ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,GRIGORE GHICA VODĂ’’ IAȘI

NURSING GENERAL I
SUPORT DE CURS

2020
 NURSING GENERAL I
SUPORT DE CURS

CONFORM CURRICULUM-ului
Calificarea profesională:
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
Nivel 5

Prof. Alina Mihalache

2020

1
 CUPRINS

I. Repere istorice, practici și concepții............................................................................................... 4

@ Îngrijirea bolnavilor în diferite perioade istorice din evoluția omenirii ( antichitate, evul mediu, renaștere,
sec. XVII – XVIII, XIX – XX)
@ Factorii care au influențat istoria nursingului și dezvoltarea sa: credințe religioase, religii organizate
(creștinismul), efectele războaielor mondiale,influența Crucii Roșii Internaționale
@ Sisteme de îngrijire care au influențat nursingul modern: sistemul tradițional, sistemul de îngrijire
oferit de organizații creștine, sistemul taylorist.

II. Nursingul, știință și artă.................................................................................................................... 26

@ Definirea nursingului, scopuri , credințe și valori
@ Componentele nursingului

III. Teorii, modele, concepte de îngrijire................................................................................................. 30

@ Teoreticienii nursingului și conceptele cheie

IV. Asistentul medical generalist - funcții și roluri.................................................................................. 38

@ Funcțiile asistentului medical generalist în cadrul echipei
@ Rolurile asistentului medical în cadrul echipei: autonome, delegate, interdependente
@ Domenii de activitate
@ Calități necesare exercitării profesiei

V. Mediul de muncă al asistentului medical............................................................................................ 44

@ Calitățile unui mediu sigur de muncă
@ Riscuri/noxe/boli profesionale
@ Măsuri de protecție și securitate în muncă

VI. Procesul de îngrijire și documentația.................................................................................................. 73

@ Aprecierea inițială
@ Analiza și stabilirea diagnosticului de nursing
@ Planificarea
@ Implementarea
@ Evaluarea

VII. Modelul de îngrijire Marjory Gordon................................................................................................. 95

@ Prezentarea modelului și a conceptelor sale
@ Analiza sistemelor funcționale

VIII. Modelul de îngrijire Virginia Henderson........................................................................................... 97

@ Conceptele modelului
@ Descrierea fiecărei nevoi fundamentale

2
REPERE ISTORICE, PRACTICI ȘI CONCEPȚII
NURSINGUL, ȘTIINȚĂ ȘI ARTĂ
TEORII, MODELE, CONCEPTE DE ÎNGRIJIRE
ASISTENTUL MEDICAL GENERALIST- funcții și roluri

REPERE ISTORICE, PRACTICI ȘI CONCEPȚII

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR ÎN DIFERITE PERIOADE ISTORICE DIN EVOLUȚIA

OMENIRII(ANTICHITATE, EVUL MEDIU, RENAȘTERE, SEC. XVII-XVIII, XIX-XX

CULTURA GRECIEI ANTICE

Multe din imperiile antice au dispărut. Era nevoie de noi idei pentru a se face
cristalizarea oamenilor şi animarea lor pentru asigurarea sănătăţii.
Insulele greceşti sunt recunoscute drept locul de naştere al vieţii intelectuale occidentale.
Pentru a înţelege impactul considerabil al civilizaţiei greceşti asupra tuturor realizărilor
culturale viitoare ale Europei, trebuie să ne întoarcem la perioada primordială a umanităţii, cea
mitologică.
Mitologia greacă reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizaţii elene,
cu zei creatori, intrigi în Eden şi eroi civilizatori. Aceste poveşti erau cunoscute de către toţi grecii din
antichitate şi, în pofida scepticismului unor gânditori, le ofereau oamenilor atât ritualuri, cât şi istorie.
În mitologia greacă zeii Panteonului capătă însuşiri omeneşti, însă rămân, înainte de toate,
personificări ale forţelor universului, cu acţiune asupra vieţii şi destinului oamenilor, explicând ceea ce
pare inexplicabil într-un mod raţional. Ei sunt mai mult sau mai puţin schimbători şi, cu toate că uneori
par a avea simţul dreptăţii, sunt adesea meschini sau răzbunători.
Lumea mitologiei greceşti este complexă, plină de monştri, războaie, intrigi şi
zei care intervin în permanenţă. Aceste credinţe pot fi comparate cu modul în care
unii creaţionişti creştini din zilele noastre echivalează literal Biblia cu istoria lor.
Grecii s-au remarcat în revitalizarea multor aspecte ale vieţii (artă, medicină,
biologie, filozofie).
În zilele noastre mitologia greacă rămâne nu doar sursa unor motive şi trimiteri
literare, dar şi a unor poveşti fermecătoare care continuă să fascineze. Mitologia
greacă rămâne o referinţă culturală importantă mult timp după ce religia greacă, de
care a fost legată, a încetat să se mai practice. A existat o revoltă creştină de desfigurare sau distrugere a
idolilor şi a altor imagini care reflectau cultul public al zeilor.
Creştinismul a înlocuit păgânismul ca religie oficială a Imperiului Roman în 391, când a fost
declarat unica religie a imperiului. Chiar şi literatura creştină cea mai entuziastă face adesea trimiteri la
mitologia greacă şi romană, tot aşa cum în scrierile de bază ale religiei creştine regăsim înţelepciunea şi
unele dintre judecăţile filosofilor greci.
Geografia fizică a Greciei antice sau Helas-ul, se aseamănă cu Grecia de astăzi, prin prezenţa a
numeroase insule, ce i-a făcut să fie mai mult separaţi decât uniţi.
În cele mai vechi opere literare europene care s-au păstrat sunt Iliada şi Odiseea, cunoscute şi sub
numele de "Imnuri Homerice", ambele scrise în greaca veche, probabil înainte de anul 700 î.Hr. şi
atribuite lui Homer, au fost sugerate numeroase aspecte care s-au dovedit a fi uneori reale (confirmate
cu ocazia săpăturilor vechii cetăţi Troia – 1876).
Şi din legende reies relaţiile dintre cretani şi spartani. Spartanii – foarte practici şi lipsiţi de
imaginaţie, preocupaţi mai mult de dezvoltarea portului în dauna minţii, aveau o educaţia care urmărea
să le asigure putere – pentru a fi soldaţi desăvârşiţi. La 30 de ani, bărbaţii trebuiau să se însoare, deşi nu

3
prea aveau timp să-şi vadă familia. Doar cei puternici puteau depăşi programul riguros de pregătire
spartană.

Atenienii urmăreau să dezvolte un corp armonios,

facultăţile estetice şi mintea. Ei pregăteau artişti istorici,
oratori, filozofi sau chiar soldaţi.
Exista un Panteon de zei şi zeiţe, pe care populaţia îi
venera.
Apollo – zeul soarelui era şi zeul sănătăţii.
Aesklepios (Asclepius – Aesculapius) – om zeificat
după moarte – a fost considerat zeul medicinii. Atributele
sale erau un toiag pe care este încolăcit un şarpe – semnul
înţelepciunii, şi care reprezenta simbolul medicinii, atât al
medicinii civile, cât şi al celei militare. Astăzi semnul
medicinii îl reprezintă Caduceul. În mitologia romană Aesklepios a fost preluat ca Aesculap (Esculap).
Fiicele lui Asclepius erau Hygia – zeiţa sănătăţii şi Panaceea – zeiţa medicaţiei.
Grecii credeau în zei şi de aceea, în luarea unor decizii importante, se adresau oracolelor pentru a
se consulta cu zeii (exemplu oracolul din Delphi).
Comunicarea cu zeii se făcea prin răspunsurile preoţilor, preoteselor, prin vise sau unele semne,
sau se făcea comunicare directă prin spirit. Tălmăcirea era făcută în temple.
Oracolul din Delphi, loc oracular cu mult înainte
de Apollo, a primit o noua orientare religioasa sub
domnia lui Apollon. Oracolul era săvârşit de
către Pythia şi de profetul care asista consultaţia. La
început, consultările aveau loc o data pe an (la
aniversarea zeului), apoi o data pe luna, şi în cele din
urmă, de mai multe ori, cu excepţia lunilor de iarnă,
când Apollon lipsea. Operaţia comporta
sacrificiul prealabil al unei capre. În general
consultanţii puneau întrebări în formă de alternativă: dacă să facă cutare sau cutare lucru. Pythia dădea
răspunsul trăgând la sorţi bob alb sau negru. În cazurile mai grave, Pythia, inspirată de Apollon,
profetiza în cripta templului. S-a vorbit despre "delirul pythic", dar nimic nu indică transele isterice sau
"posesiunile" de tip dionysiac. Platon compară "delirul" Pythiei cu inspiraţia poetică dată de Muze ori
cu elanul amoros al Afroditei. După Plutarh zeul se mulţumeşte să o umple pe Pythia de viziunea şi
lumina care clarifică viitorul. Pe momentele figurate, Pythia este calma, senina, concentrata, ca si zeul
care o inspira.
Cele mai importante realizări în Grecia antică sunt în filozofie, matematică, astronomie, poezie,
istorie, ştiinţe naturale şi medicină. Grecilor le datorăm ruperea medicinii de practica mistică şi a
şamanilor, şi trecerea la baze ştiinţifice, chiar dacă îngrijirea mai era încă o ocupaţie a sclavilor.
Cel mai important centru medical era în oraşul Epidaur. Aici a fost construit un templu ce avea
teatru, sală de gimnastică, băi de ape minerale. La sosire, pacientul sacrifica un animal, se purifica prin
îmbăiere, i se făcea un masaj, apoi se culca în sunetul muzicii şi mirosurilor plăcute. Femeile însărcinate
şi bolnavii cu boli incurabile nu erau primiţi în aceste temple de asistenţă medicală.
Artiştii reprezentau adesea trupul omenesc în mişcare. Ei căutau şi doreau perfecţiunea, observată
în basoreliefuri de oameni sănătoşi.
În această atmosferă neştiinţifică, adânc cufundată în mitologie, sacrificarea animalelor şi credinţa
în puterea zeilor, s-a născut pe insula Cos (arhipelagul insulelor Sporade) în anul 460 î.Hr., într-o
familie ce aparţinea cultului lui Esculap, Hippocrate.
Cel mai vestit medic al Greciei antice, Hipocrate, considerat părintele
medicinii, a murit la Larissa către anul 370 î.Hr. Numele lui este legat de Jurământul
lui Hipocrate, un adevărat codice moral în exercitarea profesiunii medicale, jurământ
prestat şi în zilele noastre de absolvenţii şcolilor medicale.
Hipocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide.
Părăseşte insula sa natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi
Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputaţie ca practician.
În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la Cos, unde fondează o şcoală pentru viitori medici. Mai
târziu va înfiinţa o altă şcoală în Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele.

4
 Prin observaţiile făcute asupra manifestărilor bolilor şi descrierea lor amănunţită, precum şi prin
încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale şi raţionale, Hippocrate a contribuit - în
limitele posibilităţilor din vremea sa - la eliberarea medicinii de superstiţii şi misticism. Din cele peste
70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca renumitei şcoli de
medicină din Cos - probabil doar şase îi aparţin cu siguranţă lui. În capitolul "Aerul, Apa şi Locurile" nu
se mai discută rolul zeilor în apariţia bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile ştiinţific, în
"Prognostic, Prognoză şi Aforisme" expune opinia revoluţionară pentru acel timp, după care, un medic,
prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluţia ulterioară a unei boli. Hipocrate a
subliniat rolul aerului, apei şi locului în împrăştierea bolilor – document rămas valabil până în secolul
XIX, când apare bacteriologia şi imunologia.
Hipocrate a înţeles rolul climei, rolul solului, modul de viaţă şi sanitaţia. A arătat prezenţa
epidemiilor şi endemiilor. Ideea unei medicini preventive apare pentru prima dată în "Tratamente" şi în
"Tratamentul Bolilor Acute", în care discută influenţa unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul
de viaţă şi clima asupra stării de sănătate.
În lucrarea asupra epilepsiei, numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informaţii asupra
anatomiei corpului omenesc; se considera că epilepsia ar fi datorată unei lipse de aer în urma unei
incapacităţi a vaselor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentaţiei considerată astăzi naivă,
important este faptul că Hipocrate vede cauza acestei boli într-o tulburare a funcţiei creierului.
În stadiul de dezvoltare a cunoştinţelor sale, Hippocrate nu a putut fi la adăpostul unor erori
inerente epocii în care a trăit. Astfel în concepţia sa, pe care azi am numi-o "teorie umorală", Hipocrate
recunoştea existenţa a patru umori: sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă şi fierea neagră; un
dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena moartea. Această teorie a stăpânit gândirea
medicală multe secole.
Hipocrate, recunoscut ca bun practician, a făcut şi o serie de inovaţii medicale. În chirurgie a pus
la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea
luxaţiilor şi fracturilor.
Cel pe care Aristotel l-a numit marele Hipocrat sau tatăl medicinii, a arătat cauza naturală a
bolilor şi a predat studenţilor observaţia minuţioasă a celui bolnav. Păstrarea evidenţelor în medicina
clinică, o înţelegere modernă a metodelor de tratament, a subliniat importanţa îngrijirii bolnavului
imobilizat, modul de pregătire a asistentelor (nurselor). A renunţat la sclavi şi a pregătit studenţi, a
demonstrat valoarea practicii clinice şi a dovedit un comportament etic deosebit – jurământul lui
Hipocrate.
Sistemul lui de îngrijire era centrat pe pacient şi utiliza metode ştiinţifice pentru soluţionarea
problemelor pacienţilor. Grecii, în acea vreme, plăteau o taxă specială pentru asigurarea salariului anual
al doctorului, salariu care era suplimentat de comunitate.
Hipocrate a privit persoana ca pe un întreg şi a combătut ideea că zeii produc îmbolnăvirea. A
recunoscut că medicul trebuie să cunoască îmbolnăvirile specifice. El a reunit informaţiile despre
persoane cu detalii privind mediul înconjurător şi rezultatele unei analize complete asupra nevoilor
pacientului. Planul de îngrijire prescris de Hipocrate era concis şi direct.
El a sublinit necesitatea observaţiilro exacte şi o evidenţă atentă, fără a atribui boala unei
imixtiuni din partea zeilor, ci mai degrabă datorită unui dezechilibru al stării de sănătate dintre minte,
corp şi mediu înconjurător. De aici a emanat teoria umorală a bolilor.
Scrierile lui Hipocrate se adresau aproape tuturor ramurilor medicinii. Mulţi dintre medicii
antichităţii proveneau din Grecia, deşi deseori profesau în Roma, mai ales după Grecia a fost cucerită de
Imperiul Roman. Galen, Asklepsiades, Pedanim Dioscorides – erau cu toţii medici greci care au lucrat
la Roma
În epocă s-au evidenţiat şi alte personalităţi: Thales – născut la 640 î.Hr – primul filozof şi om de
ştiinţă grec care a arătat că orice soluţionare de probleme trebuie să aibă la bază unele principii.
Aristotel – alt om de ştiinţă renumit, (n. 384 î.Hr - d. 7 martie 322î.Hr) a fost un filosof din Grecia
antică, clasic al filosofiei universale, spirit de formaţie enciclopedică, fondator al şcolii peripatetice şi al
logicii formale ca ştiinţă.
Aesklepios – care s-a ocupat de botanică, zoologie, fiziologie, embriologie, anatomie comparată
învăţată prin disecţii.
Homer, în descrierea războaielor, descrie chirurgia din armată. Grecii erau recunoscuţi pentru arta
bandajării (vezi Achile care-l îngrijea pe Patrocle).
Unele descrieri au rămas valabile peste secole – difteria care se însoţea de imposibilitatea de a
înghiţi şi se senzaţia de sufocare.

5
 Este recunoscut rolul mediului înconjurător în împrăştierea bolilor. Tucidide descrie cu acurateţe
o epidemie în Athena în timpul războiului peloponezian.

ROMA ANTICĂ

Progresele medicale ale romanilor antici au rămas în urma celor ale grecilor. Practicile medicale
erau adesea împrumutate din ţările pe care romanii le cucereau şi medicii din acele ţări erau făcuţi
sclavi, fiind obligaţi să ofere servicii medicale romanilor.
Când se confruntau cu boala romanii renunţau la zei, superstiţii şi ierburi, deşi igiena şi
salubritatea erau destul de bine dezvoltate. Multe locuinţe erau echipate cu băi, iar curăţenia era
preţuită.
Rolul femeilor era considerabil diferit de cel pe care acestea îl aveau în alte culturi antice.
Femeilor li se permitea să deţină proprietate, să apară în public şi să facă o campanie publică unor cauze
care considerau că trebuie să fie promovate. Ele puteau să se întreţină cu musafirii şi să stea cu ei la
masă.

Practica medicala din comuna primitiva pana la epoca feudala:

Comuna primitiva; practici magice, îngrijiri realizate de tămăduitori

Încercări de vindeca bolile sau de a trata rănile sunt tot atât de vechi cât omenirea. Bolile grave
reprezentau, ca totdeauna, o problemă serioasă, remedii eficace însă nu existau. Îmbolnăvirile erau
privite din punct de vedere magic-demoniac sau ca o pedeapsă din partea forţelor supranaturale. Pentru
vindecare se invocau aceste forţe şi se făceau sacrificii, se improvizau dansuri, se foloseau formule
oculte sau talismane.
Eficiente erau îngrijirea rănilor, repunerea luxaţiilor sau fixarea fracturilor, procedee folosite deja
în epoca de piatră.
Aproximativ 3000 de ani înainte de Hristos, două grupuri umane privilegiate au devenit leagănul
primelor două civilizaţii demne de acest nume care au lăsat o mărturie directă a existenţei lor datorită
scrierii pictografice şi hieroglifice: cea care ocupa bazele teritoriale sau pământeşti separând Tigrul de
Eufrat şi cea care s-a stabilit în marginea cursului mijlociu al Nilului. Aceste civilizaţii în esenţă
continentale - numite şi civilizaţii "imperiale" au putut să se dezvolte în valea Nilului şi în Mesopotamia
căci foarte devreme s-au reunit cele trei condiţii asigurând reuşita lor: o ţară extrem de fertilă, o
organizaţie socio-politică urbană foarte puternică, o religie colectivă în strânsă legatură cu puterea.
Astfel, sumerienii care s-au stabilit în valea Eufratului şi au fost un popor de agricultori au înscris
pe table de lut principiile esenţiale ale medicinii lor. În civilizaţia Caledo – Asiriana care i-a succedat,
medicina – puţin distinsă de sacerdot – era se pare codificată cum o demonstrează anumite mărturii ce
au parvenit până la noi. Codul Hammourabi gravat pe o stea de diorită descoperită în ruinele Suse –
unde se vede Dumnezeu soare poruncind legile sale lui Hammourabi, monarh caledonian – indica
principiile de responsabilitate şi onorariile medicului: acesta va lua 10 sikle pentru îngrijirea unui ochi,
dacă este vorba de un stăpân, 2 sikle dacă e vorba de un sclav, 5 sikle pentru vindecarea maladiilor
osoase şi viscerale; din contra, dacă comite o greşeală, i se va tăia mâna. Această noţiune de
responsabilitate morală a fost în egală măsură la mare cinste în Egipt, aceasta probabil la începutul erei
faraonice.

Sclavagismul: îngrijiri realizate de preoţi, medici militari romani, vindecătorii rurali, practici magice.
La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Apollo. Mai târziu zeul medicilor a devenit
Esculap. Începând din secolul al VI-lea a.Ch. - sub influenţa şcolilor filozofice materialiste ca cea a lui
Empedocle (natura este formată din patru elemente: foc, apă, pământ şi aer) - medicina capătă trăsături
ştiinţifice, în special prin persoana lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinii moderne. În
culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc remedii supranaturale, practicile
recomandate sunt rezultatul observaţiilor empirice.
În epoca elenistică (secolul al III-lea a.Ch.) centrul cultural devine oraşul Alexandria, unde
Herofil practică primele disecţii a unor cadavre omeneşti.

6
 O dată cu ascensiunea imperiului roman centrul de greutate se mută la Roma. Galenus din
Pergamon - grec de origine - dezvoltă teoria humorilor şi descrie cele patru manifestări cardinale ale
inflamaţiei: roşeaţă, căldură, umflătură şi durere (rubor, calor, tumor, dolor), valabile şi în zilele noastre.
În acest timp civilizaţiile imperiale în esenţă continentale se vor substitui civilizaţiilor
mediteraneene bazate pe o economie comercială, o societate democratică şi individualistă, şi vom asista
la declinul marilor capitale continentale (Memphis, Theba, Babilon, Ninive, Suse) în detrimentul
oraşelor porturi (Corint, Alexandria, Antiohia, Cartagina, Atena) .
În mileniul de dinainte de Hristos, aceste civilizaţii mediteraneene vor atinge o dezvoltare
considerabilă, ceea ce a făcut să fie numită "miracolul Grec".
Între secolul VII şi V înainte de Hristos medicina greacă se desparte de caracterul sau mitic şi
sacerdot şi – contemporană construirii marilor oraşe – se va inspira din considerente filozofice.
Lui Hipocrate îi revine meritul de a fi creat deontologia medicală pe care şi noi o urmăm astăzi.
Într-adevăr, tot cea ce l-a precedat îi este inferior de tot ceea ce i-a succedat în lumea antică şi de atunci
cu câteva excepţii. Hipocrate a rezumat dificultăţile morale ale profesiunii medicale într-o formulă care
rezuma doctrina sa: "viaţa este scurtă, arta este lungă, ocazia fugitivă, experienţa nesigură, judecata
grea".
Cea mai veche culegere de deontologie de care s-au legat civilizaţiile occidentale este cea
cunoscută sub numele de Jurământul lui Hipocrate. Acest text, elaborat cu aprox. 500 de ani înainte de
Hristos, în epoca cea mai strălucită a Greciei antice - unde trăiau Pericle şi Philias, Sofocle şi Euripide -
prin Hipocrate şi prin discipolii săi a formulat regulile moralităţii profesionale cu cinste în şcolile de
medicină ale lumii greceşti.
"Jur pe Apollo medic, Asklepios, Hygeia şi Panakeia luând ca martor toţi zeii şi zeiţele ca voi
înfăptui după puterea şi judecata mea, acest jurământ şi această angajare scrisă.
Jur de a considera egalul părinţilor mei pe cel ce mă va învăţa arta medicinei; de a împărţi cu el
subzistenţa, greutăţile şi nevoile dacă e necesar; de a privi pe fii săi ca pe fraţi şi daca ei vor vrea să
studieze această arta să-i învăţ fără onorariu; de a comunica preceptele generale, lecţiile orale şi tot
restul doctrinei fiilor mei, cei ai stăpânului meu şi discipolilor ce urmează legea medicala, dar la nici un
altul.
Voi face să servesc regimul dietetic în avantajul bolnavului după puterea şi judecata mea; pentru
păcatul lor şi răul lor nu voi da, oricât m-ar ruga un drog sinucigaş şi nici nu voi lua iniţiativa unui astfel
de sfat; nici nu voi da la nici o femeie contraceptive.
Pentru castitate şi sănătate îmi pun la dispoziţie viaţa mea şi profesiunea mea şi voi lşsa această
practică profesioniştilor. În câteva case unde trebuie să intru, mă voi duce pentru a ajuta bolnavii,
evitând tot ceea ce este corupător. Lucrurile care, în exercitarea sau în afara exercitării artei mele voi
putea să văd sau să aud despre existenţa oamenilor şi care nu trebuie să fie divulgate în afară, le voi ţine
sub tăcere, estimând că aceste lucruri au dreptul de a fi secrete. Dacă îndeplinesc până la capăt acest
jurământ şi îi voi face cinste, orice mi s-ar întâmpla în această viaţă voi fi onorat pentru totdeauna de a
ajuta oamenii. Dar dacă voi abdica de la aceste principii tot răul să se abată asupra mea!"
Hipocrate ilustrează aceste principii în portretul lăsat despre medic:
" Este o recomandare pentru medic de a fi firesc, după temperamentul său, căci despre un medic
nenatural se crede de obicei ca el nu va şti să îngrijească pe alţii. Trebuie să fie el însuşi bine îmbrăcat şi
să utilizeze parfumuri plăcute al căror miros nu are nimic suspect. În acest sens dispune pacientul în
favoarea sa. Medicul înţelept în ceea ce priveşte moralul trebuie să ţină cont de ceea ce urmează: să ştie
să tacă, apoi a-şi regla viaţa căci acesta este un lucru foarte important pentru reputaţia sa. Trebuie ca el
să aibă caracterul unui om cinstit şi cu aceasta să fie grav şi binevoitor. Căci excesul de zel îl va face să
fie respectat mai puţin. Să observe ceea ce i se permite. Cât despre ţinuta sa, aceasta va fi a unui om
raţional, altfel el ar părea arogant şi dur. Din contra dacă nu va râde şi nu va fi vesel, va deveni obositor,
lucru de care trebuie să se ferească. Să fie cinstit în toate relaţiile căci cinstea îi este de un mare ajutor:
bolnavii au lucruri uneori dificile de spus medicului şi i se confesează fără rezervă; oricând el vede
femei tinere obiecte de mare preţ; trebuie să rămână stăpân pe sine tot timpul. Iată ceea ce trebuie să fie
medicul ca ţinută fizică şi morală".
Grecia nu a fost – după toată probabilitatea – singura origine intelectuală a civilizaţiei. Civilizaţia
Hindusă s-a dezvoltat în egală măsură pe plan material şi moral cu rară perfecţiune în cele două văi
privilegiate cea a Hindusului şi cea a Gangelui.
Dată fiind absenţă datelor relative referitoare la nivelul atins de către medicina indiană înaintea
invaziei ariene, se presupune vecină cu cea a lui Hipocrate la care s-au stabilit textele parvenite până la
noi. Atraja care învăţa medicina pe Taxila şi Susruta care profesa la Benares au prezentat etica medicală

7
ca în "portretul medicului" care figurează în opera lui Susruta. Susruta spune despre medic: "Să fie din
familie bună, frumos, puternic, viguros, discret, amabil, fără pretenţii, vesel când este ocazia, cast,
rezervat, răbdător şi familiarizat cu ştiinţele sacre. El trebuie să fie îmbrăcat în alb, să poarte părul scurt
şi unghii tăiate, să vorbească încet, fără gesturi, cu faţă calmă". În ziua primirii, el primea de la stăpânul
sau o "instrucţie" a cărei solemnitate aminteşte de cea a jurământului: nu va trebui să asculte
sentimentele, ura sau orgoliul; va fi sclavul adevărului; va îngriji pe stăpânii săi şi pe toţi ce i se vor
adresa lui de o manieră politicoasă şi rezonabilă, bogaţi şi săraci. Grija lui faţă de bolnavi nu va avea
limite, dar în interesul reputaţiei sale şi pentru a salva demnitatea artei, va trebui să refuze îngrijirile
celor pe care îi recunoaşte ca incurabili. Va trebui să acorde cea mai înaltă consideraţie brahmanilor,
stăpânilor săi şi să fie plin de consideraţie pentru cei necăjiţi.
"Vei evita, spune stăpânul, orice companie nepotrivită; nu vei da niciodată leac la un om
condamnat pentru crima contra regelui; nu vei merge niciodată să îngrijeşti o femeie în absenţa
bărbatului ei sau fără consimţământul acestuia; nu vei primi nimic de la ea altceva decât hrana ce-ţi va fi
necesară. Deci medicul nu se va duce la un bolnav fără să fie chemat de către acesta etc.".
Cât despre tema ştiinţifică iată ce sfătuieşte el: "cel ce a învăţat simplu principiile medicinei, dar
nu a primit instrucţiuni practice îşi va pierde sângele rece în prezenţa unui bolnav, pe de alta parte cel ce
cu grabă se lansează în practicarea medicinii fără a-şi lua timpul de a studia principiile artei este
nedemn vis-à-vis de oamenii instruiţi şi merită să fie pedepsit de către lege. Ambii sunt astfel insuficient
pregătiţi şi totodată incapabili de a deveni practicieni ca şi o pasăre care ar zbura cu o aripă".
E probabil în faptul istoric al societăţii indiene prin ierarhia castelor sociale - în sânul cărora se
găseau brahmani din care proveneau preoţii şi medicii - de unde vine explicaţia despre existenţa, în
preajma medicilor a asistenţilor medicali pe care gândirea modernă îi considera ca veritabili infirmieri.
Medicul hindus Tsharaka (care a trăit la începutul erei creştine şi a fixat prin scris tradiţia
medicală a Indiei) relatează pentru prima dată în istoria medicinei – calităţile, funcţiile şi îndatoririle
acestor asistenţi medicali:
"Om cu sânge rece, viguros, nepurtând pică la nimeni, atent la nevoile bolnavilor, urmărind strict
şi neobosit instrucţiunile medicului.
Cunoaşterea procedeelor de preparare a compoziţiilor medicamentelor, inteligenţă, devotat
bolnavilor, puritatea moravurilor şi a corpului, sunt cele patru calităţi care disting asistentul medical.
Asistenţii se disting prin curăţenia mâinilor, ataşament faţă de persoana pentru care sunt angajaţi; dotaţi
din punct de vedere al inteligenţei şi abilităţii; înclinaţi spre bunătate şi apţi la orice gen de serviciu prin
care un pacient poate fi revindecat; spirit deschis, experţi în arta de a prepara hrana, familiarizaţi cu
masajul şi fricţionări ale membrelor, să ştie să supravegheze şi să asiste bolnavul, să dozeze medicaţia;
totdeauna gata, răbdători şi abili a veghea pe cel ce suferă; niciodată de reavoinţă oricare ar fi actul care
ar putea să fie cerut de medic sau pacient".
Ştim că probabil în secolul VI al erei noastre civilizaţia chineză care acordă o mare importanţă
medicilor, arată în egală măsură calităţi şi un comportament care ne-ar părea astăzi mai "deontologice"
pe care le regăsim în principiile lui Souen-Seu-Mo: "pentru a fi un medic bun, nu este suficient să fii
versat în literatura Confucianistă şi Thaoista, cel ce nu a citit cărţile Budiste nu va cunoaşte mare lucru,
compasiunea, bucuria renunţării. Nu va şti abordând bolnavii să fie pătruns de milă şi simpatie, nici să-
şi formeze o voinţă de a aduce ajutor în toate durerile, fiind animat de această dorinţă fără a se ocupa de
treburile sale personale, de bogăţia sa, de arta sa, de frumuseţea sa, de inteligenţa sa, de calitatea sa de
chinez sau de barbar, de prieten sau duşman, nu va reuşi să considere cu egalitate toţi bolnavii ca
prietenii săi cei mai scumpi".
Perioada de aproximativ 1000 de ani care înconjoară originea erei Creştine este cea unde se ia
pentru prima dată cunoştinţa de deontologia medicală, cea pe care o concepem – şi dealtfel cea pe care
o practicăm – astăzi. Într-adevăr, prin intermediul Imperiului Roman, lumea mediteraneana a marcat
cultura noastră occidentală într-un mod definitiv. Astfel, într-una din scrisorile pastorale se aminteşte că
obligaţia clerului este de a vizita bolnavii şi de a observa deontologia lui Hipocrate, a acorda respect
medicului despre care se spune în eclesiast că el este creaţia Atotputernicului:
"Acordaţi ajutor bolnavilor" se spunea, "şi recompensa va veni de la Dumnezeu". Creştinilor
captivi în exil, de origine siriană sau bizantină care au tradus în arabă marile opere medicale le revine
meritul de a fi asigurat difuzarea în Orient şi de a fi asociat aici anumiţi medici islamici ca persanul Ali
Iben Rabban Al Tabari a cărui deontologie strict hipocratică ne-a lăsat un portret al unui bun practician:
"va alege în fiecare lucru ce-i mai bun şi mai drept, nu va fi uşuratic, orgolios şi denigrant deci nu va fi
niciodată obosit, infatuat, nu se va plasa niciodată deasupra celorlalţi".

8
 Rolul medicilor iudei – care au fost practicieni foarte reputaţi – a fost de asemenea foarte
important în practica deontologiei medicale. Opera lui Maimonide este o strălucită mărturie. Moise
Maimonide, medic, filozof şi talmudist eminent, descendent al unei linii de rabini şi înalţi demnitari
iudei, pregătit pentru ascensiunea sa în crearea unei culturi vaste, medic personal al sultanului Saladin –
care a trăit în sec. al XII-lea după Hristos, ne-a lăsat o opera deontologică mistică cunoscută sub numele
de rugăciunea lui Maimonide: "O Doamne umple-mi sufletul de dragoste pentru artă şi toate creaturile,
nu admite ca gloria cercetării să mă influenţeze în exerciţiul artei mele, căci duşmanii adevărului şi ai
dragostei de oameni ar putea foarte uşor să abuzeze şi să mă îndepărteze de nobila datorie de a face bine
copiilor tăi. Susţine-mi forţa inimii ca ea să fie totdeauna gata să servească bogatul şi săracul, prietenul
şi duşmanul, bunul şi răul. Fă-mă ca eu să nu văd decât omul în cel ce suferă. Ca sufletul să-mi fie
deschis aproape de patul bolnavului, ca el să nu fie direcţionat de nici o gândire străină, ca în final să fie
prezent la tot ceea ce experienţa şi ştiinţa l-au învăţat; căci mari şi sublime sunt cercetările ştiinţifice
care au ca scop să conserve sănătatea şi viaţa tuturor creaturilor. Fă ca bolnavii să aibă încredere în
mine şi în arta mea, ca ei să urmeze sfaturile şi prescrierile mele. Îndepărtează de la patul lor şarlatanii,
pe cei cu mii de sfaturi şi care cunosc totul căci prin toate acestea se poate conduce la moartea lor. Dacă
neştiutorii mă blamează fă ca dragostea pentru arta mea să mă facă invulnerabil ca eu să pot să
perseverez în adevăr şi prestigiu. Dă-mi Dumnezeule răbdare pe lângă bolnavi, fă ca eu sa fiu moderat
în totul, dar insaţiabil în dragostea mea pentru ştiinţă. Îndepărtează de mine, o Dumnezeule, ideea că eu
vreau totul. Dă-mi forţa, voinţa şi ocazia de a-mi lărgi din ce în ce mai mult cunoştinţele mele".

Evul mediu: îngrijiri acordate de preoţi, călugări ortodocşi si catolici, medici laici; spitalele mănăstirilor
si aşezămintele medico-sociale orăşeneşti.
În această epocă ştiinţa a cunoscut o fază de stagnare, interpretarea scolastică a textelor luând
locul observaţiei.
Înaintarea arabilor în bazinul mediteranean a avut şi un efect pozitiv. Cunoscători ai textelor
greceşti dar şi ai celor persane, au propagat în Europa vechile învăţăminte ale culturii antice. Al-Razi
(secolul al X-lea p.Ch.)a descris variola şi pojarul iar vestitul Avicenna (arab.: Ibn Sina) scrie în secolul
următor Canon medicinae, operă ce avea să rămână până în vremurile moderne manualul de bază al
facultăţilor de medicină.

Un moment important l-a reprezentat înfiinţarea la începutul secolului al XI-lea, de către călugării
benedictini din Monte Cassino a primei instituţii de învăţământ medical la Salerno în Italia (Şcoala de la
Salerno). În secolul al XII-lea, tot în Italia, medicina se dezvoltă în special în centrele universitare din
Bologna şi Padova.
Diverşi medici au acordat în cursul evului mediu şi renaşterii o mare importanţă, ca Paracelsius
care spunea: " Medicul trebuie să fie înainte de orice un om bun şi veridic", sau Rabelais care a scris:
"Ştiinţa fără conştiinţă, nu e decât ruina sufletului", deci Colegiile Medicilor se arată mai grijulii de a-şi
reglementa privilegiile decât de deontologie.
Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) va ilumina secolul său şi va crea veritabil vocaţia de
asistenţă religioasă care nu ezita să doteze - ca urmare a moralei creştine – deontologia tehnică astfel:
"Asistenta va pregăti cina, o va aduce bolnavului, îl va aborda cu veselie şi caritate şi va da
binecuvântarea, totul cu o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degrabă lui Dumnezeu, va încerca
să-l înveselească atunci când el este dezolat.
Asistenta va observa timpul şi ora când se dau medicamentele, va avea un mare respect pentru
ordinele medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul bolnavilor.
Asistenta trebuie să ştie să administreze perfuzie şi să recolteze sânge în cantităţi exacte".
Reglementarea legală făcând parte largă din iniţiativa privată în organizarea îngrijirii şi asistenţei
bolnavilor, deontologia a ţinut mult timp să se confunde cu morala individuală.

9
 Dezvoltarea medicinei moderne a fost influenţată de dezvoltarea tehnologiei şi de marile
descoperiri din acest domeniu. Cel mai renumit reprezentant al acestei epoci a fost Paracelsius, care se
ocupa de alchimie, astrologie, dar şi de etica şi psihologie, spunând: "Caracterul medicului influenţează
mai puternic starea bolnavului decât orice medicament".
Din secolul al XVII-lea a început urbanizarea. În oraşele aglomerate condiţiile de viaţă şi igienă
se deteriorau şi din aceasta cauză au apărut tot mai des epidemii. Forţate de împrejurări, autorităţile
construiesc mai multe spitale, dar paralel cu aceasta, nivelul de acordare al îngrijirilor medicale,
stagnează. Îngrijirea bolnavilor este făcută de măicuţe şi de îngrijitoare voluntare necalificate. Din acest
motiv în Germania, în mijlocul secolului al XIX-lea a fost înfiinţată prima şcoala unde pe lângă
educaţie morală se învăţa şi îngrijirea bolnavului. Acesta a fost punctul de plecare al şcolilor sanitare de
mai târziu.
În această perioadă obligaţiile celor care îngrijeau bolnavii s-au înmulţit – pe lângă alimentarea şi
toaleta zilnică a bolnavului aveau obligaţia de a măsura temperatura, de a recunoaşte anumite boli după
semne şi simptome, de a aplica diete corespunzătoare îmbolnăvirilor. Pentru aceste noi atribuţii era
nevoie şi de o pregătire teoretică.
Războaiele, în general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au contribuit la
dezvoltarea medicinei concomitent cu dezvoltarea îngrijirii. Dintre acestea un rol important l-a avut
Războiul din Crimeea, unde răniţii ruşi au fost îngrijiţi de surori voluntare a căror instruire a fost
organizată de chirurgul Pirogov. Pe cealaltă parte îngrijirea soldaţilor englezi şi francezi a fost asigurată
de un grup de voluntari organizaţi şi pregătiţi de Florence Nightingale. Ea a fost cea care după război a
înfiinţat la Londra, în Spitalul St. Thomas, prima şcoala pentru surori medicale. Ca cerinţa pentru a
urma cursurile acestei şcoli, era "o cultură generală şi o integritate morală ireproşabilă".
Pe exemplul ei au fost înfiinţate şi în alte spitale şcoli pentru surori, contribuind astfel la creşterea
numărului de surori medicale calificate. În organizarea acestor şcoli Crucea Roşie înfiinţată în 1864 a
jucat un rol important.
La sfârşitul secolului trecut în mai multe ţări au fost organizate sistematic cursuri pentru formare
de instructori sanitari. În 1899 la Londra s-a înfiinţat Consiliul Internaţional al Surorilor Medicale cu
scopul uniformizării pregătirii profesionale a celor ce voiau să practice aceasta profesie, iar la New
York în cadrul Universităţii Columbia a fost înfiinţată o secţie separată care avea ca scop, pregătirea
teoretică şi practică a asistenţilor medicali.
Dezvoltarea rapidă a societăţii şi medicinei, precum şi tehnologia apărută au determinat şi o
creştere calitativă a îngrijirilor medicale. Acest lucru fiind permanent are ca efect apariţia profesiei de
asistent medical şi indispensabilitatea acestuia în echipa medicală.

Îngrijirea bolnavilor in sec. XIV – XVIII

Îngrijiri efectuate de medici, bărbieri-chirurgi, moaşe, băieşi, călugări, vraci

Se exprimă primele critici asupra concepţiei lui Galenus şi ale şcolii arabe, considerate până
atunci intangibile, şi se redescoperă învăţătura lui Hippocrate. Preocupările se îndreaptă în special în
direcţia anatomiei şi în 1543 apare opera monumentală a lui Andreas Vesalius De Humani Corporis
Fabrica (Cu privire la construcţia corpului omenesc), moment crucial în istoria medicinii.
Tot din această perioadă trebuiesc menţionate lucrările lui Girolamo Fracastoro (1478 - 1553), în
Italia, cu privire la bolile contagioase (descrie sifilisul sub forma unui poem intitulat Syphilis sive
Morbus Gallicus), şi ale lui Philippus Aureolus Paracelsus (1493 - 1541), medic şi alchimist în Elveţia,
asupra substanţelor cu acţiune vindecătoare.
A fost meritul chirurgului francez Ambroise Paré prin succesele sale terapeutice să aducă
chirurgia în cadrul medicinei, considerată până atunci o meserie şi nu o artă, lăsată la dispoziţia
bărbierilor.
În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the Motion of the Hearth
and the Blood, în care arată că inima funcţionează ca o pompă care asigură circulaţia neîntreruptă a
sângelui.
Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) descoperă capilarele
sanguine, în timp ce în Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675) vasele de la baza creierului.
Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amănunţite ale malariei,
recunoaşte deosebirea dintre scarlatină şi pojar şi face observaţii epidemiologice.

10
 În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanţă cu adevărat eficace
în tratarea bolilor.
În Italia, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui Giovanni Battista
Morgagni (1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infirmă teoria generaţiei spontane.
În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 – 1823) introduce metoda vaccinării antivariolice.

Progrese in îngrijirea bolnavilor in sec. XIX si pana in prezent, evoluţia medicinei si pregătirea cadrelor
medii sanitare, personalităţii reprezentative.

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi tratamentul bolilor

precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale.
În jurul anului 1819, în Franţa, René Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, până astăzi cel
mai utilizat instrument în examinarea medicală.
Lucrările lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele istologiei, în
timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)studiază substraturile anatomo-
patologice ale bolilor şi emite cumoscuta teorie a patolgiei celulare.
Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) şi ale
lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854
- 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri,
obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce asepsia iar Joseph Lister (1827 -
1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul ca substanţă antiseptică.

Claude Bernard în mijlocul elevilor săi- pictură de Léon

Lhermitte, 1889

Pe tărâmul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra
funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi ale lui Ivan Petrovici
Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţionate.
Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea structurii sistemului
nervos.
Wilhelm Röntgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le aplică în
investigarea organelor interne.
Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846,
a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller şi rachianesteziei în 1898 de către
August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.
Caracteristică este combaterea efectivă a bolilor infecţioase prin vaccinări în massă, întroducerea
antibioticelor prin măsuri sanitare şi îmbunătăţirea condţiilor de viaţă.
Tratamentul medicamentos specific cu substanţe chimice al bolilor infecţioase a început în
Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 - 1915). În 1932 Gerhard Domagk (1895 - 1964) descoperă
sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander Fleming (1881 - 1955) constată acţiunea bacteriostatică a
ciupercei Penicillium, din care biochimistul Howard Florey (1898 - 1968) extrage Penicillina în formă
pură, iniţiindu-se astfel era antibioticelor.

11
 Progrese importante au fost făcute în domeniul geneticii, descoperindu-se modul de transmitere a
caracterelor, structura cromosomilor şi rolul genelor precum şi structura chimică a acidului
dezoxiribonucleic (DNA), suportul fizic al informaţiei genetice.
După ce se cunoşteau deja anticorpii serici ca factori esenţiali în mecanismele de apărare ale
organismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea se pune în evidenţă rolul diverselor limfocite în
imunitatea celulară şi producerea de anticorpi.
În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967 chirurgul sud-african Christian Barnard
efectuează prima transplantare de inimă) dau speranţe de supravieţuire multor bolnavi altfel incurabili.
După ce Charles Sherrington (1857 - 1952) efectuase studii fundamentale asupra funcţionării
sistemului nervos, canadianul Wilder Penfield (1891 - 1976) cercetează funcţiile scoarţei cerebrale prin
stimulări directe ale suprafeţei creierului în timpul unor intervenţii chirurgcale. Dezvoltarea
Neurochirurgiei se datorează în special americanilor Harvey Cushing (1869 - 1939) şi Walter Dandy
(1886 - 1946).
Cardiologia a făcut progrese diagnostice prin aplicarea unor metode ca angiografia, cateterismul
cardiac iar pe plan terapeutic prin implantarea de pace-maker, operaţiile by-pass în obstrucţiile
coronariene, operaţii în afecţiuni valvulare, medicamentele beta-blocante, dar şi prin cunoaşterea şi
adoptarea măsurilor de combatere a factorilor de risc (fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipertensiunea
arterială, nivelul ridicat de colesterol). Cancerul rămâne mai departe o problemă dificilă, dar
citostaticele s-au dovedit eficiente în unele forme, ca leucemia şi altele.
Din toate aceste progrese rezultă însă şi o serie de probleme de etică medicală, cele mai multe
controversate.
Avem dreptul să prelungim suferinţa unui bolnav incurabil când el îşi doreşte un sfârşit cu ajutor
medical (moartea asistată) sau să menţinem într-o stare de viaţă vegetativă cu ajutorul aparatelor un
bolnav cu excluderea funcţională a scoarţei cerebrale (sindrom apallic) ?
Este morală întreruperea sarcinii la cerere, sau numai în caz de boli grave ale mamei sau fătului?
Avortul ar trebui complet interzis din motive morale sau religioase ?
Este morală utilizarea pentru cercetare sau în terapeutică a ţesuturilor recoltate de la embrioni
umani ?
La nici una din aceste întrebări nu se poate da un răspuns cu şanse reale de a fi unanim acceptat.
În ultimul mileniu, o serie de descoperiri monumentale au revolutionat practica medicala. Datorita
lor au putut fi salvate milioane de vieti.
La începutul secolului al XIX-lea, durata medie de viata în Europa era de 30 de ani. La o suta de
nasteri, 40 de nou-nascuti mureau înainte de primul an de viata. Maladiile si infectiile, în majoritate
cauzate de conditiile improprii, mizere de trai, duceau la o pierdere masiva si incomensurabila de vieti
omenesti. În comparatie cu media de viata a oamenilor anului 1000, astazi, în Occidentul industrializat,
aceasta a cunoscut o crestere de peste doua ori – de pâna la 76,5 ani pentru copiii nascuti în 1997, în
Statele Unite. Rata mortalitatii infantile s-a diminuat substantial fata de acum o mie de ani. Si în mod
cert, în urmatorul mileniu descoperirile din medicina vor contribui la asigurarea unei vieti si mai lungi
si mai sanatoase. Bunaoara, ultimele realizari ale geneticii ofera speranta unor noi tratamente care sa
vindece maladii necrutatoare precum cancerul, sa înlature tarele ereditare din familii si pe cât posibil
chiar sa încetineasca procesul îmbatrânirii. Iar recentele solutii datorate tehnologiei transplantului
sugereaza ca deja s-au facut primii pasi în dezvoltarea în mediu de laborator a organelor necesare
înlocuirii celor vatamate. Dar oare toate aceste solutii salvatoare ar fi fost posibile fara descoperirile
medicale de pionierat ale ultimului mileniu? Câtusi de putin.
Sa încerci sa alegi dintre mii de descoperiri medicale numai pe cele zece considerate a fi cele mai
importante este cu siguranta o provocare. Cu ce instrument sa masori semnificatia unei descoperiri…?
Un factor este preeminenta: cele mai importante descoperiri au condus la nenumarate altele, care în
final au remodelat medicina si au afectat milioane, chiar miliarde de oameni. Mai precis, schimbarile
din practica medicala au lasat mult în urma descoperirea initiala; uneori, au putut fi puse la punct terapii
clare numai dupa multi ani. Aceste descoperiri au câstigat acest statut de importanta milenara nu doar
pentru ca i-au ajutat pe medici sa salveze vieti, ci pentru ca practic au schimbat fundamental modul în
care oamenii de stiinta considerau sanatatea umana. Procedând astfel, aceste descoperiri au deschis noi
terenuri vaste de cercetare care au revolutionat medicina si au salvat nenumarati oameni. În ordinea
descoperirii lor aceste etape care au revolutionat stiintele medicale sunt: anatomia umana, circulatia
sanguina, bacteriile, vaccinul, anestezia chirurgicala, razele X, tipurile sanguine, culturile de tesuturi,
antibioticele si structura acidului dezoxiribonucleic (ADN).
Începutul

12
 Practicarea medicinii este la fel de veche ca si civilizatia. Cu toate acestea, grecilor li se atribuie
inventarea stiintelor medicale, prin folosirea mai curând a observatiei si experimentului, decât prin
invocarea unor forte supranaturale care sa vindece bolile. Desi mai târziu cunostintele medicale ale
grecilor au fost preluate de catre cuceritorii romani, în momentul în care Imperiul Roman a colapsat la
începutul Evului Mediu, acestea au cazut în obscuritate. Ca o consecinta generala, Europa medievala a
fost marcata de o perioada de stagnare în stiinte, combinata cu epidemii sporadice de ciuma bubonica,
sifilis, lepra, holera, variola si alte boli, iar singura solutie pentru vindecare în acea vreme a fost
apelarea la practici stravechi, magico-religioase si tratamente, care astazi sunt numite cu un termen
generic, neconventionale. Din medicina antica au supravietuit atunci numai fragmente din tratate. În
general în Evul Mediu oamenii întelegeau boala doar ca o pedeapsa pentru pacatele savârsite sau ca un
rezultat al actiunii fortelor demonice. Din aceste motive, rugaciunea si incantatiile erau cel mai adesea
forma standard de tratament.
Totusi, medicina occidentala a cunoscut chiar si în aceste conditii un reviriment formidabil în
momentul în care la universitatile italiene din Salerno, Bologna si Padova au fost puse bazele
facultatilor medicale, în secolele al IX-lea si al X-lea. Si pâna în secolul al XII-lea au aparut asemenea
facultati si la universitatea franceza din Paris si la Oxford în Anglia. În aceste lacase ale stiintei a fost
stimulata cercetarea, au fost stabilite cerintele pentru examinarea absolventilor, viitori medici – toate
elemente decisive pentru extraordinarul avânt al medicinii din secolele al XVI-lea si al XVII-lea, avânt
care a continuat pâna în zilele noastre.

