Tema 1: Dreptul muncii ca ramura sistemului national de drept

Planul lectiei:
1. Obiectul de reglementare a dreptului muncii
2. Metoda de reglementare a dreptului muncii
3. Sistemul dreptului muncii
4. Delimitarea dreptului muncii de alte ramuri de drept
Definitii:

Dreptul muncii este ramura de drept care cuprinde normele juridice aplicabile
relaţiilor de muncă individuale şi colective, ce se nasc între patroni şi salariaţi cu
ocazia prestării muncii.
Dreptul muncii a mai fost definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept alcătuită
din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile individuale şi colective
de muncă, atribuţiile organizaţiilor sindicale şi patronale,conflictele de muncă şi
controlul aplicării legislaţiei muncii.
Angajatorul este persoana juridică (unitate) sau persoană fizică care angajează
salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform legislaţiei muncii.
Salariatul este persoana fizică (bărbat sau femeie) care prestează o muncă
conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul
unui salariu, în baza contractului individual de muncă.

1. Obiectul de reglementare al dreptului muncii.

Obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de muncă.
Raporturile juridice de muncă sunt relaţiile sociale reglementate de lege care se
stabilesc între o persoană fizică şi o persoană juridică sau o persoană fizică, în urma
prestării unei munci de către cea de a doua în folosul celei dintîi, care, la rîndul ei, se
obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestării acestei munci.
În concluzie, obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de
muncă născute din contractul individual de muncă şi raporturile juridice conexe lor.
Sursa existenţei raportului juridic de muncă o constituie încheierea şi existenţa
contractului individual de muncă.
Nu se încadrează în obiectul dreptului muncii, munca independentă, în special,
exercitarea profesiunilor libere: avocaţii; Jurnaliştii; Notarii; Medicii; Farmaciştii;
Artiştii; Executorii judecătoreşti; Detectivii particulari; Gardienii.

2. Metoda dreptului muncii.

Metoda de reglementare poate fi definită ca modalitatea de apariţie a normelor
juridice din ramura respectiva. În drept sunt cunoscute 2 metode:
 • metoda reglementarii directe, specifica dreptului public
• metoda voinţei părţilor, caracterizată prin egalitatea părţilor, specifica
dreptului privat.
Ambele metode sunt folosite în dreptul muncii:
• raportul de subordonare faţă de patron ce izvorăşte din contractul încheiat de
părţi este specific metodei bazate pe egalitatea părţilor;
• metoda reglementarii directe se întîlneşte în cazul normelor din actele
normative de protecţie şi garantare a drepturilor salariaţilor.

3. Sistemul dreptului muncii

Sistemul dreptului muncii reprezintă structura internă a acestei ramuri de drept,
prin care se realizează unitatea normelor juridice, care reglementează raporturile
juridice de muncă şi alte raporturi strîns legate de acestea, şi gruparea lor în anumite
părţi interdependente – subramuri ale dreptului muncii şi instituţii juridice ale
acestuia.
Dreptul muncii al Republicii Moldova are două componente de bază (subramuri
ale dreptului muncii):
a) dreptul colectiv al muncii, care se pronunţă, în special, asupra următoarelor
probleme:
• parteneriatul social în sfera muncii;
• statutul legal al organizaţiilor sindicale şi al celor patronale;
• modul de negociere şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a
convenţiei colective;
• procedura de declanşare şi de soluţionare a conflictului colectiv de muncă;
• concedierea colectivă;
b) dreptul individual al muncii, care se axează, în principal, pe instituţia
contractului individual de muncă. În cadrul acestei subramuri, se supun analizei
principalele aspecte referitoare la încheierea, modificarea, suspendarea şi încetarea
contractului individual de muncă.
Dreptul muncii, ca orice altă ramură de drept, este format din mai multe
elemente, care au un caracter relativ particular (comparativ cu subramura de drept),
mai exact – instituţiile juridice.
Instituţia juridică este chemată să reglementeze un sector, un fragment sau un
bloc de relaţii sociale, ce formează obiectul de reglementare al dreptului muncii.
Aşadar, putem exemplifica următoarele instituţii juridice ale dreptului muncii:
• instituţia parteneriatului social în sfera muncii,
• instituţia contractului colectiv de muncă şi a convenţiei colective,
• instituţia contractului individual de muncă,
• instituţia răspunderii materiale a subiectelor dreptului muncii,
 • instituţia răspunderii disciplinare a salariatului,
• instituţia jurisdicţiei muncii etc.

Se cere menţionat faptul că dreptul muncii, ca disciplină juridică, este

divizat în două părţi: generală şi specială.
În cadrul părţii generale a dreptului muncii, sînt stipulate dispoziţii generale
privind: obiectul şi metoda de reglementare juridică, izvoarele dreptului muncii,
principiile dreptului muncii, raporturile juridice de muncă, parteneriatul social,
contractul colectiv de muncă şi convenţia colectivă. Tocmai aceste dispoziţii se vor
constitui drept bază pentru prevederile Părţii Speciale.
Dispoziţiile părţii speciale studiază conţinutul raportului juridic de muncă în
evoluţia dinamică a acestuia. Aşadar, această parte a dreptului muncii se pronunţă
asupra următoarelor probleme: modul de angajare a persoanei; procedura de
modificare, suspendare şi încetare a contractului individual de muncă, regimul juridic
al răspunderii materiale şi al celei disciplinare în sfera raporturilor juridice de muncă,
organizarea şi asigurarea protecţiei muncii, jurisdicţia muncii etc.

4. Delimitarea dreptului muncii de alte ramuri de drept

☺ Dreptul muncii şi dreptul constituţional
Dreptul constituţional evidenţiază şi reglementează valori importante, cum ar fi cele
economice, sociale, politice, etc., iar principiile sale orientează toate celelalte ramuri
de drept, inclusiv dreptul muncii. Principiile dreptului constituţional se aplică tuturor
ramurilor de drept, inclusiv dreptului muncii.
Deosebiri:
→ majoritatea normelor dreptului constituţional sînt imperative; în cazul dreptului
muncii, cele mai multe norme sînt convenţionale;
→ cele două ramuri de drept au fiecare sancţiuni specifice;
→ în cazul dreptului constituţional, prevalează raporturile juridice cu caracter
nepatrimonial, pe cînd în cazul dreptului muncii, foarte multe raporturi juridice
au un caracter patrimonial.

☺ Dreptul muncii şi dreptul civil

→ în ambele ramuri raporturile juridice sînt, de regulă, contractuale şi se
bazează pe principiul negocierii şi al egalităţii părţilor; în dreptul muncii, însă,
negocierea se înscrie în limitele stabilite prin lege, iar egalitatea se păstrează
pînă la încheierea contractului individual de muncă, după care o parte
contractantă, salariatul, adoptă o poziţie de subordinare;
→ răspunderea materială a salariatului, conform dreptului muncii, are anumite
particularităţi în ceea ce priveşte întinderea ei (ca regulă, nu poate depăşi
 salariul mediu lunar al angajatului) şi este mai restrînsă, necuprinzînd venitul
ratat.

☺ Dreptul muncii şi dreptul procesual civil

Interdependenţa dreptului muncii cu dreptul procesual civil rezidă din faptul că
judecarea pricinilor contencioase şi de contencios administrativ care reies din
raporturile juridice de dreptul muncii este reglementată de Codul de procedură civilă
al Republicii Moldova din 14 martie 2003.
☺ Dreptul muncii şi dreptul administrativ
→ printre izvoarele dreptului muncii se numără actele normative emise de
organele puterii executive (Guvernul Republicii Moldova, ministerele ş.a.);
→ autorităţile publice apar ca subiecţi ai raporturilor juridice de muncă în raport
cu angajaţii lor. Legătura dreptului muncii cu dreptul administrativ este
relevată şi de existenţa raporturilor juridice conexe şi anume: cele referitoare
la organizarea muncii, protecţia şi igiena muncii şi la calificarea forţei de
muncă.

☺ Dreptul muncii cu dreptul penal

Fiind 2 ramuri de drept distincte, dreptul muncii interacţionează cu dreptul penal din
considerentul că incriminează unele situaţii, care s-ar putea referi şi exista şi în
domeniul dreptului muncii. Astfel, dreptul penal incriminează:
→ hărţuirea sexuală, infracţiune ce poate fi prezentă şi în cadrul raporturilor de
muncă dintre angajat şi salariat, este incriminată la art. 173 al Codului Penal
R. M.;
→ luarea de mită, infracţiune care este incriminată la art. 333 al Codului
Penal R. M. Această infracţiune poate avea loc şi în cadrul raporturilor de
muncă, avînd în vedere angarea în cîmpul muncii a unei alte persoane prin
metode neloiale şi neconcurente sau în vederea neluării în consideraţie a
diferitelor încălcări care se întîlnesc în dreptul muncii.
→ Darea de mită, incriminată la art. 334;
→ Abuzul de serviciu, art. 335;
→ Falsul în documente contabile, art. 3351.