Sunteți pe pagina 1din 17

MANAGEMENTUL SISTEMIC

AL CLASEI DE ELEVI
Suport de curs
CUPRINS
I. COMUNICARE ȘI RELAȚIONARE ÎN MEDIUL ȘCOLAR ..................................................... 3

A. Comunicarea interpersonală ........................................................................................................... 3

B. Comunicarea eficientă ..................................................................................................................... 4

C. Modalități de ameliorare a comunicării ........................................................................................... 8

D. Feedback-ul ................................................................................................................................... 10

E. Propuneri de activități la clasă cu copiii ......................................................................................... 16

II. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI ÎN ȘCOLILE INCLUZIVE ......................................... 17

A. Strategii de managementul clasei .................................................................................................. 17

B. Managementul stresului................................................................................................................ 18

C. Managementul furiei ..................................................................................................................... 21

D. Contextul educațional, fundamentele unui cadru de cooperare - colaborare ................................ 24

E. Clasa incluzivă ............................................................................................................................... 28

F. Propuneri de activități cu copiii la clasă ......................................................................................... 36

III. ABORDAREA POZITIVĂ A COMPORTAMENTELOR DIFICILE .......................................... 37

A. De la creier la comportament ........................................................................................................ 37

B. De la nevoi la comportament ........................................................................................................ 39

C. Educație și disciplină ...................................................................................................................... 42

D. Abordarea comportamentelor dificile ........................................................................................... 43

E. Întrebările care pot ajuta în procesul de disciplinare ..................................................................... 44

F. Metode de intervenție pozitivă. .................................................................................................... 44

G. Propuneri de activități cu copiii la clasă: ........................................................................................ 47

IV. TEHNICI ȘI METODE DE STIMULARE A ÎNVĂȚĂRII ACTIVE ........................................... 49

A. Eficiența la clasă ............................................................................................................................ 49

B. Strategii de implementare la clasă a factorilor ce influențează performanța școlară ..................... 51

P a g e 1 | 77
C. Principii ale învățării eficiente ....................................................................................................... 52

D. Metode și tehnici care facilitează învățarea activă ........................................................................ 54

E. Alegerea metodelor de predare..................................................................................................... 59

F. Propuneri de activități cu copiii la clasă: ........................................................................................ 60

V. RELAȚIA TRIPARTITĂ PĂRINTE-COPIL- ȘCOALĂ............................................................ 61

A. Cadrul parteneriatului școală - familie ........................................................................................... 61

B. Măsuri de intervenție timpurie în vederea prevenirii abandonului școlar (formă severă a deteriorării
relației familie școală) .................................................................................................................................... 65

C. Propuneri de activități la clasă cu copiii ......................................................................................... 67

VI. ROLUL ȘCOLII ÎN COMUNITATE, RELAȚIA CU INSTITUȚII ȘI ALȚI ACTORI REPREZENTATIVI


68

A. Stabilirea relațiilor de colaborare în cadrul comunității ................................................................. 68

B. Implicare comunitară .................................................................................................................... 69

C. Creșterea gradului de conștientizare a membrilor comunității cu privire la riscul de părăsire timpurie


a scolii/ abandon școlar.................................................................................................................................. 70

D. Propuneri de activități la clasă cu copii: ......................................................................................... 72

Anexa 1 – test „Cât de bine asculți?” ....................................................................................................... 73

Anexa 2 – Cuvintele sentiment ................................................................................................................ 75

Anexa 3: Lista cu primii 20 de factori care influențează performanța școlară: ......................................... 77

P a g e 2 | 77
I. Comunicare și relaționare în mediul școlar

Competențe:
Comunicare - abilitatea de a transmite și recepta un mesaj în relație cu oameni diferiți;.

Obiective:
Participanții vor exersa tehnici de ascultare activă și feedback
Participanții vor avea o strategie de răspuns la o situație dificilă bazată pe tehnica ascultării
active

Concept:
A. Comunicarea interpersonală
Comunicarea interpersonală este o nevoie fundamentală a ființei umane. Comunicarea
este seva vitală a oricărei relații. Ființa umană este o ființă socială. Se naște și se dezvoltă în
cadrul unui grup de persoane cu care formează relații. Tipurile de relații sunt diferite și putem
spune că sunt individuale. Fiecare relație are specificul ei, este unică, dar ceea ce stă la baza
tuturor relațiilor este nevoia de a fi ascultați și înțeleși de oamenii semnificativi din viața
noastră. Comunicarea interpersonală eficientă este calea prin care putem să ne satisfacem
această nevoie. Comunicând, împărtășim cu cei din jurul nostru nevoi, dorințe, impresii,
gânduri și sentimente. Pentru ca acestea să fie înțelese este necesar să folosim mesaje
adecvate.
Mulți oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, însă dacă ne
gândim totuși ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinși de cât de complex este acest
proces în realitate. Comunicarea poate fi privită ca un proces care implică mai multe elemente
aflate in interacțiune conform modelului de mai jos.