Anatomia umana
Înainte sa se puna bazele stiintei medicale moderne, medicii practicieni aveau nevoie de o
întelegere cât mai corecta a anatomiei umane. Fara descrieri clare ale structurii
corpului uman era imposibil sa se priceapa care sunt functiile diferitelor parti ale
organismului. O data ce savantii ar fi înteles acestea, ei puteau sa sugereze terapii
medicale propice pentru refacerea functiilor vitale.
În mod surprinzator, nimeni nu stia prea multe despre anatomia umana pâna în
1543 când anatomistul belgian Andreas Vesalius a scris De Humani Corporis Fabrica,
Libri Septem (Cu privire la structura corpului uman, în sapte carti).
Momentul crucial în descoperirea corpului uman l-a reprezentat apariţia cărţii lui
Andreas Vesalius -"De Humani Corporis Fabrica" ("Cu privire la structura corpului
uman"), în anul 1543. Lucrarea, considerată o adevărată capodoperă, cuprinde
numeroase planşe, însoţite de un text clar.
Unele dintre aceste planşe au fost realizate de pictorul Calcar, elev al lui Titian. În Europa
Medievală, cunoştinţele de anatomie se bazau în principal pe învăţăturile medicului roman Galenus.
Descrierile anatomice făcute de acesta se întemeiau pe disecţii de animale. Se ştie acum însă cât de mult
diferă corpul uman de cel animal. Tânărul Vesalius a avut curajul să prezinte peste 200 de erori ale lui
Galenus, într-o perioadă în care erau strict interzise criticile la adresa unor maeştri veneraţi ai medicinii.
În 1537, la vârsta de 23 de ani, Andreas Vesalius a obţinut diploma în medicină la Universitatea
din Padova. La scurt timp după absolvire, a fost numit şeful disciplinei de anatomie şi chirurgie din
cadrul aceleiaşi universităţi. În timpul studenţiei, el obişnuia să meargă noaptea prin cimitire şi să
dezgroape cadavre, pe care le aducea apoi în propriul său dormitor. Vesalius i-a angajat pe cei mai mari
artişti italieni pentru a desena anatomia corpului uman. În 1543, la numai 29 de ani, a terminat celebra
sa operă în şapte volume, una dintre cele mai mari cărţi de medicină scrise vreodată.
De secole cercetarea anatomiei cadavrelor umane (disectia) era interzisa. În Europa medievala
cunostintele de anatomie se bazau predominant pe învataturile medicului roman Galen (129-199?).
Descrierile anatomice realizate de acesta se întemeiau pe disectii pe cadavre de animale care, de fapt,
difera mult de cele umane. Dar a-l contrazice pe Galen era extrem de periculos, deoarece puternica
Biserica Romano-Catolica lua concluziile sale drept litera de Evanghelie. Cu toate ca au existat câtiva
temerari care sa corecteze unele dintre erorile lui Galen, oamenii bisericii au facut în asa fel încât
lucrarile lor au fost pierdute pentru secole.
Multi o considera drept cea mai mare carte de medicina publicata vreodata. Aceasta lucrare
monumentala a adus medicinii un dar pretios: pentru prima data anatomia umana se baza pe o disectie
minutioasa si pe observatii fata de maniera anterioara, limitata de textele rigide, ortodoxe, cu radacini în
antichitate.

Circulatia sângelui

13
 Descoperirea medicului englez William Harvey cu privire la functia inimii si felul în care circula
sângele este considerata de catre majoritatea specialistilor drept cea mai mare realizare medicala a
tuturor timpurilor: aceasta stabilea principiul cercetarii prin experimente în medicina pentru a putea
învata cum functioneaza organele si tesuturile corpului. Publicata în 1628, cartea de referinta a lui
Harvey, Exercitatio Anatomica de Motu Cordis et Sanguinis in Animalibus (Eseu anatomic referitor la
miscarea inimii si sângelui în animale), a încurajat cercetarea functiilor mecanice ale multor procese
corporale, incluzând respiratia, digestia, metabolismul si reproducerea.
Harvey a obtinut diploma medicala la Universitatea din Padova, unde a învatat un lucru foarte
important: venele au valve care permit sângelui sa circule într-o singura directie. Cu toate acestea, rolul
exact al valvelor era incert. Realizând ca înca era periculos sa-l contrazica pe Galen, care pretinsese ca
ficatul nu numai ca fabrica sângele corpului, ci si ca acesta îl pompeaza prin trup, Harvey s-a hotarât sa
studieze fluxul sanguin facând vivisectii pe animale. Timp de 12 ani Harvey a condus experimente în
fata membrilor influentului Colegiu Regal al Medicilor din Londra, Anglia. Procedând astfel, el avea
nevoie de sustinerea acestora pentru cartea sa care, sub aparenta slavirii lui Galen, schimba multe dintre
teoriile acestuia. De pilda, în capitolul opt din cartea sa, Harvey a introdus cu foarte multa prudenta
ideea revolutionara ca sângele se misca într-un fel de circuit prin corp, pornind de la inima catre artera,
apoi catre vene si întorcându-se la inima. În capitolul urmator autorul explica într-o engleza cât se poate
de limpede ca are dreptate. Într-o serie de experimente stralucite pe animale si oameni, Harvey a
demonstrat cum circula sângele prin corp. Când o artera e blocata, venele care o dreneaza nu mai
functioneaza. Când o vena se blocheaza, ea se umfla sub locul blocajului si se distruge deasupra lui, dar
umflatura dispare când blocajul este îndepartat. Medicul a mai aratat ca valvele în vene permit sângelui
sa circule numai în directia inimii. Toate aceste descoperiri au dovedit ca sângele se misca într-un
circuit prin corp, deci exista o “circulatie sanguina”.

Bacteriile
Dupa aceste doua momente majore din istoria stiintelor medicale, reprezentate de Vesalius si
Harvey, în secolul al XVII-lea a fost descoperit unul dintre cei mai mari dusmani ai corpului uman:
bacteria. Aceasta a dus în final la concluzia ca expunerea la anumite microorganisme ar putea fi
generatoare de boli. Mai mult, a avansat noi teorii cu privire la antiseptice, care au scazut drastic rata
mortalitatii provocata de chirurgie.
Antoni van Leeuwenhoek, care pe atunci îsi câstiga traiul în Delft,
Olanda, facând pe de-o parte munca menajera si pe de alta parte mic comert cu
accesorii pentru îmbracaminte, a descoperit bacteriile si alte microorganisme
folosind un microscop construit de el însusi. Datorita influentei unui prieten
medic olandez, a fost invitat sa scrie scrisori Societatii Regale din Londra – un
grup dedicat progresului în stiinta. Aceste scrisori au fost traduse din olandeza
în engleza si publicate în jurnalul societatii, Philosophical Transactions.
Cea mai faimoasa dintre ele a fost publicata pe 16 martie 1677. Autorul
descria ceea ce vede privind prin microscopul sau o picatura de apa de ploaie.
Picatura fusese recoltata dintr-un tub unde statuse mai multe zile. Spre surprinderea lui Leeuwenhoek,
el a vazut prin microscop o multime de “animale” de dimensiuni invizibile cu ochiul liber, cunoscute
astazi ca protozoare, care înotau în apa de ploaie. Cercetatorul a mai observat si alte mici animale care
nu se miscau deloc, cunoscute în zilele noastre sub numele de bacterii. Nici unul dintre membrii
Societatii Regale nu avea habar de aceste mici creaturi pe care olandezul le-a numit “animalculi”. La
solicitarea reprezentantilor uluiti ai Societatii Regale, mai multi dintre cei mai respectati cetateni din
Delft au fost rugati sa verifice personal descoperirile microscopice ale lui Leeuwenhoek. Dupa
confirmarea acestora, în 1680, cercetatorul autodidact a fost ales membru în prestigioasa Societate
londoneza.
Descoperiri de mai târziu au extins semnificatia lucrarii lui Leeuwenhoek, mai ales aceea
exceptionala din 1876 a omului de stiinta german Robert Koch. Acesta a constatat ca bacilul
microscopic al antrax-ului putea cauza omului o maladie fatala. Pâna atunci multi savanti considerau o
absurditate ideea ca fiinte microscopice ar putea vatama animale mai mari, precum omul. În 1882 Koch
a aratat ca o alta de bacterie, bacilul tuberculei, era la originea tuberculozei. Pentru aceasta descoperire
el a primit în 1905 Premiul Nobel.

14
 Spre deosebire de Koch, care era un medic de tara când a facut descoperirea sa epocala, chimistul
si biologul francez Louis Pasteur detesta medicii în asemenea masura încât nu îi suporta lucrând în
laboratorul sau. În ciuda acestui dispret, el era profund fascinat de bolile de toate felurile. Pasteur a
descoperit ca putrefactia (descompunerea substantelor organice) este cauzata de microorganisme care
plutesc în aer. Pasteur a aflat ca putea preveni putrefactia supunând substantele organice unei încalziri
moderate, proces cunoscut azi sub numele de pasteurizare.
În 1865 Joseph Lister, un chirurg englez, a citit despre cercetarea lui Pasteur legata de putrefactie.
El si-a amintit ca în timp ce o fractura osoasa simpla se vindeca invariabil, fracturile compuse (oase
fracturate care ies prin stratul de piele) aproape întotdeauna încep sa putrezeasca. Lister a fost convins
ca acest proces periculos de infectare era cauzat de microorganismele descrise de Pasteur. Pentru a-si
verifica teoria Lister a acoperit fracturile compuse ale pacientilor sai, care anterior erau expuse la aer, cu
fese de pânza îmbibate în acid carbonic. El credea ca acidul carbolic ar putea extermina
microorganismele din aer. Drept urmare, timp de noua luni trata fracturile compuse si ranile deschise cu
acid carbolic si nu observa nici o infectie în urma operatiei chirurgicale. Rezultatele experimentelor
sale, publicate în 1867, au dat nastere chirurgiei antiseptice. Desi initial tehnicile sale antiseptice au
întâmpinat rezistenta altor medici, totusi au devenit curând larg acceptate, iar numarul mortilor
provocate de infectii în sala operatorie încep sa se diminueze.

Vaccinarea
Variola, cândva o infectie virala obisnuita care secera milioane de vieti în cursul epidemiilor
periodice care explodau peste tot în lume, este considerata astazi complet eradicata. Reusita se
datoreaza îndeosebi medicului englez Edward Jenner, care în 1796 a realizat primul vaccin împotriva
acestei maladii. Descoperirea lui Jenner a pus bazele stiintei imunologice. În clipa de fata vaccinurile
sunt folosite pentru a controla si preveni difteria, hepatita, gripa, meningita, poliomielita, tetanosul,
febra tifoida, tusea convulsiva si multe alte boli care cândva erau considerate adevarate plagi. Pe timpul
lui Jenner se practica o procedura numita “variolare”, care avea rolul de a proteja oamenii împotriva
maladiei omonime. Aceasta tehnica presupunea colectarea unei cantitati infime de substanta dintr-o
pustula variolica de la o persoana cu o forma usoara si trecerea ei în bratul unei persoane sanatoase. La
cea din urma se producea o forma foarte usoara de variola care se vindeca rapid, dar procedura era
adesea mortala.
Jenner, ramas orfan de la cinci ani, se nascuse în satucul englez Berkeley, lânga Bristol. La 13 ani
devenise învatacelul unui chirurg de tara. La scurt timp dupa aceea, satencele care se îndeletniceau cu
mulsul vacilor îi povestisera ca dupa ce contractau variola vacilor (o infectie virala contagioasa la vaci,
caracterizata prin aparitia unor pustule pe piele, mai ales în zona ugerului), o boala necrutatoare care le
afecta mâinile si bratele, deveneau imune la variola umana.
Jenner îsi continua apoi practica medicala cu renumitul chirurg John Hunter, la Londra. Ulterior
se întoarce în Berkeley si initiaza un experiment pentru a afla cum variola vacilor poate proteja
împotriva variolei umane. Pe 14 mai 1796 el face doua incizii mici în bratul baietelului de opt ani James
Phipps. Peste acestea el aplica lichid colectat dintr-o pustula a unei mulgatoare bolnava de variola vacii.
Pe 1 iulie, el îl infecteaza pe Phipps cu lichid dintr-o pustula variolica umana. Rezultatul: Phipps devine
imun la variola umana. Prin urmare, Jenner a facut doua descoperiri importante: cea dintâi, variola vacii
protejeaza împotriva variolei umane; a doua, variola vacii se poate transmite de la o fiinta la alta. În
consecinta, el a vaccinat alti opt copii, inclusiv pe fiul sau, experimentându-si mai departe noua sa
tehnica. În 1798 Jenner si-a trimis descoperirile jurnalului Philosophical Transactions, dar lucrarea i-a
fost respinsa.
Dupa mai multe experimente el si-a publicat singur rezultatele, platind tiparirea acestora.
La început vaccinarea era considerata o practica neobisnuita, nenaturala, zeci de ani tehnica
întâmpinând o opozitie dura. Au trebuit sa treaca mai bine de 80 de ani pâna când Pasteur, ghidându-se
dupa lucrarea lui Jenner, sa deschida drumul dezvoltarii vaccinurilor preventive. Totusi, în cele din
urma, Jenner a primit o diploma onorifica de la Universitatea Oxford pentru lucrarea sa de capatâi.

Anestezia chirurgicala
Pâna la descoperirea anesteziei de catre Crawford Williamson Long, în 1842, chirurgia era o
experienta cumplita, o adevarata tortura fizica, în general folosita numai în cazurile extreme de raniri
grave sau boli severe. Unii pacienti foloseau alcool sau opium pentru a le fi alinata suferinta. Altii
recitau versuri… În asemenea cazuri, moartea era considerata o binecuvântare. Chirurgii operau cu o

15
viteza periculoasa si excesiva, “rezolvând” pacientul cât se poate de rapid. Anestezia a schimbat toate
acestea, permitând chirurgilor sa lucreze mai încet si cu mult mai multa precautie.
Spaniolul Lullius a descoperit în 1275 eterul, un solvent organic, dar proprietatile sale anestezice
erau necunoscute. La începutul anilor 1800, oamenii inhalau eter la petreceri, pe post de drog
euforizant.
Long, un medic american din Jefferson, Georgia, le prepara în mod constant eter prietenilor sai.
Într-o seara, l-a folosit el însusi la o petrecere “eterica”, provocându-si arsuri cumplite în starea de
extaz. Cu toate acestea, dupa cum a remarcat Long, nu a simtit nici o durere.
Pe 30 martie 1842, Long l-a convins pe James Venable, care avea doua vezicule purulente în gât
si era îngrozit de perspectiva operatiei chirurgicale, sa încerce înlaturarea durerii cu eter. Venable a
acceptat, iar eterul l-a facut inconstient. Operatia a fost un succes si pacientul nu a simtit durerea. În
urmatorii patru ani, Long a folosit cu acelasi succes eterul ca anestezic pe alti opt pacienti.
Dar în 1842 medicul Charles Jackson împreuna cu un dentist, William Morton, au aflat ce facea
Long si i-au furat secretul, foarte probabil dupa ce au facut o vizita în Jefferson. Morton a folosit eterul
pentru a anestezia doi pacienti la Spitalul General din Boston, Massachusetts, pe 16 octombrie 1846, în
fata unei audiente formata din chirurgi renumiti. Rezultatele au fost publicate si anestezia a fost curând
folosita peste tot în lume. Lui Long, în schimb, nu i-a fost atribuita descoperirea…
Pretentiile si rivalitatile dintre Jackson, Morton, Long si altii au produs conflicte despre întâietatea
inventarii anesteziei chirurgicale. Congresul Statelor Unite chiar a luat în discutie problema timp de 16
ani, fara însa sa stabileasca cine a introdus eterul pentru prima data ca procedura anestezica. Cu toate
acestea, folosirea anesteziei s-a dezvoltat rapid. Mai târziu, oamenii de stiinta au gasit noi agenti
anestezici si au dezvoltat metode mai bune de administrare a gazelor anestezice, în cele din urma
descoperind utilizarea anesteziei locale.

Razele X
Dezvoltarea fotografiei cu raze X sau a radiologiei a fost un enorm salt în viitor. Pentru prima
data medicii puteau vedea în interiorul corpului fara a-l deschide. Cu razele X chirurgii puteau
diagnostica repede fracturile, tumorile si alte malformatii, putând stabili operatii adecvate. Ca un
rezultat, chirurgia s-a dezvoltat si sofisticat.
În 1895 fizicianul german Wilhelm Conrad Roentgen a experimentat cu un tub Crookes — un tub
din sticla, în forma de para, golit de aer cu electrozi la extremitatile tubului. Când un electrod negativ
(catodul) primea curent electric de mare tensiune, el stralucea alb-incandescent si emitea un val de
particule invizibile încarcate electric, raze catodice. Acestea se miscau catre electrodul pozitiv (anodul)
tubului. Daca exista numai putin aer în tubul Crookes, razele catodice spargeau sticla, producând la
celalalt capat o incandescenta galben-verzuie.
Experimentele lui Roentgen au confirmat observatiile altui medic ca aceste raze catodice puteau
trece printr-o fereastra acoperita cu aluminiu în peretele tubului Crookes. Pentru a afla daca acestea
puteau trece peretele de sticla al tubului, el a asezat o bucata de hârtie acoperita cu sare de bariu în
apropierea anodului tubului. Se stia ca aceasta straluceste când e încalzita cu raze catodice. El a facut
întuneric în laborator si a acoperit si tubul cu o placa neagra, pentru a vedea mai bine stralucirea.
Roentgen a semnalat o stralucire ciudata la oarecare distanta, care venea de la 1 m distanta de
tubul Crookes. Era o singura explicatie: tubul Crookes producea tipuri de valuri electromagnetice pâna
atunci necunoscute, care mai târziu s-au numit razele X. În ziua de 28 martie 1895, cercetătorul a
comunicat rezultatele sale Societăţii Fizico-Medicale din Wurzburg. După numai câteva săptămâni au
fost făcute primele încercări de a utiliza razele X în medicină. Dezvoltarea fotografiei cu raze X a dat
medicilor posibilitatea de a vedea în interiorul corpului uman fără a-l deschide. În decembrie 1895 el si-
a radiografiat propriile degete si spre uimirea sa imaginile developate au aratat nu numai umbra tubului
tinut între ele, ci si oasele degetelor.

Grupele sanguine
Prima transfuzie de sânge la om a fost efectuată în anul 1668, de către medicul regelui Ludovic al
XIV-lea, Jean Baptiste Denis. Bolnavul, care primise sânge de la o oaie, a murit, iar transfuziile au fost
interzise în Franţa şi Anglia. Deşi efectul a fost unul catastrofal, medicina a avut de profitat de pe seama
acestuia. S-a ajuns la concluzia că omul nu poate primi sânge decât de la un seamăn de-al său.
La începutul secolului XX, medical austriac Karl Landsteiner a descoperit ca sângele uman putea
fi grupat în mai multe tipuri distincte. Aceasta descoperire a facut posibila transfuzia de sânge de la o
persoana la alta – o descoperire exceptionala care a salvat vieti nenumarate.

16
 Dar chiar cu câteva secole înainte, în 1668, Jean Baptiste Denis, medical francez al regelui
Ludovic XIV, a îndraznit sa faca unui om o transfuzie cu sânge de la o oaie. Omul
a murit, iar Denis a fost arestat pentru crima. Ca urmare, transfuziile au fost
prohibite în Franta si Anglia.
În 1900, Landsteiner a facut stralucita observatie ca sângele omenesc
contine ceea ce el a numit isoaglutinine. Aceste proteine sunt capabile sa
aglutineze celule rosii din mostrele de sânge care le contin si sunt diferite de ale
noastre. Astfel el a fost capabil sa divida sângele în trei tipuri: A, B si 0. Un al
patrulea si mai rar tip, AB, a fost mai târziu descoperit. Landsteiner a aratat ca serul din doua tipuri de
sânge continând aceleasi isoaglutinine nu aglutina celulele rosii din fiecare sânge, fapt ce a permis
dezvoltarea unui sistem de transfuzii sanguine mai sigur.
Landsteiner a primit Premiul Nobel în fiziologie în 1930.

Culturile de tesuturi
În 1907, biologul American Ross Granville Harrison a ramas uimit când a descoperit ca tesuturile
vii ar putea fi cultivate sau crescute în afara corpului. Desi Harrison nu avea atunci cum sa stie,
descoperirea sa a devenit una dintre cele mai valoroase tehnici din medicina. Culturile de tesuturi au
deschis noi cai pentru studierea dezvoltarii genelor, embrionilor, tumorilor, toxinelor si altor agenti
patogeni care cauzeaza boli. Tehnica mai este folosita pentru a produce medicamente, vaccinuri si
înlocuirea tesuturilor, ca si pentru a clona animale, ca Dolly, celebra oaie.
În vara anului 1906, Harrison, expert în embriologie, voia sa rezolve o problema importanta în
biologie – daca fibrele nervoase cresc în tesuturile locale ale corpului sau îsi au originea în celulele
nervoase din creier. El a decis sa studieze nervii vii în absenta oricarui alt tesut înconjurator. Pentru
aceasta el a izolat o portiune din romboencefalul unui embrion viu de broasca. Pentru a-l tine în viata, el
l-a scufundat în limfa proaspata de broasca si l-a acoperit pentru a-l examina la microscop. Limfa s-a
coagulat ca sângele, iar savantul l-a sigilat pentru a preveni evaporarea sau contaminarea. Folosind un
microscop, Harrison a descoperit ca fibra nervoasa vine din creier, nu din tesutul înconjurator. Mai
mult, celulele creierului broastei se mareau, chiar daca nu mai erau în corpul acesteia. De la
descoperirea lui Harrison, culturile de tesuturi le-au permis cercetatorilor sa afle mai multe despre
mecanismele de baza ale bolilor.

Antibioticele
Descoperirea antibioticelor a deschis un front nou în razboiul împotriva bolilor. Acestea,
actionând prin uciderea bacteriilor sau oprindu-le cresterea, savantii au vindecat holera, pneumonia,
tetanosul, tuberculoza. Descoperirea penicilinei, cel mai raspândit antibiotic din lume, este cel mai bun
exemplu.
Bacteriologul britanic Sir Alexander Fleming a facut aceasta descoperire, chiar daca si alti
cercetatori înaintea lui observasera ca mucegaiul de Penicillium notatum prevenea cresterea unor tipuri
de bacterii.
În septembrie 1928, Fleming, înaintea unei vacante cu familia, s-a hotarât sa cultive stafilococi
pentru a-i studia la întoarcere. S-a întâmplat sa aleaga bacteria susceptibila pentru penicilina.
Când Fleming a deschis un container pentru a introduce stafilococi, spori de la mucegaiul de
Penicillium notatum, dintr-un alt laborator, au patruns în recipient. Preocupat de vacanta, Fleming a
uitat containerul pe bancuta laboratorului si nu în incubator. Stafilococii se multiplica la temperaturi
înalte, dar Penicillium la cele joase. Si de data aceasta s-a întâmplat ca temperatura sa fie propice pentru
Penicillium. Mucegaiul a crescut si a secretat penicilina, împiedicând cresterea stafilococilor si lasând
mucegaiul de Penicillium izolat de micile colonii de bacterii din interior.
La întoarcere, Fleming a realizat imediat ce s-a întâmplat si a încercat sa produca penicilina pura,
dar n-a reusit. Dar întelese deja ca mucegaiul numit penicilina poate preveni infectiile. Totusi peste
câtiva ani a renuntat sa-l mai studieze. Penicilina a fost uitata pâna catre Al Doilea Razboi Mondial,
când savanti de la Oxford University din Anglia au aratat ca aceasta poate preveni infectiile bactericide
la animale si oameni si au dezvoltat o tehnica de producere a penicilinei pure în masa. În 1945 Fleming
si alti doi savanti de la Oxford, Sir Howard Florey si Ernst B. Chain, au primit Premiul Nobel în
fiziologie.

ADN-ul

17
 Dar cea mai mare descoperire a secolului XX este cea a structurii acidului dezoxiribonucleic
(ADN – baza moleculara a ereditatii). Cunoasterea structurii chimice a ADN-ului le-a permis savantilor
sa înteleaga pentru prima data cum acesta se multiplica si trece informatia de la o generatie la alta.
În 1869 medicul elvetian Friedrich Miescher a izolat pentru prima data ADN-ul, dar nu se
cunostea functia chimica, aflata numai în nucleul de celule. Peste ani, cercetatorii au aflat ca ADN-ul
contine fosfat, un zahar numit dezoxiriboza si patru compusi diferiti, numiti baze nucleotide.
În 1944, americanul de origine canadiana Oswald T. Avery si colegii sai au aratat într-o serie de
experimente pe bacterii ca ADN-ul transmitea informatie genetica.
Pâna în 1950 doua echipe de cercetatori au cautat structura ADN-ului.
Una era la Cavendish Laboratory din Cambridge, Anglia.
Cealalta, la King’s College, Londra, alcatuita din Maurice Wilkins, medic si
Raymond Gosling, absolvent al facultatii.
Lor li s-a alaturat în 1951 Rosalind Franklin, expert în cristalografie cu raze
X.
Franklin a parasit echipa în 1952 si i-a dat toate fotografiile lui Wilkins. Una
dintre ele arata ca molecula de ADN avea forma dublu helicoidala si o structura
care semana cu o scara contorsionata. În 1950, Wilkins a primit de la un medic
elveţian un eşantion pur de ADN. El a reuşit să selecteze fibre de ADN pe o bucată de sticlă şi,
împreună cu Gosling, le-a radiografiat. Molecula de ADN avea forma unei spirale duble. Un alt biolog
american, James Watson, a vazut una dintre fotografiile lui Wilkins si s-a gândit imediat ca molecula
poate fi dublu helicoidala.
În 1951 el l-a convins pe biofizicianul britanic Francis Crick că folosind bile din plastic, fire si
placute metalice si cristalografie cu raze X îi poate conduce la structura ADN-ului.
Teza lor, "O structură pentru acidul dezoxiribonucleic", a fost publicată pe 25 aprilie 1953. La
scurt timp, munca depusă de Crick şi coechipierii săi a dus la descifrarea codului genetic.
Aceste descoperiri reprezintă naşterea biologiei moleculare. Watson si Crick au dedus corect ca
cele doua rânduri dublu helicoidale separate înaintea diviziunii celulare ofera modele pentru crearea a
doua noi molecule de AND identice cu cea originala.

FACTORI CARE AU INFLUENȚAT ISTORIA NURSINGULUI ȘI DEZVOLTAREA SA:

CREDINȚE RELIGIOASE, RELIGII ORGANIZATE (CREȘTINISMUL), EFECTELE
RĂZBOAIELOR MONDIALE INFLUENȚA CRUCII ROȘII INTERNAȚIONALE

Prima continuitate din istoria nursingului a început cu crestinismul. Învăţăturile lui Hristos îi
povatuiau pe oameni să-i iubească si sa se îngrijească de vecinii lor.
Odată cu înfiitnţaraa bisericilor în era creştină, grupuri de credincioşi se organizau în anumite
ordine, a căror preocupare principala era să le poarte de grijă bolnavilor săracilor, orfanilor, văduvelor,
bătrînilor, sclavilor şi prizonierilor, toate acestea făcându-se în numele milei şi iubirii creştine.
Preceptele lui Hristos situau femeile şi bărbaţii la egalitate, iar biserica veche îi făcea diaconi pe
bărbaţi şi pe femei deopotrivă, cu rang egal. Femeile necăsătorite aveau posibilităţi de muncă care nici
nu se puteau imagina înainte.
O semnificaţie deosebită în istoria nursingului o reprezintă femeile diacon din biserica
răsăriteană. Aceste femei, care trebuiau să fie necăsătorite sau văduve doar odată, erau deseori văduvele
sau fiicele oficialităţilor romane, şi astfel ele aveau o bună educaţie, cultură, bogăţie şi poziţie. Aceste
tinere femei devotate prestau munci de milostenie, care cuprindeau hrănirea celor flămînzi, îmbrăcarea
celor goi, vizitarea celor din închisori, adăpostirea celor fără de cămin, îngrijirea celor bolnavi şi
înmormîntarea celor decedaţi. Atunci cînd intrau în casele oamenilor pentru a distribui alimente şi
medicamente, ele purtau un coş, care va deveni mai tîrziu trusa medicală a nursei de astăzi care
vizitează bolnavii.
Nici o discuţie despre istoria nursingului nu poate fi completă fără a o menţiona pe
PHOEBE,care este deseori citată ca fiind prima femeie diacon şi prima nursă care mergea în vizită. Ea
ducea scrisorile lui Paul şi l-a îngrijit pe el şi pe mulţi alţii. În Epistola către Romani, datînd din
aproximaţiv anul 58 î.Hr.se face referire la Phoebe şi la munca ei.
Femeile diacon nu se distingeau net de văduve şi de virgine. Membrele Ordinului Văduvelor nu
trebuiau să fi fost în mod necesar căsătorite. Se crede că acest titlu era folosit pentru a desemna respect
faţă de vîrstă. Dacă a fost căsătorită, acea membră putea să rămînă văduvă numai odată şi trebuia să

18
depună jurămînt că nu se va recăsători. Ordinul Fecioarelor sublinia virginitatea ca fiind esenţială
pentru puritatea vieţii, iar virginele erau considerate egale în rang clerului bisericesc. Aceste trei grupe
femei diacon, văduve şi fecioare, aveau multe caracteristici comune şi îndeplineau responsabilităţi
asemănătoare. Deoarece aceste femei îi vizitau deseori pe bolnavi în casele lor, ele sînt uneori
recunoscute drept cel mai vechi grup organizat de nurse publice.
Mişcarea a culminat în Consţantinopol, aproximativ prin anii 4oo î.Hr. cînd un colectiv de 40
femei diacon trăia şi muncea, condus de 01YMPIA, o femeie diacon puternică şi foarte religioasă.
Influenţa ordinului diaconeselor s-a diminuat în sec. V si Vl cînd edietele bisericeşti le-a anulat femeilor
rangul şi responsabilităţile clericale.
Cu toate că poziţia de femeie diacon şi-a avut originea în Biserica Răsăriteană aceasta s-a
răspîndit şi în vest, pînă în Galia şi Irlanda. La Roma femeile care slujeau de pe poziţii asemănătoare
erau cunoscute sub numele de MATROANE. Foarte active in sec. IV şi V, aceste femei deţineau poziţii
independente şi mari bogăţii, pe care le donau în scopuri caritabile şi pentru nursing. Printre aceşti
prozeliţi creştini se găseau şi trei femei care au avut o contribuţie semnificativă în nursing.
SF.MARCELLA
Sf. Marcella a înfiinţat prima mămăstire pentru femei în minunatul ei palat, care a devenit un
centru pentru studierea şi propovăduirea creştinismului. In acest palat Sf. Jerom făcea traduceri din
Biblie în timp ce propovăduia principiile, creştine. Marcella însăşi era considerată o autoritate în
pasajele dificile din Scriptură.
Casa ei a fost mai tîrziu prădată de războinici, care sperau să găsească obiecte de valoare
adăpostite acolo. Cînd au constatat că n-au găsit nimic altceva decît o clădire goală, au biciuit-o pe
Marcela sperând că le va dezvălui locurile unde erau ascunse bogăţiile.După acest asediu, ea a fugit la o
biserică din apropiere, unde a murit.
FABIOLA
Despre Fabiola se spune că ar fi studiat în casa Marcelei. Ea era o femeie de o frumuseţe
distinsă, provenind dintr-o importantă şi bogată familie romană; cu toate acestea, ea a fost nefericită în
prima căsătorie, a divorţat şi s-a recăsfltorit. Ea s-a convertit la creştinism şi după moartea celui de-al
doilea soţ şi-a început cariera de acte caritabile. Devenind creştină Fabiola şi-a dat seama că noile ei
credinţe considerau căsătoria după divorţ un păcat. După o mărturisire publică a păcatului ei, şi-a
dedicat viaţa muncii caritabile şi în anul 380 î.Hr. a construit primul spital public din Roma. Aici ea îi
îngrijea pe bolnavii şi săracii pe care-i aduna de pe străzi şi şosele, personat spălînd şi tratînd rănile şi
inflamaţiile care le crea altora repulsie. In scrierile sale, Şf.Jerom (Ieronim) menţionează cîteva aspecte
ale muncii ei şi calităţile ei. A murit cam pe la 399 şi se spune că, în semn de respect, la înmormîntarea
sa au participat sute de romani.
SF.PAULA
Sf.Paula a fost, de asemenea,un discipol al Marcellei. Văduvă, instruită şi bogată, se spune că ea
l-ar fi ajutat pe Sf.Ieronim la traducerea scrierilor profeţilor. Sf. Paula a călătorit în Palestina şi a donat
o avere pentru construirea de spitale şi hanuri pentru pelerinii care călătoreau spre Ierusalim. In
Bethleem ea a organizat o mănăstire, a construit spitale pentru bolnavi şi hanuri pentru pelerini, unde
erau îngrijiţi călătorii obosiţi şi bolnavi. Unii îi recunosc meritul de a fi fost prima care să predea
nursingul ca pe o artă mai degrabă decît ca pe o muncă.

ROLUL ORDINELOR MONAHICE

În acea vreme s-au dezvoltat, de asemenea, ordinele monarhice.prin ele tinerii, bărbaţi şi femei,
puteau să-şi urmeze cariera aleasă în timp ce duceau o viaţă creştină.
Una din cele mai vechi organizaţii pentru bătbaţi în nursing, frăţia PARABOLANI, a fost creată
atunci. Răspunzînd nevoilor create de ciuma neagră, acest grup a organizat un spital şi a străbătut
întreaga Romă, îngrijind bolnavii. In această perioadă a fost creat şi ordinul Benedictinilor, care există
şi astăzi. Nurse monahii renumite c Sf. Brigida, Sf. Scholastica (sora geamănă a Sf. Benedict) şi Sf
Hilda au fondat şcoli, au îngrijit bolnavi şi i-au ajutat pe săraci. Mănăstirile au jucat un rol important în
păstrarea culturii şi învăţământului, precum şi în acordarea de refugii celor persecutaţi, de îngrijire celor
bolnavi şi de educaţie celor neinstruiţi. Dacă n-ar fi existat călugării şi mănăstirile, învăţătura perioadei
clasice s-ar fi pierdut odată cu căderea Imperiului. In această perioadă (aprox. între 50-300 d.Hr. s-au
înfiinţat primele spitale. Aceste spitale, plasate în afara pereţilor mănăstirii, există şi azi La sfîrsitul sec.
XVI, în Anglia existau mai mult de 700 spitale. Hotelul Dieu a fost construit în 542, iar hotelul Dieu din
Paris în 650.

19
 Hotelul Dieu din Paris era deservit de Surorile Augustine care făceau parte din
primul ordin şi erau cu predilecţie dedicate nursmgului. Spitalul Santo Spirito din Roma, cel mai mare
spital medieval, a luat fiinţa prin ordinul
papal în 717.
Cruciadele care au măturat nordul Europei, aveau să dureze aproape 2oo de ani (1096-1291).
'Mişcarea femeilor diaconi, suprimată de bisericile occidentale, n-a putut fi totuşi stinsă. Au apărut
ordinele militare de nursing ca rezultat al cruciadelor. Cavalerii Ospitalieri ai Sf. Ioan a fost un astfel de
ordin. A fost organizat pentru a asigura personalul de deservire a două spitale din Ierusalim. Cavalerii,
organizaţi într-un ordin de nursing, trebuiau uneori să apere spitalul şi pacienţii. Din această cauză, sub
sutană purtau armuri. Pe veşmintele lor se găsea Crucea Malteză. .Acea cruce urma să fie folosită, mai
târziu, pe o banderolă (emblemă) destinată Scolii Nightingale. Emblema a devenit precursoarea
uniformei de nursing, aşa cum o cunoaştem astăzi. Simbolismul uniformei datează din secolul XVI,
când privilegiul de a purta veşminte de arme era limitat nobililor care îşi slujeau regii cu distincţie.
Peste secole, acest privilegiu s-a extins asupra şcolilor şi breslelor meşteşugăreşti, iar simbolurile
înţelepciuni puterii, curajului şi credinţei apăreau pe nasturi, embleme şi scuturi.
Uniformele multor şcoli de nursing sînt modelate după un anumit fel dt cruce.
In acest timp au apărut în istorie şi ordinele laice ale nurselor. Funcţionînd în mare măsură ca şi
ordinele monahice, membrii acestui grup puteau să-şi termine meseriile oricînd şi nu erau legaţi prin
jurămînt de viaţa monahală. Exemple ale acestor ordine laice includ Ordinul Antonini) (l095); Beguinii
din Flandra, Belgia (1184); Misericordia(1244); fraţii Alexia fondat în timpul epidemiei de ciumă
bubonică din 1348. Unica instruire dt nursing care li se oferea acestor oameni devotaţi era sub forma
unei ucenicii: un nou venit în organizaţie era încredinţat unei persoane cu nai multă experienţă şi învăţa
de la aceasta.
Studentul curios este încurajat să aprofundeze cunoştinţele despre aceste ordine despre scopurile
şi ţintele lor şi despre vieţile acelora care şi-au consacrat toată energia îngrijirii bolnavilor şi săracilor,
consultând bibliografia.

IMAGINEA DE SLUJITOARE A NURSEI

Evul mediu a fost urmat de Renaştere (care a durat din sec. XIV pînă 1a sfârşitul sec.XVI) şi de
Reformă.
În timpul Renaţterii,cunoscută şi sub numele de Epoca Marilor Descoperiri, au dat un nou
impuls educaţiei, dar mai ales educaţiei medicale care care încă se găsea prinsă în teoria umorală.
Reforma, o mişcare religioasa care a început cu activitatea lui Martin Luther, apărut în Germania
în 1517. Aceasta a dus la o revoltă impotriva supremaţiei papei şi la formarea de biserici protestante pe
tot cuprinsul Europei. Mănăstirile erau închise, ordinele religioase erau dizolvate, iar munca femeilor în
aceste ordine a dispărut aproape cu totul.
Asociaţia Reformei a fost o schimbare în rolul femeilor. Biserica protestantă, care apăra
libertatea religiei şi gîndirii, nu acordă multă libertate femeilor. Odată cinstite de către biserică şi
încurajate spre activităţi caritabile, femeile Reformei erau considerate supuse bărbaţiilor. Roiul lor era
în limitele căminului, obligaţiile lor erau naşterea copiilor şi îngrijirea căminului. Munca în spitale nu
mai apela la femeile o origine nobilă. Îngrijirea din spitale era încredinţată femeilor "neobinuite",un
grup ce cuprindea deţinute,prostituate şi beţive.
Femeile nevoite să-şi cîşţige singure existenţa erau forţate să lucreze ca servitoare şi, cu toate că
nursingul era considerat o îndeletnici casnică, nu era una dorită. Plata era mică, orele erau lungi, munca
era istovitoare. Nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori. Astfel s-a manifesţat ceea ce se
poate numi "Epoca neagră a nursingului!.
Imaginea nurselor şi a nursingului din acel timp a fost descrisă de Charles Dickens prin
intermediul unor personaje ca Sairey Gamp şi Bet Prig,din cartea sa "Martin Chuzzlewit".
Secolele XV1-XV11 au găsit Europa devastată de foamete, ciumă, mizerie şi groază. In Anglia,
de ex., regele Henric VIII a eliminat efectiv ajutorul monahie organizat acordat orfanilor şi altor
persoane surghiunite. Vagabondajui şi cerşitul abundau pe cuprinsul europei., iar cei care erau prinşi
cerşind erau deseori aspru pedepsiţi, fiind înfieraţi, bătuţi sau legaţi în lanţuri pe galere, pe care serveau
ca vîslaşi.
Cunoştinţele de igienă erau insuficiente, cei săraci sufereau cel mai mult. Refeorma socială era
inevitabilă. Erau organizate diferite grupuri de nursing. Aceste grupuri ofereau bani, timp şi servicii
bolnavilor fie săracilor, vizitîndu-i în casele lor şi slujindu-le nevoile. Aceste grupuri includeau Ordinul
Vizitării lui Maria, Sf. Vincent de Paul şi, în 1633, Surorile de Caritate. Ultimul grup a devenit un ordin

20
 de nursing laic reprezentativ. Ei au elaborat un program educaţional pentru tinerele femei inteligenţe pe
care le recrutau, care includea atît experieţa din spital cît şi vizitele făcute la domiciliu. Primind ajutor,
sfaturi şi încurajare din partea Sf. Vincent de Paul, Surorile şi-au extins serviciile şi asupra copiilor
abandonaţi. In 164o Sf. Vincent a înfiinţat Spi talul pentru copiii găsiţi.

