43. Hipoplazia de sistem a dinţilor permanenţi la copii.

Este un viciu de dezvoltare ce se manifestă prin dereglarea structurii şi

mineralizării ţesuturilor dentare, ca rezultat al acţiunii unor factori nocivi asupra
foliculului dentar în per de dezv şi mineralizare. Aceşti factori duc la
deregl embriogenezei dintelui şi se manifestă prin dereglări nespecifice ale
procesului de formare şi mineralizare a ţesuturilor dentare. Viciul se formează în
urma dereglării funcţiei ameloblaştilor, iar în cazuri grave şi a odontoblaştilor. Sunt
afectaţi dinţii care s-au format şi s-au mineralizat în aceeaşi perioadă de timp, când
au acţionat factorii nocivi.

De hipoplazie pot fi afectaţi atât dinţii temporari, cât şi cei permanenţi. Dinţii
temporari sunt afectaţi ca urmare a dereglării proceselor metabolice la gravidă (boli
generale, toxicozele gravidităţii, alimentaţie insuficientă sau iraţională, intoxicaţii,
medicamente etc.), care duc la hipoxie. Apare la copiii care au suportat mai ales în
primele luni de viaţă maladii ale sistemului nervos central, icter hemolitic, rahitism,
nefropatie, la cei cu dereglări ale tractului gastrointestinal, boli infecţioase.

Afectarea dinţilor permanenţi poate fi consecinţa dereglării stării fiziologice a

organismului copilului în cazul maladiilor generale (tractului gastrointestinal:
gastroduodenite, colite, hepatite etc., afecţiunilor sistemului respirator: bronşite,
pneumonii, infecţii respiratorii virotice acute etc.; bolilor infecţioase: dizenterie ş.a.).
Dacă patologia a avut loc în jumătatea a doua a primului an de viaţă, atunci este
afectată de obicei marginea incizală a incisivilor permanenţi şi cuspizii molarilor de
6 ani în caz că acţiunea factorilor nocivi a survenit la 2-3 ani de viaţă, modificările vor
fi depistate în regiunea centrală a coroanei sau pregingivală pe aceeaşi dinţi.

Formele de manifestare a hipoplaziei de sistem şi localizarea ei se află în funcţie

de intensitatea şi de durata acţiunii factorului nociv.

Există următoarele forme clinice ale hipoplaziei de sistem:

1) de maculă - pe suprafaţa coroanelor dentare sunt macule albe, cretoase, cu

hotare clare, cu o suprafaţă netedă, lucitoare, se localizează simetric la acelaşi nivel;

2) ondulată (pială) - adâncituri, ovale sau rotunde de diferite dimensiuni şi

profunzime, pe unele sectoare se prevede dentină de culoare galbenă;

3) de brazdă - adâncituri în smalţ de diferită profunzime şi lăţime, orientate mai

frecvent paralel marginii incizale a dinţilor;

4) distructivă - aplazia sau lipsa smalţului într-un sector al dintelui.

Toate formele hipoplaziei de sistem sunt mai pronunţate pe suprafeţele vestibulare,

comparativ cu cele palatinale.

 Hipoplazia de sistem poate: a) să se combine cu un proces de demineralizare

(macule sau cavităţi cariate pe sectoare neafectate de hipoplazie); 2) să se complice cu
caria (când într-un sector hipoplazie apare caria dentară); 3) să se combine şi să se
complice cu caria; cu modificarea culorii dintelui.
44. Tratamentul hipoplaziei de sistem a dinţilor temporari.
Tratamentul. Igiena cavităţii bucale. în cazuri uşoare tratamentul nu se indică.

Aportul endogen de vitamine, minerale și medicamente care cresc absorbția lor de către
organism.

