Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu a apărut în 1920. Este un roman

realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române
interbelice.

     Ca specie literară este un roman, desfășurate pe mai multe planuri,

cu un conflict complex, având personaje numeroase și realizareaunei
imagini ample asupra vieții.

     Romanul „Ion” se încadrează în curentul literar realism. Viziunea

realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea
persepctivii narative, construirea personajului în relații cu mediul în care
acesta trăiesc, alegerea unor personaje tipice printr-o categorie socială,
tehnica detaliului, verosimilitatea, stilul sobru, impersonal. 
     Opera are un caracter monografic, tradițional, deoarece sunt înfățișate
aspecte ale lumii rurale: obiceiuri și tradiții- nașterea, nunta,
înmormântarea, hora, jocul popular-, relații socio-economice, relații de
familie, instituțiile- biserica, școala-, autoritățiile. 

     În opera se dezvoltă o temă realistă și socială, adică este prezentată

socielitatea țărănească, rurală de la începutul secolului 20, așadar romanul
devina o monografie a satului transilvănean. În romanul lui Rebreanu tema
este efectul dezumanizant al banii, se dezvoltă tema setei de bani, de
avere. Tema centrală, problematica pământului, analizată în condițiile
socio-economice, este legată de tema iubirii și tema destinului. Romanul
prezintă lupta ț-ranului sărac pentru pământ și consecințele actelor sale.
Societatea prezentată în roman este caracterizată prin relații de interes,
setea de avere, de pământ, vânzătoarea de zestre, conflicte exterioare și
interioare, crimă și pedeapsă.

     Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul este omniscient și

omniprezent, prezintă întîmplăriile la pers. a 3-a. Narațiunea este realizată
printr-un limbaj autentic, deoarece apar regionalisme. 

     Titlul „Ion”este dat de numele personajului principal, este un titlu

eponim, sugerează caracterul comun al numelui propriu Ion. 

     Reperele temporale și spațiale sunt precizate, care este o

caracteristică a realismului. Locul acțiunii este satul transilvănean Pripas, la
începutul secolului al 20-lea.

     Structura romanului este circulară, este o povestire în ramă, deoarece

există o relație logică, simetrică dintre incipitul și finalul. Începe și se
termină cu același motive cu descrierea satului, cu drumul spre Pripas care
simbolizează destinul. Primul și ultimul capotole au titluri semnificative:
Începutul și Sfârșitul.
 Romanul este echilibrat în două părți mari, cu 13 capitole: Glasul
pământului și Glasul iubirii, care semnifică dorințele interioare a lui Ion. 

     Viața țărănească și intelectuală este prezentată în roman, prin tehnica

planurilol paralele. Trecerea de la un plan narativ la altul este realizată
prin alternență, iar eveinmentele sunt prezentatea într-un mod cronolog. O
altă tehnică literară prin care sunt prezentate planurile diferite este tehnica
contrapunctului, prin care se ilustrează aceași temă în planuri diferite, de
exemplu nunta Anei și nunta Laurei

     Acțiunea romanului începe într-o zi de dumincă. Incipitul prezintă

drumul până la Pripas, se continuă cu descreierea horei în curte Todosies-
văduva lui Maxim Oprea. În expozițiune sunt przentate principalele
personaje detalii spațio-temporale, de unde veridicitatea, autenticita
romanului. Este momentul când sunt przentate relațiile sociale. Conflictul
iubirii constă ân problema că lui Ion îi place Florica, fata săracă iar are sete
de avere, deoarece vrea să căsătorească cu Ana, cu fata bogată.  Tatăl lui
Ana, Vasile Baciu își numește pe Ion -„sărăntoc” care se contureaz intriga.
Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului, după
seducerea Anei urmează nunta, apoi bătăiile,. Preotul Belciug mediază
conflictul, iar Ion obține pământul lui Baciu. Sinuciderea Anei și moartea
copilului creează punctul culminant, încercare lui Ion de a se apropia din
nou de Florica. Deznodământul este previzibil, George îl omoară pe Ion cu
sapa, fiind apoi arestat. Averea lui Ion revin bisericii. 

     Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pământ în satul

tradițional. Conflictul exterior, dintre Ion și Baciu, pentru pământ este dublat
de conflictul interior între glasul pământului și glasul iubirii- Florica.Apar
conflicte secundare, de exemplu între Ion și Simion Lungu, de la care
protagonistul îl luase câteva brazde de pământ.

     Scena spânzurării Anei este ilustrativ pentru realismul romanului,

deoarece scriitoul realist oferă a ilustrație veridică a realității: „limba i se
umflă, îi umplu gura...”. Prezentarea cadavrei lui Ana promovează un fin
psiholog. „Ca o fulgerare îi mai trecu prin creieri noaptea..”
     O altă scenă semnificativă din punctul de vedere al conflictelor este
scena când protagonistul se aplceă și sărută pământul. Se evidențiază
astfel un conflict tragic între țăran și o forță pe care nu poeate domna:
pământul- stihie/mamă. Scena discutată ilustrează Obsesia lui Ion de a
obține pământ. 

Personajele realiste sunt tipice și sunt caracterizate psihologic. Ion este

tipul țăranului sărac, dezumanizat. Ana și Florica reprezintă pentru Ion
iubirea și averea. Ap tipul preotului, tipul învățătorului. 
Deoarece actiunea se dezvolta intre tarania din secolul 20, in jurul aniilor 1920, se prezinta o
problema a lumii taranesti „imortala”.

Ca si cum s-a dezvoltat o lupta din cauza pamantului in romanul discutat , asadar existau conditii
grele si in lumea reala in trecut.

Pana cand exista oameni in lumea noastra vor exista probleme cauzate de saracie, de nevoie.

Independet de secol, omenia este construita pe aceeasi valori si dorinte, lupta intre iubirea puterii
(pamantului) si sentimentelor umane