CURS NR.

1 – Didactica educației fizice și psihomotorii

1. Domeniul psihomotric la nivelul învățământului preșcolar

2. Consideraţii generale privind finalităţile educaţiei fizice, la nivelul
învățământului primar
3. Comportamente privind alimentația și activitatea fizică la copiii din România

Importanţa educaţiei fizice pentru dezvoltarea copilului

Concepţia modernă privind educaţia fizică are la bază ideea că aceasta este parte
integrantă a educaţiei generale, în şcolile de toate gradele, răspunzând următoarelor nevoi
fundamentale ale copiilor:
 de influenţare a proceselor de creştere şi de dezvoltare;
 de formare a unei capacităţi motrice optime;
 de a primi laude, aprecieri şi recunoaştere socială;
 de acţiune şi integrare în cadrul unui grup.
Vârsta preşcolarităţii este considerată a fi cea mai importantă pentru achiziţionarea
unor deprinderi, a unor cunoştinţe şi stabilirea unor atitudini care să funcţioneze pe parcursul
întregii vieţi. Practic, educaţia începe în familie. Este vorba de un context educaţional în care
copilul asimilează tot ceea ce îi poate fi util, fără a fi obligat să acţioneze într-un mediu
autoritar, formal. Copilul are nevoie în primul rând, de stimulare intelectuală, realizată cu
ajutorul unor obiecte specifice, dar şi prin intermediul părintelui, care participă la toate
investigaţiile şi „descoperirile” copilului. Părintele trebuie să-şi respecte copilul, asigurându-i
securitatea fizică şi psihologică, dar şi suportul afectiv de care acesta are nevoie.
Analizând dezvoltarea copilului, observăm că procesul de maturizare se manifestă pe
mai multe direcţii, printre care şi cea fizică – considerată a fi domeniul cel mai vizibil la
această vârstă. În această perioadă, copilul devine capabil de a iniţia foarte multe acţiuni
(merge, aleargă, sare, aruncă şi prinde, manipulează obiecte, se caţără etc.), responsabile de
stimularea musculaturii organismului său (atât musculatura grosieră, cât şi cea fină). Toate
aceste deprinderi pe care copilul le achiziţionează, nu se dezvoltă în mod egal. Fiecare copil
este o fiinţă unică şi are ritmul său propriu de dezvoltare, astfel încât orice comparaţie
realizată între copii de aceeaşi vârstă este inadecvată şi nestimulativă. Adultul trebuie să
observe toate „neîndemânările” copilului şi să intervină atunci când situaţia o impune, fără a
apela la reproşuri şi a creea copilului o serie de frustrări.
Un rol specific în dezvoltarea preşcolarilor îl are educaţia fizică, care încearcă să
realizeze un echilibru funcţional între toate componentele personalităţii. Scopul educaţiei
fizice la nivel preşcolar nu este limitat doar la dezvoltarea motrică a copilului, ci dimpotrivă,
este orientat către o dezvoltare integrală a personalităţii.
Perioada copilăriei este caracterizată de o dezvoltare intensă a organismului, de
întărirea organelor şi a ţesuturilor. Din acest considerent, educaţia fizică reprezintă un
instrument foarte important care influenţează întreaga dezvoltare a organismului copilului.
Mai mult decât atât, călirea organismului, dezvoltarea psihomotrică pot asigura premisele
necesare întăririi stării de sănătate a copiilor, dar şi creşterea randamentului lor în diverse
activităţi. Nu în ultimul rând, variatele activităţi de educaţie fizică desfăşurate în grădiniţă
oferă un context optim de conturare şi dezvoltare a trăsăturilor morale.
În şcoala primară, educaţia fizică este un instrument al educaţiei generale, care
utilizează exerciţiul fizic drept mijloc principal în vederea dezvoltării calităţilor fizice şi a

