NORMATIV DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI

Indicativ NP 015-97

Cuprins

* I. GENERALITĂŢI
* II. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI
EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI
* III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU
PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR
* IV. CRITERII FUNCŢIONAL - URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA CLĂDIRILOR
SPITALICEŞTI
* V. REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE

I. GENERALITĂŢI
I.1.OBIECT

I.1.1. Prezentul normativ stabileşte principii de concepţie pentru proiectarea

clădirilor spitaliceşti inclusiv a incintelor şi terenurilor aferente (cap. II şi IV),
precum şi valorile parametrilor ce definesc exigenţele utilizatorilor, în
conformitate cu prevederile Legii 10/1995. (cap.V).

I.1.2. Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de

spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal:

-echipamentelor şi tehnologiilor ce se utilizează în diagnosticul şi tratamentul medical,

acestea impunând performanţe superioare clădirilor în care se amplasează;

-vulnerabilităţii deosebite a principalilor utilizatori ai clădirii, bolnavii, cu capacităţi fizice şi

psihice diminuate, mai expuşi diferitelor riscuri ce survin în exploatarea clădirilor şi instalaţiilor;

- cerinţei specifice unităţilor sanitare de a se menţine în funcţiune; la parametri

adecvaţi asigurării asistenţei medicale înalt calificate şi eficiente, inclusiv în caz
de calamitate sau dezastru.

I.1.3. Prezenta reglementare stabileşte condiţiile minime de calitate,

corespunzătoare clădirilor spitaliceşti (indiferent de profilul şi capacitatea
acestora), ce trebuie realizate şi menţinute, la aceiaşi parametri, pe întreaga
durată de existenţă a construcţiei.

I.2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDlŢll DE UTILlZARE

I.2.1. Prevederile prezentei reglementări se vor aplica la proiectarea clădirilor

spitaliceştişi după caz la modernizarea, reamenajarea, consolidarea sau
repararea clădirilor existente.

I.2.2. Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către:

 -organismele de administraţie teritorială precum şi alte persoane fizice sau juridice care
iniţiază investiţii în domeniul sănătăţii (cap.II şi cap.IV);

- verificatorii de proiecte şi experţi autorizaţi în conformitate cu Legea 10/1995 (cap.V);

-elaboratorii studiilor de fundamentare ale planurilor de amenajare a teritoriului, ale

Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale (PUG, PUZ) ale regulamentelor de urbanism generale
şi locale, referitor la specificul funcţional şi condiţiile de amplasare a construcţiilor spitaliceşti
(cap.IV) şi cap.V);

-persoane fizice şi juridice angajate prin contracte de consultanţă tehnică de către investitori sau
antreprenorii executanţi ai lucrărilor (cap.III şi cap.IV).

I.2.3. Prin prezentul normativ sunt reglementate condiţii de calitate admisibile (niveluri de
performanţă - conf.cap.V) corespunzătoare categoriei de importanţă "C". Proiectantul, la
solicitarea beneficiarului, poate adopta alte valori ale parametrilor corespunzători cerinţelor
utilizatorilor, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute prin prezentul normativ.

I.2.4. La proiectarea unei clădiri spitaliceşti se vor respecta, pe lângă prevederile prezentului
normativ, toate reglementările tehnice specifice domeniului, în vigoare la acea dată.

[top]

II. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI

EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

II.1. CADRUL GENERAL

II.1.1. Construcţiile spitaliceşti sunt lucrări de utilitate publică şi în conformitate cu

Iegislaţia privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sunt unităţi componente ale reţelei naţionale şi
teritoriale de asistenţă medicală.

II.1.2. Organizarea spitalelor (capacitate. profil medical. structura serviciilor componente),

indiferent de natura fondurilor de finanţare a investiţiei sau forma de proprietate. se face în
conformitate cu prevederile Iegale privind organizarea reţelei teritoriale a serviciilor medicale sau
cu Ordine ale Ministerului Sănătăţii, emise în temeiul prerogativelor sale.

II.1.3.Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din:

a. -fonduri publice (de la bugetul de stat, bugetele locale, fonduri special constituite prin
lege în afara acestor bugete),

b. -credite garantate sau contractate de stat,

c. -fonduri private (de la persoane fizice sau juridice),

d. -fonduri mixte (publice + private).

Construcţiile spitaliceşti realizate, integral sau parţial, din fonduri publice şi/sau credite
garantate de stat, în cauză regimul investiţiilor publice conform cu Ordonanţa Guvemului
nr.12/1993 şi se supun reglementărilor din Legea Finanţelor Publice 72/1996 privind aprobarea
investiţiilor.

II.1.4.Executarea construcţiilor spitaliceşti se autorizează de către administraţia locală în

temeiul Legii 10/1995, indiferent de natura fondurilor din care se finanţează aceştia.

II.1.5. Realizarea construcţiilor spitaliceşti şi exploatarea lor se vor face în conformitate

cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.

II.1.6. Amplasarea spitalelor se poate face pe terenuri aparţinând domeniului public,

domeniu privat al statului sau a unităţior administrativ-teritoriale, sau pe terenuri proprietate
privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Iegale ce reglementează
utilizarea, concesionarea sau exproprierea acestora (Legea 801/1994, Legea 33/1994, Legea
18/1990 etc.).

II.1.7. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti finanţate, integral sau în completare, de la bugetul de

stat, de la bugetele locale, din fonduri special construite prin lege în afara acestor bugete, din
credite externe garantate sau contractate de stat se adjudecă prin licitaţie publică în condiţiile
stabilite de Ord. Guv. nr.12/1993, de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor (M.F.) si al
Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) nr.1743/69/N/1996

II.1.8. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti (clădiri + instalaţii), indiferent dacă acestea se

finanţeaza din fonduri publice sau private, se va face de către proiectanţi specialişti (arhitecţi si
ingineri) cu competenţă tehnică şi experienţă în domeniul proiectării de spitale şi în domeniul
tehnologiilor complexe implicate de asistenţa medicală modernă.

MENŢIUNE

Pentru condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea, precum şi exploatarea

construcţiilor spitaliceşti, se va consulta Anexa generală AII.

ANEXA II-a

DOCUMENTE CONEXE

Legea 10/1995 -privind calitatea în construcţii

Legea 3/1978 -privind asigurarea sănătăţii populaţiei
Legea 72 1996 -privind finanţele publice
Legea 50/1991 -privind autorizarea executării construcţiilor
Legea 18/1991 -privind fondul funciar
Legea 33/1992 -privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică
Legea 83/1994 -pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii 58/1993
Legea 137/1995 -privind protecţia mediului
HG 592/1993 -pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor,
prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice
HG 727/1993 -pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor,
prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice
HG 112/1993 -privind componenţa, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de
avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţelor sociale
HG 376/1994 -privind metodologia de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiţii
HG 925/1995 -pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a
proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor
HG 525/1996 -pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism
Ordonanţa Guv.12/1993 -privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice
Ordin 91/1991 MLPAT -pentru aprobarea formularelor, a procedurilor de autorizare şi a
conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea 50/1991
Ordin MAPPM 125/1996 -pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor economice
şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător
Ordin comun MF-MLPAT -pentru aprobarea Normelor metodologice
1743/69/N/1996 privind conţinutul cadru al proiectelor - pe faze de
proiectare - al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor
Legea 125/1996 -pentru modificarea şi completarea Legii nr.5011991 privind autorizarea
executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
Legea 90/1996 -Legea protecţiei muncii
[top]
 

III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU

PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR

III.1.DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ

III.1.1. În organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, SPITALUL este unitatea de bază, care
asigură asistenţa medicală completă sau de specialitate. preventivă, curativă şi de recuperare
pentru bolnavii internaţi şi ambulatori de pe teritoriul arondat.

III.1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt:

-spitale generale - ce cuprind cel puţin cele 4 specialităţi medicale de boli principale: boli interne,
chirurgie, pediatrie, obstetrică-ginecologie.

În funcţie de teritoriul arondat spitalele generale pot fi: comunale, orăşeneşti, municipale,
judeţene.

OBSERVAŢIE: Spitalele comunale mici pot avea numai 3 specialităţi medicale (trei chirurgie),
cazurile chirurgicale urmând a fi rezolvate în localitatea urbană cea mai apropiată.

-spitale de specialitate - ce asigură asistenţa medicală într-una din specialităţile medicale

principale sau într-unul ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. De ex.: spitale
de chirurgie cardio-vasculară, de traumatologie şi chirurgie reparatorie, de neurochirurgie
(derivate din specialitatea chirurgie) sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli
infecţioase (derivate din specialitatea boli interne) ş.a.m.d.
OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în
oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de
specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită
vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli infecţioase
(datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorită duratei mari
de specializare.

III.1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii medicale
în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi tratament
alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ autonome
(cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct. ca secţii, în structura
unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate..

În funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare a necesităţilor din teritoriu) şi de

dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic-tratament (ca amploare, diversitate şi nivel
de echipare cu aparatură medicaIă), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele de
specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele.

III.1.4. Spitalele de reţea care cuprind şi funcţiuni de învăţământ medical sunt denumite spitale
clinice şi sunt diferenţiate la rândul lor în:

-spitale clinice generale (spitale universitare).

-spitale clinice de specialitate.

OBSERVAŢIE: Spitalele clinice se amplasează de regulă în oraşele în care există instituţii de

învăţământ superior medical.

III.1.5. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă
asistenţa medicală propriu-zisă şi învăţământul de specialitate. integrează şi funcţiuni de
cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumitc profiluri medicale sunt

- institutele medicale,

- centrele medicale

Deşi aceste unităţi nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu-zise, ele au în componenţa lor
secţii medicale şi servicii de diagnostic-tratament organizate după sistemul unităţilor spitaliceşti.

III.1.6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structură

medicală cu spitalele (fără a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării
reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce
acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc.
Sanatoriile sunt unităţile ce asigură asistenţă medicală complementară (în fază de convalescenţă
şi recuperare) pacienţilor care au incheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile şi sanatoriile
se organizează pe profiIuri medicale, separat pentru adulţi şi copii.

Amplasarea preventoriilor şi sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone

geoclimatice, cu proprietăţi curative sau în staţiuni balneare.

III.1.7. În funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după
cum urmează:
a.-spitale mici (150-350 paturi pentru spitale generale

100-200 paturi pentru spitale de specialitate)

b.-spitale mijlocii (400-600 paturi pentru spitale generale,

250-400 paturi pentru spitale de specialitate)

c.-spitale mari (700-1000 paturi pentm spitale generale,

500-700 paturi pentru spitale de specialitate

d.-spitale foarte mari (peste 1100 paturi - de regulă sunt spitale generale)

OBSERVAŢIE: În ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specilaiştii în domeniu

apreciază că;

- spitalele de capacitate mijlocie sunt cele mai eficiente din punct de vedere al gestiunii, mai uşor
de administrat, mai apte să ofere servicii medicale de calitate, mai puţin stresante pentru
pacienţi;

- spitalele foarte mari se justifică numai în cazul marilor aglomerări urbane sau în cazul clinicilor
universitare, unde apare necesitatea concentrării unei game cât mai largi de profiluri medicale;

- spitalele mici sunt cele mai potrivite pentru a realiza o distribuţie echilibrată în teritoriu a
serviciilor medicale de bază.

III.1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine
o scrie de unitaţi de servicii şi prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială,
de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie
de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu
pentru personalul medical etc . Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se
impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor.

Unităţile de servicii şi prestaţii medicale, altele decât spitalul propriu-zis, dar amplasate în aceiaşi
incintă, vor fi denumite în text "funcţiuni asociate"

III.1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor
depinde direct de următoarele date tematice de bază:

- capacitate (număr de paturi)

- structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora),

- structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora)

- structura serviciilor de diagnostic şi tratament (nominalizare, capacitate, nivel de echipare

tehnico-medicaIă)

- structura funcţiunilor asociate (după caz),

- natura atributiilor în sistemul de învăţământ medical (după caz),

 - tipul de servicii oferite pacienţilor ambulatorii şi amploarea acestora,

- sistemul de asigurare al asistenţei medicale la domiciliu (după caz),

- condiţiile de amplasare (caracteristicile terenului, reglementările urbanistice, modul de

organizare al utilităţilor)

Principalele elemente fixate prin acest pachet de informaţii iniţiale alcătuiesc tema-cadru pentru
stabilirea conceptului general de organizare a ansamblului de funcţiuni, pentru definirea,
structurarea şi dimensionarea fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente ale
spitalului (tema de proiectare propriu-zisă), pentru estimarea globală a necesarului de
echipamente şi utilităţi.

III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ

III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi

interrelaţionarea lor reciprocă

Organizarea spaţial-funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din

sectoarele şi compartimentele componente, se face ţinând seama de:

-categoriile de utilizatori,

-specificul activităţilor,

-condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile)

utilizate,

-criterii de igienă şi asepsie

III.2.1.1. Principalele categorii de utilizatori sunt:

a.- pacienţii - spitalizaţi

- ambulatori

(pacienţii se mai diferenţiază şi după: grupa de vârstă, sex, tipul şi gravitatea afecţiunii, risc de
contaminare pentru restul utilizatorilor)

b.- personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical)

c.- personalul paramedical (desfăşoară activităti complementare procesului medical şi se

diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.)

d.- însoţitori (persoane din familia bolnavului care se întemeiază odată cu acesta)

e.- aparţinători şi vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care intră
în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical)

f.- studenţi, cursanţi - la spitale clinice şi institute medicale

g. - persoana de cercetare - la institute şi centre medicale

Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: - spaţiile necesare, - condiţiile adecvate
de microclimat şi igienă, - protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe
timpul staţionării sau desfăşurării de activităti în incinta şi clădirile spitalului.

III.2.1.2. Principalele tipuri de activităţi sunt:

-medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după natura
procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie);

-complementare procesului medical propriu-zis (supravegherea şi asistarea bolnavului, studiu şi

documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale, pregătirea materialului şi
instrumentarului, sterilizare etc.);

-gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc.);

-de conducere şi organizare;

-administrative şi de gestiune;

-tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);

-de învăţământ şi cercetare (după caz).

D între activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care impun:

-izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din
considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare),

-instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea

fluxurilor şi proceselor medicale.

Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotările vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de
activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de
securitate a muncii în sectorul sanitar.

III.2.1.3. Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de

folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale
impun condiţionări tehnologice severe privind:

-conformarea şi dimensionarea spaţiilor,

-organizarea fluxurilor,

-alegerea soluţiilor constructive şi de finisare,

-deservirea cu instalaţii

III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în

alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din
sectoarele şi compartimentele medicale. În practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi
recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare)
modalităţi de soluţionare spaţio-funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la
minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri
medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii.

Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza

criteriilor de igienă şi asepsie sunt:

- segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile);

-diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/inchise etc.);

-interpunerea de bariere - filtre de control şi igienizare - la trecerile între zone cu potenţial diferit
de contaminare;

-utilizarea de echipamente şi instalaţii speciale pentru tratarea, curăţirea, dezinfectarea,

sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de
transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice,
instrumente, lenjerie etc.)

III.2.2. Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor

III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale. Prezentată în continuare,

au la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este
folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de
organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea
conceptului de organizare spaţial-funcţională a clădirilor spitaliceşti.

III.2.2.2 Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a
unităţilor funcţionale componente (compartimente) este:

A. Sector spitalizare

A1. Secţiile medicale cu paturi compuse din unităţi de îngrijire

A2. Unitate de spitalizare de o zi (după caz)

A3. Serviciul de primire şi externare a bolnavilor

B. Sector ambulator (pentru pacienţii neinternaţi)

B1. Cabinete de consultaţii şi tratamente

B2. Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare

C. Servicii tehnico-medicale de diagnostic şi tratament

C1. Sector de intervenţii - tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi

C1a. -bloc operator

C1b. -serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI)

C1c. -bloc de naşteri

C2. Sector de investigaţii - explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi spitalizaţi)

C2a. -laborator de analize medicale

C2b. -laborator de radiodiagnostic

C2c. -laboratoare de explorări funcţionale

C2d. -laborator de anatomie patologică

C2e. -laborator de medicină nucleară (după caz)

C3. Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi)

C3a. -serviciu de urgenţe

C3b. -serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie

C3c. -compartiment de epurare renală (după caz)

C3d. -compartiment de radioterapie (după caz)

C3e. -compartiment de psihoterapie şi ergoterapic (după caz)

C3f. -alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura medicală a spitalului

C4. Servicii tehnico-medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor)

C4a. -serviciu de sterilizare centrală

C4b. –farmacie

C4c. -bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz)

C4d. -prosectură (morgă)

D. Servicii gospodăreşti

D1. Bucătărie şi depozite alimente

D2. Spălătorie şi depozite lenjerie

D3. Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi)

E. Conducere medicală şi administraţie

E1. Conducere medicală

E2. Birouri administrative

E3. Serviciu evidenţă medicală şi arhive

E4. Compartiment prelucrare informaţii şi documente

E5. Sală de intruniri

F. Servicii anexe pentru personal

F1. Vestiare pentru personalul medical şi tehnic

F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă)

F3. Cantină

G. Spaţii sociale şi anexe pentru pacienţi. aparţinători. vizitatori

G1 . Garderobă

G2. Serviciu de informaţii şi relaţii

G3. Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare

G4. Diverse prestaţii -frizerie, coafură, poştă (după caz)

G5. Capelă (după caz)

H. Servicii tehnico-utilitare

H 1. Centrale şi staţii tehnice

H1a. -centrală termică

H1b. -gospodărie de apă şi staţie hidrofor

H1c. -post de transformare şi grup electrogen

H1d. -centrale de ventilaţie şi de tratare a aerului

H1e. -centrală frigorifică (după caz)

H1f. -staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale

H1g. -centrală telefonică

H1h. -staţii pentru comunicare interne (TV cu circuit inchis, ceasoficare, căutare de persoane,
radioficare)

H1i. -statii de pompare şi tratare efluenţi

H1j. -spaţii tehnice pentru maşini ascensoare

H1k. -spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale

H1l. -alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie, camere tablouri electrice,
galerii de vizitare etc.)

H2.Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării echipamentelor şi

instalaţiilor (după caz)

H3. Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere)

H4. Depozite diverse

H5. Statie colectare şi tratare deşeuri solide

H6. Garaje

H7. Control poartă

OBSERVAŢIE: În funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele din

unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de ex.
laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur
compartiment, serviciul de urgenţă poate intra în componenţa serviciului de primire a bolnavilor
spitalizaţi etc.)

III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectoarelor şi unităţilor funcţionale se completează
cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii,
cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic
etc.)

Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor ", va
prezenta diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce
priveşte componenţa serviciilor tehnico-medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de
funcţiuni).

Pentru institutele medicale schema generală a funcţiunilor spitaliceşti va fi particularizată în raport

cu profilul medical (Ia grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un sector de
învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice activităţilor de
cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. În raport de specificul acestor noi
funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico-utilitare, gospodăreşti, de
conducere şi de administraţie.

III.2.3. Principii de soluţionare arhitecturală şi tehnologică a compartimentelor funcţionale

III.2.3.1. Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreşti (din grupele de funcţiuni A,
B, C, D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de organizare şi
conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul tehnicilor şi procedurilor
medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionările tehnologice impuse de aparatura
şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de spitale (naţională şi europeană),
studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de cercetare interdisciplinară specializate
în probleme de tehnologie medicală, precum şi reglementările normative ale autorităţilor
responsabile cu organizarea asistenţei medicale au consacrat seturi de modele tipologice de
alcătuire spaţio-funcţională şi tehnologică a acestor compartimente, care trebuie cunoscute şi
aplicate de proiectanţii de spitale.

OBSERVAŢII: - experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor medicale

şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare spaţio-
funcţionaIă.

- echipele medicale ale beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind alegerea
unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de fixarea
soluţiilor arhitecturale şi tehnologice.

III.2.3.2. Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu datele
concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului de
echipare cu aparatură, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea
structurii de rezistenţă şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv
proiectului) de tehnologie medicală. În absenţa temei de tehnologie medicală pentru fiecare din
compartimentele cu specific medical (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe
elaborarea soluţiilor pentru arhitectură şi instalaţii.

OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea

(sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul ae folosinţă a listei principalelor echipamente şi
aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionate condiţiile de
instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea prealabilă a
proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicaţii.

III.2.3.3. La stabilirea soluţiilor spaţio-funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a

diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor
şi a modalităţilor de racordare la instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare
cu aparatură şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor
medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cca. 12 - 15 ani pentru unele compartimente,
respectiv la cca. 18 - 20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea
spitalului şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate.

III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite
armonizarea reciprocă a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi
elementelor de mobilier, Iăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul
compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele
de dimensionare modulară a spaţiilor, având la bază scrii modulare specifice functiunilor
spitaliceşti, elaborate pe bază de studii de specialitate.

OBSERVAŢIE:- Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul
de 0,90 m şi pe modulul de 1,20 m.

III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului,

organizarea circuitelor

III.2.4.1.Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va fi

dependent de:

-condiţionările specifice fiecărui compartiment;

-cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat structurii medicale

date;
-sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la interiorul
clădirilor, în relaţie eu accesele şi cu circulaţiile din incintă; -condiţionările amplasamentului
(orientări, regim de înălţime) - prezentate la cap. IV

-opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial-volumetrică

III.2.4.2. La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în

consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de
utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii d între utilizatori), sistemul de relaţii cu celelalte
compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau contraindicate),
poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte restricţii sanitare
speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi poluanţi etc.) sau
tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia fată de trepidaţii, câmpuri electromagnetice
etc.).

III.2.4.3.Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa

compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie
similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori. cu cerinţe tehnologice
similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă
incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a
circuitelor ce trebuie protejate.

Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale,
precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează:

a. zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de

sterilizare centrală - după caz)

b.zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi)

c.zona laboratoarelor

d.zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic

e.zona sectorului de urgenţe şi a secţiei de spitalizare de o zi

f.zona ambulatoriului şi a serviciului de internări

g.zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale

h.zona administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal

i.zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii

j.zona celorlalte servicii tehnico-medicale auxiliare (farmacie, prosectură)

k. zona gospodărească

l.zona serviciilor tehnice.

OBSERVAŢIE:- Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri de
spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferită fiind ponderea criteriilor în funcţie de
care se face zonarea.

- În cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor
criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi).

- Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la
regrupări ale acestora.

- Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentată la

pct.III.2.2.2. criterii de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de
proiectare.

Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre
"curat" spre "murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi auxiliare,
criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticala clădirilor sau pe orizontală, în
raport cu circulaţiile majore interioare. astfel:

-compartimentele din zonele a) şi b), adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe
privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de
circulaţiile comune;

-zonele e) f) şi g), relativ "neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico-sanitare, sunt
zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii,
aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din
zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se
amplasează la parter sau mezanin;

-zonele j) k) şi l), "murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi altor
categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de asepsie;
ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii ale
localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare;
compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei
spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti,
precum şi în construcţii anexe izolate;

-zonele c) şi d) respectiv h) şi i), pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona

laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu
excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic faţă
de circulaţiile principale ale acestor utilizatori.

III.2.4.4. Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să

răspundă următoarelor deziderate:

-circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la părăsirea
acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, trebuie să se
desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă atât pentru
deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe
care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi directe;
-circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul
îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai
scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor;

-circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi

intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile
medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente
medicale;

-circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi
şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii pentru
gaze sub presiune, surse nucleare, produse radio farmaceutice, deşeuri medicale contaminate)
se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător.

III.2.4.5. Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală între
toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise
tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor "străzi". Transportul materialelor şi diferitelor
produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate,
închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori.

Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura mijloacelor

de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează în
supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu.

OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele

medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la Iărgimi de
peste 3.5 m. nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii
arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe
circulaţia principală.

III.2.4.6. Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită
amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente
care au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze
fluxurile principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise

III.2.4.7. În funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi:
comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele
categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de
intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupă de personal sau de materiale
(accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară).

Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de

natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele
corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel încât
să poată fi controlate.

III.2.5. Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi

sectoarele spitalului (fig. 1 )

O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital

general, ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în
schema alăturată.
 NOTǍ: - Zona secţiilor medicale cu paturi este indicată numai prin punctele de conexiune
la sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei în afara conglomeratului
de fluxuri ce leagă celelalte compartimente şi sectoare funcţionale, dar şi pentru a evidenţia mai
uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau interconexiune
d între acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi care trebuie să asigure
legături specializate atât cu zona tehnico-gospodărească, cât şi cu celelalte servicii medicale pot
fi noduri de circulaţie verticală, în soluţiile arhitecturale de tip “monobloc” sau “articuklat” , sau pot
fi legături orizontale, în rezolvările de tip tentacular”.

III.2.6. Tipuri de soluţionare spaţial-volumetrică a clădirilor spitaliceşti

III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale

spitaliceşti (compartimente, sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial-
volumetrică (arhitecturaIă) a ansamblului spitalului.

Tipurile de soluţionare utilizate sunt:

a. - sistem pavilionar - sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între

care există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de
circulaţie Iimitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale); avantajos din punctul
de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs
pentru personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele
foarte mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa
secţiile de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico-gospodăresc şi, după caz,
funcţiunile asociate (staţie de salvare, dispensar etc.).

b. - sistem monobloc - toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor

tehnice se amplasează comasat într-un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai
economic din punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de
parcurs pentru personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor
şi circuitelor. Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii.

c. - sistem articulat - derivat din sistemul monobloc: configuraţia spaţială cuprinde un

ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările
pe zone şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul
de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico-medicale şi tehnico-
gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii
arhitecturale. adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate.
 d. - sistem tentacular - derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce
necesită condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la
un volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, "neutre" din punctul de
vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai
ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de
modalităţi de configurare volumetrică.

III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial-volumetrică se va ţine seama de faptul

că spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema
măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico-medicale existente sau completării cu
compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare,
să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor
construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze
pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de
circuite funcţionale.

III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu

condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii
de rezistenţă.

III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie

să asigure:

-posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul,

corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale,
concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu se
produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţii lor şi echipamentelor;

-posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice

minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale;

-condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ
mari: 800-1000 daN/mp, distribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii):

-libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct
de vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie;

-planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decroşuri şi reliefuri, pentru a

nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi dezinfecţie.

III.2.7.2. Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi

specifice ale modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum
urmează:

a. -utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00 m - 8.10

m);

b. -preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1-
2 niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte
compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere
I 3-5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente
spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri;
 c. -utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi
nervuri înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie;

d. -folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii,

pentru crearea unei "cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea
necesară şi conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice.

OBSERVAŢIE: - La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care
prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru
rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona
organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii

III.2.7.3. Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul

ansamblu de clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă
pentru unele sau altele din sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de
spitalizare, repetitivitatea majorităţii configuraţiilor spaţio-funcţionale (saloanele
de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire); precum şi relativa lor stabilitate
în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai deşi, situaţie ce
poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire
destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade
de flexibilitate specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări.

III.2.7.4. Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la

stabilirea soluţiei spaţial-volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere
realizarea unor volume echilibrate care să permită conformări structurale cu
potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la solicitările induse de cutremure
(volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan orizontal, a căror
înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări
realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe
verticala clădirii, precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu
celelalte elemente şi subansambluri nestructurale ale construcţiei.

III.3. CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR ŞI

SERVICIILOR DIN SPITALE

III.3.1. Secţiile medicale de specializare

III.3.1.1. Date generale

Secţiile medicale de spitalizare asigură cazarea şi îngrijirea curentă a bolnavilor

pe perioada internării. În funcţie de structura medicală a spitalului, secţiile
medicale cu paturi ocupă între 30% şi 50% din suprafaţa totală a acestuia. Prin
datele iniţiale ale temei-cadru se stabilesc: numărul de secţii din spital, profilul
medical şi capacitatea fiecăreia (număr de paturi afectat)

Mărimea secţiilor poate varia între 50 şi 100 de paturi (în funcţie de morbiditatea
specifică profilului medical), cu tendinţa de coborâre a cifrei superioare la 70-80
de paturi.
În funcţie de capacitatea decisă pentru secţii, raportată la capacitatea spitalului,
rezultă că numărul curent de secţii din spitalele generale poate varia după cum
urmează:

-spitale mici - (3)4-5 secţii;

-spitale mijlocii - 5-10 secţii;

-spitale mari - 10-18 secţii;

-spitale foarte mari - peste 18 secţii.

Profilul secţiei poate fi definit de:

-una din specialităţile medicale de bază:

-boli interne

-chirurgie generală

-pediatrie

-obstetrică -ginecologie

-alte specialităţi:

-O.R.L.

-oftalmologie

-ortopedie

-neurologie

-boli dermato-venerice

-boli contagioase etc.

-profiluri derivate din specialităţile medicale de bază:

-grupa boli interne:

-cardiologie

-reumatologie

-endocrinologie

-boli de sânge şi sistem

 -oncologie

-boli profesionale etc.

-grupa chirurgie:

-chirurgie toracică şi pulmonară

-chirurgie buco-maxilo-faciaIă

-traumatologie şi chirurgie reparatorie

-neurochirurgie etc.

-grupa pediatrie:

-neuropsihiatrie infantilă

-chirurgie infantilă

-prematuri etc

II.3.1.2. Organizarea secţiilor medicale curente

Indiferent de profilul medical. secţiile de spitalizare au o structurare funcţională

asemănătoare, cu excepţia celei de pediatrie (compartimentele pentru prematuri.
sugari şi copii mici) şi acelei de obstretică-ginecologie (compartimentul obstetrică
fiziologică şi nou-născuţi)

La soluţionarea arhitecturală a corpurilor de clădiri destinate spitalizării, se va

avea în vedere ca amplasarea secţiei medicale să se facă pe un singur nivel. Se
acceptă amplasarea pe două niveluri a secţiilor mari, care au în componenţă
compartimente relativ autonome.

În componenţa unei secţii medicale intră următoarele categorii de spaţii:

a.-saloanele bolnavilor şi dotările sanitare aferente

b.-încăperi pentru asistentă medicală

c.-încăperi pentru deservirea pacienţilor

d.-diverse spaţii pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei

e.-circulaţii
f.-în spitalele clinice sunt necesare o serie de spaţii suplimentare. destinate
studenţilor şi cursanţilor ce îşi desfăşoară practica medicală sau specializarea la
patul bolnavului.

III.3.1.2.1. Salonul "pentru bolnavi adulţi se va conforma următoarelor cerinţe:

-capacitatea -pentru saloanele curente:

-optim: 2.3 sau 4 paturi

-acceptabil: 5 paturi

-maxim admisibil: 6 paturi

-pentru cazuri speciale:

-rezerve cu: 1 pat sau 2 paturi

(din care unul pentru însoţitor)

-arie utilă minimă/paI:

-7 m pipat în saloanele curente

-8-10 mp/pal în rezerve

-cubaj de aer în caz de ventilare naturală:

-20 mc/pat

-dotare sanitară aferentă:

-minim: -un grup sanitar cu lavoar şi closet la maxim 8 paturi (cu duşurile
amplasate în comun la mai multe saloane)

-recomandat: -un grup sanitar propriu complet la saloanele de 5(6) paturi sau la
două saloane de 2 (3) paturi

-optim: -grup sanitar propriu la salon

-rezervele vor avea în toate cazurile grup sanitar propriu

-saloanele de 2-4 paturi care nu au grup sanitar propriu. precum şi cele de 5şi 6
paturi (în toate cazurile) vor fi prevăzute cu lavoar în cameră, pentru personalul
medical.
-dotare medicală:

-minim: - 1 priză de oxigen pe salon

-optim: -priză de oxigen la fiecare pat

-dotare minimă cu instalaţii electrice:

-corp de iluminat. priza şi sonerie la fiecare pat

-dotare minimă cu mobilier:

-pat + noptiera cu dulap / bolnav,

-1 masa cu scaune / salon

-orientare a ferestrelor:

-favorabilă: -sud-est. sud

-acceptabiIă: -nord-vest

-se va evita orientarea ferestrelor spre nord şi nord-est (vânturi dominante reci).

se poate accepta orientarea spre vest şi sud-vest, numai cu condiţia asigurării

unei protecţii corepunzătoare a ferestrelor faţa de excesul de însoţire.

OBSERVAŢIE: Condiţionările privind orientarea ferestrelor nu mai sunt

imperative la secţiile de spitalizare de bolnavi acuţi (durată mică de spitalizare:
10-12 zile) şi la saloanele în care se face tratarea aerului (climatizare).

-alte prescripţii:

-paturile se vor aşeza paralel cu frontul ferestrei şi vor fi accesibile pe ambele

laturi lungi.

-distanţa între două paturi va fi de 0.80-1.00 m. dar nu mai mică de 0.70 m,

-distanţa între pat şi peretele exterior va fi de cel puţin 0.80 m recomandat 1.00
m,

-distanţa între pat şi peretele paralel pe care se află lavoarul va fi de minim 1.30
m

-pentru cel puţin un pat din salon, circulaţia liberă aferentă va permite staţionarea
şi deplasarea în cărucior de handicapat.
Prin datele de tema se vor preciza, pentru fiecare secţie, tipul de saloane ce se
va prevedea, repartiţia paturilor pe saloane, eventualele specializări pentru unele
d între ele, necesarele compartimentări pe mp de saloane (în funcţie de sex. tip
de afecţiuni, nivel de asepsie).

III.3.1.2.2.Spaţiile pentru activităţile medicale din secţie pot prezenta diferenţe în

ce priveşte numărul, dimensiunile şi organizarea în funcţie de profilul,
capacitatea secţiei şi tipul de spital. Aceste date se vor preciza prin tema de
proiectare, în mod curent, se prevăd următoarele spaţii:

-camere pentru tratamente -pansamente (1 cameră de 16-18 mp la 20-30

bolnavi);

-cabinete pentru medici (cel puţin 1 cab. de 12-14 mp la 25 paturi, cu sau fără
grup sanitar propriu);

-spaţii de lucru pentru asistente (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a

bolnavilor (monitorizare dacă este cazul), cu anexe pentru depozitare
instrumentar şi medicamente;

-încăperi pentru conducerea medicală a secţiei (medic-şef, asistentă-şefă, raport

de gardă, secretariat);

Pentru unele din profilurile medicale, în cadrul secţiei se mai prevăd şi alte spaţii
pentru activităţi medicale: -camere pentru investigaţii, tratamente speciale, săli
de intervenţie chirurgicală cu anexele respective

III.3.1.2.3. În categoria încăperilor necesare pentru deservirea internaţilor intră:

-oficiul alimentar cu anexele sale şi sală de mese;

-cameră pentru activităţi de zi şi primire vizitatori;

-cabine telefonice;

-cameră de baie (după caz şi grupul de duşuri, dacă sunt soluţionate centralizat).

În unele tipuri de soluţionare a circuitului de primire-internare a pacienţilor,

vestiarul şi filtrul de igienizare se amplasează direct în secţie, în zona accesului;
în acest caz se prevede suita de spaţii necesare: grup sanitar, boxă de
dezbrăcare, depozite pentru efecte ale pacienţilor etc.

III.3.1.2.4. Spaţiile pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei sunt:

-camere de spălare-sterilizare ploşti şi alte recipiente - "ploscar" - (se recomandă

una la 25-30 paturi)
-spaţiu de colectare rufe murdare şi boxa de curăţenie;

-depozit de lenjerie curată;

-cameră pentru îngrijitoare.

Circulaţiile interioare ale secţiei asigură legăturile necesare între diversele

încăperi; ele se diferenţiază sau se segmentează prin filtre dacă apar în cadrul
secţiei compartimente cu cerinţe diferite de asepsie. La spitalele clinice se
recomandă diferenţierea pe circulaţie separată a zonei spaţii lor destinate
învăţământului şi conducerii medicale a secţiei, de zona saloane lor pentru
bolnavi.

Accesul în secţie şi coridoarele se recomandă a fi supravegheate de la un post

de conltrol aflat în legătură cu secretariatul şi/sau cu spaţiiIe de lucru ale
asistentelor.

III.3.1.3. Organizarea sectiilor medicale în sistemul “unităţilor de îngrijire"

Unitatea de îngrijire cuprinde o grupare de camere de bolnavi, cu un număr

constant de paturi, pentru care asistenţa medicală este acordată de o echipă
compusă din 5-6 asistente medicale, 2-3 îngrijitoare, repartizate pe ture,
coordonată de un medic. Capacitatea unei unităţi de îngrijire variază, în funcţie
de profilul medical, între 20 şi 35 de paturi, cele mai frecvente fiind cele de 25-30
paturi.

În sistemul de organizare a secţiilor pe unităţi de îngrijire, anexele medicale şi

gospodăreşti ale secţiei se repartizează pe unităţile de îngrijire (câte un cabinet
medic, o sală de tratamente, un post asistente, un spaţiu de igienizare, o cameră
de zi ş.a.m.d.), rămânând comune spaţiile conducerii secţiei, oficiul alimentar,
una-două încăperi destinate investigaţiilor sau tratamentelor speciale. Acest
sistem facilitează realizarea unor condiţii mai bune de igienă şi asepsie; aplicat
flexibil, asigură separarea interioară a secţiilor atunci când sunt necesare
segregări funcţionale pe subzone (diferenţieri pe profiluri medicale, izolarea
pacienţilor cu risc septic).

Unitatea de îngrijire constituie un modul funcţional repetabil, căruia îi corespunde

un modul de configurare spaţial-arhitecturaIă, ce devine o bază pentru
modularea celei mai mari părţi a sectorului de spitalizare. În acest sistem de
organizare, capacitatea secţiei se va corela cu numărul de unităţi de îngrijire şi
cu mărimea acestora. În funcţie de mărime şi de profil medical, o secţie poate
cuprinde 2-4 unităţi de ingrijire.

IlI.3.1.4. Organizarea secţiei de pediatrie

Îngrijirea pacienţilor copii se face obligatoriu în compartimente distincte în funcţie
de vârstă: -grupa sugari şi grupa copii 1-3 ani, grupa copii preşcolari (3-6 ani) şi
grupa copii şcolari (6-14 ani). Structura paturilor pe grupe de vârstă se
precizează prin tema-cadru, iar nominalizarea spaţiilor şi organizarea circuitelor
prin tema de proiectare.

Compartimentul destinat unei grupe de vârstă constituie o unitate de îngrijire

relativ autonomă, în cadrul căruia pe lângă spaţiile de spitalizare conformate
după specificul vârstei, se mai prevăd:

-o parte din spaţiile de asistenţă medicală (cele de supraveghere şi tratament

specific),

-o parte din spaţiile de deservire ale bolnavilor (individualizate după vârsta

pacienţilor),

-un spaţiu de curăţenie.

IlI.3.1.4.a. Compartimentul pentru copii şcolari este asemănător ca organizare cu

unitatea de îngrijire pentru bolnavii adulţi. Saloanele, cu grupurile sanitare
aferente, sunt identic conformate, dimensionate şi mobilate. Se prevăd aceleaşi
anexe medicale şi gospodăreşti. Oficiul alimentar se aprovizionează de la
bucătăria spitalului. În cadrul compartimentului se vor crea subunităţile necesare
pentru cazurile septice/aseptice. Camera de zi se va amenaja şi pentru activităţi
şcolare.

IlI.3.1.4.b. Pentru compartimentul de copii preşcolari (3-6 ani) trebuie aplicat un

sistem de cazare adaptat vârstei, respectiv în grupări de 3-4 saloane de 2-4
copii, prevăzute cu grup sanitar comun sau separat pe scxe, cărora li se
afectează un post de supraveghere (Iucnr) asistente. În cadrul compartimentului,
unul-două saloane se vor specializa pentru cazurile septice (cu grupuri sanitare
distincte)

-suprafaţa utilă/pat în salon va fi de minim 6 mp

-peretele salonului orientat spre postul asistentei va fi parţial vitrat.

-gabaritele mobilierului şi obiectelor sanitare vor fi adaptate vârstei.

În cadrul compartimentului se vor mai prevedea o cameră de tratamente-

pansamente proprie, un spaţiu de lucru pentru personalul mediu (oficiu medical)
şi un număr de rezerve (stabilit prin temă) pentru copii care se internează cu
mamele. Dacă mărimea compartimentului o justifică, se recomandă prevederea
unui spaţiu de joacă pentru copii necontagioşi.
III.3.1.4.c. Spitalizarea pentru sugari şi grupa de copii de 1-3 ani se organizează
în sistemul nucleelor cu 2-3 camere (boxate) de 4-6 paturi, prevăzute cu un grup
sanitar de igienizare şi grupate la un post de supraveghere al asistentelor. Unul
din nuclee va fi destinat cazurilor septice.

-suprafaţa utilă/pat în camcră va fi de 4-5 mp

-toţi pereţii vor fi vitraţi la partea superioară pentru control vizual.

-în cameră se va prevedea o cadă specială pentru îmbăiere

Pentru copiii care se internează cu mame se prevăd rezerve prevăzute cu dotări

sanitare specializate pentru mamă şi pentru copil. Uneori se recomandă
amplasarea în afara compartimentului a unor saloane pentru mamele care îşi
alăptează copiii.

Compartimentul pentru sugari şi copii mici (0-3 ani) va fi izolat pe un circuit

distinct de restul grupelor de vârstă, va avea anexe medicale şi gospodăreşti
proprii, iar accesul se va soluţiona în sistem filtru.

III.3.1.4.d. În cadrul secţiei de pediatrie se mai amplasează următoarele categorii

de spaţii pentru asistenţă medicală, pentru care se vor face precizări anume prin
tema de proiectare:

-unitate specializată (nucleu) de terapie intensivă,

-unitate specializată pentru îngrijire prematuri (după caz)

-încăperi pentru consultaţii, investigaţii şi tratamente speciale,

-cabinete pentru medici şi anexe pentru personalul medical auxiliar,

-spaţii pentru conducerea secţiei.

III.3.1.4.e. Pentru hrănirea sugarilor si a copiilor de 1-3 ani, în secţiile de pediatrie

se amenajează o bucătărie specializată, denumită "biberonerie" sau "bucătărie
de lapte", organizată şi conformată adecvat capacităţii secţiei. Spaţiile
componente se dimensionează ţinând seama de echipare; alcătuirea lor
urmăreşte fluxul tehnologic:

-primirea, spălarea şi sterilizarea biberoanelor, căniţelor, linguriţelor;

-prepararea alimentelor: paste, piureuri, lichide dietetiee, lapte;

-umplerea biberoanelor, răcirea, distribuţia;

-anexe pentru depozitare;

-cameră asistentă dieteticiană.

Secţiile sau subsecţiile de obstetrică fiziololgică şi nou-născuţi (maternitate) au o

organizare spaţio-funcţională mai complexă, întrucât activităţile medicale se
adresează distinct mamelor şi nou-născuţilor, deşi cele două categorii de pacienţi
se spitalizează împreună.

OBSERVAŢIE: Secţiile de obstetrică-ginecologie din spitalele generale mici şi

mijlocii, se organizează pe subsecţii complet separate, de ginecologie şi
obstetrică, pentru care se prevăd anexe medicale, de deservire pacienţi şi
gospodăreşti distincte. În spitalele mari, sau în cele de specialitate, pentru cele
două profiluri se constituie secţii diferite.

Se pot aplica trei moduri de organizare funcţională a secţiei:

a. -compartimente medicale distincte pentru mame şi nou-născuţi, în care

asistenţa pentru mame se face similar cu cea pentru celelalte categorii de
bolnavi adulţi, iar pentru nou-născuţi se soluţionează în sistemul aplicat în secţiile
de pediatrie la compartimentul sugari. Cele două compartimente au propriile
anexe medicale, de deservire şi gospodăreşti specializate. Între cele două
compartimente se amplasează spaţiile pentru alăptare, utilizate în comun.

b. -sistemul nucleelor (respectiv al unităţilor de îngrijire) mixte pentru mame şi

nou-născuţiilor, compuse din două saloane (de 3-5 paturi) pentru mame cu
dotările sanitare aferente, care flanchează două saloane pentru nou-născuţi
(dotate corespunzător) şi un spaţiu de lucru pentru asistente (care, dimensionat
ca atare, este utilizat în unele variante de organizare ca spaţiu de aIăptare).

c. -sistemul de cazare al mamei şi nou-născutului în acelaşi salon, (fie în rezerve

individuale, fie în saloane pentru două mame cu copiii lor), cu spaţii
corespunzător dimensionate şi dotări sanitare specializate.

În sistemele b.) şi c.), anexele medicale şi de deservire, specializate pentru cele

două categorii de pacienţi, se amplasează grupat în cadrul unităţii de îngrijire.

Indiferent de sistemul de cazare adoptat, pentru cazurile septice se vor diferenţia

compartimente (nuclee) distincte atât pentru mame cât şi pentru nou-născuţi.
Pentru cazurile de obstetrică patologică se amenajează saloane distincte,
grupate, atât în compartimentul septic, cât şi în cel aseptic. (Uneori cazurile de
obstetrică patologică se amplasează în secţia /subsecţia de ginecologie).

Secţia de obstetrică va fi în legătură directă cu blocul de naşteri, şi sala de

operaţii pentru cezariene, la acelaşi nivel, recomandat fiind ca circuitul respectiv
să fie distinct de circulaţiile comune ale spitalului. La spitalele generale mici şi
mijlocii, blocul de naşteri se poate amplasa chiar în secţia (subsecţia) de
obstetrică.

Prin tema de proiectare se vor face precizări asupra sistemului de cazare adoptat
şi asupra modului general de organizare al asistenţei la naşteri.

III.3.2. Serviciul de primire - internare a bolnavilor

III.3.2.1. Acest serviciu se organizează în general ca serviciu unic pe spital şi are

rolul de a asigura efectuarea formelor de internare, examinarea medicală şi
trierea epidemologică a bolnavilor pentru internare, prelucrarea sanitară a
acestora în funcţie de starea lor fizică şi echiparea în imbrăcămintea de spital.
Serviciul se dimensionează în funcţie de numărul mediu de internări zilnice
rezultat din capacitatea şi profilul spitalului.

Amplasarea serviciului de primire - internare se face în legătură directă cu

accesul principal în spital şi cu serviciul de urgenţă, corespunzător celor două
categorii de pacienţi: -pacienţii care vin pregătiţi la spital (programaţi după
consulturi şi examinări medicale anterioare, unele efectuate în ambulatorul sau în
serviciile de diagnostic ale spitalului) şi pacienţii care ajung la spital nepregătiţi
(accidente, îmbolnăviri subite, stare de criză) fiind preluaţi de serviciul de
urgenţă. La spitalele mici şi mijlocii, în funcţie de profilul medical, serviciul de
primire - internare se poate cupla cu serviciul de urgenţă sau cu ambulatorul.

III.3.2.2. Componentele funcţionale ale serviciului de primire - internare sunt:

a)-unitatea de întocmire a documentelor medicale,

b)- compartimentul de examinări medicale,

c)- unitatea de igienizare sanitară,

d)- unitatea de gestiune haine şi efecte de spital,

e)-unitatea de externare.

OBSERVAŢIE: În funcţie de opţiunile beneficiarului de folosinţă, se poate adopta

o organizare a internării în care componentele a.) şi b.) se soluţionează
centralizat şi se amplasează la intrarea în spital, iar componentele c.). d.) şi e.)
se repartizează la secţiile medicale şi respectiv la serviciul de urgenţă

III.3.2.3. Unitatea de întocmire a documentelor de internare cuprinde:

-spaţiul de aşteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru

pacienţi adulţi şi pacienţi copii;
-două-trei birouri conexate între ele şi prevăzute cu amenajări pentru relaţia cu
publicul (ghişee sau tejghea cu boxe).

Unitatea cooperează cu conducerea secţiilor medicale şi cu compartimentul

evidenţă medicală (din serviciul administrativ).

III.3.2.4. Compartimentul examinări medicale cuprinde cabinetele de consultaţie,

specializate după profilurile secţiilor medicale, cu spaţiile de aşteptare şi
grupurile sanitare aferente, în spitalele generale sunt obligatorii cel puţin trei
cabinete: unul pentru pediatrie, unul pentru obstetrică-ginecologie şi al treilea
pentru restul de adulţi.

Necesarul de cabinete pentru spitalele generale mari şi spitalele de specialitate

din reţea se determină în funcţie de capacitatea secţiilor cărora li se adresează şi
nu va fi mai mic decât:

-pediatrie: -până la 150 paturi: -1 cabinet

-peste 150 paturi: -2 cabinete

-peste 300 paturi: -3 cabinete

-obstetrică –ginecologie:

- până la 50 paturi: 1 cabinet cu 2 boxe

- până la 200 paturi: - 1 cabinet

- peste 200 paturi: - 3 cabinete

-secţii de adulţi -până la 200 paturi:-2 cabinete

-până la 400 paturi: - 2 cabinete

-peste 400 paturi: - 3 cabinete

Aşteptarea pentru pediatrie va fi separată, iar adiacent ei se va prevedea o

cameră de izolare cu grup sanitar propriu, pentru staţionarea temporară a
copilului identificat a fi contagios; la spitalele mari de pediatrie se prevăd două-
trei boxe de izolare şi suplimentar se amenajează la intrare un filtru de triaj
epidemiologic, de asemenea boxat.

III.3.2.5. Unitatea de igienizare sanitară cuprinde filtrele de prelucrare sanitară şi

grupurile sanitare aferente (prevăzute cu duş sau baie - după caz -), separate pe
sexe şi pe cele trei categorii de pacienţi, ce trebuie departajate igienico-sanitar
(copii, parturiente, adulţi). La pediatrie spaţiul de igienizare se
compartimentează: pentru grupa 0-2 ani şi pentru grupa 2-14 ani, accesul
făcându-se direct din cabinetele de examinare. În filtrele de igienizare se prevăd
boxe pentru lenjerie şi efecte curate de spital.

III.3.2.6. Păstrarea hainelor bolnavilor pe perioada internării se face într-un

depozit de efecte compartimentat, bine ventilat, legat direct de spaţiile de
igienizare, dar şi de unitatea de externare. Dimensionarea se face după numărul
de paturi (0.16 - 0.18 mp/pat şi 0.08 - 0.10 mp/pat copil).

III.3.2.7. Unitatea de externare se compune dintr-un spaţiu prevăzut cu boxe de

imbrăcare, separate pe sexe şi distincte pentru copii şi nou-născuţi. Dacă
externarea se face centralizat, unitatea se amplasează cât mai aproape de nodul
de circulaţie verticală care face legătutra cu secţiile de spitalizare, în afara
circuitului de internare, dar în legătură cu depozitul de haine şi cu biroul de
întocmire a documentelor de spitalizare.

III.3.3. Serviciul de urgenţă

III.3.3.1. Pentru activităţile medicale de acordare a primului ajutor bolnavilor

accidentaţi sau aflaţi în stare gravă (aduşi cu ambulanţa sau cu autovehiculele
aparţinătorilor) ca şi pentru alte urgenţe medicale din teritoriu, în-spitale se
organizează un serviciu sau un compartiment special (în funcţie de mărimea
spitalului).

În varianta minimă, curentă la spitalele mici şi mijlocii. compartimentul trebuie să

cuprindă următoarele spaţii:

-acces acoperit şi inchis lateral pentru autosalvări;

-1 (2) cabinete de consultaţie şi tratament cu 2 (4) posturi de lucru;

-sală de intervenţii chirurgicale, cu anexe pentru spălare medici şi instrumente;

-sală cu anexe pentru proteze ghipsate, echipată cu aparat roentgen;

-cameră de spitalizare provizorie, compartimentată pe sexe, de 2-6 paturi (1 %

din capacitatea spitalului);

-filtre igienizare cu boxe pentru depozitarea hainelor pacienţilor, a efectelor şi

lenjeriei de spital;

-post de lucru pentru asistente şi anexe personal mediu;

-sală de aşteptare cu anexe pentru aparţinători;

-cabinet medici de gardă, cu grup sanitar;

-depozit tărgi, brancarde, cărucioare.

III.3.3.3. La spitalele generale mari sau la spitalele cu specific de urgenţă,

serviciul se amplifică ca număr de săli de intervenţie, se diversifică pe profiluri
medicale (chirurgie, cardiologIe, pediatrie) şi poate căpăta şi alte funcţiuni
medicale:

-sală de reanimare,

-cabinete de investigaţii şi explorări,

-laborator teste de urgenţă etc.

III.3.3.4. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va permite colaborarea directă

cu serviciul de internări, precum şi legături rapide cu blocul operator, serviciul de
terapie intensivă, serviciile de roentgendiagnostic şi explorări funcţionale,
laboratorul de analize medicale.

III. 3.4. Compartiment de spitalizare de o zi

III.3.4.1. Pentru unele tipuri de investigaţii, intervenţii şi tratamente, pentru care

este necesară ţinerea sub observaţie a pacientului pe durata unei zile, se
organizează în spitale un compartiment distinct de spitalizare, care permite
degrevarea secţiilor medicale de perturbările de activitate produse de astfel de
cazuri.

III.3.4.2. Compartimentul se organizează în spitalele mijlocii şi mari, pentru o

capacitate de 2-3% din numărul de paturi al spitalului, dar minim pentru 12 paturi.
În cadrul compartimentului, dupa caz şi în funcţie de precizările temei de
proiectare, se pot amplasa distinct şi unităţile: de epurare renală, de întreruperi
de sarcină.

Cazarea pacienţilor se face în saloane de 2-3 paturi şi rezerve; aferent acestora

se prevăd: cabinet de consultaţii şi tratamente (eventual sala de mici intervenţii),
post de lucru pentru asistente, mic oficiu alimentar, grupuri sanitare, boxe de
lenjerie şi de curăţenie etc.

Compartimentul se amplasează în apropierea accesului principal, în legătură cu

sectorul ambulator, cu serviciul de urgenţă (pentru utilizarea elastică a unor
componente) şi cu circulaţiile principale care fac legătura cu serviciile tehnico-
medicale.

III.3.5. Sectorul ambulator

III.3.5.1. Spitalul acordă servicii medicale, în specialităţile pe care este profilat, şi

pentru bolnavii a căror stare fizică nu impune internarea. Sectorul ambulator
propriu spitalului organizează şi gestionează aceste servicii, asigură asistenţa
premergătoare internării (consultări, explorări) şi/sau pe cea posterioară internării
(post-control, tratamente prelungite ambulator), reducând numărul de zile de
spitalizare la strictul necesar.

III.3.5.2.Spaţiile necesare se amenajează pentru:

-cabinete de consultaţii (în specialităţi din profilul spitalului şi în specialităţi

conexe cu acestea);

-camere pentru pansamente şi tratamente curente;

-spaţii de aşteptare aferente cabinetelor;

-birou de programare şi evidenţă a pacienţilor;

-punct farmaceutic pentru medicamente specifice (după caz);

-anexe pentru personalul medical;

-grupuri sanitare şi boxă pentru curăţenie.

Dimensiunea minimă pentru cabinetele de consultaţie şi camerele de tratamente

curente, cuprinsă între 16 mp si 24 mp, este diferenţiată după activităţile
specifice. Numărul de cabinete şi anexele acestora sunt determinate de numărul
de consultaţii ce se preconizează a se acorda pentru fiecare specialitate; datele
se vor preciza prin tema de proiectare. Pentru dimensionarea spaţiilor de
aşteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf, considerând o arie utilă de
1.00-1.50 mp/pacient adult şi respectiv 1.50-2.00 mp/pacient copil cu însoţitor.
Spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale
adulţilor.

III.3.5.3. Sectorul ambulator poate fi accesibil:

a.-direct din exterior, situaţie în care va fi dotat cu anexele specifice (garderobă,

punct de informaţii şi control acces, cabine telefonice),

b.-din holul intrării principale, caz în care pacienţii pot beneficia de toate serviciile
şi anexele prevăzute pentru vizitatori şi însoţitori.

Amplasarea sectorului ambulator în cadrul spitalului va permite legături uşor

accesibile cu serviciile de investigaţii-explorări şi tratamente, precum şi cu
compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.6. Blocul operator

III.3.6.1. Prezent în spitalele care au secţii sau compartimente chirurgicale (toate
spitalele generale şi cea mai mare parte a spitalelor de specialitate), blocul
operator este unul din sectoarele cu cea mai complexă structurare şi mai strictă
condiţionare a spaţiilor şi circuitelor interne.

În principiu, blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor

specialităţi (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile care utilizează
blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia şi arşii,
cardiologia, gastro-enterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, neurologia,
oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia şi serviciul de urgenţă.

În funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul

activităţilor medicale, pentru unele secţii (compartimente) se pot prevedea săli de
operaţii proprii, în afara blocului operator centralizat, cum este cazul pentru:

-secţia obstetrică-ginecologie;.

-secţia de oftalmologie;

-secţia ORL;

-compartimentul de arşi;

-serviciul de urgenţă.

III.3.6.2. Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului

necesar de săli de operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din
secţiile şi compartimentele cu profil chirurgical care îl utilizează.

Indicele mediu de raportare este:

-o sală de operaţie - pentru 30-35 paturi chirurgicale (indicele este în scădere

datorită perfecţionării tehnicilor operatorii şi scăderii duratei de spitalizare post-
operator).

OBSERVAŢII: -Pentru unele specialităţi chirurgicale (arşi grav, transplanturi) se

prevede o sală de operaţii la. 25 de paturi.

Într-o sală de operaţie au loc, în medie pe zi, 2, 5 intervenţii chirurgicale,

considerând un timp mediu necesar de cca 3 ore pentru pregătirea sălii şi
desfăşurarea operaţiei

În funcţie de mărimea şi structura medicală a spitalului, blocul operator

centralizat poate grupa de la 2 până la 8-10 săli de operaţie.
III.3.6.3. Pentru spitalele mici şi mijlocii gruparea sălilor de operaţie într-un singur
bloc operator comun prezintă o serie de avantaje certe:

-asigurarea controlului condiţiilor de asepsie,

-utilizarea mai eficientă a spaţiilor, aparaturii, instrumentarului, personalului auxiliar,

-organizarea coerentă a activităţilor de anestezie şi a supravegherii bolnavului la trezire,

-gruparea economică a instalaţiilor speciale pentru tratare aer, pentru producere şi

distribuţie apă sterilă, gaz de narcoză, curent electric în caz de avarii etc.

În spitalele mari şi foarte mari, mai ales în cele multiprofilate, centralizarea prea multor
săli intr-un singur bloc operator pune în evidenţă serioase dezavantaje:

-dificultăţi în controlul aplicării măsurilor de igienă şi asepsie,

-scăderea gradului de confort pentru echipa medicală (agitaţie, aglomeraţie, instrumentar

comun, dificultăţi în programare şi în coordonarea personalului auxiliar utilizat în comun),

-creşterea depărtării faţă de secţia medicală de spitalizare.

Reducerea dezavantajelor pe care le prezintă blocurile operatorii mari se obţine prin:

a.- realizarea de două-trei blocuri operatorii distincte şi specializate, amplasate mai

aproape de secţiile respective de spitalizare;

b.- sectorizarea blocului operator pe tipuri de intervenţii, fiecărui sector revenindu-i un

grup de anexe proprii;

c.- dublarea (eventual triplarea) circuitelor prin diferenţierea circuitelor interioare în sistem
“curat/murdar” şi/sau specializarea circuitelor pe categorii de personal şi grupe de echipe
medicale.

OBSERVAŢIE: Un mod uzual de sectorizare a blocului operator, aplicat adesea chiar şi în :

spitalele de mărime mijlocie, este cel de separare în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare
diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale, în ce priveşte măsurile de asepsie. Acest
principiu de separare este din ce în ce mai contestat, pe plan internaţional, de speciaIiştii în
igienă, întrucât se dovedeşte prin masurători o scădere a nivelului de igienă sub minimul
admisibil în sectorul septic (dupa părerea acestora, toate sălile de operaţie - inclusiv anexele lor
medicale - trebuie considerate şi tratate ca aseptice).

