Sunteți pe pagina 1din 19

Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Stiinte Economice si Administrare Publica

Proiect Moneda si credit

Titlu: “Riscul creditarii persoanelor fizice”

Realizator: Agavriloaei Ciprian


Management Grupa I
Cuprins:

Capitolul 1 Activitatea de creditare realizată de băncile comerciale


1.1 Creditarea – activitatea specifică băncilor comerciale şi formele
creditului
1.2. Clasificarea creditelor bancare
1.3. Forme ale creditelor acordate persoanelor fizice

Capitolul 2 Riscul în activitatea de creditare a băncilor comerciale


2.1 Riscul în activitatea bancară
2.2 Clasificarea riscurilor de credit
2.3 Prevenirea riscului de credit
2.4 Controlul riscului de credit

Capitolul 3 Creditarea persoanelor fizice şi riscurile specifice la banca


comercială Raiffeisen Bank
3.1 Tipuri de credite acordate de banca comercială Raiffeisen Bank
3.2 Fazele procesului de creditare a persoanelor fizice la banca comercială
Raiffeisen Bank
3.3. Descrierea procesului de creditare pentru creditele de consum
3.4 Analiza bonităţii solicitantului de credit
3.5 Riscurile specifice creditelor acordate persoanelor fizice de către
Raiffeisen Bank
3.6 Stabilirea nivelului creditelor performante şi a celor neperformante
acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Concluzii

2
Capitolul 1 Activitatea de creditare realizată de băncile comerciale

1.1 Creditarea – activitatea specifică băncilor comerciale şi formele creditului

Domeniul financiar-bancar reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale
activităţii economice. Activitatea de creditare bancară prezintă importanţă atât în ţările
dezvoltate, cât şi în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă fiind specifică şi României.
Datorită slabei dezvoltări a pieţei de capital creditul bancar este utilizat ca principală sursă de
finanţare a economiei româneşti şi de stimulare a creşterii economice.
Sectorul bancar are rolul de a colecta resursele disponibile în economie şi de a
redistribui fondurile respective în sectoarele productive ale economiei care înregistrează
deficit de resurse punând în legătură pe cei care economisesc cu cei care doresc sa
investească.
Activitatea de creditare bancară reprezintă „operaţiunea activă a băncilor comerciale
de realizare a echilibrului la nivel macroeconomic”. Banca urmăreşte în permanenţă modul
de derulare a activităţii de creditare, începând cu activitatea de acordare, urmată de
rambursarea creditelor, verificarea existenţei garanţiei creditului, radierea ipotecilor până în
momentul în care nu mai există raporturi juridice între beneficiarul de credite şi bancă.
Principiile activităţii de creditare se referă la următoarele elemente:
• solicitantul creditului sau debitorul;
• cererea de creditare sau obiectivele urmărite;
• rambursarea creditului referindu-se la rate şi la termenele de rambursare;
• dobânzile şi comisioanele percepute de bancă sau remunerarea creditului;
• garantarea creditului adică, modalităţile de asigurare şi recuperare.

Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie preţul capitalului utilizat


sau „chiria” pe care o plăteşte debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi
capitalul împrumutat.
Nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. În
raporturile de credit se utilizează două tipuri de dobândă: fixă şi variabilă. Dobânda fixă este
stabilită în contractul de credit şi este valabilă pe întreaga durată a creditului, în timp ce
dobânda variabilă (sensibilă) se modifică în funcţie de presiunile inflaţioniste şi de evoluţia
nivelului dobânzii pe piaţă.
Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii de mică întindere (acordarea unui
împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit). Acordarea creditului necesită o
bună informare şi documentare din partea creditorului pentru evitarea riscului. Pentru aceasta,
băncile creează un cadru propice de informare şi documentare sau apelează la ajutor
specializat care studiază capacitatea de plată (potenţialul economic al firmei).

1.2. Clasificarea creditelor bancare

3
Dintre criteriile de clasificare ale creditelor enumerate mai sus cel mai important este
Nr.crt. Criteriul de clasificare Formele creditului
1. După natura economică şi participanţii Credit comercial
la relaţia de creditare Credit bancar
Credit de consum
Credit obligatar
Credit ipotecar
2. După calitatea debitorului Credite acordate persoanelor fizice
Credite acordate persoanelor juridice
Credite acordate altor bănci
Credite acordate statului
3. După calitatea debitorului şi a Creditul privat
creditorului Creditul public
4. După scopul acordării creditului Credite de producţie
Credite de circulaţie
Credite de consum
5. După natura garanţiilor Credite reale
Credite personale
6. După întinderea drepturilor Credite denunţabile
creditorului Credite nedenunţabile
Credite legate
7. După modul de stingere al obligaţiilor Credite amortizabile
de plată Credite neamortizabile
8. După termenul la care trebuie Credite pe termen scurt
rambursat creditul Credite pe termen mijlociu
Credite pe termen lung
9. După calitatea creditelor Credite performante
Credite neperformante
10. După obiectul creditului Credite de scont
Credite de exploatare
Credite pentru stocuri
Credite de trezorie
Credite sub forma liniilor de credit de tip
revolving
Credite pentru cumpărarea de acţiuni
Credite pentru nevoi foarte urgente
Credite pentru stimularea exportatorilor
Credite pentru importuri
Credite pentru investiţii

cel în funcţie de natura economică şi participanţii la relaţia de creditare.


Prin lege, creditul bancar este definit ca fiind orice angajament de plată a unei sume
de bani în schimbul dreptului de rambursare a sumei plătite, precum şi plata unei dobânzi sau
a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice
angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plată
unei sume de bani. 1
1
Dardac N., Barbu T., „Monedă, bănci şi politici monetare”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2005

4
1.3. Forme ale creditelor acordate persoanelor fizice

Creditele acordate persoanelor fizice sunt, în general, credite de consum, pentru


finanţarea achiziţionării de bunuri de folosinţă îndelungată sau pentru locuinţe. Pentru
acordarea unor astfel de credite sunt necesare garanţii certe din partea contractanţilor, iar
nivelul dobânzilor percepute este uniformizat de-a lungul perioadei de creditare.
Principalele forme ale creditelor acordate persoanelor fizice de către băncile
comerciale au următoarele destinaţii:
• finanţarea construirii sau achiziţionării unei locuinţe;
• cumpărarea unor bunuri de folosinţă îndelungată;
• credite pentru nevoi personalizate.
Pe lângă aceste destinaţii principale ale creditelor acordate persoanelor fizice, băncile
mai acordă şi alte tipuri de credit cum ar fi creditele pentru studii pentru elevi şi studenţi şi
creditarea de trezorerie ce se poate efectua prin intermediul cărţilor de credit şi care este
acordată de bănci clienţilor persoane fizice care se bucură de o bună reputaţie.
Potrivit normelor emise de Banca Naţională a României instituţiile de credit din
România sunt obligate să grupeze creditele destinate persoanelor fizice în:
• credit de consum – definit ca orice credit contractat de o persoană fizică, în vederea
satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia ori pentru
achiziţionarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare;
• credit pentru investiţii imobiliare – reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică,
inclusiv credit ipotecar, având ca destinaţie dobândirea sau menţinerea drepturilor de
proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se
realizeze, precum şi creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau
extinderii unei construcţii ori pentru viabilizarea unui teren.2
Anul 2005 a fost supranumit de specialiştii în domeniu „anul creditelor” deoarece
evoluţia acestora, considerată de unii specialişti ca fiind îngrijorătoare, iar de alţii insuficient
de dinamică în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană, a fost una constantă, chiar dacă
Banca Naţională a României, prin noile norme de creditare a persoanelor fizice, a încercat o
reducere a volumului acestora.
Numărul persoanelor fizice cu credite la bănci sau la instituţii financiare nebancare
(IFN) a ajuns la circa 4,5 milioane, reprezentând aproape 50% din populaţia activă a
României, din care peste 500.000 aveau credite atât la bănci, cât şi la IFN în iunie 2010, arată
un raport al BNR.
“În medie, o persoană debitoare trebuie să onoreze circa 1,75 credite (iunie 2010).
Îndatorarea semnificativă şi rapidă a populaţiei în ultimii ani reclamă o monitorizare atentă,
având în vedere că nu există o experienţă la nivelul gospodăriilor în gestionarea unor stocuri
importante de datorii bancare de-a lungul unui întreg ciclu de afaceri şi cu precădere în faza
descendentă a acestuia, iar evoluţiile actuale sunt preocupante”, se arată în raport.
Potrivit BNR, creditarea populaţiei în 2009 şi în prima jumătate a acestui an a fost redusă
(creditele nou acordate în acest interval fiind sub 50% din volumul creditelor nou acordate în
2008). La această evoluţie au contribuit deopotrivă restrângerea ofertei, cât şi a cererii de
finanţare.
“Cei care s-au îndatorat atât la bănci, cât şi la IFN reprezintă cea mai riscantă
categorie a populaţiei debitoare (peste 500.000 de persoane fizice, totalizând o datorie de 13,8
miliarde lei, iunie 2010). Aceste persoane au în general trei credite (două la bănci şi unul la

2
www.BNR.ro

5
IFN) şi prezintă o rată a neperformanţei de 13,4% (iunie 2010), similară pe cele două
categorii de creditori”, se mai arată în raport.
Populaţia solicită credite de la băncile autohtone preponderent în valută (peste 60%),
atât stocul existent de împrumuturi cât şi creditele noi fiind în proporţie covârşitoare
denominate în euro. Creditul garantat cu ipoteci (credit imobiliar şi credit de consum garantat
cu ipoteci) reprezintă aproape 80% din creditul în valută acordat populaţiei.
“Creditele imobiliare au o rată de neperformanţă care s-a menţinut la valori reduse, o
explicaţie fiind motivaţia mai puternică de onorare a serviciului datoriei în cazul debitorilor
îndatoraţi pentru achiziţionarea primei locuinţe. Maturitatea medie a unui credit în valută
acordat populaţiei este de peste 19 ani, în timp ce creditul în lei este acordat pe un orizont de
2,5 ori mai mic (iunie 2010). Aceeaşi situaţie este valabilă în linii mari şi în cazul creditului
acordat companiilor (maturitatea medie a creditelor în valută fiind de 3,3 ani, iunie 2010)”, se
mai arată în raport.
În condiţiile crizei, gradul mare de îndatorare şi pe o durată mai lungă a contribuit
însă la diminuarea capacităţii debitorilor care au luat credite în valută de a face faţă unor
evoluţii nefavorabile. Dinamica neperformanţei la finanţarea în valută a devenit de la
începutul anului 2010 superioară neperformanţei la creditele în lei. 3

Capitolul 2 Riscul în activitatea de creditare a băncilor comerciale

2.1 Riscul în activitatea bancară


Riscul bancar reprezintă un fenomen care poate apare pe parcursul derulării
operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective prin
deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi cu
afectarea funcţionalităţii băncii.
Variabilele generatoare de risc bancar sunt determinate de4:
• evoluţiile macroeconomice, în special, dinamica PIB pe total şi pe componente, evoluţia
ratei inflaţiei, precum şi utilizarea instrumentelor de politică monetară;
• modificări intervenite în legislaţia economică în general şi în cea financiar-bancară în
special, care se repercutează asupra eficienţei şi siguranţei activităţii bancare;
• situaţia politică şi economică actuală şi de perspectivă a ţării, cu implicaţii asupra
eficienţei şi siguranţei activităţii bancare;
• perturbaţii provocate de deficienţele structurii organizatorice a băncii, pregătirea
necorespunzătoare a personalului, realizarea unor operaţiuni ineficiente sau insuficient
supravegheate care pot genera pierderi;
• luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobânzii,
lichidităţii sau capitalului propriu al băncii.
In conformitate cu prevederile Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel, riscurile
sunt clasificate astfel:
1.riscuri financiare: riscul ratei dobânzii; riscul de lichiditate; riscul cursului de schimb;
riscul titlurilor cu venit variabil
2.riscuri legate de parteneri: riscul clientelei; riscul de ţară; riscul apărut pe piaţa
interbancară; riscul de credit (furnizor, piaţă)
3.riscuri comerciale: riscul de produse; riscul serviciilor; riscul de piaţă; riscul de imagine;
riscuri legate de forţa de muncă; riscuri operaţionale şi tehnice
4.riscul gestionării interne: riscuri de reglementare; riscul de deontologie; riscul de
comunicare; riscul controlului intern total şi financiar; riscul de ineficienţă funcţională;
3
www.gazeta-afacerilor.ro
4
Vlaicu Alexandru, Management financiar-bancar., Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, p.102

6
riscul de strategie; riscul resurselor umane.
Dintre toate aceste categorii de risc, riscurile financiare sunt cele mai importante, ele
având capacitatea de a provoca dificultăţi complexe instituţiilor bancare.O gestionare
incorectă a riscurilor financiare înseamnă falimentarea treptată a societăţii bancare; în sens
invers, o bună gestionare a lor poate aduce un plus semnificativ de soliditate băncii.

