Sunteți pe pagina 1din 5

Neagu Djuvara

Sa născut la București în 1916 într-o familie aromână, așezată în Țările Române în


secolul al XVIII-lea. Licențiat în literatură la Sorbona în 1937 și doctor în Drept la Paris în
1946, a participat la campania din Transnistria ca elevul ofiter. În data de 23 august 1944 este
trimis ca și Curier Diplomatic la Stockholm unde va rămâne până până în 1947. Hotărăște să
rămână în străinătate militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc.
În 1961 pleacă în Africa în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de
consilier diplomatic al ministerului nigeriană, profesor de istorie economică și drept
internațional la Universitatea din Niamey. Între timp va relua studiile de filozofie la Sorbona
iar în 1972 își obține diploma cu teză în filozofie istorică, iar după revoluția din 1989 va fi
profesor la Universitatea din București .
Principalele sale opere sunt:

 „Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne” Humanitas


1995.
 „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” Humanitas 1999.
 „Cum sa născut poporul român. Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii’ Humanitas
2009.

În Carte de memorii Amintiri din pribegie vorbește despre viața sa și despre contextul
politic al vremii. Prima parte intitulată refugiu politic în apus vorbește despre perioada vieții
sale din 1948 până în 1961 în care descrie întâmplările de după lovitura de stat din august
1944 în care se afla la Stockholm cu funcția de curier politic cu misiunea de reluare a
contactului cu Suedia. În momentul celor mai importante evenimente din 1944, Djuvara
mărturisește că se afla deja la Stockholm în acel moment realizând că misiunea sa nu mai are
niciun scop urmând ca comuniștii să pună mâna pe pârghiile puterii în țară. Consideră că
perioada dominantă de Antonescu a fost una monstruoasă dând exemplua a 400 de tinere
evreice care au fost predate de către unguri nemților fiind eleliberate grație eforturilor depuse
de Crucea Roșie din Suedia.
Aici reușește să își schimbe o serie de concepte și păreri după doar 15 luni petrecute la
Ministerul Afacerilor Externe alături de Victor Rădulescu pe atunci director al cipului și al
cabinetului. El a fost cel care l-a convins de superioritate regimului democratic.O întrebare ar
putea fi de ce după 1945 cu un guvern aproape total comunist s-au lăsat doi funcționari cu
sentimente anticomuniste la cârma Ministerului de Externe ,iar răspunsul era că pe atunci încă
la conducere se afla liberalul Gheorghe Tătărescu, astfel Djuvara a reușit să își păstreze
funcția.
La 20 septembrie 1947 împreună cu familia luau trenul către Paris, cale normală între
Stockholm și București însă la Paris îl aștepta un mesaj de la mama sa care conținea
următoarele cuvinte „ mai bine te faci hamal la Paris decât să te întorci în țară”. După câțiva
ani printr-un document s-a înțeles că dacă s-ar fi întors în țară ar fi fost arestat sub pretextul
unei complet antidemocratică. Din pricina aceasta mama lui aflată în țară a avut de a face cu
poliția, în plus nu au putut comunica pe cale oficială timp de 16 ani doar în 1964 când fiica sa
s-a măritat cu un diplomat american a avut curajul să o scrisoare. La Paris începuturile au fost
grele familia soției de origine franceză a fost greu încercată de război chiar toată Franța a fost
afectată de război, produsele alimentare de bază se procurau pe cartelă.
Pentru început au trăit în apartamentul unui prieten care deja avea patru copii iar după
în casa soției sale. Aici principala preocupare era să poată găsi o sursă de venit familiei, însă a
intrat și în lumea refugiaților din România unde va lupta pentru demascarea comunismului
mai ales că după 1948 există speranța formării unui guvern în exil, însă dintre toate țările
aflate în blocul comunist România era țara cu cei mai puțin refugiați. După 1948 se puteau
distinge trei tipuri de refugiați români stabiliți în străinătate: cei veniti înaintea războiului și
membrii misiunilor diplomatice care după abdicarea regelui refuzaseră să se întoarcă,
legionarii fugiti în Germania și cei fugiți din țară la sfârșitul războiului.Djuvara își amintește
că prin 1948-1949 s-a întâlnit la Paris cu un legionar care acum părea îmbătrânit, dar încă era
plin de credință asupra acestei mișcări. Când vine vorba de a treia categorie menționată,
refugiații din țară la sfârșitul războiului, această grupare era formată dintr un număr limitat.
Cea mai bună cale de fuga era prin Ungaria unde se formează o adevărată rețea de
trecere clandestină ori o altă cale era trecând Dunărea înot, ceea ce a permis în cele din urmă
formarea unui comitet naționalîn exil era prezența Regelui Mihai în străinătate , ceea ce a
oferit un caracter legitim.
Neagu Djuvara s-a asociat unui mic grup al Crucii Roșii Române pentru a înființa o
organizație de ajutorare a refugiaților. În așa fel ia naștere la Paris Comitetul Român de
Asistență.O mare problemă a fost pentru această fundație accesarea de fonduri necesare
