BAC – Proba scrisă

Subiectul III

GENUL EPIC

 basmul cult – Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă

 nuvela
o psihologică – Moara cu noroc, Ion Slavici
 romanul
o realist, interbelic, obiectiv – Ion, Liviu Rebreanu
o modern, psihologic, subiectiv, de analiză, de experiență –
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu
o realist, obiectiv, balzacian – Enigma Otiliei, George Călinescu
o realist, tradițional, mitic – Baltagul, Mihail Sadoveanu

GENUL LIRIC

 romantism – Luceafărul, Mihai Eminescu

 simbolism – Plumb, George Bacovia
 modernism
o Testament, Tudor Arghezi
o Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Lucian Blaga
o Joc secund, Ion Barbu

GENUL DRAMATIC

 comedia – O scrisoare pierdută, Ion Luca Caragiale

 BASMUL

= specia genului epic, în proză, mai rar în versuri, care prezintă, prin intermediul categoriei
estetice a fantasticului și a miraculosului, întâmplări supranaturale la care participă personaje
care au capacitatea de a antropomorfiza, prezentându-se lupta dintre bine și rău, ce se termină cu
triumful binelui asupra răului.

NUVELA

= specia genului epic, în proză, de dimensiuni mai mari decât povestirea, cu o construcție
riguroasă, având un fir narativ central. Se observă concizia intrigii, tendința de obiectivare a
perspectivei narative și verosimilitatea faptelor. Personajele sunt relativ puține și gravitează în
jurul personajului principal. Accentul nu mai cade pe firul narativ, ci pe evoluția personajelor.

ROMANUL

= creația epică, în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai multe
planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic
individualizate.

GENUL DRAMATIC

= cuprinde totalitatea speciilor literare (tragedie, comedie, dramă) dedicate reprezentației pe

scenă, având o structură specifică: organizarea pe acte/tablouri, scene și replici. Este prezent
conflictul dramatic în jurul căruia se dezvoltă acțiunea, personajele comunicând prin intermediul
dialogului și al monologului, autorul intervenind prin indicațiii scenice (didascalii).

COMEDIA

= specia genului dramatic, ce se caracterizează prin conflictul derizoriu, personaje ridicole și prin
ironizarea defectelor umane prin categoria estetică a comicului.
 REALISMUL

= curentul literar care apare la mijlocul secolului al XIX-lea (1830-1880), în Franța, ca reacție
împotriva retorismului romantic, mizând pe legătura dintre artă și realitate.

Trăsături:

 tehnica detaliului semnificativ – utilizată pentru a obține veridicitate și verosimilitate

 naratorul obiectiv, extradiegetic, demiurgic, care narează la persoana a III-a și conturează
o acțiune după principiul cauză-efect
 teme principale: familia, banul, parvenirea
 motive literare: arghilofilia (iubirea de bani), orfanul
 noi tipologii umane – parvenitul, avaristul, prostul prostit, avarul, baba absolută, fata
bătrână
 urmărește deviații psihiatrice și fiziologice, patologice ale personajelor
 legătura strânsă între fizic și psihic
 determinism social
 ROMANTISMUL

= orientarea ideologică, artistică și literară, care a marcat sfârșitul secolului al XVIII-lea, în

Germania și Anglia, dezvoltându-se și în celelalte țări europene, cu precădere în Franța
împotriva raționalismului și a clasicismului rigid.

Trăsături:

 antiteza – principalul procedeu compozițional

 teme predilecte: geniul, timpul, iubirea, natura, geneza și extensia universului, moartea
 motive literare: obsesia idealului, visul, ruinele, somnul, amintirea, dorul, luna
 categorii estetice: fantasticul, fabulosul, urâtul, grotescul, feericul
 retorica specifică caracterizată prin exces de mărci ale subiectivității directe și indirecte –
Virgil Nemoianu definește retorica romantismului biedermeier ca fiind o „retorică a ah-
urilor și a of-urile”
 încercarea de evadare în spații exotice
 recuperarea Evului Mediu ca topos existențial al evadării dintr-un spațiu cotidian la care
omul romantic nu se poate adapta
 SIMBOLISMUL

= curent afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezintă o reacție, atât față de infaibilitatea și
impersonalitatea parnasianismului, cât și față de obiectivismul și determinismul naturalist.

Trăsături:

1. inovații la nivel formal

 versul liber – cu scopul de a apropia poezia de „ritmul inimii”
 versul-refren
a. conferă simetrie discursului liric
b. conferă muzicalitate interioară specifică simbolismului
2. inovații la nivel compozițional/ expresiv
 sinestezia = complex metaforic rezultat dintr-o percepție simultană a mai
multor senzații distincte (auz, miros, văz, pipăit)
 sugestia = rezultatul unor analogii dintre lumea complexă și lumea abstractă
 corespondențe dintre lumea vizibilă și invizibilă
 simbolul implicit
 stări vagi, fluide
 spleenul = preocuparea pentru timpul concret , spre deosebire de timpul
abstract al romanticilor
 esoterismul și ocultismul – devin elemente exterioare supralicitând valoarea
lor decorativă
 magia limbajului – „vrăjitoria evocatoare” – simboliștii încearcă să se întoarcă
la originile orfice ale poeziei => cuvântul incantație
 MODERNISMUL

= ideologia culturală care apare în Europa Occidentală la începutul secolului al XX-lea și care
cuprinde, în viziunea istoricului literar, Matei Călinescu, în lucrarea „Cele cinci fețe ale
modernității”, mai multe curente, precum avangardismul, futurismul, constructivismul, cubismul
etc., ce se caracterizează prin inovații tematice, prozodice și culturale propuse în raport cu
vechile ideologii.

Trăsături în poezie:

 evoluția poeziei de la obiectivitate la subiectivitate

 ambiguizarea discursului poetic ce se obține prin utilizarea metaforelor (uneri în exces),
obținându-se ermetizarea discursului
 inovații la nivel prozodic – tehnica ingambamentului
 versul liber – arimia – se remarcă dislocările sintactice ajungându-se până la asintaxie
 categorii negative teoretizate de Hugo Friedrich: absurdul, macabrul, grotescul, urâtul
 abstractizarea concretului – imagini artistice insolite
 teme de factură intelectuală – se problematizează prin teminologie filosofică și teologică
condiția umană – se propune poezia intelectualizată

Trăsături în proză:

 evoluția de la subiectivitate la obiectivitate – epciul implică supunerea la o realitate

exterioară
 CLASICISMUL

= curentul literar apărut în Franța între secolul al XVII-lea și al XIX-lea care pune accentul pe
raționalitatea și puritatea genurilor și speciilor, reflectând moravurile societății și tipologiile
umane.

Trăsături:

 imitarea naturii în aspectele esențiale ale vieții și omului

 rațiunea – element definitoriu al omului
 cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
 personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru societate
 principii morale ferme – cinste, prietenie, adevăr, patriotism
 sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele personale
 puritatea genurilor şi a speciilor (neamestecul lor)
 stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
 are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială