ZSCR Rezumate 1 Merged

Zilele Spitalului Clinic de
Recuperare Iași 2021

Editia a XIX-a Online Event
22-27 martie
Recuperarea
în condiții de pandemie
VOLUM REZUMATE
COORDONATORI ȘTIINȚIFICI:
Ec. Carmen CUMPĂT Prof. Dr. Florin MITU Dr. Doru BALTAG
Editura ETNA
ISBN 978-973-1985-66-4
CUPRINS
ZILELE SPITALULUI CLINIC DE RECUPERARE, 22-27 MARTIE 2021
03 CARDIOLOGIE
69 BOLI INFECȚIOASE
12 NEUROLOGIE
73 DIABET, NUTRIȚIE ȘI
BOLI METABOLICE
32 REUMATOLOGIE
78 RECUPERARE, MEDICINĂ
FIZICĂ ȘI BALENOLOGIE
39 MEDICINA INTERNĂ
91 ALTE SPECIALITĂȚI
NECHIRURGICALE
46 MEDICINA MUNCII
95 ORTOPEDIE
TRAUMATOLOGIE
54 RECUPERARE MEDICALĂ
RESPIRATORIE 100 OTORINOLARINGOLOGIE
CARDIOLOGIE
AFECTAREA CARDIACĂ ÎN INFECȚIA COVID: ROLUL DIAGNOSTICULUI
DIFERENȚIAL
Anca Luca [1,3], Adina State [2,3], Alexandru Cramba [2,3], Adelina Proca [2,3], Ioana
Ceomîrtan-Negrii [2,3], Aurelian Moraru [2,4], Florin Mitu [1,3], Mariana Floria [2,3],
[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Iași

[2] Spitalul Clinic Militar de Urgentă „Dr. Iacob Czihac”, Iași
[3] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

[4] Academia Română
Introducere Pandemia cauzată de noul coronavirus (SARS-Cov-2) apărut în 2019,

cauzator al bolii COVID-19 a împovărat sistemele medicale la nivel global prin
prezentările crescute ale cazurilor critice, cu disfuncție multiplă de organ. Considerată
inițial drept o boală cu afectare predominant respiratorie, în ultimul timp a devenit tot
mai clar impactul asupra sistemului cardiovascular, renal, neurologic, dar și asupra altor
altor organe, prin afectarea endoteliului vascular. Astfel, abordarea cazurilor cu
afectare multisistemică necesită adesea colaborare multidisciplinară.
Prezentarea cazului Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 74 de ani, cu
antecedente personale patologice cardiovasculare și psihiatrice, ce se prezintă în
serviciul de primire urgențe pentru mialgii, dispnee la eforturi medii și durere toracică
anterioară, relatând tuse cu expectorație muco-purulentă cu debut de aproximativ 3
saptămâni. Aspectul CT și pozitivarea testului PCR impun internarea pacientei pentru
infecție SARS-Cov-2 și pneumonie virală forma medie-severă. Pe parcursul internarii
pacienta prezintă desaturare severă, cu agitaţie psihomotorie, necesitând ajustarea
tratamentului psihiatric și prezintă creșteri alarmante ale troponinei înalt specifice și
procalcitoninei, precum și sindrom de citoliză miocardică, hepatocitoliză și alungire
marcată a intervalului QT. Monitorizarea biologică şi ECG seriată, în absenţa datelor
ecocardiografice a dus la efectuarea unui diagnostic diferenţial limitat de contextul
epidemiologic. Sub tratament etiologic și suportiv evoluţia a fost favorabilă, cu
externarea pacientei după12 zile de la internare.
Concluzie Cazul ilustrează complicațiile cardiace asociate infecţiei COVID-19 și
dificultatea diagnosticului diferențial în faţa unei troponine crescute în condiţii de
pandemie, precum și importanța monitorizării QTc pe durata spitalizării.
04
RECUPERAREA CARDIOVASCULARĂ – ESENȚIALĂ ÎN ABORDAREA
INTERDISCIPLINARĂ A PACIENȚILOR CU SINDROM DE APNEE OBSTRUCTIVĂ
ÎN SOMN
Ioana Mădălina Zota [1,2,3], Alexandra Maștaleru [1,3], Andra Oancea [1,3], Radu Sebastian
Gavril [1,3], Teodor Flaviu Vasilcu [1], Mihai Roca [1,3], Maria Magdalena Leon Constantin [1,3],
Radu Sascău [1,2], Cristian Stătescu [1,2], Florin Mitu [1,3]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

[2] Institutul de Boli Cardiovasculare „George I M Georgescu” Iași

[3] Spitalul Clinic de Recuperare Iași
Introducere Deși tratamentul cu presiune pozitivă continuă (CPAP) este considerat

gold-standard pentru pacienții cu sindrom de apnee obstructivă în somn (SAOS)
moderat-severă, prevalența crescută a comorbidităților cardio-metabolice impune
includerea acestora într-un program de recuperare cardiovasculară. Antrenamentul
fizic pe intervale este mai eficient în cardiopatia ischemică, insuficiența cardiacă și
sindromul metabolic, dovedindu-se util și în cazul SAOS.
Metode Pacienții R.O. și G.N. cu SAOS moderat-severă, hipertensiune arterială
esențială și dislipidemie, au fost înrolați într-un program interdisciplinar de reabilitare
cardio-respiratorie cu durata de 2 luni. Programul a inclus educație medicală, tratament
CPAP, optimizarea terapiei medicamentoase și un protocol de antrenament fizic
individualizat constând în 3 ședințe săptămânale de antrenament fizic pe intervale la
cicloergometru, fiecare cu durata de 30 de minute. În cazul pacientului G.N.
augmentarea treptei de efort a fost sever limitată de creșterea valorilor tensionale,
însoțite de cefalee, ce au impus întreruperea precoce a antrenamentului și scăderea
intensității efortului în cadrul următoarelor ședințe. Rata de aderență la protocolul de
exerciții a fost 87.5% pentru pacientul R.O. și doar 54.16% pentru pacientul G.N.
Rezultate La finalul programului de recuperare cardiovasculară pacienții au prezentat
scădere în greutate, îmbunătățirea funcției sistolice ventriculare stângi, precum și
ameliorarea capacității de efort, evaluate prin testul de efort cardio-pulmonar.
Concluzie Asocierea recuperare cardiovasculară - CPAP este benefică în cazul
pacienților cu SAOS moderat-severă. Implementarea unui protocol de antrenament
fizic pe intervale este limitată de răspunsul presor exagerat al acestor pacienți și de
aderența scăzută la tratament.
05
INCHIDERE SPONTANA A UNUI DEFECT SEPTAL INTERVENTRICULAR DUPA
INFARCT MIOCARDIC ACUT
Paloma Lascarache [1,2], Irina Esanu [1,3], Cristina Gavrilescu [1,3], Cringuta Paraschiv [1,3],
Dragos Munteanu [1,3], Diana Tatarciuc [1], Irina Gavril [1], Liliana Moisii [1,4], Dragos Negru [1,4]
[1] Universitatea de Medicina si Farmacie"Gr.T.Popa", Iasi

[2] Promedicanon, Iasi
[3] Spitalul CFR , Iasi
[4] Spitalul "Sf.Spiridon'', Iasi
Introducere O complicatie redutabila dupa un infarct miocardic acut este ruptura de

sept interventricular si crearea unui defect septal interventricular. In functie de
marimea defectului, performantele sistolice ventriculare, valoarea tensiunii arteriale
sistemice si pulmonare, manifestarile clinice pot fi acute, zgomotoase sau discrete.
Conduita terapeutica este corectia chirurgicala.
Metode In septembrie 2011, un pacient in varsta de 45 ani este diagnosticat cu
infarct miocardic acut antero-septal si tratat conservator (prezentare tardiva ).
Coronarografia a evidentiatat placi de aterom pe descendenta anterioara stanga, fara
stenoze critice (posibil vasospasm asociat ca mecanism in producerea infarctului
miocardic). Se recomanda ablatie endocavitara, (refuzata de pacient) intrucat de la 25
de ani prezenta episoade repetitive de tahicardie paroxistica supraventriculara, pe un
sindrom de preexcitatie ventriculara. Dupa 4 saptamani, instaleaza in urma eforturilor
fizice inadecvate, dispnee si palpitatii. Se precizeaza diagnosticul de defect septal
interventricular ( clinic si ecocardiografic), se recomanda corectie chirurgicala ,
refuzata de pacient. A urmat tratament cu Ramipril 5 mg/zi, Acid acetilsalicilic 100
mg/zi, Atorvastatina 80 mg/zi. S-a prezentat la control in octombrie 2012. Se constata
inchiderea defectului septal- ecocardiografie si computertomografie.
Rezultate Inchiderea spontana a unui defect septal interventricular, prin tesut fibros, a
fost mentionata la adultii tineri, in cazul etiologiei congenitale. Dupa un infarct
miocardic acut, aceasta reparare spontana este foarte rara. In 2013 , cand acest caz a
fost publicat in Anatolian Journal of Cardiology, existau doar 5 alti pacienti
diagnosticati.
Discutii Cazul prezentat are urmatoarele particularitati: infarct miocardic acut cu
artere coronare lipsite de stenoze critice, complicatie mecanica rara a infarctului
miocardic, reparare spontana a defectului septal interventricular si aritmii recurente.
06
ROLUL ANTICOAGULARII ORALE CRONICE INTR-UN SINDROM RAR
Daniela Olaru [1], Oana Petronela Oancea [1], Florin Mitu [1,2]
[2] Universitatea de Medicină și Farmacie Gr T Popa Iași
Introducere Rolul terapiei anticoagulante în sindroamele genetice rare definite prin

vasculopatii protrombotice non-inflamatorii în absența anticorpilor antifosfolipidici

rămâne controversat. În absența acestora, sindromul genetic este definit ca idiopatic,
iar vasculopatia asociată cu ocluzie arterială atât cerebrală cât și extracerebrală se
caracterizează printr-o condiție arteriosclerotic-like cu disfuncție endotelială,
inflamație perivasculară și risc crescut de agregare plachetară.
Metode Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 49 de ani, cu antecedente heredo-
colaterale neurologice semnificative, cunoscută cu Sindrom Sneddon idiopatic, ce a
debutat la vârsta de 20 de ani prin livedo racemosa. În evoluție pacienta asociază două
accidente vasculare cerebrale ischemice, ce impun anticoagulare orală cronică în scop
profilactic, inițial cu acenocumarol, ulterior cu apixaban, având în vedere prezența
epilepsiei vasculare și a evenimentelor cerebrovasculare repetitive.
Rezultate Fenotipul protrombotic asociat cu risc embolic crescut la acești pacienți
(infarcte cerebrale recurente, avorturi spontane) rezidă din deficitul de proteină Z, o
glicoproteină dependentă de vitamina K, ce intervine în cascada coagulării prin
inhibarea factorului X activat. În acest sens terapia anticoagulantă cronică devine
benefică pentru prevenția evenimentelor vasculare chiar și în absența anticorpilor
antifosfolipidici.
Discutii Terapia medicamentoasă optimă la pacienții cu Sindrom Sneddon idiopatic
rămâne încă neelucidată. Statusul biologic al anticorpilor antifosfolipidici nu este
singurul criteriu important în stratificarea riscului trombo-embolic și în ghidarea terapiei
antitrombotice în concordanță cu patogeneza bolii. De asemenea, nivelul seric al
proteinei Z la acești pacienți reprezintă o perspectivă interesantă de abordat în
trialurile clinice viitoare, având în vedere că mecanismul trombo-embolic nu a fost în
totalitate clarificat.
Cuvinte cheie: infarct cerebral, vasculopatie, anticorpi antifosfolipidici, proteina Z,
anticoagulare.
07
ABORDAREA INTERACȚIUNILOR MEDICAMENTOASE LA PACIENTUL CU
PATOLOGIE CARDIACĂ ȘI HEPATICĂ
Ștefania-Teodora Duca [1], Adriana Ion [1,2], Radu-Ștefan Miftode [1,2], Egidia Miftode [2,3],
Irina-Iuliana Costache [1,2],
[1] Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Spiridon" Iasi

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie Gr T Popa Iași
[3] Spitalul Clinic de Boli Infectioase "Sf. Cuvioasa Paraschiva" Iasi
Introducere Tratamentul hepatitei cronice cu virus C (HVC) a fost revoluționat de

apariția medicației interferon-free, care, deși prezintă beneficii dovedite, este implicată
în multiple interacțiuni medicamentoase. Comorbiditățile și comedicația frecvent
întâlnite în rândul pacienților cu HVC impun o gestionare corectă a consecințelor clinice
și a efectelor adverse terapeutice semnificative.
Metode Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 63 ani, cu antecedente
cardiovasculare semnificative tardiv diagnosticate (defect septal atrial, fibrilație
atrială, insuficiență cardiacă), ce se prezintă pentru dispnee la eforturi mici, palpitații și
edem la nivelul membrelor inferioare. Pacientul este cunoscut cu HVC pentru care
urmează tratament interferon-free. Indicațiile medicației cardiovasculare au urmat trei
direcții principale: tratamentul fribrilației atriale (optându-se pentru permanentizarea
ei), tratamentul congestiei vasculare și cel vasodilatator.
Rezultate Din punct de vedere al medicației antiaritmice, având în vedere majoritatea
interacțiunilor cu tratamentul interferon-free și a prezenței hipertensiunii pulmonare, s-
a optat pentru un blocant de canal de calciu (BCC) nondihidropiridinic. În ceea ce
privește tratamentul anticoagulant, anticoagulantele orale directe fiind contraindicate
în acest caz, opțiunea terapeutică cea mai sigură a fost reprezentată de antivitaminele
K (AVK). Statusul congestiv al pacientului a indicat utilizarea diureticelor, fiind necesară
monitorizarea tensiunii arteriale. Spre deosebire de sartani, care prezintă interacțiuni
cu agenții antivirali, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) au putut fi
recomandați în siguranță în situația prezentată. Pacientul prezenta indicație și de
tratament hipolipemiant cu statină, aceasta având însă interacțiuni importante cu
tratamentul interferon-free, inițierea ei fiind temporizată până în momentul finalizării
schemei de tratament pentru HVC. Astfel, sub tratament cu IECA, diuretic, BCC și AVK,
asociate în siguranță tratamentului interferon-free, evoluția pacientului a fost
favorabilă.
Discutii Pacienții cu HVC și multiple comorbidități reprezintă o adevărată provocare
terapeutică, întrucât tratamentul interferon-free determină rezultate nedorite în
anumite asocieri medicamentoase, motiv pentru care este necesară cunoașterea
acestor interacțiuni pentru obținerea unui beneficiu terapeutic maxim. 08
PROVOCĂRI TERAPEUTICE ÎN CONTEXTUL ARITMIEI DIN CADRUL
CARDIOMIOPATIEI DILATATIVE TOXICE
Adriana-Maria LETOS [1], Andreea LEONTE [1], Bogdan-Sorin TUDURACHI [1], Delia SALARU [1],
Cristina PRISACARIU [1], Radu SASCAU [1], Cristian STATESCU [1]
[1] Clinica de Cardiologie Medicală, IBCV „Prof. Dr.George I.M. Georgescu” Iași
Introducere Aritmiile supraventriculare și ventriculare împreună cu insuficiența

cardiaca se află într-o relație de interdependență, fiecare afecțiune predispune apariția
celeilalte.
Metode Vom prezenta cazul unui pacient în vârstă de 62 de ani care se prezintă pentru
dispnee la eforturi mici cu ortopnee și fatigabilitate. Din antecedentele personale
patologice reținem cardiomiopatia dilatativă toxică, insuficiența cardiacă cronică clasa
IV NYHA, disfuncție severă de ventricul stâng, flutter atrial, bloc major de ram stâng,
aritmie extrasistolică ventriculară. Examenul clinic și biologic susțin diagnosticul de
decompensare cardiaca globală. Electrocardiograma documentează la internare flutter
atrial 2:1 cu AVM 150/min, axa intermediară, BRS. Ecocardiografia obiectivează cord
global mărit de volum cu funcție sistolică sever diminuată prin hipokinezie globală
redusă (FE= 15-20%). Coronarografia pune in evidență artere coronare epicardice
normale. Monitorizarea holter EKG relevă episoade de fibrilație atrială, flutter atrial cu
bloc variabil, aritmie extrasistolică ventriculară.
Rezultate Suntem în fața unui pacient cu fenomene de insuficiență cardiacă globală
cu funcție sistolică sever diminuată, cu tahiaritmii supraventriculare și ventriculare. În
afară de tratamentul clasic al insuficienței cardiace cronice cu fracție de ejecție redusă
la acest pacient trebuie să luăm în calcul două opțiuni terapeutice intervenționale:
terapia de resincronizare cardiacă și implantarea unui defibrilator cardiac pentru
prevenția morții subite.
Discutii Cazul prezentat abordează terapia antiaritmică din punct de vedere
medicamentos și intervențional la un pacient cu cardiomiopatie toxică dilatativă.
09
ROLUL ECOGRAFIEI DE DEFORMARE IN EVALUAREA FUNCTIILOR CARDIACE LA
PACIENTII CU COVID-19
Eduard Dabija [1], Mircea Balasanian [1], Liviu Macovei [1], Vlad Manuca [2], Ionut Iftincai [2],
Bogdan Moldoveanu [3], Grigore Tinica [1]
[1] Institutul de Boli Cardiovasculare Iasi
[2] Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi
[3] Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi

Introducere Infectia cu virus SARS-Cov-2 afecteaza cordul prin atingerre directa –

miocardita, prin mecanism autoimun sau tromboza,, fapt observat in China si Italia la
inceputul anului 2020. Ecografia de deformare permite depistarea afectarii miocardice
si a severitatii acesteia, cu o sensibilitate superioara ecografiei standard.
Metode Am constituit un lot de 61 pacienti, cu forme diferite de COVID-19, examinati
in perioada 07.2020–02.2021, la care s-a efectuat ecocardiografia completa si
ecografia de deformare/strain la 1-4 luni de la vindecare. S-au urmarit parametrii
ecografiei standard si cei specifici ecogarfiei de deformare, conform EACVI:
strain/strain-rate ventricul stang, ventricul drept, atriu stang. S-a urmarit identificarea
unor modificari caracterisitice COVID-19 la ecografia de deformare si corelatia cu:
forma de boala, comorbiditatile, tratamentul.
Rezultate Lotul studiat:
- 61 de pacienti: - 32B/29F, varsta 18-78 ani,
- comorbiditati – 25: HT- 15, DZ- 21, obezitate-23, valvulopatii usoare-7;
- forma de boala: asimptomatic/forme usoare-39, forme medi/internati-18, forme
severe/ATI-4;
-tratament: simpotmatic-56, antivirale-41, imunomodulatoare-19, corticoizi-25,
anticoagulante-37.
- ecocardiograma standard normala sau cu modificari minime - 56 - 91,8%.
Rezultatele ecografiei de deformare:
- 49 pacienti-80,3% (26 B/23 F) au prezentat afectarea moderata a functiei ventricului
drept, cu aspect caracteristic
- 21 pacienti-34% (11B/10F) au prezentat afectarea usoara/moderata a functiei
ventricului stang,
- 7 pacienti-11,4% (4B/3F) au prezentat afectarea functiei atriului stang.
Aspecte particulare: corelarea cu examinarile anterioare, evolutia in timp a parametrilor
eco-strain dupa COVID-19 - exemplificate prin prezentarea imagisticii.
Concluzii Afectarea cardiaca in COVID-19 este relativ frecventa. Se prezinta sub
forma unei afectari moderate a ventriculului drept, izolata sau asociata cu afectarea
usoara a ventriculului stang, fara legatura cu forma de boala, comorbiditatille,
tratamentul. Miocardita de ventricul drept, cu asepct eco-strain tipic, pare a fi
caracteristica afectarii cardiace in COVID-19. 10
ROLUL IMAGISTICII MULTIMODALE ÎN MANAGEMENTUL COMPLICAŢIILOR
ARITMICE ALE SINDROAMELOR CORONARIENE ACUTE
Cristina Adam [1], Dragoş Marcu [1,2], Mara Boureanu [1], Carmen Pleşoianu [1,2], Dan Nastasă
[1], Narcis Tăbăcaru [1], Dora Astratinei [1], Radu Sascău [1,2], Cristian Stătescu [1,2]
[1] Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iaşi, Romania
[2] Universitatea de Medicinã şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, Romania

Introducere Aritmiile ventriculare reprezintă principala cauză de moarte subită la

pacienţii cu sindrom coronarian acut, indicând revascularizarea miocardică urgentă.
Principalii factori declanşatori sunt reprezentaţi de ischemia miocardică persistentă,
disfuncţia sistolică, hipoxia sau dezechilibrele hidro-electrolitice şi acido-bazice.
Metode Vă prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 51 de ani, fumător, cu sindrom
metabolic şi importante antecedente coronariene (infarct miocardic infero-lateral
vechi şi anterior recent, leziuni tricoronariene cu angioplastii coronariene multiple),
adresat în urgenţă ca urmare a unui stop cardiorespitator prin fibrilaţie ventriculară
redusă electric. Clinic, stare generală influenţată, zgomote cardiace aritmice. Biologic,
leucocitoză, dislipidemie şi retenţie azotată uşoară. Ecocardiografia evidenţiază
dilatare ventriculară stângă, cu functie sistolica sever diminuată, anevrism apical şi
regurgitări valvulare uşoare.
Rezultate S-a realizat coronarografia, ce a obiectivat stenturi permeabile la nivelul a.
descendente anterioare, ocluzie cronică intrastent la nivelul a. circumflexe şi ocluzie
cronică de a. coronară dreaptă cu indicaţie de tratament conservator. Menţionăm
iniţierea tratamentului antiaritmic cu amiodaronă la precedenta internare, cu indicaţie
de implantare a unui defibrilator cardiac în prevenţia primară a morţii subite, la acel
moment. Având în vedere evoluţia clinico-paraclinică s-a decis implantarea unui
defibrilator cardiac în prevenţie secundară a morţii subite.
Concluzii Ulterior unui episod de stop cardio-respirator resuscitat de cauză aritmică,
prevenţia secundară constituie una dintre direcţiile principale de abordare terapeutică.
Tratamentul antiaritmic eficient, dar şi proocedeele ablative contribuie semnificativ la
reducerea evenimentelor aritmice maligne. Totuşi, implantarea unui defibrilator cardiac
rămâne în continuare baza prevenţiei secundare a morţii subite aritmice.
11
NEUROLOGIE
POLIRADICULONEUROPATIA CRONICĂ INFLAMATORIE DEMIELINIZANTĂ CU
”DEBUT ACUT” – DE LA DIAGNOSTIC LA TRATAMENT
Violeta Șapira [1,2], Anca Telehuz [2], Zina Tiron [1,2], Alexandru Nechifor [1,2], Adriana Matei
[1], Mihaiela Lungu [1,2]
[1] Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei", str. Brailei nr. 177, 800578, Galati, Romania
[2] Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, str. Domneasca nr. 47, 800008, Galati,
Romania
Introducere Polineuropatia cronică inflamatorie demielinizantă (CIDP), afecțiune

inflamatorie autoimună a sistemului nervos periferic este o condiție frecvent
nediagnosticată și netratată datorită heterogenității sale de prezentare clinică și
limitărilor criteriilor de diagnostic clinic, serologic și electrofiziologic. În ciuda acestor
limitări, diagnosticul și tratamentul precoce sunt importante în prevenirea pierderii
ireversibile a axonilor și îmbunătățirea recuperării funcționale. Până în prezent nu există
studii de cercetare legate de valoarea terapiei fizice și ocupaționale în managementul
CIDP.
Prezentare de caz Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 31 de ani, care se
internează inițial pentru tetrapareză și parestezii distale la nivelul membrelor,
simptome cu debut acut, fiind diagnosticat inițial cu sindrom Guillain-Barré. Se instituie
tratament cu imunoglobuline (0,4g/kgc/zi, 5 zile), cu evoluție lent favorabilă, dar la 3
săptămâni de la externare, pacientul revine pentru agravarea deficitului motor,
dipareză facială, disfagie și tulburări respiratorii (ceea ce a impus suport ventilator). Se
consideră recădere și se efectuează o nouă cură de imunoglobuline (0,4g/kgc/zi, 5 zile)
asociat cu corticoterapie și recuperare neuromotorie, cu evoluție favorabilă. La 5
săptămâni de la oprirea corticoterapiei pacientul revine cu deficit motor distal și
parestezii. Pe baza evoluției simptomatologiei, a examenului LCR care a evidențiat
menținerea disociației albuminocitologice precum și a criteriilor electrodiagnostice se
stabilește diagnosticul de CIDP. Se instituie corticoterapie (60 mg/zi) asociată cu
terapie fizică, cu evoluție favorabilă.
Concluzii Până în prezent nu pot fi formulate recomandări bazate pe dovezi, deoarece
nici un studiu clinic nu a evaluat sistematic managementul pe termen lung al CIDP, de
aceea putem afirma doar că terapia fizică și ocupațională poate fi o parte vitală a
tratamentului pe termen lung a acestei categorii de pacienți, permitând îmbunătățirea
funcției motorii și menținerea mobilității.
13
LA GRANITA DINTRE PROTOCOALE
Raluca Ciocinta [1], Alexandra Romanov [1], Simona Prodan[1], Florentina Danciu [1],
Dan- Iulian Cuciureanu [1]
[1] secția Neurologie 1, Spitalul Clinic De urgente “Prof Dr. N. Oblu”, Iași
Introducere Cu un substrat fiziopatologic comun, accidentul vascular cerebral

ischemic si infarctul miocardic acut reprezinta cele mai importante cauze de

mortalitate si morbiditate pe plan mondial. Riscul de aparitie a unui accident vascular
cerebral dupa un infarct miocardic ramane substantial crescut pana la un an. Terapia
antiplachetara duala si statinica initiata dupa angioplastia coronariana este o
componenta importanta in managementul bolii coronariene si a bolilor
cerebrovasculare.
Metode Cazul actual este al unei paciente de 61 ani aflata in evidenta cardiologica,de
3 luni, cu infarct miocardic acut antero-septal cu PTCA cu multistent pe artera
descendenta anterioara, pentru care s-a recomandat sub tratament dublu
antiagregant plachetar cu Acid acetilsalicilic si Ticagrelor, care se prezinta in urgenta
pentru vertij si tulburari de echilibru static si dinamic, simptomatologie debutata brusc
cu 3 zile anterior prezentarii. Initial, IRM cranio-cerebral +Angio-CT nu au obiectivat
leziuni ischemice/ hemoragice acute sau stenoze/ ocluzii vasculare.In ziua 3 de
spitalizare, pacienta a acuzat vertij, urmat de hemicranie dreapta pulsatila, parestezii la
nivelul hemifaciesului drept si tulburari de coordonare la nivelul membrului superior
drept. S-a repetat IRM cranio-cerebral care a pus in evidenta o leziune ischemica
recent constituita la nivel bulbar drept.
Rezultate Factorii de risc vascular si modalitatea progresiva de instalare a deficitului
neurologic care sugereaza un mecanism atero-trombotic au determinat o dilema
terapeutica, avand in vedere tratamentul antiplachetar dual si statinic anterior, plasand
cazul la granita dintre protocoalele nationale de cardiologie si neurologie.
Concluzii Accidentul vascular cerebral ischemic survenit dupa un infarct miocardic
acut ramane o provocare atat din perspectiva etiologiei cat si a managementului de
preventie secundara adecvata.
Cuvinte cheie: accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, terapie
antiplachetara duala
14
TROMBOZA VENOASĂ CEREBRALĂ - O URGENȚĂ NEUROLOGICĂ
Thomas Gabriel Schreiner [1,2], Dorin Cristian Antal [1], Alina Săcărescu [1,2],
Andreea Merticanu [1], Adelina Soveja [1], Alexandrina Rotar [1]
[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași
[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa”, Iași