pentru ajutorarea refugiațilo.r La început veniturile venind din partea unor societăți care au
avut interese în Romania. Când vine vorba de acțiunile interprinse pentru traiul de zi cu zi a
familiei Djuvara, aceștia au vândut tot ceea ce putea vinde, cărți, haine, bijuterii, iar soția sa a
reușit să lucreze o dată pe săptămână la radioul din Paris. După luni de căutări i s-ar fi părut
interesant un post de paznic al arborelui de cauciuc în Tanzania iar mai târziu a fost înscris pe
listele de emigrare în Argentina de către un prieten, dar nu a plecat. Între timp a apărut ocazia
de plecare în Canada pentru a muncit ca și fermier însă datorită situației medicale a fiicei sale
nu au putut pleca, astfel încercările de emigrare au încetat. Mărturisește cum simțea din partea
familiei soției un dispreț pentru că se ocupa de refugiați, nu de munca pentru a își întreține
familia. Când bunica soției s-a întors la Paris ia cerut să elibereze apartamentul în care i-a
lăsat să stea pana atunci. Asociatia l-a care activa a hotărât să-i acorde un mic salariu și un
spațiu de locuit într-un birou.
La începutul anului 1951 i s-a oferit oportunitatea de a muncii la Organizația
Internațională a Refugiaților care se ocupa cu reașezarea persoanelor deplasate din cauza
războiului în general victimele deportărilor naziste, în realitate a fost recrutat de Ministerul
francez de Externe care se pregătea să preia atribuțiile de protecție ale ONU în plus i s-a
acordat și conducerea unei celule de informații. După demisia de la acel centru de informații
Djuvara rămâne din nou fără slujbă mărturisește că singurul lucru care îl mai atrăgea atunci
atenția era un un post la Radio Europa liberă. După o cerere făcută la Munchen și două luni de
așteptare răspunsul pozitiv a venit, astfel în februarie-martie 1957 pleacă singur la Munchen,
iar după un an în 1958 sosește și soția sa împreună cu fiica. Venirea la Munchen nu a fost una
plăcută pentru familia sa întrucât soția a renunțat la postul de la Crucea Roșie pe care îl
deținea de aproape 10 ani iar fata care de abia își dăduse Bacalaureatul nu era prea încântată
de a urma studiile în Germania.
A doua parte a cărtii este intitulată „În Africa Subsahariana (1961-1984)” unde
vorbește despre cum ajunge consilier diplomatic în Africa. În 1958 pe cand se afla la Radio
Europa Libera în München, au inceput in Franța o serie de experiențe politice privind Africa.
Astfel s-a încercat constituirea unei confederații a coloniilor franceze. Acest vis a fost
năruit de dorința de independență a acestor state, așadar în 1960 14 noi state independente se
afirmau. Diori Hamani presedintele Republicii Niger era în căutarea uniu diplomat
independent care să-i organizeze Ministerul de Externe. La recomandarea unei cunoștințe a
soției sale a fost recomandat Neagu Djuvara. La prima vizită a lui Dori Hamani la Paris,
Djuvara a fost prezentat acestuia. Sigura întrebare care i-a fost adresată era cum ar organiza
acesta Ministerul de Externe. Din acest moment dupa cateva zile a și sosit propunerea de
colaborare pentru o perioada de 2 ani. Însă pentru început sadisfacția financiară ar fi fost mai
mică în comparație cu cea a funcției de secrtar generala al Fundației Carol.
La 3 iunlie 1962 avea loc zborul către Niamey, capitala Republicii Niger, acum avea
sa plece el, iar soția avea să-l urmeze dupa 3 luni, cand urma sa fie pus în funcție. Ajuns în
Niamey, Djuvara poveste cum a fost întâmpinat, primele peisaje văzute, cât și prima impresie
față de această lume, sărăcia-i caracterizantă, iar mare diferență între clasele sociale evidentă.
Descrie casa care i-a fost atribuită pentru ședere, ca o casă sărăcuță, dar bogată pentru omul
de rând de acolo, dotată doar cu strictul necesar al vieții . Barbatul însărcinat să-l însoțească în
ziua sosirii sale aruncă o privire mai mult decât admirativă acestei clădiri.
Prima zi la birou începe cu mașina care venise să-l ia de acasă și se îndreptau către
palatul prezidențial dupa cum o descrie Djuvara „o clădire tot din chirpici”. Ministerul de
Externe pe atunci de abia se năștea. Acesta își avea sediul în 3 încăperi din palatul prezidențial
alături de 2 secretare, o franțuzoaică și o negresă. În primele luni activitatea sa nu prea exista,
nici președintele nu stia exact pentru ce il angajase. După pregătirea a 2 discursuri pentru
ambasadorul SUA și al Italiei și plăcerea cu care primise președintele nigerian arta de a scrie a
istoricului, a fost însărcinat cu raspunderea la toată corespondența si elaborarea discursurilor
oficiale. Dupa 10 ani de la sosirea aici, căpatase si datoria de a face cursuri de drept
international si istorie economică la noua lor școală de administratie. Marile dificultăți
întâmpinate ca și profesor se leagă de mentalitățiile studențiilor și modul lor de gândi. Spre
exemplu povestește cum nu de mult timp au fost atribuite si numele, nu doar prenumele
persoanelor, iar la dorința de afla aceste detalii pentru gruparea studentilor într-un mod
alfabetic se lovea de reticența și neînțelegerea acestora.