2.2 Clasificarea riscurilor de credit


Cum orice activitate este generatoare de risc, nici operaţiunile de credit nu fac
abstracţie de acest factor – riscul:
-în primul rând, activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderenţă a resurselor
clienţilor persoane fizice şi juridice. Aşadar, banca îşi asumă un risc, şi anume, acela al
plasării unor resurse care nu-i aparţin;
-în al doilea rând, societatea bancară trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul
creditelor astfel încât să îşi recupereze, la termenul stabilit în contract, suma împrumutată şi
dobînda aferentă.
Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară şi
exprimă posibilitatea ca împrumutaţii sau emitenţii să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă.
Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de
creditare de către clienţi.
Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui
facilitează apariţia şi a celorlalte riscuri specifice activităţii din domeniul bancar.
Factorii care generează acest tip de risc se referă la5:
-insuficienţa fluxurilor de venituri obţinute de persoana care s-a împrumutat, care să-i permită
achitarea ratelor şi a dobânzilor la termenele convenite cu banca;
-deteriorarea mediului economic sau al afacerilor celui împrumutat, care au dus la
nerealizarea previziunilor avute în vedere la negocierea şi contractarea creditului;
-deciziile politice şi condiţiile legislative restrictive adoptate după acordarea creditului, care
nu au putut fi prevăzute în momentul contractării creditului;
-modificarea condiţiilor de pe pieţele interne şi externe, apariţia unor noi reglementări
restrictive pe aceste pieţe;
-apariţia unor evenimente neprevăzute care au făcut ca afacerea sau proiectul creditat să nu
mai poată fi derulat integral;
-eroarea băncii în aprecierea eficienţei creditului şi a posibilităţilor de rambursare şi achitare
a dobânzilor;
-necinstea împrumutatului, atunci când banca nu dispune de suficiente informaţii despre
acesta şi nesesizarea comportamentului acestuia;
-calitatea şi moralitatea împrumutatului;
-incapacitatea întreprinderii de a se adapta pieţei;
-blocajul financiar, specific economiei româneşti actuale;
-calitatea personalului bancar;
-supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri.
În activitatea de creditare, băncile comerciale sunt obligate să-şi asume un risc global
de credit ceea ce presupune existenţa cumulată a trei tipuri de risc: riscul tranzacţiei, riscul
clientului şi riscul garanţiei.
Riscul tranzacţiei are în vedere acele aspecte funcţionale şi operaţionale ale riscului
afacerii. Pentru gestionarea acestui tip de risc, banca comercială trebuie să cunoască tipul de
credit, scopul pentru care este solicitat respectivul credit, termenul pentru care se acordă
împrumutul, sursa identificabilă de rambursare a împrumutului, calitatea sursei de rambursare
şi, de asemenea, modul de plată al creditului.
5
Troacă Victor, Management financiar-bancar, Editura Academică Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, p. 290

7
Riscul clientului presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenţei
clientul nu va achita suma împrumutată şi dobânda specifică. Cunoaşterea activităţii
debitorului precum şi a surselor şi posibilităţilor de rambursare a împrumutului este posibilă
prin analiza aspectelor financiare şi non-financiare asupra acestuia.
Riscul garanţiei este determinat de o incertitudine a recuperării creanţelor din ultima
sursă pe care societatea bancară o are la dispoziţia sa. Garanţia se utilizează numai atunci
când nu există alte posibilităţi de rambursare a creditului şi a dobânzilor aferente acestuia.
Principalele trei tipuri de risc de credit (al celeilate părţi) sunt:
• riscul personal sau al consumatorului;
• riscul corporatist sau al companiei;
• riscul „suveran” sau de ţară.
Limitarea riscului de credit este o preocupare permanentă a managementului bancar
din cadrul băncilor comerciale performante. În ultimii ani, din experienţa bancară
românească, a reieşit că atunci când nu a existat această preocupare, iar persoanele
împuternicite să facă acest lucru au acţionat într-un sens contrar, a condus băncile spre
faliment, acesta având implicaţii majore asupra sistemului bancar.
Pentru a permite limitarea riscului de credit, Banca Naţională a României stabileşte
următoarele reguli6:
-limitarea riscului creditării unui singur debitor – în conformitate cu prevederile legale,
împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăşi, cumulat, 20% din fondurile proprii
ale acesteia;
-limitarea împrumuturilor mari acordate debitorilor – potrivit reglementărilor Băncii
Naţionale a României, suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăşi
de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii (este considerat împrumut mare suma tuturor
împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv garanţiile şi alte angajamente asumate
care depăşesc 10% din fondurile proprii);
-constituirea provizioanelor – expunerea debitorului poate fi micşorată doar cu valoarea
angajamentelor apărute din depozite gajate, colaterale acceptate de bancă, garanţii
necondiţionate primite de la Guvern, Banca Naţională sau de la o altă bancă din România.

2.3 Preveniea riscului de credit


Una dintre măsurile principale de prevenire a riscului în domeniul bancar este
sistemul de delegare a deciziilor de acordare a creditelor în funcţie de riscuri. Acesta
permite7:
• descentralizarea deciziilor:
• angajarea responsabilităţii personale în anumite limite, de regulă minore;
• angajarea responsabilităţii colective prin comisii, comitete şi alte grupuri constituite ca
atare şi abilitate de a decide asupra acordării creditului, potrivit unei scări graduale
stabilite.
După experienţele anterioare cu privire la riscul de credit băncile s-au orientat în două
direcţii, în lupta lor împotriva riscului de credit:
1.abordarea unor domenii de angajare cât mai diversificate în scopul limitării creditului;
2.specializarea în câteva segmente de piaţă bine conturate, unde se poate exercita o activitate
de prevenire şi evitare a riscurilor folosind aparate şi instrumente perfect strunite.
Prevenirea riscului vizează două aspecte: divizarea riscului şi costituirea garanţiilor.

