NORMATIV DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI

Indicativ NP 015-97

Cuprins

* I. GENERALITĂŢI
* II. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI
EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI
* III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU
PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR
* IV. CRITERII FUNCŢIONAL - URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA CLĂDIRILOR
SPITALICEŞTI
* V. REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE

I. GENERALITĂŢI
I.1.OBIECT

I.1.1. Prezentul normativ stabileşte principii de concepţie pentru proiectarea

clădirilor spitaliceşti inclusiv a incintelor şi terenurilor aferente (cap. II şi IV),
precum şi valorile parametrilor ce definesc exigenţele utilizatorilor, în
conformitate cu prevederile Legii 10/1995. (cap.V).

I.1.2. Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de

spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal:

-echipamentelor şi tehnologiilor ce se utilizează în diagnosticul şi tratamentul medical,

acestea impunând performanţe superioare clădirilor în care se amplasează;

-vulnerabilităţii deosebite a principalilor utilizatori ai clădirii, bolnavii, cu capacităţi fizice şi

psihice diminuate, mai expuşi diferitelor riscuri ce survin în exploatarea clădirilor şi instalaţiilor;

- cerinţei specifice unităţilor sanitare de a se menţine în funcţiune; la parametri

adecvaţi asigurării asistenţei medicale înalt calificate şi eficiente, inclusiv în caz
de calamitate sau dezastru.

I.1.3. Prezenta reglementare stabileşte condiţiile minime de calitate,

corespunzătoare clădirilor spitaliceşti (indiferent de profilul şi capacitatea
acestora), ce trebuie realizate şi menţinute, la aceiaşi parametri, pe întreaga
durată de existenţă a construcţiei.

I.2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDlŢll DE UTILlZARE

I.2.1. Prevederile prezentei reglementări se vor aplica la proiectarea clădirilor

spitaliceştişi după caz la modernizarea, reamenajarea, consolidarea sau
repararea clădirilor existente.

I.2.2. Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către:

 -organismele de administraţie teritorială precum şi alte persoane fizice sau juridice care
iniţiază investiţii în domeniul sănătăţii (cap.II şi cap.IV);

- verificatorii de proiecte şi experţi autorizaţi în conformitate cu Legea 10/1995 (cap.V);

-elaboratorii studiilor de fundamentare ale planurilor de amenajare a teritoriului, ale

Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale (PUG, PUZ) ale regulamentelor de urbanism generale
şi locale, referitor la specificul funcţional şi condiţiile de amplasare a construcţiilor spitaliceşti
(cap.IV) şi cap.V);

-persoane fizice şi juridice angajate prin contracte de consultanţă tehnică de către investitori sau
antreprenorii executanţi ai lucrărilor (cap.III şi cap.IV).

I.2.3. Prin prezentul normativ sunt reglementate condiţii de calitate admisibile (niveluri de
performanţă - conf.cap.V) corespunzătoare categoriei de importanţă "C". Proiectantul, la
solicitarea beneficiarului, poate adopta alte valori ale parametrilor corespunzători cerinţelor
utilizatorilor, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute prin prezentul normativ.

I.2.4. La proiectarea unei clădiri spitaliceşti se vor respecta, pe lângă prevederile prezentului
normativ, toate reglementările tehnice specifice domeniului, în vigoare la acea dată.

[top]

II. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI

EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

II.1. CADRUL GENERAL

II.1.1. Construcţiile spitaliceşti sunt lucrări de utilitate publică şi în conformitate cu

Iegislaţia privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sunt unităţi componente ale reţelei naţionale şi
teritoriale de asistenţă medicală.

II.1.2. Organizarea spitalelor (capacitate. profil medical. structura serviciilor componente),

indiferent de natura fondurilor de finanţare a investiţiei sau forma de proprietate. se face în
conformitate cu prevederile Iegale privind organizarea reţelei teritoriale a serviciilor medicale sau
cu Ordine ale Ministerului Sănătăţii, emise în temeiul prerogativelor sale.

II.1.3.Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din:

a. -fonduri publice (de la bugetul de stat, bugetele locale, fonduri special constituite prin
lege în afara acestor bugete),

b. -credite garantate sau contractate de stat,

c. -fonduri private (de la persoane fizice sau juridice),

d. -fonduri mixte (publice + private).

Construcţiile spitaliceşti realizate, integral sau parţial, din fonduri publice şi/sau credite
garantate de stat, în cauză regimul investiţiilor publice conform cu Ordonanţa Guvemului
nr.12/1993 şi se supun reglementărilor din Legea Finanţelor Publice 72/1996 privind aprobarea
investiţiilor.

II.1.4.Executarea construcţiilor spitaliceşti se autorizează de către administraţia locală în

temeiul Legii 10/1995, indiferent de natura fondurilor din care se finanţează aceştia.

II.1.5. Realizarea construcţiilor spitaliceşti şi exploatarea lor se vor face în conformitate

cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.

II.1.6. Amplasarea spitalelor se poate face pe terenuri aparţinând domeniului public,

domeniu privat al statului sau a unităţior administrativ-teritoriale, sau pe terenuri proprietate
privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Iegale ce reglementează
utilizarea, concesionarea sau exproprierea acestora (Legea 801/1994, Legea 33/1994, Legea
18/1990 etc.).

II.1.7. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti finanţate, integral sau în completare, de la bugetul de

stat, de la bugetele locale, din fonduri special construite prin lege în afara acestor bugete, din
credite externe garantate sau contractate de stat se adjudecă prin licitaţie publică în condiţiile
stabilite de Ord. Guv. nr.12/1993, de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor (M.F.) si al
Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) nr.1743/69/N/1996

II.1.8. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti (clădiri + instalaţii), indiferent dacă acestea se

finanţeaza din fonduri publice sau private, se va face de către proiectanţi specialişti (arhitecţi si
ingineri) cu competenţă tehnică şi experienţă în domeniul proiectării de spitale şi în domeniul
tehnologiilor complexe implicate de asistenţa medicală modernă.

MENŢIUNE

Pentru condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea, precum şi exploatarea

construcţiilor spitaliceşti, se va consulta Anexa generală AII.

ANEXA II-a

DOCUMENTE CONEXE

Legea 10/1995 -privind calitatea în construcţii

Legea 3/1978 -privind asigurarea sănătăţii populaţiei
Legea 72 1996 -privind finanţele publice
Legea 50/1991 -privind autorizarea executării construcţiilor
Legea 18/1991 -privind fondul funciar
Legea 33/1992 -privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică
Legea 83/1994 -pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii 58/1993
Legea 137/1995 -privind protecţia mediului
HG 592/1993 -pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor,
prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice
HG 727/1993 -pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor,
prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice
HG 112/1993 -privind componenţa, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de
avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţelor sociale
HG 376/1994 -privind metodologia de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiţii
HG 925/1995 -pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a
proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor
HG 525/1996 -pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism
Ordonanţa Guv.12/1993 -privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice
Ordin 91/1991 MLPAT -pentru aprobarea formularelor, a procedurilor de autorizare şi a
conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea 50/1991
Ordin MAPPM 125/1996 -pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor economice
şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător
Ordin comun MF-MLPAT -pentru aprobarea Normelor metodologice
1743/69/N/1996 privind conţinutul cadru al proiectelor - pe faze de
proiectare - al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor
Legea 125/1996 -pentru modificarea şi completarea Legii nr.5011991 privind autorizarea
executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
Legea 90/1996 -Legea protecţiei muncii
[top]
 

III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU

PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR

III.1.DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ

III.1.1. În organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, SPITALUL este unitatea de bază, care
asigură asistenţa medicală completă sau de specialitate. preventivă, curativă şi de recuperare
pentru bolnavii internaţi şi ambulatori de pe teritoriul arondat.

III.1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt:

-spitale generale - ce cuprind cel puţin cele 4 specialităţi medicale de boli principale: boli interne,
chirurgie, pediatrie, obstetrică-ginecologie.

În funcţie de teritoriul arondat spitalele generale pot fi: comunale, orăşeneşti, municipale,
judeţene.

OBSERVAŢIE: Spitalele comunale mici pot avea numai 3 specialităţi medicale (trei chirurgie),
cazurile chirurgicale urmând a fi rezolvate în localitatea urbană cea mai apropiată.

-spitale de specialitate - ce asigură asistenţa medicală într-una din specialităţile medicale

principale sau într-unul ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. De ex.: spitale
de chirurgie cardio-vasculară, de traumatologie şi chirurgie reparatorie, de neurochirurgie
(derivate din specialitatea chirurgie) sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli
infecţioase (derivate din specialitatea boli interne) ş.a.m.d.
OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în
oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de
specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită
vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli infecţioase
(datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorită duratei mari
de specializare.

III.1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii medicale
în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi tratament
alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ autonome
(cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct. ca secţii, în structura
unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate..

În funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare a necesităţilor din teritoriu) şi de

dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic-tratament (ca amploare, diversitate şi nivel
de echipare cu aparatură medicaIă), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele de
specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele.

III.1.4. Spitalele de reţea care cuprind şi funcţiuni de învăţământ medical sunt denumite spitale
clinice şi sunt diferenţiate la rândul lor în:

-spitale clinice generale (spitale universitare).

-spitale clinice de specialitate.

OBSERVAŢIE: Spitalele clinice se amplasează de regulă în oraşele în care există instituţii de

învăţământ superior medical.

III.1.5. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă
asistenţa medicală propriu-zisă şi învăţământul de specialitate. integrează şi funcţiuni de
cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumitc profiluri medicale sunt

- institutele medicale,

- centrele medicale

Deşi aceste unităţi nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu-zise, ele au în componenţa lor
secţii medicale şi servicii de diagnostic-tratament organizate după sistemul unităţilor spitaliceşti.

III.1.6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structură

medicală cu spitalele (fără a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării
reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce
acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc.
Sanatoriile sunt unităţile ce asigură asistenţă medicală complementară (în fază de convalescenţă
şi recuperare) pacienţilor care au incheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile şi sanatoriile
se organizează pe profiIuri medicale, separat pentru adulţi şi copii.

Amplasarea preventoriilor şi sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone

geoclimatice, cu proprietăţi curative sau în staţiuni balneare.

III.1.7. În funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după
cum urmează:
a.-spitale mici (150-350 paturi pentru spitale generale

100-200 paturi pentru spitale de specialitate)

b.-spitale mijlocii (400-600 paturi pentru spitale generale,

250-400 paturi pentru spitale de specialitate)

c.-spitale mari (700-1000 paturi pentm spitale generale,

500-700 paturi pentru spitale de specialitate

d.-spitale foarte mari (peste 1100 paturi - de regulă sunt spitale generale)

OBSERVAŢIE: În ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specilaiştii în domeniu

apreciază că;

- spitalele de capacitate mijlocie sunt cele mai eficiente din punct de vedere al gestiunii, mai uşor
de administrat, mai apte să ofere servicii medicale de calitate, mai puţin stresante pentru
pacienţi;

- spitalele foarte mari se justifică numai în cazul marilor aglomerări urbane sau în cazul clinicilor
universitare, unde apare necesitatea concentrării unei game cât mai largi de profiluri medicale;

- spitalele mici sunt cele mai potrivite pentru a realiza o distribuţie echilibrată în teritoriu a
serviciilor medicale de bază.

III.1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine
o scrie de unitaţi de servicii şi prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială,
de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie
de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu
pentru personalul medical etc . Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se
impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor.

Unităţile de servicii şi prestaţii medicale, altele decât spitalul propriu-zis, dar amplasate în aceiaşi
incintă, vor fi denumite în text "funcţiuni asociate"

III.1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor
depinde direct de următoarele date tematice de bază:

- capacitate (număr de paturi)

- structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora),

- structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora)

- structura serviciilor de diagnostic şi tratament (nominalizare, capacitate, nivel de echipare

tehnico-medicaIă)

- structura funcţiunilor asociate (după caz),

- natura atributiilor în sistemul de învăţământ medical (după caz),

 - tipul de servicii oferite pacienţilor ambulatorii şi amploarea acestora,

- sistemul de asigurare al asistenţei medicale la domiciliu (după caz),

- condiţiile de amplasare (caracteristicile terenului, reglementările urbanistice, modul de

organizare al utilităţilor)

Principalele elemente fixate prin acest pachet de informaţii iniţiale alcătuiesc tema-cadru pentru
stabilirea conceptului general de organizare a ansamblului de funcţiuni, pentru definirea,
structurarea şi dimensionarea fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente ale
spitalului (tema de proiectare propriu-zisă), pentru estimarea globală a necesarului de
echipamente şi utilităţi.

III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ

III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi

interrelaţionarea lor reciprocă

Organizarea spaţial-funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din

sectoarele şi compartimentele componente, se face ţinând seama de:

-categoriile de utilizatori,

-specificul activităţilor,

-condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile)

utilizate,

-criterii de igienă şi asepsie

III.2.1.1. Principalele categorii de utilizatori sunt:

a.- pacienţii - spitalizaţi

- ambulatori

(pacienţii se mai diferenţiază şi după: grupa de vârstă, sex, tipul şi gravitatea afecţiunii, risc de
contaminare pentru restul utilizatorilor)

b.- personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical)

c.- personalul paramedical (desfăşoară activităti complementare procesului medical şi se

diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.)

d.- însoţitori (persoane din familia bolnavului care se întemeiază odată cu acesta)

e.- aparţinători şi vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care intră
în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical)

f.- studenţi, cursanţi - la spitale clinice şi institute medicale

g. - persoana de cercetare - la institute şi centre medicale

Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: - spaţiile necesare, - condiţiile adecvate
de microclimat şi igienă, - protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe
timpul staţionării sau desfăşurării de activităti în incinta şi clădirile spitalului.

III.2.1.2. Principalele tipuri de activităţi sunt:

-medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după natura
procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie);

-complementare procesului medical propriu-zis (supravegherea şi asistarea bolnavului, studiu şi

documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale, pregătirea materialului şi
instrumentarului, sterilizare etc.);

-gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc.);

-de conducere şi organizare;

-administrative şi de gestiune;

-tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);

-de învăţământ şi cercetare (după caz).

D între activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care impun:

-izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din
considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare),

-instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea

fluxurilor şi proceselor medicale.

Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotările vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de
activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de
securitate a muncii în sectorul sanitar.

III.2.1.3. Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de

folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale
impun condiţionări tehnologice severe privind:

-conformarea şi dimensionarea spaţiilor,

-organizarea fluxurilor,

-alegerea soluţiilor constructive şi de finisare,

-deservirea cu instalaţii

III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în

alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din
sectoarele şi compartimentele medicale. În practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi
recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare)
modalităţi de soluţionare spaţio-funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la
minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri
medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii.

Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza

criteriilor de igienă şi asepsie sunt:

- segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile);

-diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/inchise etc.);

-interpunerea de bariere - filtre de control şi igienizare - la trecerile între zone cu potenţial diferit
de contaminare;

-utilizarea de echipamente şi instalaţii speciale pentru tratarea, curăţirea, dezinfectarea,

sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de
transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice,
instrumente, lenjerie etc.)

III.2.2. Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor

III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale. Prezentată în continuare,

au la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este
folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de
organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea
conceptului de organizare spaţial-funcţională a clădirilor spitaliceşti.

III.2.2.2 Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a
unităţilor funcţionale componente (compartimente) este:

A. Sector spitalizare

A1. Secţiile medicale cu paturi compuse din unităţi de îngrijire

A2. Unitate de spitalizare de o zi (după caz)

A3. Serviciul de primire şi externare a bolnavilor

B. Sector ambulator (pentru pacienţii neinternaţi)

B1. Cabinete de consultaţii şi tratamente

B2. Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare

C. Servicii tehnico-medicale de diagnostic şi tratament

C1. Sector de intervenţii - tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi

C1a. -bloc operator

C1b. -serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI)

C1c. -bloc de naşteri

C2. Sector de investigaţii - explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi spitalizaţi)

C2a. -laborator de analize medicale

C2b. -laborator de radiodiagnostic

C2c. -laboratoare de explorări funcţionale

C2d. -laborator de anatomie patologică

C2e. -laborator de medicină nucleară (după caz)

C3. Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi)

C3a. -serviciu de urgenţe

C3b. -serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie

C3c. -compartiment de epurare renală (după caz)

C3d. -compartiment de radioterapie (după caz)

C3e. -compartiment de psihoterapie şi ergoterapic (după caz)

C3f. -alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura medicală a spitalului

C4. Servicii tehnico-medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor)

C4a. -serviciu de sterilizare centrală

C4b. –farmacie

C4c. -bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz)

C4d. -prosectură (morgă)

D. Servicii gospodăreşti

D1. Bucătărie şi depozite alimente

D2. Spălătorie şi depozite lenjerie

D3. Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi)

E. Conducere medicală şi administraţie

E1. Conducere medicală

E2. Birouri administrative

E3. Serviciu evidenţă medicală şi arhive

E4. Compartiment prelucrare informaţii şi documente

E5. Sală de intruniri

F. Servicii anexe pentru personal

F1. Vestiare pentru personalul medical şi tehnic

F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă)

F3. Cantină

G. Spaţii sociale şi anexe pentru pacienţi. aparţinători. vizitatori

G1 . Garderobă

G2. Serviciu de informaţii şi relaţii

G3. Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare

G4. Diverse prestaţii -frizerie, coafură, poştă (după caz)

G5. Capelă (după caz)

H. Servicii tehnico-utilitare

H 1. Centrale şi staţii tehnice

H1a. -centrală termică

H1b. -gospodărie de apă şi staţie hidrofor

H1c. -post de transformare şi grup electrogen

H1d. -centrale de ventilaţie şi de tratare a aerului

H1e. -centrală frigorifică (după caz)

H1f. -staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale

H1g. -centrală telefonică

H1h. -staţii pentru comunicare interne (TV cu circuit inchis, ceasoficare, căutare de persoane,
radioficare)

H1i. -statii de pompare şi tratare efluenţi

H1j. -spaţii tehnice pentru maşini ascensoare

H1k. -spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale

H1l. -alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie, camere tablouri electrice,
galerii de vizitare etc.)

H2.Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării echipamentelor şi

instalaţiilor (după caz)

H3. Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere)

H4. Depozite diverse

H5. Statie colectare şi tratare deşeuri solide

H6. Garaje

H7. Control poartă

OBSERVAŢIE: În funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele din

unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de ex.
laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur
compartiment, serviciul de urgenţă poate intra în componenţa serviciului de primire a bolnavilor
spitalizaţi etc.)

III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectoarelor şi unităţilor funcţionale se completează
cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii,
cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic
etc.)

Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor ", va
prezenta diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce
priveşte componenţa serviciilor tehnico-medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de
funcţiuni).

Pentru institutele medicale schema generală a funcţiunilor spitaliceşti va fi particularizată în raport

cu profilul medical (Ia grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un sector de
învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice activităţilor de
cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. În raport de specificul acestor noi
funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico-utilitare, gospodăreşti, de
conducere şi de administraţie.

III.2.3. Principii de soluţionare arhitecturală şi tehnologică a compartimentelor funcţionale

III.2.3.1. Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreşti (din grupele de funcţiuni A,
B, C, D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de organizare şi
conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul tehnicilor şi procedurilor
medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionările tehnologice impuse de aparatura
şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de spitale (naţională şi europeană),
studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de cercetare interdisciplinară specializate
în probleme de tehnologie medicală, precum şi reglementările normative ale autorităţilor
responsabile cu organizarea asistenţei medicale au consacrat seturi de modele tipologice de
alcătuire spaţio-funcţională şi tehnologică a acestor compartimente, care trebuie cunoscute şi
aplicate de proiectanţii de spitale.

OBSERVAŢII: - experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor medicale

şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare spaţio-
funcţionaIă.

- echipele medicale ale beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind alegerea
unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de fixarea
soluţiilor arhitecturale şi tehnologice.

III.2.3.2. Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu datele
concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului de
echipare cu aparatură, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea
structurii de rezistenţă şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv
proiectului) de tehnologie medicală. În absenţa temei de tehnologie medicală pentru fiecare din
compartimentele cu specific medical (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe
elaborarea soluţiilor pentru arhitectură şi instalaţii.

OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea

(sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul ae folosinţă a listei principalelor echipamente şi
aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionate condiţiile de
instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea prealabilă a
proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicaţii.

III.2.3.3. La stabilirea soluţiilor spaţio-funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a

diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor
şi a modalităţilor de racordare la instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare
cu aparatură şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor
medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cca. 12 - 15 ani pentru unele compartimente,
respectiv la cca. 18 - 20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea
spitalului şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate.

III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite
armonizarea reciprocă a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi
elementelor de mobilier, Iăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul
compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele
de dimensionare modulară a spaţiilor, având la bază scrii modulare specifice functiunilor
spitaliceşti, elaborate pe bază de studii de specialitate.

OBSERVAŢIE:- Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul
de 0,90 m şi pe modulul de 1,20 m.

III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului,

organizarea circuitelor

III.2.4.1.Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va fi

dependent de:

-condiţionările specifice fiecărui compartiment;

-cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat structurii medicale

date;
-sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la interiorul
clădirilor, în relaţie eu accesele şi cu circulaţiile din incintă; -condiţionările amplasamentului
(orientări, regim de înălţime) - prezentate la cap. IV

-opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial-volumetrică

III.2.4.2. La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în

consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de
utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii d între utilizatori), sistemul de relaţii cu celelalte
compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau contraindicate),
poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte restricţii sanitare
speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi poluanţi etc.) sau
tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia fată de trepidaţii, câmpuri electromagnetice
etc.).

III.2.4.3.Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa

compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie
similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori. cu cerinţe tehnologice
similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă
incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a
circuitelor ce trebuie protejate.

Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale,
precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează:

a. zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de

sterilizare centrală - după caz)

b.zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi)

c.zona laboratoarelor

d.zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic

e.zona sectorului de urgenţe şi a secţiei de spitalizare de o zi

f.zona ambulatoriului şi a serviciului de internări

g.zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale

h.zona administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal

i.zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii

j.zona celorlalte servicii tehnico-medicale auxiliare (farmacie, prosectură)

k. zona gospodărească

l.zona serviciilor tehnice.

OBSERVAŢIE:- Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri de
spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferită fiind ponderea criteriilor în funcţie de
care se face zonarea.

- În cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor
criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi).

- Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la
regrupări ale acestora.

- Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentată la

pct.III.2.2.2. criterii de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de
proiectare.

Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre
"curat" spre "murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi auxiliare,
criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticala clădirilor sau pe orizontală, în
raport cu circulaţiile majore interioare. astfel:

-compartimentele din zonele a) şi b), adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe
privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de
circulaţiile comune;

-zonele e) f) şi g), relativ "neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico-sanitare, sunt
zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii,
aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din
zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se
amplasează la parter sau mezanin;

-zonele j) k) şi l), "murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi altor
categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de asepsie;
ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii ale
localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare;
compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei
spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti,
precum şi în construcţii anexe izolate;

-zonele c) şi d) respectiv h) şi i), pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona

laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu
excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic faţă
de circulaţiile principale ale acestor utilizatori.

III.2.4.4. Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să

răspundă următoarelor deziderate:

-circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la părăsirea
acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, trebuie să se
desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă atât pentru
deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe
care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi directe;
-circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul
îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai
scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor;

-circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi

intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile
medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente
medicale;

-circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi
şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii pentru
gaze sub presiune, surse nucleare, produse radio farmaceutice, deşeuri medicale contaminate)
se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător.

III.2.4.5. Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală între
toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise
tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor "străzi". Transportul materialelor şi diferitelor
produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate,
închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori.

Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura mijloacelor

de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează în
supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu.

OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele

medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la Iărgimi de
peste 3.5 m. nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii
arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe
circulaţia principală.

III.2.4.6. Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită
amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente
care au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze
fluxurile principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise

III.2.4.7. În funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi:
comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele
categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de
intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupă de personal sau de materiale
(accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară).

Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de

natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele
corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel încât
să poată fi controlate.

III.2.5. Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi

sectoarele spitalului (fig. 1 )

O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital

general, ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în
schema alăturată.
 NOTǍ: - Zona secţiilor medicale cu paturi este indicată numai prin punctele de conexiune
la sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei în afara conglomeratului
de fluxuri ce leagă celelalte compartimente şi sectoare funcţionale, dar şi pentru a evidenţia mai
uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau interconexiune
d între acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi care trebuie să asigure
legături specializate atât cu zona tehnico-gospodărească, cât şi cu celelalte servicii medicale pot
fi noduri de circulaţie verticală, în soluţiile arhitecturale de tip “monobloc” sau “articuklat” , sau pot
fi legături orizontale, în rezolvările de tip tentacular”.

III.2.6. Tipuri de soluţionare spaţial-volumetrică a clădirilor spitaliceşti

III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale

spitaliceşti (compartimente, sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial-
volumetrică (arhitecturaIă) a ansamblului spitalului.

Tipurile de soluţionare utilizate sunt:

a. - sistem pavilionar - sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între

care există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de
circulaţie Iimitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale); avantajos din punctul
de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs
pentru personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele
foarte mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa
secţiile de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico-gospodăresc şi, după caz,
funcţiunile asociate (staţie de salvare, dispensar etc.).

b. - sistem monobloc - toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor

tehnice se amplasează comasat într-un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai
economic din punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de
parcurs pentru personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor
şi circuitelor. Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii.

c. - sistem articulat - derivat din sistemul monobloc: configuraţia spaţială cuprinde un

ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările
pe zone şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul
de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico-medicale şi tehnico-
gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii
arhitecturale. adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate.
 d. - sistem tentacular - derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce
necesită condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la
un volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, "neutre" din punctul de
vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai
ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de
modalităţi de configurare volumetrică.

III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial-volumetrică se va ţine seama de faptul

că spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema
măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico-medicale existente sau completării cu
compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare,
să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor
construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze
pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de
circuite funcţionale.

III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu

condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii
de rezistenţă.

III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie

să asigure:

-posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul,

corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale,
concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu se
produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţii lor şi echipamentelor;

-posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice

minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale;

-condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ
mari: 800-1000 daN/mp, distribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii):

-libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct
de vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie;

-planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decroşuri şi reliefuri, pentru a

nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi dezinfecţie.

III.2.7.2. Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi

specifice ale modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum
urmează:

a. -utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00 m - 8.10

m);

b. -preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1-
2 niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte
compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere
I 3-5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente
spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri;
 c. -utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi
nervuri înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie;

d. -folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii,

pentru crearea unei "cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea
necesară şi conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice.

OBSERVAŢIE: - La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care
prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru
rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona
organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii

III.2.7.3. Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul

ansamblu de clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă
pentru unele sau altele din sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de
spitalizare, repetitivitatea majorităţii configuraţiilor spaţio-funcţionale (saloanele
de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire); precum şi relativa lor stabilitate
în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai deşi, situaţie ce
poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire
destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade
de flexibilitate specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări.

III.2.7.4. Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la

stabilirea soluţiei spaţial-volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere
realizarea unor volume echilibrate care să permită conformări structurale cu
potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la solicitările induse de cutremure
(volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan orizontal, a căror
înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări
realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe
verticala clădirii, precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu
celelalte elemente şi subansambluri nestructurale ale construcţiei.

III.3. CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR ŞI

SERVICIILOR DIN SPITALE

III.3.1. Secţiile medicale de specializare

III.3.1.1. Date generale

Secţiile medicale de spitalizare asigură cazarea şi îngrijirea curentă a bolnavilor

pe perioada internării. În funcţie de structura medicală a spitalului, secţiile
medicale cu paturi ocupă între 30% şi 50% din suprafaţa totală a acestuia. Prin
datele iniţiale ale temei-cadru se stabilesc: numărul de secţii din spital, profilul
medical şi capacitatea fiecăreia (număr de paturi afectat)

Mărimea secţiilor poate varia între 50 şi 100 de paturi (în funcţie de morbiditatea
specifică profilului medical), cu tendinţa de coborâre a cifrei superioare la 70-80
de paturi.
În funcţie de capacitatea decisă pentru secţii, raportată la capacitatea spitalului,
rezultă că numărul curent de secţii din spitalele generale poate varia după cum
urmează:

-spitale mici - (3)4-5 secţii;

-spitale mijlocii - 5-10 secţii;

-spitale mari - 10-18 secţii;

-spitale foarte mari - peste 18 secţii.

Profilul secţiei poate fi definit de:

-una din specialităţile medicale de bază:

-boli interne

-chirurgie generală

-pediatrie

-obstetrică -ginecologie

-alte specialităţi:

-O.R.L.

-oftalmologie

-ortopedie

-neurologie

-boli dermato-venerice

-boli contagioase etc.

-profiluri derivate din specialităţile medicale de bază:

-grupa boli interne:

-cardiologie

-reumatologie

-endocrinologie

-boli de sânge şi sistem

 -oncologie

-boli profesionale etc.

-grupa chirurgie:

-chirurgie toracică şi pulmonară

-chirurgie buco-maxilo-faciaIă

-traumatologie şi chirurgie reparatorie

-neurochirurgie etc.

-grupa pediatrie:

-neuropsihiatrie infantilă

-chirurgie infantilă

-prematuri etc

II.3.1.2. Organizarea secţiilor medicale curente

Indiferent de profilul medical. secţiile de spitalizare au o structurare funcţională

asemănătoare, cu excepţia celei de pediatrie (compartimentele pentru prematuri.
sugari şi copii mici) şi acelei de obstretică-ginecologie (compartimentul obstetrică
fiziologică şi nou-născuţi)

La soluţionarea arhitecturală a corpurilor de clădiri destinate spitalizării, se va

avea în vedere ca amplasarea secţiei medicale să se facă pe un singur nivel. Se
acceptă amplasarea pe două niveluri a secţiilor mari, care au în componenţă
compartimente relativ autonome.