Ţările rămase catolice au scăpat de cîteva din dezorganizările produse de Reformă. In anii 1500
spaniolii şi potughezii au început să călătorească spre Lumea Nouă. In 1521 Cortez a cucerit capitala
civilizaţiei aztece din Mexic şi i-a schimbat numele în Mexico City. Printre vechii colonişti din această
zonă se numărau membrii ordinelor religioase catolice, care au devenit medicii, nursele şi profesorii
noii ţări. Primul spital de pe continentul american, Spitalul Concepţia Imaculata, a fost construit în 1524
în Mexico City. Se puneau bazele colegiilor misionare. Prima şcoală medicală din America a fost
fondată în 1578 la Universitatea din Mexic.
In 1535 Jacques Cartier a navigat mai departe în nord, de-a lungul râului Sf. Laurentiu şi a
stabilit colonii franceze în Noua Scoţie. In 1639 trei din Surorile Augustine au sosit în Quebec pentru a
deservi Hotel Dieu. Jeanne Mance, care fusese educată la o mănăstire a Ursulinelor; a sosit la Montreal
în 1541 pentru a-i îngriji pe indieni şi pe colonişti.
Surorile Ursuline din Quebec au meritul de a fi organizat prima şcoală de instruire pentru
nurse.de pe acest continent. Ele le-au învăţat pe femeile indiene din acea zonă cum să-şi îngrijească
bolnavii.
Primul spital fondat în ceea ce avea să devină Statele Unite, a fosr început în 1751 în
Philadelphia, la îndemnul lui Benjamin Franklin. Franklin credea că publicul avea datoria să-i protejeze
pe cei săraci, nebuni, bolnâvi, bătrîni. In acel an el a înaintat o lege care autoriza înfiinţarea spitalului
din Pensylvania.
În Europa, oameni remarcabili ai medicinei au început să aducă contribuţii valoroase şi vitale
ştiinţei medicale.
• William Harvey (1578-1657), care a devenit cunoscut ca părintele medicinei moderne, a elaborat prima
teorie despre circulaţia sîngelui.
• Anton van Leeuwenhoek (1632-1723) a folosit microscopul pentru a descrie bacteriile şi protozoarele.
• Mai tîrziu Rene Laennec (1781-1826) a descris patologia tuberculozei.
• Ignatz Semmelweis (1818-1865) a explicat relaţia dintre spălarea mîinilor şi febra puerperală.
• Louis Pasteur (1822-1895) a descoperit bacteriile anaerobe şi procesul pasteurizării.
• Joseph Lister (1827-1912) a desvoltat tehnica sterilă.
Printre persoanele de bază care au influenţat schimbarea socială din această perioadă a fost un
tînăr pastor din Kaiserswerth, Germania, Theodore Fliedner (1800-1864). Cu ajutorul primei sale soţii,
Ftiederike, Fliedner a reînviat ordinul diaconeselor stabilind un institut de educaţie pentru acestea la
Kaisersverth în 1836.
În timpul unui tur de colectare a fondutilor, prin Olanda şi Anglia, pastorul Fliedner a cunoscut-
o pe d-na Elizabeth Fry din Anglia care înfăptuise reforma la închisoarea Newgate din Anglia. Profund
impresionat de ei, familia Fliedner i-a urmat exemplu şi pentru, prima oară au lucrat cu femei deţinute
la Kaiserswerth. Mai târziu ei au deschis un spital pentru bolnavi şi Gertrude Raiehardt, fiica unui
medic, a fost recrutata prima diaconeasă. Străduinţele de la Kaiserswerth cuprindeau îngrijirea
bolnavilor, vizitele şi munca parohială şi predarea de cunoştinţe. S-a dezvoltat un curs de nursing, care
includea şi prelegeri ţinute da medici. Nu mic a fost rolul jucat de Frederike Munster, care a ajutat ca
planurile vizionare ale lui Theodore să capete rod şi care era ea însăşi dedicată mult ordinului ciacone
selor. Pe cînd era departe de casă, sprijinind activităţile diaconeselor, a a flat că unul din copiii ei
murise. Al doilea copil a murit curînd după înapoierea sa şi ea însăşi a murit în 1842, după ce a dat
naştere unui copil prematur. Pastorul Fiiedner a fost ajutat în munca sa şi de cea de-a doua soţie,
Caroline Bertheau, care avusese cîtăva experienţă în nursing înainte de căsătorie. În 1849 pastorul
Fiiedner a călătorit în Statele Unite şi a sprijinit înfiinţarea primei maternităţi a diaconeselor din
Kaiserswerth în Pittsburgh Pennsylvania.
În Anglia, cam la aceeaşi dată, ELIZABETH Fry (178O-1845) a organizat Institutul de Surori de
Nursing, numite adesea Surorile Fry., un grup laic. Au fost urmate de Surorile milosteniei, un grup
romano-catolic format de Catherine Mc Auley (1787-1841) şi un alt grup catolic numit Surorile
Irlandeze ale Carităţii, format de Mary Aikenhead (1787-1858)

21
 FLORENCE NIGHTINGALE

INFLUENTA NIGHTINGALE
Cele trei imagini discutate mai sus au influenţat dezvoltarea nursingului, dar în a doua jumătate
a sec. XVIII, o femeie a schimbat forma şi direcţia nursingului şi a reuşit să-1 consacre ca pe un
domeniu de activitate respectat. Această femeie extraordinară a fost Florence Nightingale.
Născută la 12 mai 1820, ca a doua fiică a unei familii bogate, ea a fost numită după oraşul în
care s-a născut, Florenţa, Italia.
Datorită statutului economic şi social ridicat al familiei sale, ea era cultivată, voiajată şi instruită.
Printre persoanele influente pe care le cunoştea era de aşteptat ca ea să-şi găsească partenerul dorit, să
se căsătorească şi să-şi ia locul în socistate. Florence Nightingale avea alte idei. Ea dorea să devină
nursă. Acest lucru era de neconceput pentru familia ei. Ea a continuat să călătorească împreună cu
familia şi cu prietenii săi. În călătoriile sale i-a cunoscut pe d-1 şi d-na Sidney Herbert, care începeau să
devină interesaţi în reforma spitalicească. Nightingale a început să culeagă informaţii despre spitale şi
sănătatea publică, şi curând a fost recunosctă drept o autoritate în materie.
De la prieteni a aflat despre institutul pastorului Pliedner din Kaiserswerth. Deoarece era o
instituţie religioasă, sub auspiciile bisericii, i s-a permis să intre acolo, deşi în spitalele englezeşti nu
avea acces. În 1851 şi-a petrecut 3 luni studiind Ia Kaiserswerth. În 1853 ea a început să lucreze într-un
comitet care conducea o Instiţuţie pentru îngrijirea femeilor nobile pe perioada îmbolnăvirii". În cele
din urmă, ea a fost numită şefa acestei instituţii. Pe măsură ce cunoştinţele sale despre reforma
nursingului şi a spitalelor sporeau, ea era consultată atît de către reformatori, cît şi de către medici, care
începeau să înţeleagă nevoia de nurse "instruite". Totuşi familia dezaproba activitatea ei.
Cînd a izbucnit războiul Crimeii, corespondenţii de război scriau despre maniera abominabilă în
care erau îngrijiţi soldaţii răniţi şi bolnavi de către armata britanică.
Florence Nightingale, pe atunci o autoritate recunoscută în materie de spitale şi îngrijire
medicală, i-a scris prietenului său Sir Sidney Herbert, care era atunci secretar de război, oferindu-se să
trimită un grup de nurse în Crimeea.
În acelaş timp şi el îi scrisese o scrisoare solicitându-i asistenţa în rezolvarea acestei crize
naţionale. Scrisorile lor s-au intersectat pe drum. Reuşitele ei înb Crimeea erau atât de remarcabile, deşi
propria sănătate i-a fost serios afectată, încât ea a fost recunoscută mai târziu, în 1907, de către regina
Angliei, care i-a acordat ordinul Meritul.
În 1656 s-a înapoiat în Anglia ,cu sănătatea distrusă. S-a scris mult despre boala ei, mulţi
sugarând că era, în mare măsură o nevroză. S-a retras în dormitorul ei şi în următorii 43 ani şi-a condus
afacerile din apartamentul ei izolat.
Tot timpul vieţii sale Florence Nightingale a scris mult despre spitale, salubritate, sănătate şi
statistici de sănătate şi, în special, despre nursing şi educaţia de nursing. Ea s-a luptat pentru a înfăptuit
o mare reformă în educaţia de nursing.
În 1860 şi-a devotat toată energia creării unei şcoli de nursing, care a fost finanţată de Fundaţia
Nigntingale. Printre principiile de bază pe care Nightingale şi-a creat şcoala, erau următoarele:
• Nursele trebuie aă fie educate în spitale clinice asociate cu şcoli medicale şi organizate în acest scop.
• Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine pentru nurse, potrivite pentru formarea
disciplinei şi a caracterului.
• Intendenta şefă a şcolii va avea cuvîntul hotărîtor asupra programei, asupra modului de existenţă şi a
tuturor celorlalte aspecte ale şcolii.
• Programa va include atît materialul teoretic cît şi experienţa practică.
• Profesorii vor fi plătiţi.
• Se vor ţine evidenţe asupra studenţilor, care vor trebui să frecventeze cursurile, să dea examene orale
preliminare, teste în scris şi să ţină un jurnal zilnic.
În multe alte modalitaţi, Florence Nightingale a promovat nursingul ca profesiune. Ea considera
că nursele trebuie să-şi petreacă timpul îngrijind pacienţii, nu făcînd curăţenie; că nursele trebuie să
continue să studieze tot timpul vieţii şi să nu "stagneze", să fie inteligente şi să foloseasc: această
inteligenţă pentru a ameliora condiţiile pentru pacient; şi că liderii nursingului trebuie să aibă un statut
social. Ea avea o concepţie despre ceea ce putea şi trebuia să fie nursingul.

22
 Florence Nightingale a murit în somn la vîrsta de 9o ani. Săptămîna naşterii sale se sărbătoreşte
în prezent sub forma Săptămînii spitalului naţional. Alte amănunte despre această doamnă fascinantă se
pot afla din cartea Ceciliei Woodham Sraith "Florence Nightingale".
După înfiinţarea şcolii Nightingale din Anglia, programele de nursing au înflorit, iar sistemul
Nightingale s-a răspîndit şi în alte ţări.

Societatea de Cruce Roşie. Organizaţii si asociaţii profesionale: OMS; ICN

OMS
Organizatie ce coordoneaza programele destinate sa rezolve problemele de sanatate si sa permita
tuturor sa ajunga la un nivel de sanatate cat mai ridicat. Domeniile sale de actiune sunt: imunologia,
educarea in domeniul sanatatii si distribuirea de medicamente. Sediul central este dislocat la Geneva.

Crucea Roşie
La 4 iulie 1876, se înfiinţa Societatea „Crucea Roşie” din România, prin hotărârea Principelui
Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război, România fiind printre
primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva. Cu o activitate neîntreruptă de-a lungul
celor 130 de ani de existenţă, Crucea Roşie Română a răspuns de fiecare dată provocărilor umanitare cu
care ţara s-a confruntat.
Activă în războiul de independenţă, în primul şi al doilea război mondial, prezentă alături de cei în
nevoie - oameni afectaţi de marile epidemii care au lovit ţara, de cutremurele din 1940 şi 1977, de
secetele din Moldova, de inundaţiile din anii 70 şi cele care au urmat, organizaţia a reuşit de fiecare
dată, cu sprijinul oamenilor de toate categoriile, să vină în ajutorul celor mai vulnerabili, să aline
durerea celor loviţi de soartă.
Refugiaţi, prizionieri, văduve de război, răniţi, sinistraţi, bolnavi, săraci, orfani, sunt categorii
pentru care Crucea Roşie Română a avut mereu uşa deschisă.
Prin munca a zeci de generaţii, milioane de oameni au fost susţinuţi într-un fel sau altul de
organizaţie. Cantine, ceainării, spitale, ambulanţe, colonii de vară, tabere, bucătării de campanie,
adăposturi, toate acestea au fost deservite de mii de oameni sensibili la suferinţa altora.

ICN (CIN) - INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES

ANR
Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata 1997, fiind pana in prezent singura organizatie
de acest profil afiliata la INTERNATIONALE COUNCIL of NURSES.

Viziunea ANR - reprezinta comunitatea asistentilor medicali cu profil clinic din Romania militand
pentru protectia drepturilor acestora dar si pentru acordarea serviciilor nursing de calitate pentru a
permite imbunatatirea starii de sanatate a populatiei noastre.

Misiunea ANR - trebuie sa asigure membrilor sai leadershipul, cunostintele si capacitatile

necesare pentru o educatie si practica de calitate in nursing.

Scopurile ANR vizeaza:

• Îmbunătăţirea calitatii serviciilor nursing pentru protectia populatiei.
• Asigurarea protectiei nursingului ca profesie si a profesionistilor devenind VOCEA acestora.

Valorile promovate de ANR sunt:

• Professionalism
• Respect si demnitate
• Transparenta

23
• Colaborare
• Onestitate
• Loialitate

Beneficiile de a fi membru ANR includ:

• Educatia: programe de educatie continua, workshopuri, seminarii si conferinte anuale internationale;
• Informatii transmise prin revista, suplimente si scrisori care te tin la curent cu ceea ce este nou in
profesie/domeniu, cele oferite de biblioteca ANR sau chiar publicate de asociatie;
• Oportunitati de a participa la comitete, grupuri de lucru, Grupuri de Interes Profesional si sa ai contacte
cu colegii si alti profesionisti din sanatate;
• Influenta: influentarea politicilor, reglementarilor ce privesc sanatatea la nivel local, judetean, national;
• Reprezentare: implicarea asistentilor medicali membri ANR sa reprezinte interesele dumneavoastra la
nivel guvernamental si neguvernamental;
• Comunicare cu alti profesionisti, organizatii profesionale din tara si din afara;
• Dezvoltare profesionala si promovarea in consecinta.

Istoric
Asociatia de Nursing din Romania a fost infiintata in martie 1990 sub denumirea de Asociatia
Asistentilor Medicali din Romania.
Din 1995, ANR, este unica asociatie profesionala de gen din Romania, fiind organizanizatie
profesional stiintifica autonoma ce cuprinde asistenti medicali fara nici o discriminare, organizatie
apolitica, non guvernamentala si non profit.

Obiectivele ANR:
• Imbunatatirea practicii nursingului prin:
o Informatii, programe de educatie continua.
o Grupuri de Interes Profesional, Comitete si Forumuri.
• Desfasurarea unor proiecte, cum este cel de etica, de exemplu.
• Organizarea intrunirilor profesionale: conferinte, simpozioane, mese rotunde.
• Imbunatatirea leadershipului la toate nivelurile.
• Dezvoltarea filialelor, a legaturilor acestora cu organizatii guvernamentale si non guvernamentale.

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor Şi Asistenţilor Medicali Din România

l Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se

organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de
interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, având
ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a
profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică
autorizate.
l Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România include peste
120 000 de membri
§ Activitățile exercitate cu titlu profesional de către asistentul medical generalist sunt:
- stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate şi furnizarea serviciilor de îngrijiri generale de
sănătate , de natură preventivă, curativă şi de recuperare;
- administrarea tratamentului, conform prescripțiilor medicului;
- elaborarea de programe şi desfăşurarea de activități de educație pentru sănătate
- desfăşurarea activităților de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate ;
- întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfăşurată;
- organizarea şi furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară;
- pregătirea personalului sanitar auxiliar;
- desfăşurarea activităților de educație în instituții de învățământ pentru pregătirea viitorilor asistenți
medicali, etc.

24
 NURSINGUL ȘTIINȚĂ ȘI ARTĂ

“Nursingul este o artă.

Necesită devotament exclusiv, pregătire temeinică, talent, ca orice pictor sau sculptor.
Ce este mai mult?
Să ai de-a face cu pânza de pictură sau cu marmura sau să ai de-a face cu organismul viu, cu fiinţa
umană – templul duhului lui
DUMNEZEU?”
Florence Nightingale - 1860
Nursingul = ştiința şi arta de a îngriji omul sănătos şi bolnav;
Nursing = proces de îngrijire; esența nursingului este relația complexă profesional - terapeutică şi
empatică dintre nursă ( asistentă ) şi pacient.
OMS şi Consiliul Internațional al Nurselor defineşte nursingul ca o parte integrantă a sistemului de
îngrijire a sănătății care cuprinde promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor precum și ngrijirea
bolnavilor de toate vârstele şi în toate stadiile bolilor, chiar şi în stadiul terminal.

Profesiunea de nursing presupune:

Promovarea sanatatii si prevenirea aparitiei bolii
Nursa trebuie sa fie capabila sa:
- Stabileasca nevoile de sanatate si factorii de risc pentru imbolnavire pe plan fizic, psihologic si socio-
cultural;
- Identifice si stabileasca resursele pentru luarea masurilor impotriva riscurilor pentru sanatate, inclusiv
resursele sociale, cat si cele personale ale indivizilor si ale celor apropiati lor;
- Sfatuiasca si educe pacientii si apartinatorii acestora privind problemele de sanatate si sa indrume
pacientii la servicii relevante pentru ajutor si alinarea suferintelor.
Responsabilitatea acordarii ingrijirilor nursing generale
In practicarea profesiunii sale, nursa trebuie sa urmareasca vindecarea, recuperarea si alinarea
suferintelor si sa realizeze aceasta cu respect pentru fiinta umana, dorintele, nevoile, asteptarile si
drepturile sale.
In exercitarea indatoririlor sale nursa trebuie sa:
• Acorde ingrijiri cu profesionalism;
• Comunice si interactioneze cu pacientii si apartinatorii acestora intr-o maniera caracterizata pe incredere
si implicare.
• Identifice si evalueze nevoile pacientului de ingrijire prin prisma nevoilor intelectuale, spirituale si
culturale.
• Adune, coordoneze si analizeze datele pacientului pentru a elabora planul de ingrijire al pacientului.
• Actioneze cu competenta in orice situatie.
• Ia decizii competente si sa-si asume responsabilitatea ca planul de ingrijire sa fie implementat,
modificat cand este nevoie si pastrat ca document.

În prezent, în țara noastră, medicina se exercită în cabinete de consultaţii, dispensare, policlinici,

spitale şi sanatorii. Cercetarea ştiinţifică în domeniul medicinii are loc în clinici şi laboratoare
universitare şi în institute de cercetare.
Organizarea sanitară şi a asistenţei medicale a populaţiei
Aceasta este o activitate de interes public şi cade în sarcina organelor de stat (Ministerul
Sănătăţii) în colaborare cu asociaţiile profesionale (Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali).

25
 CONCEPTUL SANATATE – BOALĂ

Sanatatea = starea de bine, de echilibru fizic, psihic, social. Dupa V.H., “un echilibru, o armonie de
a gasi sau regasi si a mentine influentele prin credinta, cultura, educatie cu mediul inconjurator.

Boala = reprezinta devierea de la starea de sanatate, datorita unor modificari ale mediului intern sau
actiunii unor agenti din mediul exterior. Dupa V.H. “ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de
alarma ce se traduce printr-o suferinta psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua,
provizorie sau definitiva. Boala este un eveniment care poate duce la respingerea individului din
societate sau din anturajul sau.

CONCEPTE:
CONCEPTIA DESPRE OM:
•omul este o fiinta care are cerinte si nevoi biologice, psihologice, sociale si culturale;
•o fiinta in continua devenire si interdependenta cu mediul inconjurator;
•este o fiinta responsabila, libera si capabila de a se adapta.

CONCEPTIA DESPRE SANATATE:

•este un echilibru, o armonie de a gasi sau regasi si a mentine influentele prin credinta, cultura, educatie
si mediul inconjurator.

CONCEPTIA DESPRE BOALA:

•este ruperea echilibrului, a armoniei, un semnal de alarma care traduce suferinta fizica, psihica, o
dificultate sau o inadaptare la o situatie noua provizorie sau definitiva.

CONCEPTIA INGRIJIRII ASISTENTEI:

•ingrijirile acordate de aistenta sunt raspunsurile la ruperea echilibrului, este ajutorul dat individului
bolnav sau sanatos pentru mentinerea sau redescoperirea sanatatii sau de al asista in ultimile sale clipe
pentru indeplinirea sarcinilor de care s-ar achita singur daca ar avea forta, vointa sau ar poseda
cunostintele necesare si de a-si indeplini aceste functii astfel incat sa-l ajute sa-si redobandeasca
independenta cat mai rapid posibil.

TEORIA LUI MASLOW SAU IERARHIA NEVOILOR UMANE

Teoriile lui Maslow afirma ca motivatiile umane corespund cel putin la 5 clase(sau grupe) de nevoi
fundamentale comune tuturor indivizilor.
Aceste grupe pot fi descrise astfel:
1. nevoi fiziologice, care intra in ingrijirile primare;
2. nevoi de securitate, de siguranta(intra tot in nevoi primare);
3. nevoia de apartenenta, de afectiune, de iubire(nevoi secundare);
4. nevoia de realizare, de consideratie, de stima de sine(nevoi secundare)
5. nevoia de depasire, de autodepasire(nevoi secundare)
Nevoile situate la baza ierarhiei trebuie sa primeasca un minim de satisfactii in fata celorlalte situate
mai sus. Trebuie satisfacute nevoile principale(fiziologice si de securitate) care sunt nevoile
fundamentale pentru a
manifesta nevoile secundare.
Intensitatea nevoiei variaza in conformitate cu contextul care influenteaza satisfacerea nevoiei.

26
 NEVOILE FIZIOLOGICE: aceste nevoi sunt legate, integrate cu functiile organice ale
organismului uman comune tuturor indivizilor dar manifestarea depinde de context. Exp. Alimentatia va
fi diferita: tari bogate-tari sarace; anotimp: vara-iarna; situatii de criza:razboi-pace.
Daca una dintre nevoi nu este satisfacuta toate celelalte tind sa devina secundare, deci mai putin
importante.
1. RESPIRATIA: •asigura schimburile gazoase intre organism si mediu si este esentiala in
functionarea
intregului organism; •este influentata de: pozitia corpului, activitatea depusa; varsta; mediul
inconjurator; starea psihica(anxietate, stres, teama, emotii).
2. A BEA SI A MANCA: •asigura nevoile plastice(intretinerea corpului) si nevoile
energetice(activitatea);
•cantitatea si calitatea alimentelor cat si a ingerarii lichidelor va depinde de diferiti factori:
resursele,
nivelul social, obiceiuri, traditii familiale, cultura, rasa, religie, modul de pregatire, de
servire.
3. A ELIMINA: •asigura indepartarea deseurilor, a toxinelor din organism. Frecventa, calitatea,
cantitatea sunt
influentate de: alimentatie, activitate, cantitatea de lichide, obiceiuri.
4. A SE MISCA: •asigura independenta fizica si joaca un rol deosebit in viata sociala; •miscarea
poate exprima
vitalitate psihica a individului; •este influentata de:constitutia fizica; varsta, sex, activitate;
profesie,
practicarea sportului; conditia fizica, mediul inconjurator.
5. A SE ODIHNI: •d.p.d.v. fiziologic aceasta nevoi variaza in functie de varsta si de starea de
sanatate; •este
necesar de a gasi un echilibru intre timpul estimat activitatii si timpul destinat odihnei,
repaosului,

27
 somnului; •calitatea somnului va depinde de starea fizica si starea mentala.
Factori care influenteaza: •factori psihologici:emotiile, stresul, tensiunea nervoasa; •mediul
inconjurator: zgomotul, temperatura, poluarea; •consumul de cafea, droguri, ceaiuri.
6. A SE IMBRACA SI A SE DEZBRACA: •asigura mentinerea constanta a temperaturii
corpului;
•imbracamintea poate fi influentata de: anotimp, zone geografice, personalitate, religie, profesie.
7. NEVOIA DE IGIENA: este necesara pentru a crea un sentiment de confort, de bine, ptr. a
asigura o integrare
sociala, ptr. a evita infectiile si a pastra integritatea corpului. Anxietatea, frica pot influenta satisfacerea
acestei nevoi.
8. NEVOIA DE SECURITATE: cuprind: a se proteja, a-si mentine integritatea fizica, psihica,
fiziologica. Aceste nevoi nu devin in general dominante decat in situatii critice ca de exp. Un pericol
iminent: boala, razboi, catastrofe naturale, somaj.
Daca nevoile fiziologice si de securitate sunt satisfacute se vor satisface si celelalte nevoi.
9. NEVOIA DE A APARTINE: fiecare individ cand nu este dominat, preocupat de nevoile fiziologice
si de
securitate simte nevoia de a fi iubit si acceptat de ceilalti. Simte nevoia de a fi recunoscut ca
participant
si membru dorit in mijlocul unui grup social.
10. NEVOIA DE REALIZARE: curpinde: nevoia de a se realiza; nevoia de independenta; nevoia de
speranta;
nevoia de recunostinta; nevoia stimei fata de sine; nevoia de a se simti util, valoros; nevoia de a-
si atinge
scopul.
Insatisfactiile acestor nevoi antreneaza o stare de anxietate, compensata prin diferite mecanisme,
psihologice care se pot traduce prin unul din componentele: agresivitate excesiva, inchidere in sine,
apatie, de presiune, absenta oricarei dorinte, proiectarea propriilor reactii de furie asupra sa.
11. NEVOIA DE A SE DEPASI se poate realiza prin: •puterea de constiinta si a potentialului
sau
creator; •marirarea permanenta a bagajului de cunostinte; •creativitatea, capacitatea de a precepe
realitatea; •capacitatea spre a se indrepta spre tot ce este nou; • capacitatea de a-si imbunatati sistemul
de valori.
Deci, individul are nevoi carora le raspunde in functie de: ceea ce este, mediul sau social,
familial, cultural, ceea ce stie, ceea ce vrea si ceea ce poate.

INDEPENDENTA SI DEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOILOR

Pentru ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic pacientul trebuie sa-si atinga un nivel
minim de satisfacere a nevoilor.
Independenta = atingerea unui nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor, fara ajutorul unei alte
persoane.
Dependenta = incapacitatea persoanei de a indeplini singur actiuni care sa-i permita un nivel
acceptabil in satisfacerea nevoilor, astfel incat sa fie independent.
Clasificarea nivelurilor de dependenta(indice de gravitate):
NIVEL 1 NIVEL 2 NIVEL 3 NIVEL 4
Persoana este Persoana prezinta Persoana prezinta Persoana prezinta
independenta si o dependenta o dependenta o dependenta
autonoma moderata majora totala
1-14 puncte 15-28 puncte 29-42 puncte 42-56 puncte
Se acorda puncte de la 1-14 fiecarei nevoi, totalizand aceste puncte obtinem un total care poate
varia intre 14 si 56 de puncte(fiecare nevoie are un punctaj cuprins intre 1 si 4).
Pacientul poate prezenta 4 forme de dependenta: potentiala, actuala, descrescanda si permanenta.
Sursele de dificultate: pot fi cauzate de factori de ordin fizic, psihologic, social, spiritual, social,
legati de insuficiente cunostinte.

28
TEORII, MODELE, CONCEPTE DE ÎNGRIJIRE

Teoria V. Henderson

Modelul conceptual (cadrul conceptual):

~ Este o imagine mentală, un ansamblu de concepte care permite reprezentarea realităţii.
~ Este dimensiunea esenţială de bază ce permite aplicarea propriei imagini privind îngrijirea.
~ Se stabileşte pe bază de valori şi postulate care sunt suportul teoretic al modelului conceptual
recunoscute şi acceptate şi care nu trebuie demonstrate.

Postulate:
→ Orice individ tinde spre independenţă şi o doreşte.
→ Individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale.
→ Când una dintre nevoi rămâne nesatisfăcută, individul nu este „întreg”, „complet”, „independent”.

Valori (credinţe):
→ Asistenta are funcţii proprii.
→ Când asistenta preia din funcţiile medicului, cedează o parte din funcţiile sale unui personal necalificat.
→ Societatea aşteaptă un anume serviciu din partea asistentei pe care nu-l poate primi de la nici o altă
persoană.

Concepte cheie:
~ Individul sănătos sau bolnav este un tot complet, cu 14 nevoi fundamentale, ce trebuie satisfăcute.
~ Acordarea îngrijirilor cu scopul de a păstra sau a restabili independenţa individului prin satisfacerea
nevoilor.
~ Rolul asistentei medicale în practica îngrijirilor este de suplinire.
~ Porneşte de la ideea nevoii fundamentale umane.

Elementele care definesc profesia de asistent medical:

~ Scopul (idealul) profesional:
§ De a ajuta pacientul.
§ De a favoriza vindecarea.
§ De a asista muribundul.
~ Obiectivul activităţii:
§ Pacientul – sănătos sau bolnav.
~ Rolul profesiei:
§ Suplinirea stării de dependenţă a pacientului.
~ Sursa de dificultate – pacientul nu poate răspunde la una din nevoi din cauza lipsei voinţei, forţei,
cunoştinţelor.
~ Intervenţii
~ Rezultat.

Intervenţiile asistentei au în vedere:

~ Sursa de dificultate.
~ Manifestările de dependenţă.
~ Dependenţa potenţială → evaluează pacientul şi planifică intervenţia.
~ Dependenţa actuală → evaluează pacientul şi elaborează plan de îngrijire pentru aplicarea intervenţiilor.
~ Dependenţă crescândă → continuă îngrijirea pacientului, iar după reevaluarea se elaborează un nou plan
de îngrijire.
~ Dependenţă permanentă → asistenta are rol de suplinire a funcţiilor pacientului şi educarea lui în scopul
adaptării la starea sa.

Fiecare nevoie este caracterizată prin dimensiuni:

~ Dimensiune biologică.
~ Dimensiune psihologică.

29
~ Dimensiune sociologică.
~ Dimensiune culturală.
~ Dimensiune spirituală.

Satisfacerea sau nesatisfacerea unei nevoi are consecinţe asupra satisfacerii sau nesatisfacerii
celorlalte nevoi. O nevoie nesatisfăcută poate să aibă una sau mai multe dimensiuni afectate.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar/omul holistic,
caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:

1. A respira

• respiraţia este procesul fiziologic prin care oxigenul din aerul atmosferic ajunge până la nivelul
celulelor, unde este folosit În reacţiile de oxido-reducere, dioxidul de carbon rezultat fiind eliminat din
organism prin expiraţie;
• o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de transportor pentru
gazele respiratorii;
• disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a Întregului orgamsm atât la nivel fiziologic şi
fiziopatologie (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate, teamă).

2. A bea şi a mânca

Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit de
important În buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.

Un individ poate supravieţui cu:

• 15% din funcţia normală a ficatului
• 25% din funcţia normală a rinichilor
• 35% din numărul total de hematii
• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
• 70%din volumul plasmatic.

Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.

• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a investigaţiilor
paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi (intrări - ieşiri);
• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin administrare de
soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
• excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de diuretice;
• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de sete. La
vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit grad de deshidratare;
• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora, ritmul de
administrare;
• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri minerale, aport
adaptat necesităţilor organismului.

3. Nevoia de a elimina

• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând cu

acesta materie şi energie;
• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate din
metabolism sau digestie;
• fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei (expiraţie), aparatului
renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin (menstruaţie );
• în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de eliminare ale organismului:
◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) ş hemoptizie (neoplasm pulmonar)
◦ vărsături bilioase (colecistită)
◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)
◦ hematemeză {vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în hemoragia digestivă superioară)

30
 ◦ hematurie (urină cu sânge)
◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţa constipaţie / diaree (tumori de colon)
◦ melenă (tumoră de colon)
◦ amenoree (lipsa menstruaţiei - ovar polichistic).

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură

• nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de integrare
a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie fundamentală are
repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;
• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea structurală şi
funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos, aparatului vestibular;
Putem întâlni:
◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii musculaturii striate
datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico- musculare;
◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;
◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;
◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.
• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
◦ nesiguranţa echilibrului;
◦ mersul cu paşi mici;
◦ diminuarea încrederii în sine;
◦ teama de a nu cădea;
◦ nervozitate, nelinişte.

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni

• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia somatică a
unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.
• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:
• la copii 12-14 ore
• la adulţă 7-9 ore
• la vârstnici 5-7 ore;
• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări a
organismului la randament maxim;
• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui efort excesiv
sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de odihnă;
• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element periferic, legat de
organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos, legat fie de consumarea
substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos,
experienţa de adaptare la mediu a individului);
• asistentul medical va trebui să diferenţieze:
◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită, tuberculoză,
diabet)
◦ oboseala fiziologică - normală;
• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de inactivitate absolută,
simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei cheltuite;
• nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
• odihna cea mai eficace constă în alternare a raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de odihnă a
fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către LM.
Secenov).

Principiile odihnei active:

31
 a). una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor organe
simetrice;
b). activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica, gestica) trebuie să
fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea sistem de semnalizare (limbajul);
c). să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în activitatea
principală, avându-se însă grijă ca alternare a activităţii să nu se facă prea târziu;
d). activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca

• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se ţace pe baza unor comportamente învăţate, a unor valori
asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi valoare de
simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată este
percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de
demnitate şi autorespect.

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale

• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice exogene ŞI a diverselor
activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări funcţionale complexe
(metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul de
termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic echilibrul între
producerea şi pierderea de căldură din organism;
• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale temperaturii
mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie,
activitatea fizică, etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele 4-6
dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mult de 0,50 C faţă de cele matinale,
între orele 16-17 după-amiaza;
• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.

8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele

• definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-psiho-
social; 3
• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la aceasta
contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;
• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită trăsătură de
personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului;
• deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului medical
atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către pacient a anumitor
deprinderi.

9. Nevoia de a comunica

• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o
modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menit să
realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului
individual sau de grup;
• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care se schimbă
mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii, etc.) pentru a influenţa, mai ales
calitativ, comportamentul celuilalt;
• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
◦ să convingi,
◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,

32
◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale interlocutorului;
• în cadrul procesului de nursing comUnIcarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de influenţare şi
modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului de teamă şi nesiguranţă,
urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;
• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi accesibil
pacientului.

10. Nevoia de a evita pericolele

• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor mediului
exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi asigură menţinerea
homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de siguranţă;
• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează integritatea
funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile forţe; pacientul se simte
vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;
• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport din partea
echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de viaţă,
credinţe le şi valorile sale, experienţele anterioare.

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia

• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului de a-şi
afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;
• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese, acţiuni)
privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi
umane (categorie socială, naţiune);
• numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
◦ credinţa (care încurajează serenitatea),
◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,
◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);
• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate, compasiune şi
toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea va
trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele pacientului să
rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.

12. Nevoia de autorealizare

• a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin superior a

individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea configuraţiei unice a
personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi volitive;
• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-ţi îndeplini o
dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu reperrcursiuni asupra sentimentului de stimă şi încredere în sine;
• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci de
interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi
condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.

13. Nevoia de a se recreea

• activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în menţinerea
echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;

• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea proceselor afectiv
emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii proprice de afirmare a
personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.

33
 14. Nevoia de a învăța cum să-ţi păstrezi sănătatea

• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu semenii, cu natura,
cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;
• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală, emoţională şi
voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului social cult;
• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent.

Implicată în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical contribuie

activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot
unitar/omul holistic, ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi
ce îi conferă unicitate.
În viziunea Virginiei Henderson îngrijirea bolnavului/îngrijirea holistică are la bază cele 14 nevoi
fundamentale precum și cele 5 dimensiuni ale individului.

ALTE TEORII

Plecând de la concepţia despre om şi a credinţelor sale fundamentale, conceptul de sănătate poate fi

redefinit ca "o stare de armonie, rezultată din echilibrul tendinţelor fundamentale ale fiinţei umane". în
acest mod de a vedea lucrurile, sănătatea ia în calcul fiinţa umană în toată complexitatea, inclusiv cu
capacităţile ei de a face faţă situaţiilor existenţiale. Această concepţie despre persoană şi sănătatea ei
permite redefinirea obiectivelor şi metodelor de intervenţie ale asistentelor medicale/nurselor, care se vor
adresa atât individului şi grupului său de apartenenţă, cât şi societăţii.
Dacă iniţial cunoştinţele de nursing s-au dezvoltat neoficial, în 'jurul anului 1950 asistentele
medicale/nursele erudite au început să dezvolte teorii cu privire la conceptul de sănătate şi de îngrijiri
capabile să menţină sănătatea sau sa o redea atunci când intervine starea de boală. Treptat s-a reuşit
definirea nursingului ca o profesie separată, distinctă de medicină. Astfel, cercetătorii în nursing au
început să descrie modele conceptuale referitoare la situaţiile în care o persoană sănătoasă, devine
dependentă de acordarea îngrijirilor de sănătate. Dintre modelele cu cea mai mare aplicabilitate, mai ales
în nursingul comunitar, amintim pe cele ale lui Roy, Rogers, Johnson, Neuman, Orem, King.
În anul 1968, Imogene King va descrie un sistem conceptual de lucru, bazat pe trei subsisteme:
1. sistemul personal, alcătuit din conceptele: percepţie, şinele, creşterea, dezvoltarea, imaginea
corpului, spaţiul, timpul;
2. sistemul interpersonal, compus din conceptele: interacţiune umană,
comunicare, tranziţie, rolul şi stressul;
3. sistemul social, format din conceptele: organizare, autoritate, putere, statul, luarea deciziilor.
Cele trei sisteme sunt dinamice şi interacţioneaza între ele. De aici King va enunţa obiectivele
nursingului: "interacţiunea dintre fiinţele umane şi mediul lor sa ducă la o stare de sănătate pentru indivizi,
astfel încât ei să aibă capacitatea de a-şi asuma roluri sociale". Un punct forte al acestui model este
accentul pus pe participarea clientului la alegerea obiectivului şi
atingerea lui.

D. Orem
(tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia despre procesul
de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
* Modelul de nursing impus de Orem a început odată cu descrierea rnlului asistentei medicale/nurse
de a ajuta persoanele care au probleme de .nilnmgrijire.
Dezvoltat de Colegiul de Nursing al Universităţii Catolice din SUA, acest concept în care nursingul
era preocupat de autoîngrijire a fost lansat în anul 1985. Termeni importanţi ai acestui model sunt:
autoîngrijirea, mijloace ale auto îngrijirii, deficitul de autoîngrijire.
Autoîngrijirea consta în acele activităţi pe care un individ le face pentru sine, pentru a-şi menţine
viaţa, sănătatea şi starea de bine. Ori de câte ori cerinţa de autoîngrijire terapeutică este mai mare decât
mijloacele de autoîngrijire, atunci se considera că există un deficit de autoîngrijire şi e nevoie de

34
 intervenţia nursingului. Pentru aplicarea sistemului de autoîngrijire în nursing, asistenta medicală/nursa
întreprinde unul din următoarele lucruri: acţionează, îndrumă, sprijină, furnizează, instruieşte.
Aceste idei, în care nursa dobândeşte cunoştinţe pentru a-i ajuta pe oameni să se îngrijească singuri
şi împreună cu alţi membrii ai comunităţii să stabilească infrastructura necesară îngrijirilor de sănătate
esenţiale pentru fiecare, vor sta Ia baza strategiei îngrijirilor Primare de Sănătate (IPS).
Mişcarea IPS a apărut oficial în anul 1977, odată cu rezoluţia OMS în care se prevedea "atingerea
unui nivel de sănătate care să permită tuturor locuitorilor globului să adopte o viaţă productivă din punct de
vedere social şi economic. "Un an mai târziu, cu ocazia Conferinţei Internaţionale de la Alma-Ata (1978),
s-a stabilit ca acest obiectiv să fie atins prin intermediul îngrijirilor primare de sănătate (IPS). Această
rezoluţie a devenit cunoscută sub numele de "Sănătate pentru toţi până în anul 2000". în anul 1981 au fost
stabilite de către OMS obiectivele şi strategiile pentru realizarea acestui proiect. în anuarul statistic al
OMS privind sănătatea lumii, se găsesc indicatorii globali pentru urmărirea şi evoluţia rezultatelor (1986J.
Aceştia sunt grupaţi în patru categorii:
- politici de sănătate
- dezvoltare socială şi economică
- furnizarea îngrijirilor de sănătate
- starea de sănătate

M. Rogers
(tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia despre procesul
de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
Influenţat de modelul "sistemelor contemporane" descrise de Dorothy Johnson în anul 1968 la
Universitatea din Vanderllit SUA, Rogers va susţine în anul 1980 un model în care fiinţa umană este
considerată un sistem adaptativ. In acest sens, rolul asistentei medicale/nursei este să menţină şi să
întărească comportamentul adaptării, schimbând, dacă este cazul, comportamentele ineficiente.
• Ştiinţa "omului unitar", enunţată de Martha Rogers în anul 1970, a fost folosită în special pentru
elaborarea practicilor de cercetare în nursing. Ea va descrie aşa numitele "câmpuri de energie" ca model
conceptual al fiinţei umane şi al mediului în care aceasta habitează. Rogers conturează câmpul de energie
ca parte a întregii persoane. "Câmpul uman reprezintă mai mult decât corpul şi este diferit de suma
părţilor sale". Cvadridimensionalitatea, descrisă ca "transcendenţa interacţiunii timp-spaţiu", este una
din caracteristicile câmpurilor de energie. O persoană clarvăzătoare poate vedea viitorul, transcedentând
instantaneu timpul.
Martha Rogers are meritul de a fi limpezit obiectivele nursingului, "atingerea de către individ a
potenţialului său maxim de sănătate". Ea a mai subliniat faptul că îngrijirile de sănătate/nursing se vor aplica
atât indivizilor sănătoşi, cât şi celor bolnavi, bogaţilor şi săracilor, în orice mediu: spital, domiciliu, şcoală,
loc de muncă, joacă etc.

B. Neuman
(tema centrala, concepţia despre om, elemente cheie, definiţia nursingu-lui, concepţia despre procesul
de îngrijire, aplicabilitatea in practica îngrijirilor, originea teoriei.
În anul 1972 Betty Newman de la Colegiul de Nursing al Universităţii California din Los
Angeles enunţă aşa-numitul "model al sistemelor în îngrijirile de sănătate". El reprezintă un sistem
deschis, compus din cinci variabile care interacţioneaza între ele: fiziologică, psihică, socioculturală, de
dezvoltare şi spirituală. Modelul are o reprezentare grafică sub forma unor inele concentrice. Inelul interior
reprezintă barierele de rezistenţă împotriva agresiunilor, cum ai- ii sistemul imunitar şi mecanismele de
apărare specifice. Inelul mijlociu reprezintă starea normală de sănătate a clientului. Inelul exterior este o
linie flexibilă, ondulata, care acţionează ca o zonă tampon pentru a proteja clientul împotriva stressurilor de
orice natură. Agenţii stressanţi sunt definiţi ca fiind de natură interpersonală, intraperso-naîă,
extrapersonală.
Obiectivul major al nursingului în teoria Newman se referă la "stabilitatea sistemului". Astfel,
prevenţia primara întăreşte linia flexibilă de apărare. Prevenţia secundară reduce gradul de reacţie la
ageritul stressant, iar prevenţia terţiară ajută la restabilire pentru obţinerea unei stări de sănătate maximă.
Procesul de nursing, în modelul sistemelor lui Newman consta în trei etape: diagnosticul de nursing,
obiectivele nursingului şi rezultatele nursingului.

~ Callista Roy – Nursingul este cerut atunci când o persoană cheltuieşte mai multă energie în depăşirea
situaţiilor actuale, rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de creştere,

35
 supravieţuire, reproducere şi perfecţionare. Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe
individ şi pe sistemul său adaptativ. În 1976 propune 6 etape în procesul de îngrijire: aprecierea
comportamentului bolnavului, influenţa factorilor, identificarea problemei, stabilirea obiectivelor,
intervenţii şi evaluare. Totodată pledează pentru utilizarea termenului de diagnostic de îngrijire.

M.Levine
Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte: integritate,
adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de interes
este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii conservării,
care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale
idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale
pacientului
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii prin adaptare, facilitată
prin adaptare. Levine a notat că modelul ei este potrivit pentru investigarea interfeţei dintre mediile
intern şi extern ale persoanei.

Dorothy Johnson
sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe compotramentul pacientului luat ca
un întreg organizat si integrat, format din 7 subsisteme strâns legate între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare subsistem
îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate si fiecare este structurat prin 4 elemente
motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în viitor
tulburările sistemului.

Jean Orlando
Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind două
tipuri de acţiuni nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile imediate
ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului este de a determina
şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de suferinţă
sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă decât pe acţiunea automată),
bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-verbală, care duce la o anumită
concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la identificarea de către nursă a
necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă.

Hildegard Peplau
Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile interpersonale în
nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important…Nursingul este un
instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii în
direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală

36
 ◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

ASISTENTUL MEDICAL GENERALIST- FUNCȚII ȘI ROLURI

Definiţia asistentului medical

~ Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.

~ Cea mai simplă definiţie – Asistenta este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează individul,
persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.
~ Florence Nightingale (1820-1910) – Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai bună condiţie
pentru ca natura să acţioneze asupra lui.

~ Virginia Henderson (1897-1996) – Să ajuţi individul, bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate
sau recuperare, să ajuţi individul să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sau recuperarea
sănătatea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoştinţele necesare pentru a o face şi să
acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte singur de grijă, cât mai curând posibil.

~ CIN – Consiliul Internaţional al Nurselor – Nursa este o persoană care a parcurs un program de formare
complet aprobat de CIN, a trecut cu succes examenele stabilite de CIN, îndeplineşte standardele
stabilite de CIN şi este autorizată să practice această profesie conform pregătirii şi experienţei sale.
~ Asistenta medicală generalistă – este autorizată să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care sunt
impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.
~ Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de personal
sanitar mediu.

~ A fi asistentă înseamnă:

1. Să nu fii niciodată plictisită.

2. Să fii deseori frustrată.
3. Să fii înconjurată de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
7. Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema.
8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să vezi viţa începând şi sfârşind.
11. Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângi mult.
13. Să râzi mult.
14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

Rolul şi funcţiile asistentului medical conform legislaţiei în vigoare, normelor europene, ICN, ANA,
OMS.

In anul 1988, la Riga, a avut loc o sesiune tehnică a OMS în care obiectivul "Sănătate pentru toţi
până în anul 2000" a fost reînnoit. în anul 1990, directorul general al OMS, dr. Hiroschi Nagajima, a
reafirmat acest obiectiv ca fiind o problemă de justiţie sanitară şi socială (Who Press NHA/4).
Definiţiile date de OMS schiţează cel puţin opt elemente de sănătate esenţiale furnizate de IPS:

37
 1. Instruirea privind problemele prevalente de sănătate şi metodele de
a preveni şi controla.
2. Restructurarea învăţământului pentru a forma asistentele medi
cale/nurse capabile sa practice atât în spitale, cât şi în serviciile comunitare
şi să ofere îngrijiri primare de sănătate.
3. Promovarea unei alimentaţii corecte şi rezervele de apă.
4. îngrijiri de sănătate pentru mamă şi copil, inclusiv planificarea
familială.
5. Imunizarea împotriva principalelor boli infecţioase.
6. Prevenirea şi controlul bolilor endemice.
7. Tratamentul bolilor curente şi a traumatismelor.
8. Furnizarea pentru comunitate a medicamentelor de bază, folosite
în gospodărie.

Promotorul progresului în nursing îl constituie Consiliul Internaţional al Nurselor (ICN), al cărui

obiectiv major este de a întări activitatea nurselor din asociaţiile naţionale (ANN). Din momentul în care îngri-
jirile primare de sănătate (IPS) au fost considerate ca având o semnificaţie mondială, este important să fie
înţelese ca o strategie aplicată pentru îmbunătăţirea sănătăţii tuturor oamenilor de pe globul pământesc.

Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige sănătatea,
să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat singur dacă ar fi
avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare. Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii
astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil. (V. Henderson – februarie
1991).
În prezent activitatea asistentei nu este totdeauna clară – pentru unii asistenta ajută medicul, pentru
alţii asistenta practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul ei să fie perceput diferit.

Rolul asistenţei medicale generale conform Conferinţei de la Viena – 1988:

a. Nevoia de a dezvolta servicii novatoare pentru asistenţa medicală care să pună accent pe
sănătate şi nu pe boală, ceea ce impune o revizuire a normelor profesionale.
b. Restructurarea, reorganizarea şi revizuirea programelor de formare a asistentului medical
pentru a produce la nivel de bază un cadru capabil să lucreze în spital sau comunitate.
c. Nevoia de a fundamenta activitatea medicală pe nevoi de sănătate, pe participarea
populaţiei, funcţie de caracterul epidemiologic, de mediul fizic şi social, funcţie de tipul de viaţă, de
valorile culturale, de consideraţiile etnice ale populaţiei respective.

Rolul propriu al asistentei medicale:

~ Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~ Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.
~ Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~ Stabilirea procesului de îngrijire.
~ Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~ Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
~ Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică,
relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau
spirituale ce privesc individul.

Rolul delegat al asistentei medicale:

~ Vizează abilitatea asistentei de a îndeplini sarcinii şi de a aplica îngrijiri medicale sub
prescripţie medicală.
~ Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~ Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~ Aplicarea prescripţiilor medicale.
~ În absenţa medicului asistenta poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea
vieţii până la sosirea medicului.

38
 Medicului îi revine responsabilitatea în executarea următoarelor tehnicii:
~ Injecţii şi perfuzii cu produse de origine animală – ce necesită control de compatibilitate
obligatoriu.
~ Prima injectare în cazul alergiei.
~ Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
~ Primul sondaj la bărbat.
~ Tehnici specifice blocului operator.
~ Anestezie generală, reanimare şi supravegherea pacienţilor în sala de trezire.

