Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale asistentului
medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă şi corectă,
asistentul medical trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile, dozările şi
efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul trebuie întrebat înaintea fiecărei
administări despre eventualele reacţii alergice din trecut la substanţa respectivă. Asistentul
medical trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de a minimiza anxietatea pacientului şi de a
maximiza eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de administare, timpul etc.)
Scop
1. pacientul potrivit;
2. medicamentul potrivit – este verificat înainte de administrare:
o sub aspect cantitativ (gr., ml., nr. buc.);
o sub aspect calitativ:
culoare;
formă de prezentare:
1. solidă (tablete, comprimate, granule,
drajeuri, capsule, pulberi);
2. lichidă (tincturi, ceaiuri, fiole,
flacoane);
3. semisolidă (unguente, creme);
concentrație;
termen de garanție.
doza potrivită – asistentul medical trebuie să cunoască diferența dintre:
doza terapeutică – la care se obține efectul așteptat și nu apar
reacții toxice asupra organismului;
doza maximă – cea mai mare cantitate de medicament suportată
de organism;
doza toxică – cantitatea care provoacă reacții toxice;
doza letală – care ucide.
calea de administrare potrivită:
enterală;
parenterală;
locală.
timpul (ora) de administare potrivit.
Căi de administrare a medicamentelor
scopul urmărit;
capacitatea de absorbție a căii respective;
acțiunea medicamentelor asupra mucoaselor;
necesitatea unei acțiuni mai lente sau mai rapide;
toleranța organismului față de medicamente și de particularitățile anatomice și
fiziologice ale organismului.
Calea enterală
extravasculare;
intravasculare;
intraseroase.
Căile extravasculare
calea nazală – permite obţinerea unor efecte locale, iar în anumite situaţii
poate fi abordată şi în ideea obţinerii unor efecte sistemice, deoarece mucoasa
nazală este mai permeabilă decât cea intestinală. În scopul manifestării
efectului topic, calea nazală este utilă în rinite, inflamaţii, infecţii locale,
aplicându-se decongestive: camforul, uleiuri volatile, mentol ş.a.
calea inhalatorie sau pulmonară – prezintă o eficienţă remarcabilă datorită
suprafeţei mari de interacţiune, permeabilităţii crescute a epiteliului alveolar şi
irigaţiei sangvine intense. în astfel de condiţii se realizează un schimb
bisensual rapid între aerul alveolar şi sânge. Administrarea pe cale inhalatorie a
medicamentelor urmăreşte obţinerea unor efecte locale şi, mai rar, a celor
sistemice.
calea conjunctivală – urmăreşte obţinerea unor efecte locale în mioză,
midriază, reducerea presiunii intraoculare, efect decongestionant,
antiinflamator, antimicrobian.
calea cutanată – este utilizată pentru acţiune:
o locală, în afecţiuni dermatologice (medicamente antipruriginoase,
antiinflamatoare, antimicrobiene, antifungice, cheratoplastice şi
cheratolitice);
o reflexă, cu efecte generale benefice (salicilatul de metil,
sinapismele etc.);
o generală, în formele modeme TTS (dispozitive terapeutice
transdermale), cu eliberare programată şi prelungită a substanţei
active.
calea vaginală – urmărește obținerea unor diverse efecte locale:
antibacteriene, antifungice, antipruriginoase, redresări ale modificărilor
morfologice de la nivelul mucoasei vaginale, prevenirea sarcinii.
Pregătirea pacientului pentru administrarea medicamentelor
Pregătirea psihică