Apopei S. Mihaela Teona (cas.

Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI

PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Istoria pedagogiei
Teme de control obligatorii

Tema de control 1
1. Analizati specificul si argumentati actualitatea metodei socratice.

Metoda socratica include doua rocedee de baza: maieutica si ironia:

-maieutica sau “arta mositului”; Socrate considera ca adevarul zace in
constiinta fiecarui m, de unde trebuie scos la iveala printr-un „tact pedagogic”
– aducere la lumina, dezvaluirea ascunsului. Aceasra are loc ca urmare a
dialogului, care presupune comunicare intre elev si profesor. Scopul maieuticii
este descoperirea generalului si universalului (adevarul), care salasluieste in
fiecare, dincolo de opiniile, de parerile fluctuante.
-ironia, eironia sau arta de a pune intrebari („stie ca nu stie nimic” –
disimulare); Socrate pune intrebarile, prefacandu-se ca nu stie nimic. Scopul
acestei etape ste de a trezi in discipol increderea in sine, pentru a-l face apt sa
descopere adevarul. Cu ajutorul ironiei, Socrate urmareste inlaturarea
prejudecatilor, a confuziilor si pregateste terenul pentru cunoasterea de sine.
Astfel, trasaturile fundamentale ale conceptiei socratice asupra
moralitatii sunt optimismul si intelectualismul.
Abordarea prin metoda socratica se bazeaza pe practica unui dialog
disciplinat, reflexiv. Socrate, filosof si profesor din Grecia antica, credea ca
practica disciplinata a intrebarilor care implica gandirea ii da posibilitatea
elevului de a examina idei in mod logic si de a determina validitatea acelor idei.
Prin aceasta tehnica, profesorul pretinde ca nu-i este cunoscut subiectul pentru
a incepe o discutie cu elevii. Cu un astfel mod de a actiona al profesorului,
elevul isi dezvolta la maxim cunostintele despre un subiect.
Metoda socratica reprezinta o modalitate eficienta de a explora idei in
profunzime. Ea poate fi utilizata la toate nivelurile de invatamant si reprezinta
un instrument foarte util pentru toti profesorii. Tehnica poate fi utilizata in
diferite etape ale unei unitati de invatare sau proiect. Apeland la aceasta
abordare, profesorii promoveaz gandirea independenta a elevilor si le ofera
acestora sentimentul de „proprietate” asupra a ceea ce invata. Capacitatile de
gandire la nivel superior sunt prezente in timp ce elevii gandesc, discuta,
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

dezbat, evalueaza si analizeaza continutul prin filtrul propriei gandiri si a celor

din jurul lor. Aceste tipuri de intrebari pot necesita o anumita perioada de
practica, de exercitiu, atat din partea profesorilor, cat si a elevilor, deoarece
pot reprezenta o metoda absolut noua de invatare.

2. Precizati si argumentati trei trasaturi definitorii ale conceptiei platonice

cu privire la educatie.

Platon a pus bazele filosofice ale culturii occidentale. Platon a fost

interesat de matematica, a scris dialoguri filozofice si a pus bazele Academiei
din Atena, prima institutie de invatamant superior din lumea occidentala.
Platon dfinea educatia ca fiin art de a forma bunele deprinderi sau de a
dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.
Platon a conturat statul ideal, cel in care domneste dreptatea, o virtute
conform careia fiecare tip uman se ocupa de ceea ce-i este oranduit prin
functia sufleteasca dominanta; cei capabili de practicarea virtutii, ratiunii
(intelepciunea) elaboreaza legi, cei capabili de practicarea virtutii partii
pasionale (curajul) se ocupa cu apararea, iar cei inzestrati cu posibilitatea
practicarii virtutii corespunzatoare partii apetente a sufletului (cumpatarea)
sunt responsabili de asigurarea resurselor. Academia nu era doar o scoala de
filosofie, ci si una de stiinte politice, un seminar de consilieri si legislatori la
dispozitia suveranilor sau republicilor, o scoala de studii superioare si un
stabiliment de educatie.
Platon a pus in practica un invatamant care se realiza prin lectii, dar si prin
conversatii familiare. Relatia maestru-discipol era una deosebita, implicand o
comuniune care depasea sfera strict pedagogixa. Platon era adeptul metodelor
active; el a pus in practica metoda dialectica, nu indoctrinarea pasiva.
Emblematica pentru conceptia filosofica a lui Platon este alegoria pesterii.
Pestera este falsa realitate, asa cum o vad majoritatea oamenilor; ideea de
carcera si de aducere fortata catre lumina reprezinta cel mai puternic
argument pentru ideea ca statul trebuie sa controleze educatia. Simturile sunt
lanturile care-l leaga pe om de realitatea inferioara, iar ratiuneaa il indreapta
spre adevarata realitate. De aici, stradaniile sale de a depasi prin educatie
viziunea ratiunii.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Sistemul educational platonician are la baza notiunea de adevar. Platin

credea ca, la origine, omul traia in regiunea zeior si contempla direct ideile; de
aceea, iteligenta omului trebuie sa-l conduca din nou in zona „ideilor”.
Descriind tipul ideal de stat, Platon ne propune un tip ideal de om; cetatea
ideala este un model pentru constructia sufletului individual. Statul ideal este
acela in care dreptatea este valoarea suprema, iar aceasta inseamna la Platon
ca fiecare sa se ocupe de ceea ce ii este oranduit prin firea sa innascuta. In stat
exista o ierarhie a claselor sociale, inegale prin nastere, ierarhie ce corespunde
celor trei forte sufletesti:
-clasa producatorilor: sunt in stat ceea ce sunt poftele in suflet;
-clasa razboinicilor, a aparatorilor:corespunde curajului;
-clasa conducatorilor sau a filosofilor: corespunde ratiunii.
Numai atunci cand conducatorii vor fi filosofii vor fi conducatori vor domni
armonia si dreptatea in cetate. Statul nu are nevoie de legi, ci de o profunda
moralitate, animata de vointa. Legea scrisa e moarta, in timp ce constiinta
morala a filosofului e legea vie. Unitatea cetatii are doi inamici: interesul
individual si interesul familiei. De aceea, proprietatea privata si familia trebuie
desfiintate.
Statul platonician este fundamentat pe ideea de dreptate absoluta;
dreptatea este si o idee si o virtut, o virtute a virtutilor. Dtatul trebuie sa
asigure generatii de tineri sanatosi si curajosi; de aceea, decide cum se
realizeaza casatoriile si cum sunt crescuti copiii.
Educatia este un fenomen social, specific uman, care apare odata cu
societatea, dintr-o anumita necesitate proprie acesteia - aceea a dezvoltarii
omului ca om, ca forta de munca si fiinta sociala.