Introducere Tromboza venoasă cerebrală (TVC), deși o formă rară de accident vascular
cerebral, rămâne o urgență neurologică potențial fatală, care trebuie diagnosticată și
tratată prompt. Clinicianul poate avea dificultăți în recunoașterea patologiei, având în
vedere faptul că, cel puțin în stadiu incipient/acut, tromboza venoasă cerebrală se
prezintă sub forma unui tablou clinic divers care poate mima boli neurologice diferite.
Metode Lucrarea prezintă două cazuri din experiența clinicii care au ca scop
evidențierea abordării problematicii TVC de la diagnostic la tratamentul acut și de
recuperare. Ulterior, este realizat un review al celor mai importante date din ultimii ani
pe această temă, în care este ilustrată abordarea terapeutică modernă a TVC, fiind
menționate și viitoare direcții de cercetare care necesită efectuarea de studii clinice
cu scopul de a ameliora prognosticul pacientului.
Rezultate Deși sunt suspicionați numeroși factori de risc (status procoagulant,
infecții, traumatisme, boli sistemice), etiologia rămâne incertă într-un procent
semnificativ de cazuri. Dintre investigațiile paraclinice, tehnicile imagistice sunt
esențiale pentru susținerea diagnosticul, AngioCT și venografia IRM fiind alternative de
încredere la angiografia de substracție digitală (metoda goldstandard). În ce privește
tratamentul, ghidurile internaționale oferă direcții generale referitoare la anticoagulare,
fiind recomandată heparina cu greutate moleculară mică. În ce privește metodele
invazive de tratament (tromboliză, trombectomie) ce ar putea fi utilizate în cazurile
severe la care anticoagularea s-a dovedit insuficientă, precum și terapia simptomatică,
dovezile sunt de multe ori insuficiente.
Concluzii Ghidurile actuale oferă recomandări terapeutice satisfăcătoare,
anticoagularea cu heparină cu greutate moleculară mică fiind elementul central al
tratamentului. Sunt necesare însă noi studii referitoare la tromboliza și trombectomia
în cazul TVC și inclusiv elaborarea de noi metode de diagnostic și tratament care să
reducă mortalitatea pacientului cu TVC..
15
NEUROFILAMENTELE – UN NOU BIOMARKER ÎN MONITORIZAREA PACIENȚILOR
CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ
Alina Săcărescu [1,2], Alexandrina Rotar [1], Bogdan Ignat [1,2]
[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Clinica Neurologie

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Facultatea de Medicină
Introducere Scleroza multiplă (SM) se caracterizează printr-o evoluție impredictibilă și

o mare variabilitate a răspunsului individual la tratament. Deciziile terapeutice devin
adeseori dificile și necesită o apreciere corectă a activității bolii și a prognosticului pe
termen lung. Neurofilamentele (Nf) sunt componente citoscheletale specific
neuronale, ce sunt eliberate în lichidul cefalorahidian (LCR) și sânge ca urmare a leziunii
neuro-axonale. Având în vedere faptul că acest tip de leziune reflectă activitatea bolii,
Nf pot căpăta statut de biomarker, cu un posibil rol extrem de important în
managementul pacienților cu SM.
Metode Lucrarea de față descrie stadiul actual al cunoașterii referitor la utilizarea Nf
în monitorizarea pacienților cu SM. Pentru a îndeplini acest obiectiv, au fost căutate în
bazele de date PubMed și Scopus articole din ultimii 5 ani, folosind cuvintele cheie
“scleroză multiplă”, “monitorizare” și “neurofilamente”. Ulterior, lucrările au fost
selectate în funcție de relevanță, pornind de la titlu, rezumat și textul întreg.
Rezultate Datele actuale indică faptul că nivelul lanțurilor ușoare ale Nf este crescut
la pacienții cu SM, în special în cadrul unui puseu sau prezenței unor leziuni active
imagistic. În același timp, valorile crescute ale Nf se corelează inclusiv cu gradul de
afectare cognitivă, numărul leziunilor demielinizante, prezența anomaliilor
microstructurale și gradul de atrofie cerebrală. Un alt aspect deosebit de important
este reprezentat de posibilitatea monitorizării răspunsului la tratament. S-a
demonstrat că terapiile modificatoare de boală sunt capabile să reducă nivelul de Nf,
iar menținerea acestora la valori ridicate ar fi un bun indicator al necesității unui
“switch” terapeutic.
Concluzie Testarea lanțurilor ușoare ale Nf în ser și LCR este fezabilă și capabilă să
ofere informații importante cu privire la statusul pacienților cu SM. Sunt însă necesare
studii suplimentare pentru a determina posibile valori “cut-off” și pentru a elabora un
protocol standardizat de monitorizare pornind de la acest parametru.
16
TERAPIA BLOCANTĂ DE TNF-ALFA ȘI PATOLOGIA DEMIELINIZANTĂ A
SISTEMULUI NERVOS CENTRAL ȘI PERIFERIC
Cezara Bobric [1], Roxana Troașe [1], Tudor Genes [1], Ioan-Alexandru Chirap-Mitulschi [1],
Doru Baltag [1]
[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iași

Inhibitorii factorului de necroză tumorală (TNF) alfa reprezintă o opțiune terapeutică de

mare importanță într-o varietate de patologii inflamatorii, precum boala Crohn,
spondilita ankilozantă sau artrita reumatoidă. Până în prezent există cinci reprezentanți
ai acestei clase aprobați pentru uz clinic: infliximab, etanercept, adalimumab,
golimumab și certolizumab. Deși sunt considerați a avea un profil de siguranță relativ
ridicat, există date în literatură care sugerează o asociere între tratamentul cu
inhibitorii TNF-alfa și apariția unor demielinizări, atât la nivelul sistemului nervos central,
cât și la nivelul celui periferic. Cu toate acestea, determinarea unei relații de cauzalitate
între aceste două elemente rămâne un subiect controversat.
Ne-am propus ca în această lucrare să realizăm o sinteză a literaturii de specialitate pe
această temă, în scopul aducerii unor clarificări în ceea ce privește o eventuală relație
de cauzalitate, precum și mecanismele prin care aceasta s-ar putea concretiza.
CUVINTE CHEIE: inibitori TNF-alfa, demielinizare, infliximab,
etanercept, adalimumab, golimumab, certolizumab
17
STRATEGII TERAPEUTICE ÎN MIGRENĂ
Alexandra ROMANOV [1], Raluca CIOCÎNTĂ [1], Simona PRODAN [1], Florentina DANCIU [1],
Dan-Iulian CUCIUREANU [1]
[1] Spitalul Clinc de Urgență “Prof.Dr.N.Oblu” Iași
Introducere Migrena reprezintă o variantă de cefalee primară cu mare impact socio-

economic și personal, fiind unul dintre principalele motive de prezentare în cabinetele

de neurologie, dar și în serviciile de urgențe neurologice. Întelegerea și utilizarea
corectă a criteriilor ICHD (International Classification of Headache Disorders) conduce
la evitarea supra sau subdiagnosticării migrenei, precum și la stabilirea unui tratament
optim.
Metode Prezentăm 3 cazuri de migrenă la paciente tinere (19-28 de ani), cu diferite
profiluri evolutive, trecând în revistă panoplia de opțiuni terapeutice, de la cele mai
vechi molecule utilizate, la noile tratamente cu anticorpi anti-CGRP ( calcitonin gene-
related peptide).Vom discuta diferitele strategii de tratament al crizei migrenoase (de
la o criză la alta, în timpul aceleeași crize sau strategia stratificată), indicațiile de
inițiere a unui tratament profilactic, adaptarea acestuia în funcție de factorii de risc,
stilul de viață sau preferințele pacientului, precum și particularitățile migrenei la sexul
feminin.
Rezultate Controlul optim al migrenei atât pe termen scurt cât și pe termen lung se
obține prin adaptarea terapiei la particularitățile pacientului, evaluarea în dinamică a
eficienței tratamentului, indentificarea și modificarea factorilor negativi ce
declanșează sau întrețin durerea.
Concluzie Migrena în diversele ei forme beneficiază de un arsenal terapeutic extrem
de divers, la care se adaugă frecvent noi molecule. Simpla recomandare a unui
tratament antalgic acceptat de ghidurile de specialitate nu este suficientă. Pacientul
trebuie sa beneficieze de o strategie terapeutică personalizată în funcție de factorii de
risc și stilul său de viață.
18
CAZ RAR DE ASOCIERE A DOUĂ BOLI AUTOIMUNE: SINDROM ANTIFOSFOLIPIDIC
ȘI BOALĂ DIN SPECTRUL NEUROMIELITEI OPTICE
Maria-Larisa Hohan [1], Irina Mădălina Olaru [1], Maria Spoială [1], Georgiana Apostol [1],
Daniel Alexa [1,2], Elena Rezuș [1,2]
[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Secția Recuperare Neurologie, Iași
[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași

Introducere: Boala din spectrul neuromielitei optice este o boală autoimună

demielinizantă a sistemului nervos central care este asociată cu prezența anticorpilor
anti-aquaporină 4 (AQP4-IgG)- o aquaporină exprimată pe astrocite- la aproximativ
două treimi dintre pacienți. Pentru o treime dintre pacienții cu boală din spectrul
neuromielitei optice cu absența AQP4-IgG sunt necesare date clinice și imagistice
suplimentare. Clinic, cel mai des se manifestă prin mielită, dar și prin nevrită optică
severă sau prin sindrom de area postrema. Sindromul antifosfolipidic este o boală
autoimună care determină un status de hipercoagulabilitate fiind caracterizat de
prezența de autoanticorpi antifosfolipidici. Autoanticorpii includ anticorpi
anticardiolipinici, anticoagulantul lupic și anticorpi anti glicoproteina-β2. Efectele
procoagulante ale acestor anticorpi determină tromboze venoase și arteriale și
avorturi spontane.
Studiu de caz: Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 37 de ani, diagnosticată cu
sindrom antifosfolipidic din adolescență , care postpartum, în septembrie 2020, a
prezentat o criză de suspendare a stării de conștiență cu contractură tonică
generalizată pentru care a efectuat IRM cranio-cerebral (22.09.2020) care a relevat
tromboză de sinus transvers și sigmoid drept și de venă jugulară dreaptă, inițiindu-se
tratament cu apixaban. În noiembrie 2020 se prezintă în regim de urgență cu parestezii
și hipoestezie membre inferioare, cu caracter ascendent, ulterior asociindu-se deficit
motor paraparetic și retenție acută de urină. La examenul IRM cervico-dorsal cu
substanță de contrast (24.11.2020) s-au obiectivat arii difuze, extinse de la C6-D10
sugestive pentru mielită cervico-dorsală. Pentru a stabili etiologia patologiei s-au
continuat investigațiile prin: Anticorpii anti –aquaporină 4- titru crescut ; profil ANA
extins, patologic.
Discuții: În cazul prezentat se observă prezența concomitentă rară, a două patologii
autoimune prin prezența anticorpilor anticardiolipinici și anti-glicoproteină β2 specifici
sindromului antifosfolipidic și a anticorpilor antiaquaporină-4 specifici bolii din spectrul
neuromielitei optice, relevând-se astfel un mecanism imunologic comun.
19
UTILIZAREA TERAPIEI CU OGLINDĂ (MIRROR THERAPY) ÎN RECUPERAREA
FUNCȚIEI MEMBRULUI SUPERIOR DUPĂ ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL
Ioan-Alexandru Chirap-Mitulschi [1], Andreea Raluca Chirap-Mitulschi [2], Tudor Genes [1],
Roxana Troașe [1], Cezara Bobric [1], Doru Baltag [1]

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o cauză importantă de morbiditate și

mortalitate la nivel mondial. În cazul supraviețuitorilor, este prezent frecvent un deficit
parțial sau total a funcției membrului superior, mai mult de jumătate dintre aceștia
având o afectare severă a calității vieții, găsirea unei soluții pentru recuperarea
deficitului acestor pacienți fiind de o importanță majoră.
Terapia cu oglinda a fost descrisă inițial ca o modalitate terapeutică utilă în cazul durerii
produse de membrul fantomă. Studiile ulterioare au arătat rezultate promițătoare și în
cazul utilizării acestei tehnici pentru recuperarea funcției motorii a membrului superior
în cazul pacienților cu AVC. Se presupune că mecanismele care stau la baza efectelor
produse de această terapie sunt în legătură cu activitatea neuronilor “oglindă”, aceștia
fiind stimulați atât în cazul realizării unei mișcări cât și prin simpla observare a mișcării.
Mecanismul exact al acestei terapii rămâne însă neclar. Printre avantajele terapiei cu
oglinda se numără ușurința de punere în practică, posibilitatea utilizării terapiei la
domiciliu și aplicabilitatea la pacienții cu deficit sever. Terapia cu oglinda poate fi
folosită atât în faza acută, subacută și cronică post-AVC, efectele terapiei persistând
până la 6 luni post tratament.
Lucrarea de față prezintă o analiză a studiilor realizate pe această temă, dar și
rezultatele promițătoare ale unui studiu intervențional deschis efectuat în cadrul
Secției Clinice Recuperare Medicală – Neurologie a Spitalului Clinic de Recuperare, Iași.
Cuvinte cheie: accident vascular cerebral, deficit motor, terapia cu oglinda, membrul
superior
20
MANIFESTĂRI NEUROLOGICE ALE SINDROMULUI ANTICORPILOR
ANTIFOSFOLIPIDICI
Tudor-Marcel Genes [1,2], Cezara Bobric [1,2], Roxana Troașe [1], Ioan-Alexandru Chirap
Mițulschi [1], Doru Baltag [1], Ciprian Rezuș [2,3]
[1] Secţia de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Iaşi;

[3] Clinica III Medicală, Spitalul Clinic Județean de Urgenţe „Sf. Spiridon”, Iași.
Sindromul antifosfolipidic este o boală autoimună dobândită, mediată de anticorpi,

definită de apariția trombozei și / sau a morbidității asociate sarcinii în prezența
anticorpilor antifosfolipidici persistenți. În cadrul sindromului, anticorpii anticardiolipinic
se găsesc în 70% din cazuri, anticoagulantul lupic în 20% și anticorpii anti-b2
glicoproteină 1 în 10%, fie izolați, fie în combinație. Sindromul antifosfolipidic poate
apărea independent, fiind denumit sindrom antifosfolipidic primar, sau în asociere cu
alte patologii autoimune, cel mai frecvent lupusul eritematos sistemic.
Sindromul antifosfolipidic trombotic se caracterizează prin tromboză venoasă, arterială
sau microvasculară. Pacienții cu sindrom antifosfolipidic catastrofal prezintă tromboze
care implică mai multe organe. Sindromul antifosfolipidic obstetrical se caracterizează
prin pierderea fătului după săptămâna a 10-a de gestație, avorturi spontane recurente,
restricție de creștere intrauterină sau preeclampsie severă. Manifestarile non-
trombotice majore ale anticorpilor antifosfolipidici prezenți includ boli cardiace
valvulare, livedo reticularis, nefropatie asociată anticorpilor antifosfolipidici,
trombocitopenie, anemie hemolitică și disfuncție cognitivă.
Implicarea neurologică este predominantă în sindromul antifosfolipidic și este
responsabilă de morbiditate și mortalitate semnificativă. Au fost descrise o gamă largă
de manifestări, iar recent manifestările neurologice ale acestuia au fost clasificate ca
trombotice și non-trombotice. Manifestările trombotice ale sistemului nervos central
includ accidentul vascular cerebral, atacul ischemic tranzitor și tromboza venoasă
cerebrală. Manifestările non-trombotice ale sistemului nervos central includ disfuncția
cognitivă, migrena, crizele epileptice, un sindrom asemănător sclerozei multiple, mielita
transversă, tulburări de mișcare și simptome psihiatrice.
În prezentarea actuală ne-am propus o trecere în revistă a multiplelor complicații
neurologice legate de sindromul antifosfolipidic revizuind caracteristicile lor clinice,
prognosticul asociat și posibilitățile terapeutice.
Cuvinte cheie: sindromul antifosfolipidic, sistem nervos central, tromboză arterială și
venoasă
21
IMPACTUL INFECȚIEI CU SARS COV 2 ASUPRA PACIENȚILOR CU SCLEROZĂ
MULTIPLĂ
Roxana Troașe [1], Cezara Bobric [1], Tudor Genes [1], Ioan-Alexandru Chirap Mițulschi [1],
Doru Baltag [1],
[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Iaşi;

De la declararea bolii coronavirus 2019 (COVID-19) ca pandemie în martie 2020,

medicii s-au confruntat cu provocări uriașe în multe aspecte ale îngrijirii pacienților.
Neurologii, în special, se confruntă cu decizii complexe privind riscul de infectare
asupra pacienților diagnosticați cu scleroză multiplă. De asemenea, numeroase studii
au arătat că infecția cu SARS-CoV-2 implică sistemul nervos central și sistemul nervos
periferic ducând la sechele neurologice pe termen lung. Scleroza multiplă este o boală
inflamatorie mediată imun in care apare un atac asupra axonilor mielinici din sistemul
nervos central, distrugerea mielinei și ulterior a axonilor în grade variabile. In cele mai
multe cazuri, boala urmeaza un model recurent remisiv, cu episoade pe termen scurt a
deficitelor neurologice care se remit complet sau aproape complet. Lucrarea de față
propune o sintetizare a ultimelor cercetări asupra pacienților diagnosticați cu scleroză
multiplă și infectia cu virusul SARS COV 2. Scleroza multiplă în sine nu crește riscul de
infecție cu virusul SARS-COV 2 .Este necesară gestionarea corectă a simptomelor
COVID-19, dar și a celor de tipul sindromului pseudogripal, apărute ca efecte adverse
ale tratamentului cu IFN b1a și b1b și Glatiramer acetat. IFN b1a și b1b au efecte
antivirale demonstrate, deci ar putea fi benefici. Sunt folosiți în prezent , în studii
clinice. Anumite tratamente imunosupresoare sau de reconstituire imună, indicate
formelor înalt active de boală ar putea crește riscul la infecții prin scăderea numărului
limfocitelor (în special a celor de tip T).
22
CONSIDERATII ASUPRA TRATAMENTULUI CU NATALIZUMAB SI LEUCOCITOZA
PERSISTENTA LA UN LOT DE PACIENTI CU SCLEROZA MULTIPLA RECURENT
REMISIVA
Marc Daniel Stoica [1], Claudia Dumea [1], Oana Ungureanu [1], Cristina Grosu [1,2]
[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

Natalizumab (Tysabri®) este un anticorp umanizat recombinant anti α4-integrina de pe

suprafata leucocitelor, aprobat in Romania din 2006 in linia a doua pentru tratamentul
sclerozei multiple forma recurent remisiva foarte activa, dovedindu-si eficacitatea prin
scaderea numarului de pusee si incetinirea progresiei dizabilitatii. Printre efectele
adverse cel mai frecvent se numara tulburari ale sistemului imunitar, cum ar fi reactii
de hipersensibilitate, urticarie, infectii, dar cea mai de temut ramane
leucoencefalopatia multifocala progresiva (LEMP), raportata cu un risc mai mare la
pacientii pozitivi pentru virusul John Cunningham, cu tratament mai mult de 2 ani.
Prezentam 2 cazuri de pacienti diagnosticati cu scleroza multipla recurrent remisiva
din Clinica de Neurologie a Spitalului Clinic de Recuperare Iasi, ambii in tratament cu
Natalizumab. Primul pacient a urmat tratament cu Natalizumab mai mult de 2 ani, cu
titru crescut de JCV si in al cincilea an de tratament a dezvoltat LEMP ca si efect pe
termen lung, cu un prognostic nefavorabil. Celalat caz, al unei paciente care a urmat
tratament cu Natalizumab timp de 2 luni si ulterior a prezentat reactii adverse precoce.
Urmarirea pacientilor cu scleroza multipla ce sunt sub tratament cu Natalizumab pe
termen lung in cadrul unor studii observationale cat mai de lunga durata este necesara
pentru stabilirea de protocoale pentru managementul efectelor adverse precoce si pe
termen lung.
Cuvinte cheie: Natalizumab, LEMP, efect advers.
23
DEBUT RAR IN SCLEROZA MULTIPLA
Oana Ungureanu [1], Claudia Dumea [1], Marc Daniel Stoica [1], Cristina Grosu [1,2]

Scleroza multipla este o boala neurologica demielinizanta, cel mai frecvent

diagnosticata la adultul tanar, fiind totodata si o cauza importanta de invaliditate.
Simptomatologia tipica intalnita la debut este reprezentata de nevrita optica, deficit
motor, tulburare de sensibilitate, afectare cerebeloasa. Literatura de specialitate
descrie si alte manifestari, mai rar intalnite la debut precum sindroame psihiatrice,
crize epileptice, sindroame algice, misscari involuntare, care pot intarzia diagnosticul
precoce si, respectiv, initierea terapiei imunomodulatoare. Am analizat un lot de 105
pacienti aflati in evidenta Clinicii de Neurologie a Spitalului Clinic de Recuperare Iasi,
diagnosticati cu scleroza multipla recurent remisiva, aflati deja in programul national de
tratament. In urma analizei statistice, varsta medie a lotului de studiu a fost 39,5 ani,
fiind compus din 70 femei si 35 barbati. S-a analizat simptomatologia de debut a bolii si
majoritatea pacientilor au prezentat debut prin deficit motor, urmat de cel prin deficit
senzitiv, ulterior prin nevrita optica, sindrom vestibular, afectare de nervi craniei si
sindrom cerebelos. De asemenea s-au evidentiat 2 cazuri cu debut psihiatric, 2 cu crize
epileptice si 1 caz cu distonie paroxistica. Studii observationale mari sunt necesare
pentru a oferi date suplimentare legate de simptomatologia rara la debutul bolii pentru
un diagnostic precoce si imbunatatirea calitatii vietii pacientilor cu scleroza multipla.
24
CORELAȚII ȘI PARTICULARITĂȚI LA CAZ PENTRU AFECȚIUNILE DIN SPECTRUL
CIDP-LIKE
Dorin Cristian Antal [1], Lenuta Barsanu [1,2], Alexandrina Rotar [1]
[2] Spital de Urgenta N. Oblu Iasi
Introducere: Polineuropatiile demielinizante cronice dobandite(CADP) constituie un

grup heterogen important de afectiuni imun-mediate ale sistemului nervos periferic cu

afectare primara a ciclului mielinei. Acestea reprezinta entitati grefate pe un teren
clinico-patologic partial similar, ce necesita recunoastere nosologica in principal pentru
caracterele evolutiv-terapeutice.
Metode: Categoriile principale recunoscute ca fiind variante fenotipice in cadrul CADP
constau in Polineuropatia demielinizanta inflamatorie cronica(CIDP), Polineuropatia
senzitivo-motorie demielinizanta multifocala(MADSAM), Neuropatia motorie
multifocala(MMN), Polineuropatia demielinizanta simetrica distala(DADS). Acestea
sunt responsabile de un pattern de afectare clinico-patologic particular, modificari
variabile paraclinice(Neurografie si Examenul LCR) si raspuns individualizat la
tratamentul imunomodulator. Literatura de specialitate recunoaste sub acelasi
spectru si CISP, CANOMAD, precum si variantele CIDP, dar cu un procent de incidenta
minim.
Rezultate: Prototipul patologic clasic, CIDP, este caracterizat prin afectare senzitivo-
motorie simetrica cu pattern dependent de lungime si evolutie lent-progresiva,
modificari de proteinorahie la examenul LCR, parametri de demielinizare in cadrul
neurografiei, aspect anatomopatologic tipic la biopsia nerv sural si raspuns favorabil la
tratamentul imunomodulator. In contrapondere, MMN este intalnita mai frecvent la
sexul masculin, cu afectare primar motorie si aspect clinic asimetric, predominant la
membrul superior, cu titru crescut al anticorpilor anti-GM1 si mentiunea
corticorezistentei, dar cu pastrarea caracterului cronicitatii. Suspiciunea de MADSAM
se impune in cazul debutului senzitivo-motor la nivelul unui singur membru, partial si
ectromielic, cu evolutie lenta, anticorpi anti-gangliozide(25%) si raspuns favorabil
multimodal. Entitatea DADS este subdivizata in DADS-M(asociat cu proteina M) si
DADS-I(idiopatic). Desi DADS-I prezinta un raspuns partial la imunoterapie, DADS-M se
prezinta cu un fenotip senzitivo-motor simetric, distal, refractar la majoritatea liniilor
terapeutice independent de titrul anticorpilor anti-MAG.
Concluzii: Beneficiul incadrarii CADP in fenotipuri autonome variate confera
clinicianului un suport stabil in particularizarea prognostica si terapeutica. Cunostintele
privitoare la etiopatogenie si
diagnostic sunt in continua expansiune, cu rezultat marcat asupra oportunitatilor de
identificare si tratament.
25
PARTICULARITĂȚI ÎN ENCEFALITA AUTOIMUNĂ
Dragoș-Andrei Spînu [1]
Introducere: Encefalitele autoimune reprezintă un grup de afecțiuni cerebrale cu

substrat autoimun sau inflamator, caracterizate în principal prin simptomatologie
neuropsihiatrică, precum tulburări de comportament, deficit cognitiv, crize epileptice

sau mișcări anormale. Importanța recunoașterii acestui diagnostic a fost evidențiată
de studiile epidemiologice care arată o incidență cel puțin similară cu cea a
encefalitelor infecțioase și un prognostic mai rezervat, dar adesea dependent de
întârzierea în debutul tratamentului.
Metode: În fiziopatologia encefalitei autoimune recunoaștem în prezent două mari
clase de anticorpi, separate în funcție de rolul patogen și asocierea cu un neoplasm:
anticorpii onconeuronali, cu țintă intracelulară, asociați sindroamelor neurologice
paraneoplazice și fără implicare directă în patogenie și anticorpii dirijați contra
membranelor celulare, mai rar asociați neoplasmelor, cu rol patogenic. Diagnosticul
pozitiv este deseori dificil, în special în centrele nespecializate. În această perspectivă,
o echipă internațională de experți a propus în 2016 un demers diagnostic bazat pe
criterii clinice si investigații la îndemână, pentru a permite efectuarea unui tratament
preliminar, în așteptarea rezultatelor de laborator.
Rezultate: Vom prezenta fenotipuri clinice și paraclinice ale encefalitelor autoimune
mediate de anticorpi, precum și date recente din literatură relevante pentru tratament,
monitorizare si prognostic.
Concluzii: Encefalita autoimună interesează prin prezentările ei clinice multe din
subspecialitățile neurologiei. Presupune multiple provocări, atât diagnostice, prin
variabilitatea tabloului clinic și a rezultatelor paraclinice, ce conduc adeseori la întârzieri
în emiterea suspiciunii diagnostice, cât și legate de dificultatea accesului la unele
investigații de laborator sau linii terapeutice.
26
SCLEROZA MULTIPLA PRIMAR PROGRESIVA - DE LA DIAGNOSTIC LA
TRATAMENT
Adelina Soveja [1], Alina Sacarescu [1], Dorin Antal [1], Andreea Merticaru [1], Thomas Schreiner
[1], Alexandrina Rotar [1]
[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi
Introducere: Aproximativ 10-15% dintre pacientii cu Scleroza multipla (SM) prezinta

dizabilitate neurologica progresiva, afectiune cunoscuta sub denumirea de Scleroza

multipla primar progresiva (SMPP). Aceasta a fost in trecut recunoscuta pentru
dificultatile ridicate de managementul bolii, care insa se dovedeste in prezent o
afectiune ce poate fi tratata corespunzator. SMPP ofera in prezent tot mai multe
oportunitati in intelegerea Sclerozei multiple, iar dintr-o perspectiva practica un
substrat clinic pretios pentru studiul si tratamentul dizabilitatii progresive in SM.
Metode: Se prezinta doua cazuri de SMPP din evidenta clinicii, prin prisma
particularitatilor clinice, instrumentelor diagnostice actuale si prognosticului acestor
pacienti, avand in vedere posibilitatile terapeutice contemporane.
Rezultate: Comparativ cu forma recurent remisiva (SMRR), pacientii cu SMPP prezinta
o varsta mai inaintata la debut si o proportie mai mare dintre acestia sunt barbati.
Leziunile inflamatorii ale substantei albe sunt mai putin evidente in SMPP, insa pot fi
remarcate pierdere axonala difuza si activare microgliala in substanta alba cu aspect
imagistic normal, aditional demielinizarii corticale, iar examinarea IRM pune in evidenta
atrofie si leziuni intrinseci ale substantei cenusii si albe.
Concluzii: Explorarea IRM cerebrala si coloana vertebrala reprezinta investigatii vitale
pentru diagnostic; terapiile imunomodulatoare clasice (interferon beta, glatiramer
acetat) se dovedesc ineficiente, astfel intelegandu-se necesitatea dezvoltarii unor
terapii imunosupresoare adecvate.
27
SINDROMUL GUILLAN BARRE ASOCIAT INFECTIEI COVID
Daniela Luca [1], Irinel Rascanu[1], Iulia Temusco [1]
[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi
Introducere: De la inceputul aparitiei primelor cazuri de infectare cu virusul Sars-Cov2,

s-au raportat si posibile efecte secundare neurologice de tipul sindromului Guillan