Cun
Obli
oştin
gaţii
Rol de ţe
profe
suplinire prof
siona
esio
le
nale

ASISTENT
A
MEDICAL
Ă

BOLNAV

Satisfacerea
nevoilor
fundamental
e

Om
Om bolnav
sănătos

Mo
Nivel
arte
maxi
cu
m de Regăsirea sănătăţii
dem
sănăta
nita
te
te

Asiste Bol Asistenta medicală

nta nav

39
 medic Bolnav
ală

AUTONOMIE Suplinire = Dependenţă

Funcţiile asistentei derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate. Sunt funcţii universale
şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent de statutul pacientului sau de
resursele disponibile.

Funcţiile asistentei medicale sunt:

1. Funcţii de natură independentă (autonome).
2. Funcţii de natură dependentă (delegate).
3. Funcţii de natură interdependentă.

1. Funcţiile de natură independentă:

a. Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală,
deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
b. Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
c. Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
d. Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
e. Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.

2) Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:

a. Aplică metode de tratament.
b. Aplică metode de investigare.
c. Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
d. Aplică metode de readaptare specifice.

3) Funcţii de natură interdependentă:

a. Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar, social,
educativ.
b. Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.
c. Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
d. Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
e. Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
f. Acţiuni de cercetare şi învăţământ.

Pentru exercitarea funcţiilor, asistenta medicală trebuie să utilizeze:

~ Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
~ Cunoştinţe de economie.
~ Cunoştinţe de informatică.
~ Cunoştinţe de psihologie.
~ Cunoştinţe de pedagogie etc.

Alte funcţii specifice asistentei medicale:

a. Funcţie profesională (rolul asistentei):
- Funcţie tehnică.
- Funcţie de umanizare a tehnicii.
- Funcţie de psiholog.
- Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii.
- Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.
- Funcţie de îngrijire şi recuperare.

Funcţia profesională presupune din partea asistentei:

40
1. Să acorde îngrijiri directe.
2. Să educe pacienţii.
3. Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.
4. Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.
5. Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.

b. Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:

- Pacienţilor.
- Personalului din subordine.
- Studenţilor.
- Elevilor.

c. Funcţie economică
- Gestionarea serviciului.
- Organizarea timpului.
- Precizarea priorităţilor.
- Aprovizionarea materială.

d. Funcţie de cercetare
- Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.

CALITATILE NECESARE EXERCITĂRII PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL

Competente profesionale conform legislaţiei

Practicarea îngrijirilor medicale presupune elemente de competenţă:

1. Cunoaşterea unui model - cadru conceptual – definit prin:

- Scopul profesiei.
- Beneficiarul activităţii.
- Rolul propriu.
- Dificultăţi întâlnite la nivelul pacientului.
- Natura intervenţiilor.
- Consecinţele intervenţiilor.
2. Cunoştinţe acumulate.
- Cunoştinţe profesionale.
- Cunoştinţe ştiinţifice – pentru înţelegerea fiinţei umane în dimensiunile sale fizice, intelectuale,
afective, sociale.
- Cunoştinţe tehnice – noţiuni de abilitate tehnică, procedee şi metode ştiinţifice ce servesc la promovarea
sănătăţii şi combaterea bolilor.
- Cunoştinţe relaţionale – capacitatea de a crea un climat adecvat de muncă şi de colaborare cu pacientul,
anturajul pacientului, echipa de îngrijire, comunitatea.
- Cunoştinţe etice – norme şi principii referitoare la valorile morale ale persoanei şi profesiei şi care
reglează buna conduită a asistentei.
- Cunoştinţe legislative – reglementări şi directive incluse în legi care guvernează activitatea medicală şi
protejează pacientul.
3. Cunoaşterea demersului ştiinţific al îngrijirilor.
- Demersul ştiinţific este un instrument de investigaţie, analiză, interpretare, planificare şi evaluare a
îngrijirilor.

41
- Se aplică individual.
- Este ştiinţific prin derularea logică şi sistematică.
4. Aplicarea îngrijirilor ţinând cont de nivele de îngrijire (primară, secundară sau terţiară) şi de specificul
îngrijirilor de sănătate primară.
5. Relaţia asistentă – pacient – permite stabilirea unei comunicări eficiente:
- Comunicare funcţională – clară, eficace, cotidiană.
- Comunicare pedagogică – transmiterea informaţiilor despre boală, tratament, îngrijiri, recuperare.
- Comunicare terapeutică – relaţie de ajutor, de respect, acceptare, înţelegere şi empatie.

~ Tipuri de acţiuni:
▪ Acţiuni de susţinere şi ajutor oferind pacientului confort, tratament, îngrijiri, vindecare.
▪ Acţiuni de suplinire care ajută pacientul să găsească mijloace pentru rezolvarea problemelor.
▪ Acţiuni de protecţie pentru promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.

Calităţi si abilităţi

Calităţi asistentei medicale:

~ Calităţi morale.
~ Calităţi fizice.
~ Calităţi profesionale – tehnice.

Asistenta medicală îşi desfăşoară activitatea în diferite medii, domenii sau locuri, cu scopul de a
preveni sau trata bolile → pentru îngrijirea celui suferind sau potenţial suferind.
Pentru exercitarea profesiei sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini, dublate de o bună pregătire
profesională → traduse prin trăsături morale ce vor influenţa pozitiv conduita profesională.

O conduită corespunzătoare contribuie la:

~ Alinarea suferinţelor.
~ Reducerea perioadei de îmbolnăvire.
~ Reintegrarea rapidă în societate.

Calităţi morale:
~ Empatie – capacitatea de a înţelege ce simt ceilalţi.
~ Altruism.
~ Amabilitate.
~ Atenţie.
~ Atitudine principială.
~ Bună gospodină.
~ Bunăvoinţă.
~ Calm.
~ Comunicativă.
~ Conştiinciozitate.
~ Colegialitate.
~ Fermitate.
~ Moderaţie.
~ Demnitate.
~ Devotament până la abnegaţie.
~ Ingeniozitate.
~ Iniţiativă.
~ Interes pentru noutate.
~ Luciditate.
~ Omenie.
~ Optimism.

42
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Promptitudine în luarea deciziilor.
~ Punctualitate.
~ Răbdare.
~ Respectarea pudorii şi sensibilităţii pacientului.
~ Seninătate.
~ Spirit critic şi autocritic.
~ Spirit de echipă.
~ Stăpânire de sine.

Calităţi fizice:
~ Forţă fizică → pentru transportul materialelor, mobilizarea bolnavilor.
~ Rezistenţă fizică → serviciu în ture, ortostatism prelungit.
~ Mişcări sigure, coordonate.

Calităţi profesionale:
~ Pregătire pluridisciplinară – socială, tehnică, practică.
~ Însuşirea competenţelor de bază.
~ Cunoaşterea corectă a tehnicilor generale şi specifice de îngrijire.
~ Cunoaşterea aparatelor şi instrumentelor folosite în practica medicală.
~ Cunoaşterea metodelor de profilaxie a infecţiilor.
~ Dorinţă de perfecţionare continuă a pregătirii profesionale.
~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială.
~ Adoptarea unui stil de muncă corect:

o Îşi organizează şi sistematizează activitatea → planifică îngrijiri medicale, elaborează plan de îngrijire.
o Cultivă spiritul de observaţie.
o Verifică periodic efectul activităţii prestate.
o Previne infecţiile intraspitaliceşti, autocontaminarea / autoinfectarea.
o Asigură predarea şi preluarea serviciului.

MEDIUL DE MUNCĂ AL ASISTENTULUI MEDICAL

Calitățile unui mediu sigur de muncă

Riscuri/noxe/boli profesionale
Măsuri de protecția și securitatea în muncă

CALITĂȚILE UNUI MEDIU SIGUR DE MUNCĂ

RISCURI/NOXE/BOLI PROFESIONALE

SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA ESTE REGLEMENTATA IN ROMANIA DE LEGEA

nr.319/2006

Aceasta lege are ca scop instituirea de masuri privind promovarea imbunatatirii securitatii si
sanatatii in munca a lucratorilor si:-stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor
profesionale, protectia sanatatii si securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare,
informarea, consultarea, instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor.
Domeniu de aplicare:
- legea se aplica in toate sectoarele de activitate, atat publice, cat si private.
-legea se aplica angajatorilor, lucratorilor si reprezentantilor lucratorilor.

43
 Termeni si expresii din lege:
a) lucrator - persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in perioada
efectuariistagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia
persoanelor carepresteaza activitati casnice;
b) angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul
respectiv si
care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii;
c) alti participanti la procesul de munca - persoane aflate in intreprindere si/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului, in perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale in vederea angajarii,
persoane care presteaza activitati in folosul comunitatii sau activitati in regim de voluntariat, precum si
someri pe durata participarii la o forma de pregatire profesionala ;
d) reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor –
persoana aleasa, selectata sau desemnata de lucratori, in conformitate cu prevederile legale, sa ii
reprezinte pe acestia in ceea ce priveste problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii
lucratorilor in munca;
e) prevenire - ansamblul de dispozitii sau masuri luate ori prevazute in toate etapele procesului de
munca, in scopul evitarii sau diminuarii riscurilor profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul
procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta sau
accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane angajate, incidentul
periculos, precum si cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune;
g) accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care
au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca
incapacitate temporara demunca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boala profesionala - afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii,
cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum si de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, in procesul de munca;
i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita in munca;
j) echipament individual de protectie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator
pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa ii puna in pericol securitatea si
sanatatea la locul de munca, precum si orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a indeplini acest
obiectiv;
k) loc de munca - locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile intreprinderii si/sau
unitatii, inclusive orice alt loc din aria intreprinderii si/sau unitatii la care lucratorul are acces in cadrul
desfasurarii activitatii;
l) pericol grav si iminent de accidentare - situatia concreta, reala si actuala careia ii lipseste doar prilejul
declansator pentru a produce un accident in orice moment;
m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii in care se
pregatesc elevii, studentii, ucenicii, precum si somerii in perioada de reconversie profesionala;
n) securitate si sanatate in munca - ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea
celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice,
sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca;
o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic,
emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament de munca
sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil
sa aiba asemenea urmari si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa produca pagube materiale;
p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara intreprinderii/unitatii, abilitate sa presteze
servicii de protectie si prevenire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conform legii;
q) accident usor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea
primelor ingrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile;
r) boala legata de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanti sunt
de natura profesionala.

1.OBLIGATII GENERALE ALE ANGAJATORILOR

44
 Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de
munca.
In cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul are obligatia sa ia masurile necesare pentru:
a) asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea si instruirea lucratorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca.
Angajatorul are obligatia sa implementeze masurile generale de prevenire pentru:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea posturilor de munca, alegerea
echipamentelor de munca, a metodelor de munca si de productie, in vederea reducerii monotoniei
muncii, a muncii cu ritm predeterminat si a diminuarii efectelor acestora asupra sanatatii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprinda tehnologiile, organizarea muncii,
conditiile de munca, relatiile sociale si influenta factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, in mod prioritar, a masurilor de protectie colectiva fata de masurile de protectie
individuala;
i) furnizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor.
Angajatorul are obligatia:
a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de
munca,
a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de munca;
b) ca, ulterior evaluarii si daca este necesar,sa ia masurile de prevenire, precum si metodele de lucru si de
productie aplicate de catre angajator sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii
lucratorilor si sa fie integrate in ansamblul activitatilor intreprinderii si/sau unitatii respective si la
toatenivelurile ierarhice;
c) sa ia in considerare capacitatile lucratorului in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca,
atunci cand iiincredinteaza sarcini;
d) sa asigure ca planificarea si introducerea de noi tehnologii sa faca obiectul consultarilor cu lucratorii
si/saureprezentantii acestora in ceea ce priveste consecintele asupra securitatii si sanatatii lucratorilor,
determinate dealegerea echipamentelor, de conditiile si mediul de munca;
e) sa ia masurile corespunzatoare pentru ca, in zonele cu risc ridicat si specific, accesul sa fie permis
numailucratorilor care au primit si si-au insusit instructiunile adecvate.
Masurile privind securitatea, sanatatea si igiena in munca nu trebuie sa comporte in nicio situatie
obligatii financiare pentru lucratori.
Angajatorul desemneaza unul sau mai multilucratori pentru a se ocupa de activitatile de protectie si
de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din intreprindere si/sau unitate, denumiti in
continuare lucratori desemnati.
Lucratorii desemnati nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activitatii lor de protectie si a celei de
prevenire a riscurilor profesionale.
Lucratorii desemnati trebuie sa dispuna de timpul necesar pentru a-si putea indeplini obligatiile ce
le revin prin prezenta lege.
Lucratorii desemnati trebuie sa aiba, in principal, atributii privind securitatea si sanatatea in munca
si, cel mult, atributii complementare.

2. PRIMUL AJUTOR, STINGEREA INCENDIILOR, EVACUAREA LUCRATORILOR,

PERICOL GRAV SI IMINENT
Angajatorul are urmatoarele obligatii:
-sa ia masurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea
lucratorilor,adaptate naturii activitatilor si marimii intreprinderii si/sau unitatii, tinand seama de alte
persoane prezente;
-sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile specializate, indeosebi in ceea ce priveste primul
ajutor,serviciul medical de urgenta, salvare si pompieri.

45
-pentru aplicarea acestor prevederi angajatorul trebuie sa desemneze lucratorii care aplica masurile de
prim ajutor, de stingere a incendiilor si de evacuare a lucratorilor.
-numarul lucratorilor mentionati), instruirea lor si echipamentul pus la dispozitia acestora trebuie safie
adecvate marimii si/sau riscurilor specifice intreprinderii si/sau unitatii.
-sa informeze, cat mai curand posibil, toti lucratorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav si
iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum si despre masurile luate ori care trebuie sa fie
luate pentru protectia lor;
-sa ia masuri si sa furnize instructiuni pentru a da lucratorilor posibilitatea sa opreasca lucrul si/sau sa
paraseasca imediat locul de munca si sa se indrepte spre o zona sigura, in caz de pericol grav si iminent;
-sa nu impuna lucratorilor reluarea lucrului in situatia in care inca exista un pericol grav si iminent, in
afara cazurilor exceptionale si pentru motive justificate.
-lucratorii care, in cazul unui pericol grav si iminent, parasesc locul de munca si/sau o zona periculoasa
nu trebuie sa fie prejudiciati si trebuie sa fie protejati impotriva oricaror consecinte negative si
nejustificate pentru acestia.
-angajatorul trebuie sa se asigure ca, in cazul unui pericol grav si iminent pentru propria securitate sau a
altor persoane, atunci cand seful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toti lucratorii sunt apti sa
aplice masurile corespunzatoare, in conformitate cu cunostintele lor si cu mijloacele tehnice de care
dispun, pentru a evita consecintele unui astfel de pericol.
-sa realizeze si sa fie in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si sanatatea in munca,
inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
-sa decida asupra masurilor de protectie care trebuie luate si, dupa caz, asupra echipamentului de
protectie care trebuie utilizat;
-sa tina evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de
lucru, a accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum si a accidentelor
de munca
-sa elaboreze pentru autoritatile competente si in conformitate cu reglementarile legale rapoarte privind
accidentele de munca suferite de lucratorii sai.

3. ÎN VEDEREA ASIGURARII CONDITIILOR DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

SI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCA SI A BOLILOR PROFESIONALE,

a) angajatorii au urmatoarele obligatii:

-sa adopte, din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a echipamentelor de munca,
precum si de elaborare a tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme prevederilor legale in vigoare
privind securitatea si sanatatea in munca, prin a caror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de
accidentare si de imbolnavire profesionala a lucratorilor;
-sa intocmeasca un plan de prevenire si protectie compus din masuri tehnice, sanitare, organizatorice si
de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa il aplice corespunzator conditiilor de munca
specifice unitatii;
-sa obtina autorizatia de functionare din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in munca, inainte de
inceperea oricarei activitati, conform prevederilor legale;
-sa stabileasca pentru lucratori, prin fisa postului, atributiile si raspunderile ce le revin in domeniul
securitatii si sanatatii in munca, corespunzator functiilor exercitate;
-sa elaboreze instructiuni proprii, in spiritul prezentei legi, pentru completarea si/sau aplicarea
reglementarilor de securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale
locurilor de munca aflate in responsabilitatea lor;
-sa asigure si sa controleze cunoasterea si aplicarea de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul
de prevenire si de protectie stabilit, precum si a prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in
munca, prin lucratorii desemnati, prin propria competenta sau prin servicii externe;
-sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si instruirii lucratorilor, cum ar fi afise,
pliante, filme si diafilme cu privire la securitatea si sanatatea in munca;
-sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii in munca, asupra riscurilor la care aceasta
este expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire si de protectie necesare;
-sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica;
-sa angajeze numai persoane care, in urma examenului medical si, dupa caz, a testarii psihologice a
aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute si sa asigure controlul medical
periodic si, dupa caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajarii;

46
-sa tina evidenta zonelor cu risc ridicat si specific
-sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de
masura si control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor nocive
degajate in desfasurarea proceselor tehnologice;
-sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca in timpul controlului sau al
efectuarii cercetarii evenimentelor;
-sa asigure realizarea masurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control si al
cercetarii evenimentelor;
-sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucratorii care sa participe la efectuarea controlului
sau la cercetarea evenimentelor;
-sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau colectiv, in afara de
cazurile in care mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor si a
altor persoane;
-sa asigure echipamente de munca fara pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor;
-sa asigure echipamente individuale de protectie;
-sa acorde obligatoriu echipament individual de protectie nou, in cazul degradarii sau al pierderii
calitatilor de protectie.
-alimentatia de protectie se acorda in mod obligatoriu si gratuit de catre angajatori persoanelor care
lucreaza in conditii de munca ce impun acest lucru si se stabileste prin contractul colectiv de munca
si/sau contractul individual de munca.
-materialele igienico-sanitare se acorda in mod obligatoriu si gratuit de catre angajatori.
-categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de munca ce impun acordarea acestora se
stabilesc prin contractul colectiv de munca si/sau contractul individual de munca.

b) obligatiile lucratorilor
Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si instruirea
sa,precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de
accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si alte persoane care pot fi afectate de
actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.
Lucratorii au urmatoarele obligatii:
-sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si
alte mijloace de productie;
-sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il inapoieze sau sa
il puna la locul destinat pentru pastrare;
-sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a
dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si
cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
-sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre care au
motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, precum si orice
deficienta a sistemelor de protectie;
-sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele suferite de
propria persoana;
-sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru a face
posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii
sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
-sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, pentru a
permiteangajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri
pentru securitate sisanatate, in domeniul sau de activitate;
-sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si
masurilede aplicare a acestora;
-sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

4. SUPRAVEGHEREA SANATATII
Masurile prin care se asigura supravegherea corespunzatoare a sanatatii lucratorilor in functie de
riscurile privind securitatea si sanatatea in munca se stabilesc potrivit reglementarilor legale.
Supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata prin medicii de medicina a muncii.
Comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea evenimentelor

47
-orice eveniment, va fi comunicat de indata angajatorului, de catre conducatorul locului de munca sau de
orice alta persoana care are cunostinta despre producerea acestuia.
Angajatorul are obligatia sa comunice evenimentele, de indata, dupa cum urmeaza:
a) inspectoratelor teritoriale de munca
b)asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli
profesionale, cumodificarile si completarile ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporara de
munca, invaliditate saudeces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmarire penala, dupa caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat intr-o relatie contractuala cu angajatorul,
conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesionala sau legata de
profesiune, depistata cu prilejul prestatiilor medicale,directiei de sanatate publica teritoriala.
In cazul accidentelor de circulatie produse pe drumurile publice, in care printre victime sunt si
persoaneaflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de politie rutiera competente vor trimite
institutiilor si/saupersoanelor fizice/juridice in termen de 5 zile de la data solicitarii, un exemplar al
procesului-verbal de cercetare la fata locului.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectueaza dupa cum urmeaza:
-de catre angajator, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca;
-de catre inspectoratele teritoriale de munca, in cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta
sauconfirmata, deces, accidente colective, incidente periculoase, in cazul evenimentelor care au produs
incapacitate temporara de munca lucratorilor la angajatorii persoane fizice, precum si in situatiile cu
persoane date disparute;
-de catre Inspectia Muncii, in cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite,
precum avariile sau exploziile;
-de catre directiile de sanatate publica teritoriale, in cazul suspiciunilor de boala profesionala si a bolilor
legate de profesiune.
-rezultatul cercetarii evenimentului se va consemna intr-un proces-verbal.
-In caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, institutia medico-legala
competenta este obligata sa inainteze inspectoratului teritorial de munca, in termen de 7 zile de la data
decesului, o copie a raportului de constatare medico-legala.
ACCIDENTE DE MUNCA:
a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in intreprindere si/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul
unor activitati culturale, sportive, in tara sau in afara granitelor tarii, in timpul si din cauza indeplinirii
acestor sarcini;
c) accidentul survenit in cadrul activitatilor culturalsportive organizate, in timpul si din cauza indeplinirii
acestor activitati;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru
salvarea de vieti omenesti;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru
prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public si privat;
f) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca se produce la sediul
persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat
de acestia, in timpul programului de munca, si nu se datoreaza culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a facut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul
lucratorului la locul de munca organizat de angajator si invers;
h) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice
la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru indeplinirea unei sarcini de munca;
i) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la
care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana
juridica sau fizica,pentru indeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare;
j) accidentul suferit inainte sau dupa incetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru,
locul demunca, utilajul ori materialele, daca schimba imbracamintea personala, echipamentul individual
de protectie sau orice alt echipament pus la dispozitie de angajator, daca se afla in baie ori in spalator sau
daca se deplasa de la locul de munca la iesirea din intreprindere sau unitate si invers;
k) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de
angajator,precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri;

48
l) accidentul suferit de lucratori ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegati pentru
indeplinirea indatoririlor de serviciu in afara granitelor tarii, pe durata si traseul prevazute in documentul
de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectueaza lucrari si servicii pe teritoriul altor tari, in baza
unor contracte, conventii sau in alte conditii prevazute de lege, incheiate de persoane juridice romane cu
parteneri straini, in timpul si din cauza indeplinirii indatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmeaza cursuri de calificare, recalificare sau perfectionare a pregatirii
profesionale, in timpul si din cauza efectuarii activitatilor aferente stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur,
inundatie, alunecari de teren, trasnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul procesului de munca
sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane, in conditiile unui accident de munca si in imprejurari care indreptatesc
presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflata in indeplinirea atributiilor de serviciu, ca urmare a unei
agresiuni.
Accidentele de munca se clasifica, in raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor
accidentate,in:
a) accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, cand sunt accidentate cel putin 3 persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza.

BOLILE PROFESIONALE
Afectiunile suferite de elevi si studenti in timpul efectuarii instruirii practice sunt, de asemenea,
boli profesionale.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de catre medicii din cadrul directiilor de
sanatate publica teritoriale
Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, in vederea confirmarii sau infirmarii lor, precum
si stabilirea de masuri pentru prevenirea altor imbolnaviri se fac de catre specialistii directiilor de
sanatate publica teritoriale, in colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca.
Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Bolile profesionale nou-declarate se raporteaza lunar de catre directia de sanatate publica teritoriala
si a la Centrul national de coordonare metodologica si informare privind bolile profesionale din cadrul
Institutului de Sanatate Publica Bucuresti, la Centrul de Calcul si Statistica Sanitara Bucuresti, precum si
la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.
Intoxicatia acuta profesionala se declara, se cerceteaza si se inregistreaza atat ca boala profesionala,
cat si ca accident de munca.

GRUPURI SENSIBILE LA RISCURI

Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care
alapteaza, tinerii, precum si persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor care le
afecteaza in modspecific.
Angajatorii au obligatia sa amenajeze locurile de munca tinand seama de prezenta grupurilor
sensibile la riscuri specifice.

INFRACTIUNI
Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care
avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol grav si iminent de producere a unui
accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare
de la un an la 2 ani sau cu amenda.
Daca fapta de mai sus a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea de la un an la 3 ani
sau amenda.
Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea
sisanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol grav si iminent de producere a unui
accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare
de la un an la 2 ani sau cu amenda.

49
 CONTRAVENTII
Constituie contraventii faptele savarsite de angajatorii aflati in una dintre situatiile prevazute de
lege.
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea
reglementarilor de securitate si sanatate in munca privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substantelor ori preparatelor chimice
periculoase si a deseurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agentilor chimici, fizici sau biologici, precum si
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea in exploatare sau repunerea in functiune, partiala ori totala, a constructiilor, echipamentelor de
munca noi sau reparate, precum si pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) intocmirea si respectarea documentatiilor tehnice pentru executarea lucrarilor care necesita masuri
speciale de siguranta;
e) folosirea surselor de foc deschis si fumatul la locurile de munca unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, intretinerea si repararea
instalatiilor si a echipamentelor electrice, precum si pentru prevenirea efectelor electricitatii statice si ale
descarcarilor atmosferice;
g) asigurarea si folosirea instalatiilor electrice de constructie adecvate la locurile de munca unde exista
pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor de munca;
i) transportul, manipularea si depozitarea echipamentelor de munca, materialelor si produselor;
j) delimitarea, ingradirea si semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca;
l) asigurarea exploatarii fara pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a
instalatiilor mecanice sub presiune si a celor de ridicat, a conductelor prin care circula fluide sub
presiune si a altor asemenea echipamente de munca;
m) utilizarea, intretinerea, revizia si repararea periodica a echipamentelor de munca;
n) asigurarea, marcarea si intretinerea cailor de acces si de circulatie;
o) asigurarea iluminatului de siguranta;
p) organizarea activitatii de pastrare, intretinere si denocivizare a echipamentului individual de protectie;
q) intocmirea documentelor de urmarire a parametrilor functionali ai echipamentelor de munca si a
rapoartelor de serviciu pentru instalatiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare miniera, executia, exploatarea si intretinerea lucrarilor miniere,
realizarea si functionarea sistemului de aeraj, corespunzator clasificarii minelor din punctul de vedere al
emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de munca pentru lucrul la inaltime, in spatii inchise si in conditii de izolare.
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de
catre serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute se fac de catre inspectorii de munca si
de catre inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sanatatii Publice si al unitatilor subordonate.
Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii
procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute
de lege, corespunzator faptei pentru care a fost sanctionat, inspectorul de munca facand mentiune despre
aceasta posibilitate inprocesul-verbal.
Angajatorii raspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor
accidentelor de munca sau bolilor profesionale, in masura in care daunele nu sunt acoperite integral prin
prestatiile asigurarilor sociale de stat.

AUTORITATI COMPETENTE SI INSTITUTII CU ATRIBUTII IN DOMENIU

-Ministerul Muncii este autoritatea competenta in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Principalele atributii ale Ministerului Muncii in acest domeniu sunt urmatoarele:
a) elaboreaza politica si strategia nationala in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in colaborare cu
Ministerul Sanatatii si prin consultarea cu alte institutii cu atributii in domeniu;
b) elaboreaza proiecte de acte normative in vederea implementarii unitare a strategiei nationale si a
acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizeaza reglementarile cu implicatii in domeniu initiate de alte institutii, potrivit legii, si participa,
dupa caz, la elaborarea unor astfel de reglementari;

50
d) monitorizeaza aplicarea legislatiei pe baza datelor, a informatiilor si a propunerilor
e) abiliteaza persoane juridice si fizice pentru a presta servicii de protectie si prevenire in domeniul
securitatii si sanatatii in munca
f) recunoaste, desemneaza, notifica si supravegheaza laboratoare de incercari, precum si organisme din
domeniul sau de competenta, in conditiile legii;
g) coordoneaza, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, elaborarea programelor de cercetare
de interes national in domeniul securitatii si sanatatii in munca;
h) organizeaza, impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, activitatea de pregatire generala si/sau de
specialitate in domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru institutiile de invatamant;
i) desfasoara activitati de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizeaza materiale de informare si instruire, cum ar fi suporturi de curs, brosuri, pliante, afise elaborate
de alte persoane juridice sau fizice, in sensul asigurarii concordantei mesajelor pe care acestea le contin
cu prevederile legislatiei in vigoare;
k) reprezinta statul in relatiile internationale din domeniul sau de competenta.
- Ministerul Sanatatii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, este autoritatea centrala
in domeniul asistentei de sanatate publica indeplineste, in principal, urmatoarele atributii in domeniul
sanatatii lucratorilor la locul de munca:
a) coordoneaza activitatea de medicina a muncii la nivel national;
b) elaboreaza sau avizeaza reglementari pentru protectia sanatatii in relatie cu mediul de munca, pentru
promovarea sanatatii la locul de munca, precum si pentru medicina muncii;
c) supravegheaza starea de sanatate a lucratorilor;
d) asigura formarea si perfectionarea profesionala in domeniul medicinei muncii;
e) coordoneaza activitatea de cercetare, declarare, inregistrare si evidenta a bolilor profesionale si a celor
legate de profesiune;
f) autorizeaza/avizeaza si controleaza calitatea serviciilor medicale acordate lucratorilor la locul de
munca;
g) colaboreaza cu alte institutii implicate in activitati cu impact asupra sanatatii lucratorilor;
h) indeplineste si alte atributii, conform competentelor sale in domeniu, reglementate prin legi speciale.
-Inspectia Muncii reprezinta autoritatea competenta in ceea ce priveste controlul aplicarii legislatiei
referitoare la securitatea si sanatatea in munca.si controleaza modul in care se aplica legislatia nationala
din domeniul securitatii si sanatatii in munca la toate persoanele fizice si juridice si are, in principal,
urmatoarele atributii:
a) controleaza realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicita masuratori si determinari, examineaza probe de produse si de materiale in unitati si in afara
acestora,pentru clarificarea unor evenimente sau situatii de pericol;
c) dispune sistarea activitatii sau scoaterea din functiune a echipamentelor de munca, in cazul in care
constata ostare de pericol grav si iminent de accidentare sau de imbolnavire profesionala si sesizeaza,
dupa caz, organelle de urmarire penala;
d) cerceteaza evenimentele conform competentelor, avizeaza cercetarea, stabileste sau confirma
caracterul accidentelor;
e) coordoneaza, in colaborare cu Institutul National de Statistica si cu celelalte institutii implicate, dupa
caz, sistemul de raportare si evidenta a accidentelor de munca si a incidentelor, iar, in colaborare cu
Ministerul Sanatatii, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f) analizeaza activitatea serviciilor externe si propune retragerea abilitarii, dupa caz;
g) raporteaza Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei situatiile deosebite care necesita
imbunatatirea reglementarilor din domeniul securitatii si sanatatii in munca;
h) furnizeaza informatii celor interesati despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislatiei din
domeniul securitatii si sanatatii in munca.
- Asiguratorul, stabilit de lege, reprezinta autoritatea competenta in domeniul asigurarii pentru accidente
de munca si boli profesionale,are atributii pentru:
a) sprijinirea activitatii de prevenire in domeniul securitatii si sanatatii in munca a angajatorilor;
b) reabilitarea medicala si, dupa caz, psihologica, precum si compensarea victimelor accidentelor de
munca si ale bolilor profesionale;
c) raportarea catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei a situatiilor deosebite care necesita
imbunatatirea reglementarilor din domeniul securitatii si sanatatii in munca.

51
 -Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii fundamenteaza stiintific masurile
de imbunatatire a activitatii de securitate si sanatate in munca si promoveaza politica stabilita pentru
acest domeniu.
-Ministerul Apararii Nationale, structurile militare si structurile in care isi desfasoara activitatea
functionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Directia
Generala a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de
Informatii Externe,Serviciul de Protectie si Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, precum si
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare organizeaza, coordoneaza si controleaza
activitatea de securitate si sanatate in munca din unitatile lor, prin serviciile de prevenire si protectie
create sau desemnate de catre aceste institutii, in scopul aplicarii prevederilor prezentei legi.
-Cercetarea, inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a bolilor profesionale produse in unitatile
din subordinea acestor institutii se efectueaza de organele proprii ale acestora.
MĂSURI DE ROTECŢIE ŞI SECURITATE A SĂNĂTĂȚII
Protectia sănătății/muncii face parte integranta din procesul de muncă şi are ca scop asigurarea
celor mai bune conditii de munca, prevenirea accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale.
Obligatia si raspunderea pentru realizarea depina a masurilor de protectia muncii o au cei ce
organizeaza, controleaza si conduc procesul de munca.
PRECAUŢII UNIVERSALE (PU)
Conceptul de PU se refera la: măsurile care se aplică în vederea prevenirii transmiterii HIV;HBV
şi alţi agenţi microbieni cu cale de transmitere sangvină în timpul actului medical.
Scopul aplicarii PU constă în prevenirea transmiterii infecţiilor cu cale de transmitere sangvină la
locul de muncă al personalului
Reguli de bază în aplicarea Precauţiilor Universale:

1. Consideră toţi pacienţii potenţial infectaţi;

2. Consideră că sângele, alte fluide biologice şi ţesuturile sunt contaminate cu HIV,HBV,deoarece:
- cei mai mulţi dintre purtătorii de HIV, HBV sau alţi agenţi microbieni sunt asimptomatici şi nu-şi cunosc
propria stare de portaj;
- testarea sistematică pt. HIV HBV s-a dovedit neeficientă şi chiar mai mult, o încălcare a drepturilor
omului la viaţa privată.
3. Consideră că acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate după utilizare.
Contactul tegumentelor şi mucoaselor cu următoarele produse trebuie considerat la RISC:
- sânge;
- lichid amniotic, pericardic, peritoneal, pleural, sinovial, LCR;
- sperma, secreţii vaginale;
- ţesuturi;
- orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge.

Aplicarea precauţiilor universale se referă la:

1. utilizarea echipamentului de protecţie: mânuşi, halate, mască;
2. spălarea mâinilor;
3. prevenirea accidentelor la locul de muncă (evitarea obiectelor ascuţite, acele vor fi adunate în
recipiente speciale; decontaminarea şi dezinfecţia instrumentarului; atenţie sporită în
cabinetele stomatologice, laboratoare clinice);
4. în caz de inoculare percutantă accidentală. înţepătură, tăietură:
- spălarea cu jet de apă 5 min;
- aplicarea de antiseptice, dezinfectante, spălare cu apă şi săpun sau detergent
Expunerea mucoaselor:
- clătirea gurii cu apă curată;
- clătirea mucoaselor oculare cu apă curată sau ser fiziologic.
Raportarea evenimentului medicului personalului imediat după expunere

Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de personal medico-sanitar

în funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice:
I. contact permanent, inevitabil, consistent;
II. contact imprevizibil, inconstant;
III. contact inexistent;

52
 Pt. categoriile aparţinând grupelor I şi II se vor aplica permanent precauţiile universale. Pentru cele
din categoria a IlI-a sunt suficiente precauţiile obişnuite.

UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECŢIE ADECVAT,

COMPLET, CORECT
1.1. Definiţie "echipament de protecţie": bariera între lucrător şi sursa de infecţie, utilizată în
timpul activităţilor care presupun risc de infecţie.
1.2. Categorii de bariere utilizate pentru aplicarea precauţiunilor universale:
1.2.1. MÂNUŞI când a):
- anticiparea contactului mâinilor cu sânge, lichide biologice contaminate, alte lichide
biologice cu urme vizibile de sânge, ţesuturi umane;
- abord venos sau arterial; .
- recoltare de LCR;
- contact cu pacienţi care sângerează, au plăgi deschise, escare de decubit,
- manipularea, după utilizare a instrumentarului contaminat, în vederea curăţirii,
decontaminării.

b) felul mănuşilor
- de uz unic : chirurgie; examinare internă;
- sterile
- intervenţii care implică un contact cu regiuni ale corpului în mod normal sterile;
uneori sunt necesare mănuşi duble;
- abord vascular prin puncţie;
- tegument pacient cu sol. de continuitate;
- manipularea unor materiale potenţial contaminate;
- nesterile: curate
- examinări curente, care implică un contact cu mucoasele, dacă nu există o
recomandare contrară;
reutilizabile
- manipularea de materiale contaminate;
- curăţenie, îndepărtare de produse biologice contaminate
- de uz general, menaj, de cauciuc: activităţi de întreţinere, care implică un contact cu sânge şi alte
produse biologice considerate a fi contaminate: colectare materiale contaminate, curăţire şi
decontaminare instrumentarului, material moale, suprafeţe contaminate.

c) mod de folosire
- schimbare după fiecare pacient;
- după folosire se spală mai întâi mâinile cu mănuşi, după care acestea se îndepărtează, prinzând
marginea primeia prin exterior, aruncând-o în containerul pentru colectare;
- după îndepărtarea mănuşilor, se spală din nou, 10-15 secunde, chiar dacă mănuşile nu prezintă
semne vizibile de deteriorare în timpul activităţii încheiate.

1.2.2. HALATE OBIŞNUITE

- in timpul tuturor activităţilor din unităţile medicale.
1.2.3. ŞORTURI, BLUZE; IMPERMEABILE
- completează portul halatelor atunci când se producerea de stropi, picături, jeturi cu
produse biologice potenţial contaminate, protejând tegumentele personalului medical.
1.2.4. MASCA protejează:
- tegumentele;
- mucoasele bucală, nazală ale personalului medical prestator.
1.2.5. PROTECTOARE FACIALE (ochelarii, ecran protector), protejază:

- tegumentele:
- Mucoasele: bucală, nazală, oculară;
1.2.6. ECHIPAMENTE DE RESUSCITARE, protejează mucoasa bucală în timpul instituirii

53
 respiraţiei artificiale;
1.2.7 BONETE - simple (textile) sau impermeabile;
12.8. CIZME DE CAUCIUC.

1. SPĂLAREA MÂINILOR şi a altor părţi ale tegumentelor:

Este cel mai important şi uneori singurul mod de prevenire a contaminării, a diseminării agentilor
microbieni
Este cea mai importantă procedură pentru prevenirea infectiei
intraspitalicesti
deoarece mâna este principala cale de transmitere.
Se face:
-la intrarea în serviciu şi la părăsirea locului de muncă; la intrarea şi la ieşirea din salonul de
bolnavi;
-înainte şi după examinarea fiecărui bolnav; atenţie la bolnavii cu mare receptivitate
- înainte şi după aplicarea unui tratament;
-înainte şi după efectuarea unor proceduri invazive;
-după scoaterea mănuşilor de protecţie;
-după scoaterea măştii folosită la locul de muncă;
-înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a medicamentelor administrate peros;
după folosirea batistei;
- după folosirea toaletei;
-după trecerea mâinii prin păr;
-după activităţi administrative, gospodăreşti.

Procedura:
- îndepărtarea bijuteriilor (inele, brăţări) a ceasurilor;
- unghii îngrijite, tăiate scurt;
- utilizare de apă curentă , săpun, periuță pentru spălarea obişnuită;
- doua sapuniri consecutive timp de 2 min.pe toata suprafata mainii si in spatiile interdigitale , se
usuca mana cu prosop de unica folosinta.
- în cazuri de urgenţa este permisă utilizarea de antiseptice ca înlocuitor al săpunului, dar nu ca
rutină
Spălare de decontaminare a mâinii
- în unele situaţii spălarea este completată de dezinfecţia mâinilor;
- după manipularea bolnavilor septici, a bolnavilor contagioşi şi a celor cu imunosupresie severă
- înainte şi după efectuarea tratamentelor parenterale, schimbarea pansamentelor termometrizare
intrarectală, clisme, toaleta lehuzei;
- după efectuarea toaletei bolnavului la internare;
- după manipularea şi transportul cadavrelor;
- înainte şi după efectuarea examenelor şi tratamentelor oftalmologice,ORL stomatologice şi în
general înainte şi după orice fel de manevră care implică abordarea sau producerea unor soluţii de
continuitate (atenţie - mănuşi);
- după uscare se aplică de 2ori câte 5 ml de sol antiseptica, după care nu se mai usucă mâna.
 Spălarea şi dezinfecţia mâinilor şl portul mănuşilor de unică utilizare este obligatorie în
următoarele situaţii
-recoltarea de produse biologice pentru examinări de laborator sau alte scopuri;
- efectuarea puncţiilor lombare sau vasculare;
- la orice manevre prin care se vine în contact cu sânge, secreţii şi excreţii ale asistaţilor;
- examenele şi tratamentele stomatologice;
- tuseul vaginal, tuseul rectal;
- sondaje., cateterizări vezicale;
- tubaj gastric, duodenal, alimentarea prin gavaj;
- intubaţie oro-traheală;
- endoscopie;
- toate intervenţiile chirurgicale;
- asistarea naşterilor;
- aplicarea şi îndepărtarea cateterelor venoase şi arteriale.
Ştergerea şi uscarea este obligatorie
-cu hârtie prosop;
-prosop de unică întrebuinţare;
Spalarea chirurgicală a mâinilor
Spalarea chirurgicala pe langa procedura standard, include dupa umezire cu apă sterilă,
sapunire si clatire, o frecare cu perie sterila si sapun lichid antiseptic, a unghiilor timp de 30” pentru
fiecare mana urmata din nou de clatire. Se continua cu o noua sapunire , clatire si dezinfectie cu
solutie antiseptica prin aplicare si frecare pana la patrunderea completa in tegument. Uscarea finala
a mainilor se face prin stergere cu prosop steril incepand cu degetele si terminand cu coatele sau
prin expunerea la aer cu ţinerea mâinilor în sus. Abia apoi se pot pune mănuşile necesare
procedurilor sterile. Procedura este lunga de aproximativ 5-10’, greoaie, motiv pentru care s-a
propus o varianta scurta care include sapunire, clatire, uscare si dezinfectie cu 2 tipuri de solutie
antiseptica, urmată de punerea mănuşilor sterile.
Metodă alternativă – mai rapidă (pentru tehnica antiseptica si chirurgicala), utilă în
urgenţe şi în spaţii ce nu permit spalarea mâinilor (ambulanţe) consta in frecarea mainilor cu soluţii
antiseptice timp de 15 sec. inainte si între manevre, cu condiţia ca anterior să se fi practicat o
spălare simplă sau aseptică de 2-3 min. şi ca frecarea cu antiseptice să nu se efectueze pe mâini
murdare de substanţe organice.

2. PREVENIREA ACCIDENTELOR ŞI A ALTOR TIPURI DE EXPUNERE

PROFESIONALĂ

EXPUNEREA PROFESIONALA
-prin inoculări percutante: înţepare;tăiere;
-contaminarea tegumentelor care prezintă soluţii de continuitate;
-contaminarea mucoaselor;
- în timpul:
-efectuării de manopere medicale invazive cu ace şi instrumente ascuţite;
-manipulării de produse biologice potenţial contaminate;
-manipulării instrumentarului şi a altor materiale sanitare, după utilizarea în activităţi care au
dus la contaminarea cu produse biologice potenţial infectate.
-prin intermediul:
-instrumentelor ascuţite;
-materialului moale;
-suprafeţelor, altor materiale utilizate în activitatea din unităţile sanitare;
-reziduurilor din activitatea medicală
 METODE DE PREVENIRE
a) obiecte ascuţite:
-reducerea de manevre parenterale la minimum necesar;
-colectarea imediat după utilizare în containere rezistente la înţepare şi tăiere, amplasate la
îndemână şi marcate corespunzător, pentru:
-pregătire în vederea utilizării;
-distrugere;
-evitarea recapişonării, îndoirii, ruperii acelor utilizate.
b) lenjerie:
-manipularea lenjeriei contaminate cu sânge şi alte produse biologice potenţial contaminate cât
mai puţin posibil;
-sortare şi prelucrare cu echipament de protecţie potrivit, în spaţii special destinate;
-colectarea în saci impermeabili, marcaţi în mod corespunzător;
-
evitarea păstrării lor îndelungate, înainte de prelucrare;
-asigurarea unui ciclu corect şi complet de prelucrare;
c) curăţenie şi decontaminare
■ folosirea mănuşilor la îndepărtarea urmelor de sânge, alte lichide biologice;
■ decontaminarea iniţială cu substanţe clorigene, îndepărtarea cu hârtie absorbantă car se
colectează în containere sau saci de plastic marcate;
■ dezinfecţie cu soluţie germicidă;
■ uscarea suprafeţei prelucrate;

* folosirea de tehnici standard în vederea efectuării curăţeniei, sterilizării, decontaminării

echipamentului medical, a pavimentelor, pereţilor, mobilierului, veselei, sticlăriei,
tacâmurilor:
d) reziduuri infectante
- neutralizare prin ardere sau autoclavare;
- colectare - recipiente impermeabile, marcate pentru diferenţierea clară prin culoare
etichetare;
e) igiena personală
- spălarea mâinilor ;
- spălarea altor părţi ale corpului care au venit în contact cu produse biologice potenl
contaminate, sau cu materiale potenţial contaminate;
- evitarea activităţilor cu risc de expunere:
-existenţa de leziuni cutanate;
-prezenţa unui deficit imunitar;
-graviditate;
f) asistenţa de urgenţă, principii
-
viaţa pacientului este preţioasă;
- obligatorie aplicarea precauţiunilor universale;
-
chiar şi în situaţii imprevizibile, se vor asigura cele necesare respectării principiilor
precauţiunilor universale,
SERVICIILE DE STOMATOLOGIE utilizează:
-
masca;
-
ochelari, ecran protector,
-mănuşi,
-halat şort impermeabil când se anticipează producerea:
-epanşamentelor;
-sânge;
- salivă cu urme vizibile de sânge;
-alte recomandări:
-sistem de aspiraţie rapidă;
-poziţia adecvată a scaunului;
-
instrumentar:
-corect utilizat;
-corect colectat, spălat, decontaminat şi/sau dezinfectat.
 SERVICIILE DE ANATOMIE PATOLOGICĂ utilizează:
-
mască, ochelari, ecran protector, mănuşi, halat, şorturi impermeabile, cizme, bonete;
■ decontaminare după efectuarea necropsiilor:
-instrumentar; suprafeţe, mobilier.
LABORATOARE CLINICE ŞI DE CERCETARE
Regulile generale de aplicare a precauţiunilor universale trebuie completate cu:
-
colectarea flacoanelor care conţin produse biologice în containere marcate, care să
împiedice răsturnarea, vărsarea, spargerea;
-
evitarea contaminării pereţilor exteriori ai flacoanelor colectoare;
-
utilizarea echipamentului potrivit cu prestaţiile laboratorului:
-mănuşi;
-mască, ochelari de protecţie, ecran protector;
- halat, şort impermeabil, bonetă;
■ spălarea atentă a mâinilor ;
■ utilizarea de echipamente de pipetare automate, pentru înlăturarea tehnicilor de
pipetare cu gura;
* atenţie la utilizarea de material ascuţit în activitatea de laborator;
* curăţenia, dezinfecţia, sterilizarea în mod corect, standardizat;
■ instrumentarul contaminat, colectare, decontaminare:
chimică; fizică - ardere; autoclav;
■ aparatura defectă - decontaminare înainte de reparare;
■ la terminarea activităţii, echipamentul utilizat rămâne în laborator până la colectarea
şi îndepărtarea în vederea prelucrării;
■ amplasarea de afişe avertizoare asupra riscului de contaminare.