P a g e 3 | 77
Procesul de comunicare:

Comunicarea este procesul prin care împărtășim cu cei din jurul nostru informații,
nevoi, dorințe, impresii, gânduri şi sentimente..
Cum comunicăm?
• Verbal (cuvinte – oral sau scris)
• Non-verbal (inclusiv paraverbal)
 Contactul vizual,
 Expresia feței (mimica),
 Gesturile,
 Poziția corpului (postura),
 Proximitatea (distanța dintre interlocutori),
 Mișcările,
 Chronemica,
 Aspectul exterior și accesoriile,
 Râsul, plânsul,
• Paraverbal
 Volumul vocii,
 Ritmul vorbirii,
 Tonalitatea
 Timbrul vocii,
 Dicția și accentul.
B. Comunicarea eficientă
La nivelul emițătorului pentru o comunicare eficientă este necesar:

P a g e 4 | 77
a. Stabilim scopul comunicării. Este extrem de important să știm ce dorim să transmitem.
In funcție de scopul comunicării putem să ne propunem să atingem diferite niveluri în
comunicare. Cu copiii și persoanele semnificative pentru noi, este important să atingem
nivelurile III și IV ori de câte ori este necesar.
• Primul nivel – se comunică fapte;
• Al II-lea nivel – se comunică gânduri, idei;
• Al III-lea nivel – se comunică sentimente;
• Al IV-lea nivel – se comunică valori.
b. Alegem momentul potrivit pentru comunicare. Atunci când dumneavoastră sau
copilul vă aflați într-o stare emoțională accentuată este de dorit să amânați discuțiile pentru
mai târziu. Respirați adânc, luați o pauză, folosiți alte tehnici de relaxare pentru a vă liniști și a
fi în starea optimă pentru a decide ce anume doriți să discutați și cum. Spuneți copilului ”Am
nevoie să iau o pauză/ am să merg la o plimbare să mă liniștesc. Cred că ar trebui să faci și tu
la fel. Vorbim peste 5 minute.” De asemenea, trebuie să luați în considerare și alt tip de situație
când sunteți foarte ocupat și copilul vrea să vă spună ceva. Știți că nu l-ați putea asculta cu
adevărat. Este de dorit să verificați cât de urgent este ceea ce dorește copilul să vă comunice,
iar dacă este ceva ce puteți amâna, puteți să-i spuneți copilului ”Sunt foarte ocupată acum.
Crezi ca putem amâna discuția pentru mai târziu? Când crezi că ar fi un moment potrivit pentru
tine?”.
c. Folosim elementele de comunicare nonverbală pentru a stabili un contact bun.
 Stabilim un contact vizual bun pentru a capta atenția copilului;
 Ne aplecăm la nivelul vizual al copilului sau aducem copilul la nivelul nostru
vizual;
 Vorbim rar, nu prea tare;
 Când este adecvat, mângâiem sau îmbrățișăm copilul;
 Zâmbim de fiecare dată când avem ocazia.
d. Folosim cuvinte potrivite. Alegerea cuvintelor este importantă. deoarece cuvintele pot
avea sensuri diferite pentru oameni diferiți. A fi dezamăgit nu e același lucru cu a fi supărat. A
fi supărat nu e același lucru cu a fi trist. De exemplu într-un dialog între mamă și profesoară,
cea din urmă poate spune: ”Costel este slab...”, iar mama poate răspunde: ”Da, nu știu ce aș
mai putea face să îl conving să mănânce mai mult...”. Pe de altă parte, în comunicarea cu
copilul trebuie să folosim cuvinte pe care acesta le înțelege, sau să îi dăm explicații