La forma maculoasă: 1) terapia de remineralizare; 2) aplicarea soluţiilor, gelurilor

cu fluor de 3-4 ori pe an, câte 10-15 cure. După terapia de remineralizare defectele
pot fi obturate cu cimenturi ionomerice, materiale compomere sau compozite. Dinţii
masticatori se acoperă cu coroniţe prefabricate în caz de leziuni extinse.

45. Tratamentul hipoplaziei de sistem a dinţilor permanenţi la copii.

Tratamentul. Igiena cavităţii bucale. în cazuri uşoare tratamentul nu se indică.

La forma maculoasă: 1) terapia de remineralizare; 2) aplicarea soluţiilor, gelurilor

cu fluor de 3-4 ori pe an, câte 10-15 cure. După terapia de remineralizare defectele
pot fi obturate cu cimenturi ionomerice, materiale compomere sau compozite. Dinţii
masticatori se acoperă cu coroniţe prefabricate în caz de leziuni extinse.
+albire

46. Prevenția hipoplaziei de sistem a dinţilor temporari şi permanenţi la copii.

Profilaxia. Ocrotirea sănătăţii mamei şi a copilului (modul de viaţă şi de muncă
sănătos; alimentaţia raţională; evitarea intoxicaţiilor; diagnosticarea precoce şi
tratamentul maladiilor generale etc.); profilaxia bolilor generale la copii de vârstă
precoce; alimentarea naturală etc.

47. Dinţii de "tetraciclină" la copii. Tabloul clinic, diagnosticul.

Administrarea preparatelor de tetraciclină gravidelor şi copiilor de vârstă fragedă
poate provoca modificarea culorii dinţilor temporari şi permanenţi, iar la administrarea
unor doze mari - hipoplazie. Administrarea preparatelor tetraciclinei gravidelor duce
la modificarea culorii dinţilor temporari în regiunea incizală, deoarece ele trec bariera
placentară. Indicarea preparatelor de tetraciclină în primele luni de viaţă duce la
modificarea culorii regiunii pregingivale a incisivilor şi suprafeţelor masticatorii ale
molarilor temporari; la vârsta de 6 luni - coloraţia molarilor temporari şi molarilor
de 6 ani; la 2-3 ani - coloraţia regiunii coletului dinţilor frontali permanenţi, iar de la 4
ani - coloraţia premolarilor şi molarilor doi permanenţi

Tetraciclină se sedimentează în oasele şi dentină dinţilor în curs de dezvoltare,

influenţând negativ procesele de mineralizare. Intensitatea coloraţiei variază de la
galben deschis până la galben întunecat. Sub acţiunea luminii culoarea iniţială pe
suprafaţa vestibulară a dinţilor frontali se modifică în cenuşie, cenuşie-brună. După
schimbarea culorii dinţii de tetraciclină pierd proprietatea de fluorescentă.
Modificări ale culorii dinţilor temporari (de la galben până la negru) pot fi la
copiii care au suferit boala hemolitică a nou-născutului.

Tratamentul. Dinţii de tetraciclină greu se supun tratamentului prin înălbire. Se

recomandă înălbirea dinţilor din partea canalului radicular (după depulpare) cu apă
oxigenată, hidroperită sau perhidrol.

Profilaxia. Excluderea administrării preparatelor de tetraciclină gravidelor,

copiilor prin indicarea altor preparate antibiotice

48. Fluoroza dentară la copii. Tabloul clinic, diagnosticul.

Fluoroza este o afecţiune endemică, ca urmare a intoxicaţiei cu fluor (F), ce survine
mai frecvent drept consecinţă a consumului apei cu conţinut sporit de F.

OMS (1965) recomandă clasificarea fluorozei după/. Miiller:

1. forma chestionabilă - pe suprafaţa smalţului sunt haşuri sau macule cretoase

slab pronunţate;

2. forma foarte slabă - macule albe, cretoase, care sunt situate pe 25% din
suprafaţa smalţului;

3. forma slabă - macule albe, intransparente, sunt de dimensiuni mari, pot să

ocupe până la 50% din suprafaţa smalţului;

4. forma moderată - afectarea tuturor suprafeţelor dintelui, macule brune,

abraziune dentară, care desfigurează suprafaţa smalţului;

5. forma gravă - toate suprafeţele dintelui sunt afectate, cu sectoare mari de

pigmentaţie brună, distracţia smalţului.

