Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1Istorie
2Diviziuni administrative
3Geografie
4Climă și vegetație
5Demografie
6Economie
o 6.1Resurse naturale
o 6.2Industrie
o 6.3Agricultură
o 6.4Rețeaua de transporturi
o 6.5Turismul
7Note
8Legături externe
Istorie[modificare | modificare sursă]
În 1521, Fernando Magellan debarcă în Cebu și Matacan și inaugurează epoca cuceririi spaniole
(în 1571 se formează orașul Manila). În 1898, statul Filipinez își proclamă independența. Tratatul
de pace de la Paris din 1898, care încheie Războiul Hispano-American, cedează
arhipelagul Statelor Unite, care înăbușă în anul 1901 mișcarea de eliberare națională.
În 1935 este ales primul președinte național al țării, Manuel Luis Quezón. Arhipelagul este
ocupat între 1942 și 1945 de trupele japoneze. La 4 iulie 1946, se proclamă republică
independentă. Președintele Ferdinand E. Marcos (1965-1986) promovează o politică de
modernizare a vieții economice și sociale, dar și un regim autoritar. În 1983 este
asasinat Benigno S. Aquino, jr., un lider al opoziției. După demisia sau abdicarea lui Ferdinand
Marcos și retragerea sprijinului american, este aleasă președinte (între 1986 și 1992), Corazon
Aquino, văduva liderului asasinat.
Manila (capitala)
Quezon City (cel mai mare oraș)
Geografie[modificare | modificare sursă]
”Dealurile de Ciocolată” de pe insula Bohol (Filipine)
Țara este formată din 7641[5] de insule, cele mai mari fiind Luzon, Visayas și Mindanao. Relieful
este muntos și de origine vulcanică. Țara se află într-o regiune cu seismicitate activă și vulcanism
intens, fiind inclusă în Cercul de Foc al Pacificului.
Vulcanii activi și lanțurile muntoase domină majoritatea insulelor. Unii dintre cei mai activi vulcani
sunt Pinatubo și Taal.
Cele 1268 „Dealuri de Ciocolată“ („Chocolate Hills“) de pe insula Bohol, de formă conică, cu
înălțimi între 40-120 m, reprezintă o rezervație geologică rară pe pămȃnt.
Demografie[modificare | modificare sursă]
Populația arhipelagului este de 104,92 milioane. Filipinezi (majoritatea malaysieni, polinezieni,
indonezieni, restul negritos) 85,3%, chinezi, indieni, europeni, amestecați. Numai 880 insule sunt
locuite, insula Luzon (care ocupă o treime din suprafața statului) concentrează aproape 1/2 din
populație, în special în partea sudică. Culte: catolicism 64,9%, creștinism independent (catolicism
și protestantism indigen) 17,7%, islamism 5,1%, protestantism 5%, animism 2,2%, budism.
Sporul natural este de 19,1 la mie, speranța de viață la naștere este pentru bărbați 67 ani și
pentru femei 73 ani. Populația urbană este 62,7%.
Economie[modificare | modificare sursă]
De la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, în Filipine este implementat un program foarte
amplu de restructurare economică. Țara are, în general, o economie de piață bazată în mare
parte pe agricultură. Deși serviciile au ajuns dominante atât în cadrul populației active, cât și în
crearea PIB-ului, Filipine are o economie în care se remarcă agricultura și industria. Industria
prelucrătoare are o participare de 2 ori mai mare decât agricultura la formarea PIB-ului, cu toate
că numai 15% din populația activă lucrează în această ramură economică. Țara a fost mai puțin
afectată de criza economică din Asia, între anii 1997-1998, decât vecinii săi, în mare parte
datorită infuziilor de valută provenind de la muncitorii filipinezi din străinătate. În 1998 creșterea
economică a fost de numai 0,6%, dar a crescut la 2,4% în 1999, 4,4% în 2000, dar a scăzut la
3,2% în 2001. Între anii 2002-2006, creșterea economică a fost de 5% pe an. Datoria externă
este importantă, peste 60 miliarde $. Balanța comercială a devenit în ultima vreme deficitară,
principalii parteneri fiind SUA, Japonia, UE, Coreea de Sud, și țările membre ASEAN. Filipine
trebuie să se confrunte cu o rată de creștere demografică mare, cu o sărăcie extinsă, prețuri
ridicate la petrol, dobânzi mari la împrumuturile contractate, o inflație crescândă. Moneda
națională este Peso-ul filipinez (PHP), iar rata șomajului este sub 10%.
Industrie[modificare | modificare sursă]
Industria produce energie electrică, autovehicule, televizoare, frigidere, cherestea, mobilă,
conserve de pește. Are o industrie a pescuitului dezvoltată (cca 2,5 mil.t anual). În cadrul inustriei
prelucrătoare se remarcă producția alimentară (zahăr - peste 2 mil.t anual - și uleiuri vegetale),
textilă, chimică, petrochimică (pe bază de petrol importat), industria medicală și electronică (fiind
orientată clar către export), prelucrarea lemnului, exploatările miniere (în scădere drastică în
ultimii ani), producția de cauciuc natural.
Agricultură[modificare | modificare sursă]
Rămâne o importantă ramură economică, ce concentrează 1/3 din populația activă și realizează
circa 1/7 din PIB. Se cultivă porumb (a doua cultură ca suprafață din Filipine; locul 3 în Asia),
trestie de zahăr, banane, cafea, cacao, abacă, ananas (locul 2 pe glob), sisal, rafie, tutun, nuci de
cocos (locul 2 în lume), copra (locul 1 în lume). Se cresc animale și se pescuiește intens. Din
totalul suprafeței cultivate (cca 1/4 din suprafața statului), aproape jumătate este ocupată de orez
(cca 15 mil.t pe an), ce satisface consumul intern.
Turismul[modificare | modificare sursă]
Turismul este o importantă ramură economică, ce s-a dezvoltat impresionant în ultima vreme, în
ciuda unei insecurități create de mișcările separatiste islamiste, veniturile obținute fiind de cca.
2,6 md.$/an. Anual, aproape 3 milioane de turiști străini vizitează Filipine (2.843.000 în 2006),
jumătate fiind din doar trei țări: SUA, Japonia, Coreea de Sud. Multiple atracții turistice.