În componenţa unei secţii medicale intră următoarele categorii de spaţii:

a.-saloanele bolnavilor şi dotările sanitare aferente

b.-încăperi pentru asistentă medicală

c.-încăperi pentru deservirea pacienţilor

d.-diverse spaţii pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei

e.-circulaţii
f.-în spitalele clinice sunt necesare o serie de spaţii suplimentare. destinate
studenţilor şi cursanţilor ce îşi desfăşoară practica medicală sau specializarea la
patul bolnavului.

III.3.1.2.1. Salonul "pentru bolnavi adulţi se va conforma următoarelor cerinţe:

-capacitatea -pentru saloanele curente:

-optim: 2.3 sau 4 paturi

-acceptabil: 5 paturi

-maxim admisibil: 6 paturi

-pentru cazuri speciale:

-rezerve cu: 1 pat sau 2 paturi

(din care unul pentru însoţitor)

-arie utilă minimă/paI:

-7 m pipat în saloanele curente

-8-10 mp/pal în rezerve

-cubaj de aer în caz de ventilare naturală:

-20 mc/pat

-dotare sanitară aferentă:

-minim: -un grup sanitar cu lavoar şi closet la maxim 8 paturi (cu duşurile
amplasate în comun la mai multe saloane)

-recomandat: -un grup sanitar propriu complet la saloanele de 5(6) paturi sau la
două saloane de 2 (3) paturi

-optim: -grup sanitar propriu la salon

-rezervele vor avea în toate cazurile grup sanitar propriu

-saloanele de 2-4 paturi care nu au grup sanitar propriu. precum şi cele de 5şi 6
paturi (în toate cazurile) vor fi prevăzute cu lavoar în cameră, pentru personalul
medical.
-dotare medicală:

-minim: - 1 priză de oxigen pe salon

-optim: -priză de oxigen la fiecare pat

-dotare minimă cu instalaţii electrice:

-corp de iluminat. priza şi sonerie la fiecare pat

-dotare minimă cu mobilier:

-pat + noptiera cu dulap / bolnav,

-1 masa cu scaune / salon

-orientare a ferestrelor:

-favorabilă: -sud-est. sud

-acceptabiIă: -nord-vest

-se va evita orientarea ferestrelor spre nord şi nord-est (vânturi dominante reci).

se poate accepta orientarea spre vest şi sud-vest, numai cu condiţia asigurării

unei protecţii corepunzătoare a ferestrelor faţa de excesul de însoţire.

OBSERVAŢIE: Condiţionările privind orientarea ferestrelor nu mai sunt

imperative la secţiile de spitalizare de bolnavi acuţi (durată mică de spitalizare:
10-12 zile) şi la saloanele în care se face tratarea aerului (climatizare).

-alte prescripţii:

-paturile se vor aşeza paralel cu frontul ferestrei şi vor fi accesibile pe ambele

laturi lungi.

-distanţa între două paturi va fi de 0.80-1.00 m. dar nu mai mică de 0.70 m,

-distanţa între pat şi peretele exterior va fi de cel puţin 0.80 m recomandat 1.00
m,

-distanţa între pat şi peretele paralel pe care se află lavoarul va fi de minim 1.30
m

-pentru cel puţin un pat din salon, circulaţia liberă aferentă va permite staţionarea
şi deplasarea în cărucior de handicapat.
Prin datele de tema se vor preciza, pentru fiecare secţie, tipul de saloane ce se
va prevedea, repartiţia paturilor pe saloane, eventualele specializări pentru unele
d între ele, necesarele compartimentări pe mp de saloane (în funcţie de sex. tip
de afecţiuni, nivel de asepsie).

III.3.1.2.2.Spaţiile pentru activităţile medicale din secţie pot prezenta diferenţe în

ce priveşte numărul, dimensiunile şi organizarea în funcţie de profilul,
capacitatea secţiei şi tipul de spital. Aceste date se vor preciza prin tema de
proiectare, în mod curent, se prevăd următoarele spaţii:

-camere pentru tratamente -pansamente (1 cameră de 16-18 mp la 20-30

bolnavi);

-cabinete pentru medici (cel puţin 1 cab. de 12-14 mp la 25 paturi, cu sau fără
grup sanitar propriu);

-spaţii de lucru pentru asistente (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a

bolnavilor (monitorizare dacă este cazul), cu anexe pentru depozitare
instrumentar şi medicamente;

-încăperi pentru conducerea medicală a secţiei (medic-şef, asistentă-şefă, raport

de gardă, secretariat);

Pentru unele din profilurile medicale, în cadrul secţiei se mai prevăd şi alte spaţii
pentru activităţi medicale: -camere pentru investigaţii, tratamente speciale, săli
de intervenţie chirurgicală cu anexele respective

III.3.1.2.3. În categoria încăperilor necesare pentru deservirea internaţilor intră:

-oficiul alimentar cu anexele sale şi sală de mese;

-cameră pentru activităţi de zi şi primire vizitatori;

-cabine telefonice;

-cameră de baie (după caz şi grupul de duşuri, dacă sunt soluţionate centralizat).

În unele tipuri de soluţionare a circuitului de primire-internare a pacienţilor,

vestiarul şi filtrul de igienizare se amplasează direct în secţie, în zona accesului;
în acest caz se prevede suita de spaţii necesare: grup sanitar, boxă de
dezbrăcare, depozite pentru efecte ale pacienţilor etc.

III.3.1.2.4. Spaţiile pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei sunt:

-camere de spălare-sterilizare ploşti şi alte recipiente - "ploscar" - (se recomandă

una la 25-30 paturi)
-spaţiu de colectare rufe murdare şi boxa de curăţenie;

-depozit de lenjerie curată;

-cameră pentru îngrijitoare.

Circulaţiile interioare ale secţiei asigură legăturile necesare între diversele

încăperi; ele se diferenţiază sau se segmentează prin filtre dacă apar în cadrul
secţiei compartimente cu cerinţe diferite de asepsie. La spitalele clinice se
recomandă diferenţierea pe circulaţie separată a zonei spaţii lor destinate
învăţământului şi conducerii medicale a secţiei, de zona saloane lor pentru
bolnavi.

Accesul în secţie şi coridoarele se recomandă a fi supravegheate de la un post

de conltrol aflat în legătură cu secretariatul şi/sau cu spaţiiIe de lucru ale
asistentelor.

III.3.1.3. Organizarea sectiilor medicale în sistemul “unităţilor de îngrijire"

Unitatea de îngrijire cuprinde o grupare de camere de bolnavi, cu un număr

constant de paturi, pentru care asistenţa medicală este acordată de o echipă
compusă din 5-6 asistente medicale, 2-3 îngrijitoare, repartizate pe ture,
coordonată de un medic. Capacitatea unei unităţi de îngrijire variază, în funcţie
de profilul medical, între 20 şi 35 de paturi, cele mai frecvente fiind cele de 25-30
paturi.

În sistemul de organizare a secţiilor pe unităţi de îngrijire, anexele medicale şi

gospodăreşti ale secţiei se repartizează pe unităţile de îngrijire (câte un cabinet
medic, o sală de tratamente, un post asistente, un spaţiu de igienizare, o cameră
de zi ş.a.m.d.), rămânând comune spaţiile conducerii secţiei, oficiul alimentar,
una-două încăperi destinate investigaţiilor sau tratamentelor speciale. Acest
sistem facilitează realizarea unor condiţii mai bune de igienă şi asepsie; aplicat
flexibil, asigură separarea interioară a secţiilor atunci când sunt necesare
segregări funcţionale pe subzone (diferenţieri pe profiluri medicale, izolarea
pacienţilor cu risc septic).

Unitatea de îngrijire constituie un modul funcţional repetabil, căruia îi corespunde

un modul de configurare spaţial-arhitecturaIă, ce devine o bază pentru
modularea celei mai mari părţi a sectorului de spitalizare. În acest sistem de
organizare, capacitatea secţiei se va corela cu numărul de unităţi de îngrijire şi
cu mărimea acestora. În funcţie de mărime şi de profil medical, o secţie poate
cuprinde 2-4 unităţi de ingrijire.

IlI.3.1.4. Organizarea secţiei de pediatrie

Îngrijirea pacienţilor copii se face obligatoriu în compartimente distincte în funcţie
de vârstă: -grupa sugari şi grupa copii 1-3 ani, grupa copii preşcolari (3-6 ani) şi
grupa copii şcolari (6-14 ani). Structura paturilor pe grupe de vârstă se
precizează prin tema-cadru, iar nominalizarea spaţiilor şi organizarea circuitelor
prin tema de proiectare.

Compartimentul destinat unei grupe de vârstă constituie o unitate de îngrijire

relativ autonomă, în cadrul căruia pe lângă spaţiile de spitalizare conformate
după specificul vârstei, se mai prevăd:

-o parte din spaţiile de asistenţă medicală (cele de supraveghere şi tratament

specific),

-o parte din spaţiile de deservire ale bolnavilor (individualizate după vârsta

pacienţilor),

-un spaţiu de curăţenie.

IlI.3.1.4.a. Compartimentul pentru copii şcolari este asemănător ca organizare cu

unitatea de îngrijire pentru bolnavii adulţi. Saloanele, cu grupurile sanitare
aferente, sunt identic conformate, dimensionate şi mobilate. Se prevăd aceleaşi
anexe medicale şi gospodăreşti. Oficiul alimentar se aprovizionează de la
bucătăria spitalului. În cadrul compartimentului se vor crea subunităţile necesare
pentru cazurile septice/aseptice. Camera de zi se va amenaja şi pentru activităţi
şcolare.

IlI.3.1.4.b. Pentru compartimentul de copii preşcolari (3-6 ani) trebuie aplicat un

sistem de cazare adaptat vârstei, respectiv în grupări de 3-4 saloane de 2-4
copii, prevăzute cu grup sanitar comun sau separat pe scxe, cărora li se
afectează un post de supraveghere (Iucnr) asistente. În cadrul compartimentului,
unul-două saloane se vor specializa pentru cazurile septice (cu grupuri sanitare
distincte)

-suprafaţa utilă/pat în salon va fi de minim 6 mp

-peretele salonului orientat spre postul asistentei va fi parţial vitrat.

-gabaritele mobilierului şi obiectelor sanitare vor fi adaptate vârstei.

În cadrul compartimentului se vor mai prevedea o cameră de tratamente-

pansamente proprie, un spaţiu de lucru pentru personalul mediu (oficiu medical)
şi un număr de rezerve (stabilit prin temă) pentru copii care se internează cu
mamele. Dacă mărimea compartimentului o justifică, se recomandă prevederea
unui spaţiu de joacă pentru copii necontagioşi.
III.3.1.4.c. Spitalizarea pentru sugari şi grupa de copii de 1-3 ani se organizează
în sistemul nucleelor cu 2-3 camere (boxate) de 4-6 paturi, prevăzute cu un grup
sanitar de igienizare şi grupate la un post de supraveghere al asistentelor. Unul
din nuclee va fi destinat cazurilor septice.

-suprafaţa utilă/pat în camcră va fi de 4-5 mp

-toţi pereţii vor fi vitraţi la partea superioară pentru control vizual.

-în cameră se va prevedea o cadă specială pentru îmbăiere

Pentru copiii care se internează cu mame se prevăd rezerve prevăzute cu dotări

sanitare specializate pentru mamă şi pentru copil. Uneori se recomandă
amplasarea în afara compartimentului a unor saloane pentru mamele care îşi
alăptează copiii.

Compartimentul pentru sugari şi copii mici (0-3 ani) va fi izolat pe un circuit

distinct de restul grupelor de vârstă, va avea anexe medicale şi gospodăreşti
proprii, iar accesul se va soluţiona în sistem filtru.

III.3.1.4.d. În cadrul secţiei de pediatrie se mai amplasează următoarele categorii

de spaţii pentru asistenţă medicală, pentru care se vor face precizări anume prin
tema de proiectare:

-unitate specializată (nucleu) de terapie intensivă,

-unitate specializată pentru îngrijire prematuri (după caz)

-încăperi pentru consultaţii, investigaţii şi tratamente speciale,

-cabinete pentru medici şi anexe pentru personalul medical auxiliar,

-spaţii pentru conducerea secţiei.

III.3.1.4.e. Pentru hrănirea sugarilor si a copiilor de 1-3 ani, în secţiile de pediatrie

se amenajează o bucătărie specializată, denumită "biberonerie" sau "bucătărie
de lapte", organizată şi conformată adecvat capacităţii secţiei. Spaţiile
componente se dimensionează ţinând seama de echipare; alcătuirea lor
urmăreşte fluxul tehnologic:

-primirea, spălarea şi sterilizarea biberoanelor, căniţelor, linguriţelor;

-prepararea alimentelor: paste, piureuri, lichide dietetiee, lapte;

-umplerea biberoanelor, răcirea, distribuţia;

-anexe pentru depozitare;

-cameră asistentă dieteticiană.

Secţiile sau subsecţiile de obstetrică fiziololgică şi nou-născuţi (maternitate) au o

organizare spaţio-funcţională mai complexă, întrucât activităţile medicale se
adresează distinct mamelor şi nou-născuţilor, deşi cele două categorii de pacienţi
se spitalizează împreună.

OBSERVAŢIE: Secţiile de obstetrică-ginecologie din spitalele generale mici şi

mijlocii, se organizează pe subsecţii complet separate, de ginecologie şi
obstetrică, pentru care se prevăd anexe medicale, de deservire pacienţi şi
gospodăreşti distincte. În spitalele mari, sau în cele de specialitate, pentru cele
două profiluri se constituie secţii diferite.

Se pot aplica trei moduri de organizare funcţională a secţiei:

a. -compartimente medicale distincte pentru mame şi nou-născuţi, în care

asistenţa pentru mame se face similar cu cea pentru celelalte categorii de
bolnavi adulţi, iar pentru nou-născuţi se soluţionează în sistemul aplicat în secţiile
de pediatrie la compartimentul sugari. Cele două compartimente au propriile
anexe medicale, de deservire şi gospodăreşti specializate. Între cele două
compartimente se amplasează spaţiile pentru alăptare, utilizate în comun.

b. -sistemul nucleelor (respectiv al unităţilor de îngrijire) mixte pentru mame şi

nou-născuţiilor, compuse din două saloane (de 3-5 paturi) pentru mame cu
dotările sanitare aferente, care flanchează două saloane pentru nou-născuţi
(dotate corespunzător) şi un spaţiu de lucru pentru asistente (care, dimensionat
ca atare, este utilizat în unele variante de organizare ca spaţiu de aIăptare).

c. -sistemul de cazare al mamei şi nou-născutului în acelaşi salon, (fie în rezerve

individuale, fie în saloane pentru două mame cu copiii lor), cu spaţii
corespunzător dimensionate şi dotări sanitare specializate.

În sistemele b.) şi c.), anexele medicale şi de deservire, specializate pentru cele

două categorii de pacienţi, se amplasează grupat în cadrul unităţii de îngrijire.

Indiferent de sistemul de cazare adoptat, pentru cazurile septice se vor diferenţia

compartimente (nuclee) distincte atât pentru mame cât şi pentru nou-născuţi.
Pentru cazurile de obstetrică patologică se amenajează saloane distincte,
grupate, atât în compartimentul septic, cât şi în cel aseptic. (Uneori cazurile de
obstetrică patologică se amplasează în secţia /subsecţia de ginecologie).

Secţia de obstetrică va fi în legătură directă cu blocul de naşteri, şi sala de

operaţii pentru cezariene, la acelaşi nivel, recomandat fiind ca circuitul respectiv
să fie distinct de circulaţiile comune ale spitalului. La spitalele generale mici şi
mijlocii, blocul de naşteri se poate amplasa chiar în secţia (subsecţia) de
obstetrică.

Prin tema de proiectare se vor face precizări asupra sistemului de cazare adoptat
şi asupra modului general de organizare al asistenţei la naşteri.

III.3.2. Serviciul de primire - internare a bolnavilor

III.3.2.1. Acest serviciu se organizează în general ca serviciu unic pe spital şi are

rolul de a asigura efectuarea formelor de internare, examinarea medicală şi
trierea epidemologică a bolnavilor pentru internare, prelucrarea sanitară a
acestora în funcţie de starea lor fizică şi echiparea în imbrăcămintea de spital.
Serviciul se dimensionează în funcţie de numărul mediu de internări zilnice
rezultat din capacitatea şi profilul spitalului.

Amplasarea serviciului de primire - internare se face în legătură directă cu

accesul principal în spital şi cu serviciul de urgenţă, corespunzător celor două
categorii de pacienţi: -pacienţii care vin pregătiţi la spital (programaţi după
consulturi şi examinări medicale anterioare, unele efectuate în ambulatorul sau în
serviciile de diagnostic ale spitalului) şi pacienţii care ajung la spital nepregătiţi
(accidente, îmbolnăviri subite, stare de criză) fiind preluaţi de serviciul de
urgenţă. La spitalele mici şi mijlocii, în funcţie de profilul medical, serviciul de
primire - internare se poate cupla cu serviciul de urgenţă sau cu ambulatorul.

III.3.2.2. Componentele funcţionale ale serviciului de primire - internare sunt:

a)-unitatea de întocmire a documentelor medicale,

b)- compartimentul de examinări medicale,

c)- unitatea de igienizare sanitară,

d)- unitatea de gestiune haine şi efecte de spital,

e)-unitatea de externare.

OBSERVAŢIE: În funcţie de opţiunile beneficiarului de folosinţă, se poate adopta

o organizare a internării în care componentele a.) şi b.) se soluţionează
centralizat şi se amplasează la intrarea în spital, iar componentele c.). d.) şi e.)
se repartizează la secţiile medicale şi respectiv la serviciul de urgenţă

III.3.2.3. Unitatea de întocmire a documentelor de internare cuprinde:

-spaţiul de aşteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru

pacienţi adulţi şi pacienţi copii;
-două-trei birouri conexate între ele şi prevăzute cu amenajări pentru relaţia cu
publicul (ghişee sau tejghea cu boxe).

Unitatea cooperează cu conducerea secţiilor medicale şi cu compartimentul

evidenţă medicală (din serviciul administrativ).

III.3.2.4. Compartimentul examinări medicale cuprinde cabinetele de consultaţie,

specializate după profilurile secţiilor medicale, cu spaţiile de aşteptare şi
grupurile sanitare aferente, în spitalele generale sunt obligatorii cel puţin trei
cabinete: unul pentru pediatrie, unul pentru obstetrică-ginecologie şi al treilea
pentru restul de adulţi.

Necesarul de cabinete pentru spitalele generale mari şi spitalele de specialitate

din reţea se determină în funcţie de capacitatea secţiilor cărora li se adresează şi
nu va fi mai mic decât:

-pediatrie: -până la 150 paturi: -1 cabinet

-peste 150 paturi: -2 cabinete

-peste 300 paturi: -3 cabinete

-obstetrică –ginecologie:

- până la 50 paturi: 1 cabinet cu 2 boxe

- până la 200 paturi: - 1 cabinet

- peste 200 paturi: - 3 cabinete

-secţii de adulţi -până la 200 paturi:-2 cabinete

-până la 400 paturi: - 2 cabinete

-peste 400 paturi: - 3 cabinete

Aşteptarea pentru pediatrie va fi separată, iar adiacent ei se va prevedea o

cameră de izolare cu grup sanitar propriu, pentru staţionarea temporară a
copilului identificat a fi contagios; la spitalele mari de pediatrie se prevăd două-
trei boxe de izolare şi suplimentar se amenajează la intrare un filtru de triaj
epidemiologic, de asemenea boxat.

III.3.2.5. Unitatea de igienizare sanitară cuprinde filtrele de prelucrare sanitară şi

grupurile sanitare aferente (prevăzute cu duş sau baie - după caz -), separate pe
sexe şi pe cele trei categorii de pacienţi, ce trebuie departajate igienico-sanitar
(copii, parturiente, adulţi). La pediatrie spaţiul de igienizare se
compartimentează: pentru grupa 0-2 ani şi pentru grupa 2-14 ani, accesul
făcându-se direct din cabinetele de examinare. În filtrele de igienizare se prevăd
boxe pentru lenjerie şi efecte curate de spital.

III.3.2.6. Păstrarea hainelor bolnavilor pe perioada internării se face într-un

depozit de efecte compartimentat, bine ventilat, legat direct de spaţiile de
igienizare, dar şi de unitatea de externare. Dimensionarea se face după numărul
de paturi (0.16 - 0.18 mp/pat şi 0.08 - 0.10 mp/pat copil).

III.3.2.7. Unitatea de externare se compune dintr-un spaţiu prevăzut cu boxe de

imbrăcare, separate pe sexe şi distincte pentru copii şi nou-născuţi. Dacă
externarea se face centralizat, unitatea se amplasează cât mai aproape de nodul
de circulaţie verticală care face legătutra cu secţiile de spitalizare, în afara
circuitului de internare, dar în legătură cu depozitul de haine şi cu biroul de
întocmire a documentelor de spitalizare.

III.3.3. Serviciul de urgenţă

III.3.3.1. Pentru activităţile medicale de acordare a primului ajutor bolnavilor

accidentaţi sau aflaţi în stare gravă (aduşi cu ambulanţa sau cu autovehiculele
aparţinătorilor) ca şi pentru alte urgenţe medicale din teritoriu, în-spitale se
organizează un serviciu sau un compartiment special (în funcţie de mărimea
spitalului).

În varianta minimă, curentă la spitalele mici şi mijlocii. compartimentul trebuie să

cuprindă următoarele spaţii:

-acces acoperit şi inchis lateral pentru autosalvări;

-1 (2) cabinete de consultaţie şi tratament cu 2 (4) posturi de lucru;

-sală de intervenţii chirurgicale, cu anexe pentru spălare medici şi instrumente;

-sală cu anexe pentru proteze ghipsate, echipată cu aparat roentgen;

-cameră de spitalizare provizorie, compartimentată pe sexe, de 2-6 paturi (1 %

din capacitatea spitalului);

-filtre igienizare cu boxe pentru depozitarea hainelor pacienţilor, a efectelor şi

lenjeriei de spital;

-post de lucru pentru asistente şi anexe personal mediu;

-sală de aşteptare cu anexe pentru aparţinători;

-cabinet medici de gardă, cu grup sanitar;

-depozit tărgi, brancarde, cărucioare.

III.3.3.3. La spitalele generale mari sau la spitalele cu specific de urgenţă,

serviciul se amplifică ca număr de săli de intervenţie, se diversifică pe profiluri
medicale (chirurgie, cardiologIe, pediatrie) şi poate căpăta şi alte funcţiuni
medicale:

-sală de reanimare,

-cabinete de investigaţii şi explorări,

-laborator teste de urgenţă etc.

III.3.3.4. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va permite colaborarea directă

cu serviciul de internări, precum şi legături rapide cu blocul operator, serviciul de
terapie intensivă, serviciile de roentgendiagnostic şi explorări funcţionale,
laboratorul de analize medicale.

III. 3.4. Compartiment de spitalizare de o zi

III.3.4.1. Pentru unele tipuri de investigaţii, intervenţii şi tratamente, pentru care

este necesară ţinerea sub observaţie a pacientului pe durata unei zile, se
organizează în spitale un compartiment distinct de spitalizare, care permite
degrevarea secţiilor medicale de perturbările de activitate produse de astfel de
cazuri.

III.3.4.2. Compartimentul se organizează în spitalele mijlocii şi mari, pentru o

capacitate de 2-3% din numărul de paturi al spitalului, dar minim pentru 12 paturi.
În cadrul compartimentului, dupa caz şi în funcţie de precizările temei de
proiectare, se pot amplasa distinct şi unităţile: de epurare renală, de întreruperi
de sarcină.

Cazarea pacienţilor se face în saloane de 2-3 paturi şi rezerve; aferent acestora

se prevăd: cabinet de consultaţii şi tratamente (eventual sala de mici intervenţii),
post de lucru pentru asistente, mic oficiu alimentar, grupuri sanitare, boxe de
lenjerie şi de curăţenie etc.

Compartimentul se amplasează în apropierea accesului principal, în legătură cu

sectorul ambulator, cu serviciul de urgenţă (pentru utilizarea elastică a unor
componente) şi cu circulaţiile principale care fac legătura cu serviciile tehnico-
medicale.

III.3.5. Sectorul ambulator

III.3.5.1. Spitalul acordă servicii medicale, în specialităţile pe care este profilat, şi

pentru bolnavii a căror stare fizică nu impune internarea. Sectorul ambulator
propriu spitalului organizează şi gestionează aceste servicii, asigură asistenţa
premergătoare internării (consultări, explorări) şi/sau pe cea posterioară internării
(post-control, tratamente prelungite ambulator), reducând numărul de zile de
spitalizare la strictul necesar.

III.3.5.2.Spaţiile necesare se amenajează pentru:

-cabinete de consultaţii (în specialităţi din profilul spitalului şi în specialităţi

conexe cu acestea);

-camere pentru pansamente şi tratamente curente;

-spaţii de aşteptare aferente cabinetelor;

-birou de programare şi evidenţă a pacienţilor;

-punct farmaceutic pentru medicamente specifice (după caz);

-anexe pentru personalul medical;

-grupuri sanitare şi boxă pentru curăţenie.

Dimensiunea minimă pentru cabinetele de consultaţie şi camerele de tratamente

curente, cuprinsă între 16 mp si 24 mp, este diferenţiată după activităţile
specifice. Numărul de cabinete şi anexele acestora sunt determinate de numărul
de consultaţii ce se preconizează a se acorda pentru fiecare specialitate; datele
se vor preciza prin tema de proiectare. Pentru dimensionarea spaţiilor de
aşteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf, considerând o arie utilă de
1.00-1.50 mp/pacient adult şi respectiv 1.50-2.00 mp/pacient copil cu însoţitor.
Spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale
adulţilor.

III.3.5.3. Sectorul ambulator poate fi accesibil:

a.-direct din exterior, situaţie în care va fi dotat cu anexele specifice (garderobă,

punct de informaţii şi control acces, cabine telefonice),

b.-din holul intrării principale, caz în care pacienţii pot beneficia de toate serviciile
şi anexele prevăzute pentru vizitatori şi însoţitori.

Amplasarea sectorului ambulator în cadrul spitalului va permite legături uşor

accesibile cu serviciile de investigaţii-explorări şi tratamente, precum şi cu
compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.6. Blocul operator

III.3.6.1. Prezent în spitalele care au secţii sau compartimente chirurgicale (toate
spitalele generale şi cea mai mare parte a spitalelor de specialitate), blocul
operator este unul din sectoarele cu cea mai complexă structurare şi mai strictă
condiţionare a spaţiilor şi circuitelor interne.

În principiu, blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor

specialităţi (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile care utilizează
blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia şi arşii,
cardiologia, gastro-enterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, neurologia,
oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia şi serviciul de urgenţă.

În funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul

activităţilor medicale, pentru unele secţii (compartimente) se pot prevedea săli de
operaţii proprii, în afara blocului operator centralizat, cum este cazul pentru:

-secţia obstetrică-ginecologie;.

-secţia de oftalmologie;

-secţia ORL;

-compartimentul de arşi;

-serviciul de urgenţă.

III.3.6.2. Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului

necesar de săli de operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din
secţiile şi compartimentele cu profil chirurgical care îl utilizează.

Indicele mediu de raportare este:

-o sală de operaţie - pentru 30-35 paturi chirurgicale (indicele este în scădere

datorită perfecţionării tehnicilor operatorii şi scăderii duratei de spitalizare post-
operator).

OBSERVAŢII: -Pentru unele specialităţi chirurgicale (arşi grav, transplanturi) se

prevede o sală de operaţii la. 25 de paturi.

Într-o sală de operaţie au loc, în medie pe zi, 2, 5 intervenţii chirurgicale,

considerând un timp mediu necesar de cca 3 ore pentru pregătirea sălii şi
desfăşurarea operaţiei

În funcţie de mărimea şi structura medicală a spitalului, blocul operator

centralizat poate grupa de la 2 până la 8-10 săli de operaţie.
III.3.6.3. Pentru spitalele mici şi mijlocii gruparea sălilor de operaţie într-un singur
bloc operator comun prezintă o serie de avantaje certe:

-asigurarea controlului condiţiilor de asepsie,

-utilizarea mai eficientă a spaţiilor, aparaturii, instrumentarului, personalului auxiliar,

-organizarea coerentă a activităţilor de anestezie şi a supravegherii bolnavului la trezire,

-gruparea economică a instalaţiilor speciale pentru tratare aer, pentru producere şi

distribuţie apă sterilă, gaz de narcoză, curent electric în caz de avarii etc.

În spitalele mari şi foarte mari, mai ales în cele multiprofilate, centralizarea prea multor
săli intr-un singur bloc operator pune în evidenţă serioase dezavantaje:

-dificultăţi în controlul aplicării măsurilor de igienă şi asepsie,

-scăderea gradului de confort pentru echipa medicală (agitaţie, aglomeraţie, instrumentar

comun, dificultăţi în programare şi în coordonarea personalului auxiliar utilizat în comun),

-creşterea depărtării faţă de secţia medicală de spitalizare.

Reducerea dezavantajelor pe care le prezintă blocurile operatorii mari se obţine prin:

a.- realizarea de două-trei blocuri operatorii distincte şi specializate, amplasate mai

aproape de secţiile respective de spitalizare;

b.- sectorizarea blocului operator pe tipuri de intervenţii, fiecărui sector revenindu-i un

grup de anexe proprii;

c.- dublarea (eventual triplarea) circuitelor prin diferenţierea circuitelor interioare în sistem
“curat/murdar” şi/sau specializarea circuitelor pe categorii de personal şi grupe de echipe
medicale.

OBSERVAŢIE: Un mod uzual de sectorizare a blocului operator, aplicat adesea chiar şi în :

spitalele de mărime mijlocie, este cel de separare în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare
diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale, în ce priveşte măsurile de asepsie. Acest
principiu de separare este din ce în ce mai contestat, pe plan internaţional, de speciaIiştii în
igienă, întrucât se dovedeşte prin masurători o scădere a nivelului de igienă sub minimul
admisibil în sectorul septic (dupa părerea acestora, toate sălile de operaţie - inclusiv anexele lor
medicale - trebuie considerate şi tratate ca aseptice).

III.3.6.4. Soluţionarea spaţial-funcţională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea

acestora. Sunt considerate blocuri operatorii mici cele cu 2-4 săli de operaţie, iar blocuri operatorii
mari cele cu mai mult de 6 săli de operaţie. Pentru blocurile operatorii mici tipologiile de
conformare optimă sunt bine conturate şi se aplică ca atare. Pentru soluţionarea unui bloc
operator mare este necesar un studiu prealabil privind organizarea medicală şi tehnologică cea
mai adecvată datelor de temă şi structurii medicale a spitalului.

