Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
html
Enipostazierea
"Fiind DUMNEZEU desavarsit, se face om desavarsit si savarseste cea mai mare noutate
din toate noutatile, singurul lucru nou sub soare, prin care se arata puterea infinita a lui
DUMNEZEU."
(Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea III, Capitolul 1)
I. Introducere
Apare intrebarea:
Ce finalitate poate avea credinta unui om care nu stie in ce crede?
Sau altfel spus:
Cum poate vreun om sa spuna ca el crede, daca nu stie exact in ce crede?
Iar despre o credinta adogmatica nu s-a vorbit vreodata printre crestini;
prin urmare, o credinta este obligata prin insasi definitia ei la a fi dogmatica.
Despre importanta intelegerii corecte a dogmelor ne spune insusi Sfantul Apostol Petru,
atunci cand atrage atentia asupra adancimilor pe care le cuprinde Sfanta Scriptura, zicand
despre scrierile Marelui Pavel:
"In toate epistolele sale, in care sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei
nestiutori si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte scripturi, spre a lor pierzare."
(2 Petru 3,16)
Necunoasterea corecta a dogmelor duce la erezii, dupa cum s-a vazut in decursul
secolelor primare, si dupa cum se vede inca si astazi.
Am spus "necunoasterea" si nu "neintelegerea" dogmelor, pentru faptul ca dogmele sunt
primite numai prin credinta, si nu prin minte sau ratiune.
Ratiunea merge pana la un anumit punct pe calea intelegerii, de acolo inainte avand acces
numai prin credinta.
Daca omul nu ar fi dat frau liber curiozitatii de a cerceta Tainele cele de napatruns ale lui
DUMNEZEU si daca ratiunea cu ar fi fost cuprinsa de mandria priceperii a tot ce ii iese in
cale, nesfarsitele discursuri polemice si Sinoadele Bisericii nici nu ar fi avut loc, fiecare
credincios intelegand si acceptand prin credinta cele necesare mantuirii.
1/9
Sfintii Parinti au parasit tacerea si eu reactionat, spre apararea dreptei invataturi de
credinta, oridecateori a fost cazul.
Astfel, orice noua erezie atragea dupa ea un intreg lant de pareri, formulari, scrieri si
intalniri ale membrilor Bisericii, cu scopul de a lamuri si intari credinta cea adevarata.
Sinodul de la Calcedon stabileste definitiv raportul dintre cele doua firi ale Mantuitorului
Hristos, prin formulari luate "in Duhul Sfant".
Hotararea sinodala privind Persoana lui Hristos si modalitatea fiintarii Ei este urmatoarea:
"Urmand, asadar, Sfintilor Parinti, noi invatam intr-un glas ca marturisim pe Unul si Acelasi
Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos,
2 Insusi desavarsit intru dumnezeire cat si intru umanitate, DUMNEZEU adevarat si om
adevarat, alcatuit din suflet rational si din trup,
3 deofiinta cu Tatal dupa dumnezeire si deofiinta cu noi dupa umanitate, intru toate
asemenea noua afara de pacat,
4 nascut din Tatal mai inainte de veci dupa dumnezeire si, la plinirea vremii, Acelasi
nascut pentru noi si pentru a noastra mantuire din Fecioara Maria, Nascatoare de
DUMNEZEU, dupa umanitate,
5 Unul si Acelasi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Nascut,
6 cunoscandu-Se in doua firi,
7 fara amestecare, fara schimbare, fara impartire, fara despartire,
8 deosebirea firilor nefiind nicidecum suprimata din pricina unirii,
9 ci mai degraba pastrandu-se insusirile fiecarei firi,
10 intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas,
11 nu impartindu-se sau despartindu-se in doua persoane,
12 ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, DUMNEZEU Cuvantul, Domnul Iisus Hristos,
precum au vestit de la inceput proorocii, precum El Insusi ne-a invatat despre Sine si
precum ni L-a transmis Crezul Parintilor."
Hristos este o singura persoana, deci "toate expresiile din Evanghelie trebuie atribuite unei
singure Persoane, unicului ipostas intrupat al Cuvantului", dupa cum ne indeamna Sfantul
Chiril Alexandrinul si dupa cum se observa si din textul sinodal.
Leontiu de Bizant a trait intre anii 485 si 543, in preajma a trei mare orase:
Ierusalim - Manastirea Sfantul Sava, Constantinopol si Roma.