1
capacităţilor motrice ale elevilor. Însă, influenţele sale nu sunt strict limitate doar la
dimensiunea fizică, efecte favorabile regăsindu-se şi în componentele intelectuală, afectivă şi
moral-volitivă. În general, interesul copiilor pentru mişcare este foarte mare în perioada
ciclului primar, dorinţa lor de exersare şi efort fizic având la bază cauze de ordin fiziologic.
Educaţia fizică în şcoala primară are ca obiectiv principal influenţarea dezvoltării
corecte şi armonioase a organismului, îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate a elevilor,
creşterea capacităţii de muncă. Sănătatea, rezistenţa organismului, normala activitate a
organelor şi funcţiilor vitale constituie, la această vârstă, premise importante pentru formarea
şi dezvoltarea complexă a personalităţii elevului, suportul necesar pentru organizarea cu mai
multă eficienţă a procesului didactic în şcoală.
De asemenea, prin educaţie fizică se realizează echilibrarea solicitărilor de natură
intelectuală cu cele psihomotrice şi ludice, ceea ce reprezintă un aspect deosebit de important
pentru organizarea activităţilor educaționale specifice elevilor cu vârsta cuprinsă între 6/7 şi 10/11
ani.
Datorită caracterului practic, propriu organizării procesului didactic la această
disciplină, lecţia de educaţie fizică antrenează elevul în acţiune ca participant activ,
favorizând exersarea deprinderilor şi a obişnuinţelor, iar pe de altă parte, mărirea ariei
senzaţiilor, percepţiilor, a reprezentărilor spaţiale şi temporale, dezvoltarea spiritului de
observaţie şi imaginaţie.
Formarea relaţiilor de grup, ca şi influenţarea unor trăsături ale personalităţii,
constituie elemente fundamentale, care sunt foarte mult favorizate şi în cadrul activităţii de
educaţie fizică la clasele ciclului primar.
Vârsta preşcolarului şi a şcolarului mic reprezintă o perioadă optimă dezvoltării fizice,
fiind necesar a se acţiona cât mai adecvat pentru a se valorifica la maximum potenţialul motric
de care acesta dispune. Totuşi, una dintre problemele actuale o reprezintă interesul tot mai
scăzut al copiilor pentru mişcare, prin apariţia unor noi forme de canalizare a energiei fizice şi
a celei psihice, pe care unii părinţi le acceptă şi le susţin. O altă posibilă explicaţie ar fi
marginalizarea orelor de educaţie fizică în cadrul curriculumului din învăţământul obligatoriu.
Totuşi, trebuie să acţionăm astfel încât, să nu ajungem a ne îndepărta prea mult de idealul
educaţional al Greciei Antice, care îmbina armonios corpul cu dimensiunea intelectuală.
În contextul acestor realităţi, profesorului de educaţie fizică/învăţătorului/educatorului
îi revine dificila misiune de a adopta faţă de copii un comportament empatic, oferindu-le
posibilitatea de a se destinde, de a se juca în mod organizat, de a se întrece în concursuri
individuale sau pe echipe, în vederea atingerii obiectivelor propuse.
Indiferenţa sau chiar respingerea necesităţii de practicare zilnică a exerciţiilor fizice nu
poate fi considerată o atitudine normală, culpabilizând societatea românească sau căutând
motive diferite, precum criza financiară actuală.
Concluzionând, educaţia fizică realizată la nivel preşcolar şi primar urmăreşte
realizarea unei armonii, a unui echilibru psihofizic, prin valorificarea simultană a elementelor
biologice, motrice şi a celor psihice.

1. Domeniul psihomotric la nivelul învățământului preșcolar

Dezvoltarea psihomotrică în contextul Curriculum-ului pentru educaţia timpurie
a copiilor preşcolari
Având la bază o serie de studii recente privind problematica educaţiei timpurii la nivel
mondial, s-a realizat structurarea şi reconsiderarea Curriculumului pentru învăţământul