III.3.6.5. Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spaţii:

-spaţii medicale;
-2-4 săli de operaţie cu anexele aferente:

-spălător-filtru pentru chirurgi,

-spălător pentru instrumente,

-spaţiu de pregătire a bolnavului,

-spaţiu pregătire materiale – după caz -, (se recomandă ca anexele să fie individualizate pentru
fiecare sală în parte; se acceptă şi anexe comune la două săli, dacă cel puţin o sală de operaţie a
blocului are anexe individualizate)

-spaţiu pentru trezirea pacienţilor (comun sau boxat),

-cameră de odihnă pentru medici,

-cameră de lucru pentru asistente,

-laborator pentru determinări de urgenţă,

-sală aplicare proteze gipsate cu anexe pentru pregătirea feşelor(după caz),

-cameră protocol operator,

-cameră medici anestezişti.

-spaţii gospodăreşti:

-boxă pentru depozitare materiale sterile şi farmaceutice,

-depozit aparate,

-spaţiu depozitare tărgi, cărucioare,

-boxă pentru curăţenie şi colectare – evacuare obiecte murdare (rufe,deşeuri).

-spaţii de control şi filtrare accese:

-filtru bolnavi (eventual cu sistem de trasbordare targă),

-filtru personal medical (separat pe sexe) cuprinzând vestiar şi grup sanitar cu duş,

-dispecerat-programare (după caz).

-spaţii tehnice pentru instalaţiile special aferente blocului operator (amplasate în afara blocului,
dar în imediata vecinătate a acestuia)

-staţie preparare apă sterilă,

-staţie preparare gaz de narcoză,

-staţie de acumulatori şi cameră tablou electric,

-centrală de ventilaţie şi tratare a aerului.

III.3.6.6. Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor la interiorul blocului operator se face pe

principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea facându-se gradat dinspre staţiile neutre
(condiţii igienico-sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele “curate” (cu condiţionări
igienice speciale), la cele aseptice:

-zonă filtre de acces – neutră-

-zonă funcţiuni anexe - neutră - cuprinzând: -protocol operator, secretariat, laborator, determinări
de urgenţă, laborator, etc.

-zonă curată - camere de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a bolnavilor,

spaţiul de lucru al asistentelor, camera odihnă medici, camera de gipsare, etc.

-zonă aseptică - sala de operaţie şi spaţiul de spălare şi îmbrăcare sterilă a echipei operatorii.

Problema principală în soluţionarea circuitelor blocului operator o reprezintă activităţile şi spaţiile

"murdare": -spăIătoare pentru instrumentele utilizate, spaţii sanitare şi de curăţenie, evacuarea
deşeurilor şi rufelor postoperator. măsurile ce se întreprind sunt:

-izolarea completă a activităţilor în spaţii închise, până la "ambalarea" produselor în anvelope

sterile cu care se transportă apoi pe circulaţia comună a blocului operator;

-decalarea prelucrărilor "murdare" până după încheierea programului operator;

-crearea unui circuit "murdar", separat de circuitul zonei curate, prin dublarea coridoarelor
blocului operator (soluţie recomandată în special la blocurile operatorii mari), ceea ce presupune
săli de operaţii capsulate.

În toate cazurile, transferul instrumentelor murdare de la sala de operaţie la spălător se face

numai prin ghişeu; în cazul soluţiei cu dublu circuit, transferul deşeurilor şi rufelor murdare spre
coridorul de serviciu se face printr-o ecluză specială.

III.3.6.7. În blocurile operatorii mari se recomandă cuprinderea unei staţii de sterilizare, proprii
(pentru prelucrarea instrumentarului şi a cauciucăriei din sălile de operaţie), distinctă de staţia
centrală de sterilizare pentru restul serviciilor din spital. Descrierea modului de conformare şi
organizare a unei staţii de sterilizare se face la cap. III.3.15.

În blocurile operatorii mari se mai prevăd şi alte spaţii:

-camera dezinfecţie aparatură medicală mobilă.

-punct farmaceutic,

-bănci de ţesături

-post de lucru pentru medici şi personal mediu anestezie.

-mic oficiu pentru ceai, cafea , legat de zona de odihnă a personalului medical etc.
III.3.6.8. Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii
chirurgicale. mărimea echipelor operatorii. mărimea blocului operator. nivelul de echipare cu
aparatură. soluţia generală de conformare a blocului operator.

-pentru sala de operaţie dimensiunile minime variază de la 30 mp la 40 mp arie utilă.

-pentru celelalte spaţii medicale. aria utilă nu va fi mai mică decât:

-12 mp - spălare şi îmbrăcare chirurgi pentru o sală

-18 mp - spălare şi îmbrăcare chirurgi comună la 2 săli

-10 mp - spălare instrumente

-12 mp - un post de pregătire preoperatorie

-10 mp - un post de trezire postoperatorie

-25 mp - sală de gipsare

III.3.6.9. Blocul operator va avea Iegătură directă cu serviciul anestezie - terapie intensivă şi cu
sterilizare centrală (dacă nu are sterilizare proprie): legături uşoare se vor asigura cu: blocul de
naşteri (când acesta nu are sală proprie pentru operaţii cezariene), serviciul de
roentgendiagnostic, serviciul de urgenţă, laboratorul de anatomie patologic (pentru examene
extemporanee) şi nodul central de circulaţie verticală care conduce la secţiile medicale de
spitalizare.

III.3.7. Serviciul de anestezic - terapie intensivă (ATI)

III.3.7.1. O creaţie relativ recentă în structura spitalelor, serviciul ATI centralizează toate cazurile
medicale grave, care necesită supraveghere continuă şi îngrijire intensivă 24 de ore din 24.
Asistenţa medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi medicale
specializate (pentru compensarea funcţiilor vitale ale organismului şi monitorizarea bolnavilor).

III.3.7.2.Mărimea serviciului (număr de paturi) este o variabilă în funcţie de capacitatea şi profilul

spitalului. Prin tcm,1 se precizează atât numărul de paturi necesar cât şi structura de organizare
a acestora pe unităţi componente. Serviciile ATI mici (suh 15 paturi) precum şi cele din spitalele
de specialitate. se subîmpart în două sectoare -septic şi aseptic -. Serviciile mari, în spitalele
multiprofilate, se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după profilul medical sau după
gravitatea cazurilor, prevăzându-se şi un compartiment corespunzător cazurilor septice.

Pentru unele profiluri medicale, dacă particularităţile procedurilor medicale şi sau numărul de
paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate,
distincte de unitatea centrală, amplasate în secţiile medicale respective. Este cazul mai ales
pentru specialităţile:

-cardiologie şi boli vasculare,

-pediatrie,

-arşi şi traumatologie,
-transplant de organe.

III.3.7.3. Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt:

-unităţile de îngrijire - saloane sau nuclee cu spaţiile aferente postului de supraveghere (directă
şi/sau monitorizată), grupului de igienizare, depozitărilor diverse,

-cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu staţia centrală de monitorizare şi semnalizare,

-cabinete medici anestezişti cu grup sanitar

-sală de mici intervenţii şi tratamente speciale, cu anexele ei (Ia serviciile mari),

-depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice,

-mic laborator pentru determinări de urgenţă (se poate utiliza în comun cu blocul operator),

-boxă pentru lenjerie curată,

-spaţiu sanitar pentru prelucrare şi igienizare obiecte de inventar, cu boxă pentru colectare
obiecte murdare (rufe, deşeuri),

-vestiar-filtru de acces pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar şi duş,

-filtru de acces pentru pacienţi ;şi materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru îmbrăcarea în
vestimentaţie de protecţie a persoanelor străine serviciului (aparţinători sau alt personal medical
decât cel al secţiei).

Circuitul interior este de tip închis pe considerente de asepsie, dar şi pentru izolare faţă de
perturbări exteme (agitaţie, zgomot, vizite inoportune).

III.3.7.4. Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează şi dimensionează în raport de

cauzistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire.

-capacitate optimă:

-5 - 6 paturi aferente unui post de supraveghere;

-capacitate maximă:

-8 paturi (Ia mai multe paturi aferente unui post de supraveghere, îngrijirea nu se mai consideră
intensivă).

-arie utilă minimă/pat:

-12mp,

-arie utilă minimă/post supraveghere:

-12 mp (recomandat 15 mp)

-dotare sanitară aferentă:

-grup sanitar cu closet, lavoar şi spălător de ploşti).

Modul optim de alcătuire a unei unităţi de îngrijire este cel de tip nucleu cu camere
(compartimente) de 1-2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere (şi lucru) al echipei de
îngrijire, cu pereţi vitraţi şi goluri de trecere spre acesta. Sistemul de spitalizare în saloane mari
de 5-7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele sau panouri uşoare este nerecomandat, fiind mai
puţin igienic. Indiferent de soluţia tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire va avea cel puţin o
rezervă (boxă) de un pat pentru cazurile speciale.

III.3.7.5. În mod curent, serviciul ATI se amplasează în imediata vecinătate a blocului operator, pe
acelaşi nivel cu acesta (mai ales la spitalele mici şi mijlocii), din următoarele raţiuni:

-medicii anestezişti afectaţi serviciului lucrează şi în blocul operator;

-mare parte a cazurilor sunt pacienţi care necesită postoperator îngrijiri speciale;

-condiţiile de asepsie sunt asemănătoare celor din zona curată a blocului;

-o parte din aparatură se poate utiliza în comun.

Serviciul ATI se poate amplasa şi la un nivel superior sau inferior faţă de blocul operator (la
spitale mari şi foarte mari), cu condiţia realizării unei legături directe, prin scară şi ascensor
special afectat.

III.3.8. Blocul de naşteri

III.3.8.1. În blocul de naşteri se efectuează centralizat activităţile de asistenţă medicală calificată

a parturientelor pe parcursul naşterii. Centralizarea acestor activităţi este de dată relativ recentă,
iar soluţionările funcţional-tehnologice ale spaţiilor sunt încă în curs de optimizare, optiunile
pentru un tip de soluţie sau altul urmând a fi stabilite de beneticiaml de folosinţă.

Modul de conformare al blocului de naşteri şi locul cel mai potrivit de amplasare în cadrul
spitalului este dependent de:

-felul cum se organizează în cadrul spitalului, respectiv al secţiei de profil, asistenţa parturientelor
de la primirea în spital şi până la terminarea naşterii;

-capacitatea acestuia (număr de naşteri/zi, rezultată din capacitatea secţiei de obstetrică

prevăzută în structura spitalului):

-sistemul adoptat pentru asistarea panurientei în timpul celor trei faze ale naşterii (travaliu -
expulsie - postpanum).

III.3.8.2. În principiu un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente spaţio-
funcţionale:

-compartimentul de primire şi preluare sanitară specifică (dacă activităţile nu au fost preluate de

serviciul de primire - intemare descris la cap. III.2.)
-unităţi pentru naştere (o suită de spaţii pentru triada de activităţi specifice: travaliu -expulsie -
postpartum):

-sala de operaţie cu activităţile specifice (după caz);

-cameră resuscitare nou-născut:

-spaţii de lucru pentru personal (cabinet medici, cameră de lucru moaşe, boxe depozitare
instrumentar şi materiale sterile):

-spaţii gospodăreşti (mic oficiu alimentar. boxe depozitare lenjerie şi efecte, spaţiu colectare -
evacuare rufe murdare şi deşeuri);

-filtru de acces şi dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar şi duş. compartimentat
pe sexe, grup sanitar paciente).

În blocurile de naşteri mici (2-3 unităţi de naştere), nu este economică prevederea unei săli de
operaţie - pentru cezariene şi alte urgenţe -,acestea urmând a se efectua în blocul operator
centralizat sau în sala de operaţii a secţiei de obstetrică-ginecologie. La blocurile de naşteri mari
(peste 10 naşteri/zi) este indicată prevederea sălii de operaţie în cadrul blocului. precum şi a
spaţiului de pregătire-trezire aferent.

III.3.8.3. Blocul de naşteri are un circuit închis, controlat prin filtre de acces. EI se va
compartimenta în sector aseptic şi septic. Pentru spitalele mici şi mijlocii cu mai mult de 50 paturi
de obstetrică una din unităţile de naştere se va individualiza ca septică. va primi anexe sanitare
proprii şi se va izola din circuitul general al blocului de naşteri. În cadrul spitalelor de specialitate,
cu secţii de obstetrică care însumează mai mult de 150 paturi, se recomandă crearea a două
blocuri de naşteri separate.

III.3.8.4. Unitatea de naştere se poate alcătui în mai multe moduri:

a. -cameră de travaliu cu 2-3 paturi tip salon (14-20 mp), conectată la o sală de naşteri, prevăzută
cu o nişă (boxă) pentru prelucrarea primară a nou-născutului (minim 25 mp), urmată de o cameră
cu 2-3 paturi pentru terapia postpartum, cele trei încăperi având uşi între ele. O astfel de unitate
se prevede pentru cca.20 paturi de obstetrică.

b. -sală unică pentru travaliu şi expulsie, destinată unei singure parturiente, dotată cu pat, masă
ginecologică şi punct pentru toaleta nou-născutului (arie utilă 22-25 mp): paturile pentru terapia
postpanum se grupează la un loc pentru mai multe astfel de săli. În saloane de 2-3 paturi.
Soluţionată în acest fel, unitatea corespunde la cca 15 paturi de obstetrică fiziologică pentru o
sală de travaliu-expulsie.

III.3.8.5.În ce priveşte amplasarea blocului de naşteri. sunt în dispută două modele: -amplasarea
direct în cadrul secţiei sau compartimentului de obstetrică (justificată la spitalele mici, dar şi la
spitalele generale mari cu puţine paturi de obstetrică): -amplasarea în apropierea blocului
operator şi a celorlalte servicii tehnico-medicale, avantajoasă pentru cooperarea cu acestea,
necesară dacă spitalul are mai mult de două secţii de obstetrică, este contestată din punct de
vedere al confortului pacientei. Această, soluţie se aplică în mod curent la spitalele de specialitate
(matemităţi sau blocuri matemo-infantile).

III.3.9. Laborator de analize medicale

III.3.9.1. În acest compartiment se centralizează activităţile de laborator necesare examinării
produselor biologice umane pentru o cât mai corectă apreciere a stării de sănătate sau a stadiului
de îmbolnăvire a pacienţilor. Laboratorul deserveşte atât pacienţii internaţi cât şi pe cei
ambulatori.

III.3.9.2. Laboratorul se dimensionează şi se structurează funcţional în concordanţă cu mărimea

şi profilul spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulator, dar şi cu rangul spitalului în
ierarhia unităţilor de asistenţă medicală (laboratorul unui spital judeţean sau al unui spital clinic de
specialitate va efectua analize medicale pentru pacienţi ambulatori dintr-un teritoriu mai larg
decât cel arondat direct).

Necesarul de spaţii, structura pe compartimente şi nivelul de echipare cu aparatură se vor

preciza prin tema de proiectare.

OBSERVATIE: Perfecţionarea tehnicilor de analiză. utilizarea sistemelor de teste standard.

echiparea cu aparatura compactă, automatizată şi computerizată determină creşterea eficienţei
concomitent cu reducerea suprafeţelor utile necesare.

III.3.9.3. Laboratorul de analize medicale cuprinde următoarele compartimente:

1. -compartimentul de recoltare directă a produselor biologice (pentru pacienţii ambulatori),

amplasat fie în cadrul laboratorului (în zona sa externă), fie în cadrul sectorului ambulator propriu-
zis (respectiv în cadrul dispensarului policlinic, dacă spitalul are asociată această unitate
sanitară);

2. -compartimentul de primire a produselor biologice recoltate în secţiile spitalului sau de la

pacienţii ambulatori, în care se efectuează distribuirea probelor la punctele de lucru, se asigură
centralizarea, înregistrarea şi eliberarea rezultatelor;

3. -sectorul de examinări de laborator, cu compartimentele sale specializate:

-biochimie,

-hematologie,

-citologie,

-imunologie,

-bacteriologie,

-inframicrobiologie etc.

4. -spaţii anexe activităţilor de laborator (vestiare pentru personal, grupuri sanitare, depozite
reactivi şi sticlărie, camere aparate, spaţii pentru spălare veselă şi sterilizare etc.

5. -microsector de întreţinere animale mici de laborator (după caz).

La spitalele clinice universitare, la unele din spitale de specialitate cu programe asociate de

cercetare - institute medicale -, pe lângă laboratorul pentru analizele curente se dezvoltă şi un
sector mai mic sau mai mare de laboratoare specializate de cercetare clinică şi/sau preclinică, în
care caz apare şi un sector mare de creştere şi întreţinere de animale, numit biobază. Acesta din
urmă trebuie amplasat izolat, în afara clădirilor spitalului.

III.3.9.4 Întrucât tehnicile de laborator evaluează rapid, spaţiile laboratorului de analize medicale
trebuie soluţionate în sistem flexibil, pentru a permite periodice reorganizări funcţionale şi
reechipări cu aparatură şi instalaţii. Soluţia recomandată este proiectarea de spaţii de lucru
tipizate, cu distribuţii de instalaţii şi puncte de racord amplasate modulat în spaţiu. Încăperile
sectorului de examinări se vor alcătui prin înscrierea unor astfel de "module" spaţio-funcţionale
(1-3 module în funcţie de necesitate).

-aria unui modul tipizat va fi de:

-18-20 mp (Ia spitale mici)

-22-25 mp (Ia spitale mari)

III.3.9.5.Activităţile de laborator urmează un regim strict de securitate a muncii şi protecţie a

personalului faţă de lucru cu substanţe nocive şi periculoase. Principiul aplicat este separarea
încăperilor cu activităţi periculoase şi delimitarea locurilor de muncă în care operaţiunile presupun
degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nişe de laborator. Asemănător se protejează
şi activităţile sau operaţiunile care necesită condiţii speciale de desfăşurare în ce priveşte mediul
aseptic sau steril, ecranarea luminii, protecţia faţă de vibraţii etc

III.3.9.6. În cadrul laboratorului de analize medicale este necesară izolarea unui compartiment în
care să se efectueze operaţiunile cu potenţial de contaminare (bacteriologie, virusologie,
micologie, parazitologie). Acesta va avea un circuit strict delimitat de al celorlalte compartimente
şi va fi prevăzut cu anexe proprii pentru spălare, dezinfectare, sterilizare veselă şi instrumentar,
precum şi pentru colectare - tratare deşeuri infectate.

III.3.9.7.Încăperile laboratorului de analize vor fi ferite de insolare şi vor avea condiţii de iluminare
uniformă a zonelor de lucru. Orientarea favorabilă pentru fronturile cu ferestre este nord, nord-est
şi nord-vest. În cazul în care nu se pot evita orientările nefavorabile, se vor lua măsuri speciale de
protecţie şi ecranare a suprafeţelor vitrate (geamuri termoabsorbante, "brise-soleil").

III.3.9.8. Pentru determinarea globală a necesarului de suprafeţe utile desfăşurate aferente

laboratorului de analize medicale al spitalelor generale (fără dispensar policlinic) se poate utiliza
următorul indice mediu:

-1.5 mp A.u./pat, respectiv 2.1 mp A.d./pat la spitalele teritoriale mici;

-1.0-1.2 mp A.u./pat, respectiv 1.5-1.7 mp A.d./pat la spitalele mijlocii şi mari.

III.3.9.9. Întregul laborator de analize medicale va fi soluţionat în circuit închis pentru alţi utilizatori
decât personalul propriu. Accesul pacienţilor sau al personalului medical din spital este permis
numai în spaţiile amenajate ca atare din compartimentul a.) -cabine de recoltare şi b.) -camera
sau ghişeul pentru primire probe, ghişeul pentru eliberare rezultate.

III.3.9.10.Amplasarea laboratorului va permite legături directe cu serviciul de explorări funcţionale

şi legături uşoare cu secţiile de spitalizare, sectorul ambulator, serviciul de urgenţă şi
compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.10.Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic

III.3.10.1. Serviciul grupează centralizat toate investigaţiile bazate pe utilizarea radiaţiei Roentgen
pentru aducerea în domeniul vizibilului a structurilor anatomice interne. Tehnicile de
roentgendiagnostic fac parte dintr-un sistem mai amplu de investigaţii. aflat în prezent într-o
evoluţie explozivă, cel al clinicilor de examinare imagistică.

III.3.10.2.Serviciul de roelligendiagnostic este una din unităţile nucleare ce se pot constitui în

cadrul spitalelor, pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de
amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce folosesc
radiaţii nucleare. Modul de utilizare a radiaţiei Roentgen pentru diagnosticul medical, conditiile ce
trebuie să Ie indeplinească aparatura, precum şi modul de alcătuire, dimensionare şi ecranare la
radiaţii a incăperilor, sunt strict condiţionate de "Normele Republicane dc Securitate Nucleară -
Regimul de lucru cu surse de radiaţii nucleare".

III.3.10.3.Dimensionarea şi structurarea serviciului este dependentă de numărul şi tipul de

aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerinţele fluxului medical specific. de
considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecţie. Pentru fiecare tip de aparat sunt precis
determinate necesarul de încăperi şi condiţii tehnologice de montaj.

Tipurile de aparate radiologice utilizate în mod curent în serviciul de roentgendiagnostic sunt:

-aparate de Rx-scopie şi Rx-grafie, independente sau cuplate la un post comun de comandă.

-aparate de Rx-grafic specializate (angiografie, mamografic, limfografic. radiografic dentară).

-aparate pentru microradiografie (MRF),

-aparate pentru tomografie computerizată (CT).

Pentru fiecare dintre ele sau pentru un cuplaj de aparate se constituie în unitate funcţională dc
examinare.

III.3.10.4. În structura serviciului dc roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spaţii:

1. -unităţile funcţionale de examinare (compuse din camera de investigaţie. posturile de comandă

şi control, boxele de dezbrăcare, spaţiile sanitare şi tehnicile aferente);

2. spaţii de aşteptare pentru pacienţi cu grupuri sanitare aferente;

3. spaţii medicale pentru relaţia cu pacientul (secretariat. cabinete de consultaţii);

4. spaţii pentru personal în afara relaţiei cu pacientul (cabinete de lucru ale medicilor, cameră de
odihnă personal, vestiare cu duş şi grupuri sanitare);

5. -spaţii pentru prelucrare şi stocare filme radiologice (developare, triere, uscare, citire,
depozitare);

6. spaţii pentru întreţinere şi activităţi gospodăreşti (cameră pentru tehnician de întreţinere,

depozit piese de schimb, boxe pentru lenjerie şi curăţenie etc.)

III.3.10.5. Unitatea Rx-scopie şi Rx-grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din
următoarele încăperi:
-cele două camere de investigare, fiecare de minim 20 mp (cu raportul laturilor de minim 2/3),
ecranate corespunzător la radiaţii în funcţie de puterea aparatului,

-camera de comandă (comună pentru cele două aparate) de minim 8 mp, prevăzută cu vizoare
de sticlă plumbată spre camerele de investigare,

-boxe de îmbrăcare dezbrăcare pentru pacienţi, pe fluxul de intrare în camerele de investigare,

-spaţiul de lucru pentru asistente (preparare bariu, preparare seringi şi substanţe de control
injectabile) de minim 6 mp, în relaţie directă cu camerele de investigare,

-grup sanitar pentru pacient, în relaţia cu camera pentru Rx-scopie.

III.3.10.6.Pentru unitatea de angiografie, în care se efectuează cateterism vascular, nu sunt

necesare boxele de dezbrăcare, dar este necesar un spaţiu de pregătire a pacientului, un spaţiu
de spălare a medicilor (ca pentru operaţii) şi o boxă pentru spălarea instrumentarului utilizat.
Camera de investigaţie va avea minim 25 mp.

III.3.10.7.Unitatea de tomografie computerizată se compune din;

-camera de investigaţie (30-35 mp), camera de comandă (minim 15 mp) prevăzută cu vizor mare
de, vizionare radioprotejat, camera pentru computere (10-12 mp), camera pentru pregătirea
bolnavului, boxe de dezbrăcare, camera pentru evaluare, spaţiile tehnice indicate de furnizorul
aparatului.

III.3.10.8. Unitatea de microradiografie cuprinde camera de investigare (18-20 mp), camera de

comandă care este şi spaţiul de lucru al persoanei care manipulează aparatul şi boxele de
dezbrăcare.

III.3.10.9. Spaţiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de

filme ce trebuie prelucrate şi după tehnica utilizată (manuală sau automată); ele vor cuprinde:
cameră obscură, cameră luminoasă, depozit pentru filmele neexpuse. Spaţiile de prelucrare a
filmelor (camera obscură) trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigare prin ghişee
speciale de transmitere a filmului (radioprotejate şi duble, de tip "passe-cassettes"). Depozitul
pentru filmele neexpuse va fi protejat faţă de radiaţii calorice sau roentgen.

III.3.10.10. Calculele necesare, pentru stabilirea măsurilor de ecranare pentru radioprotecţie a

incintelor în care se află aparatele radiologice, se fac de către persoane autorizate, pentru fiecare
incintă în parte şi pentru fiecare element constructiv ce va avea rol în ecranare.

III.3.10.11. .Amplasarea serviciului de roentgendiagnostie se recomandă a se ţine la nivelurile

inferioare ale clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcărilor structurale mari date de
greutatea aparaturii şi a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate),

Nu există contraindicaţii de amplasare a altor servicii sau compartimente ale spitalului în

vecinătatea unităţilor radiologice (lateral. Ia nivelul superior sau la nivelul inferior), dacă se aplică
măsurile normate de radioprotecţie la elementele constructive de separare faţă de alte spaţii
(respectiv dimensionare corespunzătoare în funcţie de diferitele categorii de utilizatori).

III.3.10.12.Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe cu blocul operator,

serviciul de urgenţă, secţiile medicale şi serviciul de explorări funcţionale la spitalele mari şi foarte
mari, apare necesitatea amplasarii unor unitaţi radiologice, distincte în serviciul central, în
sectorul de urgenţe, în blocul operator, în secţia de ortopedie, Aceste unităţi se vor trata ca unităţi
nucleare distincte şi se vor supune, ca şi serviciul central, reglementărilor normativ privind
utilizarea radiaţiilor Roentgen .

III.3.11. Serviciul (laboratorul) de explorări funcţionale şi alte investigaţii anatomo-

fiziologice complexe

III.3.11.1. În cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital o relativ mare varietate de
tehnici de investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie, şi care
permit obţinerea de date referitoare la potenţialul funcţional al diferitelor organe şi sisteme ale
corpului uman.

Prin tema de proiectare investitorul (beneficiarul de folosinţă) va preciza tipul şi numărul de

laboratoare de explorări funcţionale necesare - în funcţie de mărimea şi profilul spitalului - va
stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de grupare a
unităţilor pe compartimente) şi va indica aparatura medicală) cu care intenţionează să echipeze
fiecare laborator în parte (întrucât conformarea şi dimensionarea spaţiilor este dependentă de
prescripţiile şi condiţionările furnizorului de echipamente şi aparate medicale),

OBSERVAŢIE:- Recent intrate în uzul diagnosticării bolnavilor, explorările funcţionale sunt într-o
evoluţie şi diversificare a procedeelor de investigare, însoţită de înnoirea şi perfecţionarea rapidă
a echipamentelor şi aparaturii.Din acest motiv nu s-a ajuns la un punct de vedere unanim
recunoscut privind organizarea optimă a acestui serviciu.

III.3.11.2. În mod uzual, în spitalele generale mijlocii şi mari, unităţile de explorări funcţionale se
grupează pe compartimente, în funcţie de organele şi sistemele anatomo-fiziologice investigate:

1. explorări, cardio-respiratorii şi cardio-vasculare (electrocardiografie – EKG, diagnostic

ultrasonic, probe de effort, ventilaţie pulmonară, bronhoscopie, etc.)

2. explorări ale funcţiilor digestive (tubaje gastrice şi duodenale, colonoscopie, rectoscopie etc.)

3. explorări ale sistemului nervos (electroencefalografie-EEG, excitabilitate neuro-musculară etc.)

4. explorări ale funcţiilor metabolice:

5. explorări ale funcţiilor renale (citoscopie, cateterism uretral etc.):

6. explorări ORL (probe auditive. laringo-bronhoscopie etc.):

7. explorări oftalmologice;

8. explorări imagistice generale (ecografie, tomografie cu rezonanţă magnetică -RMN).

OBSERVAŢII: - Costul ridicat al aparaturii medicale pentru unele din sistemele de explorări şi
investigaţii, le face încă inaccesibile pentru spitalele geberale mici din reţeaua medicală
teritorială; în cazul acesta laboratoarele de explorări nu mai necesită organizarea pe
compartimente după criteriul de mai sus.

- Pentru unele explorări funcţionale specializate, unii beneficiari preferă o amplasare în cadrul
secţiei medicale de profil (explorări ORL, explorări oftalmologice, internaţi în alte secţii sau celor
diagnosticaţi ambulator şi produce o perturbare a sistemului general de circuite al spitalului.
III.3.11.3. Laboratoarele aparţinând aceluiaşi compartiment se grupează pe un circuit intern care,
pe lângă cabinetele destinate examinării propriu-zise, mai cuprinde: încăperi de lucru penlru
medici şi personalul sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării
(după caz), anexe sanitare si gospodăreşti, precum şi eventualele spaţii tehnice aferente
echipamentului medical. Pentru fiecare compartiment, sau în comun pentru două-trei
compartimentc (în funcţie de amploarea acestora şi de schema generală de organizare a
serviciului) se prevăd spaţiile de aşteptare pentru pacienţi cu grupurile sanitare respective,
ghişeul de relaţii cu pacientul (informare, programare, eliberare rezultate).

III.3.11.4. Evoluţia de ultimă oră a tehnicilor de explorare endoscopică şi laparoscopică

combinate cu proceduri terapeutice de tip chirurgical (cauterizări, extirpări, suturări), pune
problema scoaterii laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate şi a
grupării lor într-un serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele
medicale tehnice şi gospodăreşti necesare: în acest caz modelul tipologic de organizare a
compartimentului de endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator.

III.3.11.5. La spitalele mari şi foarte mari, unele unităţi de explorări funcţionale se pot regăsi şi în
componenţa secţiilor medicale cu paturi, distinct de amplasarea lor în serviciul central (de
ex.:cabinet de ecografie în secţia de obstetrică-ginecologie. cabinct EKG în secţia de
cardiologie).