III.3.6.4. Soluţionarea spaţial-funcţională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea

acestora. Sunt considerate blocuri operatorii mici cele cu 2-4 săli de operaţie, iar blocuri operatorii
mari cele cu mai mult de 6 săli de operaţie. Pentru blocurile operatorii mici tipologiile de
conformare optimă sunt bine conturate şi se aplică ca atare. Pentru soluţionarea unui bloc
operator mare este necesar un studiu prealabil privind organizarea medicală şi tehnologică cea
mai adecvată datelor de temă şi structurii medicale a spitalului.

III.3.6.5. Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spaţii:

-spaţii medicale;
-2-4 săli de operaţie cu anexele aferente:

-spălător-filtru pentru chirurgi,

-spălător pentru instrumente,

-spaţiu de pregătire a bolnavului,

-spaţiu pregătire materiale – după caz -, (se recomandă ca anexele să fie individualizate pentru
fiecare sală în parte; se acceptă şi anexe comune la două săli, dacă cel puţin o sală de operaţie a
blocului are anexe individualizate)

-spaţiu pentru trezirea pacienţilor (comun sau boxat),

-cameră de odihnă pentru medici,

-cameră de lucru pentru asistente,

-laborator pentru determinări de urgenţă,

-sală aplicare proteze gipsate cu anexe pentru pregătirea feşelor(după caz),

-cameră protocol operator,

-cameră medici anestezişti.

-spaţii gospodăreşti:

-boxă pentru depozitare materiale sterile şi farmaceutice,

-depozit aparate,

-spaţiu depozitare tărgi, cărucioare,

-boxă pentru curăţenie şi colectare – evacuare obiecte murdare (rufe,deşeuri).

-spaţii de control şi filtrare accese:

-filtru bolnavi (eventual cu sistem de trasbordare targă),

-filtru personal medical (separat pe sexe) cuprinzând vestiar şi grup sanitar cu duş,

-dispecerat-programare (după caz).

-spaţii tehnice pentru instalaţiile special aferente blocului operator (amplasate în afara blocului,
dar în imediata vecinătate a acestuia)

-staţie preparare apă sterilă,

-staţie preparare gaz de narcoză,

-staţie de acumulatori şi cameră tablou electric,

-centrală de ventilaţie şi tratare a aerului.

III.3.6.6. Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor la interiorul blocului operator se face pe

principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea facându-se gradat dinspre staţiile neutre
(condiţii igienico-sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele “curate” (cu condiţionări
igienice speciale), la cele aseptice:

-zonă filtre de acces – neutră-

-zonă funcţiuni anexe - neutră - cuprinzând: -protocol operator, secretariat, laborator, determinări
de urgenţă, laborator, etc.

-zonă curată - camere de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a bolnavilor,

spaţiul de lucru al asistentelor, camera odihnă medici, camera de gipsare, etc.

-zonă aseptică - sala de operaţie şi spaţiul de spălare şi îmbrăcare sterilă a echipei operatorii.

Problema principală în soluţionarea circuitelor blocului operator o reprezintă activităţile şi spaţiile

"murdare": -spăIătoare pentru instrumentele utilizate, spaţii sanitare şi de curăţenie, evacuarea
deşeurilor şi rufelor postoperator. măsurile ce se întreprind sunt:

-izolarea completă a activităţilor în spaţii închise, până la "ambalarea" produselor în anvelope

sterile cu care se transportă apoi pe circulaţia comună a blocului operator;

-decalarea prelucrărilor "murdare" până după încheierea programului operator;

-crearea unui circuit "murdar", separat de circuitul zonei curate, prin dublarea coridoarelor
blocului operator (soluţie recomandată în special la blocurile operatorii mari), ceea ce presupune
săli de operaţii capsulate.

În toate cazurile, transferul instrumentelor murdare de la sala de operaţie la spălător se face

numai prin ghişeu; în cazul soluţiei cu dublu circuit, transferul deşeurilor şi rufelor murdare spre
coridorul de serviciu se face printr-o ecluză specială.

III.3.6.7. În blocurile operatorii mari se recomandă cuprinderea unei staţii de sterilizare, proprii
(pentru prelucrarea instrumentarului şi a cauciucăriei din sălile de operaţie), distinctă de staţia
centrală de sterilizare pentru restul serviciilor din spital. Descrierea modului de conformare şi
organizare a unei staţii de sterilizare se face la cap. III.3.15.

În blocurile operatorii mari se mai prevăd şi alte spaţii:

-camera dezinfecţie aparatură medicală mobilă.

-punct farmaceutic,

-bănci de ţesături

-post de lucru pentru medici şi personal mediu anestezie.

-mic oficiu pentru ceai, cafea , legat de zona de odihnă a personalului medical etc.
III.3.6.8. Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii
chirurgicale. mărimea echipelor operatorii. mărimea blocului operator. nivelul de echipare cu
aparatură. soluţia generală de conformare a blocului operator.

-pentru sala de operaţie dimensiunile minime variază de la 30 mp la 40 mp arie utilă.

-pentru celelalte spaţii medicale. aria utilă nu va fi mai mică decât:

-12 mp - spălare şi îmbrăcare chirurgi pentru o sală

-18 mp - spălare şi îmbrăcare chirurgi comună la 2 săli

-10 mp - spălare instrumente

-12 mp - un post de pregătire preoperatorie

-10 mp - un post de trezire postoperatorie

-25 mp - sală de gipsare

III.3.6.9. Blocul operator va avea Iegătură directă cu serviciul anestezie - terapie intensivă şi cu
sterilizare centrală (dacă nu are sterilizare proprie): legături uşoare se vor asigura cu: blocul de
naşteri (când acesta nu are sală proprie pentru operaţii cezariene), serviciul de
roentgendiagnostic, serviciul de urgenţă, laboratorul de anatomie patologic (pentru examene
extemporanee) şi nodul central de circulaţie verticală care conduce la secţiile medicale de
spitalizare.

III.3.7. Serviciul de anestezic - terapie intensivă (ATI)

III.3.7.1. O creaţie relativ recentă în structura spitalelor, serviciul ATI centralizează toate cazurile
medicale grave, care necesită supraveghere continuă şi îngrijire intensivă 24 de ore din 24.
Asistenţa medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi medicale
specializate (pentru compensarea funcţiilor vitale ale organismului şi monitorizarea bolnavilor).

III.3.7.2.Mărimea serviciului (număr de paturi) este o variabilă în funcţie de capacitatea şi profilul

spitalului. Prin tcm,1 se precizează atât numărul de paturi necesar cât şi structura de organizare
a acestora pe unităţi componente. Serviciile ATI mici (suh 15 paturi) precum şi cele din spitalele
de specialitate. se subîmpart în două sectoare -septic şi aseptic -. Serviciile mari, în spitalele
multiprofilate, se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după profilul medical sau după
gravitatea cazurilor, prevăzându-se şi un compartiment corespunzător cazurilor septice.

Pentru unele profiluri medicale, dacă particularităţile procedurilor medicale şi sau numărul de
paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate,
distincte de unitatea centrală, amplasate în secţiile medicale respective. Este cazul mai ales
pentru specialităţile:

-cardiologie şi boli vasculare,

-pediatrie,

-arşi şi traumatologie,
-transplant de organe.

III.3.7.3. Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt:

-unităţile de îngrijire - saloane sau nuclee cu spaţiile aferente postului de supraveghere (directă
şi/sau monitorizată), grupului de igienizare, depozitărilor diverse,

-cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu staţia centrală de monitorizare şi semnalizare,

-cabinete medici anestezişti cu grup sanitar

-sală de mici intervenţii şi tratamente speciale, cu anexele ei (Ia serviciile mari),

-depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice,

-mic laborator pentru determinări de urgenţă (se poate utiliza în comun cu blocul operator),

-boxă pentru lenjerie curată,

-spaţiu sanitar pentru prelucrare şi igienizare obiecte de inventar, cu boxă pentru colectare
obiecte murdare (rufe, deşeuri),

-vestiar-filtru de acces pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar şi duş,

-filtru de acces pentru pacienţi ;şi materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru îmbrăcarea în
vestimentaţie de protecţie a persoanelor străine serviciului (aparţinători sau alt personal medical
decât cel al secţiei).

Circuitul interior este de tip închis pe considerente de asepsie, dar şi pentru izolare faţă de
perturbări exteme (agitaţie, zgomot, vizite inoportune).

III.3.7.4. Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează şi dimensionează în raport de

cauzistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire.

-capacitate optimă:

-5 - 6 paturi aferente unui post de supraveghere;

-capacitate maximă:

-8 paturi (Ia mai multe paturi aferente unui post de supraveghere, îngrijirea nu se mai consideră
intensivă).

-arie utilă minimă/pat:

-12mp,

-arie utilă minimă/post supraveghere:

-12 mp (recomandat 15 mp)

-dotare sanitară aferentă:

-grup sanitar cu closet, lavoar şi spălător de ploşti).

Modul optim de alcătuire a unei unităţi de îngrijire este cel de tip nucleu cu camere
(compartimente) de 1-2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere (şi lucru) al echipei de
îngrijire, cu pereţi vitraţi şi goluri de trecere spre acesta. Sistemul de spitalizare în saloane mari
de 5-7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele sau panouri uşoare este nerecomandat, fiind mai
puţin igienic. Indiferent de soluţia tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire va avea cel puţin o
rezervă (boxă) de un pat pentru cazurile speciale.

III.3.7.5. În mod curent, serviciul ATI se amplasează în imediata vecinătate a blocului operator, pe
acelaşi nivel cu acesta (mai ales la spitalele mici şi mijlocii), din următoarele raţiuni:

-medicii anestezişti afectaţi serviciului lucrează şi în blocul operator;

-mare parte a cazurilor sunt pacienţi care necesită postoperator îngrijiri speciale;

-condiţiile de asepsie sunt asemănătoare celor din zona curată a blocului;

-o parte din aparatură se poate utiliza în comun.

Serviciul ATI se poate amplasa şi la un nivel superior sau inferior faţă de blocul operator (la
spitale mari şi foarte mari), cu condiţia realizării unei legături directe, prin scară şi ascensor
special afectat.

III.3.8. Blocul de naşteri

III.3.8.1. În blocul de naşteri se efectuează centralizat activităţile de asistenţă medicală calificată

a parturientelor pe parcursul naşterii. Centralizarea acestor activităţi este de dată relativ recentă,
iar soluţionările funcţional-tehnologice ale spaţiilor sunt încă în curs de optimizare, optiunile
pentru un tip de soluţie sau altul urmând a fi stabilite de beneticiaml de folosinţă.

Modul de conformare al blocului de naşteri şi locul cel mai potrivit de amplasare în cadrul
spitalului este dependent de:

-felul cum se organizează în cadrul spitalului, respectiv al secţiei de profil, asistenţa parturientelor
de la primirea în spital şi până la terminarea naşterii;

-capacitatea acestuia (număr de naşteri/zi, rezultată din capacitatea secţiei de obstetrică

prevăzută în structura spitalului):

-sistemul adoptat pentru asistarea panurientei în timpul celor trei faze ale naşterii (travaliu -
expulsie - postpanum).

III.3.8.2. În principiu un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente spaţio-
funcţionale:

-compartimentul de primire şi preluare sanitară specifică (dacă activităţile nu au fost preluate de

serviciul de primire - intemare descris la cap. III.2.)
-unităţi pentru naştere (o suită de spaţii pentru triada de activităţi specifice: travaliu -expulsie -
postpartum):

-sala de operaţie cu activităţile specifice (după caz);

-cameră resuscitare nou-născut:

-spaţii de lucru pentru personal (cabinet medici, cameră de lucru moaşe, boxe depozitare
instrumentar şi materiale sterile):

-spaţii gospodăreşti (mic oficiu alimentar. boxe depozitare lenjerie şi efecte, spaţiu colectare -
evacuare rufe murdare şi deşeuri);

-filtru de acces şi dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar şi duş. compartimentat
pe sexe, grup sanitar paciente).

În blocurile de naşteri mici (2-3 unităţi de naştere), nu este economică prevederea unei săli de
operaţie - pentru cezariene şi alte urgenţe -,acestea urmând a se efectua în blocul operator
centralizat sau în sala de operaţii a secţiei de obstetrică-ginecologie. La blocurile de naşteri mari
(peste 10 naşteri/zi) este indicată prevederea sălii de operaţie în cadrul blocului. precum şi a
spaţiului de pregătire-trezire aferent.

III.3.8.3. Blocul de naşteri are un circuit închis, controlat prin filtre de acces. EI se va
compartimenta în sector aseptic şi septic. Pentru spitalele mici şi mijlocii cu mai mult de 50 paturi
de obstetrică una din unităţile de naştere se va individualiza ca septică. va primi anexe sanitare
proprii şi se va izola din circuitul general al blocului de naşteri. În cadrul spitalelor de specialitate,
cu secţii de obstetrică care însumează mai mult de 150 paturi, se recomandă crearea a două
blocuri de naşteri separate.

III.3.8.4. Unitatea de naştere se poate alcătui în mai multe moduri:

a. -cameră de travaliu cu 2-3 paturi tip salon (14-20 mp), conectată la o sală de naşteri, prevăzută
cu o nişă (boxă) pentru prelucrarea primară a nou-născutului (minim 25 mp), urmată de o cameră
cu 2-3 paturi pentru terapia postpartum, cele trei încăperi având uşi între ele. O astfel de unitate
se prevede pentru cca.20 paturi de obstetrică.

b. -sală unică pentru travaliu şi expulsie, destinată unei singure parturiente, dotată cu pat, masă
ginecologică şi punct pentru toaleta nou-născutului (arie utilă 22-25 mp): paturile pentru terapia
postpanum se grupează la un loc pentru mai multe astfel de săli. În saloane de 2-3 paturi.
Soluţionată în acest fel, unitatea corespunde la cca 15 paturi de obstetrică fiziologică pentru o
sală de travaliu-expulsie.

III.3.8.5.În ce priveşte amplasarea blocului de naşteri. sunt în dispută două modele: -amplasarea
direct în cadrul secţiei sau compartimentului de obstetrică (justificată la spitalele mici, dar şi la
spitalele generale mari cu puţine paturi de obstetrică): -amplasarea în apropierea blocului
operator şi a celorlalte servicii tehnico-medicale, avantajoasă pentru cooperarea cu acestea,
necesară dacă spitalul are mai mult de două secţii de obstetrică, este contestată din punct de
vedere al confortului pacientei. Această, soluţie se aplică în mod curent la spitalele de specialitate
(matemităţi sau blocuri matemo-infantile).

III.3.9. Laborator de analize medicale

III.3.9.1. În acest compartiment se centralizează activităţile de laborator necesare examinării
produselor biologice umane pentru o cât mai corectă apreciere a stării de sănătate sau a stadiului
de îmbolnăvire a pacienţilor. Laboratorul deserveşte atât pacienţii internaţi cât şi pe cei
ambulatori.

III.3.9.2. Laboratorul se dimensionează şi se structurează funcţional în concordanţă cu mărimea

şi profilul spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulator, dar şi cu rangul spitalului în
ierarhia unităţilor de asistenţă medicală (laboratorul unui spital judeţean sau al unui spital clinic de
specialitate va efectua analize medicale pentru pacienţi ambulatori dintr-un teritoriu mai larg
decât cel arondat direct).

Necesarul de spaţii, structura pe compartimente şi nivelul de echipare cu aparatură se vor

preciza prin tema de proiectare.

OBSERVATIE: Perfecţionarea tehnicilor de analiză. utilizarea sistemelor de teste standard.

echiparea cu aparatura compactă, automatizată şi computerizată determină creşterea eficienţei
concomitent cu reducerea suprafeţelor utile necesare.

III.3.9.3. Laboratorul de analize medicale cuprinde următoarele compartimente:

1. -compartimentul de recoltare directă a produselor biologice (pentru pacienţii ambulatori),

amplasat fie în cadrul laboratorului (în zona sa externă), fie în cadrul sectorului ambulator propriu-
zis (respectiv în cadrul dispensarului policlinic, dacă spitalul are asociată această unitate
sanitară);

2. -compartimentul de primire a produselor biologice recoltate în secţiile spitalului sau de la

pacienţii ambulatori, în care se efectuează distribuirea probelor la punctele de lucru, se asigură
centralizarea, înregistrarea şi eliberarea rezultatelor;

3. -sectorul de examinări de laborator, cu compartimentele sale specializate:

-biochimie,

-hematologie,

-citologie,

-imunologie,

-bacteriologie,

-inframicrobiologie etc.

4. -spaţii anexe activităţilor de laborator (vestiare pentru personal, grupuri sanitare, depozite
reactivi şi sticlărie, camere aparate, spaţii pentru spălare veselă şi sterilizare etc.

5. -microsector de întreţinere animale mici de laborator (după caz).

La spitalele clinice universitare, la unele din spitale de specialitate cu programe asociate de

cercetare - institute medicale -, pe lângă laboratorul pentru analizele curente se dezvoltă şi un
sector mai mic sau mai mare de laboratoare specializate de cercetare clinică şi/sau preclinică, în
care caz apare şi un sector mare de creştere şi întreţinere de animale, numit biobază. Acesta din
urmă trebuie amplasat izolat, în afara clădirilor spitalului.

III.3.9.4 Întrucât tehnicile de laborator evaluează rapid, spaţiile laboratorului de analize medicale
trebuie soluţionate în sistem flexibil, pentru a permite periodice reorganizări funcţionale şi
reechipări cu aparatură şi instalaţii. Soluţia recomandată este proiectarea de spaţii de lucru
tipizate, cu distribuţii de instalaţii şi puncte de racord amplasate modulat în spaţiu. Încăperile
sectorului de examinări se vor alcătui prin înscrierea unor astfel de "module" spaţio-funcţionale
(1-3 module în funcţie de necesitate).

-aria unui modul tipizat va fi de:

-18-20 mp (Ia spitale mici)

-22-25 mp (Ia spitale mari)

III.3.9.5.Activităţile de laborator urmează un regim strict de securitate a muncii şi protecţie a

personalului faţă de lucru cu substanţe nocive şi periculoase. Principiul aplicat este separarea
încăperilor cu activităţi periculoase şi delimitarea locurilor de muncă în care operaţiunile presupun
degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nişe de laborator. Asemănător se protejează
şi activităţile sau operaţiunile care necesită condiţii speciale de desfăşurare în ce priveşte mediul
aseptic sau steril, ecranarea luminii, protecţia faţă de vibraţii etc

III.3.9.6. În cadrul laboratorului de analize medicale este necesară izolarea unui compartiment în
care să se efectueze operaţiunile cu potenţial de contaminare (bacteriologie, virusologie,
micologie, parazitologie). Acesta va avea un circuit strict delimitat de al celorlalte compartimente
şi va fi prevăzut cu anexe proprii pentru spălare, dezinfectare, sterilizare veselă şi instrumentar,
precum şi pentru colectare - tratare deşeuri infectate.

III.3.9.7.Încăperile laboratorului de analize vor fi ferite de insolare şi vor avea condiţii de iluminare
uniformă a zonelor de lucru. Orientarea favorabilă pentru fronturile cu ferestre este nord, nord-est
şi nord-vest. În cazul în care nu se pot evita orientările nefavorabile, se vor lua măsuri speciale de
protecţie şi ecranare a suprafeţelor vitrate (geamuri termoabsorbante, "brise-soleil").

III.3.9.8. Pentru determinarea globală a necesarului de suprafeţe utile desfăşurate aferente

laboratorului de analize medicale al spitalelor generale (fără dispensar policlinic) se poate utiliza
următorul indice mediu:

-1.5 mp A.u./pat, respectiv 2.1 mp A.d./pat la spitalele teritoriale mici;

-1.0-1.2 mp A.u./pat, respectiv 1.5-1.7 mp A.d./pat la spitalele mijlocii şi mari.

III.3.9.9. Întregul laborator de analize medicale va fi soluţionat în circuit închis pentru alţi utilizatori
decât personalul propriu. Accesul pacienţilor sau al personalului medical din spital este permis
numai în spaţiile amenajate ca atare din compartimentul a.) -cabine de recoltare şi b.) -camera
sau ghişeul pentru primire probe, ghişeul pentru eliberare rezultate.

III.3.9.10.Amplasarea laboratorului va permite legături directe cu serviciul de explorări funcţionale

şi legături uşoare cu secţiile de spitalizare, sectorul ambulator, serviciul de urgenţă şi
compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.10.Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic

III.3.10.1. Serviciul grupează centralizat toate investigaţiile bazate pe utilizarea radiaţiei Roentgen
pentru aducerea în domeniul vizibilului a structurilor anatomice interne. Tehnicile de
roentgendiagnostic fac parte dintr-un sistem mai amplu de investigaţii. aflat în prezent într-o
evoluţie explozivă, cel al clinicilor de examinare imagistică.

III.3.10.2.Serviciul de roelligendiagnostic este una din unităţile nucleare ce se pot constitui în

cadrul spitalelor, pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de
amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce folosesc
radiaţii nucleare. Modul de utilizare a radiaţiei Roentgen pentru diagnosticul medical, conditiile ce
trebuie să Ie indeplinească aparatura, precum şi modul de alcătuire, dimensionare şi ecranare la
radiaţii a incăperilor, sunt strict condiţionate de "Normele Republicane dc Securitate Nucleară -
Regimul de lucru cu surse de radiaţii nucleare".

III.3.10.3.Dimensionarea şi structurarea serviciului este dependentă de numărul şi tipul de

aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerinţele fluxului medical specific. de
considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecţie. Pentru fiecare tip de aparat sunt precis
determinate necesarul de încăperi şi condiţii tehnologice de montaj.

Tipurile de aparate radiologice utilizate în mod curent în serviciul de roentgendiagnostic sunt:

-aparate de Rx-scopie şi Rx-grafie, independente sau cuplate la un post comun de comandă.

-aparate de Rx-grafic specializate (angiografie, mamografic, limfografic. radiografic dentară).

-aparate pentru microradiografie (MRF),

-aparate pentru tomografie computerizată (CT).

Pentru fiecare dintre ele sau pentru un cuplaj de aparate se constituie în unitate funcţională dc
examinare.

III.3.10.4. În structura serviciului dc roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spaţii:

1. -unităţile funcţionale de examinare (compuse din camera de investigaţie. posturile de comandă

şi control, boxele de dezbrăcare, spaţiile sanitare şi tehnicile aferente);

2. spaţii de aşteptare pentru pacienţi cu grupuri sanitare aferente;

3. spaţii medicale pentru relaţia cu pacientul (secretariat. cabinete de consultaţii);

4. spaţii pentru personal în afara relaţiei cu pacientul (cabinete de lucru ale medicilor, cameră de
odihnă personal, vestiare cu duş şi grupuri sanitare);

5. -spaţii pentru prelucrare şi stocare filme radiologice (developare, triere, uscare, citire,
depozitare);

6. spaţii pentru întreţinere şi activităţi gospodăreşti (cameră pentru tehnician de întreţinere,

depozit piese de schimb, boxe pentru lenjerie şi curăţenie etc.)

III.3.10.5. Unitatea Rx-scopie şi Rx-grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din
următoarele încăperi:
-cele două camere de investigare, fiecare de minim 20 mp (cu raportul laturilor de minim 2/3),
ecranate corespunzător la radiaţii în funcţie de puterea aparatului,

-camera de comandă (comună pentru cele două aparate) de minim 8 mp, prevăzută cu vizoare
de sticlă plumbată spre camerele de investigare,

-boxe de îmbrăcare dezbrăcare pentru pacienţi, pe fluxul de intrare în camerele de investigare,

-spaţiul de lucru pentru asistente (preparare bariu, preparare seringi şi substanţe de control
injectabile) de minim 6 mp, în relaţie directă cu camerele de investigare,

-grup sanitar pentru pacient, în relaţia cu camera pentru Rx-scopie.

III.3.10.6.Pentru unitatea de angiografie, în care se efectuează cateterism vascular, nu sunt

necesare boxele de dezbrăcare, dar este necesar un spaţiu de pregătire a pacientului, un spaţiu
de spălare a medicilor (ca pentru operaţii) şi o boxă pentru spălarea instrumentarului utilizat.
Camera de investigaţie va avea minim 25 mp.

III.3.10.7.Unitatea de tomografie computerizată se compune din;

-camera de investigaţie (30-35 mp), camera de comandă (minim 15 mp) prevăzută cu vizor mare
de, vizionare radioprotejat, camera pentru computere (10-12 mp), camera pentru pregătirea
bolnavului, boxe de dezbrăcare, camera pentru evaluare, spaţiile tehnice indicate de furnizorul
aparatului.

III.3.10.8. Unitatea de microradiografie cuprinde camera de investigare (18-20 mp), camera de

comandă care este şi spaţiul de lucru al persoanei care manipulează aparatul şi boxele de
dezbrăcare.

III.3.10.9. Spaţiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de

filme ce trebuie prelucrate şi după tehnica utilizată (manuală sau automată); ele vor cuprinde:
cameră obscură, cameră luminoasă, depozit pentru filmele neexpuse. Spaţiile de prelucrare a
filmelor (camera obscură) trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigare prin ghişee
speciale de transmitere a filmului (radioprotejate şi duble, de tip "passe-cassettes"). Depozitul
pentru filmele neexpuse va fi protejat faţă de radiaţii calorice sau roentgen.

III.3.10.10. Calculele necesare, pentru stabilirea măsurilor de ecranare pentru radioprotecţie a

incintelor în care se află aparatele radiologice, se fac de către persoane autorizate, pentru fiecare
incintă în parte şi pentru fiecare element constructiv ce va avea rol în ecranare.

III.3.10.11. .Amplasarea serviciului de roentgendiagnostie se recomandă a se ţine la nivelurile

inferioare ale clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcărilor structurale mari date de
greutatea aparaturii şi a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate),

Nu există contraindicaţii de amplasare a altor servicii sau compartimente ale spitalului în

vecinătatea unităţilor radiologice (lateral. Ia nivelul superior sau la nivelul inferior), dacă se aplică
măsurile normate de radioprotecţie la elementele constructive de separare faţă de alte spaţii
(respectiv dimensionare corespunzătoare în funcţie de diferitele categorii de utilizatori).

III.3.10.12.Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe cu blocul operator,

serviciul de urgenţă, secţiile medicale şi serviciul de explorări funcţionale la spitalele mari şi foarte
mari, apare necesitatea amplasarii unor unitaţi radiologice, distincte în serviciul central, în
sectorul de urgenţe, în blocul operator, în secţia de ortopedie, Aceste unităţi se vor trata ca unităţi
nucleare distincte şi se vor supune, ca şi serviciul central, reglementărilor normativ privind
utilizarea radiaţiilor Roentgen .

III.3.11. Serviciul (laboratorul) de explorări funcţionale şi alte investigaţii anatomo-

fiziologice complexe

III.3.11.1. În cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital o relativ mare varietate de
tehnici de investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie, şi care
permit obţinerea de date referitoare la potenţialul funcţional al diferitelor organe şi sisteme ale
corpului uman.

Prin tema de proiectare investitorul (beneficiarul de folosinţă) va preciza tipul şi numărul de

laboratoare de explorări funcţionale necesare - în funcţie de mărimea şi profilul spitalului - va
stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de grupare a
unităţilor pe compartimente) şi va indica aparatura medicală) cu care intenţionează să echipeze
fiecare laborator în parte (întrucât conformarea şi dimensionarea spaţiilor este dependentă de
prescripţiile şi condiţionările furnizorului de echipamente şi aparate medicale),

OBSERVAŢIE:- Recent intrate în uzul diagnosticării bolnavilor, explorările funcţionale sunt într-o
evoluţie şi diversificare a procedeelor de investigare, însoţită de înnoirea şi perfecţionarea rapidă
a echipamentelor şi aparaturii.Din acest motiv nu s-a ajuns la un punct de vedere unanim
recunoscut privind organizarea optimă a acestui serviciu.

III.3.11.2. În mod uzual, în spitalele generale mijlocii şi mari, unităţile de explorări funcţionale se
grupează pe compartimente, în funcţie de organele şi sistemele anatomo-fiziologice investigate:

1. explorări, cardio-respiratorii şi cardio-vasculare (electrocardiografie – EKG, diagnostic

ultrasonic, probe de effort, ventilaţie pulmonară, bronhoscopie, etc.)

2. explorări ale funcţiilor digestive (tubaje gastrice şi duodenale, colonoscopie, rectoscopie etc.)

3. explorări ale sistemului nervos (electroencefalografie-EEG, excitabilitate neuro-musculară etc.)

4. explorări ale funcţiilor metabolice:

5. explorări ale funcţiilor renale (citoscopie, cateterism uretral etc.):

6. explorări ORL (probe auditive. laringo-bronhoscopie etc.):

7. explorări oftalmologice;

8. explorări imagistice generale (ecografie, tomografie cu rezonanţă magnetică -RMN).

OBSERVAŢII: - Costul ridicat al aparaturii medicale pentru unele din sistemele de explorări şi
investigaţii, le face încă inaccesibile pentru spitalele geberale mici din reţeaua medicală
teritorială; în cazul acesta laboratoarele de explorări nu mai necesită organizarea pe
compartimente după criteriul de mai sus.

- Pentru unele explorări funcţionale specializate, unii beneficiari preferă o amplasare în cadrul
secţiei medicale de profil (explorări ORL, explorări oftalmologice, internaţi în alte secţii sau celor
diagnosticaţi ambulator şi produce o perturbare a sistemului general de circuite al spitalului.
III.3.11.3. Laboratoarele aparţinând aceluiaşi compartiment se grupează pe un circuit intern care,
pe lângă cabinetele destinate examinării propriu-zise, mai cuprinde: încăperi de lucru penlru
medici şi personalul sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării
(după caz), anexe sanitare si gospodăreşti, precum şi eventualele spaţii tehnice aferente
echipamentului medical. Pentru fiecare compartiment, sau în comun pentru două-trei
compartimentc (în funcţie de amploarea acestora şi de schema generală de organizare a
serviciului) se prevăd spaţiile de aşteptare pentru pacienţi cu grupurile sanitare respective,
ghişeul de relaţii cu pacientul (informare, programare, eliberare rezultate).

III.3.11.4. Evoluţia de ultimă oră a tehnicilor de explorare endoscopică şi laparoscopică

combinate cu proceduri terapeutice de tip chirurgical (cauterizări, extirpări, suturări), pune
problema scoaterii laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate şi a
grupării lor într-un serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele
medicale tehnice şi gospodăreşti necesare: în acest caz modelul tipologic de organizare a
compartimentului de endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator.

III.3.11.5. La spitalele mari şi foarte mari, unele unităţi de explorări funcţionale se pot regăsi şi în
componenţa secţiilor medicale cu paturi, distinct de amplasarea lor în serviciul central (de
ex.:cabinet de ecografie în secţia de obstetrică-ginecologie. cabinct EKG în secţia de
cardiologie).

III.3.11.6. Amplasarea serviciului de explorări funcţionale se va face în apropierea serviciului dr

roentgendiagnostic a Iaboratorului de analize medicale. Se va asigura o legătură directă cu
serviciul de urgenţă, cu sectorul ambulator şi cu compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.12. Laboratoarele de medicină nucleară

III.3.12.1. Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic şi/sau terapie substanţe
radiofarmaceutice (izotopi) se izolează de restul activităţilor medicale, constituind un serviciu
distinct în cadrul spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în
spitalele generale mari şi foarte mari, precum şi în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de
oncologie, endocrinologie, reumatologie etc

III.3.12.1. În componenţa serviciului pot intra (după caz) următoarele compartimente:

a.-izotopodiagnostic (unitate de explorări cu aparatură tip scaner sau tip scintigraf);

b.-izotopoterapie (microunitate de spitalizare pentru pacienţii trataţi cu produse

radiofarmateutice);

c. -laborator de analize medicale (pentru analiza produselor biologice ale pacienţilor

trataţi sau investigaţi cu izotopi);

d.-laborator de preparare şi dozare (diluţie) a substanţelor radiofarmaceutice;

e.-anexe funcţionale şi tehnice comune pentru: depozitarea surselor radioactive,

decontaminarea lenjeriei şi obiectelor de inventar, decontaminarea personalului, dezactivarea
deşeurilor radioactive lichide şi solide, tratarea şi filtrarea aerului.

III.3.12.2. Laboratorul de medicină nucleară se organizează ca o "unitate nucleară de lucru cu

surse deschise" în sensuI definit de Normativul Republican de Securitate Nucleară şi se spune
prescripţiilor şi reglementărilor acestuia, atât în ce priveşte proiectarea şi execuţia construcţiei şi
instalaţiilor pentru spaţiile respective.
III.3.12.3. Laboratorul se soluţioneză în circuit închis, protejat prin filtre şi ecluze cu control
dozimetric, la intrarea în laborator şi la trecerea dintr-un compartiment în celălalt. Operaţiunile de
transvazare a surselor cu concentraţie mare se fac în nişe, boxe special amenajate.Efluienţii şi
deşeurile solide radioactive se colectează şi se stochează pe durata de timp necesară
dezactivării. Aerul viciat din nişe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule
radioactive, se filtrează şi se controlează înainte de evacuarea în exterior.

III.3.12.4. Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau demisolul construcţiei,

sub acesta urmând a fi soluţionat un spaţiu tehnic propriu, delimitat faţă de alte spaţii comune sau
de alte funcţiuni ale clădirii. În afara accesului dinspre circulaţiile interioare ale spitalului,
laboratorul de medicină nucleară va beneficia de un acces propriu direct din exterior, pentru
aprovizionarea cu produse radiofarmaceutice şi pentru expedierea deşeurilor nedezactivate.Nu
sunt contraindicaţii în ce priveşte amplasarea altor funcţiuni spitaliceşti în spaţiile aflate alături
sau deasupra încăperilor laboratorului.

III.3.13. Serviciul fizioterapie şi recuperare medicală

III.3.13.1. Procedurile de fizioterapie şi recuperare medicală, mai amplu sau mai puţin dezvoltate,
sunt nelipsite în structura spitalelor modeme, fie ca tratament asociat, fie ca tratament principal în
cazul spitalelor de specialitate. Amploarea şi structura serviciului sunt în funcţie de capacitatea
spitalului, de profilul acestuia şi, dupa caz, de asocierea dispensarului policlinic.

III.3.13.2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala poate cuprinde în structura sa

umlătoarele compartimente:

1. -cultura fizica medicală (kinototerapie)

2. -electro-fototerapie

3. -hidro-teml0terapie

4. -masoterapie

5. -pneumoterapie

f.-psihoterapie şi terapie ocupaţională

Nominalizarea compartimentelor, a tipului şi numărului de proceduri pentru fiecare din unităţile

componente ale acestora, precum şi indicarea aparaturii sau a instalaţiilor speciale cu care
urmează a fi echipate, se vor cuprinde în tema de proiectare a spitalului şi în tema de tehnologie
medicală.

OBSERVAŢII: -La spitalele generale mici şi la spitalele de specialitate care nu au ca profil

recuperarea medicală, serviciul de fizioterapie va cuprinde cu precădere compartimentele de
kinetoterapie, electroterapie şi pneumoterapie (uneori şi psihoterapie).

-La spitalele de neuropsihiatrie compartimentul de psihoterapie şi terapie ocupaţională se

dezvoltă ca un serviciu autonom.

III.3.13.3. Compartimentul de electro-fototerapie se subîmparte pe unităţi după tipurile de

proceduri utilizate:
-terapie cu curenţi de joasă frecvenţă sau ultrasunete (curent galvanic, curenţi diadinamici,
curenţi cu impulsuri, curenţi exponenţiali, electrostimulatoare, sonodynatori etc.);

-terapie cu curenţi de frecvenţă medie (mediaflux, curenţi interferenţiali)

-terapie cu curenţi de înaltă frecvenţă (diatermice, ultrascurte, radar, microunde, etc.);

-terapie cu câmpuri electromagnetice (magnetodiaflux, diapuls);

-fototerapie (ultraviolete, Solux, băi de lumină genera le sau parţiale).

În general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de un pat cuplate mai multe în
cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut şi un spaţiu de lucru pentru personalul medical.
Procedurile cu curenţi de înaltă tensiune se izolează în încăperi distincte de celelalte proceduri;
deasemeni procedurile bazate pe câmpuri electromagnetice vor avea aparatele instalate în
camere individualizate protejate corespunzător. Încăperea pentru ultraviolete va fi închisă şi
controlată în ce priveşte ozonarea aerului.

Compartimentul va mai cuprinde camera de odihnă pentru personal, boxe de dezbrăcare pentru
pacienţi. grupuri sanitare.

III.3.13.4. În compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unitaţi:

-hidrotermoterapie (băi medicinale generale, băi parţiale, duşuri terapeutice);

-hidroelectroterapie (băi galvanice);

-hidrokinetoterapie (bazine mari, bazine treflă, bazine de elongaţii etc.).

Unităţile de hidrokinetoterapie se amplasează împreună într-o sală mare, încălzită şi ventilată

corespunzăţor, prevăzută la intrare cu filtre-vestiar, closete şi duşuri pentru pacienţi precum şi o
cameră cu grup sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea scări şi rampe comode pentru
acces, balustrade de protecţie la exterior, balustrade de susţinere la interior. Celelalte unităţi de
hidroterapie se amplasează în spaţii boxate şi înseriate, aceesibile pe o parte pentru pacienţi
(prin intermediul boxelor de dezbrăcare) şi deservite pe cealaltă parte de personalul specializat.

În cadrul compartimentului se mai prevăd cameră de lucru şi odihnă pentru personal, depozit
pentru lenjerie umedii dotat cu aparate de uscare, depozit pentru lenjerie curatil, boxă curăţenie.

III.3.13.5. Compartimentul de masoterapie se subîmparte în unitate pentru proceduri uscate şi

unitate pentru proceduri umede (duş-masaj, masaj subaqual). Unitatea pentru proceduri umede
se poate cupla cu celelalte unităti de hidroterapie. unitatea pentru masaj uscat amplasându-se de
regulă între compartimentul de hidroterapie şi cel de cultură fizică medicală, Masajul uscat se
execută în boxe individuale inseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru
maseori cu grup sanitar şi duş.

III.3.13.6. Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componenţă o unitate de aerosoli, o

unitate de inhalaţii, camera pneumatică, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate. Unitatea
de aerosoli se organizeaza fie într-o încăpere boxată pentru proceduri individuale, fie într-o sală
comună pentru mai mulţi pacienţi dacă se fac tratamente cu ultrasonoaerosoli. Unitatea de
inhalaţii este asemănătoare celei pentru aerosoli. Camera pneumatică (barocamera) se
dimensionează pentru un grup de 18-20 pacienţi, aşezati pe scaune. În cadrul compartimentului
se mai prevăd staţii de lucru şi de odihnă pentru personalul medical, grupuri sanitare, boxe pentru
lenjerie curată şi murdară, eventuale anexe tehnice pentru echipamente.

III.3.13.7. Pentru compartimentul de kinetoterapie (cultură fizică medicală) sunt necesare

umătoarele spaţii:

-sală de gimnastică în grup (dimensionata pentru 10-12 persoane).

-sală de gimnastică analitică (pentru 2-3 persoane),

-sală de elongaţii,

-sală de terapie pe aparate.

-anexe (camere instructori, depozit materiale. vestiare pentru pacienţi ,cparate pe sexe,
grupuri sanitare).

III.3.13.8. Gruparea diferitelor compartimente şi unităţi de fizioterapie în cadrul serviciului trebuie

să aibă în vedere:

-apropierea celor ce utilizează acelaşi tip de agenţi fizici (ape, gaze, nămol, electricitate)

-asocierea unnr proceduri pe carc pacientul le efectuează în flux continuu (de ex.: electroterapie -
kinetoterapie - masaj sau tennoterapie - nămol - masaj - cultură fizică medicală).

III.3.13.9. Compartimentul de psihoterapie şi ergoterapie (terapie operatională) se adresează

special pacienţilor ce efectuează tratamente difieile şi/sau de lungă durată fiind prezent la spitale
de boli cronice, spitale pentru handicapaţi sau la spitale generale mari şi foarte mari care au secţii
de acest fel, unitatea de psihoterapie are în componenţă cabinete pentru tratament individual,
sală pentru psihoterapie de grup şi anexele respective pentru personal şi pacienţi: unitatea de
terapie ocupaţională cuprindeun număr de săli-atelier specializate pentru diferite activităţi (lucru
manual, desen-pictură, tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale. grupuri
sanitare.

III.3.13.10. În zona accesului în serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală se amplasează

secretariatul de programare şi luare în evidenţă, cabinetele pentru medicii de specialitate şi
pentru asistenta şefă, garderoba pentru medicii ambulatori, vestiarele pentru personalul medical,
depozitele de lenjerie şi cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor. Spaţiile
de odihnii post tratament pentru clienţi se pot amplasa centralizat (în zona intrării), pentru
serviciile mici, sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate.

III.3.13.11. Amplasarea servciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secţiile

medicale de spitalizare (prin intermediul nodului de circulaţie verticală) şi cu zona de acces în
sectorul ambulator. Nu se permite ca serviciul să fie traversat de circulaţia generală a spitalului.
Dacă serviciul are în componenţă un compartiment de hidroterapie este recomandabilă
amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter) respectiv peste subsolul tehnic prin care se
trece distribuirea instalaţiilor şi vizitarea lor. Se poate adopta şi amplasarea serviciului pe două
niveluri, caz în care la nivelul superior se amplaseaza compartimentele "uscate" (electroterapie,
pneumoterapie, cultură fizică medicală, psihoterapie), asigurându-se o circulaţie verticală proprie
(scară) între cele două niveluri.

III.3.14. Laboratorul de anatomie patologică şi prosectură

III.3.14.1. Serviciul este destinat efectuării de examene anatomo-patologice ale pacientilor
decedaţi (autopsie. analize de organe, ţesuturi şi produse biologice), dar şi pentru examinări ale
unor ţesuturi prelevate de la pacienţi vii (biopsii, puncţii, extirpări chirurgicale).

III.3.14.2. Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne
relativ autonome sunt:

a.-prosectură (prelucrare cadavre şi autopsie),

b.-laboratoare (histopatologie, histochimie, citologie).

Structura serviciului şi modul de organizare depinde de mărimea şi profilul spitalului, dar şi de

rangul deţinut de acesta în reţeaua medicală teritorială.

OBSERVAŢII: -Compartimentul de prosectură se prevede la toate tipurile de spitale. Laboratorul

de anatomie patologică nu se organizeaza distinct la spitaele mici; în cazul acestora sălii de
autopsie i se alatură o încăpere anexă pentru lucrări de laborator.

-La spitalele teritoriale judeţene, laboratorului de anatomie patologica i se asociază de regulă

"Laboratorul judeţean de medicină legală" (pentru utilizarea mai eficientă a personalului şi a
aparaturii dotare).

-La spitalele clinice acest serviciu se poate amplifica cu spaţiile necesare pentru învăţamântul
medical de specialitate.

III.3.14.3. Compartimentul de prosectură cuprinde următoarele spaţii:

-cameră frigorifică boxată pentru depozitarea cadavrelor;

-sală de autopsie (cu unul sau două posturi de autopsie, în funcţie de mărimea spitalului);

-spaţiu pentru predarea cadavrelor către aparţinători;

-hol aşteptare aparţinători cu grup sanitar;

-birou întocmire documente decese;

-spaţiu de odihnă şi grup sanitar cu duş pentru personal;

-laborator aferent autopsie (după caz).

III.3.14.5. Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde:

-spaţii pentru prepararea probelor şi pieselor anatomice;

-spaţii pentru diverse determinări histochimice, citologice etc.

-cameră microscopie şi histotecă;

-depozit sau spaţiu de expunere piese anatomice;

-boxe de depozitare reactivi, chimicale;

-camera medicului şef;

-anexe pentru personal.

Operaţiunile de autopsiere şi cele de determinări de laborator sunt generatoare de noxe

(mirosuri, degajări de vapori toxici) şi de pericol de infectare.

Prevederea de nişe de laborator pentru localizarea acestora şi ventilarea mecanică a încăperilor

sunt obligatorii.

III.3.14.6. Amplasarea serviciului se face în aşa fel încât să se asigure un acces direct din exterior
pentru aparţinători şi preluarea cadavrelor.

În zona acestui acces se va prevedea un spaţiu pentru staţionarea maşinii mortuare, ferit vederii
dinspre saloanele bolnavilor.

Accesul dinspre spital va fi dotat cu un filtru igienico-sanitar, care să asigure izolarea circuitului
intern al serviciului faţă de restul circulaţiilor din spital. Dinspre acest acces se vor asigura legături
directe cu blocul operator şi cu nodul de circulaţie verticală al sectorului de spitalizare.

La spitalele clinice mari şi la cele cu profil oncologic, unde secţiunea de laboratoare pcntru
determinări de ţesuturi la bolnavi este suficient dc amplu, aceasta poate fi amplasată separat de
restul serviciului în apropierea celorlalte laboratoare de analize medicale, a compartimentului de
recoltări şi nu departe de blocul operator: în acest caz se va avea în vedere menţinerea unei
bune comunicări cu prosectura şi restul laboratoarelor de anatomie patologică (eventual printr-o
scară interioară dacă separarea s-a facut pe verticală).

OBSERVAŢIE: - Amplasarea serviciului de prosectură şi anatomie patologică într-o clădire

distinctă nu este recomandată la spitalele moderne întrucât se rup legături funcţionale necesare
mai ales pentru unele determinări de urgenţă ce trebuie făcute pe parcursul intervenţiilor
chirurgicale.

III.3.15. Serviciul de sterilizare centrală

III.3.15.1. În spitale activităţile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de

sterilizare centrală, cu următoarele excepţii obligatorii:

-sticlăria şi matcrialele de laborator se sterilizează în interiorul laboratorului:

-produsele farmaceutice injectabile, se sterilizează în cadrul farmaciei:

-biberoanele şi alt inventar mărunt legat de alimentaţia sugarului se sterilizează în

compartimentul "biberonerie" al secţiei pediatrie.

Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial staţia de sterilizare îl va deservi şi pe
acesta.

III.3.15.2. Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis, cu acces unic dinspre circulaţiile
generale ale spitalului. În cazul în care se alipeşte blocului operator, mai poate avea o
comunicare interioară cu circulaţiile acestuia (prin uşă în zona murdară şi prin ghişeu în zona
curată a blocului).

În cadrul serviciului spaţiile se sectorizează pe zone şi se aşează în flux:

1. -zona de activitate cu materiale naşterile, cuprinzând spaţiile pentru primire, depozitare

temporară, sortare, prelucrare primară, introducere în aparatele de sterilizare sau în camera de
sterilizare;

2. -zona de sterilizare propriu-zisă sau "zona fierbinte";

3. -zona de activitate cu materiale sterile, cuprinzând spaţiile pentru scoatere din zona fierbinte şi
răcire, sortare, depozitare, predare;

4. -sector anexe comune: birou evidenţă, depozit detergenţi şi talc, vestiar şi grup sanitar cu duş
pentru personal.

Între zona nesterilă şi zona sterilă se impune o separaţie cât mai sigură a fluxului de persoane şi
materiale.

III.15.4. Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferenţiată ca proceduri pentru diferitele
categorii de materiale - instrumentar metalic, cauciucările, material moale - şi se desfăşoară în
spaţii distincte (boxe, alveole, nişe).

Spaţiile vor fi echipate cu fronturi de lucru adecvate pentru spălare, pregătire (confecţionare)
material moale, pudrare cu talc, aşezare pe rastele sau în casolete, conform cu tehnologia
impusă de tipul de aparatură de sterilizare utilizat.

III.3.15.5. "Zona fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri:

-fie dintr-o cameră de sterilizare (eventual două, separând sterilizarea umedă de cea uscată),
aşezată pe linia fluxului între zona nesterilă şi cea sterilă, în care se amplasează aparatele de
sterilizare şi mesele pentru descărcarea casoletelor,

-fie din chiar frontul alcătuit din aparatura de sterilizare înseriată, dacă se utilizează autoclave şi
echipamente cu dublu servici, sistem recomandat la spitalele mijlocii şi mari, pentru că asigură
separarea completă a circuitului nesteril de cel steril.

III.3.15.6. Sterilizarea materialelor se poate face prin mai multe metode: cu căldură umedă (în
autoclave), cu căldură uscată (în pupinele), la rece cu oxid de etilenă sau alt gaz bactericid, prin
radiaţie, aparatura fiind diferenţiată în funcţie de agentul respectiv.

III.3.15.7. Dimensionarea şi organizarea staţiei de sterilizare se va face funcţie de:

-numărul de paturi (capacitatea spitalului),

- cantitatea materialului de sterilizat, pe categorii, determinată în dmc/pat/zi, corespunzător

profilului spitalului,

-tipul şi capacitatea aparatelor de sterilizare,

-durata unui ciclu de sterilizare pe fiecare tip de aparat.

Se prevede pentru fiecare categorie de aparate câte unul suplimentar care să preia efectuarea
operaţiunilor în caz de avariere a altora.

III.3.15.8. Serviciul de sterilizarea centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator
(60-70% din capacitatea staţiei deservindu-i pe aceştia) şi trebuie să aibă legături cât mai directe
cu serviciul ATI, blocul de naşteri, serviciul de urgenţe, laboratoarele de explorări funcţionale,
secţiile medicale cu paturi. La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare
de paturi de chirurgie, se recomandă alipirea staţiei de sterilizare la blocul operator, cu crearea
unui circuit specializat pentru relaţia cu acesta. La spitalele generale mari şi foarte mari, dacă
mărimea blocului operator o justifică, se recomandă prevederea unei staţii de sterilizare proprii
blocului operator, separând activităţile de sterilizare pentru restul spitalului.

III.3.16. Farmacie

III.3.16.1. Serviciul asigură pmmrea, depozitarea şi controlul produselor farmaceutice fabricate

industrial, prepararea unor medicamente, porţionarea şi reambalarea medicamentelor conform
prescripţiilor medicale din spital. În funcţie de mărimea şi profilul spitalului, farmacia poate avea şi
laborator de preparare a soluţiilor sterile injectabile. Ia spitalele cuplate cu dispensar policlinic sau
la unele spitale de specialitate, farmacia asigură şi distribuirea medicamentelor ce se acordă
gratuit.

III.3.16.2. Farmacia cuprinde următoarele compartimente:

a.-primire şi depozitare medicamente,

b.-preparare şi prelucrare medicamente,

c.-laborator de produse sterile injectabile (după caz),

d.-eliberare medicamente,

e.-anexe comune pentru personal.

III.3.16.3. Primirea produselor farmaceutice se face în camera de recepţie, unde se face şi

depozitarea lor provizorie în vederea trierii şi controlului. Accesul se asigură direct din exterior şi
se prevede cu rampă de descărcare. Camerele de depozitare se separă pe tipuri de produse
farmaceutice:

-specialităţi (medicamente, plante ceaiuri),

-chimicale grele (produse Iivrate în ambalaje mari, bidoane, damigene),

-chimicale uşoare (produse livrate în flacoane, sticle, pachete),

-produse inflamabile (alcool, eter, acetonă),

-materiale aseptice (pansamente, vată).

Medicamentele şi produsele farmaceutice termobile se păstreză în frigidere. Într-o încăpere

distinctă se va asigura depozitarea ambalajelor returnabile şi a altor materiale necesare
prelucrărilor din farmacie (flaconaşe, punguţe, dopuri, etichete), prevăzută cu spaţiu de spălare a
acestora. În funcţie de mărimea spitalului, respectiva farmaciei, unele din depozite se pot cupla
(cele pentru chimicale grele şi uşoare şi cele pentru specialităţi şi materiale aseptice).

Dacă farmacia are laborator de produse sterile injectabile, se va prevedea un depozit distinct
pentru substanţele şi materialele necesare acestuia.

Pentru depozite se va preciza prin proiect categoria de incendiu pentru fiecare, luându-se
măsurile de protecţie indicate în normativul P118. Suprafeţele de depozitare pentru farmacie se
calculează la numărul de paturi al spitalului (0.15-0.23 mp/pat).

III.3.16.4. Prepararea şi prelucrarea medicamentelor confoml reţetelor, respectiv prepararea

formulelor magistrale, divizarea şi reambalarea medicamentelor condiţionate, precum şi controlul
produselor farmaceutice recepţionate se face în camera denumită receptură-oficină şi în
laboratorul anexat acesteia. Pentru spălarea, uscarea şi depozitarea veselei şi a ustensilelor se
prevede o boxă (încăpere) specializată, accesibilă din oficină şi laborator.

III.3.16.5. Laboratorul pentru produsele sterile injectabile se proiectează confom Ord. Min.
Sănătăţii nr. 120/1980. EI se compune dintr-o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc
un circuit închis faţă de restul farmaciei. Spaţiile componente sunt: camera de spălare flacoane şi
ustensile, boxa de spălare cu apă distilată, boxa de preparare a apei distilate, camera de
preparare a soluţiilor sterile şi umplere a flacoanelor, camera de sterilizare, camera de control şi
etichetare, depozitul frigorific pentru soluţiile injectabile (asigură rezerva spitalului pentru 30 zile).
Accesul personalului în camera de preparare a soluţiilor sterile se face numai prin filtru, iar
comunicarea dintre această cameră) şi celelalte spaţii din fluxul de producţie se asigură prin
ghişee.

III.3.16.6. Spaţiul pentru eliberare medicamente este interfaţa farmaciei cu spitalul, locul unde
accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu reţetele medicale prescrise şi de unde
se eliberează medicamentele şi celelalte produse farmaceutice. Restul farmaciei este accesibil
numai personalului propriu (circuit închis):

III.3.16.7. În cadrul farmaciei se mai prevăd câteva spaţii anexe:

-biroul dirigintelui (amplasat în apropierea zonei de eliberare a medicamentelor).

-camera de odihnă şi vestiarul personalului cu grup sanitar şi duş.

-boxa pentru arhivarea documentelor,

-boxa pentru curăţenie şi dezinfecţie.

III.3.16.8. Farmacia trebuie să aibă o bună legatură cu toate serviciile medicale ale spitalului. de
accea va fi cât mai uşor accesibilă dinspre nodul de circulaţie verlicală. Pentru a permite accesul
direct din exterior, amplasarea favorabiIă este la parter sau la demisol (cu asigurarea luminării
convenabile a spaţiilor de lucru). În cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spaţiul de recepţie
accesibil din exterior şi restul farmaciei se va asigura o legătură direct.), proprie, prin ascensor de
materiale şi scara.

III.3.17. Blocul alimentar (bucătărie)

III.3.17.1. Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi, precum
şi pentru personalul care serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându-se în funcţie de
numărul de porţii rezultat.
III.3.17.2. În cadrul blocului alimentar se diferenţiază sectoarele:

a.- recepţie şi depozitare produse alimentare neprelucrate:

2. - spaţii pentru prelucrări primare;

3. - spaţii pentru prelucrări finale:

4. - oficiu de distribuţie;

5. -control dietetic;

f. - anexe pentru personal

Bucătăria se soluţionează în circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare
(rampă) şi evacuare deşeuri menajere; interfaţa spre spital o constituie oficiul de distribuţie în
care are acces personalul de îngrijire din secţiile medicale, precum şi cel de deservire al cantinei
(restaurantului cu autoservire).

III.3.17.3. Condiţiile de recepţie şi depozitare, prelucrare si preparare a alimentelor. modul de

organizare a circuitelor bucătăriei şi măsurile de protecţie igienico-sanitare sunt cele prevăzute în
normele şi prescpripţiile referitoare la unităţile de alimentaţie publică, Ia care se adaugă
prescripţiile specifice din ordinul Min. Sănăt. nr. 190/1982.

III.3.17.4. Spaţiile pentru depozitare produse alimentare nepreluate se vor dimensiona în funcţie
de stocul necesar pentru fiecare categorie (la unele produse de bază se face aprovizionarea
pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă pentru cazuri de
dificultăţi de aprovizionare sau calamităţi).

OBSERVAŢIE: - Pentru două sau mai multe spitale amplasate în aceeaşi localitate se poate
soluţiona un grup gospodăresc comun, în cadrul căruia să se asigure depozitarea alimentelor
(stocurile mari), eventual şi unele prelucrări primare (tranşare carne, spălare curăţare legume).

III.3.17.5. Camerele pentru prelucrări primare vor fi minim două recomandabil trei (separat pentru
Iegume, carne peşte, păsări). Ele se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu-zise sau prin
intermediul unui coridor intern "curat", neinterferat de circuitele de aprovizionare "murdare".

În bucătăria propriu-zisă se vor organiza distinct următoarele zone de preparare (eventual

separate prin pereţi de compartimentare parţială, la blocurile alimentare de mare capacitate):

-prelucrări termice pentru mesele principale (bucătăria caldă),

-preparări dietetice.

-preparări pentru micul dejun (bucătărie lapte-ceai).

-bucătărie rece.

Preparatele de patiserie-cotetărie se vor prelucra într-o încăpere distinctă, anexat direct

bucătăriei se amplasează camera pentru spălat vase.
III.3.17.6. Modul de soluţionare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul adoptat
pentru livrarea acestora la secţiile de spitalizare, astfel:

a.-livrarea alimentelor preparate se face pe partide şi pe diete, pentru întreaga cantitate necesară
unei secţii (în recipiente mari);

În acest caz. încălzirea şi porţionarea măncăirii se face în oficiile alimentare ale secţiilor şi tot aici
se spală şi se păstrează veselă pentru pacienţi şi cărucioarele de transport: oficiile alimentare ale
secţiilor se vor dimensiona şi echipa corespunzător acestor activităţi;

b.-din blocul alimentar. alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient.
siltuaţie în care oficiul de distribuţie (sau bucătăria) se dotează cu o linie specială de porţionare
tip catering;

În acest caz. adiacent oficiului de distribuţie se prevăd spaţii. echipate cu linii mecanizate. pentru
spălarea veselei întregului spital şi igienizarea cărucioarelor; carucioarele pentru transportul
mâncării porţionate vor fi izolate termic; oficiile alimentare din secţii se vor dimensiona şi echipa
minimal.

OBSERVAŢIE: - Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide (a), transportul alimentelor

preparate de la oficiul blocului alimentar la oficiile alimentare ale secţiilor se poate face fie în
cărucioare închise prin intermediul ascensoarelor comune,fie direct cu ascensoare de alimente
(tip montt-carge), dacă oficiile secţiilor se află pe aceeaşi verticală cu oficiul central de distribuţie.

III.3.17.7. Pentru stabilirea menu-urilor şi controlul dietelor, în apropierea bucătăriei şi a oficiului

de distribuţie se vor plasa laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe
alimentare, şi biroul dieteticianului

III.3.17.8. Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde: vestiare cu grup sanitar şi
duş, separate pe sexe, amplasate lângă accesul personalului, şi o sală de mese, amplasată în
relaţie cu oficiul de distribuţie.

III.3.17.9. Colectarea deşeurilor menajere din blocul alimentar se va face în recipiente închise
care se vor transporta la platforma de deşeuri din incintă. Se recomandă ca fie în apropierea
bucătăriei, fie la platforma deşeuri, să se amenajeze un spaţiu frigorific pentru păstrarea
temporară a deşeurilor alimentare în condiţii igienice.

III.3.17.10. Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de
spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti pentru care
cerinţele de igienă sunt mai puţin severe. Blocul alimentar se poate amplasa atât în clădirea
principală a spitalului (Ia parter sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind
protecţia spaţiilor spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas-ecluză la
accesul spre spital), fie într-o clădire separată, în care caz legătura cu spitalul se va asigura
printr-un coridor închis.

III.3.18. Spălătoria

III.3.18.1. De regulă, spăIătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele

activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. Pentru evitarea
infecţiilor intraspitaliceşti, la organizarea spăIătoriei se vor respecta următoarele:

-separarea obligatorie a circqitelor de rufe murdare şi rufe curate;

 -separarea şarjelor de rufe pe categorii de provenienţă;

-diferenţierea liniilor de utilaje pentru rufele copiilor faţă de cele pentru rufele adulţilor, pe întregul
flux tehnologic.