ATITUDINEA ÎN CAZUL EXPUNERILOR PROFESIONALE CU PRODUSE BIOLOGICE

CARE FAC OBIECTUL PRECAUŢIUNILOR UNIVERSALE

INOCULARE PERCUTANTĂ - înţepătură, tăietură:

-spălarea la jet de apă curentă timp de 5 minute;
-aplicarea de antiseptice, dezinfectante, spălare cu apă şi săpun sau detergent.

EXPUNEREA MUCOASELOR:
- clătirea gurii cu apă curentă (gargarisme);
- clătirea mucoaselor oculare cu apă curentă sau ser fiziologic.
RAPORTAREA EVENIMENTULUI:
-medicului personalului;
- imediat după expunere;
- înregistrarea datelor de identificare a pacientului-sursă (dacă este posibilă identificarea);
- înregistrarea unor date legate de personalul care s-a expus: momentul, felul expunerii, primul
ajutor.
MEDICUL PERSONALULUI decide:
■ asupra personalului;
■ asupra pacientului.
■ testare privind statutul imunitar şi infecţios (HBV,HIV) în dinamică;
■ urmărirea clinică, profilaxie (vaccin HBV), tratament complicaţiiale expunerii.
Dacă pacientul refuză testarea, sau dacă sursa expunerii este imposibil de identificat:
- consiliere pretest-persoanal;
- testare în dinamică, urmărirea clinică.
Persoanele expuse în timpul activităţii în unităţi private se vor adresa Inspectoratului de
Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă, dacă nu au acces la medicul personalului sanitar din
unităţile de stat.
Întreaga asistenţă acordată persoanelor implicate în expunerea profesională se va
desfăşura numai pe bază de consimptământ şi confiden-ţialitate, cu asigurarea documentelor
medicale.
Personal infectat cu HIV:
-
respectarea drepturilor omului;
-
schimbarea locului de muncă, având acordul celui infectat, sau la cererea acestuia când:
 - se dovedeşte că nu-şi protejează pacienţii;
- este necesară protecţia sa medicală;
-conducerea unităţii va asigura un alt loc de muncă.
Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de person
medico-sanitar în funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice.
I. - contact permanent, inevitabil, consistent;
II. - contact imprevizibil, inconstant;
III. - contact inexistent.
Pentru categoriile aparţinând grupelor I şi II se vor aplica permanent precauţiunile
universale
Pentru cele din categoria a IlI-a sunt suficiente precauţiunile obişnuite.

INFECȚIA INTRASPITALICEASCĂ SAU NOSOCOMIALĂ

Definiția: Infectia intraspitaliceasca (nosocomiala) este infectia contactata in spital sau
in alte unitati sanitare si se refera la orice boala datorata micro-organismelor, boala ce poate fi
recunoscuta clinic sau microbiologic, care afecteaza bolnavul, datorita internarii lui in spital
sau ingrijirilor primite, fie ca pacient spitalizat sau in tratament ambulatoriu, fie personalul
sanitar datorita activitatii sale, indiferent daca simptomele apar, sau nu, in timp ce persoana
respectiva se afla in spital.
▪ Definitia infectiei nosocomiale se bazeaza pe date clinice, date de laborator si alte teste de
diagnostic. Dovada clinica deriva din observarea bolnavului sau din analiza informatiilor din
foaia de observatie a pacientului, si alt evidente din salon sau unitate.
▪ Pentru ca o infectie sa fie dovedita nosocomiala, trebuie sa nu existe dovada ca infectia era
prezenta sau in incubatie, in momentul internarii in spital. Trebuie considerate ca nosocomiale
si infectiile dobandite in spital dar dignosticate dupa externare.
▪ Nu se considera infectie nosocomiala, infectia asociata cu o complicatie sau o extindera a
unei infectii prezente la internare daca nu s-a schimbat agentul patogen, sau daca semnele nu
arata o noua infectie.
Fiecare caz de infectie nosocomiala trebuie dovedit ca se datoreaza spitalizarii sau ingrijirilor
medico-sanitare ambulatorii in unitatile sanitare.

Sursele din care provin infecţiile intraspitaliceşti sunt numeroase. Ele se pot schematiza
în felul următor:
Purtători de germeni aparent sănătoşi din rândul personalului medico-sanitar, elevilor şi
studenţilor veniţi în practică şi vizitatorilor.
Bolnavii din salon, internaţi pentru cauze diverse chirurgical şi care pot fi purtători de boli
grave ca: hepatita, febra tifoidă, gripa, SIDA şi altele.
Însoţitorii bolnavilor internaţi care ies şi intră în spital putând aduce cu ei cei mai variaţi
germeni (gripă).
Instrumentar sau alte soluţii injectabile contaminate datorită nerespectării regulilor de asepsie.
Lenjeria intimă şi de pat, saltelele şi păturile fiind mai greu de dezinfectat.
Aeroflora din saloane la care nu s-a executat dezinfecţia ciclică obligatorie.
Dezinfecţia incorectă a ploştilor, urinarelor, tăviţelor renale, veselei şi tăcâmurilor.
Efectuarea incorectă a unor tehnici chirurgicale cum sunt: injecţiile, perfuziile, cateterele
prelungite, care pot provoca infecţii locale sau generale (hepatita epidemică, SIDA ş. a).
Efectuarea unor sondaje urinare infectante prin toaleta incompletă a organelor genitale
murdare, lipsa de mănuşi sterile sau sonde sterilizate incomplet.
Aglomeraţia în saloane, săli de pansamente, săli de aşteptare.
Lipsa de saloane septice pentru izolarea bolnavilor cu supuraţii şi dezinfecţia incorectă a
blocurilor operatorii şi sălilor de tratamente.
Circuite deficitare în spital care permit intersectarea hranei cu rufele murdare, bolnavii şi
aparţinătorii, datorită lipsei de lifturi sau de personal care le deservesc.
Rezistenţa scăzută a unor bolnavi cu afecţiuni care le micşorează puterea de apărare contra
infecţiilor (afecţiuni imuno-depresoare).
Tratamente cu substanţe imuno-depresoare (citostatice, iradieri terapeutice sau corticoterapii).
Abuz de antibiotice care selectează flora microbiană cea mai virulentă, strică echilibrul
biologic şi favorizează apariţia micozelor (candidoze).
Clasificarea infecțiilor nosocomiale:
1.Infecția de plagă chirurgicală
2. Infecția sangvină primară (confirmată în laborator prin hemocultură( infecția în sânge)
3. Pneumonia
4. Infecția tractului urinar ( în urma unei sonde)
5. Infecția osteoarticulară ( la nivelul oaselor și articulațiilr) se numește- osteomielită- osoasă
-bursită- a articulațiilor
6. Infecția sistemului cardio-vascular
7. Infecția SNC
8. Infecția urechilor, nasului, ochilor, farigelui și a cavității bucale
9. Infecția aparatului digestiv( Hepatita A)
10. Infecția tractului respirator inferior( Bronșita)
11. Infecția aparatului de reproducere (Endometrita- efectul secunadra al avorturilor, sau după
naștere)
12. Infecția pielii și a țesurilor moi (Escarele de decubit )
13. Boli infecțioase de origine virală cu transmitere aerogenă sau transmitere parenterală( pe
cale sangvină care ocolește tubul digestiv)

Infectiile intraspitalicesti sunt de natura infectioasa si se impart in 2 mari categorii:

A. Boli transmisibile contactate in spital si determinate de germeni patogeni

B. Infectia cu germeni conditionat patogeni, care apar la grupuri cu rezistenta scazuta la
infectii (nou nascuti, varstnici, bolnavi cronici sau cu defecte imune)

Pentru prevenirea infectiilor intraspitalicesti masurile care se iau, tin seama de cauza,
fracventa, gravitate si particularitati clinico-epidemiologice.
Transmiterea infectiei se face de la om la om si este un proces tip lant, ce prezinta 6 verigi.
Fiecare etapa a lantului depinde de succesul realizarii etapei precedente. Daca se reuseste
ruperea acestui lant, boala nu se mai propaga. Soliditatea lantului depinde de soliditatea
verigilor sale. MEDIU
Prevenirea infecțiilor nosocomiale

Dintre măsurile de prevenire şi combatere, fac parte:

- controlul riguros al modului în care se efectuează asepsia instrumentarului şi

materialelor sanitare;
 - dezinfecţia ciclică obligatorie a blocului operatoriu, sălilor de tratamente şi
saloanelor;
- respectarea circuitelor corecte pentru bolnavi, alimente, rufe curate şi rufe
murdare, etc;
- purtarea uniformei reglementare şi comportamentul igienic al personalului
bolnavilor şi aparţinătorilor, precum şi a elevilor şi studenţilor care fac stagii în unităţile
sanitare;
- efectuarea controalelor periodice pentru depistarea purtătorilor de germeni la
personalul medico-sanitar, elevi, studenţi şi aparţinătorilor bolnavilor
- educaţia sanitară a bolnavilor, aparţinătorilor şi vizitatorilor care intră în unităţile
sanitare.
Prevenirea infectiilor nosocomiale este un obiectiv permanent a intregii activitati a spitalului,
si se realizeaza in principal prin:

1. Masuri de igiena spitaliceasca

- conditii de cazare
- microclimat
- alimentatie
- aprovizionare cu apa
- indepartarea reziduurilor
- sterilizare
- curatenie si dezinfectie

2. Alegerea procedurilor de tratament cu risc minim de infectie

3. Aplicare tehnicilor aseptice, a masurilor antiseptice

si utilizarea judicioasa a antibioticelor

Asepsia este o metoda profilactica de prevenire, prin care organismul este ferit de
infectia microbiana si este realizata prin curatenie si sterilizare
Antisepsia este o metoda curativa care lupta impotriva infectiilor, prin utilizare de antiseptice.

4. Aplicarea exacta si prompta a potentialului infectios si receptivitatii bolnavilor, prin

aplicarea masurilor de izolare a surselor si de protectie a receptivilor.

5. Supravegherea clinica a bolnavilor pentru depistarea infectiilor nosocomiale si a celorlalte

boli infectioase, supravegherea satarii de sanatate a personalului, aplicarea masurilor de
control, asigurarea informarii epidemiologice, a inregistrarii analizei si a raportarii cazurilor.

6. Asigurarea pregatirii profesionale corespunzatoare a intregului personal a spitalului.

Scopul principal al activitatii de prevenire si control a infectiilor nosocomiale este diminuarea
transmiterii parenterale, pe cale sanguina a HIV si HBV, evitarea izbucnirii epidemiilor si
reducerea mortalitatii prin aceste infectii.
Un loc important in activitatea asistentului medical trebuie sa-l ocupe prevenirea si controlul
infectiilor nosocomiale, mai ales in sectiile de copii, care au rezistenta minima.

Atribuțiile asistentului medical privind prevenirea infecțiiloe intraspitalicești

1. Anunță imediat asistenta șefă privind deficiențele: de igienă, alimentare cu apă, instalațiile
sanitarea, încălzire.
2. Respectă permanent și răspunde de aplicarea regulilor de igienă cât și a regulilor de tehnică
aseptică în efectuarea tratamentelor prescrise.
3. Pregătește materialele pentru sterilizare și respectă condițiile de păstrare a sterilelor și
utilizarea lor( în limita termenului de valabilitate, sterilizarea fiind valabilă 24 ore)
4. Răspunde de curățenia saloanelor, controlează igiena însoțitorilor și face educație sanitară
5. Ajută la păstrarea igienei personale a bolnavilor, în secțiile de copii- asigură schimbarea
scutecelor și înfășatul
 6. Pregătește saloanele pentru dezinfecția periodică împreună cu personalul din subordine
7. Respectă măsurile de izolare stabilite
8. Declară imediat asistentei șefe orice îmbolnăvire acută pe care o prezintă, precum și bolile
transmisibile apărute la membrii familiei sale
9. Supraveghează și ia măsurile de respectare a normelor de igienă de către vizitatori
10. Efectuează schimbarea la timp a lenjeriei de pat și de corp a bolnavilor, precum și a
lenjeriei din sălile de tratament și consultații
11. Asigură sau efectuează personal punerea ploștilor bolnavilor imobilizați, transportul,
curățenia și dezinfecția recipientelor respective.
12. Supraveghează menținerea condițiilor de igienă și a tualetei bolnavilor imobilizați
13. Asigură curățenia și dezinfecția aparaturii pe care o are în dotare.
14.Supraveghează curățenia și dezinfecția mâinilor precum și portul echipamentului de
protecție de către infirmiere, în cazul în care acestea sun folosite la transportul și distribuirea
alimentelor alimentare, bolnavilor imobilizați sau a copiilor.
15. Asistenta medicală care lucrează în serviciul internări răspunde și după caz efectuează
prelucrarea sanitară a bolnavilor internați.

Măsuri ce determină întreruperea lanțului infecțios.

1.Respectarea regulamentului privind circuitele functionale ale spitalului.

Circitul functional reprezinta sensul de circulatie in interiorul unitatilor sanitare a persoanelor,
materialelor, alimentelor, lenjeriei si instrumentelor.

Circuit septic - sensul de circulaţie în interiorul unei unităţi sanitare, care in introducerea
germenilor patogeni generatori de infecţii şi infestaţii.
Circuit aseptic - sensul de circulaţie în interiorul unei unităţi sanitare care asigură con de
protecţie împotriva infecţiilor şi infectaţilor.
Unităţile sanitare funcţionează pe baza separării circuitelor septice fată de cele aseptice.
Scop: cunoaşterea componentelor şi sensului de circulaţie (de desfăşurare) pentru: circuitul
intrare/ieşire a personalului: circuitul de primire a bolnavilor în spital; circuitul lenjeriei,
alimentelor şi veselei, circuitul de sterilizare al instrumentelor şi materialelor, circuitul
vizitatori
Circuitul de intrare al personalului: exterior - dulapuri pentru haine de oraş - cabine duşuri şi
spălătoare - dulapuri pentru îmbrăcămintea de protecţie - spre secţie.
Circuitul de primire al bolnavilor în spital: exterior - sala de aşteptare - înregis dezbrăcare,
consultare - îmbăiere (deparazitare), îmbrăcare + magazia pt. rufe curate - trans internare în
secţie.
Circuitul lenjeriei: cărucior pt. adunarea lenjeriei murdare, introducerea lenjeriei în c dublate
cu pânză impermeabilă - transportul lenjeriei murdare - spălătorie (dezinfectare, sp~ uscare,
călcare magazia de rufe curate - distribuirea lenjeriei curate în saloane).
Circuitul alimentelor şi veselei: oficiul alimentar al secţiei - se pun alimentele în \ colective -
apoi porţionare - se pun pe farfurii şi pe cărucior şi se repartizează la bolnavi - ape adună
resturile alimentare şi se aruncă la ghena de gunoi.
Circuitul de sterilizare al instrumentelor şi materialelor: instrumente utilizate - camen
recepţionare a instrumentelor - camera pentru curăţire mecanică şi chimică a instrumentelor fol
camera de sterilizare - depozitarea instrumentelor - instrumentele sterile se vor repartiza dt
ghişeul de eliberare.
Circuitul vizitatorilor: vizitatori - primire de halate - papuci - vizita la bolnav în stabilite -
ieşirea vizitatorilor.

EVIDENŢA ŞI MIŞCAREA BOLNAVILOR IN SPITAL

• Primirea bolnavului la biroul de internări

• Păstrarea efectelor bolnavului (haine, dezinfectare, deparazitare), păstrarea documentelor
bolnavului.
• Primirea bolnavilor internaţi şi repartizarea lor în secţia cu paturi de către sora de salon
(bolnavul este ajutat să-şi aranjeze obiectele personale, va cunoaşte regulamentul de ordine
 interioară, i se vor explica investigaţiile ce i se vor face.
• Întocmirea condicii de evidenţă a mişcării bolnavilor în secţie (zilnic se totalizează numărul
intrărilor şi ieşirilor, numărul bolnavilor în saloane şi nr. paturilor libere). Foile de observaţie
se vor păstra într-o mapă în fiecare salon.
• Completarea datelor generale ale foii de observaţie şi a documentelor de mişcare ale
bolnavilor: foaia de observaţie, biletul de trimitere cu care este internat bolnavul, eliberarea
biletului de ieşire, a scrisorii medicale.
• Organizarea şi efectuarea ieşirii sau transferului unui bolnav.
• Organizarea şi luarea măsurilor corespunzătoare în caz de deces (pregătirea documentaţiei, se
anunţă administraţia spitalului pentru a anunţa aparţinătorii, transportarea cadavrului, bolnavul
decedat va fi scos din evidenţele clinicii.
• Predarea şi preluarea serviciului: predarea în scris a datelor privitoare la fiecare bolnav (data şi
ora schimbului, numărul salonului, numărul patului, numele şi prenumele bolnavului,
diagnosticul, starea acestuia, tratamentul, sarcinile legate de recoltare), predarea verbală la
patul bolnavului.

2. Curățenia și dezinfecția în unitățile medicale

Curăţenia - metodă de decontaminare care asigură îndepărtarea microorganismelor de pe
suprafeţe, obiecte, tegumente, odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice (care
sunt suport nutritiv pentru microbi). Prin aplicarea ei corectă se obţine o decontaminare de 95 -
98%. foarte apropiată de cea obţinută prin dezinfecţie.
Această metodă se aplică înaintea metodelor de dezinfecție și sterilizare.
Curățenia începe întotdeauna cu spațiile curate, se face zilnic și ori de câte ori este
nevoie.

Metode generale de efectuare a curăţeniei

1. Spălarea - se îndepărtează prin udare, concomitent cu procedurile mecanice, pulberile şi

-stanţele organice. Se realizează prin folosirea de apă caldă şi substanţe tensioactive. Apa caldă
la 55 - 45°C, are putere de spălare superioară apei reci (dezavantaj: poate coagula proteinele la
peste 55*C ). La apa caldă se adaugă carbonat de sodiu 1-2%, săpun sau detergenţi anionici sau
produse avizate de MSF.
Spălarea poate fi:
- simplă - în igiena individuală, spălarea mâinilor, curăţenia pavimentelor, mobilierului
- asociată cu un ciclu de dezinfecţie prin căldură umedă (ex. folosind maşini de spălat
pentru lenjerie, veselă, program inclus de spălare şi dezinfecţie) şi se completeazăcu dezinfecţie
chimică cu produse avizate de MS (ex. suprafeţe în blocuri operatorii, de naştere, suprafeţe de
lucru în laborator).
2. Ştergerea umedă a suprafeţelor (lambriuri, mobilier) pt. îndepărtarea
microorganismelor. Se practică pt. întreţinerea curăţeniei în intervalele dintre spălări. Se
folosesc lavete (ştergătoare) + sol. avizate de MSF ca detergent, dezinfectant.
3. Aspirarea - curăţenia prin aspirare cu aspiratoare cu proces umed.
4. Metode combinate - pt. pavimente şi mochete.
5. Alte metode de curăţenie - periatul.
6. Curăţenia şi dezinfecţia în încăperi se asociază întotdeauna cu aerisirea.
Curăţenia se practică ca metodă de decontaminare profilactică: în bolile infecţioase cu itere
aeriană (rujeolă, rubeolă, varicelă) aerisirea este singura metodă de decontaminare în focar.
Produse utilizate pentru efectuarea curăţeniei
1. Săpunuri
Săpun tare - pt. suprafeţele cu ceramică, ulei. oţel inoxidabil.
Săpun moale (săpun negru) - curăţare grosieră (mozaic, gresie).

2. Detergenţi
Detergenţi neutri - detergenţi lichizi, universali pt. paviment, mobilier, veselă, etc.
Detergenţi alcalini (decapanti ) - pt. spălarea zilnică a pavimentelor sau întreţinere de fond.
Detergenţi acizi sau detartranţi - curăţarea depunerilor de piatră.
Detergenţi dezinfectând sau detergenţi cationici - au proprietatea de curăţare şi dezinfectare.
 3. Abrazive - pt. suprafeţele dure, obiecte sanitare, pavimente.
4. Produse pentru lustruit - de ceruire.

Reguli pentru utilizarea produselor de curăţenie

-folosirea doar a produselor avizate de MSF;
- respectarea recomandărilor producătorului,
- respectarea regulilor de protecţia muncii;
- închiderea ermetică a recipientelor;
- nu se amestecă produsele.

Depozitarea produselor şi ustensilelor de curăţat se va face în spaţii cu:

- paviment uşor de curăţat;
-cu aerisire naturală;
-cu iluminat corespunzător;
-gradul de umiditate optim.

Reguli de întreţinere a ustensilelor folosite pentru efectuarea curăţeniei:

- zilnic, după curăţirea spaţiului de lucru, la sfârşitul zilei de lucru se vor curăţa şi dezinfecta
ustensilele de lucru;
- personalul care efectuează curăţenia şi dczinfecţia materialului va purta mănuşi
- dezinfecţia se va face cel puţin o dată/săptămână

DEZINFECTIA

O metoda de decontaminare prin care se urmareste distrugerea in proportie de 99–99,99% in

mediul fizic inconjurator a formelor vegetative ale microorganismelor, in scopul prevenirii
infectiei si a bolilor transmisibile, fiind o punte de legatura intre asepsie si antisepsie.

Dezinfectantul – Substanta chimica care poate distruge unele microorganisme patogene.

Solutia dezinfectanta este un amestec de lichid bactericid, constituit din doua substante:
una dizolvata si una dizolvanta.
Dezinfectantul se aplica in cazurile in care curatenia nu elimina riscul de raspandire a
infectiei iar sterilizarea nu este necesara.
In orice actiune de dezinfectie trebuie sa se aplice metode de protectie a muncii, pentru
a preveni accidentele si intoxicatiile.
Dezinfectia se poate realiza prin metode fizice si chimice
Metode fizice
1. Prin caldura uscata – flambarea si incinerarea
2. Prin caldura umeda – pasteurizarea si fierberea
3. Cu raze ultraviolete
Flambarea– Utilizata in laboratoare pentru anse, interzisa pentru instrumentarul chirurgical,
fiind ineficace.
Incineararea – Utilizata pentruobiecte contaminate, fara valoare si reziduuri septice de la sali
de operatie si tratament, piese anatomice rezultate din interventii chirurgicale, cadavre si
cadavre de animale din laboratoarele de cercetare. De asemenea in cuptoare speciale se
incinereaza si obiecte de unica folosinta (seringi, ace, perfuzii, manusi)
Pasteurizarea – O metoda de dezinfectie a lichidelor la temperaturi cuprinse intre 35-95ºC, la o
durata de expunere variabila cu rezistenta germenilor. Prin pasteurizare sunt distruse 90-95%
din microorganismele patogene.
Dezinfectarea prin spalare – La temperaturi de 60-95ºC este un proces complex la care pe
langa actiunea caldurii umede se adauga si actiunea detergentilor sau a altor substante, cat si
actiunea mecanica de spalare. Acest procedeu se foloseste la spalarea si dezinfectarea lenjeriei,
veselei, sticlariei de alborator si instrumentarului.
Fieberea – in apa la temperatura de 100ºC, sau utilizarea aburului de 100ºC realizeaza
distrugerea in interval de 10-20 minute, a formelor vegetative de microorganisme patogene,
precum si a unor forme sporulate mai putin rezistente la temperaturi ridicate.
 Fierberea alimentelor este una din metodele curente de profilaxie a bolilor transmisibile cu
poarta de intrare digestiva. In anumite cazuri pentru prevenirea acestor boli, apa de baut se
consuma fiarta, racita si aerata.
In absenta masinilor de spalat cu ciclu de dezinfectie prin caldura, fierberea este indicata
pentru dezinfectarea lenjeriei, tacamurilor si veselei.
Fierberea la temperaturi de peste 100ºC se poate obtine prin adaosul unor substante care ridica
punctul de fierbere.
Dezinfectia cu fierul de calcat – se face prin caldura umeda care completeaza decontaminarea
lenjeriei, distrugerea formelor vegetative ale bacteriilor in 5-10 secunde si a sporilor. Metoda
este aplicabila pentru tesaturile care suporta acest tratament si este eficace daca tesatura tratata
este umezita uniform.
Dezinfectia cu ultraviolete – se foloseste la dezinfectarea suprafetelor de laborator, sali de
operatii si alte spatii inchise, pentru completarea masurilor de curatenie si dezinfectie chimice.
Se utilizeaza numai lampi dezinfectiei care pot fi fixe sau mobile.
Spatiul in care se utilizeaza trebuie sa fie perfect curat, temperatura mediului sa fie intre 15-
30ºC, iar umiditatea de maxim 60%. Numarul lampilor necesare se calculeaza in functie de
debitul de aer dezinfectat de fiecare aparat. Nu este permisa expunerea persoanelor la radiatia
directa a lampilor cu ultraviolete.
Dezinfectia prin mijloace chimice – au un rol bine definit in ansmblul deprevenire si
combatere a bolilor transmisibile, in aplicarea masurilor de dezinfectie si impune respectarea
unor criterii care conditioneaza eficienta lor:
· factorii care influenteaza comportarea dezinfectantelor chimice
· criteriile de alegere ale dezinfectantelor si regulile generale de utilizare a lor
Criteriile de alegere sunt:
- spectrul si puterea germicida
- numarul initial de bacterii de pe suportul de tratat
- natura suportului, temperatur, concentratia, volumul, Ph-ul, timpul, eficacitatea, usurinta de
preparare, economicitatea
Regulile generale de utlizare:
- dezinfectia profilactica copleteaza curatenia dar nu o suplineste si nu poate inlocui sterilizarea
- eficienta dezinfectiei este conditionata de o curatenie riguroasa prealabila
- dezinfectia chimica se aplica numai in cazurile in care nu se poate practica dezinfectia prin
caldura umeda
- - in dezinfectia chimica se utilizeaza un numar redus de dezinfectante cu spectru larg
bactericid si virulicid
- in preparea si utilizarea dezinfectantelor sunt necesare cunoasterea exacta a concentratiei in
substanta activa, folosirea de recipiente curate si utilizarea solutiilor in ziua respectiva
- pentru dezinfectia in focar se utilizeaza dezinfectante cu actiune asupra agentului specific
- utilizarea dezinfectantelor se face in conditii de protectie a muncii care sa previna accidentele
si intoxicatiile
Cloramina B – contine 20-25% clor activ si este o pulbere cristalina alba sau foarte slab
galbuie cu miros de clor, gust amar si neplacut.
Este solubila in alcool, glicerina si aps. Incalzita se descompune cu explozie.
Are efect bactricid si virulicid, indicata in dezifactia suprafetelor si obiecatelor pentru
pavimente, lenjeriei de corp si de pat, jucarii si obiecte de sticla, vesela si termometre. Solutia
de cloramina se schimba la 12h. Se poate mai folosi ca antiseptic pentru dezinfectia mainilor.

Tinctura de iod si betadina – solutii ce elibereaza iod care are o toxicitate redusa si o actiune
germicida cu spectru larg, efectul instalandu-se rapid
Formolul – o solutie transparenta, incolora, cu miros intepator care se amesteca in orice
proportie cu apa si alcoolul.
Are un spectru larg bactericid, virulicid, si fungicid.
Timpul de actiune in operatiunile este de 6-24h.
Este folosit in special pentru conservare in recipiente bine astupate si pastrate la o temperatura
de sub 10ºC.
Toxicitatea sa este foarte mare si poate da frecvent intoxicatii.
Simptome ale intoxicatiei:
iritatia mucoaselor, tulburari de vedere, migrene, senzatia de constrictie toracica, palpitatii,
edem sau spasm glotic.
Metodele folosite in dezinfectia cu formol sunt pulverizarea si vaporizarea sau inmuierea
Pulverizarea – o metoda usor de aplicat dar slab eficienta.
Pentru a realiza o pulverizare corespunzatoare, trebuie respectate urmatoarele masuri:
Etanseizarea incaperilor, incalzirea lor la 22ºC, umiditatea de 80-90% iar cantitatea de solutie
sa fie de 40-60ml/m²
Vaporizarea – se efectueaza cu un aparat de formolizare si se impun urmatoarele masuri:
Stabilirea volumului incaperii, etanseizarea usilor si ferestrelor, acoperirea prizelor, protejarea
aparatelor electronice, asezarea saltelelor si pernelor suspendate sau oblic.
Pregatirea aparatelor se face in exterior iar teava de iesire a vaporilor se introduce prin orificiul
cheii. Aparatul se mentine in functiune pana se evapora cantitatea de formol necesara.
Incaperea ramane inchisa 6-24h, iar dupa acest interval se deschid usile si ferestrele, se
aeriseste 2-4h.
Dezinfectia prin inmuiere – solutia de formol poate fi folosita si la dezinfectia prin inmuiere,
insa in mod obisnuit se folosesc preparate pe baza de formol.

NITRAT DE ARGINT – Substanta ce se prezinta sub forma de cristale alb-negricioase, iar

solutia de nitrat de argint se prepara punand 1g de pulbere in 100ml de apa distilata. In solutie
concentrata este toxic iar in concentratie mai mare de 2-3% este caustic.
ACIDUL BORIC – Se gaseste sub forma de cristalemici si se intrebuinteaza ca atare sau sub
forma de solutie 2-4%. Este un antiseptic slab, care se utilizeaza mai ales pentrucombaterea
infectiilor cu bacilul piocianic. Prezenta acestui bacil este recunoscuta in plaga dupa culoarea
verde pe care o au compresele imbibate cu puroi.

DEZINFECTIA TEGUMENTULUI

Este o etapa obligatorie inaintea executarii unor tehnici precum injectii, punctii, si interventii
chirurgicale. In functie de tehnica executata dezinfectia este de tip 1, 2 sau 3.

TIP 1 – se face in cazul unui risc redus de infectie. Este indicata in infectia intradermica,
subcutanata, intravenoasa si in recoltarile de sange.
Tehnica – se aplica dezinfectant pe piele cu un tampon imbibat, durata de actiune fiind de
30sec.

TIP 2 – se aplica in cazul unui risc mediu de infectie. Este indicata in cateterizarea venelor in
vederea perfuziei continue, injectia intramusculara si recoltarea sangelui pentru hemocultura.
Tehnica – se curata pielea cu tampon imbibat in dezinfectant apoi cu un tampon steril,
efectuandu-se inca odata acelasi procedeu. Durata de actiune este de 30sec.

TIP 3 – se aplica in cazul unor infectii de risc mare si este indicata in interventii chirurgicale si
punctii.
Tehnica – se curata pielea cu apa si sapun, se epileaza si se degreseaza, se aplica
dezinfectantul de 2 ori la interval de 2,5 minute. Durata totala de actiune este de 5 minute.
Persoana care executa dezinfectia de tip 3 poarta manusi sterile.

CURATENIA GENERALA SI DEZINFECTIA CICLICA A SALOANELOR

Consta in spalarea cu apa calda si detergent lichid dezinfectant, a ferestrelor, usilor,

lambriurilor, mobilierului si pavimentului. Dezinfectia se face prin pulverizare si stropire a
suprafetelor mobilierului, saltelelor, paturilor, pernelor, cu solutie de formol sau alte
dezinfectante. Curatenia si dezinfectia curenta consta in indepartarea prafului si a reziduurilor
solide si se face prin metode care evita impurificarea aerului.
Spalarea pavimentului se face cu apa calda si detergent folosind 2 galeti, una pentru solutie
curata si alta in care se descarca. Spalarea se face cel putin de 2 ori pe zi, sau ori de cate ori
este nevoie. Mobilierul se curata cu carpe curate, umezite in solutie de dezinfectant care vor fi
schimbate la fiecare salon. Este interzisa folosirea pentru curatenia mobilierului a carpelor si
 recipientelor intrebuintate la curatenia pavimentului. Dupa efectuarea curateniei, galetile se
spala si se dezinfecteaza cu solutii clorigene si se tin uscate pana la urmatoarea utilizare.
Chiuvetele se intretin prin spalare cu apa si detergent.

CURATENIA SI DEZINFECTIA BLOCURILOR OPERATORII SI A SALILOR DE

NASTERE

La sfarsitul programului operativ se face stergerea almpii scialitice cu o bucata de panza curata
inmuiata in solutie dezinfectanta. Mobilierul se curata cu apa si detergent iar dupa uscare se
sterge cu o panza inmuiata in dezinfectant.
Salile de operatie si salile de nastere se curata si se dezinfecteaza dupa fiecare operatie sau
nastere. Dezinfectia ciclica se face saptamanal in ziua de repaus a salii prin formolizare sau cu
alte dezinfectante. In actiunile de curatare si dezinfectie sunt cuprinse atat salile de operatie cat
si cele de spalare a instrumentarului, cele de spalare chirurgicala si echipare sterila. Aparatura
din blocurile operatorii se decontamineaza prin demontarea si curatarea minutioasa si
dezinfectare iar orice piesa care suporta sterilizarea se sterilizeaza.
In saloanele de nou nascuti dezinfectia ciclica se efectueaza dupa evacuarea fiecarui salon in
interval de 10-15 zile.
Dezinsectia – reprezinta totalitatea procedeelor de prevenire si distrugere a inmultirii
insectelor care au rol in transmiterea bolilor infectioase (muşte, gândaci, ţînţari)
Dezinsectia profilactica consta in masurile igienico-sanitare a beciurilor, subsolurilor si in
masuri individuale ale personalului pentru a impiedica dezvoltarea insectelor.
Dezinsectia se face prin metode fizice, chimice, si biologice.
Procedee fizice – constau in indepartarea mecaica a insectelor, pieptanarea sau perierea
parului, scuturarea lenjeriei, calcarea cu fierul de calcat, indepartarea resturilor alimentare din
incaperi si depozitarea lor temporara in cutii de resturi alimentare.
Asezarea de plase contra mustelor si tantarilor la ferestre. Astuparea crapaturilor la locurile de
patrundere a tevilor pentru a impiedica patrunderea si adapostirea gandacilor.
Pastrarea alimentelor se face in dulapuri si frigidere bine inchise, in cutii si vase acoperite.
Se va face golirea zilnica a noptierelor de alimente si curatarea lor.
Mijloace chimice – se utilizeaza substante chimice sub forma de pulberi, solutii aerosol, gaze
cu efect imediat sau prmanent, 1-2 saptamani sau luni, urmarind distrugerea insectelor.
Deratizarea – Prin deratizare se intelege totalitatea procedeelor folosite pentru prevenirea si
distrugerea rozatoarelor, care au rol in transmiterea bolilor infectioase.
Deratizarea profilactica consta in masuri luate inca din constructia cladirilor, pentru a preveni
patrunderea rozatoarelor.
Deratizarea de combatere consta in folosirea de mijloace mecnico-chimice sau biologice.
Procedee mecanice: Folosirea de capcane de diferite marimi, cu momeli alimentare, la care nu
se va lucra direct cu mana, mirosul de om alungand rozatoarele.
Mijloace chimice: Folosirea de substante raticide care omoara pe cale digestiva sau inhaltorie.

GESTIONAREA SI INDEPARTAREA REZIDUURILOR SI DESEURILOR

Reziduurile solide colectate din saloane, sali de tratament, sali de operatie, sali de nastere, se
indeparteaza dupa fiecare interventie si se colecteaza in recipiente impermeabile marcate cu
diferite culori. Spitalele sunt dotate cu crematorii pentru arderea deseurilor considerate
infectate. Reziduurile lichide se indeparteaza prin reteaua de canalizare. Resturile alimentare
de la pacienti se indeparteaza dupa ce au fost fierte, pentru distrugerea germenilor patogeni.
Recipientele, containerele colectoare se spala si se dezinfecteaza dupa folosire. Deseurile
reciclabile si curate(hartie, plastic) se aduna in containere speciale.

CODUL DE CULORI PENTRU CONTAINERE

1. GALBEN – Pentru deseuri infectioase compuse din sange precum si totalitatea materialelor
care au venit in contact cu acesta sau alte lichide biologice. Deseuri din sectiile de
hemodializa, instrumentarele intepatoare, taietoare si materiale de unica folosinta (manusi,
seringi, bisturie).
2. VERDE – folosit la deseuri anatomo-patologice si anatomice precum fetusi, placente, parti
anatomice si material biopsic rezultata din blocurile operatorii de chirurgie si obsterica-
ginecologie. Parti obtinute din laboratoarele de autopsii, cadavre de animale rezultate in urma
activitatilor de cercetare si experimentare.
3. ROSU – pentru deseuri cu risc infectios major si pentru cele intepatoare-taietoare, pipete, ace,
seringi, lame de bisturiu, sticlarie de laborator sau alta sticlarie sparta, sau care a intrat in
contact cu material infectat.
4. NEGRU – pentru deseuri nepericuloase, fara risc infectios si cele asimilabile deseurilor
menajere.

3. Sterilizarea

Metoda principala de asepsie şi cea mai perfectă care realizează distrugerea microbilor, a
formelor sporuale microbiene, a ciupercilor şi virusurilor, poarta numele de sterilizare.
Metodele de sterilizare sunt de trei feluri, după sursa folosită:
A. Metode fizice:
-prin caldura:-uscată ( flambarea, Poupinel)
-umedă ( fierbere, autoclavare)
-prin iradiere
B. Metode chimice:
-formolizarea
-sterilizarea
C. Metode biologice:
-sulfamide
-antibiotice
-vapori cu Oxietilenă
Sterilizarea este precedată de pregătirea instrumentelor și materialelor.
Clasificarea instrumentelor

Pentru acţiuni practice, instrumentele şi obiectele utilizate în asistenţa medicală au clasificate

în trei categorii, după riscul de transmitere a infecţiilor pe care îl presupune utilizarea acestor
Cele trei categorii sunt:
■ instrumente critice;
■ instrumente semi-critice;
■ instrumente non-critice.
Instrumente critice - sunt cele care vin în contact cu ţesuturile sterile sau sistemul
vascular, instrumente care penetrează pielea sau mucoasele.
Ex.: - bisturie, ace, catetere vasculare, implanturi;
- alt instrumentar chirurgical invaziv.
Necesită sterilizare între utilizări.
Instrumente semi-critice - sunt cele care vin în contact cu mucoasele, cu excepţia
mucoasei periodontale sau cu soluţii de continuitate ale pielii.
Ex.: - endoscoape, laringoscoape, tuburi endotraheale;
- echipament de anestezie şi respiraţie asistată.
Necesită sterilizare sau dezinfecţie de nivel înalt între utilizări:
- termometre orale sau rectale şi
- suprafeţe netede, dure
Necesită dezinfecţie de nivel intermediar până la scăzut între utilizări.
Instrumente non-critice - lenjerie, muşamale, aleze, etc.
 REGULI DE ALEGERE A PROCEDURILOR DE DEZINFECŢIE ŞI STERILIZARE
-instrumentele care penetrează ţesuturile normal sterile şi instrumentele prin care curge sânge, trebuie
sterilizate înainte de utilizare.
-Instrumentele reutilizabile sau obiectele care vin în contact cu mucoasele trebuie să fie sterilizate sau
dezinfectate de nivel înalt înainte de reutilizare.
-Instrumentele care necesită sterilizare trebuie să fie curăţate înainte, pentru a reduce gradul de
încărcătură bacteriană.
O atenţie deosebită se va acorda suprafeţelor de lucru: suprafeţele pe care se pregătesc tratamentele
injectabile, separate de cele pentru depozitarea probelor biologice prelevate pentru laborator, trebuie
să fie curăţate şi dezinfectate, pentru evitarea transmiterii germenilor ce recunosc drept cale de
transmitere sângele (virusurile hepatitice B. C şi HIV).
Metode de curăţire:
- pt. masa de operaţie, mese instrumentar - ştergere, stropire, pulverizare;
- băiţe pentru copii - ştergere;
- ploşti, oliţe, recipiente pt. colectare de produse patologice - imersie după golire şi spălare prealabilă,
folosind 1 voi. soluţie pentru 1 voi. recipient;
- mobilier, paturi şi noptiere - ştergere, stropire, pulverizare.
Pregătirea în vederea sterilizării instrumentarului medico-chirurgical utilizat cuprinde 8 etape :
1.Sortarea materialelor( critice,non critice, semicritice)
2. Curățarea și decontaminarea- se face imediat după utilizarea instrumentului,se pune in sol.Thor 0,5%
timp de 15 min, apoi se face curățatea propriu-zisă,prin care se elimină materiile organice cu ajutorul unei
perii
3. Clătirea instrumentarului-se face sub jet de apă caldă pentru a elimina orice urmă de detergent ,
dezinfectant,sau alte impurități.
4. Dezinfecția- se face prin submerjarea instrumentelor în dezinfectant timp de 15 min.Ex. Lysetol sau
Gigasept
5. Clătire- sub jet de apă caldă
6. Uscarea instrumentelor- se face prin ștergere individuală(cu ajutorul unor cârpe sau tifon).
7. Lubrefierea- se face cu ulei de parafină, pe toată suprafața instrumentului
8. Verificarea integrității și funcționalitatea instrumentelor
În urama acestor etape urmează aranjarea în cutii (casolete si truse)
Lamele bisturieleor trebuie învelite in vată sau tifon pt protejare.
Cutiile metalice cu instrumente se sterilizează la Poupinel sau Autoclav folosindu-se fiole martor.
Când instrumentele nu se vor mai utiliza o perioadă de timp mai îndelungată, vor fi păstrate în locuri
ferite de umiditate, unse cu un strat subțire de vaselină,sau parafină mai ales la îmbinări.

Sterilizarea la Poupinel
Metoda optima de sterilizare prin caldura uscată se ralizeaza la POUPINEL. Acesta este un
aparat cu pereţi de metal, rezistenti dubli, între care se afla azbest isolator. Sursa de caldura este electrica
şi trebuie sa asigure temperaturi ridicate la care sterilizarea sa fie realizata. În aparat exista un ventilator
care omogenizeaza aerul din interior, pentru a avea temperatură corectă în toate compartimentele. Pe
rafturi se pun cutii cu instrumente de metal sau de sticla care rezista la temperaturi ridicate. Un
termometru la exterior permite urmarirea temperaturii din aparat care trebuie sa atinga 160 grade eficiente
după două ore, 170 grade după o ora şi jumatate sau 180 grade pentru o durata de 45 minute de sterilizare.
Evident, ca în acest aparat nu se pot steriliza materilale care nu rezista la asemenea temperaturi. De obicei
se sterilizeaza instrumentarul chirurgical sau de metal. Avantajul acestei strerilizări constă în faptul că
obiectele sunt perfect uscate, după sterilizare și nu deteriorează obiectele metalice.Ciclul complet de
sterilizare are 3 timpi:
- Încălzirea la temperatura indicată pentru sterilizare
- Menținerea temperaturii realizate în tot timpul indicat
- Răcirea aparatului.
În timpul ciclului de sterilizare este interzis să se deschidă ușa aparatului.
Sterilizarea la Autoclav

70
 Autoclavul este un aparat cu pereţi rezistenti pentru a rezista la presiunile mari. Este prevazut
cu o sursa de caldura capabila sa atinga temperaturile dorite amplificate de presiune. În interiorul
autoclavului se gasesc rafturi pe care se aseaza casolete şi cutiile de instrumente. Casoletele sunt cutiile de
metal rotunde, prevazute cu un manson reglabil care acopera o serie de orificii care permit patrunderea
aburilor în interior si care se inchid după sterilizare pentru a evita patrunderea microbiilor.
Principiul de funcţionare a autoclavului este realizarea de vapori sub presiune prin incalzirea
apei care se afla într-un recipient situat deasupra sursei de caldura. Presiunea şi temperatura dicteaza
timpul necesar pentru o sterilizare corecta.
La exteriorul aparatului exista un manometru care marcheaza presiunea din interior şi un
termometru care arata temperatura.
Raportul dintre presiune şi temperature creşte puterea de sterilizare. Astfel, la o atmosfera se
realizează o temperature de 120 grade, la 1,5 atmosfere se realizează 128 grade, la 2 atm. Se obţine la o
presiune de 2,5 atm. şi o temperature de 144 grade timp de 30 minute, la care cei mai rezistenti spori,
ciupercile şi virusurile mor.
Pentru controlul eficientei sterilizarii se folosesc teste speciale care contin substanţe incolore
care isi modifica coloarea la temperaturile de 120 grade sau temperaturile mai crescute. Aceste substanţe
se gasesc în flacoane ermetic inchise în care se introduc în casolete şi cutiile de instrumente. Tubul Brown
are trei variatiuni de culori în nuante diferite, în funcţie de temperatura O metoda ingenioasa foloseste
stampile cu soluţii incolore cu amprenta de “steril”care la temperature devine vizibila. În lipsa acestora se
pot folosi eprubete inchise cu germeni şi spori care se verifica după sterilizare în laboratorul spitalulului
pentru a vedea eficienta sterilizarii.

Sterilizarea cu vapori de Oxietilenă

Este sterilizare chimică la rece,care protejează materialele de cauciuc sau plastic.
Acesti vapori sunt penetranti şi putem introduce pentru sterilizare şi materiale şi instrumente
ambulate. Vaporii patrund prin materiale de plastic, lemn sau hartie.
Se introduc materialele într-o încăpere perfect închisă , se pornește aparatul și se lasă ca
gazele să atingă o presiunede 1-1,5 atm , La atingerea presiunii de1,5 atm aparatul se oprește singur.
Ușa încăperii se deschide numai după ce gazul a fost evacuat printr-o conductă înafara
clădirii. Materialele sterilizate se ambalează în folii etanșe și se pot utiliza începând cu a doua zi.

Menținerea sterilizării
Pentru menținerea sterilizării obiectelor și materialelor este necesar să se asigure etanșietatea
cutiilor cu sterile și păstrarea acestora, până la distribuire într-un loc special amenajat pentru strile.
Durata de vlabilitatea a sterilelor este de 24 ore cu condiția de a se menține cutia închisă,
imediat după sterilizare , pe ambalaj sau pe cutii se aplică o banderolă de hârtie , care se rupe cu ocazia
deschiderii înainte de folosire.
Banderola trebuie să cuprindă următoarele date:
-ziua și ora sterilizării
- data si ora la care expiră valabilitatea sterilizării
- conținutul ambalajului
- indicativul persoanei care a sterilizat

71
 PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ȘI DOCUMENTAȚIA

Introducere în procesul de nursing

Credințele și valorile pe care se sprijină nursingul
Definirea procesului de nursing
Etapele procesului de nursing și documentația utilizată

Procesul de îngrijire → este un mod logic de a gândi, un proces intelectual, care permite intervenţia
conştientă, planificată şi ordonată a îngrijirilor individualizate, metodă clinică organizată şi sistematică cu
scopul protejării şi promovării sănătăţii, un mod ştiinţific de rezolvare a problemelor, de analiză a
situaţiei, de îngrijire pentru a răspunde nevoilor fizice, psihice şi sociale, pentru a renunţa la administrarea
îngrijirilor de rutină, bazate pe necesităţi presupuse. Procesul de îngrijire → este transpus în practică în
planul de îngrijire → document scris – mijloc de comunicare şi informare in cadrul echipei de îngrijire,
privind îngrijirea şi intervenţiile planificate, aplicate sau supravegheate.

Demersul de îngrijire → este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ.

Dosarul de îngrijire → este suportul procesului de îngrijire:

~ Lista datelor necesare îngrijirii (anamneza).
~ Planul de îngrijire.
~ Documente de observare şi evaluare (buletine de analize, foi de observaţie, foi de temperatură etc.).

Independenţa → nevoi fără ajutor, satisfăcute într-un mod acceptabil.

Dependenţă → incapacitate de a îndeplini singur acţiuni de sănătate, nevoi nesatisfăcute prin lipsă de
cunoştinţe, comportament nesănătos, boală sau deficienţă etc.

Avantaje:
~ Demersul se sprijină pe datele furnizate de pacient sau din alte surse sigure.
~ Este posibilă aprecierea situaţiei bolnavului în ansamblu.
~ Permite determinarea nevoile reale.
~ Informaţiile pot constitui o metodă de control al calităţii îngrijirilor.
~ Permite coordonarea îngrijirilor.
~ Asigură un limbaj comun tuturor asistentelor medicale – de pretutindeni.
~ Se pot stabili priorităţile de îngrijire.
~ Creşte continuitatea îngrijirilor.

Debutul relaţiei asistentă medicală – bolnav:

~ Internare → planificată prin trimitere.
~ Internare → în stare de urgenţă, neplanificată.
~ La solicitarea directă a ajutorului.
~ La solicitarea familiei sau anturajului.
~ Prin vizită iniţială la domiciliu.

ETAPELE PROCESULUI DE NURSING

1. Culegerea de date:
~ Colectarea datelor
~ Tipuri de informații, surse de informațiiPermite inventarierea aspectelor privind suferinţa, obiceiurile
de viaţă, starea de satisfacere a nevoilor fundamentale.

72
 2. Analiza și interpretarea datelor culese - stabilirea diagnosticului nursing/Identificarea diagnosticelor de
nursing (NANDA – I):
~ Regruparea datelor după un model conceptual
~ Analizarea și clasificarea datelor
~ Emiterea unor ipoteze de diagnostic
~ Stabilirea diagnosticului de îngrijire/ formularea corectă consultând surse oficiale(NANDA I)/ tipuri
de diagnostic, enunțul diagnosticului după modelul PES, distincția dintre diagnosticul de nursing și cel
medical.

3. Planificarea intervenţiilor/Alcătuirea planurilor de îngrijire aferente diagnosticelor de îngrijire:

~ Momentul planificării (inițială, continuă, finală)
~ Stabilirea priorităților care necesită intervenție imediată
~ Determină scopurile → obiectivele de îngrijire/ rezultatele așteptate; caracteristici obiective,
clasificare pe domenii, enunțul
obiectivului, verbe utilizate
~ Stabileşte mijloacele de rezolvarea a obiectivelor propuse
~ Elaborează planul de îngrijire/Scrierea planului de nursing, tipuri de planuri
4. Punerea în aplicare a planurilor de îngrijire/Implementarea planului nursing
~ Etape, acțiuni de nursing
~ Recomandări privind documentația
~ Implicarea pacientului
~ Delegarea de responsabilități
~ Coordonarea și integrarea îngrijirii, abilități necesare
~ Aplică îngrijiri adecvate situaţiilor, conform obiectivelor propuse.
5. Evaluarea tehnicilor aplicate, evaluarea stării bolnavului/ Evaluarea rezultatelor intervențiilor nursing,
cu modificările impuse de rezultate.
~ Se analizează rezultatul obţinut în urma intervenţiilor aplicate.
~ Se observă apariţia de noi date sau aspecte în evoluţia stării pacientului – dacă este necesară
reajustarea intervenţiilor şi obiectivelor → proces ciclic.
Toate etapele menționate sunt în continuă inter- conexiune și inter- dependență.

1.Culegerea de date

! Definiţie:
~ Este faza iniţială a procesului de îngrijire.
~ Este un proces continuu → se desfăşoară pe parcursul întregii activităţi de îngrijire, de la internare şi până
la externare.
~ Asistenta culege sistematic date exacte de apreciere realistă a comunităţii, familiei sau individului, pe care
le înregistrează sistematic şi concis.

! Scop:
~ Permite identificarea exactă a problemei şi stabilirea acţiunilor de îngrijire şi rezolvarea problemelor.
~ Asigură baza procesului decizional în cunoştinţă de cauză.
~ Promovează îngrijirea pacientului menţinând preocuparea pentru aspectul fizic, psihic, social, cultural şi
spiritual.
~ Culege date necesare cercetării în practica îngrijirilor medicale.
~ Facilitează evaluarea îngrijirilor medicale.

! Deprinderi necesare:
~ Curiozitate profesională continuă.
~ Receptivitate la nou.
~ Perseverenţă.
~ Scepticism → pentru validarea informaţiilor, a sursei în vederea unei judecăţii proprii.

73
! Surse de informaţii:
~ Directe → pacientul.
~ Indirecte:
▪ Familia.
▪ Anturajul.
▪ Dosarul medical.
▪ Echipa de îngrijire.
▪ Scheme de referinţe → cazuri specifice.
▪ Literatura de specialitate.
~ Funcţionale.
~ Semne locale, regionale sau generale.
~ Documente legale:
▪ Statistici vitale.
▪ Date de recensământ.
▪ Documente publice.

! Cunoaşterea pacientului:
~ Cunoaşterea deficienţelor pacientului.
~ Cunoaşterea aşteptărilor pacientului privind:
▪ Îngrijirea.
▪ Sănătatea.
▪ Spitalizarea.
~ Cunoaşterea propriilor resurse pentru a face faţă nevoilor de sănătate.

! Metode de culegere a datelor:

~ Observarea.
~ Conversaţia,
~ Interviu → direct – cu întrebări structurate; indirect → pentru clarificare.
~ Investigarea clinică (include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii).
~ Examen fizic → inspecţie, palpare, inspecţie, auscultaţie.
~ Examen epidemiologic.
~ Examene demografice.
~ Examinări biometrice.

! Tipuri de informaţii culese:

~ Date obiective – observate de către asistentă sau alt membru al echipei de îngrijire.
~ Date descoperite prin examinare.
~ Informaţii trecute sau actuale.
~ Date subiective – acuzate de pacient:

▪ Trecute. ▪ Istoricul bolii

▪ Actuale. ▪ Debutul – data, modul de debut, cronologia, localizarea,
intensitatea, evoluţia simptomelor, circumstanţele de apariţie.
▪ Raportate la persoana bolnavului ▪ Consultaţii, tratamente anterioare etc.
– din viaţa personală.
▪ Obiceiuri. ▪ Alimentaţie, igienă, somn, eliminări etc.
▪ Anturaj. ▪ Statut social, rol social.
▪ Mediu → familial, social, ▪ Ocupaţie, profesie
profesional, epidemiologic. ▪ Mod de viaţă.

~ Date relativ stabile:

▪ Date generale → nume, vârstă, sex, stare civilă.
▪ Date individuale → rasă, naţionalitate, limba vorbită, religie, profesie, cultură, nivel de educaţie, ocupaţia.
▪ Gesturi şi obiceiuri personale → alegerea alimentelor, ritmul şi modul de viaţă, mijloace de recreare etc.
▪ Antecedente personale:

74
o Fiziologice → ciclu menstrual, avorturi, naşteri, menopauză etc.
o Patologice → boli infecţioase, intervenţii chirurgicale, fumat, consum de alcool, drog, alergii cunoscute.
▪ Caracteristici biologice → grup sanguin, Rh, deficit senzorial, proteze, ochelari etc.
▪ Relaţii interumane → familie, prieteni, colegi etc.
~ Date variabile:
▪ Condiţii de viaţă şi de muncă: alimentaţie, locuinţă, cadru familial, cadru profesional, conflicte, umiditate,
poluare, atmosferă viciată, potenţial infecţios etc.

▪ Examen fizic: inspecţia (aprecierea vizuală a tegumentelor, faciesului, comportamentului etc.), palparea
(superficială sau profundă → efectuată cu ajutorul simţului tactil), percuţia (directă sau indirectă),
auscultaţia (directă sau cu stetoscop).

▪ Examen clinic general:

® Poziţie: activă, pasivă, forţată, ortopnee etc.
® Facies – fizionomia.
® Statura – tip constituţional.
® Starea de nutriţie: obezitate, caşexie etc.
® Stare generală: bună, satisfăcătoare, influenţată, alterată, mediocră, gravă, ameliorată.
® Funcţii vitale: temperatură, puls, respiraţie, tensiune arterială, diureză, apetit, inapetenţă, anorexie,
eliminări, somn.
® Tegumente şi mucoase: culoare, aspect, icter, erupţii cutanate, leziuni, edem, hemoragii cutanate etc.
® Ţesut celular subcutanat: ţesut adipos, edeme.
® Sistem limfo-ganglionar: inspecţie, palpare.
® Sistem osos: integritate, mobilitate, examenul leziunilor.
® Sistem muscular: tonicitate, troficitate, forţă musculară.
® Aparat respirator – conformaţia cutiei toracice, mişcări respiratorii, frecvenţa respiratorie, raport inspir /
expir, tuse, zgomote respiratorii anormale, voce, semne de insuficienţă respiratorie.
® Aparat cardio-vascular: frecvenţa cardiacă, puls periferic, zgomote cardiace, tensiunea arterială, palparea
pulsului periferic, semne de insuficienţă cardiacă.
® Aparat digestiv: aspectul abdomenului, mobilitatea, supleţea, durerea, vărsături, meteorism, diaree,
constipaţie, ileus, alte manifestări.
® Aparat uro-genital: aspectul organelor genitale externe, aspectul urinei, ritmul micţiunilor, semne de
însoţire etc.
® Sistemul nervos şi organele de simţ: starea de conştienţă, orientarea temporo-spaţială, diverse acuze şi
deficite senzoriale etc.

▪ Stare psihosocială: anxietate, stres, destindere, confort, depresie, stare de conştienţă, grad de autonomie,
comunicare, acceptarea rolului de bolnav etc.

▪ Reacţii organice, infecţii, expunere la pericole, accidente, evoluţia manifestărilor, durere, reacţii
medicamentoase etc.

! Observarea generală a bolnavului:

~ Este elementul de bază al activităţii asistentei medicale
~ Presupune capacitate intelectuală de a sesiza prin intermediul simţurilor detaliile lumii exterioare.
~ Este un proces mintal activ, subiectiv, filtrat prin mecanisme proprii senzoriale şi emotive.
~ Necesită atenţie, vedere, auz, tact, miros.
~ Pentru o apreciere corectă, observarea trebuie să fie continuă şi obiectivă.
~ Elemente de evitat:
▪ Subiectivism.
▪ Judecăţi preconcepute.
▪ Rutină.
▪ Superficialitate.
▪ Lipsă de concentrare.
▪ Discontinuitate.
~ Observarea instrumentală:

75
▪ Termometru → măsurarea temperaturii.
▪ Tensiometru → măsurarea tensiunii arteriale.
▪ Monitoare etc.
~ Observarea intenţionată:
▪ Este planificată şi controlată şi presupune stabilirea unor parametri de observat.
▪ Este eficace în evaluarea efectelor terapeutice ale medicamentelor sau ale regimurilor alimentare.
▪ Problemele pacientului dictează numărul parametrilor aleşi şi frecvenţa observaţiei → în situaţiile critice,
starea de sănătate a pacientului presupune observarea frecventă a mai multor parametri, în timp ce
perioada de convalescenţă nu necesită observare frecventă.
~ Observarea neintenţionată:
▪ Trebuie utilizată în orice situaţie.
▪ Influenţa mediului poate determina apariţia de noi probleme pentru pacient.

! Interviul:
~ Reprezintă întrevederea, dialogul, discuţia cu pacientul.
~ Este o formă specială de interacţiune verbală ce permite depistarea nevoilor nesatisfăcute şi manifestările
de dependenţă.
~ Este un instrument de cunoaştere a personalităţii bolnavului – pacientului.
~ Condiţii pentru interviu:
▪ Alegerea momentului → după servirea mesei, după somn, după alte examene, după ora de vizită, după
plecarea vizitatorilor.
▪ Asigurarea unui timp suficient.
▪ Confort şi intimitate.
~ Abilităţi pentru interviu:
▪ Acceptare.
▪ Ascultare activă → repetarea ultimei părţi din fraza pacientului, reformularea conţinutului.
▪ Respect.
▪ Empatie.
▪ Interes manifest.
▪ Menţinerea contactului vizual.
▪ Întrebări clare, directe, de încurajare (întrebări deschise de tip narativ, de tip descriptiv, de clarificare).
▪ Limbaj inteligibil, adecvat şi adaptat nivelului de educaţia al pacientului.
▪ Abilitatea de a trage concluzii – de a sintetiza informaţiile primite.
▪ Revenirea la temă.
~ Dificultăţi întâmpinate:
▪ Bolnav comatos.
▪ Bolnav timorat.
▪ Cultură medicală redusă.
▪ Hipoacuzie.
▪ Boli psihice etc.
~ Fazele interviului:
▪ Pregătirea → locul, momentul, confortul, intimitatea, informaţii prealabile.
▪ Prezentarea → momentul când fac cunoştinţă.
▪ Precizarea scopului şi a duratei interviului.
▪ Aşezarea → nivel egal, contact vizual direct.
▪ Desfăşurarea interviului → ascultarea şi notarea.
~ Observaţii:
▪ Se culeg informaţii sumare înainte de interviu.
▪ Se pune o singură întrebare odată.
▪ Nu repetaţi întrebările.
▪ Se lasă timp suficient pentru răspuns.
▪ Respectaţi momentele de pauză luate de bolnav.
▪ Nu se grăbeşte bolnavul.
▪ La nevoie se poate începe cu o discuţie banală.
▪ Nu se sugerează răspunsul.
▪ Se notează tot → nu mizaţi pe memorie!

76
▪ Se mulţumeşte pentru interviu.
▪ Se poate reveni pentru finalizare sau lămuriri suplimentare.
▪ Folosiţi deprinderi de comunicare verbală şi nonverbală (mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului
etc.).

2.Analiza, interpretarea datelor și identificarea diagnosticelor nursing/problemelor de îngrijire

Analiza datelor:
~ Examinarea datelor culese.
~ Clasificarea datelor → de independenţă şi de dependenţă.
~ Stabilirea problemelor de îngrijire.
~ Recunoaşte problemelor şi priorităţile.
~ Regruparea datelor funcţie de cele 14 nevoi fundamentale → pentru identificarea resurselor individuale.

Interpretarea datelor:
~ Se definesc sursele de dificultate.
~ Se explică originea sau cauza problemei de dependenţă.
~ Se definesc sursele de dificultate.

Rezultat:

~ Pacient fără probleme.

~ Pacient cu probleme potenţiale.
~ Pacient cu probleme existente.
~ Pacient cu probleme conexe (complicaţii).

Culegerea datelor
■
Clasificarea datelor conform celor
14 nevoi fundamentale
■

Separarea problemelor de
dependenţă
■
Definirea surselor de dificultate şi
factorilor care menţin dependenţa
■
Diagnostic de îngrijire

Diagnosticul de îngrijire:
~ Analiza şi interpretarea datelor → stabilesc diagnosticul de îngrijire.
~ Prima definiţie a diagnosticului de îngrijire a fost elaborată de Florence Nightingale (1854-1855).
~ Definiţie → diagnosticul de îngrijire este o formă simplă şi precisă care cuprinde răspunsul personal la o
problemă de sănătate, este o judecată bazată pe culegerea datelor şi analiza lor.
~ Procesul de diagnostic presupune: prelucrarea datelor, identificarea problemelor de sănătate ale
pacientului, enunţul diagnosticului de îngrijire.
~ Prelucrarea datelor – este un act de interpretare a datelor culese, validate şi organizate în prima etapă a
procesului de îngrijire.
~ Diagnosticul de îngrijire este o problemă actuală sau potenţială pe care asistentele, în virtutea educaţiei şi
experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon, 1976).
~ Definiția oficială a diagnosticului de îngrijire a Adunării Generale din 1990 a NANDA – I este:
,,Enunțul unei judecăți clinice asupra reacțiilor la problemele de sănătate prezente sau potențiale, la
evenimentele de viață ale unei persoane, ale unei familii sau ale unei colectivități.”

77
 Lista de diagnostice nursing NANDA-I (câteva exemple) cuprinde peste 200 de diagnostice, pe
următoarele domomenii:
1) Promovarea sănătății: stil de viață sedentar, risc de comportament nesănătos, lipsa diversificării
activităților, incapacitatea de a avea grujă de propria sănătate;
2) Nutriție: dezechilibru hidric ( în deficit, în exces), afectarea deglutiției, dezechilibru nutrițional, risc de
instabilitate a nivelului glicemic;
3) Eliminare și schimb: incontinență urinară, constipație, diaree, afectarea chimbului de gaze
4) Activitate/odihnă: insomnie, oboseală, deficit de auto-îngrijire, afecatrea capacității de a se
îmbrăca/dezbrăca și de a se îngriji de aspectul exterior, intoleranță la activitate, afectarea mobilității
fizice, acăderea funcției cardiace, eliminarea ineficientă a căilor respiratorii;
5) Percepție/cunoaștere: confuzie, lipsă de cunoștințe și informații privind boala, afectarea comunicării
verbale;
6) Autopercepție: afectarea stimei de sine,;
7) Relațiile de rol: hrănire ineficientă a copilului la sân, afectarea îndeplinirii rolului de părinte, afectarea
interacțiunii sociale;
8) Sexualitate: disfuncții sociale;
9) Adaptare/toleranță la stres: anxietate, durere sufletească (doliu);
10) Principii de viață: conflict decizional, afecatarea religiozității, atitudine necooperantă;
11) Siguranță/protecție: risc de rănire, afectarea integrității pielii, hipotermie, risc de sinucidere, eliberare
ineficientă a căilor respiratorii;
12) Confort: greață, durere, izolare socială;
13) Creștere/dezvoltare: risc de întârziere în dezvoltare, risc de creștere disproporționată.

Diagnosticul de îngrijire → relevă autonomia asistentei medicale.

Problemă Sursă de Diagnostic

de + dificultate = de
dependenţă îngrijire

Componentele diagnosticului de îngrijire (PES):

~ Probleme de dependenţă → se defineşte în urma culegerii datelor. Exprimă o reacţie, o atitudine, o

dificultate a pacientului, o insatisfacţie biologică, psihică, socială, culturală sau spirituală. Pentru
enunţarea ei se folosesc termeni ca: alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate.

~ Etiologia sau sursa de dificultate → cauza problemei. Cuprinde factorii cauzali fizici – intrinseci şi
extrinseci, factori cauzali psihici – sentimente, emoţii, tulburări cognitive, factori cauzali sociali – relaţii
familiale, colegiale, dificultăţi de comunicare, şomaj, pensionare, modificări ale rolului social, factori
cauzali culturali sau spirituali, factori legaţi de lipsa de cunoaştere a modului de promovare a unei bune
stări de sănătate.

~ Semne şi simptome – semne de dependenţă observabile.

Tipuri de diagnostic de îngrijire:

~ Diagnostic actual. Cuprinde problema actuală (reacţiile pacientului) şi factorii etiologici.
~ Diagnostic potenţial. Se enunţă pe baza istoricului stării de sănătate, cunoaşterea complicaţiilor bolii,
experienţa asistentei.
~ Diagnostic posibil. Evidenţiază un răspuns incert al pacientului sau legat de factori necunoscuţi.

Exerciţii

Probleme de Etiologie
dependenţă Sursa de dificultate Manifestări

78
 Semne

~ Constipaţie. ~ Imobilizare. ~ Eliminarea scaunului la

~ Dietă săracă în fibre. intervale mari.
~ Lipsa de cunoştinţe. ~ Cefalee.
~ Fecale dure, greu de eliminat.
~ Disconfort digestiv etc.
~ Depresie. ~ Doliu. ~ Tristeţe.
~ Plâns.
~ Insomnie etc.

! Criterii de stabilire a priorităţilor:

~ Nevoia nesatisfăcută care pune în pericol homeostazia pacientului.
~ Nevoia nesatisfăcută care antrenează o mare cheltuială de energie.
~ Insatisfacţie ce poate compromite serios securitatea pacientului.
~ Insatisfacţie care determină un grad important de dependenţă.
~ Insatisfacţie care se repercutează asupra mai multor nevoi.
~ Insatisfacţie care afectează confortul pacientului.
~ Insatisfacţie care afectează demnitatea pacientului (lipsă de respect, informare insuficientă).
~ Problemă care este importantă pentru pacient (paralizie etc.).

DIAGNOSTIC DE DIAGNOSTIC MEDICAL

ÎNGRIJIRE
Problema de sănătate actuală O îmbolnăvire sau condiţie traumatică validată de ştiinţele medicale
sau potenţială care are în în funcţie de care tratamentul urmăreşte că corecteze sau să prevină
vedere răspunsul fiinţei patologia specifică organelor sau sistemelor organismului şi care
umane, indiferent că priveşte necesită tratament medical.
individul sau grupul şi
pentru care asistenta
medicală este responsabilă şi
răspunde pentru
identificarea şi rezolvarea
lor independentă.
~ Ţine cont de starea ~ Ţine cont de problema de sănătate.
pacientului.
~ Descrie starea pacientului. ~ Descrie procesul patologic.
~ Identifică un răspuns uman ~ Identifică un proces de boală legat de patologia unor organe şi
specific. sisteme.
~ Se schimbă în funcţie de ~ Rămâne constant.
răspunsul pacientului.
~ Nu există terminologie ~ Terminologie medicală specifică pentru descrierea proceselor de
specifică de comunicare boală.
pentru descrierea reacţiei
umane.
~ Ţine cont de sursele de ~ Formularea nu implică factorii etiologici.
dificultate.
~ Ajută la determinarea ~ Ajută la determinarea cursului obişnuit al tratamentului medical.
tipurilor de intervenţii de
îngrijire.
~ Orientează spre intervenţii ~ Orientează spre tratament medical.
autonome.

79
 3.Alcătuirea planului de îngrijire

Planificarea intervenţiilor:
~ Se aleg strategiile de îngrijire.
~ Se reduc şi se elimină problemele pacientului.
~ Se stabilesc priorităţile → funcţie de valorile şi priorităţile pacientului, resursele disponibile, timpul
necesar pentru alegerea strategiilor de îngrijire, starea de urgenţă şi gradul de dependenţă.
~ Se fixează obiectivele de îngrijire şi strategiile de lucru → pe termen scurt (ore, zile), pe termen mediu
(săptămânal) şi pe termen lung (săptămâni, luni).
~ Se elaborează planul de îngrijire.

Formularea obiectivelor de îngrijire:

~ Obiectivul reprezintă răspunsul aşteptat de la pacient, rezultatul dorit în urma intervenţiilor aplicate.
~ Obiectivul de îngrijire vizează atitudinea, comportamentul sau acţiunea pacientului.

~ Caracteristicile obiectivelor:

▪ S = specificitate (specific unui singur pacient).

▪ P = performanţă (atitudine, comportament aşteptat).
▪ I = implicare (singur sau cu ajutor).
▪ R = realism (ţine cont de capacităţile fizice, intelectuale, afective ale pacientului).
▪ O = observabil (comportamente, acţiuni măsurabile, evaluare precisă).

~ Obiectivele formulate trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

▪ Cine → face acţiunea?

▪ Ce → face pacientul sau ce se poate face pentru pacient?
▪ Cum → se face intervenţia?
▪ Când → se face?
▪ În ce măsură → se poate face acţiunea?

~ Pentru fiecare problemă pot fi formulate mai multe obiective.

~ Obiectivele şi intervenţiile vizează satisfacerea nevoilor prin intervenţii autonome sau delegate.

~ Elaborarea planului de îngrijire → etapa finală a procesului de planificare:

▪ Formularea de soluţii alternative şi aprecierea consecinţelor.
▪ Alegerea celei mai bune soluţii.
▪ Orientarea spre îngrijiri individualizate.
▪ Analiza surselor şi a posibilităţilor.
▪ Promovarea continuităţii îngrijirilor.
▪ Evaluarea activităţii asistentei.
▪ Elaborarea planului → planul conţine următoarele componente:
- Manifestări de dependenţă.
- Diagnostic de îngrijire.
- Obiective.
- Intervenţii.
- Evaluare.

80
 Problema Sursa de Agent Forme de
+ + +
Simptom dificultate cauzal manifestare

OBIECTIV
care stă la
Cine? Când?
baza
deciziei

Ce? Cum?

În ce
măsură?

~ Exemple de diagnostic de îngrijire – după NANDA(North American Nursing Diagnosis Association –

International), 1986.
▪ Alterarea comunicării nonverbale.
▪ Alterarea comunicării verbale.
▪ Alterarea eliminării intestinale.
▪ Alterarea eliminării urinare.
▪ Alterarea integrităţii tegumentelor.
▪ Alterarea mobilităţii fizice.
▪ Alterarea mucoasei bucale.
▪ Alterarea nutriţiei – deficit sau exces.

▪ Alterarea percepţiei senzoriale.

▪ Anxietatea.
▪ Deficit de volum de lichid.
▪ Durere.
▪ Hipertermie.
▪ Hipotermie.
▪ Incapacitate de menţinere a sănătăţii.
▪ Intoleranţă la efort.
▪ Perturbarea imaginii corporale.
▪ Perturbarea somnului.
▪ Risc de accident.
▪ Risc de infecţie.

Alcătuirea planurilor de îngrijire privește stabilirea obiectivelor (NOC) și a intervențiilor (NIC)

necesare rezolvării problemelor de îngrijire ale pacientului.
Planurile de îngrijire se fac în raport cu problemele/diagnosticele de nursing. Acestea se regăsesc în
lista de diagnostice nursing NANDA – I, reperul profesional internațional în acest domeniu care asigură
limbajul comun profesional.
Familiarizarea cu această listă și raporatrea permanentă la ea în procesul de învățământ și în practica de
nursing oferă elevilor, studenților și profesorilor posibilitatea de a vedea care sunt problemele de îngrijire
pe care pacientul ar putea să le aibă și îi ajută să se mențină în zonîa știițifică a domeniului, fără riscul
,,inventării” unor probleme și diagnostice de nursing.

Planul de îngrijire este alcătuit, așadar, din:

1) Obiective (specifice fiecărui diagnostic de îngrijire stabilit)
81
2) Intervenții (specifice fiecărui obiectiv)
3) Evaluări (analize ale gradului de eficiență a intervențiilor și operarea unor modificări/ajustări)

Exemple de obiective aferente unor diagnostice de nursing:

1) Dezechilibru nutrițional (în exces)
Obiective: Pacientul...
@ Va scădea numărul de calorii ingerate;
@ Va crește nivelul său de activitate;
@ Va scădea în greutate.

2) Lipsă de cunoștințe și informații privind boala

Obiective: Pacientul...
@ Va descrie afecțiunea pe care o are, factorii cauzali ai simptomelor;
@ Va descrie procedurile necesare controlului bolii sau a simptomelor;
@ Va identifica punctele nevralgice ale stilului de viață care aduc factori de risc suplimentari pentru
sănătatea sa.

Este necesară instituirea unei ordini a priorităților în stabilirea obiectivelor de nursing.

Criteriul este măsura în care problema/diagnosticul de nursing amenință viața pacientului,
confortul său sau gradul de
autonomie.
De exemplu, ,,Afectarea capacității de comunicare” va fi mai jos pe lista priorităților față de
,,Risc de violență”.
Obiective de îngrijire prioritare:
- Menținerea funcțiilor vitale;
- Menținerea stării e conștiență;
- Supravegherea funcțiilor vegetative;
- Reechilibrarea hidroelectrolitică;
- Alimentarea;
- Profilaxia infecțiilor;
- Prevenirea complicațiilor.

După stabilirea obiectivelor, urmează alcătuirea intervențiilor autonome și delegate specifice (NIC).
Apoi, în funcție de gradul în care obiectivul a fost atins în urma intervențiilor se face evaluarea.

4. Implementarea

Constituie momentul realizării conştiente şi voluntare a intervenţiilor planificate pentru a obţine rezultatul
aşteptat.

Scoate în evidenţă rolul de suplinire al asistentei medicale.

Este o etapă strâns legată de planificarea îngrijirilor.

În aplicarea îngrijirilor sunt antrenaţi:

~ Pacientul → execută acţiuni planificate în funcţie de resursele proprii.
~ Asistenta medicală → supervizează acţiunile pacientului, încurajează, informează, ajută şi efectuează
îngrijirile necesare pacientului.
~ Echipa de îngrijire → asigură completarea şi eficacitatea activităţii profesionale.
~ Familia – aparţinătorii → sunt alături de pacient în anumite circumstanţe.

82
 Intervenţia de îngrijire:
~ Este un ansamblu de acte planificate pentru realizarea obiectivului fixat.
~ Intervenţia de îngrijire poate fi unică sau multiplă, în funcţie de obiectivul ales.
~ Ţine cont de gradul de dependenţă, de resursele pacientului şi de experienţa proprie.
~ Realizarea intervenţiei reiese din evaluarea stării pacientului înainte, în timpul şi după intervenţie.

Realizarea intervenţiilor de îngrijire:

~ Intervenţii autonome → independente (acţiuni iniţiate de asistentă ca urmare a cunoştinţelor, priceperilor
şi competenţelor proprii):
▪ Alimentarea.
▪ Hidratarea.
▪ Eliminarea.
▪ Asigurarea confortului.
▪ Asigurarea igienei.
▪ Toaleta.
▪ Supravegherea funcţiilor vitale.
▪ Educaţia pentru sănătate a pacientului, familiei.
~ Intervenţii delegate → dependente (activităţi efectuate la indicaţia medicului):
▪ Recoltări de produse biologice.
▪ Pregătirea pentru investigaţii de diagnostic şi tratament.
▪ Aplicarea tratamentelor.
~ Intervenţii interdependente → activităţi stabilite în colaborare cu membrii echipei de îngrijire care se
referă la o relaţie colegială între profesionişti.

Observaţii:
~ Planul se completează cu intervenţii constante.
~ Este obligatorie cunoaşterea efectelor intervenţiei aplicate. Se supraveghează comportamentul, reacţiile
medicamentoase, funcţiile vitale etc.
~ Se reexaminează pacientul înaintea aplicării intervenţiei.
~ Intervenţia va fi făcută ţinând cont de:
▪ Capacităţile şi posibilităţile pacientului.
▪ Gradul de dependenţă.
▪ Vârsta.
▪ Raţionamentul ştiinţific al intervenţiei.
▪ Resurse materiale.
▪ Timpul avut la dispoziţie.
▪ Terapie medicamentoasă.
▪ Oportunităţi de educaţie şi învăţare.
~ Educaţia → este o intervenţie comună mai multor probleme.
~ Consilierea → este un ajutor necesar pentru schimbarea sau ajustarea unor comportamente şi atitudini
nesănătoase faţă de sănătate.
~ Relaţia de comunicare cu pacientul este:
▪ Funcţională.
▪ Pedagogică.
▪ Terapeutică:
- De acceptare reciprocă.
- De respect.
- De înţelegere empatică.

Situaţii şi reacţiile pacientului din timpul îngrijirilor:

~ Anxietate → stare de tensiune şi disconfort.
~ Stres → psihic sau fizic datorat unui dezechilibru între exigenţele individului şi capacitatea lui de
adaptare.
~ Frica → sentiment resimţit în faţa unui pericol iminent – fizic sau psihic.
~ Durerea → senzaţie neplăcută percepută de pacient.

83
~ Singurătatea → starea individului care se regăseşte cu sine însuşi.
~ Imobilitatea → diminuarea activităţii normale.
~ Sentiment de neputinţă → pacientul se vede condamnat să constate inutilitatea intervenţiilor.
~ Modificarea schemei corporale → slăbire bruscă, obezitate, menopauză, îmbătrânire, paralizie, artrită,
amputaţii etc.
~ Pierderea → unei fiinţe dragi, a rolului social, pierderi materiale etc.
~ Doliu → decesul unei persoane îndrăgite, apropiate.

Concluzii asupra aplicării tehnicilor de îngrijire şi tratament:

- Se continuă culegerea datelor.
- Se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan.
- Pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- Etapele de desfăşurare a tehnicilor.
- Pregătirea locului.
- Pregătirea materialelor.
- Asigurarea intimităţii.
- Pregătirea fizică şi psihică.
- Aplicarea măsurilor de asepsie.
- Explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici.
- Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- Adaptarea îngrijirilor la pacient.
- Respectarea demnităţii pacientului.
- Obţinerea consimţământului.
- Notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
- Previne complicaţiile.

5.Evaluarea îngrijirilor

Evaluarea este, practic, consemnarea problemelor rămase, a necesității ajustărilor planului și a

obiectivelor, a altor observații legate de evoluția stării pacientului.
Evaluarea constă în analiza rezultatelor îngrijirilor și pe această bază, adăugarea unor intervenții noi și
reajustarea obiectivelor.
Evoluţia pacientului poate fi:
~ Favorabilă – se pot menţine îngrijirile planificate sau se pot rări.
~ Staţionar – necesită un nou raţionament de planificare a îngrijirilor.
~ Nefavorabil – necesită alte îngrijiri.
Evaluarea nu este etapa finală a procesului de îngrijire, ci o activitate permanentă de reformulare și
reajustare a diagnosticelor de îngrijire, a obiectivelor(NOC) și a intervențiilor(NIC).
Astfel dacă sunt obținute pe parcursul îngrijirilor noi date și informații, acestea trebuiesc adăugate în
planul de îngrijire.
Evaluarea și revizuirea sunt necesare pentru că pacientul ne oferă permanent noi amănunte privind
boala sa și pentru că reacțiile și comportamentul său se schimbă.
Evaluarea și revizuirea includ:
- Diagnosticele de nursing;
- Obiectivele și termenii de timp în limitele cărora acestea au fost planificate;
- Intervențiile nursing și modificările(dacă sunt eficiente dacă sunt schimbate cu alte intervenții, dacă alte
intervenții sunt necesare);
- Creșterea gradului de participare și responsabilizare al pacientului în administrarea tratamentului și în
alcătuirea planului de îngrijire.

În mod ideal, revizuirile și evaluările ar trebui să fie făcute zilnic, pentru că fiecare nouă observație
sau detaliu al relației terapeutice pot fi oportunități de schimbare a reperelor planului de îngrijire.
Raportul final de la schimbarea turelor poate fi ocazia cea mai potrivită pentru clarificarea necesității
unor modificări, evaluări, revizuiri.
Echipa de îngrijire poate planifica o zi sau mai multe pe săptămână pentru aceste revizuiri ale
planurilor de îngrijire.

84
 Intervenţiile autonome ale asistentei medicale în cazul unor reacţii specifice sau nespecifice la boală /
suferinţă

Anxietate:
~ Este reacţia emoţională la pericol.
~ Teama este raportată la ceva specific, în timp ce anxietatea este dată de reacţii nespecifice.
~ Se asociază cu: neputinţa, insatisfacţia, nesiguranţa.
~ Are intensitate variabilă – de la anxietate moderată la anxietate severă sau panică, funcţie de reacţiile
temperamentale ale pacientului.
~ Apare în: durere acută, lipsă de curaj, disperare, pericol de moarte, pierderea sănătăţii, afectarea
integrităţii organismului, jenă, frig, oboseală, schimbarea regimului, privare sexuală, restricţii de mişcare,
singurătate, şomaj, crize financiare, dezonoare socială, ridicol, insatisfacţii profesionale, confuzie,
incertitudine, separare de familie, prieteni.
~ Manifestări specifice anxietăţii:
▪ Tahicardie.
▪ Polipnee.
▪ Variaţii tensionale.
▪ Variaţii de temperatură.
▪ Relaxare musculară a vezicii şi intestinului.
▪ Piele umedă şi rece.
▪ Transpiraţii.
▪ Midriază.
▪ Insomnie.
▪ Logoree sau refuz de a vorbi.
▪ Agitaţie.
▪ Agresivitate fizică sau verbală.
▪ Plâns.
~ Când anxietatea este uşoară, bolnavul se poate apăra prin educaţie.
~ În anxietatea intensă scade puterea de analiză, percepţia este redusă şi deformată, concentraţia diminuată,
pacientul primeşte şi redă cu dificultate informaţiile, amplifică şi deformează informaţiile primite.
~ Intervenţiile asistentei în anxietate:
▪ Descoperă anxietatea şi identifică gradul şi formele de manifestare, cauzele şi factorii declanşatori.
▪ Ajută pacientul să-şi recunoască şi să-şi exprime anxietatea.
▪ Asigură un climat calm, empatic, de securitate, respectă tăcerile şi plânsul, asigură sisteme de alarmă la
îndemâna pacientului.
▪ Favorizează adaptarea la mediu de spital.
▪ Ia măsuri de ameliorare în cazul factorilor externi sau ajută pacientul să depăşească reacţiile.
▪ Diminuează stimulii auditivi şi vizuali – zgomote, lumină intensă.
▪ Asigură activităţi distractive la alegerea pacientului.
▪ Ajută pacientul să facă faţă situaţiei prezente, să-şi reexamineze şi analizeze reacţiile.
▪ Informează corect, clar şi complet pacientul asupra intervenţiilor şi îngrijirilor aplicate.
▪ Răspunde direct şi clar la toate întrebările, comunică cât mai des cu pacientul.
▪ Învaţă pacientul tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii, sugerează utilizarea gândurilor pozitive privind
evenimentele ameninţătoare în caz de nevoie.
▪ Asigură comunicarea şi prezenţa familiei lângă pacient.
▪ Îndepărtează toate elementele ameninţătoare, evită atingerea pacientului fără acordul lui.

Furia şi ostilitatea:
~ Sunt manifestări frecvent întâlnite la pacienţi.
~ Se manifestă prin iritabilitate, antipatie, lipsă de cooperare, ranchiună, furie verbală sau fizică, limbaj
obscen, privire urâtă, indignare.
~ Poate fi şi o formă de manifestare a anxietăţii ce apare şi datorită impunerii unui regulament de spital greu
de acceptat de unii bolnavi.
~ Se manifestă datorită nesatisfacerii nevoilor, datorită unei stări toxice, neputinţei sau stării de dependenţă.

85
~ Apare frecvent în starea de disperare, doliu, frustrare.
~ Răspunsul la furie este un rău social acceptat care presupune contraatac, retragere, evitarea situaţiei.
~ Asistenta medicală trebuie să fie conştientă de reacţiile pacientului la furie.
~ Intervenţiile asistentei:
▪ Ajută pacientul să-şi înţeleagă situaţia şi să-şi recapete demnitatea.
▪ Identifică cauza şi formele de manifestare.
▪ Linişteşte pacientul.
▪ Caută să identifice manifestările comportamentale ale pacientului diferite de cel obişnuit.

Dificultatea sau incapacitatea de a-şi păstra sănătatea:

~ Asistenta identifică factorii care afectează starea de sănătate şi evaluează nivelul de dependenţă →
deficienţele pacientului.
~ Asigură un climat de siguranţă şi explică toate intervenţii, tratamentele şi îngrijirile aplicate.
~ Furnizează explicaţii clare, simple, adaptate nivelului de educaţie.
~ Antrenează familia şi anturajul în procesul de îngrijire.
~ Recomandă şi susţine un comportament sanogen.

Durerea:
~ Asistenta evaluează caracterul durerii, intensitatea factorii favorizanţi sau declanşatori, momentul
apariţiei, mijloacele de diminuare sau accentuare.
~ Se asigură un mediu de siguranţă, poziţie antalgică adecvată care să favorizeze calmarea durere sau
reducerea ei în intensitate.
~ Se asociază medicaţie analgezică, masaj, atingere terapeutică, exerciţii respiratorii abdominale de 5-10
minute.
~ Se dau informaţii simple, clare, adaptate nivelului de educaţie.
~ Pentru diminuarea durerii se ajută pacientul în activităţile zilnice – alimentaţie, eliminare, igienă,
hidratare, mobilizare etc.
~ Se vor folosi mijloace de destindere, masaj, lectură, muzică etc.
~ La nevoie se poate imobiliza regiunea dureroasă.
~ În caz de migrenă, se sugerează pacientului repaus în cameră liniştită, cu lumină difuză, indirectă, pungă
cu gheaţă pe cap, comprese reci pe ochi – încă de la primele semne.

Depresie:
~ Limitează atenţia pacientului şi reduce gândirea la aspecte triste.
~ Asistenta se manifestă cu calm, înţelegere, empatie, fără exuberanţă.
~ Se subliniază nevoile de igienă, aspect estetic, manichiură, barbă etc.
~ Determină pacientul să practice exerciţii de mobilizare activă zilnic.
~ Sugerează întâlnirea cu persoane care au trecut prin experienţe asemănătoare.

Stima de sine:
~ Perturbarea stimei de sine presupune diminuarea sentimentelor propriei valori şi competenţe.
~ Asistenta asigură comunicarea cu pacientul, ascultă şi limitează expresia sentimentelor negative.
~ Se identifică situaţiile şi evenimentele ameninţătoare şi se explorează mijloacele de adaptare – informare,
reflectare, confidenţe, repaus, canalizarea energiilor, menaj, umor, medicaţie, somn, odihnă activă.
~ Se asigură participarea pacientului la activităţi recreative, educative, care să permită recâştigarea stimei de
sine.
~ Se explică pacientului că toate pierderile ocazionale (divorţ, şomaj, stare de boală etc.) necesită o
perioadă de adaptare care induce la început un sentiment de insecuritate.
~ Determină coparticiparea pacientului în procesul de îngrijire.

Imaginea de sine:
~ Perturbarea imaginii de sine presupune percepţia globală negativă a individului privind aspectul fizic, în
urma pierderii unui organ sau a unei funcţii sau ameninţarea la adresa integrităţii personalităţii şi care se
bazează mai mult pe senzaţii decât pe informaţii exterioare.
~ Fiecare individ are o imagine mentală proprie datorită experienţelor trecute sau prezente şi funcţie de
viitorul dorit.

86
~ În copilărie se formează experienţa plăcerii, durerii, eşecului, pudorii, neputinţei, furiei.
~ Boala sau deficienţa pot modifica această imagine, pacientul poate fi dependent şi poate pierde controlul
asupra propriului corp, generând conflicte şi percepţii negative legate de imaginea corporală.
~ Conform normelor sociale pentru pacient este importantă tinereţea, sănătatea, frumuseţea.
~ Manifestările pacientului în faţa modificărilor:
▪ Curaj.
▪ Frică.
▪ Plâns.
▪ Strigăt.
▪ Agitaţie.
▪ Exagerare.
▪ Comportament psihic modificat.
▪ Anxietate.
~ Manifestările pot apărea în practica medicală:
▪ În cazul expunerii corpului dezbrăcat în timpul vizitei sau a diferitelor tehnici de investigare sau
tratament.
▪ În cazul folosirii sondelor sau bazinetului.
▪ În cazul clismelor.
▪ Alterarea imaginii se manifestă în: amputaţii, chirurgie facială, chirurgia mâinilor, chirurgia organelor
genitale.
~ Reacţiile pacientului la modificarea imaginii corporale:
▪ Reacţii psihice – delir, negare, psihoză, dificultate de asimilare a informaţiei.
▪ Reacţii afective – anxietate, ostilitate, ură, depresie, apatie.
▪ Reacţii comportamentale – refuz de cooperare, reţinere, dependenţă, agresivitate, manipulare.
▪ Reacţii psihosomatice – hipertensiune, ulcere, hipertiroidie, astm.
▪ Afectarea orientării temporo-spaţiale.
~ Intervenţiile asistentei:
▪ Evaluează gradul anxietăţii şi favorizează exprimarea pacientului, implicit adaptarea la noua situaţie.
▪ Asistenta trebuie să cunoască reacţiile posibile la diferite situaţii → mutilare, desfigurare, schimbarea
funcţiilor corpului etc., semnificaţia schimbărilor asupra pacientului sau familiei.
▪ Familia sau pacientul poate reacţiona prin acceptare, susţinere, dezolare, furie, disperare.
▪ Asistenta va determina progresiv pacientul să accepte noua situaţie – să privească bontul de amputaţie,
plaga, faţa etc.
▪ Pacientul este determinat să participe progresiv la propria îngrijire.

Frica:
~ Este pricinuită de incapacitatea de a face faţă realităţii, invalidităţii sau stării de boală.
~ Este o tulburare de gândire.
~ Asistenta explorează obiectul fricii, identifică cauzele şi mijloacele de investigare, anestezie, intervenţie,
chimioterapie, radioterapie sau alte tratamente.
~ Se identifică gradul anxietăţii şi se clarifică percepţia eronată faţă de obiectul fricii.
~ Înaintea oricărei examinări sau tratament se aduce la cunoştinţă semnele ce vor fi simţite de pacient şi se
solicită consimţământul.
~ În cazul fricii manifestate prin tulburări psihice, asistenta va supraveghea atent pacientul şi va asigura un
climat de securitate prin ridicarea laterală a patului, eliminarea obiectelor contondente.
~ Se evită emiterea de judecăţi sau minimalizarea impresiilor dezagreabile, discuţiile lungi şi se stabilesc
limitele
comportamentului verbal sau fizic.

Refuzul:
~ Pacientul poate refuza tratamentul sau îngrijirile recomandate şi necesare.
~ Asistenta urmăreşte corectarea opiniilor greşite ale pacientului şi / sau familiei.
~ Se identifică elementele conflictuale → religie, cultură, mod de viaţă etc.
~ Se caută factorii cauzali ai refuzului → frica, durerea, experienţe trecute, experienţele anturajului, lipsa de
cunoştinţe etc.

87
~ Se explică pacientului normalitatea manifestărilor de frică, frustrare sau mânie în circumstanţele
respective.
~ Se determină exprimarea pacientului asupra efectelor secundare dezagreabile (greaţă, vărsături, stare
depresivă, somnolenţă etc.).
~ Pentru diminuarea efectelor secundare se explică corect şi concis, pe înţelesul pacientului, fiecare tehnică
de îngrijire.
~ Se înlesneşte contactul cu autorităţile la nevoie şi se facilitează exprimarea spirituală şi religioasă.
~ Se acordă timp suficient pentru luarea deciziei funcţie de informaţiile primite şi de raportarea lor la
sistemul propriu de valori şi cultură.

Risc de accident:
~ Asistenta are în vedere orientarea în timp şi spaţiu a pacientului şi planifică intervenţii şi îngrijiri
adecvate.
~ Determină factorii de risc: deficienţe senzoriale şi motorii, confuzie, hipotensiune ortostatică, stare de
slăbiciune etc.
~ Ca mijloace de siguranţă se folosesc:
▪ Aparate de mobilizare (baston, cârjă, cadru metalic, balustrade, bare de sprijin), sisteme de alarmă,
mijloace de imobilizare, pantofi potriviţi, pardoseală uscată, cale de mişcare liberă, pat cu rezemători
laterale etc.
~ Asistenta ajută pacientul să se adapteze la starea de boală şi să îndeplinească anumite activităţi, evaluează
funcţie fizică, forţa musculară şi propune exerciţii fizice.
~ Asigură poziţia corectă şi plasează la îndemână efectele personale şi sistemele de alarmă.
~ Supraveghează alimentaţia, hidratarea, medicaţia, îndepărtează obiectele periculoase (substanţe chimice,
chibrituri etc.) şi amenajează spaţiul în scopul evitării accidentelor.
~ La nevoie se menţin încuiate uşile, iar persoana este supravegheată continuu., lumină permanentă (lumină
de veghe).
~ Se urmăreşte anticiparea nevoilor pacientului.
~ În crize convulsive se supraveghează şi se previn accidentările, căderile, muşcarea limbii, aspirarea
secreţiilor.
~ Asistenta va supraveghea schimbările de comportament, asigurând prezenţa permanentă a unei persoane
recunoscute de pacient.
~ Se asigură satisfacerea nevoilor fundamentale favorizând pe cât posibil autonomia.
~ Se conştientizează pacientul asupra riscului de accident în caz de mobilizare hipostatică, hipotensiune
ortostatică, încălţăminte neadecvată (cu toc), folosirea incorectă a ochelarilor, parchet lustruit, gresiei udă,
mochete de dimensiuni mici, cabluri întinse pe jos, apă prea caldă sau prea rece etc.

Adaptarea socială:
~ Pacientul trebuie să se simtă acceptat în mediul de spital, el luptă pentru adaptarea socială la noua situaţie.
~ Se urmăreşte adaptarea pacientului la modificările imaginii de sine.
~ Apare handicapul fizic în relaţiile interumane → poate fi considerat în anumite circumstanţe obiect de
curiozitate.
~ Se urmăreşte diminuarea importanţei afectării prin aplicarea anumitor măsuri cum ar fi: protezare, lecţii –
discuţii, educaţie familială.
~ Relaţiile sociale raportate la persoanele handicapate sunt în general ambigue şi conflictuale, acceptate sau
refuzate, simpatice sau de milă, încredere sau respingere, curiozitate sau repulsie, interes sau indiferenţă.
~ Lipseşte adesea încrederea pacientului că adaptarea şi încrederea în sine este asigurată.

Schimbarea rolului social:

~ Se modifică când apare boala, când părinţii nu se mai pot ocupa de copii, când copiii îşi pierd părinţii,
când părinţii devin dependenţi de copii → acceptă cu dificultate noul rol.
~ Oamenii estimează valoarea lor funcţie de aptitudinile şi productivitatea lor.
~ Este dificil de acceptat un rol social nou, mai ales în faza terminală.
~ Bolnavii cronici luptă pentru o zi cât mai normală.
~ Unii oameni se retrag şi întrerup relaţiile sociale, antrenând singurătatea şi depresia.

Despărţirea şi doliu:

88
~ Este o reacţie faţă de o pierdere reală sau potenţială a unui părinte, prieten, partener, rudă apropiată, parte
din corp, sănătate, propria viaţă.
~ Doliu este o durere profundă anticipată sau reală.
~ Se manifestă prin angoasă, disperare, furie, depresie, tristeţe, neputinţă, vină, singurătate.
~ Manifestările variază funcţie de contextul social, acceptarea stoică a noii situaţii, manifestările publice.
~ Intensitatea manifestărilor depinde de valoarea pierderii şi de semnificaţia dată.
~ Etapele doliului:
▪ Şoc.
▪ Incredibilitate.
▪ Luarea la cunoştinţă.
▪ Acceptarea.
▪ Calmarea.
~ Pe durata crizei de conştiinţă, pacientul resimte durere, angoasă, o mare tristeţe, sentimentul unui gol.
~ Cu timpul apare detaşarea în comportament, absenţa emoţiei în discuţii.
~ Intervenţiile asistentei:
▪ Identifică faza doliului în care se găseşte pacientul / familia.
▪ Ajută pacientul şi familia să depăşească momentul.
▪ Favorizează exprimarea sentimentelor de doliu.
▪ Previne reacţiile negative.
▪ Respectă intimitatea.
▪ Participă la durerea bolnavului.
▪ Face psihoterapie.
▪ Va crea o atmosferă de speranţă, chiar dacă ea este disperată sau descurajată.
~ Speranţa → este o sumă de gânduri şi sentimente ce au la origine credinţa proprie şi care combate
angoasa, neputinţa, dezorientarea, previne suicidul şi susţine lupta pacientului.

! Fazele reacţiei pacientului la boală sau doliu în momentul aflării diagnosticului:

~ 1. Faza de negare → refuzul, dorinţa de singurătate, neacceptare, negare, retragere. Se întrerupe când
bolnavul începe să se gândească la noua stare (nu-i adevărat).
▪ Asistenta medicală favorizează exprimarea liberă a sentimentelor de negare ca mecanism de apărare, dar
evită întărirea negării.

~ 2. Faza de revoltă → mânie, agresivitate, ostilitate, insomnie, iritabilitate, frică, sentiment de culpabilitate,
promisiuni de schimbare a obiceiurilor de viaţă, disponibilitatea de a accepta orice tratament, exprimarea
neputinţei, (de ce eu?).
▪ Asistenta medicală favorizează exprimarea liberă a sentimentelor de mânie pentru a permite mobilizarea
energiilor.
▪ Favorizează exprimarea dorinţei de negociere cu Dumnezeu, cu viaţa, cu sănătatea – pentru a întârzia
clipa fatală.
▪ Se favorizează exprimarea sentimentelor de culpabilitate şi se explică că aceste sentimente fac parte din
evoluţia normală a doliului.

~ 3. Faza de negociere → tocmeală, târguiala, pacientul caută să facă un pact, caută măsuri de ajutor (poate
se poate face una sau alta ...).

~ 4. Faza de depresie → disperare, nelinişte, idei de suicid, inerţie, pierderea apetitului, perturbarea
somnului, facies trist, plâns, retragere, tristeţe. Persoana este conştientă de noua situaţi, de faptul că
apărarea este ineficientă, dar nu acceptă încă situaţia.
▪ Asistenta favorizează exprimarea liberă a sentimentelor de depresie şi la nevoie, ajută familia
favorizându-i dialogul cu pacientului sau muribundul.

~ 5. Faza de acceptare → persoana se împacă cu noua situaţie, o acceptă, exprimă seninătate, calm.
▪ Asistenta ajută persoana să-şi satisfacă nevoile de bază (hidratare, alimentare, tratament, îngrijiri igienice
sau funcţionale etc.) până în ultima clipă.

89
▪ Explică familiei nevoia de a rămâne lângă muribund, de a manifesta dragostea faţă de muribund.
▪ Nu se vor întreţine speranţe nerealiste.
▪ Se respectă lacrimile şi tăcerile, exprimarea sentimentelor de pierdere şi se evită încurajările facile.
▪ Se asigură suportul religios funcţie de credinţă.
▪ Se explorează activităţile spre care se pot canaliza energiile familiei, anturajului, putând astfel îndepărta
sentimentele legate de doliu.
▪ Se ajută persoanele cu doliu să identifice forţele proprii pentru a face faţă reintegrării în viaţa normală.

Mecanismele de adaptare la boală

Sunt împărţite în 7 categorii care adesea se combină între ele, iar în anumite faze de boală pot domina
unul sau mai multe mecanisme.

Negarea:
~ Gravitatea situaţiei este negată sau diminuată.
~ Bolnavul neagă simptomatologia evidentă sau gravitatea bolii sale.
~ Prima reacţie se manifestă prin şoc şi neîncredere.
~ Se urmăreşte crearea unui anumit echilibru psihic.
~ Are rol de protecţie pentru sine şi pentru alţii.
~ Apare la pacient sau la familie.
~ Asistenta medicală determină gradul negaţiei şi forma bună sau rea.
~ Nici nu se încurajează negarea, nici nu se contrazice – se priveşte cu realism.
~ Asistenta ajută pacientul / familia să depăşească momentul.

Informarea (nevoia de informaţii):

~ Pacientul simte nevoia de informaţii certe pentru care utilizează toate resursele intelectuale.
~ Educaţia va avea în vedere boala, tratamentul şi evoluţia probabilă.
~ Funcţie de datele culese se pot aplica acţiuni eficace.
~ Se încurajează, atenuând sentimentele de neputinţă.
~ Un pacient informat este mai apt că participe la tratament.

Susţinerea psihică – morală a pacientului:

~ Se asigură susţinerea atât pacientului, cât şi familiei.
~ Asistenta încurajează pacientul şi caută să găsească împreună mijloacele cele mai eficace de adaptare.
Participarea la intervenţii:
~ Conferă sentiment de capacitate, de putinţă, pacientul se simte util.
~ Învaţă să se îngrijească şi îşi menţine stima de sine.
~ Scade anxietatea, culpabilitatea.
~ Rolul asistentei medicale este primordial în antrenarea pacientului în procesul de îngrijire.
Fixarea obiectivelor concrete şi realiste:
~ Fiecare problemă poate fi divizată în obiective simple care scad neputinţa pacientului care aşteaptă
răbdător rezultatul.
Participarea la alegerea îngrijirii:
~ Există întotdeauna mai multe soluţii.
~ Alegerea se face simultan cu anamneza – culegerea datelor.
~ Se discută cu pacientul îngrijirea adecvată → bolnavul sau familia decid asupra intervenţiei.
Căutarea semnificaţiei bolii:
~ Boala este o experienţă umană ce poate fi o placă turnantă, o nouă orientare spirituală.
~ Familiile se reunesc prin boală de o manieră dureroasă, semnificativă.
~ Anumite cazuri pot deveni subiecte de roman sau film.
Factorii care favorizează sau împiedică adaptarea:
~ Factori stresanţi → biologici (boală, plagă), psihici, sociali (relaţii interpersonale, situaţii familiale,
anumite circumstanţe).
~ Caracteristici individuale → inteligenţă, vârstă, personalitate, credinţe, filozofie, religie, experienţe trăite.
~ Mediul → izolarea, privarea senzorială, aspecte familiale.

90
~ Mecanisme de adaptare modificate prin → durere, oboseală, imobilizare – duc la accentuarea izolării,
reclamaţii, dezorientări, tulburări de comportament.
Reacţiile asistentei medicale în faţa bolii:
~ Sunt reacţii stimulate prin personalitatea, sarcinile şi obligaţiile profesionale, complicaţiile bolii şi
personalitatea bolnavului.
~ Reacţii emoţionale:
▪ Frustrarea – o dorinţă manifestată nesatisfăcută (dorinţa satisfăcută este ca o gratificaţie). Este o stare
psihică. Persoana frustrată poate interpreta situaţia de o manieră diferită → cu tristeţe, cu anxietate, cu
disperare, cu revoltă, cu sentiment de culpabilitate, vinovăţie, deprimare.
▪ Dorinţa – este o emoţie fundamentală creată prin idee, interpretare, imaginaţie → orice lucru este bun,
profitabil, avantajos. Este un proces sau mecanism cognitiv automatic şi involuntar.
▪ Tristeţea – se manifestă când apare privaţiunea, obiectul dorinţei este considerat rău, neprofitabil,
dezavantajos. Tristeţea dă dimensiunea frustrării, este inevitabilă. Asociată cu anxietate, vină şi revoltă
devine dezagreabilă şi determină alegerea altei căi de rezolvare a problemelor.
▪ Furie.
▪ Speranţă.
▪ Vină.
▪ Compasiune.
▪ Neputinţă.
▪ Dragoste.
▪ Dezgust.
▪ Orgoliu.
▪ Invidie.

Asistenta trebuie să fie conştientă de reacţiile sale pentru a-i putea ajuta pe alţii. Sunt momente când
frustrarea este transformată într-un eveniment dezagreabil, o oroare, o tragedie, o catastrofă. Fiecare
interpretează diferit: într-un accident mor 50 de persoane (catastrofă, sau numai 3 persoane (accident), un
om moare în patul său (deces), altul este asasinat (dramă), un bolnav moare după o boală îndelungată la
80 de ani (deces), altul moare la 30 de ani prin accident (tragedie).

~ Toate evenimentele frustrante vor fi penibile, dezagreabile, create de imaginaţie, cu un aport suplimentar
de emoţie neplăcută care trebuie evitată.
~ Este greu să gândeşti realist când anturajul produce crize raportate la un eveniment dezagreabil declarat
intolerabil, inacceptabil, injust, catastrofal.
~ Este greu să-ţi păstrezi sângele rece dacă cei din jur sunt agitaţi

ELEMENTE ALE INTERVENŢIEI ASISTENTEI MEDICALE

FUNCŢIE DE GRADUL DE DEPENDENŢĂ
I II III IV
Dependenţă
Independenţă Dependenţă majoră Dependenţă totală
moderată
Lipsa forţei fizice
Lipsa voinţei
Existenţa mai multor Existenţa mai multor
Autonomie Lipsa cunoştinţelor
surse de dificultate surse de dificultate
Probleme psihice
Mediu defavorabil
Prestaţii
pentru
Ajutor parţial Ajutor permanent Suplinire totală
menţinerea
sănătăţii

91
 Exemplu → Plan de îngrijire

Maria are 16 ani. Este spitalizată de mai bine de o săptămână în urma unui accident rutier. În urma căruia
prezintă multiple contuzii, trei fracturi de coaste toracice anterior pe partea dreaptă, o fractură de claviculă
şi o fractură de radius şi cubitus pe partea dreaptă, imobilizate în aparat gipsat. Eliminarea este bună cu
toată dificultatea ridicării în pat pentru aşezarea pe bazinet. Colaborează puţin la executarea toaletei.
Cicatricele faciale o preocupă şi o îngrijorează mult.
Problema +
sursa de
Obiective de
dificultate ? Intervenţii autonome şi delegate Evaluare finală
îngrijire
diagnostic de
îngrijire
~ Durere ~ Obţinerea unei ~ Când este suportabilă durerea se 18 aprilie.
intensă la stări optime de încurajează şi se asigură ~ Pacienta este mai
coapsa şi la bine constantă în pacienta determinând puţin anxioasă.
torace dată de timp. diminuarea anxietăţii. ~ Se relaxează
fracturi. ~ Evaluare zilnică. singură.
~ Pierderea ~ Alimentare ~ Va fi ajutată la alegerea 25 aprilie
autonomiei de corectă cu meniului (alimentaţia preferată). ~ Mănâncă puţin.
a se alimenta proteine, legume, ~ Alimentele vor fi tăiate în bucăţi ~ Ronţăie
dată de fructe, cereale, foarte mici. bomboane între
fractură. lactate – ~ Alimentaţie pasivă. mese.
~ Anorexie. participând ~ Se creează un climat de ~ Nu poate mânca
direct, după destindere – audiţii muzicale. singură.
puterile ei. ~ Se permite familiei să rămână
~ Evaluarea la 1 cu pacienta.
săptămână.
~ Probleme ~ Se va conserva ~ Se fac 10 inspiraţii forţate. 25 aprilie
respiratorii capacitatea ~ Se va sufla nasul ori de câte ori ~ respiraţia amplă,
potenţiale pulmonară şi se este necesar. fără secreţii.
date de vor menţine ~ Se va provoca tuse pentru
imobilizare. libere căile eliminarea sputei.
~ Ritm respiratorii.
respirator
scăzut.
~ Pierderea ~ Se va conserva ~ Se fac exerciţii pasive, active, ~ Capacitate
potenţială a capacitatea izometrice la nivelul funcţională bună.
mobilităţii funcţională a extremităţii libere (strânge o
dată de articulaţiilor şi minge în mână).
imobilizarea tonusul muscular. ~ Face mişcări de flexie şi
în aparat ~ Evaluare la 3 extensie a degetelor de la mâini
gipsat. zile. şi de la picioare.
~ Perturbarea ~ Se revine puţin ~ Va fi încurajată când se simte ~ Mai puţin
posibilă a câte puţin la o mai bine. preocupată de
imaginii de imagine de sine ~ Se asigură o relaţie de ajutor. rănile feţei.
sine judecând mai bună. ~ Atingerea regiunii când aceasta ~ Fericită de
rănile feţei şi ~ Se evaluează al 3 este posibilă (masaj uşor). întâlnirea cu
faza de zile. ~ Se favorizează prezenţa prietenii.
dezvoltare a prietenilor.
organismului.
92
~ Activităţi ~ Se va recrea ~ Se vor găsi împreună cu ~ Lecturi şi
recreative zilnic prin pacienta jocuri, emisiuni tv vizionări tv.
deficitare participare la preferate. ~ Jocuri de grup o
datorită activităţi ~ Se sugerează familiei obosesc.
imobilizării. individuale sau procurarea revistelor şi cărţilor ~ Preferă prezenţa
de grup. preferate. prietenilor.
~ Evaluare ~ I se face cunoştinţă cu alţi tineri.
săptămânală. ~ Se organizează jocuri recreative
funcţie de posibilităţile
pacientului.
~ Elemente de supravegheat → stare tegumentelor (escarele).
~ Intervenţii constante → asigurarea eliminărilor, alimentaţie pasivă.

93
 MODELUL DE ÎNGRIJIRE M.GORDON

Prezentarea modelului și a conceptelor sale

Analiza sistemelor funcționale
Diagnostic de nursing pentru cele 11 sisteme funcționale

Teoria M.Gordon => MODELE DE SĂNĂTATE FUNCȚIONALE ALE LUI GORDON

v M.Gordon a fost primul președinte al Asociației Nord Americane pentru Diagnostic Nursing
până în 1973-1988.
v A fost membru al Academiei Americane de Nursing din 1977 și a fost desemnată Legendă vie de
către aceeași organizație în 2009.
v Este autorul a patru cărți, inclusive Manualul de Diagnostic Nursing.
v A contribuit semnificativ la dezvoltarea limbajului de îngrijire standardizat.
v Activitatea ei are implicații asupra cercetării, educației, evaluării competenței și stabilirii unui
nucleu de cunoștințe de asistență medicală bazate pe dovezi.

TEORIA M.GORDON se bazează pe cele 11 modele funcționale ale individului.

1.PERCEPȚIA STĂRII DE SĂNĂTATE

Acest prim model încearcă să determine, cu câteva întrebări, gradul de preocupare pentru sănătate din
partea pacientului, pe lângă cercetarea obiceiurilor și nivelului lor actual de bunăstare. Întrebările
încearcă să întrebe starea generală a pacientului, cum ar fi, de exemplu, vremurile în care a fost bolnav
în ultimii ani. În plus, încercăm să investigăm posibilele obiceiuri dăunătoare și benefice ale persoanei,
cum ar fi consumul de alcool sau tutun, alimentele junk, nivelul exercițiilor obișnuite și alte date.
De asemenea, pentru a verifica gradul de conștientizare de sine pe care pacientul îl are asupra propriilor
obiceiuri de sănătate, sunteți întrebat adesea de ce credeți că a apărut boala dvs. actuală, dacă ați încercat
să faceți ceva pentru a vă îmbunătăți sănătatea sau dacă Urmați recomandările medicului
dumneavoastră.

Pe scurt: menținerea integrității fizice, stare de sănătate (antecedente personale), atitudine față de
boală, aspecte preventive (obiceiuri toxice, tratamente), procese infecțioase și factori de risc pentru
sănătate.

2.NUTRIȚIONAL – METABOLIC

Acest model se concentrează pe examinarea cantității de nutrienți și calorii pe care pacientul le consumă
și a relației sale cu sumele zilnice necesare. Prin urmare, unele întrebări tipice sunt cele pe care le
consumați și le consumați într-o zi, dacă ați pierdut recent sau ați câștigat greutate sau dacă urmați o
anumită dietă.
De asemenea, vi se poate cere să utilizați suplimente sau vitamine sau dacă ați avut recent o problemă
cu apetitul.

Pe scurt: obiceiuri alimentare, dietă, dificultăți de masticație, digestie, greutate corporală,

ingestie de lichide, temperatură, starea tegumentelor și fanerelor.

3.ELIMINARE:

Al treilea model investighează funcționarea corectă a aparatului excretor al organismului; adică a urinei,
a transpirației și a funcțiilor intestinului. Datorită utilizării acestui model, asistentul poate descoperi
94
calitatea, cantitatea și regularitatea scaunelor pacientului.Din nou, majoritatea întrebărilor din acest
model se concentrează asupra istoriei pacientului. Unele întrebări ar putea fi: "Ați avut vreodată
probleme de intestin sau urină?" Sau "ați observat schimbări majore în ultima vreme?".Dacă este
necesar, asistenta medicală poate solicita, de asemenea, probe de urină sau scaun pentru a face un
diagnostic mai complet.

Pe scurt: eliminare intestinală și/sau urinară, transpirație, stome, drenaje.

4.ACTIVITATE – EXERCIȚII

Acest model se concentrează pe investigarea nivelului activității fizice a pacientului, atât în exercițiul pe
care îl face în mod conștient, cât și în timpul sarcinilor sale zilnice. De asemenea, încearcă să afle mai
multe despre energia pe care subiectul trebuie să o îndeplinească activitățile zilnice.

Pe scurt: activități cotidiene, factori care condiționează activitatea (deficit neuro-muscular,

dispnee), autoîngrijiri, recreere, timp liber.

5.SOMN – ODIHNĂ

Al cincilea tipar se concentrează pe studierea somnului și a modurilor de odihnă ale pacientului. Ai

destulă energie după ce te ridici? De obicei, aveți probleme cu somnul sau vă treziți excesiv în curând?
Iti dormi orele necesare?Dacă este necesar, pacientul ar putea suferi un studiu de somn viu pentru a
detecta probleme precum apneea.

Pe scurt: caracteristicile somnului, perioade de odihnă, oboseală.

6.COGNITIV – PERCEPTUAL( CUNOAȘTERE ȘI PERCEPȚIE)

Acest model încearcă să identifice abilitatea pacientului de a percepe elemente ale mediului înconjurător
prin cele cinci simțuri, precum și capacitatea lor de a lua decizii, de a urma instrucțiunile, de a gândi
logic și de a folosi memoria.
Unele dintre cele mai frecvente dificultăți asociate cu acest tipar sunt probleme perceptuale (cum ar fi
miopie sau surzenie) sau dificultăți în raționamentul și utilizarea informațiilor disponibile.

Pe scurt: nivel de conștiență, de instruire, integritate senzorială, abilități (legate de limbaj,

memorie, luarea deciziilor), durere (caracteristici).

7.AUTOPERCEPȚIE (CONCEPTUL DE SINE)

Conceptul de sine și percepția de sine au legătură cu modul în care ne vedem noi înșine. Crezi în tine?
Cum te-ai descrie? Cum vă simțiți în privința propriului trup, a modului de a fi sau a emoțiilor voastre?
Te simți în controlul propriei tale vieți? Sau, dimpotrivă, credeți că sunteți un sclav al circumstanțelor?

Pe scurt: stima de sine, sentimente.

8.ROL - RELAȚII

Relațiile interpersonale sunt una dintre cele mai importante părți ale vieții oamenilor. Acest model
servește pentru a investiga relațiile pacientului cu oamenii din mediul lor; De exemplu, cum te descurci
împreună cu familia ta? Adesea te simți singur? Cum te referi la oamenii din mediul de lucru sau de
studiu?
Dacă sunt prezenți rude sau prieteni, asistentul ar putea, de asemenea, să respecte relațiile dintre aceștia
pentru a obține date obiective.
95
 Pe scurt: condiții de viață și de muncă, apartenență la grupuri sociale, relații.

9.SEXUALITATE – REPRODUCERE

Acest model ar trebui utilizat numai dacă este adecvat vârstei pacientului și situației specifice. Dacă
asistenta crede că este necesar să știe mai multe despre subiect, el sau ea poate pune următoarele
întrebări: De obicei, faceți sex? Ești mulțumit de ei? Sau dimpotrivă, aveți vreo problemă? În mod
normal, folosiți un tip de contracepție?

Pe scurt: antecedente (menarha, ciclul menstrual, menopauză), contracepție, comportamente de

risc, schimbări în relațiile sexuale.

10.ADAPTARE - TOLERANȚĂ LA STRES:

Acest tipar este responsabil pentru studierea nivelului de stres al pacienților, examinând atât modul lor
de abordare a situațiilor complicate de viață, cât și situațiile dificile pe care le-au trebuit să trăiască în
ultima vreme.
Unele dintre cele mai utilizate întrebări sunt: cum tratezi stresul? Ai trecut prin orice criză sau
schimbare majoră în ultimul an?

Pe scurt: luarea deciziilor, abordarea crizei, reacții în momentele de tensiune, folosirea ajutorului
profesional, a grupurilor de sprijin.

11.VALORI – CREDINȚE

Pacientul atinge ceea ce este propus în viață? Aveți planuri importante pentru viitor? Aveți vreo credință
care să vă ajute să faceți față situațiilor complicate? Acest model este responsabil pentru studierea
modului în care pacientul se și se referă la lume și la el însuși.

Pe scurt: religie, credințe culturale, opinia despre boală și moarte.

PLAN NURSING conform teoriei M.GORDON

Diagnostic Factori de Intervenții ale asistentului medical

de îngrijire risc asociați Rol propriu Rol delegat
Percepția sănătății - menținerea integrității fizice
Perturbarea Proces Evaluarea stării Participarea la examenul
stării de inflamator de sănătate și a clinic
sănătate Obstrucții capacității
ale căilor pacientului de a-
respiratorii și menține
Obiceiuri sănătatea
dăunătoare Identificarea
Insuficiente factorilor de risc
cunoștințe Pregătirea
pacientului
pentru examen
clinic

96
 Efectuarea
educației pentru
sănătate
Circulație Proces Măsurarea și Recoltarea sângelui pentru
inadecvată inflamator notarea puls, TA, examene de laborator
Respirație Obstrucții respirație Participarea la investigațiile
perturbată ale căilor Pregătirea paraclinice
Risc de respiratorii materialelor și a Administrarea
complicații Intervenția instrumentelor medicamentelor prescrise
(infecțioase, chirurgicală necesare
respiratorii, Emoții tehnicilor
cardiace) Stres Pregătirea
Insuficiente pacientului
cunoștințe pentru
investigații
Respectarea
măsurilor de
asepsie și
antisepsie
Educație pentru
sănătate
Nutrițional - metabolic
Nutriție Durere Evaluarea stării Recoltarea urinii și a
deficitară Tulburări nutriționale materiilor fecale
Hidratare metabolice Cântărirea și Instalarea perfuziei
inadecvată endocrine măsurarea endovenoase
Stres înălțimii Administrarea vitaminelor
Insuficiente pacientului
cunoștințe Observarea stării
generale
Aspectul
tegumentelor și
mucoaselor
Asigurarea dietei
și a hidratării
adecvate
Pregătirea
pacientului
pentru tehnicile
medicale
Afectarea Proces Asigurarea Toaleta plăgii (a leziunii sau
integrității inflamator condițiilor de a plăgii operatorii)
tegumentare Igienă mediu – salon Administrarea unguentelor
precară aerisit, curat,
Intervenția 22*C, luminos
chirurgicală Asigurarea
igienei personale
a pacientului
Hipertermie Proces Măsurarea și Administrarea de anipiretice,
inflamator notarea vitamine
Intervenție temperaturii
chirurgicală corporale

97
 Menținerea
tegumentelor
uscate și curate
Aplicarea de
comprese reci pe
frunte (în
hipertermie) sau
sticle cu apă
caldă la picioare
(în frisoane)

MODELUL DE ÎNGRIJIRE VIRGINIA HENDERSON

Virginia Henderson identifică, în anul 1970, 14 necesităţi fundamentale ca bază a îngrijirilor,

cu componenţe bio-psiho-sociale, culturale şi spirituale ale individului. Conform teoriei sale,
problemele derivă din incapacitatea individului de a îndeplini aceste nevoi:
- respiraţie normală;
- alimentaţie şi ingerare de lichide adecvată;
- eliminarea reziduurilor din organism;
- mişcare şi menţinerea posturii dorite;
- somn şi odihnă;
- alegerea îmbrăcămintei corespunzătoare – îmbrăcarea şi dezbrăcarea;
- menţinerea temperaturii normale a corpului prin modificarea îmbrăcămintei şi a mediului
înconjurător;
- păstrarea curăţeniei şi protecţia tegumentelor;
- evitarea pericolelor din mediu înconjurător şi lezării altor persoane;
- comunicarea şi exprimarea emoţiilor, nevoilor, temerilor şi a opiniilor;
- acţiune conform convingerii religioase şi a sistemului de valori;
- acţiune în direcţia auto-realizării;
- recreerea;
- învăţarea, satisfacerea curiozităţii, care conduce la o dezvoltare normală şi la dobândirea unei stări
bune de sănătate şi la utilizarea facilităţilor derivate din această stare.
Aşezarea necesităţilor de la 1 la 14, se suprapune piramidei Maslow, cu menţiunea că, pe
primele poziţii sunt aşezate nevoile fiziologice vitale:
1.- a respira – este funcţia organismului prin care se primeşte oxigen atmosferic şi se elimină
bioxid de carbon. Se adaugă şi nevoia de a avea şi o bună circulaţie. Se ştie că sistemul circulator
este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului, sângele fiind transportorul pentru gazele
sanguine;
2 – a menţine temperatura corpului constantă. Funcţia de termoreglare este asigurată de către
hipotalamus şi este variabilă în funcţie de vârstă, climă, activitatea individului şi de prezenţa bolii;
3 – a se alimenta şi a se hidrata. Alimentele constituie sursa de energie şi substratul biologic
pentru celulele organismului. Fără apă, viaţa nu este posibilă;
4 – a elimina, funcţie care poate fi fiziologică, ca: eliminarea renală (urină), eliminarea
intestinală ( fecale), eliminarea prin sebum, transpiraţie, menstruaţie.
Pe lângă eliminările fiziologice, mai sunt şi cele patologice, un exemplu fiind vărsătura.
5 – a se mişca, a avea o bună postură. Această funcţie asigură independenţa bolnavului în
deplasare, în vederea realizării necesităţilor.
6 – a dormi, a se odihni. Este dovedit faptul că somnul şi odihna sunt indispensabile pentru
integrarea funcţiilor organismului.
98
 7 – a se îmbrăca şi dezbrăca. Din punct de vedere biologic, această necesitate oferă echilibrul
termic organismului. Prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii, contaminarea
tegumentelor cu praf şi substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare.
8 – a fi curat, a-şi proteja tegumentele şi mucoasele (nevoia de igienă) – care rezidă din
nevoia de a-şi proteja corpul împotriva agresiunilor externe. Vor fi astfel protejate: tegumentele,
fanerele ( părul şi unghiile), cavităţile şi orificiile ( nas, urechi, gură, tubul digestiv, organe
genitale).
9 – a evita pericolele – care pot afecta organismul direct ( agresiuni biologice) sau indirect
(agresiuni psihologice şi sociale).
10 – a comunica cu semenii. Omul are următoarea caracteristică: comunicarea. Ea poate fi de
tip verbal, auditiv sau vizual. Tot aici întâlnim şi sexualitatea, prin ea realizându-se schimburi
interumane, sau se creează sentimente, idei, emoţii, trăiri.
11 –a acţiona dupa credintele si valorile proprii ( nevoia de a-şi practica religia)– asistenta
medicală va îngriji pacientul ţinând cont de opţiunea religioasă a pacientului şi nu va încerca să
modifice convingerile pacientului.
12 – nevoia de a se realiza (a fi ocupat pentru a fi util) – este nevoia care se referă la
realizarea individului prin studiu şi prin muncă.
13 – nevoia de a învăţa – este nevoia prin care fiecare individ tinde la realizare şi
autodepăşire.
14 – nevoia de a se recreea – este o funcţie fundamentală comună fiinţelor umane. Ea
intervine favorabil în echilibrul biologic.
Această nevoie se derulează în concordanţă cu realizarea celorlalte nevoi, fiind dependentă de
gradul cultural al individului, de posibilităţile socio-economice şi de gradul de emotivitate.
Nerealizarea acestei nevoi are repercursiuni asupra tuturor celorlalte nevoi.
Cele 14 nevoi identificate de Virginia Henderson, aşezate, se suprapun piramidei Maslow.

SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

Scopul profesiei de nursing constă în atingerea de către pacient a independenţei în

satisfacerea acestor necesităţi, ceea ce este ştiut că duce la obţinerea unei stări de bine şi a
echilibrului, atât biologic cât şi psihologic.
Nevoile umane se pot atinge prin următoarele moduri:
- INDEPENDENŢA – constă în satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin acţiuni proprii,
îndeplinite de persoana în sine. La copii, cu cât vârsta este mai mică, nevoile vor fi îndeplinite cu
ajutorul sau de către alţi indivizi.
În practica sa, nursa va identifica acele nevoi fundamentale care sunt independente, şi nu le va
lua în considerare în planificarea îngrijirilor.
- DEPENDENŢA – reprezintă incapacitatea persoanei îngrijită de a-şi satisface una sau mai multe
nevoi.

Cauzele incapacităţii sunt:

- incapacitate prin lipsă de forţă, de natură medicală ( de exemplu – picioare amputate) sau de
natură socială;
- incapacitate prin lipsă de voinţă – exemplu elocvent ar fi cel în care individul nu vrea să -şi
satisfacă singur, una sau mai multe nevoi – ex. etilismul cronic;
- incapacitate prin lipsă de cunoaştere – unde se impune ca nursa să intervină în educaţia sanitară a
individului;
Teoretic, dependenţa are patru nivele:
- Nivelul I: independenţă ( autonomie –notată cu un punct);
- Nivelul II: dependenţă moderată – notată cu două puncte;
- Nivelul III: dependenţă majoră – notată cu trei puncte;
- Nivelul IV: dependenţă totală – notată cu patru puncte.

99
 Fiecărei nevoi i se acordă un punctaj între 1 şi 4, iar în urma totalizării punctajelor, putem
avea unul din următoarele scoruri:
- persoană independentă – cu un total de 14 puncte;
- dependenţă moderată – cu un total de 15 – 28 puncte;
- dependenţă majoră – cu un total de 29 – 42 puncte;
- dependenţă totală – cu un total de 43 – 56 puncte.
Sursele de dificultate sunt considerate ca şi cauză a dependenţei.
Factorii care împiedică satisfacarea uneia sau mai multor nevoi fundamentale, pot fi:
ü de ordin fizic;
ü de ordin social;
ü de ordin psihologic;
ü de ordin spiritual,
ü sau pot fi legaţi de insuficiente cunoştinţe (lipsa de cunostinţe).
Nursa poate interveni în oricare dintre cauze.
Factori de ordin fizic: care pot influenţa negativ satisfacerea unor nevoi, din interior
(intrinseci) ( ex. corpii străini traheali, torace deformat, lobotomia pulmonară consecinţă a unui
TBC pulmonar), sau din exterior (extrinseci) (ex. aparatul gipsat, sondă naso-gastrică sau vezicală
care provoaca iritaţii).
Sunt peste 200 surse de dificultate, nursa trebuie deci să identifice dificultăţile şi totodată să
adapteze intervenţia nursing.
Factorii de ordin social: sunt reprezentaţi prin problemele generate persoanei în raport cu
anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia,cu prietenii, colegii de muncă. Aceste surse pot fi
prezente pe planuri:
- relaţionale – ex. lipsa unei persoane importante ( vârstnicul), dezorganizarea mediului familial,
izolare, lipsa activităţilor distractive;
- economice – ex. condiţii de muncă neadecvate, promiscuitatea, surplus de muncă, insuficienţa
resurselor financiare;
- culturale – ex. credinţe culturale diferite faţă de sănătate, neadaptarea culturală;
- probleme legate de mediu – ex. schimbarea bruscă a temperaturii ambiante, umiditate, căldură
excesivă, frig, poluare chimică.
Pentru rezolvarea acestor probleme, nursa poate interveni singură sau în colaborare cu alţi
specialişti.
În cazul în care nu se intervine, putem asista la apariţia stressului, depresiei, malnutriţiei, etc.
Factori de ordin psihologic: cuprind stările sufleteşti ce pot influenţa negativ anumite nevoi
fundamentale.
Se încadrează: agitaţia, agresivitatea, delirul, halucinaţia, mania sau obsesia.
Alterarea acestor factori poate influenţa toate nevoile fundamentale, sau poate fi singura
explicaţie pentru boala individului (anxietatea poate cauza hiperventilaţie, anorexie, diaree,
perturbarea capacităţiim de comunicare).
Factori de ordin spiritual: a căror acţiune s-a dovedit că este intermediată de către factorii
psihologici(revolta persoanei asupra sensului vieţii). Factorii spirituali sunt specifici indivizilor
inadaptabili, celor cu tulburări de comportament, vârstnici şi muribunzilor.
Lipsa de cunoştinţe despre sănătate, poate influenţa negativ satisfacerea nevoilor
fundamentale.
Nursa trebuie să le transmită pacienţilor cunoştinţe de ordin igieno-dietetic, metode de
păstrare a sănătăţii, cunoştinţe despre mediul înconjurător.
Mai există o clasificare a surselor de dificultate, şi anume:
- surse ce ţin de pacient : când el nu vrea să-şi satisfacă singur nevoile. În aceste situaţii, nursa va
avea un rol didactic;
- surse ce ţin de nursă : ex. neacordarea de îngrijiri, sau acordarea de îngrijiri incorecte sau
incomplete ( fie că nu vrea, fie că nu ştie cum să intervină profesional);
- surse independente de pacient sau nursă. În aceste cazuri se impune colaborarea cu alţi specialişti
din domeniul sanitar: psihologi, asistenţi sociali, asistenţi maternali, fizio-kinetoterapeuţi.
100
 Concluzie: în procesul nursing este important să se identifice sursele de dificultate. Pe baza
cunoaşterii lor, aşa zise „ grupuri ţintă”, se vor implica în realizarea nevoilor fundamentale.

I. NEVOIA DE A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE

Respiratia corectă este la
fel de necesară ca şi hrana
Proverb hindus

A. RESPIRAŢIA

- reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul din mediu înconjurător, necesar proceselor de
oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare
- RESPIRAŢIA – funcţia şi capacitatea vitala a organismului de a asigura oxigenul necesar
metabolismului celular si eliminarea dioxidului de carbon rezultat din acest metabolism

1. Independenţa în satisfacerea nevoii (necesităţii) de a respira

- este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de

funcţionarea lor eficientă

Etapele respiraţiei sunt:

@ ventilaţia
§ reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului încărcat cu
dioxid de carbon
§ are doi timpi – inspiraţia şi expiraţia
§ inspiraţia este un act activ
§ constă în pătrunderea aerului în plamân (aproximativ un volum de aer de 500 ml). Prin dilatarea
diametrelor cavitatii toracice plamânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din
interiorul lor scade cu 2-3 mm Hg faţă de presiunea atmosferică
§ expiraţia este un act în mare parte pasiv
§ consta in revenirea cutiei toracice la volumul initial prin încetarea contractiei muschilor respiratori
cu eliminarea unei cantitati de aer din plamini egala cu cea inspirata
§ este influentata de
• permeabilitatea cailor respiratorii
• concentratia oxigenului in aerul respirat
• maturitatea centrului respirator bulbar
• expasiunea cutiei toracice
• functionarea normala a centrilor care regleaza respiratia
Capacitatea vitală:
- reprezintă volumul maxim de aer care circulă prin plamâni si poate fi expulzat prin expiraţia
forţată după o inspiraţie forţată
În componenta sa intră
§ volumul de aer curent (VC)
§ volumul inspirator de rezervă (VIR)
§ volumul expirator de rezervă (VER)
Valoarea capacitatii vitale (CV )variaza in functie de: vârstă, sex, înălţime
@ difuzarea gazelor
§ este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele perialveolare şi CO2
din capilare trece în alveolele pulmonare
§ este influenţată de:
• diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar şi concentraţia de O2 din sânge
• starea peretelui alveolar
101
• mărimea suprafeţei alveolare
@ etapa circulatorie
§ constă în conducerea oxigenului prin vasele arteriale la ţesuturi şi a dioxidului de carbon adus de
la şesuturi, prin vasele venoase, la plămân pentru a se elimina
§ este influenţată de
• cantitatea de hemoglobină din sânge
• debitul cardiac
• numărul de hematii
• permeabilitatea reţelei periferice arteriale
@ etapa tisulară
§ reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi tesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic complex

Asistenta medicală face observaţii privind etapa ventilatorie a respiraţiei.

Reglarea respiraţiei

- este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale;

- aceste mecanisme adaptează respiraţia la necesităţile aportului de oxigen şi eliminării de dioxid de
carbon;
- centrul respirator este constituit din componentele SNC care intreţine şi modifică mişcările
respiratorii, rolul principal revenind centrului bulbar şi centrului pneumotaxic;
- reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a centrului respirator de către CO2 din
sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă;
- respiraţia normală - eupneea – se desfaşoară fără efort în mod silenţios iar mişcările cutiei
toracice sunt simterice , ritmice, puţin vizibile;

Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii de a respira

a) factori biologici
@ vârsta
§ la copii numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la adult
@ sexul
§ la femei se înregistreazâ valori ale frecvenţei la limita maximă a normalului, la bărbaţi la limita
minimă
@ statura
§ la persoanele mai scunde , numărul de respiraţii / minut este mai mare decât la persoanele mai
înalte
@ somnul
§ în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării de veghe
@ postura
§ poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei
§ individul sănătos poate respira în ortostatism, şezind, culcat
§ poziţia care favorizează respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contractia corespunzatoare a
diafragmei
@ alimentaţia
§ influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoză , favorizează o
bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalti muşchi respiratori
@ exerciţiul fizic
§ influenţează frecvenţa respiraţiei
§ persoanele neantrenate dau semne de oboseala la un efort mai mic decât cele antrenate
b) factori psihologici
@ emoţiile
§ influentează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei
102
§ aceeaşi influenţă o au plânsul şi râsul
c) factori sociologici
@ mediul ambiant
§ procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează respiraţia
§ mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice influenţează negativ respiraţia
§ umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil
@ climatul
§ influenţează frecvenţa respiraţiei
§ căldura determină creşterea frecvenţei, frigul – scăderea frecvenţei
§ vântul perturbă respiraţia
§ altitudinea prin rarefierea aerului determina cresterea frecventei
@ locul de munca
§ prin poluare chimică sau microbiana devine un mediu nefavorabil bunei respiraţii

Manifestări de independenţă

- frecvenţa respiraţiei
@ reprezintă numărul de respiraţii /minut
@ este influenţată de vârstă şi de sex
§ la nou născut 30 – 50 r/min
§ la 2 ani 25 -35 r/min
§ la 12 ani 15 – 25 r/min
§ adult 16 -18 r/min
§ vârstnic 15 -25 r/min
- amplitudinea
@ este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie
@ respiraţia este profundă sau superficială
- ritmul
@ reprezintă pauzele dintre respiraţii
@ este ritmică
- zgomotele respiratorii
@ este liniştită – normal
@ în somn devine mai zgomotoasă (sforăit)

- simetria mişcărilor respiratorii

@ ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi
expiraţiei
- tipul de respiratie
@ sunt 3 tipuri de respiraţie
§ costal superior
• întîlnit la femei prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită măririi diametrului
anteroposterior în timpul inspiraţiei
§ costal inferior
• întâlnit la bărbat prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice
§ abdominal
• întâlnit la copii şi vârstnici prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice
- mucozitati
@ mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense
- tusea
@ reprezintă o expiraţie forţată prin care se elimina secreţiile din căile respiratorii
@ este un fenomen de protecţie al organismului

103
 Interventiile asistentei pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului

- învaţă pacientul
@ să facă exerciţii respiratorii
@ să facă exerciţii de mers, de relaxare
@ să aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia
@ să înlăture obiceiurile dăunătoare – îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase

2. Dependenţa în satisfacerea nevoii

- se manifestă prin
@ alterarea vocii
@ dispneea
@ obstrucţia căilor respiratorii

Surse de dificultate care determina nesatisfacerea nevoii de a respira

- surse de ordin fizic

@ alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar, tabagismul
@ obstrucţia căilor respiratorii – obezitatea, bandaje toracice, dezechilibru hidroelectrostatic, durere

- surse de ordin psihologic

@ anxietate, stresul
@ situaţie de criză

- lipsa cunoaşterii
@ cunoaşterea de sine
@ cunoaşterea mediului ambiant
@ cunoaşterea altor persoane

Se vor prezenta 3 probleme de dependenţă:

Ø alterarea vocii;
Ø dispneea;
Ø obstrucţia căilor respiratorii.

