


 
Discuţii preliminare / Discuţii-cadru, care contribuie la nivelarea căilor, la stabilirea
locurilor, a datelor, fără abordarea directă a conflictului.
Un mediu diferit (neutru); acesta face ca nimeni să nu aibă avantajul “terenului
propriu”; un cadru extern modificat poate face posibile şi unele raporturi modificate.
Reguli specifice, recunoscute: comunicarea nestructurată între partenerii (adversarii)
dintr-un conflict poate degenera cu uşurinţă într-o escaladare necontrolată. Aplicarea
unor reguli stabilite de comun acord face posibilă perpetuarea contactelor dintre
participanţii la conflict.
Terţe: acestea sunt catalizatorii. Ele veghează ca regulile să fie respectate şi încearcă
să contribuie la aplanarea conflictului, fără a lua o poziţie sau a se angaja în problemele
specifice.

Das Institut für Friedenspädagogik Tübingen e.V." a formulat 10 reguli


pentru soluţionarea constructivă al conflictelor:
6. Încredere
1. Renunţarea la uzul de forţă Aplanarea unui conflict presupune
Când un conflict ameninţă să încredere. De aceea, orice acţiune
escaladeze sau a escaladat deja, unilaterală trebuie să înceteze, propriile
părţile trebuie să renunţe la actele ce demersuri trebuind să fie transparente. 
ameninţă integritatea corporală sau
la ameninţarea adversarului. 7. Fair-play
Pentru aplanarea conflictelor trebuie să
existe reguli comune. Aceste reguli vor
2. Schimbarea de perspectivă viza toate aspectele cooperării. Este
Atribuirea unilaterală a vinei nevoie de încredere. Încrederea creşte
împiedică o prelucrare constructivă a atunci când partenerii de conflict
conflictelor. În momentul în care acţionează în spirit de fair-play.
conflictul este recunoscut ca fiind o
problemă comună, se deschid şi noi 8. Empatie
perspective. Dialogul sau medierea sunt proceduri prin
intermediul cărora se descoperă
3. Disponibilitatea de a discuta atitudinile, nevoile şi interesele
Lipsa contactelor cu cealaltă parte partenerului. Descoperindu-le, toate
conflictuală duce la închiderea căilor acestea vor fi luate în seamă în propriile
de aplanare a conflictului. Discuţiile acţiuni. Mai mult, va creşte şi
pot face posibilă o primă definire a disponibilitatea de preluare a răspunderii
obiectului conflictului. Ocazie pentru propria parte din conflict.
importantă: Pericolul unor
neînţelegeri scade. 9. Aspecte comune
Aspectele comune şi nu doar cele diferite
4. Capacitatea de dialogare vor fi recunoscute din ce în ce mai mult de
Prin dialog, adversarii învaţă să se partenerii de conflict. Va avea loc o
înţeleagă unul pe celălalt ca partener apropiere faţă de convingerile şi valorile
de conflict. De abia atunci creşte şi celuilalt.
disponibilitatea de a găsi o soluţie
comună. 10. Echilibrarea intereselor şi concilierea
Se dezvoltă o nouă relaţie între părţile
5. Mediere implicate în conflict. În cazul ideal se va
Nici atunci când nu se poate ajunge găsi o soluţie, care va satisface, măcar
la un dialog, situaţia nu este încă parţial, interesele ambelor părţi şi
disperată. Deseori ajută ca într-o concilierea va fi astfel posibilă.
asemenea situaţie să apară o "parte
terţă" care să medieze.

Comunicare în spirit de fair-play şi aplanarea conflictului după Thomas Gordon

Thomas Gordon, un psiholog american din şcoala umanistă, a devenit cunoscut prin
concepte de  comunicare precum “conferinţa familiei”, “conferinţa profesorilor” şi
“conferinţa managerilor”. Aici este vorba despre reguli generali valabile pentru
comunicare şi aplanarea conflictelor după reguli universal valabile, în spirit de fair-play.
Respectul reciproc şi înţelegerea celuilalt fac posibilă o soluţionare a conflictelor în care
să nu existe învingători sau învinşi. Scopul este ca oamenii să înveţe să se impună pentru
îndeplinirea propriilor necesităţi, fără a neglija însă nevoile celorlalţi, preîntâmpinând
astfel dezvoltarea unor sentimente precum frustrarea sau resemnarea. Mai mult, scopul
este ca oamenii

să se deschidă unii faţă de ceilalţi (să-şi arate nevoile, sentimentele, dorinţele, efectele


comportamentului celorlalţi asupra lor), în loc să-i analizeze şi să-i subestimeze pe
ceilalţi,
să se asculte cu atenţie unii pe ceilalţi şi să îi ajute pe alţii să se exprime clar,
să soluţioneze conflictele într-un mod creator şi care să fie pe placul tuturor,
să-şi dezvolte capacităţi consultative, pentru a-i sfătui pe ceilalţi cum să-şi rezolve
conflictele.
 