Pentru secţiile de boli transmisibile în spălătorie se va organiza, obligatoriu, un circuit complet

distinct de al celorlalte secţii ale spitalului, cu compartimentarea corespunzătoare a spaţii lor pe
întregul traseu al rufelor; în cazul când secţia de boli transimisibile este plasată în pavilion
separat, se va organiza o spălătorie proprie în cadrul pavilionului.

III.3.18.2. Dimensionarea spaţiilor şi echiparea cu utilaje a spăIătoriei se face în funcţie de

capacitatea secţiilor de spitalizare, ţinându-se seama şi de amploarea celorlalte servicii tehnico-
medicale. Pentru spitalele generale se consideră un minim de 2.5 kg rufe pe zi şi pe pal. La
spitalele cu profil chirurgical sau de obstetrică -ginecologie se va lua în calcul o cantitate mai
mare de rufe pe zi şi pat (respectiv între 3 şi 4 kg).

III.3.18.3. Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează:

a. -cameră pentru primirea şi trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci, sunt
aduse de personalul secţiilor şi predate spăIătoriei);

b. -spaţiu pentru dezinfecţia rufelor, amenajat cu căzi de baie pentru înmuiere în dezinfectat, în
număr suficient pentru a putea separa rufele provenind de la diversele secţii; dezinfecţia se poate
face şi direct în utilajul mecanizat de spălare, dacă acesta are un program special de dezinfecţie
corespunzător cerinţelor de igienă pentru spitale;

c. -spăIătoria propriu-zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare şi

stoarcere prin centrifugare;

d. -spaţii pentru uscătorie şi călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două
operaţii, separată însă de sala spăIătoriei pentru a asigura menţinerea condiţiilor de igienă);
uscarea şi călcarea rufelor se va face mecanizat;

e. -încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie şi depozitul de rufe curate;

f. -depozit de rufe curate, în care se face şi sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secţiile şi
serviciile de destinaţie;

g. -camera de eliberare mfe curate, în care are acces personalul din secţiile medicale;

h. -anexe pentru personalul propriu; vestiar cu grup sanitar şi duş, cameră de odihnă, biroul
responsabilului, cu controlul vizual asigurat spre camerele de primire şi eliberare rufe.

III.3.18.4. Circuitul interior al spăIătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului.

Modul de amplasare a utilajelor şi instalaţiilor aferente va avea în vedere asigurarea condiţiilor

pentru întreţinere uşoară şi rapidă (reparaţii, curăţire).

III.3.18.5. SpăIătoria se poate amplasa fie la parterul sau demisolul clădirii principale a spitalului
(Ia primul nivel peste subsolul tehnic), în care caz se vor asigura toate măsurile pentru a nu
permite pătrunderea în spaţiile medicale a aburului şi mirosurilor, fie în pavilion separat (eventual
cu alte funcţiuni gospodăreşti), în care caz comunicarea cu clădirea spitalizării se va face printr-
un coridor de legătură.
III.3.19. Centrala pentru dezinfecţie paturi şi material sanitar

III.3.19.1. Serviciul asigură dczinfecţia periodică a mobilierului din saloanele bolnavilor (paturi), a
inventarului moale al acestora (pături, perne, saltele), dar şi a altor obiecte în caz de necesitate
(haine bolnavi, halate groase, perdele de compartimentare, etc.).

III.3.19.2. Calculul capacităţii de dezinfecţie se face în funcţie de profilul spitalului. capacitatea

acestuia şi durata medie de spitalizare. Pentru spitalele generale se va lua în calcul un necesar
zilnic de dezinfecţie de minim 5 % din numărul total de paturi.

OBSERVAŢIE: - Pentru secţiile chirurgicale, terapie intensivă, ostetrică, nou-născuţi şi pediatrie

(grupele mici de vârstă) este necesară dezinfecţia la fiecare nouă internare, pentru celelalte secţii
medicale poate fi şi lunară.

III.3.19.3. Dezinfecţia se recomandă a se face în utilaje specializate (incinte etanşe) în care patul
intră cu tot inventarul, iar formolizarea se realizează mecanizat şi programat, în absenţa acestor
utilaje, dezinfecţia se va face cu aparatul de formolizare, în camere de vaporizare pentru paturi şi
în camere de stropire pentru inventarul moale, Camerele vor avea o capacitate de maxim 15
paturi sau 15 seturi de inventar moale şi vor permite închiderea etanşa pe timpul formolizării.

III.3.19.4. Schema de organizare a spaţiilor va urmări fluxul tehnologic şi va separa complet

circuitul murdar de cel curat, prin soluţionarea incintelor în sistem dublu serviciu. Se vor prevedea
următoarele spaţii:

-camera primire-triere obiecte şi materiale murdare;

-incinte de formolizare. cu spaţiu tehnic aferent instalaţiei de formolizare;

-camera eliberare obiecte şi materiale dezinfectate cu spaţiu pentru depozitare temporară;

-birou responsabil (după caz):

-cameră de odihnă pentru personal. cu grup sanitar şi duş.

III.3.19.5. Centrala de dezinfecţie se amplasează la nivelurile inferioare ale clădirii (parter sau
demisol) în cazul soluţiilor tip "monobloc", pe o circulaţie secundară, conectată cât mai direct la
nodul principal de circulaţie verticală, luându-se măsurile corespunzătore pentru corecta ventilare
şi izolare a spaţiilor în raport cu restul spitalului (încăperi tampon la uşile de acces în centrală).
Nu se recomandă amplasarea centralei de dezinfecţie în pavilion (anexă) separat daca nu se
asigură o legatură închisă cu clădirea secţiilor de spitalizare.

În cazul în care se adoptă sistemul prin care pacientului i se afectează patul de la internare (ceea
ce presupune asigurarea gabaritelor pentru circulaţia cu patul pe rotile pe tot traseul până la
salonul de bolnavi din secţia medicală), sunt necesare următoarele prevederi suplimentare:

-se va asigura o legatură comodă a centralei de dezinfecţie cu serviciul de internări,

-în cadrul serviciului de internări se va amenaja un spaţiu tampon de depozitare a paturilor în

aşteptare,

-centrala de dezinfecţie se va conexa cu spalătoria, în zona spaţiilor curate ale amândurora

(camerele de eliberare obiecte, inventar moale şi respectiv lenjerie), şi se va prevedea o încăpere
suplimentară, pentru echiparea paturilor cu lenjerie.
III.3.20. Anexe comune pentru personalul spitalului

III.3.20.1. Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces a
acestuia, se organizează grupuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri
sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii
şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va face
în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală a
spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare.

OBSERVAŢII: Pentru unele servicii medicale, vestiarele personalului se amplasează obligatoriu

în cadrul acestora, cum este cazul cu farmacia, prosectura, laboratorul de medicină nucleară.

-Pentru unele compartimente şi sectoare medicale sistemul de vestiare este dublu: un vestiar la
intrarea în spital, pentru schimbarea hainelor de stradă cu vestimentaţia de lucru în spital, şi un
vestiar tip “filtru”, la locurile de muncă care necesită măsuri speciale de asepsie, în care se
înlocuieşte vestimentaţia de lucru în spital, cu echipamentul specific compartimentului (cazul
blocului operator, al comportamentului pentru arşi sau al celui pentru prematuri).

În cazul organizarii centralizate a vestiarelor, se recomandă segmentarea acestora pe unităţi

modulare deservind max. 40-50 de persoane, diferenţiate pentru diferitele categorii de personal
medical (după funcţia în spital şi/sau după specificul serviciului). Dacă spitalul este cuplat cu
dispensarul policlinic teritorial, vestiarele personalului vor fi separate pentru cele două unităţi.

Vestiarele pentru personalul tehnic şi de întreţinere, ca şi cele pentru personalul din serviciile
gospodăreşti, se recomandă a se amplasa în zona în care acesta îşi desfăşoară activitatea.

La spitalele clinice, în relaţie cu accesul spre zona de învăţământ, se vor prevedea vestiare
pentru studenţi şi cursanţi, separate de cele ale personalului medical.

III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu
autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului
alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau
scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. în
absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack-bar), eventual accesibil şi
pentru vizitatori.

III.3.20.3. Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală, în cadrul spitalelor se prevăd spaţii
pentru bibliotecă de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele mari o sală pentru
întruniri şi conferinţe, un studio de foto-film pentru înregistrarea pe peliculă a cazurilor medicale
înainte şi după aplicarea tratamentelor,sisteme de vizionare a activităţii medicale prin televiziune
cu circuit închis. Prin tema de proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi
capacitatea acestora.

MENŢIUNE: -Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s-a limitat numai la

compartimentele şi serviciile cu specific medical, întâlnite curent în organizarea spitalelor.

- Pentru serviciile paramedicale (administrative,sociale, tehnice) cerinţele funcţionale generale

sau cele tehnologice nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de compartimente similare din cadrul
altor programe de construcţii civile.

-În cazul unor spitale de specialitate, ale institutelor şi centrelor de cercetare se pot întâlni şi alte
compartimente sau servicii medicale specializate, pentru care se vor studia de la caz la caz şi
preciza prin tema modul de organizare funcţională şi tehnologică cel mai adecvat.
III.4. INSTALAŢII ELECTRICE

III.4.1. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT NORMAL ŞI PRIZE

III.4.1.1. Generalităţi

III.4.1.1.1. La realizarea iluminatului artificial în spitale, trebuie să se ţină seama de

mediul special din acestea acordându-se iluminatului şi repartizării cromatice din încăperi o
atenţie deosebită.

III.4.1.1.2. Se va avea în vedere ca în încăperile cu bolnavi atât iluminatul cât şi culorile

pentru finisarea principalelor suprafeţe trebuie:

-să asigure efectuarea activităţilor vizuale în cele mai bune condiţii atât celor ce lucrează
în spitale cât şi bolnavilor;

-să aibă un rol terapeutic, contribuind la influenţarea psihicului bolnavilor, liniştindu-i şi

stimulând încrederea şi speranţa.

III.4.1.1.3. lIuminatul trebuie să respecte cât mai riguros condiţiile de calitate impuse şi să
fie adaptat destinaţiei încăperii.

III.4.1.1.4. În încăperile în care există solicitări vizuale diferite (de ex. în saloane -
dormitor), se prevăd mai multe sisteme de iluminat, luându-se măsuri pentru utilizarea lor
eficientă şi acordându-se o atenţie deosebită modului de realizare a iluminatului.

III.4.1.1.5. Iluminatui general din încăperi cu diverse destinaţii şi activităţi, trebuie să

asigure cel puţin iluminările nominale prezentate în tabelul E1. În tabelul E1 sunt prezentate şi
culorile recomandate pentru sursele de iluminat fluorescente.

III.4.1.1.6. În toate categoriile de încăperi se prevăd prize bipolare cu contact de protecţie

pentru uz general.

III.4.1.1.7. La proiectarea instalaţiilor electrice de iluminat, se vor respecta prevederile

normativului I 7 "Normativ pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice la consumatori cu
tensiuni până la 1000 V C.a. şi 1500 V c.c.", cu excepţia circuitelor electrice, care se vor
prevedea numai din cupru.

III.4.1.2. lIuminatul în încăperi pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve)

-În încăperile pentru bolnavi se prevăd următoarele sisteme de iluminat normal:

iluminat general;

iluminat local la pat pentru lectură;

iluminat local la pat pentru examinarea şi îngrijirea bolnavilor;

iluminat pentru supraveghere în timpul nopţii.

Sursele de lumină vor avea culori calde, cu temperatura de culori situată între 3000-
5000K şi indicele de redare a culorilor 80-90.
 III.4.1.2.1. IIuminatul general

-Iluminatul general trebuie să îndeplinescă condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.2.2. Iluminatul local

III.4.1.2.2.1. lIuminatul local pentru lectură şi iluminatul local pentru examinarea şi

îngrijirea bolnavilor, se poate realiza cu corpuri de iluminat mobile (cu braţe articulate) sau
semimobile sau cu corpuri de iluminat fixe multifuncţionale.

III.4.1.2.2.2. La fiecare pat pentru bolnavi se prevede un iluminat de lectură. Iluminarea

nominală necesară de 200 Ix, trebuie realizată pe fiecare suprafaţă de lectură de 0.3 x 0.3 m,
aflată în planul de lectură.

OBSERVAŢIE:

Se consideră plan de lectură, planul înclinat la 75  faţă de orizontală, având 0.9 m lungime şi 0.3
m lăţime şi distanţa la centru faţă de pardoseală de 1.1 m şi faţă de capătâiul de 0.8 m.

III.4.1.2.2.3. Luminanţa corpurilor de iluminat pentru iluminatul local amplasat deasupra

paturilor pe perete şi luminanţa acestui perete trebuie să fie de cel mult 350 cd/m 2.

III.4.1.2.2.4. Condiţiile vizuale pentru efectuarea unor examinări şi îngrijiri simple, se

realizează asigurând în planul de consultanţă iluminatul general şi iluminatul local.

în nici un punct din acest plan iluminarea nu trebuie să fie sub 150 Ix (E min/Emed=0.5).

OBSERVAŢIE:

Se consideră plan de consultaţie, planul orizontal situat la 0.15 m deasupra suprafeţei patului.

III.4.1.2.2.5. Amplasarea corpurilor de iluminat se face astfel încât să se evite orbirea

persoanelor ce efectuează examinările şi îngrijirile bolnavilor.

III.4.1.2.3. lIuminatul pentru supraveghere în timpul nopţii.

III.4.1.2.3.1. lIuminatul pentru supraveghere, trebuie să asigure în zona patului o

iluminare de 5 Ix, astfel încât personalul sanitar să poată supraveghea bolnavul.

III.4.1.2.3.2. Corpurile de iluminat pentru supraveghere, trebuie amplasate astfel încât să

nu deranjeze bolnavii.

III.4.1.2.3.3. În încăperi pentru sugari şi nou-născuţi iluminarea nominală trebuie să fie de

20 lx.

III.4.1.2.3.4. Luminanţa corpurilor de iluminat pentru supraveghere trebuie să fie de cel

mult 350 cd/m2.

III.4.1.3. lIuminatul în cabinete pentru consultaţii şi tratamente

- În cabinetele pentru consultaţii şi tratamente, iluminatul general trebuie să îndeplinescă

condiţiile prevăzute în tabelul E1.
-Valoarea indicelui de redare a culorilor a surselor de lumină trebuie să fie 90-100.

III.4.1.3.1. Cabinete pentru consultanţă şi tratamente obişnuite

-Iluminarea minimă de 1000 lx se asigură în spaţiul de consultaţii,prin combinarea

iluminatului general cu iluminatul local.

III.4.1.3.2. Cabinete pentru consultaţii şi tratamente speciale

III.4.1.3.2.1. lIuminatul în cabinetele speciale, se realizează ţinându-se seama de tipul

investigaţiei ce trebuie efectuată.

III.4.1.3.2.2. lIuminatul trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.3.2.3. În cabinetele pentru investigaţii Rontgen, în care radiodiagnosticul se face cu

fixarea pe monitor a imaginii, iluminatul general pentru perioadele de investigaţie trebuie să
asigure o lumină de culoare roşie.

III.4.1.3.2.4. Pentru toate cazurile în care investigaţiile se efectuează la iluminări foarte

mici, se iau măsuri pentru asigurarea condiţiilor de adaptare a bolnavului şi personalului medical,
care nu trebuie să treacă brusc de la lumina de zi sau iluminări mari la iluminări foarte scăzute, în
încăperea sau zona de adaptare iluminarea trebuie să fie numai de 3 până la 10 ori mai mare
decât iluminarea din încăpere sau zona întunecată.

III.4.1.3.2.5. În cabinetele pentru investigaţii Rontgen, unde se fac radiografii, se prevăd

negatoscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).

III.4.1.4. lIuminatul în săli de terapie

în sălile de terapie (de ex. tratamentele radiologice, fizice, electromedicale, băi

terapeutice) iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1, iar sursele de
lumină să aibă indicele de redare a culorilor de 90-100.

III.4.1.5. lIuminatul în săli de dializă

În sălile de dializă, trebuiesc respectate condiţiile de la saloanele pentru bolnavi,

asigurându-se în plus şi o a doua treaptă pentru iluminatul general în zona paturilor de 500 Ix
(necesară pentru pregătirea dializelor şi a eventualelor intervenţii în timpul tratamentului).

III.4.1.6. Iluminatul în laboratoare

III.4.1.6.1. În laboratoare,iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în

tabelul E1.

III.4.1.6.2. În cadrul laboratoarelor cu mobilier fix, iluminatul local se realizează prin

amplasarea corpurilor de iluminat general deasupra meselor de lucru.

III.4.1.6.3. În cazul laboratoarelor cu mobilier mobil, iluminatul local se realizează cu

corpuri de iluminat fluorescente fixate chiar de mesele de lucru. iluminarea de 1000 lx se obţine
prin combinarea iluminatului general cu iluminatul local.
 III.4.1.6.4. Lămpile pentru iluminatul local, trebuie să aibă indicele de redare a culorilor de
90-100.

III.4.1.7. lIuminatul pe coridoare şi scări

III.4.1.7.1. lIuminatul coridoarelor şi scărilor trebuie să asigure atât ziua cât şi noaptea,
realizarea unor diferenţe minime de lumină la trecerea între încăperi cu iluminări diferite.

III.4.1.7.2. lIuminatul trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.7.3. Pentru realizarea iluminărilor de zi şi de noapte, se prevăd sisteme de iluminat

în trepte cu posibilităţi de comutare.

III.4.1.7.4. Pentru iluminatul coridoarelor se recomandă utilizarea corpurilor de iluminat cu

dispersoare din material plastic mat, pentru a se proteja bolnavii care sunt transportaţi în poziţie
culcată, împotriva orbirii.

III.4.1.8. Iluminatul în alte încăperi

-Pentru celelalte incăperi, care nu au specific de spital. dar care deservesc spitalul, se
vor respecta prevederile normativului PE 136, valorile nivelelor de iluminare luându-se ca valori
minime.

III.4.2. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT DE SIGURANŢĂ

III.4.2.1. Generalităţi

III.4.2.1.1. Instalaţiile electrice pentru iluminatul de siguranţă din cadrul unui spital, trebuie
să asigure funcţionarea acestuia, atunci când dispare tensiunea de pe sursa de bază (SEN).

III.4.2.1.2. Receptoarele electrice ale iluminatului de siguranţă se încadrează în categoria

0 şi categoria a I-a conform pct.III.4.14.1.

III.4.2.1.3. Conform normativ I 7 funcţie de destinaţie, iluminatul de siguranţă este de mai

multe feluri:

.Iluminat de siguranţă pentru categoria lucrului (categoria 0)

.Iluminat de siguranţă pentru evacuare (categoria a I-a)

.Iluminat de siguranţă pentru veghe (categoria a I-a)

.Iluminat de siguranţă de intervenţie (categoria a I-a)

.Iluminat pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu.

III.4.2.2. Iluminatul de siguranţă pentru continuarea lucrului se asigură în:

Încăperi pentru aplicarea tratamentelor intensive

 III.4.2.2.1.1. În încăperile pentru tratamentele intensive iluminatul trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1, pentru a se asigura buna desfăşurare a
activităţilor de îngrijire şi supraveghere a bolnavilor.

III.4.2.2.1.2. Iluminarea trebuie să poată fi variată, în funcţie de solicitările foarte diferite

ce apar în aplicarea tratamentelor intensive.

III.4.2.2.1.3. Pentru situaţia specială a bolnavilor ţiunuţi sub supraveghere în încăperi

pentru tratament intensiv (de exemplu bolnavi cu risc de infarct), trebuie create şi condiţii similare
acelora din saloanele pentru bolnavi, prevăzându-se şi iluminat la pat pentru lectură.

III.4.2.2.1.4. În încăperile de terapie trebuie să se acorde o atenţie deosebită evitării

fenomenului de orbire prin reflexie în suprafeţele vitrate, atât pentru bolnavi cât şi pentru
personalul de supraveghere din încăperile alăturate.

III.4.2.2.2. Săli de operaţie

III.4.2.2.2.1. În sălile de operaţie se prevede:

.iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie (zona cu dimensiunile 3x3m

centrată faţă de masa de operaţie)

.iluminatul local al câmpului operator.

III.4.2.2.2.2. În sălile de operaţie sistemul de iluminat general trebuie realizat în corelaţie

cu iluminarea prevăzută pentru câmpul operator şi trebuie să asigure condiţiile prevăzute în
tabelul E1.

III.4.2.2.2.3. Corpurile de iluminat pentru iluminatul câmpului înconjurător al mesei de

operaţie, se dispun pe cât posibil în apropierea mesei de operaţie, pentru a se reduce orbirea şi
umbrele.

III.4.2.2.2.4. În câmpul operator, iluminatul trebuie să fie de 20000+ 1 00000 Ix, acesta
asigurându-se cu corpuri de iluminat scialitice produse de firme specializate în domeniul tehnicii
medicale.

III.4.2.2.2.5. În sala de operaţie, factorii de reflexie ai principalelor suprafeţe trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

.minim 0.7 pentru plafon;

.minim 0.5 pentru pereţi;

.minim 0.2 pentru pardoseală;

.maxim 0.3 pentru pânza cu care se acoperă bolnavii pe masa de operaţie,

îmbrăcămintea şi mănuşile echipei de intervenţie.

III.4.2.2.2.6. Culoarea iluminatului câmpului înconjurător al mesei de operaţie şi iluminatul

general, trebuie să fie adaptată culorii date de lumina corpului de iluminat scialitic. Se recomandă
ca lămpile (cu excepţia celei scialitice) să aibă culoarea alb neutru şi indicele de redare a culorilor
de 90-100.
 III.4.2.2.2.7. Se recomandă folosirea corpurilor de iluminat înglobate în plafon.

III.4.2.2.2.8. Iluminatul locului de operaţie trebuie să se realizeze astfel încât în condiţiile

ilumimărilor foarte mari impuse de reflexia foarte redusă a ţesuturilor umane, echivalentul
fotometric de radiaţie să se situeze sub 170 lm/W, corpurile de iluminat scialitice cu o iradiere sub
600 W /mp fiind corespunzătoare (pentru a nu se încălzi ţesuturile).

III.4.2.2.2.9. În sălile de operaţie, pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi

negatoscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).

III.4.2.2.3. Încăperi anexă sălii de operaţie

III.4.2.2.3.1. Iluminatul din încăperile anexă sălii de operaţie trebuie să fie corelat cu
iluminatul din sală.

III.4.2.2.3.2. Iluminarea nominală din încăperile anexe trebuie să fie de 500 Ix, pentru a
se evita perturbaţiile de adaptare la iluminarea de 1000 Ix din sală.

III.4.2.2.3.3. Lămpile trebuie să aibă aceeaşi culoare şi indice de redare a culorilor ca şi

lămpile pentru iluminatul general din sala de operaţie.

III.4.2.2.3.4. În sălile de reanimare se recomandă prevederea unui sistem de iluminat

general care să poată realiza două trepte de iluminare:

.o treaptă de 100 Ix, pentru perioada postoperatorie a bolnavului până la trezirea din
narcoză (bolnavul nu trebuie să fie orbit de acest iluminat);

.o treaptă de 1000 Ix la patul bolnavului, pentru supraveghere şi intervenţie.

III.4.2.3. Iluminatul de siguranţă pentru evacuare

III.4.2.3.1. lIuminatul de siguranţă de evacuare se prevede pe culoarele de circulaţie,

casele scărilor şi în zonele uşilor de acces în clădire.

III.4.2.3.2. lIuminalul de siguranţă pentru evacuare trebuie să poată fi acţionat

independent de orice alt sistem de iluminat.

III.4.2.4. lIuminatul de siguranţă pentru veghe

III.4.2.4.1. Iluminatul de siguranţă) de veghe se prevede în încăperile pentru bolnavi şi

trebuie să asigure la nivelul pardoselii o iluminare nominală de 2 Ix, pentru a da posibilitatea unui
bolnav să se orienteze fără) a deranja pe ceilalţi bolnavi.

III.4.2.4.2. Corpurile de iluminat se amplasează sub paturi şi în zona uşilor de acces şi se

recomandă ca lumina să fie distribuită în fascicole late.

III.4.2.4.3. Iluminatul de veghe trebuie să poată fi acţionat independent de orice alt sistem
de iluminat.

III.4.2.5 Instalaţii electrice pentru lămpi bactericide

 III.4.2.5.1. În sălile de operaţie şi sălile de naşteri pe lângă sistemele de iluminat, se
prevăd şi lămpi cu raze ultraviolete pentru sterilizare aer şi dezinfecţie.

III.4.2.5.2. Se prevăd de asemenea lămpi cu raze ultraviolete şi în încăperile pentru

terapie intensivă şi laboratoarele pentru care se solicită prin temă.

III.4.3. INSTALATII ELECTRICE DE FORŢĂ ŞI AUTOMATIZARE

III.4.3.1. Instalaţiile electrice de forţă cuprind alimentarea cu energie electrică a tuturor

receptoarelor de forţă atât fixe cât şi mobile.

III.4.3.2. Pentru întocmirea proiectului de instalaţii electrice, proiectantul trebuie să

primească planurile tehnologice cu amplasarea tuturor ulilajelor în care să se specifice:

.felul utilajelor; fixe sau mobile

.felul alimentării; monofazată sau trifazată

.punctele de racord

.dacă sunt necesare întrerupătoare generale în afara tablourilor utilajelor sau alte condiţii

.utilajele cu regim de şocuri

.secţiunile conductoarelor de alimentare sau parametrii circuitelor

III.4.3.3. La proiectarea instalaţiilor electrice de forţă se respectă prevederile normativului

I7, cu excepţia circuitelor, care se vor prevedea numai din cupru.

III.4.3.4. Pentru alimentarca receptoarelor mobile, se prevăd prize bipolare sau trilpolare
cu contact de protecţie sau tablouri speciale, funcţie de tipul receptoarelor.

III.4.3.5. În sălile de operaţie se prevăd braţe mobile cu prize bipolare şi tripolare cu

contact de protecţie în construcţie etanşă, acestea făcând parte din furnitura tehnologică.

III.4.3.6. Pentru alimentarea receptoarelor de forţă din blocul operator (sala de operaţii şi
încăperile anexă ale acesteia) se prevede un tablou propriu, alimentat direct din tabloul de
siguranţă principal.

III.4.3.7. Acolo unde este cazul, pentru utilajele cu regim special, în tema tehnologică
trebuie specificat timpul maxim de întrerupere în alimentarea cu energie electrică.

III.4.3.8. În spaţiile în care se solicită încadrarea receptoarelor electrice la categoria 0 sau

categoria I-a conform pct. III.4.14.1, se prevăd şi prize pentru uz general, alimentate din reţeaua
de distribuţie obişnuită, acestea fiind utilzate pentru curăţenie sau alte activităţi, care nu implică
regimuri speciale în alimentarea cu energie electrică.

III.4.3.9. În sălile de operaţie tot aparatajul electric se montează la înălţimea de cel puţin
1,1 m de la pardoseala finită.

III.4.4. INSTALAŢII DE TELEFONIE ŞI TERMINALE CALCULATOR

 III.4.4.1. Spitalele se prevăd cu centrale telefonice automate proprii.

III.4.4.2. În saloanele pentru bolnavi, unde bolnavii pot răspunde la telefon, se prevede
câte o priză telefonică, lângă fiecare pat.

III.4.4.3. În celelalte încăperi, posturile telefonice se prevăd conform temelor tehnologice.

III.4.4.4. Pentru încaperile în care se solicită posturi telefonice şi terminale calculator sau
în viitor pot fi solicitate terminale calculator, se recomandă utilizarea prizelor duble, pentru post
telefonic şi terminale calculator.

III.4.4.5. Aceste prize se racordează prin cabluri speciale, conform cererii furnizorului de
echipamente.

III.4.4.6. Circuitele de prize se concentrează pe fiecare nivel în dulapuri cu repartitoare

(repartitoare pentru racordare la centrala telefonică şi repartitoare pentru racordarea la
calculatorul central) .

III.4.5. INSTALAŢII DE RECEPŢIE COLECTIVĂ Rtv

III.4.5.1. Pentru recepţionarea emisiunilor Rtv, se prevede o instalaţie de recepţie

colectivă.

III.4.5.2. Antenele se montează pe clădirea cea mai înaltă, iar tabloul cu grupurile
amplificatoare la ultimul etaj al acesteia.

III.4.5.3. Se prevăd prize pentru recepţionarea emisiunilor Rtv în sălile de mese, în

camerele de odihnă pentru personalul medical şi în orice altă încăpere în care se solicită prin
temă.

III.4.5.4. Se recomandă ca instalaţi a de recepţie colectivă să fie prevăzută în aşa fel

încât să poată fi racordată dacă este cazul şi la sistemele de televiziune prin cablu.

III.4.6. INSTALAŢII DE TELEVIZIUNE ÎN CIRCUIT ÎNCHIS

III.4.6.1. În spitale se recomandă prevederea instalaţiilor de televiziune în circuit închis,

pentru a se putea asista la efectuarea operaţiilor sau înregistra efectuarea operaţiilor fără a
deranja cu nimic activitatea din blocul operator.

III.4.6.2. Pentru aceasta, corpul de iluminat scialitic este prevăzut cu camere de luat
vederi, monitoarele pentru asistarea operaţiilor amplasându-se în sălile de curs sau sălile de
studiu, acolo unde există în cadrul spitalului asemenea săli.

III.4.6.3. Se prevăd camere de luat vederi şi în încăperile pentru terapie intensivă,

monitorizarea realizându-se centralizat în încăperi special amenajate, în care să existe în
permanenţă personal pentru supraveghere.

III.4.6.4. Se prevăd de asemenea camere de luat vederi în orice altă încăpere în care se
solicită prin temă.

III.4.7. INSTALAŢII DE SEMNALIZARE SORĂ – BOLNAV

 III.4.7.1. Pentru instalaţia de semnalizare sora - bolnav se prevăd la patul bolnavului,
elemente pentru comandă semnalizare (recomandabil pe o placă, ce cuprinde butonul de apel,
butonul de anulare, lampa de liniştire şi întrerupătorul cumpănă pentru aprinderea iluminatorului
la pat).

III.4.7.2. Tablourile de semnalizare se montează în încăperi în care există personal

permanent, surori sau asistente medicale.

III.4.7.3. Deasupra uşii de intrare în fiecare salon se prevăd lămpi pentru identificarea
salonului din care s-a făcut apelul şi pe culoare la schimbările de direcţie.

III.4.8. INSTALAŢII INTERIOARE PENTRU CEASURI ELECTRICE

III.4.8.1. Pentru buna desfăşurare a activităţilor din cadrul spitalului, se recomandă

prevederea instalaţiilor de ceasuri electrice.

III.4.8.2. Instalaţiile de ceasuri se realizează după scheme radiale sau arborescente,

ceasurile putând fi legate în serie sau în paralel, în funcţie de tipul centralelor de ceasuri folosite.

III.4.8.3. Pentru ceasurile electrice amplasate în locuri importante se prevăd circuite

individuale.

III.4.8.4. Stabilirea numărului de ceasuri racordate la un circuit, se face astfel încât să se

asigure la ultimul ceas o tensiune de alimentare de minim 80% din tensiunea nominală a
instalaţiei.

III.4.9. INSTALA ŢIE PENTRU EMISIE - RECEPŢIE AUTOSALVARE

III.4.9.1. Spitalele care dispun de autosalvări, vor fi prevăzute în mod obligatoriu cu staţii
de emisie-recepţie.

III.4.9.2. Staţia emisie-recepţie se amplasează într-o cameră dispecer.

III.4.9.3. Se recomandă cuplarea staţiei de emisie-recepţie la un sistem de achiziţie.

III.4.10. INSTALAŢII PENTRU SEMNALIZARE ÎN CAZ DE INCENDIU

III.4.10.1. Pentru semnalizarea incendiilor în fază incipientă (degajări de fum), în spaţiile

în care există aparatură electronică de valoare (aparate pentru radiologie, computere, aparate
pentru iradiere cu energii înalte etc.), în spaţiile în care există bunuri de valoare şi în orice altă
încăpere, pentru care se solicită prin temă, se prevăd instalaţii de semnalizare incendiu cu
detectoare de fum.

III.4.10.2. Centrala de semnalizare incendiu se amplasează în camera de gardă-urgenţă.

III.4.10.3. Pentru celelalte spaţii ale unităţilor spitaliceşti, instalaţiile de semnalizare

incendiu cu detectoare de fum, se prevăd şi se proiectează conform normativ I18.

III.4.10.4. Pe căile de acces, lângă scări, la fiecare nivel al construcţiilor, se prevăd

butoane de semnalizare manuală a incendiilor, racordate tot la centrala de semnalizare incendiu.
 III.4.10.5. Pentru anunţarea echipelor de pompieri voluntari în caz de incendiu, camera
de gardă-urgenţă se dotează pe lângă centrala de semnalizare incendiu şi cu o staţie de
amplificare, prin care se poate transmite codul cuvenit pentru intervenţie. În toate corpurile de
clădiri, se prevăd difuzoare, astfel amplasate, încât semnalele transmise să poată fi recepţionate
în orice încăpere.

Staţia de amplificare poate servi şi la transmiterea altor informaţii.

III.4.10.6. Se recomandă ca în saloanele pentru bolnavi cu mai multe paturi să nu se

prevadă difuzoare, în aceste saloane,utilizându-se recepţionarea informaţiilor la cască.

III.4.11.INSTALAŢII DE MONITORIZARE BOLNAVI

III.4.11.1. Se prevăd instalaţii de monitorizare bolnavi (transmiterea la distanţă a

funcţiilor), la terapie intensivă,reanimare etc.

III.4.11.2. Transmiterea funcţiilor se realizează în trepte: de la posturile individuale

amplasate la capul bolnavilor, la posturile centralizate la nivelul personalului de supraveghere de
salon, respectiv de secţie.

III.4.12. CENTRALĂ INFORMATICĂ GESTIONARE DATE, RAPORTURI ÎNTRE

SPITALE, RAPORTURI ÎNTRE SPITAL ŞI MEDICII LOCALI.

III.4.12.1. Având în vedere că în toate ţările dezvoltate se utilizează astfel de sisteme

pentru gestionarea centralizată a datelor medicale, pentru raporturi între spitale (informaţii
medicale) şi pentru raporturi între spital şi medicii locali, se recomandă aplicarea unui astfel de
sistem şi în România.

III.4.12.2. Pentru aceasta se contactează firme specializate din străinătate, care au mai
elaborat, executat şi pus în funcţiune astfel de sisteme şi se studiază posibilităţile de aplicare,
atât tehnice cât şi materiale.

III.4.13. INSTALAŢII DE PROTECŢIE

III.4.13.1. Generalităţi

-Se prevăd următoarele măsuri de protecţie:

-protecţia oamenilor împotriva tensiunilor accidentale de atingere:

-protecţia construcţiilor împotriva trăsnetelor:

-protecţie pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico-medicale sensibile la câmpuri

electromagnetice.

III.4.13.2. Protecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere

III.4.13.2.1. Protecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere se realizează conform

normativ I 7 şi STAS-urilor 2612, 8275, 12608, 2604/4, 2605/5.

III.4.13.2.2. Aceasta se realizează prin legarea la nulul de protecţie ca mijloc principal de

protecţie şi suplimentar la o centură interioară de împământare a tuturor părţilor metalice care în
mod normal nu sunt sub tensiune,dar care accidental pot fi puse ca urmare a unor defecte de
izolaţie.

III.4.13.2.3. În sălile de operaţie, pentru protecţia împotriva tensiunilor electrostatice, se

recomandă studierea necesităţii prevederii reţelelor de legare la pamânt în pardoseală şi pereţi
(cuşti Faraday) în funcţie de gazele de narcoză utilizate şi de sistemele de ventilare şi tratare a
aerului.

III.4.13.3. Protecţia împotriva trăsnetului

III.4.13.3.1. Instalaţia de paratrăznet se prevede şi se proiectează conform indicaţiilor

normativului I 20.

III.4.13.3.2. Se pot uiliza ca elemente de coborâre, armăturile metalice ale stâlpilor din
b.a. atunci când se utilizează ca prize de pământ naturale armăturile fundaţiilor. Pentru acesta se
prevăd plăcuţe metalice de legare la pamânt la partea superioară şi inferioară a stâlpilor de
contur, asigurându-se continuitatea electrică între plăcuţele de la partea superioară şi cea
inferioară,prin armătura stâlpilor (prin sudare).

III.4.13.4. Priza de pământ

III.4.13.4.1. Se recomandă să se utilizeze ca priză de pământ naturală armăturile

metalice ale tuturor fundaţiilor stâlpilor legate între ele sau prin armăturile fundaţiilor continui sau
prin centurile interioare de împământare (continuitatea electrică se asigură prin sudură).

III.4.13.4.2. Dacă priza de pamânt naturală nu satisface valoarea rezistenţei de dispersie

sub 0,4 ohmi se completează cu o priză de pamânt artificială, ce se proiectează conform
prevederilor normativului I 20.

III.4.13.5. Protecţia pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico-medicale sensibile la

câmpuri electromagnetice

III.4.13.5.1. În cabinetele în care se fac investigaţii cu aparatura tehnico-medicală

sensibilă la câmpuri electromagnetice, se prevede ecranarea pereţilor cu reţele metalice.

III.4.13.5.2. Reţelele metalice se racordează la centura interioară de împământare.

III.4.14 ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ

III.4.14.1. Categorii de receptoare

-Receptoarele electrice din cadrul unui spital, funcţie de natura efectelor produse la
întreruperea în alimentarea cu energie electrică sunt de următoarele categorii:

.categoria 0 – discontinuitatea în alimentare cu energie electrică sub 0,15 secunde.

.categoria a I-a – discontinuitatea în alimentare cu energie electrică sub 1 minut.

.categoria a II-a – durata maximă de întrerupere în alimentarea cu energie electrică este

de patru ore când spitalul se alimenteză prin post de transformare propriu şi de 8 ore când
spitalul se alimentează prin firida de branşament din reţeaua de 0,4 KV a furnizorului.
 III.4.14.2. Alimentarea cu energie electrică din SEN

III.4.14.2.1. Spitalele se alimentează cu energie electrică din posturi de transformare

proprii cu cel puţin două unităţi.

III.4.14.2.2. Dacă pentru alimentarea cu energie electrică sunt necesare două

transformatoare, se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele
prin AAR.

Secţiile de bare ale tabloului general pot fi cuplate între ele şi prin separator, dar în acest
caz spitalul trebuie să dispună de personal de întreţinere permanent.

III.4.14.2.3. În cazul unităţilor spitaliceşti cu peste 400 de paturi şi activităţi multiple

(policlinică, baze de tratament, radiologii, radioscopii, computer tomograf) se recomandă ca
alimentarea cu energie electrică să se facă prin posturi de transformare cu trei unităţi. La secţiile
de bare centrale ale tabloului general se racordează numai receptoarele cu regim de şocuri
(radiologie, radioscopie, computer tomograf etc.), transformatorul care alimentează aceste secţii
de bare, putând fi oricând rezervă a celorlalte două transformatoare.

Se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin AAR-
uri.

Dacă secţiile de bare se cuplează între ele prin separatoare se păstrează indicaţiile de la
punctul anterior.

III.4.14.2.4. Unităţile spitaliceşti pentru care nu se justifică prevederea unui post de

transformare propriu (puterea absorbită este mică), se alimentează cu energie electrică din
reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, printr-o firidă de branşament. Firida de branşament se
echipează cu două secţii de bare, alimentate fiecare prin câte un racord.

În tabloul general, receptoarele se grupează la secţii de bare separate, pentru lumină şi

pentru forţă, alimentate independent din firida de branşament. Secţiile de bare ale tabloului
general se cuplează între ele prin AAR sau separator.

III.4.14.2.5. Postul de transformare sau reţeaua de 0.4KV a furnizorului, constituie sursa

de alimentare cu energie electrică a receptoarelor de categoria a II-a şi sursa de bază pentru
receptoare de categoria o şi categoria a l-a.

III.4.14.3. Alimentarea cu energie electrică din surse proprii

III.4.14.3.1. Sursa de rezervă pentru receptoarele de categoria 0 şi categoria a l-a, o

constituie un grup electrogen cu pornire automată (tabloul de comandă al grupului electrogen
sesizează întreruperea alimentării din SEN şi pune automat în funcţiune grupul electrogen) şi
intrare în sarcină (adică să nu se decupleze dacă receptoarele alimentate din tabloul de siguranţă
principal sunt în stare de funcţionare).

III.4.14.3.2. Pentru alimentarea receptoarelor de categorie 0 şi categoria a l-a se prevede

un tablou de siguranţă principal, care se alimentează de la tabloul general, prin intennediul
tabloului de comandă al grupului electrogen (în cazul alimentării din reţeaua de 0.4 KY a
fumizorului, de la secţia de bare pentru iluminat a tabloului general).

III.4.14.3.3. Receptoarele de categoria a l-a, se alimentează de la tabloul de siguranţă

principal, direct sau prin intermediul tablourilor de siguranţă secundare.
 III.4.14.3.4. Alimentarea receptoarelor de categoria 0 (receptori vitali) se face din tablouri
de siguranţă secundare, prin intermediul unor redresoare sau invertoare, care funcţionează în
tampon cu baterii de acumulare.

Alegerea aparatajului şi echipamentelor electrice se face funcţie de tensiunile de lucru şi

puterea nominală a receptoarelor.

Capacitatea bateriilor de acumulatoare trebuie să asigure funcţionarea receptoarelor timp

de cel puţin 3 ore.

Instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor de categoria O, se concep în aşa fel

încât să se poată verifica funcţionarea bateriilor de acumulatoare.

III.4.14.4. Îmbunătăţirea factorului de putere

III.4.14.4.1. Factorul de putere al consumatorului (spital), conform reglementărilor MEE,

trebuie să fie min.0.92.

III.4.14.4.2. Dacă în faza de proiectare, se constată că factorul de putere al

consumatorului ce urmează a se realiza este sub 0.92, se vor prevedea pentru îmbunătăţirea
acestuia, baterii de condensatoare cu conectare automată.

III.4.15. GESTIUNE TEHNICĂ CENTRALIZATĂ

Pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul spitalului, se recomandă prevederea unei

camere dispecer în care să se transmită datele tehnice privind funcţionarea tuturor instalaţiilor
aferente construcţiei sau anumitor instalaţii tehnologice: date privind funcţionarea instalaţiilor
electrice, instalaţiilor de climatizare, instalaţiilor de oxigen etc.

III.5. INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APĂ. CANALIZARE. TEHNICO-SANITARE

III.5.1. INSTALAŢII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE

III.5.1.1. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească sunt:

-Instalaţiile trebuie să menţină potabilitatea apei în limitele parametrilor prevăzuţi în

standarde.

-Modul de soluţionare generală a instalţiilor va avea în vedere amplasarea grupată a

consumatorilor şi modularea poziţionării ghenelor pentru coloane pentru a restrânge zonele
traversate de conducte şi a oferi o flexibilitate pentru reamenajări ulterioare ale spaţiilor.

-Instalaţiile se vor concepe în aşa fel încât să elimine riscul transmiterii prin intermediul
lor a contaminării cu agenţi infecţioşi sau poluanţi, de la o categorie de spaţii la altă categorie.

-Toate trecerile conductelor prin pereţi şi planşee se vor etanşa pentru a nu permite
trecerea insectelor şi rozătoarelor.

III.5.1.2. Instalaţii de apă rece

 III.5.1.2.1. Instalaţiile de apă rece trebuie să asigure alimentarea tuturor punctelor de
consum din spital obiecte sanitare curente, obiecte sau dotări speciale, ulilaje, aparate medicale,
hidranţi. robinete port furtun, recipienţi etc.

Reţelele de distributie a apei din spital sunt, în mod obişnuit, comune pentru consumul
menajer şi pentru combaterea incendiilor, însă cu coloane separate.

III.5.1.2.2. Instalaţiile vor fi astfel alcătuite încât să nu permită stagnarea apei şi

impurificarea ei cu rugină sau microorganisme. Recircularea apei din coloanele de incendiu, se
va asigura prin legarea la un obiect sanitar de folosinţă curentă (vas de closet sau lavoar).

III.5.1.2.3. Conductele de distribuţie principale se montează de regulă, în subsoluri

tehnice, cu înălţimea liberă de minim 2.10 m.

În cazul construcţiilor înalte, pentru care se adoptă soluţia cu două, sau mai multe zone
de presiune, conductele de distribuţie principale se pot monta şi în etajul (etajele) tehnic
(tehnice).

III.5.1.2.4. În spitale, coloanele de alimentare şi conductele de legătură între acestea şi

obiectele sanitare se montează în ghene, închise etanş pe traseu dar prevăzute cu posibilităţi de
acces pentru cazuri de intervenţie, în aşa fel încât să perturbe cât mai puţin activităţile medicale.

III.5.1.2.5. Conductele principale de distribuţie, şi conductele de Iegătură se vor executa

din ţevi de oţel zincat; ele se pot executa şi din alte materiale care au agrement tehnic în
România, numai dacă acestea îndeplinesc condiţiile de calitate şi siguranţă în exploatare similare
sau superioare celor din otel zincat.

Conductele de apă rece se vor izola dacă poziţionarea lor se face în vecinătatea unor
surse de căldură sau în spaţii încălzite.

III.5.1.3. Instalaţii de apă caldă şi recirculare

III.5.1.3.1. Apa caldă menajeră se furnizează în spital la toate obiectele sanitare şi

utilajele care trebuie să funcţioneze cu apă caldă pentru cerinţele tehnologice, medicale sau
pentru asigurarea unui grad sporit de confort şi igienă.

Temperatura de furnizare a apei calde menajere va fi de max. 60 C.

Se va prevedea recircularea apei calde atât pe traseele orizontale cât şi pe coloane.

III.5.1.3.2.Conductele de alimentare cu apă caldă menajeră precum şi cele de recirculare

se vor monta pe trasee paralele şi de obicei împreună cu cele de apă rece, în ghene închise
etanş.

Pentru conductele de apă caldă menajeră sunt valabile toate prevederile referitoare la
conductele de apă rece (mod de alcătuire, materiale de execuţie, izolaţii).

III.5.1.4. Instalaţii de apă pentru combaterea incendiilor

III.5.1.4.1. Spitalele se vor dota obligatoriu cu hidranţi interiori de incendiu. Hidranţii la

toate clădirile cu mai mult de 2 niveluri funcţionale vor fi dotaţi cu materiale şi accesoriile
prevăzute în Anexa VII a Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor ale Ministerului Sănătăţii
şi vor fi amplasaţi astfel încât să asigure debitele şi numărul de jeturi în funcţiune simultan cerute
de STAS 1478, Normativul I 9 şi Normativul P118.

OBSERVAŢIE: Pe lângă instalaţiile de apă, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, unităţile

spitaliceşti se vor dota cu mijloace de primă intervenţie, alte echipamente şi utilaje, conform
prevederilor normelor Ministerului Sănătăţii, menţionate mai sus.

III.5.1.5. Instalaţii de canalizare menajeră

III.5.1.5.1. Instalaţia interioară de canalizare menajeri preia apele uzate provenite de la

toate punctele de consum de apă rece şi caldă din spital, precum şi cele deversate accidental pe
pardoseală, din spaţiile în care aceasta se poate întâmpla prin natura activităţilor desfăşurate.

III.5.1.5.2. Este obligatoriu ca evacuarea apelor uzate de la spălătorii şi bucătării să se

facă prin reţele interioare separate de restul reţelei de canalizare menajeră, până la staţiile de
tratare a acestor ape (separatoare de spume, nisip, nămoluri) premergătoare deversării în
canalele colectoare din incintă.

III.5.1.5.3. Colectoarele principale se montează în subsolul tehnic, cu pante

corespunzătoare diametrelor sau în cazuri speciale, îngropate în canale sub pardoseală,
amplasate pe trasee în afara spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale: la montarea în
canale se vor prevedea capace pentru vizitare şi piese de curăţire în dreptul zonelor de
schimbare a direcţiei şi a celor de racord cu coloanele principale; în clădirile spitaliceşti nu se vor
monta colectoare de canalizare direct în pământ.

III.5.1.5.4. Coloanele se vor monta mascate, în ghene, dar cu posibilităţi de acces la

piesele de curăţire, conductele de legătură de la obiectele sanitare sau utilaje la coloane se vor
monta îngropat în zidărie sau planşeu, cele ce se vor amplasa la plafonul încăperilor se vor
masca prin platforme sau grinzi de rabit.

III.5.1.5.5. Colectoarele principale şi coloanele vor fi executate din tuburi şi piese de

legătură din fontă pentru canalizare, etanşate cu plumb şi frânghie gudronată.

Conductele de legătură la coloane vor fi din fontă sau plumb; nu se vor utiliza conducte
din PVC sau alte materiale decât dacă au agrement tehnic şi corespund sau sunt superioare
tehnic şi calitativ cu cele din fontă sau plumb.

III.5.1.5.6. Aerisirea coloanelor se face prin prelungirea peste nivelul terasei sau
acoperişului a coloanelor de scurgere, cu max. 0.50 m cu conducte de fontă de scurgere şi cu
căciuli de ventilaţie.

III.5.1.6. Instalaţii de canalizare pluvială

III.5.1.6.1. Instalaţia interioară de canalizare pluvială se va separa complet de celelalte

sisteme de canalizare interioară; ea va asigura preluarea apelor meteorice de pe traseele
circulabile sau necirculabile ale clădirilor spitaliceşti în condiţii de deplină siguranţă pentru spaţiile
pe care le traversează. Alegerea tipului de receptor de terasă se face în funcţie de felul terasei
(circulabilă sau necirculabilă) şi de alcătuirea ei (structura şi dimensiunile straturilor componente,
tipul de hidroizolaţie).

III.5.1.6.2. Poziţionarea coloanelor se va face în aşa fel încât să nu traverseze spaţii cu

funcţiuni medicale pentru care se cer condiţii severe de igienă şi aşezare sau spaţii a căror
funcţionare nu poate fi întreruptă sau perturbată de eventuale lucrări de reparaţii sau întreţinere.
 III.5.1.6.3. Restul de prevederi privind alcătuirea, amplasarea, întreţinerea coloanelor şi
colectoarelor pentru ape pluviale sunt asemănătoare celor prescrise la instalaţia de canalizare
pentru ape menajere.

III.5.1.7. Canalizarea apelor uzate acide

III.5.1.7.1. Apele uzate acide provin de la laboratoarele spitalului.

Laboratoarele curente din structura spitalelor de reţea nu deversează ape a căror

concentraţie în produse chimice să necesite o tratare specială înainte de deversarea în
canalizarea publică, întrucât este suficientă diluţia ce se realizează în canalizarea incintei prin
amestecul cu canalizările menajere din spital. Pentru laboratoarele speciale sau cele aferente
sectorului de cercetare se va analiza necesitatea prevederii unor staţii de neutralizare în funcţie
de produşii utilizaţi.

Colectarea lor în interior se va face printr-o reţea separată de restul reţelelor de

canalizare.

Tuburile şi piesele de legătură folosite pentru colectarea acestui tip de ape uzate vor fi
confecţionate din materiale rezistente la acţiunea acizilor (ex: gresie ceramică antiacidă).

III.5.1.8. Canalizarea apelor uzate radioactive (efluenţi radioactivi)

III.5.1.8.1. Apele uzate radioactive provin de la laboratoarele de medicină nucleară.

Gradul de contaminare radioactivă este diferit după tipul de procedură medicală utilizat:

a. ape uzate slab radio active care provin de la obiectele sanitare utilizate de pacienţii
care au fost investigaţi scintigrafic (scaner) în cadrul compartimentului de izotopodiagnostic sau
de la vestiarele personalului ce lucrează în unitatea nucleară. De regulă pentru aceşti efluenţi
este suficientă diluţia realizată prin deversarea canalizării locale în canalizarea generală a
spitalului.

b.ape uzate care provin de la laboratoarele de diluţie a produselor radiofarmaceutice ca şi cele ce

provin de la laboratoarele de analize medicale ale produselor biologice ale pacienţilor aflaţi în
terapie cu izotopi radioactivi pot fi mai puternic contaminate, motiv pentru care sunt colectate
separat în bazine de retenţie, controlate permanent şi în funcţie de gradul de contaminare
constatat se deversează în canalizare direct sau după o diluţie prealabilă.

c.efluenţii radioactivi care provin de la grupurile sanitare utilizate de bolnavii internaţi în

compartimentul de izotopoterapie şi/sau de la laboratoarele de diluţie. Aceştia se colecteaza într-
o instalaţie specială cu recipienţi de dezactivare, concepută în funcţie de tipul de izotopi utilizaţi
(respectiv de perioada de înjumătăţire a acestora) şi de debitul efluenţilor.

III.5.1.8.2. Reţelele de canalizare pentru apele uzate radioactive se vor separa în funcţie
de categoriile enumerate mai sus şi vor fi distincte de cele ale spitalului pentru apele menţionate
la pct. b şi c. Traseele reţelelor de canalizare pentru apele de la pct. b şi c nu vor străbate spaţii
utilizate pentru alte activităţi (medicale sau paramedicale ).

Traseul reţelei de canalizare pentru efluenţii radioactivi de la grupa c va fi ecranat

corespunzător şi controlat permanent pentru a nu se produce defecţiuni care să genereze
contaminarea spaţiilor în care este amplasat (subsol tehnic, canale sub pardoseală, etc.).
 III.5.1.8.3. Pentru instalaţiile de efluenţi radioactive se vor respecta prescripţiile
Normativului Republican de Securitate Nucleară, cap. "Surse deschise"

III.5.1.9. Instalaţii de apă tratată

III.5.1.9.1. În unităţile spitaliceşti se folosesc diverse categorii de apă tratată:

-apă dedurizată

-apă demineralizată

-apă distilată

-apă steriIă

-apă deionizată

III.5.1.9.2. Apa dedurizată se foloseşte în primul rând în instalaţia de încălzire, pentru a

reduce depunerile minerale pe conducte şi în corpurile de încălzire. Ea se prepară cu ajutorul
instalaţiilor de dedurizare a apei, amplasate de obicei în centrala termică.

III.5.1.9.3. Apa demineralizată se foloseşte în laboratoare şi farmacie, acolo unde este

nevoie neapărat de apă distilată. Prepararea se face în panouri pentru demineralizare sau în
aparate locale, întrucât în acestea se rupe presiunea apei de la reţea, funcţionarea făcându-se
prin cădere liberă, prepararea apei demineralizate se face în apropierea punctelor de consum.

III.5.1.9.4. Apa distilată se foloseşte în farmacie, în laboratoare şi pentru spălări

impecabile. Prepararea se face cu aparate specializate amplasate în apropierea consumatorului,
apa distilată circulând prin conducte de sticlă sau din alte materiale care permit păstrarea calităţii
apei.

III.5.1.9.5. Apa sterilizată se foloseşte la lavoarele medicale din blocurile operatoare,

blocul de naşteri, secţia prematuri, secţia de arşi.

Sterilizatoare se amplasează întotdeauna lângă punctele de consum. Ia max. 20m

distanţă de acestea pentru a nu se pierde sterilitatea apei pe traseu: presiunea de utilitare se
asigură prin cădere liberă.

Circulaţia apei sterilizate se face prin conducte de cupru cositorite în interior sau
argintate, montate aparent cu trasee rectilinii care să evite stagnarea apei în conducte, panta
recomandata este de 1%.

Agregatele de preparare a apei sterilizate vor fi racordate la instalaţia de apă şi

canalizare precum şi la cea de abur de medie presiune şi condens (când nu au generalor propriu
de abur

III.5.1.9.6. Apa deionizată se foloseşte la unele din aparatele şi echipamentele medicale

şi se prepară în agregate Iivrate odată cu acestea.

III.5.1.10. Dotarea cu obiecte sanitare,armături şi accesorii

 III.5.1.10.1. Se va asigura pentru fiecare salon de bolnavi cel puţin un lavoar. iar în sălile
de tratamente câte un lavoar sau spălător pentru spălarea instrumentarului.

De asemenea. se va prevedea câte un Iavoar în fiecare cabinet de consultaţie, precum şi

în toate încăperile în care acestea este necesar pentru desfăşurarea activităţilor medicale sau
paramedicale. (Majoritatea încăperilor din spitale sunt dotate cu lavoare sau cu spaţii sanitare
anexe pentru a asigura condiţiile necesare pentru menţinerea igienei.)

III.5.1.10.2. În spitale se amenajează diverse tipuri de grupuri sanitare:

-grupuri sanitare obişnuite (pentru personal, pacienţi, vizitatori)

-grupuri aferente saloanelor de bolnavi

-grupuri sanitare cu duşuri pentru diverse categorii de vestiare, filtre personal etc.

-grupuri sanitare pentru igienizarea (ploscare)

-boxe pentru curăţenie

-băi medicale

-spălătoare medici

Pentru echiparea grupurilor sanitare obişnuite se vor folosi obiecte sanitare curente
closete,lavoare,pisoare.

III.5.1.10.3. Grupurile sanitare aferente saloanelor de bolnavi pot fi: grupuri sanitare
proprii fiecărui salon sau unui grup de două saloane în care caz se echipează fie cu closet şi
lavoare fie cu closet, lavoar şi duş, sau pot fi grupuri sanitare comune mai multor saloane (soluţie
mai puţin recomandată din punct de vedere igienico-sanitar) în care caz se echipează cu closete
şi lavoare (câte 1 la 8-10 paturi) şi cu cabine de duş (câte 1 pentru ) 10·-12 paturi).

În cazul prevederii unui grup sanitar pentru două camere, se recomandă, amplasarea
closetului în încăpere separată.

III.5.1.10.4. Dotarea sanitară pentru saloanele de nou-născuţi şi cele de sugari 0·- 1 ani
este constituită din lavoare sau cădiţe de baie prevăzute cu duş de mână amplasale direct în
salon.

III.5.1.10.5. Pentru personalul medical din diferite compartimente şi secţiile spitalului se

prevăd fie grupuri sanitare simple cuprinzând closet şi duş, după caz, fie grupuri sanitare cuplate
cu cabine de duşuri aferente vestiarelor sau filtrelor de acces (pentru personalul din farmacie,
blocul alimentar, sterilizare, prosectură, laboratoare, blocul operator, blocul de naşteri, radiologie,
spălătorii etc.).

Grupuri sanitare proprii, dotate cu lavoar, closet şi duş, se prevăd şi pe lângă camerele
de gardă, camerele medicilor şefi de secţie, etc.

III.5.1.10.6. O dotare aparte o constituie spaţiul sanitar pentru spălare ploşti şi oliţe. Se va
prevedea un asemenea spaţiu pentru fiecare unitate de îngrijire. Acesta se echipează cu: closet
sau vidoar, cadă mică sau spălător pentru dezinfecţie, lavoar, rastel pentru uscare; cada pentru
dezinfecţie poate fi înlocuită cu un aparat special de sterilizare-dezinfecţie alimentat cu abur de
medie presiune. În secţiile de spitalizare ploscarul se cuplează cu boxa pentru curăţenie, utilizând
aceleaşi obiecte sanitare. Pentru alte sectoare din spital boxa de curăţenie se echipează în
funcţie de necesităţile serviciilor respective: numai cu chiuvetă, sau cu lavoar şi cadă.

III.5.1.10.7. În secţiile de spitalizare există şi o baie pentru nevoi medicale sau igienico-
sanitare. Aceasta se echipează cu o cadă mare amplasată astfel încât să fie liberă pe trei laturi
(din care cele două lungi), cu un lavoar şi după caz cu un closet.

III.5.1.10.8. În cadrul blocurilor operatorii, de naşteri şi alte spaţii de intervenţii de tip

chirurgical se prevăd camere de spălare pe mâini a medicilor, echipate cu lavoare obişnuite şi cu
lavoare speciale pentru apa sterilă.