Barre, insa fara a exista un fundament concret in sustinerea acestei teorii. Obiectivul
acestei lucrari este de a analiza asocierea intre infectia COVID 19 si sindromul Guillan
Barre in randul populatiei adulte.
Metode: In vederea efectuarii acestei lucrari, am utilizat date si informatii din bazele de
date stiintifice : PubMed, MEDLINE.
Rezultate: Am inclus 10 articole din cadrul PubMed si MEDLINE, in care pacientii
infectati cu virusul Sars-Cov2 au prezentat simptome caracteristice sindromului
Guillan Barre.
Concluzii: Din cauza numarului mic de cazuri raportate in fiecare studiu ,nu s-a putut
stabili daca prezenta simptomatologiei neurologice si implicarea axonala sunt
caracteristici tipice care sa ateste asocierea infectiei COVID 19 cu sindromul Guillan
Barre.
28
EVALUAREA COMBINATĂ PEV-OCT LA PACIENȚII CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ ȘI
DISFUNCȚII VIZUALE
Doru Baltag [1], Ioan-Alexandru Chirap Mitulschi [1], Tudor Genes [1], Cezara Bobric [1],
Roxana Troașe [1], Andreea Ciapă [1]

Nevrita optică este cea mai comună și frecvent prima manifestare clinică a sclerozei
multiple, boală caracterizată prin două procese diferite: inflamația și
neurodegenerarea. Degenerarea este procesul patologic responsabil de evoluția
disabilităților. Retina este unică în sistemul nervos central: conține axoni și țesut glial
dar nu și mielină, fiind structura ideală pentru vizualizarea procesului de
neurodegenerare. Înregistrarea potențialelor evocate vizuale (PEV), prin măsurarea
valorilor latenței și amplitudinii undei P100, oferă informații despre demielinizarea
căilor vizuale sau degenerarea nervului optic, fiind un instrument electrofiziologic
important pentru aprecierea severității unei nevrite optice, a evoluției acesteia sau
detectarea unei leziuni infraclinice. Tomografia în coerență optică (OCT) este o
metodă imagistică non-invazivă pentru a vizualiza structurile retiniene, topografia
nervului optic, grosimea stratului fibrelor nervoase peripapilare și a celulelor
ganglionare, care se corelează cu pierderea axonală. Subțierea fibrelor optice apare la
1-3 luni după faza acută. Reducerea stratului fibrelor nervoase retiniene cu
aproximativ 10-14 microni este maximă la 3-6 luni după episodul acut și stabilizarea
se observă la 7-12 luni Prezenta lucrare urmărește complementaritatea PEV/OCT în
urmărirea evoluției nevritei optice la un număr de 7 pacienți cu scleroză multiplă, cu o
vechime variabilă a afectării oculare.
Cuvinte cheie: scleroză multiplă, potențiale evocate vizuale, OCT
29
AFECTAREA COGNITIVA IN SCLEROZA MULTIPLA
Silvia Mihaela Bulai [1], Bogdan Ignat [1]
Declinul cognitiv apare la 40-70% dintre pacientii cu scleroza multipla. Desi este
caracteristic stadiilor avansate de boala si formelor progresive, studiile recente arata

faptul ca pacientii prezinta semne de afectare cognitiva inca din stadiile precoce de
boala. Acest fapt este un factor important de dizabilitate, independent de degradarea
in plan neurologic.
Examenul neurologic si incadrarea folosind scorul EDSS sunt la indemana clinicianului in
evaluarea periodica a pacientului cu scleroza multipla. Cu toate acestea, pentru
identificarea precoce a afectarii functiilor cognitive, aceste unelte sunt de cele mai
multe ori insuficiente, fiind necesara o cautare activa a deficitelor cognitive, folosind
teste consacrate. Testele ce se adreseaza evaluarii capacitatilor mentale sunt de cele
mai multe ori consumatoare de timp, necesita rabdare si atentie atat din partea
medicului, cat si a pacientului. Exista mai multe astfel de baterii de testare, ce se
adreseaza diferitelor domenii ale cognitiei, sunt reproductibile si sensibile. Cu toate
acestea, nu exista un consens in privinta unei secvente validate de testare, care sa fie
usor de aplicat si repetat periodic de catre medicul neurolog in urmarirea pacientilor.
Consideram aceasta problema ca fiind una de actualitate, ce necesita un efort
bilateral, atat din partea medicului, cat si a pacientului, pentru a putea imbunatati
calitatea vietii pacientului cu scleroza multipla.
30
BOLI NEUROMUSCULARE SI COVID-19
Iulia Temusco [1]
[1] medic rezident neurolog
Bolile neuromusculare se manifestă prin simptomatologie de tip motoneuron periferic

și cuprind bolile nervilor periferici, bolile mușchilor și bolile joncțiunii neuromusculare.
Conform neuromics (2016), 500.000-600.000 europeni sufera de boli rare

neuromusculare.Apariția simptomelor și stabilire a diagnosticului de boala
neuromusculara poate apărea în orice moment al vieții.Pandemia cu coronavirus 2019
(COVID-19) are potențialul de a afecta în mod disproporționat și grav pacienții cu boli
neuromusculare si într-o perioadă scurtă de timp, a provocat deja reorganizarea
sistemului de îngrijire.Lucrare trece in revista (1) potențiale complicații
neuromusculare asociate COVID-19 , (2) evaluarea riscului asociat COVID-19 la
pacienți cu boală neuromusculară preexistentă, (3) management terapiei
imunosupresoare și imunmodulatoare in timpul pandemiei de COVID-19, (4) vaccinarea
anti-COVID-19 la pacienti cu boli neuromusculare. Obiectivele principale ale
cercetărilor clinice în timpul pandemiei de COVID-19 sunt de a dezvolta cele mai bune
ghiduri bazate pe dovezi și de a minimiza morbiditatea și mortalitatea legată de COVID-
19 a pacienților cu boli neuromusculare.
31
REUMATOLOGIE
SARCOIDOZA - EFECT PARADOXAL AL TERAPIEI CU AGENȚI ANTI TNF-ALFA
Tatiana Dragomir [1], Claudia Banu [1], Anca Cardoneanu [1], Elena Rezuș [1]
[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Clinica de Reumatologie I, Iași, România
[2] UMF "Gr.T.Popa", Iași
Blocanții TNF-alfa au influențat major evoluția, prognosticul și calitatea vieții pacienților

cu Artropatie psoriazică. Acești agenți pot determina însă o serie de efecte paradoxale,
printre care manifestări cutanate, oftalmologice și gastrointestinale. Raportările din
literatură menționează de asemenea, apariția sarcoidozei și a leziunilor granulomatoase
ca fenomen paradoxal al terapiei biologice cu agenți anti TNF-alfa.
Obiective Vom prezenta cazul unei paciente cu Artrită psoriazică care dezvoltă
sarcoidoză pulmonară în timpul tratamentului cu blocanți TNF-alfa.
Metode Pacienta G.M., diagnosticată în 2018 cu Artropatie psoriazică a urmat inițial
tratament cu Metotrexat 10mg/săptămână subcutanat, cu răspuns terapeutic
subliminal, în asociere cu intoleranță digestivă si sindrom de hepatocitoliză, apărute
după 2 luni de tratament. Ulterior s-a înlocuit tratamentul cu Leflunomid 20mg/zi, oprit
după 9 luni din cauza persistenței unei activități înalte a bolii. Urmează din noiembrie
2019, tratament biologic cu Etanercept 50mg/săptămână subcutanat. După
aproximativ 1 an de terapie, pacienta acuză apariția dispneei, însoțite de tuse seacă și
astenie fizică.
Rezultate Evaluarea clinică, biologică și investigațiile pneumologice, inclusiv computer
tomografie toracică (care relevă prezența de leziuni infiltrative bazal bilateral,
adenopatii mediastinale centimetrice) și fibrobronhoscopie cu examen histopatologic
(care evidențiaza microgranuloame bine definite fără necroză) stabilesc diagnosticul
de Sarcoidoză stadiul II radiologic. Testul Quantiferon și examenul spută BK negative,
exclud o infecție tuberculoasă. Se decide întreruperea tratamentului cu Etanercept.
Reevaluarea imagistică pulmonară ulterioară la 4 luni indică o regresie a leziunilor
inițiale.
Concluzii In timpul tratamentului cu blocanți anti TNF-alfa trebuie să ținem cont de
posibilitatea apariției sarcoidozei ca efect paradoxal al acestor agenți, acordând o
atenție aparte pacienților care urmează o astfel de terapie. Monitorizarea periodică, cât
mai frecventă a pacienților poate fi benefică în scopul descoperirii precoce a leziunilor.
33
UN CAZ RAR DE CALCINOSIS UNIVERSALIS ÎN CADRUL SINDROMULUI OVERLAP
Andra-Maria Mircea-Vicoveanu [1,2], Diana Popescu [2,3], Maria-Alexandra Burlui [1,2],

Elena Rezuș [1,2], Ciprian Rezuș [2,3],
[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Clinica I Reumatologie, Iași
[2] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”
[3] Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, Clinica Medicală III, Iași
Calcinoza cutanată (calcinosis cutis) reprezintă depozitarea în piele și țesuturi a unor

compuși de calciu insolubili și poate apărea în cadrul sclerodermiei sistemice,
dermatomiozitei, lupusului eritematos sistemic, sindromului CREST. În dermatomiozită
calcificările apar de 3 ori mai frecvent în boala juvenilă decât în cea cu debut la vârsta
de adult, putând fi întâlnită la 40% dintre pacienți. Forma difuză (calcinosis universalis)
este excepțională.
Metodă studiu de caz
Rezultate Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 49 de ani, diagnosticată în
decembrie 2015 cu sindrom overlap (dermatomiozită și sclerodermie sistemică).
Simptomatologia a debutat cu 3 luni anterior diagnosticului, prin dispnee la eforturi
medii, fatigabilitate marcată, mialgii difuze, slăbiciune musculară la nivelul centurilor,
fenomen Raynaud și artralgii cu caracter mixt la nivelul mâinilor, cu evidențierea
leziunilor cutanate tipice pentru dermatomiozită. Pacienta prezenta numeroase plăci și
noduli dermici fermi, cu secreție albicioasă, sugestivi pentru calcinoză cutanată, la
nivelul brațelor și feselor. Capilaroscopia a decelat aspecte specifice sclerodermiei
sistemice stadiu incipient, iar electromiografia a evidențiat un traseu de tip miogen la
nivelul mușchiului deltoid stâng. Pacienta a urmat diverse scheme terapeutice,
actualmente fiind în tratament cu Hidroxiclorochină 400 mg/zi, Azatioprină 100 mg/zi,
Metilprednisolon 8 mg/zi și Nifedipin 20 mg/zi. Evoluția clinică a fost favorabilă, cu
normalizarea enzimelor musculare, remiterea mialgiilor și slăbiciunii musculare,
ameliorarea aspectelor cutanate specifice, însă cu extinderea și agravarea calcinozei
cutanate, motiv pentru care la internarea din ianuarie 2021 se inițiază tratament cu
acidum pamindromicum 1 mg/kg p.i.v.
Concluzii Particularitatea cazului o consituie forma de calcinosis universalis, prezentă
de la debutul simptomatologiei și care s-a agravat treptat, în ciuda tratamentului urmat
și a evoluției clinice și biologice favorabile. Provocarea constă în tratamentul calcinozei,
studiile efectuate la pacienții cu dermatomiozită juvenilă prezentând rezultate
promițătoare în utilizarea acidum pamindromicum, respectiv amelioarea calcinozei în
cazul tuturor pacienților și remiterea completă în cazul unui pacient. 34
O FORMĂ ATIPICĂ DE ANEMIE ÎN CADRUL SINDROMULUI OVERLAP
Diana Popescu [1,2] Andra-Maria Mircea-Vicoveanu [1,3], Elena Rezuș [1,3], Ciprian Rezuș [1,2]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie, Iași
[2] Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon", Clinica Medicală III, Iași
[3] Spitalul Clinic de Recuperare, Clinica Reumatologie I, Iași

Introducere Sindromul overlap, definit ca suprapunerea a două sau mai multe patologii
reumatismale autoimune, prezintă o formă particulară prin asocierea dintre lupus
eritematos sistemic și poliartrita reumatoidă, cunoscută sub denumirea de „rhupus
syndrome” (1971), cu o incidență de 0,01 până la 2% din totalul cazurilor diagnosticate
cu lupus și o etiopatogenie încă incomplet elucidată. Diagnosticul paraclinic al celor
două patologii ține seamă de modificările hematologice, imunologice și imagistice. În
cele mai multe cazuri, diagnosticul de poliartrită îl precede pe cel de lupus. Dintre
modificările hematologice, anemia apare în aproximativ 50% din cazuri și este adesea
normocromă normocitară, secundară procesului inflamator. Alte mecanisme ale
anemiei includ pierderile de sânge, autoimunitatea, mielotoxicitatea drog-indusă sau
boala cronică de rinichi.
Metode și rezultate Prezentăm cazul unei paciente de 92 ani, cu patologie
neoplazică, cardio-metabolică și autoimună, diagnosticată în 2002 cu poliartrită
reumatoidă și în 2019 cu lupus eritematos sistemic, ce se prezintă pentru astenie
fizică marcată, dispnee și fatigabilitate la eforturi minime. Biologic se evidențiază
sindrom anemic macrocitar sever, hiperbilirubinemie, hipocolesterolemie și valori
crescute ale lactatdehidrogenazei. După excluderea altor cauze de anemie
macrocitară, s-a considerat deficiența de vitamină B12 secundară aportului inadecvat
și medicației imunosupresoare. Sub tratament substitutiv, evoluția a fost favorabilă.
Concluzie Prezența unei anemii macrocitare la un pacient cu sindrom rhupus este
foarte rar întâlnită și impune evaluare amănunțită. Deficitul de vitamină B12 sau folați
poate determina manifestări neurologice îngrijorătoare, deoarece nu întotodeauna se
obține o remisiune completă a simptomatologiei în urma tratamentului, cu atât mai
mult cu cât pacientul este vârstnic sau asociază patologii precum diabetul zaharat.
Vârstnicii sunt predispuși deficienței de vitamină B12 sau folați, iar diagnosticul și
inițierea terapiei nu trebuie întârziate. Mai mult, stabilirea etiologiei este obligatorie,
întrucât o serie de medicamente imunosupresoare pot induce la rândul lor macrocitoză.
35
ARTROPATIA PSORIAZICĂ REZISTENTĂ LA TRATAMENT
Claudia Neagu [2], Claudia Banu [2], Maria Alexandra Burlui [1,2], Elena Rezuș [1,2]
[2] Spitalul Clinic de Recuperare, Clinica Reumatologie I, Iași

Introducere: Artropatia psoriazică este o boală inflamatorie cronică progresivă, care

apare la o treime din pacienții cu psoriazis, deși în unele cazuri leziunea cutanată
evoluează simultan sau ulterior artritei. Debutul bolii se produce tipic între 30 și 55 de
ani. Impactul asupra calității vieții este similar cu cel din artita reumatoidă. Astfel, până
la 40% dintre pacienți dezvoltă artrită erozivă și deformantă și 7% necesită protezare
articulară. Debutul precoce al bolii și întârzierea diagnosticului se asociază cu o evoluție
severă și handicap funcțional.
Metode: Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 36 de ani, cunoscută cu psoriazis
cutanat vulgar de la vârsta de 13 ani și diagnosticată cu artropatie psoriazică 15 ani
mai târziu. Debutul bolii a fost cu 5 ani anterior diagnosticului prin afectare
poliarticulară – artrită la nivelul genunchilor și articulațiilor mici ale mâinilor. Pacienta a
urmat diverse scheme terapeutice cu medicamente modificatoare de boală sintetice
convenționale și biologice din clasa blocanților de TNFα conform indicațiilor, însă fără
un răspuns favorabil, cu menținerea unui sindrom inflamator crescut, progresie
radiologică rapidă (artrită erozivă) și afectare articulară severă ce a determinat
invaliditate. În 2019, pacienta dezvoltă coxartroxă secundară bilaterală pentru care s-a
practicat artroplastie totală de șold drept, cu evoluție postoperatorie favorabilă.
Rezultate: La ultima evaluare s-a constatat o ameliorare clinică și biologică după
inițierea terapiei cu agent anti-interleukină 17 (Secukinumab), cu menținerea unei
activități scăzute a bolii.
Concluzii: Debutul precoce al bolii asociat cu o serie de factori de prognostic negativ-
afectarea poliarticulară, prezența încă de la debut al unui sindrom inflamator important
și lipsa de răspuns la un număr mare de terapii s-a corelat cu o evoluție severă a bolii și
dizabilitate.
36
SCLERODERMIA SISTEMICĂ – O PROVOCARE MEDICALĂ MULTIDISCIPLINARĂ
Alina Georgiana Papadopol [1,2], Codrina Ancuța [1,2]
[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Secția Clinică Reumatologie II

Introducere: Sclerodemia sistemică este o boală de țesut conjunctiv rară,

caracterizată prin activarea sistemului imun, injurie microvasculară și fibroză cutanată
și viscerală excesivă. Între bolile de țesut conjunctiv are mortalitatea cea mai mare,
cauza principală de deces fiind afectarea pulmonară.
Metode: Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 61 de ani, cu antecedente de
aspergilom de corzi vocale operat în decembrie 2018 și pneumopatie interstițială
difuză diagnosticată prin tomografie computerizată de înaltă rezoluție în iulie 2018,
care se prezintă în clinică în iulie 2019 pentru manifestări vasculare (fenomen Raynaud
la nivelul mâinilor accentuat în condiții de frig și stres emoțional), articulare (artralgii cu
caracter inflamator localizate la articulațiile mici ale mâinilor, însoțite de redoare
matinală minimă), respiratorii (dispnee la eforturi medii, tuse neproductivă), cardiace
(palpitații), digestive (disfagie pentru solide, pirozis), generale (fatigabilitate). Este
investigată complex clinico-biologic și imagistic, luând în atenție entități din sfera
reumatismală autoimună cu pattern sclerodermic: sclerodermie sistemică sine
scleroderma, sclerodermie sistemică cutanat difuză la debut, boală mixtă de țesut
conjunctiv sau sclerodermie paraneoplazică.
Rezultate: Coroborarea datelor clinico-biologice și imagistice, luând în atenție criteriile
VEDOSS, ne orientează spre diagnosticul de sclerodermie sistemică precoce Ac anti –
Scl70 pozitivă cu manifestări pulmonare, cardiace, vasculare, cutanate, digestive și
articulare. Dintre acestea, manifestările pulmonare (pneumopatia interstițială difuză și
hipertensiunea arterială pulmonară secundară) au un prognostic negativ semnificativ și
au ridicat probleme atât de diagnostic, cât și de tratament (în această formă de boală,
afectarea pulmonară poate avea multiple cauze, iar aplicarea precoce a unui tratament
agresiv poate fi amânată în contextul afectării multisistemice).
Concluzii: Sclerodermia sistemică este o boală autoimună, cronică, în care
identificarea și tratarea precoce a manifestărilor sistemice cu prognostic negativ este
esențială. Necesită un raționament analitic al clinicianului cu experiență și o abordare
multidisciplinară pentru obținerea unui răspuns terapeutic optim.
37
ARTRITA PSORIAZICĂ DIN PERSPECTIVA DERMATOLOGULUI
Gheucă Solovăstru Laura [1,2], Pătrașcu Adriana-Ionela [1], Halip Ioana-Alina [2],
Stătescu Laura [1,2], Stîncanu Alina [1], Porumb-Andrese Elena [1,2], Vâță Dan [1,2], Rezuș Elena
[3,4],
[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Secția Clinică Reumatologie II

[3] Clinica I Reumatologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași
[4] Disciplina Reumatologie.Recuperare, Medicină fizică și Balneologie, Universitatea de Medicină și Farmacie

"Grigore T. Popa", Iași
Artrita psoriazică este o afecțiune cronică inflamatorie, definită ca entitate, datorită

caracteristicilor clinice și radiologice distincte. Datele din literatură arată că până la
40% dintre pacienți cu psoriazis dezvoltă artrită psoriazică, iar prevalența este mai
crescută la pacienții cu psoriazis sever. În aproximativ 70 % din cazuri, psoriazisul
precede cu aproximativ 10 ani apariția artritei psoriazice, iar la 15 % din pacienți, artrita
precede apariția psoriazisului. Practica clinică consemnează și cazuri în care cele 2
entități clinice apar simultan. Artrita psoriazică se poate asocia cu oricare din formele
clinice de psoriazis (vulgar, eritrodermic, pustulos) și poate interesa orice articulație,
iar manifestările clinice ale psoriazisului la nivel articular pot fi de tipul leziunilor
deformante, distructive și anchilozante. Screeningul pacienților cu psoriazis este
extrem de valoros datorită semnelor clinice sugestive pentru diagnosticul de
artropatie psoriazică. Formele severe de psoriazis, atingerea unghială dar și localizarea
leziunilor eritemato-scuamoase pe zone topografice particulare (scalp, palme, plante),
sunt semne clinice sugestive pentru incidența crescută a artritei psoriazice.
În concluzie, dermatologul este responsabil pentru screeningul riguros al pacientului
cu psoriazis și pentru stabilirea diagnosticului prezumtiv de artrită psoriazică.
38
MEDICINĂ INTERNĂ
PACIENTUL DIABETIC CU BOALĂ MULTIVASCULARĂ
Dan Alexandru Costache [1], Raluca Lazanu Onofrei [1], Gabriel Sandu [1], Oana-Adelina Tonita
[1], Florin Mitu [1]
[1] Clinica de Recuperare Cardiovasculara, Spital Clinic de Recuperare Iasi

Introducere Diabetul zaharat reprezintă o problemă majoră de sănătate datorită

implicațiilor și complicațiilor sale multiple. Pe lângă afectarea metabolică, o atenție
deosebită o impune riscul cardiovascular asociat, fapt care a făcut ca cercetarea
medicală să-și îndrepte atenția către descoperirea unor noi tratamente, menite să
amelioreze cât mai mult evoluția clinică a bolii și să crească calitatea vieții, în special la
pacienții cu multiple comorbidități.
Metode Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 73 de ani, aflată de 10 ani în
programul de recuperare cardiovasculară, ca urmare a unui sindrom coronarian acut
non-STEMI cu leziuni tricoronariene, ce a necesitat un triplu bypass aorto-coronarian.
Pe fondul factorilor de risc, la evaluările periodice ulterioare se adaugă ca diagnostic
arteriopatia obliterante la membrele inferioare, stadiul IIb, cu o indicație de
revascularizare, temporizată din motive personale. De asemenea, tot ca patologie
asociată, este diagnosticată în 2018 cu diabet zaharat de tip 2, tratat inițial cu
antidiabetice orale, ulterior cu adăugarea în schema de tratament a Dapagliflozinei, un
inhibitor de SGLT2.
Rezultate Pozitivarea unor teste de efort necesită efectuarea de angio-CT care
relevă atât obstruarea a 2 din 3 graft-uri, cât și a arterelor coronare native,
reprezentând o indicație fermă de repetare a coronarografiei, cu o posibilă procedură
de revascularizare miocardică. Considerând toate aceste comorbidități și factorii de
risc asociați pacientei, introducerea în schema de tratament a inhibitorilor de SGLT2
reprezintă o opțiune terapeutică potrivită, date fiind indicațiile de administrare ale
acestora.
Concluzii Pacientul diabetic are un risc crescut de dezvoltare si agravare a patologiei
cardiovasculare în special pe fondul unei constelații de factori de risc. Actualmente
noile elemente de terapie farmacologică introduse în practica curentă asociate
recomandărilor din ghiduri pot asigura un management complex al acestor patologii
extrem de complexe.
40
MIOZITA INFECȚIOASĂ - O PROVOCARE DIAGNOSTICĂ
Oana Sîrbu [1], Victorița Șorodoc [1,2], Alexandra Stoica [1], Alexandr Ceasovschih [1,2],
Mihai Constantin [1], Ovidiu Petris [1] , Catalina Lionte [1], Cristina Bologa [1], Gabriela Puha [1],
Laurențiu Șorodoc [1,2],
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași
[2] Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon, Iași