III.3.11.6. Amplasarea serviciului de explorări funcţionale se va face în apropierea serviciului dr

roentgendiagnostic a Iaboratorului de analize medicale. Se va asigura o legătură directă cu
serviciul de urgenţă, cu sectorul ambulator şi cu compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.12. Laboratoarele de medicină nucleară

III.3.12.1. Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic şi/sau terapie substanţe
radiofarmaceutice (izotopi) se izolează de restul activităţilor medicale, constituind un serviciu
distinct în cadrul spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în
spitalele generale mari şi foarte mari, precum şi în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de
oncologie, endocrinologie, reumatologie etc

III.3.12.1. În componenţa serviciului pot intra (după caz) următoarele compartimente:

a.-izotopodiagnostic (unitate de explorări cu aparatură tip scaner sau tip scintigraf);

b.-izotopoterapie (microunitate de spitalizare pentru pacienţii trataţi cu produse

radiofarmateutice);

c. -laborator de analize medicale (pentru analiza produselor biologice ale pacienţilor

trataţi sau investigaţi cu izotopi);

d.-laborator de preparare şi dozare (diluţie) a substanţelor radiofarmaceutice;

e.-anexe funcţionale şi tehnice comune pentru: depozitarea surselor radioactive,

decontaminarea lenjeriei şi obiectelor de inventar, decontaminarea personalului, dezactivarea
deşeurilor radioactive lichide şi solide, tratarea şi filtrarea aerului.

III.3.12.2. Laboratorul de medicină nucleară se organizează ca o "unitate nucleară de lucru cu

surse deschise" în sensuI definit de Normativul Republican de Securitate Nucleară şi se spune
prescripţiilor şi reglementărilor acestuia, atât în ce priveşte proiectarea şi execuţia construcţiei şi
instalaţiilor pentru spaţiile respective.
III.3.12.3. Laboratorul se soluţioneză în circuit închis, protejat prin filtre şi ecluze cu control
dozimetric, la intrarea în laborator şi la trecerea dintr-un compartiment în celălalt. Operaţiunile de
transvazare a surselor cu concentraţie mare se fac în nişe, boxe special amenajate.Efluienţii şi
deşeurile solide radioactive se colectează şi se stochează pe durata de timp necesară
dezactivării. Aerul viciat din nişe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule
radioactive, se filtrează şi se controlează înainte de evacuarea în exterior.

III.3.12.4. Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau demisolul construcţiei,

sub acesta urmând a fi soluţionat un spaţiu tehnic propriu, delimitat faţă de alte spaţii comune sau
de alte funcţiuni ale clădirii. În afara accesului dinspre circulaţiile interioare ale spitalului,
laboratorul de medicină nucleară va beneficia de un acces propriu direct din exterior, pentru
aprovizionarea cu produse radiofarmaceutice şi pentru expedierea deşeurilor nedezactivate.Nu
sunt contraindicaţii în ce priveşte amplasarea altor funcţiuni spitaliceşti în spaţiile aflate alături
sau deasupra încăperilor laboratorului.

III.3.13. Serviciul fizioterapie şi recuperare medicală

III.3.13.1. Procedurile de fizioterapie şi recuperare medicală, mai amplu sau mai puţin dezvoltate,
sunt nelipsite în structura spitalelor modeme, fie ca tratament asociat, fie ca tratament principal în
cazul spitalelor de specialitate. Amploarea şi structura serviciului sunt în funcţie de capacitatea
spitalului, de profilul acestuia şi, dupa caz, de asocierea dispensarului policlinic.

III.3.13.2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala poate cuprinde în structura sa

umlătoarele compartimente:

1. -cultura fizica medicală (kinototerapie)

2. -electro-fototerapie

3. -hidro-teml0terapie

4. -masoterapie

5. -pneumoterapie

f.-psihoterapie şi terapie ocupaţională

Nominalizarea compartimentelor, a tipului şi numărului de proceduri pentru fiecare din unităţile

componente ale acestora, precum şi indicarea aparaturii sau a instalaţiilor speciale cu care
urmează a fi echipate, se vor cuprinde în tema de proiectare a spitalului şi în tema de tehnologie
medicală.

OBSERVAŢII: -La spitalele generale mici şi la spitalele de specialitate care nu au ca profil

recuperarea medicală, serviciul de fizioterapie va cuprinde cu precădere compartimentele de
kinetoterapie, electroterapie şi pneumoterapie (uneori şi psihoterapie).

-La spitalele de neuropsihiatrie compartimentul de psihoterapie şi terapie ocupaţională se

dezvoltă ca un serviciu autonom.

III.3.13.3. Compartimentul de electro-fototerapie se subîmparte pe unităţi după tipurile de

proceduri utilizate:
-terapie cu curenţi de joasă frecvenţă sau ultrasunete (curent galvanic, curenţi diadinamici,
curenţi cu impulsuri, curenţi exponenţiali, electrostimulatoare, sonodynatori etc.);

-terapie cu curenţi de frecvenţă medie (mediaflux, curenţi interferenţiali)

-terapie cu curenţi de înaltă frecvenţă (diatermice, ultrascurte, radar, microunde, etc.);

-terapie cu câmpuri electromagnetice (magnetodiaflux, diapuls);

-fototerapie (ultraviolete, Solux, băi de lumină genera le sau parţiale).

În general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de un pat cuplate mai multe în
cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut şi un spaţiu de lucru pentru personalul medical.
Procedurile cu curenţi de înaltă tensiune se izolează în încăperi distincte de celelalte proceduri;
deasemeni procedurile bazate pe câmpuri electromagnetice vor avea aparatele instalate în
camere individualizate protejate corespunzător. Încăperea pentru ultraviolete va fi închisă şi
controlată în ce priveşte ozonarea aerului.

Compartimentul va mai cuprinde camera de odihnă pentru personal, boxe de dezbrăcare pentru
pacienţi. grupuri sanitare.

III.3.13.4. În compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unitaţi:

-hidrotermoterapie (băi medicinale generale, băi parţiale, duşuri terapeutice);

-hidroelectroterapie (băi galvanice);

-hidrokinetoterapie (bazine mari, bazine treflă, bazine de elongaţii etc.).

Unităţile de hidrokinetoterapie se amplasează împreună într-o sală mare, încălzită şi ventilată

corespunzăţor, prevăzută la intrare cu filtre-vestiar, closete şi duşuri pentru pacienţi precum şi o
cameră cu grup sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea scări şi rampe comode pentru
acces, balustrade de protecţie la exterior, balustrade de susţinere la interior. Celelalte unităţi de
hidroterapie se amplasează în spaţii boxate şi înseriate, aceesibile pe o parte pentru pacienţi
(prin intermediul boxelor de dezbrăcare) şi deservite pe cealaltă parte de personalul specializat.

În cadrul compartimentului se mai prevăd cameră de lucru şi odihnă pentru personal, depozit
pentru lenjerie umedii dotat cu aparate de uscare, depozit pentru lenjerie curatil, boxă curăţenie.

III.3.13.5. Compartimentul de masoterapie se subîmparte în unitate pentru proceduri uscate şi

unitate pentru proceduri umede (duş-masaj, masaj subaqual). Unitatea pentru proceduri umede
se poate cupla cu celelalte unităti de hidroterapie. unitatea pentru masaj uscat amplasându-se de
regulă între compartimentul de hidroterapie şi cel de cultură fizică medicală, Masajul uscat se
execută în boxe individuale inseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru
maseori cu grup sanitar şi duş.

III.3.13.6. Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componenţă o unitate de aerosoli, o

unitate de inhalaţii, camera pneumatică, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate. Unitatea
de aerosoli se organizeaza fie într-o încăpere boxată pentru proceduri individuale, fie într-o sală
comună pentru mai mulţi pacienţi dacă se fac tratamente cu ultrasonoaerosoli. Unitatea de
inhalaţii este asemănătoare celei pentru aerosoli. Camera pneumatică (barocamera) se
dimensionează pentru un grup de 18-20 pacienţi, aşezati pe scaune. În cadrul compartimentului
se mai prevăd staţii de lucru şi de odihnă pentru personalul medical, grupuri sanitare, boxe pentru
lenjerie curată şi murdară, eventuale anexe tehnice pentru echipamente.

III.3.13.7. Pentru compartimentul de kinetoterapie (cultură fizică medicală) sunt necesare

umătoarele spaţii:

-sală de gimnastică în grup (dimensionata pentru 10-12 persoane).

-sală de gimnastică analitică (pentru 2-3 persoane),

-sală de elongaţii,

-sală de terapie pe aparate.

-anexe (camere instructori, depozit materiale. vestiare pentru pacienţi ,cparate pe sexe,
grupuri sanitare).

III.3.13.8. Gruparea diferitelor compartimente şi unităţi de fizioterapie în cadrul serviciului trebuie

să aibă în vedere:

-apropierea celor ce utilizează acelaşi tip de agenţi fizici (ape, gaze, nămol, electricitate)

-asocierea unnr proceduri pe carc pacientul le efectuează în flux continuu (de ex.: electroterapie -
kinetoterapie - masaj sau tennoterapie - nămol - masaj - cultură fizică medicală).

III.3.13.9. Compartimentul de psihoterapie şi ergoterapie (terapie operatională) se adresează

special pacienţilor ce efectuează tratamente difieile şi/sau de lungă durată fiind prezent la spitale
de boli cronice, spitale pentru handicapaţi sau la spitale generale mari şi foarte mari care au secţii
de acest fel, unitatea de psihoterapie are în componenţă cabinete pentru tratament individual,
sală pentru psihoterapie de grup şi anexele respective pentru personal şi pacienţi: unitatea de
terapie ocupaţională cuprindeun număr de săli-atelier specializate pentru diferite activităţi (lucru
manual, desen-pictură, tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale. grupuri
sanitare.

III.3.13.10. În zona accesului în serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală se amplasează

secretariatul de programare şi luare în evidenţă, cabinetele pentru medicii de specialitate şi
pentru asistenta şefă, garderoba pentru medicii ambulatori, vestiarele pentru personalul medical,
depozitele de lenjerie şi cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor. Spaţiile
de odihnii post tratament pentru clienţi se pot amplasa centralizat (în zona intrării), pentru
serviciile mici, sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate.

III.3.13.11. Amplasarea servciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secţiile

medicale de spitalizare (prin intermediul nodului de circulaţie verticală) şi cu zona de acces în
sectorul ambulator. Nu se permite ca serviciul să fie traversat de circulaţia generală a spitalului.
Dacă serviciul are în componenţă un compartiment de hidroterapie este recomandabilă
amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter) respectiv peste subsolul tehnic prin care se
trece distribuirea instalaţiilor şi vizitarea lor. Se poate adopta şi amplasarea serviciului pe două
niveluri, caz în care la nivelul superior se amplaseaza compartimentele "uscate" (electroterapie,
pneumoterapie, cultură fizică medicală, psihoterapie), asigurându-se o circulaţie verticală proprie
(scară) între cele două niveluri.

III.3.14. Laboratorul de anatomie patologică şi prosectură

III.3.14.1. Serviciul este destinat efectuării de examene anatomo-patologice ale pacientilor
decedaţi (autopsie. analize de organe, ţesuturi şi produse biologice), dar şi pentru examinări ale
unor ţesuturi prelevate de la pacienţi vii (biopsii, puncţii, extirpări chirurgicale).

III.3.14.2. Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne
relativ autonome sunt:

a.-prosectură (prelucrare cadavre şi autopsie),

b.-laboratoare (histopatologie, histochimie, citologie).

Structura serviciului şi modul de organizare depinde de mărimea şi profilul spitalului, dar şi de

rangul deţinut de acesta în reţeaua medicală teritorială.

OBSERVAŢII: -Compartimentul de prosectură se prevede la toate tipurile de spitale. Laboratorul

de anatomie patologică nu se organizeaza distinct la spitaele mici; în cazul acestora sălii de
autopsie i se alatură o încăpere anexă pentru lucrări de laborator.

-La spitalele teritoriale judeţene, laboratorului de anatomie patologica i se asociază de regulă

"Laboratorul judeţean de medicină legală" (pentru utilizarea mai eficientă a personalului şi a
aparaturii dotare).

-La spitalele clinice acest serviciu se poate amplifica cu spaţiile necesare pentru învăţamântul
medical de specialitate.

III.3.14.3. Compartimentul de prosectură cuprinde următoarele spaţii:

-cameră frigorifică boxată pentru depozitarea cadavrelor;

-sală de autopsie (cu unul sau două posturi de autopsie, în funcţie de mărimea spitalului);

-spaţiu pentru predarea cadavrelor către aparţinători;

-hol aşteptare aparţinători cu grup sanitar;

-birou întocmire documente decese;

-spaţiu de odihnă şi grup sanitar cu duş pentru personal;

-laborator aferent autopsie (după caz).

III.3.14.5. Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde:

-spaţii pentru prepararea probelor şi pieselor anatomice;

-spaţii pentru diverse determinări histochimice, citologice etc.

-cameră microscopie şi histotecă;

-depozit sau spaţiu de expunere piese anatomice;

-boxe de depozitare reactivi, chimicale;

-camera medicului şef;

-anexe pentru personal.

Operaţiunile de autopsiere şi cele de determinări de laborator sunt generatoare de noxe

(mirosuri, degajări de vapori toxici) şi de pericol de infectare.

Prevederea de nişe de laborator pentru localizarea acestora şi ventilarea mecanică a încăperilor

sunt obligatorii.

III.3.14.6. Amplasarea serviciului se face în aşa fel încât să se asigure un acces direct din exterior
pentru aparţinători şi preluarea cadavrelor.

În zona acestui acces se va prevedea un spaţiu pentru staţionarea maşinii mortuare, ferit vederii
dinspre saloanele bolnavilor.

Accesul dinspre spital va fi dotat cu un filtru igienico-sanitar, care să asigure izolarea circuitului
intern al serviciului faţă de restul circulaţiilor din spital. Dinspre acest acces se vor asigura legături
directe cu blocul operator şi cu nodul de circulaţie verticală al sectorului de spitalizare.

La spitalele clinice mari şi la cele cu profil oncologic, unde secţiunea de laboratoare pcntru
determinări de ţesuturi la bolnavi este suficient dc amplu, aceasta poate fi amplasată separat de
restul serviciului în apropierea celorlalte laboratoare de analize medicale, a compartimentului de
recoltări şi nu departe de blocul operator: în acest caz se va avea în vedere menţinerea unei
bune comunicări cu prosectura şi restul laboratoarelor de anatomie patologică (eventual printr-o
scară interioară dacă separarea s-a facut pe verticală).

OBSERVAŢIE: - Amplasarea serviciului de prosectură şi anatomie patologică într-o clădire

distinctă nu este recomandată la spitalele moderne întrucât se rup legături funcţionale necesare
mai ales pentru unele determinări de urgenţă ce trebuie făcute pe parcursul intervenţiilor
chirurgicale.

III.3.15. Serviciul de sterilizare centrală

III.3.15.1. În spitale activităţile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de

sterilizare centrală, cu următoarele excepţii obligatorii:

-sticlăria şi matcrialele de laborator se sterilizează în interiorul laboratorului:

-produsele farmaceutice injectabile, se sterilizează în cadrul farmaciei:

-biberoanele şi alt inventar mărunt legat de alimentaţia sugarului se sterilizează în

compartimentul "biberonerie" al secţiei pediatrie.

Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial staţia de sterilizare îl va deservi şi pe
acesta.

III.3.15.2. Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis, cu acces unic dinspre circulaţiile
generale ale spitalului. În cazul în care se alipeşte blocului operator, mai poate avea o
comunicare interioară cu circulaţiile acestuia (prin uşă în zona murdară şi prin ghişeu în zona
curată a blocului).

În cadrul serviciului spaţiile se sectorizează pe zone şi se aşează în flux:

1. -zona de activitate cu materiale naşterile, cuprinzând spaţiile pentru primire, depozitare

temporară, sortare, prelucrare primară, introducere în aparatele de sterilizare sau în camera de
sterilizare;

2. -zona de sterilizare propriu-zisă sau "zona fierbinte";

3. -zona de activitate cu materiale sterile, cuprinzând spaţiile pentru scoatere din zona fierbinte şi
răcire, sortare, depozitare, predare;

4. -sector anexe comune: birou evidenţă, depozit detergenţi şi talc, vestiar şi grup sanitar cu duş
pentru personal.

Între zona nesterilă şi zona sterilă se impune o separaţie cât mai sigură a fluxului de persoane şi
materiale.

III.15.4. Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferenţiată ca proceduri pentru diferitele
categorii de materiale - instrumentar metalic, cauciucările, material moale - şi se desfăşoară în
spaţii distincte (boxe, alveole, nişe).

Spaţiile vor fi echipate cu fronturi de lucru adecvate pentru spălare, pregătire (confecţionare)
material moale, pudrare cu talc, aşezare pe rastele sau în casolete, conform cu tehnologia
impusă de tipul de aparatură de sterilizare utilizat.

III.3.15.5. "Zona fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri:

-fie dintr-o cameră de sterilizare (eventual două, separând sterilizarea umedă de cea uscată),
aşezată pe linia fluxului între zona nesterilă şi cea sterilă, în care se amplasează aparatele de
sterilizare şi mesele pentru descărcarea casoletelor,

-fie din chiar frontul alcătuit din aparatura de sterilizare înseriată, dacă se utilizează autoclave şi
echipamente cu dublu servici, sistem recomandat la spitalele mijlocii şi mari, pentru că asigură
separarea completă a circuitului nesteril de cel steril.

III.3.15.6. Sterilizarea materialelor se poate face prin mai multe metode: cu căldură umedă (în
autoclave), cu căldură uscată (în pupinele), la rece cu oxid de etilenă sau alt gaz bactericid, prin
radiaţie, aparatura fiind diferenţiată în funcţie de agentul respectiv.

III.3.15.7. Dimensionarea şi organizarea staţiei de sterilizare se va face funcţie de:

-numărul de paturi (capacitatea spitalului),

- cantitatea materialului de sterilizat, pe categorii, determinată în dmc/pat/zi, corespunzător

profilului spitalului,

-tipul şi capacitatea aparatelor de sterilizare,

-durata unui ciclu de sterilizare pe fiecare tip de aparat.

Se prevede pentru fiecare categorie de aparate câte unul suplimentar care să preia efectuarea
operaţiunilor în caz de avariere a altora.

III.3.15.8. Serviciul de sterilizarea centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator
(60-70% din capacitatea staţiei deservindu-i pe aceştia) şi trebuie să aibă legături cât mai directe
cu serviciul ATI, blocul de naşteri, serviciul de urgenţe, laboratoarele de explorări funcţionale,
secţiile medicale cu paturi. La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare
de paturi de chirurgie, se recomandă alipirea staţiei de sterilizare la blocul operator, cu crearea
unui circuit specializat pentru relaţia cu acesta. La spitalele generale mari şi foarte mari, dacă
mărimea blocului operator o justifică, se recomandă prevederea unei staţii de sterilizare proprii
blocului operator, separând activităţile de sterilizare pentru restul spitalului.

III.3.16. Farmacie

III.3.16.1. Serviciul asigură pmmrea, depozitarea şi controlul produselor farmaceutice fabricate

industrial, prepararea unor medicamente, porţionarea şi reambalarea medicamentelor conform
prescripţiilor medicale din spital. În funcţie de mărimea şi profilul spitalului, farmacia poate avea şi
laborator de preparare a soluţiilor sterile injectabile. Ia spitalele cuplate cu dispensar policlinic sau
la unele spitale de specialitate, farmacia asigură şi distribuirea medicamentelor ce se acordă
gratuit.

III.3.16.2. Farmacia cuprinde următoarele compartimente:

a.-primire şi depozitare medicamente,

b.-preparare şi prelucrare medicamente,

c.-laborator de produse sterile injectabile (după caz),

d.-eliberare medicamente,

e.-anexe comune pentru personal.

III.3.16.3. Primirea produselor farmaceutice se face în camera de recepţie, unde se face şi

depozitarea lor provizorie în vederea trierii şi controlului. Accesul se asigură direct din exterior şi
se prevede cu rampă de descărcare. Camerele de depozitare se separă pe tipuri de produse
farmaceutice:

-specialităţi (medicamente, plante ceaiuri),

-chimicale grele (produse Iivrate în ambalaje mari, bidoane, damigene),

-chimicale uşoare (produse livrate în flacoane, sticle, pachete),

-produse inflamabile (alcool, eter, acetonă),

-materiale aseptice (pansamente, vată).

Medicamentele şi produsele farmaceutice termobile se păstreză în frigidere. Într-o încăpere

distinctă se va asigura depozitarea ambalajelor returnabile şi a altor materiale necesare
prelucrărilor din farmacie (flaconaşe, punguţe, dopuri, etichete), prevăzută cu spaţiu de spălare a
acestora. În funcţie de mărimea spitalului, respectiva farmaciei, unele din depozite se pot cupla
(cele pentru chimicale grele şi uşoare şi cele pentru specialităţi şi materiale aseptice).

Dacă farmacia are laborator de produse sterile injectabile, se va prevedea un depozit distinct
pentru substanţele şi materialele necesare acestuia.

Pentru depozite se va preciza prin proiect categoria de incendiu pentru fiecare, luându-se
măsurile de protecţie indicate în normativul P118. Suprafeţele de depozitare pentru farmacie se
calculează la numărul de paturi al spitalului (0.15-0.23 mp/pat).

III.3.16.4. Prepararea şi prelucrarea medicamentelor confoml reţetelor, respectiv prepararea

formulelor magistrale, divizarea şi reambalarea medicamentelor condiţionate, precum şi controlul
produselor farmaceutice recepţionate se face în camera denumită receptură-oficină şi în
laboratorul anexat acesteia. Pentru spălarea, uscarea şi depozitarea veselei şi a ustensilelor se
prevede o boxă (încăpere) specializată, accesibilă din oficină şi laborator.

III.3.16.5. Laboratorul pentru produsele sterile injectabile se proiectează confom Ord. Min.
Sănătăţii nr. 120/1980. EI se compune dintr-o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc
un circuit închis faţă de restul farmaciei. Spaţiile componente sunt: camera de spălare flacoane şi
ustensile, boxa de spălare cu apă distilată, boxa de preparare a apei distilate, camera de
preparare a soluţiilor sterile şi umplere a flacoanelor, camera de sterilizare, camera de control şi
etichetare, depozitul frigorific pentru soluţiile injectabile (asigură rezerva spitalului pentru 30 zile).
Accesul personalului în camera de preparare a soluţiilor sterile se face numai prin filtru, iar
comunicarea dintre această cameră) şi celelalte spaţii din fluxul de producţie se asigură prin
ghişee.

III.3.16.6. Spaţiul pentru eliberare medicamente este interfaţa farmaciei cu spitalul, locul unde
accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu reţetele medicale prescrise şi de unde
se eliberează medicamentele şi celelalte produse farmaceutice. Restul farmaciei este accesibil
numai personalului propriu (circuit închis):

III.3.16.7. În cadrul farmaciei se mai prevăd câteva spaţii anexe:

-biroul dirigintelui (amplasat în apropierea zonei de eliberare a medicamentelor).

-camera de odihnă şi vestiarul personalului cu grup sanitar şi duş.

-boxa pentru arhivarea documentelor,

-boxa pentru curăţenie şi dezinfecţie.

III.3.16.8. Farmacia trebuie să aibă o bună legatură cu toate serviciile medicale ale spitalului. de
accea va fi cât mai uşor accesibilă dinspre nodul de circulaţie verlicală. Pentru a permite accesul
direct din exterior, amplasarea favorabiIă este la parter sau la demisol (cu asigurarea luminării
convenabile a spaţiilor de lucru). În cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spaţiul de recepţie
accesibil din exterior şi restul farmaciei se va asigura o legătură direct.), proprie, prin ascensor de
materiale şi scara.

III.3.17. Blocul alimentar (bucătărie)

III.3.17.1. Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi, precum
şi pentru personalul care serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându-se în funcţie de
numărul de porţii rezultat.
III.3.17.2. În cadrul blocului alimentar se diferenţiază sectoarele:

a.- recepţie şi depozitare produse alimentare neprelucrate:

2. - spaţii pentru prelucrări primare;

3. - spaţii pentru prelucrări finale:

4. - oficiu de distribuţie;

5. -control dietetic;

f. - anexe pentru personal

Bucătăria se soluţionează în circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare
(rampă) şi evacuare deşeuri menajere; interfaţa spre spital o constituie oficiul de distribuţie în
care are acces personalul de îngrijire din secţiile medicale, precum şi cel de deservire al cantinei
(restaurantului cu autoservire).

III.3.17.3. Condiţiile de recepţie şi depozitare, prelucrare si preparare a alimentelor. modul de

organizare a circuitelor bucătăriei şi măsurile de protecţie igienico-sanitare sunt cele prevăzute în
normele şi prescpripţiile referitoare la unităţile de alimentaţie publică, Ia care se adaugă
prescripţiile specifice din ordinul Min. Sănăt. nr. 190/1982.

III.3.17.4. Spaţiile pentru depozitare produse alimentare nepreluate se vor dimensiona în funcţie
de stocul necesar pentru fiecare categorie (la unele produse de bază se face aprovizionarea
pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă pentru cazuri de
dificultăţi de aprovizionare sau calamităţi).

OBSERVAŢIE: - Pentru două sau mai multe spitale amplasate în aceeaşi localitate se poate
soluţiona un grup gospodăresc comun, în cadrul căruia să se asigure depozitarea alimentelor
(stocurile mari), eventual şi unele prelucrări primare (tranşare carne, spălare curăţare legume).

III.3.17.5. Camerele pentru prelucrări primare vor fi minim două recomandabil trei (separat pentru
Iegume, carne peşte, păsări). Ele se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu-zise sau prin
intermediul unui coridor intern "curat", neinterferat de circuitele de aprovizionare "murdare".

În bucătăria propriu-zisă se vor organiza distinct următoarele zone de preparare (eventual

separate prin pereţi de compartimentare parţială, la blocurile alimentare de mare capacitate):

-prelucrări termice pentru mesele principale (bucătăria caldă),

-preparări dietetice.

-preparări pentru micul dejun (bucătărie lapte-ceai).

-bucătărie rece.

Preparatele de patiserie-cotetărie se vor prelucra într-o încăpere distinctă, anexat direct

bucătăriei se amplasează camera pentru spălat vase.
III.3.17.6. Modul de soluţionare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul adoptat
pentru livrarea acestora la secţiile de spitalizare, astfel:

a.-livrarea alimentelor preparate se face pe partide şi pe diete, pentru întreaga cantitate necesară
unei secţii (în recipiente mari);

În acest caz. încălzirea şi porţionarea măncăirii se face în oficiile alimentare ale secţiilor şi tot aici
se spală şi se păstrează veselă pentru pacienţi şi cărucioarele de transport: oficiile alimentare ale
secţiilor se vor dimensiona şi echipa corespunzător acestor activităţi;

b.-din blocul alimentar. alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient.
siltuaţie în care oficiul de distribuţie (sau bucătăria) se dotează cu o linie specială de porţionare
tip catering;

În acest caz. adiacent oficiului de distribuţie se prevăd spaţii. echipate cu linii mecanizate. pentru
spălarea veselei întregului spital şi igienizarea cărucioarelor; carucioarele pentru transportul
mâncării porţionate vor fi izolate termic; oficiile alimentare din secţii se vor dimensiona şi echipa
minimal.

OBSERVAŢIE: - Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide (a), transportul alimentelor

preparate de la oficiul blocului alimentar la oficiile alimentare ale secţiilor se poate face fie în
cărucioare închise prin intermediul ascensoarelor comune,fie direct cu ascensoare de alimente
(tip montt-carge), dacă oficiile secţiilor se află pe aceeaşi verticală cu oficiul central de distribuţie.

III.3.17.7. Pentru stabilirea menu-urilor şi controlul dietelor, în apropierea bucătăriei şi a oficiului

de distribuţie se vor plasa laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe
alimentare, şi biroul dieteticianului

III.3.17.8. Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde: vestiare cu grup sanitar şi
duş, separate pe sexe, amplasate lângă accesul personalului, şi o sală de mese, amplasată în
relaţie cu oficiul de distribuţie.

III.3.17.9. Colectarea deşeurilor menajere din blocul alimentar se va face în recipiente închise
care se vor transporta la platforma de deşeuri din incintă. Se recomandă ca fie în apropierea
bucătăriei, fie la platforma deşeuri, să se amenajeze un spaţiu frigorific pentru păstrarea
temporară a deşeurilor alimentare în condiţii igienice.

III.3.17.10. Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de
spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti pentru care
cerinţele de igienă sunt mai puţin severe. Blocul alimentar se poate amplasa atât în clădirea
principală a spitalului (Ia parter sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind
protecţia spaţiilor spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas-ecluză la
accesul spre spital), fie într-o clădire separată, în care caz legătura cu spitalul se va asigura
printr-un coridor închis.

III.3.18. Spălătoria

III.3.18.1. De regulă, spăIătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele

activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. Pentru evitarea
infecţiilor intraspitaliceşti, la organizarea spăIătoriei se vor respecta următoarele:

-separarea obligatorie a circqitelor de rufe murdare şi rufe curate;

 -separarea şarjelor de rufe pe categorii de provenienţă;

-diferenţierea liniilor de utilaje pentru rufele copiilor faţă de cele pentru rufele adulţilor, pe întregul
flux tehnologic.

Pentru secţiile de boli transmisibile în spălătorie se va organiza, obligatoriu, un circuit complet

distinct de al celorlalte secţii ale spitalului, cu compartimentarea corespunzătoare a spaţii lor pe
întregul traseu al rufelor; în cazul când secţia de boli transimisibile este plasată în pavilion
separat, se va organiza o spălătorie proprie în cadrul pavilionului.

III.3.18.2. Dimensionarea spaţiilor şi echiparea cu utilaje a spăIătoriei se face în funcţie de

capacitatea secţiilor de spitalizare, ţinându-se seama şi de amploarea celorlalte servicii tehnico-
medicale. Pentru spitalele generale se consideră un minim de 2.5 kg rufe pe zi şi pe pal. La
spitalele cu profil chirurgical sau de obstetrică -ginecologie se va lua în calcul o cantitate mai
mare de rufe pe zi şi pat (respectiv între 3 şi 4 kg).