6
www.BNR.ro
7
Vlaicu Alexandru, Management financiar-bancar., Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, p.105

8
Divizarea riscului – are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea
probabilităţilor să permită reducerea posibilităţii înregistrării unor pierderi mari din partea
băncii.
Constituirea garanţiilor – garanţia reprezintă condiţia de bază în acordarea creditelor,
ea fiind constituită înaintea acordării creditelor, îmbrăcând forme diferite, şi anume: gaj,
ipotecă. Garanţiile trebuiesc privite ca o siguranţă subsidiară, decizia de acordare a creditului
trebuie să fie luată în funcţie de posibilitatea de rambursare a creditului iar aceasta rezultă din
analiza afacerii pe care societatea bancară o creditează. Garanţiile ar trebui luate în
considerare în condiţiile în care banca creditează o afacere riscantă (acordă un credit riscant),
asumându-şi astfel, responsabilitatea pentru recuperarea creditului prin executarea garanţiilor
respective.

2.4 Controlul riscului de credit


Etapa de control a riscurilor vizează minimizarea cheltuielilor asociate riscurilor
pentru expunerile care au fost identificate, însă acestea nu pot fi evitate sau eliminate, luând
în considerare nivelurile de risc identificate pentru fiecare categorie de riscuri. Controlul
riscurilor este o componentă a gestiunii acestora şi utilizează tehnici specifice fiecărei
categorii de risc8:
• tehnici de gestiune a bilanţului sau de diversificare a portofoliului pentru riscul de piaţă;
• titrizarea creditelor pentru riscul de lichiditate;
• calitatea produselor bancare, analiza creditelor neperformante pentru riscul operaţional.
Societatea bancară trebuie să adopte politici corespunzătoare în planul organizării
sale, pentru a monitoriza în mod adecvat riscul în general şi, de asemenea, fiecare categorie
de risc în parte. Conducerea executivă a băncii, reprezentată de Consiliul de Administraţie,
este cea în a cărei responsabilitate se află gestionarea riscurilor.
Responsabilitatea pentru riscul de creditare este în sarcina Comitetului de credite, a
cărui menire este de a stabili politici, orientări strategice, alocarea şi revizuirea portofoliului,
monitorizarea expunerilor mari.

Capitolul 3 Creditarea persoanelor fizice şi riscurile specifice la banca


comercială Raiffeisen Bank

3.1 Tipuri de credite acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Politica generală de creditare a băncii comerciale Raiffeisen Bank se circumscrie


principalelor obiective strategice propuse pentru, dintre care menţionăm:
• diminuarea dependenţei de piaţa financiară a resurselor de creditare prin atragerea de noi
clienţi cu situaţie finaciară bună şi în mod deosebit a economiilor băneşti ale populaţiei,
în special din mediul rural, atât prin extinderea reţelei de unităţi cât şi prin oferirea de
facilitaţi pentru persoane fizice care îşi depun banii la bancă;
• perfeţionarea cadrului de relaţii cu clienţii prin diversificarea si creşterea calităţii
serviciilor oferite;
• ridicarea nivelul de pregatire profesională a personalului băncii şi, pe aceasta bază,
asigurarea creşterii competenţei în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aprecierea
fenomenelor ce apar în activitatea economico-finaciară, selectarea clienţilor şi evaluarea
corectă a posibilităţilor financiare prezente şi viitoare ale acestora.
Prin politica de creditare adoptată, banca urmăreşte consolidarea încrederii clienţilor
în disponibilitatea băncii de a-i servi cu promtitudine şi în codiţii corespunzătoare, precum şi
8
Troacă Victor, Management financiar-bancar, Editura Academică Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, p. 294

9
a băncii în posibilităţile clienţilor de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de bancă la termenele
stabilite.
Raiffensen Bank prin startegia adoptată, prezintă perspective în a deveni o instituţie
modernă, de mare încredere pentru clienţii săi, continuand să îşi perfecţioneze activitatea şi
prin folosirea experienţei băncilor din ţări cu economie de piaţă dezvoltată, în care scop îşi
extinde tot mai mult relaţiile internaţionale.
Clienţii persoane fizice ai băncii comerciale Raiffeisen Bank au la dispoziţie un
portofoliu complet de produse şi servicii financiare. Prin intermediul unei reţele de distribuţie
cu acoperire naţională de peste 200 de unităţi, clienţii Raiffeisen Bank beneficiază de:
-conturi curente (cu posibilitatea de ieşire în descoperit şi acces prin card, telefon fix sau
mobil);
-conturi de economii (depozite la termen, cu sau fără capitalizare);
-carduri de debit şi de credit;
-credite de consum;
-credite pentru nevoi personale;
-credite auto;
-credite ipotecare şi imobiliare.
Tipurile de credite acordate de Raiffeisen Bank solicitanţilor, persoane fizice sunt:
 Flexicredit, creditul de nevoi personale
 Flexicredit Integral, creditul de refinantare
 Flexicredit Plus, creditul de nevoi personale garantat cu ipoteca
 Casa Ta, creditul imobiliar
 Prima Ta Locuinta creditul pentru achizitia primei locuinte de la Raiffeisen Bank
 Overdraft, descoperit de cont