2
preşcolar (3-6/7 ani), care a intrat în vigoare în anul 2008. România a creeat un context
favorabil introducerii conceptului de educaţie timpurie (de la naştere la 6/7 ani), fapt ce a
determinat în mod implicit, revizuirea curriculară.
Educaţia timpurie – prima treaptă a educaţiei formale – asigură intrarea copilului în
sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a
învăţa.
Programa şcolară cuprinde toate activităţile existente în interiorul structurii
organizaţionale a grădiniţei de copii, destinate să promoveze şi să stimuleze dezvoltarea
intelectuală, afectivă, socială şi fizică a fiecărui copil în parte şi are în vedere atingerea
următoarelor finalităţi ale educaţiei timpurii (Curriculum pentru învăţământul preşcolar 3-
6/7 ani, 2008, pp. 7-8):
 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de
ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a
acestuia;
 Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a
dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor, a
exerciţiilor, a încercărilor şi a experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;
 Descoperirea, de căre fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea
unei imagini de sine pozitive;
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini
necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
Prezentul curriculum prezintă o abordare sistemică, angajând preşcolarii, prin
experienţe de învăţare, în cât mai multe domenii experenţiale (Domeniul lingvistic şi literar,
Domeniul ştiinţelor, Domeniul socio-uman, Domeniul psihomotric, Domeniul estetic şi
creativ), din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învăţare. Toate aceste
domenii se găsesc într-o relaţie de interdependenţă, asigurând curriculum-ului o unitate
permanentă.
Domeniul psihomotric se centrează pe coordonarea şi controlul mişcărilor,
mobilitatea generală şi rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe, ca şi
elemente de cunoaştere, legate mai ales, de anatomia şi fiziologia omului. Activităţile prin
care preşcolarii pot fi puşi în contact cu acest domeniu sunt activităţile care implică mişcare
corporală, competiţii între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilităţi psihomotorii, ca şi
activităţile care pot avea drept rezultat o mai bună supleţe, forţă, rezistenţă sau ţinută.
Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie (RFIDT),
aprobate prin O.M. Nr. 3851/2010.
Acest document reprezintă un set de enunțuri care reflectă așteptările privind ceea ce
ar trebui copiii să știe și să fie capabili să realizeze. Aceste așteptări sunt definite pentru a
sprijini creșterea și dezvoltarea normală și deplină a copiilor de la naștere până la intrarea în
școală. Conform documentului menționat, finalitățile educației timpurii au în vedere o
abordare holistică vizând cele cinci domenii ale dezvoltării copilului:
- Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală;
- Dezvoltarea socio-emoțională;
- Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii;
- Dezvoltarea limbajului, a comunicării și premisele citirii și scrierii;
- Capacități și atitudini în învățare.

3
 A. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ȘI IGIENEI PERSONALE – cuprinde o
gamă largă de deprinderi și abilități (de la mișcări largi cum sunt săriturile, alergarea, până la
mișcări fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar și coordonarea, dezvoltarea senzorială,
alături de cunoștințe și abilități referitoare la îngrijire și igienă personală, nutriție, alte practici de
menținere a sănătății și securității personale.
B. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ – vizează debutul vieții sociale a copilului,
capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulți și copii. Interacțiunile sociale mediază
modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează în
principal, capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și răspunde
emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, esențial pentru acest domeniu. În
strânsă corelație cu conceptul de sine, se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care
influențează decisiv procesul de învățare.
C. CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI FAȚĂ DE ÎNVĂȚARE – se referă la modul în care
copilul se implică într-o activitate de învățare, modul în care abordează sarcinile și contextele de
învățare, precum și la atitudinea sa în interacțiunea cu mediul și persoanele din jur, în afara
deprinderilor și abilităților menționate în cadrul celorlalte domenii de dezvoltare.
D. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI PREMISELE CITIRII ȘI
SCRIERII – vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar
și al înțelegerii semnificației), a comunicării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare verbală
orală și scrisă, comunicare nonverbală) și achizițiile pentru scris-citit și însoțește dezvoltarea în
fiecare dintre celelalte domenii.
E. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII – a fost definită în
termenii abilității copilului de a înțelege relațiile dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane,
dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul include abilitățile de gândire logică și rezolvare de
probleme, cunoștințele elementare matematice ale copilului și cele referitoare la lume și mediul
înconjurător.

Obiective generale și specifice domeniului psihomotric

 Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;
 Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării
independente a deprinderilor însuşite;
 Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate.

- Să fie capabil să execute mişcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri,
căţărări;
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului;
- Să cunoască şi să aplice regulile de igienă a efortului fizic;
- Să-şi formeze o ţinută corporală corectă (în poziţia stând, aşezat şi în deplasare);
- Să perceapă componentele spaţio-temporale (ritm, durată, distanţă, localizare);
- Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însuşite în diferite contexte;
- Să se folosească de acţiunile motrice învăţate pentru a exprima sentimente şi/sau
comportamente, pentru a răspunde la diferiţi stimuli (situaţii), la diferite ritmuri;
- Să manifeste în timpul activităţii atitudini de cooperare, spirit de echipă, de competiţie,
fair-play.