P a g e 5 | 77
suplimentare. Un vocabular bogat ne poate ajuta să găsim cuvintele potrivite și ne poate să
ajuta să stimulăm dezvoltarea vocabularului și, implicit a abilităților de comunicare a copilului.
e. Suntem clari și conciși. In loc să spunem: ”Ia hainele acelea și pune-le acolo”, putem
spune ”Ia hainele de la uscat și pune-le pe fiecare la locul lor, în dulap”.
f. Folosim un limbaj de acceptare. Nu judecăm sau învinovățim. Haideți să comparăm
următoarele mesaje: (1) Apreciez că ai încercat să îți faci temele, dar cred că nu te-ai străduit
suficient. Poți mai mult” versus (2) ”Ești o catastrofă! N-ai înțeles nimic!”.
g. Folosim un limbaj pozitiv. Limbajul negativ, critica și “Nu”-urile prea numeroase
afectează respectul de sine al copilului și disponibilitatea acestuia de a ne asculta. Ascultați
aceste două propoziții. Prima: “De ce nu mă asculți niciodată? De câte ori trebuie să-ți spun să
nu te joci cu mingea în clasă?” Sau: “Jocul cu mingea este o activitate pentru aer liber. Poți să
ieși în curte sau preferi să aștepți ora de sport?”. Pe de altă parte, știm că nu putem exclude
cuvântul ”Nu” din comunicarea cu copilul. Ceea ce este important este să ne amintim că acest
cuvânt trebuie folosit cu grijă. El este folosit mult prea des de către părinți. ”Nu merge acolo”,
”Nu alerga!”, ”Nu striga!”, ”Nu ...” (rugați participanții să dea alte exemple). Dacă bănuiți că
folosiți cuvântul ”nu” excesiv, dar nu știți exact dacă e așa sau nu, puteți face un exercițiu. Și
anume, să puneți la îndemână o coală de hârtie și un pix și să trageți o liniuță de fiecare dată
când spuneți ”nu”. La sfârșitul zilei puteți vedea negru pe alb cât de multe nu-uri folosiți. Cu
alte cuvinte, este important să îi spunem copilului ce să facă, nu ce să nu facă.
h. Între cele trei registre ale comunicării să existe concordanță. Atunci când între
mesajele transmise pe toate cele trei registre există discordanță sau conflict, receptorul va lua
în considerare mesajul nonverbal, dar concomitent va suspecta o lipsă de sinceritate.
In rol de receptor este esențial ca profesorul să asculte activ. Ascultarea activă este o
componentă esențială într-o comunicare eficientă. Să nu uităm că în procesul de comunicare
rolul de emițător și receptor se schimbă permanent. Ascultarea activă a copiilor și a
persoanelor semnificative poate consolida relația, o poate îmbunătăți. Atunci când asculți,
demonstrezi interes, empatie și ai oportunitatea de a culege informații despre nevoile
copilului/ interlocutorului. Ascultarea înseamnă să îți folosești atât urechile cât și ochii la ceea
ce are de transmis copilul/ interlocutorul. Observarea comportamentului nonverbal al
copilului/ interlocutorului poate oferi informații foarte importante referitoare la mesajele
sale.
Principalii factori care influențează ascultătorul sunt:

P a g e 6 | 77
 agenda lui personală, preconcepțiile
 așteptările de la sine
 așteptările de la lume
 reacțiile emoționale defensive.
Pentru a putea asculta bine, este nevoie în primul rând de a lăsa deoparte preocupările
personale suficient cât să putem înțelege perspectiva celuilalt. Aceasta este condiția esențială
pentru o ascultare activă. Poate fi dificil pentru un părinte sau un profesor să asculte un copil
care a făcut o greșeală atât timp cât interesul părintelui/ profesorului este să îl corecteze pe
copil. De aceea, în momentul ascultării provocarea cea mai mare este suspendarea propriilor
așteptări, gânduri și activități pentru a oferi atenție necondiționată partenerului/partenerilor
de discuție.
Recomandări pentru a fi un bun ascultător:
a. Alegerea timpului și a spațiului – pentru subiectele serioase, alegeți un interval
temporar și un spațiu liniștit în care să nu fiți deranjați
b. Pregătiți-vă să ascultați: adaptați-vă mimica, privirea, postura, proximitatea față de
interlocutor;
c. Concentrați-vă pe interlocutor. Înainte de a începe discuția, observați elementele de
comunicare non-verbală: mimica, privirea, postura corpului, etc.
d. Întrerupeți cât mai puțin. Când o faceți, folosiți elementele de încurajare a
comunicării: (1) întrebări deschise („ce”, „cum”, „de ce”, „e posibil ....?” , „ai putea ...?” „cum
te-ai simțit?”, „ce anume nu a mers bine?”, „ De ce a fost atât de dificil?”, „Ai putea să
exemplifici?” ), (2) întrebări închise („nu-i așa că ...?”, „știai că ...?”), (3) încurajarea minimală
(acest tip de mesaj presupune preluarea unui fragment restrâns din discursul clientului, cum
ar fi de exemplu „erai supărat/ă”, „nu ești sigur/ă”, sau comentarii scurte precum „îhî”, „deci”,
„spune-mi mai mult”), (4) parafrazarea (Cea mai eficientă parafrazare are următoarea
structură: a. numele interlocutorului, b. cuvintele cheie folosite de client și c. o propoziție
simplă, scurtă și clară ce cuprinde esența celor comunicate de client. De exemplu: “Ioana, tu
spui că...”, “Dle Popescu, cu alte cuvinte, ceea ce vreți să spuneți este...”) și (5) reflectarea
sentimentelor (”Văd că ești supărat/ă, poți să îmi spui ce s-a întâmplat?”).
e. Evitați reacțiile imediate la cuvintele interlocutorului. Respirați de câteva ori, ajustați-
vă postura și apoi răspundeți