III.3.18.3. Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează:

a. -cameră pentru primirea şi trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci, sunt
aduse de personalul secţiilor şi predate spăIătoriei);

b. -spaţiu pentru dezinfecţia rufelor, amenajat cu căzi de baie pentru înmuiere în dezinfectat, în
număr suficient pentru a putea separa rufele provenind de la diversele secţii; dezinfecţia se poate
face şi direct în utilajul mecanizat de spălare, dacă acesta are un program special de dezinfecţie
corespunzător cerinţelor de igienă pentru spitale;

c. -spăIătoria propriu-zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare şi

stoarcere prin centrifugare;

d. -spaţii pentru uscătorie şi călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două
operaţii, separată însă de sala spăIătoriei pentru a asigura menţinerea condiţiilor de igienă);
uscarea şi călcarea rufelor se va face mecanizat;

e. -încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie şi depozitul de rufe curate;

f. -depozit de rufe curate, în care se face şi sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secţiile şi
serviciile de destinaţie;

g. -camera de eliberare mfe curate, în care are acces personalul din secţiile medicale;

h. -anexe pentru personalul propriu; vestiar cu grup sanitar şi duş, cameră de odihnă, biroul
responsabilului, cu controlul vizual asigurat spre camerele de primire şi eliberare rufe.

III.3.18.4. Circuitul interior al spăIătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului.

Modul de amplasare a utilajelor şi instalaţiilor aferente va avea în vedere asigurarea condiţiilor

pentru întreţinere uşoară şi rapidă (reparaţii, curăţire).

III.3.18.5. SpăIătoria se poate amplasa fie la parterul sau demisolul clădirii principale a spitalului
(Ia primul nivel peste subsolul tehnic), în care caz se vor asigura toate măsurile pentru a nu
permite pătrunderea în spaţiile medicale a aburului şi mirosurilor, fie în pavilion separat (eventual
cu alte funcţiuni gospodăreşti), în care caz comunicarea cu clădirea spitalizării se va face printr-
un coridor de legătură.
III.3.19. Centrala pentru dezinfecţie paturi şi material sanitar

III.3.19.1. Serviciul asigură dczinfecţia periodică a mobilierului din saloanele bolnavilor (paturi), a
inventarului moale al acestora (pături, perne, saltele), dar şi a altor obiecte în caz de necesitate
(haine bolnavi, halate groase, perdele de compartimentare, etc.).

III.3.19.2. Calculul capacităţii de dezinfecţie se face în funcţie de profilul spitalului. capacitatea

acestuia şi durata medie de spitalizare. Pentru spitalele generale se va lua în calcul un necesar
zilnic de dezinfecţie de minim 5 % din numărul total de paturi.

OBSERVAŢIE: - Pentru secţiile chirurgicale, terapie intensivă, ostetrică, nou-născuţi şi pediatrie

(grupele mici de vârstă) este necesară dezinfecţia la fiecare nouă internare, pentru celelalte secţii
medicale poate fi şi lunară.

III.3.19.3. Dezinfecţia se recomandă a se face în utilaje specializate (incinte etanşe) în care patul
intră cu tot inventarul, iar formolizarea se realizează mecanizat şi programat, în absenţa acestor
utilaje, dezinfecţia se va face cu aparatul de formolizare, în camere de vaporizare pentru paturi şi
în camere de stropire pentru inventarul moale, Camerele vor avea o capacitate de maxim 15
paturi sau 15 seturi de inventar moale şi vor permite închiderea etanşa pe timpul formolizării.

III.3.19.4. Schema de organizare a spaţiilor va urmări fluxul tehnologic şi va separa complet

circuitul murdar de cel curat, prin soluţionarea incintelor în sistem dublu serviciu. Se vor prevedea
următoarele spaţii:

-camera primire-triere obiecte şi materiale murdare;

-incinte de formolizare. cu spaţiu tehnic aferent instalaţiei de formolizare;

-camera eliberare obiecte şi materiale dezinfectate cu spaţiu pentru depozitare temporară;

-birou responsabil (după caz):

-cameră de odihnă pentru personal. cu grup sanitar şi duş.

III.3.19.5. Centrala de dezinfecţie se amplasează la nivelurile inferioare ale clădirii (parter sau
demisol) în cazul soluţiilor tip "monobloc", pe o circulaţie secundară, conectată cât mai direct la
nodul principal de circulaţie verticală, luându-se măsurile corespunzătore pentru corecta ventilare
şi izolare a spaţiilor în raport cu restul spitalului (încăperi tampon la uşile de acces în centrală).
Nu se recomandă amplasarea centralei de dezinfecţie în pavilion (anexă) separat daca nu se
asigură o legatură închisă cu clădirea secţiilor de spitalizare.

În cazul în care se adoptă sistemul prin care pacientului i se afectează patul de la internare (ceea
ce presupune asigurarea gabaritelor pentru circulaţia cu patul pe rotile pe tot traseul până la
salonul de bolnavi din secţia medicală), sunt necesare următoarele prevederi suplimentare:

-se va asigura o legatură comodă a centralei de dezinfecţie cu serviciul de internări,

-în cadrul serviciului de internări se va amenaja un spaţiu tampon de depozitare a paturilor în

aşteptare,

-centrala de dezinfecţie se va conexa cu spalătoria, în zona spaţiilor curate ale amândurora

(camerele de eliberare obiecte, inventar moale şi respectiv lenjerie), şi se va prevedea o încăpere
suplimentară, pentru echiparea paturilor cu lenjerie.
III.3.20. Anexe comune pentru personalul spitalului

III.3.20.1. Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces a
acestuia, se organizează grupuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri
sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii
şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va face
în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală a
spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare.

OBSERVAŢII: Pentru unele servicii medicale, vestiarele personalului se amplasează obligatoriu

în cadrul acestora, cum este cazul cu farmacia, prosectura, laboratorul de medicină nucleară.

-Pentru unele compartimente şi sectoare medicale sistemul de vestiare este dublu: un vestiar la
intrarea în spital, pentru schimbarea hainelor de stradă cu vestimentaţia de lucru în spital, şi un
vestiar tip “filtru”, la locurile de muncă care necesită măsuri speciale de asepsie, în care se
înlocuieşte vestimentaţia de lucru în spital, cu echipamentul specific compartimentului (cazul
blocului operator, al comportamentului pentru arşi sau al celui pentru prematuri).

În cazul organizarii centralizate a vestiarelor, se recomandă segmentarea acestora pe unităţi

modulare deservind max. 40-50 de persoane, diferenţiate pentru diferitele categorii de personal
medical (după funcţia în spital şi/sau după specificul serviciului). Dacă spitalul este cuplat cu
dispensarul policlinic teritorial, vestiarele personalului vor fi separate pentru cele două unităţi.

Vestiarele pentru personalul tehnic şi de întreţinere, ca şi cele pentru personalul din serviciile
gospodăreşti, se recomandă a se amplasa în zona în care acesta îşi desfăşoară activitatea.

La spitalele clinice, în relaţie cu accesul spre zona de învăţământ, se vor prevedea vestiare
pentru studenţi şi cursanţi, separate de cele ale personalului medical.

III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu
autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului
alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau
scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. în
absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack-bar), eventual accesibil şi
pentru vizitatori.

III.3.20.3. Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală, în cadrul spitalelor se prevăd spaţii
pentru bibliotecă de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele mari o sală pentru
întruniri şi conferinţe, un studio de foto-film pentru înregistrarea pe peliculă a cazurilor medicale
înainte şi după aplicarea tratamentelor,sisteme de vizionare a activităţii medicale prin televiziune
cu circuit închis. Prin tema de proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi
capacitatea acestora.

MENŢIUNE: -Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s-a limitat numai la

compartimentele şi serviciile cu specific medical, întâlnite curent în organizarea spitalelor.

- Pentru serviciile paramedicale (administrative,sociale, tehnice) cerinţele funcţionale generale

sau cele tehnologice nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de compartimente similare din cadrul
altor programe de construcţii civile.

-În cazul unor spitale de specialitate, ale institutelor şi centrelor de cercetare se pot întâlni şi alte
compartimente sau servicii medicale specializate, pentru care se vor studia de la caz la caz şi
preciza prin tema modul de organizare funcţională şi tehnologică cel mai adecvat.
III.4. INSTALAŢII ELECTRICE

III.4.1. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT NORMAL ŞI PRIZE

III.4.1.1. Generalităţi

III.4.1.1.1. La realizarea iluminatului artificial în spitale, trebuie să se ţină seama de

mediul special din acestea acordându-se iluminatului şi repartizării cromatice din încăperi o
atenţie deosebită.

III.4.1.1.2. Se va avea în vedere ca în încăperile cu bolnavi atât iluminatul cât şi culorile

pentru finisarea principalelor suprafeţe trebuie:

-să asigure efectuarea activităţilor vizuale în cele mai bune condiţii atât celor ce lucrează
în spitale cât şi bolnavilor;

-să aibă un rol terapeutic, contribuind la influenţarea psihicului bolnavilor, liniştindu-i şi

stimulând încrederea şi speranţa.

III.4.1.1.3. lIuminatul trebuie să respecte cât mai riguros condiţiile de calitate impuse şi să
fie adaptat destinaţiei încăperii.

III.4.1.1.4. În încăperile în care există solicitări vizuale diferite (de ex. în saloane -
dormitor), se prevăd mai multe sisteme de iluminat, luându-se măsuri pentru utilizarea lor
eficientă şi acordându-se o atenţie deosebită modului de realizare a iluminatului.

III.4.1.1.5. Iluminatui general din încăperi cu diverse destinaţii şi activităţi, trebuie să

asigure cel puţin iluminările nominale prezentate în tabelul E1. În tabelul E1 sunt prezentate şi
culorile recomandate pentru sursele de iluminat fluorescente.

III.4.1.1.6. În toate categoriile de încăperi se prevăd prize bipolare cu contact de protecţie

pentru uz general.

III.4.1.1.7. La proiectarea instalaţiilor electrice de iluminat, se vor respecta prevederile

normativului I 7 "Normativ pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice la consumatori cu
tensiuni până la 1000 V C.a. şi 1500 V c.c.", cu excepţia circuitelor electrice, care se vor
prevedea numai din cupru.

III.4.1.2. lIuminatul în încăperi pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve)

-În încăperile pentru bolnavi se prevăd următoarele sisteme de iluminat normal:

iluminat general;

iluminat local la pat pentru lectură;

iluminat local la pat pentru examinarea şi îngrijirea bolnavilor;

iluminat pentru supraveghere în timpul nopţii.

Sursele de lumină vor avea culori calde, cu temperatura de culori situată între 3000-
5000K şi indicele de redare a culorilor 80-90.
 III.4.1.2.1. IIuminatul general

-Iluminatul general trebuie să îndeplinescă condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.2.2. Iluminatul local

III.4.1.2.2.1. lIuminatul local pentru lectură şi iluminatul local pentru examinarea şi

îngrijirea bolnavilor, se poate realiza cu corpuri de iluminat mobile (cu braţe articulate) sau
semimobile sau cu corpuri de iluminat fixe multifuncţionale.

III.4.1.2.2.2. La fiecare pat pentru bolnavi se prevede un iluminat de lectură. Iluminarea

nominală necesară de 200 Ix, trebuie realizată pe fiecare suprafaţă de lectură de 0.3 x 0.3 m,
aflată în planul de lectură.

OBSERVAŢIE:

Se consideră plan de lectură, planul înclinat la 75  faţă de orizontală, având 0.9 m lungime şi 0.3
m lăţime şi distanţa la centru faţă de pardoseală de 1.1 m şi faţă de capătâiul de 0.8 m.

III.4.1.2.2.3. Luminanţa corpurilor de iluminat pentru iluminatul local amplasat deasupra

paturilor pe perete şi luminanţa acestui perete trebuie să fie de cel mult 350 cd/m 2.

III.4.1.2.2.4. Condiţiile vizuale pentru efectuarea unor examinări şi îngrijiri simple, se

realizează asigurând în planul de consultanţă iluminatul general şi iluminatul local.

în nici un punct din acest plan iluminarea nu trebuie să fie sub 150 Ix (E min/Emed=0.5).

OBSERVAŢIE:

Se consideră plan de consultaţie, planul orizontal situat la 0.15 m deasupra suprafeţei patului.

III.4.1.2.2.5. Amplasarea corpurilor de iluminat se face astfel încât să se evite orbirea

persoanelor ce efectuează examinările şi îngrijirile bolnavilor.

III.4.1.2.3. lIuminatul pentru supraveghere în timpul nopţii.

III.4.1.2.3.1. lIuminatul pentru supraveghere, trebuie să asigure în zona patului o

iluminare de 5 Ix, astfel încât personalul sanitar să poată supraveghea bolnavul.

III.4.1.2.3.2. Corpurile de iluminat pentru supraveghere, trebuie amplasate astfel încât să

nu deranjeze bolnavii.

III.4.1.2.3.3. În încăperi pentru sugari şi nou-născuţi iluminarea nominală trebuie să fie de

20 lx.

III.4.1.2.3.4. Luminanţa corpurilor de iluminat pentru supraveghere trebuie să fie de cel

mult 350 cd/m2.

III.4.1.3. lIuminatul în cabinete pentru consultaţii şi tratamente

- În cabinetele pentru consultaţii şi tratamente, iluminatul general trebuie să îndeplinescă

condiţiile prevăzute în tabelul E1.
-Valoarea indicelui de redare a culorilor a surselor de lumină trebuie să fie 90-100.

III.4.1.3.1. Cabinete pentru consultanţă şi tratamente obişnuite

-Iluminarea minimă de 1000 lx se asigură în spaţiul de consultaţii,prin combinarea

iluminatului general cu iluminatul local.

III.4.1.3.2. Cabinete pentru consultaţii şi tratamente speciale

III.4.1.3.2.1. lIuminatul în cabinetele speciale, se realizează ţinându-se seama de tipul

investigaţiei ce trebuie efectuată.

III.4.1.3.2.2. lIuminatul trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.3.2.3. În cabinetele pentru investigaţii Rontgen, în care radiodiagnosticul se face cu

fixarea pe monitor a imaginii, iluminatul general pentru perioadele de investigaţie trebuie să
asigure o lumină de culoare roşie.

III.4.1.3.2.4. Pentru toate cazurile în care investigaţiile se efectuează la iluminări foarte

mici, se iau măsuri pentru asigurarea condiţiilor de adaptare a bolnavului şi personalului medical,
care nu trebuie să treacă brusc de la lumina de zi sau iluminări mari la iluminări foarte scăzute, în
încăperea sau zona de adaptare iluminarea trebuie să fie numai de 3 până la 10 ori mai mare
decât iluminarea din încăpere sau zona întunecată.

III.4.1.3.2.5. În cabinetele pentru investigaţii Rontgen, unde se fac radiografii, se prevăd

negatoscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).

III.4.1.4. lIuminatul în săli de terapie

în sălile de terapie (de ex. tratamentele radiologice, fizice, electromedicale, băi

terapeutice) iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1, iar sursele de
lumină să aibă indicele de redare a culorilor de 90-100.

III.4.1.5. lIuminatul în săli de dializă

În sălile de dializă, trebuiesc respectate condiţiile de la saloanele pentru bolnavi,

asigurându-se în plus şi o a doua treaptă pentru iluminatul general în zona paturilor de 500 Ix
(necesară pentru pregătirea dializelor şi a eventualelor intervenţii în timpul tratamentului).

III.4.1.6. Iluminatul în laboratoare

III.4.1.6.1. În laboratoare,iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în

tabelul E1.

III.4.1.6.2. În cadrul laboratoarelor cu mobilier fix, iluminatul local se realizează prin

amplasarea corpurilor de iluminat general deasupra meselor de lucru.

III.4.1.6.3. În cazul laboratoarelor cu mobilier mobil, iluminatul local se realizează cu

corpuri de iluminat fluorescente fixate chiar de mesele de lucru. iluminarea de 1000 lx se obţine
prin combinarea iluminatului general cu iluminatul local.
 III.4.1.6.4. Lămpile pentru iluminatul local, trebuie să aibă indicele de redare a culorilor de
90-100.

III.4.1.7. lIuminatul pe coridoare şi scări

III.4.1.7.1. lIuminatul coridoarelor şi scărilor trebuie să asigure atât ziua cât şi noaptea,
realizarea unor diferenţe minime de lumină la trecerea între încăperi cu iluminări diferite.

III.4.1.7.2. lIuminatul trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.7.3. Pentru realizarea iluminărilor de zi şi de noapte, se prevăd sisteme de iluminat

în trepte cu posibilităţi de comutare.

III.4.1.7.4. Pentru iluminatul coridoarelor se recomandă utilizarea corpurilor de iluminat cu

dispersoare din material plastic mat, pentru a se proteja bolnavii care sunt transportaţi în poziţie
culcată, împotriva orbirii.

III.4.1.8. Iluminatul în alte încăperi

-Pentru celelalte incăperi, care nu au specific de spital. dar care deservesc spitalul, se
vor respecta prevederile normativului PE 136, valorile nivelelor de iluminare luându-se ca valori
minime.

III.4.2. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT DE SIGURANŢĂ

III.4.2.1. Generalităţi

III.4.2.1.1. Instalaţiile electrice pentru iluminatul de siguranţă din cadrul unui spital, trebuie
să asigure funcţionarea acestuia, atunci când dispare tensiunea de pe sursa de bază (SEN).

III.4.2.1.2. Receptoarele electrice ale iluminatului de siguranţă se încadrează în categoria

0 şi categoria a I-a conform pct.III.4.14.1.

III.4.2.1.3. Conform normativ I 7 funcţie de destinaţie, iluminatul de siguranţă este de mai

multe feluri:

.Iluminat de siguranţă pentru categoria lucrului (categoria 0)

.Iluminat de siguranţă pentru evacuare (categoria a I-a)

.Iluminat de siguranţă pentru veghe (categoria a I-a)

.Iluminat de siguranţă de intervenţie (categoria a I-a)

.Iluminat pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu.

III.4.2.2. Iluminatul de siguranţă pentru continuarea lucrului se asigură în:

Încăperi pentru aplicarea tratamentelor intensive

 III.4.2.2.1.1. În încăperile pentru tratamentele intensive iluminatul trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1, pentru a se asigura buna desfăşurare a
activităţilor de îngrijire şi supraveghere a bolnavilor.

III.4.2.2.1.2. Iluminarea trebuie să poată fi variată, în funcţie de solicitările foarte diferite

ce apar în aplicarea tratamentelor intensive.

III.4.2.2.1.3. Pentru situaţia specială a bolnavilor ţiunuţi sub supraveghere în încăperi

pentru tratament intensiv (de exemplu bolnavi cu risc de infarct), trebuie create şi condiţii similare
acelora din saloanele pentru bolnavi, prevăzându-se şi iluminat la pat pentru lectură.

III.4.2.2.1.4. În încăperile de terapie trebuie să se acorde o atenţie deosebită evitării

fenomenului de orbire prin reflexie în suprafeţele vitrate, atât pentru bolnavi cât şi pentru
personalul de supraveghere din încăperile alăturate.

III.4.2.2.2. Săli de operaţie

III.4.2.2.2.1. În sălile de operaţie se prevede:

.iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie (zona cu dimensiunile 3x3m

centrată faţă de masa de operaţie)

.iluminatul local al câmpului operator.

III.4.2.2.2.2. În sălile de operaţie sistemul de iluminat general trebuie realizat în corelaţie

cu iluminarea prevăzută pentru câmpul operator şi trebuie să asigure condiţiile prevăzute în
tabelul E1.

III.4.2.2.2.3. Corpurile de iluminat pentru iluminatul câmpului înconjurător al mesei de

operaţie, se dispun pe cât posibil în apropierea mesei de operaţie, pentru a se reduce orbirea şi
umbrele.

III.4.2.2.2.4. În câmpul operator, iluminatul trebuie să fie de 20000+ 1 00000 Ix, acesta
asigurându-se cu corpuri de iluminat scialitice produse de firme specializate în domeniul tehnicii
medicale.

III.4.2.2.2.5. În sala de operaţie, factorii de reflexie ai principalelor suprafeţe trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

.minim 0.7 pentru plafon;

.minim 0.5 pentru pereţi;

.minim 0.2 pentru pardoseală;

.maxim 0.3 pentru pânza cu care se acoperă bolnavii pe masa de operaţie,

îmbrăcămintea şi mănuşile echipei de intervenţie.

III.4.2.2.2.6. Culoarea iluminatului câmpului înconjurător al mesei de operaţie şi iluminatul

general, trebuie să fie adaptată culorii date de lumina corpului de iluminat scialitic. Se recomandă
ca lămpile (cu excepţia celei scialitice) să aibă culoarea alb neutru şi indicele de redare a culorilor
de 90-100.
 III.4.2.2.2.7. Se recomandă folosirea corpurilor de iluminat înglobate în plafon.

III.4.2.2.2.8. Iluminatul locului de operaţie trebuie să se realizeze astfel încât în condiţiile

ilumimărilor foarte mari impuse de reflexia foarte redusă a ţesuturilor umane, echivalentul
fotometric de radiaţie să se situeze sub 170 lm/W, corpurile de iluminat scialitice cu o iradiere sub
600 W /mp fiind corespunzătoare (pentru a nu se încălzi ţesuturile).

III.4.2.2.2.9. În sălile de operaţie, pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi

negatoscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).

III.4.2.2.3. Încăperi anexă sălii de operaţie

III.4.2.2.3.1. Iluminatul din încăperile anexă sălii de operaţie trebuie să fie corelat cu
iluminatul din sală.

III.4.2.2.3.2. Iluminarea nominală din încăperile anexe trebuie să fie de 500 Ix, pentru a
se evita perturbaţiile de adaptare la iluminarea de 1000 Ix din sală.

III.4.2.2.3.3. Lămpile trebuie să aibă aceeaşi culoare şi indice de redare a culorilor ca şi

lămpile pentru iluminatul general din sala de operaţie.

III.4.2.2.3.4. În sălile de reanimare se recomandă prevederea unui sistem de iluminat

general care să poată realiza două trepte de iluminare:

.o treaptă de 100 Ix, pentru perioada postoperatorie a bolnavului până la trezirea din
narcoză (bolnavul nu trebuie să fie orbit de acest iluminat);

.o treaptă de 1000 Ix la patul bolnavului, pentru supraveghere şi intervenţie.

III.4.2.3. Iluminatul de siguranţă pentru evacuare

III.4.2.3.1. lIuminatul de siguranţă de evacuare se prevede pe culoarele de circulaţie,

casele scărilor şi în zonele uşilor de acces în clădire.

III.4.2.3.2. lIuminalul de siguranţă pentru evacuare trebuie să poată fi acţionat

independent de orice alt sistem de iluminat.

III.4.2.4. lIuminatul de siguranţă pentru veghe

III.4.2.4.1. Iluminatul de siguranţă) de veghe se prevede în încăperile pentru bolnavi şi

trebuie să asigure la nivelul pardoselii o iluminare nominală de 2 Ix, pentru a da posibilitatea unui
bolnav să se orienteze fără) a deranja pe ceilalţi bolnavi.

III.4.2.4.2. Corpurile de iluminat se amplasează sub paturi şi în zona uşilor de acces şi se

recomandă ca lumina să fie distribuită în fascicole late.

III.4.2.4.3. Iluminatul de veghe trebuie să poată fi acţionat independent de orice alt sistem
de iluminat.

III.4.2.5 Instalaţii electrice pentru lămpi bactericide

 III.4.2.5.1. În sălile de operaţie şi sălile de naşteri pe lângă sistemele de iluminat, se
prevăd şi lămpi cu raze ultraviolete pentru sterilizare aer şi dezinfecţie.

III.4.2.5.2. Se prevăd de asemenea lămpi cu raze ultraviolete şi în încăperile pentru

terapie intensivă şi laboratoarele pentru care se solicită prin temă.

III.4.3. INSTALATII ELECTRICE DE FORŢĂ ŞI AUTOMATIZARE

III.4.3.1. Instalaţiile electrice de forţă cuprind alimentarea cu energie electrică a tuturor

receptoarelor de forţă atât fixe cât şi mobile.

III.4.3.2. Pentru întocmirea proiectului de instalaţii electrice, proiectantul trebuie să

primească planurile tehnologice cu amplasarea tuturor ulilajelor în care să se specifice:

.felul utilajelor; fixe sau mobile

.felul alimentării; monofazată sau trifazată

.punctele de racord

.dacă sunt necesare întrerupătoare generale în afara tablourilor utilajelor sau alte condiţii

.utilajele cu regim de şocuri

.secţiunile conductoarelor de alimentare sau parametrii circuitelor

III.4.3.3. La proiectarea instalaţiilor electrice de forţă se respectă prevederile normativului

I7, cu excepţia circuitelor, care se vor prevedea numai din cupru.

III.4.3.4. Pentru alimentarca receptoarelor mobile, se prevăd prize bipolare sau trilpolare
cu contact de protecţie sau tablouri speciale, funcţie de tipul receptoarelor.

III.4.3.5. În sălile de operaţie se prevăd braţe mobile cu prize bipolare şi tripolare cu

contact de protecţie în construcţie etanşă, acestea făcând parte din furnitura tehnologică.

III.4.3.6. Pentru alimentarea receptoarelor de forţă din blocul operator (sala de operaţii şi
încăperile anexă ale acesteia) se prevede un tablou propriu, alimentat direct din tabloul de
siguranţă principal.

III.4.3.7. Acolo unde este cazul, pentru utilajele cu regim special, în tema tehnologică
trebuie specificat timpul maxim de întrerupere în alimentarea cu energie electrică.

III.4.3.8. În spaţiile în care se solicită încadrarea receptoarelor electrice la categoria 0 sau

categoria I-a conform pct. III.4.14.1, se prevăd şi prize pentru uz general, alimentate din reţeaua
de distribuţie obişnuită, acestea fiind utilzate pentru curăţenie sau alte activităţi, care nu implică
regimuri speciale în alimentarea cu energie electrică.

III.4.3.9. În sălile de operaţie tot aparatajul electric se montează la înălţimea de cel puţin
1,1 m de la pardoseala finită.

III.4.4. INSTALAŢII DE TELEFONIE ŞI TERMINALE CALCULATOR

 III.4.4.1. Spitalele se prevăd cu centrale telefonice automate proprii.

III.4.4.2. În saloanele pentru bolnavi, unde bolnavii pot răspunde la telefon, se prevede
câte o priză telefonică, lângă fiecare pat.

III.4.4.3. În celelalte încăperi, posturile telefonice se prevăd conform temelor tehnologice.

III.4.4.4. Pentru încaperile în care se solicită posturi telefonice şi terminale calculator sau
în viitor pot fi solicitate terminale calculator, se recomandă utilizarea prizelor duble, pentru post
telefonic şi terminale calculator.

III.4.4.5. Aceste prize se racordează prin cabluri speciale, conform cererii furnizorului de
echipamente.

III.4.4.6. Circuitele de prize se concentrează pe fiecare nivel în dulapuri cu repartitoare

(repartitoare pentru racordare la centrala telefonică şi repartitoare pentru racordarea la
calculatorul central) .

III.4.5. INSTALAŢII DE RECEPŢIE COLECTIVĂ Rtv

III.4.5.1. Pentru recepţionarea emisiunilor Rtv, se prevede o instalaţie de recepţie

colectivă.

III.4.5.2. Antenele se montează pe clădirea cea mai înaltă, iar tabloul cu grupurile
amplificatoare la ultimul etaj al acesteia.

III.4.5.3. Se prevăd prize pentru recepţionarea emisiunilor Rtv în sălile de mese, în

camerele de odihnă pentru personalul medical şi în orice altă încăpere în care se solicită prin
temă.

III.4.5.4. Se recomandă ca instalaţi a de recepţie colectivă să fie prevăzută în aşa fel

încât să poată fi racordată dacă este cazul şi la sistemele de televiziune prin cablu.

III.4.6. INSTALAŢII DE TELEVIZIUNE ÎN CIRCUIT ÎNCHIS

III.4.6.1. În spitale se recomandă prevederea instalaţiilor de televiziune în circuit închis,

pentru a se putea asista la efectuarea operaţiilor sau înregistra efectuarea operaţiilor fără a
deranja cu nimic activitatea din blocul operator.

III.4.6.2. Pentru aceasta, corpul de iluminat scialitic este prevăzut cu camere de luat
vederi, monitoarele pentru asistarea operaţiilor amplasându-se în sălile de curs sau sălile de
studiu, acolo unde există în cadrul spitalului asemenea săli.

III.4.6.3. Se prevăd camere de luat vederi şi în încăperile pentru terapie intensivă,

monitorizarea realizându-se centralizat în încăperi special amenajate, în care să existe în
permanenţă personal pentru supraveghere.

III.4.6.4. Se prevăd de asemenea camere de luat vederi în orice altă încăpere în care se
solicită prin temă.

III.4.7. INSTALAŢII DE SEMNALIZARE SORĂ – BOLNAV

 III.4.7.1. Pentru instalaţia de semnalizare sora - bolnav se prevăd la patul bolnavului,
elemente pentru comandă semnalizare (recomandabil pe o placă, ce cuprinde butonul de apel,
butonul de anulare, lampa de liniştire şi întrerupătorul cumpănă pentru aprinderea iluminatorului
la pat).

III.4.7.2. Tablourile de semnalizare se montează în încăperi în care există personal

permanent, surori sau asistente medicale.

III.4.7.3. Deasupra uşii de intrare în fiecare salon se prevăd lămpi pentru identificarea
salonului din care s-a făcut apelul şi pe culoare la schimbările de direcţie.

III.4.8. INSTALAŢII INTERIOARE PENTRU CEASURI ELECTRICE

III.4.8.1. Pentru buna desfăşurare a activităţilor din cadrul spitalului, se recomandă

prevederea instalaţiilor de ceasuri electrice.

III.4.8.2. Instalaţiile de ceasuri se realizează după scheme radiale sau arborescente,

ceasurile putând fi legate în serie sau în paralel, în funcţie de tipul centralelor de ceasuri folosite.

III.4.8.3. Pentru ceasurile electrice amplasate în locuri importante se prevăd circuite

individuale.

III.4.8.4. Stabilirea numărului de ceasuri racordate la un circuit, se face astfel încât să se

asigure la ultimul ceas o tensiune de alimentare de minim 80% din tensiunea nominală a
instalaţiei.