3.2 Fazele procesului de creditare a persoanelor fizice la banca comercială


Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank ocupă al treilea loc pe piaţa românească din punct de vedere al reţelei
de sucursale şi agenţii, acoperind toate concentrările urbane importante. Accesibilitatea
serviciilor - un avantaj competitiv important - a implicat investiţii semnificative, financiare şi
umane, în ultimii ani. După implementarea în 2002 a unui sistem informatic care permite
clienţilor efectuarea de tranzacţii în timp real sau consultarea soldului conturilor de oriunde ar
fi şi chiar fără a se deplasa des la bancă, îmbunătăţirea şi diversificarea canalelor de
distribuţie a continuat şi în următorii ani.
Persoanele fizice reprezintă al doilea mare segment de clienţi, după persoanele
juridice, vizat de către bănci în operaţiunile lor de plasare a fondurilor atrase în cadrul
activităţii sale de intermediere. Activitatea bancară desfăşurată în relaţie cu persoanele
juridice mai este cunoscută şi sub denumirea de retail banking.
Persoanele fizice române sau străine rezidente sau nerezidente în România ce au
împlinită vârsta de 18 ani pot beneficia de credite bancare. Persoanele fizice nerezidente pot
beneficia de credite numai cu respectarea dispoziţiilor legale.
În vederea contractării unui credit, persoanele fizice trebuie să îndeplinească anumite
condiţii: să fie angajat cu contract de muncă pe o perioadă determinată şi să realizeze venituri
certe, cu caracter de permanenţă care să asigure plata lunară a ratelor de credite şi a
dobânzilor aferente.
Solicitantul creditului poate avea şi calitatea de: pensionar; salariat cu contract de
muncă pe perioadă determinată, cu condiţia rambursării creditului şi achitării dobânzilor pe
perioada valabilităţii contractului de muncă; persoană fizică ce realizează venituri, pe baza
declaraţiei de venituri, confirmate de administraţia financiară.

10
Creditarea persoanelor fizice reprezintă un domeniu dinstinct al activităţii bancare,
deşi o lungă perioadă de timp, îndatorarea unei persoane părea suspectă. Creditele contractate
de persoanele fizice sunt de două feluri: credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor
decalaje temporare între venituri şi cheltuieli, şi credite pe termen lung, destinate finanţării
unor investiţii imobiliare.

3.3 Descrierea procesului de creditare pentru creditele de consum


Creditele de consum au ponderea cea mai mare în cadrul creditelor acordate de către
Raiffeisen Bank persoanelor fizice şi acestea implică şi cele mai mari riscuri. Din acest
motiv, pentru acordarea acestora este necesară o analiză minuţioasă a clientului cu privire la
bonitatea sa şi la eventualele relaţii anterioare cu banca.
Fluxul la solicitantul creditului este compus din următoarele etape:
1. Etapa de pre-selecţie presupune
-informarea clientului prin acordarea ofertei de credit a băncii comerciale Raiffeisen Bank;
-analiza bonităţii solicitantului pe baza programului furnizat de banca. Clientul poate efectua
o simulare a creditului solicitat cu ajutorul programului furnizat de banca şi se va efectua
analiza bugetului sau, în cazul în care veniturile sale nu sunt suficiente, se va efectua analiza
bugetului familiei pentru solicitarea de credit;
-întocmirea cererii de credit;
-efectuarea pre-scoring-ului folosind sistemul de analiză automată prin Internet sau Call-
Center-ul. În urma analizei se va specifica clientului că un eventual răspuns favorabil nu
atrage în mod automat aprobarea cererii de credit de către Raiffeisen Bank, răspunsul
definitiv urmând a fi comunicat numai după prezentarea documentaţiei de credit;
-înmânarea formularelor clientului;
-depunerea documentaţiei – cererea de credit;
-întocmirea documentaţiei de cont curent: cererea de deschidere cont curent pentru persone
fizice;
-verificarea documentaţiei pe seama condiţiilor generale de derulare a afacerilor. Analistul
creditului va verifica, va semna şi ştampila pe următoarele documente: pe cererea de credit,
pe adeverinţele de salariu, pe copiile după buletinul sau cartea de identitate ale solicitantului,
soţului/soţiei (dacă e cazul), pentru conformitatea cu originalul;
-analiza documentaţiei creditului utilizând sistemul de pre-scoring Internet şi Call Center-ul.
2. Etapa de depunere a dosarului de credit – cuprinde în principal două tipuri de
documente: unele de ordin juridic şi altele de natură economică.
3. Etapa de analiză şi aprobare – în termen de maxim 2 zile bancare de la depunerea
dosarului de credit, de către furnizor, acesta va avea răspunsul cu privire la solicitarea de
credit.
4. Etapa de acceptare – depunerea avansului şi semnarea contractului de credit,
întocmirea graficului de rambursare, ordinul de schimb valutar, ordinul de plată.
5. Etapa de decontare – virarea creditului din contul curent al împrumutatului în
contul curent al furnizorului.

3.4 Analiza bonităţii solicitantului de credit


Analiza bonităţii solicitantului de credit se va face prin luarea în calcul a veniturilor
cu caracter permanent ale solicitantului, iar în cazul în care veniturile solicitantului nu sunt
suficiente, se pot lua în calcul şi veniturile cu caracter permanent ale familiei.
Solicitantul de credit şi soţul/soţia acestuia (în cazul în care veniturile
acestuia/acesteia sunt luate în calcul la verificarea bonităţii) trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:

