Sunteți pe pagina 1din 2

De la geneză la primul titlu de campioană[modificare 

| modificare sursă]
În 1882 Hotspur Football Club a fost creat de un grup de tineri de la o școală locală de gramatică și
de Clubul de Cricket Hotspur. Se crede că numele de Hotspur este asociat cu Sir Henry Percy (Sir
Harry Hotspur) care a trăit în acastă locație în secolul al XIV-lea. Mai târziu clubul și-a schimbat
denumirea în Tottenham Hotspur pentru a se diferenția de alt club: London Hotspur.
La început Hotspur juca în echipamente de culoare albastră. Apoi culorile au variat de la albastru
deschis cu alb, la tricouri de culoare roșie cu șorturi albastre, la ciocolatiu și auriu. În sezonul 1899-
1900 culorile echipamentului s-au definitivat la tricouri albe și șorturi albastre/bleu, ca un tribut plătit
clubului Preston North End, cel mai puternic club de fotbal al momentului în campionatul englez.
În 1888 Tottenham și-a mutat meciurile de acasă din câmpia River Lee în Parcul Northumberland,
unde clubul a putut taxa spectatorii. Clubul a devenit profesionist chiar înainte de ziua de Crăciun din
anul 1895, iar în anul 1896 a fost primit în Southern League (Liga de Sud) atrăgând circa 15,000 de
spectatori la fiecare meci disputat acasă. În 1898, Charles Roberts devine președinte, ocupând
această funcție până în anul 1943.
În 1899 Spurs a făcut ultima schimbare de stadion, mutându-se într-o fostă grădină a unei piețe din
High Road, Cartierul Tottenham. În timp, stadionul a adoptat numele unui târg local, White Hart
Lane. Mutarea s-a dovedit de succes pentru că în 1900 Tottenham câștigă Shoutern League (Liga
de Sud), iar anul următor triumfând și în FA Cup (Cupa Angliei) devenind prima echipă din afara
primei ligi care câștigă această competiție.
Tottenham a fost admisă în Second Division of the Football League (Liga a doua) pentru
sezonul 1908-1909, reușind promovarea în First Division (Prima Ligă) ocupând locul 2. Rezultatele
clubului între anul 1910 și Primul Război Mondial sunt slabe, în sezonul 1914-1915 când competiția
a fost suspendată, Tottehnham fiind la subsolul clasamentului.
În anul 1919, Arsenal Londra – care ocupase doar locul 5 în a doua ligă – a fost admisă în prima ligă
în locul lui Spurs. În sezonul 1919-1920 Tottenham câștigă liga a doua engleză și anul viitor, pe 13
aprilie, 1921, Spurs câștigă pentru a doua oară FA Cup (Cupa Angliei), învingând în finală pe
Wolves cu scorul de 1-0.
În 1949 Arthur Rowe a devenit manager, acesta dezvoltând stilul tactic de joc push and run (lit:
apasă și fugi). Acest stil însemna să pasezi mingea repede unui coechipier fugind apoi pe lângă
fundașul de marcaj pentru a primi pasa returnată (practic un '1-2' clasic cu a doua pasă lungă).
În 1951 Tottenham câștigă First Division Championship (Prima Ligă) devenind prima echipă care a
câștigat a doua și prima ligă în sezoane succesive. Printre cei mai importanți jucători au fost Alf
Ramsey, Ronnie Burgess, Ted Ditchburn, Len Duquemin, Sonny Walters sau Bill Nicholson.

Deceniile 1960 și 1970[modificare | modificare sursă]


Bill Nicholsen s-a angajat la Tottenham Hotspur în 1936 ca ucenic. În următorii 68 de ani a servit
clubul în toate sectoarele, de la om de serviciu la președinte. La primul său meci ca manager, la 11
octombrie 1958, Tottenham a învins pe Everton cu 10-4. A fost scorul record în acel moment pentru
club și un semn al lucrurilor ce aveau să urmeze. Nicholsen a condus echipa Tottenham către
succese majore în 3 ani la rând la începutul anilor '60: "dubla" din 1960, FA Cup (Cupa Angliei) și o
semi-finală a Cupei Europei în 1962 și Cupa Cupelor în 1963. Jucătorii importanți ai acestei
perioade au fost: Danny Blanchflower, John White, Dave Mackay, Cliff Jones și Jimmy Greaves.
După 1964, echipa a început să se dezintegreze din cauza vârstei, a accidentărilor și a
transferurilor. Nicholson a reconstruit o a doua echipă de succes cu "importuri" ca Alan Gilzean,
Mike England, Alan Mullery, Terry Venables, Joe Kinnear și Cyril Knowles. În 1967 au bătut
pe Chelsea în finala FA Cup și au terminat campionatul pe poziția a treia.
Nicholson a câștigat și Cupa Ligii (1971 și 1973) și Cupa UEFA în 1972, înainte să demisioneze la
startul sezonului 1974-1975, din cauza începutului dezastruos de sezon și pentru că s-a simțit
dezgustat fața de manifestările huliganice ale suporterilor din Rotterdam la finala Cupei UEFA.
Nicholson a câștigat 8 trofee majore în cei 16 ani de activitate, această perioadă fiind fără îndoială
cea mai glorioasă din istoria clubului.
Tottenham a retrogradat din prima ligă la sfârșitul sezonului 1976-1977, după 27 de ani de
performanță de top. Acest lucru a fost urmat imediat de vânzarea internaționalului nord-irlandez Pat
Jennings rivalilor de la Arsenal Londra, o mutare care i-a șocat pe fani și care s-a dovedit a fi o
eroare. Jennings a mai jucat 8 ani la cel mai înalt nivel pentru Arsenal Londra, în timp ce lui Spurs i-
a luat până în 1981 să găsească un portar de clasă, în persoana lui Ray Clemence de la Liverpool.
Înlocuitorul lui Nicholson, Danny Burkinshaw a promovat chiar în primul sezon ca manager. În vara
anului 1978 Burkinshaw a șocat lumea fotbalistică aducând la Tottenham două "vedete" ale cupei
mondiale, argentinienii Osvald Ardiles și Ricardo Villa, asemenea transferuri fiind nemaivăzute la
acea dată în fotbalul britanic.