Sunteți pe pagina 1din 1

Prin tehnoredactare se înţelege pregătirea tehnică şi grafică a unui manuscris înainte de a

începe operaţia de tipărire. Astfel, asupra unui manuscris sunt aplicate o serie de operaţii care permit
obţinerea unui document cu calităţi grafice superioare, lizibilitate şi aspect plăcut.
Tehnoredactarea se poate face manual sau se poate face folosind ca mijloc de prelucrare
calculatorul şi în acest din urmă caz poartă numele de tehnoredactare computerizată. Unul dintre
cele mai folosite programe de tehnoredactare, având o mare popularitate şi largă răspândire este
procesorul de texte Microsoft Word. Programul Word lucrează cu documente. Documentul
reprezintă un ansamblul de texte, imagini, grafice etc. aparţinând aceleiaşi lucrări, deci cu legătură
logică între ele.
.DOC (abreviere de la document) este extensia numelui de fişier al documentelor produse de
procesoarele de text în baza formatului impus de Microsoft Word versiunile 1.0 - 2003. Este un tip
de fişier binar, care pe lângă textul propriu-zis stochează şi datele legate de formatarea acestuia, de
asemenea şi elemente non-textuale precum imagini, grafică sau diagrame. Deşi este considerat
învechit şi a fost înlocuit inclusiv de către creatorii săi, rămâne, pentru moment, unul dintre cele mai
utilizate formate pentru procesare de text. Începând cu 2006, formatul DOC a început să aibă
concurenţă din ce în ce mai acerbă din partea unor formate deschise precum OpenDocument
(extensie ODT), formatul standard al programului Open Office. Fişierele document .doc sunt, în
general, deschise cu Microsoft Word, dar sunt şi surse-deschise alternative, precum este procesorul
textual OpenOffice.
Pentru obţinerea unui document bun trebuie parcurse mai multe etape.
1. În primul rând trebuie să fie definit conţinutul documentului. Pe baza acestuia se stabileşte o
schemă de aranjare în pagină. Acum se stabilesc: formatul paginii, numerotarea paginilor, fonturile
folosite, încadrarea imaginilor, dimensiunile fonturilor etc.
2. A doua etapă constă în introducerea efectivă a textului, sub forma unui fişier, în calculator.
Această operaţie poate fi efectuată de o altă persoană decât cea care face tehnoredactarea.
3. După introducerea textului, urmează etapa propriu-zisă de tehnoredactare. În această etapă,
textului introdus i se aplică o serie de transformări astfel încât el să corespundă schemei de
tehnoredactare. Tot acum se introduc în text eventualele imagini grafice.
Tehnoredactarea se realizează pe mai multe niveluri:
- nivelul document,
- nivelul sectiune,
- nivelul paragraf,
- nivelul caracter.
Nivelul document: se stabilesc caracteristici globale (formatul paginii, margini, anteturi şi
subsoluri de pagină).
Nivelul secţiune: se stabilesc caracteristici specifice pentru o zonă de document definită ca o
secţiune distinctă.
Nivelul paragraf: în Word prin paragraf se înţelege textul cuprins între două apăsări ale tastei
<Enter>. La acest nivel se stabilesc caracteristicile paragrafului: indentări, deplasări spre interior,
modul de aliniere al paragrafului.
Nivelul caracter: se lucrează asupra caracterelor din interiorul paragrafelor pentru obţinerea
unor efecte: cuvinte cheie, citate, sublinieri, îngroşări, înclinare, introducerea unor caractere speciale
(săgeţi, figuri, semne speciale).
4. După terminarea tehnoredactării urmează etapa de tipărire. Ea se face de obicei pe o
imprimantă.
5. După realizarea imprimării se pot face verificări şi corecturi pe document, iar apoi acestea
se operează în fişierul din calculator în fişierul din calculator.
Aceste etape, listare – corectare, se pot repeta până se obţine o formă finală a documentului.

S-ar putea să vă placă și