Clasificarea fluorozei lui В. К. Патрикеев (1956):

1) forma haşurată - haşuri cretoase mici, slab pronunţate, situate în straturile

superficiale ale smalţului, uneori pot fi depistate numai la uscarea suprafeţei dintelui,
mai frecvent sunt localizate pe suprafeţele vestibulare ale incisivilor superiori.

2) forma maculoasă - macule cretoase bine pronunţate, localizate pe toate

suprafeţele dintelui, pot să se contopească, n-au hotare bine pronunţate, suprafaţa lor este netedă
şi strălucitoare. Uneori maculele pot avea nuanţe brune-deschise; mai
frecvent sunt afectaţi incisivii, caninii, mai rar premolarii şi molarii.

3) forma granular-cretoasă - pot fi afectaţi toţi dinţii..

Toate suprafeţele dentare sunt depigmentate, cretoase, însă luciul poate să se menţină,
în unele cazuri se observă sectoare pigmentate brune-deschise sau brune-închise,
adesea cu defecte mici, punctiforme, granulare (cu diametrul până la 1,5 mm şi cu
profunzimea până la 0,3 mm);

4) forma erozivă - prezintă defecte de diferite forme şi dimensiuni, pigmentarea

smalţului (brun, brun-închis, negru). Abraziunea smalţului până la dentină;

5) forma distructivă - apare în localităţile unde concentraţia fluorului în apa

potabilă depăşeşte 5 mg/l. Modificarea formei, culorii, dimensiunilor dinţilor din
cauza distracţiei smalţului, pigmentarea ţesuturilor dentare în culori închise, abraziune
pronunţată, smalţul poate să lipsească complet sau parţial, pot fi fracturi ale coroanelor
dentare.

In cazul unei concentraţii de 1 mg/l F în apa potabilă la copii pot fi depistate

formele chestionabilă şi uşoară ale fluorozei dentare, care sunt prezentate prin ma-
cule cretoase pe unele suprafeţe dentare. Aceste modificări sunt aproape invizibile
şi pot fi depistate numai la examinarea stomatologică. în caz de concentraţii până la
1,5 mg/l F la copii pot fi depistate şi macule de culoare galben-deschisă, care uneori
conferă un aspect "tigrat" smalţului.

Numai în cazul consumului apei cu concentraţie de circa 1,5-2,5 mg/l F pot fi

depistate macule de culoare galben-închisă sau brune. Ele se pot localiza pe orice
suprafaţă a dintelui, dar mai frecvent pe suprafaţa labială a incisivilor superiori. în
afară de macule, în unele cazuri pot apărea defecte punctiforme ale smalţului

La copiii care au consumat apă cu 2,5-3,5 mg/l F pot fi depistate toate formele
fluorozei dentare. în afară de macule pigmentate, pe toate suprafeţele dentare se
depistează defecte localizate haotic pe suprafaţa smalţului, având o formă neregulară,
care uneori se contopesc şi deformează coroana dentară. Diferite grupe de dinţi la
acelaşi copil pot avea variate forme şi grade de afectare, însă, de regulă, se păstrează
simetricitatea afectării atât a dinţilor, cât şi a formei şi localizării maculelor.

Maculele smalţului se caracterizează prin polimorfism. în raport de forma şi

gradul afectării se modifică şi caracterul maculelor: de la macule mici, albicioase
aproape invizibile până la macule întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele dinţilor,
care pot duce la distrucţii evidente ale ţesuturilor dure şi formei coroanei dentare.