4
 Conduitele adaptative din copilărie se caracterizează printr-o deosebită plasticitate,
susţinută prin curiozitatea de învăţare şi experienţa proprie. Adaptarea la solicitările şi
stimulările externe devine progresiv o iniţiativă condusă de dorinţa şi elanul experimentării
autonome: să perceapă direct prin atingere, mânuire, modificarea poziţiei obiectelor. În
strânsă legătură cu plasticitatea şi amploarea învăţării motorii, se poate semnala elanul afectiv
al mişcărilor proprii, bucuria de mişcare, sentimentul de succes asupra spaţiului imediat.
Pentru acest stadiu al educaţiei timpurii sunt foarte importante jocurile funcţionale şi
acţiunile comune cu adulţii, prin care copilul îşi exersează motricitatea ordonată în strânsă
legătură cu perceperea directă a spaţiului. Copilul are nevoie de timp pentru a învăţa şi a
înţelege ordinea cauzală a spaţiului, iar adultul are nevoie de răbdare şi disponibilitate afectivă
pentru a se implica în jocurile şi experienţele cognitiv-motorii ale copilului.
În educaţia timpurie a psihomotricităţii devin importante următoarele aspecte:
 Coordonare dinamică a motricităţii cu senzorio-perceptivitatea;
 Controlul postural, coordonarea statică şi echilibrul;
 Exersarea lateralităţii şi dominanta manualităţii;
 Organizarea psihomotricităţii după criteriile spaţiului bi- şi tridimensional;
 Reproducerea/repetarea mişcărilor şi a gesturilor simple care au obţinut efecte de
succes.
Importanţa stimulării psihomotricităţii în educaţia timpurie se poate cu siguranţă
observa în cazul copiilor crescuţi în spaţii limitate la experienţe perceptiv-motrice minime: ei
au întârzieri în coordonarea motorie, nu au siguranţă la mers sau merg mai târziu decât ceilalţi
copii, prezintă retard în echilibrul şi autocontrolul postural.
Educaţia părinţilor în această fază presupune mai întâi, înţelegerea nevoilor de
manifestare a copiilor - ca trebuinţe de explorare prin desfacere, rupere, analiza perceptiv-
motrică. Abia mai târziu, copilul construieşte, îmbină, adună, suprapune.
La vârsta de 3 ani, odată cu intrarea copilului într-un spaţiu educaţional el va fi
capabil, din punct de vedere motric, să meargă echilibrat, să stea într-un picior (3 secunde), să
sară de pe un picior pe altul şi peste un obstacol mic, să execute cu precizie unele mişcări
(apucat, aruncat).
La vârsta de 4 ani, copilul are un echilibrul ortostatic mai susţinut, rapiditate în
mişcări, coordonare oculo-motorie relativ independentă, are mai multă forţă şi precizie, are
rapiditate în mişcări (găseşte prompt obiectul cerut).
La 5 ani, preşcolarul execută cu uşurinţă sărituri, mişcări echilibrate, se dezvoltă
motricitatea fină, sare într-un picior, merge echilibrat pe o linie trasată pe sol.
În preajma vârstei de 6 ani, copilul are foarte multă energie, dispune de echilibru şi
rapiditate în mişcări, merge într-un cerc desenat pe sol, îşi perfecţionează mişcările fine ale
mâinii.
Atât conţinutul şi formele de organizare, cât şi metodele activităţii cu preşcolarii sunt
subordonate dezvoltării complexe a preşcolarului. Se urmăreşte îmbogăţirea bagajului motric
şi al coordonării mişcărilor pe baza analizatorilor vizuali şi auditivi, echilibrarea proceselor de
excitaţie şi inhibiţie, dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei, dezvoltarea percepţiilor,
îmbogăţirea reprezentărilor, exersarea memoriei, dezvoltarea spiritului de observaţie, a
limbajului, a procesului de gândire, a creativităţii.
Activităţile de învăţare se vor desfăşura pe baza coordonării eforturilor comune ale
celor trei parteneri ai procesului de predare-învăţare-evaluare, respectiv: cadre didactice-
părinţi-copii.