Introducere Miozita poate apărea în evoluția mai multor afecțiuni printre care sunt
incluse cele infecțioase sau traumatice. La pacienții care asociază 2 sau mai multe
posibile etiologii, este uneori dificil de stabilit gradul de implicare al acestora.
Vă prezint cazul unei paciente în vârstă de 63 de ani hipertensivă, diabetică care se
prezintă pentru un episod de suspendare a stării de conștiință la domiciliu, cu
traumatism prin cădere de la același nivel urmat de frison și mialgii importante
instalate cu aproximativ 3 zile anterior internării, fără a prezenta alte simptome care ar
sugera o infecție. Clinic la momentul prezentării pacienta era afebrilă, cu stare generală
ușor influențată, normotensivă, cu imposibilitatea de atingere a maselor musculare
datorită durerii, și impotență funcțională la nivelul membrelor inferioare, dar fără
tulburări de sensibilitate. Biologic s-a decelat leucocitoză cu neutrofilie, sindrom
inflamator (CRP = 2.19 ng/dl), hiperglicemie, hiponatremie ușoară (Na = 132 mmol/l),
rabdomioliză (CK = 15754 U/L, mioglobină = 1120 ng/ml), ușoară itoliză hepatică,
sumar de urină fără bacteriurie sau leucociturie. Radiografia toracică efectuată nu
decela leziuni active pulmonare, iar ecografia abdominală nu a arătat elemente
sugestive pentru o infecție renalăsau digestivă. Hemoculturile repetate recoltate au
fost negative. Testul RT-PCR pentru virusul SARS-COV2 a fost pozitiv.
Concluzii Au fost raportate în literatură mai multe cazuri de rabdomioliză asociată cu
infecția cu SARS COV 2 atât în perioada de debut cât și în perioada de convalescență,
ca o complicație tardivă. Mecanismele implicate ar putea fi reprezentate de invazia
virală directă musculară, citokinele miotoxice sau un răspuns mediat imun. Oricum,
sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege fiziopatologia acestei afecțiuni.
41
NECESITATEA RECUPERĂRII CARDIOVASCULARE ȘI RESPIRATORII DUPĂ
INFECȚIA CU VIRUSUL SARS-COV2
Diana-Lavinia Pricope [1], Andriana Tîmbur [1], Magda Mitu [1], Florin Mitu [1]
Introducere Pacienții cu factori de risc cardiovasculari și boli cardiovasculare deja

existente reprezintă o categorie vulnerabilă în momentul asocierii infecției cu virusul

SARS-COV2, determinând agravarea patologiilor subiacente sau apariția de novo a unor
complicații cardiovasculare. Evoluţia infecţiei respiratorii este adesea severă, cu
nevoie de ventilaţie noninvazivă sau mecanică, iar prognosticul pacienţilor asistaţi pe
terapie intensivă este rezervat. Recuperarea după formele severe de infecţie COVID-
19 este obligatorie pentru diminuarea impactului funcţional al sechelelor pulmonare şi
cardiovasculare frecvent prezente.
Metodă Pacient de 66 de ani, cu antecedente patologice cardiovasculare
(hipertensiune arterială gradul 2 risc înalt), onco-hematologice (aplazie medulară
eritroidă sub terapie imnosupresoare cu Ciclosporină, actualmente în remisie) și
psihiatrice (sindrom depresiv), a fost tratat trei săptămâni în secția ATI-COVID-19 a
Spitalului Clinic de Recuperare pentru diagnosticul de infecție cu virusul SARS-COV2
formă severă, pneumonie bilaterală, insuficiență respiratorie și necesitate de ventilație
mecanică. Evoluția lent favorabilă și rezultatul negativ al testului COVID-19 îi permit
transferul în Secția Recuperare Cardiovasculară pentru supraveghere și tratament
suportiv şi de recuperare necesar post-infecției cu SARS-COV2 formă severă. La
internare, pacientul era imobilizat la pat, sever decondiţionat fizic, cu necesitate de
oxigenoterapie 6 L/min pentru a menţine SaO2 peste 90% în repaus, cu desaturare la
efort minim (alimentaţie), tahicardic. A urmat tratament recuperator complex:
medicaţie suportivă, kinetoterapie, fizioterapie.
Rezultate Evoluția a fost lent favorabilă; nevoia de oxigenoterapie a scăzut la 2 l/min,
se poate alimenta singur, poate menţine poziţia şezând şi ulterior ortostatică perioade
scurte. Continuarea la domiciliu a recuperării este urmată de creşterea suplimentară a
capacităţii funcţionale, câştigul major fiind renunţarea la oxigen şi efectuarea
activităţilor de autoîngrijire.
Concluzii Recuperarea cardiovasculară și respiratorie și principiul echipei medicale
multidisciplinare reprezintă cheia succesului în ameliorarea evoluției și a prognosticului
pacienților care au prezentat forme severe de infecție SARS-COV2.
42
PROVOCĂRI VECHI ȘI NOI ALE ANTICOAGULĂRII PACIENTULUI PROTEZAT
VALVULAR
Gabriela Dumitrescu [1,2], Luminita Vâță [1,2], Andrei Vâță [1,3], Alexandra Ștefan [4],
Daniela Crișu [5], Victorița Șorodoc [1,2], Cătălina Lionte [1,2], Alexandr Ceasovschih [1,2],
Cristina Bologa [1,2], Laurențiu Șorodoc [1,2],
[1] Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi

[2] Spital "Sf. Spiridon"- Clinica Medicina Interna II
[3] Spital Clinic de Boli Infectioase "Sf. Paraschiva"

[4] Spital "Sf. Spiridon"- Clinica de Hematologie
[5] Spital "Sf. Spiridon"- Clinica de Cardiologie
Introducere: Anticoagularea de lunga durata nu reprezină o opțiune ci o necesitate

pentru pacientul protezat valvular mecanic. Echilibrul între riscul hemoragic și cel
tromboembolic este de multe ori fragil, în special dacă vorbim despre un pacient
vârstnic cu multiple comorbidități.
Scop: Evaluarea opțiunilor tratamentului anticoagulant la o pacientă cu proteze
valvulare mecanice și trombocitopenie severă.
Material și Metodă: Pacientă în vârsta de 79 de ani, protezată valvular mecanic aortic
și mitral se prezintă în regim de urgență pentru fenomene de decompensare cardiacă
pe fondul hemoragiei digestive superioare. Ceea ce părea a fi supradozaj de Sintrom
se dovește a fi trombocitopenie severă. Endoscopia digestiva superioara nu
evidențiază o sursa certă de sângerare, dar obiectivează peteșii la nivel antral.
Evoluția este favorabilă după administrarea de masă eritrocitară, masă plachetară,
corticoterapie iv. Când lucrurile păreau a se fi corectat pacienta prezintă agravarea
bruscă a stării generale ce se dovedește a fi gripa de tip A și se impune transferul într-
un serviciu de boli infecțioase. În evoluție pacienta este dirijată către serviciul de
hematologie unde beneficiază de investigații suplimentare în vederea stabilirii
diagnosticului și optimizării schemei de tratament.
Rezultate: Când lucrurile pareau să meargă bine pacienta dezvoltă un sindrom febril
care se dovedește a fi endocardită infecțioasă protetică.
Concluzii: Pacientă vârstnică protezată valvular mecanic, fragilă, cu multiple
comorbidități care supraviețuiește numeroaselor episoade de decompensare
cardiacă și impune o abordarea multidisciplinară cu scopul eficientizării tratamentului
anticoagulant.
43
ÎNTRE MIT ŞI REALITATE LA PACIENTUL CU AFECTARE CARDIOVASCULARĂ
Diana Tatarciuc [1], Matei Eşanu [1], Oana Irina Gavril [1], Cringuţa Paraschiv [1,2],
Cristina Gavrilescu [1,2], Paloma Horjinec [1], Dragoş Munteanu [1,2], Irina Eşanu [1,2]
[2] Secţia clinică Medicină Internă, Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi
Introducere: Durerea toracică anterioară înglobează o plajă largă de patologii ce pot

conduce în evoluţia lor către prognostice variate de la un simplu discomfort minor
pană la cele ameninţătoare de viaţă. Durerea toracică reprezintă una dintre cele mai
frecvente situaţii din activitatea clinică, fiind cea mai comună cauză de prezentare la
medic în Europa însumând de asemenea între 20 şi 30% dintre cauzele de internare.
De aceea realizarea unui diagnostic diferenţial de fineţe reprezintă o provocare.
Metode: Pacienta D.I în vârstă de 48 ani, nefumatoare, fără APP semnificative, s- a
prezentat în clinică pentru durere toracică anterioară atipică cu caracter de arsură,
fără legatură cu efortul fizic, aparută şi în condiţii de repaus, cu durată de 2- 3 minute,
dispnee, valori tensionale oscilante la domiciliu şi durere la nivelul etajului abdominal
inferior. Examenul fizic obiectiv a evidenţiat zgomote cardiace ritmice cu rare
extrasistole, abdomen sensibil la palpare la nivelul hipogastrului şi flancului stâng.
Examenul biologic a obiectivat leucocitoză (leucocite= 24000), sindrom inflamator
prezent (VSH= 175, PCR= 87,23, EKG: RS, AV= 82/min, subdenivelarea segmentului
ST= 1,5 mm în derivaţiile V5-V6, RX torace obiectivând prezenţa unor opacităţi
nodulare de intensitate supracostală diseminate pe ambele arii pulmonare, consultul
ginecologic recomandând efectuarea examenului CT abdominal.
Rezultate: Investigarea prin examen CT abdominal a pus în evidenţă o formaţiune
tumorală ovariană care este punct de plecare pentru metastazele pulmonare. Astfel,
durerea toracică anterioară poate fi determinată nu numai de o posibilă patologie
cardiovasculară sugerată de aspectul electrocardiografic cât şi de afectarea plexului
brahial prin metastazarea pulmonară.
Concluzie: În abordarea fiecarui caz clinic alături de un examen clinic minuţios este
necesară şi o explorare paraclinică complexă şi punctuală. Diagnosticul durerii
toracice anterioare râmane o provocare continuă datorită variatelor etiologii
generatore de durere toracică.
44
STAREA HIPOXEMICĂ – INDUSĂ DE SINDROMUL RESPIRATOR ACUT SEVER
ASOCIAT CU CORONAVIRUSUL 2 (SARS-COV-2) – SUSPECTATĂ CA FACTOR DE
RISC PENTRU INSTALAREA STOPULUI CARDIAC
Dragos Munteanu [1,2], Maura-Gabriela Felea [1,3], Leonard Pertea [1], Alexandru Vlase [1],
Petre-Augustin Crivoi [3], Andrei Cernomaz [1],
[2] Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi

[3] Centrul Medical Preventis Iasi
Introducere: Hipoxemia severă acută, factor de risc contributiv în boala coronariană,

va modifica echilibrul acido-bazic și va precipita stopul cardiac.
Metode: Pacienții au fost evaluați prin examen clinic, electrocardiogramă, analize de
laborator și imagistică. În caz de suspiciune de pneumonie, pacienții au fost direcționați
direct către examinare toracică prin tomografie computerizată (CT).
Rezultate: Investigaţiile efectuate au relevat un sindrom inflamator marcat, o
electrocardiogramă (ECG) normală, și modificări la CT-toracic de tip opacități „în aspect
de sticlă măcinată”, specifice pentru pneumonia COVID-19.
Concluzii: Leziunile buloase și fibroza per lobulară s-au dezvoltat brusc, contribuind la
desaturarea în oxigen a sângelui arterial. În ciuda echilibrării acidozei respiratorii și
metabolice, hipoxemia severă indusă de SARS-CoV2 pare să joace un rol esențial în
declanșarea stopului cardiac, frecvent ireversibil.
45
MEDICINA MUNCII
LOCURI DE MUNCĂ, PROFESII ȘI TEHNOLOGII CU EXPUNERE LA SOLVENȚI
ORGANICI
Bogdan Mihail Diaconescu [1], Loredana Nicoleta Hilițanu [1], Dalila Arbune [2], Irina luciana
Gurzu [1,2]
[1] Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa”, Iași

[2] Secţia Clinică de Medicina Muncii, Spitalul Clinic de Recuperare, Iaşi
Introducere Solvenții organici sunt folosiți pe scară largă în industrie și sunt utilizați în
cantități mari în întreaga lume. Solvenții organici sunt omniprezenți în lumea modernă
industrială fiind folosiți în vopsele, produse farmaceutice, degresanți, adezivi, cerneluri
de imprimare, pesticide, produse cosmetic, produse de curățat pentru uz casnic. etc
Metode Solvenții utilizați în mod obișnuit includ; izopropanol, toluen, xilen, solvenți
clorurați, clorura de metilen, tricloretilena și percloroetilena, amestecuri de solvenți
organici etc. Numai în Europa, aproximativ 300 000 de tone de solvenți clorurați sunt
vândute în fiecare an. Directorul de Sănătate și Siguranță al Regatului Unit, estimează
că 8% din populația active, folosește în mod regulat solvenți organici. Cel mai mare
utilizator final este industria vopselelor, unde solvenții joacă un rol important în
calitatea și durabilitatea vopselelor și lacurilor.
Rezultate Pericolele expunerii acute sunt bine cunoscute, dar se produc încă decese,
în cazul în care, practicile slabe de muncă creează condițiile pentru expunerea intensă
în spații închise. În Regatul Unit, șase persoane au murit între 1985 și 1996, în
incidente care au implicat degresarea cu solvenți a rezervoarelor. Nerespectarea
caracterului volatil al solvenților și neaplicarea măsurilor de precauție adecvate, poate
determina riscul de incendiu și explozie. Au avut loc o serie de tragedii colective, în care
a fost utilizată o sursă de foc, într-un spațiu restrâns din imediata apropiere a vaporilor
de solvent, cu rezultate previzibile și uneori fatale.
Concluzii Solvenții sunt și vor rămâne, agenți importanți la locurile de muncă. Medicii
de medicina muncii ar trebui să continue să îndemne angajatorii și lucrătorii
independenți, să adopte măsuri de control adecvate, pentru a minimiza expunerile la
solvenți și pentru a proteja astfel sănătatea și siguranța lucrătorilor.
47
NEUROTOXICITATEA SOLVENȚILOR ORGANICI: PATTERN ETIOPATOGENIC
(CURS)
Veronica Oprea [1]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Introducere Expunerea profesională la solvenți organici (SO) ridică numeroase

probleme privind monitorizarea mediului de muncă și supravegherea stării de sănătate

a lucrătorilor expuși. Up-datarea principalelor mecanisme etiopatogenice in expunerea
ocupațională SO, permite ințelegerea și prevenire numeroaselor efecte acute și
cronice neurotoxice.
Metode Sunt prezentate modele toxicocinetice generale (căi de absorbție,
metabolizare și excreție) și particulare diferitelor clase chimice de SO, mecanisme
specifice toxicodinamice (interacțiunea selectivă cu receptori ai organelor țintă, rolul
metaboliților activi ai SO, rolul hipoxiei și al stresului oxidativ). Cercetările recente au
evidențiat un pattern patogenic bazat pe selectivitatea interacțiunilor chimice
(legaturi covalente formate la frontiera orbitalilor electronici) cu ținte ale
macromoleculelor biologice nucleofile sau electrofile (Teoria Hard, Soft, Acids, Bases).
Clasificarea hard sau soft a xenobioticelor electrofile, ar putea permite discernerea
țintelor biologice plauzibile și a mecanismelor moleculare ale toxicității, precum și
identificarea unor citoprotectori (scavengers) care pot indepărta toxicele electrofile.
Efectele neurotoxice centrale acute (sindrom ebrionarcotic, narcoză, etc) sunt
consecința expunerii la doze forte(accidentale, evitabile). Efectele neurotoxice
cronice centrale (psihosindrom organic involutiv) apar prin expunerea de durată la
concentrații atmosferice mici de SO, situate sub limitele admisibile), ca și
manifestările neurotoxice periferice (degenerescențe axonale, demielinizări de tip
dying back-neuropathy).
Concluzii Ințelegerea mecanismelor de acțiune ar putea oferi răspunsul la intrebări
curente (ce metodologii de cuantificare individuală sunt disponibile, dacă toți SO sunt
la fel de neurotoxici, cat de reversibile sunt manifestările neurotoxice, cum le putem
depista precoce etc). Numeroasele intrebuințări industriale și numărul mare de
lucrători expuși, toxicitatea neurologica dar și severitatea leziunilor sistemice,
efectele cancerigene ale unor hidrocarburi aromatice (benzen), impun aplicarea de
măsuri riguroase prevențonale și legislative, dintre care, cele mai valoroase fac
trimitere la chimia verde (substituția cu solvenți vegetali sau pe bază de apă).
48
MANAGEMENTUL EXPUNERII LA SOLVENȚI ORGANICI
Veronica Oprea [1], Bogdan Mihail Diaconescu [1], Irina Luciana Gurzu [1,2], Loredana Nicoleta
Hilitanu [1]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași - Disciplina Medicina Muncii
[2] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi- Clinica Medicina Muncii

Introducere Strategii comune naționale și europene stabilesc obiective precise privind

optimizarea metodologiilor de supraveghere activă a sănătății lucrătorilor expuși la
solvenți organici(SO) prin serviciile de medicina muncii.
Metode Pentru un management global și de calitate al expunerii ocupaționale la SO,
toți actorii prevenției (medici de medicina muncii, responsabili cu protecția muncii,
departamentele de profil din direcțiile de sănătate publică și inspectoratele de muncă,
reprezentanții muncitorilor), trebuie să parcurgă etape de lucru coerente, stabilite in
comun (programe proactive prevenționale implementate la nivel organizațional).
Demersul de tip longitudinal este co-participativ și presupune: monitorizarea
permanentă a emisiilor atmosferice de SO, pentru menținerea acestora sub limitele
admisibile, monitorizarea biologică individuală (dozarea SO și/sau a metaboliților
acestora in organismul expus), testarea eficienței mijloacelor de protectie
colective(ventilație de exhaustare generală sau/și locală) și individuale (masca de
protecție respiratorie, ochelari, mănuși rezistente la acțiunea SO, aplicarea de creme-
barieră protectoare). Un plan de prevenție prospectiv, include și acțiuni permanente de
informare a lucrătorilor expuși (natura riscurilor, efecte posibile asupra sănătății, co-
factori ai toxicității, rolul echipamentelor individuale de protecție), ca și cunoașterea
planului de intervenție in situații de urgență (supraemisii de toxice, defecțiuni tehnice,
intoxicații acute, accidente de muncă prin explozii, incendii etc).
Concluzii Monitorizarea corectă a expunerii externe la SO este dificilă (procese
tehnologice discontinue, folosire amestecurilor de SO, absența unor tehnici de
măsurare standardizate). Estimarea efectelor individuale asupra sănătății prin
indicatori biotoxicologici interni (dozarea SO sau a metaboliților in umorile
organismului), intampină dificultăți dependente de: metabolizare (rolul polimorfismului
genetic, alți factori de sensibilizare individuali), interacțiuni interne(efecte sinergice de
adiție sau de potențare) etc.
49
EFECTE NEUROTOXICE CUMULATIVE ÎN EXPUNEREA LA SOLVENȚI ORGANICI ȘI
METALE GRELE
Irina Luciana Gurzu [1,2], Loredana Nicoleta Hilițanu [1,2], Bogdan Mihail Diaconescu [1,2],
Bogdan Gurzu [3]
[1] Departamentul de Medicină Preventivă şi Interdisciplinaritate, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa”,
Iaşi, România
[2] Clinica de Medicina Muncii, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, România
[3] Departamentul de Ştiinţe Morfo-Funcţionale, “Gr. T. Popa” Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”,
Iaşi, România
Introducere Expunerea profesională la doze mici de substanțe neurotoxice (prin

inhalare, ingestie, transdermic), sub valorile limită admise, dar timp îndelungat
determină modificări ale structurii sau funcției sistemului nervos (central și/sau
periferic). Practicile deficitare de igienă, contaminarea alimentelor, fumatul la locul de
muncă cresc riscul de contaminare cu solvenți organici și metale grele.
Metodă și rezultate Se știe că neurotoxicele induc induc stres oxidativ, perturbă
funcția mitocondrială și activitatea multor enzime. Studiile publicate descriu
potențialul solvenților organici de a provoca la lucrătorii expuși pe termen lung, la doze
mici, disfuncții neurologice cronice numite „sindromul expunerii la solvenți organici”,
„sindromul pictorilor”, „sindromul psihoorganic” sau „encefalopatia cronică indusă de
solvenți organici” caracterizate printr-un sindrom afectiv organic (oboseală, tulburări
de memorie, iritabilitate, dificultăți de concentrare și tulburări ușoare ale dispoziției),
encefalopatie cronică toxică (modificări susținute ale personalității sau dispoziției
și/sau afectarea funcției intelectuale), tulburări de somn, manifestări extrapiramidale și
neuropatie periferică. Studiile epidemiologice și clinice au arătat o corelație între
expunerea profesională la metale grele sub limitele admise și bolile neurologice, cum ar
fi boala Alzheimer, sindromul Războiului din Golf, boala Huntington, scleroza multiplă,
boala Parkinson și boala Wilson cu manifestări neurologice care pot varia de la
disfuncție cognitivă, ataxie cerebelară, parkinsonism, neuropatie senzorimotorie și
disfuncție autonomă până la tulburări ale joncțiunii neuromusculare. În ciuda
mecanismelor de compensare și adaptare, majoritatea leziunilor sistemului nervos
sunt ireversibile, pierderile funtionale rezultate pot fi permanente, precum și
debilitante ceea ce conduce la morbiditate semnificativă și risc crescut de accidente
la locul de muncă.
Concluzii Prevenirea apariției efectelor neurotoxice cumulative ale expunerii la metale
grele sau solvenți organici prin îmbunătățirea permanentă a tehnicilor de monitorizare
și control la locul de muncă, precum și prin supravegherea stării de sănătate a
lucrătorilor rămâne un obiectiv major al medicinii muncii.
CUVINTE CHEIE: expunere profesionala, metale grele, solventi organici, efecte
neurotoxice cumulative. 50
EFECTE HEMATOTOXICE ȘI CANCERIGENE ALE HIDROCARBURILOR AROMATICE
Irina Luciana Gurzu [1,2], Miruna Zbarcea [2], Mihaela Miron [2], Loredana Nicoleta Hilițanu [1,2]
Bogdan Mihail Diaconescu [1,2], Bogdan Gurzu [1,2]
[1] Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Iaşi, România
[2] Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, România - Clinica de Medicina Muncii

Introducere În studiul de față am revizuit efectele hematotoxice și cancerigene la

angajații expuși la hidrocarburi aromatice (HA).
Metodă și rezultate Expunerea ocupațională la HA monociclice (HAM) cum ar fi
benzen, toluen, xilen și etilbenzen a fost corelată cu anemie hipocromă, leucocitoză cu
limfocitoză și neutropenie, anemie cu trombocitopenie. Proprietățile mutagene și
cancerigene ale HAM au fost dovedite prin studii ce au demonstrat că expunerea
ocupațională la xilen a crescut riscul pentru cancer de prostată, expunerea la benzen a
determinat leucemie acută mielocitara/non-limfocitară, mielom multiplu și carcinom
pulmonar cu celule mici, iar expunerea la toluen și xilen a determinat mielom multiplu și
adenocarcinom pulmonar. HA policiclice (HAP) sunt compuși emiși prin arderea
incompletă a materialelor organice, a combustibililor fosili sau rezultați din diverse
activități industriale. Benzopirenul și benzantracenul sunt considerați cancerigeni
umani probabili fiind asociați cu cancerul tractului respirator și al vezicii urinare.
Expunerea la amestecuri care conțin HAP a fost corelată cu un risc crescut de:
(i)neoplasme limfatice și hematopoietice la muncitorii din fabricile de aluminiu,
(ii)leucemie la salariații din turnătoriile de fier și oțel, (iii) mielom multiplu la muncitorii
expuși la creozot și (iv)mielom multiplu, limfom non-Hodgkin, cancer de prostată,
cancer testicular la pompierii implicați în stingerea incendiilor. Expunerea la orice
concentrație de HAP a fost asociată cu un risc crescut de cancer mamar, în special la
femeile cu antecedente familiale de cancer mamar. HAP-urile pot induce cancer prin
reprogramarea funcției genei enzimei de metabolizare xenobiotică (CYP450) și de fază
II (GST) prin modificarea markerilor lor epigenetici.
Concluzii Pentru a preveni apariția efectelor adverse asupra sănătății sunt necesare
studii toxicologice care să revizuiască limitele de expunere și indicatorii biotoxicologici
la hidrocarburile aromatice pentru a gestiona eficient riscurile prin limitarea/
diminuarea expunerii la locul de muncă și pentru îmbunătățirea supravegherii stării de
sănătate a lucrătorilor.
51
PREVALENȚA MANIFESTĂRILOR NEUROTOXICE DE ETIOLOGIE OCUPAȚIONALĂ
Loredana Nicoleta Hilițanu [1] Bogdan Mihail Diaconescu [2], Irina Luciana Gurzu [3]
[1] UMF ''Grigore T. Popa'' Iasi

[3] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi, Clinica de Medicina Muncii
Obiective: Prezentarea principalelor manifestari neurologice de etiologie profesională,

care reprezintă o problemă deosebită a medicinii muncii, întrucât există o serie de
potențiale pericole pentru sănătatea și siguranța pacientilor expusi profesional.
Metode Înainte de aplicarea măsurilor de prevenție, se evaluează riscul expunerii la
neurotoxice care presupune: evaluarea expunerii: asupra organismului. Ca primă
măsură de prevenție, este importantă izolarea sursei generatoare de neurotoxice,
eficientizarea sistemelor de ventilație care trebuie să fie proiectate. Cunoștintele
actuale arată că un sistem de ventilație prin evacuare bine conceput, cu un filtru de
particule din aer prezintă o eficiență înaltă în scăderea concentrației de neurotoxice
eliberate în atmosfera locului de muncă. Zonele de lucru trebuie să fie curățate la
sfârșitul fiecărui schimb de lucru folosind fie aspiratoare cu filtre eficiente sau
aplicarea metodelor de ștergere umedă. Alte măsuri de protecție sunt reprezentate de:
spălarea pe mâini, care trebuie să fie obligatorie înainte de a mânca, fuma sau la ieșirea
de la locul de muncă; purtarea echipamentului de protectie. Este important de
menționat că un rol principal în măsurile de prevenție este: evaluarea eficienței
controalelor tehnice privind protecția lucrătorilor care lucrează în mediu cu expunere
profesională la neurotoxice.
Concluzii: Este foarte important ca măsurile de prevenție să fie aplicate
corespunzător, iar angajatorii să minimizeze expunerea la substanțe periculoase până
la un nivel care să fie evaluat ca fiind inofensiv pentru lucrători.
Cuvinte cheie: NOXE, PREVENȚIE, NEUROTOXICE
52
HEPATOTOXICITATEA HIDROCARBURILOR CLORURATE - EFECTE
SUBSECVENTE NEURO TOXICE
Loredana Nicoleta Hilițanu [1], Dalila Arbune [2], Irina Luciana Gurzu [1,2], Veronica Oprea [1]
Bogdan Mihail Diaconescu [1]
[1] UMF ''Grigore T. Popa'' Iasi

[2] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Clinica Medicina Muncii
Obiective: Prezentarea principalelor manifestări hepatice rezultate din expunerea

profesională la hidrocarburi clorurate(HC) și a efectelor subsecvente (sistemice,

neurotoxice) ale acestora, consecințe ale metabolizării predominant hepatice și ale
structurii chimice a toxicului (hepato-nefrotoxicitate proporțională cu numărul de atomi
de clor din moleculele hidrocarburii).
Metode Lezarea hepatică se exprimă prin creșterea bilirubinemiei, pozitivarea probelor
de disproteinemie, modificarea raportului albumine/globuline in favoarea globulinelor,
cu creșterea gama globulinelor, scăderea protrombinei, prezența pigmenților biliari cu
creșterea urobilinei și urobilinogenului in urină. Deosebit de utile pentru diagnosticul
precoce sunt creșterea transaminazelor (TGO, TGP). Histopatologic, leziunile hepatice
se caracterizează prin degenerescență hepatocitară, necroză centrolobulară, infiltrație
de limfocite, plasmocite, macrofage și histiocite in zonele de necroză. Tabloul clinic al
hepatitei acute poate evolua sever (hepatită fulminantă, necroza galbenă)) in prima
săptămană de la debutul intoxicației cu HC, urmată de insuficiență renală acută de care
depinde prognosticul ad vitam al bolnavului.
Concluzii: Amploarea expunerii la hidrocarburi clorurate și efectele sistemice(hepato-
nefrotoxice, neurotoxice) subsecvente, impune supravegherea activă a salariaților
expuși, imbunatățirea metodologiei de depistare precoce și de intervenție terapeutică,
adoptarea de măsuri legislative stricte care să asigure protecția eficientă a muncii și a
sănătății lucrătorilor.
Cuvinte cheie: HIDROCARBURI, NEUROTOXICE
53
RESPIRATORIE
RECUPERARE MEDICALĂ
REABILITAREA PULMONARĂ POST-INFECȚIE SARS-COV-2 ÎN
BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ: PREZENTARE DE CAZ
Ștefan Săndulache [1], Paraschiva Postolache [1,2]

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T.Popa” Iași
Introducere O recenzie recentă a literaturii epidemiologice a relevat că

bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), o boală "comună" a căilor respiratorii,
prezintă o prevalență largă (1,1-38%) în rândul pacienților cu COVID-19. Beneficiile
reabilitării pulmonare sunt bine cunoscute, iar programele existente ar putea fi utilizate
ca unul dintre mijloacele de recuperare pentru "supraviețuitorii" COVID-19, având ca și
componenta principală antrenamentul (aerob, de rezistență și al musculaturii
respiratorii).
Metodă Pacient în vârstă de 51 ani, cu BPOC stadiul III GOLD clasa D, aflat în evidența
Secției Clinice Recuperare Medicală Respiratorie, cu comorbidități respiratorii,
digestive, cardiace și reumatologice acuză dispnee grad III mMRC și astenie fizică
importantă. Anterior internării cu trei luni, pacientul a fost admis la ATI pentru
pneumonie COVID formă severă, unde timp de o săptămâna a fost tratat cu antibiotice,
Remdesivir, Tocilizumab, oxigenoterapie (6-8L/min) și terapie de suport, conform
ghidurilor în vigoare. După evaluarea clinică și paraclinică a capacității de efort,
pacientul este inclus în tratamentul complex de reabilitare pulmonară (educație
medicală, gimnastică respiratorie, drenaj bronșic, antrenament la efort dozat,
consiliere psihologică și nutrițională), urmat timp de 2 săptămâni, cu evoluție
favorabilă.
Rezultate La externare, pacientul prezintă ameliorarea semnificativă a dispneei și a
asteniei fizice, creșterea toleranței la efort și a calității vieții, continuând la domiciliu
programul de recuperare respiratorie, oxigenoterapia (4-5L/min), tratamentul igieno-
dietetic și farmacologic.
Concluzii Particularitatea cazului este reprezentată de suprapunerea infecției SARS-
CoV-2 (în formă severă) pe un teren predispozant alergic la un pacient cu BPOC și
multiple tare, inclus permanent în programul complex de reabilitare pulmonară, care a
condus la o evoluție favorabilă.
55
MONITORIZAREA PACIENȚILOR CU BOLI PULMONARE CRONICE ÎN TIMPUL
PANDEMIEI SARS-COV-2
Ștefan Săndulache [1], Constantin Ghimuș [1], Paraschiva Postolache [1,2]

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T.Popa” Iași
Introducere Pandemia în curs de desfășurare datorată virusului SARS-CoV2 a afectat

peste 108 milioane de oameni din întreaga lume, cu cel puțin 2.355.000 de decese
cauzate de COVID-19, pacienții cu boli pulmonare cronice fiind una din categoriile la
risc. Asistența medicală la distanță este o soluție promițătoare, care are ca scop
reducerea spitalizărilor, îmbunătățirea îngrijirii proprii și a calității vieții pacienților.
Metodă Pornind de la revizuirea sistematică a literaturii recente, expunerea subliniază
aspectele legate de schimbările fundamentale în modul în care este oferită asistența
medicală a pacienților cu boli pulmonare cronice în pandemia COVID-19, punând accent
pe monitorizarea completă de la distanță, bazată pe ultimele tehnologii (fiind unul
dintre efectele colaterale importante ale pandemiei).
Rezultate Spectrul sistemelor de monitorizare pentru pacienții cu boli pulmonare
cronice include: consultul la distanță prin intermediul telemedicinei, aplicarea de
chestionare (privind dispneea, activitățile zilnice, calitatea vieții etc), monitoarele
respiratorii (portabile și non-portabile), detectoarele de activități fizice (având sisteme
de recunoaștere bazate pe senzori, video sau radio), pulsoximetre, monitoarele de
mediu, monitoare ale altor parametri fiziologici (electrocardiograma,tensiunea arterială,
temperatura, presiunea parțială a dioxidului de carbon), aplicațiile de pe telefoanele
mobile (de exemplu, Kaia COPD), inteligența artificială, roboți.
Concluzii În acest moment dificil, monitorizarea de la distanță prin intermediul
tehnologiei ar trebui privită ca o altă opțiune pentru îngrijirea pacienților, mult mai
convenabilă și potențial mai sigură decât consultația propriu-zisă (acest lucru nefiind
posibil în totalitatea cazurilor, unele probleme fiind rezolvate numai prin vizita la
cabinet).
56
OXIGENOTERAPIA LA PACIENȚII CU AFECȚIUNI PULMONARE CRONICE ȘI
STATUS POST-INFECȚIE SARS-COV-2
Constantin Ghimuș [1], Ștefan Săndulache [2], Paraschiva Postolache [1,2],
[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Iași

Introducere: Deteriorarea progresivă a funcției respiratorii datorată afecțiunilor

pulmonare cronice favorizează hipoxemia, dispneea, reducerea toleranței la efort și a
calității vieții, acestea fiind consecințe directe. Oxigenoterapia de lungă durată, parte
integrantă a strategiei de reabilitare pulmonară, oferă beneficii multiple pacienților cu
afecţiuni respiratorii cronice şi post-COVID-19, fiind o strategie terapeutică ce
îmbunătățește calitatea vieții prin ameliorarea dispneei, care crește rata supraviețuirii,
reduce frecvența exacerbărilor și durata spitalizărilor prin combaterea și prevenirea
hiperventilației secundare acidozei metabolice. Indicațiile prescrierii oxigenoterapiei au
la bază două trialuri randomizate Medical Research Council (MRC) și Nocturnal Oxygen
Therapy Trial (NOTT), iar necesitatea acesteia trebuie evaluată de către o echipă
multidisciplinară.
Material și metodă: Pe baza lucrărilor științifice publicate în literatura de specialitate,
această revizuire vizează evidenţierea efectelor benefice ale oxigenoterapiei la
pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice și cu status post-infecție SARS-CoV-2.
Rezultate: Oxigenoterapia de lungă durată administrată pacienților cu afecțiuni
pulmonare cronice și status post-infecție SARS-CoV-2 a evidenţiat efecte favorabile
asupra ameliorării simptomatologiei, a îmbunătățirii calității vieții și a reintegrării socio-
profesionale rapide.
Concluzii: Consecințele actualei pandemii impun necesitatea adaptării programelor de
reabilitare pulmonară aplicabile persoanelor cu afecțiuni respiratorii cronice și status
post-infecție SARS-CoV-2, luând în considerare utilizarea oxigenoterapiei la domiciliu.
57
PARTICULARITĂȚI CLINICO-BIOLOGICE ALE PACIENȚILOR CU PNEUMONIE
COVID-19
Doina-Clementina Cojocaru [1,2], Paraschiva Postolache [1,2]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”- Iași, Departamentul Medicale I
[2] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Secția Clinică Recuperare Medicală Respiratorie
Una dintre manifestările cele mai periculoase ale infecției SARS-CoV2 este afectarea
pulmonară, care îmbracă adesea forma unei pneumonii severe. Principalele simptome
ale pacienților cu pneumonie Covid-19 sunt reprezentate de dispnee cu polipnee, tuse
inițial uscată, apoi productivă, astenie extremă, tulburări de somn, manifestate pe
fondul unor scăderi importante ale saturației în oxigen, toate inducând bolnavilor
anxietate și depresie. Imaginea radiologică a acestor pacienți relevă diverse grade de
interesare pulmonară, cel mai adesea de tipul afectării interstițiale, cu localizare
periferică, subpleurală și tendință la confluare dar și imagini de condensare, în cazurile
mai severe. Profilul biologic al bolnavilor cu pneumonie Covid-19 este dominat de
sindromul inflamator pronunțat, cu creșterea valorilor CRP, feritinei și D-dimerilor,
hemoleucogramă modificată și hepatocitoliză, de obicei moderată. Evoluția
simptomelor sub tratament antiviral, antibiotic și imunomodulator este variabilă și
uneori imprevizibilă, fiind influențată în special de existența comorbidităților cardio-
metabolice și a obezității. Particularitățile pneumoniei Covid-19 sunt durata mai lungă a
simptomatologiei, remisiunea foarte lentă a imaginilor radiologice și un curs imprevizibil
al bolii, chiar și în condițiile unui tratament inițiat precoce.
58
MANAGEMENTUL SIMPTOMELOR LA PACIENTUL POST-COVID-19
Doina-Clementina Cojocaru [1,2], Paraschiva Postolache [1,2]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”- Iași, Departamentul Medicale I
Infecția cu Coronavirus, în contextul pandemiei din 2020-2021, a avut ca rezultat o

cohortă de pacienți care au dezvoltat un tablou clinic polimorf, având ca simptome
principale tusea, dispneea, producția de spută, febra, oboseala marcată, mialgiile,
pierderea gustului și/sau a mirosului, de intensitate și durată variabile. Unii pacienți au
constatat persistența acestor acuze timp de săptămâni sau chiar luni după episodul
acut, fiind încadrați în ceea ce a început să fie recunoscut drept Covid de lungă durată
(“long Covid”). Pentru o revenire la o stare cât mai apropiată de cea anterioară bolii,
pacientul trebuie să învețe tehnici de respirație și de control al acesteia, poziții
facilitatoare, strategii de control pentru tusea uscată sau productivă (tehnica ACBT),
autoevaluarea nivelului de energie, planificarea și prioritizarea activităților curente,
utilizarea tehnicilor de relaxare, precum și adoptarea unei diete adecvate și a unui
program de activitate fizică adaptat la nivelul de dispnee și oboseală. De asemenea,
consilierea psihologică are un rol important în managementul simptomelor de lungă
durată, care ajung să genereze anxietate și depresie, uneori severe. În cazul
simptomelor persistente mai mult de 6-8 săptămâni, bolnavul post-Covid-19 necesită
o reevaluare clinico-biologică și imagistică, pentru schițarea unui program complex de
reabilitare respiratorie comprehensivă într-o unitate medicală de profil.
59
ROLUL REABILITARII PULMONARE POST COVID - DE LA TEORIE LA REZULTATE
Ana Maria Mantea [1], Paraschiva Postolache [1]
Noul coronavirus 2019 – SARS-CoV2, care determină COVID-19, afectează cu

prioritate sistemul respirator, producând totodată şi afectare hepatică, renală,
neurologică şi vasculară (tromboze). Persoanele vârstnice, care au şi comorbidităţi

(bronhopneumopatie obstructivă cronică - BPOC, diabet zaharat, obezitate, afectare
ischemică cardiacă, cancer etc.) prezintă forme mai severe de COVID-19. Pacienţii care
au supravieţuit după forme severe de boală, ventilate mecanic noninvaziv, prezintă risc
crescut de a dezvolta aşa-numitul Post Intensive Care Syndrom (PICS). Prezenta
lucrare face referire la beneficiile reabilitării pulmonare post COVID-19, pornind de la
rezultatele a peste 40 de publicaţii recente. Cele mai autorizate societăţi din domeniul
reabilitării pulmonare fac următoarele recomandări: 1. Pneumonia COVID-19, cu tuse
productive, poate beneficia de respiraţie diafragmatică, cu buze ţuguiate (”pursed-lip
breathing”), precum şi antrenament de efort. 2. Post PICS şi pacienţii ventilaţi mecanic
beneficiază de oxigenoterapie, mobilizare precoce, exerciţii aerobice, exerciţii graduale
pentru musculatura membrelor, intervenţii nutriţionale şi psihologice. Pe parcursul
reabilitării pulmonare se evaluează permanent parametrii hemodinamici şi simptomele
induse de efort. Telereabilitarea pulmonară poate fi utilă când prezenţa fizică a
pacientului nu este posibilă.
Concluzie: Efectele reabilitării pulmonare post COVID-19 pe termen lung necesită
cercetări ulterioare.
Cuvinte cheie: COVID-19, coronavirus, pandemie, reabilitare pulmonară.
60
EVALUAREA TESTULUI DE MERS DE 6 MIN LA PACIENȚII POST COVID-19
Paraschiva Postolache [1,2,3], Liliana Chelariu [3], Raluca Maria Placinta [1,4],
Catalina Mustata [1,4]
[1] Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi
[2] Facultatea de Medicină, Departamentul Medicale I, Iaşi

[4] Facultatea de Bioinginerie Medicală, Iaşi
Scopul lucrării este de a sublinia necesitatea efectuării testului de mers de 6 minute la

pacienții cu afecțiuni respiratorii cronice, inclusiv la cei cu sechele pulmonare post
COVID-19, pentru aprecierea capacităţii de efort afectată important la aceşti pacienţi,
în vederea evidențierii beneficiilor obținute după programele de reabilitare pulmonară.
Testul de mers de 6 minute este o probă clinică standardizată de American Thoracic
Sociery, simplă, ușor de efectuat, bine tolerată de pacienții cu afecțiuni pulmonare
cornice pentru evaluarea capacităţii funcționale a individului.
În cadrul programului de reabilitare pulmonară, testul de mers de 6 minute se
efectuează la începutul și la finalul programului de recuperare şi se compară rezultatele
obținute, obiectivul fiind creșterea capacităţii de efort.
Cuvinte cheie: test de mers de 6 minute, capacitate de efort.
61
MĂSURAREA COMPOZIȚIEI CORPORALE FOLOSIND METODA DENSITOMETRICĂ
Paraschiva Postolache [1,2,3], Cristina Lăcătusi [3], Cristina Neamțu [1,4],

Rebeca Emanuela Sandu [1,4], Teodora Ploscaru [1,4]

Sistemul de monitorizare a compoziției corporale se realizează cu un pletismograf, care

folosește metoda densitometrică pentru a determina compoziția corporală (procentul
de grăsime corporală și masa de țesut muscular), inclusiv calculul cheltuielilor
energetice totale estimate, rata metabolică în repaus şi volumul de gaz toracic (TGV) la
adulți și copii. Un test complet necesită aproximativ 5 minute și oferă rezultate extrem
de precise și rapide.
Aceste măsurători ale compoziției corporale și evaluarea metabolică au numeroase
aplicații clinice și în cercetare, atât la persoanele cu obezitate, la vârstnici, cât și la
pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice, care evoluează în timp cu pierdere accentuată
de masă musculară, ceea ce conduce la scăderea calității vieții acestora, alterarea
rezultatelor programelor de antrenament fizic și înrăutățirea prognosticului vital.
Impactul excesului de grăsime asupra sănătății și performanței fizice este important și
poate fi mascat de o greutate aparent sănătoasă. Cei care doresc să monitorizeze
eficacitatea programelor de reabilitare respiratorie, de antrenament sau de pierdere în
greutate ar trebui să ia în considerare efectuarea unei măsurători a compoziției
corporale.
În medie, femeile ar trebui să aibă mai puțin de 32 % grăsime corporală, iar bărbații mai
puțin de 20 % pentru a fi considerate sănătoase.
62
BODYPLETISMOGRAFIA – PRINCIPII ȘI UTILIZĂRI CLINICE
Paraschiva Postolache [1,2,3], Cristina Lăcătusi [3], Stefan Sandu [1,4], Vlad Onceanu [1,4],
Iustina Botezatu [1,4]

Bodypletismografia este parte componentă a testelor funcționale complexe necesare

pentru evaluarea funcției pulmonare. Este o testare nedureroasă, neinvazivă și se
desfășoară într-o cabină special, cu pereții din sticlă, prevăzută cu microfon.
Pletismografia se bazează pe una dintre legile gazelor numite legea lui Boyle-Mariotte -
atâta timp cât temperatura este constantă, presiunea și volumul unui gaz sunt invers
proporționale. Poate oferi valori instantanee pentru volumul de gaz din torace și
presiunea intra-alveolară. DuBois și colegii săi au prezentat procedura ca metodă de
măsurare a rezistenței căilor respiratorii.
Spirometria este metoda standard pentru măsurarea majorității volumelor
pulmonare, cu toate acestea, este incapabilă să furnizeze informații despre volumele
absolute de aer din plămâni. Astfel, este necesară o abordare diferită pentru
măsurarea volumului rezidual, a capacității reziduale funcționale și a capacității
pulmonare totale. Unul dintre cele mai frecvente metode de obținere a informațiilor
despre aceste volume este pletismografia corporală. Poate fi utilizată pentru
diagnosticarea bolii pulmonare, pentru a determina severitatea acesteia, pentru a
stabili sau monitoriza tratamentul sau pentru a evalua funcţia pulmonară înainte de
intervenţia chirurgicală.
63
ANTRENAMENTUL MUSCULATURII RESPIRATORII LA PACIENȚII CU
AFECȚIUNI RESPIRATORII CRONICE
Paraschiva Postolache [1,2,3], Liliana Chelariu [3], Diana Ioana Florica [1,4],
Raluca Gabriela Rusu [1,4], Andreea-Mădălina Pisică [1,4]

Musculatura respiratorie (inspiratorie şi expiratorie) este esențială în menținerea

ventilației normale și a schimburilor gazoase corespunzătoare. Orice dezechilibru în
funcția lor determină apariția simptomelor clinice, precum: intoleranța la efort,
dispneea, hipercapnia, tusea ineficientă.
Scopul lucrării este de a face cunoscut modul de antrenament al musculaturii
respiratorii (AMR), cu ajutorul dispozitivelor medicale, în cadrul ședințelor de
kinetoterapie respiratorie din procesul complex de reabilitare pulmonară (RP).
AMR este o metodă specifică, parte componentă a programului de RP a bolnavului cu
afecţiuni respiratorii cronice, inclusiv post COVID-19, care prezintă slăbiciune
musculară respiratorie. AMR, alături de antrenamentul fizic general, face parte din RP,
care este un program multidisciplinar ce îmbunătățeşte performanțele fizice,
psihologice şi sociale ale pacienţilor cu afecțiuni respiratorii cornice.
AMR oferă beneficii semnificative, precum: îmbunătăţirea forţei şi anduranţei
musculare, creşterea capacităţii de efort (evidenţiată prin testul de mers de 6 minute),
ameliorarea dispneei și îmbunătățirea calităţii vieții la pacienții cu afecțiuni respiratorii
cornice.
Cuvinte cheie: Muşchi respiratori, Dispozitive medicale, Reabilitare pulmonară
64
REABILITAREA RESPIRATORIE A PACIENTILOR COVID-19
Paraschiva Postolache [1,2,3]
Intreaga populație a lumii a fost afectată, din decembrie 2019 pană în prezent, de boala
COVID-19 determinată de virusul SARS-CoV 2. Aceasta este o boală respiratorie
infecțioasă determinată de β coronavirusuri, care se transmit prin contact strâns și
prin picături respiratorii.
Înainte de a începe un program de reabilitare pulmonara este necesară o evaluare a
capacităţii de efort pentru a individualiza prescripţia exerciţiilor si a evalua nevoia de
suplimentare cu oxigen. Beneficiile reabilitării pulmonare pentru pacienții internați cu
COVID-19 sunt: ameliorarea dispneei, fatigabilităţii, anxietății și depresiei, reducerea
complicațiilor, prevenirea și îmbunătățirea disfuncționalității, reducerea morbidității,
conservarea şi îmbunătăţirea funcțiilor fizice și mentale, creşterea capacităţii de efort
şi a calităţii vieţii. Reabilitarea pulmonară se recomandă la pacienții externați, care
prezintă sechele pulmonare post Covid-19, unele proceduri recomandându-se și în faza
critică și acută a bolii. Declarația comună privind rolul reabilitării respiratorii în criza
COVID-19, elaborată de experţi ai Societății Toracice Italiene, Asociației pentru
Reabilitarea Insuficienței Respiratorii și Societăţii Respiratorii Italiane, descrie
recomandări generale, precum: reabilitarea pulmonară este o terapie non-
farmacologică structurată într-un proces cu trei faze: evaluare, intervenție și
reevaluare; personalul medical și pacienții trebuie să urmeze toate măsurile de
precauție și prevenție și să poarte echipamentul de protecție specificat în
documentele relevante; toate intervențiile și activitățile trebuie efectuate pentru a
evita sau reduce riscul producerii de picături Flügge (în special, în ceea ce privește
intervențiile de eliminare a secrețiilor din căilor respiratorii). In prezent, un număr foarte
mare de pacienți dezvolta insuficiență respiratorie determinată în principal de fibroza
respiratorie post-COVID 19 şi de bronsiectaziile de tracţiune. Aceştia suferă din cauza
afectării fizice și psihologice după faza acută a COVID-19, iar reabilitarea respiratorie
este singurul tratament pentru diminuarea până la dispariţie a simptomatologiei şi
creşterii calităţii vieţii.
65
EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ RESPIRATORIE A PACIENȚILOR POST-COVID-19
PRIN DLCO
Paraschiva Postolache [1,2,3], Cristina Lacatusi [3], Andrei Gherasim [1,4],

Laura Andreea Popescu [1,4]

Difuziunea/Transferul prin membrana alveolo-capilară a monoxidului de carbon (CO)

(DLCO, cunoscut și sub numele de TLCO), reprezintă o măsurare a conductanței sau
ușurinței de transfer a moleculelor de CO din gazul alveolar în hemoglobina globulelor
roșii din circulația pulmonară. Deseori este util pentru evaluarea prezenței unei posibile
boli pulmonare parenchimatoase atunci când determinările spirometriei și / sau ale
volumelor pulmonare sugerează o capacitate vitală redusă, volumul rezidual (RV) și /
sau capacitatea pulmonară totală (TLC) modificate.
La recuperarea pacienților post COVID-19 este importantă evaluarea factorului de
transfer alveolo capilar, afectarea capacității de difuzie fiind cea mai frecventă
anomalie a funcției pulmonare urmată de un defect ventilator restrictiv, ambele fiind
asociate cu severitatea bolii. Un raport recent a arătat că pacienții externați post
Covid-19 prezintă încă anomalii reziduale la scanarea computer tomografică (CT)
toracică. In COVID-19, plămânul este cel mai afectat organ, cu modificări care includ
distrugerea difuză a epiteliului alveolar, afectarea / sângerarea capilară, formarea
membranei hialine, proliferarea fibroasă septală alveolară și consolidarea pulmonară.
Se știe că afectarea funcției pulmonare și a capacității de exercițiu durează luni sau
chiar ani la pacienții recuperați după pneumonii coronavirus (sindrom respirator acut
sever / SARS și sindrom respirator din Orientul Mijlociu / MERS).
Testarea funcției pulmonare (nu numai spirometria, ci și capacitatea de difuzie) ar
trebui efectuată în urmărirea clinică de rutină pentru pacienții post COVID-19 în cadrul
programului de reabilitare respiratorie, în special în cazurile severe.
66
KINETOTERAPIA RESPIRATORIE LA PACIENȚII POST COVID-19
Paraschiva Postolache [1,2,3], Liliana Chelariu [3], Raluca Natalia Creimer [1,4],
Andeea Ioana Pahome [1,4]

