4 Septembrie

Tema: Categorii funcționale ale folclorului copiilor

Manifestările spectaculare dedicate promovării scenice a folclorului – festivaluri,
concursuri, spectacole – omit cu consecvenţă un segment al folclorului, anume acel
segment creat şi performat de copiii mici în jocurile lor: folclorul copiilor. Copiii
joacă pe scenă jocuri ale adulţilor, cântă, deseori cu dificultăţi vocale
semnificative, cântece deasemenea din repertoriul adulţilor şi nimeni nu ţine seama
de vârsta, de capacitatea lor vocală şi de orizontul preocupărilor lor de cunoaştere a
lumii înconjurătoare. Folclorul copiilor este complet neglijat şi în viaţa familială şi-
n sistemul educaţional instituţionalizat şi în viaţa culturală spectaculară. Chiar dacă
era calculatoarelor şi a jucăriilor electronice domină copilăria de la cele mai mici
vârste prin jocuri electronice create de adulţi, deseori inadecvate vârstei celor
cărora le sunt destinate, atunci când copiii se adună la joacă devin creativi natural,
manifestându-se altfel decât îşi închipuie oamenii mari care au uitat cum se jucau
ei în copilărie şi cum îşi încropeau numărătorile şi incantaţiile melodizate care le
însoţeau şi le înfrumuseţau joaca. Acesta este motivul pentru care pledăm pentru o
atenţie deosebită pe care părinţii şi educatorii din cămine, grădiniţe şi şcolile
elementare ar trebui să o acorde dezvoltării creativităţii copiilor valorificând fondul
folcloric ce li se potriveşte şi în care se regăsesc atât ca dotare vocală, cât şi ca
sferă de preocupări. Acest fond folcloric este tezaurizat în colecţii antologice. Lui
Constantin Brăiloiu i se datorează primul studiu fundamental dedicat ritmului
propriu folclorului copiilor, în care delimitează principiile structurale care-l
guvernează şi care conţine, în formă de tabele, sinteza formulelor ritmice predilecte
6 în jocul copiilor, cu toate posibilităţile lor combinatorii1 . Au urmat alţi
specialişti care au dedicat ani buni culegerii, cercetării şi tezaurizării editoriale a
repertoriului folcloric al copiilor cules de ei pe teren. Trebuie menţionate, în
această direcţie, ca nume de referinţă, Emilia Comişel şi Nelu Ionescu . Specialiştii
au stabilit o serie de trăsături ale creaţiei orale a copiilor, pe care le menţionez, ca
argumentare pentru pledoaria valorizării şi valorificării folclorului copiilor
tezaurizat în colecţiile etnomuzicologice în practica de joacă actuală a copiilor.
Folclorul copiilor se caracterizează ca un gen universal, bine conturat, care a luat
naştere în mod firesc la o vârstă când jocul constituie punctul central al activităţii
lor. Prin cântec şi joc copilul ia cunoştinţă cu mediul înconjurător, străduindu-se
să-l cunoască, să şi-l apropie, ori să-l domine.

Manifestările spectaculare dedicate promovării scenice a folclorului – festivaluri,