5
 De asemenea, se doreşte ca mediul educaţional să permită copiilor o dezvoltare liberă,
bazată pe o permanentă explorare şi interacţiuni variate cu materialele, cu ceilalţi copii sau cu
adulţii.
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare
globală a copilului, perspectivă care accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a
acestuia. În contextul societăţii actuale, pregătirea copilului pentru şcoală şi viaţă nu trebuie să
se mai axeze doar pe competenţele academice, ci şi pe o serie de capacităţi, deprinderi,
atitudini specifice dezvoltării socio-emoţionale, cognitive şi fizice. Abordarea curriculum-ului
din această perspectivă globală, vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante unei
dezvoltări complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă, dar şi cu cele
individuale.
Educaţia timpurie oferă deci, un program de educaţie individualizată, cu scopul de a
spijini educaţia copilului ca persoană, oferind condiţii care să promoveze dezvoltarea fizică,
socio-emoţională, cognitivă, a limbajului, în maniere care să integreze diversele domenii.

2. Consideraţii generale privind finalităţile educaţiei fizice, la nivelul

învățământului primar
Curriculum-ul Naţional din ţara noastră cuprinde următoarele cicluri curriculare,
fiecare din ele având obiective specifice, care conferă diferitelor etape ale şcolarităţii o serie
de dominante care se reflectă în structura programelor şcolare:

1. Ciclul achiziţiilor fundamentale (grădiniţă – clasa a II-a) are ca obiectiv major

acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială:
- asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale (scrisul,
cititul, calculul aritmetic);
- stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului
apropiat;
- stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi imaginaţiei sale;
- formarea motivaţiei pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială.

2. Ciclul de dezvoltare (clasa a III-a – clasa a VI-a) are ca obiectiv major formarea
capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor:
- dezvoltarea achiziţiilor lingvistice şi încurajarea folosirii limbii române, a limbii
materne şi a limbilor străine pentru exprimarea în situaţii variate de comunicare;
- dezvoltarea unei gândiri structurate şi a competenţei de a aplica în practică
rezolvarea de probleme;
- familiarizarea cu abordarea pluridisciplinară a domeniilor cunoaşterii;
- constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratică şi pluralistă;
- încurajarea talentului, a experienţei şi a expresiei în diferite forme de artă;
- dezvoltarea responsabilităţii pentru propria sănătate şi dezvoltare;
- dezvoltarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.

Programa școlară pentru clasele pregătitoare și I-IV (2013, 2014) este realizată pe
competențe generale și specifice. Aria curriculară Educaţie fizică, sport şi sănătate face
referire directă la finalităţile învăţământului, concretizate în menţinerea sănătăţii elevilor prin

6
utilizarea activităţilor motrice de cele mai diferite tipuri. Disciplina Educaţie fizică este cea
prin care se influenţează în şcoală dezvoltarea fizică, se realizează învăţarea deprinderilor
motrice, dezvoltarea capacităţii de efort şi favorizarea integrării în mediul natural şi social. În
planul-cadru de învăţământ, disciplina Educaţie fizică are alocate 2 ore pe săptămână.
Disciplina Educaţie fizică urmăreşte o dezvoltare progresivă a competenţelor, precum şi a
celorlalte achiziţii dobândite de elevi, prin valorificarea experienţei specifice vârstei elevilor,
prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale şi acţionale ale formării personalităţii
elevilor. Programa şcolară pentru disciplina Educaţie fizică urmăreşte competenţele-cheie şi,
în acelaşi timp, oferă posibilitatea asigurării transdisciplinarităţii în interiorul disciplinei, dar
şi cu celelalte discipline de studiu.
Educaţia fizică la clasele primare are un rol important, atât în ceea ce priveşte influenţa
ei favorabilă asupra procesului de dezvoltare şi de fortificare a organismului, cât şi asupra
cunoaşterii copiilor, a adptării lor mai rapide la cerinţele şcolii moderne, contribuind la
formarea unui climat activ de învăţare şi interrelaţionare.
Vom exemplifica mai jos, competențele generale și conținuturile aferente, pentru
fiecare ciclu curricular, la disciplina educație fizică.