P a g e 7 | 77
C. Modalități de ameliorare a comunicării
In cazul unor situații tensionate, sau chiar a conflictelor este important să folosim
câteva tehnici care ne ajută să menținem comunicarea deschisă.
1. Mesajele de tip “eu”
Mesajele de tip “eu” vorbesc de propria experiență, fără a ataca sau a critica pe alții, doar
pentru că aceștia nu răspund la propriile tale nevoi. Aceste declarații pot opri escaladarea
ostilă a unui proces, clădind încrederea și sensibilitatea. Presupunerea este că dacă oamenii
văd ceea ce ești tu cu adevărat, ceea ce simți tu cu adevărat sau ceea ce dorești cu adevărat,
atunci ei vor încerca să răspundă de o manieră corespunzătoare. (John Amodeo and Kris
Wentworth, „Self-revealing Communication: A Vital Bridge between Two Worlds”, 1995).
S-a dovedit că mesajele de tip „eu”
 Previn declanșarea reacțiilor defensive în comunicare prin evitarea criticii și a
evaluării persoanei cu care comunici,
 Facilitează comunicarea emoțiilor şi
 Permit îmbunătățirea relației și modificarea comportamentelor care nu sunt
adecvate într-o relație.
Aceste mesaje pot înlocui cu succes mesajele de tip „tu” care dau sentimentul unei
acuze, al unui atac, al manipulării și pedepsirii, al încercării de a schimba comportamentul
celeilalte persoane. Ele întrerup comunicarea datorită reacțiilor defensive pe care le
declanșează. Când auzim cuvintele “tu”, “întotdeauna” sau “niciodată” rostite ca un reproș
sau învinovățire, noi încetam să mai ascultăm. E ca și cum cineva aruncă cu mingea în noi în
loc să ne-o arunce nouă.
Așadar, mesajele de tip „eu” ne ajută să spunem:
 ceea ce simțim;
 când ne simțim așa;
 de ce.
Exemplu:
 Sunt îngrijorat/ă
 când nu mă suni sa-mi spui că vei întârzia
 pentru că mi-e teama să nu ti se întâmple ceva.

P a g e 8 | 77
Spuneți ce simțiți, când simțiți, și de ce. Acest tip de mesaj va micșora tensiunea
situației și va încuraja persoana cealaltă să facă o pauza și să asculte. Pentru a folosi Mesajele
“Eu” într-un mod adecvat, trebuie să știm ce simțim și apoi să spunem aceasta simplu și onest
persoanei celeilalte. Nu urmărim să blamăm cealaltă persoană ci să descriem modul în care
comportamentele sau acțiunile sale ne afectează pe noi.
Tehnica poate fi vizionată la link-ul de mai jos, explicată și exemplificată de Jaques
Salome, creatorul metodei ESPERE (Metoda ESPERE® este o pedagogie a comunicării cu efect
terapeutic. Bazele acestei metode au fost puse în anii ’70 de către psihosociologul francez
Jacques Salomé, autor a peste 70 de volume dedicate comunicării şi relațiilor interumane):
https://www.youtube.com/watch?v=2ld3asN92io

2. Exprimarea sentimentelor și emoțiilor


Una dintre cele mai mari dificultăți în comunicare este dată de capacitatea scăzută de
identificare și exprimare a sentimentelor și emoțiilor. In general, suntem obișnuiți să folosim
o gamă restrânsă de cuvinte care exprimă emoții: nervos, supărat, vesel. Pe de altă parte
emoțiile și sentimentele pe care le experimentăm sunt extrem de diverse şi le resimțim intern
însă avem dificultăți în a le identifica, respectiv recunoaște, deoarece nu am fost învățați să
facem aceasta. Pe de altă parte, exprimarea emoțiilor/ sentimentelor este blocată şi de teama
de auto dezvăluire. Auto dezvăluirea este percepută ca fiind o cauză pentru vulnerabilitate,
de aici şi această teamă de a nu fi răniți, acolo unde ne doare mai tare, acolo unde suntem mai
sensibili. Aceasta este una din stereotipurile sociale ale exprimării emoționale. In fapt, a
comunica eficient presupune, printre altele şi a ști să îți exprimi emoțiile.

Pași pentru îmbunătățirea exprimării propriilor emoții și sentimente


 discutarea miturilor despre emoții: identificarea miturilor legate de emoții, evaluarea
validității acestora, impactul lor asupra comportamentului, utilizarea unor metode de
contracarare a impactului;
 identificarea diferitelor tipuri de emoții și dezvoltarea capacității de a le denumi
adecvat: exersarea asocierii trăirii subiective a emoției cu denumirea acesteia;
 acceptarea responsabilității propriilor emoții: în loc de m-ai jignit se poate folosi ”Mă
simt jignită când ...”;

P a g e 9 | 77
 identificarea evenimentelor care declanșează emoțiile: identificarea efectelor
situațiilor, evenimentelor asupra stării emoționale, conștientizarea rolului
interpretării evenimentelor asupra declanșării emoțiilor;
 conștientizarea relației: gând – emoție – comportament;
 exprimarea sentimentelor într-o manieră clară – în loc de ”Sunt supărată”, poți spune
”sunt supărată când nu îți faci temele la timp”.

3. Explorarea alternativelor
Aceasta este o metodă diferită de oferirea de sfaturi care este contraindicată,
deoarece scade capacitatea elevului de a evalua situația și de a identifica soluții la problemele
sale. Prin opoziție, explorarea alternativelor presupune sprijin pentru dezvoltarea abilităților
de identificare a problemei, de identificare a soluțiilor posibile și de luare a deciziei.
Pași în explorarea alternativelor:
 identificarea problemei: Văd că eşti preocupat. Putem să discutăm despre ceea ce te
frământă?
 Identificarea soluţiilor alternative: Care crezi că ar fi soluţiile posibile ale acestei
probleme?
 Alegerea soluţiei optime: Care din soluţii crezi că ar fi cea mai bună?
 Evaluarea posibilelor consecinţe: Ce crezi că se va întâmpla dacă vei alege această
soluţie?
 Asistarea în luarea deciziei: Orice decizie vei lua, o putem discuta dacă crezi că este
necesar.
 Planificarea pentru evaluare: Când obţii primele rezultate vom putea vedea dacă
soluţia aleasă este cea mai bună
Atunci când elevului îi este permis să îşi evalueze opţiunile şi să ia decizia, implicit îşi
asumă responsabilitatea ducerii la îndeplinire a deciziei.

D. Feedback-ul
Feedback-ul este metoda prin care învățăm despre noi din experiențele pe care le
avem și prin intermediul celorlalți. feedbackul trebuie să fie un răspuns la un comportament
nu la persoana care are comportamentul respectiv, trebuie să fie raportat la obiectul discuției

P a g e 10 | 77
(masa, casa, mașina, sucul, etc) nu și la posesorul sau viitorul posesor al acestuia. Adică, dacă
nu îți place mașina cuiva, feedback nu înseamnă că posesorul ei nu are gusturi bune, ci doar
că nu este pe gustul tău!
Feedback-ul este un instrument util in comunicare pentru a îmbunătăți, a încuraja sau
a corecta anumite comportamente ale persoanelor din jurul tău.

Oferirea de feedback
Pentru a cointeresa o persoană să depună efort pentru învățare/ schimbare este necesar să
fie asigurați că sunt în direcția cea bună. Astfel ei vor avea disponibilitate să identifice și să
folosească resurse, cum ar fi timp, energie și entuziasm, pentru că știu încotro se îndreaptă.
Cu alte cuvinte, feedbackul reprezintă transmiterea unui mesaj prin care informăm o
altă persoană cu privire la felul în care ea și acțiunile sale sunt văzute de către noi. Dacă
spunem altor persoane, într-o manieră anume, ce simțim și ce gândim despre ele, le oferim
un feedback.
Feedback-ul eficient poate oferi o oportunitate de învățare pentru fiecare dintre noi,
dacă folosim reacțiile altora ca o oglindă care să ne ajute să observăm consecințele
comportamentelor noastre. Astfel de informații ne pot ajuta să fim mai conștienți de ceea ce
facem și cum facem, și astfel să avem șansa de a ne dezvolta abilitatea de a modifica sau
schimba comportamentul și de a deveni mai eficienți în interacțiunile cu ceilalți.
Pentru ca feedbackul să poată să aibă acest rol de factor de schimbare trebuie să
îndeplinească câteva condiții

Caracteristicile unui feedback eficient:


1. feedback-ul se va focaliza pe comportamente, nu pe persoană. Asta se referă la faptul
că în oferirea de feedback ne vom referi la ceea ce face o persoană nu la ceea ce este. când
vorbim în termeni de trăsături de personalitate, asta implică caracteristici moștenite, dificil
chiar imposibil de schimbat. Focalizarea pe comportamente implică asocierea cu o situație
specifică ce poate fi schimbată. Este mai puțin amenințător pentru o persoană să sudă
comentarii despre
2. feedback-ul se va focaliza pe observație, nu pe inferențe. Observația se referă la ceea
ce vedem sau auzim în comportamentul altei persoane, pe când inferențele se referă la
interpretările și concluziile pe care le tragem din ceea ce vedem sau auzim. Formulați

P a g e 11 | 77
feedbackul care relatează ce, cum, unde și ce s-a spus, auzit sau întâmplat. Luând în
considerare aspectele legate de motive, ajungeți să faceți inferențe. Inferențele sau concluziile
asupra unei persoane contaminează observațiile și astfel feedbackul poate fi afectat.
3. feedback-ul se va focaliza pe descriere, nu pe judecăți. Descrierea se referă la
focalizarea pe fapte/ context. Judecata se referă o evaluare în termeni de bine sau rău, corect
sau greșit, etc, adică în termeni de valori. Acest fapt o face să fie personală, spre deosebire de
descriere care este relativ neutră.
4. feedback-ul se va focaliza pe descrierea comportamentelor în termeni de mai mult sau
mai puțin, nu în termeni de sau/ sau.
5. feedback-ul se va focaliza pe un comportament specific, plasat aici și acum, nu pe un
comportament din trecut, plasat acolo și atunci. Comportamentele sunt legate de timpul și
spațiul în care se manifestă, contextul. feedbackul este mult mai eficient cu cât este acordat
mai repede după observarea comportamentului. Trecerea timpului poate estompa
elementele de concretețe, care dau putere feedback-ului.
6. feedback-ul se va focaliza pe împărtășirea de idei și informații, nu pe oferirea de
sfaturi. Atunci când împărtășim idei și informații îi ajutăm pe cei din jurul nostru să identifice
mai multe soluții la problemele lor, dar totodată le lăsăm puterea de decizie și
responsabilitatea îndeplinirii acesteia.
7. feedback-ul va fi clar și concis. O cantitate prea mare de informație poate reduce din
eficiența feedback-ului.
8. feedback-ul trebuie să fie dat și recepționat ca o ofertă, nu ca o pedeapsă.
9. feedback-ul trebuie să fie oferit în locul și momentul potrivit. Chiar și un feedback
excelent din punct de vedere al conținutului poate avea rezultate proaste dacă nu este oferit
într-un context potrivit.
Pe scurt, oferirea și primirea de feedback cere abilități foarte bune de observare, capacitate
de înțelegere, abilități foarte bune de comunicare și respect de sine și față de ceilalți.
Atunci când vrei să oferi feedback eficient poți urma câțiva pași simpli:
1. Începi folosind numele/ prenumele interlocutorului (Ioana, ...)
2. Comunici ceva pozitiv/ observabil legat de comportamentul pe care dorești să îl
aduci în discuție
3. Descrii ceea ce observi/ ai observat ceea ce persoana spune și face (observ/ am
observat că…)

P a g e 12 | 77
4. Descrii fără a judeca, ceea ce ai văzut (am văzut că, A, B, C, …)
5. Descrii sentimentele/gândurile/ impactul asupra ta legat de comportamentul
observat (am simțit/ mi-a plăcut…).

Primirea de feedback
Preponderent, educația pentru feedback se axează pe felul în care acordăm feedbackul
și mai puțin pe felul în care îl primim, însă succesul integrării opiniei celuilalt depinde mult
mai mult de capacitatea de a primi feedback decât de cea de a-l oferi.
Pentru a putea primi feedback este necesară o atitudine de asumare a propriei învățări
și creșteri. În momentul în care un individ realizează că este principalul responsabil pentru
dezvoltarea sa, poate alege felul în care primește feedbackul. Asumarea acestei
responsabilități se va vedea în felul în care ne identificăm și ne gestionăm rezistența față de
opiniile divergente, curiozitatea cu care putem aborda o discuție de feedback și cum putem
extrage ce ne este util dintr-o asemenea conversație, dar și setarea limitelor și identificarea
aspectelor care nu ni se potrivesc și pe care le respingem.
Atitudinea deschisă spre învățarea cu ajutorul celuilalt este corelată cu o mai mare
satisfacție la locul de muncă, creșterea creativității, adaptarea la schimbare și creșterea
performanței. Această deschidere duce la relații mai bune cu colegii și o atmosferă mai
relaxată, deoarece cu persoanele care nu primesc bine feedbackul trebuie să fim întotdeauna
atenți, să ne măsurăm cuvintele și reacțiile, ceea ce consumă energie și timp care ar putea fi
investite în alte activități.

Reacții la feedback
În momentul în care primim feedback, putem reacționa la 3 aspecte:
a. Nivelul de adevăr al afirmației celuilalt
b. Relația pe care o avem cu interlocutorul
c. Influența asupra identității noastre.
a. Nivelul de adevăr al afirmației celuilalt
Pentru a stabili nivelul de adevăr al afirmațiilor auzite, este necesar ca întâi să înțelegem
feedbackul.
Feedbackul poate fi de 3 tipuri:
1. Apreciere – cu scopul de a motiva, a mulțumi, a se conecta

P a g e 13 | 77
2. Sugestii de îmbunătățire – cu scopul de a îmbunătăți anumite abilități ale celui
care primește feedback sau de a adresa sentimentele persoanei care oferă feedback (implică
și o componentă de evaluare)
3. Evaluare – cu scopul de a compara o acțiune/performanța cu un set de
standarde, de a alinia așteptările, de a lua decizii informate
Dacă interlocutorul se așteaptă la un anumit tip de feedback și primește altul, este
posibil să îl respingă și să nu înțeleagă. Spre exemplu, dacă un elev care a depus un efort mare
să își îmbunătățească performanța primește un feedback doar cu sugestii de îmbunătățire,
fără componenta de apreciere, se poate simți demotivat. Pentru a evita aceste situații, se
recomandă clarificarea scopului feedback-ului, atât pentru cel care oferă, cât și pentru cel care
primește feedback.
Un alt pas care ajută la înțelegerea feedback-ului este clarificarea etichetelor. Dacă
feedbackul primit este general, de tipul „ești prea indulgent cu elevii tăi”, cel care îl primește
poate adresa întrebări de clarificare astfel încât să poată să obțină o informație specifică,
valoroasă. Dacă feedbackul primit rămâne la nivelul general, el poate fi respins cu ușurință.
Tipuri de întrebări care pot ajuta la clarificare: „Poți să îmi dai un exemplu când am făcut...?”,
„La ce anume te referi când spui...?”, „Poți să îmi dai mai multe detalii despre...?”
Feedback-ul poate fi respins ca fals dacă ne arată o latură a noastră pe care nu o
cunoaștem. Între ceea ce gândim, ceea ce facem și felul în care suntem percepuți există
diferențe, la fiecare etapă a procesului de mai jos informația deformându-se.

Gândurile și
sentimentele Comportamentul Impactul meu Părerea celorlalți
Intențiile mele
meu asupra celorlalți despre mine
mele

Ne rămân necunoscute laturi ale personalității noastre pentru că nu ne putem observa


tiparele de comportament sau de comunicare, pentru că tindem să proiectăm în exterior
cauzele eșecului și pentru că adesea ne judecăm după intențiile pe care le avem, iar ceilalți
după impactul pe care comportamentul nostru îl are asupra lor. Pentru a ne putea cunoaște
cât mai bine, este de real ajutor să îi întrebăm pe ceilalți cum ne percep.

b. Relația pe care o avem cu interlocutorul

P a g e 14 | 77
Persoana care ne dă feedback și relația noastră cu aceasta poate influența în ce măsură
primim sau respingem feedback-ul. Ne pot influența:
 ce credem despre persoana care ne dă feedback: este credibilă? Avem încredere
în ea? Are abilitățile necesare pentru a ne da feedback?
 cum ne simțim tratați de persoana care ne dă feedback: ne simțim acceptați? Ne
simțim apreciați? Ne este respectată nevoia de autonomie?
Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este negativ, de obicei o conversație de
feedback deraiază și se transformă într-o conversație despre relație. Este recomandat să se
abordeze ambele subiecte, însă în momente diferite. Spre exemplu, o discuție între elev și
profesor poate decurge în felul următor:
Elev: Noi nu facem niciodată activități în afara școlii. Nu aveți încredere în noi?
Diriginte: Fiți recunoscători că îmi pasă și că stau peste program să fac activități cu voi
în școală.”
În acest caz, elevul semnalează o situație, însă dirigintelui îi este declanșată lipsa de
apreciere. Pentru a gestiona această situație, dirigintele poate să adreseze întâi situația
elevilor printr-un răspuns de tipul „Hai să vedem ce v-ar plăcea să faceți și ce presupun aceste
activități”, după care să adreseze și sentimentul de lipsă de apreciere: „Când voi spuneți că nu
facem niciodată activități în afara școlii, mă simt neapreciat pentru efortul pe care îl depun
pentru activitățile extra-curriculare pe care le avem. Mi-aș dori să manifestați și bucurie sau
recunoștință pentru ceea ce facem, nu doar să semnalați ceea ce nu se întâmplă.”

c. Influența asupra identității noastre


Felul în care percepem feedbackul este influențat de starea noastră generală de bine,
cât de mult ne deplasăm de la starea de bine atunci când primi feedback (pozitiv sau negativ)
și cât durează până revenim la nivelul nostru general al stării de bine, dar și de emoțiile pe
care le simțim. Acestea distorsionează feedbackul primit (în special pe cel care conține sugestii
de îmbunătățire) deoarece creează terenul pentru apariția generalizărilor (totul merge prost,
niciodată nu o să mă pot îmbunătăți).
Pentru a diminua nivelul de distorsionare și a putea primi informațiile din feedback, se
pot folosi următoarele strategii:
 Când este posibil, programarea feedback-ului într-un moment în care suntem
liniștiți și atenți

P a g e 15 | 77
 Cunoașterea tiparului de reacție atunci când primim feedback (îl contestăm, ne
retragem, îl acceptăm, îl ignorăm, ne scuzăm, adresăm întrebări de clarificare, etc.)
 Separarea cuvintelor pe care le auzim de povestea pe care ne-o imaginăm (Ce
auzim? Ce simțim)
 Vizualizarea proporțiilor pozitiv/negativ din feedbackul primit (strategie foarte
utilă mai ales în cazul în care primim preponderent aprecieri și câteva critici, iar tiparul nostru
este de a ne concentra doar pe critică)
 Schimbarea perspectivei – în 3/5 ani cât va mai conta discuția de acum?
 Acceptarea faptului că nu avem control asupra felului în care ne percep ceilalți

E. Propuneri de activități la clasă cu copiii


1. Maratonul întrebărilor. Exemplificați întrebările deschise și închise în cadrul unor
filmulețe sau fragmente de lectură. Ulterior încurajați copiii să formuleze întrebări
deschise și închise personajului lor favorit dintr-o carte.
2. Lista ursului. Pentru exemplificarea comunicării directe și eficiente puteți viziona cu
copiii (elevi ciclul primar) vizionați filmulețul:
https://www.youtube.com/watch?v=Vgp1_X0-Lg4
3. Practica mesajelor de tip ”eu”. Pregătiți imagini cu câte 2 persoane care par că se află în
conflict. Prezentați-le copiilor și rugați-i să-și imagineze ce își spun unul altuia. Pregătiți 3
cartoane mari care să conțină cele trei secvențe ale mesajului de tip ”eu” (eu simt, când,
deoarece). Apoi formulați mesaje de tip ”eu” în locul celor de tip ”tu” din exemplele
copiilor.

Bibliografie
1. Băban, A., (coord.) – Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și
consiliere, Cluj Napoca, Editura ASCR., 2009
2. Borg, J. – Limbajul trupului, Editura ALL Educațional, București, 2010
3. Nichols, M.P. – The lost art of listening, Editura Guilford Press, Londra, 2009
4. Rosenberg, M.B – Comunicarea nonviolentă, Editura Ponte, București, 2014
5. Stone, D.; Heen, S. – Thanks for the feedback, Editura Peguin, New York, 2014

P a g e 16 | 77