III.5.1.10.9. Obiectele sanitare utilizate sunt în cea mai mare parte cele obişnuite pentru
construcţii civile. Pentru secţiile de pediatrie se vor utiliza obiecte sanitare cu dimensiuni
adecvate şi montate la cote corespunzătoare grupei de vârstă. Alegerea obiectelor sanitare va
avea în vedere asigurarea unor condiţii de exploatare sigură şi curăţire uşoară.

Pentru secţiile de bolnavi infecţioşi se recomandă vase de closet montate pe perete cu

spaţiu liber între acestea şi pardoseală pentru a facilita curăţenia şi dezinfecţia.

III.5.1.10.10. Armăturile vor fi de construcţie sigură, inoxidabile, cu baterii amestecătoare.

Pentru lavoarele din cabinetele medicale şi sălile de tratamente unde se fac dese spăIări pe
mâini se recomandă montarea de armături spciale care să asigure livrarea apei gata amestecate,
la temperatura cerută (termostat) printr-o singură manevră.

Pentru lavoarele din spăIătoarele de medici ale spaţiilor de investiţie cu cerinţe de

asepsie se prevăd arnlături ce pot fi acţionate cu cotul, cu piciorul, sau prin celulă fotoelectrică.

III.5.1.11. Dotări speciale pentru laboratoare şi tratamente

III.5.1.11.1. Laboratoarele vor fi prevăzute obligatoriu cu următoarele dotări minimale,

care necesită racordarea la instalaţiile de apă rece, caldă şi de canalizare.

-cuve speciale din mesele şi nişele de laborator din gresie antiacidă sau alte materiale
rezistente la acţiuni chimice

-Iavoare obişnuite pentru spălarea mâinilor

III.5.1.11.2. Dotarea serviciilor de balneokinetofizio-terapie se va face în funcţie de natura

tratamentelor ce urmează a se aplica în unitatea respectivă astfel:

1. hidrotermoterapie -căzi de baie îngropate sau deasupra pardoselii, alimentate cu apă,

mineralizată sau apă cu soluţii medicinale, infuzii de plante, etc.

2. b. pneumoterapie -Iavoare racordate la apă rece şi caldă la o sursă de aer comprimat, pe care
se montează aparatura pentru aerosoli şi inhalaţii.

c. hidroterapie -duşuri terapeutice (masaj scoţian, sul, gigant, afuziuni simple sau alternante,
manta), băi parţiale (membre, şezut), băi generale (cu apă simplă sau minerală), băi cu proceduri
complexe (cu infuzii de plante). Echipamentele se vor racorda la instalaţiile de apă rece, caldă şi
scurgeri, iar presiunea minimă de utilizare va fi de 3 bar.
OBSERVAŢIE: -Pentru procedurile complexe, pe lângă racordurile de apă şi canalizare,
echipamentele vor mai fi racordate la: oxigen, bioxid de carbon, abur, aer comprimat, după caz.

-Infuziile de plante se vor prepara centralizat într-o bucătărie de plante, de unde se vor transporta
prin conducte la fiecare post.

Toate conductele de transport a fluidelor necesare la băile cu proceduri complexe vor fi din ţevi
de cupru.

III.5.1.12. Dotări pentru spălătorii

III.5.1.12.1. Spălarea rufelor murdare dintr-o unitate spitaIicească se face într-o spălătorie
mecanică proprie. Echiparea cu instalaţii specifice se face ţinând seama de fluxul tehnologic
general: predare rufe murdare, inmuiere, spălare, centrifugare (stoarcere) uscare, călcare,
predare rufe curate, reparaţii, la care se adaugă, după caz, operaţii suplimentare impuse de
specificul spitalului, cum ar fi dezinfecţii, sterilizare, etc.

III.5.1.12.2. Dotările şi utilajele principale din spălătorie sunt:

-căzi de înmuiat şi dezinfecţie racordate la apa rece, caldă şi canalizare

-maşini de spălat, racordate la apa rece, caldă şi canalizare

-centrifuge pentru stors rufe, cu posibilitatea de evacuare a apei la un sifon de

pardoseală

-uscătoare pentru rufe şi calandre racordate la abur de medie presiune şi la conducte de

exhaustare

-grupuri de prese pentru călcat, racordate la abur de medie presiune

III.5.1.12.3. Numărul utilajelor de acelaşi fel va fi determinat ţinându-se seama de

productivitatea utilajului, numărul de schimburi în care se lucrează, cantitatea de rufe murdare ce
urmează a fi spălate.

Alegerea tipurilor de utilaje ce vor fi folosite, se va face având în vedere şi energia

disponibilă (abur, energie electrică, etc.).

III.5.1.13 Dotări pentru bucătării

III.5.1.13.1. Prepararea hranei pentru bolnavi se va face într-un bloc alimentar propriu
echipat cu instalaţii, obiecte sanitare şi utilaje adecvate cerinţelor fluxului tehnologic, amplasate
corespunzător modului de organizare a sectoarelor componente.

1. Zona de depozitare va fi prevăzută cu camere frigorifice distincte pentru: legume şi fiucte

proaspete, carne în stare crudă, sau semipreparate din carne, ouă, lapte, brânzeturi, peşte, etc.

2. Zona “preparărilor", unde se face prelucrarea primară a materialelor prime: curăţire, spălare,
tocare, etc. va fi echipată cu spăIătoare, mese, roboţi de prelucrare, frigidere, butuc de carne, etc.

3. Zona de servicii auxiliare - spăIări vase de bucătărie - echipată cu evier, spălător, spăIător-
degresor şi rasteluri pentru uscare alimente cu apă rece, caldă, abur.
4. Bucătărie caldă, echipată cu:

-maşini de gătit, friteuze, grătare, cuptoare, etc. alimentate cu gaze sau electric;

-marmite sau/şi baterii de căzănele pentru fierberea alimentelor (ciorbe, supe, lapte,
ceai), alimentate cu abur de joasă presiune sau electric şi racordate la instalaţii de apă şi
canalizare;

-roboţi universali de bucătărie (alimentare electrică);

-mese pentru prelucrări de alimente de diferite tipuri şi mărimi (cu blat de marmură sau
inox);

-spăIătoare racordate la inst. de apă caldă, rece şi canalizare

5. Patiseria se va echipa cu cuptoare de patiserie, dumane, spălător, frigider, reşouri, roboţi,

mese speciale etc.

6. Oficiul de distribuţie va fi prevăzut cu tejghele, mese dulapuri pentru tăvi şi recipienţi.

7. Anexat oficiului se prevede un spaţiu amenajat pentru curăţirea şi spălarea cărucioarelor de

transport alimente, prevăzut cu cuvă îngropată, robinet port furtun, baterie amestecătoare cu duş.

III.5.1.13.2 Toate spaţiile (camerele) de prelucrare şi manipulare alimente vor fi dotatecu

lavoare de spălat pe mâini amplasate în zona intrării.

III.5.1.13.3. Colectarea deşeurilor menajere se va face în recipienţi speciali amplasaţi

lângă punctele de lucru, prevăzuţi cu saci de plastic şi capace de închidere. Lângă intrarea în
bucătărie se recomandă prevederea unei cnmere frigorifice de depozitare temporară a
recipienţilor cu deşeuri până la evacunrea lor la platforma de gunoaie a incintei.

III.5.1.13.4. La alegerea tipului de utilaje se vor avea în vedere:

-agenţii disponibili (abur, energie electrică, gaze naturale)

-diversificarea pe diete a hranei preparate

-capacitatea ulilajelor

III.5.1.13.5. Hrana preparată în blocul alimentar se va transporta în oficiile alimentare ale

secţiilor medicale unde va fi porţionată, încălzită, păstrată în rece. În oficii se asigură şi
gestionarea şi spălarea veselei. Oficiile alimentare se echipeaza cu: aragaz (reşou), frigider,
spălător de veselă, masa caldă (după caz), mese de lucru. dulapuri de depozitare.

III.5.1.14. Dotări pentru biberonării (bucătării de lapte)

Pregătirea hranei pentru sugari şi copii mici (grupa 1-3 ani) se face într-o bucătarie
specializată ("biberonerie") amplasată în secţia de pediatrie.

Principalele utilaje şi dotari cu care se echipen) biberoneriile (determinate în funcţie de

numărul paturilor din compartimentele deservite) sunt:
 -frigidere tip casnic de diferite capacităţi

-maşini de gătit tip aragaz

-baterie de căzănele

-sterilizatoare de tip "pupinel" cu dublu serviciu

-spăIătoare de inox cu 1-2 cuve şi picurator

-mese cu blat inox

III.5.1.15. Dotări pentru staţii de sterilizare şi dezinfecţie

III.5.1.15.1 În staţiile de sterilizare centrale sau locale se prevăd aparate de sterilizare

umedă (tip autoclav), de sterilizare uscată (tip pupinel) sau de sterilizare chimică, Ia rece (aparate
cu oxid de etilenil). Acestea pot fi cu serviciul pe o parte sau pe două părţi opuse, alegerea unuia
sau altuia din tipuri fiind dependentă de soluţia tehnologic-arhitecturală adoptată. Aparatele de
sterilizare tip autoclav se alimentează cu abur de medie presiune distribuit centralizat sau cu abur
produs de generatorul propriu acţionat electric. Pupinelele se alimentează cu curent electric.
Aparatele de sterilizare la rece nu se produc în ţară. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi se fac
în concordanţă cu instrucţiunile tehnice ale fumizorului.

Dacă staţia de sterilizare se află în apropierea spăIătoarelor medicale ce utilizează apa

sterilă, atunci aparatele de sterilizare a apei se amplasează chiar în staţia de sterilizare, utilizând
aceleaşi coloane de alimentare cu abur. Spaţiile pentru spălare şi preluare primară a materialelor
de sterilizat se dotează cu spăIătoare tehnologice din tablă de inox şi mobilier tehnologic (mese
de inox. rastele, etc.).

III.5.1.15.2. Staţia de dezinfecţie centrală de paturi va fi prevăzută cu un utilaj specializat

de tip incintă etanşă, în care se va face vaporizarea sau stropirea cu formol sau alţi compuşi
chimici cu acţiune dezinfectantă, Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi a utilajului se vor face
după instrucţiunile tehnice ale furnizorului.

În absenţa acestui utilaj, se poate executa o incintă cu închidere etanşă din elemente de
construcţie, dezinfecţia urmând a se face cu un aparat de formolizare.

III.5.2. INSTALAŢII ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE EXTERIOARE

III.5.2.1. Alimentarea cu apă se face de regulă de la reţeaua publică din zonă. Calitatea
apei va trebui să corespundă prescripţiilor STAS 1342-91.

Se interzice folosirea apei industriale în unităţile spitaliceşti.

III.5.2.1.2. Se recomandă, din motive de siguranţă în consum, ca racordarea la reţeaua

publică să se facă prin două conducte de racord (branşamente). Pe aceste branşamente, în
căminele de apometru, se vor monta ventile de reţinere pentru a permite circulaţia apei într-un
singur sens (de la reţeaua publică către spital).

III.5.2.1.3 Pentru asigurarea continuă a necesarului de apă, unităţile sanitare vor fi dotate
cu rezervoare de acumulare.
 Se recomandă să se asigure o rezervă de consum de 1-3 zile.

Rezervoarele vor fi amplasate în circuitul general al apei, astfel încât aceasta să fie în
permanenţă proaspătă.

În afara rezervei de consum se va asigura o rezervă de apă de incendiu care să permită

funcţionarea hidranţilor interiori timp de 10 minute şi a celor exteriori timp de 3 ore.

III.5.2.1.4. Se recomandă ca pentru spitalele cu 400 paturi şi mai mult, să se prevadă şi o

sursă proprie de apă (puţ), calitatea apei urmând a corespunde prescripţiilor STAS 1342-91.

Pentru a se asigura în permanenţă debitele şi presiunile necesare funcţionării optime a

instalaţiilor de alimentare cu apă şi de combaterea incendiilor se vor prevedea staţii de ridicare a
presiunii (de pompare), racordate la rezervoarele de acumulare.

Acestea vor alimenta reţeaua de conducte de alimentare cu apă din incinta spitalului care
deserveşte hidranţii exteriori de incendiu, hidranţii de stropit şi eventual, bazine ornamentale
precum şi instalaţiile interioare de alimentare cu apă şi de hidranţi interiori.

III.5.2.1.6. Reţeaua de incintă se va prevedea inelară şi se va executa din conducte de

oţel zincat.

În mod obişnuit conductele se îngroapă direct în pământ, sub adâncimea de îngheţ şi se

protejează corespunzător contra coroziunii provocate de apele din sol. În terenurile macroporice
sau cu ape agresive se vor prevedea măsurile de execuţie şi protecţie indicate de normele
respective în vigoare.

III.5.2.1.7. Alimentarea cu apă caldă menajeră se face centralizat de la centrala termică

sau punctul termic propriu. Pentru menţinerea unei temperaturi constante a apei calde menajere,
precum şi pentru evitarea risipei de apă, în punctul ternlic se vor prevedea pompe pentru
recircularea apei calde menajere.

Conducta de alimentare cu apă caldă menajeră şi conducta de recirculare se vor executa

din ţeavă de oţel zincată. În cazul în care punctul termic nu se află amplasat în interiorul
spitalului, conductele se vor monta într-un canal termic, de regulă împreună cu cele de încălzire
şi se vor izola împotriva pierderilor de căldură.

III.5.2.2. Canalizări exterioare şi instalaţii de preepurare a apelor uzate

III.5.2.2.1.Apele uzate evacuate din spitale sunt: menajere obişnuite (de la grupurile
sanitare), menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la bucătărie şi spălătorie), acide (de la
laboratoare), radioactive (laboratoarele de medicină nucleară), contaminate cu agenţi patogeni
(secţii de boli infecţioase şi laboratoare de bacteriologie), pluviale. Acestea, colectate prin reţele
interioare separate, se evacuează în reţeaua de canalizare a incintei după tratarea prealabilă a
celor care nu corespund prevederilor normativului C 90/1983.

III.5.2.2.2. Absenţa în zonă a unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai

pentru spitale mici rurale şi unele aşezăminte de post-cură, caz în care unităţile sanitare
respective vor fi prevăzute cu instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor
uzate, care se execută şi se exploatează astfel încât să nu provoace poluarea solului, a apelor
sau a aerului.
 III.5.2.2.3. Reţelele de canalizare din incintă vor fi soluţionate în sistem unitar sau divizor
în funcţie de sistemul de canalizare publică din zonă. Reţelele de canalizare din incintă vor prelua
şi apele pluviale din curţile de lumină şi de pe platformele şi aleile carosabile din incintă. Gurile de
evacuare vor fi şifonate pentru a împiedica ieşirea mirosurilor neplăcute din canalizare.

III.5.2.2.4. Sistemele de tratare ale diverselor categorii de ape uzate, prealabil deversării
lor în canalizarea generală a incintei, sunt:

a). apele uzate cu nisip, pământ şi grăsimi vor fi trecute mai întâi prin separatoare

b). apele uzate de la secţiile de ghipsare vor fi decantate în decantoare locale

c. apele uzate radioactive vor fi decontaminate în instalaţii de tratare şi rezervoare de

stocare, alcătuite conform prescripţiilor din normele republicane de securitate nucleară

d. apele uzate suspect radioactive vor fi dirijate spre rezervoare de retenţie şi după un
control al radioactivităţii, evacuate la canalizarea publică sau tratate

e. apele uzate de la secţiile de boli infecţioase şi/sau laboratoarele care lucrează cu produse
patologice sau care prin specificul lor contaminează apele reziduale cu agenţi patogeni, se vor
dirija spre o staţie de dezinfecţie locală, în care se vor neutraliza agenţii nocivi.

Reţelele de canalizare şi rezervoarele staţiilor de tratare se vor proteja anticoroziv, iar în cazul
apelor uzate radioactive se recomandă stocarea în rezervoare de oţel inoxidabil. Amplasarea
acestora se va face în bunkere din beton armat, cu grosimi ale pereţilor determinate prin calcule
specifice de radioprotecţie.

III.6. INSTALAŢII DE VENTILARE ŞI DE TRATARE A AERULUI

Unităţile spitaliceşti reprezintă ansambluri complexe de funcţiuni: gradele de
complexitate sunt foarte diferite şi sunt determinate de tipul, categoria şi mărimea
unităţilor spitaliceşti (vezi cap.III.1. - III.3.).
Dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului se stabileşte în
conformitate cu necesităţile specifice în materie, ale funcţiunilor componente, în
cadrul sarcinilor generale pe care astfel de instalaţii le au de îndeplinit în
domeniul spitalicesc. Sarcinile generale şi specifice ale instalaţiilor se precizează
prin norme tehnice în relaţie cu soluţii de rezolvare avute în vedere.
III.6.1. Sarcinile instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului în cadrul unităţilor
spitaliceşti sunt:
 realizarea unei circulaţii controlate şi restrictive a aerului în clădiri
sau în zone de clădiri, numai de la spaţii cu niveluri mai ridicate de puritate
a aerului şi'sau cu potenţial mai scăzut de poluare-contaminare, spre
spaţii cu niveluri mai scăzute de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai
ridicat de poluare-contaminare şi spre exteriorul spaţiilor avute în vedere;
controlul circulaţiei aerului se realizează prin stăpânirea debitelor de aer
instalate şi a regimurilor de presiuni diferenţiale între spaţii adiacente, sub
o strictă monitorizare în zonele critice;
 realizarea în încăperile servite a unor concentraţii de germeni
(patogeni) şi/sau ale altor tipuri de poluanţi - mirosuri, noxe chimice sau
radioactive ele. sub nivelurile admisibile specifice destinaţiilor funcţionale
 ale respectivelor încăperi, prin niveluri corespunzător de circulaţie a
aerului în interior, de împrospătare a aerului şi de filtrare a aerului
introdus.
 controlul condiţiilor de microclimat interior pentru satisfacerea
cerinţelor specifice de ordin medical sau tehnologic al încăperilor servite
prin tratarea corespunzătoare a aerului de introducere.

- controlul poluării exterioare datorate evacuărilor de aer viciat, prin măsuri de protecţie ce se
stabilesc în funcţie de caracteristicile emanaţiilor poluante şi de parametrii elementelor ce
trebuiesc protejate, în relaţie cu tipul de protecţie ce poate fi asigurat, în condiţiile specifice ale
zonei, inclusiv meteorologice - prin diluţie, cu amplasarea gurilor de evacuare aer la distanţă
faţă de elementele de protejat, prin filtrare de tip adecvat emanaţiilor poluante etc. -asigurarea
unei funcţionări cât mai economice în condiţiile impuse.

Sarcinile instalaţiilor sunt evident dependente atât de nivelurile exigenţelor interioare cât şi de
condiţiile exterioare - regim de înălţime al clădirii spitaliceşti, regim al curenţilor de aer
(direcţie, intensitate, dinamică a vânturilor), amplasament faţă de clădiri vecine, nivel de
poluare al zonei, nivel de zgomot al zonei, etc.

            III.6.2. Natura activităţilor prevăzute a se desfăşura în unităţi spitaliceşti, împarte spaţiile
construite, care le sunt destinate, în:
            1. Spatii cu specific clar si strict spitalicesc care sunt destinate activităţilor medicale,
complementare procesului medical şi tehnice aferente strict.
            2. Spaţii fără specific strict spitalicesc care sunt destinate restului de activităţi -
administrative de conducere - organizare, gospodăreşti, de învăţământ, de cercetare, tehnico -
utilitare, etc.
            III.6.2.1. SPAŢII CU SPECIFIC SPITALICESC
            Pentru principalele tipuri de încăperi este prezentat în anexă la cap.V.4. tabelul 1 în care
clasificarea de bază a încăperilor are drept criteriu puritatea aerului exprimată prin cerinţa
esenţială în domeniul spitalicesc - lipsa de germeni (patogeni) - asepsia.
            a. Clasele de încăperi I şi II grupează încăperile cu pretenţii deosebit de ridicate şi
respectiv ridicate privind lipsa de germeni - concentraţii de 110germ/mc şi respectiv sub
200germ/mc, încăperi care constituie nucleele de spaţii cu funcţiuni medicale critice în cadrul
unităţilor spitaliceşti:
             - clasa l-a - blocurile operatorii în domenii foarte pretenţioase d.p.d.v. al asepsiei -
transplanturi, arsuri grave, operaţii pe cord deschis, imunosupresaţi etc.
            - clasa a Il-a - blocurile operatorii din restul categoriilor, unităţile de terapie intensivă şi
unităţile de prematuri.
            a.1. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt
indispensabile: instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer - aer introdus 100% aer exterior,
cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în
încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate şi
pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă. a IlI-a. prin filtru tip HEPA sau superior;
amplasarea filtrelor:
§         tr.l-a în amonte de unitatea de tratare primară a aerului
§         tr. a ll-a după ventilatorul de introducere a aerului
§         tr. a lll-a cât mai aproape de gurile de introducere a aerului în
încăperea senilă
            Echipamentul instalaţiilor va cuprinde obligatoriu aparatura destinată recuperării de
căldură din aerul evacuat la exterior pentru tratarea (primară) a aerului proaspăt introdus,
aparatura de reglare pentru menţinerea unor regimuri de debite constante de aer de introducere
indiferent de stările, monitorizate de altfel în cadrul unor domenii prescrise, de colmatare ale
filtrelor din cele 3 trepte de filtrare şi aparatura de reglare pentru menţinerea unor niveluri de
suprapresiune în încăperile cu pretenţii mai ridicate de puritate a aerului faţă de spaţii cu pretenţii
mai scăzute din cadrul zonei controlate sau din exteriorul ei.
            a.2. Se recomandă realizarea, pe grupe de funcţiuni pentru încăperi compatibile d.p.d.v.
al condiţiilor necesare în exploatare şi pentru evitarea riscurilor de contaminare, de sisteme
centralizate pentru vehicularea şi tratarea „primară" a aerului de introducere - filtrare tr. l-a,
recuperare de căldură, preîncălzire, umidificare cu abur, răcire – dezumidificare, eventual
reîncălzire, reglare debit, atenuare zgomot şi filtrare tr. a Il-a; sistemele cuprind distribuţii
secundare de tubulatură la/de la încăperi sau grupe de încăperi cu tratări „secundare" ale aerului
de introducere - reglare debit, atenuarea acustică, eventual reîncălzire şi filtrare tr. a Ill-a.
            a.3. Se recomandă ca în încăperi să se realizeze introducerea de aer prin guri în/sau la
tavan, iar evacuările de aer prin guri la pardoseală (10-15 cm de la pardoseală).
            a.4. Pentru încăperile destinate pacienţilor cu cerinţe speciale de asepsie - (unităţi pentru
arşi grav, imunosupresaţi, pacienţi sub chimio- sau radioterapie, pacienţi cu transplanturi de
organe, etc.) s-au dezvoltat echipamente modulate specializate pentru introducerea, prin tehnica
„curent laminar" în special vertical - de la tavane, a aerului tratat „final"; condiţiile de microclimat
şi de viteză a aerului în zona de şedere a pacienţilor se adaptează condiţiilor admisibile de
confort specifice.
            a.5. Pentru sălile de operaţii se pot utiliza de la caz la caz, echipamente specializate de
introducere a aerului tratat „final" pentru obţinerea unor condiţii de asepsie adecvate tipurilor de
intervenţii chirurgicale; în sensul crescător al condiţiilor de asepsie pe care le pot asigura, aceste
sisteme de introducere sunt:
-          guri plasate la partea superioară a peretelui de la picioarele pacientului, cu
direcţionarea aerului introdus spre câmpul operator (soluţie la care se apelează în prezent la
amenajări în încăperi cu înălţimi reduse),
-          tavan perforat modular deasupra câmpului operator, simplu sau cu „perdea" pe
conturul zonei de introducere a aerului, sau cu „perete" la capul pacientului.
-          tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu perdea de aer verticală pe
conturul zonei de introducere a aerului, -
-          tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu 2 jeturi de aer oblice
„stabilizatoare" spre câmpul operator.
-          tavan filtrant (filtre HEPA) deasupra câmpului operator cu „sort panotat" pe conturul
zonei de introducere a aerului, cu recirculare masivă de aer la nivelul camerei, prin
ventilatoare amplasate în tavan şi cu prefiltrare fină în gurile de aspiraţie (de tavan).
            Evacuările de aer din sălile de operaţii se realizează prin guri plasate la pardoseală
pentru 75% din debitele de aer şi prin guri plasate la tavan sau în tavan pentru restul de 25% din
debitele de aer.
            În afara perioadelor de utilizare a blocurilor de operaţii se recomandă ţinerea în funcţiune
a sistemelor respective de ventilare cu reducerea debitelor de aer de introducere şi de evacuare
la 50% din debitele de aer nominale, iar d.p.d.v. tratare aer fără răcire şi umidificare, numai cu
eventuala încălzire la nivel mai redus; se consideră necesară asigurarea acestui regim redus de
funcţionare şi în caz de cădere a alimentării electrice de bază, prin alimentarea electrică de
avarie.
            a.6. La executarea instalaţiilor se vor avea în vedere următoarele:
-          tubulatura şi echipamentul de tratare aer vor avea rezistenţă la solicitări mecanice şi la
uzură, vor avea pereţi interiori netezi şi o bună accesibilitate pentru întreţinere şi pentru
eventualele curăţiri şi dezinfectări interioare,
-          tubulatura va fi realizată în aşa fel (forme aerodinamice, etc.) încât să nu permită la
interior formarea de depozite de particule la vitezele de aer avute în vedere; la executarea şi
montarea tubulaturii se va acorda o atenţie deosebită nemurdăririi pereţilor interiori într-un
 mod care să compromită aprioric operaţiile (ulterioare) de curăţire, necesare la punerea în
funcţiune,
-          în cadrul sistemelor de ventilare centralizate pe racordurile la încăperi sau grupuri de
încăperi se prevăd atât pe tubulatura de introducere aer, în amonte de filtrele tr. a III-a, cât şi
pe tubulatura corespunzătoare de evacuare aer -clapete automate de închidere etanşă.
-          tubulatura de introducere aer în aval de filtrele tr. a Ill-a nu va cuprinde racorduri
flexibile, amorlizoare de zgomot, clapete de reglare sau de închidere, etc; nu se admit în
tronsoanele din aval de filtrele tr. a Ill-a condiţii de umiditate ridicată cu posibile condensări şi
nici legături la alte instalaţii -canalizare, etc.
-          tubulatura de introducere a aerului în amonte de filtrele tr. a II-a şi a Ill-a va avea
rezistenţa mecanică şi etanşeitatea necesare regimurilor de presiuni interioare ridicate (până
la 1700 Pa) la care este supusă,
-          în încăperile de clasa I şi II, aparente sau mascate în ghene sau tavane duble, sunt
interzise trasee de instalaţii, proprii sau străine, care pentru întreţinere sau reparaţii necesită
accese prin încăperile respective - accesele sunt acceptate numai în anexe tehnice ale
acestor încăperi.
            b. Clasa de încăperi III cuprinde încăperi destinate unor activităţi specific spitaliceşti de o
mare diversitate, dar cu pretenţii considerate normale d.p.d.v. al igienei de spital, cu referire la
lipsa de germeni - concentraţii sub 500 germ/mc; în această clasă sunt cuprinse marea majoritate
a încăperilor din unităţile spitaliceşti.
            b.1. Secţiile de spitalizare inclusiv obstetrica-ginecologie şi pediatrie, cuprind saloane,
camere de zi şi de luat masa, camere de examinare şi de tratament, băi şi grupuri sanitare etc.;
nu se cuprind încăperile incluse în clasele I si II şi nici cele incluse în clasa IV-a (boli infecţioase
şi medicină nucleară).
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în cazurile luării în
considerare a unei singure exigenţe - împrospătarea aerului şi dacă este apreciată ca acceptabilă
satisfacerea ei pe cale naturală prin deschideri de ferestre (zonă fără vânturi puternice,
nepoluată, nezgomotoasă, etc).
            În cazul unor exigenţe complexe se prevăd sisteme de tratare a aerului pe grupe de
încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor de exploa-tare şi cu evitarea riscurilor de contaminare;
este necesară satisfacerea cerinţelor de împrospătare a aerului, cu evacuarea completă la
exterior a aerului viciat din încăperile cu potenţial ridicat de poluare (grupuri sani-tare, băi, cabine
de dezbrăcare, dar şi rezerve septice, eventuale camere pentru fumători, etc); debitele de aer
proaspăt vor compensa evacuările de aer viciat şi vor satisface cel puţin nivelurile minime
recomandate; în rest. recircularea de aer este posibilă fie în cadrul încăperilor prin eventuale
aparate locale (de climatizare) combinate cu un sistem central de introducere aer proaspăt tratat
şi de evacuare aer viciat, fie în cadrul unui sistem central cu grup de tratare - introducere de aer
amestecat exterior/recirculat şi cu două grupuri de evacuare de aer din încăperi; un grup este
destinat evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu poluare puternică, iar celălalt
grup este destinat recirculării şi/sau evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu
niveluri reduse de poluare.
            Sistemelor de tratare a aerului, destinate încăperilor pentru pacienţi, le revine şi sarcina
asigurării unor niveluri controlate de temperatură şi de umiditate relativă a aerului în încăperi, în
concordanţă cu nevoile specifice ale actului medical. Bine utilizată climatizarea spitalicească în
încăperile cu pacienţi constituie un factor de tratament. Se recomandă în spitalele clinico
generale umidităţi relative ale aerului, între 30% şi 60% pentru temperaturi între 22°C şi 26 °C:
condiţii excesive de umezeală dar mai ales de uscăciune reprezintă factori majori de risc pentru
persoanele bolnave.
                 OBSERVAŢII:
                 - Pacienţii cu boli pulmonare cronice.sau cu probleme respiratorii (sub terapie cu
oxigen sau cu traheotomie) nu suportă bine temperaturi şi umidităţi scăzute.
                 - Pacienţii cu afecţiuni cardiace - în special după infarcturi, cei cu traumatisme craniene
şi/sau cu operaţii pe creier, cei cu toxicoze sau după otrăviri cu barbiturice nu suportă bine
temperaturi şi umidităţi ridicate - valuri de căldură de vară; în general trebuie evitate extremele şi
variaţiile mari ale condiţiilor de temperatură şi de umiditate ale aerului.
                 - Pacienţii cu artrite reumatismale sunt avantajaţi în tratamente de condiţii foarte calde
şi uscate - temperaturi de 32°C cu umidităţi relative de 35% au fost utilizate cu succes.
            Notă:
            Considerentele de mai sus sunt valabile şi pentru încăperile din clasa I şi II; în
completare se menţionează că pacienţii cu arsuri grave necesită condiţii foarte calde şi
umede - (temperaturi de 32°C cu umidităţi relative de până la 95% avantajează cazurile
critice).
            Sistemele centrale de tratare a aerului vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor
temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate, pentru recuperarea
de căldură din aerul evacuat la exterior, pentru filtrarea aerului în 2 trepte (filtrul tr.I-a în amonte
de procesele de tratare a aerului după eventualul amestec aer proaspăt/aer recirculat, iar filtrul tr.
a II-a după ventilatorul de introducere a aerului - filtru de tip fin - EU 7 sau superior) pentru
menţinerea unor regimuri de debite constante şi pentru monitorizarea stărilor de colmatare ale
filtrelor. Se va urmări menţinerea regimurilor prescrise de presiune diferenţială între diversele
spaţii. Faţă de spaţiile comune (coridoare, holuri) încăperile cu potenţial poluant scăzut (saloane
bolnavi, camere de zi, camere medici şi personal, camere de examinare şi tratament, etc.) trebuie
să fie menţinute într-un regim scăzut de suprapresiune, iar încăperile cu potenţial poluant mai
ridicat (oficii şi camere de luat masa, rezerve septice, camere fumători, grupuri sanitare, băi. etc.)
trebuie să fie menţinute într-un regim scăzut de depresiune. Se recomandă să existe posibilităţi
de reglare a temperaturii în fiecare încăpere (de staţionare îndelungată) de spitalizare sau pe
ansambluri funcţionale reduse (module).
            Se recomandă următoarele tipuri de sisteme de tratare a aerului:
            1. Sisteme centrale integrale cu recirculare de aer la nivel central:
-          cu reîncălziri de aer zonale
-          cu două canale - cu unităţi locale de amestec
            2. Sisteme centrale de aer proaspăt şi unităţi locale cu recirculare aer. Tratarea centrală a
aerului proaspăt va asigura controlul umidităţii în încăperi.
-          cu ventiloconvectoare cu 2 sau 4 conducte
-          cu unităţi cu inducţie (condiţional de respectarea nivelurilor de zgomot în
timpul nopţii).
            b.2. Sectorul ambulator
            Încăperile au potenţial redus de poluare în condiţii obişnuite. Instalaţiile de ventilare şi de
tratare a aerului nu sunt indispensabile. În cazul unor exigente complexe care determină dotarea
cu astfel de instalaţii se preferă sistem centralizat de tratare - introducere a aerului proaspăt cu
unităţi locale (de climatizare) în încăperi, funcţionând cu recirculare de aer: sistemul asigură
evacuarea la exterior a aerului viciat preluat de la cabina de dezbrăcare, grupuri sanitare, etc.
Sunt valabile cele indicate la pct. b.1. cu simplificările aduse de nivelurile mai reduse de poluare
şi de necesităţile mai reduse de aer proaspăt. Controlul circulaţiei aerului între încăperi, este mai
puţin strict: este necesară menţinerea unui regim de suprapresiune în încăperile de consultaţii şi
tratament faţă de spaţiile învecinate.
            b.3. Serviciul de explorări funcţionale şi camere de recoltări pentru laboratoarele de
analize medicale.
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile cu excepţia spatiilor
de endoscopie şi de tomografie computerizată cu rezonanţă magnetică (RMN) care pun unele
probleme specifice: restul spaţiilor deşi destinate unor explorări şi tehnici foarte variate pentru
care sunt dotate cu aparatură specială eventual foarte sofisticată, pot fi asemănate cu încăperile
de la pct. b.2. şi pot primi rezolvări similare pentru dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a
aerului; se atrage atenţia asupra necesităţilor de constanţă a temperaturii şi de lipsă de curenţi de
aer care sunt specifice tehnicilor de tomografie.
            În cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu instalaţii de tratare aer se
preferă sistemul centralizat de tratare - introducere aer proaspăt cu unităţi locale (de climatizare)
cu recirculare de aer, deoarece acest sistem poate rezolva şi necesităţile de alimentare cu aer
proaspăt şi de control al umidităţii pentru spaţiile speciale:
-          spaţiile de endoscopie sunt destinate unor tehnici care cuprind intervenţii chirurgicale;
funcţie de organizarea spaţiilor, ca semn al asigurării unor condiţii de asepsie mai ridicate, se
rezolvă şi dotarea cu instalaţii de specialitate; în cazul unor cerinţe de asepsie mai ridicată,
echiparea va cuprinde o unitate locală specială funcţionând cu niveluri ridicate de debite de
aer prin utilizarea de aer de recirculare amestecat cu aer proaspăt preluat din sistemul central
la care se racordează; unitatea locală introduce aerul tratat conform necesităţilor, în spaţiile
servite, prin filtre de eficienţă ridicată.
-          spaţiile RMN cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi
alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; funcţie de nivelul intensităţii câmpului magnetic
utilizat - condiţiile de amplasa-re, lucrările de amenajare şi dotarea cu echipament tehnologic,
dar şi cu instalaţii utilitare, sunt diferite; în general furnitura de echipament tehnologic
cuprinde şi echipamentul de răcire a magnetului şi a spaţiului tehnic dar nu şi generatorul de
agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de apă răcită ale clădirii
spitalului. Climatizarea camerelor de investigaţii şi de comandă se realizează printr-o unitate
de tratare - introducere a aerului; unitatea funcţionează cu aer recirculat amestecat cu aer
proaspăt preluat prin racordare de la sistemul centralizat. Utilizarea instalaţiilor criogenice de
răcire la intensităţi ridicate ale câmpului magnetic face necesară asigurarea unei ventilări
mecanice de avarie a camerei tehnice.
            b.4. Serviciul de Röntgen diagnostic
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de
angiografie şi de computer - tomograf Röntgen (CT-Rx) care pun unele probleme specifice:
            Spaţiile pentru Rx-scopie şi Rx-grafie, cu camera de comandă şi restul încăperilor anexe
tehnice pentru personal şi pentru pacienţi au potenţial redus de poluare.
            În cazul unor exigenţe care determină dotarea cu instalaţii de de ventilare-tratare aer se
preferă un sistem centralizat de introducere aer proaspăt tratat şi unităţi locale (de climatizare) cu
recirculaţie de aer în încăperi; evacuarea aerului viciat se realizează din grupuri sanitare, cabine
de dezbrăcare, etc.
            - Spaţiile de angiografie pun probleme similare spaţiilor destinate endoscopiei şi pot fi
dotate cu instalaţii în aceiaşi manieră (vezi pct.b.3.)
            - Spaţiile de CT-Rx cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică
şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; în general furnitura tehnologică cuprinde şi
echipamentul de răcire a "gantry"-ului şi a spaţiului tehnic, dar nu totdeauna şi generatorul de
agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de răcire ale clădirii spitalului.
            Climatizarea camerelor se poate rezolva cu unităţi locale cu recirculare de aer; necesarul
de aer proaspăt se poate asigura prin utilizarea sistemului centralizat.
            b.5. Compartimentul de epurare renală (Hemodializă)
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile, dar în condiţiile unor
exigenţe sporite, camerele de pacienţi supuşi procedurilor de hemodializă necesită păstrarea
parametrilor de microclimat între limite convenabile - temperaturi între 22°C şi 26°C cu umidităţi
relative între 30% şi 60%; aceasta presupune realizarea unor instalaţii cu unităţi locale
funcţionând cu recirculaţie de aer, necesarul de aer proaspăt fiind preluat dintr-un sistem
centralizat ce asigură şi evacuarea aerului viciat din grupuri sanitare, duşuri, spaţiu tehnic, etc.
Acelaşi tip de instalaţii poate servi şi restul încăperilor cu "ocupanta" - pentru personal, pentru
pacienţi, etc.
            b.6: Compartimentul de radioterapie (iradiere cu energii înalte)
            Datorită modului specific de amplasare şi de amenajare, dar şi datorită cerinţelor
echipamentului tehnologic, instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile.
Instalaţiile se pot rezolva prin sisteme centralizate cu control zonal al temperaturii, funcţionând cu
aer proaspăt în amestec cu aer recirculat; nivelurile minime de aer proaspăt se stabilesc funcţie
de specificul tehnicii de iradiere. Traversările pereţilor camerelor de tratament de către tubulatură
trebuie amplasate şi amenajate în aşa fel încât să nu afecteze rolul de radioprotecţie al pereţilor.
            b.7. Sectorul de analize medicale
            Laboratoarele de analize medicale formează un ansamblu aparte, izolat de circuitele
comune ale unităţilor spitaliceşti şi accesibil numai personalului propriu; această izolare
avantajează rezolvarea problemelor specifice de ventilare. Activităţile sunt organizate pe unităţi şi
module funcţie de natura lor, în care operaţiile cu potenţial ridicat de poluare-contaminare se
localizează precis şi se tratează specific în cadrul conceptului acceptat de continuă evoluţie a
tehnicilor medicale de diagnostic.
-          în laboratoarele cu specific biochimic - biologic operaţiile cu degajări notabile de noxe
chimice, inclusiv mirosuri dezagreabile se desfăşoară în nişe de tip spitalicesc al căror
număr, amplasare şi substanţe de lucru (excluse substanţe explozive) sunt precizate în tema
de tehnologie medicală; evacuarea debitelor necesare de aer viciat se realizează prin
ventilatoare amplasate la gurile de exhaustare la exterior pentru a păstra tubulatura de
racordare la nişe în depresiune; materialele din care se realizează instalaţiile trebuie să aibă
rezistenţa mecanică şi protecţia anticorozivă necesare; camerele de lucru cu nişe trebuie
menţinute în depresiune faţă de spaţiile adiacente.
-          în laboratoarele cu specific bacteriologic tehnicile de lucru prevăd spaţii sterile cu
eventuală presurizare pozitivă, faţă de spaţii imediat vecine, prin introducere de aer filtrat
tratat absolut (HEPA) şi cu mişcări de aer cât mai reduse; boxele sterile sunt completate
funcţional cu un spaţiu de preparare medii gen bucătărie de la care aerul viciat trebuie
eventual evacuat mecanic.
-          în laboratoarele cu specific virusologie pot exista, în situaţii foarte speciale spaţii în care se
lucrează cu contaminaţi periculoşi şi care trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţii
vecine; atât introducerea de aer tratat, cât şi evacuarea aerului în exterior, printr-un ventilator
propriu, se realizează prin filtre absolute (HEPA) plasate în gurile din încăperi - de
introducere şi respectiv de evacuare a aerului.
            Instalaţiile de ventilare indicate mai sus sunt indispensabile pentru laboratoarele de
analize medicale; instalaţiile de evacuare a aerului viciat sunt însoţite de instalaţii de introducere,
în compensare, de aer tratat. În situaţiile în care există exigenţe sporite se prevăd sisteme de
tratare a aerului care pe lângă sarcinile de ventilare indicate mai sus. sunt destinate şi controlului
unor condiţii mai pretenţioase de microclimat şi a unor bilanţuri de aer la scara întregului sector.
Se vor folosi posibilităţile de recirculare a aerului la nivelul încăperilor, cu posibilităţi de
recuperare de căldură din aer de evacuare pentru tratare „primară" a aerului de introducere.
            b.8. Sectorul de anatomie patologică
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuărilor de aer viciat de la
nişele de laborator utilizate, evacuării de aer de tip general din camerele fără nişe, dar cu degajări
de mirosuri neplăcute şi introduceri, în compensare, de aer proaspăt tratat; ventilatoarele de
evacuare aer de la nişe sunt amplasate la gurile de refulare la exterior pentru ca tubulatura de
racordare la nişe să fie menţinută în depresiune; tubulatura va avea rezistenţa anticorozivă
necesară. Instalaţiile de introducere aer vor funcţiona fără recirculare de aer.
            b.9. Serviciul de prosectură
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt similare, la altă scară a structurii
spaţiilor servite, instalaţiilor aferente laboratoarelor de patologie, evacuări de aer de la nişele
laboratoarelor, evacuare de aer de tip general din sala de autopsie şi restul camerelor cu degajări
de mirosuri supărătoare şi introducere, în compensare, de aer proaspăt tratat.
            b.10. Staţia de dezinfectie paturi
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuării aerului viciat
încărcat cu noxe, inclusiv mirosuri neplăcute şi introducerii, în compensare, de aer proaspăt
tratat.
            Încăperile pentru paturi murdare şi pentru instalaţii tehnice trebuie menţinute în
depresiune faţă de camera de paturi curate, iar întregul ansamblu în depresiune faţă de spaţiile
adiacente cu potenţial de poluare mai redus: nu este admisă recirculare de aer.
            b.11. Serviciul de sterilizare centrală
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate exhaustării nocivităţilor -
căldură şi abur din zona sterilizatoarelor termice (pupinele şi autoclave) şi emanaţii nocive
(etilenglicol, etc.) din zona sterilizatoarelor chimice, dar şi introducerii în compensare de aer
proaspăt tratat; sterilizatoarele chimice se racordează la exterior prin tubulatura pentru
exhaustarea emanaţiilor de noxe. Instalaţiile realizează regimuri de suprapresiune relativă prin
introduceri preferenţiale de aer în zonele curate, faţă de evacuările de aer în special din zonele
cu degajări de nocivităţi. În ansamblu, serviciul de sterilizare este menţinut în regim neutru
d.p.d.v. al presiunii comparativ cu spaţiile adiacente. Spaţiile locale de spălare-sterilizare sunt
destinate blocului operator (eventual), secţiilor obstetrică şi pediatrie - biberonerie şi altor secţii de
spitalizare, laboratoarelor de analize medicale (în special bacteriologic) şi farmaciei; se prevăd
instalaţii de evacuare a aerului funcţie de tipul de echipament.
            b.12. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicală
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile dar trebuie să răspundă unor nevoi de natură
distinctă pentru diversele spaţii componente cu dotări specifice.
            - Compartimentul de hidroterapie cuprinde săli cu bazine, duşuri, etc. pentru care
instalţiile de ventilare-climatizare au sarcina controlului condiţiilor de microclimat - nivel ridicat al
temperaturii necesare şi umiditate în exces, cu satisfacerea nevoilor de aer proaspăt, trebuie
avută în vedere recuperarea de căldură din aerul de evacuare.
            - Încăperile destinate tehnicilor uscate care necesită efort (kinetoterapie, masoterapie,
etc.) pot fi dotate cu instalaţii de ventilare-climatizare pentru împrospătarea aerului cu
îndepărtarea mirosurilor neplăcute şi, la exigenţe speciale, pentru controlul condiţiilor de
microclimat şi în sezonul cald.
            - Pentru celelalte proceduri terapeutice potenţialul de poluare este scăzut, deci nevoile de
împrospătare a aerului sunt normale; în cazul unor cerinţe speciale se realizează instalaţii de
climatizare cu rezolvări ale unor exigenţe locale, ca de exemplu calitatea aerului la
pneumoterapie, etc.
            În cadrul unor sisteme de ventilare-climatizare destinate unor încăperi compatibile d.p.d.v.
al nevoilor funcţionale, recircularea de aer este posibilă.
            b.13. Serviciul farmacie
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în condiţii funcţionale
obişnuite: se realizează instalaţii de climatizare în cazul unor exigenţe speciale privind controlul
condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald. În cazurile singulare în care se prepară soluţii
injectabile operaţiile specifice se realizează în „spaţiile curate" de clasa 10 2 (conf.Fed.Std.209 D)
ale unor echipamente tehnologice - nişe sau baldachine având „curent laminar" nu se pune
problema realizării unor spaţii curate de mari dimensiuni, nici măcar la nivelul claselor 10 4 sau 105
(conf.Fed.Std.209 D) ca loc de amplasare a echipamentelor mai sus menţionate în cazul
laboratoarelor farmaceutice spitaliceşti.
            c. Clasa de încăperi IV cuprind încăperi destinate unor acuităţi cu potenţial ridicat şi
permanent de contaminare, deşi cu necesităţi de puritate a aerului normale.
            c.1. Secţiile de boli infecţioase
            Secţiile de spitalizare destinate bolilor infecţioase au structurile modulate ca şi secţiile
normale de spitalizare, completate uneori cu laboratoare de analize medicale specifice, dar sunt
distincte şi izolate în cadrul unităţilor spitaliceşti. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt
indispensabile pentru menţinerea unor regimuri de depresiune controlată a secţiilor de ansamblu
faţă de vecinătăţi şi a încăperilor cu potenţial mai ridicat de poluare faţă de restul încăperilor din
secţii prin evacuări preferenţiale de aer din încăperile din prima categorie - băi şi grupuri sanitare,
laboratoare (eventual) etc; introducerea de aer proaspăt tratat asigură debitele de aer minime
necesare cu respectarea condiţionărilor enunţate. În cadrul unor exigenţe sporite instalaţiile de
tratare a aerului pot asigura şi controlul condiţiilor de microclimat în sezonul cald în încăperile
servite.
            Instalaţiile aferente eventualelor laboratoare respectă natura activităţilor şi a dotărilor
tehnico-medicale (vezi pct.III.6.2.1.b7.).
            Instalaţiile secţiilor de boli contagioase sunt complet separate de instalaţiile altor spaţii din
unităţile spitaliceşti.
            Evacuările de aer viciat la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte un
pericol de contaminare pentru vecinătăţi.
            c.2. Serviciul de medicină nucleară
            Serviciul funcţionează ca o unitate nucleară şi trebuie să corespundă normelor specifice
de securitate, inclusiv prin instalaţiile de ventilare cu care este dotat.
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile. Întregul serviciu este
menţinut în regim de depresiune faţă de vecinătăţi, iar în cadrul serviciului încăperile cu potenţial
mai ridicat de contaminare şi/sau poluare sunt menţinute în regimuri de depresiune faţă de
celelalte încăperi prin evacuări de aer viciat mai intenseŞ
-          băi şi grupuri sanitare
-          nişe de radiochimie în laboratoare
-          depozite de materiale radioactive
-          staţie afluenţi radioactivi
            Toate instalaţiile de evacuare aer sunt echipate cu filtre tip absolut (HEPA) pe partea de
aspiraţie a ventilatoarelor de exhaustare la exterior; în cazul nişelor de radiochimie dotarea cu
filtru tip absolut (HEPA) se poate realiza în chesoane individuale prevăzute la ieşirea aerului.
            Evacuările de aer la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte pericol de
contaminare pentru vecinătăţi - tot aerul viciat preluat din spaţiile interioare se evacuează la
exterior.
            Filtrele de tip absolut pentru evacuări se montează în chesoane special prevăzute cu
manometre diferenţiale pentru urmărirea stării funcţionale a filtrelor, cu clapete de închidere
etanşă şi cu dispozitive care fac posibilă îndepărtarea însăcuită a filtrelor colmatate.
            Instalaţiile de introducere a aerului funcţionează cu aer proaspăt, recircularea aerului
nefiind admisă; tratarea aerului se realizează în funcţie de cerinţele de confort interior - controlul
parametrilor de microclimat numai în sezonul rece sau şi în sezonul cald; se prevede recuperarea
de căldură din aerul de evacuare pentru tratarea primară a aerului de introducere.
            d. Măsuri specifice instalaţiilor aferente spaţiilor spitaliceşti
-          Prizele de aer proaspăt se plasează în locuri cât mai curate, la minim 3 m, înălţime peste
nivelul solului sau al unei terase şi în afara zonelor de influenţă a unor eventuale surse de
poluare sau de contaminare: nu trebuie să fie accesibile persoanelor neautorizate;
tubulatura de aer proaspăt până la filtrul tr. I-a trebuie să fie cât mai scurtă şi accesibilă în
vederea curăţirii periodice.
-          Gurile de evacuare la exterior a aerului viciat se realizează de preferinţă peste nivelul
acoperişului pentru a micşora la minim riscul de poluare - contaminare al mediului ambiant;
cu cât nivelul de contaminare al aerului viciat este mai ridicat cu atât mai mult tubulatura de
evacuare a aerului trebuie să fie în depresiune faţă de spaţiile pe care le traversează -
ventilatoarele de evacuare trebuie plasate la capătul tubulaturii de exhaustare la exterior.
 -          Echipamentul de tratare şi vehiculare a aerului trebuie să fie accesibil şi eventual
demontabil în vederea curăţirii.
-          Umidificarea se realizează cu „abur curat" de joasă presiune utilizându-se fie
umidificatoare electrice autogeneratoare, fie umidificatoare alimentate prin reţele de
distribuţie de la surse centrale de preparare a aburului în schimbătoare de căldură având ca
agent primar abur de medie presiune şi fiind alimentate cu apă demineralizată.
-          Filtrarea aerului de introducere pentru clasele de încăperi I şi II se realizează în 3 trepte,
iar pentru clasele de încăperi III şi IV în 2 trepte - prefiltru şi filtru fin.
 -          Vehicularea aerului viciat cu încărcătură de substanţe agresive chimic se realizează prin
instalaţii cu rezistenţa corespunzătoare anticorosivă şi accesibile pentru verificări periodice
şi reparaţii sau înlocuiri.
            III.6.2.2. SPAŢII FĂRĂ SPECIFIC SPITALICESC
            a. Spaţii gospodăreşti - din această categorie, inclusiv instalaţiile care le servesc, sunt
lipsite în principiu de specific spitalicesc, dar sunt prevăzute cu măsuri tipice suplimentare de
igienă.
            a.1. Bucătăria se dotează cu sistem de ventilare specific prin care aerul viciat este aspirat
de la utilajele bucătăriei calde, patiseriei etc. prin hote sau dispozitive de aspiraţie având filtre de
grăsimi, de la spălătoarele de vase şi de veselă prin hote fără filtrare şi din restul spaţiilor de
preparare prin grile - în sistem general; aerul este exhaustat la exterior de preferinţă peste nivelul
acoperişului iar tubulatura de evacuare pe al cărui traseu sunt montate ventilatoare, este de dorit
să aibă un traseu continuu ascendent pentru a asigura pe cale naturală un nivel de ventilare mai
slabă, dar suficientă în anumite perioade; aerul de evacuare nu se recirculă.
            Introducerile de aer proaspăt, tratat - filtrat şi încălzit în sezonul rece, se realizează în aşa
fel - ca debite de aer şi ca localizări, faţă de evacuările de aer, încât să se menţină bucătăria în
ansamblu în regim de depresiune faţă de spaţiile învecinate şi zonele mai poluate ale bucătăriei
în depresiune faţă de zonele mai curate.
            a.2. Spălătoria cu uscătorie si călcătorie se dotează cu un sistem de ventilare în care
evacuările de aer specific locale - de la echipamente tehnologice cu degajări mari de căldură
umedă, se completează cu evacuări de aer tip general - de la încăperi cu potenţial de poluare -
ridicat - camere pentru rufe murdare, camere de înmuiere, etc. Modul în care se realizează
exhaustările de aer la exterior mai centralizat sau mai local, depinde de utilizarea sau nu a
recuperării de căldură; evacuările de aer de la unele echipamente tehnologice se realizează cu
ventilatoare proprii, iar de la celelalte, indiferent că au racorduri speciale de aspiraţie sau le
trebuie amenajate guri sau chiar hote de aspiraţie deasupra, aerul este evacuat prin ventilatoare,
cu filtre de scame în amonte, montate pe sisteme individuale sau comune de tubulatură:
evacuările de aer de la încăperile murdare se realizează similar - prin ventilatoare pe sisteme
comune de tubulatură.
            Recuperarea de căldură din aerul de evacuare necesită concentrarea evacuărilor de aer
şi măsuri de protecţie contra îngheţării condensatului produs; asigură preîncălzirea aerului de
introducere; este de dorit amplasarea centralei de ventilare deasupra acoperişului.
            Introducerile de aer tratat sunt diferite ca debite şi localizare - de preferinţă în zonele
„curate" - de evacuările de aer, dar împreună cu acestea realizează regimuri locale de depresiuni
ale zonelor poluate ale spălătoriei faţă de zonele „curate" şi un regim general de depresiune a
spălătoriei faţă de restul spaţiilor spitaliceşti.
            b. Spatiile tehnico-utilitare în funcţie de specificul funcţional şi de nivelul tehnic de
echipare, au nevoi şi dotări foarte variate d.p.d.v. al instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului:
            - post trafo, grup electrogen, staţie încărcare acumulatori, ateliere şi eventual centrala
frigorifică, garaj cu spaţii de întreţinere, parcaj subteran, etc.
            c. Spaţiile de conducere - organizare şi de administraţie pot fi dotate cu instalaţii de
ventilare-climatizare, la care criteriul este nivelul de confort dorit.
            d. Spaţiile anexe pentru personal, pacienţi, etc. sunt dotate cu instalaţii de ventilare
mecanică în cazurile în care ventilarea naturală nu este suficientă sau pot fi dotate cu instalaţii de
climatizare pentru condiţii de confort.
            - vestiare, cantina, bufet şi diverse prestaţii inclusiv comerciale, punct de documentare
medicală, capela, etc.
            c. Spaţiile de funcţiuni asociate de învăţământ, de cercetare, etc, cuprind atât spaţiile
pentru care instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului pot fi strict necesare având un specific
funcţional deosebit - laboratoare cu niveluri de exigenţă chiar sporită faţă de cele spitaliceşti,
biobaza cu cerinţe speciale de asepsie („germfree") etc, cât şi spaţii ce se pot dota cu instalaţii de
ventilare-climatizare pentru asigurarea unui nivel ridicat de confort - săli de cursuri, puncte de
documentare, aula pentru întruniri, etc

