MINISTERUL EDUCAȚIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

COLEGIUL “IULIA HAȘDEU”DIN CAHUL

Referat:Aptitudinile-latura instrumental-operațională a
personalității.

A elaborat:Para Valentina
A verificat:Condorachi Galina

Cahul 2021
 1.Caracterizarea aptitudinilor.
Personalitatea elevului reprezintă ansamblul însuşirilor psihofizice, cognitive, afective,
motivaţionale care, treptat, devin dominante, determină comportamentul, îl caracterizează pe
elev şi îl diferenţiază de ceilalţi.
Pentru a orienta studiul personalităţii elevilor, cunoaşterea şi aprecierea corectă a acestora din
perspectiva procesului instructiv-educativ, prezentăm structura personalităţii :
–cele mai importante trăsături şi calităţi formale organizate pe latura dinamico-
energetică(temperamentul),
-latura relaţional-valorică, de conţinut socio-moral şi axiologic (caracterul)
- latura instrumental–operaţională, performanţială (aptitudinile ).
 
Aptitudinile sunt de regulă definite ca “însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor,
explică diferenţele constatate între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi anumite
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi” (Cosmovici), “însuşirea generală care determină
efectuarea cu succes a unei anumite activităţi” (Leontiev),“complex de însuşiri ale persoanei
care permit diferenţierea indivizilor când, la o educaţie egală, aceştia se prezintă în mod diferit
din punctul de vedere al performanţelor” (Turcu).
Din toate aceste definiţii rezultă că în structura de personalitate, însuşirile aptitudinale
Ø  determină uşurinţa învăţării,
Ø   dar şi uşurinţa şi calitatea execuţiei sarcinii,
Ø  permit realizarea de diferenţieri între indivizi pe un continuu.
Ø  presupun dotare ereditară şi dezvoltare prin asimilare de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi
specifice.
Aptitudinile se leagă de potenţialitate, de posibilitatea ca, dacă ar avea condiţii, un individ să
ajungă la dobândirea unei capacităţi ridicate într-un anume domeniu.
În procesul de învăţământ se evaluează în mod direct abilităţile şi capacităţile elevului şi nu
aptitudinile sale. Întrucât “capacitatea” desemnează un “complex de însuşiri ale personalităţii
care facilitează desfăşurarea eficientă şi cu randament sporit a activităţii” este evident că între cei
doi termeni nu există o suprapunere semantică, motiv pentru care este necesar să fie cunoscute
deosebirile dintre aptitudini şi capacităţi:

Aptitudine Capacitate

O potenţialitate care în viitor şi în condiţii O posibilitate prezentă, manifestă.

adecvate poate fi pusă în valoare

Mai mult o dispoziţie naturală. Fiind o structură ce reuneşte informaţii,

deprinderi, cunoştinţe şi experienţă dobândite şi
Dotaţia ereditară (genomul individual) este cu formate pe baza aptitudinilor, se poate forma,
atât mai bogată cu cât aptitudinea se situează pe bază de efort voluntar susţinut chiar şi în
pe o treaptă mai înaltă a dezvoltării ei. (de ciuda absenţei unor aptitudini evidente.
exemplu elevii supradotaţi au o mai mare
 înzestrare naturală)

Permit predicţii cu un anumit grad de Referindu-se la performanţele actuale, nu

certitudine asupra evoluţiei ulterioare a permit anticiparea evoluţiei ulterioare a
elevului. elevului.

Au drept indicatori fundamentali uşurinţa şi Au drept indicator rezultatele obţinute în

calitatea înaltă în efectuarea unei activităţi. realizarea unei activităţi.

2.Felurile aptitudinilor

După criteriul de participare a proceselor psihice în aptitudini se delimitează:aptitudini

senzoriale,aptitudini psiho-motorii,aptitudini intelectuale.După gradul de specializare există
aptitudini generale și aptitudini speciale.Aptitudini generale reprezintă un sistem de însușiri
intelectuale ale personalității care pune în evidență ușurința în însușirea cunoștințelor și o
productivitate relativă în activitatea științifică.

Aptitudini speciale includ sistemul de însușiri ale personalității care mojlocesc eficiența
activității într-un domeniu special.

Aptitudinile științifice constituie categoria superioară a aptitudinilor intelectuale.Ele implică nu

numai gândirea convergentă,ci și găndirea divergentă.

Toate felurile de aptitudini descrise se dezvoltă în corcondanță cu cerințele mediului în procesul

activității sistematice.

3.Inteligența ca aptitudinine generală.

Inteligența este aptitudinea generală cea mai mult studiată. Este dimensiunea personalității ce
favorizează adaptarea conduitei intelectuale, practice sau sociale la situați noi (volumul de
informații, rapiditatea cu care răspunde la unele întrebări sau cu care rezolvă anumite sarcini,
soluții pe care le propune în anumite situații, modul în care își adaptează conduita în funcție de
cerințele unor împrejurări).

În limbajul comun, inteligența e sinonima cu gândirea. Se spune despre un om că este

inteligent dacă se descurcă în orice situațtie, dacă îi vin repede ideile, dacă e sclipitor în orice
domeniu, dacă rezolvă cu maximă rapiditate situațiile problematice, etc. Nu toate aceste
sintagme definesc conceptul psihologic de inteligență.
            Au fost formulate o multitudine de teorii privitoare la inteligență, printre care:
 teoria bifactorială a inteligenței
 teoria multifactorială a inteligenței
 teoria genetică
 teoria inteligențelor multiple
 teoria inteligenței emoționale
  E. Thorndicke identifică 3 tipuri de inteligență:
 o inteligență abstractă sau conceptuală, caracterizată prin aptitudinea de a utiliza
cuvintele și alte simboluri (scheme, formule, numere)
 o inteligență socială, care se referă la capacitatea de a stabili relații umane, contacte
sociale, de a întelege comportamentul celorlalți;
 o inteligență practică, care presupune operarea eficientă cu aspectele concrete ale
realității, cu obiectele materiale.
 E. Thorndicke arată că la baza inteligenței se afla o serie de „abilități primare”:
-    Comprehensiunea verbală: capacitatea de a întelege sensul cuvintelor;
- Fluența verbală: capacitatea de a se exprima rapid, de a rezolva anagrame, de a găsi rime;
- Factorul numeric: capacitatea de a socoti, de a lucra cu numere;
- Factorul spațial: capacitatea de a sesiza relațiile între formele spatiale, de a identifica forme
prezentate in pozitii diferite;
- Factorul memorie: rapiditatea memorării, trăinicia păstrarii și fidelitatea reproducerii;
- Factorul percepție: spiritul de observație, sesizarea detaliilor, observarea asemănărilor și deosebirilor
-    Factorul raționament: capacitatea de a găsi regula generală, de a formula o idee comună, etc.

Științific, inteligența se măsoară cu ajutorul coeficientului de inteligență (QI). Acesta e

un raport între vârsta mintală (numărul de probe rezolvate dintr-un test de inteligență) și vârsta
cronologică a subiectului. După o scară folosită azi în întreaga lume, oameniii pot fi grupați în
funcție de QI astfel:
- 0-25 – idiot
- 25-50 – imbecil
- 50-70 – debil mintal
- 70-80 – intelect de limită
- 80-100 – normal
- 100-120 – superior
- 120-140 – excepțional
- Peste 140 - supradotat

Teoria inteligențelor multiple, introdusă de H. Gardner, susține că există șapte forme ale

inteligenței:
 lingvistică
 muzicală
 logica-matematică
 spațială
 kinestezică
 intrapersonală
 interpersonală
Teoria inteligenței emoționale, Peter Salovey si John Mayer, 1990, și dezvoltată de Daniel
Goleman, 2008:
În ultimii ani s-a pus un accent sporit pe inteligența emotională (EQ), ca opus al
inteligenței cognitive (IQ). Un scor ridicat la un test de inteligență măsoară doar capacitățile
cognitive, de analiză, raționare și sinteză. Nu măsoară cât de plin de succes va fi individul
respectiv, daca va avea o viață socială sănătoasă, dacă va suferi de tulburări emoționale sau dacă
va deveni un criminal în serie.
Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a depista, înțelege și utiliza emoțiile, atât
cele proprii, cât și ale altor persoane, cu scopul luării celor mai bune decizii și a obținerii unor
rezultate deosebite la punerea lor în aplicare. Un nivel ridicat al inteligenței emoționale este
întotdeauna asociat cu existența unor relații trainice cu ceilalți, pe care putem conta atunci când
ne confruntăm cu probleme care implică cooperarea acestora (dragoste, familie, grup de prieteni,
lucrul în echipă).

Inteligența Emoțională face referire la nivelul de:

 cunoaștere de sine
 auto-control
 motivare
 empatie
 deprinderi sociale
Convingerile iraționale subminează inteligența emoțională, de aceea e vital ca ele sa fie
depistate și corectate unde este cazul. Cercetătorii au convenit că există 11 convingeri iraționale
majore, și anume:
 Oamenii au nevoie de aprobare și de dragoste de la toate persoanele pe care le consideră
importante.
 Pentru a fi o persoană de valoare trebuie să fii perfect competent și adecvat în aproape tot
ceea ce faci.
 Cei care îți greșesc trebuie să fie pedepsiți pentru greșelile lor. 
 Este groaznic dacă lucurile nu sunt așa cum ți-ai dori să fie.
 Tulburarea emoțioanala provine din presiunea exterioară și nu îmi pot controla/schimba
sentimentele. 
 Ar trebui să îmi fie foarte frică de evenimentele incerte sau potențial periculoase. 
 Este mai ușor să eviți dificultățile vieții decât să le faci față. 
 Noi avem nevoie să fim dependenți de cineva mai puternic decât noi înșine. 
 Evenimente din trecutul nostru ne influențează prezentul, iar noi nu mai putem schimba
nimic în legatură cu aceste evenimente. 
 Oamenii și lucrurile ar trebui să fie mai buni(e) decât sunt, iar așa cum sunt sunt
groaznice. 
 Trebuie să existe o soluție perfectă la problemele mele.
Toate aceste convingeri duc la crearea unor standard imposibil de atins, care ulterior duc la
apariția frustrărilor și care, la rândul lor, sunt terenul propice pentru dezvoltarea nevrozelor și
depresiilor.