concursuri, spectacole – omit cu consecvenţă un segment al folclorului, anume acel
segment creat şi performat de copiii mici în jocurile lor: folclorul copiilor. Copiii
joacă pe scenă jocuri ale adulţilor, cântă, deseori cu dificultăţi vocale
semnificative, cântece deasemenea din repertoriul adulţilor şi nimeni nu ţine seama
de vârsta, de capacitatea lor vocală şi de orizontul preocupărilor lor de cunoaştere a
lumii înconjurătoare. Folclorul copiilor este complet neglijat şi în viaţa familială şi-
n sistemul educaţional instituţionalizat şi în viaţa culturală spectaculară. Chiar dacă
era calculatoarelor şi a jucăriilor electronice domină copilăria de la cele mai mici
vârste prin jocuri electronice create de adulţi, deseori inadecvate vârstei celor
cărora le sunt destinate, atunci când copiii se adună la joacă devin creativi natural,
manifestându-se altfel decât îşi închipuie oamenii mari care au uitat cum se jucau
ei în copilărie şi cum îşi încropeau numărătorile şi incantaţiile melodizate care le
însoţeau şi le înfrumuseţau joaca. Acesta este motivul pentru care pledăm pentru o
atenţie deosebită pe care părinţii şi educatorii din cămine, grădiniţe şi şcolile
elementare ar trebui să o acorde dezvoltării creativităţii copiilor valorificând fondul
folcloric ce li se potriveşte şi în care se regăsesc atât ca dotare vocală, cât şi ca
sferă de preocupări. Acest fond folcloric este tezaurizat în colecţii antologice. Lui
Constantin Brăiloiu i se datorează primul studiu fundamental dedicat ritmului
propriu folclorului copiilor, în care delimitează principiile structurale care-l
guvernează şi care conţine, în formă de tabele, sinteza formulelor ritmice predilecte
6 în jocul copiilor, cu toate posibilităţile lor combinatorii1 . Au urmat alţi
specialişti care au dedicat ani buni culegerii, cercetării şi tezaurizării editoriale a
repertoriului folcloric al copiilor cules de ei pe teren. Trebuie menţionate, în
această direcţie, ca nume de referinţă, Emilia Comişel şi Nelu Ionescu . Specialiştii
au stabilit o serie de trăsături ale creaţiei orale a copiilor, pe care le menţionez, ca
argumentare pentru pledoaria valorizării şi valorificării folclorului copiilor
tezaurizat în colecţiile etnomuzicologice în practica de joacă actuală a copiilor.
Folclorul copiilor se caracterizează ca un gen universal, bine conturat, care a luat
naştere în mod firesc la o vârstă când jocul constituie punctul central al activităţii
lor. Prin cântec şi joc copilul ia cunoştinţă cu mediul înconjurător, străduindu-se
să-l cunoască, să şi-l apropie, ori să-l domine.intelectual şi afectiv – producţiile lor
artistice trebuie considerate ca având nu numai o utilitate distractivă ci, în acelaşi
timp, educativă, didactică – dezvoltă spiritul de cooperare, de acţiune, de formare a
limbajului, a sensibilităţii, a percepţiei verbale şi muzicale, punându-i în mişcare
forţele spirituale şi corporale – pedagogică şi socială: învaţă să numere, să-şi
cunoască părţile corpului, zilele săptămânii etc., înainte de faza şcolarităţii. Intuind
valoarea artistică şi socială a acestor fapte artistice, pedagogii, folcloriştii şi
psihologii au pus bazele învăţământului muzical naţional, valorificând patrimoniul
cultural tradiţional folcloric, în care un loc important îl ocupă folclorul copiilor.
Emilia Comişel, reputat etnomuzicolog şi profesor universitar român, a stabilit
următoarele categorii funcţionale ale folclorului copiilor : I.A. Cântece-formule
pentru elementele naturii, animale, plante, obiecte (formule de incantaţie în trecut
cu substrat magic). Se disting aici :

a) formule terapeutice (preventive şi curative);

b) cântece pentru plante;

c) cântece pentru insecte;

d) pentru păsări;

e) pentru animale;

f) pentru lucruri neînsufleţite;

g) pentru schimbarea vremii;

h) la joc – ex. să nu greşească, să nu se uite, să se grăbească la ascuns, să nu

vorbească.
I.B. Formule independente de jocul organizat (distractive, educative, satirice) : a)
versificate (porecle, păcăleli, luări în râs, ocări, întrebări, frământări de limbă etc.)
şi b) neversificate (zicători, cimilituri, basme, probleme, frământări de limbă). I.C.
Formule legate de mişcare :

a) adresate copiilor până la 5 ani ;

b) numărători – recitate, cântate ;

c) cântece de joc ;

d) formule scandate sau cântate ;

e) jocuri propriu-zise (individuale, colective –

a) de ansamblu, ori

b) pe echipe. I.D. Jocuri legate de evenimente din viaţa omului.

II.A. Cântece şi jocuri legate de date calendaristice – perioada de iarnă.

II.B. Cântece şi jocuri legate de date calendaristice – perioada de primăvară –

1. cântece şi jocuri de înfrăţit,

2. homanul, 3. « De-a-n târg »; Azi se lasă-n sec, etc. Din punct de vedere muzical,
folclorul copiilor se grupează în :

a) formule cântate şi

b) formule scandate. Întreaga viaţă a copilului este organizată conform unui

tradiţional cod ritmic şi ritmat, de care ţine seama, în mod inconştient, în toate
acţiunile sale. Micile societăţi ale copiilor au la bază norme de la care nu se pot
sustrage nici în timpul jocului nici în afară de acesta. Cei ce se sustrag acestui cod
– a cărui finalitate este formarea copilului în spiritul cinstei, al dreptăţii, al
disciplinei – sunt pedepsiţi prin membrii lor din grup. Apelarea maturilor la sursele
bibliografice menţionate şi ilustrate, prin imaginile copertelor, în articolul de faţă,
pentru a redescoperi universul repertorial al copiilor creat de ei pentru uzul lor la
joacă, le va fi utilă pentru a putea înţelege mai bine psihologia copiilor şi pentru a
le stimula creativitatea şi inventivitatea prin jocul lor natural, firesc, spontan,
recreativ. Marii pedagogi şi psihologi care au cercetat comportamentul copiilor în
timpul jocului, susţin că aşa cum copilul se joacă în copilărie, aşa se va manifesta
în muncă şi în viaţa socială la maturitate; aceasta pentru că în copilărie joaca este
cea mai serioasă muncă a copilului mic. A priva copiii de darul nativ al jocului şi
de creaţia aferentă acestuia, denumită generic folclorul copiilor, înseamnă a le
ştirbi personalitatea şi a le inhiba potenţialul de dezvoltare intelectuală, artistică şi
socială.