Tabel nr. 1 – Competențe generale clasele pregătitoare, I și a II-a

Competențe generale Conținuturile învățării vizează următoarele
domenii

 Valorificarea achizițiilor psiho-  Elemente de organizare a activităților motrice

motrice în menținerea sănătății și a  Elemente ale dezvoltării fizice armonioase
dezvoltării fizice armonioase
 Exersarea deprinderilor și a  Capacități motrice
capacităților motrice în funcție de  Deprinderi motrice de bază și aplicativ-utilitare
capacitatea psiho-motrică  Deprinderi de locomoție, de manipulare și de
individuală stabilitate
 Participarea la jocurile și  Igienă și protecție individuală
activitățile motrice organizate sau  Deprinderi motrice specifice disciplinelor sportive
spontane  Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate

Tabel nr. 2 – Competențe generale clasele a III-a și a IV-a

Competențe generale Conținuturile învățării sunt grupate pe
următoarele domenii

 Utilizarea limbajului de specialitate în  Elemente de organizare a activităților motrice

relațiile de comunicare specifice  Elemente ale dezvoltării fizice armonioase
activităților de practicare a exercițiilor
fizice și sportului
 Integrarea achizițiilor specifice  Calități motrice
dobândite în acțiuni de optimizare a  Deprinderi motrice
stării de sănătate, a creșterii și  Igienă și protecție individuală
dezvoltării fizice și a capacității motrice
proprii
 Adoptarea unui comportament adecvat  Componente ale personalității

7
 în relațiile interpersonale și de grup,
bazat pe respect și fair-play în
activitățile motrice desfășurate în școală
și în afara acesteia

3. Comportamente privind alimentația și activitatea fizică la

copiii din România
Sănătatea este una dintre cele mai importante valori, atât pentru individ, cât și pentru
societate, fiind, totodată, o condiție importantă a dezvoltării durabile a unei națiuni. Indivizii
sănătoși pot să muncească și, implicit, să contribuie optim la bunăstarea socială. Unele dintre
cele mai importante amenințări asupra sănătății în etapa actuală sunt reprezentate de bolile
cronice – bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale, cancerul, diabetul zaharat,
obezitatea.
Există dovezi științifice incontestabile că o mare parte dintre aceste boli pot fi
prevenite sau apariția lor poate fi întârziată prin câteva modificări ale stilului de viață,
constând, în esență, în adoptarea unei alimentații sănătoase (echilibrată, cu suficiente fructe și
legume și cu puține dulciuri, grăsimi, sare și alimente înalt procesate) și în creșterea nivelului
de activitate fizică. Comportamentele privind alimentația și activitatea fizică trebuie cultivate
prin educație, cât mai de timpuriu.
Educația privind stilul de viață sănătos în perioada copilăriei creează premisele
câștigării unor deprinderi sanogene, care vor fi practicate pe toată durata vieții persoanei,
favorizând menținerea unei bune stări de sănătate pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
Copiii care învață de mici să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să facă
mișcare, să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult
și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii. În acest fel, investiția în
educația pentru sănătate a copiilor are efecte peste generații, contribuind la dezvoltarea
durabilă a națiunii.
Desigur, familia are un rol esențial în crearea deprinderilor sănătoase ale copilului. Cu
toate acestea, ne confruntăm în etapa actuală cu numeroase provocări socio-economice
(părinți foarte ocupați, care petrec puțin timp cu copilul, părinți plecați în străinătate, tentații
foarte mari legate de disponibilitatea, de aspectul, de prețul alimentelor înalt procesate și de
publicitatea realizată acestora), la care se adaugă, pentru copiii de vârstă școlară, și presiunea
grupului.
Un reper important pentru educația copilului îl reprezintă grădinița și școala, prin
dumneavoastră, toți cei care aveți activități în aceste instituții și responsabilități pentru buna
lor derulare. Dincolo de rolul esențial în oferirea de cunoaștere, aceste activități pot contribui
cu succes și la întregirea educației copilului.
Greutatea corporală crescută (supraponderalitatea și obezitatea) constituie una dintre
cele mai importante probleme de sănătate publică în rândul copiilor și al tinerilor. Problemele
asociate acesteia includ afecțiunile cardiovasculare, diabetul zaharat, disfuncțiile ortopedice,
la care se adaugă repercusiuni psihosociale, cum ar fi o stimă de sine alterată, stigmatizare și
depresie, cu consecințe asupra scăderii calității vieții. Dovezile științifice referitoare la factorii
de risc pentru greutatea crescută a copiilor și a adolescenților aduc în atenție legătura dintre
aceasta și comportamentele legate de alimentație și activitatea fizică.