3. Explicati de ce este teoria devenirii un un fundament pentru

conceptia aristotelica referitoare la eductie.
Devenirea inseamna transformarea unei substante determinate in alta
substanta determinata, miscare cu scop, de la materie la forma. In acest
compus materie-forma, care da substanta, hotaratoare este forma. Materia
este fiinta nedeterminata, substanta este fiinta determinata. Fara forma, nimic
nu poate sa fie. Materia nu are existenta deplina fara forma. Dobandirea
virtutii prin educatie se realizeaza treptat, prin subordonarea si dominarea
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

sufletului vegetativ isi animal de catre sufletul rational, “omul este un animal
sociabil din fire”.
Scopul educatiei consta in realizarea fericirii si a virtutii, valori morale la
care are acces numai cine este cumpatat, intelep, sufficient de exersat pentru a
tine in permanenta “calea de mijloc”. Aceasra cumpatare se dobandeste prin
exercitiu. A face ceva este mult mai important decat a gandi la acel lucru.
Virtutea se intemeiaza pe cunoastere, iar rezultatul ei este cumpatarea in tot
cee ace facem.
Aristotel delimiteaza foarte precis rolul statului in realizarea educatiei:
copiii sunt integrati in scoli publice incepand cu varsta de 7 ani, iar educatia
oferita de stat se impleteste cu educatia familiala.
Educatia urmareste dezvoltarea progresiva a naturii copilului pe cele trei
dimensiuni corespunzatoare celor trei ipostaze ale sufletului:
-senzitiv: animal, capacitatea de a avea senzatii si dorinte, imaginative si
memorie;
-vegetativ: vitalul, principiul vietii, caruia ii sunt caracteristice hranirea si
procrearea;
-rational (nous-ul): acea parte care nu depinde de nimic din corp; ratiunea
il indreapta pe om catre adevar si il face nemuritor.
Rolul educatiei este de a forma, de a da o forma materiei umane si de a
modela fiinta umana.

4. Argumentati contributia modelului educational grecesc la dezvoltarea

sistemului roman de educatie.

Sistemul grecesc a servit drept model pentru sistemul roman de

invatamant. Studiul muzicii era considerat potrivit mai ales pentru fete,
gimnastica este acceptata mai ales ca igiena si mai putin ca sport, atletismul nu
va fi acceptat, circul si amfiteatrul vor inlocui stadionul. Traditia nationala si cea
a propriei familii au un rol foarte important in formarea tanarului nobil; exista,
de obicei, o trasatura marcanta, ce caracterizeaza prin traditie marile familii.
Educatia greaca putea fi definite ca o educatie a eroilor (homerica), astfel ca
educatia poate fi definite ca o imitatie a stramosilor.
In Roma republican, tanarul din inalta societate romana isi putea continua
educatia 2-3 ani in scolile retorice sau filosofice din Alexandria, Atena sau alte
centre elenistice rasaritene. Greaca era limba international a diplomatiei, iar
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

retorica era fundamental pentru formarea viitorilor politicieni. In secolul al III-

lea au aparut scoli retorice in limba greaca la Roma, iar odata cu Cicero se va
dezvolta invatamantul rhetoric in limba Latina. Marcus Aurelius si-a inscris
meditatiile in limba greaca, iar Quintilianus recomanda elevilor sais a-si inceapa
studiile mai intai in greaca si apoi in Latina.
Idealul educatiei nu-l constituie cultura enciclopedica, ci vorbirea corecta,
formarea unui bun orator. Quintilianus acorda o mare atentie primilor ani de
educatie si considera ca o buna doica trebuie sa dovedeasca o disciplina morala
ireprosabila, dar si o vorbire corecta. Primele impresii pe care copilul le
acumuleaza il vor influenta toata viata. La 7 ani, copilul trebuie sa frecventeze
scoala publica. Rolul essential in educatia copilului revine acum educatorului,
care trebuie sa aiba o tinuta morala ireprosabila si capacitate de adaptare la
specificul varstei si al fiecarui copil.
Cea mai importanta calitate a dascalului pentru elevii sai este integritatea
caracterului. Constient ca preia locul parintelui, acesta intelege capacitatile
copilului si-si adapteaza stilul si continutul in functie de acestea.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Tema de control 2
1. Precizati si argumentati trei trasaturi definitorii ale pedagogiei
crestine.

In primul secol, invatatura se primea in intalnirile crestine sau in familiile

crestine. Intalnirile erau de trei feluri: pentru invatarea Scripturii in scopul
eidifarii; masa dragostei, urmata de Cina Domnului si intalniri pentru rezlvarea
problemelor curente. Primii crestini aduceau cu ei din iudaism un respect
pentru invatatura si traditie, in care stiinta de carte era pretuita pentru studiul
Scripturii si abia apoi in scopuri secular. Au aparut treptat scolile catehumenice,
biserica pretindea ca noii crestini sa fie supusi timp de cativa ani unei perioade
de proba inainte de a primi botezul si de a lua Cina Domnului. Acestia erau
initiate de prezbiterii bisericii, de diaconi si chiar laici, de obicei in casele
invatatorilor lor. Aceste scoli au constituit prima forma de educare a Bisericii
Primare, in care erau instruiti copiii credinciosilor, dar si evrei adulti sau
convertiti. Scopul instruirii in aceste scoli consta in dobandirea unei invataturi
sistematice pentru initierea celor care urmau sa primeasca botezul crestin.
Dezvoltarea moral-spirituala era considerate mai importata decar transmiterea
continutului. Diminuarea rolului acestor scoli s-a datorat raspandirii practicii
botezului copiilor. Elemente ale acestei invataturi mai exista si azi (scolile
duminicale, in care sunt instruiti noii crestini).
In anul 179 a fost infiintata scoala catethica din Alexandria de catre
Pantaeus. Succesorii sai au fost Clement si Origene. Avea la baza doctrina
platoniciana. Scoala catethica din Antiohia pleca de la doctrina aristotelica,
folosea metoda inductive, fiind interesata de Iisus cel istoric si propunand o
interpretare istorica. Scolile catethice prpuneau I abordare stiintifica a
crestinismului; cu timpul au devenit seminarii pentru pregatirea preotilor.
Diocletian a pus un accent deosebit pe educatie si a construit mari biblioteci, a
trimis invatati in Alexandria pentru a transcribe textile clasice si a adduce copii
in bibliotecile din Roma. In perioada de glorie a Imperiului, invatatii romani au
alcatuit propria programa de arte liberale, influentata de cea din scolile
grecesti. In secolul I i. Hr. existau noua domenii de studio: logica, retorica,
gramatica, geometria, aritmetica, medicina, arhitectura si astronomia. In
perioada de destramare a Imperiului Roman, Martianul Capella i-a convins pe
educatori sa elimine arhitectura si medicina. Celelalte arte liberale au devenit
cunoscute apoi ca trivium (gramatica, logica, retorica) si quadrivium
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

