juridice.rohttp://www.juridice.

ro/134397/chestiuni-controversate-privind-noua-procedura-a-judecatii-
in-cazul-recunoasterii-vinovatiei.html

Chestiuni controversate privind noua procedura a

judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei «
JURIDICE.ro
1. In Expunerea de motive la Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru
accelerarea solutionarii proceselor [1] se arata ca: ”introducerea in Codul de procedura
penala a unei institutii noi, cum este cea a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei,
raspunde nevoii de eficacitate a judecatii, contribuind la inlaturarea unor proceduri
greoaie si deseori inutile pentru stabilirea adevarului judiciar, subsumandu-se
exigentelor de ordin calitativ ale actului de justitie”.

La scurt timp dupa intrarea in vigoare a legii, art. 320 1 C. pr. pen., ce reglementeaza
aceasta procedura, a suscitat numeroase discutii in randul practicienilor.

Unele discutii au vizat continutul alin. 1 al textului mentionat, in care se arata ca ”pana
la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris
autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si
solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala”.

2. Una dintre problemele care s-au ivit a fost aceea a momentului pana la care
inculpatul poate face aceasta solicitare si ce consecinta produce faptul ca cererea de a
fi judecat pe baza probelor din cursul urmaririi penale se face dupa inceperea cercetarii
judecatoresti.

Aparent simplu, modul de rezolvare a problemei produce numeroase consecinte in

practica.

Promovare pe JURIDICE.ro

Avand in vedere ca normele de procedura sunt de imediata aplicare, apreciem ca

judecata in cazul recunoasterii vinovatiei se poate aplica in toate cazurile aflate pe rolul
instantelor de fond in care, la data intrarii in vigoare a legii, nu s-a inceput cercetarea
judecatoreasca, cu conditia ca inculpatul sa nu fie acuzat de savarsirea unei infractiuni
pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata.

Momentul limita stabilit de legiuitor, adica pana la inceperea cercetarii judecatoresti, are
valoarea unui termen de decadere. Aceasta presupune ca orice cerere formulata dupa
inceperea cercetarii judecatoresti va trebui respinsa ca tardiva.

Cu toate acestea, inculpatul a carei hotarare a fost casata sau desfiintata intr-o cale de
atac, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la instanta de fond, poate uza sau nu de
aceasta procedura in functie de limitele in care se desfiinteaza hotararea si de ultimul
act procedural considerat valabil, de la care procesul penal trebuie sa-si reia cursul.

3. O alta problema ce a suscitat discutii se refera la modalitatea in care va proceda

instanta de judecata in situatia in care in cauza sunt mai multi inculpati si numai unul
sau unii dintre acestia recunosc toate faptele retinute in sarcina lor prin rechizitoriu.
In rezolvarea acestei probleme se pot contura doua directii.

Intr-o prima varianta, instanta va proceda potrivit regulilor procedurii simplificate pentru
cei ce indeplinesc conditiile, dispunand prin incheiere disjungerea cauzei pentru ceilalti
inculpati, in cazul in care disjungerea este posibila. Inculpatii condamnati ca urmare a
”pledoariei de vinovatie” pot fi audiati ca martori in cauza disjunsa cu privire la ceilalti
inculpati. Judecatorul care a pronuntat solutia de condamnare a inculpatilor potrivit
procedurii simplificate se poate afla intr-o situatie de incompatibilitate de a judeca cauza
dispusa cu privire la ceilalti participanti la savarsirea infractiunii.

Pornind de la aceasta interpretare a textului de lege, cuprinsa intr-un studiu publicat de

Institutul Superior al Magistraturii [2], unele instante aflate intr-o astfel de situatie s-au
declarat incompatibile sa-i judece pe inculpatii fata de care au dispus disjungerea
cauzei.

Rezervele noastre legate de aceasta interpretare vizeaza doua aspecte: disjungerea si

incompatibilitatea.

Avand in vedere regula instituita de art. 32 C. pr. pen., text ce prevede ca in caz de
indivizibilitate sau conexitate judecata in prima instanta se efectueaza de aceiasi
instanta, daca are loc in acelasi timp pentru toate faptele si pentru toti faptuitorii,
apreciem ca disjungerea cauzei nu reprezinta cea mai buna solutie. Aceasta rezulta din
chiar textul de lege supus dezbaterii in care se face referire doar la disjungerea laturii
civile.

Chiar daca art. 38 C. pr. pen. permite disjungerea in cazul de incompatibilitate prevazut
de art. 33 lit. a) si in toate cazurile de conexitate nu trebuie uitata regula de baza si
anume aceea ca in astfel de situatii opereaza si primeaza reunirea, iar disjungerea
reprezinta exceptia.