III.4.9. INSTALA ŢIE PENTRU EMISIE - RECEPŢIE AUTOSALVARE

III.4.9.1. Spitalele care dispun de autosalvări, vor fi prevăzute în mod obligatoriu cu staţii
de emisie-recepţie.

III.4.9.2. Staţia emisie-recepţie se amplasează într-o cameră dispecer.

III.4.9.3. Se recomandă cuplarea staţiei de emisie-recepţie la un sistem de achiziţie.

III.4.10. INSTALAŢII PENTRU SEMNALIZARE ÎN CAZ DE INCENDIU

III.4.10.1. Pentru semnalizarea incendiilor în fază incipientă (degajări de fum), în spaţiile

în care există aparatură electronică de valoare (aparate pentru radiologie, computere, aparate
pentru iradiere cu energii înalte etc.), în spaţiile în care există bunuri de valoare şi în orice altă
încăpere, pentru care se solicită prin temă, se prevăd instalaţii de semnalizare incendiu cu
detectoare de fum.

III.4.10.2. Centrala de semnalizare incendiu se amplasează în camera de gardă-urgenţă.

III.4.10.3. Pentru celelalte spaţii ale unităţilor spitaliceşti, instalaţiile de semnalizare

incendiu cu detectoare de fum, se prevăd şi se proiectează conform normativ I18.

III.4.10.4. Pe căile de acces, lângă scări, la fiecare nivel al construcţiilor, se prevăd

butoane de semnalizare manuală a incendiilor, racordate tot la centrala de semnalizare incendiu.
 III.4.10.5. Pentru anunţarea echipelor de pompieri voluntari în caz de incendiu, camera
de gardă-urgenţă se dotează pe lângă centrala de semnalizare incendiu şi cu o staţie de
amplificare, prin care se poate transmite codul cuvenit pentru intervenţie. În toate corpurile de
clădiri, se prevăd difuzoare, astfel amplasate, încât semnalele transmise să poată fi recepţionate
în orice încăpere.

Staţia de amplificare poate servi şi la transmiterea altor informaţii.

III.4.10.6. Se recomandă ca în saloanele pentru bolnavi cu mai multe paturi să nu se

prevadă difuzoare, în aceste saloane,utilizându-se recepţionarea informaţiilor la cască.

III.4.11.INSTALAŢII DE MONITORIZARE BOLNAVI

III.4.11.1. Se prevăd instalaţii de monitorizare bolnavi (transmiterea la distanţă a

funcţiilor), la terapie intensivă,reanimare etc.

III.4.11.2. Transmiterea funcţiilor se realizează în trepte: de la posturile individuale

amplasate la capul bolnavilor, la posturile centralizate la nivelul personalului de supraveghere de
salon, respectiv de secţie.

III.4.12. CENTRALĂ INFORMATICĂ GESTIONARE DATE, RAPORTURI ÎNTRE

SPITALE, RAPORTURI ÎNTRE SPITAL ŞI MEDICII LOCALI.

III.4.12.1. Având în vedere că în toate ţările dezvoltate se utilizează astfel de sisteme

pentru gestionarea centralizată a datelor medicale, pentru raporturi între spitale (informaţii
medicale) şi pentru raporturi între spital şi medicii locali, se recomandă aplicarea unui astfel de
sistem şi în România.

III.4.12.2. Pentru aceasta se contactează firme specializate din străinătate, care au mai
elaborat, executat şi pus în funcţiune astfel de sisteme şi se studiază posibilităţile de aplicare,
atât tehnice cât şi materiale.

III.4.13. INSTALAŢII DE PROTECŢIE

III.4.13.1. Generalităţi

-Se prevăd următoarele măsuri de protecţie:

-protecţia oamenilor împotriva tensiunilor accidentale de atingere:

-protecţia construcţiilor împotriva trăsnetelor:

-protecţie pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico-medicale sensibile la câmpuri

electromagnetice.

III.4.13.2. Protecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere

III.4.13.2.1. Protecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere se realizează conform

normativ I 7 şi STAS-urilor 2612, 8275, 12608, 2604/4, 2605/5.

III.4.13.2.2. Aceasta se realizează prin legarea la nulul de protecţie ca mijloc principal de

protecţie şi suplimentar la o centură interioară de împământare a tuturor părţilor metalice care în
mod normal nu sunt sub tensiune,dar care accidental pot fi puse ca urmare a unor defecte de
izolaţie.

III.4.13.2.3. În sălile de operaţie, pentru protecţia împotriva tensiunilor electrostatice, se

recomandă studierea necesităţii prevederii reţelelor de legare la pamânt în pardoseală şi pereţi
(cuşti Faraday) în funcţie de gazele de narcoză utilizate şi de sistemele de ventilare şi tratare a
aerului.

III.4.13.3. Protecţia împotriva trăsnetului

III.4.13.3.1. Instalaţia de paratrăznet se prevede şi se proiectează conform indicaţiilor

normativului I 20.

III.4.13.3.2. Se pot uiliza ca elemente de coborâre, armăturile metalice ale stâlpilor din
b.a. atunci când se utilizează ca prize de pământ naturale armăturile fundaţiilor. Pentru acesta se
prevăd plăcuţe metalice de legare la pamânt la partea superioară şi inferioară a stâlpilor de
contur, asigurându-se continuitatea electrică între plăcuţele de la partea superioară şi cea
inferioară,prin armătura stâlpilor (prin sudare).

III.4.13.4. Priza de pământ

III.4.13.4.1. Se recomandă să se utilizeze ca priză de pământ naturală armăturile

metalice ale tuturor fundaţiilor stâlpilor legate între ele sau prin armăturile fundaţiilor continui sau
prin centurile interioare de împământare (continuitatea electrică se asigură prin sudură).

III.4.13.4.2. Dacă priza de pamânt naturală nu satisface valoarea rezistenţei de dispersie

sub 0,4 ohmi se completează cu o priză de pamânt artificială, ce se proiectează conform
prevederilor normativului I 20.

III.4.13.5. Protecţia pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico-medicale sensibile la

câmpuri electromagnetice

III.4.13.5.1. În cabinetele în care se fac investigaţii cu aparatura tehnico-medicală

sensibilă la câmpuri electromagnetice, se prevede ecranarea pereţilor cu reţele metalice.

III.4.13.5.2. Reţelele metalice se racordează la centura interioară de împământare.

III.4.14 ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ

III.4.14.1. Categorii de receptoare

-Receptoarele electrice din cadrul unui spital, funcţie de natura efectelor produse la
întreruperea în alimentarea cu energie electrică sunt de următoarele categorii:

.categoria 0 – discontinuitatea în alimentare cu energie electrică sub 0,15 secunde.

.categoria a I-a – discontinuitatea în alimentare cu energie electrică sub 1 minut.

.categoria a II-a – durata maximă de întrerupere în alimentarea cu energie electrică este

de patru ore când spitalul se alimenteză prin post de transformare propriu şi de 8 ore când
spitalul se alimentează prin firida de branşament din reţeaua de 0,4 KV a furnizorului.
 III.4.14.2. Alimentarea cu energie electrică din SEN

III.4.14.2.1. Spitalele se alimentează cu energie electrică din posturi de transformare

proprii cu cel puţin două unităţi.

III.4.14.2.2. Dacă pentru alimentarea cu energie electrică sunt necesare două

transformatoare, se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele
prin AAR.

Secţiile de bare ale tabloului general pot fi cuplate între ele şi prin separator, dar în acest
caz spitalul trebuie să dispună de personal de întreţinere permanent.

III.4.14.2.3. În cazul unităţilor spitaliceşti cu peste 400 de paturi şi activităţi multiple

(policlinică, baze de tratament, radiologii, radioscopii, computer tomograf) se recomandă ca
alimentarea cu energie electrică să se facă prin posturi de transformare cu trei unităţi. La secţiile
de bare centrale ale tabloului general se racordează numai receptoarele cu regim de şocuri
(radiologie, radioscopie, computer tomograf etc.), transformatorul care alimentează aceste secţii
de bare, putând fi oricând rezervă a celorlalte două transformatoare.

Se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin AAR-
uri.

Dacă secţiile de bare se cuplează între ele prin separatoare se păstrează indicaţiile de la
punctul anterior.

III.4.14.2.4. Unităţile spitaliceşti pentru care nu se justifică prevederea unui post de

transformare propriu (puterea absorbită este mică), se alimentează cu energie electrică din
reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, printr-o firidă de branşament. Firida de branşament se
echipează cu două secţii de bare, alimentate fiecare prin câte un racord.

În tabloul general, receptoarele se grupează la secţii de bare separate, pentru lumină şi

pentru forţă, alimentate independent din firida de branşament. Secţiile de bare ale tabloului
general se cuplează între ele prin AAR sau separator.

III.4.14.2.5. Postul de transformare sau reţeaua de 0.4KV a furnizorului, constituie sursa

de alimentare cu energie electrică a receptoarelor de categoria a II-a şi sursa de bază pentru
receptoare de categoria o şi categoria a l-a.

III.4.14.3. Alimentarea cu energie electrică din surse proprii

III.4.14.3.1. Sursa de rezervă pentru receptoarele de categoria 0 şi categoria a l-a, o

constituie un grup electrogen cu pornire automată (tabloul de comandă al grupului electrogen
sesizează întreruperea alimentării din SEN şi pune automat în funcţiune grupul electrogen) şi
intrare în sarcină (adică să nu se decupleze dacă receptoarele alimentate din tabloul de siguranţă
principal sunt în stare de funcţionare).

III.4.14.3.2. Pentru alimentarea receptoarelor de categorie 0 şi categoria a l-a se prevede

un tablou de siguranţă principal, care se alimentează de la tabloul general, prin intennediul
tabloului de comandă al grupului electrogen (în cazul alimentării din reţeaua de 0.4 KY a
fumizorului, de la secţia de bare pentru iluminat a tabloului general).

III.4.14.3.3. Receptoarele de categoria a l-a, se alimentează de la tabloul de siguranţă

principal, direct sau prin intermediul tablourilor de siguranţă secundare.
 III.4.14.3.4. Alimentarea receptoarelor de categoria 0 (receptori vitali) se face din tablouri
de siguranţă secundare, prin intermediul unor redresoare sau invertoare, care funcţionează în
tampon cu baterii de acumulare.

Alegerea aparatajului şi echipamentelor electrice se face funcţie de tensiunile de lucru şi

puterea nominală a receptoarelor.

Capacitatea bateriilor de acumulatoare trebuie să asigure funcţionarea receptoarelor timp

de cel puţin 3 ore.

Instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor de categoria O, se concep în aşa fel

încât să se poată verifica funcţionarea bateriilor de acumulatoare.

III.4.14.4. Îmbunătăţirea factorului de putere

III.4.14.4.1. Factorul de putere al consumatorului (spital), conform reglementărilor MEE,

trebuie să fie min.0.92.

III.4.14.4.2. Dacă în faza de proiectare, se constată că factorul de putere al

consumatorului ce urmează a se realiza este sub 0.92, se vor prevedea pentru îmbunătăţirea
acestuia, baterii de condensatoare cu conectare automată.

III.4.15. GESTIUNE TEHNICĂ CENTRALIZATĂ

Pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul spitalului, se recomandă prevederea unei

camere dispecer în care să se transmită datele tehnice privind funcţionarea tuturor instalaţiilor
aferente construcţiei sau anumitor instalaţii tehnologice: date privind funcţionarea instalaţiilor
electrice, instalaţiilor de climatizare, instalaţiilor de oxigen etc.

III.5. INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APĂ. CANALIZARE. TEHNICO-SANITARE

III.5.1. INSTALAŢII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE

III.5.1.1. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească sunt:

-Instalaţiile trebuie să menţină potabilitatea apei în limitele parametrilor prevăzuţi în

standarde.

-Modul de soluţionare generală a instalţiilor va avea în vedere amplasarea grupată a

consumatorilor şi modularea poziţionării ghenelor pentru coloane pentru a restrânge zonele
traversate de conducte şi a oferi o flexibilitate pentru reamenajări ulterioare ale spaţiilor.

-Instalaţiile se vor concepe în aşa fel încât să elimine riscul transmiterii prin intermediul
lor a contaminării cu agenţi infecţioşi sau poluanţi, de la o categorie de spaţii la altă categorie.

-Toate trecerile conductelor prin pereţi şi planşee se vor etanşa pentru a nu permite
trecerea insectelor şi rozătoarelor.

III.5.1.2. Instalaţii de apă rece

 III.5.1.2.1. Instalaţiile de apă rece trebuie să asigure alimentarea tuturor punctelor de
consum din spital obiecte sanitare curente, obiecte sau dotări speciale, ulilaje, aparate medicale,
hidranţi. robinete port furtun, recipienţi etc.

Reţelele de distributie a apei din spital sunt, în mod obişnuit, comune pentru consumul
menajer şi pentru combaterea incendiilor, însă cu coloane separate.

III.5.1.2.2. Instalaţiile vor fi astfel alcătuite încât să nu permită stagnarea apei şi

impurificarea ei cu rugină sau microorganisme. Recircularea apei din coloanele de incendiu, se
va asigura prin legarea la un obiect sanitar de folosinţă curentă (vas de closet sau lavoar).

III.5.1.2.3. Conductele de distribuţie principale se montează de regulă, în subsoluri

tehnice, cu înălţimea liberă de minim 2.10 m.

În cazul construcţiilor înalte, pentru care se adoptă soluţia cu două, sau mai multe zone
de presiune, conductele de distribuţie principale se pot monta şi în etajul (etajele) tehnic
(tehnice).

III.5.1.2.4. În spitale, coloanele de alimentare şi conductele de legătură între acestea şi

obiectele sanitare se montează în ghene, închise etanş pe traseu dar prevăzute cu posibilităţi de
acces pentru cazuri de intervenţie, în aşa fel încât să perturbe cât mai puţin activităţile medicale.

III.5.1.2.5. Conductele principale de distribuţie, şi conductele de Iegătură se vor executa

din ţevi de oţel zincat; ele se pot executa şi din alte materiale care au agrement tehnic în
România, numai dacă acestea îndeplinesc condiţiile de calitate şi siguranţă în exploatare similare
sau superioare celor din otel zincat.

Conductele de apă rece se vor izola dacă poziţionarea lor se face în vecinătatea unor
surse de căldură sau în spaţii încălzite.

III.5.1.3. Instalaţii de apă caldă şi recirculare

III.5.1.3.1. Apa caldă menajeră se furnizează în spital la toate obiectele sanitare şi

utilajele care trebuie să funcţioneze cu apă caldă pentru cerinţele tehnologice, medicale sau
pentru asigurarea unui grad sporit de confort şi igienă.

Temperatura de furnizare a apei calde menajere va fi de max. 60 C.

Se va prevedea recircularea apei calde atât pe traseele orizontale cât şi pe coloane.

III.5.1.3.2.Conductele de alimentare cu apă caldă menajeră precum şi cele de recirculare

se vor monta pe trasee paralele şi de obicei împreună cu cele de apă rece, în ghene închise
etanş.

Pentru conductele de apă caldă menajeră sunt valabile toate prevederile referitoare la
conductele de apă rece (mod de alcătuire, materiale de execuţie, izolaţii).

III.5.1.4. Instalaţii de apă pentru combaterea incendiilor

III.5.1.4.1. Spitalele se vor dota obligatoriu cu hidranţi interiori de incendiu. Hidranţii la

toate clădirile cu mai mult de 2 niveluri funcţionale vor fi dotaţi cu materiale şi accesoriile
prevăzute în Anexa VII a Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor ale Ministerului Sănătăţii
şi vor fi amplasaţi astfel încât să asigure debitele şi numărul de jeturi în funcţiune simultan cerute
de STAS 1478, Normativul I 9 şi Normativul P118.

OBSERVAŢIE: Pe lângă instalaţiile de apă, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, unităţile

spitaliceşti se vor dota cu mijloace de primă intervenţie, alte echipamente şi utilaje, conform
prevederilor normelor Ministerului Sănătăţii, menţionate mai sus.

III.5.1.5. Instalaţii de canalizare menajeră

III.5.1.5.1. Instalaţia interioară de canalizare menajeri preia apele uzate provenite de la

toate punctele de consum de apă rece şi caldă din spital, precum şi cele deversate accidental pe
pardoseală, din spaţiile în care aceasta se poate întâmpla prin natura activităţilor desfăşurate.

III.5.1.5.2. Este obligatoriu ca evacuarea apelor uzate de la spălătorii şi bucătării să se

facă prin reţele interioare separate de restul reţelei de canalizare menajeră, până la staţiile de
tratare a acestor ape (separatoare de spume, nisip, nămoluri) premergătoare deversării în
canalele colectoare din incintă.

III.5.1.5.3. Colectoarele principale se montează în subsolul tehnic, cu pante

corespunzătoare diametrelor sau în cazuri speciale, îngropate în canale sub pardoseală,
amplasate pe trasee în afara spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale: la montarea în
canale se vor prevedea capace pentru vizitare şi piese de curăţire în dreptul zonelor de
schimbare a direcţiei şi a celor de racord cu coloanele principale; în clădirile spitaliceşti nu se vor
monta colectoare de canalizare direct în pământ.

III.5.1.5.4. Coloanele se vor monta mascate, în ghene, dar cu posibilităţi de acces la

piesele de curăţire, conductele de legătură de la obiectele sanitare sau utilaje la coloane se vor
monta îngropat în zidărie sau planşeu, cele ce se vor amplasa la plafonul încăperilor se vor
masca prin platforme sau grinzi de rabit.

III.5.1.5.5. Colectoarele principale şi coloanele vor fi executate din tuburi şi piese de

legătură din fontă pentru canalizare, etanşate cu plumb şi frânghie gudronată.

Conductele de legătură la coloane vor fi din fontă sau plumb; nu se vor utiliza conducte
din PVC sau alte materiale decât dacă au agrement tehnic şi corespund sau sunt superioare
tehnic şi calitativ cu cele din fontă sau plumb.

III.5.1.5.6. Aerisirea coloanelor se face prin prelungirea peste nivelul terasei sau
acoperişului a coloanelor de scurgere, cu max. 0.50 m cu conducte de fontă de scurgere şi cu
căciuli de ventilaţie.

III.5.1.6. Instalaţii de canalizare pluvială

III.5.1.6.1. Instalaţia interioară de canalizare pluvială se va separa complet de celelalte

sisteme de canalizare interioară; ea va asigura preluarea apelor meteorice de pe traseele
circulabile sau necirculabile ale clădirilor spitaliceşti în condiţii de deplină siguranţă pentru spaţiile
pe care le traversează. Alegerea tipului de receptor de terasă se face în funcţie de felul terasei
(circulabilă sau necirculabilă) şi de alcătuirea ei (structura şi dimensiunile straturilor componente,
tipul de hidroizolaţie).

III.5.1.6.2. Poziţionarea coloanelor se va face în aşa fel încât să nu traverseze spaţii cu

funcţiuni medicale pentru care se cer condiţii severe de igienă şi aşezare sau spaţii a căror
funcţionare nu poate fi întreruptă sau perturbată de eventuale lucrări de reparaţii sau întreţinere.
 III.5.1.6.3. Restul de prevederi privind alcătuirea, amplasarea, întreţinerea coloanelor şi
colectoarelor pentru ape pluviale sunt asemănătoare celor prescrise la instalaţia de canalizare
pentru ape menajere.

III.5.1.7. Canalizarea apelor uzate acide

III.5.1.7.1. Apele uzate acide provin de la laboratoarele spitalului.

Laboratoarele curente din structura spitalelor de reţea nu deversează ape a căror

concentraţie în produse chimice să necesite o tratare specială înainte de deversarea în
canalizarea publică, întrucât este suficientă diluţia ce se realizează în canalizarea incintei prin
amestecul cu canalizările menajere din spital. Pentru laboratoarele speciale sau cele aferente
sectorului de cercetare se va analiza necesitatea prevederii unor staţii de neutralizare în funcţie
de produşii utilizaţi.

Colectarea lor în interior se va face printr-o reţea separată de restul reţelelor de

canalizare.

Tuburile şi piesele de legătură folosite pentru colectarea acestui tip de ape uzate vor fi
confecţionate din materiale rezistente la acţiunea acizilor (ex: gresie ceramică antiacidă).

III.5.1.8. Canalizarea apelor uzate radioactive (efluenţi radioactivi)

III.5.1.8.1. Apele uzate radioactive provin de la laboratoarele de medicină nucleară.

Gradul de contaminare radioactivă este diferit după tipul de procedură medicală utilizat:

a. ape uzate slab radio active care provin de la obiectele sanitare utilizate de pacienţii
care au fost investigaţi scintigrafic (scaner) în cadrul compartimentului de izotopodiagnostic sau
de la vestiarele personalului ce lucrează în unitatea nucleară. De regulă pentru aceşti efluenţi
este suficientă diluţia realizată prin deversarea canalizării locale în canalizarea generală a
spitalului.

b.ape uzate care provin de la laboratoarele de diluţie a produselor radiofarmaceutice ca şi cele ce

provin de la laboratoarele de analize medicale ale produselor biologice ale pacienţilor aflaţi în
terapie cu izotopi radioactivi pot fi mai puternic contaminate, motiv pentru care sunt colectate
separat în bazine de retenţie, controlate permanent şi în funcţie de gradul de contaminare
constatat se deversează în canalizare direct sau după o diluţie prealabilă.

c.efluenţii radioactivi care provin de la grupurile sanitare utilizate de bolnavii internaţi în

compartimentul de izotopoterapie şi/sau de la laboratoarele de diluţie. Aceştia se colecteaza într-
o instalaţie specială cu recipienţi de dezactivare, concepută în funcţie de tipul de izotopi utilizaţi
(respectiv de perioada de înjumătăţire a acestora) şi de debitul efluenţilor.

III.5.1.8.2. Reţelele de canalizare pentru apele uzate radioactive se vor separa în funcţie
de categoriile enumerate mai sus şi vor fi distincte de cele ale spitalului pentru apele menţionate
la pct. b şi c. Traseele reţelelor de canalizare pentru apele de la pct. b şi c nu vor străbate spaţii
utilizate pentru alte activităţi (medicale sau paramedicale ).

Traseul reţelei de canalizare pentru efluenţii radioactivi de la grupa c va fi ecranat

corespunzător şi controlat permanent pentru a nu se produce defecţiuni care să genereze
contaminarea spaţiilor în care este amplasat (subsol tehnic, canale sub pardoseală, etc.).
 III.5.1.8.3. Pentru instalaţiile de efluenţi radioactive se vor respecta prescripţiile
Normativului Republican de Securitate Nucleară, cap. "Surse deschise"

III.5.1.9. Instalaţii de apă tratată

III.5.1.9.1. În unităţile spitaliceşti se folosesc diverse categorii de apă tratată:

-apă dedurizată

-apă demineralizată

-apă distilată

-apă steriIă

-apă deionizată

III.5.1.9.2. Apa dedurizată se foloseşte în primul rând în instalaţia de încălzire, pentru a

reduce depunerile minerale pe conducte şi în corpurile de încălzire. Ea se prepară cu ajutorul
instalaţiilor de dedurizare a apei, amplasate de obicei în centrala termică.

III.5.1.9.3. Apa demineralizată se foloseşte în laboratoare şi farmacie, acolo unde este

nevoie neapărat de apă distilată. Prepararea se face în panouri pentru demineralizare sau în
aparate locale, întrucât în acestea se rupe presiunea apei de la reţea, funcţionarea făcându-se
prin cădere liberă, prepararea apei demineralizate se face în apropierea punctelor de consum.

III.5.1.9.4. Apa distilată se foloseşte în farmacie, în laboratoare şi pentru spălări

impecabile. Prepararea se face cu aparate specializate amplasate în apropierea consumatorului,
apa distilată circulând prin conducte de sticlă sau din alte materiale care permit păstrarea calităţii
apei.

III.5.1.9.5. Apa sterilizată se foloseşte la lavoarele medicale din blocurile operatoare,

blocul de naşteri, secţia prematuri, secţia de arşi.

Sterilizatoare se amplasează întotdeauna lângă punctele de consum. Ia max. 20m

distanţă de acestea pentru a nu se pierde sterilitatea apei pe traseu: presiunea de utilitare se
asigură prin cădere liberă.

Circulaţia apei sterilizate se face prin conducte de cupru cositorite în interior sau
argintate, montate aparent cu trasee rectilinii care să evite stagnarea apei în conducte, panta
recomandata este de 1%.

Agregatele de preparare a apei sterilizate vor fi racordate la instalaţia de apă şi

canalizare precum şi la cea de abur de medie presiune şi condens (când nu au generalor propriu
de abur

III.5.1.9.6. Apa deionizată se foloseşte la unele din aparatele şi echipamentele medicale

şi se prepară în agregate Iivrate odată cu acestea.

III.5.1.10. Dotarea cu obiecte sanitare,armături şi accesorii

 III.5.1.10.1. Se va asigura pentru fiecare salon de bolnavi cel puţin un lavoar. iar în sălile
de tratamente câte un lavoar sau spălător pentru spălarea instrumentarului.

De asemenea. se va prevedea câte un Iavoar în fiecare cabinet de consultaţie, precum şi

în toate încăperile în care acestea este necesar pentru desfăşurarea activităţilor medicale sau
paramedicale. (Majoritatea încăperilor din spitale sunt dotate cu lavoare sau cu spaţii sanitare
anexe pentru a asigura condiţiile necesare pentru menţinerea igienei.)

III.5.1.10.2. În spitale se amenajează diverse tipuri de grupuri sanitare:

-grupuri sanitare obişnuite (pentru personal, pacienţi, vizitatori)

-grupuri aferente saloanelor de bolnavi

-grupuri sanitare cu duşuri pentru diverse categorii de vestiare, filtre personal etc.

-grupuri sanitare pentru igienizarea (ploscare)

-boxe pentru curăţenie

-băi medicale

-spălătoare medici

Pentru echiparea grupurilor sanitare obişnuite se vor folosi obiecte sanitare curente
closete,lavoare,pisoare.

III.5.1.10.3. Grupurile sanitare aferente saloanelor de bolnavi pot fi: grupuri sanitare
proprii fiecărui salon sau unui grup de două saloane în care caz se echipează fie cu closet şi
lavoare fie cu closet, lavoar şi duş, sau pot fi grupuri sanitare comune mai multor saloane (soluţie
mai puţin recomandată din punct de vedere igienico-sanitar) în care caz se echipează cu closete
şi lavoare (câte 1 la 8-10 paturi) şi cu cabine de duş (câte 1 pentru ) 10·-12 paturi).

În cazul prevederii unui grup sanitar pentru două camere, se recomandă, amplasarea
closetului în încăpere separată.

III.5.1.10.4. Dotarea sanitară pentru saloanele de nou-născuţi şi cele de sugari 0·- 1 ani
este constituită din lavoare sau cădiţe de baie prevăzute cu duş de mână amplasale direct în
salon.

III.5.1.10.5. Pentru personalul medical din diferite compartimente şi secţiile spitalului se

prevăd fie grupuri sanitare simple cuprinzând closet şi duş, după caz, fie grupuri sanitare cuplate
cu cabine de duşuri aferente vestiarelor sau filtrelor de acces (pentru personalul din farmacie,
blocul alimentar, sterilizare, prosectură, laboratoare, blocul operator, blocul de naşteri, radiologie,
spălătorii etc.).

Grupuri sanitare proprii, dotate cu lavoar, closet şi duş, se prevăd şi pe lângă camerele
de gardă, camerele medicilor şefi de secţie, etc.

III.5.1.10.6. O dotare aparte o constituie spaţiul sanitar pentru spălare ploşti şi oliţe. Se va
prevedea un asemenea spaţiu pentru fiecare unitate de îngrijire. Acesta se echipează cu: closet
sau vidoar, cadă mică sau spălător pentru dezinfecţie, lavoar, rastel pentru uscare; cada pentru
dezinfecţie poate fi înlocuită cu un aparat special de sterilizare-dezinfecţie alimentat cu abur de
medie presiune. În secţiile de spitalizare ploscarul se cuplează cu boxa pentru curăţenie, utilizând
aceleaşi obiecte sanitare. Pentru alte sectoare din spital boxa de curăţenie se echipează în
funcţie de necesităţile serviciilor respective: numai cu chiuvetă, sau cu lavoar şi cadă.

III.5.1.10.7. În secţiile de spitalizare există şi o baie pentru nevoi medicale sau igienico-
sanitare. Aceasta se echipează cu o cadă mare amplasată astfel încât să fie liberă pe trei laturi
(din care cele două lungi), cu un lavoar şi după caz cu un closet.

III.5.1.10.8. În cadrul blocurilor operatorii, de naşteri şi alte spaţii de intervenţii de tip

chirurgical se prevăd camere de spălare pe mâini a medicilor, echipate cu lavoare obişnuite şi cu
lavoare speciale pentru apa sterilă.

III.5.1.10.9. Obiectele sanitare utilizate sunt în cea mai mare parte cele obişnuite pentru
construcţii civile. Pentru secţiile de pediatrie se vor utiliza obiecte sanitare cu dimensiuni
adecvate şi montate la cote corespunzătoare grupei de vârstă. Alegerea obiectelor sanitare va
avea în vedere asigurarea unor condiţii de exploatare sigură şi curăţire uşoară.

Pentru secţiile de bolnavi infecţioşi se recomandă vase de closet montate pe perete cu

spaţiu liber între acestea şi pardoseală pentru a facilita curăţenia şi dezinfecţia.

III.5.1.10.10. Armăturile vor fi de construcţie sigură, inoxidabile, cu baterii amestecătoare.

Pentru lavoarele din cabinetele medicale şi sălile de tratamente unde se fac dese spăIări pe
mâini se recomandă montarea de armături spciale care să asigure livrarea apei gata amestecate,
la temperatura cerută (termostat) printr-o singură manevră.

Pentru lavoarele din spăIătoarele de medici ale spaţiilor de investiţie cu cerinţe de

asepsie se prevăd arnlături ce pot fi acţionate cu cotul, cu piciorul, sau prin celulă fotoelectrică.

III.5.1.11. Dotări speciale pentru laboratoare şi tratamente

III.5.1.11.1. Laboratoarele vor fi prevăzute obligatoriu cu următoarele dotări minimale,

care necesită racordarea la instalaţiile de apă rece, caldă şi de canalizare.