La copiii din localităţi endemice de fluoroza dinţii se deosebesc printr-un ten

albicios al smalţul dentar, fapt ce se explică prin particularităţile refracţiei luminii.
Dinţii au culoarea laptelui sau pot avea o nuanţă gălbuie, care în general nu influenţează
asupra esteticii dentare. Asemenea particularităţi sunt caracteristice pentru toţi dinţii,
inclusiv cei neafectaţi prin fluoroza.

Formele ușoare de fluoroză dentară se identifică adesea abia în cabinetul medicului stomatolog,
întrucât nu duc la afectarea vizibilă a smalțului dentar. Pe măsură ce fluoroza progresează, apar
puncte sau pete opace, de culoare albă, care se extind la suprafața smalțului, căpătând apoi o
nuanță gălbuie, ulterior maronie și, în cele din urmă, cenușie. În forma cea mai gravă a fluorozei
dentare, apar adâncituri la suprafața dintelui.
La examinarea în spectral luminii obişnuite şi polarizate şi celei microradiografice
s-a constatat că stratul superficial al smalţului este hipermineralizat, iar în cel
intern există fâşii de hipomineralizare. Stratul intern este separat de la dentină
printr-o porţiune îngustă hipermineralizată.

49. Tratamentul fluorozei dentare la copii.

Metode de tratament a fluorozei dentare:

a)atraumatice(neinvazive)sau miniinvazive:

albirea dintilor-gr.II-IV de fluoroza

microabraziunea smaltului-gr.II-IV de fluoroza

albire+restaurare cu compozite-gr.III-V de fluoroza

b)traumatice(invazive):

fatete adezive-gr.III-V de fluoroza

coroane de invelis-gr.IV-V de fluoroza

Copiilor si adolescentilor (in special in perioada de formare a radacinilor)cu fluoroza dentara st

indicate metodele atraumatice sau miniinvazive.

50. Metodele de prevenție a fluorozei dentare la copii.

Profilaxia:

a)interzicerea folosirii apei cu continut sporit de F

b)inlocuirea apei cu continut sporit de F cu apa mineral,imbuteliata,lapte

c)limitarea consumului alimentelor cu continut sporit de F:peste,carne grasa,lapte artificial

d)administrarea preparatelor de Ca(calciu gluconat,glicerofosfat de calciu)

e)respectarea igienei cavitatii bucale

51. Amelogeneza imperfectă. Tabloul clinic, diagnosticul.

Patologie a smalţului de origine ereditară, ca rezultat al dereglărilor patologice ale
ectodermei cu variabilitate de manifestări clinice în raport cu gradul de transmitere
genetică şi de modificările histologice.

Factorii genetici sau diferiţi factori de mediu general sau local pot perturba procesul
normal de amelogeneza ducând la apariţia amelogenezelor imperfecte, varietatea cea
mai mare de forme clinice fiind generată de mutaţiile genetic
Clasif amelogen. Imperfect dupa forma de manifestare (dupa Колесов )

Forma 1. Dereglări cantitative şi calitative neînsemnate. De obicei dinţii erup în

termene medii, uneori pot fi mai mici în volum, ceea ce duce la apariţia tremelor.
Suprafaţa smalţului este netedă, lucioasă, însă este de culoare galbenă sau cafenie.

Forma 2. Modificări cantitative şi calitative însemnate. Dinţii erup în termene

medii, însă au formă conică sau cilindrică. Suprafaţa smalţului este rugoasă deoarece
smalţul este păstrat parţial (mai frecvent în regiunea coletului). Culoarea poate varia
de la galben la cafeniu închis. La baza acestei forme stau modificări structurale şi
de mineralizare insuficientă a smalţului. Dentină nu are dereglări patologice.