Pentru argumentarea acestei opinii, raportandu-ma la dispozitiile art. 33 lit. a) si art. 34

C. pr. pen., am pornit de la situatia cand la savarsirea infractiunii au participat mai multe
persoane, care au fost trimise in judecata, iar inainte de inceperea cercetarii
judecatoresti doua dintre ele au cerut judecata in baza procedurii simplificate, in timp ce
alte doua nu au cerut aceasta. Potrivit opiniei exprimate mai sus, instanta va trebui sa
dispuna condamnarea primelor doua persoane si disjungerea cu privire la ceilalti doi
inculpati, care vor fi judecati de un alt complet. Ne intrebam care va fi modul de
solutionare a actiunii civile, avand in vedere solidaritatea ce opereaza intre inculpati,
mai ales in situatia in care primii doi inculpati nu contesta prejudiciul, tocmai pentru ca
modalitatea stabilita in rechizitoriu le convine. Instanta va condamna in solidar doar pe
primii doi, urmand ca solidaritatea sa fie stabilita cu ocazia condamnarii ultimilor doi,
sau va disjunge cu privire la primii doi latura civila pe care o va solutiona impreuna cu
cea penala ce-i priveste pe ultimii doi? Ce se va intampla in situatia in care, cu ocazia
judecarii ultimilor doi inculpati, se va constata ca intregul prejudiciu a fost comis de
primii doi, iar cu privire la acestia hotararea penala, prin care li s-a stabilit culpa sau
contributia la producerea prejudiciului, a ramas definitiva?

Pentru motivele invocate credem ca disjungerea nu este solutia cea mai buna si ca, intr-
o astfel de situatie, instanta va trebui sa se limiteze, atunci cand sunt indeplinite
conditiile prevazute de lege, la a admite cererea de judecata in baza probelor de la
dosar, urmand ca solutia ce-i priveste pe acesti inculpati sa fie pronuntata odata cu cea
pentru cei care au fost judecati potrivit procedurii obtinute.
In ceea ce priveste situatia de incompatibilitate la care se refera autorul opiniei
exprimate mai sus, apreciem ca am fi excesiv de formali daca am admite o astfel de
situatie. Analizand cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 47 si 48 C. pr. pen., se
poate observa ca situatia in discutie nu se incadreaza in nici unul dintre acestea.

Singurul caz ce ar putea fi luat in calcul este cel reglementat de art. 47 alin. 2 din
acelasi cod, care prevede faptul ca nu mai poate participa la judecarea cauzei
judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data
in cauza.

In opinia noastra, potrivit textului de lege mai sus redat, este in situatie de
incompatibilitate judecatorul care, inainte de a fi solutionat cauza, se pronunta asupra
fondului cauzei. Nu are importanta daca antepronuntarea s-a facut inainte de investire
sau in cursul procesului, daca s-a facut la prima instanta sau in caile de atac, daca s-a
facut intr-un cadru oficial sau in imprejurari ocazionale. Folosind cuvantul ”solutie”,
legiuitorul s-a referit la situatia in care judecatorul s-a pronuntat cu privire la existenta
faptei si vinovatiei inculpatului, nicidecum la alte situatii in care putem include
schimbarea incadrarii juridice [3], extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale,
pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane. De altfel, in doctrina si practica, este
majoritara opinia potrivit careia nu devine incompatibil sa judece latura civila disjunsa,
judecatorul care a solutionat anterior latura penala.

4. O alta problema pe care dorim sa o punem in discutie se refera la posibilitatea

acordata instantei de a respinge cererea prin care inculpatul solicita ca judecata sa aiba
loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.

In lipsa unor prevederi exprese apreciem ca cererea va fi analizata prin raportare la

dispozitiile art. 320 alin. 4 C. pr. pen., care prevad ca ”instanta de judecata solutioneaza
latura penala atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt
stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei
pedepse”.

Prin urmare, atunci cand faptele inculpatului nu sunt stabilite si nu sunt suficiente date
cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanta va
putea respinge cererea. Avand in vedere faptul ca toti cetatenii sunt egali in fata legii,
asa cum prevede art. 16 din Constitutie, apreciem ca aceasta dispozitie este
neconstitutionala deoarece stabileste tratamente diferite intre inculpatii a caror cerere
este admisa si cei a caror cerere este respinsa, primii beneficiind de o reducere
substantiala de pedeapsa, in timp ce ultimii nu, pentru ca faptele nu sunt stabilite si nu
sunt suficiente date cu privire la persoana lor pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Oare cui ii apartine vina?

Chiar daca textul de lege nu prevede o astfel de posibilitate, apreciem corecta opinia [4]
potrivit careia inculpatul trebuie sa beneficieze de cauza legala de reducere a pedepsei
prevazuta de art. 320 alin. 7 C. pr. pen. Aceasta in situatia in care, desi a optat pentru
aplicarea procedurii simplificate, instanta a respins cererea si a aplicat regulile de drept
comun cu privire la judecata, iar cu ocazia deliberarii, analizand materialul probator, a
constatat ca faptele descrise in rechizitoriu si recunoscute de inculpat sunt probate
dincolo de orice dubiu.