            III.7. INSTALAŢII TERMICE

            Dotarea cu instalaţii termice se stabileşte în conformitate cu necesităţile funcţionale ale

unităţilor spitaliceşti.
            Formele şi modurile de utilizare a energiei termice şi deci tipurile şi parametrii
caracteristici ai agenţilor termici utilizaţi determină tipurile şi performanţele funcţionale necesare
ale instalaţiilor aferente - de utilizare (consum), de transport şi de preparare ale agenţilor termici.
            În unităţile spitaliceşti instalaţiile termice trebuie să corespundă unor niveluri superioare
de performanţă având în vedere rolul lor important în funcţii igienice, dar şi curative de bază -
pentru condiţii de microclimat adecvate, pentru spălări şi sterilizări termice, dar şi pentru
prepararea hranei, etc. Cerinţele de siguranţă în explotare se impun având în vedere accentuata
vulnerabilitatea fizică şi psihică a persoanelor bolnave. Se are în vedere, în special pentru
activităţi vitale, asigurarea funcţionării instalaţiilor fără întrerupere la nivelurile de satisfacere a
cerinţelor de consum - în principal prin capacităţi de rezervă în dotarea surselor termice. În cadrul
spaţiilor destinate activităţilor medicale şi complementare (conform III.6.2.1.) cerinţa generală de
asigurare a condiţiilor de igienă capătă un criteriu foarte strict de clasificare a încăperilor prin
pretenţiile de asepsie - lipsa de germeni, care trebuie satisfăcute. Instalaţiilor termice aferente
acestor încăperi li se impun caracteristici constructive şi funcţionale cu atât mai stricte cu cât şi
pretenţiile de asepsie sunt mai ridicate (vezi tabel 1 în anexa la cap. V.4(A).2).
            III.7.1. INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ
            Instalaţiile de încălzire au sarcina asigurării în încăperile unităţilor spitaliceşti a nivelurilor
de temperatură recomandate pentru destinaţiile funcţionale ale respectivelor spaţii.
            Modul de rezolvare a instalaţiilor se va intercondiţiona cu soluţia dotării spaţiilor
respective cu instalaţii de ventilare - tratare aer.
            III.7.1.1. Pentru spaţiile cu specific spitalicesc (conform III.6.2.1.) având condiţii cel puţin
normale de asepsie sau în spaţii cu potenţial ridicat de contaminare, încălzirea se poate realiza
atât prin instalaţii dotate cu elemente statice de încălzire funcţionând cu apă caldă de temp. max.
85° C şi cu buna accesibilitate pentru eventuale curăţiri şi decontaminări, cât şi prin instalaţii de
încălzire cu aer cald. Pe măsura creşterii pretenţiilor de asepsie ale spaţiilor se impun restricţii în
ceea ce priveşte utilizarea convecţiei forţate cu recircuiarea aerului, dar şi a tipului constructiv de
elemente încălzitoare; pentru încăperile cu pretenţii deosebite de asepsie din clasele I şi II (tabel
l/anexa cap. 4(A).2 şi pct. III.6.2.1.a.) instalaţiile de încălzire centrală pot fi dotate cu corpuri
convectoare de încălzire, dar se recomandă sisteme radiante de tavan care reduc la minim
curenţii convectivi ce pot ridica şi circula praful.
            a. Sistemele de suprafeţe statice de încălzire, pot acoperi nevoile de încălzire integral sau
funcţionează în combinaţie cu sisteme centralizate de ventilare -tratare aer:
            - Sistemele având corpuri de încălzire natural convective - radiatoare, serpentine,
registre, etc. se utilizează în spaţii cu pretenţii scăzute, dar şi normale sau chiar ridicate de
asepsie - cu restricţii ca amplasare şi ca tip constructiv (accesibile şi uşor de curăţat -
decontaminat); se va evita mascarea; se recomandă utilizarea apei calde la temp. max. 85 °C.
            Pentru spaţii fără specific medical în cadrul unităţilor spitaliceşti, funcţie de pretenţiile de
confort se pot utiliza agenţi cu temperaturi mai ridicate, apa caldă, apa supraîncălzită sau abur.
            - Sistemele având suprafeţe radiante de tavan se utilizează în spaţii cu pretenţii ridicate
de asepsie şi de confort; suprafeţele radiante realizate modular cu serpentine în tavan,
funcţionează cu apă caldă de temp. max. 60°C sau mai redusă funcţie de temp. max. admisibile
a tavanului din considerente de confort (la capetele oamenilor) dar şi a materialelor utilizate
(conducte şi elemente ale tavanului); se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi
agrementate tehnic.
            - Sistemele având suprafeţe radiante de pardoseală se pot utiliza în compartimentul de
hidroterapie etc, unde existenţa unor pardoseli calde, dar de temperatura max. 28¸30°C poate
crea condiţii superioare de confort; de obicei este nevoie să fie completate pe contur cu alte
sisteme de încălzire; se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic.
            b. Sistemele de încălzire cu aer cald reprezintă în fapt instalaţiile de ventilare -tratare aer
ce dotează respectivele spaţii (pct. III.6.).
            - Sisteme centralizate integral cu aer tratat central şi eventual zonal (reîncălziri sau
amestecuri) cu recirculare generală de aer sau fără.
            - Sisteme locale cu echipamente de cameră funcţionând cu recirculare de aer la nivelul
încăperilor (ventiloconvectoare sau aparate inducţie) dar şi aeroterme pentru spaţii mari şi fără
pretenţii deosebite de confort.
            - Sisteme mixte  - centralizat, pentru aer proaspăt tratat şi local pentru încălzire/răcire.
            Instalaţiile de încălzire, în special în camerele de spitalizare bolnavi se prevăd cu
posibilităţi de reglare a temperaturilor interioare pentru a face faţă în aceleaşi încăperi unor
cerinţe diferite de încălzire în cadrul unor limite rezonabile (20°¸25°C pentru cazuri curente).
            Distribuţia agentului termic - apa caldă pentru încălzire, se realizează prin instalaţii
adaptate tipurilor de elemente de încălzire folosite pe grupuri de încăperi servite, compatibile
d.p.d.v. al regimurilor de exploatare.
            Instalaţiile de distribuţie a apei calde cuprinde racordurile de la sursa termică la puncte
termice de preparare - distribuire şi de la acestea pe grupuri de distribuţie la echipamentele locale
de încălzire posibil dotate cu armături de închidere, de reglare, de dezaerisire şi de golire.
            Punctele termice de preparare - distribuire secundară sunt dotate pe grupurile distincte de
distribuţie cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi eventual cu armături de reglare,
cu pompe de circulaţie (posibile diafragme) cu armături de reţinere şi cu aparatura de măsură şi
de control. Echiparea indicată trebuie să asigure, eventual automat, regimurile de debite şi de
presiuni cu nivelurile de temperatură necesare la echipamentele locale de încălzire în condiţiile
unei bune stabilităţi hidraulice, dar şi în condiţii normale şi sigure de supraveghere a funcţionării.
Reglarea automată a grupurilor de distribuţie-pompare se realizează fie de tip calitativ prin control
al temperaturii de plecare funcţie de temperaturile exterioare cu eventualele ajustări programate,
fie de tip cantitativ prin control al regimului de debite de diferenţe de presiune de plecare
(distribuitor-colector) menţinute constante; reglarea de tip calitativ asigură condiţiile bune de
reglare pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 3 racorduri, iar reglarea de tip
cantitativ asigură condiţii bune de reglare, pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de
reglare cu 2 racorduri.
            III.7.2. INSTALAŢII TERMICE AFERENTE BATERIILOR DE ÎNCĂLZIRE AER
            Instalaţiile au sarcina alimentării cu agent termic a bateriilor de încălzire a aerului din
cadrul sistemelor de ventilare-tratare aer. Agentul termic utilizat este în general apa caldă cu
temperaturi până la 115°C; apa supraîncălzită, când este disponibilă de la o sursă termică
primară, este limitată ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor nemedicale - fără pacienţi, etc;
aburul nu se utilizează deoarece este greu reglabil şi de asemeni este limitat ca utilizare la
instalaţii aferente spaţiilor gospodăreşti etc.
               III.7.2.1. Instalaţiile de distribuţie a apei calde pentru ventilare sunt distincte de cele
pentru încălzire centrală din punctul din care fiecare capătă prin tratare distinctă caracteristici
funcţionale - regimuri de temperatură sau de debit - presiune, incompatibile cu necesităţile
celorlalte instalaţii, acest lucru se poate întâmpla la sursa termică sau în puncte de preparare -
distribuire secundare menţionate la III.7.1.3.
            Racordurile la fiecare baterie sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată,
de dezaerisire şi de golire, cu aparatura de măsură şi control; funcţie de regimurile de presiune,
de modurile de reglare şi de necesităţile funcţionale se prevăd sau nu pompe de circulaţie cu
armături de reţinere pentru fiecare baterie; în general se echipează cu pompe proprii bateriile de
preîncălzire cu pericol de îngheţ, iar pentru restul bateriilor (de reîncălzire, etc) se pot revedea
pompe în comun pe grupuri de distribuţie-dotate cu armături de închidere, de dezaerisire şi de
golire şi cu aparatură de măsură şi control.
               III.7.2.2. În cazul utilizării aparatelor locale de climatizare (ventiloconvectoare, etc.) cu
alimentare în sistem cu 2 conducte pentru răcire - încălzire cu comutare sezonieră se prevăd în
punctele de preparare - distribuţie grupuri distincte cu pompe proprii de circulaţie, cu racordare la
instalaţiile de distribuţie de apă răcită şi eventual cu preparare (prin amestec) calitativă a apei
calde pentru încălzire; instalaţiile de distribuţie se dimensionează pentru funcţionare cu apă
răcită.
               III.7.2.3. O categorie specială de instalaţii, este constituită de cele aferente grupurilor de
recuperare de căldură cu agent intermediar; instalaţiile asigură racordarea bateriilor de
recuperarea căldurii din aerul de evacuare la bateriile de preîncălzire primară a aerului de
introducere; agentul termic utilizat în general este soluţie glicolată. Instalaţiile în sine sunt
echipate cu pompe de circulaţie, armături de închidere, de reglare automată, de golire şi
dezaerisire, cu aparatură de măsură şi control, dar şi cu dispozitive de expansiune şi de siguranţă
în sistem deschis sau închis (recipiente închise cu perna gazoasă şi supape de siguranţă) pentru
mai multe sisteme în comun sau individual, se realizează staţii de preparare în rezervor - cu
colectare - recuperarea eventualelor goliri din instalaţii, şi de umplere prin pompare a sistemelor
cu soluţie glicolată.
                III.7.3. INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE MEDIE PRESIUNE
            Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur de medie presiune a echipamentelor de
sterilizare umedă şi uscată (autoclave şi pupinele) şi de preparare a apei sterile, dar şi a
echipamentelor de spălătorie-uscătorie-călcătorie, cu asigurarea recuperării şi întoarcerii
condensatului la centrala termică.
            Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi de reglare
automată de debite sau presiuni, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu
armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometre; eventualele puncte de reglare a
presiunii sunt dotate cu supape de siguranţă pe partea reglată.
            În general returnarea condensatului la centrala termică se realizează direct, dar funcţie de
condiţiile locale, pot apărea ca necesare staţii de pompare cu rezervoare de colectare; pompele
funcţionează automat funcţie de nivelul condensatului în rezervoare: rezervoarele sunt prevăzute
cu racorduri de aerisire.
            Se pot realiza recuperări de căldură locale din condensatul colectat – prin detendoare,
schimbătoare de căldură, etc.
            III.7.4. INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE JOASĂ PRESIUNE
            Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur a echipamentelor preparare-încălzire a hranei în
bucătării, oficii biberonerii sau bufete şi cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la
sursa termică.
            Funcţie de consumul de abur de joasă presiune faţă de consumul de abur de medie
presiune centrala termică este echipată cu cazane de abur de joasă presiune sau aburul de joasă
presiune este produs prin reducere din abur de medie presiune în centrala termică sau într-un
punct termic din clădire, mai apropiat de consumatori.
            III.7.4.1. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi
eventual de reglare automată debite, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat,
cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometrie: punctele de reglare a
presiunii sunt dotate cu dispozitive sau supapa de siguranţă.
            Condensatul rezultat este practic lipsit de presiune şi numai în cazuri speciale (instalaţii
mici cu consumatorul la înălţime, etc.) poate fi returnat natural (gravitaţional) la centrala termică.
În general fiind nece-sare staţii de colectare -pompare; în situaţiile când este posibil, staţiile de
colectare - pompare sunt comune cu cele de condensat provenit din abur de medie presiune.
            III.7.4.2. Pentru umiditatea în sistemele de ventilare-tratare aer se utilizează, în special
pentru spaţiile cu pretenţii de puritate a aerului şi de confort, „abur curat" de joasă presiune;
utilizarea sistemului de umidificare prin stropire de apă este evitat datorită pericolului formării şi
răspândirii unor colonii de germeni patogeni specifici condiţiilor în cauză de umiditate şi de
temperatură, cu masa de apă stagnantă, etc; de asemeni sărurile şi suspensiile din apă pot
colmata filtrele fine şi absolute; aburul de medie sau joasă presiune, utilizat în echipamente de
spălare-uscare-călcare rufe sau de preparare-încălzire hrană, se consideră în general impropriu
umidificării aerului, fiind mai mult sau mai puţin murdar - grăsimi, impurităţi, mirosuri, etc.
            Umidificarea cu „abur curat" se realizează fie prin aparate locale, fie prin sisteme
centralizate de preparare-distribuire.
            a. Aparatele locale sunt generatoare, în general electrice, de abur de foarte joasă
presiune din apa potabilă sau parţial tratată pentru utilizarea directă în echipamente (tubulatura)
de tratare aer, cu reglarea prin generator.
            b. Sistemele centralizate de preparare-distribuţie a „aburului curat" de joasă presiune au
în general ca sursă în centrala termică sau într-un punct termic local, un preparator-schimbător
de căldură utilizând ca agent primar abur de medie presiune sau apa supraîncălzită, alimentată
cu apă tratată-demineralizată şi cu dotarea necesară de aparatura de reglare automată şi de
siguranţă, de armături de închidere, etc., cu aparatura de măsură şi control, în sistemele
centralizate umidificarea se realizează în umidificatoare tipice având ventil de reglare şi dispozitiv
de distribuţie a aburului „uscat" în echipamentul (tubulatura) de tratare aer, pe care este montat:
condensatul provenit din „abur curat" ori nu este recuperat, ori este recuperat prin sistemul
aferent aburului ordinar de joasă presiune.
            III.7.5. INSTALAŢII DE TRATAMENT PREPARARE APĂ PENTRU BAZINE DE
TRATAMENT
            Prepararea apei, nu numai din punct de vedere termic se reali-zează în staţii locale
echipate în consecinţă; pentru încălzire se utilizează în schimbătoare de căldură unul dintre
agenţii termici disponibili con-siderat mai avantajos de folosit - apa caldă, apa supraîncălzită,
abur de medie sau joasă presiune; dotarea cu armături: de închidere şi de regla-re automată, cu
dispozitive de siguranţă, de separare impurităţi, etc. co-respunde agentului termic utilizat, iar
instalaţiile de agent termic au structură adecvată.
III.7.6. CONDIŢII GENERALE DE EXECUŢIE
Instalaţiile termice au în compunerea lor conducte, armături, recipiente, schimbătoare de
căldură, echipamente de încălzire, etc. care trebuie să corespundă din punct de vedere funcţional
- presiune nominală, temperatură maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale agenţilor
termici utilizaţi; de materialele din care sunt fabricate elementele componente ale instalaţiilor
rezultă măsuri specifice care trebuie avute în vedere; elementele componente ale instalaţiilor se
protejează anticoroziv după necesităţi, se izolează specific condiţiilor de exploatare şi se
finisează corespunzător caracterului aparent sau mascat al locului de montare. Se subliniază
interdicţia realizării de trasee de instalaţii cu accese necesare pentru montare, întreţinere-
reparaţii, etc. din spaţii cu pretenţii mai ridicate de igienă, nemaivorbind de asepsie.
Punctele tehnice necesare se amplasează în aşa fel încât să fie cât mai apropiate de
spaţiile servite, fără să incomodeze activităţile de bază - medicale sau de altă natură.
III.7.7. SURSE DE ENERGIE TERMICĂ
La proiectarea şi execuţia surselor de energie termică se va ţine cont de toate cerinţele şi
exigenţele specifice pentru clădirile spitaliceşti amintite în normativul de faţă, precum şi de
normativele, prescripţiile şi legislaţia în vigoare ce au ca obiect condiţiile tehnice şi administrative
specifice privind realizarea acestor obiective.
III.7.7.2. Funcţie de structura funcţională a obiectivului spitalicesc şi în consecinţă, de
structura consumatorilor de energie termică este necesară producerea următorilor agenţi termici:
- apa caldă cu temperaturi până la 115°C pentru instalaţiile de încălzire centrală cu
preparări ulterioare pentru realizarea apei calde corespunzătoare tipurilor de instalaţie de
încălzire (prin corpuri statice convective, radiante, etc.) şi pentru încălzirea aerului în cadrul
sistemelor de ventilare - climatizare etc.
- abur de joasă presiune (max. 0,7 bar), pentru echipamente de preparare a hranei - în
bucătării, oficii de servire, biberonerii, etc.
 - abur de medie presiune (0,7¸7 bar) pentru sterilizări - staţii de sterilizare, preparare
apă sterilă etc, pentru echipamentele de spălătorie-uscătorie-călcătorie, etc.
- apa caldă de consum menajer preparată centralizat în centrala termică sau local cu
utilizarea ca agent termic a numai unuia dintre agenţii prezentaţi mai sus.
- consumuri termice speciale - încălziri de apă pentru bazine de înot - recuperare,
tratamente termale, etc. - utilizează în puncte termice locale proprii unul din agenţii termici
menţionaţi mai sus.
- în instalaţiile de tratare a aerului în spitale se utilizează cu preponderenţă abur curat de
joasă presiune care se produce în generatoare electrice, locale - umidificatoare autogene sau în
sisteme centralizate având ca sursă schimbătoare de căldură cu abur de medie presiune sau apă
supraîncălzită ca agent primar.
Datorită exigenţelor în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice, se recomandă pentru
spitale adoptarea surselor de căldură independente, respectiv centrale şi/sau puncte termice
proprii. Se acceptă utilizarea unor surse termice primare cu administrare străină - de tip
termoficare urbană sau de zonă, etc, chiar numai pentru satisfacerea unor anumite categorii de
consumatori termici numai dacă există certitudinea asigurării continuităţii livrării agentului termic
primar (apa fierbinte, abur, etc.) la parametrii contractaţi.
De asemeni Ia lucrări complexe, de amploare, se va lua în considerare şi posibilitatea
realizării unor sisteme energetice integrate cu sursa comună pentru energie termică şi electrică.
Amplasarea şi realizarea surselor termice trebuie să ţină cont de normativele specifice în
vigoare, iar prin funcţionalitatea lor să nu afecteze îndeplinirea cerinţelor prezentate în normativ
în privinţa desfăşurării normale a activităţilor medicale şi de tratament din cadrul spitalului.
În situaţii clar definite, care impun amplasarea în clădiri independente, acestea se vor
grupa cu alte spaţii tehnico-gospodăreşti (staţie hidrofor, centrala frigorifică, grup electrogen, post
trafo, ateliere, etc).
Dimensionarea centralelor şi punctelor termice va respecta condiţiile de montare,
exploatare şi întreţinere ca cerinţe ale producătorilor de echipamente şi prescripţiilor actelor
normative în vigoare (I 13 - 94, norme ISCIR, etc.)
În vederea asigurării continuităţii în livrarea de energie termică se vor lua măsurile
corespunzătoare, astfel încât să existe încă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic.
Consumurile de energie termică indicate, specifice obiectivelor spitaliceşti (niveluri de
temperatură mai ridicate, sterilizări, utilizarea unor cote ridicate de aer proaspăt, consumuri
ridicate de apă caldă menajeră, etc), impun utilizarea unor soluţii energetice cât mai eficiente
asociate cu soluţii diverse de recuperare a căldurii V.5.3.3. (Obs. al. 2).
Asigurarea unui regim optimizat de funcţionare al surselor impune corelarea producţiei de
energie termică cu nivelul de consum. Pentru aceasta se va asigura echiparea cu aparatură
necesară şi control a parametrilor funcţionali şi dotarea cu aparatură de automatizare adecvată.
III.7.7.9. În sistemele de distribuţie ale apei se va urmări realizarea unor regimuri
hidraulice şi termice adaptate necesităţilor de consum. Aceasta implică realizarea unor circuite
separate pe consumatori individualizaţi ca regim funcţional, program, localizare în cadrul clădirii,
etc. echipate cu aparatură de măsură control şi automatizare corespunzătoare.
III.7.7.10. Producerea agenţilor termici impune apei de alimentare respectarea unor
condiţii de calitate privind regimul chimic în special pentru nivelurile ridicate de temperatură şi
presiune al generatoarelor termice şi lipsa de impurităţi în special în vederea protejării armăturilor
fine de reglare. în acest sens sursele termice vor fi dotate cu staţii de tratare (dedurizare,
degazare etc.), în conformitate cu normativul C 18 - 85 şi armături de separare a impurităţilor,
centrale şi/sau locale. Funcţionarea acestor echipamente va fi supravegheată în vederea unei
exploatări de calitate.

III.8. INSTALAŢII FRIGORIFICE

 Dotarea cu instalaţii frigorifice este determinată de complexitatea funcţională şi gradul de
echipare ale unităţilor spitaliceşti.
III.8.1. INSTALAŢIILE FRIGORIFICE PENTRU DEPOZITĂRI     RECI
- constituie o categorie foarte diversă ca destinaţii de utilizare, capacităţi de depozitare,
niveluri de răcire, tipuri de echipamente, etc. În general in unităţile spitaliceşti depozitările reci
necesită capacităţi foarte mici şi mici - până la nivel de cameră frigorifică de max. 15 m 3 pentru
răciri şi congelări fără niveluri de frig profund legat în aplicaţii reduse şi complet izolate, şi cu
utilizarea unor echipamente locale individuale de tip general - frigidere, congelatoare, dulapuri
frigorifice şi camere frigorifice, dotate cu agregate de frig proprii cu condensatoare răcite cu aer;
echipamente frigorifice speciale de uz medical sau echipamente medicale cu instalaţii frigorifice
proprii înglobate sunt foarte rare dacă există. Agenţii frigorifici utilizaţi, amoniacul fiind în general
exclus datorită toxicităţii ridicate, cuprind încă pe scară mare produse C.F.C (R 12) pe cale de
eliminare şi produşi HCFC (R 22) cu termen de eliminare mai îndelungat. Noile echipamente
moderne utilizează agenţi frigorifici ecologici cu ODP nul (R 134a, etc). Agregatele frigorifice
răcite cu aer, aferente echipamentelor de răcire se amplasează în spaţii adiacente încăperilor
servite, bine ventilate (natural) şi izolate de spaţii pretenţioase d.p.d.v. al zgomotului şi vibraţiilor.
a. Pentru scopuri medicale, frigiderele sunt o dotare curentă a sălilor de tratamente,
laboratoarelor şi farmaciei; pentru stoc de produse sterile la farmacii eventual se prevăd spaţii
frigorifice majorate:
- dulap sau cameră frigorifică; băncile de sânge sau de ţesuturi se dotează cu frigidere,
dulapuri frigorifice sau echipamente specializate: laboratoarele de analiză patologică pot fi dotate
cu echipamente speciale; prosectura este dotată cu 1 - 3 camere frigorifice specializate pentru
păstrarea cadavrelor max. 5 zile (Ia cca. -5°C).
b. Pentru scopuri alimentare - depozitarea materiilor prime, dar şi a unor produse finite,
băuturi, etc. la bucătării se realizează în frigidere, congelatoare, dulapuri şi camere frigorifice;
oficiile alimentare, biberoneriile, bufetele dar şi saloanele bolnavilor se dotează în mod curent cu
frigidere; în unităţile spitaliceşti cu o dotare modernă depozitarea deşeurilor menajere (bloc
alimentar) se realizează în camere frigorifice.
8.2.INSTALAŢII FRIGORIFICE PENTRU TRATAREA AERULUI
- cuprind instalaţii locale sau centrale de capacităţi şi tipuri diferite utilizate la răcire şi/sau
dezumidificarea aerului în aparate locale sau în procese mai complexe de preparare a aerului în
cadrul sistemelor de ventilare-tratare aer; utilizarea instalaţiilor frigorifice pentru scopuri de
încălzire a aerului - în regim de pompă termică, are diverse aplicaţii locale - în echipamente
locale de climatizare şi se pot utiliza la scară mai mare, de exemplu în recuperări de căldură în
secvenţe de tratare a aerului dezumidificarea - reîncălzire.
Instalaţii locale de climatizare echipate cu aparate (pentru răcire cu detentă directă) de tip
comercial monobloc („de fereastră") sau mono/multi „split" (unitate exterioară compresor -
condensator la care se racordează una sau mai multe unităţi interioare de tavan sau perete - sus
sau jos) având condensatoare răcite cu aer, sunt curente dar nu pot fi utilizate decât pentru spaţii
ale căror destinaţii funcţionale nu necesită ni-veluri de asepsie ridicate - aparatele operează în
principal în regim de re-circulare a aerului interior şi nu prezintă posibilităţi de filtrare de calitate.
- aparatele monobloc („de fereastră") constituie o comunicare nepermisa cu exteriorul şi
nu se recomandă deloc spaţiilor cu specific spitalicesc; pot fi utilizate la spaţii fără acest specific.
- aparatele locale în sistem „split" pot avea o utilizare izolată, în situaţii în care sunt
admise şi ventiloconvectoarele, limitarea utilizării pe scară largă este determinată de
inconvenientele de cost şi întreţinere.
Utilizarea dulapurilor de climatizare (pentru răcire cu detentă directă) în sistem „split" sau
similar, sau a altor aparate de tip comercial, în care nu se poate realiza o tratare corectă a aerului
sau sunt lipsite de caracteristici funcţionale corespunzătoare (lipsa de etanşeitate, fără posibilităţi
de racordare pe aspiraţie, presiuni disponibile scăzute care nu permit filtrări de calitate etc.) nu
este recomandată pentru spaţii cu specific spitalicesc, dar se pot utiliza la spaţii cu alte activităţi.
 Tratarea aerului în unităţi corespunzătoare domeniului spitalicesc atât ca echipare cât şi
d.p.d.v. al caracteristicilor constructive şi al performanţelor funcţionale, poate utiliza pentru răcire
- dezumidificare baterii cu detentă directă cu circuite frigorifice individuale având condensatoare
răcite cu aer sau cu apă (mai puţin în ultimul timp) pentru capacităţi mici şi pentru instalaţii
izolate; au dezavantajul general al unor reglări rigide ale capacităţilor de răcire - puţine trepte de
reglare.
            Unităţi specializate compacte pot îndeplini tratări complexe ale aerului de introducere, cu
satisfacerea cerinţelor cele mai pretenţioase în domeniu (pentru săli de operaţii etc.) inclusiv
recuperări de căldură din aerul de evacuare. Instalaţii locale independente frigotehnic de tratare a
aerului se pot utiliza la săli de hidroterapie pentru controlul umidităţii aerului prin răcire cu
dezumidificare şi reîncălzire cu utilizarea unei părţi din căldura de condensare, dar este necesar
un echipament frigorific special cu reglarea repartizării sarcinii de condensare la două
condensatoare complementare.
Agenţii frigorifici utilizaţi in instalaţiile locale sunt freoni - R 22, R 134a etc. Circuitele
frigorifice de legătură a evaporatoarelor cu unităţile exterioare compresor - condensator vor
cuprinde în cazul sistemelor „split" - conducte de gaz aspirat şi conducte de lichid - cu echiparea
specifică de armături,, funcţie de capacitate şi de modul de reglare a capacităţii la evaporator şi
compresor; conductele se izolează corespunzător temperaturilor agenţilor transportaţi - cele de
lichid pe traseu exterior nu se izolează.
III.8.2.2 Unităţile spitaliceşti dotate cu mai multe sisteme de tratare, cu răcire
-dezumidificare a aerului se preferă a fi prevăzute cu echipamente frigorifice centralizate, pentru
preparare de apă răcită în vederea utilizării ca agent de răcire a aerului. Avantajele sistemului
centralizat sunt de natură ecologică - cantitate mai redusă de agent frigorific şi centralizare a
problemelor de amplasare a unor eventuale unităţi exterioare, de întreţinere - mai concentrată, de
reducere a puterii electrice instalate şi de cost - peste o anumită capacitate frigorifică instalată.
Funcţie de modul de răcire al condensatoarelor, echipamentele de răcire a apei pot fi:
- cu răcire cu apă - echipamente în general monobloc montate în centrala frigorifică şi
având circuite cu apă de răcire echipate cu pompe şi turnuri de răcire;
- cu răcire cu aer - condensatoare răcite cu aer montate la exterior racordate prin circuite
de agent frigorific cu echipamentele de răcire a apei montate în centrala frigorifică;
- cu răcire cu aer - echipamente monobloc montate la exterior; se golesc de apă în
sezonul rece sau se utilizează în locul apei soluţie glicolată cu o serie întreagă de inconveniente.
Temperaturile nominale ale apei răcite utilizate ca agent de răcire în sistemele de
ventilare - tratare aer în unităţile spitaliceşti sunt în general de min. 6°C/11 °C; Ia agregatul de
răcire se consideră temperaturi de min. 11ºC/5,5°C.
a. centrala frigorifică se amenajează în general într-un corp tehnico - gospodăresc
împreună cu centrala termică.
Centrala frigorifică este echipată pe partea de apă răcită cu pom-pe, distribuitoare-
colectoare, armături de închidere, de reţinere şi de re-glare automată, separatoare de impurităţi,
armături de dezaerisire şi de golire, dispozitive de expansiune şi de siguranţă, aparatură de
măsură şi control etc; pentru umplere se utilizează apă dedurizată prin folosirea staţiei de
dedurizare din dotarea centralei termice.
Pentru capacităţi frigorifice mari sistemul de pompare cuprinde pompe individuale pe
fiecare agregat de răcire (active şi rezervă) şi pom-pe pentru consum (active şi rezervă) în sistem
de reglare cantitativă dacă armăturile de control automat aferente bateriilor de răcire a aerului
sunt de tip cu 2 racorduri; numai la instalaţii mici se păstrează debite de apă răcită constante la
consumatori - armături de control automat cu 3 racorduri.
b. Instalaţiile de distribuire a apei răcite la bateriile de răcire din cadrul sistemelor de
ventilare - tratare aer cuprind conducte de racord la centrale de ventilare, în care de obicei se
amplasează şi punctele termice de preparare - distribuire secundară (vezi III.7.2.1.); racordurile la
fiecare baterie de răcire sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire
şi de golire şi cu aparatură de măsură şi control.
Elementele componente ale instalaţiilor de apă răcită:
 - conducte, armături, aparate etc. trebuie să răspundă d.p.d.v. funcţional - presiune
nominală, temperatură minimă - maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale condiţiilor de
exploatare; se protejează anticoroziv şi se izolează specific - fără contact direct cu elemente de
susţinere metalice etc.
c.               în varianta echipamentelor de răcire a apei având condensatoare răcite cu apă,
temperaturile nominale ale apei răcite se stabilesc funcţie de temperaturile de calcul - bulb umed
ale aerului exterior în general t2 -t1 = 5°C; tl - tc (b.u.) = 5º C: pentru tc (b.u.) = 23 °C rezultă t1/t2 =
28°C/33ºC. Instalaţiile de apă racită sunt echipate în centrala frigorifică cu pompe active şi de
rezervă, armături de închidere şi de reţinere, eventuale armături de reglare debit la turnuri,
separatoare de impurităţi, dispozitive de dezaerisire şi armături de golire, aparatură de măsură şi
control.
Turnurile de răcire se montează la exterior, sau în cazuri foarte speciale Ia interior, cu
racordare la circuitul de aer la exterior - numai pentru instalaţii de capacităţi reduse este posibilă
datorită debitelor mari de aer; în orice caz amplasarea turnurilor de răcire se face cu luarea unor
măsuri speciale de protecţie la zgomot a vecinătăţilor. Staţia de turnuri de răcire se racordează la
canalizare pentru golire şi pentru purjare continuă şi se alimentează cu apă potabilă eventual
tratată pentru acoperirea consumurilor de apă (evaporare, antrenare picături şi purja continuă):
conductele de apă de răcire se protejează de insolare şi pe trasee exterioare lungi aparente se
izolează.
d. Funcţie de capacitatea de răcire instalată, condiţiile de amplasare şi de realizare a
centralei frigorifice, sunt necesare instalaţii de ventilare pentru avarie şi pentru evacuarea căldurii
degajate. Pentru amenajarea centralei frigorifice se va respecta STAS 6987-82 - Instalaţii
frigorifice - prescripţii de siguranţă.
 III.9. INSTALAŢII DE GAZE NATURALE SI FLUIDE MEDICINALE
III.9.1. INSTALAŢII DE GAZE NATURALE
III.9.1.1. În cadrul unui spital, gazele naturale sunt folosite pentru:
- consumatori cu flacără liberă (tehnologici);
- prepararea hranei;
- arderea deşeurilor;
- centrala termică.
III.9.1.2. În scopuri tehnologice (cu flacără liberă) gazele naturale sunt folosite în:
- laboratoare de analize medicale;
- farmacie;
- prosectură şi lab. de anatomie patologică;
- laboratoare de cercetare.
Consumatorii sunt în principal cei specifici laboratoarelor: becuri Bunsen sau Teclu,
fierbătoare, reşouri.
Numărul punctelor de consum şi poziţionarea lor în încăperi vor fi stabilite prin tema de
proiectare.
III.9.1.3. Pentru prepararea hranei se vor prevedea instalaţii de gaze naturale Ia
bucătărie şi la oficiile alimentare din fiecare secţie.
III.9.1.4. Pentru arderea deşeurilor organice de provenienţă medicală, spitalele vor fi
dotate cu instalaţii proprii specifice (crematorii), ale căror arzătoare se alimentează cu gaze. Nu
se vor elimina la crematoriu materiale inflamabile.
III.9.1.5. În centrala termică, gazele naturale alimentează arzătoarele cazanelor de abur
şi de apă caldă.
III.9.1.6. În cazul imposibilităţii alimentării cu gaze naturale a unităţilor spitaliceşti se
poate folosi gazul petrolier lichefiat, pentru punctele de consum tehnologic din laboratoarele şi
spaţiile medicale, debitat de la butelii.
 Dacă pentru asigurarea debitului necesar calculat trebuie mai mult de 7 butelii se va
prevedea o staţie centrală de distribuţie, conf. normativului I - 31.
               III.9.1.7. În absenţa instalaţiilor edilitare cu gaze naturale, centrala termică se va
alimenta cu combustibil lichid (păcură).
               III.9.1.8. Proiectarea şi executarea instalaţiilor de gaze naturale se va face conform
normativului I - 6.
               III.9.2. INSTALAŢII DE FLUIDE MEDICINALE
Alimentarea cu fluide medicinale a unui spital este o necesitate absolută. Fluidele
medicinale utilizate sunt: oxigenul, aerul comprimat, protoxidul de azot (gaz narcotic), vidul
medicinal.
III.9.2.1. Instalaţii de oxigen
III.9.2.1.1. Instalaţiile de oxigen în unităţile sanitare alimentează punctele fixe de consum
şi se compun din:
- staţie centrală de butelii pentru distribuţie de oxigen;
- reţele exterioare de distribuţie a oxigenului;
- instalaţii interioare de distribuţie a oxigenului formate din ţevi, puncte de consum şi
instalaţii de semnalizare.
III.9.2.1.2. Staţia centrală de butelii pentru distribuţia de oxigen se compune din trei
încăperi dispuse în serie: camera de distribuţie cuprinzând 1/3 din numărul total de butelii,
camera în care se află buteliile pline aflate în rezervă şi camera pentru buteliile golite. Cele trei
încăperi se execută din materiale incombustibile, cu pereţi rezistenţi la explozie şi cu panouri de
decompresare, în conformitate cu prescripţiile tehnice ISCIR.
Amplasarea staţiei se face în afara clădirilor spitalului, la distanţă suficientă pentru a nu
provoca accidente şi daune materiale, conform cu Prevederile normativului P 118-1983.
III.9.2.1.3. Echipamentele şi instalaţiile din staţia de oxigen sunt:
a. butelii de oxigen, de regulă de capacitate de 40 l.
b. reductoare de presiune individuale, montate direct pe butelii, care reduc presiunea la
max. 5 Kgf/cmp;
c. conducte fixe sau tuburi de cauciuc armate, cu brăţări de fixare între butelii şi ţeava
colectoare;
d. ţeava colectoare cu ştuţuri, funcţie de numărul buteliilor din staţie;
e.manometre de măsură a presiunii, înainte şi după reducere;
f. robinete speciale de închidere şi manevră;
g. ţevi de legătură cu aparatele de măsură şi semnalizare;
h.instalaţia de semnalizare optică şi acustică (în staţiile de supraveghere permanentă),
tablou de alarmă pentru lipsă de O2, care va avea un racord pneumatic la
instalaţia de O, şi un racord electric de 220V.
            III.9.2.1.4. Reţelele exterioare de distribuţie se vor amplasa în canale de distanţă special
prevăzute. Este interzisă amplasarea conductelor de oxigen în acelaşi canal cu conductele de
distribuţie de gaze inflamabile sau care transportă fluide cu temperaturi peste 40ºC.
Se acceptă pozarea reţelelor de oxigen în coridoare subterane sau tuneluri bine aerisite
împreună cu alte instalaţii ţinând seama de măsurile de siguranţă epidemiologică şi de restricţiile
descrise la punctul anterior.
Traseele reţelelor exterioare vor fi cât mai drepte, montate sub limita de îngheţ şi cu o
pantă de 3% spre robinetul de purjare.
La intersecţiile subterane cu alte reţele, se vor respecta distanţe minime de 40 cm între
conductele de oxigen şi cabluri.
III.9.2.1.5. Instalaţiile exterioare de distribuţie a oxigenului se vor monta aparent, paralel
cu tavanul. Traseele conductelor instalaţiilor interioare vor urmări drumul cel mai scurt spre
punctele de alimentare şi vor fi în linie dreaptă sau în curbe suficient de largi pentru a nu produce
gâtuiri.
III.9.2.1.6. Tronsoanele care alimentează zona cu consumatori vitali (săli de operaţie,
terapie intensivă) se vor separa de restul instalaţiei prin robinete de separare, pentru a mări
siguranţa în exploatare.
III.9.2.1.7. Conductele de oxigen, exterioare şi interioare se vor executa din ţevi de cupru
degresate, îmbinate prin sudură cu aliaj de lipit alcătuit din 95% cositor şi 5% antimoniu, şi prin
sudură cu aliaj de argint în locurile înguste.
Trecerile conductelor prin pereţi sau planşee se vor proteja prin manşoane de protecţie
din ţeava de oţel.
III.9.2.1.8. Conductele de oxigen se probează la presiunea de 10 bar, timp de 24 ore. Pe
conductele de oxigen se vor monta separatoare apă - aer (de linie şi de capăt).
III.9.2.19. Punctele de consuni vor fi stabilite prin tema de tehnologie medicală. Se va
preciza amplasarea şi numărul acestora în diferite încăperi, gruparea lor pe secţii şi se va stabili
sistemul de semnalizare în caz de absenţă a oxigenului.
Este obligatorie alimentarea cu oxigen a blocului operator, a blocului de naşteri, a
serviciului de anestezie, terapie intensivă, a sectorului de urgenţă, a compartimentelor pentru
sugari şi prematuri, a compartimentului de arşi grav.
Pentru secţiile medicale de spitalizare se va asigura cel puţin o priză de oxigen în fiecare
salon al secţiilor de chirurgie, cardiologie, traumatologie, obstetrică, iar pentru celelalte secţii în
toate rezervele sau saloanele destinate cazurilor grave.
III.9.2.1.10. Prizele de oxigen se vor monta pe perete, la capul patului, acolo unde se
deserveşte un singur pat, sau între paturi, acolo unde se deservesc două paturi. Înălţimea de
montare a prizei de oxigen va fi de 160 cm de la pardoseală Ia axul prizei.
III.9.2.1.11. Instalaţiile la punctele de distribuţie vor fi prevăzute cu sisteme de alarmare
vizuale, sau vizuale şi sonore, care semnalizează personalului tehnic şi medical că alimentarea
cu oxigen este în afara limitelor normale de lucru.
III.9.2.1.12. La spitalele mari, cu consumuri de oxigen mai mari de 3000 mc/zi, devine
rentabilă soluţia de alimentare cu oxigen lichid, furnizat de o staţie ale cărei instalaţii constau din:
- rezervoare de stocare oxigen lichid;
- pompe de expansiune;
- recipienţi de oxigen gazos presurizat;
- instalaţii de conducte pentru transportul oxigenului gazos;
- cisterna de aprovizionare cu oxigen lichid.
            111.9.2.1.13. La proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de oxigen în unităţile
sanitare se va ţine obligatoriu seama de instrucţiunile ISCIR, Normativele PSI şi ale Ministerului
Industriei chimice, amplasarea staţiilor de oxigen cu butelii sau pentru platforma necesară
amplasării echipamentelor de stocare a oxigenului lichid precum şi de „Prescripţiile tehnice
privind siguranţa în funcţionare a instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare" aprobate prin Ordinul
M.S. nr. 67/13.02.1979.
            III.9.2.2. Instalaţii de aer comprimat
            III.9.2.2.1. Aerul comprimat medical se foloseşte, de regulă, pentru: punerea în funcţiune
a echipamentelor din sala de operaţie, pentru personalul chirurgical la costumele izolante. pentru
aparatura de respiraţie artificială sau cea de aerosoli, pentru probe şi dezinfecţie instrumente
medicale, pentru activităţi din laboratoare, precum şi pentru flacoanele de producere a vidului
necesar în secţiile medicale (aspiraţie).
            III.9.2.2.2. Nu este permisă folosirea aerului comprimat medical pentru alte scopuri;
pentru ceilalţi consumatori (ateliere mecanice, hidrofoare, climatizare, spălătorie şi sterilizare
centrală, comenzi pneumatice) aerul comprimat se prepară distinct şi se distribuie pe alte reţele
de instalaţii.
            III.9.2.2.3. Instalaţiile de aer comprimat medical se compun din: staţia (centrală) de aer
comprimat, conducte de distribuţie şi instalaţia la consumator.
            III.9.2.2.4. Staţia (centrala) de aer comprimat medical se va echipa astfel:
-          compresoare;
-          rezervor tampon;
-          rampa de reducere a presiunii (reductoare de presiune, manometre, armături de
închidere).
Se vor monta cel puţin două compresoare de aceeaşi mărime (o unitate activă + una de
rezervă), fixată pe fundaţii de beton cu izolaţie de plută pentru amortizarea zgomotelor.
III.9.2.2.5. Se recomandă utilizarea de compresoare speciale pentru uz spitalicesc, cu
funcţionare în două trepte, cu randament ridicat, evitându-se utilizarea compresoarelor de tip
industrial care au randament scăzut, un nivel ridicat al zgomotului şi pericol de antrenare a
uleiului pe reţea.
Tipul compresorului se va determina funcţie de necesarul de consum, capacitatea
utilajului, durata şi condiţiile de funcţionare.
III.9.2.2.6. Conductele de distribuţie de aer comprimat se vor monta aparent şi pe cât
posibil paralel cu conductele de oxigen.
Schimbarile de direcţie se vor realiza prin curbe executate manual cu raza de cel puţin 10
ori diametrul conductei.
 Conductele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru, ca şi cele de oxigen.
III.9.2.2.7. Instalaţia la consumator constă din prize de perete, montate pereche cu
prizele de oxigen, pentru nevoile de vid pentru aspiraţie în spaţiile pentru bolnavi şi de prize
şi/sau racorduri cu tuburi flexibile sau rigide pentru aparatura medicală fixă sau mobilă.
Presiunea de utilizare va fi de 5 at în toate cazurile, cu excepţia aerosolilor pentru care va
fi de 1,5 at.
III.9.2.2.8. Soluţionarea instalaţiilor de aer comprimat medical va respecta prescripţiile
tehnice pentru proiectarea, execuţia, repararea, utilizarea şi verificarea recipientelor - butelii
pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate, C 5-84, şi Normele de protecţie a muncii în
sectorul sanitar (aprobate cu Ordinul MS. nr. 425/7.11.1983).
III.9.2.3. Instalaţia de vid
III.9.2.3.1. În spitale vidul este necesar pentru: absorbţii din câmpul operator, din căile
respiratorii superioare şi pentru absorbţii de durată (în domeniul vidului redus).
III.9.2.3.2. Instalaţia de vid constă din pompe de vid, reţea de distribuţie şi instalaţia la
consumator.
III.9.2.3.3. Pompele de vid vor fi de preferinţă de tipul cu inel de apă, având avantajul
unei spălări continui cu apă.
Se vor monta cel puţin două agregate (unul activ + unul de rezervă), ele putând funcţiona
şi simultan în cazul vârfului de consum.
III.9.2.3.4. Reţelele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru ca şi cele pentru oxigen
şi aer comprimat.
III.9.2.3.5. Instalaţia la consumator constă din prize de aspiraţie montate pereche cu
prizele de oxigen, pentru secţiile de spitalizare sau din racorduri pentru aparatura medicală de
aspiraţie.
III.9.2.3.6. Ca şi pentru instalaţiile de oxigen, pentru instalalaţiile de vid se vor prevedea
sisteme de control şi semnalizare a parametrilor de funcţionare.
III.9.2.4. Instalaţia pentru gaz de narcoză
III.9.2.4.1. Pentru distribuirea centralizată a gazului de narcoză în blocul operator şi
eventual în blocul de naşteri se prevăd instalaţii specializate, care constau dintr-o staţie de
producere, reţele de distribuţie şi echipamente la punctul de consum.
 III.9.2.4.2. În staţia de producere a gazului de narcoză se amplasează buteliile sau
recipientele de gaz sub presiune (de regulă de mică capacitate - 35 Kg), organele de distribuţie şi
control a presiunii.
Staţiile pentru gaz de narcoză se amplasează în vecinătatea consumatorilor (chiar în
blocul operator sau în imediata lui apropiere).
III.9.2.4.3. Reţeaua de conducte de distribuţie se va executa din ţevi din cupru.
III.9.2.4.4. Echipamentul de la punctul de consum este utilajul medical (aparatul de
narcoză), racordul acestuia la reţeaua de distribuţie a gazului de narcoză urmând a se executa
conform instrucţiunilor tehnice ale furnizorului.
III.10. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE ŞI INSTALAŢII DE TRATARE A
ACESTORA
III.10.1. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE
III.10.1.1. Deşeurile solide din spitale sunt de mai multe feluri:
a) deşeuri reciclabile (neinfectate):
- hârtie, ambalaje din carton;
- ambalaje de sticlă;
- metal;
            b) deşeuri nereciclabile:
- gunoaie menajere (de la bucătărie, biberonerie, oficiile alimentare din secţiile medicale);
- deşeuri medicale (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator);
- deşeuri medicale contaminate radioactiv.
            III.10.1.2. Deşeurile reciclabile se colectează şi se depozitează distinct după natura
materialelor, asigurându-se la locul lor de provenienţă condiţiile necesare pentru intrarea pe
circuitul de reciclare (spălare, preambalare). Depozitarea se face pe platforma de deşeuri, într-un
spaţiu separat.
            III.10.1.3. Gunoaiele menajere se colectează la sursă, se transportă şi se depozitează în
recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă închişi etanş, într-o încăpere specializată
amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu instalaţie de apă şi canalizare pentru
menţinerea igienei spaţiului de depozitare a recipientelor. La spitalele mari, se recomandă ca
încăperea de depozitare a gunoaielor menajere să fie răcită printr-o instalaţie frigorifică locală.
            III.10.2. INSTALAŢII DE TRATARE A DEŞEURILOR SOLIDE MEDICALE
III.10.2.1. Deşeurile provenite din activităţile medicale prezintă un potenţial infecţios şi
trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de deplină securitate
pentru a împiedica contaminarea directă sau indirectă (prin intermediul insectelor şi rozătoarelor)
a personalului şi populaţiei. Se recomandă tratarea şi distrugerea acestor deşeuri cât mai
aproape de sursa de producere, prin tratare cu substanţe dezinfectante şi/sau ardere în
crematoriu.
III.10.2.2. Instalaţia de cremaloriu se amplasează într-un spaţiu distinct în zona
funcţiunilor tehnico - edilitare, la distanţă de serviciile şi compartimentele medicale. Este
obligatorie prevederea unor măsuri constructive şi a unor instalaţii care să minimizeze riscul de
poluare a mediului, astfel:
-          combustibilul utilizat va fi gazul metan sau păcura;
-          coşul de evacuare a gazelor arse va fi dotat cu filtre de reţinere a produselor de
ardere;
-          în funcţie de amplasare şi regimul de funcţionare (cu asistenţă umană sau nu) se
va prevedea o instalaţie de ventilaţie mecanică pentru evacuarea aerului din
încăperea crematoriului, prevăzută dacă este cazul cu filtre de reţinere a impurităţilor.
-          instalaţia de crematoriu va fi prevăzută cu organe de control şi semnalizare a
modului de funcţionare.
III.10.3. Sistemul de tratare a deşeurilor solide contaminate  radioactiv
 III.10.3.1. Deşeurile medicale solide provenind de la laboratorul de medicină nucleară se
colectează şi se depozitează distinct de celelalte deşeuri din spital; depozitul de deşeuri
radioactive se amplasează în cadrul laboratorului, în funcţie de natura substanţelor radioactive
utilizate deşeurile radioactive urmează un tratament distinct:
a)       deşeurile puternic radioactive se colectează în recipiente speciale închise etanş şi
ecranate şi se depozitează temporar până la preluarea lor de unitatea teritorială
specializată în tratarea deşeurilor;
b)       deşeurile slab radioactive  se colectează în recipiente port-deşeu şi se
dezactivează în cadrul laboratorului într-un depozit ecranat şi ventilat corespunzător
prin staţionare pe durata de timp calculată în funcţie de perioada de înjumătâţire a
surselor radioactive utilizate.
III.10.3.2. Depozitul pentru dezactivare a deşeurilor slab radioactive se organizează
calendaristic pe compartimente sau se dozează cu un conveier calculat în funcţie de cantitatea
de deşeuri şi timpul necesar pentru dezactivare, în aşa fel încât după parcurgerea unui ciclu şi
după efectuarea controlului dozimetric, rezidurile devenite neradioactive să poată fi depozitate şi
tratate ca şi celelalte deşeuri ale spitalului.
III.10.3.3. Depozitele pentru deşeuri solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii
nucleare şi se conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de Normativul
Republican de Securitate Nucleară.
[top]
 

