Adolescenţa

Simone de Beauvoir se naşte la Paris, în anul 1908, într-o familie burgheză

bogată. Tatăl ei, Georges de Beauvoir era un avocat cu nu foarte mult succes, şi un bădăran

misogin care îşi bătea joc de soţia lui cu orice prilej. Aceştia rămân împreună până la

moartea lui Georges, în 1941.

Simone de Beauvoir a fost o eseistă, romancieră şi memorialistă de renume, fiind

una dintre personalităţile culturale remarcabile din prima jumătate a secolului XX.

Autoarea îşi începe cariera de scriitoare în anul 1943 cu romanul ,,Musafira”, iar după 1958

Simone îşi dedică timpul amintirii trecutului, reordonării şi fixării lui pentru scrierea

memoriilor sale. Astfel, în 1958 aceasta scrie romanul autobiografic ,,Memoriile unei fete

cuminţi’’, unde relatează fapte din viata personală, din copilărie până la vârsta de 21 de

ani.

De primii ani de viaţă, autoarea îşi aduce aminte doar ca o impresie neclară:

,,M-am născut pe 9 ianuarie 1908, într-o cameră cu mobilă albă, lăcuită (…). Un amestec

de ceva roşu, ceva negru şi ceva cald (…), mă ghemuiam în scorbura de sub birou, mă

înfăşuram în întuneric; era beznă, era cald ...”. Autoarea îşi aduce aminte, că mai ales în

primii ani de viaţă, hrănitul a fost o problemă foarte mare. Mâncatul nu era doar o

explorare şi o cucerire, era cea mai serioasă dintre îndatoririle sale, însă problema aceasta îi

privea mai mult pe părinţi: ,,O lingură pentru mămica, una pentru mama-mare, dacă nu

mănânci, n-o să mai creşti.” ,,Prin gură, lumea înconjurătoare pătrundea mult mai profund

în intimitatea mea decât prin ochi şi mâini.(…)În schimb, am profitat de privilegiul

copilăriei, care presupune că frumuseţea, luxul, fericirea, sunt lucruri care se mănâncă.”

Autoarea îşi aminteşte că toată mâncarea ce i se dădea, specifică copiilor, cum erau supele

cremă sau terciurile, îi provocau adevărate crize de revoltă, hohote de plâns, accese de furie,

-3-

astfel încât ceilalţi au renunţat repede la lupta cu ele.