Datorita faptului ca cea mai mare perioada de timp, cat si aproape intreaga activitate
teologica, a petrecut-o in Constantinopol, el a primit numele de "Leontiu de Bizant".
2/9
Opera lui Leontiu de Bizant este cu precadera una polemico-dogmatica.
Dintre scrierile ce ne-au ramas de la acesta le amintim pe urmatoarele:
"Contra nestorienilor si eutihienilor" - in 3 carti, "Combaterea argumentelor aduse de
Sever" si "Treizeci de capitole contra lui Sever".
II. Tratare
Termenul de ipostas
O parte dintre neintelegerile avut loc in jurul Sinodului de la Calcedon s-au bazat pe
intelegerea diferita a termenilor folositi.
Astfel, "alexandrinii vorbeau despre o fiinta (ousia) a lui DUMNEZEU si trei ipostasuri
(ipostasis), in timp ce apusenii insistau asupra unui singur ipostas al lui DUMNEZEU si trei
persoane ale revelatiei Sale istorice".
Prin urmare, alexandrinii erau suspectati de politeism, iar apusenii de sabelianism (adica,
un DUMNEZEU in trei fete, ce S-a manifestat cand ca Tata, cand ca Fiu si cand ca Duh
Sfant.
Cauza pentru care s-a ajuns la nestorianism si la monofizitism este aceea ca notiunea de
ipostas era identificata cu cea de fire, dupa cum observa si Sfantul Ioan Damaschin:
"Ceea ce face ca ereticii sa rataceasca este faptul ca ei identifica notiunea de fire cu
aceea de ipostas."
Ca urmare a credintei ca unirea s-a facut dupa fire, nestorienii marturiseau doua persoane
in Hristos, iar monofizitii una singura, cea dumnezeiasca biruind asupra celei omenesti.
Falsitatea acestei intelegeri rezulta din aceea ca DUMNEZEU, care este Treime de
Persoane, nu poate fi realizarea (ipostazierea) unei idei (naturi) existente anterior de
existenta Lui concreta.
3/9
Yannaras spune despre acest raport dintre fiinta si persoana ca "nu este fiinta cea care
precede si determina existenta, ci persoana este aceea care constituie posibilitatea initiala
a existentei".
Iar vorbind despre adevarata existenta, el spune ca aceasta "nu este considerata nici ceva
dat, nici supusa unui mod de realizare (ipostas) predeterminat - existentul nu e
predeterminat in ipostasul sau de fiinta sa data."
Hristos este DUMNEZEU si om, posedand ambele firi, dumnezeiasca si omeneasca, unite
intr-o singura Persoana.
Firea omeneasca nu este asumata anipostatic, intrucat ea exista, insa nu este nici luata
sub forma de ipostas, intrucat nu exista pentru sine insasi.
Prin urmare, firea umana este enipostaziata, adica exista in Logosul caruia ii apartine.
Hristos a enipostaziat firea umana, adica a luat in persoana Sa cea dinainte de veci, doar
firea umana, nu si vreun subiect preexistent al acesteia.
Deci El poseda doua firi intr-o singura persoana.
Leontiu de Bizant arata ca "acest lucru este posibil pentru ca o persoana sau un ipostas
nu implica neaparat o singura fire sau natura."
Fiul lui DUMNEZEU, posedand intreaga fire dumnezeiasca, s-a unit cu intreaga fire
omeneasca, nelasand nimic neasumat din nici una dintre firi, dupa cum spune si Sfantul
Ioan Damaschin:
"Intreaga fire dumnezeiasca, in unul din ipostasurile ei, s-a unit cu intreaga fire
omeneasca, si nu parte cu parte."
Ipostasul cel vesnic al Cuvantului a luat o a doua fire (cea omeneasca), pe langa cea
dumnezeiasca, avuta din veci, insa nu si o noua persoana umana, diferita de Sine.
"Firile lui Hristos sunt unite ipostatic sau personal, adica intr-un singur ipostas sau
persoana, anume al doilea ipostas al Sfintei Treimi, Fiul lui DUMNEZEU."
4/9
N-a locuit intr-un om mai dinainte facut, ca in profeti, ci Insusi S-a facut om in chip
substantial
si real."
Fiul lui DUMNEZEU nu avea cum sa aiba trup mai inainte de nasterea in timp, din
Fecioara Maria, dumnezeirea fiind netrupeasca, si nici nu avea cum sa ia trupul unui om
deja nascut sau de alta natura decat a noastra.