Cercetările efectuate până acum arată că majoritatea pacienților vindecați de Covid 19

iși recapătă aproape în totalitate funcția pulmonară, însă există și cazuri în care
această funcție este redobandită parțial. În toate cazurile este recomandat un program
complet și complex de recuperare respiratorie, bazat pe mișcare și practicarea
exercițiilor ușoare de respirație și de întărire a musculaturii generale și respiratorii.
Prin practicarea exercițiilor de respirații ample, mobilizarea cutiei toracice și tonifierea
musculaturii respiratorii se poate crește capacitatea funcţională pulmonară. Tonifierea
musculaturii generale și respiratorii, cu adaptarea treptată la efort conform
particularităților fiecarui pacient, care să-i puna în valoare integral resursele anatomo-
funcționale, duce la creșterea capacității de effort.
Cuvinte cheie: respirație, capacitate pulmonară, exerciții.
67
REABILITAREA PULMONARĂ ÎN ERA COVID-19
Paraschiva Postolache [1,2,3]
Reabilitarea pulmonară este o intervenţie cuprinzătoare bazată pe o evaluare detaliată

a pacientului, urmată de terapii adaptate acestuia, care includ, dar nu sunt limitate la
exerciţiu fizic, educație și schimbarea modului de viaţă, concepute pentru a îmbunătăţi
starea fizică şi psihică a persoanelor cu boli respiratorii cronice și pentru a promova
aderarea pe termen lung la un comportament menit să îmbunătăţească starea de
sănătate. Componentele reabilitării pulmonare sunt: educația medicală privind boala
pulmonară și modalităţile prin care pacientul o poate gestiona, antrenamentul fizic care
este piatra de temelie a reabilitării pulmonare, reeducarea respiraţiei şi tehnici pentru
îmbunătăţirea respiraţiei, tehnici de conservare a energiei, consilierea psihologică şi
consilierea nutriţională. Înainte de a începe un program de antrenament fizic este
necesară o evaluare a capacităţii de efort pentru a individualiza prescripţia exerciţiilor
si a evalua nevoia de suplimentare cu oxigen. Antrenamentul fizic poate fi de
anduranţă, cu intervale, de rezistenţă şi pentru tonifierea musculaturii respiratorii,
expiratorii şi inspiratorii. Un rol important în tonifierea muşchilor respiratori îl reprezintă
utilizarea dispozitivelor care impun o sarcină rezistivă sau un prag. Reabilitarea
pulmonară se adresează tuturor pacienţilor cu afectiuni respiratorii cronice, inclusiv
pacienţilor cu COVID-19 (în faza acută şi după vindecare cu sechele), deoarece
câştigurile pot fi obţinute indiferent de vârstă, sex, funcţie pulmonară sau statutul de
fumător. Programul de reabilitare pulmonară este efectuat timp de două săptămâni,
prin internare în clinica de profil, şi continuat la domiciliu. La sfârşitul perioadei de
internare pacientul este din nou evaluat, de fiecare dată observându-se ameliorarea
dispneei, tusei, expectoraţiei, anxietății și depresiei, reducerea complicațiilor,
îmbunătățirea disfuncționalității, a funcțiilor fizice și mentale, creşterea capacitşţii de
efort şi îmbunătățirea calității vieții.
68
BOLI INFECȚIOASE
„PE SCUT SAU SUB SCUT", DUPA UN AN DE PANDEMIE COV2?
Cristina Vasilescu [2], Georgiana-Alexandra Lacatusu [2], Manuela Stefan [1,2],

Carmen Mihaela Arteni [2], Ioana-Alina Harja-Alexa [1,2], Ioana-Florina Mihai [1,2],
Carmen Manciuc [1,2],
[2] Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi

Introducere: La sfarsitul anului 2019, a fost identificat noul coronavirus (SARS COV 2)
ca fiind agentul patogen al unor cazuri de pneumonie de cauza necunoscuta din orasul
Wuhan, China, declansandu-se o criza globala de sanatate fara precedent.
Metode: Am evaluat retrospectiv foile de observatie ale pacientilor internati in Spitalul
Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi de la inceputul pandemiei COVID 19 pana
in prezent.
Rezultate: Infectia SARS COV 2 a determinat la nivel global aproximativ 108 milioane
de cazuri confirmate de imbolnaviri, dintre care circa 2.2% decese (2.370.000). In
Romania pana la data de 3 februarie 2021 au fost inregistrate 735.484 cazuri
confirmate si 19265 decese. In Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi
au fost 5765 pacienti internati cu diferite forme de boala, de la pacienti asimptomatici,
in primele luni ale pandemiei cand spitalizarea era obligatorie, pana la forme grave si
severe, cu varsta cuprinsa intre 28 de zile si 95 ani, media fiind de 56 ani. Durata
maxima de spitalizare a fost de 61 de zile. Tratamentul instituit a fost in concordanta
cu ghidurile stabilite la nivel national si international, adaptate in functie de patologiile
asociate ale pacientilor. Evolutia a fost favorabila in majoritatea cazurilor, 408 pacienti
au fost admisi in sectia de Terapie Intensiva si 364 au decedat.
Concluzii: Pandemia COVID – 19 ne-a pus in fata unei noi provocari, astfel, anul 2020 a
fost ca un razboi cu virusul SARS COV 2, dar si cu noi insine, o provocare ce ne-a
afectat atat fizic cat si psihic si economic. Odata cu inceperea vaccinarii pe plan
national si international speram sa iesim victoriosi din lupta cu coronavirusul, precum
razboinicii sub scut si nu pe scut.
70
COVID 19 - BOALA PULMONARA CRONICA?!
Carmen Mihaela Arteni [2], Manuela Stefan [1,2], Cristina Vasilescu [1],
Georgiana-Alexandra Lacatusu [2], Ioana-Alina Harja-Alexa [1,2], Marin Sapaniuc [3],
Carmen Manciuc [1,2]

[3] Spitalul Clinic Judetean de Urgenta "Sf. Spiridon" Iasi
Introducere: Infectia cu noul coronavirus are in prezent o rezonanta globala, incepand

cu anul 2020 confruntandu-ne cu marea provocare a pandemiei COVID-19.
Metode: Expunem experienta sectiei a IV-a din cadrul Spitalului Clinic de Boli
Infectoase “Sf. Parascheva” Iasi de la inceputul pandemiei noului coronavirus pana in
prezent.
Rezultate: Din februarie 2020, Romania se afla in lupta cu infectia SARS COV 2,
inregistrandu-se un numar de 712 561 de cazuri pana pe 25.01.2021 din care 17.461
de decese (2.45%). In Spitalul Clinic de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” Iasi primul
pacient diagnosticat pozitiv cu Infectie SARS COV 2 a fost pe data de 7.03.2020. In
decursul a 10 luni in sectia a IV-a, au fost internati 683 pacienti predominand sexul
masculin 58.85%. Examenul imagistic initial (CT toracic si/sau radiografie toracica) a
evidentiat aspecte de pneumonie si bronhopneumonie in diferite stadii evolutive cu
diverse grade de afectare pulmonara. Tratamentul instituit a fost conform
protocoalelor stabilite la nivel national si international, insotit de consiliere psihologica
si recuperare respiratorie prin kinetoterapie, adaptate fiecarui pacient in functie de
patologiile asociate. Evolutia pacientilor a fost favorabila in majoritatea cazurilor,
aproximativ 9.4% necesitand oxigenoterapie la domiciliu. La 30 de zile de la externare,
80 de pacientii au revenit in clinica pentru evaluare clinico-biologica in urma careia
46.25% au prezentat modificari radiologice sechelare.
Concluzii: Pandemia COVID – 19 reprezinta prin mortalitate si morbiditate pulmonara,
deseori invalidanta, cel mai mare dezastru global de sanatate al secolului XXI. Cheia
succesului terapeutic in managementul acestor pacienti o reprezinta abordarea
multidisciplinara intre specialistul infectionist, pneumolog, kinetoterapeut si psiholog.
71
ENDOCARDITA INFECȚIOASĂ ÎN ERA COVID-19
Ioana Florina Mihai [1,2], Dumitrita Dodu [2], Andreea Macovei [2], Stefana Luca [1],
Ioana Hunea [1,2], Mihaela Catalina Luca [1,2], Andrei Vata [2], Ovidiu Mitu [1]

Introducere Actuala pandemie a provocat un impact major asupra sistemului medical

de pretutindeni. Endocardita infecțioasă (EI) continuă să fie o amenințare gravă pentru
orice pacient chiar și în zilele acestea. Simptomele legate de endocardită pot fi
atribuite incorect unui diagnostic de infecție cu SARS-CoV-2 ducând astfel la
întârzierea inițierii tratamentului adecvat.
Material și metodă Am analizat cazurile de Endocardita infecțioasă internate pe
perioada pandemiei în Spitalul Clinic de Boli infecţioase Sf Parascheva, Iași.
Rezultate Până la data de 01.02.2021, au fost internate în clinică 5 cazuri de
Endocardită infecțioasă, pacienți ce asociau și test pozitiv pentru infecția SARS-CoV2.
Vârsta medie a pacienților a fost de 51,4 ani, majoritari din mediul urban. Patru cazuri au
provenit prin transfer de la diferite clinici, iar al cincilea de la domiciliu. Toți pacienții
prezentau istoric personal de boli cardiovasculare (hipertensiune arteriala, insuficienta
cardiaca cronica, fibrilație atrială). Evoluția cazurilor a fost favorabilă in majoritatea
cazurilor. Un singur bolnav a prezentat oligurie și sindrom de hiperhidratare, fiind
necesara inițierea hemodializei. Doua cazuri au fost cu hemoculturi negative, probabil
datorita tratamentului antimicrobian, inițiat anterior.
Concluzii Incidența endocarditei în timpul pandemiei COVID-19 în clinica noastră a fost
mai mica decât de obicei. Pentru a evita riscul întârzierii diagnosticării acestei infecții
grave, ar trebui să se acorde prioritate corelării datelor clinice cu cele paraclinice.
Managementul unui astfel de caz implicând o abordare multidisciplinara între medicul
infecționist, medicul cardiolog si cel de chirurgie cardiovasculară.
72
BOLI METABOLICE
DIABET, NUTRIȚIE ȘI
DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL AL ETIOLOGIEI DIABETULUI ZAHARAT ÎN
PERIOADA PANDEMIEI COVID-19
Georgiana Diana Cazac [1], Elena-Daniela Grigorescu [1,2], Ana-Maria Popovici [1],
Alina Onofriescu [1,2], Cristina-Mihaela Lăcătușu [1,2], Bogdan Mircea Mihai [1,2],
[1] Spitalul Clinic Județean de Urgențe ʺSf. Spiridonʺ Iași – Centrul Clinic de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice;

Introducere: În majoritatea cazurilor, diabetul zaharat se încadrează în tipul 1 sau tipul

2, însă există și alte forme de diabet care pot face dificil diagnosticul etiologic.
Material și metodă: Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 48 de ani, fără istoric de
diabet zaharat, direcționat către serviciul nostru după ce a fost internat pentru infecție
SARS-CoV-2 formă severă. La Spitalul Boli Infecțioase s-au decelat glicemii de 200-
300 mg/dL și HbA1c de 13,99% și s-a inițiat insulinoterapie subcutanată bazal-bolus.
Pacientul este cunoscut cu miastenia gravis din anul 2019 pentru care a efectuat
timectomie și urmează tratament cu medicație anticolinesterazică (Piridostigmină) și
glucocorticoid (Metilprednisolon). Tratamentul cortizonic cronic poate produce
creșterea semnificativă a glicemiei à jeun, chiar și la pacienții nediabetici.
Corticosteroizii pot crește insulinorezistența și producția de glucoză la nivelul ficatului,
depășind capacitatea secretorie a pancreasului prin inducerea unui hiperinsulinism
reactiv. Pacientul prezintă factori de risc cardiovascular – fost fumător, hipertensiv,
dislipidemic, circumferință abdominală crescută (98 cm), stil de viață inadecvat, care
pot indica prezența unui diabet zaharat tip 2, necesitând însă diagnostic diferențial cu
diabetul cortizonic. O altă supoziție etiologică o reprezintă infecția SARS-CoV-2 care
poate genera hiperglicemie.
Rezultate: Am constatat hiperglicemie à jeun (123 mg/dL), HbA1c de 10,72 %, în
scădere față de valoarea anterioară și peptid C de 5,73 ng/mL. Dezechilibrul glicemic de
durată marcat poate indica prezența hiperglicemiei încă de dinaintea infecției SARS-
CoV-2, exacerbată apoi de infecție și tratamentul cortizonic. Persistența capacității
insulinosecretorii face posibilă stoparea insulinoterapiei și conversia la preparate non-
insulinice.
Discuții și Concluzii: Infecția SARS-CoV-2 poate determina hiperglicemie de novo. Se
consideră că virusul poate distruge celulele β-pancreatice, afectând capacitatea
insulinosecretorie. Astfel, sunt întâmpinate dificultăți în stabilirea diagnosticului
etiologic al diabetului, care necesită diferențiere între forma cortizonică, tipul 2 sau
diabetul post-COVID-19.
Cuvinte cheie: corticoterapie, diabet zaharat, infecție SARS-CoV-2 74
MANAGEMENTUL DIABETULUI ZAHARAT TIP 2 ÎN PREZENȚA
COMORBIDITĂȚILOR CARDIOMETABOLICE
Elena-Daniela Grigorescu [1], Georgiana Diana Cazac [2], Ana-Maria Popovici [2], Alina Onofriescu
[1,2], Elena Luminița Butiuc [2], Cristina-Mihaela Lăcătușu [1,2], Bogdan-Mircea Mihai [1,2]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” – Iaşi,
[2] Centrul Clinic de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iaşi
Introducere: Diagnosticul diabetului zaharat tip 2 este stabilit adesea la pacienți care
asociază multimorbidități. Managementul afecțiunii metabolice în prezența indicatorilor
de risc cardiovascular înalt sau foarte înalt este complex, iar provocarea constă în
alegerea tratamentului optim conform recomandărilor din ghidurile de practică clinică,
dar la care pacientul să fie aderent.
Studiu de caz: Prezentăm cazul unui pacient de sex masculin, în vârstă de 55 ani, cu
istoric de hipertensiune arterială esențială, dislipidemie mixtă (sub tratament
antihipertensiv și hipolipemiant), la care diagnosticul de diabet zaharat tip 2 este
susținut de simptomele specifice și de hiperglicemia de la momentul actual (319
mg/dL) și de durată (HbA1c = 10,3%), în absența decompensării metabolice.
Completarea bilanțului biologic și ecografia abdominală relevă suplimentar
steatohepatită metabolică, microlitiază renală bilaterală și hiperuricemie. Pentru
echilibrarea metabolică s-a considerat oportună inițierea insulinei bazale în asociere cu
metformin, concomitent cu măsurile de optimizare a stilului de viață. Terapiile medicale
nutrițională și farmacologică s-au adresat tuturor afecțiunilor cardiometabolice,
conform recomandărilor din ghidurile actuale. În evoluție (după două luni), s-au
obiectivat normalizarea testelor funcționale hepatice, profilului lipidic și glicemic și
scăderea hemoglobinei glicate cu 3%, concomitent cu ameliorarea calității vieții
pacientului. Monitorizarea glicemică continuă pe o durată de 8 zile prin senzorul
Envision a relevat o valoare a time in range (TIR) de 78%. Ulterior, s-a realizat titrarea
regresivă a dozei de insulină bazală, creându-se premizele pentru o viitoare conversie la
dublă terapie non-insulinică. În paralel, tratamentul multifactorial a vizat controlul
intensiv al factorilor de risc cardiovascular.
Discuții: Cazul de față ilustrează rezultatele pozitive obținute la un pacient motivat și
implicat în autoîngrijire, particularitatea constând în multilateralitatea intervenției
medicamentoase pentru comorbiditățile existente.
Cuvinte cheie: diabet zaharat tip 2, tratament multifactorial, afecțiuni
cardiometabolice
75
UTILIZAREA TEHNICILOR CGM ÎN MANAGEMENTUL DIABETULUI ZAHARAT TIP 1
Elena-Daniela Grigorescu [1], Georgiana Diana Cazac [2], Ana-Maria Popovici [2], Alina Onofriescu
[1,2], Elena Luminița Butiuc [2], Bogdan-Mircea Mihai [1,2], Cristina-Mihaela Lăcătușu [1,2]
[2] Centrul Clinic de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iaşi
Introducere: Monitorizarea continuă a glucozei (continuous glucose monitoring – CGM)

reprezintă un instrument util în autoîngrijirea diabetului zaharat. Eficiența acesteia s-a
obiectivat în studii prin reducerea HbA1c, dar și a frecvenței și severității episoadelor
de hipoglicemie.
Studiu de caz: Prezentăm cazul unei paciente de sex feminin, în vârstă de 41 de ani, cu
antecedente personale patologice de: tiroidită autoimună (aflată sub tratament
substitutiv), miastenia gravis (timectomie la 38 ani), dislipidemie mixtă (tratată cu
rosuvastatină), obezitate grad I tip abdominal și diabet autoimun latent al adultului (de
la 37 ani, în prezent sub o schemă bazal-plus cu analogi de insulină), la care
monitorizarea continuă a glicemiei a obiectivat necesitatea ajustării insulinoterapiei
(time in range: 60%, valori glicemice între 180 – 250 mg/dL în intervalul orar 17.00-
20.00, un episod de hipoglicemie ușoară). Intensificarea schemei a fost temporizată
anterior de către pacientă. Aceasta urma o dietă cu deficit sever de glucide încercând
să evite hiperglicemiile postprandiale. Excursiile glicemice postprandiale (rareori
obiectivate ca urmare a insuficientei automonitorizări) constituie o ipoteză probabilă,
date fiind valorile persistent crescute ale HbA1c (până la 8,6% pe parcursul anului
precedent).
Discuții: Monitorizarea continuă a glicemiei (o tehnologie insuficient utilizată încă) și
automonitorizarea sunt elemente cheie în managementul diabetului zaharat. Spre
deosebire de hemoglobina glicată, acestea evidențiază informații despre stabilitatea și
variațiile glicemiei ca răspuns la asocierea alegeri alimentare – medicație – activitate
fizică. Pe baza acestora se decide ajustarea schemelor terapeutice cu scopul de a
atinge și menține țintele terapeutice pe termen lung, pentru a reduce riscul de apariție
a complicațiilor specifice diabetului.
Cuvinte cheie: CGM, automonitorizare, diabet zaharat tip 1, insulinoterapie
76
ABORDAREA UNUI PACIENT CU DIABET ZAHARAT ŞI TUMORĂ PANCREATICĂ
Ana-Maria Popovici [2], Elena-Daniela Grigorescu [1,2], Georgiana Diana Cazac [1],
Alina Onofriescu [1,2], Vasile Fotea [2,3], Elena-Corina Andriescu [2,4], Madalina Dieaconu [2,4]
Bogdan-Mircea Mihai [1,2], Cristina-Mihaela Lăcătușu [1,2]
[1] Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” Iași, Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
[2] Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iași
[3] Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” Iaşi, Clinica de Radiologie şi Imagistică Medicală
[4] Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” Iași, Serviciul de Anatomie Patologică şi Prosectură
“Gioconda Dobrescu”
Introducere: Diabetul zaharat reprezintă un sindrom metabolic complex şi heterogen,

având ca element central hiperglicemia cronică. Afecţiunile care interesează
parenchimul pancreatic reprezintă o potenţială cauză de diabet.
Materiale şi metodă: Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 47 de ani, cu
antecedente familiale de diabet zaharat, care a fost diagnosticat cu neoplasm
pancreatic corporeo-caudal cu leziuni secundare hepatice şi tromboză de sistem port
depistate computer-tomografic din noiembrie 2019. Ulterior, consultul oncologic a
ridicat suspiciunea de tumoră neuro-endocrină; markerii specifici: 5-hidroxi
indolacetat, serotonina şi cromogranina prezentau titru crescut. S-a recomandat
biopsie tumorală, pe care însă nu a efectuat-o. Ulterior nu a mai continuat
investigaţiile medicale. Se prezintă după aproximativ un an la Cabinetul de specialitate
din Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” pentru valori
glicemice persistent crescute la automonitorizarea din sângele capilar (200-500
mg/dL), confirmate prin dozare de laborator (glicemie à jeun din sângele venos de 277
mg/dL), însoţite de poliurie, polidipsie şi scădere ponderală (aproximativ 15 kg în
ultima lună). Ulterior se internează în Clinica Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Rezultate: La actuala internare se decelează o valoare a HbA1c de 13,5%, ce atestă
dezechilibrul glicemic de durată, şi o valoare scăzută a peptidului C (0,771 ng/mL),
motiv pentru care se iniţiază insulinoterapia. Etiopatogenia hiperglicemiei face
obiectul diagnosticului diferențial între diabetul tip 1, tip 2 și secundar pancreatic. Se
constată imagistic creşterea minimă în dimensiuni a tumorii pancreatice şi a
metastazelor hepatice, în absenţa altor modificări. Se efectuează puncţie biopsie de
la nivelul unei formaţiuni secundare hepatice, care stabileşte diagnosticul anatomo-
patologic de tumoră neuro-endocrină grad 2.
Discuţii şi concluzii: Printre tumorile pancreatice, leziunile neuro-endocrine sunt rare,
dar posibile, şi se pot asocia cu o supravieţuire de mai lungă durată. În acest caz,
apariţia diabetului zaharat a reprezentat modul de manifestare al tumorii, urmat de
finalizarea diagnosticului oncologic.
77
FIZICĂ ŞI BALNEOLOGIE
RECUPERARE, MEDICINĂ
REABILITARE POST-AVC LA DOMICILIU PENTRU MEMBRUL SUPERIOR -
ACCESIBILĂ ȘI ÎN SIGURANȚĂ
Sînziana Anca Butnaru Moldoveanu [1], Vera Bălan [1], Silviu Ștefan Boanță [2], Cristian
Dimitrie Fodor [2], Florin Munteanu [1]
[1] Departmentul de Șiințe Biomedicale, Facultatea de Bioinginerie Medicală, Universitatea de Medicină și

Farmacie “Grigore T. Popa”, 9-16 M. Kogalniceanu, 700454, Iasi, Romania
[2] Student - Facultatea de Bioinginerie Medicală, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”,
9-16 M. Kogalniceanu, 700454, Iasi, Romania
Introducere Accidentul vascular cerebral (AVC) este una dintre principalele cauze ale
dizabilității de la nivelul membrului superior. Astfel, este necesară dezvoltarea de
tehnologii moderne de reabilitare, fiind esențiale pentru restabilirea funcțională și a
forței la nivelul membrului superior, precum și reincluziunea sociala a pacientului.
Orteza activă poate permite reabilitarea la domiciliu și creșterea independenței
pacientului, însă variantele constructive actuale sunt costisitoare, prezintă o
dimensiune crescută și necesită prezența personalului specializat. Deoarece situația
actuală de pandemie prezintă provocări și riscuri importante în reabilitarea în centre
specializate, orteza activă poate contribui la creearea unui cadru pentru reabilitarea
pacientului la domiciliu, cu monitorizarea virtuală de către personalul medical. Această
lucrare prezintă o analiză a mai multor soluții constructive de orteză activă în vederea
obținerii unui design optim care să permită mobilizarea completă și corectă a
membrului superior, creșterea gradului de utilizare și optimizarea mișcării articulare în
timpul reabilitării.
Metode Modelul propus se bazează pe imprimarea 3D a unor componente
individualizate ale ortezei, utilizând un filament antimicrobian, antiviral și biocompatibil.
O atenție deosebită trebuie acordată axei de mișcare de la nivelul cotului pentru a
permite o mobilizare corectă. Dimensiunea și puterea sunt aspect ce privesc tipurile de
motoare utilizate. Acestea pot modifica semnificativ designul și funcționalitatea
ortezei. În acest sens, au fost analizate diferite tipuri de motoare, plasate lateral de
cot, care să permită cu ușurință mobilizarea acestuia.
Discuții Fiecare soluție constructivă trebuie analizată și dezvoltată în continuare,
considerând fezabilitatea, ușurința de producție și de utilizare aacesteia, prin
prototipare rapidă și testarea pe pacienți. Simplificarea articulațiilor mecanice și a
cuplurilor este necesară pentru a obține un design optim pentru reabilitarea pacientului
la domiciliu.
Keywords: AVC, membru superior, orteză activă, reabilitare
Cercetare ştiinţifică finanţată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa” din
Iaşi, în baza contractului nr.19565 / 01.10.2020
79
TEHNICI MANUALE UTILIZATE ÎN RECUPERAREA RESPIRATORIE POST COVID-
19
Cătălin Ionițe [1], Iustina Condurache [1], Mariana Rotariu [1]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași
Covid-19 face parte din familia coronavirușilor și a aparut pentru prima dată în anul
2019. Covid-19 sau SARS-CoV-2 cum mai este denumit, se deosebește de celelalte
virusuri respiratorii prin faptul că transmiterea de la om la om se poate realiza cu
aproximativ 2-10 zile înainte ca subiectul să devină simptomatic, dar își rezervă și
posibilitatea de a transmite virusul chiar dacă subiectul infectat cu virusul SARS-CoV-2
este asimptomatic. Până în acest moment literatura de specialitate nu a putut să ne
ofere informații despre impactul virusului COVID-19 asupra corpului pe termen mediu și
lung, dar studiile ne-au arătat că aproximativ 25%-30% dintre pacienții vindecați de
SARS-CoV-2 rămân cu sechele respiratorii având capacitatea respiratorie afectată în
proporție de 20-30%. Restaurarea capacității respiratorii în cazurile de post COVID-19
este crucială și se poate face prin intermediul programelor de recuperare respiratorii
care pot să cuprindă: antrenamente aerobe, antrenamente de forță, tehnici de drenaj a
secrețiilor bronșice, termoterapie, gimnastica respiratorie (exerciții de respirație),
masaj, electroterapie, salina, terapie ocupațională etc. Pe lângă elementele precizate
anterior, tehnicile manuale aplicate la nivelul cutiei toracice pot veni în ajutarea
restaurarii capacității respiratorii a pacientului prin creșterea elasticității cutiei
toracice. Aceste tehnici manuale acționează atât direct cât și indirect asupra
structurilor anatomice ce intervin în scaderea elasticității respiratorii.
80
RECUPERAREA RESPIRATORIE LA DOMICIULU, A PACIENTULUI POST COVID 19
Iustina Condurache [1], Mariana Rotariu [1], Catalin Ionite [1]
[1] Universitatea de Medicina si Farmacie '"Grigore T. Popa" Iasi, Faculatatea de Bioinginerie Medicala
Introducere În ciuda faptului că până la acest moment, nu s-a putut determina

impactul pe termen mediu și lung al infecției cu COVID-19 asupra sistemului respirator