În povestirile sale nu lipsește din peisaj descrierea cadrului geografic al Republicii


Niger, fosta colonie franceză, devenită independentă în 1960. Este așezată în sudul Saharei
prin care trece fluviul Niger, după care și-a luat numele. Denumirea oficiala a funcției pe care
o deținea aici era legată de sfatul în problemele externe. Asta nu însemna că i se si cereau
aceste lucruri, oamenii politici erau conștienți de diferențele față de europeni și prea mândri
pentru independența lor pentru a dezvălui toate combinațiile lor politice. Cel mai greu i s-a
parut cand a trebuit sa redacteze un argument în care se refuza numirea unui ambasador
desemnat de statul Mali.Cu primul consilier politic trimis de francezi, un om undeva la 60 de
ani care își făcuse carieră în Extremul Orient și care urcase în treptele consulare în China, a
avut o colaborare de doar 15 luni în care s-au înteles bine și au format o adevărată echipă.
Primele luni petrecute acolo au fost grele din mai multe puncte de vedere cu toate că
se aflau în sezonul ploilor, media temperaturii fiind de cca 40° C în timpul zilei, dar mai rau
de atât il chinuia singurătatea. În casă si-a angajat un băiat care se ocupa de cumpărături,
curățenie și gătit, de care spune că era indispensabil pentru traiul de zi cu zi. În decursul celor
23 de ani petrecuți aici a avut 4 băieți de acest gen. Primul a plecat dupa primul concediu avut
de Neagu Djuvara, al doilea a fost concediat dupa 15 ani de muncă. Povestește cu o adevărată
mândrie cum l-a învățat pe cel de al doilea băiat, Saley, să pregătească salată de vinete, pe atât
de mult îi placea acestuia încât a început să o prepare și să o vândă prin oraș. Desparțirea de
Saley după 15 ani s-a petrecut deoarece acesta s-a lasat pe tânjală.
Timpul liber după orele de servici și le petrecea la singura piscină existentă în oraș. A
fost locul unde ani de-a rândul își petrecea zilele călduroase, fiind printre singurele moduri de
recreere pentru suportarea căldurii. Cu vremea au început să apară și alte piscine, precum cea
de la Grand Hotel sau cea municipală. În toată această perioadă, între 1961 și 1984, atât de
departe de familie nu a fost mereu singur,chiar din primul an un fiu al soției sale care-și facea
serviciul militar îi ceruse să-l aducă pe lângă el. Ceea ce a și reușit cu studii în agricultură, a
fost repartizat în cadrul Ministerului Agriculturii la Niamey.

S-ar putea să vă placă și