5. La punerea in aplicare a dispozitiilor art. 320 1 C. pr. pen. a mai aparut o intrebare la
care practicienii au dat raspunsuri diferite. Ea se refera la semnificatia verbului ”a
asculta”.

Intr-o opinie [5], ascultarea se realizeaza dupa ce, in prealabil, instanta atrage atentia
inculpatului asupra tuturor consecintelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate,
urmata de citirea actului de sesizare. S-a apreciat ca aceasta ascultare se axeaza
asupra recunoasterii faptelor descrise in rechizitoriu si insusirii probelor administrate in
cursul urmaririi penale si ca nu are natura juridica a unui mijloc de proba (nefiind
aplicabile prevederile art. 69-74 C. pr. pen.), ci reprezinta o activitate procesuala
obligatorie in vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasata in momentul chestiunilor
prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevazute de art. 320 1 C. pr.
pen. Caracterul obligatoriu al acestei activitati procesuale este corelativ dreptului
inculpatului de a opta pentru procedura simplificata. Autorul acestei opinii, impartasita si
de alti practicieni, a admis faptul ca aceasta procedura simplificata se poate desfasura
in lipsa inculpatului, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, in ipoteza in care
recunoasterea s-a facut in baza unui inscris autentic.

Din punctul nostru de vedere, aceasta opinie, judicios argumentata, prezinta unele
carente, sens in care dorim sa facem urmatoarele observatii:

a) Plasarea ascultarii inculpatului in momentul chestiunilor prealabile ni se pare gresita.

Din continutul art. 44 C. pr. pen., cu denumirea marginala ”chestiuni prealabile”, rezulta
ca: ”Instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care
depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ei acea chestiune este de
competenta altei instante. Chestiunea prealabila se judeca de instanta penala, potrivit
regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune.
Hotararea definitiva a instantei civile, asupra unei imprejurari ce constituie chestiune
prealabila in procesul penal, are autoritate de lucru judecat asupra instantei civile”.

Am redat textul art. 44 C. pr. pen., pentru a reliefa faptul ca nu se prevede nicaieri care
este momentul procesual in care inculpatul poate invoca aceasta chestiune si ca acest
moment poate fi situat oricand pe parcursul procesului penal, atat in faza de urmarire (a
se vedea art. 45 C. pr. pen.), cat si in faza judecatii (atat inainte de inceperea cercetarii
judecatoresti, cat si dupa inceperea acesteia).

Pentru a convinge, vom folosi acelasi exemplu pe care profesorul Tanoviceanu l-a
folosit in cursul sau de procedura penala. Facem acest lucru nu din lipsa de inspiratie, ci
pentru a aduce in prezent felul in care acest mare profesor a stiut sa aleaga exemplele
pentru a fi pe intelesul studentilor sai.

Exemplul folosit a fost urmatorul: o persoana cercetata pentru uciderea parintelui sau
contesta aceasta calitate pentru a inlatura agravanta rezultand din calitatea sa de fiu.
Situatia este valabila si in prezent. Pentru a inlatura agravanta prevazuta de art. 175 lit.
c C. pen., este posibil ca autorul omorului sa solicite a se constata ca victima nu este
tatal sau si nu se incadreaza in categoria de rude. Acest lucru poate fi solicitat in cursul
urmaririi penale, conform art. 45 C. pr. pen., sau in cursul judecatii, inainte sau in timpul
cercetarii judecatoresti. Prin urmare, ce legatura au chestiunile prealabile cu aceasta
procedura? Este adevarat, acestea pot fi invocate, conform art. 320 C. pr. pen, si
inainte de inceperea cercetarii judecatoresti, insa, in baza aceluiasi text de lege, pot fi
invocate si pe parcursul cercetarii judecatoresti.

b) Ascultarea inculpatului, prevazuta de art. 320 C. pr. pen., chiar daca aparent are
valoarea unei simple declaratii de recunoastere, nu se poate reduce la aceasta. Ea nu
se poate realiza omitand faptul ca faza judecatii este guvernata de anumite reguli.
Aceste reguli impun judecatorului si procurorului un rol activ, iar celorlalte parti dreptul
de a pune intrebari.

