UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIȚANU”

Catedra de fiziologie a omului și biofizică

Laborator de biofizică

Lucrare practică Nr. 1

Tema: “DETERMINAREA VÂSCOZITĂ Ţ II LICHIDELOR”

A efectuat studenta:
Grupa:
A verificat conferențialul universitar:

Chișinău 2020
 Lucrare practică Nr. 1
DETERMINAREA VÂSCOZITĂŢII LICHIDELOR

Scopul lucrării:
• Prezentarea aspectelor teoretice privind vâscozitatea fluidelor;
• Studiul metodei relative de determinare a vâscozităţii;
• Determinarea vâscozităţii prin metoda lui Stokes;
• Familiarizarea cu aplicaţiile vâscozimetriei în practica medicală;
• Confirmarea legii lui Stokes prin experiment demonstrativ.

Materiale necesare: vâscozimetrul Ostwald, apă distilată, alcool etilic, cronometru.

Noțiuni teoretice:
Vâscozitate – forța de frecare dintre straturile de fluid, care se mișcă cu viteze diferite.

Forţa de frecare (F) dintre straturile fluidului în curgere sub formă de lame paralele este
Δv
proporţională cu suprafaţa de contact (S) dintre straturi şi gradientul de viteză Δx , unde
Δv este diferența dintre vitezele de curgere a straturilor (v1 – v2); Δv – distanța dintre
straturi.
Expresia forţei de frecare este dată de formula lui Newton:
Δv
F = ηS Δx

η - coeficientul de vâscozitate.
Δv
Dacă în relaţia vom presupune că S = 1 şi Δ x = 1 vom obţine η = F. Prin urmare,
coeficientul de vâscozitate absolută este numeric egal cu forţa de frecare pe care o
exercită un strat mono-molecular din interiorul unui fluid asupra altui strat mono-
molecular (ambele egale ca suprafaţă cu unitatea şi paralele cu direcţia de curgere).
 Δv
Dacă η este independent de Δ x se spune că fluidul este newtonian, acesta este cazul
apei distilate. Lichidele nenewtioniene, cum sunt soluţiile macromoleculare şi concret
sângele, au coeficient de vâscozitate care variază odată cu variaţia gradientului de viteză.

Unitățile de măsură ale vâscozității:

[η]Sl, (Pascal·secundă)
[η]CGS = P, (Poise)
1Pa·s = 10P

Curgerea unui fluid se numeşte laminară dacă liniile de curent sunt paralele între ele.
După cum ne sugerează şi denumirea, curgerea laminară este una în care fluidul curge în
straturi paralele între ele, astfel încât particulele de fluid aflate într-un strat nu trec în alte
straturi.
Pe de altă parte, dacă filamentul de fluid trasor se va dispersa rapid în fluidul de bază,
spărgându-se în turbioane cu dimensiuni aleatoare curgerea se numeşte turbulentă.
Comportarea fluidului în curgere turbulentă se datorează superpoziţiei unor mici
fluctuaţii de viteză peste viteza medie de curgere, dând naştere vârtejurilor.
Răspunsul la întrebarea „Când o curgere este laminară sau turbulentă?” depinde de
proprietăţile particulare ale curgerii respective. În cazul curgerii printrun tub cu secţiunea
circulară cu raza r, natura curgerii (laminară sau turbulentă) este determinată de valoarea
unei mărimi adimensionale numită numărul lui Reynolds, în onoarea fizicianului
american Osborne Reynolds (1883), care a studiat experimental tranziţia de la curgerea
laminară la cea turbulentă:
d
Re = ρ v η

ρ – densitatea fluidului,  – viteza medie de curgere, d – diametrul vasului și η –

vâscozitatea fluidului.
Metoda relativă de determinare a vâscozităţii:

Studiind curgerea laminară prin tuburi capilare, Poiseuille a stabilit că volumul de

lichid V scurs într-un interval de timp t este dat de relaţia:
πr ⁴ ∆ P
V= 8 ηl t
în care ΔP prezintă diferenţa de presiune hidrostatică la capetele tubului prin care curge
lichidul, r – raza tubului, l – lungimea lui, η – coeficientul de vâscozitate.

Vâscozimetrul Ostwald

Determinarea coeficientului de vâscozitate absolută a lichidelor este dificilă, în practică

însă se acceptă coeficientul de vâscozitate relativă. Determinarea vâscozităţii unui lichid
prin metoda relativă se efectuează cu ajutorul vâscozimetrului lui Ostwald. Dispozitivul
reprezintă un tub de sticlă în formă de U, care poartă în ambele ramuri câte un rezervor la
nivele diferite. O porţiune a tubului B mai jos de rezervor este capilară.

Modul de lucru:
Cu lichidul cercetat se umple până la marginea de sus a rezervorului inferior din ramura
A. Acesta, folosind o pară de cauciuc, se duce în rezervorul superior din ramura B, până
deasupra reperului a.
Ulterior se determină cu un cronometru timpul de curgere al lichidului între două repere
a şi b, situate deasupra şi dedesubtul rezervorului superior.
Se repetă aceeaşi operaţie cu apă distilată, după ce vâscozimetrul a fost bine spălat şi
uscat. Fie t timpul de curgere al lichidului cercetat şi t0 – de curgere al apei distilate.
Deoarece lungimea şi raza capilarului precum şi volumele scurse V şi V0 sunt egale, va
avea loc relaţia:
 πr ⁴ ΔP πr ⁴ ΔP ₀
8 ηl
t = 8η₀l
t₀
Simplificând obţinem:
ΔPt ΔP ₀ t ₀
=
η η₀

Curgerea lichidului se face sub presiunea exercitată de greutatea proprie a coloanei de

lichid. Din relaţia de definiţie a presiunii hidrostatice avem:
ΔP = ρgh
ΔP₀ = ρ₀gh
unde h este înălţimea coloanei de lichid.
Înlocuind, obţinem:
ρ g h t ρ0 g h t ₀
=
η η₀

de unde :
ρt
η = η₀ ρ ₀t ₀

Rezultatele obținute se introduc în tabelul:

Metoda directă de determinare a vâscozităţii:
Vâscozitatea unui fluid se manifestă nu numai la curgerea lui prin ţevi, ci şi la mişcarea
unui corp prin acest fluid. Pentru viteze relativ mici, conform legii lui Newton, forţa de
rezistenţă opusă mişcării corpului este proporţională cu vâscozitatea fluidului, viteza
corpului, evident, depinde de dimensiunile şi forma lui. Din acest motiv este imposibil de
a găsi o formulă generală, pentru forţa de rezistenţă, valabilă pentru corpuri de orice
formă. Cea mai simplă formă a corpurilor şi frecvent întâlnită în practică este forma
sferică.
Numai pentru corpuri sau particule de formă sferică, care se mişcă cu viteză constantă
printr-un fluid, este valabilă legea lui Stokes, care are următorul enunţ: forţa de rezistenţă
F opusă mişcării corpului este proporţională cu coeficientul de vâscozitate al fluidului,
raza corpului şi viteza mişcării.
Fr = 6πηrv
Legea lui Stokes permite de a determina viteza de sedimentare a particulelor de formă
sferică într-un mediu fluid.

Asupra corpului din imagine acţionează trei forţe: forţa de gravitate mg; forţa lui
Arhimede Fa şi forţa de rezistenţă Fr. Mişcarea particulei va deveni uniform (v = const)
când rezultanta acestor forţe va deveni nulă:

mg + Fa + Fr = 0
Trecând la forma scalară şi substituind expresiile corespunzătoare forţelor menționate
obţinem:
4 4
3
πr³ρcg - 3
πr³ ρfg − 6πηrυ = 0

unde: ρc – densitatea corpului (sau a particulei); ρf – densitatea fluidului. Dinaceastă

relaţie obţinem:
 2 ( ρc−ρf )r ² g
v= 9 η

Metoda directă de determinare a vâscozităţii, numită şi metoda bilei în cădere, se

realizează cu vâscozimetre care funcţionează în baza legii lui Stokes.
Din formula de mai sus obţinem:
2 (ρc−ρf )r ² g
η =9 v

Prin urmare, cunoscând valorile constantelor din partea dreaptă a acestei expresii şi
măsurând viteza căderii uniforme a bilei, se determină coeficientul de vâscozitate a
lichidului cercetat.

Aplicaţiile vâscozimetriei în practica medicală:

Determinarea valorilor coeficientului de vâscozitate este utilă pentru definirea
diagnosticului la diverse maladii, care afectează starea unor lichide biologice (sânge, ser,
suc gastric etc.).
Vâscozitatea sângelui depinde atât de vâscozitatea serului, cât şi de numărul
elementelor figurate în unitatea de volum, precum şi de volumul lor propriu.
 Creşterea vâscozităţii sângelui total apare în: poliglobulii, leucemii, insuficienţe
cardiace în special drepte, hiperglicemii, hiperlipidemii etc.
 Scăderea vâscozităţii sângelui total apare în: anemii, hipoproteinemii, după
transfuzii de ser fiziologic sau plasmă.
Se descriu variaţii fiziologice ale vâscozităţii sângelui total: mai scăzută la femeie decât
la bărbat, la copil decât la adult, în sângele arterial decât în sângele venos.
Vâscozitatea urinei normale este cu puţin mai mare decât vâscozitatea apei distilate,
însă prezenţa proteinelor duce la creşterea vâscozităţii.
Determinarea vâscozităţii lichidului pleural, alături de alte investigaţii, permite
aprecierea naturii lui.
Valori normale în cP:
– sânge total 3,5-5,4
– plasmă 1,9-2,3
– ser 1,5-2,2
– lichid amniotic1,0