11
• să fie angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe o durată cel puţin
egală cu perioada de creditare (minim 3 luni vechime la locul de muncă prezent sau
minim 1 an la locul anterior);
• să realize venituri cu caracter permanent din exercitarea profesiei; în cazul persoanelor
fizice (minim 2 ani de desfăşurare a activităţii);
• să realizeze venituri din pensii
În mod obligatoriu se iau în calcul atât angajamentele de plată ale solicitantului cât şi
ale soţului/soţiei acestuia (dacă e cazul), indiferent dacă veniturile soţului/soţiei sunt sau nu în
calcul la analiza bonităţii. Nu sunt acceptate venituri din alte surse decât cele menţionate mai
sus.
În cazul în care veniturile solicitantului nu se încadrează în condiţiile de bonitate
specificate, calculul se va face pe veniturile familiei:
• ponderea ratei în venitul total net al solicitantului/familiei;
• gradul de îndatorare al solicitantului/familiei.
În cazul în care solicitantul, soţul sau soţia acestuia (dacă e cazul) figurează în Lista
neagră a băncii creditul nu va putea fi acordat. Acest lucru nu se comunică clientului, ci i se
va transmite că nu îndeplineşte condiţiile de creditare, ca urmare creditul nu poate fi acordat.
În cazul în care solicitantul de credit sau soţul/soţia acestuia înregistrează restanţe la
achitarea angajamentelor de plată contractate anterior la Raiffeisen Bank, nu se va putea
aproba un alt credit până la achitarea restanţei, dar numai dacă respectivele întârzieri nu
depăşesc 60 de zile şi achitarea lor se face în maxim 15 zile calendaristice de la data
depunerii cererii de credit. În caz contrar, se va respinge acordarea creditului.
Creditul acordat se va rambursa în rate lunare egale (rata de credit plus dobânda), în
conformitate cu graficul de rambursare în valută în care s-a acordat creditul.
Constituirea de provizioane se face pentru creditele acordate în conformitate cu
normele Băncii Naţionale a României şi procedurile interne ale băncii.
Documentele necesare pentru acordarea creditului solicitate de către Raiffeisen Bank
România sunt:
• actele de identitate ale solicitantului, soţului/soţiei (carte sau buletin de identitate, original
şi copie)
• documente care fac dovada veniturilor: Adeverinţa de salariu a solicitantului sau soţiei
acestuia, dacă e cazul, emisă cu maxim 30 zile calendaristice înaintea datei semnării
cererii de credit; Autorizaţia de funcţionare, declaraţia de venit/certificatul fiscal
confirmat/emis de autorităţile fiscale competente şi copia Registrului de încasări şi plăţi
pentru ultimile 6 luni, semnat şi ştampilat, pentru liber profesionişti; ultimul talon de
pensie în original sau copie cu menţiunea “conform cu originalul”;
• factură proformă /fiscală – emisă de furnizorul bunului;
• copie a contractului de închiriere (dacă solicitantul locuieşte cu chirie)
• copii după documente doveditoare în cazul existenţei unor surse de venit suplimentare;
• factura de utilităţi emisă pe adresa domiciliului sau reşedinţei actuale
• Acord de Consultare a Bazei de Date a Centralei Riscurilor Bancare;
• declaraţie.

3.5 Riscurile specifice creditelor acordate persoanelor fizice de către Raiffeisen


Bank
În principal, activitatea de risc de creditare este responsabilă cu evaluarea
riscului pentru creditele solicitate de către clienţii corporaţii şi întreprinderi mici şi mijlocii
(IMM), dar şi implementarea politicilor de risc de creditare şi politicile de împrumut ale

12
băncii atât la nivel central, cât şi în teritoriu, în toate unităţile din reţea implicate în procesul
de creditare.
Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui
facilitează apariţia şi a celorlalte riscuri specifice activităţii din domeniul bancar.
Riscurile specifice care intervin în activitatea de creditare a persoanelor fizice se
referă, în general, la9:
1.neexecutarea sau neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din raportul de credit;
2.modificarea dobânzilor în perioada angajării capitalului în raportul de credit;
3.modificarea puterii de cumpărare a monedei în aceeaşi perioadă.
1. Neîndeplinirea contractului de credit se datorează lipsei de lichiditate şi
solvabilitate a debitorului. Astfel, unele creanţe pot fi recuperate parţial, în timp ce altele
devin nerecuperabile.
Băncile se protejeaz de acest risc prin:
-diversificarea portofoliului de credite în scopul dispersării riscuroilor;
-includerea unei prime de risc în cadrul ratelor de dobânzi practicate;
-includerea unei clauze protectoare, de garantare, în contractul de credit, pentru a reduce
efectele neexecutării de către debitor.
2. Riscul modificării dobânzii de piaţă. Creditele pot fi contractate cu dobânzi fixe,
valabile pe toată durata contractului, sau cu dobânzi variabile sau sensibile, care se modifică
trimestrial sau semestrial, în funcţie de fluctuaţiile ratei dobânzii. În cazul dobânzilor fixe,
banca este afectată în special când dobânzile cresc şi deci acesta, în comparaţie cu
posibilităţile modificate de valorificare a capitalului, este dezavantajat. Astfel, în condiţiile
creditării cu dobânzi fixe, creditorul trebuie să aibă în vedere eventualele posibile modificări
ce îl afectează, procedând la o majorare a dobânzilor practicate.
3. Riscul modificării puterii de cumpărare este determinat de intensitatea procesului
inflaţionist şi poate fi măsurat prin calcularea dobânzii reale.
Principalele scopuri şi responsabilităţi ale activităţii privind riscul de creditare:
-administrarea expunerii băncii faţă de corporaţii, întreprinderi mici şi mijlocii şi persoane
fizice în scopul creării şi menţinerii unui portofoliu care satisface cerinţele de profitabilitate şi
risc ale băncii, în concordanţă cu planurile anuale de afaceri şi marketing;
-realizarea unui control independent şi continuu în organizaţie, conform "principiului celor
patru ochi" şi asigurarea unei bune calităţi a deciziilor de creditare;
-asigurarea conformităţii cu legile şi regulamentele locale, cu politica de creditare a băncii şi,
totodată, cu procedurile interne de acordare a împrumuturilor
În privinţa verificării dosarelor de credit, analiza expunerii la riscul de credit are
obligaţia de a acoperi atât aspecte legate de analiza riscului cât şi cele legate de gestiunea
creditelor (natura juridică şi cea financiar-contabilă).
Principalele responsabilităţi urmărite, cu privire la analiza expunerii la riscul de
creditare, sunt:
A. Analiza evoluţiei globale a portofoliului de credite, evidenţierea celor mai
importante modificări ale indicatorilor globali, identificarea cauzelor globale care au dus la
înrăutăţirea acestora, propuneri de ameliorare a situaţiei globale a activităţii de creditare la
unitatea auditată.
B. Verificarea dosarelor de credit presupune:
-respecterea normelor privind ratingul (performanţa financiară);
-calitate analizei de management (rapoarte de vizită, studiul structurii organizatorice,
experienţa);

9
Vlaicu N. Alexandru, Management financiar-bancar. Concepte. Aplicaţii. Studii de caz, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj Napoca, 2004, p. 169

