Ion

„Ion” de Liviu Rebreanu este un roman obiectiv, realist, interbelic. A apărut în anul 1920 și
reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu și cel mai reprezentativ pentru creația sa epică. Este
considerat de critică: vârful de obiectivitate pentru genul epic din literatura română. Opera prezintă
satul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, prin focalizarea pe două planuri: cel al oamenilor
simpli și cel al intelectualității de la sat. În centru se află destinul personajului eponim Ion, iar viața
celorlalte familii se întrepătrunde cu acest fir principal.
Tema o reprezintă problematica posesiunii asupra pământului. Astfel, demnitatea omului este dată
în societatea satului ardelenesc de cât de mult pământ are. De aici se țese întregul roman, de la
tragismul pe care însuși Ion îl vede în a nu avea pământ, deși el este capabil, competent, muncitor,
isteț, printre fruntașii satului, dar degeaba dacă îi lipsește posesiunea asupra pământului care să
confere veridicitate trăsăturilor pe care le-a văzut la sine. Până atunci, condiția sa este josnică și asta
nu o poate accepta. Tema iubirii dublează tema problematicii pământului. După potolirea setei de
avere firea pătimașă și lacomă a lui Ion râvnește pentru ceea ce a lăsat deoparte mai înainte ca să
capete pământul, și anume: iubirea față de Florica cea frumoasă.
Conflictul principal este între Ion și Vasile Baciu, tatăl Anei, care refuză să i-o dea de soție din
pricina sărăciei lui, uitând însă că la fel și-a dobândit și el averea – însurându-se cu o fată bogată. Un
alt conflict este cel dintre Ion și George Bulbuc, un alt pretendent la mâna Anei, dar care o place
sincer, nu care o vede ca o cale de îmbogățire, fiind deja el însuși dintr-o familie bogată. Patima lui
Ion pentru avere duce la conflictul dintre el și Simion Lungu pentru o brazdă de pământ pe care Ion
și-o ia din terenul celuilalt. Pentru fapta aceasta personajul principal petrece o vreme în temniță. Un
conflict secundar este cel dintre familia Herdelea și preotul Belciug, întrucât aceștia au casa
construită pe lotul bisericii. Putem vorbi și despre conflictul interior al lui Ion între a o alege pe Ana
cea urâtă, dar care îi va aduce bogăția sau o alege pe Florica, frumoasă, pe care o iubește, dar care
este săracă.
Incipitul descrie traseul sinuos al drumului ce intră în satul Pripas, locul de acțiune al majorității
evenimentelor romanului. Această descriere reluată și în final separă lumea ficțiunii operei de lumea
realității citorului, constituind rama în care se prinde pânza romanului. Încă de la început tragismul
destinelor personajelor este anticipat de crucea cu un Hristos răsturnat.
Viața romanului începe cu scena horei, scena având caracter monografic. Sunt descrise jocul,
portul tinerilor, cântecele. Aici observăm și stratificarea socială, săracii neîndrăznind să se amestece
cu bogații. Este prezentă aici și intelectualitatea prin familia Herdelea și preotul Belciug. Aceștia
consideră nepotrivit amestecul lor în rândul celor care joacă. Ziua de început este bogată
evenimențial. Ion este surprins împreună cu Ana de un prieten al lui George și pârât aceluia. Vasile
Baciu îl batjocorește în public pe Ion care își varsă focul adunat, în bătaia cu George din seara
aceleiași zile.
În lupta interioară dintre glasul pământului și glasul iubirii câștigă setea de avere și Ion alege astfel
pe Ana, nu pe Florica. El cugetă o vreme la cum ar putea să devină proprietarul averii lui Vasile Baciu
și ideea îi vine dintr-o discuție cu tânărul Titu Herdelea: să îl silească pe tatăl Anei de a-l accepta ca
ginere. Ion o seduce pe Ana și pe calea aceasta după multe bătăi îndurate de tânăra naivă din pricina
sarcinii nelegitime, tatăl ei acceptă să i-o dea de soție lui Ion. Viața Anei este cruntă după căsătorie și
fiind copleșită de amarul ei alege calea suicidului. Pe Ion aceasta nu-l afectează, precum nici moartea
la scurt timp a copilului său. În pieptul său învie glasul iubirii și dacă soarta i-a adus averea când a
dorit-o, el crede că i se cuvine și potolirea setei iubirii.
George s-a însurat cu Florica, fata pe care o iubea Ion. Acesta din urmă devine prieten cu George
după moartea Anei cu scopul de a trece tot mai des prin casa aceluia. Savista îi demască lui George
intențiile noului său prieten și, într-o seară, când Ion vine pe ascuns la Florica, George îl surpinde și îl
omoară cu sapa.
Un plan narativ secundar este cel al vieții familiei Herdelea. Aici, problema principală o reprezintă
măritișul fetelor (Laura și Ghighi) și maturizarea tânărul visător cu valențe de poet – Titu Herdelea.
 Finalul cuprinde iarăși descrierea drumului, încheind romanul într-un mod simetric cu începutul. Pe
același drum pe care cititorul intră în lumea ficțiunii romanului, acum se întoarce în realitate.
Ion este personajul principal și eponim al romanului. El este un țăran tânăr, sărac, dar înzestrat cu
istețime, tărie de caracter și o ambiție enormă. Fie că vorbim despre setea sa de avere sau de iubirea
sa pătimașă, amândouă sunt rodul instinctului de posesiune care constituie tara fundamentală
pentru acest personaj. Ion nu se autoanalizează moral, nu vede consecințele faptelor sale pentru
ceilalți, ci urmărește strict interesul său. Este un mare egoist așadar.
Unul dintre cele mai reprezentative momente pentru manifestarea instinctului de posesiune al
personajului este scena sărutării pământului. Putem înțelege de aici enorma diferență dintre Ion și
ceilalți țărani muncitori din sat. Cu toții își iubeau țarina lor, dar câți s-ar fi plecat până la pământ și să
o sărute? Acest gest al lui Ion arată amplitudinea patimii sale; patimă pentru pământ cât un munte
putem spune că are Ion. Este o forță nevăzută care planează asupra personajului și care determină
toate faptele, gândurile sale. El pare a se îndrepta fără oscilație spre un sfârșit tragic, pare purtat spre
fapte tot mai prejudicioase tuturor, inclusiv sieși. Această forță o constituie orgoliul, mândria,
lăcomia, răzbunarea, elemente care îl ghidează pur și simplu în tot ce face. Ion este orbit de acestea,
de aceea recunoaștem ca inevitabil destinul tragic al personajului.
Romanul Ion este o frescă socială a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Opera are
caracter monografic prin descrierea obiceiurilor, portului, a vieții sătești. Romanul este realist
obiectiv prin narațiunea la persoana a treia, focalizare zero, detașarea naratorului de cele relatate și
prin veridicitatea lumii create. Opera este construită pe fundamentul problematicii posesiunii asupra
pământului ca formă de recunoaștere a demnității sociale și se împlinește cu eterna problemă a
iubirii.