-cuve speciale din mesele şi nişele de laborator din gresie antiacidă sau alte materiale
rezistente la acţiuni chimice

-Iavoare obişnuite pentru spălarea mâinilor

III.5.1.11.2. Dotarea serviciilor de balneokinetofizio-terapie se va face în funcţie de natura

tratamentelor ce urmează a se aplica în unitatea respectivă astfel:

1. hidrotermoterapie -căzi de baie îngropate sau deasupra pardoselii, alimentate cu apă,

mineralizată sau apă cu soluţii medicinale, infuzii de plante, etc.

2. b. pneumoterapie -Iavoare racordate la apă rece şi caldă la o sursă de aer comprimat, pe care
se montează aparatura pentru aerosoli şi inhalaţii.

c. hidroterapie -duşuri terapeutice (masaj scoţian, sul, gigant, afuziuni simple sau alternante,
manta), băi parţiale (membre, şezut), băi generale (cu apă simplă sau minerală), băi cu proceduri
complexe (cu infuzii de plante). Echipamentele se vor racorda la instalaţiile de apă rece, caldă şi
scurgeri, iar presiunea minimă de utilizare va fi de 3 bar.
OBSERVAŢIE: -Pentru procedurile complexe, pe lângă racordurile de apă şi canalizare,
echipamentele vor mai fi racordate la: oxigen, bioxid de carbon, abur, aer comprimat, după caz.

-Infuziile de plante se vor prepara centralizat într-o bucătărie de plante, de unde se vor transporta
prin conducte la fiecare post.

Toate conductele de transport a fluidelor necesare la băile cu proceduri complexe vor fi din ţevi
de cupru.

III.5.1.12. Dotări pentru spălătorii

III.5.1.12.1. Spălarea rufelor murdare dintr-o unitate spitaIicească se face într-o spălătorie
mecanică proprie. Echiparea cu instalaţii specifice se face ţinând seama de fluxul tehnologic
general: predare rufe murdare, inmuiere, spălare, centrifugare (stoarcere) uscare, călcare,
predare rufe curate, reparaţii, la care se adaugă, după caz, operaţii suplimentare impuse de
specificul spitalului, cum ar fi dezinfecţii, sterilizare, etc.

III.5.1.12.2. Dotările şi utilajele principale din spălătorie sunt:

-căzi de înmuiat şi dezinfecţie racordate la apa rece, caldă şi canalizare

-maşini de spălat, racordate la apa rece, caldă şi canalizare

-centrifuge pentru stors rufe, cu posibilitatea de evacuare a apei la un sifon de

pardoseală

-uscătoare pentru rufe şi calandre racordate la abur de medie presiune şi la conducte de

exhaustare

-grupuri de prese pentru călcat, racordate la abur de medie presiune

III.5.1.12.3. Numărul utilajelor de acelaşi fel va fi determinat ţinându-se seama de

productivitatea utilajului, numărul de schimburi în care se lucrează, cantitatea de rufe murdare ce
urmează a fi spălate.

Alegerea tipurilor de utilaje ce vor fi folosite, se va face având în vedere şi energia

disponibilă (abur, energie electrică, etc.).

III.5.1.13 Dotări pentru bucătării

III.5.1.13.1. Prepararea hranei pentru bolnavi se va face într-un bloc alimentar propriu
echipat cu instalaţii, obiecte sanitare şi utilaje adecvate cerinţelor fluxului tehnologic, amplasate
corespunzător modului de organizare a sectoarelor componente.

1. Zona de depozitare va fi prevăzută cu camere frigorifice distincte pentru: legume şi fiucte

proaspete, carne în stare crudă, sau semipreparate din carne, ouă, lapte, brânzeturi, peşte, etc.

2. Zona “preparărilor", unde se face prelucrarea primară a materialelor prime: curăţire, spălare,
tocare, etc. va fi echipată cu spăIătoare, mese, roboţi de prelucrare, frigidere, butuc de carne, etc.

3. Zona de servicii auxiliare - spăIări vase de bucătărie - echipată cu evier, spălător, spăIător-
degresor şi rasteluri pentru uscare alimente cu apă rece, caldă, abur.
4. Bucătărie caldă, echipată cu:

-maşini de gătit, friteuze, grătare, cuptoare, etc. alimentate cu gaze sau electric;

-marmite sau/şi baterii de căzănele pentru fierberea alimentelor (ciorbe, supe, lapte,
ceai), alimentate cu abur de joasă presiune sau electric şi racordate la instalaţii de apă şi
canalizare;

-roboţi universali de bucătărie (alimentare electrică);

-mese pentru prelucrări de alimente de diferite tipuri şi mărimi (cu blat de marmură sau
inox);

-spăIătoare racordate la inst. de apă caldă, rece şi canalizare

5. Patiseria se va echipa cu cuptoare de patiserie, dumane, spălător, frigider, reşouri, roboţi,

mese speciale etc.

6. Oficiul de distribuţie va fi prevăzut cu tejghele, mese dulapuri pentru tăvi şi recipienţi.

7. Anexat oficiului se prevede un spaţiu amenajat pentru curăţirea şi spălarea cărucioarelor de

transport alimente, prevăzut cu cuvă îngropată, robinet port furtun, baterie amestecătoare cu duş.

III.5.1.13.2 Toate spaţiile (camerele) de prelucrare şi manipulare alimente vor fi dotatecu

lavoare de spălat pe mâini amplasate în zona intrării.

III.5.1.13.3. Colectarea deşeurilor menajere se va face în recipienţi speciali amplasaţi

lângă punctele de lucru, prevăzuţi cu saci de plastic şi capace de închidere. Lângă intrarea în
bucătărie se recomandă prevederea unei cnmere frigorifice de depozitare temporară a
recipienţilor cu deşeuri până la evacunrea lor la platforma de gunoaie a incintei.

III.5.1.13.4. La alegerea tipului de utilaje se vor avea în vedere:

-agenţii disponibili (abur, energie electrică, gaze naturale)

-diversificarea pe diete a hranei preparate

-capacitatea ulilajelor

III.5.1.13.5. Hrana preparată în blocul alimentar se va transporta în oficiile alimentare ale

secţiilor medicale unde va fi porţionată, încălzită, păstrată în rece. În oficii se asigură şi
gestionarea şi spălarea veselei. Oficiile alimentare se echipeaza cu: aragaz (reşou), frigider,
spălător de veselă, masa caldă (după caz), mese de lucru. dulapuri de depozitare.

III.5.1.14. Dotări pentru biberonării (bucătării de lapte)

Pregătirea hranei pentru sugari şi copii mici (grupa 1-3 ani) se face într-o bucătarie
specializată ("biberonerie") amplasată în secţia de pediatrie.

Principalele utilaje şi dotari cu care se echipen) biberoneriile (determinate în funcţie de

numărul paturilor din compartimentele deservite) sunt:
 -frigidere tip casnic de diferite capacităţi

-maşini de gătit tip aragaz

-baterie de căzănele

-sterilizatoare de tip "pupinel" cu dublu serviciu

-spăIătoare de inox cu 1-2 cuve şi picurator

-mese cu blat inox

III.5.1.15. Dotări pentru staţii de sterilizare şi dezinfecţie

III.5.1.15.1 În staţiile de sterilizare centrale sau locale se prevăd aparate de sterilizare

umedă (tip autoclav), de sterilizare uscată (tip pupinel) sau de sterilizare chimică, Ia rece (aparate
cu oxid de etilenil). Acestea pot fi cu serviciul pe o parte sau pe două părţi opuse, alegerea unuia
sau altuia din tipuri fiind dependentă de soluţia tehnologic-arhitecturală adoptată. Aparatele de
sterilizare tip autoclav se alimentează cu abur de medie presiune distribuit centralizat sau cu abur
produs de generatorul propriu acţionat electric. Pupinelele se alimentează cu curent electric.
Aparatele de sterilizare la rece nu se produc în ţară. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi se fac
în concordanţă cu instrucţiunile tehnice ale fumizorului.

Dacă staţia de sterilizare se află în apropierea spăIătoarelor medicale ce utilizează apa

sterilă, atunci aparatele de sterilizare a apei se amplasează chiar în staţia de sterilizare, utilizând
aceleaşi coloane de alimentare cu abur. Spaţiile pentru spălare şi preluare primară a materialelor
de sterilizat se dotează cu spăIătoare tehnologice din tablă de inox şi mobilier tehnologic (mese
de inox. rastele, etc.).

III.5.1.15.2. Staţia de dezinfecţie centrală de paturi va fi prevăzută cu un utilaj specializat

de tip incintă etanşă, în care se va face vaporizarea sau stropirea cu formol sau alţi compuşi
chimici cu acţiune dezinfectantă, Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi a utilajului se vor face
după instrucţiunile tehnice ale furnizorului.

În absenţa acestui utilaj, se poate executa o incintă cu închidere etanşă din elemente de
construcţie, dezinfecţia urmând a se face cu un aparat de formolizare.

III.5.2. INSTALAŢII ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE EXTERIOARE

III.5.2.1. Alimentarea cu apă se face de regulă de la reţeaua publică din zonă. Calitatea
apei va trebui să corespundă prescripţiilor STAS 1342-91.

Se interzice folosirea apei industriale în unităţile spitaliceşti.

III.5.2.1.2. Se recomandă, din motive de siguranţă în consum, ca racordarea la reţeaua

publică să se facă prin două conducte de racord (branşamente). Pe aceste branşamente, în
căminele de apometru, se vor monta ventile de reţinere pentru a permite circulaţia apei într-un
singur sens (de la reţeaua publică către spital).

III.5.2.1.3 Pentru asigurarea continuă a necesarului de apă, unităţile sanitare vor fi dotate
cu rezervoare de acumulare.
 Se recomandă să se asigure o rezervă de consum de 1-3 zile.

Rezervoarele vor fi amplasate în circuitul general al apei, astfel încât aceasta să fie în
permanenţă proaspătă.

În afara rezervei de consum se va asigura o rezervă de apă de incendiu care să permită

funcţionarea hidranţilor interiori timp de 10 minute şi a celor exteriori timp de 3 ore.

III.5.2.1.4. Se recomandă ca pentru spitalele cu 400 paturi şi mai mult, să se prevadă şi o

sursă proprie de apă (puţ), calitatea apei urmând a corespunde prescripţiilor STAS 1342-91.

Pentru a se asigura în permanenţă debitele şi presiunile necesare funcţionării optime a

instalaţiilor de alimentare cu apă şi de combaterea incendiilor se vor prevedea staţii de ridicare a
presiunii (de pompare), racordate la rezervoarele de acumulare.

Acestea vor alimenta reţeaua de conducte de alimentare cu apă din incinta spitalului care
deserveşte hidranţii exteriori de incendiu, hidranţii de stropit şi eventual, bazine ornamentale
precum şi instalaţiile interioare de alimentare cu apă şi de hidranţi interiori.

III.5.2.1.6. Reţeaua de incintă se va prevedea inelară şi se va executa din conducte de

oţel zincat.

În mod obişnuit conductele se îngroapă direct în pământ, sub adâncimea de îngheţ şi se

protejează corespunzător contra coroziunii provocate de apele din sol. În terenurile macroporice
sau cu ape agresive se vor prevedea măsurile de execuţie şi protecţie indicate de normele
respective în vigoare.

III.5.2.1.7. Alimentarea cu apă caldă menajeră se face centralizat de la centrala termică

sau punctul termic propriu. Pentru menţinerea unei temperaturi constante a apei calde menajere,
precum şi pentru evitarea risipei de apă, în punctul ternlic se vor prevedea pompe pentru
recircularea apei calde menajere.

Conducta de alimentare cu apă caldă menajeră şi conducta de recirculare se vor executa

din ţeavă de oţel zincată. În cazul în care punctul termic nu se află amplasat în interiorul
spitalului, conductele se vor monta într-un canal termic, de regulă împreună cu cele de încălzire
şi se vor izola împotriva pierderilor de căldură.

III.5.2.2. Canalizări exterioare şi instalaţii de preepurare a apelor uzate

III.5.2.2.1.Apele uzate evacuate din spitale sunt: menajere obişnuite (de la grupurile
sanitare), menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la bucătărie şi spălătorie), acide (de la
laboratoare), radioactive (laboratoarele de medicină nucleară), contaminate cu agenţi patogeni
(secţii de boli infecţioase şi laboratoare de bacteriologie), pluviale. Acestea, colectate prin reţele
interioare separate, se evacuează în reţeaua de canalizare a incintei după tratarea prealabilă a
celor care nu corespund prevederilor normativului C 90/1983.

III.5.2.2.2. Absenţa în zonă a unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai

pentru spitale mici rurale şi unele aşezăminte de post-cură, caz în care unităţile sanitare
respective vor fi prevăzute cu instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor
uzate, care se execută şi se exploatează astfel încât să nu provoace poluarea solului, a apelor
sau a aerului.
 III.5.2.2.3. Reţelele de canalizare din incintă vor fi soluţionate în sistem unitar sau divizor
în funcţie de sistemul de canalizare publică din zonă. Reţelele de canalizare din incintă vor prelua
şi apele pluviale din curţile de lumină şi de pe platformele şi aleile carosabile din incintă. Gurile de
evacuare vor fi şifonate pentru a împiedica ieşirea mirosurilor neplăcute din canalizare.

III.5.2.2.4. Sistemele de tratare ale diverselor categorii de ape uzate, prealabil deversării
lor în canalizarea generală a incintei, sunt:

a). apele uzate cu nisip, pământ şi grăsimi vor fi trecute mai întâi prin separatoare

b). apele uzate de la secţiile de ghipsare vor fi decantate în decantoare locale

c. apele uzate radioactive vor fi decontaminate în instalaţii de tratare şi rezervoare de

stocare, alcătuite conform prescripţiilor din normele republicane de securitate nucleară

d. apele uzate suspect radioactive vor fi dirijate spre rezervoare de retenţie şi după un
control al radioactivităţii, evacuate la canalizarea publică sau tratate

e. apele uzate de la secţiile de boli infecţioase şi/sau laboratoarele care lucrează cu produse
patologice sau care prin specificul lor contaminează apele reziduale cu agenţi patogeni, se vor
dirija spre o staţie de dezinfecţie locală, în care se vor neutraliza agenţii nocivi.

Reţelele de canalizare şi rezervoarele staţiilor de tratare se vor proteja anticoroziv, iar în cazul
apelor uzate radioactive se recomandă stocarea în rezervoare de oţel inoxidabil. Amplasarea
acestora se va face în bunkere din beton armat, cu grosimi ale pereţilor determinate prin calcule
specifice de radioprotecţie.

III.6. INSTALAŢII DE VENTILARE ŞI DE TRATARE A AERULUI

Unităţile spitaliceşti reprezintă ansambluri complexe de funcţiuni: gradele de
complexitate sunt foarte diferite şi sunt determinate de tipul, categoria şi mărimea
unităţilor spitaliceşti (vezi cap.III.1. - III.3.).
Dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului se stabileşte în
conformitate cu necesităţile specifice în materie, ale funcţiunilor componente, în
cadrul sarcinilor generale pe care astfel de instalaţii le au de îndeplinit în
domeniul spitalicesc. Sarcinile generale şi specifice ale instalaţiilor se precizează
prin norme tehnice în relaţie cu soluţii de rezolvare avute în vedere.
III.6.1. Sarcinile instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului în cadrul unităţilor
spitaliceşti sunt:
 realizarea unei circulaţii controlate şi restrictive a aerului în clădiri
sau în zone de clădiri, numai de la spaţii cu niveluri mai ridicate de puritate
a aerului şi'sau cu potenţial mai scăzut de poluare-contaminare, spre
spaţii cu niveluri mai scăzute de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai
ridicat de poluare-contaminare şi spre exteriorul spaţiilor avute în vedere;
controlul circulaţiei aerului se realizează prin stăpânirea debitelor de aer
instalate şi a regimurilor de presiuni diferenţiale între spaţii adiacente, sub
o strictă monitorizare în zonele critice;
 realizarea în încăperile servite a unor concentraţii de germeni
(patogeni) şi/sau ale altor tipuri de poluanţi - mirosuri, noxe chimice sau
radioactive ele. sub nivelurile admisibile specifice destinaţiilor funcţionale
 ale respectivelor încăperi, prin niveluri corespunzător de circulaţie a
aerului în interior, de împrospătare a aerului şi de filtrare a aerului
introdus.
 controlul condiţiilor de microclimat interior pentru satisfacerea
cerinţelor specifice de ordin medical sau tehnologic al încăperilor servite
prin tratarea corespunzătoare a aerului de introducere.

- controlul poluării exterioare datorate evacuărilor de aer viciat, prin măsuri de protecţie ce se
stabilesc în funcţie de caracteristicile emanaţiilor poluante şi de parametrii elementelor ce
trebuiesc protejate, în relaţie cu tipul de protecţie ce poate fi asigurat, în condiţiile specifice ale
zonei, inclusiv meteorologice - prin diluţie, cu amplasarea gurilor de evacuare aer la distanţă
faţă de elementele de protejat, prin filtrare de tip adecvat emanaţiilor poluante etc. -asigurarea
unei funcţionări cât mai economice în condiţiile impuse.

Sarcinile instalaţiilor sunt evident dependente atât de nivelurile exigenţelor interioare cât şi de
condiţiile exterioare - regim de înălţime al clădirii spitaliceşti, regim al curenţilor de aer
(direcţie, intensitate, dinamică a vânturilor), amplasament faţă de clădiri vecine, nivel de
poluare al zonei, nivel de zgomot al zonei, etc.