(astronomia, muzica, geometria si aritmetica). Acestea alcatuiau continutul

programei artelor liberale in Europa, incepand cu sfarsitul secolului al IV-lea.
Redresarea educatiei in Apus a avut loc in contextual renasterii culturale
din perioada carolingiana. Cresterea influentei islamice in Europa, Africa,
apusul si sudul Asiei constituia o amenintare oentru lumea crestina. Parintele
renasterii carolingiene este considerat Bede (673-735), supranumit Venerabilul,
primul mare istoric si om de litere englez. Elevul sau, Egbert, a infiintat o
scoala. La conducerea acestei scoli a urmat Alcuin. Alcuin si-a alcatuit program
ape baza celor 7 arte liberale, considerate “coloane sau trepte” ale formarii,
deasupra carora se afla teologia. Poate ajunge la intelepciune numai cel care a
urcat aceste 7 coloane. Urcusul presupune o ierarhie bine stabilita: se pleaca
de la gramatica, se trece prin retorica, dialectica, aritmetica, geometrie, muzica
si astrologie. Carol cel Mare a decretat o legislatie a educatiei potrivit careia
fiecare manastire trebuia sa conduca o scoala in care baietii sa invete cititul,
scrisul, cantatul psalmilor, aritmetica si gramatica Latina.
Daca la inceput episcopal se ocupa direct de ducatia elevilor, din secolele
IV-V aceasta munca a fost incredintata unui dascal numit scholasticus,
professor de retorica si gramatica care a predate intr-o scoala publica, dar s-a
convertit. Desi scolile monahale au ramas centre importante de educatie,
scolile de la catedrale si cele profesionale au preluat suprematia, dezvoltandu-
se concomitant cu dezvoltarea centrelor urbane in care functionau. Scolie de la
catedrale din Paris, Chartes, Orleans, Liege, Ultrecht, Toledo au devenit doarte
cunoscute in secolele XI-XIII. Acestea au stat la baza aparitiei universitatilor, in
marile centre urbane.
Un rol important in aparitia universitatilor l-au avut:
-existenta unor centre de invatamant superior pe langa catedralele
episcopilor sau arhiepiscopilor;
-existenta unui mare professor intr-o scoala;
-revoltele studentesti si migratiile.
Un rol important in aparitia universitatilor si in renasterea intelectuala a
secoluluo al XI-lea l-au avut: cruciadele, dezvoltarea comertului si contactele
Apusului cu invatatii arabi. De asemenea traducerile din Aristotel au avut un
impact deosebit asupra universitatilor apusene.

2. Analizati, comparative, conceptia augustiniana si cea tomista cu

privire la tema invatatorului.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Augustin este cel mai renumit dintre parintii latini ai bisericii. Dupa o
tinerete marcata de imoralitate, trece la maniheism, apoi la scepticism,
Neoplatonism si ajunge la crestinism, sperand sa dobandeasca intelepciunea. A
fost influentat de invatatul episcop Ambrozie. In filosofia sa educationala,
vointa ocupa cel mai important loc. Predarea presupune incurajare si
stimulare, nu coercitie si control autoritare. Educatia este in mod necesar o
educatie prin credinta care duce la iluminarea sufletului I descoperirea
adevarului, care inseamna descoperirea lui Dumnezeu.
Augustin recomanda un invatamant intuitive, bazat pe cunoastere si
traire, un invatamant placut, care sa cultive creativitatea si inclinatiile copilului
si sa dea expresie predispozitiei pentru joc. Educatorul trebuie sa fie un
intelept, un om moderat, un bun exemplu pentru elevii sai. El trebuie sa
traiasca impreuna cu elevii sai o comunitate de interese si aspiratii, sa cultive
spontaneitatea elevilor sai si sa-I invete sa descopere lumea. In De magistro,
Augustin dezvolta tema invatatorului launtric, deplin coerenta cu conceptia
despre adevar, despre Dumnezeu si fiinta interioara din celelalte scrieri,
indeosebi din Confesiuni. Scrisa la scurt timp dupa convertirea la crestinism,
lucrarea se prezinta sub forma unui dialog purtat cu fiul sau Adeodatus de doar
16 ani, un copil deosebit de dotat intellectual si inzestrat . Scopul dialogului
este de a raspunde la intrebarea “Cine poate fi numit invatator si care este
rolul limbii, ca system de semen in dobandirea cunoasterii?”. Concluzia
dialogului este ca omul care preda cunostinte altora nu poate fi numit
invatator; doar apparent acesta poate instrui, transmitand cunostinte prin
limbaj. El doar readuce in minte lucruri cunoscute anterior sau insemna la
cunoastere. Augustin sustine ca noi doar reamintim prin limbaj, altora sau noua
insine, cunostintele dobandite anterior prin percepere directa, cand e vorba de
lucrurile material, sua prin iluminare launtrica, atunci cand e vorba de idei.
Cuvintele sunt semen ale lucrurilor, dar nu sunt echivalente cu lucrurile; ele au
valoare rememorativa. Intelegerea prin limbaj este posibila numai daca a
existat o percepere anterioara a lucrurilor. Augustin nu neaga rolul limbajului in
cunoastere, ci ii limiteaza rolul la Acela de cauza indirecta si mediate a
cunoasterii. Cuvintele pot adduce si informatii noi despre obiecte, prin
descrieri, definitii, etc., dar nu pot instrui. Sunt necesare in cunoastere, pentru
ca au rol stimulativ si indeamna la intelegere.
Ca si Augustin, Toma d’Aquino pune intrebarea “Cine pate fi numit
invatator?”. Ca si acesta, raspunde numai ca Dumnezeu este invatatorull
launtric si cel dintai, invatatorul prin excelenta, pentru ca el poseda
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