IV. CRITERII FUNCŢIONAL - URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA

CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI

IV.1. DIMENSIONAREA Şl FORMA TERENULUI DE AMPLASAMENT

IV.1.1. Suprafaţa de teren necesară unui spital este o variabilă în funcţie de următoarele
considerente:
a.       capacitatea spitalului (numărul de paturi);
b.       profilul medical (bolile tratate şi durata medie de spitalizare specifică cazuisticii
respective);
c.       rangul ce-l va deţine spitalul în reţeaua de ocrotire a sănătăţii, respectiv numărul şi
natura funcţiunilor medicale asociate funcţiunii de bază;
d.       perspectivele de dezvoltare (extindere) ale acestuia, previzionate pe termen mediu
şi lung;
e.       rezolvarea spaţial - funcţională preconizată (cu distribuţia funcţiunilor preponderent
pe orizontală sau pe verticală, în sistem monobloc, pavilionar sau mixt);
f.         condiţiile geo-fizice şi de microclimat proprii terenului de amplasament;
g.       poziţia amplasamentului în cadrul localităţii.
IV.1.2. Măsurătorul (indicele) folosit curent pentru determinarea suprafeţei de teren
necesare unui spital este suprafaţa de teren aferentă unui pat de spitalizare, exprimată în mp/pat.
Acest indice este utilizat mai ales în operaţiunile preliminare de alegere şi prezervare a terenurilor
destinate spitalelor, la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) sau zonale (PUZ) ale
localităţilor.
Valoarea indicelui este cuprinsă între 75 mp/pat şi 150 mp/pat, în funcţie de
considerentele prezentate Ia punctul IV. 1.1., astfel:
-          75 - 90 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru necesarul de teren al
unor spitale generale curente din reţeaua teritorială, soluţionate multietajat;
-          120 - 150 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru spitale soluţionate
preponderent pe orizontală sau în sistem articular-pavilionar; utilizându-l se asigură şi
 o marjă de rezervă pentru extinderi, dezvoltări ulterioare sau pentru asociere de alte
funcţiuni cu caracter medical (dispensar policlinic, staţie de salvare, eventual locuinţe
pentru personal medical).
IV. 1.3. Un măsurător (indice) care cuantifică cu mare precizie necesarul de teren pentru
spitale este cel care stabileşte un raport direct între suprafaţa totală a terenului şi aria desfăşurată
a viitoarei unităţi spitaliceşti (exprimat în mp teren/mp A.d.). Utilizarea acestui indice este posibilă
atunci când s-a elaborat în prealabil un studiu de temă care să cuantifice în arii desfăşurate
funcţiunile preliminate ale viitoarei investiţii.
Valoarea acestui indice se cuprinde între 1,4 - 1,5 pentru unităţi spitaliceşti soluţionate
compact şi multietajat şi respectiv 1,7 - 1,8 pentru cele soluţionate preponderent pe orizontală
sau în sistem articular/pavilionar. Atunci când se utilizează acest măsurător, necesarul de teren
de rezervă pentru extinderi viitoare se calculează (estimează) separat.
IV. 1.4. În cazuri bine definite se pot utiliza pentru amplasarea spitalelor şi terenuri cu
suprafeţe unitare mai mici decât cele precizate mai sus, după cum urmează:
-          pentru un spital general sau de specialitate, profilat pentru bolnavi acuţi, soluţionat
în sistem mixt (clădire principală + clădiri anexe tehnico-gospodăreşti), amplasat într-
o localitate (zonă) ce beneficiază de toate dotările edilitare necesare, pe un teren cu
condiţiile favorabile (definite la IV.2. şi IV.3.) şi pentru care nu se previzioneazâ o
viitoare mărire a capacităţii sau o asociere cu alte funcţiuni medicale, se poate utiliza
şi un indice de 60 - 70 mp/pat.
În localităţile urbane care pot oferi condiţii favorizante (cum ar fi existenţa în imediata
vecinătate a unor parcaje publice suficient dimensionate pentru a prelua nevoile utilizatorilor
spitalului) sau în cele care există organizată o reţea de servicii gospodăreşti (publice sau private)
care deservesc centralizat mai multe spitale preluând funcţiunile de spălătorie, ateliere de
întreţinere, depozite sau chiar prelucrarea primară a alimentelor, indicele de calcul pentru terenul
aferent unui spital obişnuit de reţea poate cobora şi sub 60 mp/pat.
IV.1.5. Nu se vor utiliza valorile minime ale indicilor pentru stabilirea necesarului de teren,
dacă:
a.       - în imediata vecinătate a terenului de amplasament se află o sursă de relativă
poluare (arteră de trafic intens, dotări comerciale mari şi aglomerate, unităţi de mică
producţie etc.) faţă de care este necesar a se lua măsuri de protecţie (distanţare,
spaţii plantate);
b.       - terenul disponibil prezintă denivelări pronunţate, are o formă neregulată sau un
raport al laturilor nefavorabil;
c.       - utilităţile edilitare din zonă nu asigură necesarul pentru un spital şi trebuie
completate cu surse sau staţii proprii;
d.       - reglementările urbanistice ale zonei limitează regimul de înălţime al construcţiilor;
e.       - în incintă se va amplasa un heliport;
f.         - profilul medical, sistemul de tratament (sau durata mare de spitalizare proprie
acestora) impun dezvoltarea unor spaţii mai ample de plimbare a bolnavilor în aer
liber (cazul spitalelor de recuperare, de bolnavi cronici, de neuropsihiatrie etc).
IV. 1.6. Pentru a se obţine o utilizare cât mai eficientă şi economică a terenurilor, este
recomandabil ca forma în plan a terenului destinat unui spital să fie regulată, cât mai apropiată de
un dreptunghi, cu raportul laturilor cuprins între 1/2 şi 1/1,5, aşezat cu latura mică spre artera de
circulaţie la care este adosat.
IV.2. CARACTERISTICILE GEOFIZICE ALE TERENULUI
IV.2.1. Pentru amplasarea de spitale sunt recomandate terenurile plate sau cu pantă
mică (până la 10%).
Terenurile impermeabile la suprafaţă, cele care prezintă pericol de alunecare sau de
inundare nu se vor folosi pentru amplsarea de construcţii spitaliceşti.
            IV.2.2. Date fiind cerinţele de segregare a grupelor de funcţiuni specifice spitalelor,
examinate la capitolul precedent (cap. III), care impun in cele mai multe cazuri adoptarea
soluţiilor cu demisol (subsol) funcţional, la care se adaugă şi cerinţa prevederii unui subsol tehnic
destinat distribuţiei instalaţiilor, este necesar ca terenul ales pentru amplasarea construcţiilor
spitaliceşti să aibă o stratificaţie convenabilă fundării la cea 5 - 6 m sub nivelul solului, cât mai
omogenă pe întreaga suprafaţă a acestuia.
IV.2.3. Aceleaşi raţiuni impun recomandarea ca, pe terenurile prezervate pentru spitale,
pânza de apă freatică să se afle la adâncime mai mare de 6 - 7 m.
IV.3. CONDIŢII DE MICROCLIMAT ÎN ZONA AMPLASAMENTULUI
IV.3.1. Amplasarea construcţiilor spitaliceşti se va face în zone nepoluate, protejate faţă
de concentrările de curenţi de aer, rezultate din conformarea naturală sau urbanistică a sitului în
raport cu direcţia vânturilor dominante.
IV.3.2. Se vor prefera zonele mai înălţate, însorite şi aerisite, aflate în apropierea
parcurilor sau spaţiilor verzi orăşeneşti.
IV.3.3. Sunt contraindicate amplasamentele peste care vânturile dominante ar putea
aduce emisii poluante din zone industriale, cele care au vecinătăţi neconvenabile, cu surse de
zgomot, vibraţii sau mirosuri dezagreabile (cum ar fi: arterele de trafic intens, terenuri de sport,
cazărmi, autogări, cinematografe, şcoli, pieţe alimentare, depozite de mărfuri etc.) sau vecinătăţi
stressante psihic (cimitire, crematorii, servicii de pompe funebre).
IV.3.4. Pentru a prezerva calitatea microclimatului pe toată durata de funcţionare a unităţii
spitaliceşti, amplasarea acesteia se va face în zone gata structurate din punct de vedere al
amenajărilor edilitare şi al fondului construit.
 IV.4. CONDIŢII DE AMPLASARE A SPITALELOR ÎN CADRUL LOCALITĂŢILOR
IV.4.1. Terenurile care intrunesc condiţiile favorabile amplasării de unităţi spitaliceşti
trebuie avute în vedere şi prezervate ca destinaţie încă din faza întocmirii planului urbanistic
general (PUG) al localităţii, corelat cu perspectivele de dezvoltare demografică şi urbanistică a
acesteia pe termen mediu şi lung, precum şi cu repartiţia teritorială şi structura serviciilor
medicale existente, respectiv previzionate ca necesar pentru viitor.
            IV.4.2. Pentru oraşele mari şi foarte mari (peste 150.000 de locuitori), amplasamentele
prezervate pentru construcţii spitaliceşti vor fi mai multe, distribuite echilibrat în teritoriu în funcţie
de capacităţile preconizate pentru spitalele respective, de populaţia arondată, de distanţele
convenabile de parcurs până la spital.
-            De exemplu: - se recomandă ca un spital general de mărime mijlocie (500 - 600
de paturi) să se adreseze unei populaţii de cca. 70.000 - 80.000 de locuitori,
distribuită pe o rază de maxim 1 km faţă de spital (respectiv pe un teritoriu de cea
200 ha, presupunând o densitate de cca. 400 locuitori/ha).
            IV.4.3. Pentru oraşele mijlocii şi mici se recomandă gruparea construcţiilor spitaliceşti
(chiar şi atunci când formează unităţi sanitare distincte) pe platforme special destinate sau pe
terenuri situate în zone apropiate, pentru a asigura o bună cooperare între ele la nivelul serviciilor
tehnico-medicale.
            IV.4.4. Amplasarea spitalelor se va face în zone preponderent rezidenţiale, cât mai
aproape de „zonele verzi" ale localităţii.
            La amplasarea spitalelor se va lua în considerare existenţa unei legături facile cu
principalele artere ale localităţii şi existenţa unor mijloace de transport în comun, cu staţii în
apropierea intrării în incinta spitalului.
            IV.4.5. În cazul amplasării spitalelor în afara localităţilor sau în zone periferice ale
acestora se va asigura o bună legătură cu oraşul prin cel puţin două artere de circulaţie distincte,
prevăzute cu mijloace de transport în comun.
             IV.4.6. În vecinătatea terenului destinat amplasării construcţiilor spitaliceşti vor fi
asigurate toate reţelele edilitare de distribuţie a utilităţilor necesare spitalului, dimensionate
corespunzător cel puţin la nivelul capacităţii preconizate pentru etapa iniţială, preliminând soluţiile
tehnice de extindere a acestora, corelat cu etapele de dezvoltare viitoare a spitalului avute în
vedere la stabilirea dimensiunilor terenului de amplasament.
            IV.4.7. Se recomandă ca prin PUZ şi PUD, să se asigure spaţii de parcare publice
amplasate în vecinătatea spitalelor, care să permită descongestionarea incintei spitalului de
circulaţia şi staţionarea autoturismelor vizitatorilor, aparţinătorilor şi pacienţilor ambulatori.
            IV.4.8. Amplasamentele destinate construcţiilor spitaliceşti vor evita zonele presupuse a fi
afectate în caz de calamităţi naturale, fiind necesară menţinerea integrală a funcţionalităţii
spitalelor tocmai în aceste cazuri.
            IV.4.9. Nu se vor utiliza pentru spitale terenuri ocupate în subteran de galerii edilitare sau
trasee pentru metrou, chiar dacă acestea sunt la adâncimi relativ mari.
                 OBSERVATIE: Se recomandă evitarea acelor amplasamente care, prin regulamentul
urbanistic loca, au conditionări severe privind regimul de înălţime, aliniamentele sau modalităţile
de încadrare plastic – arhitecturală în cadrul construit existent (situri istorice, protejate), întrucât
clădirile şi ansamblurile spitaliceşti trebuie să răspundă cu prioritate (de cele mai multe ori chiar
cu stricteţe) propriilor cerinţe funcţionale si tehnologice complexe, ceea ce le face mai greu
adaptabile la condiţionări de ordin extern. La cele de mai sus se adaugă şi considerente de ordin
economic, ştiut fiind că spitalele sunt de regulă servicii sociale, finanţate din fonduri publice,
subvenţii şi donaţii caritabile, problema reducerii costurilor de investiţie şi exploatare Ia strictul
necesar destinaţiei obiectivului fiind esenţială la acest gen de programe.
IV.5. CRITERII DE ORGANIZARE FUNCŢIONAL URBANISTICĂ A INCINTEI SAU
PLATFORMEI SPITALICEŞTI
            IV.5.1. Considerente generale
            IV.5.1.1. Incinta spitalicească este o prelungire în exterior a funcţiunilor proprii spitalului,
organizarea ei fiind riguros determinată de modul de organizare spaţial - funcţională preconizat
pentru clădirile principale şi anexele acestora.
            IV.5.1.2. Pentru considerente de siguranţă în funcţionare, protecţie igienico - sanitară,
intimitate a pacienţilor, incintele spitaliceşti se închid perimetral cu gard, accesele rezolvându-se
astfel încât să poată fi controlate.
            IV.5.1.3. Organizarea funcţional - urbanistică a incintelor spitaliceşti, ridică o serie de
probleme specifice:
-          sectorizarea terenului în zone funcţionale şi organizarea relaţiilor dintre acestea în
funcţie de natura activităţilor şi categoriilor de utilizatori;
-          delimitarea şi tratarea adecvată a sectoarelor ce necesită a fi protejate: cele în
care se deplasează sau sunt cazaţi bolnavii şi cele în care se desfăşoară activităţi
medicale sensibile faţă de factori externi perturbatori;
-          stabilirea şi diferenţierea traseelor de circulaţie pentru pietoni şi diverse categorii
de vehicule, amplasarea spaţiilor de parcare, a platformelor de staţionare şi
manipulare a materialelor, soluţionarea modului de deservire a diferitelor accese în
clădiri, în funcţie de specificul acestora;
-          amplasarea construcţiilor în raport de realţiile funcţionale dintre ele, dar şi
condiţionat de caracterisiticile silului;
-          stabilirea soluţiilor de echipare cu utilităţi a incintei (staţii şi centrale proprii, reţele
de distribuţie a diverşilor agenţi) în funcţie de cerinţele funcţionale şi modul de
 amplasare a clădirilor ce compun ansamblul, corelat cu rezolvările tehnice ale
reţelelor edilitare existente în zona amplasamentului (racorduri, branşamente);
-          prezervarea (dacă terenul a fost astfel dimensionat) zonelor destinate dezvoltării
(extinderii) ulterioare a funcţiunilor spitaliceşti, cu asigurarea modalităţilor de
extindere a serviciilor gospodăreşti, circulaţiilor şi reţelelor de utilităţi;
-          asigurarea condiţiilor igienico - sanitare, a celor de protecţie a mediului, izolarea şi
neutralizarea surselor de poluare pro-prii, organizarea stocării, prelucrării şi evacuării
deşeurilor.
            IV.5.2. Zonificarea terenului de amplasament al spitalelor
            IV.5.2.1. Zonificarea incintei va ţine seama de următoarele criterii:
a.       - concordanţa cu zonificările operate la interiorul clădirilor;
b.       - separarea spaţiilor (sectoarelor) în care se desfăşoară funcţiuni incompatibile
(cele cu specific medical faţă de cele tehnico - utilitare şi gospodăreşti);
c.       protejarea sectoarelor în care se deplasează şi recrează bolnavii (categoria cea
mai vulnerabilă faţă de riscuri) faţă de cele destinate altor activităţi;
d.       gruparea acceselor în clădiri şi a circulaţiilor pentru vehicule în funcţie de activităţile
deservite şi delimitarea zonelor afectate de trafic şi manipulări de materiale, faţă de
restul spaţiilor;
e.       amplasarea periferică şi grupată a sectoarelor din incintă în care au acces utilizatori
externi (pacienţi ambulatori, vizitatori, studenţi, furnizori).
            IV.5.2.2. Principalele zone ce se delimitează în cadrul incintelor spitaliceşti sunt:
-       zona publică - partea incintei cuprinsă între accesul principal în incintă şi accesele
principale în spital; in această zonă au acces cea mai mare parte a utilizatorilor
(interni şi externi) şi a vehiculelor.
                 OBSERVAŢIE: La spitalele de capacitate mare ca si la cele cu funcţiuni asociate pot
apărea două - trei zone publice, separate total sau parţial între ele (zone de acces distincte
pentru sectorul de urgente, cel de învăţământ - cercetare, pentru staţia de salvare etc). La
spitalele cu secţie de boli infecţioase se va separa zona publică destinată acesteia de zona
publică pentru restul spitalului.
-          zona de serviciu - creată prin gruparea acceselor, circulaţiilor şi platformelor
aferente clădirilor ce adăpostesc funcţiuni gospodăreşti sau tehnico - utilitare;
-          zona de recrecre pentru bolnavi (parcul spitalului) - cuprinzând spaţiile verzi şi
aleile de promenadă în aer liber rezervate pacienţilor; se va avea în vedere o relaţie
cât mai directă între aceasta şi modul de circulaţie verticală care deserveşte secţiile
de spitalizare;
-          zone de protecţie - cuprinzând spaţiile plantate de protecţie a microclimatului şi
alte zone restricţionate pentru protecţia unor funcţiuni (gospodăria de apă potabilă,
vecinătăţi ale unităţilor nucleare etc.).
            În funcţie de amplasarea spitalelor şi/sau de asocierea altor funcţiuni poate apărea
necesară delimitarea şi a altor zone, cum ar fi: zonă pentru creşterea şi întreţinerea animalelor de
cercetare, zonă pentru heliport, zonă de locuinţe pentru personalul medical etc.
            IV.5.3. Orientarea clădirilor pe teren
            IV.5.3.1. Aşezarea clădirilor pe teren va asigura ca faţadele ce corespund saloanelor de
bolnavi să fie orientate preferenţial spre sud-est, sud sau nord-vest; se va evita expunerea lor
spre nord, nord-est sau vest.
            Faţadele pe care se află ferestrele laboratoarelor, sălilor de operaţie sau ale altor încăperi
dotate cu aparatură medicală sensibilă la însorire directă, se vor orienta spre nord-vest, nord şi
nord-est.
            IV.5.3.2. Se va avea grijă ca prin poziţionarea reciprocă a clădirilor sau volumelor
construite să nu se favorizeze crearea unor curenţi locali de aer care să afecteze zonele de
circulaţie şi cazare a bolnavilor.
            Se va evita practicarea acceselor importante (cu flux mare de persoane) pe faţadele
expuse vânturilor dominante.
            IV.5.3.3. Se interzice amplasarea coşurilor de fum (de la centrala termică, crematoriu,
grup electrogen) sau a exhaustărilor de la centralele de ventilaţie în astfel de poziţii în care
emisiile poluante ar putea fi direcţionale de vânturile dominante sau curenţii locali de aer spre
faţadele spre care au ferestre încăperile sensibile ale sectoarelor medicale.
            IV.5.3.4. Fronturile de clădire cuprinzând saloane de bolnavi, săli de operaţie sau săli de
naşteri se vor orienta spre vecinătăţile imediate cele mai favorabile (parcul bolnavilor, alte spaţii
verzi, zone liniştite şi fără risc de poluare); acestea nu se vor orienta spre spaţii intens circulate,
parcaje, curţi de serviciu, fără o distanţiere suficientă şi o protecţie prin spaţii intermediare
plantate.
             IV.5.4. Distanţe între fronturi de clădiri şi cerinţe Ia compunerea ansamblurilor
volumetrice
            IV.5.4.1. Distanţele între fronturile paralele, atunci când cel puţin unul are ferestre ale
încăperilor în care sunt cazaţi bolnavi sau se desfăşoară activităţi medicale ce necesită iluminare
directă, vor fi cel puţin 50 % din înălţimea până la cornişă a frontului care umbreşte ferestrele
spaţiilor menţionate.
            IV.5.4.2. Nu se vor aşeza faţă în faţă, chiar dacă distanţele între fronturi sunt respectate,
ferestre ale spaţiilor sau funcţiunilor care prezintă incompatibilităţi (saloane de bolnavi cu
cabinete de explorări şi investigaţii, cu săli de operaţie, săli de naşteri, saloane de terapie
intensivă, săli de autopsie şi zone de eliberare cadavre).
            IV.5.4.3. Se va evita ca imediat sub ferestrele saloanelor de bolnavi sau a spaţiilor cu
funcţiuni medicale sensibile să se amplaseze terase, acoperişuri ori alte suprafeţe care pot
acumula praf sau degaja radiaţii termice datorită insolării
            IV.5.5. Distanţe faţă de limita incintei
            IV.5.5.1. Între fronturile cu ferestre ale spaţiilor de cazare şi ale funcţiunilor medicale
sensibile din punctul de vedere al condiţiilor igienico-sanitare şi străzile limitrofe cu trafic intens
sau vecinătăţi cu surse de zgomot, trepidaţii, mirosuri dezagreabile, praf etc. se vor păstra
distanţe convenabile (20 - 25 m) şi se vor prevedea ecrane de protecţie (plantaţii dese cu arbori
şi arbuşti, ziduri sau garduri pline la limita incintei).
            IV.5.5.2. Distanţa între fronturile de mai sus şi marginile laterale ale incintei, dacă
vecinătăţile sunt favorabile, nu va fi mai mică de 10 m, spre a asigura gradul de intimitate necesar
persoanelor în suferinţă şi specificul activităţilor medicale. Această distanţă se poate reduce până
la 3 m pentru faţadele cu ferestre ale clădirilor anexă tehnico-gospodăreşti sau administrative.
            IV.5.6. Regim de înălţime
            IV.5.6.1. Clădirile spitaliceşti curente nu au condiţionări proprii care să impună un anumit
regim de înălţime; excepţie fac unele funcţiuni tehnico-medicale speciale (bunkere de iradiere cu
energii înalte, vivarium) sau unele staţii şi centrale tehnice (staţia de oxigen, centrala termică) ce
trebuie amplasate în clădiri izolate pe considerente tehnologice; într-o incintă spitalicească se vor
întâlni volume construite cu înălţimi diferite rezultate din conceptul general de soluţionare spaţio-
funcţională, din particularităţile specifice tipului de spital şi datelor de temă, din adoptarea unor
decizii privind segregările de funcţiuni, zonificările, măsurile de protecţie etc.
            IV.5.6.2. Se recomandă evitarea dezvoltării pe înălţime a clădirilor spitaliceşti (chiar şi în
cazul spitalelor de capacitate mare) datorită disfuncţionalităţilor induse de dependenţa excesivă
faţă de mijloacele de transport pe verticală.
            IV.5.7. Circulaţiile interioare în incintă
            IV.5.7.1. Sistemul de circulaţii interioare ale incintei spitaliceşti se compune din:
-  alei exclusiv carosabile,
 -  alei exclusiv pietonale şi trotuare,
-  alei mixte carosabile şi pietonale.
            IV.5.7.2. Dimensionarea aleilor carosabile se face în funcţie de trafic (fluxuri), de nevoile
de staţionare, de gabaritele mijloacelor de transport utilizate.
            Lăţimea acestora nu va mai fi mai mică de:
a.       2,5 m pentru aleile carosabile utilizate ocazional, în care caz la lungimi mai mari de
25 m se vor prevedea supralărgiri pentru depăşire, iar la capete zone de întoarcere;
b.       4 m pentru aleile carosabile de trafic mic sau cele care presupun staţionări,
prevăzute la capete cu zone de întoarcere;
c.       6 m şi peste 6 m pentru aleile carosabile mai intens circulate (accese principale la
spitalele mici şi mijlocii, accese Ia zona de serviciu pentru spitalele mari, accese la
sectorul de urgenţe când acesta este dezvoltat etc).
            IV.5.7.3. Se prevăd obligatoriu trotuare pietonale, pe o parte sau pe ambele părţi, la aleile
carosabile de 6 m lăţime şi peste 6 m; se recomandă prevederea unui trotuar la aleile de 4 m
lăţime dacă conduc la intrarea de urgenţă sau la platforma pentru serviciile tehnico -
gospodăreşti; se admite circulaţia pietonilor pe aleile carosabile de      2,5 m.
            IV.5.7.4. Pentru spitalele cu capacitate mai mare de 500 paturi, precum şi pentru spitalele
mijlocii (mici) dacă sunt asociate cu dispensare policlinice sau alte funcţiuni complementare, se
recomandă separarea completă a aleilor pietonale de cele carosabile, cu deosebire în zona
accesului pentru bolnavi, separare ce se va realiza fie prin stabilirea unui traseu distinct, fie prin
prevederea unui spaţiu verde între trotuar şi carosabil.
            IV.5.7.5. Aleile pietonale destinate pentru plimbarea bolnavilor spitalizaţi, se vor soluţiona
distinct de celelalte circulaţii, la distanţă de aleile sau platformele carosabile, precum şi de zonele
în care se manipulează materiale şi echipamente, substanţe cu potenţial toxic, inflamabil sau
exploziv.
            IV.5.7.6. Parcajele se vor amplasa cât mai grupat şi cât mai aproape de accesul în
incintă.
            Se recomandă amplasarea în afara incintei spitalului a parcajelor pentru vizitatori,
studenţi, cercetători, a altor categorii de persoane care nu sunt nemijlocit implicate în activităţile
spitalului.
                 OBSERVAŢIE: La spitalele mari sau la cele amplasate pe terenuri insuficiente se
preferă soluţiile care asigură parcarea în subteran a autoturismelor personalului, cu luarea
măsurilor de protecţie cuvenite la evacuarea gazelor de eşapament.
            IV.5.8. Amplasarea reţelelor de utilităţi în incintă
            IV.5.8.1. Clădirile spitaliceşti sunt alimentate şi legate între ele printr-o serie de reţele, în
majoritate subterane, ce transportă utilităţi:
-   conducte de alimentare cu apă potabilă şi apă de incendiu;
-   conducte de canalizare cu cămine şi staţii de tratare a afluenţilor pe traseu;
-   reţele termice diversificate după temperatura şi presiunea agenţilor;
-   conducte de apă răcită;
-   reţele pentru gaze naturale;
-   reţele pentru oxigen şi aer comprimat;
-   reţele electrice de medie (înaltă) tensiune pentru alimentarea posturilor de
transformare şi reţele de distribuţie pentru curenţi de joasă tensiune;
-   reţele de telecomunicaţii.
            IV.5.8.2. La amplasarea acestor reţele se vor avea în vedere: gruparea reţelelor
asemenea şi sistematizarea traseelor pentru a afecta cât mai puţin din teren, respectarea
condiţiilor specifice de alcătuire şi pozare, respectarea reglementărilor tehnice privind vecinătatea
traseelor şi rezolvarea intersecţiilor.
            IV.5.8.3. În cazul spitalelor mari, sau a platformelor spitaliceşti comune mai multor unităţi
sanitare, se vor prevedea, pe traseele principale, galerii vizibile în care se vor monta toate
reţelele care nu prezintă incompatibilităţi de amplasare în acest sistem.
            IV.5.8.4. Reţelele pentru utilităţi nu se vor amplasa sub aleile carosabile pentru a nu bloca
circulaţia în incintă pe perioada intervenţiilor pentru reparaţii. 
[top]
 
ANEXE GENERALE 
A.I. SCHEME FUNCŢIONALE PRIVIND PRINCIPALELE COMPARTIMENTE ŞI
SECTOARE
A.II. CONDIŢII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE,
REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI
 
AII. CONDIŢII  PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE, REALIZAREA ŞI
EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI
            A.II.1. CONSIDERENTE GENERALE
            Derularea procesului de proiectare, realizarea şi execuţia construcţiilor spitaliceşti se va
face în conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexa, cu precizarea că, în acelaşi timp,
se va respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei.
            A.II.2. DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE PE FAZE Şl ETAPE CONFORM
CU REGLEMENTĂRILE LEGALE ÎN VIGOARE
            A.II.2.1. Operaţiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor
            A.II.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a
serviciilor medicale în raport cu dezvoltarea localităţilor, se va face de către organele
administraţiei locale, împreună cu Direcţiile Sanitare Judeţene, pe bază de studii şi analize
multicriteriale ale situaţiei existente în teritoriu, ale disfuncţionalităţilor evidenţiate şi ale cerinţelor
de perspectivă pe termen mediu şi lung.
            A.II.2.1.2. În planurile urbanistice generale şi zonale (PUG şi PUZ), elaborate pentru
localităţile urbane şi rurale, se vor cuprinde noile obiective spitaliceşti, rezervându-se
amplasamente care să asigure condiţii corespunzătoare acestui tip de unităţi sanitare (conform
Regulamentului general de urbanism aprobat prin HG 525/1996 şi cerinţelor de Ia Cap. IV din
prezentul Normativ). Verificarea caracteristicilor terenurilor propuse pentru amplasarea de spitale
se va face anterior cuprinderii în PUG şi PUZ, prin studii topometrice, geotehnice, de încadrare în
mediul natural şi construit existent.
            Pentru amplasamentele destinate spitalelor, precum şi pentru zonele de influenţă
adiacente, se vor face precizări speciale în Regulamentele urbanistice locale privind vecinătăţile
admise şi regimul construit al acestora, arterele de circulaţie şi mijloacele de transport în comun,
dotările tehnico - edilitare obligatorii, etc.
            A.II.2.1.3. Determinarea capacităţii, profilului şi structurii medicale a viitoarelor obiective
spitaliceşti se va face de către organismele şi specialiştii cu responsabilităţi în managementul
reţelei de asistenţă medicală prin analize şi studii prealabile privind starea de sănătate şi stnictura
populaţiei din teritoriu, recurenţa şi morbiditatea unor patologii generale sau specifice zonei,
tendinţa de evoluţie pe temien mediu şi lung a necesităţilor de asistenţă sanitară, oportunitatea
dezvoltării în cadrul noilor unităţi a unor funcţiuni medicale asociate (dispensar, sector de
învăţământ şi/sau cercetare de specialitate).
            Datele din aceste studii vor fi analizate de investitor pentru întocmirea temei cadru a
viitoarei investiţii.
            AII.2.2. Iniţierea investiţiei
            A.II.2.2.1. Iniţierea investiţiilor ce se vor finanţa din fonduri publice, definite ca la II.1.3.
alin. 2, se face pe baza „Studiului de prefezabilitate”, care determina, pe baza datelor din tema
cadru şi a condiţiilor specifice unor amplasamente date, parametrii noii unităţi spitaliceşti:
-          tema de proiectare propriu-zisă cuprinzând caracteristicile spaţio-funcţionale şi
tehnico-medicale;
-          volumul cheltuielilor estimate a fi necesare pentru realizarea obiectivului (costuri
pentru proiectare, execuţie, dotare medicală, lucrări conexe de interes public etc).
            „Studiul de prefezabilitate" se întocmeşte, în conformitate cu Normele metodologice
privind conţinutul - cadru precizate de Ordinul comun MF - MLPAT nr. 1743/69/N/1996, prin grija
ordonatorului de credite (investitor), de către persoana juridică achizitoare, prin forţe proprii sau
cu sprijinul unor consultanţi specializaţi în proiectarea construcţiilor spitaliceşti.
            „Studiul de prefezabilitate" se aprobă de către ordonatorul de credite.
            A.II.2.2.2. Pentru investiţii realizate integral din fonduri private nu este impusă elaborarea
unui Studiu de prefezabilitate. Investitorul va obţine însă avizul Ministerului Sănătăţii sau al
organismelor competente din subordinea acestuia referitor Ia principalele date de temă ale
spitalului pe care intenţionează să-l realizeze (capacitate, profil medical, structura şi organizarea
serviciilor medicale).
            A.II.2.2.3. Concomitent investitorul întreprinde demersurile şi operaţiunile necesare
stabilirii terenurilor de amplasare şi clarificării statutului juridic al deţinerii şi utilizării acestuia
(concesionare, transfer, cumpărare, eventual expropriere) dacă acestea nu sunt proprietatea
investitorului.
            A.II.2.2.4. Pentru alte terenuri decât cele prevăzute cu destinaţia spitale prin PUG şi PUZ
se vor întocmi, la iniţiativa investitorului sau a administraţiei locale, planuri urbanistice de detaliu
(PUD) prin care se vor evidenţia:
-          capabilitatea terenului şi a zonelor învecinate de a satisface condiţiile necesare
pentru amplasarea unui spital;
-          modul de integrare al noii construcţii spitaliceşti în cadrul urbanistic existent sau
preconizat, impactul acestuia asupra zonei etc.
            A.II.2.2.5. Pentru terenurile de amplasare prezervate prin PUG sau PUZ, cât şi pentru
cele studiate prin PUD, se va obţine „Certificatul de urbanism", document emis de autoritatea
administraţiei publice locale. Prin „Certificatul de urbanism" se specifică, pe lângă regimul juridic
şi economic al terenului, condiţiile tehnice de utilizare a acestuia, precum şi avizele tehnice ce
trebuie obţinute de la organismele locale responsabile cu gospodărirea resurselor din teritoriu, a
infrastructurilor şi reţelelor edilitare, cu protecţia mediului etc.
            A.II.2.2.6. În cazul în care este posibilă alegerea între mai multe amplasamente în cadrul
localităţii, aceasta se va face pe baza unor studii de amplasament cu analize comparative privind
avantajele şi dezavantajele fiecărui teren în raport de adecvarea la cerinţele temei program
propuse. în această situaţie se vor obţine certificate de urbanism pentru toate terenurile supuse
analizei.
            A.II.2.3. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti
            A.II.2.3.1. Cadrul pentru alegerea corectă a proiectantului cu competenţa tehnică şi
experienţa necesară proiectării complexe a unităţilor spitaliceşti este. pentru investiţiile publice,
licitaţia de adjudecare a proiectării, organizată conform reglementărilor legale în vigoare, stipulate
în HG 727/1993. Pentru obiective spitaliceşti de mare amploare şi importanţă naţională,
investitorii sau administraţia publică pot iniţia, în prealabil, organizarea unui concurs de
arhitectură.
            A.II.2.3.2. Pe baza temei de proiectare aprobată odată cu Studiul de prefezabilitate, a
stipulaţiilor şi recomandărilor din Certificatul de urbanism şi din avizele tehnice, proiectantul
desemnat întocmeşte „Studiul de fezabilitate", în cadrul căruia elaborează Tema de tehnologie
medicală, definitivează concepţia spaţio - funcţională şi plastic - arhitecturală a viitorului spital şi
planul general de organizare a incintei, stabileşte soluţiile tehnice pentru lucrările de construcţii şi
instalaţii în funcţie de principalele echipamente şi dotări medicale prevăzute, estimează costurile
de investiţie pe obiecte şi categorii de lucrări şi întocmeşte devizul general al obiectivului.
            A.II.2.3.3. Pentru investiţiile publice „Studiul de fezabilitate" se aprobă, potrivit prevederilor
din Legea 72/1996 a finanţelor publice, de către guvern sau ordonatorii principali de credite, în
funcţie de mărimea investiţiei şi competenţelor valorice de aprobare, fără un Studiu de fezabilitate
aprobat conform prevederilor legale nu este permisă finanţarea următoarelor faze de proiectare.
            A.II.2.3.4. „Proiectul tehnic" este următoarea fază de proiectare ce se elaborează de
acelaşi proiectant care a întocmit Studiul de fezabilitate.
            Pentru investiţiile realizate parţial sau integral din fonduri publice, reglementările legale
prevăd cuprinderea în cadrul Proiectului tehnic a documentaţiilor necesare pentru licitaţia de
adjudecare a execuţiei lucrărilor, respectiv „caiete de sarcini" şi „liste cu cantităţi de lucrări"
(conform precizărilor din Ord. comun MF - MLPAT nr. 1743/69/N/1996).
            În cazul investiţiilor de la alineatul precedent, Proiectul tehnic se aprobă de către
ordonatoail de credite, pentru încadrarea în indicatorii tehnico-economici aprobaţi la Studiul de
fezabilitate. Depăşirea acestor indicatori conduce la remiterea proiectului spre aprobare la forurile
abilitate prin Legea 72/1996.
            A.II.2.3.5. Proiectul tehnic se supune verificării în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor
de calitate a construcţiilor, conform prevederilor Legii 10/1995, în integralitatea lui (inclusiv
documentaţia tehnică ce se înaintează autorităţii administraţiei locale pentru autorizarea
construcţiei). Verificarea Proiectelor tehnice se face numai de către verificatori atestaţi, conform
Hotărârii Guvernului nr. 925/1995, în baza regulamentului de procedură aprobat.
            A.II.2.3.6. O parte a proiectului tehnic verificat, „proiectul pentru autorizaţia de construire",
însoţit de avizele tehnice (solicitate prin Certificatul de urbanism şi de dovada titlului de
proprietate sau concesionare a terenului, constituie documentaţia în baza căreia autoritatea
administraţiei publice emite Autorizaţia de construire, fără de care nu se poate începe execuţia
obiectivului.
            A.II.2.3.7. „Detaliile de execuţie", ultima fază de proiectare, se întocmesc de la caz la caz
de către proiectant sau de către antreprenorul lucrării, cu respectarea prevederilor din Proiectul
tehnic şi Caietele de sarcini.
            Elaborarea detaliilor de execuţie se poate face înainte de înce-perea lucrărilor în şantier
sau pe parcursul execuţiei acestora. Punerea lor în aplicare se va face după verificarea de către
un verificator atestat.
            A.II.3. REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII
            A.II.3.1. Execuţia investiţiilor publice se adjudecă pe bază de licitaţie publică, în condiţiile
stabilite de Ord. guv. nr. 12/1993 şi 15/1993, potrivit Regulamentului aprobat prin Hot.Guv.nr.
592/1993.
            Proiectul tehnic, verificat şi aprobat, împreună cu anexele sale (Caiete de sarcini şi Liste
cu cantităţi de lucrări) sunt parte componentă a documentaţiei de licitaţie şi servesc la întocmirea
ofertelor de către contractanţi, iar după adjudecarea executantului, la întocmirea contractelor de
execuţie ale obiectivului de investiţie.
            A.II.3.2. Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii se va face în termenul impus prin
Autorizaţia de construire, cu respectarea condiţiilor puse de emitentul Autorizaţiei privind
organizarea şantierului.
            A.II.3.3. Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor şi instalaţiilor pe faze şi categorii de
lucrări este obligatorie. Ea se efectuează de către:
-          investitor, prin agenţi de consultanţă şi diriginţi de specialitate atestaţi conform HG
925/1995;
-          proiectant, prin specialiştii săi, obligaţi să participe la verificarea în şantier a
modului cum se execută lucrările cuprinse în proiecte;
-          executant, prin personalul propriu şi responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi
conform HG 925/1995;
-          organele Inspecţiei de stat în construcţii.
            A.II.3.4. Echiparea cu aparatură tehnico-medicală şi utilajele funcţionale necesare este o
componentă de bază a funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti în raport cu cerinţele de calitate pe
care trebuie să le asigure construcţia. Condiţiile de montaj, racordurile şi alimentarea cu instalaţii
a aparaturii şi utilajelor se stabilesc, după caz, prin proiectul de tehnologie şi/sau detalii de
montaj, elaborate de proiectant, împreună cu furnizorul adjudecat prin licitaţie şi se execută, în
funcţie de stipulaţiile din contractele de livrare, sau de către furnizor, sau de către executantul
general al lucrării. Aceste lucrări trebuie să concorde cu prevederile generale ale proiectului şi să
nu diminueze calitatea cerută pentru construcţie.
            A.II.3.5. „Recepţia construcţiilor" constituie procedura de certificare a realizării lucrărilor şi
cu celelalte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei întocmită de investitor. Recepţia
construcţiilor se efectuează de către investitor (proprietar), în prezenţa proiectantului şi
executantului, în doua faze: la terminarea lucrărilor de execuţie şi la expirarea perioadei de
garanţie.
            După punerea în funcţiune a construcţiilor se derulează perioada de garantie legală,
interval în care se evidenţiază şi remediază defectele calitative ale lucrărilor de construcţii şi
instalaţii, constatate pe parcursul exploatării.
            A.II.4. EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI
            A.ll.4.1. Urmărirea în exploatare a construcţiilor se efectuează pe toată durata lor de
existenţă. Proiectantul stabileşte prin documentaţia tehnică elaborată (caiete de sarcini,
instrucţiuni tehnice de exploatare, proiecte de urmărire în timp a comportării construcţiilor,
instalaţiilor şi echipamentelor) modul adecvat de explotare a clădirilor spitaliceşti, pentru
menţinerea cerinţelor de calitate a acestora.
            A.II.4.2. Proprietarul, utilizatorul (beneficiarul de folosinţă) şi/sau administratorii spitalului
au obligaţia de a efectua la timp lucrările de întreţinere şi reparaţiile necesare, pentru a nu se
produce degradări ale construcţiilor şi instalaţiilor care să afecteze paramentrii de funcţionalitate
stabiliţi prin proiect.
            A.II.4.3. Intervenţiile la construcţii şi instalaţii, pe durata de existenţă a clădirilor
spitaliceşti, pentru reamenajări cu aparatură medicală, extinderi, se vor face pe baza unui proiect
avizat de proiectantul iniţial al obiectivului sau a unui proiect fundamentat pe concluziile unei
expertize tehnice, întocmită de un expert tehnic atestat (conform HG 925/1995).
            A.II.4.4. Cartea tehnică a construcţiei va fi păstrată pe toată durata de existentă a
acesteia, proprietarul (beneficiarul de folosinţă) având obligaţia de a o completa cu toate
documentele şi documentaţiile tehnice referitoare la diferitele constatări de defecţiuni, expertizări,
lucrări de reparaţii si intervenţii, modernizări etc, executate pe parcurs.
            La înstrăinarea construcţiei, proprietarul (beneficiarul de folosinţă) va preda cartea tehnică
noului proprietar (beneficiar).
            A.II.4.5. Orice reamenajări, modernizări, refuncţionalizări şi extinderi ale clădirilor
spitaliceşti existente, efectuate din fonduri publice, vor urma aceleaşi demersuri legale de iniţiere,
avizare - aprobare, proiectare, execuţie ca şi pentru o construcţie nouă.
            A.II.4.6. Pentru orice intervenţii la clădirile spitaliceşti existente, cu excepţiile menţionate
în Legea 50/1991, se va solicita şi obţine autorizaţia de construire, urmând aceeaşi procedură ca
pentru o construcţie nouă.
            A.II.4.7. La dezafectarea, demontarea sau demolarea construcţiilor spitaliceşti se vor
respecta prevederile Legii 10/1995 privind „postulilizarea construcţiilor".
            Demolarea construcţiilor se autorizează de administraţia publică locală conform
prevederilor Legii 50/1991 (Autorizaţia de desfiinţare).
ANEXA A.II.2.a
LISTA AVIZELOR ŞI ACORDURILOR CE TREBUIE OBŢINUTE DE INVESTITOR
(BENEFICIAR DE FOLOSINŢĂ) PE PARCURSUL ELABORĂRII PROIECTULUI
             A. - În faza de studiu a planului urbanistic de detaliu (PUD):
-          avize de principiu din partea administratorilor reţelelor publice, privind asigurarea cu
utilităţile necesare noului obiectiv (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie
termică, electrică, telefonie, gaze naturale etc.) precum şi modul de racordare (branşare) la
reţelele existente în zonă;
-          avize de principiu din partea administratorilor domeniului publice, drumurilor publice,
reţelelor de transport public etc. - după caz ;
-          avizul comisiilor de specialitate şi responsabililor legali pentru amplasamente situate în
zone protejate (istorice, arhitectural - urbanistice ete.) - după caz ;
-          alte avize solicitate de autoritatea care aprobă PUD.
B. - În faza de Studiu de prefezabilitate şi Studiu de fezabilitate (pentru investiţiile
publice) sau faza de studii preliminare (pentru investiţiile private):
-          Certificat de Urbanism;
-          avizul Direcţiei Sanitare locale sau al Ministerului Sănătăţii;
-          avizele tehnice privind asigurarea utilităţilor (daca terenul era prevăzut ca destinaţie prin
PUZ şi nu s-a mai elaborat PUD);
-          avizul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă (IPSMP);
-          avizul autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului;
-          avizul autorităţii locale privind protecţia la incendiu;
-          alte avize solicitate prin Certificatul de urbanism sau de către organele de avizare
aprobare ale investiţiilor publice.
            C. - În faza de Proiect tehnic:
-          avizul comisiei teritoriale privind protecţia la radiaţii;
-          avizul autorităţii locale pentru apărarea civila privind amenajarea de adăposturi subterane
(conf. HG 531/1992).
[top]
 
            V.1. REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE
            V.1.1.   Considerente generale
            V.1.1.1. Construcţiile destinate spitalelor trebuie să asigure satisfacerea exigenţelor
utilizatorilor pe întreaga durată de serviciu în condiţiile unei exploatări normale. De asemenea,
spitalele fiind construcţii de importanţă vitală pentru societate, ele trebuie să se menţină în stare
de funcţionare integrală în timpul cutremurelor sau ale altor calamităţi naturale. Pentru realizarea
acestor deziderate este necesar ca încărcările susceptibile de a acţiona asupra clădirii în timpul
execuţiei şi pe întreaga durată de exploatare să nu se producă nici unul din următoarele
evenimente:
a. prăbuşirea totală sau parţială a clădirii;
b. deformări de mărime inadmisibilă ale elementelor structurale care să provoace
avarierea elementelor nestructurale ale clădirii, a instalaţiilor sau a aparaturii medicale;
c. avarii ale construcţiei rezultând din accidente tehnice.
            V.1.1.2. Asigurarea unei comportări adecvate a clădirilor spitaliceşti în raport cu cerinţa de
rezistenţă şi stabilitate se va urmări în toate etapele de realizare a investiţiei (iniţiere, proiectare,
execuţie), precum şi pe parcursul exploatării acestora (analiza comportării timp).
            V.1.1.3. Spitalele vor fi proiectate şi realizate astfel încât să fie satisfăcută cerinţa de
rezistenţă şi stabilitate atât pentru terenul de amplasament şi pentru ansamblul clădirii, cât şi
pentru fiecare din părţile componente ale acesteia:
-   infrastructura de rezistenţă (fundaţii directe, fundaţii indirecte, ziduri de sprijin, pereţii şi
planşeele subsolurilor, etc);
-   suprastructura de rezistenţă (elemente şi subansambluri structurale verticale şi
orizontale);
-   elemente nestructurale (de închidere, compartimentare, învelitori pe şarpantă, tavane
suspendate etc);
-   instalaţii aferente clădirii şi elemente de susţinere ale acestora;
-   elemente de pozare fundaţii, susţinere şi fixare ale echipamentelor electromecanice şi
ale aparaturii tehnico - medicale.
            V.1.1.4. Cerinţa de „rezistenţă şi stabilitate" va fi satisfăcută, cu o probabilitate
acceptabilă, pe timpul unei durate de exploatare raţională a clădirii din punct de vedere
economic, respectiv tehnico - funcţional.
            V.1.1.5. Satisfacerea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se va asigura în toate cazurile
de solicitare a clădirii, în afară de situaţiile unor solicitări cu probabilitate de producere deosebit
de mică şi care, din acest motiv, nu au fost avute în vedere la proiectare, precum şi de cazurile în
care se produc erori umane grave în fazele de concepţie, execuţie şi utilizare ale clădirii.
            V.1.1.6. Semnificaţia termenilor utilizaţi în definirea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate"
este:
            a. Prin „încărcări susceptibile de a acţiona asupra clădirii" se înţeleg acţiunile şi efectele
unor solicitări care, pe durata de existenţă a clădirii, supun elementele de construcţie la eforturi
unitare care pot provoca deformaţii, degradări în timp sau avarii ale acestora.
            Acţiunile pot fi:
-          cu caracter permanent: încărcări gravitaţionale, sarcini utile, vibraţii etc;
-          cu caracter temporar, dar periodic: încărcări în zăpadă, presiunea vântului,
seisme;
-          cu caracter excepţional: inundaţii, explozii, incendii.
            b. Prin „prăbuşire" se înţelege una din diferitele forme de cedare a construcţiei pentru
care se definesc stările limită ultime.
            c. Prin „deformaţii de mărime inadmisibilă" se înţelege deformarea sau fisurarea clădirii
sau a unei părţi a acesteia sau care atrage anularea ipotezelor făcute pentru a determina
stabilitatea, rezistenţa mecanică sau aptitudinea de exploatare a clădirii sau a unor părţi ale
acesteia sau acelea care antrenează o reducere importantă a durabilităţii clădirii.
            d. Prin „avarii rezultând din accidente tehnice" se înţeleg distrugeri parţiale ale
elementelor sau subansamblelor construcţiei, provocate de elemente accidentale: o explozie, o
încărcare excepţională, sau o consecinţă a unei erori umane şi care ar fi putut fi evitate sau
limitate.
            V.1. 2. EXIGENŢE DE PERFORMANŢĂ CORESPUNZĂTOARE CERINŢEI DE
REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE
            Cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" îi corespund următoarele exigenţe de performanţă
pentru clădirea în ansamblu şi pentru părţile sale componente:
            V.1.2.1.       Rezistenţa
            Rezistenţa unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din eforturile
interioare într-o secţiune sau într-un element de construcţie, aşa cum acestea rezultă din
proprietăţile geometrice şi mecanice ale materialului şi terenului de fundare, inclusiv din efectul
degradării în timp a acestor proprietăţi.
            V.1.2.2.       Stabilitate
            Stabilitatea unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din:
-          deplasarea de ansamblu (de corp rigid),
-          efectele de ordinul II datorate deformabilităţii structurii în ansamblu,
-          flambajul sau valoarea unor elemente componente.
            V.1.2.3.       Ductilitate
            Ductilitatea unei clădiri presupune aptitudinea de deformare postelastică a elementelor şi
subansamblelor structurale, deformaţii specifice, rotiri fără reducerea capacităţii de rezistenţă în
cazul acţiunilor statice şi fără pierderea capacităţii de absorbţie a energiei (în cazul acţiunilor
dinamice inclusiv cele seismice).
            V.1.2.4.       Rigiditate
            Rigiditatea unei clădiri presupune:
•          limitarea deplasărilor şi deformaţiilor produse de acţiuni statice, dinamice,
seismice;
•          limitarea  fisurării, în cazul elementelor de beton, beton armat şi beton
precomprimat.
            V.1.2.5.       Durabilitate
            Durabilitatea unei clădiri se referă la:
•          satisfacerea exigenţelor de performanţă de la V.1.2.1. - V.1.2.4. pe toată durata
de exploatare a clădirii;
•          limitarea deteriorării premature a materialelor şi părţilor de construcţie datorită
proceselor fizice, chimice şi biologice.
            V.1.3. PRINCIPII ŞI METODE PENTRU VERIFICAREA SATISFACERII CERINŢEI DE
„REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE"
            V.1.3.1. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se face, în general, în
raport cu stările limită, care se definesc în conformitate cu STAS 10100/0-75 şi se împart în două
categorii:
a.   stări limită ultime (care se referă la exigenţele de performanţă şi stabilitate, rezistenţă
şi ductilitate);
b.   stări limită ale exploatării normale (care se referă la exigenţa de performanţă de
rigiditate).
            V.1.3.2. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" pe baza conceptului de
stări limită presupune stabilirea unor modele de calcul corespunzătoare care includ toţi factorii
susceptibili de a interveni. Modelele de calcul vor fi suficient de precise pentru a estima
comportarea clădirii în ansamblu şi a părţilor sale componente.
            V.1.3.3 În raport cu stările limită ultime, structurile de rezistenţă ale clădirilor se
proiectează şi se execută cu un grad de asigurare corespunzător, diferenţiat după natura
cerinţelor şi cu acceptarea producerii unor eventuale avarii locale.
            Aceste cerinţe sunt:
a.   Structura în ansamblu precum şi părţile ei componente nu trebuie să se prăbuşească
sau să sufere avarii importante în timpul execuţiei şi pe toată durata exploatării
normate.
b.   Accidentele în exploatare (explozii, etc) pot produce avarii locale, dar în nici un caz
nu trebuie să provoace degradări în lanţ, care să conducă la consecinţe
disproporţionate faţă de cauza iniţială.
c.   În timpul exploatării trebuie efectuate inspecţiile periodice care să indice lucrările de
întreţinere şi reparaţii pentru a se evita degradarea elementelor structurale produse
de acţiuni directe defavorabile sau funcţionarea defectuoasă a instalaţiilor şi
echipamentelor (protecţia împotriva coroziunii, a infiltraţiilor de lichide, etc).
            În general, avariile grave pot fi evitate cu menţinerea probabilităţii la un nivel acceptabil,
prin respectarea nivelelor de performanţă prevăzute pentru proiectare cap. V.1.5.5.
            V.1.3.4. În cazul în care metodele de calcul prevăzute în prescripţii se dovedesc a fi
insuficiente sau nu sunt aplicabile într-o anumită situaţie concretă, verificarea satisfacerii cerinţei
de „rezistenţă şi stabilitate" se poate face şi prin încercări. Desfăşurarea încercărilor şi
interpretarea rezultatelor se va face pe baza reglementărilor tehnice specifice.
            V.1.3.5. Pentru clădirile spitaliceşti, respectarea cerinţei se asigură şi prin măsuri
specifice referitoare la:
-          concepţia generală şi de detaliu a clădirii, calitatea execuţiei si executarea
lucrărilor de întreţinere necesare;
-          proprietăţile, performanţele şi utilizarea materialelor şi produselor de construcţie.
            V.1.3.6. Asigurarea durabilităţii implică măsuri de protecţie corespunzătoare la acţiunile
agenţilor fizici, chimici şi biologici din mediul înconjurător natural  şi de exploatare.
            V.1.4. FACTORI CARE INTERVIN LA VERIFICAREA SATISFACERII CERINŢEI 
ESENŢIALE PE BAZA CONCEPTULUI  DE STĂRI LIMITĂ
            Factorii care intervin la verificarea satisfacerii cerinţei pe baza conceptului de stări limită
sunt:
1.      acţiunile agenţilor mecanici,
2.      influenţele mediului natural,
3.      proprietăţile materialelor.
4.      proprietăţile terenului de fundare.
5.      geometria structurii în ansamblu şi geometria elementelor de construcţii.
6.      metodele de calcul.
            V.1.4.1. Acţiunile agenţilor mecanici
            Pentru calculul spitalelor se consideră acţiunile încărcărilor permanente şi de exploatare
(utile).
            Clasificarea şi gruparea acţiunilor, intensitatea acestora precum şi ale coeficienţilor de
siguranţă asociaţi sunt normate (STAS 10101/OA/1/2/2A1).
            Încărcările date de echipamente şi instalaţii speciale se vor evalua ţinând cont de
cerinţele furnizorilor acestora.
            V.1.4.2. Influenţa mediului natural
            Încărcările din vânt, zăpadă şi temperatura exterioară precum şi coeficienţii de siguranţă
asociaţi sunt normaţi (10101/20/21/23/23A).
            Încărcările seismice convenţionale se vor considera conform prevederilor normativului P
100 şi ale precizărilor de la V. 1.6.2.
            V.1.4.3. Proprietăţile materialelor
            V.1.4.3.1. Proprietăţile de rezistenţă şi de deformaţie ale materialelor se definesc conform
principiilor prevăzute în standardul de verificare a siguranţei construcţiilor (STAS 10101/0).
            V.1.4.3.2. Valorile caracteristice, coeficienţii de siguranţă pentru principalele materiale de
construcţii şi valorile de calcul ale rezistenţei acestora sunt prevăzute în prescripţiile referitoare la
proiectarea elementelor de construcţii (beton, oţel, zidărie, lemn).
            Pentru alte materiale de construcţii tradiţionale (sticlă, piatră, ipsos etc) valorile
caracteristice sunt prevăzute în standardele produselor respective: STAS 10107/0, STAS
10108/0/1/2, STAS 10104, STAS 856.
            Pentru materiale de construcţii care nu sunt standardizate, valorile caracteristice se vor
stabili prin agrementele tehnice eliberate de laboratoarele abilitate.
            V.1.4.4. Proprietăţile terenurilor de fundare
            V.1.4.4.1. Proprietăţile terenului de fundare se vor stabili prin cercetare geologică -
tehnică şi geotehnică în conformitate şi cu celelalte reglementări tehnice specifice.
            V.1.4.4.2. Caracteristicile fizico-mecanice ale pământurilor se stabilesc conform
prevederilor standardizate.
            V.1.4.4.3. Valorile normate şi valorile de calcul ale caracteristicilor geotehnice ale
terenurilor de fundare se stabilesc conform reglementărilor tehnice prevăzute pentru diferite tipuri
de pământuri.
            V.1.4.5. Geometria structurii în ansamblu
            V.1.4.5.1. Parametrii geometrici ai structurii în ansamblul ei şi cei ai clementelor de
structura se vor încadra în sistemul de toleranţe standardizat (clasele de precizie şi valorile
toleranţelor) în funcţie de dimensiunile respective.
            V.1.4.5.2. Elementele structurale de construcţie care trebuie să satisfacă cerinţa de
„rezistentă şi stabilitate" se vor încadra în sistemele de toleranţe prevăzute prin reglementările
specifice.
            V.1.4.5.3. Elementele care nu sunt standardizate se vor încadra în sistemul de toleranţe
prevăzut în agrementele tehnice respective.
            V.1.4.6. Metodele de calcul
            V.1.4.6.1. Pentru spitale se folosesc, de regulă, aceleaşi metode de calcul ca şi pentru
toate celelalte construcţii civile şi industriale.
            V.1.4.6.2. Pentru calculul structurilor din beton armat se va ţine seama de prevederile
reglementărilor tehnice specifice acestora.
            V.1.4.6.3. Pentru elementele de structură din beton armat, beton precomprimat, beton cu
armătura rigidă, oţel şi zidărie precum şi pentru terenul de fundare, metodele de calcul sunt
bazate pe conceptul de stare limită.
            Pentru elementele de structură din lemn, metoda de calcul este bazată pe conceptul de
rezistenţe admisibile. Pentru acestea se pot folosi şi metode bazate pe conceptul de stare limită,
în măsura în care sunt acceptate de standardele internaţionale. Pentru elementele din aceste
materiale, principiile de bază ale metodelor de calcul sunt standardizate.
            V.1.5. CRITERII, PARAMETRII Şl NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
            V.1.5.1. Pentru spitale verificarea satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate se face cu
criteriile sau parametrii de performanţă folosiţi pentru toate clădirile civile şi industriale precum şi
cu criteriile specifice din prezenta reglementare.
            V.1.5.2. Nivelurile de performanţă asociate satisfacerii cerinţei de rezistentă şi stabilitate
sunt cele corespunzătoare construcţiilor din clasa de importanţa I conform STAS 10100/0.
            V.1.5.3. Protecţia antiseismică globală a spitalelor trebuie să limiteze avariile elementelor
structurale şi nestructurale astfel ca să se asigure activitatea normala în timpul şi după
producerea unui cutremur de intensitate corespunzătoare celui avut în vedere la proiectare.
            Spitalele, din punct de vedere al protecţiei antiseismice, sunt considerate construcţii de
importanţă vitală pentru societate - clasa I de importanţă conform normativ P 100 însă alcătuite şi
dimensionate pentru intensitatea unui seism cu o perioada de revenire de 200 ani.
            V.1.5.4. Pentru pereţii interiori neportanţi se stabilesc următoarele criterii şi niveluri de
performanţă:
a.   deformaţiile normale ale planului peretelui sub încărcările de exploatare nu trebuie să
depăşească valoarea de 5 mm:
b.   deformarea instantanee normală a planului peretelui. într-un punct situat în centrul
unui element de perete, datorită rezemării unei persoane - max. 5 mm:
c.   deformaţia remanentă provocată de încărcările de exploatare nu trebuie să fie mai
mare de 10% din deformaţia instantanee normală pe planul pereţilor.
            V.1.5.5. Acceleraţia vibraţiilor clădirii sau a uneia din părţile sale componenţe sub
acţiunea încărcărilor seismice se limitează, în funcţie de frecventă, după cum urmează:
            a) acceleraţia verticală (a) în m/s2 în funcţie de frecvenţa (f)
            f = 1 -4 Hz                     a = 10-0,5
            f = 4 -8 Hz                     a = 5 x 10-3 – 10-2
              
f = 8-10 Hz                    a = 6.25 x f x 104
            b) acceleraţia verticală (a) în funcţie de frecvenţa (f), cu condiţia ca viteza unghiulară de
torsiune a clădirii să fie mai mare de 0.012 rad/s.
            f < 1 Hz                         a = 0,1
            f = 1-2 Hz                      a = 3,6 x 10-3
            f = 2-100 Hz                  a = 1,8 x f x 10-3
            V.1.5.6. Variaţia vitezei de mişcare a ascensorului nu va depăşi valorile:
            - acceleraţia       1.2 m/s2
                
- deceleraţia       9,81 m/s2
            V.1.6. REGULI DE PROIECTARE
            Prezentele instrucţiuni stabilesc prevederi de proiectare specifice construcţiilor de spitale,
completate fală de cele cuprinse în prescripţiile cu caracter general valabile pentru construcţiile
civile şi industriale.
            La proiectarea antiseismică a spitalelor se vor aplica prevederile prescripţiei „Normativ
pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social culturale, agrozootehnice şi 
industriale" - indicativ P 100, completate şi sau modificate, după caz, cu prevederile cuprinse în
prezentul normativ. Prezentele prescripţii au caracter minimal şi nu sunt limitative.
            V.1.6.1. Principii pentru proiectarea structurilor
            V.1.6.1.1. În proiectarea antiseismică bazată pe aplicarea prevederilor din prezentul
normativ se admite că, sub acţiunea cutremurelor avute în vedere la proiectare (definite prin
acceleraţiile maxime ale terenului aşa cum rezulta din harta de macrozonare din normativul P
100) construcţia poate suferi:
 a.       La elementele structurii de rezistenţă: degradări locale, limitate ca amploare, în
zone cu deformaţii postelastice asociate mecanismului de plastificare urmărit a se
realiza prin proiectare, în care accesul pentru reparaţii este facil, care nu pun în
pericol vieţi omeneşti sau valori materiale importante şi care nu pot genera întreruperi
de funcţionare;
b.       La elementele nestructurale pe care sunt fixale instalaţii şi echipamente scumpe şi
cu rol esenţial în funcţiunea spitalului: degradări locale, limitate ca amplasare,
accesibile reparaţiilor, care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori materiale
importante şi care nu pot genera întreruperi în funcţionare;
c.       La celelalte elemente nestructurale: degradări mai extinse, dar care nu pun în
pericol vieţi omeneşti sau valori materiale importante şi care nu pot genera întreruperi
de funcţionare.
            V.1.6.1.2. Legăturile dintre structura clădirii şi elementele nestructurale sau instalaţiile şi
echipamentele esenţiale pentru funcţionarea spitalului, trebuie să fie capabile să preia fără
degradări eforturile generate de deformaţiile clădirii induse de acţiunea seismică.
            V.1.6.1.3. Infrastructura şi fundaţiile spitalelor se vor asigura fără avarii semnificative
pentru capacitatea maximă a suprastructurii.
            V.1.6.1.4. Pentru orice tip de structură şi pentru zona de amplasament deformaţiile
maxime relative de nivel - „rmax", provocate de acţiunea seismică, vor fi cel mult:

                              conform normativului P 100.

             V.1.6.2. Calculul de ansamblu al structurilor la acţiunea seismică
            V.1.6.2.1. Calculul antiseismic se va face în conformitate cu normativul P 100 cu
precizarea că la stabilirea încărcărilor seismice pentru calculul de ansamblu al structurii spitalelor,
coeficientul de importanţă se va considera α = 1,75.
            V.1.6.2.2. Se recomandă ca structurile de rezistenţă ale construcţiilor de spital cu mai
mult de 2 niveluri şi amplasate în zona seismelor de calcul A-B să fie calculate prin cel puţin una
dintre metodele de calcul de complexitate superioară prezentate în Normativul P 100.
            V.1.6.3. Alcătuirea de detaliu a structurilor de rezistenţă
            V.6.3.1. Infrastructura
            V.1.6.3.1.1. Infrastructura construcţiilor pentru spitale, care include fundaţiile şi subsolul,
va constitui un sistem spaţial capabil să transmită la teren încărcările verticale şi orizontale de
calcul, în limitele eforturilor unitare de calcul ale terenului şi ale deformaţiilor compatibile cu
condiţiile de exploatare normală a clădirilor.
            Infrastructura se va concepe ca o cutie rigidă alcătuită din fundaţii, pereţii subsolului,
placa pardoselii subsolului şi planşeului peste subsol. Infrastructura rigidă se recomandă şi la
clădirile cu subsol cu regim mic şi mediu de înălţime, în general pentru toate tipurile de clădiri cu
subsol. Se prevede obligatoriu în cazul terenurilor slabe, sensibile la umezire sau contractile şi în
zonele seismice A-C.
            V.1.6.3.1.2. Proiectarea infrastructurilor pentru spitale se va face numai pe baza unui
studiu geotehnic întocmit de o unitate de specialitate atestată. Se va evita amplasarea spitalelor
în zone cu teren instabil (maluri, râpe, teren mlăştinos, nisipuri lichefiabile, teren inundabil, teren
cu tasări mari).
            V.1.6.3.1.3. În cazul terenurilor dificile, în faza de proiectare, se vor lua măsuri necesare,
după caz, pentru:
-          stabilizare, consolidare, epuismente, terasamente;
-          aducerea caracteristicilor de rezistenţă şi deformabilitate ale terenului la nivelul
cerinţelor (compactare, vibrare, silicatizare, etc);
-          drenare, colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă sau pluviale.
             V.1.6.3.1.4. Fundaţiile vor trebui proiectate şi executate astfel încât să respecte
următoarele exigenţe:
-          Fundarea se va face pe straturi de teren compacte şi omogene; de regulă
caracteristicile terenului Ia nivelul de fundare vor fi uniforme pe toată suprafaţa
clădirii. În cazul în care amplasamentul prezintă discontinuităţi de structură a solului,
construcţia va fi plasată integral pe una din părţile omogene.
-          Se va asigura trasmiterea cât mai uniformă a încărcărilor la teren.
-          Nu se va depăşi capacitatea portantă a terenului în nici o zonă a fundaţiei.
-          Adâncimea de fundare să fie cel puţin adâncimea limită de îngheţ.
-          Se va asigura protecţia armăturii şi betonului contra factorilor agresivi din sol.
            V.1.6.3.1.5. Pentru infrastructură se recomandă următoarele materiale şi soluţii
constructive;
-          Fundaţiile vor fi prevăzute din beton simplu şi/sau beton armat sau alte materiale
atunci când sunt impuse prin cerinţe deosebite.
-          Pentru construcţiile etajate, dimensionarea elementelor infrastructurii la acţiunea
seismică de calcul va fi făcută astfel încât starea limită de rezistenţă a acestora şi a
terenului să nu poată fi atinsă înainte de atingerea stării limită de rezistenţă a
structurii.
-          Pentru clădirile cu structura în cadre şi cu subsol se vor prevedea fundaţii continue
sub pereţii subsolului, stâlpii fiind plasaţi la intersecţia pereţilor cel puţin în 50 % din
rigiditatea şi rezistenţa pereţilor de subsol).
-          Pentru structurile în cadre fără subsol, toate fundaţiile stâlpilor vor fi legate printr-o
reţea bidirecţională de grinzi de fundaţie. Reţeaua de grinzi de fundaţie poate fi
redusă la     50 % din numărul stâlpilor în cazul construcţiilor amplasate în zonele de
intensitate seismică D-F sau în cazul construcţiilor fundate pe teren foarte bun (teren
stâncos, pietrişuri compacte, etc.): în aceste cazuri este obligatorie prevederea
grinzilor de fundaţie (socluri armate) pe conturul clădirii şi realizarea la nivelul
pardoselii parterului a unei placi din beton armat legată cu stâlpii.
-          Subsolul rigid va fi alcătuit din pereţi de beton armat pe contur şi în interior, pentru
rigidizare şi compartimentare. Pereţii subsolului se vor dispune obligatoriu în
prelungirea diafragmelor suprastructurii.
-          Infrastructura rigidă va rezema obligatoriu pe fundaţii continue sau pe radier.
-          Pentru clădiri până la 3 niveluri (P+2) cu structura în cadre, amplasate în zone
seismice D-F, şi care au teren de fundare foarte bun, se admit subsoluri cu pereţi
numai pe contur şi în interior cu stâlpi.
-          În cazul în care construcţiile sunt amplasate pe terenuri dificile de fundare se vor
respecta, după caz, prevederile de alcătuire generală şi detaliere constructivă din
normativele P7, P70 sau C 160 (piloţi – în cazul fundaţiilor indirecte).
-          Pentru situaţiile în care sunt necesare lucrări de îmbunătăţire a terenului, acestea
vor fi realizate numai pe baza unui proiect verificat conform prevederilor HGR
731/1991. Prin proiect se va justifica alegerea soluţiei de fundare (consolidare a
terenului sau fundare indirectă).
            V.1.6.3.2. Stâlpi
            V.1.6.3.2.1. Stâlpii trebuie proiectaţi astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările
fundamentale şi speciale:
-          să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistentă, stabilitate, rigiditate şi
ductibilitate:
-          să fie capabil să preia eforturi suplimentare care apar ca urmare a cedării unui
element structural (altor elemente structurale) situat în vecinătate:
 -          să fie astfel concepuţi încât în cazul depăşirii accidentale a caracteristicilor de
rezistenţă ale unuia din ei, sa transmită elementelor structurale învecinate eforturi
suplimentare care apar:
-          să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi a acesteia în cazul cedării
accidentale a unui stâlp:
-          deformaţiile lor să fie limitate pentru a nu se produce distrugerea sau avarierea
semnificativa a elementelor nestructurale şi/sau a echipamentelor si instalaţiilor
adiacente.
            V.1.6.3.2.2. La dimensionare se vor avea în vedere şi următoarele condiţii:
-          asigurarea unei rigidităţi suficiente pentru satisfacerea prevederilor care limitează
deformaţiile provocate de seisme:
-          limitarea la valori corespunzătoare a eforturilor axiale de compresiune, pentru
asigurarea unui răspuns ductil al stâlpului solicitat de încărcări seismice:
-          protecţia stâlpilor împotriva inducerii în ei de către acţiuni seismice de intensitate
ridicată a unor deformaţii mari în domeniul postelastic, prin dirijarea producerii
articulaţiilor plastice cu prioritate în grinzi şi în secţiunile de la baza pereţilor
structurali.
            V.1.6.3.3.3. Grinzi
            Grinzile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările
fundamentale şi speciale:
-          sa fie înzestrate cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi
duclibilitate.
-          să fie apte să preia eforturile suplimentare generale de o eventuală cedare a altor
elemente structurale (grinzi, zone de placă, etc.) situate în vecinătate.
-          să  fie capabile să transmită elementelor structurale învecinate eforturile
suplimentare care apar în caz de depăşire accidentală a caracteristicilor de rezistenţă
pentru una din ele.
-          să constituie elemente structurale în care se produc cu prioritate plastificări,
înainte ca acestea să ia naştere în elemente verticale pe care reazemă, în cazul
apariţiei unor eforturi mari din cutremur şi să se plastifice înaintea elementelor
verticale adiacente pe măsură ce eforturile se măresc.
-          să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea în cazul
cedării accidentale a unei grinzi.
            Deformaţiile grinzilor vor fi limitate la valori acceptabile pentru a nu se produce
distrugerea sau avarierea semnificativă a elementelor nestructurale şi sau a echipamentelor şi
instalaţiilor adiacente. Grinzile vor fi înzestrate cu capacităţi corespunzătoare de ductilitate.
            V.1.6.3.4. Pereţi structurali
            V.1.6.3.4.1. Pereţii structurali trebuie proiectaţi astfel încât sub acţiunea încărcărilor din
grupările fundamentale şi speciale:
-          să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi
ductibilitate.
-          să fie apţi să preia în condiţii favorabile, întreaga încărcare seismică orizontală
care acţionează asupra structurii sau a unei părţi semnificative din ea, inclusiv
eforturile suplimentare generate de torsiunea de ansamblu a clădirii.
-          să asigure întregului ansamblu structural caracteristici de rigiditate suficiente
pentru satisfacerea condiţiilor de deformabilitale impuse.
-          să poată prelua eforturile suplimentare care apar ca urmare a cedării altor
elemente structurale situate în vecinătatea lor.
-          să nu se producă avarierea gravă sau prăbuşirea clădirii, respectiv a unei părţi
importante din ea, în cazul cedării accidentale a unui perete structural.
            V.1.6.3.4.2. La dimensionarea pereţilor structurali se va ţine seama de următoarele
condiţii:
-            numărul pereţilor, forma şi dimensiunile secţiunilor transversale ale acestora,
precum si poziţiile lor in plan vor asigura:
-             caracteristici de rigiditate cu valori apropiate pe cele două direcţii principale ale
ansamblului structural:
-             limitarea imensităţii eforturilor unitare axiale, normale şi de lunecare, pentru a
obţine un răspuns seismic ductil al peretelui in cauza şi. respectiv, pentru a micşora
probabilitatea cedărilor casante provocate de acţiunea forţei tăietoare; realizarea
unei rigidităţi corespunzătoare a ansamblului structural la torsiunea generală, prin
dispunerea de pereţi structurali pe contur sau în colţuri;
-             evitarea producerii fenomenului de pierdere a stabilităţii laterale; (voalare)
-             producerile de deformaţii plastice sub acţiunea încărcărilor seismice de mare
intensitate va fi dirijată în zone ale pereţilor prestabilite prin proiect, în acord cu
mecanismele structurale de plastificare dorite (de regulă, în grinzile de cuplare a
montanţilor diafragmelor cu goluri şi în secţiunile de Ia baza pereţilor la primul nivel
deformabil al structurii);
-             în cazul pereţilor de zidărie, va fi evitată producerea de striviri locale ale
acestora din interacţiunea lor cu stâlpii şi grinzile adiacente.
            V.1.6.3.5. Plăci
            Plăcile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale
specifice:
-          să posede caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi
ductibilitate, atât faţă de încărcările orizontale; în legătură cu încărcările orizontale, şi
în primul rând cu cele seismice, se face precizarea că plăcile, împreună cu grinzile şi
centurile, trebuie să constituie elemente de mare rigiditate în planul lor, cu rol
determinant în mobilizarea celorlalte elemente structurale (pereţi şi stâlpi) la
preluarea acestor încărcări şi la redistribuirea eforturilor între elementele verticale
suprasolicitate şi cele mai puţin încărcate;
-          să transmită în condiţii avantajoase, încărcările verticale şi orizontale la
elementele structurale pe care reazemă (grinzi, stâlpi şi pereţi structurali);
-          să poată prelua eforturile suplimentare generate de cedarea unui element
structural adiacent;
-          să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea, în cazul
cedării accidentale a unei zone de placă;
            Dimensionarea şi modul de alcătuire al plăcilor structurale vor avea în vedere asigurarea
nivelelor normate de protecţie fonică şi, după caz, protecţia termică a spaţiilor pe care le
delimitează.
ANEXA V.1.(A)  
DOCUMENTE CONEXE
STAS 10101/0A             Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor pentru construcţii
civile şi industriale.
STAS 10101/2               Acţiuni în construcţii, încărcări datorate procesului de exploatare.
STAS 10101/2A1           Acţiuni în construcţii, încărcări tehnologice din exploatare pentru
construcţii civile, industriale şi agrozootehnice.
STAS 10101/20             Acţiuni în construcţii, încărcări date de vânt.
STAS 10101/21             Acţiuni în construcţii. Acţiuni date de zăpadă
STAS 10101/23             Acţiuni în construcţii, încărcări date de temperatura exterioară.
STAS 10101/23A           Acţiuni în construcţii, încărcări date de temperaturi exterioare în
construcţii civile şi industriale.
STAS 10101/0               Principii generale de verificare a siguranţei construcţiilor.
STAS 10107/0               Construcţii civile şi industriale, alcătuirea elementelor structurale de
beton, beton armat şi beton precomprimat.
STAS 10108/0,1,2          Construcţii civile, industriale si agricole.Construcţii din otel.
STAS 10109/1               Lucrări de zidărie. Calculul şi alcătuirea elementelor.
STAS 10104                  Construcţii din zidărie. Prevederi fundamentale pentru calculul
elementelor structurale.
STAS 856                     Construcţii de lemn. Prescripţii pentru proiectare.
STAS 1242/1                 Teren de fundare. Principii generale de cercetare.
STAS 1243                    Teren de fundare. Clasificarea si identificarea pământurilor.
STAS 3300/1                 Teren de fundare. Principii generale de calcul.
STAS 3300/2                 Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.
STAS 8600                    Construcţii civile, industriale şi agrozootehnice Sistem de toleranţe.
P 100                            Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe,
social - culturale, agrozootehnice şi industriale.
P 2                               Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor din zidărie.
P 85                             Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea construcţiilor cu structură din
diafragme de beton.
            V.2. SIGURANŢA ÎN EXPLOATARE
            Cerinţa de siguranţă în exploatare implică la protecţia utilizatorilor clădirilor spitaliceşti
împotriva riscului de accidentare în timpul exploatării clădirii precum şi în timpul utilizării spaţiului
imediat înconjurător, respectiv:
A.   Siguranţa cu privire la circulaţia pedestră.
B.   Siguranţa cu privire la circulaţia cu mijloace de transport mecanizate
C.   Siguranţa cu privire la riscuri provenite din instalaţii.
D.   Siguranţa cu privire la lucrările de întreţinere
E.   Securitate cu privire la intruziuni şi efracţii
            Zonele avute în vedere:
-          spaţiul public din imediata vecinătate a incintei, inclusiv accesele în incintă (pentru
cerinţa A;C;E).
-          incinta clădirii, inclusiv zonele de acces în clădire (pentru cerinţa A;C;E).
-          spaţiul interior al clădirii (pentru cerinţa A;B;C;D;E).
                 OBSERVAŢIE:
                 La proiectarea spitalelor din punct de vedere al cerinţei de ,,siguranţa în exploatare " se
va ţine cont .şi de prevederile cuprinse în ,Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct
de vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare ".
            V.2.(A). SIGURANŢA CU PRIVIRE LA CIRCULAŢIA PEDESTRĂ
            - implică Ia protecţia utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul desfăşurării
activităţii, sau deplasării pedestre atât în interiorul clădirii (pe orizontală şi verticală) cât şi în
exteriorul clădirii (spaţiul public din imediata vecinătate şi incinta clădirii).
            CRITERII, PARAMETRI ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
            V.2.(A).1. Siguranţa cu privire la circulaţia exterioară clădirii
            V.2.(A).1.1. Circulaţia în cadrul incintei
            a. circulaţia carosabilă se va rezolva separat de cea pietonală.
            b. în cazul incintelor spitaliceşti mari, sau a celor cu organizarea pavilionară, carosabilele
de acces la intrarea principală, la parcaje şi la intrarea serviciului de urgenţă, vor fi prevăzute cu
trotuare (pavate, înălţate faţa de carosabil, având bordura teşită).
            c. pentru accesul de urgenţă (cazul spitalelor cu sector de urgenţă important) se va
prevedea alee carosabilă distinctă (inclusiv pietonală) cât mai scurtă şi liberă de orice obstacol.
            d. denivelările de pe traseele de circulaţii (carosabilă şi pietonală) mai mari de 2.5 cm, vor
fi preluate prin pante de max.8%.
            e. locurile periculoase din punct de vedere al circulaţiei, vor fi asigurate împotriva
accidentării şi vor fi semnalizate vizibil.
            f. pe traseele de circulaţie din jurul clădirilor, la ieşirea din clădire, în zonele cu potenţial
de accidentare, precum şi la punctele de alimentare cu apă vor fi prevăzute instalaţii de iluminate.
            V.2.(A).1.2. Condiţii de parcare
            a. parcajele pentru personalul spitalului se vor rezolva fie suprateran (amplasate grupat în
zona de intrare în incintă), fie subteran (în cazul în care spitalul nu permite altă rezolvare) astfel
amenajate încât să nu afecteze circulaţia pietonală.
                 OBSERVAŢIE:
                 Se recomandă ca zona de parcare pentru autoturismele vizitatorilor, studenţilor,
aparţinătorilor,etc., să fie organizată în afara incintei.
            V.2.(A).2. Siguranţa cu privire la accese
            V.2.(A).2.1. Criterii de rezolvare şi diferenţiere
            V.2.(A).2.1.1. Accesele în incintă vor fi strict limitate ca număr şi cu posibilitate de control,
în vederea asigurării condiţiilor speciale de igienă, intimitate şi linişte, corespunzătoare
specificului spitalicesc.
                 OBSERVAŢIE:
            1. Se recomandă închiderea perimetrală a incintei şi practicarea unui acces unic
controlat.
                 2. În cazul incintelor spitaliceşti mari .sau a celor care găzduiesc mai multe unităţi
sanitare, administrate distinct (2-3 .spitale autonome, sau spital + policlinica, sau spitale cu
importante activităţi de învăţământ si/sau cercetare), se pot practica unul sau două accese
suplimentare, funcţie de situaţia concretă.
                 3. În cazul spitalelor cu sector important de urgenţe medicale, se va asigura un acces
distinct pentru autosalvări, cât mai aproape de accesul corespunzător din clădire.
                 Dacă se utilizează transportul cu helicopterul se va prevedea o pistă de aterizare nu
departe de accesul respectiv în clădire, legată de acesta prin alee carosabilă + pietonală.
            V.2.(A).2.1.2 Accesele în clădire se vor diferenţia în funcţie de următoarele criterii de:
            a. igienă şi asepsie
•          accese curate (internare bolnavi, sector urgenţă)
•          accese neutre (personal medical, pacienţi ambulatori, vizitatori, aparţinători,
studenţi, cercetători, aprovizionare farmacie, aparatură medicală)
•          accese murdare (aprovizionare cu alimente, prosectură, staţii şi centrale termice,
ateliere şi depozite gospodăreşti, platformă deşeuri)
            b. tipul de intervenţie medicală
•          acces consultaţii
•          acces internări
•          acces urgenţe (asigurat cu spaţiu de intrare acoperit şi închis lateral parţial - pentru
descărcare ambulante)
            c. categoriile de utilizatori
            •    accese persoane      - bolnavi
 -  personal medical şi paramedical
-  studenţi, cercetări
-  vizitatori, aparţinători
            •  accese produse          - produse farmaceutice şi de uz medical
- alimente
- echipamente şi materiale de întreţinere
- combustibili
- deşeuri
 