            III.6.2. Natura activităţilor prevăzute a se desfăşura în unităţi spitaliceşti, împarte spaţiile
construite, care le sunt destinate, în:
            1. Spatii cu specific clar si strict spitalicesc care sunt destinate activităţilor medicale,
complementare procesului medical şi tehnice aferente strict.
            2. Spaţii fără specific strict spitalicesc care sunt destinate restului de activităţi -
administrative de conducere - organizare, gospodăreşti, de învăţământ, de cercetare, tehnico -
utilitare, etc.
            III.6.2.1. SPAŢII CU SPECIFIC SPITALICESC
            Pentru principalele tipuri de încăperi este prezentat în anexă la cap.V.4. tabelul 1 în care
clasificarea de bază a încăperilor are drept criteriu puritatea aerului exprimată prin cerinţa
esenţială în domeniul spitalicesc - lipsa de germeni (patogeni) - asepsia.
            a. Clasele de încăperi I şi II grupează încăperile cu pretenţii deosebit de ridicate şi
respectiv ridicate privind lipsa de germeni - concentraţii de 110germ/mc şi respectiv sub
200germ/mc, încăperi care constituie nucleele de spaţii cu funcţiuni medicale critice în cadrul
unităţilor spitaliceşti:
             - clasa l-a - blocurile operatorii în domenii foarte pretenţioase d.p.d.v. al asepsiei -
transplanturi, arsuri grave, operaţii pe cord deschis, imunosupresaţi etc.
            - clasa a Il-a - blocurile operatorii din restul categoriilor, unităţile de terapie intensivă şi
unităţile de prematuri.
            a.1. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt
indispensabile: instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer - aer introdus 100% aer exterior,
cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în
încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate şi
pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă. a IlI-a. prin filtru tip HEPA sau superior;
amplasarea filtrelor:
§         tr.l-a în amonte de unitatea de tratare primară a aerului
§         tr. a ll-a după ventilatorul de introducere a aerului
§         tr. a lll-a cât mai aproape de gurile de introducere a aerului în
încăperea senilă
            Echipamentul instalaţiilor va cuprinde obligatoriu aparatura destinată recuperării de
căldură din aerul evacuat la exterior pentru tratarea (primară) a aerului proaspăt introdus,
aparatura de reglare pentru menţinerea unor regimuri de debite constante de aer de introducere
indiferent de stările, monitorizate de altfel în cadrul unor domenii prescrise, de colmatare ale
filtrelor din cele 3 trepte de filtrare şi aparatura de reglare pentru menţinerea unor niveluri de
suprapresiune în încăperile cu pretenţii mai ridicate de puritate a aerului faţă de spaţii cu pretenţii
mai scăzute din cadrul zonei controlate sau din exteriorul ei.
            a.2. Se recomandă realizarea, pe grupe de funcţiuni pentru încăperi compatibile d.p.d.v.
al condiţiilor necesare în exploatare şi pentru evitarea riscurilor de contaminare, de sisteme
centralizate pentru vehicularea şi tratarea „primară" a aerului de introducere - filtrare tr. l-a,
recuperare de căldură, preîncălzire, umidificare cu abur, răcire – dezumidificare, eventual
reîncălzire, reglare debit, atenuare zgomot şi filtrare tr. a Il-a; sistemele cuprind distribuţii
secundare de tubulatură la/de la încăperi sau grupe de încăperi cu tratări „secundare" ale aerului
de introducere - reglare debit, atenuarea acustică, eventual reîncălzire şi filtrare tr. a Ill-a.
            a.3. Se recomandă ca în încăperi să se realizeze introducerea de aer prin guri în/sau la
tavan, iar evacuările de aer prin guri la pardoseală (10-15 cm de la pardoseală).
            a.4. Pentru încăperile destinate pacienţilor cu cerinţe speciale de asepsie - (unităţi pentru
arşi grav, imunosupresaţi, pacienţi sub chimio- sau radioterapie, pacienţi cu transplanturi de
organe, etc.) s-au dezvoltat echipamente modulate specializate pentru introducerea, prin tehnica
„curent laminar" în special vertical - de la tavane, a aerului tratat „final"; condiţiile de microclimat
şi de viteză a aerului în zona de şedere a pacienţilor se adaptează condiţiilor admisibile de
confort specifice.
            a.5. Pentru sălile de operaţii se pot utiliza de la caz la caz, echipamente specializate de
introducere a aerului tratat „final" pentru obţinerea unor condiţii de asepsie adecvate tipurilor de
intervenţii chirurgicale; în sensul crescător al condiţiilor de asepsie pe care le pot asigura, aceste
sisteme de introducere sunt:
-          guri plasate la partea superioară a peretelui de la picioarele pacientului, cu
direcţionarea aerului introdus spre câmpul operator (soluţie la care se apelează în prezent la
amenajări în încăperi cu înălţimi reduse),
-          tavan perforat modular deasupra câmpului operator, simplu sau cu „perdea" pe
conturul zonei de introducere a aerului, sau cu „perete" la capul pacientului.
-          tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu perdea de aer verticală pe
conturul zonei de introducere a aerului, -
-          tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu 2 jeturi de aer oblice
„stabilizatoare" spre câmpul operator.
-          tavan filtrant (filtre HEPA) deasupra câmpului operator cu „sort panotat" pe conturul
zonei de introducere a aerului, cu recirculare masivă de aer la nivelul camerei, prin
ventilatoare amplasate în tavan şi cu prefiltrare fină în gurile de aspiraţie (de tavan).
            Evacuările de aer din sălile de operaţii se realizează prin guri plasate la pardoseală
pentru 75% din debitele de aer şi prin guri plasate la tavan sau în tavan pentru restul de 25% din
debitele de aer.
            În afara perioadelor de utilizare a blocurilor de operaţii se recomandă ţinerea în funcţiune
a sistemelor respective de ventilare cu reducerea debitelor de aer de introducere şi de evacuare
la 50% din debitele de aer nominale, iar d.p.d.v. tratare aer fără răcire şi umidificare, numai cu
eventuala încălzire la nivel mai redus; se consideră necesară asigurarea acestui regim redus de
funcţionare şi în caz de cădere a alimentării electrice de bază, prin alimentarea electrică de
avarie.
            a.6. La executarea instalaţiilor se vor avea în vedere următoarele:
-          tubulatura şi echipamentul de tratare aer vor avea rezistenţă la solicitări mecanice şi la
uzură, vor avea pereţi interiori netezi şi o bună accesibilitate pentru întreţinere şi pentru
eventualele curăţiri şi dezinfectări interioare,
-          tubulatura va fi realizată în aşa fel (forme aerodinamice, etc.) încât să nu permită la
interior formarea de depozite de particule la vitezele de aer avute în vedere; la executarea şi
montarea tubulaturii se va acorda o atenţie deosebită nemurdăririi pereţilor interiori într-un
 mod care să compromită aprioric operaţiile (ulterioare) de curăţire, necesare la punerea în
funcţiune,
-          în cadrul sistemelor de ventilare centralizate pe racordurile la încăperi sau grupuri de
încăperi se prevăd atât pe tubulatura de introducere aer, în amonte de filtrele tr. a III-a, cât şi
pe tubulatura corespunzătoare de evacuare aer -clapete automate de închidere etanşă.
-          tubulatura de introducere aer în aval de filtrele tr. a Ill-a nu va cuprinde racorduri
flexibile, amorlizoare de zgomot, clapete de reglare sau de închidere, etc; nu se admit în
tronsoanele din aval de filtrele tr. a Ill-a condiţii de umiditate ridicată cu posibile condensări şi
nici legături la alte instalaţii -canalizare, etc.
-          tubulatura de introducere a aerului în amonte de filtrele tr. a II-a şi a Ill-a va avea
rezistenţa mecanică şi etanşeitatea necesare regimurilor de presiuni interioare ridicate (până
la 1700 Pa) la care este supusă,
-          în încăperile de clasa I şi II, aparente sau mascate în ghene sau tavane duble, sunt
interzise trasee de instalaţii, proprii sau străine, care pentru întreţinere sau reparaţii necesită
accese prin încăperile respective - accesele sunt acceptate numai în anexe tehnice ale
acestor încăperi.
            b. Clasa de încăperi III cuprinde încăperi destinate unor activităţi specific spitaliceşti de o
mare diversitate, dar cu pretenţii considerate normale d.p.d.v. al igienei de spital, cu referire la
lipsa de germeni - concentraţii sub 500 germ/mc; în această clasă sunt cuprinse marea majoritate
a încăperilor din unităţile spitaliceşti.
            b.1. Secţiile de spitalizare inclusiv obstetrica-ginecologie şi pediatrie, cuprind saloane,
camere de zi şi de luat masa, camere de examinare şi de tratament, băi şi grupuri sanitare etc.;
nu se cuprind încăperile incluse în clasele I si II şi nici cele incluse în clasa IV-a (boli infecţioase
şi medicină nucleară).
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în cazurile luării în
considerare a unei singure exigenţe - împrospătarea aerului şi dacă este apreciată ca acceptabilă
satisfacerea ei pe cale naturală prin deschideri de ferestre (zonă fără vânturi puternice,
nepoluată, nezgomotoasă, etc).
            În cazul unor exigenţe complexe se prevăd sisteme de tratare a aerului pe grupe de
încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor de exploa-tare şi cu evitarea riscurilor de contaminare;
este necesară satisfacerea cerinţelor de împrospătare a aerului, cu evacuarea completă la
exterior a aerului viciat din încăperile cu potenţial ridicat de poluare (grupuri sani-tare, băi, cabine
de dezbrăcare, dar şi rezerve septice, eventuale camere pentru fumători, etc); debitele de aer
proaspăt vor compensa evacuările de aer viciat şi vor satisface cel puţin nivelurile minime
recomandate; în rest. recircularea de aer este posibilă fie în cadrul încăperilor prin eventuale
aparate locale (de climatizare) combinate cu un sistem central de introducere aer proaspăt tratat
şi de evacuare aer viciat, fie în cadrul unui sistem central cu grup de tratare - introducere de aer
amestecat exterior/recirculat şi cu două grupuri de evacuare de aer din încăperi; un grup este
destinat evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu poluare puternică, iar celălalt
grup este destinat recirculării şi/sau evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu
niveluri reduse de poluare.
            Sistemelor de tratare a aerului, destinate încăperilor pentru pacienţi, le revine şi sarcina
asigurării unor niveluri controlate de temperatură şi de umiditate relativă a aerului în încăperi, în
concordanţă cu nevoile specifice ale actului medical. Bine utilizată climatizarea spitalicească în
încăperile cu pacienţi constituie un factor de tratament. Se recomandă în spitalele clinico
generale umidităţi relative ale aerului, între 30% şi 60% pentru temperaturi între 22°C şi 26 °C:
condiţii excesive de umezeală dar mai ales de uscăciune reprezintă factori majori de risc pentru
persoanele bolnave.
                 OBSERVAŢII:
                 - Pacienţii cu boli pulmonare cronice.sau cu probleme respiratorii (sub terapie cu
oxigen sau cu traheotomie) nu suportă bine temperaturi şi umidităţi scăzute.
                 - Pacienţii cu afecţiuni cardiace - în special după infarcturi, cei cu traumatisme craniene
şi/sau cu operaţii pe creier, cei cu toxicoze sau după otrăviri cu barbiturice nu suportă bine
temperaturi şi umidităţi ridicate - valuri de căldură de vară; în general trebuie evitate extremele şi
variaţiile mari ale condiţiilor de temperatură şi de umiditate ale aerului.
                 - Pacienţii cu artrite reumatismale sunt avantajaţi în tratamente de condiţii foarte calde
şi uscate - temperaturi de 32°C cu umidităţi relative de 35% au fost utilizate cu succes.
            Notă:
            Considerentele de mai sus sunt valabile şi pentru încăperile din clasa I şi II; în
completare se menţionează că pacienţii cu arsuri grave necesită condiţii foarte calde şi
umede - (temperaturi de 32°C cu umidităţi relative de până la 95% avantajează cazurile
critice).
            Sistemele centrale de tratare a aerului vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor
temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate, pentru recuperarea
de căldură din aerul evacuat la exterior, pentru filtrarea aerului în 2 trepte (filtrul tr.I-a în amonte
de procesele de tratare a aerului după eventualul amestec aer proaspăt/aer recirculat, iar filtrul tr.
a II-a după ventilatorul de introducere a aerului - filtru de tip fin - EU 7 sau superior) pentru
menţinerea unor regimuri de debite constante şi pentru monitorizarea stărilor de colmatare ale
filtrelor. Se va urmări menţinerea regimurilor prescrise de presiune diferenţială între diversele
spaţii. Faţă de spaţiile comune (coridoare, holuri) încăperile cu potenţial poluant scăzut (saloane
bolnavi, camere de zi, camere medici şi personal, camere de examinare şi tratament, etc.) trebuie
să fie menţinute într-un regim scăzut de suprapresiune, iar încăperile cu potenţial poluant mai
ridicat (oficii şi camere de luat masa, rezerve septice, camere fumători, grupuri sanitare, băi. etc.)
trebuie să fie menţinute într-un regim scăzut de depresiune. Se recomandă să existe posibilităţi
de reglare a temperaturii în fiecare încăpere (de staţionare îndelungată) de spitalizare sau pe
ansambluri funcţionale reduse (module).
            Se recomandă următoarele tipuri de sisteme de tratare a aerului:
            1. Sisteme centrale integrale cu recirculare de aer la nivel central:
-          cu reîncălziri de aer zonale
-          cu două canale - cu unităţi locale de amestec
            2. Sisteme centrale de aer proaspăt şi unităţi locale cu recirculare aer. Tratarea centrală a
aerului proaspăt va asigura controlul umidităţii în încăperi.
-          cu ventiloconvectoare cu 2 sau 4 conducte
-          cu unităţi cu inducţie (condiţional de respectarea nivelurilor de zgomot în
timpul nopţii).
            b.2. Sectorul ambulator
            Încăperile au potenţial redus de poluare în condiţii obişnuite. Instalaţiile de ventilare şi de
tratare a aerului nu sunt indispensabile. În cazul unor exigente complexe care determină dotarea
cu astfel de instalaţii se preferă sistem centralizat de tratare - introducere a aerului proaspăt cu
unităţi locale (de climatizare) în încăperi, funcţionând cu recirculare de aer: sistemul asigură
evacuarea la exterior a aerului viciat preluat de la cabina de dezbrăcare, grupuri sanitare, etc.
Sunt valabile cele indicate la pct. b.1. cu simplificările aduse de nivelurile mai reduse de poluare
şi de necesităţile mai reduse de aer proaspăt. Controlul circulaţiei aerului între încăperi, este mai
puţin strict: este necesară menţinerea unui regim de suprapresiune în încăperile de consultaţii şi
tratament faţă de spaţiile învecinate.
            b.3. Serviciul de explorări funcţionale şi camere de recoltări pentru laboratoarele de
analize medicale.
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile cu excepţia spatiilor
de endoscopie şi de tomografie computerizată cu rezonanţă magnetică (RMN) care pun unele
probleme specifice: restul spaţiilor deşi destinate unor explorări şi tehnici foarte variate pentru
care sunt dotate cu aparatură specială eventual foarte sofisticată, pot fi asemănate cu încăperile
de la pct. b.2. şi pot primi rezolvări similare pentru dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a
aerului; se atrage atenţia asupra necesităţilor de constanţă a temperaturii şi de lipsă de curenţi de
aer care sunt specifice tehnicilor de tomografie.
            În cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu instalaţii de tratare aer se
preferă sistemul centralizat de tratare - introducere aer proaspăt cu unităţi locale (de climatizare)
cu recirculare de aer, deoarece acest sistem poate rezolva şi necesităţile de alimentare cu aer
proaspăt şi de control al umidităţii pentru spaţiile speciale:
-          spaţiile de endoscopie sunt destinate unor tehnici care cuprind intervenţii chirurgicale;
funcţie de organizarea spaţiilor, ca semn al asigurării unor condiţii de asepsie mai ridicate, se
rezolvă şi dotarea cu instalaţii de specialitate; în cazul unor cerinţe de asepsie mai ridicată,
echiparea va cuprinde o unitate locală specială funcţionând cu niveluri ridicate de debite de
aer prin utilizarea de aer de recirculare amestecat cu aer proaspăt preluat din sistemul central
la care se racordează; unitatea locală introduce aerul tratat conform necesităţilor, în spaţiile
servite, prin filtre de eficienţă ridicată.
-          spaţiile RMN cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi
alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; funcţie de nivelul intensităţii câmpului magnetic
utilizat - condiţiile de amplasa-re, lucrările de amenajare şi dotarea cu echipament tehnologic,
dar şi cu instalaţii utilitare, sunt diferite; în general furnitura de echipament tehnologic
cuprinde şi echipamentul de răcire a magnetului şi a spaţiului tehnic dar nu şi generatorul de
agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de apă răcită ale clădirii
spitalului. Climatizarea camerelor de investigaţii şi de comandă se realizează printr-o unitate
de tratare - introducere a aerului; unitatea funcţionează cu aer recirculat amestecat cu aer
proaspăt preluat prin racordare de la sistemul centralizat. Utilizarea instalaţiilor criogenice de
răcire la intensităţi ridicate ale câmpului magnetic face necesară asigurarea unei ventilări
mecanice de avarie a camerei tehnice.
            b.4. Serviciul de Röntgen diagnostic
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de
angiografie şi de computer - tomograf Röntgen (CT-Rx) care pun unele probleme specifice:
            Spaţiile pentru Rx-scopie şi Rx-grafie, cu camera de comandă şi restul încăperilor anexe
tehnice pentru personal şi pentru pacienţi au potenţial redus de poluare.
            În cazul unor exigenţe care determină dotarea cu instalaţii de de ventilare-tratare aer se
preferă un sistem centralizat de introducere aer proaspăt tratat şi unităţi locale (de climatizare) cu
recirculaţie de aer în încăperi; evacuarea aerului viciat se realizează din grupuri sanitare, cabine
de dezbrăcare, etc.
            - Spaţiile de angiografie pun probleme similare spaţiilor destinate endoscopiei şi pot fi
dotate cu instalaţii în aceiaşi manieră (vezi pct.b.3.)
            - Spaţiile de CT-Rx cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică
şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; în general furnitura tehnologică cuprinde şi
echipamentul de răcire a "gantry"-ului şi a spaţiului tehnic, dar nu totdeauna şi generatorul de
agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de răcire ale clădirii spitalului.
            Climatizarea camerelor se poate rezolva cu unităţi locale cu recirculare de aer; necesarul
de aer proaspăt se poate asigura prin utilizarea sistemului centralizat.
            b.5. Compartimentul de epurare renală (Hemodializă)
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile, dar în condiţiile unor
exigenţe sporite, camerele de pacienţi supuşi procedurilor de hemodializă necesită păstrarea
parametrilor de microclimat între limite convenabile - temperaturi între 22°C şi 26°C cu umidităţi
relative între 30% şi 60%; aceasta presupune realizarea unor instalaţii cu unităţi locale
funcţionând cu recirculaţie de aer, necesarul de aer proaspăt fiind preluat dintr-un sistem
centralizat ce asigură şi evacuarea aerului viciat din grupuri sanitare, duşuri, spaţiu tehnic, etc.
Acelaşi tip de instalaţii poate servi şi restul încăperilor cu "ocupanta" - pentru personal, pentru
pacienţi, etc.
            b.6: Compartimentul de radioterapie (iradiere cu energii înalte)
            Datorită modului specific de amplasare şi de amenajare, dar şi datorită cerinţelor
echipamentului tehnologic, instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile.
Instalaţiile se pot rezolva prin sisteme centralizate cu control zonal al temperaturii, funcţionând cu
aer proaspăt în amestec cu aer recirculat; nivelurile minime de aer proaspăt se stabilesc funcţie
de specificul tehnicii de iradiere. Traversările pereţilor camerelor de tratament de către tubulatură
trebuie amplasate şi amenajate în aşa fel încât să nu afecteze rolul de radioprotecţie al pereţilor.
            b.7. Sectorul de analize medicale
            Laboratoarele de analize medicale formează un ansamblu aparte, izolat de circuitele
comune ale unităţilor spitaliceşti şi accesibil numai personalului propriu; această izolare
avantajează rezolvarea problemelor specifice de ventilare. Activităţile sunt organizate pe unităţi şi
module funcţie de natura lor, în care operaţiile cu potenţial ridicat de poluare-contaminare se
localizează precis şi se tratează specific în cadrul conceptului acceptat de continuă evoluţie a
tehnicilor medicale de diagnostic.
-          în laboratoarele cu specific biochimic - biologic operaţiile cu degajări notabile de noxe
chimice, inclusiv mirosuri dezagreabile se desfăşoară în nişe de tip spitalicesc al căror
număr, amplasare şi substanţe de lucru (excluse substanţe explozive) sunt precizate în tema
de tehnologie medicală; evacuarea debitelor necesare de aer viciat se realizează prin
ventilatoare amplasate la gurile de exhaustare la exterior pentru a păstra tubulatura de
racordare la nişe în depresiune; materialele din care se realizează instalaţiile trebuie să aibă
rezistenţa mecanică şi protecţia anticorozivă necesare; camerele de lucru cu nişe trebuie
menţinute în depresiune faţă de spaţiile adiacente.
-          în laboratoarele cu specific bacteriologic tehnicile de lucru prevăd spaţii sterile cu
eventuală presurizare pozitivă, faţă de spaţii imediat vecine, prin introducere de aer filtrat
tratat absolut (HEPA) şi cu mişcări de aer cât mai reduse; boxele sterile sunt completate
funcţional cu un spaţiu de preparare medii gen bucătărie de la care aerul viciat trebuie
eventual evacuat mecanic.
-          în laboratoarele cu specific virusologie pot exista, în situaţii foarte speciale spaţii în care se
lucrează cu contaminaţi periculoşi şi care trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţii
vecine; atât introducerea de aer tratat, cât şi evacuarea aerului în exterior, printr-un ventilator
propriu, se realizează prin filtre absolute (HEPA) plasate în gurile din încăperi - de
introducere şi respectiv de evacuare a aerului.
            Instalaţiile de ventilare indicate mai sus sunt indispensabile pentru laboratoarele de
analize medicale; instalaţiile de evacuare a aerului viciat sunt însoţite de instalaţii de introducere,
în compensare, de aer tratat. În situaţiile în care există exigenţe sporite se prevăd sisteme de
tratare a aerului care pe lângă sarcinile de ventilare indicate mai sus. sunt destinate şi controlului
unor condiţii mai pretenţioase de microclimat şi a unor bilanţuri de aer la scara întregului sector.
Se vor folosi posibilităţile de recirculare a aerului la nivelul încăperilor, cu posibilităţi de
recuperare de căldură din aer de evacuare pentru tratare „primară" a aerului de introducere.
            b.8. Sectorul de anatomie patologică
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuărilor de aer viciat de la
nişele de laborator utilizate, evacuării de aer de tip general din camerele fără nişe, dar cu degajări
de mirosuri neplăcute şi introduceri, în compensare, de aer proaspăt tratat; ventilatoarele de
evacuare aer de la nişe sunt amplasate la gurile de refulare la exterior pentru ca tubulatura de
racordare la nişe să fie menţinută în depresiune; tubulatura va avea rezistenţa anticorozivă
necesară. Instalaţiile de introducere aer vor funcţiona fără recirculare de aer.
            b.9. Serviciul de prosectură
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt similare, la altă scară a structurii
spaţiilor servite, instalaţiilor aferente laboratoarelor de patologie, evacuări de aer de la nişele
laboratoarelor, evacuare de aer de tip general din sala de autopsie şi restul camerelor cu degajări
de mirosuri supărătoare şi introducere, în compensare, de aer proaspăt tratat.
            b.10. Staţia de dezinfectie paturi
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuării aerului viciat
încărcat cu noxe, inclusiv mirosuri neplăcute şi introducerii, în compensare, de aer proaspăt
tratat.
            Încăperile pentru paturi murdare şi pentru instalaţii tehnice trebuie menţinute în
depresiune faţă de camera de paturi curate, iar întregul ansamblu în depresiune faţă de spaţiile
adiacente cu potenţial de poluare mai redus: nu este admisă recirculare de aer.
            b.11. Serviciul de sterilizare centrală
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate exhaustării nocivităţilor -
căldură şi abur din zona sterilizatoarelor termice (pupinele şi autoclave) şi emanaţii nocive
(etilenglicol, etc.) din zona sterilizatoarelor chimice, dar şi introducerii în compensare de aer
proaspăt tratat; sterilizatoarele chimice se racordează la exterior prin tubulatura pentru
exhaustarea emanaţiilor de noxe. Instalaţiile realizează regimuri de suprapresiune relativă prin
introduceri preferenţiale de aer în zonele curate, faţă de evacuările de aer în special din zonele
cu degajări de nocivităţi. În ansamblu, serviciul de sterilizare este menţinut în regim neutru
d.p.d.v. al presiunii comparativ cu spaţiile adiacente. Spaţiile locale de spălare-sterilizare sunt
destinate blocului operator (eventual), secţiilor obstetrică şi pediatrie - biberonerie şi altor secţii de
spitalizare, laboratoarelor de analize medicale (în special bacteriologic) şi farmaciei; se prevăd
instalaţii de evacuare a aerului funcţie de tipul de echipament.
            b.12. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicală
            Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile dar trebuie să răspundă unor nevoi de natură
distinctă pentru diversele spaţii componente cu dotări specifice.
            - Compartimentul de hidroterapie cuprinde săli cu bazine, duşuri, etc. pentru care
instalţiile de ventilare-climatizare au sarcina controlului condiţiilor de microclimat - nivel ridicat al
temperaturii necesare şi umiditate în exces, cu satisfacerea nevoilor de aer proaspăt, trebuie
avută în vedere recuperarea de căldură din aerul de evacuare.
            - Încăperile destinate tehnicilor uscate care necesită efort (kinetoterapie, masoterapie,
etc.) pot fi dotate cu instalaţii de ventilare-climatizare pentru împrospătarea aerului cu
îndepărtarea mirosurilor neplăcute şi, la exigenţe speciale, pentru controlul condiţiilor de
microclimat şi în sezonul cald.
            - Pentru celelalte proceduri terapeutice potenţialul de poluare este scăzut, deci nevoile de
împrospătare a aerului sunt normale; în cazul unor cerinţe speciale se realizează instalaţii de
climatizare cu rezolvări ale unor exigenţe locale, ca de exemplu calitatea aerului la
pneumoterapie, etc.
            În cadrul unor sisteme de ventilare-climatizare destinate unor încăperi compatibile d.p.d.v.
al nevoilor funcţionale, recircularea de aer este posibilă.
            b.13. Serviciul farmacie
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în condiţii funcţionale
obişnuite: se realizează instalaţii de climatizare în cazul unor exigenţe speciale privind controlul
condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald. În cazurile singulare în care se prepară soluţii
injectabile operaţiile specifice se realizează în „spaţiile curate" de clasa 10 2 (conf.Fed.Std.209 D)
ale unor echipamente tehnologice - nişe sau baldachine având „curent laminar" nu se pune
problema realizării unor spaţii curate de mari dimensiuni, nici măcar la nivelul claselor 10 4 sau 105
(conf.Fed.Std.209 D) ca loc de amplasare a echipamentelor mai sus menţionate în cazul
laboratoarelor farmaceutice spitaliceşti.
            c. Clasa de încăperi IV cuprind încăperi destinate unor acuităţi cu potenţial ridicat şi
permanent de contaminare, deşi cu necesităţi de puritate a aerului normale.
            c.1. Secţiile de boli infecţioase
            Secţiile de spitalizare destinate bolilor infecţioase au structurile modulate ca şi secţiile
normale de spitalizare, completate uneori cu laboratoare de analize medicale specifice, dar sunt
distincte şi izolate în cadrul unităţilor spitaliceşti. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt
indispensabile pentru menţinerea unor regimuri de depresiune controlată a secţiilor de ansamblu
faţă de vecinătăţi şi a încăperilor cu potenţial mai ridicat de poluare faţă de restul încăperilor din
secţii prin evacuări preferenţiale de aer din încăperile din prima categorie - băi şi grupuri sanitare,
laboratoare (eventual) etc; introducerea de aer proaspăt tratat asigură debitele de aer minime
necesare cu respectarea condiţionărilor enunţate. În cadrul unor exigenţe sporite instalaţiile de
tratare a aerului pot asigura şi controlul condiţiilor de microclimat în sezonul cald în încăperile
servite.
            Instalaţiile aferente eventualelor laboratoare respectă natura activităţilor şi a dotărilor
tehnico-medicale (vezi pct.III.6.2.1.b7.).
            Instalaţiile secţiilor de boli contagioase sunt complet separate de instalaţiile altor spaţii din
unităţile spitaliceşti.
            Evacuările de aer viciat la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte un
pericol de contaminare pentru vecinătăţi.
            c.2. Serviciul de medicină nucleară
            Serviciul funcţionează ca o unitate nucleară şi trebuie să corespundă normelor specifice
de securitate, inclusiv prin instalaţiile de ventilare cu care este dotat.
            Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile. Întregul serviciu este
menţinut în regim de depresiune faţă de vecinătăţi, iar în cadrul serviciului încăperile cu potenţial
mai ridicat de contaminare şi/sau poluare sunt menţinute în regimuri de depresiune faţă de
celelalte încăperi prin evacuări de aer viciat mai intenseŞ
-          băi şi grupuri sanitare
-          nişe de radiochimie în laboratoare
-          depozite de materiale radioactive
-          staţie afluenţi radioactivi
            Toate instalaţiile de evacuare aer sunt echipate cu filtre tip absolut (HEPA) pe partea de
aspiraţie a ventilatoarelor de exhaustare la exterior; în cazul nişelor de radiochimie dotarea cu
filtru tip absolut (HEPA) se poate realiza în chesoane individuale prevăzute la ieşirea aerului.
            Evacuările de aer la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte pericol de
contaminare pentru vecinătăţi - tot aerul viciat preluat din spaţiile interioare se evacuează la
exterior.
            Filtrele de tip absolut pentru evacuări se montează în chesoane special prevăzute cu
manometre diferenţiale pentru urmărirea stării funcţionale a filtrelor, cu clapete de închidere
etanşă şi cu dispozitive care fac posibilă îndepărtarea însăcuită a filtrelor colmatate.
            Instalaţiile de introducere a aerului funcţionează cu aer proaspăt, recircularea aerului
nefiind admisă; tratarea aerului se realizează în funcţie de cerinţele de confort interior - controlul
parametrilor de microclimat numai în sezonul rece sau şi în sezonul cald; se prevede recuperarea
de căldură din aerul de evacuare pentru tratarea primară a aerului de introducere.
            d. Măsuri specifice instalaţiilor aferente spaţiilor spitaliceşti
-          Prizele de aer proaspăt se plasează în locuri cât mai curate, la minim 3 m, înălţime peste
nivelul solului sau al unei terase şi în afara zonelor de influenţă a unor eventuale surse de
poluare sau de contaminare: nu trebuie să fie accesibile persoanelor neautorizate;
tubulatura de aer proaspăt până la filtrul tr. I-a trebuie să fie cât mai scurtă şi accesibilă în
vederea curăţirii periodice.
-          Gurile de evacuare la exterior a aerului viciat se realizează de preferinţă peste nivelul
acoperişului pentru a micşora la minim riscul de poluare - contaminare al mediului ambiant;
cu cât nivelul de contaminare al aerului viciat este mai ridicat cu atât mai mult tubulatura de
evacuare a aerului trebuie să fie în depresiune faţă de spaţiile pe care le traversează -
ventilatoarele de evacuare trebuie plasate la capătul tubulaturii de exhaustare la exterior.
 -          Echipamentul de tratare şi vehiculare a aerului trebuie să fie accesibil şi eventual
demontabil în vederea curăţirii.
-          Umidificarea se realizează cu „abur curat" de joasă presiune utilizându-se fie
umidificatoare electrice autogeneratoare, fie umidificatoare alimentate prin reţele de
distribuţie de la surse centrale de preparare a aburului în schimbătoare de căldură având ca
agent primar abur de medie presiune şi fiind alimentate cu apă demineralizată.
-          Filtrarea aerului de introducere pentru clasele de încăperi I şi II se realizează în 3 trepte,
iar pentru clasele de încăperi III şi IV în 2 trepte - prefiltru şi filtru fin.
 -          Vehicularea aerului viciat cu încărcătură de substanţe agresive chimic se realizează prin
instalaţii cu rezistenţa corespunzătoare anticorosivă şi accesibile pentru verificări periodice
şi reparaţii sau înlocuiri.
            III.6.2.2. SPAŢII FĂRĂ SPECIFIC SPITALICESC
            a. Spaţii gospodăreşti - din această categorie, inclusiv instalaţiile care le servesc, sunt
lipsite în principiu de specific spitalicesc, dar sunt prevăzute cu măsuri tipice suplimentare de
igienă.
            a.1. Bucătăria se dotează cu sistem de ventilare specific prin care aerul viciat este aspirat
de la utilajele bucătăriei calde, patiseriei etc. prin hote sau dispozitive de aspiraţie având filtre de
grăsimi, de la spălătoarele de vase şi de veselă prin hote fără filtrare şi din restul spaţiilor de
preparare prin grile - în sistem general; aerul este exhaustat la exterior de preferinţă peste nivelul
acoperişului iar tubulatura de evacuare pe al cărui traseu sunt montate ventilatoare, este de dorit
să aibă un traseu continuu ascendent pentru a asigura pe cale naturală un nivel de ventilare mai
slabă, dar suficientă în anumite perioade; aerul de evacuare nu se recirculă.
            Introducerile de aer proaspăt, tratat - filtrat şi încălzit în sezonul rece, se realizează în aşa
fel - ca debite de aer şi ca localizări, faţă de evacuările de aer, încât să se menţină bucătăria în
ansamblu în regim de depresiune faţă de spaţiile învecinate şi zonele mai poluate ale bucătăriei
în depresiune faţă de zonele mai curate.
            a.2. Spălătoria cu uscătorie si călcătorie se dotează cu un sistem de ventilare în care
evacuările de aer specific locale - de la echipamente tehnologice cu degajări mari de căldură
umedă, se completează cu evacuări de aer tip general - de la încăperi cu potenţial de poluare -
ridicat - camere pentru rufe murdare, camere de înmuiere, etc. Modul în care se realizează
exhaustările de aer la exterior mai centralizat sau mai local, depinde de utilizarea sau nu a
recuperării de căldură; evacuările de aer de la unele echipamente tehnologice se realizează cu
ventilatoare proprii, iar de la celelalte, indiferent că au racorduri speciale de aspiraţie sau le
trebuie amenajate guri sau chiar hote de aspiraţie deasupra, aerul este evacuat prin ventilatoare,
cu filtre de scame în amonte, montate pe sisteme individuale sau comune de tubulatură:
evacuările de aer de la încăperile murdare se realizează similar - prin ventilatoare pe sisteme
comune de tubulatură.
            Recuperarea de căldură din aerul de evacuare necesită concentrarea evacuărilor de aer
şi măsuri de protecţie contra îngheţării condensatului produs; asigură preîncălzirea aerului de
introducere; este de dorit amplasarea centralei de ventilare deasupra acoperişului.
            Introducerile de aer tratat sunt diferite ca debite şi localizare - de preferinţă în zonele
„curate" - de evacuările de aer, dar împreună cu acestea realizează regimuri locale de depresiuni
ale zonelor poluate ale spălătoriei faţă de zonele „curate" şi un regim general de depresiune a
spălătoriei faţă de restul spaţiilor spitaliceşti.
            b. Spatiile tehnico-utilitare în funcţie de specificul funcţional şi de nivelul tehnic de
echipare, au nevoi şi dotări foarte variate d.p.d.v. al instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului:
            - post trafo, grup electrogen, staţie încărcare acumulatori, ateliere şi eventual centrala
frigorifică, garaj cu spaţii de întreţinere, parcaj subteran, etc.
            c. Spaţiile de conducere - organizare şi de administraţie pot fi dotate cu instalaţii de
ventilare-climatizare, la care criteriul este nivelul de confort dorit.
            d. Spaţiile anexe pentru personal, pacienţi, etc. sunt dotate cu instalaţii de ventilare
mecanică în cazurile în care ventilarea naturală nu este suficientă sau pot fi dotate cu instalaţii de
climatizare pentru condiţii de confort.
            - vestiare, cantina, bufet şi diverse prestaţii inclusiv comerciale, punct de documentare
medicală, capela, etc.
            c. Spaţiile de funcţiuni asociate de învăţământ, de cercetare, etc, cuprind atât spaţiile
pentru care instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului pot fi strict necesare având un specific
funcţional deosebit - laboratoare cu niveluri de exigenţă chiar sporită faţă de cele spitaliceşti,
biobaza cu cerinţe speciale de asepsie („germfree") etc, cât şi spaţii ce se pot dota cu instalaţii de
ventilare-climatizare pentru asigurarea unui nivel ridicat de confort - săli de cursuri, puncte de
documentare, aula pentru întruniri, etc

            III.7. INSTALAŢII TERMICE

            Dotarea cu instalaţii termice se stabileşte în conformitate cu necesităţile funcţionale ale

unităţilor spitaliceşti.
            Formele şi modurile de utilizare a energiei termice şi deci tipurile şi parametrii
caracteristici ai agenţilor termici utilizaţi determină tipurile şi performanţele funcţionale necesare
ale instalaţiilor aferente - de utilizare (consum), de transport şi de preparare ale agenţilor termici.
            În unităţile spitaliceşti instalaţiile termice trebuie să corespundă unor niveluri superioare
de performanţă având în vedere rolul lor important în funcţii igienice, dar şi curative de bază -
pentru condiţii de microclimat adecvate, pentru spălări şi sterilizări termice, dar şi pentru
prepararea hranei, etc. Cerinţele de siguranţă în explotare se impun având în vedere accentuata
vulnerabilitatea fizică şi psihică a persoanelor bolnave. Se are în vedere, în special pentru
activităţi vitale, asigurarea funcţionării instalaţiilor fără întrerupere la nivelurile de satisfacere a
cerinţelor de consum - în principal prin capacităţi de rezervă în dotarea surselor termice. În cadrul
spaţiilor destinate activităţilor medicale şi complementare (conform III.6.2.1.) cerinţa generală de
asigurare a condiţiilor de igienă capătă un criteriu foarte strict de clasificare a încăperilor prin
pretenţiile de asepsie - lipsa de germeni, care trebuie satisfăcute. Instalaţiilor termice aferente
acestor încăperi li se impun caracteristici constructive şi funcţionale cu atât mai stricte cu cât şi
pretenţiile de asepsie sunt mai ridicate (vezi tabel 1 în anexa la cap. V.4(A).2).
            III.7.1. INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ
            Instalaţiile de încălzire au sarcina asigurării în încăperile unităţilor spitaliceşti a nivelurilor
de temperatură recomandate pentru destinaţiile funcţionale ale respectivelor spaţii.
            Modul de rezolvare a instalaţiilor se va intercondiţiona cu soluţia dotării spaţiilor
respective cu instalaţii de ventilare - tratare aer.
            III.7.1.1. Pentru spaţiile cu specific spitalicesc (conform III.6.2.1.) având condiţii cel puţin
normale de asepsie sau în spaţii cu potenţial ridicat de contaminare, încălzirea se poate realiza
atât prin instalaţii dotate cu elemente statice de încălzire funcţionând cu apă caldă de temp. max.
85° C şi cu buna accesibilitate pentru eventuale curăţiri şi decontaminări, cât şi prin instalaţii de
încălzire cu aer cald. Pe măsura creşterii pretenţiilor de asepsie ale spaţiilor se impun restricţii în
ceea ce priveşte utilizarea convecţiei forţate cu recircuiarea aerului, dar şi a tipului constructiv de
elemente încălzitoare; pentru încăperile cu pretenţii deosebite de asepsie din clasele I şi II (tabel
l/anexa cap. 4(A).2 şi pct. III.6.2.1.a.) instalaţiile de încălzire centrală pot fi dotate cu corpuri
convectoare de încălzire, dar se recomandă sisteme radiante de tavan care reduc la minim
curenţii convectivi ce pot ridica şi circula praful.
            a. Sistemele de suprafeţe statice de încălzire, pot acoperi nevoile de încălzire integral sau
funcţionează în combinaţie cu sisteme centralizate de ventilare -tratare aer:
            - Sistemele având corpuri de încălzire natural convective - radiatoare, serpentine,
registre, etc. se utilizează în spaţii cu pretenţii scăzute, dar şi normale sau chiar ridicate de
asepsie - cu restricţii ca amplasare şi ca tip constructiv (accesibile şi uşor de curăţat -
decontaminat); se va evita mascarea; se recomandă utilizarea apei calde la temp. max. 85 °C.
            Pentru spaţii fără specific medical în cadrul unităţilor spitaliceşti, funcţie de pretenţiile de
confort se pot utiliza agenţi cu temperaturi mai ridicate, apa caldă, apa supraîncălzită sau abur.
            - Sistemele având suprafeţe radiante de tavan se utilizează în spaţii cu pretenţii ridicate
de asepsie şi de confort; suprafeţele radiante realizate modular cu serpentine în tavan,
funcţionează cu apă caldă de temp. max. 60°C sau mai redusă funcţie de temp. max. admisibile
a tavanului din considerente de confort (la capetele oamenilor) dar şi a materialelor utilizate
(conducte şi elemente ale tavanului); se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi
agrementate tehnic.
            - Sistemele având suprafeţe radiante de pardoseală se pot utiliza în compartimentul de
hidroterapie etc, unde existenţa unor pardoseli calde, dar de temperatura max. 28¸30°C poate
crea condiţii superioare de confort; de obicei este nevoie să fie completate pe contur cu alte
sisteme de încălzire; se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic.
            b. Sistemele de încălzire cu aer cald reprezintă în fapt instalaţiile de ventilare -tratare aer
ce dotează respectivele spaţii (pct. III.6.).
            - Sisteme centralizate integral cu aer tratat central şi eventual zonal (reîncălziri sau
amestecuri) cu recirculare generală de aer sau fără.
            - Sisteme locale cu echipamente de cameră funcţionând cu recirculare de aer la nivelul
încăperilor (ventiloconvectoare sau aparate inducţie) dar şi aeroterme pentru spaţii mari şi fără
pretenţii deosebite de confort.
            - Sisteme mixte  - centralizat, pentru aer proaspăt tratat şi local pentru încălzire/răcire.
            Instalaţiile de încălzire, în special în camerele de spitalizare bolnavi se prevăd cu
posibilităţi de reglare a temperaturilor interioare pentru a face faţă în aceleaşi încăperi unor
cerinţe diferite de încălzire în cadrul unor limite rezonabile (20°¸25°C pentru cazuri curente).
            Distribuţia agentului termic - apa caldă pentru încălzire, se realizează prin instalaţii
adaptate tipurilor de elemente de încălzire folosite pe grupuri de încăperi servite, compatibile
d.p.d.v. al regimurilor de exploatare.
            Instalaţiile de distribuţie a apei calde cuprinde racordurile de la sursa termică la puncte
termice de preparare - distribuire şi de la acestea pe grupuri de distribuţie la echipamentele locale
de încălzire posibil dotate cu armături de închidere, de reglare, de dezaerisire şi de golire.
            Punctele termice de preparare - distribuire secundară sunt dotate pe grupurile distincte de
distribuţie cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi eventual cu armături de reglare,
cu pompe de circulaţie (posibile diafragme) cu armături de reţinere şi cu aparatura de măsură şi
de control. Echiparea indicată trebuie să asigure,