Regulile comunicării ne dau o mână de ajutor în cazul situaţiilor de conflict

Să vorbim despre noi înşine, să vorbim la persoana I singular.

Să rămânem obiectivi, să nu îl jignim, rănim sau provocăm pe celălalt.

Să recunoaştem nevoile celuilalt.

Să rămânem la obiectul discuţiei, să nu deviem.

Să-l lăsăm pe celălalt să vorbească, să-l ascultăm.

Să căutăm o soluţie comună.

Să ne ţinem de regulile stabilite.

Cele mai importante elemente dintr-un proces de comunicare în spirit de fair-play


sunt următoarele:
 
oamenii trebuie să se exprime clar şi la modul personal, folosind mereu persoana I
singular,
ei trebuie să recunoască şi să evite mesajele denigratoare, formulate la persoana a II-a,
ei trebuie să poată descrie comportamentele problematice în loc să le evalueze,
ei trebuie să recunoască ascultarea activă, barierele de comunicare şi să adopte acest stil
de ascultare activă,
ei trebuie să îşi exprime sentimentele,
ei nu trebuie să dea sfaturi în ceea ce priveşte comportamentul ce trebuie urmat.

Pe lângă însuşirea acestor reguli de comunicare trebuie învăţate şi unele strategii de


soluţionare a conflictelor. Strategiile pentru o comunicare în spirit de fair-play sunt:

discuţiile tip confruntare,


soluţia "toată lumea câştigă",
discuţiile de lămurire a situaţiei.

Discuţiile tip confruntare fac parte din strategiile pe care le practicăm zi de zi. Aceste
discuţii au deseori rolul de a ne impune – cu forţa şi cu riscul lezării relaţiilor personale -
sau de a nu ne impune, cu riscul ca noi să ne simţim nemulţumiţi pentru că situaţia
nedorită nu se schimbă cu nimic. Aplicând principiul fair-play-ului în procesul de
comunicare, vom vedea că există şi o a treia cale de a ne impune în faţa altor oameni,
fără să deteriorăm însă relaţia pe care o avem aceştia.
O a doua strategie este soluţia  “toată lumea câştigă”. Ea este mai potrivită în cazul unor
probleme mai complexe, care vizează adesea mai multe persoane şi unde trebuie avute în
vedere interese multiple. Aici este important să divizăm procesul de soluţionare în mai
mulţi paşi mai mici:

lămurirea nevoilor,
găsirea unor variante multiple de soluţionare,
evaluarea variantelor,
decizie,
planificarea executării soluţiilor, controlul eficienţei acestor soluţii.

Cea de-a treia cale de soluţionare a conflictelor vizează planul personal. Aici este vorba
despre lămurirea problemelor prin intermediul unei discuţii între parteneri aflaţi în relaţii
personale extrem de strânse. În dialogul dintre parteneri sunt lămurite astfel aşteptările,
nevoile şi dorinţele părţilor şi sunt luate hotărâri comune.

Obiectivul acestui training de comunicare este mijlocirea în mod pragmatic a unei


atitudini umaniste şi exersarea unor abilităţi fundamentale de comunicare, pentru o
coabitare paşnică (...). Modelul Gordon atribuie mesajului formulat la persoana I, singular
o importanţă deosebită (vezi şi textul despre "Mesajele la persoana I, singular").

Mesajele la persoana I, singular

Atunci când vorbim la persoana I, singular, înseamnă că ne luăm


răspunderea pentru cele spuse, că vrem să fim direcţi şi la obiect.
Astfel, partenerul (de conflict) nu este învinuit (“Tu ...!”); mai mult,
efectul acţiunilor sale asupra mea se află în centrul expresiilor mele.
Atunci când vorbim la persoana I, singular, înseamnă că vrem să
vorbim despre felul în care privim noi lucrurile, despre propriile dorinţe,
nevoi şi interese. Mesajele la persoana I, singular sunt mesaje cu un
stil autentic, care însă, atunci când nu este perceput decât într-o
manieră tehnocrată, poate suna oarecum fals. De aceea, acest tip de
mesaje nu trebuie folosite ca o tehnologie, ele trebuie să exprime
sentimente autentice.

Trebuie să evităm generalizările. Să nu spunem:

“Ştim cu toţii că ...”

“Asta ştie toată lumea...”

“Dacă stăm să ne gândim ...”


“Mereu acelaşi lucru ...”

“Eşti un ...”

ci:

“Mi-aş dori să ...”

“Mi-e teamă că ...”

“Asta îmi pare că ...”

“Nu sunt sigur dacă am înţeles bine ...”

Trebuie să arătăm interlocutorului nostru ce efecte a avut


comportamentul său asupra noastră:

“Atunci când spui / faci asta... eu mă simt ... pentru că asta ...”