13
-verificarea aportului clienţilor de minim 25%, la nivelul de competenţă local, în cazul
creditelor de investiţii (imobiliare);
-calitatea şi veridicitatea proiecţiilor financiare;
-gradul de utilizare a surselor de informaţii disponibile (Centrala Riscurilor Bancare,
certificate fiscale privind existenţa datoriilor faţă de stat, nivelul acestora, restanţele,
reeşalonările, majorările de întârziere, Comisia de statistică , altele).
-calitatea formei de prezentare a fişei sintetice de analiză a creditului;
-conţinutul dosarului de credit;
-verificarea modalităţilor de păstrare a documentelor originale (contracte de credit, de
garanţie, poliţe de asigurare, acţiuni, titluri, scrisori de garanţie, etc).
-respectarea competenţelor de aprobare ;
-nivelul de competenţă la aprobare;
-expunerea pe un singur debitor;
-identificarea grupurilor, nivelul expunerilor pe grup şi efectuarea analizei consolidate a
grupului, verificarea gradului de utilizare a tuturor surselor de informaţii disponibile
(declaraţii client, surse terţe, etc. );
-dacă la data aprobării existau restanţe şi/sau litigii confirmate de Centrala Riscurilor
Bancare, popriri AVAB.
Pentru verificarea contractelor de credit şi a accesoriilor de garantare se ţine seama de
următoarele elemente:
-identificarea riguroasă a bunurilor aduse în garanţie, atât în contractele de credit cât şi în cele
de garanţie aferente;
-data de constituire a garanţiilor trebuie să fie anterioară datei de încheiere a contractului de
credit;
-creanţa garantată trebuie să includă valoarea aprobată a creditului şi dobânzile aferente;
-valoarea bunurilor aduse în garanţie va fi valoarea de circulaţie, evaluată de creditor;
-valabilitatea garanţiilor va depăşi valabilitatea contractului de credit;
-identificarea riguroasă a garanţilor atât în contractele de credit cât şi în cele de garanţie
aferente; contractele de credit vor fi semnate şi de garanţi;
-verificarea rangurilor de ipotecă;
-verificarea extraselor din Cartea Funciară, la încheierea ipotecilor cât şi după;
-verificarea avizelor Arhivei Electronice;
-verificarea notificărilor judecătoreşti în cazul cesiunilor de creanţe.
În privinţa verificării poliţelor de asigurare se ţine seama de:
-în caz că valoarea de circulaţie a bunurilor aduse în garanţie este mai mare decât valoarea
creditului/angajamentului şi a dobânzilor, valoarea poliţei de asigurare va fi cel puţin la
nivelul creditului şi a dobânzilor aferente;
-valabilitatea poliţelor de asigurare;
-plata la zi a primelor de asigurare;
-valoarea nominală a poliţei de asigurare va fi denominată în valuta creditului;
-cesionarea în favoarea băncii, pentru valoarea creditului şi a dobânzilor aferente;
-credibilitatea societăţii de asigurare;
existenţa unui sistem riguros de urmărire a valabilităţii poliţelor de asigurare, precum şi a
frecvenţei de plată a ratelor primelor de asigurare.
C. Propunerile privind analiza expunerii la riscul de credit sunt de natura deciziilor.
a. Pentru problemele identificate privind asigurările se vor face propuneri de
soluţionare într-un termen stabilit.
b. Pentru problemele identificate privind competenţele se vor propune:
-măsuri de prezentare a dosarului pentru revizuirea expunerii într-un termen stabilit;
-sancţionarea persoanelor respective.

14
c. Pentru problemele identificate privind calitatea analizei de credit se vor propune:
-măsuri de reanalizare a dosarului pentru revizuirea expunerii într-un termen stabilit;
-măsuri de formare profesională;
-sancţionarea persoanelor responsabile;
-alte măsuri (redistribuire, restructurare, recrutare personal, etc.).
d. Pentru problemele identificate privind acoperirea expunerii, atât în structura (pe
contract) cât şi global (pe client) se vor face propuneri de soluţionare într-un termen stabilit.
e. Pentru problemele identificate privind calitatea urmăririi dosarelor de credit se vor
propune:
-măsuri de reanalizare a dosarului pentru revizuirea/reeşlonarea/restructurarea expunerii,
precum şi revizuirea garanţiilor, într-un termen stabilit;
-măsuri de recuperare a creanţei;
-măsuri de formare profesională;
-sancţionarea persoanelor responsabile;
-alte măsuri (redistribuire, restructurare, recrutare personal, etc.).
Expunerea la riscul de credit trebuie analizată riguros, iar deciziile care se iau pe
această bază sunt foarte importante pentru vulnerabilitatea unei bănci. Calculul valorii
riscului în condiţii de incertitudine nu presupune întotdeauna solicitarea de garanţii
consistente, în condiţiile concurenţei bancare fiind suficientă de multe ori încrederea.
Cuantificarea încrederii presupune analize complexe ale managementului.
Pentru a reduce, până la eliminare, riscul de credit banca trebuie să analizeze în
amănunt activitatea clienţilor şi să evalueze factorii care ar putea influenţa negativ derularea
afacerii şi pot induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul şi
la termenul stabilit.
Riscul de creditare pentru persoane fizice este coordonat printr-o unitate separată, care
asigură managementul corect al portofoliului de credite pentru persoane fizice al băncii, la
nivel central şi local. Unitatea cooperează îndeaproape cu partea comercială pentru a asigura
actualizarea şi implementarea produselor de credit pentru persoane fizice, precum şi
respectarea regulamentului local şi a procedurilor interne de creditare pentru persoane fizice.

Structura creditelor pe perioada 2006-2008

2006 2007 2008


Valoarea justa a garantiilor aferente creditelor
provizionate individual
Proprietati 72247 34584 57480

Titluri de imprumut 656 217 0

Echipamente si mijloace de transport 10418 20507 34712


Alte garantii 4031 12010 14212
87353 67318 111484

Valoarea justa a garantiilor aferente creditelor


provizionate colectiv
Proprietati 1980903 2112135 2147289

15
Titluri de imprumut 7683 10738 221455

Echipamente si mijloace de transport 141380 116371 998180


Materiale de constructii si bunuri 94905 27931 102413
Cesiune de creante 147489 62323 0
Actiuni 5931 14258 19291
Depozite colaterale 63415 870152 54200
Garantii emise de institutii financiare 42271 0 17191

Alte garantii 21203 66113 43931

2504630 3280021 3995342

Valoarea justa a garantiilor aferente creditelor


restante dar fara provizion

Echipamente si mijloace de transport 0 152381 453

0 152381 453

Valoarea justa a garantiilor aferente fara restante si


fara provizion

Proprietati 944899 6197312 2591795

Titluri de imprumut 7843 17954 53093

Garantie de stat 161643 129401 39412

Garantie corporatista 0 1190 454

Garantii emise de institutii financiare 13779 25296 0

Echipamente si mijloace de transport 311336 539188 21882

Materiale de constructii si bunuri 123847 39185 23

Cesiune si creante 204246 182187 0

Actiuni 6024 6283 0

Depozite colaterale 192852 1104576 9503

Alte garantii 109242 44489 9529

16
Total 2075711 2706480 2725691

3.6 Stabilirea nivelului creditelor performante şi a celor neperformante acordate


de banca comercială Raiffeisen Bank
Activitatea de creditare generează atât credite performante cât şi credite problemă şi
neperformante, datorită gestionării greşite a riscului. Creditele neperformante apar atunci
când există o întârziere în rambursarea şi recuperarea ratelor de credit, iar achitarea
obligaţiilor de plată asumate nu sunt asigurate sau sunt asigurate parţial. Creditele problemă
sunt acele credite care, în momentul analizei, prezintă semnale evidente referitoare la
imposibilitatea rambursării viitoare la termenele stabilite, ca urmare a deteriorării activităţii
clientului.
În scopul reducerii nivelului creditelor neperformante şi a impactului acestora asupra
profitabilităţii băncii este necesară practicarea unei politici de creditare prudente şi eficiente,
care să conducă atât la prevenirea acestor credite, cât şi la posibilitatea de recuperare a lor.
Cu toate acestea, creditele neperformante reprezintă o consecinţă inevitabilă a
activităţii de creditare. Fiecare credit presupune apariţia unor evenimente neprevăzute care
fac dificilă respectarea de către client a termenilor contractului de creditare.
Unele credite calificate ca neperformante pot apărea ca urmare a unor erori ale
ofiţerului de credit, deoarece e posibil ca acesta să evalueze în mod necorespunzător situaţia
solicitantului sau să interpreteze greşit cifrele în cadrul unei analize financiare. Un ofiţer de
credit competent poate să menţină numărul creditelor neperformante la un nivel acceptabil şi
să reducă la minimum pierderile înregistrate de către unitatea bancară, în condiţiile în care
calitatea creditului acordat nu se deteriorează. Unele credite neperformante sunt inevitabile,
însă pierderile suferite de către bancă pot fi neglijabile dacă acestea sunt identificate la timp.
Ofiţerul de credit monitorizează constant circumstanţele fiecărui debitor, spre a detecta
eventualele probleme ale creditului, înainte ca ele să devină imposibil de corectat. El se
informează despre calitatea datelor financiare, istoria creditului ca rezumat în fişierul
creditului, completarea documentaţiei creditului şi valoarea garanţiilor. Dacă descoperă
anumite nereguli, el poate clasa împrumutul ca fiind substandard, îndoielnic sau pierdere, iar
în această situaţie banca trebuie să aloce rezerve în diferite procente, proporţional cu creditul
acordat, reducând astfel pierderile potenţiale.
Cele mai mari costuri pentru banca comercială apar în situaţia în care un credit
neperformant nu mai poate fi recuperat. Pe lângă pierderea propriu-zisă a creditului acordat
există şi alte costuri, mai greu de detectat, care pot, de asemenea, să scadă profitul băncii.
Factorii care pot genera apariţia creditelor neperformante sunt numeroşi. Cel mai
adesea, apariţia unui credit neperformant este rezultatul acţiunii conjugate a mai multor
factori iar majoritatea dintre ei sunt descoperiţi în faza de control a băncii. Un singur factor
(greşelile comise de ofiţerul de credit) poate fi menţinut la un nivel minim, dacă acesta a
parcurs şi executat cu atenţie şi minuţiozitate fiecare etapă a procesului de creditare.
Activitatea de restructurare şi recuperare a creditelor contribuie la îmbunătăţirea
calităţii portofoliului de credite al băncii, prin diminuarea procentului creditelor
neperformante în total plasamente, ca urmare a recuperării acestora.
Misiunea este recuperarea creanţelor neperformante de la întreprinderi mici şi mijlocii
şi companii mari, aplicând cele mai adecvate proceduri pentru a creşte volumul creanţelor
recuperate, pentru a diminua perioada de recuperare şi a îmbunătăţi eficienţa acestei activităţi.
Creanţele neperformante pentru persoane fizice sunt monitorizate prin activitatea de
colectare, care reprezintă un sistem complet de acţiuni efectuate din timp, pentru a asigura o
rată mare de recuperare pentru aceste credite, cu implicaţii minime asupra băncii.

17
Situaţia variabilelor necesare calculului indicatorilor de risc la Raiffeisen Bank

- mil lei - 2006 2007 2008


Elementele de calcul
Credite totale 28.661.326 46.594.084 74.375.020
Credite neperformante 6.512.178 18.229.035 25.231.250
Total active 44.028.403 82.079.148 143.273.400
Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2006 – 2008

Situaţia creditelor neperformante înregistrate la Raiffeisen Bank

Anul Volumul creditelor neperformante (mil lei) % în total credite


2006 6.512.178 22,72
2007 18.229.035 39,12
2008 25.231.25 33,92
Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2006 – 2008

Concluzii

Gestionarea riscurilor constituie baza procesului de management, iar riscul de


creditare reprezintă cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare, întrucât se infiltrează la
nivelul unei game largi de servicii şi expuneri. Din acest motiv, băncile comerciale, în
general, trebuie să urmărească, în principal limitarea sau chiar eliminarea acestui tip de risc.
Pentru reducerea riscurilor, se impune analiza periodică şi exigenţa calităţii
portofoliului de credite, de dorit la intervale cât mai scurte de timp, precum şi constituirea de
provizioane şi rezerve pentru acoperirea eventualelor pierderi.

Bibliografie:

1. Dardac N., Barbu T., „Monedă, bănci şi politici monetare”,


Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
2. Vlaicu Alexandru, Management financiar-bancar., Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004

18
3. Troacă Victor, Management financiar-bancar, Editura Academică
Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002
4. www.BNR.ro
5. www.gazeta-afacerilor.ro
6. www.raiffeisen.ro

19