Forma 3. Dinţii pot fi de dimensiuni, formă şi culoare normale sau smalţul poate
fi mai subţire şi este schimbat în culoare. în ambele cazuri pe toate suprafeţele coroanelor
dentare se depistează brazde, care mai frecvent au o orientare verticală (de la suprafaţa
incizală spre colet). Sunt afectate nu numai grupe de dinţi, care au aceleaşi termene
de formare, dar toţi dinţii (atât temporari, cât şi permanenţi). Brazdele se depistează
pe toată suprafaţa coroanelor dentare.

Forma 4. Coroanele dentare au dimensiuni şi formă normale, însă smalţul are

suprafaţa cretoasă, fără de luciu. Unii autori presupun că aceasta se explică prin
lipsa cuticulei şi a peliculei. Smalţul este fragil, puţin rezistent la acţiune mecanică.
Dentină rămasă fără de smalţ este galbenă, însă treptat devine cafenie (se
pigmentează), se determină frecvent hipersensibilitatea ţesuturilor la agenţi termici.
Pot fi şi alte variante de manifestări. De obicei, după eruperea dinţilor procesul
progresează, ducând la schimbarea culorii coroanelor dentare, la fragilitatea şi
abraziunea smalţului, ca rezultat se micşorează dimensiunile, se schimbă culoarea
tuturor dinţilor temporari şi permanenţi.

La toate formele de amelogeneza imperfectă numărul, forma rădăcinilor, camerei

pulpare şi canalelor radiculare nu se modifică. Mai frecvent se depistează formele I
şi IV de amelogeneza imperfectă şi sunt prezente în egală măsură la copii de ambele
sexe.

Boala se manifestă atât la dentiția de lapte, cât și la dentiția permanentă.

Principalele simptome ale anomaliei genetice se caracterizează prin:

 colorație cenușie, maronie sau galbenă a dinților;

 smalț dentar extrem de subțire;
 predispoziția la carii a caror evoluție este foarte rapid;
 predispoziția la traumatisme sau fracturi dentare.
 dinții sunt mai mici și se tocesc ușor

Amelogeneza imperfectă se împarte în patru tipuri, fiecare cu propriul tablou

simptomatologic:
Hipoplazic (dezvoltare incompletă a smalțului) – coroane dentare de mici
dimensiuni, spații între dinți, culoare gălbuie-brună.

Hipomaturat (dezvoltare completă, dar insuficient maturizată) – cromatică

crem-opacă a smalțului, suprafață rugoasă; sensibilitate termică.

Hipocalcifiat (deficiență de calciu în smalț) – culoare gălbuie-maronie

accentuată, sensibilitate a dinților la cald, rece, dar și suprafață aspră a
dinților.

Hipomaturat-hipolazic cu taurodontism (anomalii în dezvoltarea smalțului)

–  pete galbene maronii, dinți fără contacte interproximale

52. Tratamentul amelogenezei imperfecte la copii.

Tratamentele dentare profilactice și restauratorii sunt foarte importante, precum și rezolvarea
problemelor estetice, coroanele dinților devenind galbene sau maronii de la expunerea dentinei
datorită pierderii smalțului. Principalele obiective ale tratamentului sunt ameliorarea durerii,
păstrarea danturii rămase și tratarea și conservarea înălțimii verticale ocluzale a pacientului.

Mai mulți factori trebuie luați în considerare pentru a decide cu privire la variantele de
tratament, cum ar fi clasificarea și gravitatea bolii, istoricul social al pacientului, constatările
clinice etc. Deși există mai multe tipuri de amelogeneză imperfectă, abordarea generală a
acestei afecțiuni este similară.

În cazul incipient al bolii, fluorizarea zonelor afectate pentru diminuarea sensibilității

pacientului și fațetele dentare pentru protecția smalțului împotriva abraziunii pot reprezenta un
tratament provizoriu.