"Cuvantul nu si-a pogorat din cer corpul (...), ci a luat din ea un trup deofiinta cu noi, pe
care l-a ipostaziat in El Insusi."
Vorbind despre Hristos, este blasfemiator sa putem crede faptul ca el a luat un trup
preexistent, adica faptul ca ar fi existat un om care s-a unit cu dumnezeirea, o persoana
umana careia S-a adaugat DUMNEZEU Cuvantul.
Credem si marturisim, in duhul Parintilor, ca Fiul lui DUMNEZEU si-a luat trup propriu si
unic din sangele Preacuratei Fecioare, "fiind El Insusi ipostasul care ia trup prin aceasta
zamislire paradoxala."
Sfantul Ioan Damaschin spune si el acelasi lucru despre unicul ipostas al lui Hristos:
"acelasi ipostas al Cuvantului este ipostasul celor doua firi, fara sa se ingaduie ca una
dintre ele sa fie neipostaziata, fara ca sa se permita sa aiba una fata de alta ipostasuri
deosebite si fara ca sa fie uneori al acesteia, iar alteori al celeilalte."
Ipostasul Hristos este DUMNEZEU deplin si om deplin, simultan si nu pe rand sau in
parte.
Vorbind despre fire, si anume despre faptul ca nu poate exista in mod abstract (adica
neactualizata in concret printr-un ipostas), trebuie sa adaugam si faptul ca o fire poate fi
asumata de ipostasul altei firi, fara ca cea dintai sa mai aiba un ipostas al ei propriu, diferit
de cel al celei de-a doua firi.
In urma unirii, ipostasul celei de-a doua firi devine propriu si primei firi.
Cu toate ca firea nu poate exista in mod abstract, "nu este necesar ca firile unite unele cu
altele dupa ipostas sa posede fiecare un ipostas propriu."
Unite intr-un singur ipostas, cele doua firi sunt ambele ipostaziate, fara a exista in realitate
doua ipostasuri, ci unul singur.
Firea care enipostaziaza are ipostasul ei preexistent enipostazierii, iar firea enipostaziata
ia ipostasul celei care o enipostaziaza in momentul unirii cu aceasta.
"Persoana in care sunt unite cele doua firi este persoana Cuvantului, existenta inainte de
intrupare.
5/9
Firea Sa umana nu are subiectul ei propriu, uman, ci e asumata personal, enipostaziata, in
persoana divina a Fiului lui DUMNEZEU cel vesnic."
Enipostazierea firii umane de catre DUMNEZEU inseamna asumarearea ei in firea
dumnezeiasca a Persoanei Fiului lui DUMNEZEU.
Persoanei Fiului i se adauga omenitatea.
Vorbind despre raportul dintre natura si persoana, privind existenta reala a celei dintai,
Christos Yannaras spune ca "existenta personala face realitate pe a fi", adica natura.
Doar ipostaziata intr-o persoana reala (purtatoare deplina a unei naturi), fiinta poate exista
cu adevarat, in mod abstract, aceasta fiind inexistenta.
Tinand cont de faptul ca unirea celor doua firi s-a facut dupa persoana, si nu dupa fire,
aceasta nu a fost impiedicata sau incomodata de caracteristicile celor doua firi:
calitatea de creat si cea de necreat, spiritualitatea sau materialitatea.
Materialiatea firii omenesti nu impiedica unirea ipostatica cu firea cea dumnezeiasca, caci
"ceea ce constituie viata nu este natura ca atare si energiile ei (materiala sau
nemateriala), ci persoana care o ipostaziaza."
Unirea dupa persoana este evidentiata si prin faptul ca aceasta unire este una libera si
voita in asa fel, si nu necesitate sadita in cele doua firi.
Parintele Staniloae spune ca "unitatea in Hristos a celor doua firi, tocmai pentru ca este o
unitate ipostatica sau personala, nu e o unitate prin necesitate a celor doua firi."
"Afirmam ca vointele si lucrarile sunt insusiri firesti, si nu ipostatice"
A voi este o caracteristica a firii, insa a voi intr-un anumit fel este o caracteristica a
persoanei.
Cu toate ca nu are ipostas uman, firea umana pastreaza proprietatile sau caracteristicile ei
naturale si nestricacioase.
"Asumand trupul in ipostasul propriu, l-a personalizat.