perfectiunea oricarei stiinte si vorbeste in noi prin ratiune. Spre deosebire de

Augustin insa, Toma d’Aquino admite ca si omul poate fi numit invatator daca
devine cauza cunoasterii la elev. Invatatorul trebuie sa posede cunoasterea si,
de asemenea, stiinta trasmiterii cunoasterii in mod clar si desavarsit. Cauza
ultima a cunoasterii este de natura divina. Dumnezeu este adevaratul
invatator.
Pentru Toma, a invata inseamna a media intre om si Dumnezeu prin
dezvoltarea propriei ratiuni si a ratiunii celorlalti. Profesorul trebuie sa-si aleaga
cu grija cuvintee, exemplele, comparatiile, pentru ca el este cauza cunoasterii
la elev, prin cuvintele-semne pe care le vehiculeaza. El compara adesea arta de
a preda cu arta de a vindeca. Si profesorul si doctoral stiu ce trebuie facut
pentru a preda sau a vindeca. Invatarea presupune o interactiune intre doua
minti, in timp ce vindecarea implica relatia minte-trup. Elevul are un rl active in
dobandirea cunoasterii; profesorul doar asista in acest process, in care vointa
celui care invata are un rol hotarator, il avertizeaza pe elev si-I conduce
gandirea catre invatatura adevarata care e de natura divina. Profesorul inlatura
obstacolele din calea cunoasterii si-l ajuta pee lev sa-si actualizeze potentialul
cognitiv. Instruirea este mai rapida si mai eficienta decat invatarea prin
descoperire personala.

Tema de control 3
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

1. Analizati si ilustrati trasaturile pedagogiei renascentiste, facand

trimitere la conceptiile pedagogice ale urmatorilor reprezentanti: Erasmus
din Rotterdam, Montaigne, Rebelais, Vives.

Educarea tineretului este totuna cu educarea omului, in optica marelui

umanist Erasmus din Rotterdam. Devenirea maturului depinde de calitatea
formarii in anii tineretii. “Omul nu se naste om, ci devine” (“Despre cresterea
copiilor”). Omul, prin ratiunea pe care Dumnezeu i-a daruit-o prin creatie,
poate sa-si amelioreze natura sa primitive, cu conditia ca educatia sa fie liberal,
adica sa se sprijine pe liberal arbitru al omului. Ganditorul avanseaza
numeroase sugestii pedagogice referitoare la unitatea dintre corp si suflet,
dintre fiziologie si psihologie, revendicand necesitatea unei educatii genetice,
in accord cu treptele de varsta, prin stimulatra interesului prin activitati ludice.
Este unul dintre primii pedagogi care atrag atentia asupra importaneti politetii.
Intr-un secol inca deficitar din acest punct de vedere, Erasmus a intuit ca
politetea are component morala, dincolo de aspectul simplei cnventii, iar
incorporarea regulilor bunei purtari reprezinta un exercitiu moral indispensabil
formarii personalitatoo. De asemenea, el pledeaza pentru educatia femeii in
spiritual politetii si al bunelor moravuri. In “Educarea principelui crestin”,
Erasmus expune o serie de principia educative cu privire la educatia arhiducelui
Carol, viitorul Carol Quintul, reguli referitoare la directiile de formare a
viitorului conducator. Contrar principiilor lui Machiavelli, Erasmus pledeaza nu
numai pentru o educatie fizica si militara, ci si pentru formarea intelectuala si
morala, cu scopul de a putea face fata sarcinilor viitoare. Principele trebuie sa
serveasca intereselor celorlalti, sa-si paraseasca propriul egoism sis a fie un om
al pacii si bunei intelegeri. Erasmus a fost unul dintre primii sustinatori ai
instruirii sistematice a profesorilor. Sarcina lui este de a-l ajuta pee lev, nu de a-
si etala cunostintele. Erasmus din Rotterdam recomanda profesorilor un
comportament stimulativ: sa utilizeze lauda si recompense si sa renunte la
pedepse, sa recurga la jocuri si exercitii antrenate sis a renunte la acel “sclavaj
al inteligentei” care e memorarea mecanica. Continuturile educatiei sunt cele
specific educatiei umaniste. Programa este orientate spre dezvoltarea
indeosebi a intelectului, ca centru al omului, si se inspira din trei surse: clasicii,
scrierile Parintilor bisericii si Biblia. Cunoasterea nu este un scop in sine; rostul
acesteia este de a dezvolta copilului diverse competente, in special de
comunicare orala si scrisa.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Erasmus prpune o educatie literara, estetica, axata pe dezvoltrea

capacitatii de exprimare. Claritatea si eleganta stilului sunt exersate in limba
Latina, nu in limba nationala, vie, mai bogata si mai necesara celor ce urmau a
fi instruiti. Unii istorici ai pedagogiei considera ca acears este principal limita a
educatiei umaniste. Pe de alta parte, Erasmus propune ca in invatarea latinei sa
se porneasca de la studiul direct al autoritatilor antici, indeosebu al lui Ciceri si
Quintilian.
Pedagogia implicita a lui Rabelais secondeaza critica sociocultural ape care
o realizeaza si se ridica impotriva educatiei sterile, de tip scholastic. Avand in
minte principiile umaniste, Rabelais scoate in evidenta cacilele didactice pe
care se baza invatamantul in colegiul parizian. Montaigu, institutie
emblematica pentru pedantismul si artificialitatea educatiei vremii. El
intrebede viitorul educatiei pentru stiinte, in special pentru stiintele naturii;
supune spiritual nu la laborioase subtilitati, la artificiile complicate ale
paradigmei scolastice, ci la eforturile grele de confruntare cu realitatea in
vederea asigurarii unei infloriri si raspandiri fecunde a sufletului omenesc.
Rabelais scoate in evidenta diferenta notabila dintre educatia scolastica si cea
noua, de tip umanist, comparand educatia primita de Gargantua de la un
oarecare preceptor teolog cu cea administrate lui Eudemon de catre noul tip
de dascal – Ponocrates. Gargantua ajunsese doar la performanta de a recita pe
de rost idei, carti, fara a patrunde in esenta celor invatate si fara a avea
capacitatea de a reflecta asupra ideilor assimilate. Eudemon, in schimb,
devenise instruit cu adevarat, elegant in exprimare si disciplinat.
Rabelaispersonifica prin cei doi scolari doua metode didatcice opuse, una
bazata pe exercitii mecanice, de memorare sip e despiritualizare si alta bazata
pe libertate, pe deschidere si franchete in gandire si exprimare. Pentru a
schimba cursul formarii sale, Gargantua este dat si el pe mana preceptorului
umanist, insa elevul nu manifesta receptivitate imediat, ci se acomodeaza
oarecum greu la noile principia educative intrucat, argumenteaza Rabelais,
“natura nu sufera prefaceri subite fara de-mpotrivire mare” (1962, p.149)> El
se increde in puterea educatiei de a-l ridica pe om, dar arata ca orientarea
prima in formare este de mare importanta. Primul gest al noului professor
rezida in dezvatarea lui Pantagruel de “iarba nebuniilor”, de incorsetarile
spiritual. Vechiul sistem de invatamant trebuia anihilat si inlocuit cu unul nou.
Pentru Vives, izvorul cunoasterii se gaseste nu in manualele de filosofie
scolastica, nici in interminabilele controverse dialectice pline subtilitati si de
futilitati ale Universitatii din Paris, ci la marii autori greci si romani.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Cunoasterea se stratifica de-a lungul timpului si trebuie sa se priveasca inapoi,

revenind la sursele prime, purtatoare de comori ascunse, in cadrul culturii
clasice latine ii apreciaza in mod deosebit pe oratori, pentru care cuvantarea nu
este un joc literar gratuity, nici o elucubratie teoretica; discursul lor are o
functiune publica, este menit sa convinga masele, sa regleze treburile
financiare; este o ipostaza a cuvantului actiune, care imprima forma existentei
personale si sociale. Omul public fara stiinta cuvantului este condamnat la
exec, de unde interesul mare al lui Vives pentru Cicero, pe care il comenteaza
pe multe pagini. Conformitatea cu legile naturii pare a fi crezul sau pedagogic.
Rezultatul educatiei rezida in cee ace ramane in om dup ace aceasta a fost
exercitata, mai precis cee ace elevul demonstreaza ca a achizitionat prin
comportamentele si faptele sale. Forta educatiei consta in stimularea acelor
potente care exista in om, care pot devein realitate sau se pot pierde. Idealul
educative este de esenta religioasa. Educatorul va sadi in copil germenele
religiozitatii, caci fara puterea lui Dumnezeu, crede Vives, nimic nu se poate
face. Omul este creat pentru a participa la natura divina, si nu pentru a se deda
placerilor sau speculatiilor ieftine. Pietatea si supunerea fata de divinitate sunt
cai pentru a ajunge spre perfectiunea omului si singurele conditii necesare. Dar
iubirea si adorarea lui Dumnezeu nu inseamna contemplatie mistica, ci
activitate si mobilizare constienta pentru a atinge acest scop. Ne apropiem de
divinitate cand actionam intr-un mod placut si cerut de ea. Iubirea pe care
divinitatea ne-o pretinde trebuie sa se reverse, mai intai, asupra aproapelui.
Educatia religioasa predetermine la Vives educatia morala si pe cea civica.
Educatia in familie, continuata chiar daca se incepe frecventarea scolilor
publice, este preferata sistemului de internat al scolilor manastiresti. Scolile de
stat trebuie sa fie astfel concepute incat sa-si gaseasca locul aici si copiii
nevoiasi. In fiecare sat ar fi necesara o scoala elementara, iar in fiecare
provincie s-ar fi infiintat o academie.
O atentie deosebita trebuie acordata recrutarii si formarii dascalilor. Ar fi
de preferat, dupa Vives, sa avem mai putini profesori decat multi si cu defecte.
In opinia sa, copiii nu pot fi lasati pe mana unor nepriceputi: profesorul va
poseda o cultura bogata, va dovedi dragoste si atasament fata de tineri, va
comunica si va accesibiliza cat mai mult cunostintele dobandite, va invata
permanent. El trebuie sa psede capacitatea si dexteritatea predarii, dar si un
comportament moral ireprosabil. Vives aborda, printer primii in istoria
pedagogiei, chestiunea influentei pe care o poate avea profesorul asupra
performantelor elevilor. Subliniaza idea ca, o data elevul orientat spre o
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

anumita activitate, tatal acestuia, precum si dascalul trebuie sa incurajeze

sperantele cele mai inalte. Ei trebuie sa se increada in progresele copiilor pe
planul cunoasterii si l comportamentului. Profesorul trebuie sa recunoasca
tendintele bune si rele, trasaturile positive, pentru a le incuraja , si cele
negative pentru a le schimba. Este important ca elevul sa se simta apreciat si
evaluat. Vives admie ca este necesara si prezenta in scoala a unor batrani
experimentati, pentru ca intregul suflet sa fie format. El cere ca localul colii sa
fie plasat la distanta de locuri zgomotoase, daca s-ar putea pe malul marii, in
vecinatatea “negustorilor cumsecade”. Vives considera ca jocul poate fi un
prilej de a cunoaste natura intima si inclinatiile originare ale finite umane.
Educatia se va face intr-o atmosfera destinsa, prin apelul la istorioare, glume,
prin evitarea constrangerilor si atitudinilor inhibitoare. Spre deosebire de
Erasmus, care pretindea studierea latinei la inceput, Vives este de parere ca
mai trebuincioasa este limba maternal si chiar dialectal comunitatii. Pe la 15
ani sunt introduce stiintele pe baza metodei intuitive. Activitatea practica este
considerate o modalitate de incorporare si aplicare a celor invatate. Pentru
prima data in istoria pedagogiei, se aminteste despre orientarea scolara a
elevilor pentru accesul la o anumita meserie.
Michel de Montaigne a folosit printer primii termenul modern de
educatie. Pedagogia sa este cea a unui fin moralist, a unui om format in cultul
lecturilor si al experientei vietii. El crede ca educatia joaca un rol hotarator in
viata omului, dar este constient de dificultatile pe care le comporta punerea ei
in practica. Fara a aluneca intr-un optimism exagerat, considera ca buna
educare poate ajuta si intari inclinatiile pe care omul le mosteneste de la
natura, dar care nu pot fi schimbate sau invinse din temelii. Educatia nu poate
“sa faca pe orb sa vada”, ci calauzeste pe calea cea buna o insusire care exista
deja intr-o anumita masura. Ca si alti umanisti ai vremii, critica invatarea
mecanica si aspectele candidative ale asimilarii, fara a se avea grija de calitatea
celor invatate. Este un adversar inversunat al pedantismului si al formalismului
scholastic, ironizand exagerarile si deformarile educatiei medievale.
Idealul educative este cuprins in notiunea de gentilom, de personalitate
armonioaa trupeasca si sufleteasca, dornica de a cunoaste si a respecta
adevarul, de a supune normelor bunei purtari fata de superiori. Vocatia trebuie
sa orienteze traseul formative al copilului. Cee ace intreprinde individual
trebuie sa realizeze cu placer si in concordanta cu inclinatiile originare. E nevoie
de un om cu judecata, care prelucreaza si reflecteaza asupra a cee ace
primeste. A avea o opinie proprie despre ceea ce se asimileaza este mult mai
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

important decat a mima ideile altora. Interogatia proprie reprezinta semnul cel
mai evident al faptului ca spiritual este viu si lucreaza. Nu conteaza cat stim, ci
cee ace putem face cu cee ace stim. In locul unui cap plin de cunostinte este de
preferat, dupa Montaigne, o minte bine sistematizata. Cultivarea spiritului se
va face astfel incat sa predomine prelucrarea a ceea ce se primeste, inainte ca
ceva sa devina proprietatea subiectului, asa cum mierea este prelucrata din
polenul pe care albinele il aduna de la multitudinea de flori. Cunoasterea
acumulata trebuie sa devina actiune, potentialitatea de a acapara mai mult si
de a valorifica la maximum cee ace individual afla mai departe. Nu invatatura
are greutate, ci folosul acestei invataturi. Se pare ca Montaigne a renuntat prea
usor la studiul stiintelor, condamnandu-le pentru aportul lor in ceea ce priveste
“continutul” capului. Erasmus este considerat cel mai mare umanist sic el mai
influent om al tuturor timpurilor. Robert Ulich, intr-o remarcabila monografie
consacrata conceptiei pedagogice a lui Erasmus, considera ca putini oameni au
avut o influenta atat de mare asupra invatamantului european, precum
Erasmus. El a incurajat o mai buna metoda de predare, o mai mare intelegere si
o atitudine mai toleranta fata de elev.
Compayre considera ca ideile pedagogice ale lui Rabelais constituie
expresia unui “realism in instructive, impotriva formalismului scolastic” (1889,
p. 74). Realismul de care vorbeste Compayre este expresia necesitatii
intoarcerii in realitate, la studiul concret al lumii, dar nu si expresia posibilitatii
de a pune in practica un proiect educative de tipul celui conturat de Rabelais.
Montaigne considera mai eficienta educatia cu un preceptor, departe de
casa, in diverse localitati, care sa valorifice si virtutile educative ale calatoriilor.
Alegerea profesorului este lucrul cel mai important pentru educatia unui copil,
pentru ca de el depinde evolutia sau degradarea trupeasca si sufleteasca a
copilului. Mai importanta decat eruditia profesorului este intelepciunea lui.
Vives subliniaza importanta mediului in educatie; in acest context arata
importanta familie si este impotriva internetului, care poate constitui un mediu
vicios. Alegerea profesorului este una dintre cele mai importante problem ale
educatiei; crede ca aceasta profesie este prea importanta pentru a filasata pe
seama unor oameni nepregatiti; de aceea, este de preferat a existe profesori
mai putini, dar bine pregatiti.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

2. Prezentati si argumentati valoarea si limitele scrierilor utopice

ale lui Morus si Campanella.

Thomas Morus a devenit celebru datorita lucrarii Cartea de aur, pe cat de

folositoare, pea tat de distractive, despre cea mai buna forma de organizare a
statului si despre noua inslua, Utopia . Initial, Utopia a fost untitulata Nusqama
(de la latinescul nusquam- nicaieri). Intentia lui Morus nu era, in pimul rand, de
a intemeia o cetate ideala, cat de a condamna nedreptatile sociale ale timpului
sau. Reforma sociala presupune intemeierea unei noi societati politice.
Baza societatii utopice o constituie familia, grupata in jurul unui pater
familias, care duce la indeplinire prevederile justitiei. Morus considera ca
oamenii sunt in mod natural inzestrati cu simtul binelui si trebuie educati in
spiritual virtutii, al tolerantei. Educatia este, deci, foarte importanta in
constituirea noii societati, in principal educatia morala si educatia profesionala.
Nu trebuie ignorate nici studiile clasice, pentru ca utopienii sunt oameni
cultivate; educatia intelectului se realizeaza insa numai dupa indeplinirea
“normei” de munca.
Educatia este generala si obligatory pentru toti copiii. Componenta
profesionala a educatiei este analizata indeosebi in capitolul “Despre arte si
meserii”: copiii primesc cunostintele teoretice de la batranii invatati si-si
formeaza deprinderi prin actiuni specific diverselor meserii (zidarie, fierarie,
dulgherie, activitati agricole, etc.). Fetele primesc aceeasi educatie ca si baietii.
Copiii cu inclinatii intelectuale deosebite primesc o educatie speciala: in urma
selectarii lor prin vot secret, sunt scutiti de munci fizice si orientate catre
aprofundarea cunoasterii in divesre domenii. Trecerea dintr-o categorie in
cealalta este posibila pe baza aptitudinilor si rezultatelor dovedite de fiecare.
In Utopia, si adultii participa la o educatie specifica, dupa orele de munca,
al carei scop este imbogatirea mintii si a sufletului fiecarui utopian.
Educatia utopienilr imbina, deci, activitatea fizica si activitatea spiritual, in
scopul dezvoltarii armonioase.
Societatea pe care o prezinta Campanella este localizata pe o insula din
Oceanul Indian. Cetatea Soarelui se prezinta sub forma unui dialog intre un
marinar genovez si membrul unui ordin calugaresc (Ospitalierul). Toate
bunurile apartin statuluu; Campanella e convins ca sursa tuturor viciilor si
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

nedreptatilor sociale o constituie proprietatea private. Conducatorul cetatii

este Metafizicianul, cel mai intelept dintre solarieni, care este ajutat de Pop,
Sin si Mor (Puterea, Intelepciunea si Iubirea).
Campanella acorda o importanta deosebita medului social si educatiei.
Proprietatea private genereaza egoism si individualism; desfintarea
prorprietatii private duce la schimbarea fizionomiei morale a oamenilor. In
Cetatea Soarelui, invatamantul este general, obligatoriu si gratuity. Educatorii
sunt alesi de catre toti cetatenii cu drept de vot.
Incepand de la 2 ani, copiii sunt dati in grija acestor educatori. Pana la trei
ani invata alfabetul si limba.
Intre 3 si 7 ani, primesc cunostinte elementare de matematica si practica
educatia fizica si gimnastica. Tot acum dobandesc primele elemente de
experienta in atelierele mestesugaresti, pentru a-si descoperi vocatia, acre
trebuie dezvoltata in urmatoarele etape.
Dupa 7 ani, isi insusesc cunostinte din stiintele naturii, invata matematicile
superioare si invata cat mai multe meserii cu putinta. Munca nu este pentru
solarieni o obligatie impovaratoare, ci prilej de bucurie, izvor de viata si fericire.
Strategia de predare este bazata pe intuitive. [aralel si independent de
Comenius, Campanella are meritul de a fi aratat valoarea metodei intuitive in
invatare. Intreaga cetate este un muzeu-scoala; zidurile cetatii redau desene,
figure de plante, animale, arbori, unelte de munca, forme geometrice,
teoreme, harti ale diverselor regiuni ale lumii etc. care le sunt prezentate
elevilor in functie de treapta pe care se situeaza in procesul educatiei.
Campanella este considerat primul pedagog care a enuntat necesitatea
infiintarii muzeelor cu scopuri didactice. In muzeele din Cetatea Soarelui, copiii
pot vedea minerale, pietre pretioase, divesre metale, etc., care ii ajuta sa
inteleaga sis a-si insuseasca mai usor cunostinte despre natura. Activitatile de
invatare se desfasoara intr-o maniera atractiva si antrenanta, iar pedepsele
sunt excluse.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Tema de control 4
1. Explicati si argumentati trei trasaturi definitorii ale pedagogiei
clasice.

Secolul al XVIII-lea este secolul geometriei, al mecanicii, al rationalismului,

al metodei, in stiinta si filosofie, secolul al XVII-lea este si un secol al didacticii,
datorita celebrei lucrari Didactica Magna, a pedagogului ceh Comenius.
Comenius inaugureaza etapa pedagogiei clasice, o pedagogie ce ramane in
esenta filosofica, dar cunoaste un grad din ce in ce mai inalt de autonomizare si
specialitate a preocuparilor vizand educatia. Specificul acestei etape consta in
aparitia unor sisteme inchegate de idei pedagogice, depasind etapa
elementelor sau a ideilor isolate despre educatie.
Comenius a scris prima lucrare de pedagogia familiei, “Informatorul scolii
materne”, o lucrare destinata parintilor, care precizeaza scopul, continutul si
metodele educatiei in primii sase ani din viata copilului. Au fost elaborate
manual, intre care “Janua aurea linguarum reserata” (poarta de aur deschisa
limbilor) a devenit celebra. Scrisa in ceha si Latina, manualul a cunoscut peste
100 de editii si a fost tradus in 12 limbi europene si 4 limbi asiatice, inclusive in
persona si mongola.
Optimismul pedagogiei clasice consta in imbunatatirea naturii umane, in
scoaterea omului din starea de decadere originara si perfectiunea naturii
umane prin cunoastere.
Cunoasterea totala, universala, pansofica. Pansofia este cunoasterea
universal. Cunoasterea intregului este, in fapt, o tripla cunoastere: cunoasterea
lui Dumnezeu, cunoasterea lumii inconjuratoare si cunoasterea de sine.
Izvoarele cunoasterii sunt deci: lumea inconjuratoare, spiritual nostru si Sfanta
Scriptura. Aceste trei izvoare alimenteaza: simturile, ratiunea si credinta. Cele
trei surse duc la cunoasterea intregului, la pansophie.
Comenius a construit un system de invatamant ierarhizat pe principia
psihologice. Comenius identifica patru etape de varsta: prima copilarie, a doua
copilarie, adolescent si tineretea si patru etape corespunzatoare ale educatiei
sau scoli: schola materna sau educatia realizata in familie (pana la 6 ani), schola
vernacua sau scoala populara (6-12 ani), unde Comenius identifica 12 finalitati
ale acestui invatamant, printer care: sa citeasca usor tot ce este scris si tiparit
in limba maternal; sa scrie curat, apoi repede si, in sfarsit, corect, conform
gramaticii limbii materne; sa calculeze in scris si cu abac; sa masoare exact cu
orice mijloc, etc.; schola Latina sau gimnaziul (12-18 ani) si academia sau
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

invatamantul superior, scoala de pansofie care are ca scop desavarsirea si

completarea tuturor stiintelor si facultatior superioare.
Scolile materne trebuie sa existe in fiecare sat, scoala Latina in fiecare
oras, iar academia in fiecare provincie sau tara. In afara de aceste institutii,
Comenius vorbeste de necesitatea unui “collegium didacticum”, o scoala a
scolilor, o institutie pentru formarea viitorilor educatori.

2. Argumentati valoarea si actualitatea sistemului normative

comenian. Faceti referire la principiile dezvoltate de Comeniu in capitolele
XV-XIX din lucrarea Didactica Magna (DEP, Bucuresti, 1970).

Aproape toate principiile didactice actuale isi au originea in scrierile

pedagogului Comenius. Principiile fundamentale ale procesului didactic au fost
exprimate de Coeniu in Didactica Magna:
-principiul conformitatii cu natura: “sa urmam natura, s-o imitam”; “sa
educam omul la timpul potrivit, in primavera vietii”;
-principiul conformitatii cu varsta, o idee prezenta de-a lungul intregi
istorii a gandirii pedagogice, careia Comenius s-a straduit sa ii confere un
fundament pedagogic si psihologic;
-principiul intuitiei, considerat “regula de aur a didacticii”; in repetate
randuri, Comenius recomanda iesirea din labirintul scolasticii si utilizarea
simturilor in relizarea cunoasterii;
Capitolele XV-XIX din Didactica Magna dezvolta, in ordine: Principiile
prelungirii vietii, cerintele generale ale predarii si invatarii, adica ale predarii si
invatarii temeinice, principiile invatarii concise si rapide. Toate principiile
didactice sunt inspirate din exemplul pe care natura ni-l ofera in tot cee ace
intreprinde.
Comeniu propune noua principia ale predarii si invatarii singure; de
asemenea, zece principia ale invatarii lesnicioase, urmand calea pe care o arata
natura si zece principia ale predarii si invatarii temeinice.
Fiecare principiu este explicat, dar si exemplificat. Comenius i-a indrumat
pe educatori ca in tot demersal didactic sa urmeze exemplul naturii. Menirea
educatorului este de a arata elevului cum se aplica adevarurile invatate in
scoala in viata de toate zilele. Indiferent de obiectul de invatamant, ignorarea
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

relevantei si a aplicabilitatii cunostintele are efecte negative, daca nu tinem

seama de caracterul practice al invataturii.
Disciplina este foarte importanta. Fara disciplina nu se poate invata nimic
sau nimic asa cum trebuie.

3. Explicati conceptul de educatie negative la J. J. Rousseau. Aratati

valoarea si limitele acestei idei in plan educational.

Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) este “pedagogul ce a descoperit

copilul”. Pornind de la premise ca omul este bun, dar societatea il strica,
Rousseau considera educatia ca o crestere conforma cu natura “interioara” a
copilului, o educatie libera, negative. Educatia “negativa” presupune
excluderea a tot ce poate stanjeni dezvoltarea naturala a copilului.
Natura, libertatea si egalitatea sunt termenii cheie ai filosofiei sociale si
educationale a lui Rousseau. Emil este un roman pedagogic. Ideea unei educatii
care sa respecte natura copilului, sustinuta de argumentul bunatatii umane
originare, strabate intreaga lucrare. “Totul este bun cand iese din mainile
Creatorului, totul degenereaza in mainile omului”; asa debuteaza primul
capitol din Emil. Pe acest argument se cladeste conceptia educatiei negative,
dupa care educatia consta nu in a oferi copilului cunostinte, tipare sau modele
de urmat, ci in a indrepta tot ceea ce ar putea constitui un obstacol in calea
dezvoltarii natural a copilului.
Ideile pedagogice ale lui Rousseau au inspirit teoreticienii “educatiei noi”
si inca sunt valoroase. Subliniem cateva dintre aceste idei:
-necesitatea ca pedagogia sa fie fundamentata pe datele si observatiile
psihologiei;
-existenta unor etape distincte ale dezvoltarii copilului (-2 ani, ingrijirea
fizica a copilului; 2-12 ani, dezvoltarea fizica, educarea simturilor si primele
repere morale; 12-15 ani, formarea intelectuala, instruirea propriu-zisa; 15-20
ani, educatia morala si religioasa);
-accentuarea importantei educatiei prin intuirea lucruriilor, comparative
cu cea bazata pe cuvinte; rolul metodelor active si intuitive in accederea la
cunoasterea veritabila; stimularea interesului copilului in invatare.
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Rolul educatorului este Acela de a face tot posibilul pentru inlaturarea

oricarui obstacol, care ar impiedica dezvoltarea libera a naturii individuale si de
a ajuta la producerea circumstantelor favorabile acestei dezvoltari. Laisser faier
este singura regula de conduita pentru educator. El nu va da nici ordine, nici
sfaturi arbitrare. Cu cat va intervene mai putin, cu atat personalitatea copilului
se dezvolta mai bine.Adevaratul sau rol este de a veghea ca nimic din exterior
sa nu impiedice dezvoltarea autentica a copilului. Actiunea il va instrui pe copil
si nu educatorul. De fapt, scopul educatiei este Acela de a facilita dezvoltarea
naturii copilului: “Cea dintai educatie trebuie sa fie, asadar, pur negative. Ea
consta nu in a transmite virtutea sau adevarul, ci in a pazi inima de viciu si
spiritual de eroare”. Aceasta educatie negative nu impiedica, insa,
manifestarea unei atitudini active, caci, de fapt, natura copilului si a
educatorului se sprijina reciproc: natura face totul, dar sub indrumarea
educatorului, iar educatoru influenteaza, dar numai prin mijlocirea naturii.

4. Analizati critic teoria herbartiana a treptelor formale.

Herbart considera ca “scopul educatiei este Acela de a forma un om moral

sub aspectul caracterului, si universal, sub raportul cunoasterii”. Pentru
realizarea acestui scop a impune principiul invatamantului educative, primatul
dimensiunii formative, fata de cea informative.
Predarea cunostintelor presupune parcurgerea unor etape distincte.
Pedagogul german identifica patru etape sau “trepte formale” ale lectiei:
-perceptia clara, care implica expunerea logica a cunostintelor de catre
professor si intuirea obiectelor si fenomenelor studiate de catre elev;
-asocierea sau realizarea de conexiuni intre noile cunostinte si cele deja
assimilate;
-sistemul sau generalizarea cunoasterii, pe baza cazurilor studiate;
-metoda sau aplicarea cunostintelor insusite in diverse situatii.
Dicipolii lui Herbart si adeptii herbartianismului au exagerat rolul treptelor
formale in desfasurarea lectiei, sporind nejustificat numarul acestora si
transformandu-le intr-un tipar sau sablon ce se aplica intocmai, fara nici o
interpretare. Referindu-se la aceasta exagerare, V. Bancila apreciaza ca treptele
Apopei S. Mihaela Teona (cas. Ciuban) ISTORIA PEDAGOGIEI
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

formale au devenit “un mod de a rastigni lectia, fara sa urmeze o inviere de a

treia zi”, “un nou pat al lui Procust”, care conduce lectii anatomice, nu spiritual.
Intentia lui Herbart a fost de a propune o abordare logica si sistematica a
lectiei; el insusi, reflectand asupra experientelor sale educative diferite, avea sa
spuna profesorilor ca uneori trebuie sa dea la o parte planurile de lectie si sa
reduca pretentiile fata de elev; un professor bun isi concepe programul
educational in fuctie de capacitatile si situatia de viata a elevului.
Dincolo de rigiditatea care a rezultat din interpretarea teoriei treptelor
formale, “planurile de lectii clar alcatuite au dat dascalilor speranta si directie”.
Contributia lui Herbart la circumscrierea obiectului didacticii se poate
rezuma prin urmatoarele idei:
-una dintre preocuparile fundamentale ale didacticii este activitatea de
predare a cunostintelor in conformitate cu anumite legitati psihologice de
asimilare a lor. In acest fel, obiectul didacticii este procesul de invatamant;
-cele doua compnente ale procesului de invatamant, predarea si
invatarea, se afla intr-o stransa interdependenta, realizarea obiectivelor
predarii depinzand de substratul psihologic al invatarii.
-importanta didacticii ca stiinta pentru professor impune necesitatea
studierii organizate a acesteia;
-rolul formarii si cultivarii interesului, ca motor al dezvoltarii personalitatii;
si accentuarea caracterului moral educatiei se integreaza dimensiunii
formative a invatamatului;
-rationalizarea procesului de predare a condus la delimitarea unei
succesiuni de momente, fundamentate psihologic in desfasurarea lectiei:
claritatea (expunerea de catre professor a lectiei, in baza intuirii obiectelor si
fenomeneleor), asocierea (realizarea unei conexiuni intre materialul nou sic el
vechi), sistemul (avansarea unor generalitati precum definitiile, legile,
normele), metoda (extinderea si aplicarea noilor cunostinte).
Influenta lui Herbart asupra dezvoltarii didacticii a fost limitata de
puternica formalizare a teoriei sale despre invatamant.