De altfel, ascultarea inculpatului trebuie pusa in contextul instituit de Codul de

procedura penala. La o analiza a modului de dispunere a textelor de lege rezulta ca,
intr-un proces penal, ordinea activitatilor ar fi urmatoarea :
- conform art. 320 C. pr. pen, presedintele va explica persoanei vatamate ca se poate
constitui parte civila sau poate participa ca persoana vatamata in proces;
- conform art. 3201 alin. 3 C. pr. pen., presedintele va intreba pe inculpat daca solicita ca
judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care la
recunoaste, sau dupa procedura obisnuita si va lua act de pozitia exprimata;
- conform art. 320 alin. 2 C. pr. pen., presedintele va intreba pe procuror si pe parti daca
au de formulat exceptii, cereri sau propun probe noi; in caz de raspuns negativ, instanta
declara inceputa cercetarea judecatoreasca, iar aceasta se va desfasura conform
dispozitiilor art. 321 C. pr. pen.
- conform art. 322 C. pr. pen., presedintele va dispune ca grefierul sa dea citire sau sa
faca o prezentare succinta a actului de sesizare al instantei:
- conform art. 323 C. pr. pen., instanta va proceda la ascultarea inculpatului; daca sunt
mai multi inculpati, ascultarea fiecaruia se face in prezenta celorlalti.

Apreciem ca numai dupa ce inculpatul a fost ascultat in conditiile art. 323, art. 324 C. pr.
pen., instanta se va putea pronunta in cunostinta de cauza asupra cererii acestuia de a
fi judecat pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale.

Indiferent de modul in care instanta va proceda, disjungere cu privire la ceilalti inculpati

sau continuarea judecatii in varianta propusa de noi, declaratia inculpatilor care au
beneficiat de procedura simplificata va avea valoarea unui mijloc de proba.

La o analiza atenta a dispozitiilor art. 320 C. pr. pen., se poate observa ca sub acest
aspect, legiuitorul puncteaza doua momente: cel in care inculpatul declara ca intelege
sa se judece pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, anterior inceperii
cercetarii judecatoresti si cel al ascultarii inculpatului care nu se poate realiza decat in
conditiile aratate. Mai mult, consideram ca inculpatul, care a depus declaratia autentica
la dosar, dar nu este prezent, poate fi adus in instanta, daca aceasta apreciaza
necesara prezenta sa.

In opinia noastra, ceea ce deosebeste cele doua proceduri este faptul ca in cazul
procedurii simplificate, probele din cursul urmaririi penale nu mai trebuie administrate in
mod nemijlocit de instanta in conditii de oralitate, contradictorialitate si publicitate, cum
se face in cadrul procedurii obisnuite. De altfel, nu trebuie uitat motivul introducerii
acestei proceduri si care a avut la baza niste realitati concrete, faptul ca instantele erau
nevoite sa readministreze probele din cursul urmaririi penale, chiar in situatia in care
inculpatul recunostea faptele pentru care a fost trimis in judecata.

6. Nu dorim sa punem punct subiectului abordat fara a mai pune in discutie o problema
ivita in practica si care se refera la declaratia de recunoastere a inculpatului. Cu privire
la aceasta, s-a afirmat [6] ca inculpatul nu este obligat sa recunoasca si incadrarea
juridica a faptei, asa cum a fost retinuta in actul de sesizare, putand solicita schimbarea
incadrarii juridice a acesteia, conform art. 334 C. pr. pen.

De asemenea s-a sustinut [7] ca, avand in vedere calitatea de garant al respectarii
dreptului la un proces echitabil, instanta va putea dispune excluderea probelor nelegal
sau neloial administrate, chiar daca inculpatul a solicitat sa fie judecat in baza tuturor
probelor administrate in cursul urmaririi penale.

Critica pe care o aducem acestei opinii vizeaza doar aspectul ce se refera la

posibilitatea instantei de a exclude, in aceasta procedura simplificata, anumite probe ca
nelegal sau neloial administrate. In aprecierea noastra, o conditie de admisibilitate a
cererii este ca inculpatul sa nu conteste aceste probe, iar instanta sa constate ca au
fost legal administrate. Daca instanta va constata contrariul, va trebui sa respinga
cererea inculpatului si sa solutioneze cauza potrivit procedurii obisnuite.
Dupa cum rezulta din chiar continutul art. 320 C. pr. pen., singurele probe ce pot fi
administrate in aceasta procedura sunt cele in circumstantiere.

[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. In continuare, ori de
cate ori vom face referire la ”lege”, fara vreo alta mentiune, se va intelege ca avem in vedere aceasta
lege.

[2] M. Udroiu, Explicatii preliminare ale Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea
solutionarii proceselor in domeniul penal,[3] Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, Decizia nr.
1/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 291 din 31 martie 2006.[4] M. Udroiu, op.
cit.

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

Sorina SISERMAN

Judecator, Presedintele Tribunalului Cluj

 Consideratii privind acordul de recunoastere a vinovatiei

 Pro sau contra mediere?
 Controverse si solutii cu privire la noul art. 74 indice 1 Cod penal
 Legea nr. 202/2010. Procedura penala. Comentarii si solutii. Autor: Andrei
Zarafiu