Caci nu sunt in firea Cuvantului ratiunile trupului.
Dumnezeirea, pe langa ca isi are impropriate insusirile dumnezeiesti, isi insuseste intr-un
anumit mod si insusirile naturale ale trupului.
Una din firi a indumnezeit, ca fire dumnezeiasca, iar alta a fost indumnezeita, fiind pasibila
de indumnezeire. (...) Unitatea personala nu vatama intru nimic deosebirea firilor."
Daca unirea s-ar fi facut dupa fire, una sau amandoua dintre acestea ar fi avut de suferit
anumite modificari, insa atata timp cat unirea s-a facut dupa persoana, ambele firi au
ramas intregi si neschimbate, insa perfect unite intr-o unica persoana.
Fiul lui DUMNEZEU a luat in intregime firea umana, caci de ar fi luat numai o parte din
aceasta, nu am fi putut spune ca El a fost si om deplin.
Si cum nu exista jumatate sau parte de om, El ar fi fost altceva.
"DUMNEZEU Cuvantul n-a lasat nimic din cele ce a sadit in firea noastra cand ne-a
plasmuit la inceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet ganditor si rational si insusirile
acestora.
Caci vietuitoarea lipsita de unul dintre acestea nu este om."
Parintele Staniloae observa simplu ca "nimic nu se poate trai omeneste numai printr-o
parte a firii omenesti, ci totul se traieste prin intreaga natura omeneasca."
6/9
Deci in Hristos sunt doua vointe si doua lucrari, potrivit celor doua firi ale Sale.
"Daca Hristos a avut o singura vointa si lucrare dumnezeiasca, atunci firea Sa omeneasca
este in realitate neipostaziata (...) iar omenirea ar fi ramas neasumata de dumnezeire si
deci nevindecata", caci "ceea ce este luat este nevindecat".
Leontiu de Bizant, vorbind despre Ipostasul lui Hristos, care are doua inceputuri, unul dupa
dumnezeire si altul dupa omenitate, spune:
"Ipostasul Lui, care se intelege ca fiind si DUMNEZEU Cuvantul dupa fire, are un al doilea
inceput, nemaifiind cugetat ca simplu si de o singura fire intre Persoanele dumnezeiesti, ci
compus si de doua firi si inchinat ca al lui Hristos, sau ca al Cuvantului intrupat omeneste."
Cele doua firi ale lui Hristos, una vesnica si alta creata, implica automat doua inceputuri,
doua nasteri.
Una din veci, dupa dumnezeire, si o a doua la "plinirea vremii", dupa omenitate.
Fiul lui DUMNEZEU a existat simplu pana la intrupare, insa, odata cu intruparea, El
ajunge compus (pentru totdeauna).
"Insusi ipostasul Cuvantului lui DUMNEZEU s-a facut ipostas trupului, iar ipostasul
Cuvantului, care era mai inainte simplu, a devenit compus.
Compus din doua firi desavarsite, din Dumnezeire si omenire."
Compus nu inseamna imbinat sau alaturat, ci unit intr-un chip mai presus de fire si de
intelegere, asa cum este unit si cu Tatal si cu Duhul Sfant.
Hristos nu a creat in sine o a treia natura, compusa din imbinarea celei dumnezeiesti cu
cea omeneasca, ci le-a pastrat pe fiecare intregi si neamestecate.
Ipostasul lui Hristos nu este rezultatul unirii a doua firi, ci este ipostasul Cuvantului
preexistent intruparii.
Cuvantul devine ipostasul trupului, de aceea Fecioara a nascut pe Fiul lui DUMNEZEU
aratat in doua firi.
Firea umana este realitatea care apare in ipostas (enipostaziata) in momentul zamislirii lui
Hristos.
"Intreaga Dumnezeire s-a unit, in Persoana lui Hristos, cu intreaga umanitate", adica o
persoana posesoare a deplinatatii omenesti, cu intreaga natura umana, a fost
enipostaziata in Persoana lui Hristos, si nu o natura cu alta, caci asa ar fi insemnat ca toti
oamenii sunt deofiinta cu DUMNEZEU si ca cele trei Persoane divine sunt deofiinta cu
oamenii.
Modul in care intelegem unirea celor doua firi in Hristos este deosebit de important, in
functie de acesta putand spune ca suntem crestini sau eretici.
Daca intelegem unirea firilor ca pe ceva teoretic, a unor principii abstracte, suntem
asemenea celor care spun ca in Hristos exista doar o vointa, natura umana fiind asumata
de catre El doar ca trup.
Daca Hristos nu a fost si persoana umana deplina, este fals sa spunem ca a luat firea
umana, caci "natura exista (cu adevarat) numai ca ipostas personal".
Eroarea credintei ca in Hristos a putut fi prezenta doar natura umana, fara o persoana (un
ipostas) reala a acesteia, este demonstrata de Parintele Staniloae astfel:
7/9
"In fiecare om exista ipostasul si natura, sau si calitatea de subiect si cea de fond si de
instrument, fara ca ipostasul sa fie un adaos din afara, ci forma necesara a naturii indata
ce ea exista in mod real."
Incercand sa facem o analogie a lui Hristos cu starea firii umane (trup si suflet), putem
spune astfel:
"Fiecare om poarta in sine lamurirea si rezolvarea tainei intruparii sau a unirii in Hristos a
celor doua firi intr-o singura persoana neimpartit, nedespartit, neamestecat si neschimbat,
ceea ce in om este eul lui, acea personalitate determinata, ce se compune din insusirile
firii lui spirituale si materiale."
Frica apartine sufletului, dar se rasfrange si in trup, tremurandu-l pe acesta din urma.
"Frica de moarte e o insusire a firii umane, intrate in ea prin neascultare.
Iar tremurarea de moarte e semnul pacatelor nepocaite.
Hristos are frica de moarte, dar nu tremura, ca sa arate limpede insusirile celor doua firi."
Existenta simultana a celor doua firi in Hristos, neamestecate si nedespartite, reiese si din
existenta in noi a doua naturi (una spirituala si una materiala) care comunica una alteia
cele ale ei proprii:
"in puterea unirii organice a sufletului cu trupul se stabileste un schimb continuu de viata
intre ei, asa ca ce se petrece in suflet, se reflecta in trup, si ce se petrece in suflet, se
reflecta si in trup."
III. Incheiere
Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca scopul intruparii Mantuitorului "nu e decat acela ca,
impartasindu-Se de ale noastre, sa ne faca pe noi partasi de ale Sale."
Prin unirea ipostatica, starea umana a fost restaurata, intrand in acest mod intr-o noua
ordine a lumii, cea instituita de Mantuitorul Iisus Hristos.
Inainte de intruparea Fiului lui DUMNEZEU, omul nu era cu adevarat deplin in umanitatea
sa, era in asteptarea persoanei lui Hristos, prima persoana deplin umana, dar si
dumnezeiasca.
"Daca ipostasul e modul de subzistenta concreta a firii, atunci Logosul divin e fundamentul
ultim in care subzista concret firea oricarui om ca ipostas."
Deci, odata ridicata (desfiintata) neputinta si limitarea omului in desavarsire, acesta trebuie
si este obligat prin insasi firea lui sa mearga spre aceasta.
8/9
Neintelegerea unirii ipostatice, cum ca in Hristos sunt doua firi unite intr-un singur ipostas,
Persoana divina a Logosului, se face izvor pururi curgator de noi erezii.
Daca Hristos ar fi avut doar fire dumnezeiasca, Acesta ar fi fost strain de noi si nu ar fi
avut cum sa ridice o natura straina de El, iar daca ar fi avut doar fire omeneasca, Acesta
nu ar fi putut sa se ridice de unul singur, caci de ar fi putut, s-ar fi ridicat omul si fara sa
mai fie nevoie de o intrupare minunata si noua.
De-a lungul ultimului secol au fost deschise cai de dialog intre Bisericile Necalcedoniene si
Ortodoxia Calcedoniana.
Cei care se ocupa cu mentinerea dialogului sustin ca de fapt cele doua comunitati au o
hristologie comuna, dar folosesc o terminologie diferita.
Aceasta s-ar datora in mare parte faptului ca termenii grecesti folositi nu au echivalente
riguroase exacte in limbile respective.
Totusi, comuniunea deplina nu este inca restabilita.
Cu toate acestea, Bisericile Necalcedoniene au convenit asupra unor declaratii hristologice
comune cu Biserica Romano-Catolica si cu cea Rasariteana Calcedoniana.
Bibliografie
Pr. Prof. Ion Bria, "Credinta pe care o marturisim", Editura IBMBOR, Bucuresti, 1987
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, "Patrologia", Sfanta Manastire Dervent, 2000
Teodor Danalache
9/9