și asupra altor organe, la pacienții vindecați și externați, conform experților, aproximativ
un sfert dintre pacienții vindecați după infecția cu coronavirus rămân cu sechele
respiratorii având capacitatea pulmonară redusă cu aproximativ 20-30%. Pacienţii cu
patologie pulmonară prezintă o simptomatologie variată: dispnee, oboseală,
fatigabilitate, limitări ale capacităţii de efort, limitări în desfăşurarea activităţilor zilnice
cotidiene, toate acestea producând alterarea calităţii vieţii.
Materiale și metode Reabilitarea respiratorie este alcatuită dintr-un program adaptat
de exerciții fizice și un program educațional (managementul afecțiunii și al
simptomatologiei). Scopul exercițiilor este de a crește capaciatatea cardiovasculară și
respiratorie, pacientul devenind în felul acesta mai activ, iar calitatea vieții acestuia va
fi vizibil înbunătățită. Durata, intensitatea şi frecvenţa şedinţelor se adaptează în
funcţie de starea clinică a pacientului. Efortul efectuat va fi adaptat în funcţie de
posibilităţile fiecărui pacient. Pentru aceasta, înainte de începerea programului se vor
efectua câteva teste funcţionale respiratorii care au drept scop măsurarea afectării
respiratorie. Cel mai important este testul cardiopulmonar de efort care va oferi date
despre limita efortului. În felul acesta se vor reduce riscurile şi se va putea adapta
programul fiecărui pacient.
Rezultate Rezultatele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de sex, vârstă,
greutate, stare de sănătate sau alte condiții și/sau afecțiuni preexistente și nu sunt
garantate unanim pentru orice pacient.
Concluzii Programele de recuperare respiratorie și-au demonstrat eficiența în
îmbunătățirea calității vieții, creșterea capacității de efort, scăderea gradului de
dispnee, scăderea anxietății și depresiei.
81
PROVOCĂRI TERAPEUTICE ACTUALE ÎN ARTROZĂ
Georgeta Zugravu [1]
[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
Lucrarea îşi propune revizuirea, dincolo de prezentarea unei imagini de ansamblu

asupra celor mai prescrise medicamente în practica de zi cu zi și a opțiunilor
terapeutice viitoare, atitudinii terapeutice în cazul pacienţilor cu diferite forme de

artroză în perioada pandemiei COVID-19.
Mulți pacienți cu artroză vor avea nevoie să primească mai multe medicamente pe
parcursul bolii lor și mai mult în general, pe măsură ce pandemia de coronavirus
continuă şi de asemenea, comorbiditățile prezente frecvent în artroză și opțiunile
terapeutice sunt, adesea, adevărate provocări întâlnite de specialiştii implicaţi în
îngrijirea acestor bolnavi.
Artroza este cea mai frecventă boală degenerativă articulară, cu etiologie
multifactorială şi care afectează calitatea vieții și duce la handicap important.
Inflamația, modificările biomecanice și răspunsul imun joacă un rol important în
fiziopatologia acestei boli, alături de factorii de risc ca sexul, obezitatea, factorii
genetici și factorii mecanici.
Pandemia COVID-19 reprezintă o provocare fără precedent pentru sistemele de
sănătate și medici la nivel mondial.Artroza este mai frecventă la vârstnici, o categorie
populaţională ce prezintă un risc ridicat de infecție şi o nevoie mai mare de îngrijire și
spitalizare, dar şi o categorie expusă unor rezultate severe sau fatale după infecţia
SARS-CoV-2.
În contextul pacienților cu COVID-19, tratamentul fenomenului inflamator (secreţia
unei cantităţi mare de cytokine proinflamatorii), împreună cu terapia comorbidităților
cronice sau acute și efectele medicamentelor administrate pentru gestionarea
acestora, reprezintă o provocare în managementul optim al acestor pacienţi.
Cuvinte cheie: artroză, pandemie, comorbidităţi, tratament
82
GHIDURI DE TRATAMENT ÎN ARTROZĂ -RECOMANDĂRI
Iulia Arbune [1]
OBIECTIVE: Artroza face parte din principalele cauze de dizabilitate și durere cronică.
Aceasta este responsabilă de costuri majore la nivelul sistemului de sanatate, dar și la
nivel de societate, fiind o cauză majoră a afectării productivității în muncă și a
pensionării anticipate. Ghidurile de tratament elaborate din sinteza experților, prin
evaluări sistematice ale datelor existente au un rol important în promovarea abordării

terapeutice eficiente, susținand accesul pacienților la un tratament corespunzător.
Ghidurile OARSI (Ostheoarthrithis Reserch Society International) oferă recomandări în
ceea ce privește managementul non-chirurgical al artrozei (localizate la nivelul
genunchiului, șoldului sau pluriarticulare), abordând inclusiv comorbiditățile asociate
pacientului (gastrointestinale, cardio-vasculare, depresive,etc.).
Ghidul NICE (National Institute for Health and Care Excellence )oferă algoritmi de
evaluare și gestionare a osteoartritei la adulți. Acoperă atât tratamentele
farmacologice, cât și cele non-farmacologice, promovând opțiuni de tratament
eficiente pentru controlul durerilor și îmbunătățirea funcției articulare.
MATERIAL ȘI METODE: Ghidurile de tratament OARSI au fost realizate utilizând
metodologia GRADE (metoda cea mai utilizată de evaluare a calității studiilor
controlate, ce include clasificarea recomandărilor, sistemul de evaluări și de
dezvoltare). Aceasta implică cinci etape (realizarea unui clasament a priori pentru
studiile controlate randomizate în comparație cu studiile observaționale, reevaluarea
clasamentului după actualizări sau completări, atribuirea finală a calificativelor în
funcție de calitatea dovezilor: ridicată, moderată sau scazută, luarea în considerare a
altor factori care pot avea un impact asupra recomandărilor – efecte dorite și nedorite,
efectuarea unei recomandări puternice sau slabe).
Conform Ghidului OARSI, tratamentele recomandate în cazul artrozei sunt clasificate
pe mai multe nivele, în funcție de procentajul efectelor benefice și sunt adaptate
patologiilor asociate pre-existente.
CONCLUZII: Aceste ghiduri pentru artroza la nivelul genunchiului, șoldului sau în cazul
formei poliarticulare, oferă profiluri de tratament detaliate și centrate pe pacient.
Algoritmul recomandat va facilita deciziile de tratament individualizate cu privire la
managementul artrozei.
CUVINTE CHEIE: GHID, ARTROZĂ, MANAGEMENT, ALGORITM DE TRATAMENT
83
OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI NONFARMACOLOGIC AL ARTROZEI IN
CONTEXT PANDEMIC
Irina Cuibaru [1]
De la instituirea stării de urgență din cauza pandemiei de COVID-19, măsurile luate la

nivelul sistemului național de sănătate au vizat, în paralel cu direcționarea unui mare
procent al resurselor către oprirea pandemiei, reducerea drastică a intervențiilor și

spitalizărilor ce nu reprezentau urgențe. Astfel, nu numai tratamentele de reabilitare au
fost temporizate, dar și intervențiile chirurgicale elective pentru patologia
osteoarticulară cronică. Ulterior, o dată cu trecerea din starea de urgență în starea de
alertă, s-a reluat activitatea serviciilor ambulatorii și spitalicesti de reabilitare
medicală, care a trebuit să se adreseze în cea mai mare parte patologiilor acute și
acutizărilor celor cronice, să includă măsuri de protecție personală în cursul
desfășurării programelor de balneofiziokinetoterapie, precum și să pună
un accent pe instruirea pacienților în ce privește metodele de self-management.
Patologia artrozică ocupă un segment important al terapiilor de reabilitare medicală,
incluzând atât afectarea axială (spondiloze, spondilodiscartroze), cea a membrelor
inferioare, cu impact funcțional important (coxartroza, gonartroza), dar și cea a
membrelor superioare (artroza mâinilor, artroza de umăr). Problemele specifice ridicate
de pandemie au fost, pe de o parte, suprapunerea grupelor populaționale de risc pentru
COVID-19 cu cele la care artroza are o frecvență și severitate crescută (vârstnici,
obezi), iar pe de altă parte, temporizarea intervențiilor de artroplastie pentru gonartroza
sau coxartroza avansate.
Ne propunem ca în această prezentare să trecem în revistă metodele
nonfarmacologice utile în tratamentul de reabilitare al pacienților cu boală artrozică.
84
IMPLICAŢII TERAPEUTICE ALE FENOTIPURILOR ÎN ARTROZĂ
Smaranda Ştefana Miu [1]
Boala artrozică reprezintă o patologie heterogenă atât din prisma evoluției,

simptomatolgiei, impactului funcțional cât și din perspectiva potențialelor implicații ale
tratamentului și răspunsului terapeutic.

Impactul funcțional important și implicit costurile directe și indirecte generate de
acesta subliniază necesitatea unei intervenții medicale eficiente, dar dovezile ștințifice
recente demonstrează prezența unor subgrupuri de pacienți cu progresie si răspuns
terapeutic diferit.
Prin definiție, în medicină, fenotipul poate fi reprezentat de orice caracteristică sau
trăsătură observabilă a dezvoltării unei boli, pacienții cu caracteristici comune fiind
adesea grupați împreună pentru a urma un tratament, fenotiparea devenind foarte utilă
pentru studierea, diagnosticarea și tratarea oricărei boli.
Ghidurile de tratament pentru artroză au subliniat necesitatea cercetării și definirii
unor predictorii clinici ai răspunsului la diferite tipuri de tratamente. Cu toate acestea,
identificarea unor astfel de predictori clinici ai răspunsului este mai puțin ușoară decât
pare, întrucât nu există o clasificare definită și acceptată a subpopulațiilor de pacienți
ce dezvoltă boală artrozică.
Prezentarea își propune o sinteză a datelor din literatură ce definesc fenotipuri ale
pacienților cu boală artrozică, stratificarea acestora în subgrupuri și implicațiile asupra
tratamentului.
CUVINTE CHEIE: BOALA ARTROZICĂ, FENOTIPURI, TRATAMENT
85
EVALUAREA IMPACTULUI CONDIŢIILOR DE CARANTINARE ASUPRA
MOBILITĂŢII ŞI FUNCŢIONALITĂŢII ARTICULARE LA PACIENŢII CU ARTROZĂ
Cătălina Ioniță [1], Georgeta Zugravu [1]
INTRODUCERE: Artroza este o afecțiune degenerativă, caracterizată prin degradarea

treptată a cartilajului articular, însoțită de procese reparatorii la nivelul cartilajului și
osului subcondral asociate cu inflamație sinovială. Este cea mai frecventă patologie
articulară și o importantă sursă de invaliditate, cu o pondere de peste 80% la
persoanele peste 55 de ani, categorie de vârstă greu încercată încă de la debutul
pandemiei Covid-19. Asocierea concomitentă la pacienții cu artroză a unei patologii
variate din sfera cardiovasculară, metabolică sau inflamatorie a crescut exponențial
riscul acestora de a dezvolta simptome severe ale infecției cu SARS-CoV-2.
Managementul optim al artrozei impune combinarea tratamentului non farmacologic cu
cel farmacologic (AINS, paracetamolul, corticoizi sau opioizi), efectele adverse
secundare administrării acestora favorizând creșterea incidenței complicațiilor în cazul
unei infecții cu Covid-19.
MATERIAL ŞI METODĂ: Pacienții au fost evaluați pe perioada internării în clinica RMFB
a Spitalului Clinic de Recuperare, Iași, în perioada ianuarie - februarie 2021 utilizând
scara analog vizuală pentru estimarea durerii, scorul WOMAC pentru evaluarea calității
vieții în boala artrozică, indexul funcţional al lui Lequesne pentru artroza de șold și un
formular alcătuit din 20 de întrebări pentru evaluarea sănătății și a accesului la
serviciile medicale pe perioada ultimului an.
REZULTATE: Creșterea semnificativă a intensității durerii însoțită de creșterea
scorului WOMAC a fost înregistrată la toți pacienții evaluați. Modificări importante au
fost evidențiate și în cazul indexului funcțional al lui Lesquesne cu scăderea mobilității
și funcționalității articulare la peste 70% dintre pacienții intervievați. Accesul la
serviciile medicale a fost unul relativ facil, pacienții evitând apelarea serviciului de
urgență 112 și utilizarea medicației recomandate de medicul curant la ultima evaluare.
DISCUŢII ŞI CONCLUZII: Pandemia COVID 19 a avut un impact negativ semnificativ
asupra mobilității articulare cu afectarea importantă a funcționalității și calității vieții
pacienților cu artroză.
CUVINTE CHEIE: ARTROZA, COVID 19, WOMAC.
86
LANŢ CINEMATIC DUBLU DESCHIS,ESTE POSIBILĂ RECUPERAREA REDORII DE
GENUNCHI?
Casian APOSTOL [1], Elena GHEORGHIȚĂ [2], Liliana SAVIN1 [1,3], Smaranda MIU [1],

[2] Centrul De Recuperare Medical Tonus Kinteto Iași
[3] UMF Gr T Popa Iași
Redoarea genunchiului este definită ca limitarea mişcărilor normale de flexie și

extensie active și pasive. Apare cel mai frecvent secundar imobilizării prelungite,
implicarea unei articulații portanate generând consecințe funcționale severe.
Tratamentul de recuperare are ca obiectiv creșterea gradelor de libertate articulară.
Kinetoterapia trebuie inițiată precoce pentru a preveni evoluția complicațiilor locale
de tip anchiloza articulară și nu în ultimul rând, pentru a menține integritatea lanțului
kinetic al membrului inferior.
Prezentăm cazul unui tanăr de 19 ani cu antecedente ortopedice și oncologice
complexe, prezentat în serviciul de recuperare pentru importantă limitare a mobilității
articulației genunchiului drept, instabilitate și tulburari de locomoție.
Pacientul a suferit la vârsta de 14 ani o intervenție chirurgicală extinsă pentru excizia
unui osteosarcom coxal drept, cu inegalitate importantă, secundară, de membre
inferioare (scurtare cu 11,5 cm pe partea dreaptă). Ulterior s-a practicat corecția
diferenței de lungime a membrelor, urmată de imobilizare în fixator extern Ilizarov
pentru 18 luni.
Evaluarea inițială a relevat redoare importantă a articulației genunchiului drept cu doar
100 de libertate articulară, hipotonie și deficit de forță pentru musculatura coapsei
drepte- cvadriceps, biceps femural și ischiogambieri, insuficiența musculara fesieră
dreaptă, tulburari de locomoție.
Alcătuirea programului kinetic a reprezentat o provocare datorită dificultăților
anatomice și biomecanice generate pe de o parte de absența stabilității articulației
coxo-femurale drepte, articulație practic absentă în urma rezecției oaselor bazinului,
dar și datorită antecedentelor oncologice ce au limitat accesul la procedurile fizicale.
Mai mult, instabilitatea șoldului a determinat o barieră în performanța execuției
exercițiilor de tonifiere a musculaturii coapsei.
CUVINTE CHEIE: REDOARE DE GENUNCHI, KINETOTERAPIE, LANȚ KINETIC
87
MALADIA OMBREDANNE–PROVOCARE ÎN COMBATEREA COMPLICAȚIILOR
Laura MUSTEAȚĂ [1], Iulia ARBUNE [1]
Introducere: Maladia Ombredanne (boala exostozelor multiple) este caracterizată prin

prezența de osteocondroame multiple, fiind o afecțiune ereditară cu transmitere

autozomal dominantă. Complicațiile care pot apărea includ: durere, reducerea
mobilității articulare, deformarea și scurtarea oaselor lungi, artroză secundară precoce,
compresiuni vasculo-nervoase și transformare malignă.
Prezentare: Vom prezenta cazul unui pacient de sex masculin în vârstă de 24 ani, în
evidența clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a Spitalului Clinic de
Recuperare Iași din 2017 cu acest diagnostic, având un istoric familial specific. Acesta
s-a internat din cauza existenței a multiple formațiuni la nivelul oaselor lungi, însoțite de
durere cu caracter mecanic, meteo dependentă, determinând deformări și limitări
funcționale articulare, cu afectarea calității vieții prin dificultăți de deplasare, de ordin
estetic și psihologic. Investigațiile paraclinice (radiografii standard, ecografii) au
relevat numeroase osteocondroame cu localizare la nivelul crestelor iliace și femurului
bilateral, câtși la nivelul umerilor și arcurilor costale, precum si modificări de artroză
secundară. La nivelul femurului stâng, s-a evidențiat o formațiune hipoecogenă, cu
calcificări în structură și cu un cartilaj de acoperire cu grosime ce depășește 2,5 cm,
aspect în fața căruia putem evoca o degenerare malignă, motiv pentru care s-a
recomandat CT bazin (rezultat în lucru).
Concluzii: Maladia Ombredanne constituie o patologie osoasă genetică rară. Pacientul
nostru va fi supravegheat periodic clinic și imagistic din cauza riscului previzibil de
malignizare. De asemenea, va beneficia în continuare de tratament recuperator pentru
menținerea funcționalității articulare, ameliorarea durerilor și combaterea apariției
dizabilității.
88
PREZENTARE DE CAZ
Lori DONICA [1], Irina CUIBARU [1]
O dată cu instituirea pe teritoriul României a stării de urgență cauzate de pandemia de

COVID-19 în data de 16 martie 2020, măsurile luate la nivelul sistemului național de

sănătate au vizat, în paralel cu direcționarea unui segment important al resurselor
către controlul pandemiei, și reducerea drastică a intervențiilor și spitalizărilor ce nu
reprezentau urgențe. Aceste dispoziții au împiedicat în unele situații o decizie
terapeutică optimă, chiar și în cazul urgențelor.
Vom prezenta cazul unei paciente în vârstă de 61 de ani, ce a prezentat pe 25 martie
2020 un traumatism prin cădere de la propria înălțime, soldat cu fractură de col femural
drept de tip Garden IB, diagnosticată în UPU din Spitalul Municipal din Husi. Medicul
specialist ortoped a recomandat temporizarea intervenției chirurgicale, cu imobilizare
la pat 3 luni, cu tratament anticoagulant și antalgic, sub supraveghere radiologică
lunară. După reluarea mersului și 2 cure de terapie de recuperare, rezultatul funcțional
este nesatisfăcător, pacienta prezentând la 10 luni după fractură o redoare de șold
importantă, cu impact pe activitățile zilnice și mers, precum și dureri lombare și
coxofemurale ce necesită consum cronic de antalgice. Pacienta se internează în Secția
de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a Spitalului Clinic de Recuperare din Iași
pentru o nouă etapă de tratament recuperator și pentru stabilirea conduitei
terapeutice ulterioare. Explorările imagistice s-au axat pe diagnosticul diferențial al
sechelelor posttraumatice.S-au aplicat proceduri de fiziokinetoterapie cu viză
antalgică, de tonifiere a musculaturii stabilizatoare a șoldului și trunchiului, de creștere
a unghiurilor funcționale ale șoldului și de reeducare a mersului. Evoluția a fost cu
ameliorare clinico-funcțională parțială. Recomandările la externare includ reevaluarea
ortopedică cât mai precoce a cazului, deoarece artroplastia de șold reprezintă soluția
terapeutică optimă în acest caz.
89
RECUPERAREA PAREZEI DE PLEX BRAHIAL- PREZENTARE DE CAZ
Paula Ramona TANASĂ [1], Georgeta ZUGRAVU [1]
Introducere: Leziunea plexului brahial reprezintă o afecțiune relativ frecventă care

duce la o afectare funcțională complexă a membrului superior și dizabilitate. Cele mai

frecvente cauze ale leziunii de plex brahial sunt reprezentate de traumatisme
accidentale rezultate, în principal, prin acțiunea forțelor de tracțiune, plăgi, sau o
comprimare a plexului pe suprafețele dure ale structurilor învecinate.
Metode: Lucrarea de fața își propune prezentarea cazului unui pacient în vârstă de 47
ani care se prezintă la internare cu sechele pareză plex brahial stâng, apărută în urma
unui traumatism la nivelul umărului stâng.
Rezultate: Evaluarea clinico-paraclinică a stabilit nivelul de afectare a plexului brahial.
Pe parcursul internării pacientul a urmat tratament fizical-kinetic în vederea recuperării
deficitului motor și senzorial cu evoluție lent favorabilă. Având în vedere vârsta
pacientului și impactul negativ al afecțiunii asupra funcționalității și calității vieții
pacientului, acesta poate beneficia de intervenție chirurgicală.
Concluzii: Incidența parezei de plex brahial este în creștere și este grevată de un
prognostic negativ pe termen scurt și lung. Perioada de recuperare depinde de multe
variabile printre care complexitate a leziunii, diagnosticul precoce dar și promptitudinea
inițierii tratamentului.
Cuvinte cheie: traumatism, plexbrahial, funcționalitate, tratament.
90
NECHIRURGICALE
ALTE SPECIALITĂȚI
PRIMELE NOTE DE PE PORTATIVUL INSTRUMENTĂRII EXERCIŢIULUI FIZIC:
DO ŞI RE
Petre-Augustin Crivoi [1], Maura-Gabriela Felea [1,2]
[1] Centrul Medical Preventis, Iasi

Introducere: Bolile cronice şi comorbidităţile sunt o prezenţă cvasi-constantă odată

cu înaintarea în vârstă. Recomandarea programelor de exerciţiu fizic are dovezi de
eficacitate şi este inclusă în ghiduri. Etapele Frecvenţă – Intensitate – Timp – Tip
(F.I.T.T.) ale efortului trebuie precedate de date informative (cu caracter general,
medical şi de antropometrie) care definesc nivelul de fitness, capacitatea aerobă de
efort a persoanei.
Metode: Spectroscopia impedanţei bioelectrice estimează compoziţia corporală.
Pierderea de masă musculară activă, apărută în cursul procesului de îmbătrânire sau al
unor afecţiuni dizabilitante, se corelează cu declinul funcţional, influenţând forţa
musculară şi riscul de cădere, de fracturi şi de dezvoltare a sarcopeniei. Forţa
musculară este evaluată cu ajutorul dinamometrului. Specificitatea valorilor forţei
musculare a flexorilor palmari se obţine prin raportare la masa musculară activă. Testul
scăriţei, în varianta Chester, un instrument simplu şi eficace, este un test submaximal
care permite estimarea capacității aerobe cardio-respiratorii, respectiv a fitness-ului
de rezistență/anduranță şi a indexului de fitness. Etapa de refacere/revenire postefort
închide acest cerc.
Concluzii: Impactul exerciţiului fizic este descris asupra calităţii vieţii, stării de
dispoziţie, a funcţionalităţii şi compoziţiei corporale. Ritmicitatea frecventării acestor
programe are ca obiectiv secundar, dar la fel de important, individualizarea şi siguranţa
efectuării exerciţiului fizic, precum şi obţinerea adicţiei şi complianţei persoanei la
exerciţiul fizic.
92
NU SPUNE NU, CÂND CORPUL POATE SPUNE DA
Maura-Gabriela Felea [1,2], Petre-Augustin Crivoi [2], Dragos Munteanu [1,3],

Doina-Clementina Cojocaru [1,4]

[2] Centrul Medical Preventis, Iasi
[3] Spitalul Clinic C.F., Iasi
[4] Spitalul Clinic de Recuperare, Iasi
Introducere: Comorbiditățile acumulate odată cu îmbătrânirea pot induce un abandon

psihologic cu influență negativă la nivel fizic la vârstnici. Doar simpla prezență a
sarcopeniei nu ar trebui să justifice, să susțină şi să accentueze eticheta de
dizabilitate motorie.
Metode: 46 de persoane cu vârste cuprinse între 65 și 95 de ani (vârsta medie: 78 de
ani) au fost evaluate clinic în august 2020. Au fost înregistrate datele antropometrice,
istoricul medical, acuzele prezente (în majoritate, de natură cronică), tratamentul
prezent și anterior, precum și efectele adverse ale medicamentelor. Testul hand-grip a
fost utilizat pentru a testa forța musculară a ambelor membre superioare. Majoritatea
pacienților au efectuat un test Chester (testul scăriţei) de un minut, într-un ritm de 15
urcări într-un minut.
Rezultate: În acest grup, au predominat femeile (84,78%), prezentând o longevitate
funcțională mai mare. Din 22 de vârstnici care foloseau un baston pentru a merge, 18
au efectuat testul Chester și erau încă activi în gospodărie. La trei din patru femei
imobilizate la pat de peste 6 luni, la care era de aşteptat un declin funcţional major şi o
sarcopenie severă, am descoperit o forță musculară bună și posibilitatea de a se
deplasa.
Concluzii: Deși, testul hand-grip prezintă valori mai mici odată cu înaintarea în vârstă,
există încă o mare capacitate de rezervă pentru recuperare în comparație cu efectele
imobilizării la tineri sau adulți. Ținta ar fi reducerea poverii asupra familiei în anii
următori, precum şi creşterea calităţii vieţii pacientului, recâștigarea independenței
pentru activitățile zilnice și a stimei de sine. Metodele de reeducare fizică, mobilizare și
consolidare a încrederii pot depăși această graniță numită „îmbătrânire”.
93
DOUĂ AFECȚIUNI, O SINGURĂ MANIFESTARE
Oana Irina Gavril [1], Diana Tatarciuc [1], Matei Eșanu [1], Crînguța Paraschiv [2,1],
Cristina Gavrilescu [2,1], Paloma Lascarache [1], Dragoș Munteanu [2,1], Irina Eșanu [2,1]
[2] Secția Clinică Medicină Internă, Spitalul Clinic Căi Ferate Iași
Introducere: Cancerul colo-rectal definește tumorile maligne care au ca origine

mucoasa colonului. În România, incidența cancerului colo-rectal a crescut îngrijorător în
ultima decadă, depășind cu puțin localizarea gastrică.
Metode: Am examinat pacientul HC, 64 ani, care s-a internat pentru hemoragie
digestivă exteriorizată prin melenă asociată cu astenie fizică marcată. Din istoricul bolii
aflăm că patologia digestivă a debutat în urmă cu 2 ani, când pacientul a fost
diagnosticat cu polipi gastrici. În evoluție a prezentat numeroase episoade de
hemoragie digestivă. La fiecare internare a fost reevaluat endoscopic și s-au prelevat
biopsii multiple de la nivelul polipilor (aspect staționar macroscopic și microscopic-
gastrită cronică activă fără displazie/neoplazie). Pe perioada internărilor a urmat
tratament specific cu evoluție favorabilă. Având în vedere aspectul staționar-
endoscopic, anatomo-patologic, vârsta pacientului și calitatea vieții s-a decis
temporizarea intervenției chirurgicale (gastrectomie totală). În prezent, se internează
pentru un nou episod de hemoragie digestivă și astenie fizică. Chiar dacă pacientul nu a
prezentat modificări suplimentare la endoscopia digestivă superioară, de această dată
s-a decis continuarea investigațiilor și s-a efectuat examen computer tomografic
abdomino-pelvin pentru a evalua grosimea peretelui gastric, a eventualelor adenopatii
epigastrice și pentru evaluarea altor cauze digestive.
Rezultate: Examenul CT a sugerat o formatiune vegetanta de colon ascendent
(Neoplasm de colon ascendent) care a fost ulterior confirmata colonoscopic si
histologic. Pacientul este redirecționat către Clinica de Chirurgie. Evoluția post-
chirurgicală a fost favorabilă, pacientul fiind externat dupa 10 zile și reevaluat prin
colonoscopie la 3 luni postoperator, iar ulterior la un an.
Concluzie: Pacienții operați pentru cancer de colon prezintă risc pentru recidivă toată
viața și trebuie incluși într-un program de supraveghere. Particularitatea cazului constă
în prezența concomitentă a celor două patologii digestive, atât a polipilor gastrici cât și
a neoplasmului de colon, prima afecțiune mascând și întârziind diagnosticul afecțiunii
maligne din cauza manifestarilor similare ale acestora.
94
ORTOPEDIE TRAUMATOLOGIE
ACTUALITĂȚI ÎN TRATAMENTUL FRACTURILOR DE ȘOLD
Ștefan Cristea [1], Vlad Georgeanu [1], Florin Groseanu [1], Radu Visan [1], Dan Gheorghe [1],
Catalina Dragomirescu [1], Adrian Vasile [1], Stefan Cuculici [1]
[1] Emergency Hospital St. Pantelimon – Orthopedic Department – Bucuresti
Scopul acestei lucrări este de a aminti caracteristicile anatomice ale acestor fracturi,
care sunt uneori dificil de tratat, dar și de a clarifica modalitățile terapeutice care sunt
încă în discuție. Tratamentul chirurgical este sistematic pentru a permite
verticalizarea și autonomia rapidă. Vă prezentăm actualizări în tratamentul fracturilor
de col femural precum și trochanteriene în funcție de vârsta pacientului tipul de
fractură și mai ales de stabilitate conform clasificării Garden. Între 1993 și 2019 am
tratat 20022 pacienți, dintre care 18762 au fost operați pentru fracturi femurale ale
șoldului. Ceilalți erau inoperabili și tratați conservator. Vârsta medie a pacienților a
fost de 72 de ani. 8784 au avut fracturi ale colului, dar numai 854 au fost operate cu
șuruburi, 5 osteotomii pentru tineri și restul 7925 de proteze. Din păcate, din motive
financiare 1515 au primit proteze Moore. Urmările postoperatorii ale acestora sunt de
două categorii, există unele care au rezistat funcțional de ani de zile și există altele
care au necesitat o conversie rapidă printr-o proteză de șold totală. 2010 Proteze
anti-luxare Coriolis pentru persoanele în vârstă - după 2013. În această perioadă au
fost operate fracturi pertrohanteriene 9978, dar numai 165 au fost operate cu
proteze, 4893 fracturi instabile cu Tije gamma, 4850 fracturi stabile cu DHS, 50 cu
PFN și 10 cu Intertagen, iar 10 au continuat cu fixator extern până la consolidare. Din
1992 am abandonat Tijele Ender, pentru complicațiile lor frecvente, deoarece acestea
nu oferă stabilitatea ansamblului. Vor fi prezentate complicații generale și locale ale
acestor cazuri, precum și tratamentul specific al fracturilor.
Concluzie Aceste fracturi sunt uneori dificil de tratat, iar modalitățile terapeutice
sunt încă supuse discuțiilor, în funcție de mijloacele tehnice și financiare, de vârsta
pacientului, de tipul fracturii și, în special, de stabilitate. Fracturile extremității
superioare a femurului apar preferențial la persoana osteoporotică
96
SUTURA RECONSTRUCȚIE PROTEJATĂ A RUPTURII DE LIGAMENT ÎNCRUCIȘAT
Ștefan Cristea [1], Vlad Georgeanu [1], Florin Groseanu [1], Radu Visan [1], Dorel Bratu [1],
Dan Gheorghe [1], Catalina Dragomirescu [1], Adrian Vasile [1], Stefan Cuculici [1]
[1] Emergency Hospital St. Pantelimon – Orthopedic Department – Bucuresti
Scopul acestei lucrări este de a aminti caracteristicile anatomice ale acestor leziuni,
clasificările rupturilor și posibilitățile moderne de a reconstrui aceste leziuni.

Tratamentul chirurgical este sistematic pentru a permite funcționarea completă a
genunchiului. Vă prezentăm soluții chirurgicale conservatoare actuale securizate prin
sutura protejata intern.
Concluzie Reconstrucția ligamentului încrucișat anterior – LCA, este esențială pentru
funcția normală a genunchiului. Repararea LCA permite conservarea proprioceptorilor
odată cu această reconstrucție iar sutura protejată asigură o securizare a montajului.
Eșecul acestei intervenții chirurgicale ar putea fi revizuit printr-o reconstrucție clasică
artroscopică de încrucișat.
97
TEHNICI DE RECONSTRUCȚIE DUPĂ REZECȚIA CHISTULUI OSOS ANEVRISMAL
DE LA NIVELUL METATARSIANULUI
Dragoș Cristian Popescu[1,2], Awad Dmour [2], Ioan Petcu [3]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi, Facultatea de Medicină, Departamentul
Ortopedie-Traumatologie
[2] Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon“, Clinica Ortopedie-Traumatologie, Iaşi, România
[3] Spitalul Clinic de Recuperare, Iași, România
Introducere: Chistul osos anevrismal (COA) este o leziune rară, benignă, distructivă
local care reprezintă 1% din toate tumorile osoase. Este caracterizată prin apariția
unor compartimente cu sânge separate prin septuri fibroase. Deși este o leziune
benignă, transformarea malignă a fost raportată în literatură. COA este întâlnit
frecvent la tineri, 75% din leziuni apar în primele 2 decenii și aproape 95% apar în
primele 3 decenii. Prezența COA la nivelul unui metatarsian este relativ neobișnuită în
ciuda predilecției acestei leziuni pentru oasele lungi. Diagnosticul diferențial asociat
este de cele mai multe ori o provocare.
Metode: Am studiat cazul unui paciente în vârstă de 24 de ani, care acuza dureri la
nivelul metatasianului II drept cu caracter mixt instalate progresiv și tumefiere locală
importantă. În urma efectuării investigațiilor radiologice inclusiv examen RMN, s-a
ridicat suspiciunea de chist osos anevrismal. Pentru acesta s-a practicat rezecția „en
bloc” a 2/3 distale a metatarsianului II, reconstrucția cu autogrefă nevascularizată din
diafiza peroneului ipsilateral cu o lungime de 6 cm, osteosinteză cu șurub canulat tip
Herbert și broșaj axial temporar a razei metatarsianului II, urmată de imobilizare în
aparat ghipsat gambo-podal fară permiterea sprijinului. Examenul
anatomohistopatologic a confirmat diagnosticul nostru.
Rezultate: Rezecția „en bloc” a segmentului afectat și înlocuirea defectului osos cu o
autogrefă tricorticală este o tehnică chirurgicală sigură și cu risc minim de recurență în
tratamentul leziunilor osoase. În cazul nostru, controalele periodice au relevat
integrarea grefei osoase și recuperarea funcțională completă a membrului.
Concluzie: Radiografiile și scanările RMN pot stabili adesea diagnosticul de COA. Cu
toate acestea, evaluarea histologică precisă este imperativă pentru diagnostic.
Restaurarea continuității mecanice osoase și a funcționalității membrului după defecte
rezultate din rezecțiile tumorale poate fi realizată folosind fibula, care deține caractere
mecanice bune ce permit utilizarea sa ca grefă osoasă non-vascularizată.
98
FRACTURA DE SCAPULĂ ȘI MODALITĂȚI DE TRATAMENT - PREZENTARE
DE CAZ ȘI REVIEW A DATELOR DIN LITERATURĂ
Vasile Lisnic [1], Iustin-Corneliu Antonescu [1], Ștefan-Dragoș Tîrnovanu [1]
[1] Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași
Fracturile de omoplat apar în urma unor traumatisme de intensitate mare (accident

rutier, cădere de la înălțime) și reprezintă sub 1% din totalul fracturilor. Se estimează
că reprezintă 3-5% din fracturile de la nivelul centurii scapulare. Vă prezentăm un caz al

unui bărbat în vârstă de 31 de ani, victima unui accident de motocicletă cu
politraumatism. Se internează în Clinica de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului „Sf.
Spiridon” Iași pentru tumefacție și echimoză la nivelul mușchiului mare dorsal stâng,
periaxilar și incapacitate funcțională totală a articulației scapulo-humerale stângi cu
sensibilitate păstrată. Investigațiile imagistice (radiografie și computer-tomografie)
evidențiază fractură complexă de omoplat cu decolarea apofizei coracoide, cominuție
la nivelul cavității glenoide, cu diastazis în raport cu corpul omoplatului și un traiect de
fractură la nivelul corpului (Ideberg Va). Se intervine chirurgical prin abord Judet și se
practică reducerea sângerândă și osteosinteză cu două plăci de reconstrucție
(3+2/2+2). Ulterior se menține imobilizarea în bandaj Velpeau 30 de zile. La reevaluarea
clinică se constată un deficit funcțional (rotație externă și abducție) a membrului
superior, suspicionându-se o leziune de nerv infraspinos, care se menține timp de 6 luni
postoperator, motiv pentru care se intervine chirurgical în echipă multidisciplinară și se
practică ablația materialului de osteosinteză apoi se realizează neurotizare neuro-
neuronală cu două segmente de grefon nervos (nerv sural) și neororafia
neuromusculară direct (tehnica Giorgio Brunelli). Evoluția cazului este favorabilă, cu
recuperarea parțială a funcționalității (scor Constant- 70). Concluzii: Pentru succesul
intervenției chirurgicale s-au premulat cele două plăci pe o scapula provenită de la un
cadavru, folosind reconstrucția 3D a imaginilor CT. Datorită complexității cazului s-a
impus cooperarea interclinică pentru menținerea funcționalității membrului superior
stâng.
99
OTORINOLARINGOLOGIE
TERAPIA GENICĂ ÎN HIPOACUZIE
Adeline Josephine Cumpătă [1], Cristian Mârțu [1,2], Tatiana Meriacre [1], Bogdan Cobzeanu
[1,2], Luminița Rădulescu [1,2]
[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași

Introducere Hipoacuzia este o patologie cu frecvență crescută atât în populația

vârstnică cât și în rândul copiilor, mecanismul principal fiind reprezentate de apoptoza
celulelor ciliate din cohlee. Tratamentele actuale pentru hipoacuzie nu pot preveni
distrugerea celulelor ciliate ale urechii interne ci doar pot ameliora simptomatologia
prin utilizarea unor proteze implantabile sau nu. Terapia genică, odată cu
secvențializarea genomului uman, a făcut posibilă modificările țintite ale secvențelor
ADN. În acest fel anumite gene pot fi înserate sau inhibate. Aceste modificări inhibă
apoptoza celulară a celulelor urechii interne reîntregind numărul acestora.
Material și metodă Prin utilizarea motorului de căutare PubMed/Medline, folosind
cuvintele cheie: gene therapy in hearing loss, am căutat articolele publicate din 2018
până în 2021.
Rezultate Dintr-un total de 411 articole afișate – pe baza criteriilor reprezentate de:
anul publicării, articole în limba engleză, cuvintele cheie, am selectat în vederea analizei
a 9 articole. Din analiza acestora a reieșit faptul că există posibilitatea regenerării
celulelor ciliate pe modele in vitro și in vivo. Modificările țintite produse prin editare
genică și transdiferențierea celulelor epiteliale de suport își redefinesc rolul permițând
regenerarea celulelor ciliate. Datorita vectorilor virali și non-virali conjugați cu
materialul genetic, mutația poate fi înlocuită, inhibată și conferă un micromediu propice
pentru regenerarea celulelor urechii interne.
Concluzie Identificarea genelor responsabile pentru auz ne-a permis să înțelegem
consecințele mutațiilor acestora. Putând accesa, țintit, locul afectat pe alelă, se poate
insera sau suprima o genă prin terapie genică cu ajutorul unor vectori și acizi nucleici.
Evoluția terapiei genice în regenerarea celulelor ciliate este promițătoare pe modelele
in vitro și in vivo și va suferi multiple modificări pentru îmbunătățirea conduitei
terapeutice actuale in hipoacuzie.
101
METODE DE EVALUARE A BIOFILMULUI BACTERIAN LA NIVEL OTOMASTOIDIAN
Vlad Cozma [1,2], Cristian Mârțu [1,2], Tatiana Meriacre [1], Luminița Rădulescu [1,2]

Introducere Dezvoltarea bacteriilor este caracterizată de două forme de existență,

una liberă, iar cealaltă sub forma unui agregat sesil. Definițiile biofilmului sunt mai mult
sau mai puțin divergente, însă majoritatea autorilor sunt de accord că biofilmul
reprezintă forme de organizare în comunități bacteriene agregate.
Metode Elementar, biofilmul se definește ca o grupare compactă de bacterii
incorporate într-o matrice care conferă toleranță crescută în fața antibioticelor și
metodelor de apărare ale gazdei. Există diverse metode de evaluare a biofilmului.
Acestea include: plăci pentru cultura de țesut (Tissue Culture Plate – TCP), metoda
celor 7 tuburi (Tube Method), metoda Congo-Agar Roșu (CRA), testele de
bioluminescență și examinarea directă în fluorescență.
Rezultate Bacteriile rezistente continuă să fie o provocare majoră. Capacitatea de a
produce biofilm este considerată una dintre principalele cauze ale rezistenței
microbiene. Bacteriile organizate sub fromă de biofilm pot supraviețui la concentrații
peste limita umană de toleranță față de cele libere. TCP ar putea reprezenta metoda
ideală de detectare a biofilmului și poate fi utilizată de rutină în laboratorul de
microbiologie.
Concluzie Bacteriile producătoare de biofilme sunt agenți importanți ce determină
infecții cronice greu de controlat. Eliminarea incompletă a infecției din cauza existenței
biofilmului conduce la rezultate terapeutice slabe și costuri de spitalizare ridicate. Prin
urmare, detectarea biofilmului este de interes major în alegerea terapiei antibacteriene
de către toate specialitățile medicale care se confruntă cu infecții cronice.
Introducerea în laborator a evaluării biofilmului bacterian devine necesară în lupta
împotriva agenților patogeni.
102
TUMORA GLOMICĂ DE URECHE MEDIE – PREZENTARE DE CAZ
Bogdan Mihail Cobzeanu [1,2], Ioan Piftor [1], Olga Sergheevici [1], Lavinia Bișog [1],
Andreea Vasile-Sarcos [1]

Introducere Tumora de glomus jugular reprezinta o entitate rară, iar o primă prezentare
a pacientului la medic sub forma unei formațiuni tumorale de mari dimensiuni care să se
exteriorizeze la nivelul conductului auditiv extern este neobisnuită.
Metode Vom prezenta un caz deosebit de tumoră glomică al cărei aspect clinic
sugerează un polip de însoțire al unei otite medii cronice supurate, parcurgând etapele
de la diagnostic până la tratament și evoluție imediată postterapeutică.
Rezultate Orice manevra chirurgicală asupra unei formațiuni cu origine incertă, ce nu
reprezintă o urgență medico-chirurgicală, fie și o simplă biopsiere, trebuie precedată de
investigații complete clinico-biologice si imagistice complete, pentru a evita
producerea unei complicații iatrogene care pericliteze viața pacientului.
Concluzie În diagnosticul diferențial al formațiunilor tumorale de ureche medie trebuie
luată mereu în considerare posibilitatea existenței unei tumori glomice vasculare,
tabloul clinic fiind inconstant.
103
TRAUMATISMUL DE BAZA DE CRANIU – CAZ CLINIC
Cristian Alexe [1,2], Daniela Sadovnic [1 ], Maria Gherghel [1], Andreea Stan [1],
Doina Margineanu [1], Luminita Radulescu [1,2]

Fracturile osului temporal pot apărea după un traumatism cranian sever cu implicarea
structurilor urechii, provocând pierderea auzului, vertij, tulburări de echilibru sau
paralizie facială. În această lucrare, prezentăm cazul unui pacient de sex masculin în
vârstă de 45 de ani cunoscut in antecedente cu fractura de mastoidă stânga
secundară unui traumatism cranian asociată cu perforatia membranei timpanice,
hipoacuzie și paralizie facială ipsilaterala prin cadere de pe bicicleta. Pacientul s-a
prezentat in clinica la aproximativ 1 an dupa accident. La examenul clinic se constată
faptul că paralizia facială era remisă, restul simptomatologiei menținându-se și în plus
prezenta otoree cronică stanga persistenta în ciuda tratamentului antibiotic
administrat. Având în vedere evoluția nefavorabila se intervine chirurgical pentru
asanarea focarului infecțios prin mastoidectomie și aticoantroantrostomie și in timpul
doi timpanoplastie.
104
NECESITATEA TRATAMENTULUI FONIATRIC ÎN DISFONIILE HIPERFUNCȚIONALE
Corina Butnaru [1,2], Roxana Șerban [1,2], Bogdan Cobzeanu [1,2], Luminița Rădulescu [1,2]
[2] Clinica ORL, Spitalul Clinic de Recuperare Iași

În populația generală, incidența tulburărilor de voce este cuprinsă între 3-10%, ea

crescând semnificativ în cazul profesioniștilor vocali ajungând la 32%. Disfonia
hiperfunțională este cea mai frecventă cauză a tulburărilor de voce, fiind caracteristică
profesioniștilor de voce cântată sau vorbită. Lucrarea de față își propune să
evidențieze necesitatea instituirii cât mai precoce a terapiei vocale în cazul apariției
disfoniei, fie utilizată singură, fie în asociere cu tratamentul chirurgical sau
medicamentos. Tratamentul foniatric, este o metodă de terapie comportamentală,
cuprinzând: exerciții semiocluzive ale tractului vocal, modularea sunetului și a
frecvenței nazale, tehnica timpului maxim de fonație, igiena vocală, exerciții de funcție
vocală, exerciții respiratorii cu sunete fonoarticulatorii, terapia laringiană manuală și
terapia laringiană manuală asociată cu exerciții respiratorii. Terapia vocală este
indispensabilă, îmbunătățind în mod evident calitatea vocii, atât la adulți, cât și la copii,
și trebuie începută numai după ce cauza afecțiunii vocale a fost corect diagnosticată.
Ea trebuie strict individualizată și adaptată nevoilor pacienților.
CUVINTE CHEIE: disfonie hiperfuncțională, tratament foniatric
105
FIZIOPATOGENIA COLESTEATOMULUI – RECURENȚĂ/RECIDIVĂ - ROLUL
RMN-ULUI
Roxana Șerban [2], Corina Butnaru [1,2], Bogdan Cavaleriu [2], Luminița Mihaela Rădulescu [1,2]

Introducere: Fiziopatologia colesteatomului nu este pe deplin cunoscută, direcțiile de

cercetare fiind variate, abordând factorii predispozanți, mecanismele imunologice,
inflamatorii și genetice. Rata de recidivă și gradul de afectare al urechii medii au fost
corelate cu prezența unor citokine inflamatorii la nivelul mucoasei urechii medii. De
asemenea, este știut faptul că procesele inflamatorii locale și sistemice funcționează
ca și cofactori în progresia patologiei urechii medii.
Scopul lucrării: Lucrarea de față își propune analizeze rolul evaluării imagistice în
diagnosticul pacientului cu colesteatom.
Material și metodă: Am realizat un review al literaturii de specialitate. În urma unei
căutări pe motorul PUBMED folosind cuvintele cheie: colesteatom, ureche medie,
recidivă, RMN am decelat 155 articlole din care am selectat 42 articole
corespunzătoare criteriilor de căutare propuse.
Rezultate: În urma analizei acestor articole am remarcat că în comparație cu adulții,
copiii au avut un risc de recidivă de aproximativ trei ori mai mare. Imagistica ponderată
prin difuzie (DWI- diffusion-weighted imaging) și-a dovedit eficiența în detecția și
diferențierea colesteatomului atât la copii cât și la adulți.
Concluzie: RMN-ul are un rol important în diagnosticul colesteatomului și în urmărirea
pacienților postoperator pentru diferențierea colesteatomului rezidual / recurent de
țesutul de granulație și stabilirea momentului oportun pentru pentru second-look.
106
PATOLOGIA TUMORALA A GLANDELOR SALIVARE SI TRATAMENTUL
CHIRURGICAL
Cristian Martu [1,2], Bogdan Cobzeanu [1,2], Alexandru Zaharia [2], Ioan Piftor [2],
Enache Bianca [2], Gilda Danis [2], Diana Diaconu [2], Bogdan Cavaleriu [2], Dan Martu [1],
Luminita Radulescu [1,2]

Introducere: Tumorile maligne ale glandelor salivare reprezintă 6% din toate tumorile
capului și gâtului. Patologia tumorală a glandelor salivare este una dintre cele mai
controversate zone din perspectiva diagnosticului histopatologic, cu o diversitate
morfologică semnificativă și caracteristici diverse. Tumorile maligne dezvoltate în
glandele salivare sunt relativ rare, cu o mare varietate de subtipuri histologice
(carcinom mucoepidermoid, adenoid chistic, cu celule acinare, adenom ex-pleomorf,
adenocarcinom cu celule scuamoase, etc). Există peste 30 de tipuri de tumori ale
glandelor salivare diagnosticate anatomopatologic, de aceea cea mai recentă
clasificare a O.M.S încearca să o simplifice.
Metode: Prezentam schema noastra in diagnosticul și tratamentul acestor tumori si
propunem un program de screening recomandat pentru acest tip de neoplazie.
Rezultate si discutii: Explorarea prin CT si RMN este utilă pentru determinarea
extinderii tumorale, aprecierea invaziei in reperele loco-regionale vitale, evaluarea
diagnosticului diferential si identificarea eventualelor tumori din glanda controlaterala
(ex: parotida). Punctia-biopsie de aspirație cu ac fin (FNAB) este un instrument
diagnostic extrem de important în evaluarea tumorilor glandelor salivare, însă rolul său
ramane controversat in unele studii. Stadializarea si tipul histologic al tumorilor maligne
ale glandelor salivare sunt importante in luarea deciziei terapeutice in evolutia si
prognosticul post-operator. Excizia chirurgicala este tratamentul de electie pentru
toate tumorile maligne ale glandelor salivare și este de asemeni indicat in cazul
tumorilor benigne.
Concluzii: Diagnosticul exact este absolult necesar pentru a considera cea mai buna
optiune terapeutica care sa determine un prognostic cat mai bun.
Cuvinte Cheie: tumori glande salivare, prognostic, evolutie
107
UTILITATEA LASER CO2 IN PATOLOGIA LARINGIANA
Cristian Martu [1,2], Corina Butnaru [1,2], Constantin Guma [2], Marcela Sajin [2],
Andreea Sarcos [2], Daniela Sadovnic [2], Cristian Alexe [2], Vlad Cozma [2], Dan Martu [1],
Luminita Radulescu [1,2]
[1] University of Medicine and Pharmacy "Grigore T. Popa" Iasi
[2] ENT Department, Clinical Rehabilitation Hospital Iasi

Introducere: Utilitatea LASER CO2 in patologia laringiana este o abordare de

actualitate in patologia obstructiva laringiana tumorala si in sindroamele de
insuficientă glotică printr–o chirurgie minim invaziva. Aceasta se efectueaza prin
vaporizarea tesuturilor controlata chirurgical cu ajutorul LASER CO2 la nivelul campului
operator.
Metode: Prezintam tipurile de patologice la care am folosit laserul CO2 in tratamentul
tumorilor benigne si maligne, paraliziilor bilaterale de corzi vocale, stenozelor sau
cicatricelor care ingusteaza spatiului glotic.
Rezultate si discutii: Chirurgia LASER CO2 se remarca prin rezultate bune post-
operatorii, cu o vindecare si externare din spital rapida si un grad scazut de recidive (in
functie de patologia abordata). Daca indicatia chirurgicala este stabilita corect si in
acord cu entitatea patologica, chirurgia LASER la nivel glotic prezinta unele avantaje in
comparatie cu tehnicile clasice. Folosirea laserului in patologia neoplazica a laringelui a
reprezentat un progres atat din punct de vedere al eradicarii neoplaziei cat si al
recuperarii functionale conditionate de competenta in chirurgia Laser. In aceste
conditii laringectomia totala prin chirurgia clasica ramane rezervata tumorilor din
stadiul T4. De asemenea rezultatele functionale in patologia stenozanta si cicatriciala
prin folosirea laserului sunt net superioare tehnicilor clasice ceea ce recomanda acest
tip de chirurgie.
Concluzii: Patologia glotica poate fi abordata chirurgical minim invaziv cu succes prin
intermediul LASER-ului CO2, fiind in momentul actual standardul de aur in anumite
grupe patologice si pentru tumorile maligne in stadii incipiente (CiS, T1-T3). Conditia
esentiala ramane ca indicatia operatorie sa fie corect stabilita si metoda chirurgicala
(LASER CO2) sa fie potrivita pentru tipul respectiv de patologie laringiana.
Cuvinte Cheie: Tumori Maligne, Papilomatoza, Stenoza, Glota, sdr. Gerhard Cuvinte
cheie: LASER CO2, Laringe, Tumori, Stenoza
108

ZSCR Rezumate 1 Merged

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ZSCR Rezumate 1 Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Zilele Spitalului Clinic de

Recuperare Iași 2021

[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Iași

[3] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași

[4] Academia Română

Introducere Pandemia cauzată de noul coronavirus (SARS-Cov-2) apărut în 2019,

[1] Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

[2] Institutul de Boli Cardiovasculare „George I M Georgescu” Iași

Introducere Deși tratamentul cu presiune pozitivă continuă (CPAP) este considerat

[1] Universitatea de Medicina si Farmacie"Gr.T.Popa", Iasi

[4] Spitalul "Sf.Spiridon'', Iasi

Introducere O complicatie redutabila dupa un infarct miocardic acut este ruptura de

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie Gr T Popa Iași

Introducere Rolul terapiei anticoagulante în sindroamele genetice rare definite prin

vasculopatii protrombotice non-inflamatorii în absența anticorpilor antifosfolipidici

[1] Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Spiridon" Iasi

Introducere Tratamentul hepatitei cronice cu virus C (HVC) a fost revoluționat de

Introducere Aritmiile supraventriculare și ventriculare împreună cu insuficiența

[1] Institutul de Boli Cardiovasculare Iasi

[2] Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi

[3] Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi

Introducere Infectia cu virus SARS-Cov-2 afecteaza cordul prin atingerre directa –

[2] Universitatea de Medicinã şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, Romania

Introducere Aritmiile ventriculare reprezintă principala cauză de moarte subită la

Introducere Polineuropatia cronică inflamatorie demielinizantă (CIDP), afecțiune

Introducere Cu un substrat fiziopatologic comun, accidentul vascular cerebral

ischemic si infarctul miocardic acut reprezinta cele mai importante cauze de

[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa”, Iași

Alina Săcărescu [1,2], Alexandrina Rotar [1], Bogdan Ignat [1,2]

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Clinica Neurologie

Introducere Scleroza multiplă (SM) se caracterizează printr-o evoluție impredictibilă și

[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iași

Inhibitorii factorului de necroză tumorală (TNF) alfa reprezintă o opțiune terapeutică de

[1] Spitalul Clinc de Urgență “Prof.Dr.N.Oblu” Iași

Introducere Migrena reprezintă o variantă de cefalee primară cu mare impact socio-

economic și personal, fiind unul dintre principalele motive de prezentare în cabinetele

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Secția Recuperare Neurologie, Iași

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași

Introducere: Boala din spectrul neuromielitei optice este o boală autoimună

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iași

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași

Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o cauză importantă de morbiditate și

[1] Secţia de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Iaşi;

Sindromul antifosfolipidic este o boală autoimună dobândită, mediată de anticorpi,

[1] Spitalul Clinic de Recuperare, Iaşi;

De la declararea bolii coronavirus 2019 (COVID-19) ca pandemie în martie 2020,

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași

Natalizumab (Tysabri®) este un anticorp umanizat recombinant anti α4-integrina de pe

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

[2] Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași

Scleroza multipla este o boala neurologica demielinizanta, cel mai frecvent

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

[2] Spital de Urgenta N. Oblu Iasi

Introducere: Polineuropatiile demielinizante cronice dobandite(CADP) constituie un

grup heterogen important de afectiuni imun-mediate ale sistemului nervos periferic cu

Dragoș-Andrei Spînu [1]

[1] Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

Introducere: Encefalitele autoimune reprezintă un grup de afecțiuni cerebrale cu

neuropsihiatrică, precum tulburări de comportament, deficit cognitiv, crize epileptice

[1] Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi