CAPITOLUL 1

De mici ne este spus ca suntem iubiti, insa nu toata lumea are sansa asta. Nu
toti au privilegiul de a se naste intr-o casa superba si de a se trezi in fiecare
dimineata de la cantul pasarilor. Am invatat ca diferentele sunt nedrepte pe propria
piele pana acum, iar singuratatea nu trebuie dispretuita. In viata am reusit singur si
nu trebuie sa plec capul in fata nimanui din cauza asta.
Toata viata am fost „baiatul sarac”, „orfanul” , „haine-rupte” , insa, in
negura singuratatii, am reusit sa ma ridic. Acum, sunt student la cel mai buna
facultate din Marea Britanie, Oxford. Desi peisajele exotice pline de copii de bani-
gata si increzuti nu m-au atras, am simtit ca este primul pas spre a-mi schimba
definitiv viata.
In primul an de facultate, am fost intampinat de un calduros „bine-ai venit!”
impreuna cu „ce cauta asta aici” si multe alte vorbe pe care le mai auzisem deja de
multe ori. Cand am ajuns in camin, Zack, un student din anul doi venit din state,
mi-a prezentat camera in care urma sa stau in urmatorii ani. Etajul 3, camera 112—
a zis Zack. Prezenta mea nu s-a facut simtita, colegii mei de camera fiind
concentrati pe treburile fiecaruia.
Pe canapea, in partea dreapta a camerei, il vedem pe Benito citind benzile lui
desenate favorite. Benito era in anul 2, studia medicina, in special oncologie. Era
destul de scund, brunet, cu ochi caprui. Se tragea dintr-o familie saraca din Mexic
si a ajuns in Marea Britanie ca imigrant.
In patul supraetajat in care urma sa dorm se afla Jacob King, mostenitorul
companiei de farmaceutice a tatalui sau, companie ce valora milioane de lire.
Totus, Jacob a ales sa ramana la camin, pentru a trai cum se cuvine anii de
facultate. Cand ai prea multi bani, te plictisesti sa fii bogat aparent. Jacob era un
londonez veritabil. Blond, destul de inalt si bine-facut, campion national la calarit
si pasionat de kickboxing.
Intru in camera destul de saracacioasa de camin, ii salut si imi las bagajul pe
hol. Benito imi face cu mana, fiind prea ocupat cu banda desenata, iar Jacob ma
saluta, dupa ce ma studiaza cu o privire. Cei doi ma intreaba de unde vin, cum ma
cheama, pe ce profil invat si tot felul de intrebari de genul, pana cand dimineata se
scurge si trebuie sa ma indrept spre cursuri.
Amfiteatrele din campus erau cu adevarat uimitoare. Sali uriase cu table la
care nu puteai ajunge fara scara. Ma asez pe un rand din spate si imi deschid un
caiet.
Incep sa desenez in creion anumite fețe, anumite imagini din sală. Ora
incepe iar, peste 10 minute, in amfiteatru intra grabit o fata.
--Ma scuzati pentru intarziere! Spune ea, cu o engleza impecabila,britanica.
--Buna ziua, domnisoara Hemsworth, spune profesorul, un om in varsta, chel
si cocosat. Intarzierile din prima zi nu dau foarte bine, sa stiti. Ia un loc, te rog.
Fata cauta un loc liber si se aseaza langa mine, randul meu fiind singurul
neocupat inca. Prima impresie imi spunea ca locul ei e aici, ca se trage dintr-o
familie buna, plina de bani si de copii razgaiati.
In momentul acela din viata mea, dispretuiam din toata inima luxul, poate pentru
ca nu traisem asa ceva vreodata.
Domnisoara Hemsworth avea parul saten inchis, aproape negru, iar ochii
caprui intens, de parca privea direct in trecutul tau, te analiza, te stia dinainte sa
zici un cuvant. Cursul a fost plictisitor, asa ca mi-am continuat schitele in liniste.
La un moment dat, fata se uita cu admiratie la desenele mele.
--Chiar esti talentat, ai venit in locul gresit, spune ea pe un ton amuzant.
-- Am timp sa ma razgandesc, ii raspund, sunt Alex.
--Tamara, incantata.
Ora se termina, asa ca ma indrept spre camin. Desi era toamna, afara inca se
resimtea caldura verii, chiar si in tara asta vesnic ploioasa.
La camin, imi revad cei doi colegi, si o prezenta neasteptata.
--Alex, hey, ea e Tamara, iubita mea, spune Jacob.
--Buna, ne-am cunoscut deja,ii raspund.
Ce pacat, parea interesanta. Normal ca l-a ales pe baiatul milionar. La ce ma
asteptam, Oxford.
Viziunea mea asupra bogatilor nu urma sa se schimbe prea rapid, nu in ritmul asta.
Jacob m-a invitat sa iesim in oras cu niste prieteni de-ai lui diseara. Uh,alti baietei
cu masini scumpe,imi zic. Fie, o sa ma duc. Accept invitatia.
Tamara iese din camera, nu inainte sa imi arunce o privire patrunzatoare ce
incepuse sa ma fascineze. Totusi, nu aveam nicio sansa, si, ca o compozitie
artistica de care Tamara era asa interesanta, pot spune ca eram din alt peisaj.
Se lasa seara, imi iau o camasa pe care o pastrasem pentru eventimente
speciale, asa cum am fost invatat de mic in spiritul balcanic. Jacob se ofera sa ne
duca pe mine si pe Tamara cu maisna lui, un Mustang negru, pana la „Rabbit’s
Den”, numele barului la care urma sa ne vedem cu prietenii lui.
In ciuda aparentelor, prietenii sai nu erau deloc asa cu mi-am imaginat. Toti
aveau ceva aparte, si multe povesti interesante de spus. Jacob primeste un telefon
si, dupa ceva timp se ridica si e nevoit sa plece.
O conduc pe Tamara acasa, desi stiam ca n-ar trebui. Nu e treaba mea.
Se pare ca am judecat-o gresit. Ca si mine, Tamara era singura de cand se stia.
Parintii ei murise intr-un teribil accident de masina. Am vorbit pe tot parcursul
drumului si, cand am ajuns la apartamentul ei de langa campus, Tamara continua
sa ma priveasca cu ochii ei patrunzatori. Ma saruta, si imi sopteste incet „Imi pare
rau”. Nu am inteles deloc ce a vrut sa zica, asa ca m-am dus in camin, unde am
gasit camera pustie. Pe presul de la intrare vad niste urme de noroi ce imi dadeau
niste fiori reci. Aud pasi pe hol, ca un sunet de tocuri.
In ciuda instinctului, adorm, reflectand la ce am simtit, la ce trebuie sa fac.
O noua zi trece, ma trezesc , imi fac cafeaua si ma imbrac, spre un nou curs. Parca
singuratatea nu era cea mai buna solutie. Judecata mea putea sa fie gresita. Desi am
reusit singur, poate nu mai aveam de ce sa ma chinui in felul acesta.
Ma apropii de pragul usii cand brusc, aud soneria. Deschid usa incet.
--Camera 112? Ma intreaba un domn imbracat in uniforma de politist.
Alex Constantinescu, esti arestat pentru omorul lui Jacob King...