În situațiile mai avansate ale bolii, coroanele protetice dentare sunt necesare pentru a

compensa smalțul abrazat, uneori cu devitalizarea preprotetică a dinților (extirpări și obturații de
canal pe dinții cei mai afectați). Aceste coroane nu doar protejează dinții și tratează
sensibilitatea pacientului ci mențin și dimensiunea verticală ocluzală care, fiind predispusă la
micșorare, îi poate conferi pacientului un aspect îmbătrânit.

53. Dentinogeneza imperfectă. Tabloul clinic, diagnosticul.

Este o tulburare ereditară în dezvoltarea dentinei. Clinic această patologie nu se
manifestă către momentul eruperii dinţilor: dinţii au culoare, dimensiuni şi formă
normale. Caria afectează rar astfel de dinţi, sau dacă se formează, atunci numai la
dinţii permanenţi la maturi. însă copiii pot acuza dureri de la rece sau fierbinte. Mai
frecvent ei se adresează cu patologie a ţesuturilor parodontale: gingivite catarale (mai
frecvent în regiunea dinţilor frontali), care sunt însoţite de mobilitate, însă fără de
pungi parodontale. Treptat numărul de dinţi mobili se majorează.

Radiologie, pot fi evidenţiate următoarele simptome. în timpul formării

rădăcinilor zona de creştere este comparativ mică. Marginea coronară în preajma
zonei de creştere este o linie dreaptă (în mod normal - o curbă cu margini ascuţite).
După terminarea formării rădăcinii la unii dinţi practic lipseşte cavitatea pulpară
sau este foarte mică. La toţi dinţii rădăcinile sunt scurte (rudimentare), cu apexurile
ascuţite (mai ales la incisivii inferiori). Frecvent la molari este numai o singură
rădăcină lată şi scurtă, cu vârful ascuţit. Canalele radiculare nu se disting, uneori
ele pot fi observate numai în regiunea apicală şi fiind foarte înguste. în cavitatea
pulpară pot fi denticli de diferite dimensiuni.

în regiunea apexului poate fi stabilită osteoporoza ţesutului osos. Vârfurile

septurilor interradiculare sunt situate mai jos de joncţiunea smalţ-cement. Mobilitatea
dinţilor este legată de micşorarea înălţimii septurilor interalveolare şi de procesul
inflamator apical. Focarele de osteoporoză apar în urma necrozei pulpare, ca rezultat
al întreruperii integrităţii ţesutului neuro-vascular în regiunea orificiului apical.
Aceasta are loc datorită suprasolicitării funcţionale a dinţilor cu coroane de dimensiuni
normale însă cu rădăcini scurte.

54. Sindromul Steinton Cap-de-Pont. Tabloul clinic, diagnosticul.

Această dominantă este transmisă ereditar numai la o
jumătate din copii. Pot fi afectaţi dinţii temporari şi permanenţi.

Tabloul clinic. Dinţii au dimensiuni şi formă normală, erup în termene obişnuite,

însă au culoarea coroanelor schimbată.

Ţesuturile dure, după erupere, încep repede să se distrugă progresiv. Suprafaţa

de abraziune este lucioasă, plată şi netedă. Dentină pare să fie transparentă. Dinţii
reacţionează slab la excitanţi mecanici, chimici şi termici. Caria se depistează rar.
Pot fi modificări în lungimea şi forma rădăcinilor: rădăcini scurte, subţiri sau groase.
Cavitatea pulpară şi canalele radiculare sunt obliterate.

55. Tratamentul sindromului Steinton Cap-de-Pont la copii

Se efectuiaza exo si endoterapie remineralizanta cu preparate fosfo-
calcice,vitamin,microelemente. Suprafata dintilor se acopera cu solutii ce contin calciu si
fluor.Restaurarea dintilor cu materiale composite fotopolimerizabile este o masura temporara
deoarece din cauza mineralizarii insuficiente nu se produce o legatura buna dintre dentina si
materialul de obturatie.La copii tratamentul de electie este restabilirea cu CIS ce asigura o
adeziune buna. +coroane de acoperire