            • accese speciale          - cadavre
- animale pentru cercetare
- substanţe radioactive
- butelii de oxigen şi fluide medicinale
            d. profilul medical
•   acces secţii pentru adulţi
•   acces pediatrie
•   acces maternitate
•   acces bolnavi contagioşi
            Este obligatoriu ca accesele diferenţiate funcţie de profilul medical să fie distincte între
ele.
                 OBSERVAŢIE:
            1. Numărul de accese în clădire si modul de cuplare a acestora este dependent de
mărimea şi profilul spitalului, de structura medicală şi organizarea pe sectoare a acestuia, de
compatibilitatea dintre fluxuri, de soluţia arhitectural-funcţională adoptată (monobloc, pavilionar,
ansamblu de clădiri articulate, dezvoltare pe mai multe sau mai puţine niveluri etc.) precum si
particularităţile amplasamentului.
                 2. Este necesar a se analiza şi a se stabili echilibrul just între necesitatea diferenţierii
funcţionale a acceselor si necesitatea evitării intrărilor necontrolate în spital.
            V.2.(A).2.2. Condiţii de conformare
a.       accesul unic în incintă va avea porţi distincte pentru pietoni şi autovehicule.
b.       dimensionarea acceselor în clădiri se va face ţinându-se cont atât de necesităţile
procesului medical cât şi de cele privind evacuarea în caz de incendiu, alegându-se
ca soluţie cea mai severă.
c.       accesele în clădire pentru bolnavii ce nu se pot deplasa singuri se vor rezolva cu uşi
în două canate, fără praguri având lăţimea liberă:
l = min. 1,10 m (targa, cărucior)
l = min. 1,40 m (brancardă cu aparatură ataşată)
d.       podestele de intrare în clădiri vor avea dimensiunea:
            - min. 1,50 x 1,50 m (pentru relaţii complete cărucior handicapat)
e.       accesul pe podestul de intrare se va asigura inclusiv prin intermediul unei rampe cu:
            l = min. 1,20 m liber
            - panta - max. 8 %
f.         accesul la urgenţă, carosabilul pentru autosalvări va fi rezolvat încât să fie adus la
cota pardoselii interioare (denivelările vor fi preluate prin pante de max. 8 %).
g.       accesele în holuri şi săli de aşteptare vor fi prevăzute cu Windfanguri.
h.       accesele pentru servicii tehnice şi aprovizionare se vor dimensiona de la caz la caz,
funcţie de cerinţele tehnologice.
            V.2.(A).3. Siguranţa în timpul deplasării si activităţilor curente la interiorul clădirilor
            V.2.(A).3.1. Măsuri de siguranţă generală
            Pentru siguranţa pacienţilor spitalului, persoane cu capacităţile fizice diminuate de boală
se vor asigura, prin conceptul de organizare funcţională generală, următoarele cerinţe:
a.      se va evita interferarea principalelor trasee de circulaţie (inclusiv a holurilor de
aşteptare) utilizate de bolnavii spitalizaţi cu acele fluxuri de persoane şi materiale
care prin specificul lor funcţional pot crea situaţii de risc, cum ar fi:
-          fluxurile de mare viteză proprii serviciului de urgenţă sau legăturii acestuia cu
blocul operator central (în cazurile când serviciul de urgenţă nu are săli de operaţie
proprii)
-          fluxurile relativ aglomerate proprii sectorului de învăţământ (amfiteatre, săli de
cursuri) sau sectorului de consultaţii pentru pacienţi (ambulatori)
-          fluxurile de aprovizionare, cele cu manipulări importante de materiale sau cu
densitate mare de mijloace de transport pe roţi (cărucioare, tărgi)
             OBSERVAŢIE:
                 Cerinţele de mut sus devin cu atât mai stricte cu cât categoria de pacienţi este mai
sensibilă privind expunerea la factori de risc (din categoria celor de mai sus), cum ar fi: copii
bolnavi, adulţi grav bolnavi din sediile de terapie intensivă, gravide, arşi sau mari traumatizaţi în
accidente. Pentru aceştia se va asigura, pe cât posibil, comasarea funcţiunilor de diagnostic -
tratament adresate lor, în imediata apropiere a secţiei de paturi, pentru a nu mai fi necesară
deplasarea pe circulaţiile comune ale spitalului.
b.      se interzice ca circulaţiile comune, pe care se deplasează în mod curent pacienţii,
să traverseze servicii sau compartimente în care activităţile specifice presupun
degajări de noxe, manipulări de substanţe nocive, risc de infectare sau iradiere. Astfel
de servicii sunt laboratoarele clinice, prosectura şi laboratorul de anatomie
patologică, unităţile nucleare cu surse închise sau deschise, secţiile de bolnavi
infecţioşi, compartimentele în care este necesară menţinerea unor condiţii stricte de
igienă, asepsie, sterilitate, cum ar fi: blocul operator, blocul de naşteri, farmacie,
secţiile de terapie intensivă, arşi, nou-născuţi, pediatrie.
c.      sistemul general de circulaţii orizontale (coridoare, holuri) trebuie să fie cât mai
compact pentru scurtarea distanţelor de parcurs ale bolnavilor şi personalului de
îngrijire, trebuie să faciliteze o orientare uşoară la interiorul clădirii şi trebuie să
asigure condiţii de deplasare favorabile şi sigure atât pentru persoane pe picioare cât
şi pentru cele ce se deplasează cu diferite mijloace de transport pe roţi -cărucioare,
tărgi, paturi
-          traseele trebuie să fie drepte, fără accidente volumetrice pe parcurs (îngustări,
decroşuri, cotituri bruşte si intersecţii fără vizibilitate, praguri sau denivelări)
-          traseele de circulaţie vor fi marcate cu semnale grafice vizibile indicând direcţiile
de parcurs spre diferitele compartimente şi localizarea acestora.
d.      sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va asigura
accesul operativ al forţelor de intervenţie în caz de incendiu, precum şi evacuarea
utilizatorilor în condiţii de siguranţă.
             V.2.(A).3.2. Dimensionarea căilor de circulaţie
            Căile de circulaţie în încăperile în care se desfăşoară diverse activităţi se dimensionează
în funcţie de necesităţile funcţionale, de prescripţii tehnologice privind aparatura şi
echipamentele, de tipul şi gabaritele mijloacelor de transport, de modul de mobilare, de numărul
şi categoriile de utilizatori.
            V.2.(A).3.2.1. Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în salonul de bolnavi va asigura:
accesul cu targa până la patul bolnavului (paralel cu acesta) deplasarea cu scaunul pe rotile
(pentru minim unul din paturi), manevrarea şi scoaterea din salon a patului (cu roţi şi fără roţi).
 a.     paturile se vor dispune perpedincular pe peretele la care se adosează şi vor fi libere
pe ambele laturi pentru a permite manevrarea bolnavului de către personalul de
îngrijire.
b.     distanţa liberă între două paturi paralele va fi:
•          min. 0,70 m - în saloane obişnuite pentru adulţi (acces cu targa).
•          min. 0,90 m - în saloane pentru bolnavii ce se deplasează cu scaunul rulant.
•          min. 1,20 m - în saloane de terapie intensivă (acces la aparatura medicală).
c.    distanţa liberă între capul patului şi perete (aşezarea paturilor pe un front) va fi:
•        min. 1,20 m - paturi obişnuite
•        min. 1,35 m - paturi rulante
     distanţa liberă între capetele paturilor (aşezarea paturilor pe două fronturi) va fi:
•        min. 1,40 m - paturi obişnuite
•        min. 1,50 m - paturi rulante
            V.2.(A).3.2.2. Lăţimea liberă a spaţiilor de circulaţie în toate încăperile în care au acces
pacienţii va fi asigurată corespunzător situaţiei concrete, astfel:
a.  pentru pacienţi în scaun rulant
•   min. 0,90 m - deplasare în linie dreaptă
•   min. 1,00 m - întoarcere în unghi drept
•   min. 1,50 m - spaţiu pentru manevră
            b. pentru pacienţi pe târnă
•   min. 0,70 m - deplasare în linie dreaptă
•   min. 1,80 m - întoarcere în unghi drept
•   min. 2,20 m - spaţiu pentru manevră
            V.2.(A).3.2.3. Lăţimea coridoarelor se va stabili în funcţie de destinaţia acestora, respectiv
funcţie de categoria utilizatorilor, fluxurile de persoane şi materiale, mijloace de transport, modul
de soluţionare a zonelor de staţionare şi aşteptare, determinant fiind criteriul cel mai sever.
a.       lăţimea liberă a coridoarelor principale în unităţile de îngrijire diagnostic şi tratament
va fi:
•   min. 2,20 m - transport targa
•   min. 2,40 m - transport pat cu rotile
b.      lăţimea liberă a coridoarelor cu zone de aşteptare de-a lungul pereţilor va fi:
•   min. 2,40 m - aşteptare pe o latură
•   min. 3,50 m - aşteptare pe două laturi
            - lăţimea liberă a coridoarelor ce constituie şi căi de evacuare va fi stabilită şi funcţie de
prevederile normativului de protecţie contra incendiilor.
                 OBSERVAŢIE:
            1. Se recomandă ca zonele de aşteptare pentru pacienţi să fie soluţionate în buzunare
laterale traseului de circulaţie propriu-zisă, pe cât posibil luminate natural, asigurându-se astfel şi
iluminarea coridorului.
                 2. Zonele de aşteptare pentru bolnavii grav se vor amplasa în spatii închise faţă de
coridor şi faţă de celelalte zone de aşteptare.
            V.2.(A).3.2.4. Înălţimea liberă a încăperilor va fi stabilită funcţie de cubajul de aer necesar,
condiţionările tehnologice (gabarite, aparatură, trasee, instalaţii) precum şi asigurarea iluminatului
natural în profunzimea încăperilor, dar:
-  min. 2,40 m - pe căile de circulaţie principale;
-  min. 2,80 m - în saloanele de bolnavi şi toate celelalte spaţii în care se desfăşoară
activităţi medicale.
            V.2.(A).3.2.5. Gabaritele uşilor se stabilesc în funcţie de destinaţia încăperii respectiv
funcţie de categoriile de utilizatori, gabaritele aparaturii, utilajelor şi mobilierului, tipul mijloacelor
de transport, precum şi funcţie de poziţia uşii în sistemul căilor de evacuare.
            a.         înălţimea liberă a uşilor curente va fi:
•          min. 2,04 m
            b.         lăţimea liberă a uşilor va fi:
•          min. 1,05 m - la saloane bolnavi;
•          min. 1,40 m - la săli operaţii şi trasee pe care se deplasează bolnavi pe targa;
•          min. 0,90 m - la spaţiile de diagnostic - tratament;
•          min. 0,70 m - la grupuri sanitare pentru pacienţi valizi;
•          min. 0,80 m - la grupuri sanitare pentru persoane handicapate.
            c.         pe căile de evacuare, dimensiunile uşilor se vor stabili       conform normativului de
protecţie contra incendiilor.
            V.2.(A).3.3. Modul de soluţionare a elementelor de construcţie şi   dotare fixă pe căile de
circulaţie
            V.2.(A).3.3.1. Condiţii de rezolvare a uşilor
a.       pe traseele de circulaţie ale pacienţilor uşile vor fi vizibile, având înscrisuri privind
destinaţia încăperilor, vor avea sisteme de acţionare simple, fără risc de blocare şi nu
vor avea praguri;
b.       prin modul de amplasare sau sensul de deschidere, uşile nu vor limita sau
împiedica circulaţia, nu vor lovi persoanele care circulă sau îşi desfăşoară activitatea,
nu se vor ciocni între ele la deschiderea consecutivă.
c.       uşile batante precum şi uşile amplasate transversal pe traseele de circulaţie vor
avea geam la înălţimea corespunzătoare ochilor.
                 OBSERVAŢIE
            Nu se recomandă uşi cu geam pe toată înălţimea pe traseele de circulaţie a pacienţilor pe
targă sau în scaun rulant. În cazul în care se utilizează astfel de uşi, partea inferioară a acestora
se va proteja cu bare sau grile.
d.       uşile amplasate pe căile de evacuare şi adiacent acestora sau cele care închid
spaţii cu pericol de incendiu sau explozie vor respecta prevederile din normativul de
protecţie contra incendiului.
e.       uşile care închid încăperi în care se utilizează surse de radiaţii se vor ecrana
corespunzător şi vor purta marcaje sau semnalizări de atenţionare (conform cu
prevederile „Normativului republican de lucru cu radiaţii nucleare").
f.         uşile care închid spaţii în care se lucrează cu substanţe ce degajă noxe, vor avea
prevăzute sisteme de etanşare şi vor purta marcaje de atenţionare sau de interzicere
a accesului, după caz;
g.       uşile culisante sau componentele culisante ale ghişeelor de relaţii cu publicul
(pacienţii) vor fi asigurate împotriva ieşirii din ghidaje.
            V.2.(A).3.3.2.  Condiţii de rezolvare a pardoselilor
a.       să aibă suprafaţa plană, netedă dar antiderapantă;
b.       să fie la acelaşi nivel pe tot etajul; eventualele denivelări survenite din cerinţe
tehnologice proprii unor servicii se vor prelua prin pante de maxim 8%;
c.       să fie realizate din materiale rezistente la uzură, care nu produc: praf şi scame prin
erodare, care nu se deformează sub acţiunea greutăţilor sau şocurilor mecanice şi
ale căror îmbinări sau rosturi de montaj nu crează pericol de agăţare sau
împiedicare;
d.       să fie lavabile (hidrofuge) uşor de întreţinut, să permită realizarea de reparaţii în
mod rapid, simplu, comod;
 e.       să fie aseptice şi să nu reţină praful în încăperile în care se cer condiţii de igienă şi
asepsie mai severe.
f.         să nu producă scântei la lovire şi să nu aibă potenţial de încărcare electrostatică în
încăperi în care se pot produce amestecuri explozibile în aer;
g.       să fie rezistente la acţiuni chimice ale substanţelor utilizate în spital (dezinfectanţi,
reactivi, medicamente, chimicale de laborator);
 h.       să fie incombustibile în încăperile în care se lucrează cu flacără liberă, materiale
incandescente sau cu temperatură ridicată;
i.         să fie prevăzute cu pante de scurgere şi sifoane în încăperile unde tipul de
activitate presupune acumulări de apă pe pardoseală;
            j.       să aibă coeficient de conductibilitate termică şi electrică scăzut.
            V.2.(A).3.3.3. Condiţii de rezolvare a pereţilor
a.      pereţii laterali căilor de circulaţie vor fi plani, netezi (fără asperităţi şi profile
ornamentale); nu se vor prezenta bavuri, muchii tăioase sau alte surse de rănire;
b.      se vor evita soluţiile constructive care induc deplanări (grinzi secundare, stâlpi şi
sâmburi ieşiţi din planul pereţilor);
c.      se vor evita ghene de instalaţii ieşite din planul pereţilor;
d.      suprafeţele vitrate vor fi rezolvate prin pană la înălţimea de cca. 1.00 m (din
materiale rezistente la lovire).
            V.2.(A).4. Siguranţa cu privire la schimbare de nivel (galerii, balcoane, şarpante, ferestre,
uşi - ferestre)
            V.2.(A).4.1. Condiţii de rezolvare
a.      diferenţele de nivel sub 3 treple vor fi rezolvate prin plan înclinat, cu pante de max.
8%.
            V.2.(A).4.2. .Măsuri de protecţie
a.     la denivelări mai mari de 0,30 m se prevăd balustrade (parapete) de protecţie,
alcătuite conform STAS 6131.
            •     înălţimea curentă h = 0,90 m;
b.     ferestrele fără parapet sau cu parapet sub 0,90 m şi uşile - ferestre aflate la mai mult
de 0,50 m faţă de sol, vor fi asigurate cu balustrade de protecţie conform prevederilor
STAS 6131 („h" recomandat = 1,00 m);
c.     ferestrele de la pediatrie şi neuropsihiatrie vor fi prevăzute cu grile sau alte sisteme
de protecţie.
             V.2.(A).5. Siguranţa cu privire la deplasarea pe scări si rampe
            V.2.(A).5.1. Condiţii de rezolvare
a.     dimensiuni trepte şi contratrepte:
•          h = max. 16,5 cm;
•          l = min. 28 cm, cu condiţia:
•          2h + 1 = 62 - 64 cm;
b.     lăţime rampă scară şi podeşte (pe traseele bolnavilor):
•          în general l = min 1,20 m (impus de necesităţi persoane handicapate cu dificultăţi
de mers);
•          pentru transportul persoanelor cu targa:
- scări 1 = min. 1,40 cm;
- podeste 1 = min. 2,20 m;
c.       treptele vor fi astfel conformate încât să nu existe pericol de accidentare prin
agăţare cu vârful piciorului;
d.       finisajul scărilor va fi realizat din materiale antiderapante
 e.       toate treptele unei scări vor avea aceleaşi dimensiuni;
f.         înălţimea liberă de trecere, de la nasul treptei pe linia de flux şi înălţimea liberă de
trecere pe sub scară:
•          h = min. 2.40 m;
g.     nu se vor utiliza scări cu trepte balansate pe căile de evacuare.
            V.2.(A).5.2. Măsuri de protecţie
a.      scările vor avea mâna curentă (fixată pe parapet sau pe perete) pe o singură parte,
în cazul rampelor cu 1 - 3 fluxuri şi pe ambele părţi în cazul celor mai late.
b.      spre partea liberă a rampei sau podestului, scările vor fi prevăzute cu balustradă
având h curent - 0,90 m (şi conform prevederi STAS 6131);
c.      balustrada trebuie astfel alcătuită încât să nu permită căderea sau trecerea copiilor
dintr-o parte în alta (cazul secţiei de pediatrie).
 •         fără elemente orizontale sau elemente decorative cu   potenţial de căţărare (între
0,12 şi 0,60 m de la partea inferioară);
•           cu distanţa între montanţi max. 10 cm;
d.      mâna curentă va fi astfel conformată încât să fie uşor cuprinsă cu mâna (Ømax 4-5
cm) şi să nu prezinte nici un risc de agăţare sau rănire;
e.       scările vor fi corespunzător luminate, fără a produce fenomenul de orbire.
            V.2.(A).6. Siguranţa cu privire la iluminarea artificială
            V.2.(A).6.1. Iluminare medie pentru iluminatul de siguranţă
a.       pentru continuarea lucrului
-  în general - 10% din iluminatul normal;
-  în încăperile blocului operator - 80% din iluminatul normal;
-  la câmpul de operaţie - egal cu iluminatul normal.
b.       pentru evacuare
-  min. 2 lx;
c.       pentru zona supraveghere în timpul nopţii (în zona patului)
-  min. 5 lx - încăperi adulţi;
-  min. 20 lx - salon sugari, nou născuţi;
d.       pentru veghe (orientare)
-  cabinet consultaţii, tratamente intensive
            • min. 2 lx.
            V.2.(A).6.2. Iluminarea medie pentru iluminatul normal pe căile      de circulaţie orizontală
şi verticală
            a.         holuri, coridoare, scări:
            •           200 lx - ziua;
            •           50 lx - noaptea;
            b.         holurile şi coridoarele din blocul operator:
            •           300 lx - ziua;
            •           100 lx - noaptea;
                 MENŢIUNE:
                 Raportul între nivelurile de iluminare medie dintre două încăperi alăturate trebuie să fie
min 0.1 (Emed.1/ Emed.2  1/ 10).
            V.2.(A).6.3. Factorul de uniformitate (E min/E max) pentru            iluminatul de siguranţă
a.      pentru evacuare şi circulaţie 1/40 (la nivelul suprafeţei de circulaţie - în axul
acesteia);
 b.      pentru continuarea lucrului 1/2 - 1/4 (la nivelul suprafeţei de lucru).
            V.2.(A).6.4. Iluminarea medie pentru iluminatul normal al spaţiilor   exterioare -min. 10 lx
            V.2.(A).6.5. Continuitatea serviciului
a.     duratele maxime de întrerupere în alimentare (conform cap. III.4.14.1) trebuie să fie:
•     pentru receptoare de categoria 0 (bloc operator, bloc naşteri, terapie intensivă) - sub
0,15 secunde
•     pentru receptoare de categoria I (iluminatul de siguranţă, centrala termică, staţia de
hidrofor, staţia de oxigen, staţia de frig prosectură, unul dintre ascensoare).
                   - sub 1 minut
• pentru receptoare categoria II (restul încăperilor ce nu au fost menţionate la categoria 0
şi I).
-          sub 4 ore (dacă alimentarea se face din post de transformare propriu)
-          sub 8 ore (dacă alimentarea se face din reţeaua de 0,4 kV a furnizorului)
b.     alimentarea cu energie electrică se asigură din SEN (sistemul energetic naţional)
pentru receptoarele de categoria II-a, prin grup electrogen cu pornire automată
(conform cal. III.2.4.3) pentru receptoarele de categoia I-a şi prin baterii de
acumulatoare pentru receptoarele de categoria 0.
             V.2.(B). SIGURANŢA CIRCULAŢIEI CU MIJLOACE DE TRANSPORT MECANIZATE
            Siguranţa circulaţiei cu mijloace de transport mecanizate implică protecţia utilizatorilor
împotriva riscului de accidentare în timpul deplasării cu ascensorul.
            Transportul pe verticală a categoriilor de utilizatori luaţi în considerare se face cu
ascensoare diversificate ca mărime, capacitate de transport, viteza.
            Spitalele se vor dota, începând cu două nivele, cu ascensoare de spital (alcătuite conform
prevederi STAS 2455) şi cu ascensoare obişnuite (alcătuite conform prevederi STAS 2453).
            Determinarea numărului şi tipului de ascensoare se va face astfel încât să se asigure
fluenţa circulaţiei, timpul de aşteptare şi de parcurs trebuie să corespundă specificului spitalului,
fără a perturba desfăşurare activităţilor medicale sau a celor paramedicale.
            În afara ascensoarelor pentru persoane, spitalele se dotează cu ascensoare pentru
materiale destinate unor transporturi specializate, după caz (transportul alimentelor,
aprovizionarea farmaciei etc.).
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
            V.2.(B).1. Siguranţa cu privire la deplasarea ascensoarelor pentru spitale
            V.2.(B).I.l. Condiţii de conformare şi funcţionare
            a.         dimensiunile cabinei vor fi:
-  min. 2,20 m lăţime
-  min. 2,70 m adâncime
b.   dimensiunile uşilor vor fi:
-  min. 1,40 m lăţime liberă
-  min. 2,05 înălţime liberă .
            c.         uşile vor fi glisate cu deschidere - închidere automată
            d.         dimensiunile platformei de acces în faţa ascensorului vor fi:
-  min. 2,50 x 3,30 - grupare pe un front
-     min. 2,50 x 540 - grupare pe două fronturi
e.     viteza de deplasare va fi:
•     max. 0,5 m/sec
f.       diferenţa de nivel între cabină şi palier va fi:
•     max. 2,5 cm
 g.       finisajul cabinei va fi rezistent la şocuri, uşor de spălat şi dezinfectat şi nu va
prezenta muchii tăioase, proeminente sau profile ce pot constitui o potenţială sursă
de rănire.
                 OBSERVAŢIE:
                 Numărul de ascensoare se va calcula funcţie de structura medicală a paturilor,
considerându-se un indice minim necesar de 1 ascensor/120 paturi cu condiţia ca orice spital,
indiferent de capacitate, să fie dotat cu minim 2 ascensoare.
            V.2.(B).1.2. Măsuri de protecţie
a.     la interiorul cabinei se va prevedea o mână curentă de protecţie la h = 0.90 m
b.       pentru caz de emergenţă va fi prevăzut buton de alarmare şi iluminat de siguranţă.
            V.2.(B).2. Siguranţa cu privire la deplasarea cu ascensoarele de    persoane (inclusiv
persoane handicapate)
            Se vor respecta prevederile normativului CE I - 95 cu următoarele precizări suplimentare
pentru persoane handicapate:
a.     platforma de acces din faţa ascensorului va fi de:
-  min. 1,50 x 2,40 m - ascensoare grupate pe un front
-  min. 1.50 x 3,30 m - ascensoare grupate pe două fronturi
b.     butoanele de acţionare vor fi prevăzute la h max. = 1,20 m
V.2.(C). SIGURANŢA CU PRIVIRE LA RISCURI PROVENITE DIN INSTALAŢII
Siguranţa cu privire la instalaţii implică asigurarea protecţiei utilizatorilor împotriva riscului
de accidentare provocat de posibila funcţionare defectuoasă a instalaţiilor sau de eventualul
contact cu diverse elemente ale acestora.
Toate instalaţiile din clădirile spitaliceşti vor trebui concepute şi executate în aşa fel încât
toţi utilizatorii şi în special bolnavii să fie protejaţi faţă de riscuri pentru sănătatea şi viaţa lor,
ţinând seama şi de faptul că bolnavii, bătrânii şi copiii pot face gesturi necontrolate şi manevrări
greşite în utilizarea instalaţiilor. O cerinţă obligatorie este respectarea întocmai a prevederilor
normativelor specifice diferitelor tipuri de instalaţii.
Se vor respecta şi prevederile cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirilor civile din
punct de vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" CE 1-95 (cap. 2.3.) cu condiţionările specifice
clădirilor spitaliceşti, precizate mai jos.
CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
V.2.(C).1. Protecţia împotriva riscului de electrocutare
a.       alimentarea cu energie electrică a diferitelor echipamente şi aparate medicale se va
face cu respectarea condiţiilor de montaj indicate de furnizor (eventual cu adaptarea
acestora pentru a se conforma reglementărilor în vigoare, dacă normele româneşti
sunt mai severe).
b.       tablourile electrice cu aparatele de comutare, siguranţă şi control, vor fi astfel
amplasate şi asigurate încât să nu permită accesul la ele,decât pentru personalul
instruit în utilizarea lor.
c.       pentru fiecare echipament şi utilaj care poate prezenta riscuri la manevrarea greşită
se vor afişa instrucţiuni de utilizare.
d.       cablajele care leagă componente ale aparaturii medicale, aflate la distanţă între ele,
se vor amplasa în canale sau ghene de cable protejate cu capace şi măşti, evitându-
se desfăşurarea lor liberă pe pardoseală sau pe pereţi, până la h = 2,20 m.
V.2.(C).2. Protecţie împotriva riscului de arsură sau opărire
a.       agenţii termici utilizaţi in spitale pentru încălzire, ventilaţie, climatizare vor fi de
natura să nu producă panică sau accidente în caz de defecţiune sau avariere (nu se
va utiliza apa fierbinte).
 b.       instalaţiile de apă fierbinte sau abur pentru uz tehnologic - medical vor avea
elementele componente (conducte şi echipamente) amplasate în spaţii şi pe trasee
protejate (ghene închise) inaccesibile pentru persoanele neinstruite
-          materialele de închidere a ghenelor vor asigura o etanşare şi o rezistenţă termică
corespunzătoare; - conductele vor fi izolate termic.
c.       în spaţiile tehnice (staţii, centrale, subsoluri sau canale vizitabile) conductele
termice se vor semnaliza prin simboluri şi culori distincte.
d.       pentru instalaţiile şi aparatele din laboratoare şi spaţiile tehnico-medicale care pot
provoca arsuri sau opărire, se vor respecta prevederile normelor de protecţia muncii
în sectorul sanitar.
V.2.(C).3. Protecţia împotriva riscului de explozie
a.       toate instalaţiile, recipienţii şi echipamentele pentru agenţi termici sub presiune vor
fi prevăzute cu dispozitive de siguranţă pentru cazul când presiunea se ridică peste
parametrii nominali (supape de siguranţă, elemente de automatizare, etc.)
b.       toate instalaţiile şi echipamentele care utilizează apa cu temperaturi peste 114 ºC
vor respecta prescripţiile tehnice ISCIR şi vor fi autorizate de acesta la punerea în
funcţiune.
c.       dimensionarea şi amplasarea rezervoarelor de carburanţi şi combustibili pentru
centralele termice vor fi conforme cu prevederile normativului P 118 şi I - 13 privind
protecţia la explozie.
d.       proiectarea instalaţiilor de gaze naturale (gaz metan) se va face cu respectarea
normativului specific atât în ce priveşte componentele instalaţiei propriu-zise cât şi în
ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească spaţiile în care acestea sunt
amplasate (panouri de explozie dirijată, rezistenţa pereţilor şi planşeelor. guri de
aerisire, cubaj de aer, etc).
e.       pentru instalaţiile de oxigen şi fluide medicinale, ce utilizează butelii şi recipienţi sub
presiune, se vor respecta normele ISCIR, prevederile din P 118 şi prevederile din
normativele Ministerului Sănătăţii referitoare la modul de utilizare şi măsurile
necesare pentru asigurarea protecţiei muncii.
f.         instalaţiile electrice în blocul operator şi spaţiile pentru anestezic se vor plasa la
înălţimea de peste 1,00 m de la pardoseală, iar masa de operaţie şi restul de mobilier
şi aparatura medicală se vor conecta la reţeaua de împământare pentru a preveni
riscul producerii de scântei în zona de deasupra pardoselii unde se pot acumula gaze
de narcoză care ar putea exploda.
În acelaşi scop se prevede şi ventilarea - climatizarea corespunzătoare a spaţiilor cu
exhaustoare şi de la partea inferioară a încăperilor.
g.       la bateriile de acumulatori şi redresori pentru alimentarea electrică de siguranţă se
vor lua măsuri corespunzătoare de conformare geometrică a spaţiilor şi aerisire
naturală permanentă pentru a preveni riscul acumulatorilor de hidrogen.
V.2.(C).4. Protecţia împotriva riscului de intoxicare
a.       instalaţiile de ventilare (canalele) ce asigură evacuarea degajărilor de substanţe
nocive de la hotele de exhaustare, nişe şi boxe vor fi individuale, vor evita
străbaterea de încăperi în care se pot afla bolnavi (la etajele superioare), vor avea
ventilatoarele de evacuare amplasate la capătul dinspre exterior al instalaţiei pentru a
menţine canalele de evacuare în subpresiune.
b.       materialele din care se execută componentele instalaţiilor de evacuare a aerului vor
fi protejate la acţiunea degradantă a substanţelor chimice evacuate pentru ca
eventualele defecţiuni produse instalaţiei să nu o transforme în sursa de noxe pentru
spaţiile prin care trece.
c.       instalaţiile de evacuare a aerului viciat cu substanţe toxice vor fi monitorizate pentru
supravegherea permanentă a stării lor de funcţionare.
 V.2.(C).5. Protecţia împotriva riscului de contaminare sau otrăvire
a.       aparatura medicală de investigare şi tratament ce foloseşte radiaţii penetrante
trebuie să fie izolată din punct de vedere al iradierii faţă de încăperile din jur, în
funcţie de caracteristicile sursei de radiaţie, natura radiaţiei şi puterea fascicolului.
b.       pentru protecţia împotriva riscului de contaminare se vor respecta şi prevederile
cuprinse în „Norme republicane la radioprotecţie" şi „Norme republicane de securitate
nucleară".
V.2.(C).6. Protecţia împotriva descărcărilor atmosferice
- se va asigura la clădiri spitaliceşti cu minim 75 paturi, în conformitate cu prevederi
Normativ I-20.
V.2.(C).7. Protecţia cu privire la exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor
- va fi asigurată conform prevederi „Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar" -cap.
III.
V.2.(D). SIGURANŢA CU PRIVIRE LA LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE
Se vor respecta prevederi cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirilor civile din
punct de vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" - cod CE 1/95 (cap. 2.4) şi prevederi specifice
lucrărilor de întreţinere din clădiri spitaliceşti, cuprinse în „Norme de protecţie a muncii în sectorul
sanitar".
V.2.(E). SECURITATEA LA INTRUZIUNI ŞI EFRACŢII
V.2.(E).1. Pe lângă prevederile cuprinse în „Normativul privind proiectarea clădirilor civile
din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare" cod CE 1/95 (cap. 2.5) pentru clădirile
spitaliceşti este necesară asigurarea unor măsuri suplimentare de securitate împotriva efracţiei
pentru unele sectoare, compartimente şi încăperi, după cum urmează:
a.       spaţii de lucru şi depozite în care se afla materiale sau substanţe periculoase
(otrăvitoare, inflamabile, explozibile, narcotice, surse radioactive, culturi de bacterii şi
viruşi).
b.       spaţii cu aparatura medicală de înaltă performanţă (majoritatea cabinetelor din
sectoarele de investigaţii şi tratamente speciale).
c.       compartimente în care trebuie menţinute condiţii deosebite de sterilitate sau
asepsie (bănci de sânge sau ţesuturi, laborator de produse sterile, bloc operator,
biberonerie. sterilizare).
d.       spaţii tehnice şi staţii a căror avariere poate pune în pericol bolnavii sau alte
categorii de utilizatori ai spitalului (staţia de oxigen, tablourile electrice, staţia de apă
sterilă, sistemele de control automat ale funcţionării instalaţiilor).
Măsurile de protecţie la efracţie a spaţiilor enumerate mai sus vor fi:
- prevederea de uşi solide şi sisteme de încuiere fiabile
- protejarea ferestrelor cu grile sau obloane
- prevederea de sisteme de alarmare
În incintele şi clădirile spitaliceşti sunt necesare măsuri speciale împotriva intruziunii
insectelor şi rozătoarelor care pot deveni un vehicul pentru transmiterea infecţiilor între diferitele
sectoare ale spitalului, dar şi intre spital şi populaţia din zonă. Printre măsurile ce trebuie avute în
vedere la proiectare şi execuţie, cele mai importante sunt:
-          etanşarea conductelor şi cablelor la trecerea prin pereţi şi planşee.
-          prevederea de materiale de construcţie şi de finisare care să permită incuibarea
insectelor.
-          ghenele pentru trasee de conducte şi cable să fie închise etanş, dar în caz de
necesitate să fie accesibile acţiunilor de salubrizare.
 -          tunelurile şi galeriile de instalaţii, subsolurile tehnice să fie finisate corespunzător
menţinerii curăţeniei, să aibă instalaţii de evacuare a apelor accidentale, să permită
inspecţia şi întreprinderea acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare.
 ANEXA V.2.
 DOCUMENTE CONEXE
STAS 12400-1,2            Performanţe în constructii. (Mod de exprimare al performantelor)
CE – 1/95                      Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al
cerinţei de siguranţă în exploatare
C 239                            Normativ pentru adaptarea constructiilor de locuit, a constructiilor si
locurilor publice la cerintele persoanelor handicapate Normativ
departamental  Proiectarea spitalelor generale
N-425                            Norme de protectia muncii în sectorul sanitar Norme Prevenirea si
stingerea incendiilor pentru ramura Ministerului Sanatatii.
P – 118                         Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia
la acţiunea focului.
N – 133                         Norme republicane de securitate nucleară.
I - 7                               Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni
până la 1000 V.
ID 17                             Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea instalatiilor electrice
in zone cu pericol de explozie
I – 20                            Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de protecţie contra
trăsnetului.
I - 5                               Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor de incalzire
I - 6                               Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor de
utilizare a gazelor naturale.
I – 13                            Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire.
I - 9                               Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare.
C – 31                           Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, montarea, instalarea,
exploatarea şi verificarea cazanelor de abur de joasă presiune şi a
cazanelor de apă caldă
C - 37                           Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, şi incercarea in vederea
amenajarii suparelor de siguranta destinata echiparii cazanelor si
recipientelor sub presiune
C - 4                             Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, instalarea şi verificarea
recipientelor metalice stabile sub presiune.
PE - 204                       Instructiuni privind exploatarea si intretinerea punctelor termice
PE - 216                       Regulament de exploatare tehnică a instalaţiilor de cazane.
I - 25                             Instructiuni tehnice pentru efectuarea incercarilor hidraulice si pneumatice
la recipiente
STAS 2965                    Scări- prescripţii generale de proiectare.
STAS 6131                    Înălţimi de siguranţă şi alcătuirea parapetelor.
STAS 2453                    Ascensoare pentru persoane
STAS 2455                    Ascensoare pentru spitale
P 92                             Normativ privind dotarea cu ascensoare a clădirilor de locuit, social-
culturale şi administrative.
V.3. SIGURANŢA LA FOC
          Cerinţa de calitate a construcţiilor, privind siguranţa la foc, în cazul unităţilor
spitaliceşti, impune ca soluţiile adoptate prin proiectare şi menţinute in exploatare, să
asigure. în caz de incendiu, următoarele:
-          proiecţia utilizatorilor (bolnavi, personal medical, vizitatori, aparţinători) ţinând
seama de starea lor de sănătate precum şi riscul de incendiu;
-          limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale:
-          împiedicarea extinderii incendiului la vecinătăţi:
-          prevenirea avariilor la construcţii şi instalaţii învecinate, în cazul prăbuşirii clădirii
incendiate;
-          protecţia echipelor de intervenţie şi a serviciilor mobile de pompieri care
acţionează pentru stingerea incendiilor, evacuarea ocupanţilor şi a bunurilor
materiale.
       Concretizarea cerinţelor utilizatorilor în ceea ce priveşte siguranţa la foc se va face
funcţie de situaţia concretă determinata de condiţiile specifice existente, corelată cu
performanţele clădirii referitoare la siguranţa la foc.
Condiţiile specifice existente, vizează atât evacuarea dificilă a persoanelor din clădirea
spitalului (bolnavi greu deplasabili sau care nu se pot deplasa singuri) cât şi menţinerea fără
întrerupere a activităţii blocului operator.
       Condiţiile performante specifice şi cuantificarea acestora, pentru fiecare caz concret,
va fi stabilit de către proiectantul de investiţie pe baza scenariilor de siguranţă la foc
elaborate conform reglementărilor de specialitate (conform Anexa V.3.).
CRITERII, PARAMETRII SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind:
            V.3.1.   Riscuri de izbucnire a incendiilor
V.3.1.1. Riscurile de izbucnire a incendiilor în clădirile spitaliceşti trebuie reduse. în
condiţiile asigurării funcţionalităţii, prin limitarea surselor potenţiale de aprindere, a materialelor şi
substanţelor combustibile. încadrarea încăperilor şi a spaţiilor din construcţiile spitaliceşti în
nivelurile de risc, are în vedere activitatea desfăşurată, densitatea sarcinii termice şi alcătuirea
constructivă.
V.3.1.2. Încăperile şi spaţiile clădirilor spitaliceşti se încadrează în următoarele niveluri de
risc:
-          risc obişnui! (densitatea sarcinii termice mai mică de 420 Mj/mp) cuprinzând
majoritatea spaţiilor destinate bolnavilor, respectiv: saloane, cabinete consultaţii,
spaţii destinate tratamentelor, săli operaţie etc.
-          risc mediu (densitatea sarcinii termice cuprinsă intre 420 şi 840 Mj/mp) cuprinzând.
în principal. încăperi şi spatii tehnice, cum ar fi: centrale de ventilaţie, laboratoare,
bucătării etc.
-          risc mare în care sunt cuprinse încăperi şi spaţii cu densitatea sarcinii termice
peste 840 Mj/mp (depozite, arhive ele).
OBSERVAŢIE:
Densitatea sarcinii termice va fi calculată, de la caz la caz. funcţie de situaţia concreta
conform prevederilor STAS 10903/2.
V.3.1.3. Este interzisă folosirea sau depozitarea lichidelor şi gazelor combustibile în alte
locuri decât cele special amenajate şi fără respectarea măsurilor de prevenire şi stingere
specifice pentru cantităţi limitate.
            V.3.2.   Asigurarea protecţiei utilizatorilor prin stabilirea intervalelor de timp
- care să permită corelarea acţiunilor de intervenţie şi salvare, cu dezvoltarea incendiului.
V.3.2.1. Timpul de alarmare a utilizatorilor
Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi semnalizarea acestuia diferă în funcţie
de sistemele utilizate (automate sau comandate de om)
 -    în cazul echipării cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor:
•     max. 30 secunde
-    in cazul neechipării cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor:
•     max. 60 secunde.
            V.3.2.2. Timpul de alertare a serviciilor de pompieri
Intervalul de timp dintre momentul semnalizării incendiului (alarmare) şi cel al alertării
serviciilor de pompieri depinde de sistemul utilizat:
-   sisteme automate de alertare:
•     max. 30 secunde
-   sisteme manuale de alertare:
•     max. 2 minute.
V.3.2.3. Timpul de supravieţuire a utilizatorilor
Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi limita menţinerii în viaţă in spaţiile
destinate activităţilor medicale se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei,
dar:
-          min. 20 minute - în construcţiile ce au grad 1 - II rezistenţă Ia foc
V.3.2.4. Timpul de evacuare a utilizatorilor
Intervalul de timp dintre alarmarea utilizatorilor şi evacuarea acestora în exterior sau în
spaţii special amenajate, se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al clădirii şi lungimea
maximă a căii de evacuare, considerând că deplasarea pe orizontală a persoanelor bolnave se
face în cca. 0,05 m/sec. 
Grad de rezist. Lungime maximă a căii de Timp de evac. maxim
la foc al constr. evacuare (metrii) (secunde)
în două dir. într-o singură dir.
  (-2) (-1)
(2) (1)
I -II 30 20 600 400

             V.3.2.5. Timpul de localizare şi stingere a incendiilor

Intervalul de timp dintre alarmare şi momentul punerii sub control şi stingerii incendiului
este funcţie de echiparea şi dotarea cu mijloace de stingere, precum şi de timpul de alertare al
forţelor de intervenţie
-   max. 60 minute 
V.3.2.6. Timpul de propagare la clădirile învecinate
Se ia în considerare in cazul spitalelor pavilionare (în cazul spitalelor monobloc,
distanţele cerute de condiţiile urbanistice asigură o protecţie suficientă Ia propagarea focului)
-   min. 30 minute
V.3.3.   Asigurarea performantelor construcţiei si a principalelor ei părţi
componente
(comportarea la foc a construcţiilor)
V.3.3.1. Timpul de incendiere totală (flash - over)
Intervalul de timp dintre momentul alarmării şi momentul generalizării combustiei la toate
elementele şi materialele din clădire trebuie să fie de cel puţin două ori timpul de supravieţuire
-    min. 40 minute Ia construcţii de grad I - II rezistenţă la foc
V.3.3.2. Etanşeitatea la aer a construcţiei
Volumul de aer ce intră în interiorul clădirii, când tâmplăria exterioară (uşi, ferestre) este
în poziţie închisă, precum şi cel care iese din clădire, datorită diferenţei de presiune, trebuie
controlat şi redus cât mai mult posibil
 -    max. 1 schimb aer/oră.
V.3.3.3. Compartimentarea antifoc a construcţiei
Aria compartimentelor antifoc trebuie să fie realizată în limitele admise, în corelare cu
gradul de rezistenţă Ia foc şi numărul de niveluri, conform reglementărilor specifice.
V.3.3.4. Limita de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie ce delimitează sau
separă spaţii ale clădirii
a.   elemente ce delimitează compartimentele antifoc
-          pereţi antifoc realizaţi din materiale incombustibile (clasa Co) cu limita de
rezistenţă Ia foc 3 ore - 7 ore, în funcţie de densitatea sarcinii termice din
compartimente;
b.   elemente de separare din cadrul compartimentelor de incendiu sunt:
-          pereţii despărţitori ai diferitelor spaţii funcţionale au limite de rezistenţă la foc şi
clase de combustibilitate normate, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al
construcţiei, destinaţia spaţiului respectiv şi rolul elementelor de separare, potrivit
reglementărilor.
V.3.3.5. Limita de rezistenţă la foc a faţadelor şi acoperişului (elemente neportante)
În funcţie de gradul de rezistenţă la foc asigurat, limita de rezistenţă la foc a pereţilor
exetriori neportanţi este:
-          min. 15 minute (Co) - grad I rezistenţă la foc;
-          min. 15 minute (C2) - grad II rezistenţă la foc
Acoperişurile se alcătuiesc şi se realizează conform condiţiilor corespunzătoare gradului
de rezistenţă la foc al construcţiei.
V.3.3.6. Rezistenţa Ia foc a structurii portante
Structura portantă a construcţiei, funcţie de gradul de rezistenţă la foc trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii minime de combustibilitate şi rezistenţă la foc: 
Grad de rezistenţă la foc
Tip element
I II
stâlpi, coloane, pereţi nivel curent Co 2h30' Co2h
portanţi
ultim nivel Co 1h30' Co 1h
grinzi, planşee-niv. curent acoperiş terasă Co 1h Co 45'
grinzi planşee peste subsol Co 1h30' Co 1h

         V.3.3.7. Durata de siguranţă a refugiilor

Intervalul de timp în care este asigurată supravieţuirea in spaţiile special amenajate,
indiferent de modul în care evoluează incendiul, trebuie să fie cel puţin egal cu timpul de
supravieţuire:
- min. 20 minute - grad I - II rezistenţă la foc.
V.3.3.8. Existenţa şi condiţiile performante ale dispozitivelor de detectare şi
alarmare
Echiparea şi dotarea cu dispozitive de detectare şi alarmare se face conform
reglementărilor de specialitate astfel încât să se poată asigura timpul de alarmare stabilit (cap.
V.3.2.1.).
V.3.3.9. Existenţa şi condiţiile performante ale sistemului de alertare în caz de
incendiu
Pentru anunţarea serviciilor mobile de pompieri, în caz de incendiu, se asigură mijloacele
corespunzătoare funcţie de fiecare situaţie concretă, astfel încât să se asigure timpul de alertare
stabilit (cap. V.3.2.2.).
V.3.3.10. Condiţiile performante ale dispozitivelor de evacuare a fumului
 Limitarea propagării fumului în încăperi, coridoare, scări trebuie asigurată prin realizarea
unor elemente despărţitoare corespunzătoare (pereţi, planşee) şi prevederea dispozitivelor de
evacuare a fumului, corespunzător reglementărilor specifice.
V.3.3.11. Existenţa şi condiţiile performante ale sistemelor automate de stingere a
incendiilor
Necesitatea sistemelor automate de stingere se stabileşte în funcţie de riscurile de
incendiu, combustibilitatea materialelor şi valoarea aparaturii utilizate respectându-se prevederile
normelor tehnice in vigoare.
Se va asigura declanşarea şi funcţionarea corespunzătoare, a sistemelor cu debitele,
intensităţile, presiunile şi timpul de funcţionare normate funcţie de necesităţile concrete.
V.3.3.12. Asigurarea duratei de siguranţă şi capacitatea căilor de evacuare
Asigurarea intervalului de timp în care căile de evacuare pot fi utilizate in condiţii de
siguranţă, se realizează, potrivit reglementărilor, in funcţie de capacitatea maximă simultană, tipul
de construcţie şi modul de rezolvare a căii de evacuare (în două direcţii, respectiv intr-o singură
direcţie).
- min. 900 respectiv 600 sec. - gr. I - II.
Capacitatea căilor de evacuare "C" (50 persoane flux) va asigura trecerea numărului de
fluxuri determinate prin calcul (Număr fluxuri "F" = Număr persoane ."N" / Capacitate evac. "C").
În orice condiţii căile de evacuare (coridoare) nu vor avea lăţimea mai mică de 2,20 m
pentru transportul persoanelor cu targa, sau 1,40 m pentru transportul in braţe al copiilor
preşcolari, uşile de pe căile de evacuare având lăţimea minimă de 1.00 m.
 V.3.3.13. Timpul de siguranţă privind funcţionarea ascensoarelor de intervenţie
In clădirile înalte, cel puţin unul din ascensoarele prevăzute, se vor amenaja
corespunzător asigurării operaţiunilor de stingere, având o capacitate de transport de 3 - 5
servanţi cu echipamentul respectiv.
Timpul de funcţionare în siguranţă, al ascensoarelor de intervenţie, trebuie să fie cel puţin
2 ore de la izbucnirea incendiului.
V.3.3.14. Asigurarea condiţiilor pentru accesul autovehiculelor de intervenţie
Construcţiile pentru spitale vor avea asigurate accese carosabile, corespunzător
dimensionate şi alcătuite, care să permită accesul uşor al autovehiculelor de intervenţie ale
pompierilor, cel puţin la două faţade ale clădirii.
V.3.3.15. Echiparea şi dotarea construcţiei cu mijloace fixe şi mobile de intervenţie
Construcţiile se vor echipa şi dota cu mijloace de intervenţie  conform reglementărilor
specifice, în funcţie de tipul construcţiei şi densitatea sarcinii termice.
Se vor prevedea, după caz, stingătoare, hidranţi interiori şi exteriori de incendiu, coloane
uscate, instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor etc., potrivit necesităţilor.
V.3.3.16. Asigurarea traseelor pentru accesul personalului serviciilor mobile de
pompieri
Traseele de intervenţie trebuie să fie marcate corespunzător pentru a fi uşor de
recunoscut, cât mai scurte şi amenajate astfel încât să se asigure protecţia forţelor care
acţionează pentru stingere şi salvare.
            V.3.4.   Performantele elementelor si materialelor de construcţie
V.3.4.1. Combustibilitatea elementelor, respectiv a materialelor componente
In clădirile spitaliceşti se vor utiliza materiale având clasa de combustibilitate admisă de
normele specifice, în corelare cu gradul de rezistenţă la foc, respectiv clasa Co - pentru
principalele elemente constructive.
 V.3.4.2. Contribuţia la evoluţia incendiului
- este apreciată prin densitatea sarcinii termice corespunzătoare spaţiului respectiv şi se
evaluează funcţie de situaţia concretă (totalitatea materialelor şi substanţelor combustibile, fixe şi
mobile existente pe suprafaţa considerată) conform prevederilor STAS 10903/2.
 Se vor asigura măsuri de protecţie corespunzătoare, stabilite prin reglementările tehnice.
Se recomandă ca densitatea sarcinii termice în încăperile destinate bolnavilor să nu
depăşească 420 Mj/mp.
V.3.4.3. Propagarea flăcărilor pe suprafaţa elementelor de construcţie combustibile
Alcătuirea elementelor va fi astfel rezolvată încât incendiul să nu se propage cu uşurinţă.
Propagarea flăcărilor pe suprafaţa elementelor de construcţie trebuie să fie de maximul 45 cm în
10 minute.
V.3.4.4. Nivelul admisibil de degajare a fumului şi gazelor  toxice
Se vor utiliza elemente şi materiale combustibile astfel încât prin inflamarea acestora să
nu se degaje cantităţi mari de fum şi gaze toxice care să pericliteze sanătatea utilizatorilor. Se vor
lua masuri corespunzătoare de evacuare a fumului şi gazelor toxice.
V.3.4.5. Gradul de rezistenţă la foc al construcţiei
- va fi stabilit în funcţie de combustibilitatea şi limita de rezistenţă la foc a principalelor
elemente de construcţie folosite, potrivit reglementărilor. Pentru spitale (respectiv clădirile în care
se află bolnavi şi se desfăşoară activităţi medicale) se vor utiliza construcţii de gradul I sau II
rezistenţă la foc.
V.3.4.6. Etanşeitatea la propagarea fumului şi a flăcărilor
Intervalul de timp în care un element de separare împiedică trecerea fumului şi a
flăcărilor, dintr-o încăpere în alta se stabileşte corespunzător destinaţiei acestuia, în funcţie de
gradul de rezistenţă la foc stabilit, conform normelor specifice (vezi cap.V.3.3.3.-3.3.6.).
V.3.4.7. Durata de stingere a incendiilor
Intervalul de timp până când focul este stins complet trebuie să se înscrie în limitele
rezistenţei la foc a elementelor structurale (maxim performanţa elementului cel mai puţin rezistent
- planşeul în situaţia cea mai defavorabilă). - max. 1 oră - grad I-II rezistenţă la foc.
            V.3.5.   Intervenţia pentru stingere
V.3.5.1. Timpul de începere a intervenţiei
Intervalul de timp dintre momentul alertării şi cel al începerii acţiunii de intervenţie la locul
incendiului, depinde de echiparea cu instalaţii de semnalizare şi alertare, de distanta la care se
află unitatea de intervenţie de dotarea acestora, precum şi de operativitatea echipelor respective.
Se va stabili, pentru fiecare situaţie concretă, prin elaborarea de scenarii de siguranţă.
V.3.5.2. Durata intervenţiei
Timpul în care incendiul este oprit depinde de suma tuturor intervalelor de timp necesare
începerii şi desfăşurării procesului de stingere.
ANEXA V.3