8
 Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face recomandări pentru prevenirea obezității
și a supraponderalității, ca și pentru bolile cronice asociate acestora, deoarece acestea pot fi, în
mare măsură, prevenite. Este important suportul comunității pentru ca populația să asocieze
alegerile alimentare sănătoase cu activitatea fizică. Recomandările la nivel individual includ:
scăderea aportului de zahăr și grăsimi, creșterea consumului de fructe și legume, precum și de
leguminoase și cereale integrale și practicarea activității fizice regulate (60 de minute pe zi
pentru copii).
Comportamentele care determină necesitatea unor intervenții sunt : consumul micului
dejun, consumul de fructe și legume, consumul de apă în locul băuturilor îndulcite, activitatea
fizică și comportamentele asociate sedentarismului.
Consumul regulat al micului dejun este o componentă importantă pentru o dietă
sănătoasă și aduce un substanțial aport nutritiv (vitamine, minerale și fibre). Indicele de masă
corporală este, în general, mai scăzut la tinerii care consumă regulat micul dejun, pe când
performanțele școlare sunt mai crescute.
Consumul de fructe și legume în perioada copilăriei are multiple efecte benefice
asupra sănătății. Acestea contribuie la o bună sănătate și creștere, la dezvoltarea intelectuală
optimă, la un nivel scăzut al indicelui de masă corporală și la o creștere a densității osoase la
băieți.
Recomandările OMS includ evitarea băuturilor îndulcite și consumul de apă în
cantități adaptate necesităților copilului. De exemplu, pentru un copil de grădiniță se
recomandă aproximativ 800 ml/zi de apă, iar pentru un copil de gimnaziu aprox. 1200 ml/zi
de apă. Aceste cantități sunt orientative, fiind adaptate condițiilor de mediu (vor crește pe
timpul verii), masei corporale (aprox. 30 ml/kgc), activității fizice desfășurate etc.
Activitatea fizică moderat-intensă este recomandată pentru efectele asupra sănătății
pe termen scurt și lung, fiind importantă atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală.
Activitatea fizică susținută îmbunătățește performanțele cognitive și academice. Activitatea
fizică este asociată cu o bună stare de sănătate cardiovasculară și musculo-scheletală, precum
și cu o reducere a depresiei și a anxietății în rândul copiilor. Lipsa activității fizice susținute
asociată cu alte comportamente sedentare conduce la apariția obezității, una dintre cele mai
importante probleme de sănătate publică în Europa și Statele Unite ale Americii.
România se situează printre țările cu cea mai mică pondere a adolescenților, băieți sau
fete, care desfășoară zilnic activitate fizică. Activitatea fizică scade semnificativ cu vârsta.
Băieții, comparativ cu fetele, desfășoară activitate fizică mai mult de o oră pe zi.
Comportamentele asociate sedentarismului se referă la absența sau la reducerea la
minim a activității fizice și la consumul unei cantități mici de energie. Efectele
sedentarismului, privitul îndelungat la emisiunile de la televizor sau utilizarea excesivă a
computerului în timpul copilăriei și al adolescenței se asociază cu creșterea în greutate la
vârsta adultă.
Copiii cu vârste între 2 și 11 ani sunt vulnerabili la problemele de alimentație deoarece
sunt dependenți de adulți, de stilul lor de viață, dar și pentru că au necesități specifice fiecărei
vârste. Acestea rezultă din faptul că un copil are nevoie de mai multă energie pentru creștere
și dezvoltare, alături de toate substanțele nutritive din alimente (în special proteine, grăsimi,
vitamine și minerale). Principalele probleme legate de alimentație sunt cele de obezitate (prin
exces de greutate), respectiv cele de subnutriție prin deficit vitaminic (vitamina D și C cu
creștere deficitară) sau de minerale (anemia și lipsa de calciu). Obiectivele pentru asigurarea
unei alimentații de calitate în timpul copilăriei includ asigurarea nutrimentelor și a energiei

9
suficiente din alimente pentru o creștere adecvată. Alimentația de calitate este esențială pentru
reducerea îmbolnăvirilor din perioada copilăriei, promovarea unei sănătăți optime și
prevenirea bolilor cronice la viitorul adult. Deprinderile alimentare se formează în copilărie și
vor dura toată viața, de aceea este important să intervenim cât mai repede în comunitate.

10