DOCUMENTE CONEXE

Decret 290-1977            Norme generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectare şi

realizarea construcţiilor şi instalaţiilor
P 118                            Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia
la acţiunea focului
Ordin 381/1219              Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor- HG - 1994
completare la NC - 1977
HG 51 - 1992                 Privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi
stingere a incendiilor
Norme C 58                   Norme tehnice privind ignifugarea materialelor combustibile din lemn şi
textile utilizate în construcţii
Normativ I - 5                 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare
Normativ I - 6                 Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor de
utilizare a gazelor naturale
Normativ I - 7                 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice la
consumatori cu tensiunea până la 1000 V.c.a şi 1500 V.c.c
Normativ I - 9                 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare
Normativ I - 13               Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire
Normativ I - 18               Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de telecomunicaţii
Normativ I - 20               Normativ privind proiectarea şi executarea  instalaţiilor de protecţie
contra trăsnetului în construcţii
STAS  1478                   Construcţii civile şi industriale. Alimentarea interioară cu apă. Prescripţii
fundamentale
STAS 6168                    Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Scări de intervenţie şi salvare
STAS 6647                    Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Elemente pentru protecţia golurilor
STAS 6793                    Lucrări de zidărie. Coşuri, canale de fum pentru focare obişnuite la
construcţii civile. Prescripţii generale.
STAS 8844                    Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Uşi batante pe scările de
evacuare. Prescripţii constructive împotriva trecerii fumului
STAS 297/1.2                Indicatoare de securitate. Culori şi forme. Condiţii generale
STAS 10903                  Calculul sarcinii termice în construcţii
STAS 2965                    Scări interioare în construcţii
STAS 3081                    Utilaje de stins incendii. Cutii metalice pentru hidranţi interiori
STAS 4918                    Utilaje de stins incendii. Stingător portativ cu praf şi CO 2
STAS 9752                    Utilaje de stins incendii. Stingator cu dioxid de carbon 
V.4.   IGIENA, SĂNĂTATEA OAMENILOR, REFACEREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
Cerinţa de igienă, sănătate şi protecţie a mediului implică conceperea şi realizarea
spaţiilor precum şi a părţilor componente astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena
ocupanţilor, urmărindu-se în acelaşi timp şi protecţia mediului înconjurător.
În cazul clădirilor spitaliceşti, această cerinţă este de importanţă vitală şi se asigură atât
din faza de proiectare cât şi din faza de exploatare a clădirii. Necesităţile utilizatorilor, în cazul
acestei grupe de cerinţe, se referă la:
A.     Igiena mediului interior
B.     Igiena apei
C.     Igiena evacuării rezidurilor lichide
D.     Igiena evacuării rezidurilor solide
E.     Protecţia mediului
            V.4.(A). IGIENA MEDIULUI INTERIOR
Se referă la:
1.       Mediul higrotermic
2.       Igiena aerului
3.       Igiena finisajelor
4.       Igiena vizuală
5.       Igiena auditivă
V.4.(A).1. Mediul higrotermic
Crearea unui mediu higrotermic minim admisibil, implică asigurarea unei ambianţe
termice corespunzătoare atât în regim de iama cât şi in regim de vară.
Se admite ca aceste condiţii să nu fie satisfăcute o zi pe an iama şi 3 zile pe an vara.
Asigurarea mediului higrotermic trebuie corelată cu asigurarea calităţii aerului şi
optimizarea consumurilor energetice.
 CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ privind
V.4.(A). 1.1. Asigurarea ambianţei higrotermice
V.4.(A).1.1.1. Temperatura ambianţei „ta"
(măsurată în centrul încăperii la 1,5 m de la pardoseală, cu termometru cu glob), funcţie
de destinaţia încăperii, trebuie să fie:
-      în perioada rece
         conform STAS 1907/2 şi conform tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2)
-      în perioada caldă
•       max. 26°C - pentru o viteză relativă a aerului de 0,275 m/s
OBSERVAŢIE:
1. Temperatura, în perioada de vară, poate fi mai mare de 26º C (dar max. 28ºC cu
condiţia creşterii vitezei aerului cu 0.275 m/s pentru 1ºC (dar max. 0.45 m/s).
                 2. Temperatura ambiantă se consideră stabilă şi uniformă dacă valorile măsurate
corespund valorilor necesare spaţiului respectiv {conform V.4.(A).1.1.1. cu o abatere de max.
1C. Se admite în mod excepţional o abatere de max: 2 C, dacă ponderea abaterilor nu
depăşeşte 10% din totalul măsurătorilor.
            V.4.(A).1.1.2. Amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului  interior (conform
N.P.200)
- în regim de iarnă Ah<1.0
- în regim de vară Afl<3.0
            V.4.(A).1.1.3. Viteza relativă medie a aerului
-     în perioada de iarnă
•       max. 0.15 m/s
-     în perioada de vară (ta=26C)
•       max. 0.275 m/s 
                 OBSERVAŢIE:
                 Se admit viteze ale aerului mai mari de 0.275 m/s dacă se impun tehnologic (sala de
operaţie -curent laminar) dar max. 0.45 m/s.
            V.4.(A).1.1.4. Umiditatea relativă a aerului (UR) va fi corelată cu temperatura ambianţei
(„ta")
-          conform V.4.(A). 1.1.1.) şi funcţie de destinaţia încăperilor va avea valorile
corespunzătoare necesităţilor, conform Tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2.)
-          în general, pentru unităţile funcţionale cu regim normal de umiditate (saloane,
cabinete de consultaţii, etc).
•       UR-30-60%
-     pentru afecţiuni speciale reumatism poliarticular
•       UR-30-35% (ta=3O-32C) arşi grav
•       UR=60-85% (ta=30-32C)
                 OBSERVAŢIE:
                 Pentru afecţiunile speciale, condiţiile de microclimat trebuie precizate prin tema de
proiectare.
            V.4.(A).1.1.5. Asimetria temperaturii radiante
(conform STAS 13.149) calculată în raport cu un plan vertical situat în zona ocupată, la
0.6 m de pardoseală.
-     datorită ferestrelor sau altor suprafeţe reci
•       max.10C
-     datorită unui planşeu încălzit
 •       max.5C
            V.4.(A).1.1.6. Diferenţa de temperatură pe verticală între nivelul capului şi al gleznelor
(pentru o persoană în picioare sau pentru o persoană şezând) - conform STAS 13.149.
•       max.3=C
            V.4.(A).1.1.7. Cantitatea de căldură transmisă de picior la pardoseală (senzaţia de
rece cald) conform STAS 6472/10.
- în timp de un minut Q 1 ≤ 4.103J/m2
- în timp de 10 minute     Q 10 ≤ 200. 103J/m2
- temperatura minimă pe suprafaţa pardoselii trebuie să fie conform prevederii STAS
6472/3 şi nu trebuie să depăşească 26C.
            V.4.(A).1.1.8. Numărul schimburilor de aer
            - se stabileşte în funcţie de bilanţurile termoenergetice ale degajărilor de umiditate şi al
necesităţilor privind existenţa agenţilor patogeni (vezi cap. V.4.(A).2. Igiena aerului).
            V.4.(A).1.1.9. Indicele global de confort „PMV"
            - (conform STAS 13.149) reprezintă opţiunea medie previzibilă a unui grup numeros de
persoane asupra senzaţiei termice produse de un anumit mediu. Rezultă din bilanţul termic al
corpului uman şi trebuie să se încadreze între valorile:
            -0.5<PMV<0.5
 ANEXA V.4.(A).1.
 DOCUMENTE CONEXE
STAS 1907/1,2              Calculul necesarului de căldură.
STAS 6472/3                 Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirii.
I - 5                               Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare.
Norme                           Protecţia muncii în sectorul sanitar
NP 200                         Instrucţiuni tehnice rovizorii pentru proiectarea la stabilitate termică a
elementelor de închidere a clădirilor.
STAS 13149                  Fizica construcţiilor. Ambiente termice moderate. Determinarea indicilor
PMV şi PPD şi niveluri de performanţă pentru ambiante.
CEE - nov. 93                Documente interpretative - Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător
 V.4.(A).2.        IGIENA AERULUI
-          Cerinţa privind igiena aerului implică asigurarea în spatiile spitaliceşti ai acelor
parametri de calitate ai aerului care favorizează vindecarea oamenilor bolnavi şi
împiedică periclitarea stării de sănătate a utilizatorilor unităţilor spitaliceşti de către
eventualii agenţi poluanţi şi contaminaţi purtaţi de aer, specifică activităţilor
desfăşurate (germeni patogeni, particule de suspensie, mirosuri dezagreabile,
emanaţii nocive, contaminanţi radioactivi, etc).
-          În unităţile spitaliceşti natura activităţilor în anumite spaţii impune utilizarea de
instalaţii de ventilare şi respectiv climatizare, ca unică soluţie de asigurare a
parametrilor de calitate ai aerului consideraţi necesari.
-          Prin alcătuire, caracteristici constructive, calitate a materialelor utilizate, dotare cu
echipamente de tratare a aerului şi cu aparatură de automatizare, prin performanţele 
funcţionale atribuite, sistemele de ventilare climatizare vor corespunde cerinţelor de
realizare în spaţiile servite a nivelurilor impuse pentru parametrii de microclimat şi
pentru lipsa germenilor patogeni şi/sau a altor tipuri de nocivităţi, cu asigurarea unor
circulaţii de aer controlate între spaţii, fără afectarea în mod negativ peste limitele
normate a calităţii aerului din mediul exterior şi in condiţii de funcţionare-exploatare
cât mai economică.
-          Încăperile cu specific strict spitalicesc se cuprind în 4 clase de încăperi
determinate de pretenţiile de asepsie care corespund naturii activităţilor cărora le sunt
 destinate: sunt stabilite pentru fiecare clasă niveluri limită pentru concentraţia
volumetrică de germeni (N) care indică numărul de unităţi specifice de germeni la
unitatea de volum (germ/m1).
-          conform tabel 1 (anexat la prezentul capitol V.4.(A).2.)
•  
clasa I-a              N ≤ 10 germ/m3
•  
clasa ll-a             N ≤ 200 germ/m3
•  
clasa 111-a          N ≤ 500 germ/m3
•   clasa IV-a            N > 500 germ/m3
 MENŢIUNE:
-          În tabel sunt specificate clasele de asepsie in care se încadrează principalele
compartimente funcţionale ale unei unităţi spitaliceşti. - Pentru funcţiuni ce nu sunt
menţionate în tabel, apartenenţa la una dintre cele 4 clase va fi specificată de
beneficiar prin tema de proiectare.
-          In spaţiile cu pretenţii ridicate de asepsie - clasa I şi II, se utilizează instalaţii de
tratare a aerului care funcţionează numai cu aer exterior, ca măsură considerată
necesară împotriva răspândirii şi dezvoltării infecţiilor intraspilaliceşti cu germeni
aeropurtaţi: se consideră posibilă utilizarea recirculării aerului la nivelul unei încăperi
în cadrul unui sistem tip ,, curent laminar" cu viteze de min.0.35 m/s cu filtrare fină la
aspiraţia din încăpere şi cu filtrare absolută în suprafaţa de introducere a aerului.
-          In spaţiile cu pretenţii mai scăzute de asepsie - clasa III-a, care utilizează sisteme
de ventilare- climatizare, este permisă recircularea aerului fie la nivelul fiecărei
încăperi prin unităţi locale de climatizare, fie în comun pe grupe de încăperi,
compatibile d.p.d.v. al funcţiunilor şi exigenţelor, servite fiind de câte un singur sistem
centralizat; se vor asigura debitele minime  necesare de aer proaspăt şi celelalte
cerinţe privitoare la condiţiile de igienă.
-          Igiena aerului interior depinde în mod esenţial de controlarea circulaţiei aerului
între spaţiile unităţilor spitaliceşti; circulaţia aerului trebuie să aibă loc numai de la
spaţii cu cerinţe mai ridicate de asepsie spre cele cu cerinţe mai scăzute şi/sau cu
pericol de poluare-contaminare mai ridicat. În cazul utilizării de sisteme de ventilare-
climatizare circulaţia aerului este dirijată prin bilanţuri de debite de aer - de
introducere şi de evacuare - reglate corespunzător şi prin presiuni diferenţiale
controlate între spaţii adiacente.
-          Sistemele de ventilare-climatizare se dotează cu filtre de aer având sarcini
precise în ceea ce priveşte asigurarea nivelurilor de curăţenie a spaţiilor servite, dar
şi a interiorului instalaţiilor (tubulatura, echipamente de tratare aer, etc) sarcinile
atribuite filtrelor le detă performanţele funcţionale necesare si locurile de
amplasare în cadrul instalaţiilor.
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ privind:
            V.4.(A).2.1. Asigurarea calităţii aerului prin utilizarea instalaţiilor de ventilare-climatizare:
            V.4.(A).2.1.1   Debit de aer proaspăt
(se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar pe persoană).
            Nivelul minim de debit de aer proaspăt (de introducere) reprezintă nivelul considerat
insuficient, în funcţie de destinaţia funcţională a încăperii, diminuării concentraţiei de germeni
şi/sau de alte nocivităţi aeropurtate sub limitele maxime admisibile.
• în tabelul 1 (anexat la prezentul cap. V.4.(A).2.)
            V.4.(A).2.1.2. Debit de aer (se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar de
evacuare pe obiect sanitar)
          Nivelul minim de debit de aer - indicat, fie de introducere (încăperi de suprapresiune), fie
de evacuare (încăperi în depresiune), reprezintă nivelul considerat suficient (în funcţie de
destinaţia funcţională a încăperii) asigurării unei intensităţi a circulaţiei aerului şi deci unei spălări
cu aer tratat, care să permită obţinerea şi uniformizarea condiţiilor impuse pentru microclimat şi
pentru puritatea aerului.
            Conform tabel 1 (anexat la prez. cap. V.4.(A).2.)
-          pentru încăperi clase I şi II (climatizare fără recirculare) debit aer-debit aer
proaspăt > deb.min.aer proaspăt
-          pentru încăperi clasa III şi IV
  •   ventilare (fără recirculare) debit aer-debit aer proaspăt  deb.min.aer proaspăt
•   climatizare (cu recirculare) debit aer  deb.min.aer proaspăt
            V.4.(A).2.1.3. Nivel de filtrare
(se exprimă ca reţinere procentuală a particulelor în suspensie în aer – cu indicarea
metodei de testare folosite).
            Condiţiile de puritate a aerului în încăperile unităţilor spitaliceşti implică un nivel de filtrare
adecvat, ceea ce determină numărul de trepte de filtrare, performanţele funcţionale ale filtrelor şi
locul de amplasare al fiecărei trepte de filtrare în cadrul instalaţiilor.
            Se utilizează 3 tipuri de filtre:
- filtre brute (prefiltre) - filtre clasa EU 3 şi EU 4
              (grad reţinere 80-95% conform test gravimetric ASHRAE)
•       se utilizează pentru filtrare treapta l-a
            - filtre fine - filtre clasa EU 7 şi EU 8
              (grad reţinere 80-95% conform test opacimetric ASHRAE)
            •           se utilizează pentru filtrare treapta Il-a
            - filtre absolute - filtre clasa EU 10 - EU 12
              (grad reţinere 98-99.97% conform test DOP Mil. Std. 282)
            •           se utilizează pentru filtrare treapta III-a
              MENŢIUNE:
            Utilizarea într-un sistem de tratare a aerului a unui filtru de clasă superioară implică,
pentru a-l proteja de colmatări grosiere, echiparea sistemului în amonte cu filtre de clasă
inferioară. Filtrele treapta l-a se montează în amonte de echipamentele de tratarea centralei
aerului pentru a le proteja de colmatare; filtrele treapta II-a se montează imediat în avalul
ventilatoarelor de introducere a aerului pentru a menţine curate tronsoanele de distribuţie a
aerului; filtrele treapta III-a se montează cât mai aproape sau chiar în gurile de introducere a
aerului în încăperile servite pentru a evita riscul apariţiei de focare de contaminare în aval.
Supravegherea stării funcţionale a filtrelor şi semnalarea colmatării în vederea înlocuirii celulelor
filtrante se realizează prin controlul presiunilor diferenţiale amonte-aval şi au un loc important în
cadrul lucrărilor de întreţinere-exploatare.
            În tabelul I (anexat la prez. cap. VA. (A). 2.) este indicat numărul necesar de trepte de
filtrare: pentru 3 trepte de filtrare se înţeleg treptele I, II şi III, pentru 2 trepte de filtrare se înţeleg
treptele I şi II, pentru 1 treapta de filtrare se înţelege treapta I.
            V.4.(A).2.1.4. Nivel de presiune diferenţială între spaţii adiacente
            Valoarea presiunii diferenţiale dintre încăperi alăturate astfel încât să se realizeze o
circulaţie controlată a aerului (de la încăperi cu cerinţe mai ridicate la încăperi cu cerinţe mai
scăzute d.p.d.v. al absenţei agenţilor patogeni).
            Nivelul de presiune diferenţială determină debitele de scurgere de aer între respectivele
încăperi, prin deschiderile existente între ele. Spaţiile mai curate vor fi în suprapresiune faţă de
cele mai puţin curate.
            Nivelul presiunii diferenţiale între spaţiile adiacente, în cadrul încăperilor din clasa I şi II va
fi de max. 10-20 Pa.
                 MENŢIUNE:
                 Menţinerea în permanenţă, în mod controlat, a condiţiilor de presiune diferenţială, pe
ansamblul spaţiilor servite de instalaţiile de ventilare, necesită monitorizarea stărilor de colmatare
a filtrelor şi reglarea automată a caracteristicilor funcţionale (debit, presiune) ale unităţilor de
vehiculare a aerului, pentru menţinerea unor regimuri constante de debite de aer.
            V.4.(A).2.2. Asigurarea unor concentraţii maxim admisibile                                          de
substanţe poluante
            - provenite din materiale de construcţii, instalaţii tehnice, inclusiv aparate de ardere, surse
exterioare, sol. etc.
-          pentru valori maxim admisibile de concentraţii ale substanţelor poluante din
încăperile unităţilor spitaliceşti, se vor respecta prevederi „Normativ de protecţia
muncii în sectorul sanitar” şi „Normativ privind puritatea aerului în încăperi cu diverse
destinaţii" (în curs de editare - INCERC).
-          în vederea evitării contaminării aerului peste limitele admise (ca rezultat al
manipulării unor surse radioactive deschise, în scopuri medicale – ionizare, suspensii
de pulberi, substanţe volatile radioactive) se vor respecta prevederi „Norme
republicane de securitate nucleară - Regim de lucru cu surse de radiaţii nucleare" -
tab. 2.
  

 
ANEXA V.4.(A).2.
 DOCUMENTE CONEXE
 STAS 10813                  Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie.
STAS 11322                  Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie.
STAS 12051                  Aer. Determinarea conţinutului de radon 222.
STAS 9081                    Poluarea aerului.
STAS 12574                  Aer din zone protejate. Condiţii de calitate.
STAS 1238/1                 Ventilare mecanica. Debitul de aer proaspăt. Normativ în curs de editare
(INCERC)         
Normativ privind igiena compoziţiei aerului în spatii cu diverse destinaţii în functie de activităţile
desfăşurate în regim de iarnă-vară.
Norme -84                     Protecţia muncii în sectorul sanitar.
DIN 1946 - fila 4             Ventilaţii în instituţii spitaliceşti.Documente interpretative
CEE - nov. 93                Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător.
             V.4.(A).3. IGIENA FINISAJELOR
            Cerinţa privind igiena finisajelor implică asigurarea calităţii suprafeţelor interioare ale
elementelor delimitatoare astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor.
            CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANT  privind
            V.4.(A).3.1. Asigurarea calităţii finisajelor
            Finisajele încăperilor în care staţionează şi se deplasează bolnavi sau în care se
desfăşoară activităţi medicale vor fi:
•          lavabile
•          rezistente la dezinfectanţi
•          rezistente la decontaminări radioactive (după caz)
•          fără asperităţi care să reţină praful
•          bactericide (în spaţiile aseptice)
•          negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne în suspensie în aer
•          rezistente la acţiunea acizilor (în laboratoare şi camere de tratament)
•          se admit materiale de finisaj care prin alcătuirea lor, sau modul de punere în operă,
pot favoriza dezvoltarea de organisme parazite (gândaci, acarieni, mucegaiuri) sau
substanţe nocive ce pot periclita sănătatea oamenilor.
            V.4.(A).3.2. Asigurarea calităţii finisajelor
            Finisajele pentru elementele de instalaţii vor fi rezistente la acţiunile fizico-mecanice ale
agenţilor externi (şocuri, frecare, etc.) şi la acţiunile chimice provocate de solvenţi, detergenţi,
dezinfectante, lichide sau vapori ai acestora. La finisarea spaţiilor cu cerinţe severe de asepsie se
va evita utilizarea materialelor care, prin punerea în afară prezintă rosturi, adâncituri sau colţuri
dificil de curăţat.
            Finisarea spaţiilor din laboratoarele de medicină nucleară în care se lucrează cu surse
deschise (izotopi) vor respecta prevederile Normativului Republican de Securitate Nucleară. 
            V.4.(A).4.  IGIENA VIZUALǍ
            Cerinţa privind igiena vizuală implică asigurarea cantităţii şi calităţii luminii (naturale şi
artificiale) astfel încât utilizatorii spaţiilor respective să-şi poată desfăşura activităţilespecifice în
condiţii de igienă şi sănătate.
            Menţiune:
            Aspecte legate de iluminatul de siguranţă al încăperilor sunt prezentate la cap. v.2 (a).
(siguranţa circulaţiei pedestre).
CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ cu privire la:
            V.4.(A).4.1. Asigurarea iluminatului natural
            V.4.(A).4.1.1. Raport arie ferestre –arie pardoseli
            - săli operaţie, naştere, laboratoare tratamente,
             pansamente                                                      1/3 – 1/4
            - saloane alăptare, farmacii, saloane sugari,
            nou-născuţi                                                        1/4 – 1/5
            - cabinete consulaţii, saloane bolnavi                   1/4 – 1/6
            - spaţii de lucru, pregătire sterilizare, bucătării,
            spălătorii                                                           1/5 – 1/8
            - camere şi săli de aşteptare, cameră gardă personal,
            tratament Röentgen, fizioterapie                          1/6 – 1/7
OBSERVAŢIE:
- În cazul construcţiiilor spitaliceşti se recomandă ca toate încăperile în care au acces bolnavii să
beneficieze de lumina naturală.
- Laboratoarele trebuie protejate împotriva razelor solare printr-o orientare corespunzătoare şi
prin elemente de umbrire, dar fără utilizarea sticlei colorate.
- Coridoarele vor beneficia de lumină naturală directă (prin buzunare laterale) sau indirectă (prin
uşile încăperilor ce le mărginesc).
            V.4.(A).4.2. Asigurarea iluminatului artificial
            V.4.(A).4.2.1. Nivel de iluminare pentru iluminatul normal al încăperilor (valori
minime)
            - conform tab.E1 anexat
            V.4.(A).4.2.2. Evitarea sau limitarea orbirii
            - orbire directă
         se vor lua măsuri de ecranare a lămpilor şi de dispunere corespunzătoare a
acestora         
- orbire prin contact sau reflexie
         se vor alege finisaje cu factori de reflexie corespunzători
         corpurile de iluminat se vor dispune corspunzător cerinţelor specifice
încăperilor
Se vor respecta prevederile STAS 6646/1,3. 
Iluminarea
Culoarea
Nr.crt Tipul încăperii1) nominală Observaţii
luminii
lx
1 2 3 4 5 6
-iluminat 100 alb Măsuri pentru

-iluminat pentru 200 evitarea orbirii

lectură   pacienţilor

-iluminat pentru 300

Încăperi
1.
bolnavi
consultaţii  

-iluminat pentru 5

supraveghere  

2
 -iluminat de veghe

(orientare)
Salon pentru -iluminat general 300 alb Iluminat general
în
sugari sau -iluminat pentru 20   locurile de
2. nou-născuţi supraveghere     îngrijire
  -iluminat pentru 300   sugari,minl601x
  consultaţie      
Cabinete -iluminat general 500 alb de -
pentru     lux  
3. consultaţii        
tratamente        
obişnuite        
Cabinete -iluminat general   alb de După caz,
pentru pentru pregătire 500 lux comutabil sau
consultaţii şi -iluminat general     reglabil pentru
tratamente pentru perioada de     obţinerea
speciale: investigaţie     iluminării mai
-pentru .urologie 50   reduse
investigaţii .rectoscopie 50    
endoscopice .ginecologie 550    
4.   -iluminat general      
  pentru pregătire      
  -iluminat general      
-pentru pentru perioada de 500 alb,alb După caz.
investigaţii investigaţie   de lux comutabil sau
oftalmologice .refractometrie 50   reglabil pentru
  .schiascopie 50   obţinerea
  .oftalmologie 50   iluminării mai
    .oftalmometrie 50   reduse

  
    .perimetrie 5    
    .adaptometrie 5    
  -pentru -iluminat general 500 alb, alb După caz,
  -lucru cu 20  
investigaţii monitoare comutabil sau
       
Rontgen reglabil pentru
         
          obţinerea
         
iluminării mai

reduse
  -pentru        
  consultaţii -iluminat 500 alb Lampa
scialitică
  stomatologice .iluminat cavitate     cu posibilităţi
de
    bucală     reglare a
iluminării
    .iluminatul     şi direcţionării
câmpului
    înconjurător 8000 alb luminii
  -pentru        
  consultaţii -iluminat general 500 alb  
  dermatologice     alb de Ra90
        lux  
Cabinete -iluminatul general100   Măsuri pentru
pentru -iluminat general     evitarea orbirii
în
consultaţii şi zona paturilor 300   pacienţilor
5. tratamente -iluminat pentru   alb  
intensive consult în zona 1000    
  paturilor      
  -iluminat de 20    
  supraveghere      
Săli de -iluminat general 1000 alb  
operaţie -iluminat pentru      
  câmpul de -    
operaţie
6.
  -iluminat pentru     vezi pct.lll.
  câmpul -   4.2.2.2.
înconjurător al
  mesei de operaţie    
Anexe ale -iluminat general      
sălii de pentru:      
operaţie .vestiare 500    
  .spălătorii 500    
7.
  .încăperi      
precedând
  intrarea în sala de 500    
  operaţii      

 
    .incăperi la ieşirea   
din
    500 alb sau
    500 alb de
sala de operaţii
Măsuri pentru
.depozit de
instrumente
    .depozit pentru   lux evitarea orbirii
    elemente sterile 500  
    depozit cu    pacienţilor
dispozitive
    de sterilizare 506  
    .săli de reanimare,    
    iluminat pentru100 alb
 trezire
Sala de  

terapie. Băi

medicinale,
8. -iluminat general 300 alb
gimnastica

medicală,

masaje
-iluminat general în 100   Măsuri pentru

sală   evitarea orbirii

Săli de
9.
dializă
-iluminat general în 500 pacienţilor

zona paturilor
Laboratoare -iluminat general 500 alb  
10. Farmacii -iluminat pentru   alb de  
  verificarea culorii 1000 lux  
Camere de -iluminat general 300   După caz.
iluminat
serviciu -iluminat pentru     local, pentru
pentru zona
solicitări vizuale     umplerea
11. seringe-
medici,
intense 500 alb cald lor sortarea
asistente medi-
    alb camentelor, etc
medicale
Săli de -iluminat general 1000    
disecţie -iluminat local5000 alb  
12.
pentru
  masa de lucru     -
Coridoare, -zona de saloane      
scări bolnavi 200 alb sau Clasa de
calitate 2
13.   .ziua 50 alb cald  
  .noaptea      
  -zona cu săli de      
  operaţii      
    .ziua 300 alb Clasa de
calitate 2
    .noaptea 100    

 
 Toalete. -toalete 200 alb. alb  
încăperi cu -băi orientare spre   cald
activităţi saloane 100 alb  
murdare -încăperi cu   alb. alb
activităţi 300  
  murdare cald
14. Clasa de
calitate 2

Clasa de
calitate 2
             NOTA: x) încăperile sunt încadrate în clasa de calitate 1, cu excepţia celor pentru care la
coloana „Observaţii" clasa de calitate este 2.
ANEXA V.(A).4.
 
DOCUMENTE CONEXE
 
STAS 8313                    Iluminatul în clădiri şi în spatii exterioare, la clădiri civile şi industriale
STAS 6621                    Iluminatul natural al încăperilor Ia clădiri civile şi industriale.
STAS 6646/1                 Iluminatul artificial. Condiţii generale pentru iluminat în clădiri civile.
STAS 6646-3                 Iluminatul artificial. Condiţii speciale pentru iluminat în clădiri civile.
PE - 136                       Normativ pentru folosirea energiei electrice la iluminatul artificial în utilizări
casnice.
Documente interpretative
CEE - nov 93                 Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător.
Norme                           Protecţia muncii în sectorul sanitar.
             V.4.(A).5. IGIENA AUDITIVĂ
            Cerinţa privind igiena auditivă se referă la conceperea şi realizarea spaţiilor interioare ale
spitalelor astfel încât zgomotul perturbator perceput de utilizatori să fie menţinut la un nivel ce nu
le poate afecta sănătatea.
            Igiena auditivă se referă la condiţiile interioare de zgomot, respectiv la ambianţa acustică
interioară.
            Performanţele corespunzătoare asigurării ambianţei acustice interioare, sunt tratate la
cap.V.6. „Protecţia împotriva zgomotului".

                 V.4.(B). IGIENA APEI

            Cerinţa privind igiena apei se referă la condiţiile privind distribuţia apei într-un debit
suficient şi la satisfacerea criteriilor de puritate necesare apei potabile. Apa necesară alimentării
instalaţiilor din clădiri trebuie să aibă o anumită calitate exprimată prin ansamblul proprietăţilor
sale fizice, chimice, bacteriologice, organoleptice, etc.
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu     privire la:
            V.4.(B).1. Asigurarea calităţii apei (potabilitatea)
            -se va realiza conform prevederii STAS 1342
                 OBSERVAŢIE:
                 Verificarea îndeplinirii condiţiilor de calitate a potabilităţii apei se face de către centrele
de medicină preventivă.
            V.4.(B).2. Asigurarea debitului de apă la punctul de consum
-          se va realiza conform prevederii STAS 1478 (punctele de consum tehnologic vor fi
stabilite conform cerinţelor de funcţionare a echipamentelor).
            V.4.(B).3. Asigurarea cantităţii de apă potabilă necesară (|/pat/zi)
            V.4.(B).3.1. Necesar curent pentru:
-          igiena bolnavilor                                            240
-          igiena personalului                                          40
-          igiena lenjeriei                                              110
-          preparare hrană igienă bloc alimentar             100
-          igiena spaţiilor, mobilierului, obiectelor sanitare  40
-          preparare apă sterilă pentru spălare chirurgicală, apă distilată, spălare şi
dezinfecţie instrumentare 25
-          utilizări tehnologice                                                    20
-          igienizare platformă, gunoi, recipiente colectare reziduri, crematoriu şi anexe  10-
15
-          întreţinere căi acces, spaţii exterioare, zone de protecţie sanitară   10
-          necesităţi grup gospodăresc (bucătării, spălătorii)       25-30
-          pierderi de apă în reţeaua de distribuţie -cea 10%                   
             T O T A L                                                        cca.700 l/pat/zi
             V.4.(B).3.2. Necesar în perioadele de deficit sau întrerupere a alimentării cu apă -min.
500 l/pat/zi timp de 12 ore
            V.4.(B).3.3.    Necesar pentru sectoarele de recuperare medicală balneo-fizico-
terapeutică -130 l/procedură (om afara consumului precizat mai sus)
             ATENŢIE!
                 Nu se admite utilizarea apei nepotabile în spitale.
 ANEXA V.4.2.
 
DOCUMENTE CONEXE
 
STAS 6322                    Apă potabilă. Determinarea culorii
STAS 6323                    Apă potabilă. Determinarea turbidităţii.
STAS 6324                    Apă potabilă. Determinarea temperaturii, mirosului şi gustului.
STAS 6325                    Apă potabilă. Determinarea PH-ului.
STAS 6329                    Apă potabilă. Analiza biologică.
STAS 3001                    Apă. Analiza bacteriologică.
STAS 1342                    Apă potabilă.
STAS 3026                    Apă potabilă. Determinarea durităţii.
STAS 3002                    Apă potabilă. Determinarea substanţelor organice.
STAS 12650                  Apă potabilă. Determinarea conţinutului de pesticide
Documente interpretative
CEE - nov.93                 Igiena, sănătate şi mediul înconjurător.
Norme                           Protecţia muncii în sectorul sanitar.
           V.4.(C). IGIENA EVACUĂRII REZIDUURILOR
           LICHIDE
            Cerinţa privind igiena evacuării rezidurilor lichide, implică asigurarea unui sistem
corespunzător de eliminare a acestora astfel încât să nu prezinte surse potenţiale de contaminare a
mediului, să nu emită mirosuri dezagreabile, să nu prezinte posibilitatea scurgerilor exterioare şi să
nu prezinte riscul de contact cu sistemul de alimentare cu apă.
            Rezidurile lichide din spitale sunt:
-          apele uzate menajere obişnuite (de la grupurile sanitare) -cap.III.5.1.5.1.
-          apele uzate menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la spălătorii şj bucătării) -
cap. III.5.1.5.2.
-          apele uzate radioactive (de la laboratoarele de medicină nucleară) - cap.III.5.1.8.
-          apele contaminate cu agenţi patogeni (din secţii de boli infecţioase şi laboratoare
de bacteriologic).
-          apele pluviale cap.111.5.1.6.
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ cu privire la:
            V.4.(C).1. Asigurarea evitării poluării solului, apelor subterane, sau a aerului
            V.4.(C).1.1. Condiţii de rezolvare a evacuărilor
-          apele uzate din unităţile spitaliceşti se evacuează exclusiv prin reţeaua de
canalizare.
-          lipsa unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai în cazul staţionarelor
rurale sau unele aşezăminte de post-cură, situaţie în care unităţile sanitare respective
vor fi prevăzute cu instalaţii proprii de colectare, tratare şi evacuare a apei uzate,
astfel executate încât să nu provoace poluarea solului, apelor sau a aerului.
-          apele uzate vor fi colectate prin reţele interioare separate şi evacuate în reţeaua
de canalizare a incintei, după tratarea prealabilă a celor cu conţinut de grăsimi, nisip,
pământ, sau substanţe nocive (chimice, biologice, radioactive) - vezi cap.111.5.1.7.
            V.4.(C).1.2. Condiţiile de calitate a apelor uzate
-          apele uzate evacuate în reţelele de canalizare trebuie să îndeplinească condiţiile
prevăzute in Normativ C 90.
-
            V .4.(C).1.3. Condiţiile de calitate a conductelor de canalizare
-          să reziste la sarcinile mecanice sau de altă natură la care sunt supuse.
-          să fie impermeabile.
-          să fie rezistente la agresivitatea apelor uzate transportate.
-          să aibă o rugozitate cât mai redusă.
-          să respecte cotele de montaj pentru a se evita colmatarea.
            V.4.(C).2. Asigurarea evitării emisiei de mirosuri dezagreabile
            V.4.(C).2.1. Condiţii de rezolvare
-          se vor lua măsuri de etanşeitate a căminelor de racord şi de vizitare din imediata
vecinătate a clădirilor spitaliceşti
-          se va asigura o diluţie corespunzătoare a apelor uzate -racordurile dintre reţeaua
de canalizare pluvială din incinta spitalului şi gurile de scurgere ale reţelei vor fi
sifonate pentru a se evita ieşirea mirosurilor din canalizare.
            V.4.(C).3. Evitarea interconexiunii dintre apele uzate şi apa potabilă
-          se asigură prin rezolvarea corectă a sistemelor de canalizare şi alimentare cu apă,
conform prevederii STAS 8591/1
 ANEXA V.4.(C)
 
DOCUMENTE CONEXE
 
STAS 1795                    Canalizare interioară.
STAS 1846                    Canalizări exterioare. Debite. Prescripţii de proiectare.
STAS 3051                    Sisteme de canalizări. Canale ale reţelelor exterioare. Prescripţii de
proiectare.
STAS 2448                    Canalizări. Cămine de vizitare. Prescripţii de proiectare.
STAS 6701                    Canalizări. Guri de scurgere cu sifon şi depozit
STAS 10859                  Canalizări. Staţii de epurare a apelor uzate provenite din centrele
populate.
STAS 12278                  Canalizări. Bazine de fermentare a nămolurilor la staţiile de epurare a
centrelor populate.
STAS 12594                  Canalizări. Staţii de pompare.
Documente interpretative
CEE - nov 93                 Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător.
                  V.4.(D). IGIENA EVACUĂRII REZIDUURILOR                                        SOLIDE
            Cerinţa privind igiena evacuării rezidurilor solide din spitale, implică asigurarea unităţilor
spitaliceşti cu sisteme corespunzătoare de colectare, depozitare şi evacuare a acestora astfel
încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena oamenilor, eliminând totodată riscul de poluare a
aerului, apei şi solului.
            Deşeurile solide din spitale sunt:
            1.deşeuri reciclabile (neinfectate)
-          hârtie, ambalaje din carton
-          ambalaje din sticlă
-          metal
            2.deşeuri nereciclabile
-          gunoaie menajere (de la bucătărie, biberonerie, oficiile alimentare din secţiile
medicale)
-          deşeuri medicale curente (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri
laborator)
-          deşeuri medicale contaminate radioactiv
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
            V.4.(D).1. Asigurarea colectării, depozitării si evacuării deşeurilor solide în condiţii
de igienă
            Se colectează şi se depozitează distinct, după natura materialelor, după ce au fost
asigurate condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de provenienţa.
-          se depozitează pe platforme speciale, într-un spaţiu izolat.
            V.4.(D).1.1. Deşeurile reciclabile
-          se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor, după ce au fost
asigurate condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de provenienţă.
-          se depozitează pe platforme speciale. într-un spaţiu izolat.
             V.4.(D).1.2. Deşeurile nereciclabile
            V.4.(D).1.2.1. Gunoaiele menajere
-          se colectează la sursă şi se transportă în recipiente închise (pubele) sau în saci
de polietilenă închişi etanş
-          se depozitează într-o încăpere specializată, amplasată pe platforma de deşeuri,
prevăzută cu instalaţii de apă şi canalizare pentru menţinerea igienei atât a spaţiului
cât şi a recipienţilor.
            V.4.(D).1.2.2. Deşeurile medicale curente
            (provin din activităţile medicale, prezintă potenţial infecţios)
 -          trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de
maximă siguranţă d.p.d.v. al igienei pentru a împiedica contaminarea directă sau
indirectă (prin intermediul insectelor sau rozătoarelor) a personalului sau a populaţiei.
-          se tratează cu substanţe dezinfectante şi/sau se ard în crematorii (vezi
cap.III.10.2.2.).
            V.4.(D).1.2.3. Deşeurile solide contaminate radioactiv
            (provin de la laboratorul de medicină nucleară)
-          se colectează şi se depozitează separat de celelalte deşeuri din spital, într-un
depozit amplasat în cadrul laboratorului, ecranai şi ventilat corespunzător.
            a.deşeurile puternic radioactive
-          se colectează în recipiente speciale închise ermetic şi ecranate.
-          se depozitează temporar în depozitul spitalului, până la preluarea lor de către
unitatea teritorială specializată în tratarea deşeurilor.
            b.deşeurile slab radioactive
-          se colectează în recipiente port-deşeu.
-          se depozitează în depozitul laboratorului şi se dezactivează prin staţionare pe
durata de timp calculată, în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive
utilizate.
             Depozitele pentru deşeurile solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi
se conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de „Normativul republican de
securitate nucleară".
                 OBSERVAŢIE:
                 Având în vedere că până la ora actuală nu există reglementări specifice cu privire la
evacuarea rezidurilor solide din unităţile spitaliceşti, se recomandă ca în etapa de proiectare a
unui spital, proiectantul să consulte Ministerul Sănătăţii, prin experţii acreditaţi, asupra
recomandărilor existente pe plan mondial la data proiectării.
             V.4.(E). REFACEREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
            Cerinţa privind refacerea şi protecţia mediului implică conceperea şi realizarea unităţilor
spitaliceşti astfel încât pe toată durata de viaţă (execuţie, exploatare, postutilizare) să nu afecteze
în nici un fel, echilibrul ecologic şi să nu dăuneze sănătăţii, liniştii sau stării de confort a oamenilor
prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane.
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
            V.4.(E).1.  Asigurarea evitării poluării aerului exterior
            V.4.(E).1.1. Concentraţiile maxim admisibile pentru potenţialii poluanţi emişi în atmosferă
ca urmare a activităţilor spitaliceşti vor avea valori corespunzătoare conform prevederii STAS
10574.
            V.4.(E).1.2. Măsuri preventive
-          limitarea emisiilor de poluanţi conţinute în gazele de ardere provenite din centrala
termică şi crematoriu (dacă este cazul) prin controlul arderii sau dimensionarea
coşului de fum, în vederea realizării dispersiei acestora în atmosferă.
-          filtrarea aerului evacuat şi contaminat cu germeni patogeni prin utilizarea
sistemelor specifice de purificare.
-          evacuarea cu diluţie în atmosferă a aerului purtător de noxe, sau provenit din
instalaţiile de ventilare climatizare, ţinând cont de zonele populate şi de direcţia
vântului dominant.
-          se vor respecta cu stricteţe regulile de amplasare privitoare la poziţiile relative
dintre prizele de aer proaspăt şi gurile de evacuare.
            V.4.(E).2. Asigurarea evitării poluării solului si apei
            V.4.(E).2.1. Măsuri de prevenire
 -          apele uzate provenite de la unităţile spitaliceşti se vor evacua numai prin sisteme
(reţete) proprii de canalizare, ce trebuie să respecte condiţiile prevăzute la cap.V.4.
(C).1.3.
-          înainte de deversarea în sistemele publice de canalizare, apele uzate evacuate
din unităţile spitaliceşti vor suferi operaţiuni de neutralizare şi tratare în funcţie de
natura poluanţilor continui (vezi cap.III.5.2.2.2.).
-          apele uzate evacuate în sistemele publice de canalizare vor trebui să
îndeplinească obligatoriu prevederile Normativ C 90.
ANEXA V.4.(E).
 
DOCUMENTE CONEXE
 
Legea 137/95                 Legea protecţiei mediului.
Legea 5/1989                 Legea privind protecţia şi asigurarea calităţii apelor.
Legea 3/1978                 Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei.
Decret 466-1979            Decret privind regimul produselor şi substanţe toxice.
Decret 414/1979            Decret privind stabilirea valorilor limită admisibile principalelor substanţe
poluante din apele uzate.
Ordinul 462/1993            Condiţii tehnice privind protecţia atmosferei.
STAS 10574                  Aer din zonele protejate. Condiţii de calitate.
STAS 10331                  Puritatea aerului. Principii şi reguli generale de supraveghere a calităţii
aerului.
STAS 10194                  Puritatea aerului. Determinarea conţinutului de bioxid de sulf.
STAS 10329                  Puritatea aerului. Determinarea bioxidului de azot.
V.5. IZOLAREA TERMICĂ, HIDROFUGĂ ŞI ECONOMIA DE ENERGIE
Cerinţa privind izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie se referă la asigurarea
unei conformări generale şi de detaliu a clădirii astfel încât pierderile energetice să fie minime iar
consumurile de energie în vederea obţinerii unui confort minim admisibil să fie cât mai limitate.
CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ
            V.5.1. Asigurarea performanţelor higrotermice ale elementelor perimetrale astfel
încât pierderile de căldură să fie cât mai reduse, respectiv:
V.5.1.1. Rezistenţa termică specifică necesară (Ros) a elementelor  de inchidere trebuie
sa fie mai mare sau egala cu rezistenta minima necesara la transfer termic (Ronec.) calculate
conform STAS 6472/3.
V.5.1.2. Diferenţa de temperatură (DTi) dintre faţa interioară a elementelor de închidere
şi aerul interior (conf. STAS 6472/3) să fie de maxim.
 
 

Temperatura Umiditatea Diferenţa de temperatură DTi (K)

interioară relativă
pereţi acoperiş pardoseli
18° C 60% 4 3 2
22° C 50% 6 4,5 3
             V.5.2. Evitarea apariţiei condensului se obţine prin:
V.5.2.1. Temperatura pe suprafata interioară (T si) să aibă în orice punct, o valoare
peste temperatura punctului de rouă stabilită conform STAS 6472/3 în funcţie de umiditatea
relativă a aerului interior.
 V.5.2.2. Umiditatea materialelor componente ca urmare a condensării vaporilor de apă
în perioadele reci, să nu depăşească valorile normate conf. STAS 6472/4 (în vederea eliminării
riscului de apariţie a coloniilor de agenţi patogeni).
V.5.2.3. Cantitatea de apă provenită din condensarea vaporilor, din masa elementului de
închidere, în perioada rece să fie mai mică decât cantitatea de apă evaporată în perioada caldă
(conform STAS 6472-4), (ma < mv).
                  V.5.3. Asigurarea economiei de energie într-o clădire spitalicească priveşte
principalele modalităţi de utilizare a energiei în condiţii determinate de amplasare (condiţii
exterioare), de utilizare funcţională (cerinţe interioare) şi de dotare tehnică (posibilităţi de
realizare) şi anume: încălzire, ventilare şi tratare a aerului cu sau fără răcire sau controlul
umidităţii şi preparare a apei calde de consum. Economia obţinută din energia consumată în
special pentru încălzire în sezonul rece, dar şi pentru răcire în sezonul cald, implică conceperea
şi realizarea construcţiilor spitaliceşti şi în special a elementelor de închidere cu o bună izolare
termică, cu o corectă orientare, dimensionare şi dotare a elementelor vitrate şi cu o scăzută
permeabilitate la aer.
            Consumurile de energie pentru ventilare şi tratare specială a aerului depind de tipul,
structura şi gradul de dotare al spitalului, în special intervenind dimensionarea dar şi echiparea cu
instalaţii specifice a sectoarelor chirurugical, ATI, etc., factori importanţi sunt debitele de aer
proaspăt vehiculate, condiţiile de stare a aerului dorite la interior faţă de condiţiile de stare a
aerului exterior, duratele de funcţionare, etc. consumurile de energie pentru prepararea apei
calde menajere depind de tipul, structura şi gradul de dotare al spitalului.
                 V.5.3.1. Coeficientul global de izolare termică al clădirii „G1" trebuie să fie inferior
valorii corespunzătoare la referinţa „G1 ref" [W/m 3h], determinaţi conform „Normativ pentru
calculul coeficientului global de izolare termică, la clădiri cu alte destinaţii decât cea de locuit".
            Valorile coeficienţilor de control „a¸e" (rezistenţe termice normate) necesare pentru
calculul coeficientului global de referinţă (G1 ref.) sunt următoarele: 
zona climatică I II III
a 1.30 1.40 1.50
b 2.75 3.00 3.25
c 1.50 1.60 1.70
d 1.30 1.30 1.30
c 0.40 0.50 0.50

 în care:

a          = pereţi exteriori

b          = planşeu de la ultimul nivel

c          = planşeu de peste subsol

d          = soclu

e          = elemente vitrate

            V.5.3.2. Necesarul specific global de căldură pentru încălzire al clădirii „G" trebuie să fie
inferior valorii corespunzătoare de referinţă „G1 ref." [W/m 3K].
            V.5.3.3. Consumul anual global de căldură pentru încălzirea          clădirii
în care:
G          = are semnificaţia de mai sus
Ntimitoi     = numărul de grade zile; se determină funcţie de temperatura exterioară de
începere/sfârşire a perioadei de încălzire (t oi) şi de temperatura interioară medie pentru încălzire
(timi)
V          = volumul construit la care se referă G şi Qi.an
            V.5.3.4. Consumul anual global de căldură pentru ventilare (mecanică).
 

 
-          constituie o sumă de consumuri specifice (timv, tov, nv, ηrv) diverselor aplicaţii, în care:
-          debit de aer proaspăt pentru tipul de aplicaţie [m3/h]
-          număr de grade zile pentru temperaturi exterioare de începere/sfârşire a consumului (t ov)
şi temperatura interioară medie în respectiva aplicaţie (t imv).
-          durata zilnică de funcţionare în respectiva aplicaţie [h/zi]
-          durata de funcţionare în perioada de încălzire [%]
-          eficienţa recuperării de căldură utilizate.
            V.5.3.5. Consumul anual global de energie pentru umidificare

-          constituie o sumă de consumuri specifice (t imv, tov, nv, ηrv) diverselor aplicaţii cu
umiditate controlată, în care semnificaţiile sunt cele anterioare pentru aplicaţiile în
cauză: ηrl - randamentul recuperării căldurii latente (dacă este cazul).
             V.5.3.6.Consumul anual global de energie pentru răcire – dezumidificare

-          formula dă un nivel aproximativ al consumurilor de energie electrică pentru

aplicaţiile cu aer proaspăt 100% (Lp1) şi pentru aplicaţiile cu aer proaspăt parţial (L p2)
în care:
Lp1, Lp2     - debite de aer proaspăt [m3/h]
Dr1, Dr2    - durate de răcire [zile/an] cu procente de funcţionare - d r1, dr2
ηr1, ηr2    - durate zilnice de funcţionare [h/zi]
ηr.rl, ηr.r2  - eficiente de recuperare de căldură totală
C= 1,6¸2 în funcţie de zona climatică
            V.5.3.7. Consumul anual global de căldură pentru preparare apă caldă menajeră
Qacm.an =             35OOP până la 7000P [KWh/an] funcţie de tipul, structura şi dotarea spitalului,
valorile mari corespund spitalelor ce au consumuri specifice ridicate de a.c.m. -  (secţii de
chirurgie, obstetrică, boli nervoase, etc).în care
                        P = număr de paturi de spitalizare.
            OBSERVAŢII:
-          Consumurile de căldură sunt calculate la instalaţiile de utilizare.
-          Spitalele fiind mari consumatoare de energie, prin proiectarea şi exploatarea
instalaţiilor termice se impun măsuri de limitare a consumurilor energetice care în
principal se referă la:
o        eficienţa sistemelor adoptate şi performanţele energetice ale elementelor
utilizate (randamente, consumuri specifice etc).
 o        măsuri de recuperare a energiei şi utilizarea acesteia ca sursă secundară de
căldură cum ar fi recuperarea de energie termică din gazele arse provenite de la
centrala termică, recuperarea unei părţi din căldura aerului de evacuare din
instalaţiile de ventilare, producerea aburului de joasă presiune din condensul de
medie presiune, utilizarea condensului provenit din instalaţia de abur pentru
preîncălzirea apei de adaos sau prepararea apei calde de consum.
o        introducerea circuitelor separate de încălzire pe zone ce beneficiază de acelaşi
regim termic, sistem de cedare a căldurii şi programe de funcţionare.
o        sporirea gradului de automatizare al instalaţiilor atunci când acestea contribuie
efectiv la realizarea economiei de energie în exploatare, corelat cu aplicarea
unor regimuri economice de exploatare funcţie de condiţiile climatice, categoria
clădirii spitaliceşti, felul ocupării, programe de lucru etc.
o        izolarea termică a conductelor pentru diverşi agenţi termici şi a canalelor de
aer cald şi rece.
o        utilizarea în măsura posibilităţilor a surselor neconvenţionale de căldură.
o        contorizarea energiei termice.
ANEXA V.5.
DOCUMENTE CONEXE
 
STAS 6472/2                 Fizica construcţiilor. Higrotermia. Parametrii climatici exteriori.
STAS 6472/3                 Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul termotehnic al elementelor
de construcţie ale clădirii.
STAS 6472/4                 Fizica construcţiilor. Termotehnica. Comportarea elementelor de
construcţie la difuzia vaporilor de apă. Prescripţii de calcul
STAS 6472/6                 Fizica construcţiilor. Higrotermia elementelor de construcţii cu punţi
termice.
STAS 6472/7                 Fizica construcţiilor Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a
elementelor şi materialelor de construcţii.
STAS 4389                    Instalaţii de încălzire. Numărul anual grade-zile.
STAS 9791                    Rosturi Ia faţadele clădirilor executate cu panouri mari prefabricate.
Clasificare, terminologie şi principii generale de proiectare.
NP 200                         Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea la stabilitate termică, a elementelor
de închidere a clădirilor.
                                    Prescripţii tehnice în curs de editare (INCERC) – Normativ pentru calculul
coeficientului global de izolare termică la clădiri cu altă destinaţie decât
cea de locuit.
C - 107                          Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice
C – 112                         Normativ pentru proiectarea şi executarea hidroizolatiilor din materiale
bituminoase la lucrările de construcţii.
STAS 6472/10               Fizica construcţiilor. Termotehnica. Transferul termic la contactul cu
pardoseala. Clasificarea şi metoda de determinare.
STAS 13149                  Fizica construcţiilor. Ambianţe termice moderate. Determinarea indicilor
PMV, PPD şi nivele de performanţă pentru ambianţe.
STAS 1907/1                 Instalaţii de încălzire. Calculul necesarului de căldură. Prescripţii de
calcul.

Reglementări în curs      Normativ privind igiena compoziţiei aerului la

de editare (INCERC)       clădiri cu diverse destinaţii în regim de iarnă-vară.

P 68                              Normativ privind gradul de protecţie termică a clădirilor şi de reducere a
consumului de energie pentru încălzire.
                                    Documente interpretative CEE - nov. 1993 - Economia de energie şi
izolare termică.
          V.6. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI
            Cerinţa privind protecţia împotriva zgomotului implică conformarea spaţiilor, respectiv a
elementelor lor delimitatoare astfel încât zgomotul provenit din exteriorul clădirii sau din camerele
alăturate perceput de către ocupanţii clădirii, să se păstreze la un nivel corespunzător condiţiilor
în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându-se totodată în interiorul spaţiilor o
ambianţă acustică minim acceptabilă.
            CRITERII, PARAMETRII ŞI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ cu privire la:
            V.6.1. Asigurarea ambianţei acustice în interiorul încăperilor cu specific medical
            V.6.1.1. Nivel de zgomot echivalent interior (limite admisibile) datorat unor surse de
zgomot exterioare unităţilor funcţionale:
            • 30 dB(A)±5 dB(A)        - în plus ziua
                                                - în minus noaptea
            MENŢIUNE:
            În cazul spaţiilor ce necesită instalaţii de ventilare şi/sau climatizare (tratarea aerului) se
admite ca nivelul de zgomot interior să fie depăşit cu încă max. 5 unităţi faţă de cel menţionat mai
sus (a se vedea Tab. 1 cap. V.4.(A).1.
            V.6.1.2. Măsuri de asigurare a ambianţei acustice
-          amplasarea unităţilor spitaliceşti în zone fără vecinătăţi producătoare de zgomot
sau vibraţii.
-          gruparea în cadrul unităţilor spitaliceşti a compartimentelor cu activităţi similare.
-          separarea spaţiilor cu cerinţe deosebite d.p.d.v. al confortului acustic, de spaţiile
producătoare de zgomot (spaţii gospodăreşti şi spaţii tehnico-utilitare).
-          evitarea alăturării bateriei de ascensoare de încăperile destinate bolnavilor
spitalizaţi.
-          pentru cazul în care nu este posibilă îndepărtarea încăperilor cu activităţi
producătoare de zgomot, se vor lua măsuri corespunzătoare de prevenire sau
atenuare a zgomotului prin:
•         prevederea de echipamente dinamice (pompe ventilatoare, compresoare) cu
nivel de zgomot scăzut, în funcţionare.
•         măsuri constructive de atenuare a zgomotelor sau vibraţiilor produse de unele
surse locale (aparate sau utilaje) conform prevederilor STAS 8048/1.
•         izolarea corespunzătoare a elementelor despărţitoare, conform prevederi
„Instrucţiuni tehnice C 125".
•         limitarea vitezelor de vehiculare a fluidelor în elementele instalaţiilor utilitare,
termice, de ventilaţie, sanitare etc.
            V.6.2. Asigurarea izolării acustice a spaţiilor la zgomot aerian -      pe orizontală (valori
maxim admisibile)
            V.6.2.1. Indicele de izolare al peretelui exterior la:
            - saloane (inclusiv de terapie intensivă), cabinete de consultaţii, săli de operaţii şi anexe
ale acestora.

             = 26 (-26) dB
            V.6.2.2. Indicele de izolare a peretelui interior la:
            - saloane 1-2 paturi
•    faţă de saloanele adiacente
                = 56 (+4) dB
-  faţă de coridoare

                  = 59 (+7) dB
- saloane cu peste trei paturi şi saloane de terapie intensivă
•       faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii

                 = 51 (-1) dB

•       faţă de coridoare

                  = 56(+4) dB

            - săli de operaţii (în sectorul urgenţe)
 •       faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii, terapie intensivă

                 = 46 (-6) dB

•       faţă de coridoare

                = 51 (-1) dB
            - cabinete consultaţii
•     faţă de saloane adiacente

                = 46 (-4) dB
•     faţă de coridoare

                 = 51 (-1) dB

            V.6.3. Asigurarea izolării acustice a spatiilor la zgomot aerian şi de impact pe verticală
(valori maxim admisibile conform STAS 6156).
            V.6.3.1. Indicele de izolare al planşeului la:
            - saloane 1-2 paturi
         • faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii
              Ia (Ea) = 56 (+4) dB
              li (Ei)   = 60 (0) dB
            • faţă de coridoare, birouri (după caz)
              Ia (Ea) = 59(+7) dB
              li (Ei) = 53(+7) dB
            • faţă de exteriorul clădirii
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
            - saloane cu peste 3 paturi şi saloane terapie intensivă
•     faţă de saloane adiacente
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 60(0)dB
•     faţă de cabinete de consultaţii
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
•     faţă de săli de operaţii şi anexe ale acestora
              Ia (Ea) = 56(+4)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
• faţă de coridoare, birouri (după caz)
              Ia (Ea) = 56(+4)dB
              li (Ei) = 53(+7)dB
            - săli de operaţii inclusiv anexe
• faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii
              Ia (Ea) = 46(-6)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
• faţă de exteriorul clădirii
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
•     faţă de coridoare, birouri
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
- cabinete de consultaţii
•     faţă de saloane adiacente
              Ia (Ea) = 46(-6)dB
              li (Ei) = 60(0)dB
•     faţă de exteriorul clădirii
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
•     faţă de coridoare, birouri (după caz)
              Ia (Ea) = 51(-1)dB
              li (Ei) = 57(+3)dB
 ANEXA V.6.
 DOCUMENTE CONEXE
 
STAS 10009                  Acustica în construcţii. Acustica urbană. Limite admisibile ale nivelului de
zgomot.
STAS 6156                    Acustica în construcţii. Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile
şi social-culturale. Limite admisibile şi parametrii de izolare acustică.
P 122                            Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea măsurilor de
protecţie acustică la clădiri social-culturale.
C 125                            Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia fonică a
clădirilor
Documente interpretative CEE - nov. 93 - Protecţia la zgomot.