Ø ALTERAREA VOCII

- poate fi cauzată de procese inflamatorii la nivelul căilor respiratorii superioare: nas, faringe,
laringe, dar şi de prezenţa alergenilor din mediul înconjurător

Manifestări de dependenţă

- disfonie
@ tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii;
@ se manifestă sub forma de răguşeală, voce stinsă, voce aspră
- afonie
@ imposibilitatea de a vorbi
- senzaţie de sufocare
@ lipsa de aer

Ø DISPNEEA
- se manifestă ca o respiraţie anevoioasă
104
- este provocată de numeroase cauze
@ boli ale inimii
@ boli ale plămânului
@ boli ale cailor respiratorii superioare
- aerul pătrunde cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor
şi acumularea de CO2 în sânge
- pacientul este anxios

Manifestări de dependenţă
- ortopnee
@ poziţie forţată, cu braţele atârnate pe lângă corp
@ bolnavul stând şezând – poziţie în care poate respira
- apnee
@ oprirea respiraţiei
- bradipnee
@ reducerea frecvenţei respiratorii
- tahipnee
@ creşterea frecvenţei respiratorii
- amplitudine modificată
@ respiraţie superficială sau profundă
- hiperventilaţie
@ pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămân
- hipoventilaţie
@ pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămân
- tuse
@ expiratie forţată , ce permite degajarea cailor respiratorii superioare de secretiile acumulate
- hemoptizie
@ hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală, provenind de la nivelul căilor respiratorii - plămâni
- mucozităti (sputa)
@ amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi, sânge, celule
descuamate
- dispnee Cheyne- Stokes
@ respiraţie din ce în ce mai frecventă ajunsă la un grad maxim, după care frecvenţa scade treptat şi
este urmată de o perioadă de apnee
@ ciclul se reia
- dispnee Kusmaul
@ inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee
@ ciclul se reia
- zgomote respiratorii
@ sunt de diferite tipuri
§ crepitante
§ ronflante
§ sibilante
- cianoza
@ tegumente albastru-vineţii la nivelul extremităţiilor: nas, buze, lobul urechii, unghii

Ø OBSTRUCŢIA CĂILOR RESPIRATORII

- poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenţa unor corpi
străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii – îndeosebi la copii – ca şi deformări ale nasului

Manifestări de dependenţă

- respiratie dificila pe nas

105
@ bolnavul respira pe gura
- secretii abundente nazale
@ secretii mucoase, purulente sau sangvinolente, care impiedica respiratia
- epistaxis
@ hemoragie nazala
- deformari ale nasului
@ deviatie de sept, traumatisme
- strănut
@ expirare fortata
- aspiratie pe nas
@ smiorcait
- cornaj
@ zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
- tiraj
@ depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal
- tuse
@ cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă

Intervenţiile asistentei

- în cazul pacientului cu deficienţe respiratorii

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI

Pacientul să respire liber, pe nas
Pacientul să nu devină sursă de infecţie
AUTONOME ŞI DELEGATE
la nivelul nasului
- îndepărtează secreţiile nazale
- umezeşte aerul din încapere
- asigură un aport suficient de lichide pe
24 ore
- educă pacientul să folosească batista
individuală, de unică folosinţă
- educa pacientul pentru a evita
diseminarea secreţiilor nazale

Oprirea epistaxisului - se plasează pacientul în poziţie şezândă;

- comprimă cu policele, pe septul nazal,
nara care sângerează timp de 5 -10 min
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau
ceafă
- introducere de Gelaspon sau tampoane
îmbibate în soluţie hemostatică
(tamponament anterior) (apa oxigenată,
adrenalina 1%0 la ); se administrează la
rec. medicului hemostatice i.m sau i.v.
- recomandă pacientului să nu îşi sufle
nasul,
- în caz de eşec medicul efectuează
tamponament posterior , ligatură de
carotidă

106
 Pacientul să prezinte mucoase
respiratorii umede şi integre
Pacientul sa înghită fără dificultate
Pacientul să fie echilibrat psihic
Pacientul să prezinte rezistenţa crescută
faţă de infecţie
Pacientul să prezinte căi respiratorii
permeabile şi o buna respiraţie
Pacientul să fie echilibrat psihic
Intervenţiile pentru meţtinerea sau favorizarea expansiunii pulmonare:
- exerciţii respiratorii: respiraţie profundă, respiraţie diafragmatică, câte 5-10 minute/zi, de 3-4 ori
pe zi;
- incitaţie spirometrică (spirometru de debit, spirometru de volum);
la nivelul faringelui şi laringelui
- umezeşte aerul din încăpere
- recomandă pacientului repaus vocal
absolut
- favorizează modalităţi de comunicare
nonverbală
- întrerupe alimentaţia solida
- recomanda gargara cu solutii antiseptice
- alimentează pacientul cu lichide călduţe
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea
aplicării tehnicilor de ingrijire şi aspirării
secreţiilor bronşice
- învaţă pacientul să evite schimbările
bruşte de temperatura si de asemena
aglomeraţiile
la nivelul plămânului şi bronhiilor
- învaţă pacientul să tuşească , să
expectoreze şi să colecteze sputa
- umezeşte aerul din încăpere cu apă
alcoolizată
- aspiră secreţiile bronşice, dacă e cazul
- învaţă pacientul să facă gimnastică
respiratorie
- asigură poziţia şezândă sau semişezândă
a pacienţilor cu dispnee,
- oxigenoterapie
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile
dăunatoare – fumat
- administrează tratamentul prescris de
medic – antitusive, expectorante,
bronhodilatatoare, decongestionante ale
mucoasei traheo-bronsice
- asigură poziţie antalgică
- învaţă pacientul să utilizeze tehnici de
relaxare
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea
oricărei tehnici la care va fi supus –
puncţii, examene radiologice,
endoscopice
107
 - drenajul toracic, evacuarea lichidului din cavitatea pleurală; sisteme de drenaj (cu 1, 2 sau 3
flacoane).

Intervenţiile pentru mobilizarea secreţiilor:

- hidratarea, umidificarea, nebulizarea (cu atomizor), tapotament (lovirea peretelui toracic, cu
mâna, ritmic, pe toata suprafaţa timp de 1-2 minute);
- vibraţia;
- drenajul postural (prin schimbarea poziţiei pacientului la 20-30 de minute).
Intervenţii pentru menţinerea căilor respiratorii libere:
- i n t u b a ţ i a o r o f a r i n g i a n ă cu ajutorul pipei Guedel (se foloseşte pentru a
nu-şi înghiţi limba);
- intubaţia traheală: intubaţie orotraheala, cu ajutorul laringoscopului şi a sondei traheale,
efectuată de medic;
- aspiraţia oro şi nasofaringiană (cu ajutorul aparatelor electrice şi sondelor de aspiraţie );
- traheostomia (orificiu la nivelul traheei, prin incizie chirurgicală şi introducerea unei canule);
aspiraţia traheobronşică (introducerea unei sonde prin canula si aspirarea cu ajutorul unor
dispozitive);

Intervenţii pentru favorizarea oxigenării tisulare:

- oxigenoterapia prin: sondă nazală, prin mască, ochelari pentru oxigen, cortul de oxigen.

RESPIRAŢIA NORMALA (EUPNEEA)

MANIFESTĂRI, SEMNE, SIMPTOME

- Respiraţia normală este determinată de integritatea anatomică şi funcţională a aparatului

respirator,
- Frecvenţa mişcărilor respiratorii corespunde vârstei şi sexului;
- Amplitudinea mişcărilor este în concordanţă cu frecvenţa respiraţiei
- Mişcările respiratorii sunt simetrice;
- Ritmul respirator este regulat;
- Tipul de respiraţie corespunde vârstei şi sexului
- Mişcările de inspiraţie şi expiraţie se succed ritmic fără pauză;
- Durata expiraţiei este mai mare decât a inspiraţiei – raportul fiind de 2/1
- Capacitatea de adaptare corespunzătoare pentru întreg procesul respirator la efort, temperatura
înaltă/ scazută , altitudine;
- Capacitatea funcţională a căilor respiratorii superioare de a executa anumite acţiuni asupra aerului
– filtrare, umidificare, încălzire;
- Coloraţie normală a pielii, fanerelor şi mucoaselor
- Hematoza pulmonară constantă – transformarea sângelui venos în sânge arterial prin schimbul de
gaze ce are loc la nivelul plămânului între aerul alveolar şi sângele venos
- Lipsa principalelor simptome funcţionale care sunt determinate de tulburări respiratorii sau
afecţiuni pulmonare, sughiţ şi tulburările vocii, dispnee, durere toracică, tuse, mucozităţi,
expectoraţie, hemoptizie;

ATITUDINI ŞI INTERVENŢII
- Recunoaşterea în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- Evitarea expunerii prelungite la frig, umezeală, căldură;
- Aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesul de sare şi dulciuri;
- Evitarea expunerii în mediu chimic;
- Pauze adecvate în funcţie de efortul fizic,
- Renunţarea la fumat, consum de alcool;
- Evitarea depăşirii greutăţii normale;
108
- Plimbări şi activităţi de relaxare;
- Vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- Aerisirea camerei şi locuinţei;
- Adoptarea unei poziţii care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- Crearea unui mediu ambiant care să aibă temperatura, umiditatea , luminozitatea în limite
normale;
- Consum de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- Evitarea consumului de medicamente cu efect de polipragmazie (prescrierea mai multor
medicamente)– predispune la decompensare respiratorie;
- Cunoaşterea limitelor fiziologice;
- Control preventiv;
- Educaţie.

EDUCAŢIA PACIENTULUI

- Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă:

• a respira în mod conştient înseamnă a respira încet, adânc;
• în general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe:
o ritm cardiac crescut
o anxietate
o indispoziţii
o insomnii
o durere de cap
o respiraţie superficială

Reguli pentru respiraţie conştientă:

• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura ramâne închisă;
• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă până în abdomen;
• acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;
• diafragma prin alternanţa miscărilor sus-jos execută masaj organelor zonei inferioare şi
favorizează circulaţia sanguină;
• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant

B.CIRCULAŢIA SANGUINĂ

- este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care are drept
scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de
catabolism de la ţesuturi la organele excretoare;
- un rol important îl deţin sângele şi limfa, cuprinse în sistemul circulator, şi inima, în condiţii de
integritate anatomica şi functională;
- asistenta medicală supraveghează pulsul şi tensiunea arterială
1. Independenţa în satisfacerea circulaţiei
a. pulsul
@ reprezintă expansiunea ritmică a arterelor , care se comprimă pe un plan osos şi este sincronă cu
sistola ventriculară
@ pulsul ia naştere din conflictul dintre sângele existent în sistemul arterial şi cel împins în timpul
sistolei

Factorii care influenţează pulsul

- factori biologici
@ vârsta
109
§ la copilul mic – frecvenţa este mai crescută decât la adult
@ înălţimea corporală
§ persoanele mai scunde au frecventa pulsului mai mare decit a celor înalte
@ somnul
§ frecventa pulsului în timpul somnului este mai redusă
@ alimentaţia
§ în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte
@ efortul fizic
§ determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea efortului
- factori psihologici
@ produc creşterea frecvenţei pulsului
§ emoţiile
§ plânsul
§ mânia
- factori sociali
@ mediul ambiant
§ prin concentraţia de oxigen a aerului inspirat, influenţează frecvenţa pulsului
Manifestări de independenţă
- frecvenţa
@ reprezintă numărul de pulsaţii/min
§ la nou născut 130 -140 p/min
§ la copilul mic 100 -120 p/min
§ la 10 ani 90 – 100 p/min
§ la adult 60 -80 p/min
§ vârstnic peste 80 -90 p/min
- ritm
@ pauzele dintre pulsaţii sunt egale
@ pulsul este ritmic
- sfigmograma (arteriograma)
@ anacrota
@ catacrota
@ inflexiune dicrota
- amplitudine (volum)
@ este determinată de cantitarea de sânge existenţa în vase
@ este mai mare cu cît vasele sunt mai aproape de inima
@ la arterele simetrice, volulmul pulsului este egal
- tensiunea pulsului
@ este determinată de foţa necesară în comprimarea arterei, pentru ca unda pulsatila să dispară
- celeritatea
@ reprezintă viteza de ridicare şi coborire a undei pulsatile
- coloraţia tegumentelor
@ coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor
@ tegumentele sunt calde

b. tensiunea arterială (TA)

- reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali

- factorii care determină tensiunea arterială

@ debitul cardiac
@ forţa de contracţie a inimii
@ elasticitatea şi calibrul vaselor
@ vâscozitatea sângelui
- tensiunea scade de la centru la periferie
110
 Factorii care influenţează tensiunea arteriala
- factori biologici
@ vârsta
§ tensiunea este mai mică la copii şi creşte pe măsura ce înaintează în vârstă
§ se stabilizează la adult
§ creste uşor la persoana vârstnică
@ somnul
§ TA în timpul somnului este mai mică decât în starea de veghe
@ activitatea
§ diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale
§ efortul fizic produce creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după încetarea
acestuia
- factori psihologici
@ emoţiile, bucuriile, anxietatea determină creşterea tensiunii arteriale
- factori sociologici
@ climatul
§ frigul produce vasoconstricţie, deci creşterea TA
§ căldura produce vasodilataţie , deci scăderea TA

Manifestări de independenţă
- tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare
- tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei
@ între 1 -3 ani 75-90/50-60 mmHg
@ între 4 -11 ani 90-110/60-65 mmHG
@ între 12- 15 ani 100-120/60-75 mmHg
@ adult şi vârstnic 110-139/65-90 mmHg
- tensiunea diferentiala reprezinta diferenta TA max -TA min
- mentinerea raportului intre TA max si TA min
@ TA min = TA max/2 + 1 sau 2

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine

- educă pacientul
@ pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere – aerisire;
@ să-şi menţină tegumentele curate, integre;
@ sa aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorura de sodiu;
@ sa evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
@ să evite sedentarismul;
@ să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia

2. Dependenţa în satisfacerea nevoii

CIRCULAŢIA INADECVATĂ

Manifestări de dependenţă

- tegumente modificate
@ reci, palide datorită irigării insuficiente a pielii
@ cianotice – coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii
- modificări de frecvenţă a pulsului
@ tahicardie – creşterea frecvenţei pulsului
@ bradicardie – scăderea frecvenţei pulsului
111
- modificări de volum ale pulsului
@ puls filiform – cu volum foarte redus, abia perceptibil
@ puls asimetric – volum diferit al pulsului la arterele simetrice
- modificările de ritm ale pulsului
@ puls aritmic – pauze inegale între pulsaţii
@ puls dicrot – se percep 2 pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de o pauză
- modificări ale TA
@ hipertensiune arterială – creşterea TA peste valorile normale
@ hipotensiune arteriala – scăderea TA sub valorile normale
@ modificări ale TA diferenţiale – variaţiile TA max şi TA min nu se fac paralel
@ TA diferită la segmente simetrice – braţ stâng, drept
- hipoxemie
@ scăderea cantităţii de oxigen din sânge
- hipoxie
@ diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi

Surse de dificultate
- de ordin fizic
@ alterarea
§ muşchiului cardiac,
§ a pereţilor arteriali, venoşi,
§ obstrucţii arteriale,
§ supraîncărcarea inimii
- de ordin psihologic
@ anxietatea
@ stresul
@ situaţia de criză
- lipsa cunoaşterii
@ cunoaştere insuficientă
§ despre alimentaşia echilibrată,
§ despre sine,
§ despre alţii,
§ despre obiceiurile dăunătoare

Intervenţiile asistentei

- pacientul cu circulaţie inadecvată

OBIECTIVE INTERVENŢII AUTONOME ŞI

DELEGATE

112
 Pacientul să prezinte circulaţie adecvată 1. învaţă pacientul
- să întrerupă consumul de tutun, alcool
- să aibă alimentaţie bogată în fructe,
zarzavaturi
- să reducă grăsimile şi clorura de sodiu
din alimentaţie şi să respecte regimul
alimentar
2. administrează medicaţia prescrisă de
medic
- tonice cardiace
- antiaritmice
- diuretice
- vasodilatatoare
- hipotensoare
- antianginoase
- anticoagulante
3. urmăreşte efectul medicamentelor
4. aplică tehnici de favorizare a circulaţiei
- să evite sedentarismul şi să efectueze
exerciţii active, pasive
- masaje
Pacientul să fie echilibrat psihic informează pacientul asupra
- stadiului bolii sale
- gradului de efort pe care îl poate depune
- importanţa continuării tratamentului
medicamentos
- asigurarea condiţiilor de microclimat:
linişte, temperatură optimă, umiditate
corespunzătoare;
- pregătirea pacienţilor pentru examene
paraclinice;

NESATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA AFECTEAZĂ BUNA RELAŢIE CU

CELELALTE NEVOI

- a comunica
- comunicare deficitară sau incapacitatea de a relata, datorită tulburărilor funcţionale respiratorii şi
fenomenelor obstructive
- a se mişca şi a avea o bună postură
- dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi datorită fenomenelor dispneice ,
insuficienţelor respiratorii şi oboselii
- a-şi menţine temperatura în limite normale
- stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii
- a se alimenta şi hidrata
- diminuarea/incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii
- a dormi, a se odihni
- tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie
113
 PROCES DE INGRIJIRE

PLAN DE ÎNGRIJIRE GENERAL (pt. nevoia de a respira, a avea o bună circulaţie)

1. Culegere de date (vezi curs)

2. Analiza şi interpretarea datelor:

a. identificarea problemelor
• probleme posibile
Ø alterarea vocii, disfonie, căi aeriene încarcate, obstrucţia căilor respiratorii
Ø alterarea potenţială a funcţiei respiratorii
Ø diminuarea schimbului de gaze
Ø alterarea perfuziei tisulare pulmonare
Ø risc crescut de sufocare, de hemoptizie, de aspiraţie
Ø degajare ineficientă de secreţii bronşice
Ø anxietate
Ø senzaţie de moarte iminentă
b. formularea diagnosticului de îngrijire
• diagnostice de îngrijiri probabile – PES (Problema , Etiologie , Simptom)
- alterarea schimbului gazos (oxigen) (P)
o referitor la mişcarea ariei pulmonare de schimb--> cauzat de imobilizare, umiditate extrem de
ridicata (E)
o mod de manifestare (S) – manifestat prin respiraţie compensatorie cu gura deschisă, dispnee,
cianoză, oboseală, asigurarea unei poziţii ce favorizează respiraţia
- respiraţie ineficientă (P)
o referitor la boala (E) --> cauzată de: obstrucţie, secreţii bronşice abundente, durere, oboseală,
anxietate, modificări de volum ale cutiei toracice
o mod de manifestare (S)–-- manifestată prin: dispnee, tahipnee, cianoză, tuse, bătăi ale aripilor
nazale, expiraţie prelungită, respiraţie superficială, solicitarea muşchilor auxiliari
-degajare ineficientă a căilor respiratorii (P)
o cauzată de prezenţa secreţiilor bronşice, abundente, vâscoase (E)
o manifestată prin – tuse şi expectoraţie fără eficacitate, oboseală, efort crescut depus pentru a
respira, dispnee, senzaţie de greutate toracică (S)

3. Planificarea îngrijirilor (obiective)

- pacientul:
• să-si menţină funcţia respiratorie optimă;
• să-şi menţină căile respiratorii permeabile;
• să nu prezinte dispnee;
• să-şi amelioreze respiraţia;
• să prezinte repaus vocal;
• să expectoreze uşor;
• să-şi favorizeze expansiunea toracică;
• să prezinte stare de siguranţă;
• să efectueze exerciţii respiratorii;
• să aibă un ritm respirator regulat
• să evite mediul poluat, cu alergeni

4. Aplicarea îngrijirilor (realizarea intervenţiilor)

• supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune circulaţii;
114
 • completarea cu date şi valori a foii de temperatură;
• efectuarea igienei respiraţiei;
• tehnici de administrare a oxigenului;
• tehnici de aspirare a secreţiilor;
• tehnici ce facilitează satisfacerea nevoii;
• asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă;
• asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
• efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii – mişcări, mobilizare, aerisire.

5. Evaluarea îngrijirilor
• prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
• semnele de hipoxie – cianoză, culoarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie;
• valoarea semnelor vitale – puls, temperatură, tensiune arteriala, respiratie
• prezenţa agenţilor poluanţi
• expectoraţia
• tusea
• reacţia faţă de anxietate

În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:

• are o respiraţie în limite normale (ritm, profunzime, tip);
• are mişcări simetrice ale toracelui;
• nu prezintă raluri pulmonare;
• are puls în limite normale (număr, amplitudine, ritm);
• are o culoare normală a tegumentului, mucoaselor, buzelor, lobilor urechilor;
• nu are modificări la examinările paraclinice;
• nu prezintă tulburări de respiraţie în timpul activităţilor zilnice;
• nu prezintă efecte secundare ale medicaţiei;
• nu este anxios

II.NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A MENŢINE TEMPERATURA

CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

Termoreglarea
Temperatura corpului este menţinută în limite normale 36 – 370 C datorită procesului de
termoreglare. Sistemul neuroendocrin dirijează procesul de termoreglare prin mecanisme fizice şi
chimice. Termoreglarea chimică se referă la producerea de căldură – termogeneză. Mecanismele
fizice sunt implicate în termoliză (pierderea de călură). Echilibrul dintre termogeneză şi termoliză
se numeşte homeotermie.
1. Termogeneza
Mecanismele implicate în termogeneză sunt:
a) Metabolismul bazal
ü reprezintă ansamblul reacţiilor chimice care au loc în celule;
ü este nivelul cel mai scăzut de consum de energie necesar întreţinerii funcţiilor vitale ale
organismului în stare de repaus;
ü valorile metabolismului bazal variază în funcţie de vârstă, sex şi starea de sănătate a
organismului;
115
ü creşte proporţional cu intensificarea activităţii musculare şi variază în funcţie de condiţiile externe
în care se desfăşoară activitatea organismului.
b) Activitatea musculară
ü creşterea activităţii musculare duce la creşterea producţiei de căldură, iar această energie provine
din oxidarea glucidelor şi lipidelor.
c) Factorul hormonal (hormonii tiroidieni)
ü o creştere a hormonilor tiroidieni duce la creşterea metabolismului bazal.
d) Stimularea simpatică
ü stimularea simpatică prin adrenalină şi noradrenalină cresc metabolismul bazal când cantitatea de
glucoză din sânge scade. Adrenalina şi noradrenalina acţionează asupra glicogenului muscular şi
hepatic.
Căldura
ü este rezultatul proceselor oxidative din organism a căror intensitate este variabilă în raport cu
temperatura mediului înconjurător;
ü prin scăderea temperaturii aerului se intensifică catabolismul şi ca urmare termogeneza creşte;
ü organele implicate în termogeneză sunt muşchii şi ficatul;
ü intensificarea procesului de termogeneză se face în mod reflex;
ü dacă temperatura mediului ambiant scade are loc excitarea receptorilor termici de la nivelul
tegumentului care duce la intensificarea catabolismului, cu eliberarea cantităţii necesare de
căldură în vederea compensării pierderilor;
ü dacă scăderea temperaturii mediului ambiant continuă iau naştere, tot pe cale reflexă, contracţii
musculare care se traduc prin tremurături şi apariţia frisonului;
ü contracţiile musculare din cursul frisonului intensifică metabolismul şi eliberează o cantitate mai
mare de căldură care va duce la creşterea temperaturii corpului;
ü dacă temperatura mediului ambiant creşte, metabolismul scade, iar termogeneza se diminuează;
ü la temperaturi de 39 – 39,5 C, activitatea nu mai poate continua, la 40 C mecanismele de reglare
încetează, la 42 –43,5 C, se produce moartea.
ü reglarea fizică intervine în termoliză;
ü se face prin:
- radiaţie , convecţie, conducţie, evaporare (transpiraţie şi eliminarea căldurii cu aerul expirat )
- consumul de căldură în vederea încălzirii urinei eliminate şi materiilor fecale.
ü mecanismul intim al pierderilor de căldură de pe suprafaţa corpului se realizează prin modificarea
calibrului vaselor sanguine:
- sub influenţa frigului vasele sanguine (arterele) se contractă, fluxul sanguin scade spre suprafaţa
corpului, deci aportul de căldură din profunzime devine mai mic, deci scade şi pierderea de
căldură;
- sub influenţa căldurii vasele sanguine se dilată, aportul de sânge spre suprafaţă devine mai mare şi
deci pierderea de căldură se intensifică;
- dacă temperatura mediului ambiant este egală sau mai mare decât cea a corpului pierderea de
căldură prin radiaţie devine imposibilă. În acest caz ea se face prin secreţia sudorală.
ü evaporarea apei prin plămâni şi încălzirea aerului inspirat contribuie, de asemenea, la pierderea de
căldură;
ü la o temperatură a corpului de 31 C, se pierde starea de conştienţă, sub 31 C nu mai funcţionează
termoreglarea, la 24 – 25C, se produce moartea;
ü în mod normal, producerea şi pierderea de căldură se găsesc în echilibru ceea ce asigură constanţa
temperaturii organismului. Dacă acest echilibru este rupt apar stările de hipertermie şi hipotermie;
ü temperatura organelor interne (temperatura centrală) este mai ridicată decât temperatura periferică
şi este în funcţie de intensitatea şi starea de activitate a organelor interne;
ü în reglarea temperaturii intervine hipotalamusul cu cei doi centrii ai săi: în partea anterioară a
hipotalamusului centrul termolizei, iar posterior centrul termogenezei. Acest centru are legătură cu
exteroceptorii şi interoceptorii.
2. Termoliza
Mecanismele implicate în termoliză sunt:
116
 a) Radiaţia
ü reprezintă transportul căldurii de la suprafaţa unui obiect pe suprafaţa altui obiect;
ü cantitatea de căldură pierdută prin radiaţie este în funcţie de dilatarea vaselor sanguine şi de
vasoconstricţia pe care pierderea de căldură o provoacă;
ü se poate reduce pierderea de căldură prin radiaţie, acoperind organismul cu haine;
ü poziţia organismului influenţează această pierdere prin radiaţie: în poziţie ortostatică se pierde mai
multă căldură radiantă decât în poziţie de clinostatism.
b) Conducţia
ü reprezintă transportul căldurii către toate obiectele sau toată suprafaţa în contact cu organismul (de
ex. o persoană aşezată pe un scaun sau organismul scufundat în apă rece).
c) Convecţia
ü reprezintă pierderea căldurii prin curenţii de aer şi o pierdere minimă se produce prin acest
mecanism;
ü în mod normal există un strat de aer cald aproape de suprafaţa tegumentului, aerul neîncălzit poate
să se ridice de la nivelul tegumentului şi să treacă în aerul mai proaspăt prin curenţii de convecţie;
ü pierderea de căldură poate fi mai mare când pielea umedă intră în contact cu aerul:
- nu se recomanda ca tegumentul să fie umed, deoarece se se poate pierde multă căldură;
- de aceea, apa folosită pentru spălatul pacientului, trebuie să fie la o temperatură superioară celei
corporale;
- temperatura ridicată a corpului, poate fi scăzută prin spălare cu apă la o temperatură inferioară
celei avute de organism;
- nu trebuie folosită apă cu temperatură foarte scăzută pentru că pot să apară frisoanele şi în
consecinţă se accentuează creşterea temperaturii organismului.
d) Evaporarea
ü organismul pierde o oarecare cantitate de căldură prin evaporare;
ü se realizează prin plămân şi tegument (respiraţie şi transpiraţie);
ü efortul muscular duce la creşterea temperaturii corporale care va determina producerea
transpiraţiei;
ü un stres emoţional sau intelectual determină transpiraţie prin eliberare de adrenalină şi
noradrenalină. Transpiraţia este mai puţin eficace când există puţini curenţi de aer sau când
atmosfera este încărcată cu vapori de apă.

3. Factorii care influenţează temperatura corporală

Factorii care influenţează temperatura corporală sunt:
a. factori biologici
@ vârsta
- nou născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului reglator,
temperatura corpului fiind uşor influenţată de cea a mediului ambiant
- la sugar temperatura corpului este în jur de 36,1 – 37,8 0C;
- vârstnicii au o temperatură de 35 – 36 0 C datorită afectării mecanismelor de termoreglare,
reducerii ţesutului celular subcutanat şi diminuării activităţii glandulare şi a metabolismului.
@ efortul muscular
- în timpul efortului fizic, temperatura organismului poate creşte cu 2,2 – 2,7 0 C peste valorile
normale şi revine când activitatea înceteză.
@ factorul hormonal
- în timpul ovulaţiei apare o creştere a temperaturii; tiroxina, noradrenalina şi adrenalina pot afecta,
de asemenea, temperatura corporală.
@ ritmul circadian
- există fluctuaţii de temperatură între dimineaţă şi seară. Temperatura organismului este mai
scăzută dimineaţa între orele 3 şi 5, pentru ca apoi în timpul zilei să crească cu un maxim între
orele 18 – 23.
b. factori psihologici
117
 @ stresul, anxietatea, emoţiile puternice
- stimularea sistemului nervos simpatic poate creşte producţia de adrenalină şi noradrenalină.
c.factori sociologici
@ mediul ambiant
- variaţiile extreme ale temperaturii mediului ambiant afectează sistemele implicate în reglarea
temperaturii corporale;
- temperatura ambientală suparaîncălzită duce la o creştere a temperaturii corpului prin radiaţia
aerului către individ;
- în sens invers când ambientul are o temperatură scăzută
@ climatul
- umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale;
- rece şi umed determină scăderea temperaturii corporale

4. Manifestări de independenţă (termoreglare normală)

ü stare de sănătate favorabilă
ü temperatură corporală normală, conform vârstei:
- nou născut şi copilul mic: 36,1-37,80 C
- adult 36-370 C obţinută prin măsurare în regiunea axilară
- vârstnic: 35-360 C
ü piele:
- culoarea variază în funcţie de zona geografică, vârstă, pigment melanic
- transpiraţie minimă
- senzaţie plăcută la frig sau cald
ü temperatura mediului ambiant : 18-22-250 C;
ü respiraţie circulaţie în limite normale;

5. Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

@ când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:
- să evite expunerile prelungite la temperaturi ridicate;
- să reducă aportul de proteine şi de alimente cu valoare calorică mare: grăsimi;
- să consume lichide suficiente şi alimente reci;
- să aibă o bună ventilaţie în incăpere, la locul de muncă,
- să poarte îmbrăcăminte comodă (bumbac, in) în culori deschise (alb);
- activitate recreativă prin plimbări în parc, la munte;
- educaţie şi control preventiv.
@ când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:
- să evite expunerile prelungite la temperaturi scăzute;
- să ingere lichide şi alimente calde
- să aibă un aport alimentar cu valoare calorică mare;
- evitarea consumului de alcool;
- creşterea temperaturii mediului ambient la 18- 24 grade,
- îmbrăcăminte călduroasă, adecvată: (la bătrâni, ciorapi, fes);
- educaţie şi control preventiv.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI

ÎN LIMITE NORMALE

Patologia termoreglării
ü poate fi din cauze exogene şi endogene;
ü dintre cauzele exogene, amintim, acumularea de căldură ( stress termic) şi pierderea de căldură
(hipotermia).
Acumularea de căldură cuprinde :
ü sincopa de căldură – exprimată printr-o hipotensiune arterială supraacută;
118
ü tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic : edemul de căldură, spolierea de apă, spolierea de sare,
crampele de căldură;
ü şocul caloric – carecterizat prin întreţinerea hipertermiei la valori de 41C, însoţit de absenţa
sudoraţiei şi de tulburări grave ale funcţiei cerebrale;
ü anhidroza – caracterizată prin absenţa sudoraţiei în ambianţă caldă;
ü insolaţia:
- se datorează acţiunii combinate a căldurii şi luminii solare ce acţionează asupra extremităţii
cefalice şi regiunii cervicale;
- se cunosc forme grave : cu cefalee, jenă precordială, facies congestionat, pupile miotice, puls mic,
filiform, ceafă rigidă. Evoluţia este către convulsii, uneori comă terminală;
- se cunosc forme foarte grave ( sincopa albă), în care întâlnim dispnee intensă, temperatura de 43
C, tegumente palide dar calde, decesul survine în câteva minute.
- se întâlnesc şi forme atenuate, manifestate prin astenie, epistaxis, congestia feţei, jenă respiratorie
şi tendinţe lipotimice;
ü febra
- reprezintă o reacţie generală a organismului la acţiunea unui agent nociv:
- se manifestă prin: sete, oligurie, urini concentrate, cefalee, stare generală alterată, tahicardie,
tahipnee, inapetenţă, convulsii febrile, halucinaţii sau dezorientare,
- alte cauze ce produc febră sunt:
• emoţiile puternice;
• afecţiuni cerebrale;
• substanţe simpatico-tropice ( adrenalina, cocaina, nicotina, cafeina);
• substanţe de degradare proteică rezultate din necroza tisulară ( infarct miocardic acut, fractură
osoasă, hemoliza acută).

Hipertermia
Hipertermia reprezintă creşterea temperaturii corpului peste 37 0 C la adult. Se datorează
fie unei creşteri a producerii de căldură sau scăderii eliminării de căldură. hipertermia poate
constitui un mecanism de aparare a organismului, pentru că, în momentul invaziei microbiene,
determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului.
Manifestări de dependenţă
ü Clasificarea hipertermiei:
- subfebrilitate (37 – 380 C);
- febră moderată (38 – 390 C);
- febră ridicată (39 – 410 C);
- hiperpirexie (peste 410 C).

ü febră continuă (în pneumonie)

- menţinerea temperaturii corporale, în perioada de stare a bolii, peste 370 C cu diferenţa sub 1 grad
între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.
ü febra intermitentă (în septicemii, TBC)
- diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în perioada de stare a bolii,
cele mai mici valori scăzând sub 370 C
ü febra remitentă (în septicemii, bronhopneumonie)
- diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în perioada de stare a bolii,
dar cele mai mici valori nu scad sub 370 C.
ü febra recurentă
- perioade febrile de 4- 6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6 zile, trecerile
relizându-se brusc;
ü febra ondulantă
- perioade febrile care alternează cu perioadele afebrile, trecerea făcându-se lent.
ü febra de tip invers
119
- valorile temperaturii sunt maxime dimineaţa, minimele înregistrându-se seara
Perioadele febrei sunt:
- iniţială (de debut):
§ poate fi de câteva ore (debut brusc)
§ de câteva zile cu debut lent
- de stare:
§ poate să dureze zile sau săptămâni;
§ aspectul curbei febrile este diferit, în funţie de boală
- de declin:
§ poate fi scurtă (declin în criză)
§ în câteva zile (declin în liză)

1. Culegerea de date

La culegerea de date putem avea următoarele semne şi simptome:

• schimbări de comportament (confuzie, agitaţie, dezorientare);
• tahicardie, tahipnee;
• sete;
• limbă uscată;
• congestia feţei;
• tegumente calde, roşii, transpirate (la început sunt palide)
• inapetenţă;
• cefalee;
• fotofobie;
• slăbiciune;
• oligurie;
• mialgii;
• frison;
• erupţii cutanate în boli infecţioase (macule, papule, vezicule)

2. Analiza şi interpretarea datelor

Exemple de diagnostice nursing
Hipertermie cauzată de:
• expunerea la temperaturi excesive;
• creşterea metabolismului;
• boli infecţioase;
• deshidratare.

3. Planificarea îngrijirilor
Obiectivele sunt:
• temperatura corporală să revină la limitele normale;
• să se menţină echilibrul hidroelectrolitic;
• să se menţină o stare de nutriţie adecvată;
• pacientul că simtă senzaţia de bunăstare fizică şi odihnă.
4. Aplicarea îngrijirilor (realizarea intervenţiilor)
Intervenţiile nursing sunt:
• se monitorizează semnele vitale;
120
• se evaluează temperatura şi culoarea tegumentelor;
• se aeriseşte încăperea fără a scădera exagerată a temperaturii ambientale (minim 18 grade)
• se apreciază pierderile lichidiene prin transpiraţie;
• se creşte ingestia de lichide în raport cu pierderile;
• se menţine igiena tegumentelor şi a cavităţii bucale;
• pacientul este sfătuit să stea la pat şi să poarte o îmbrăcăminte lejeră;
• se schimbă frecvent cearşafurile şi lenjeria de corp;
• se fac împachetări, fricţiuni cu alcool, se aplică pungi cu gheaţă şi comprese reci;
• în caz de frison se asigură pacientul cu pături, buiote cu apă caldă;
• se administrează analgezice şi antitermice şi antibiotice la recomandarea medicului;
• se administrează soluţii perfuzabile prescrise de medic;
• se monitorizează valoarea hematocritului şi numărul de leucocite;
• educaţia pacientului:
– să evite consumul de alimente cu valoare calorică mare (de ex. lipidele);
– să consume lichide reci;
– să aibă o bună ventilaţie în încăpere sau la locul de muncă;
– să poarte îmbrăcăminte lejeră, de culoare albă.

5. Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
• are temperatura corpului în limite normale;
• nu prezintă semne de deshidratare;
• nu prezintă infecţii cutanate sau la nivelul mucoasei bucale.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

Hipotermia

Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub 36 0 C. Este determinată de

pierderea excesivă de căldură, respectiv scăderea pronunţată a metabolismului în caz de inaniţie,
tulburări endocrine, insuficienţă circulatorie. La sugar poate să apară hipotermie datorită
imaturităţii mecanismelor de termoreglare, la adult datorită expunerii la frig, dereglări endocrine
sau abuz de sedative, alcool.

1. Culegerea de date

La culegerea de date putem avea următoarele manifestări de dependenţă (semne şi

simptome):
ü hipotermie: scăderea temperaturii corpului sub limita normală de 360 C;
ü modificări ale tegumentului:
- eritem: roşeaţa feţei, urechilor, mâinilor;
- cianoză: coloraţia vineţie a buzelor, unghiilor, urechilor
ü senzaţie de frig;
ü hipotensiune arterială;
ü scăderea diurezei;
ü tulburări de vorbire: vorbire lentă;
ü lipsa de coordonare musculară;
ü parestezii;
ü dezorientare;
ü apatie;
121
ü somnolenţă;
ü durere la nivelul regiunii expusă la frig;
ü degerături: leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută

2. Analiza şi interpretarea datelor

Exemple de diagnostice nursing

Hipotermie cauzată de:
• expunere îndelungată la temperaturi scăzute;
• traumatisme sau afecţiuni psihice;
• îmbrăcăminte inadecvată cu temperatura mediului ambiant.
3. Planificarea îngrijirilor
Obiectivele nursing sunt:
• pacientul să aibă temperatura corpului în limite fiziologice;
• pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic;
• pacientul să îşi păstreze integritatea tegumentelor.
4. Aplicarea îngrijirilor (realizarea intervenţiilor)
Intervenţiile nursing sunt:
• evaluarea cauzelor care au dus la hipotermie;
• încălzirea treptată a pacientului prin acoperirea cu pături sau folosirea termofoarelor;
• se asigură un aport lichidian de 2500 – 3000 ml lichide pe zi;
• creşterea treptată a mediului ambiant;
• se administrează lichide uşor călduţe la intervale regulate de timp şi în cantităţi mici;
• se recoltează sânge pentru determinarea glicemiei, hemoglobinei şi hematocritului;
• extremităţile sunt puse în apă călduţă la 37 0 C;
• se face masajul extremităţilor;
• se pregăteşte pacientul pentru EKG
• se administrează tratamentul medicamentos prescris de medic (antibiotice, corticoizi, analgezice);
• educaţia pacientului:
– să consume alimente cu conţinut caloric ridicat;
– să bea lichide şi alimente calde;
– temperatura camerei să fie între 18 – 25 0 C;
– să poarte îmbrăcăminte corespunzătoare (călduroasă).

5. Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
• are temperatura corpului în limite normale;
• nu prezintă semne de deshidratare;
• are tegumentele integre.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

Alte diagnostice nursing sunt:

Termoreglare ineficientă este starea în care există o fluctuaţie între hipo şi hipertermie.
Termoreglare ineficientă legată de:
• scăderea metabolismului bazal secundar vârstei;
122
 • traumatisme sau afecţiuni.
Risc de alterare a temperaturii corpului legată de:
• traumatisme sau afecţiuni care afectează reglarea temperaturii;
• medicaţie care determină vasoconstricţie, vasodilataţie, sedare sau alterează statusul metabolic;
• inactivitate sau activitate intensă.

III.NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA (A MÂNCA ŞI A BEA)

Oricărui organism îi este necesar să ingere şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în

cantitate suficientă pentru a-şi asigura:
ü dezvoltarea;
ü întreţinerea ţesuturilor;
ü menţinerea energiei dispensabilă unei bune funcţionări.
Această nevoie este comună tuturor fiinţelor vii, deoarece se asigură aportul energetic necesar
desfăşurării vieţii. Sunt aduşi în organism macronutrienţi (glucide, lipide, proteine) şi
micronutrienţi: vitamine şi minerale.
Prin nevoia de a se hidrata, se realizează aportul necesar desfăşurării activităţii biologice
celulare şi extracelulare, funcţia de transport şi funcţia de excreţie. Fără apă viaţa nu ar fi posibilă.

Aparatul digestiv cuprinde:

- cavitatea bucală;
- faringele;
- esofagul;
- stomacul;
- intestinul subţire ( duoden, jejun, ileon);
- organele digestive anexe ( pancreas, ficat, colecist);
- intestinul gros (colon ascendent, transvers, descendent, cu porţiunile sale: sigmoid, ampula rectală,
rect).
Instinctul alimentar face posibilă supravieţuirea organismului. Centrul reflexului alimentar
este hipotalamusul iar centrul saţietăţii este situat în nucleul ventro- medial.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Pentru a se menţine sănătoasă fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente
conţinând elementele nutritive indispensabile vieţii. Calitatea şi natura alimentelor nutritive sunt
în funcţie de sex, vârstă, greutate, înălţime, activitatea depusă, starea de sănătate sau de boală.

Glucidele (hidranţii de carbon)

ü reprezintă sursa principală energetică a organismului;
ü digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismul foarte mult;
ü la copii, în bolile febrile, denutriţie, afecţiuni hepatice şi renale, aportul de glucide trebuie să fie
mărit;
ü se recomandă ca necesarul caloric al organismului să fie acoperit în procent de 50-55% din
glucide;
ü necesarul de glucide este de 4-6 grame pe kg corp în 24 ore.
Proteinele
ü sunt principalele componente structurale şi funcţionale ale materiei vii;
ü au rol plastic şi condiţionează creşterea şi dezvoltarea celulelor;
ü reprezintă şi o sursă importantă de energie, constituind materia primă pentru producerea de
fermenţi, factori ai coagulării (fibrinogenul, globulina antihemofilică etc) şi hormoni;

123
ü este recomandată o cantitate de proteine care să acopere 12 -15% din aportul caloric total în 24 de
ore;
ü necesarul pe kg/corp şi pe zi este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică:
- sugarul de o lună alimentat artificial necesită 3 g proteine/kgcorp/zi;
- copilul mic 2 g/kgc/24 de ore;
- adult 1-1,5 g/kgc/24 ore.
ü creşterea cantităţii de proteine este indicată în:
- sarcină şi alăptare;
- arsuri şi anemii;
- evacuări pleurale şi abdominale;
- postoperator.
ü scăderea cantităţii de proteine este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.

Lipidele
ü pe lângă rolul lor energetic intră în compoziţia ţesutului nervos ;
ü sub formă depozitară reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutul de susţinere
pentru organele interne;
ü se recomandă ca lipidele să reprezinte 25-30% din valoarea calorică în 24 h;
ü necesarul de lipide la un om sănătos este de 1-2 g/kgc/zi;
ü raţia de grăsimi se măreşte în:
- stări de subnutriţie;
- hipertiroidism (arderi exagerate);
ü raţia va fi scăzută în:
- tulburări ale metabolismului lipidic;
- insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţa pancreatică,
hepatică), diabet zaharat, obezitate.

Vitaminele
ü sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului;
ü organismul uman nu este capabil să le sintetizeze sau, doar pe unele, în cantităţi inferioare celor
necesare;
ü ajung în cantităţi adecvate în organism prin intermediul alimentelor;
ü deficitul lor determină manifestări clinice şi afecţiuni bine delimitate;
ü nevoia de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate. Necesarul de vitamine C este de
150 mg, vitamina B – 25 mg, B6 – 6 mg, vitamina K – 20 mg.

Apa şi sărurile minerale

ü în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism;
ü necesarul zilnic de apă al organismului sănătos este între 2500 – 3000 ml pe zi şi se acoperă prin
lichidele ingerate şi arderea glucidelor şi lipidelor;
ü odată cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de săruri minerale (necesar în 24 de ore: 4g Na, 3-4g
K, 2g Ca, 18g Fe, 6g Cl);
ü satisfacerea de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţionat, altfel organismul
rămâne în dezechilibru hidromineral.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

a. Factorii biologici
ü vârsta şi dezvoltarea: nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de perioada de creştere şi
dezvoltare (copil, adolescent, adult, vârstnic);
ü activităţile fizice: cu cât activitatea musculară e mai mare cu atât creşte metabolismul şi implicit
aportul alimentelor;
ü orarul şi repartizarea meselor : un program regulat al meselor e recomandat tuturor indivizilor
intervalul între mese este în funcţie de vârstă.
124
 b. Factorii psihologici:
ü emoţiile influenţează consumul de hrană astfel că unii indivizi îşi pierd apetitul, iar alţii consumă
mai multe alimente;
ü anxietatea: hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de dragoste şi de
bunăstare.
c. Factorii sociologici
ü climatul: iarna indivizii au nevoie de mai multe calorii, iar vara, mesele trebuie sa fie uşoare şi să
se consume o cantitate crescută de lichide;
ü statutul socio-economic: deprinderile alimentare bune se formează din fragedă copilărie. Sărăcia
influenţează negativ satisfacerea nevoii;
ü religia: în funcţie de apartenenţa religioasă, indivizii au anumite ritualuri alimentare (postul, nu se
mănâncă carne de porc, nu se beau băuturi alcoolice);
ü cultura şi educaţia: alimentaţia este strâns legată de tradiţii şi superstiţii specifice, nivelul de
educaţie determinând obiceiurile alimentare (spălatul pe mâini, a fructelor, pauze între mese etc).

Manifestările de independenţă.
• Cavitatea bucală:
- dentiţie bună
- proteză dentară adaptată şi în stare bună.
- mucoasă bucală roz şi umedă.
- limba şi gingii roz.
- aderenţa dinţilor.
• Masticaţia:
- trebuie să fie uşoară, eficace, să se realizeze cu gura închisă;
- reflex de deglutiţie prezent;
- digestie lentă şi nestingherită.
• Deprinderi alimentare:
- programul meselor: 3 mese şi 2 gustări. Zece ore repaos nocturn.
• Apetit.
- poftă de mâncare
- senzaţie agreabilă.
• Foame
- senzaţie dezagreabilă tradusă prin dorinţa de hrană.
• Saţietate
- senzaţie de plenitudine resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este satisfăcută.
• Hidratare
- consum de lichide în funcţie de nevoie.
• Gust şi valoare acordate mâncării:
- alegerea alimentelor,
- servirea mesei singur sau în grup;
- tradiţii, obiceiuri alimentare şi educaţie.

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

Raţia alimentară reprezintă acea cantitate, de alimente, ingerată care acoperă la un nivel optim,
nevoile calorice şi nutritive ale individului pe o perioadă de timp (24 ore). Pentru un adult,
necesarul de calorii pentru o zi, se calculează în funcţie de greutatea corporală şi activitatea fizică
depusă.
Asistenta:
a. calculează necesarul de calorii pe 24 de ore în funcţie de:
ü Activitate.
- în repaus 25 kcalorii pe kilogram corp pe 24 ore;
- uşoară: 30 – 35 de kcalorii pe Kg corp pe 24 ore;
125
 - medie: 35-40 calorii pe Kg corp pe 24 ore;
- grea: 40 – 45 kcal/kg corp/zi;
- foarte grea peste 45 kcalorii pe Kg corp pe 24 ore.
ü Vârstă.
- la copii necesarul creşte cu 20-30% ;
- la vârstnici scade cu 10-15 %.
b. asigură echilibrul între:
ü principiile nutritive fundamentale:
- proteine: 10 – 15% (jumătate de origine animală);
- glucide: 50 – 55%;
- lipide: 30% ( 10% polinesaturate din surse vegetale, 10% mononesaturate, 10% saturate; Prin
ardere:1g proteine – 4,1 kcal;1g glucide – 4,1 kcal;1g lipide – 9,3 kcal;
ü produsele de origine animală şi vegetală;
ü aciditate şi alcalinitate;
c. calculează nr. de calorii pe Kg corp pe 24 de ore în stări fiziologice: sportivi, în sarcină şi alăptare
+ 30%;
d. cercetează gusturile, deprinderile alimentare şi alege alimentele ţinând seama de preferinţele şi
nevoile pacientului;
e. înlocuieşte la nevoie un element cu altul conform echivalenţelor cantitative şi calitative ale
diferitelor principii alimentare.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Când această nevoie nu este satisfăcută survin următoarele probleme de dependenţă:

ü Alimentaţia inadecvată prin deficit
ü Alimentaţia inadecvată prin surplus
ü Dificultate de a se alimenta şi hidrata.
ü Dificultate de a urma dieta.
ü Greţuri sau vărsături.
ü Refuz de a se alimenta şi hidrata.

Surse de dificultate.
• Surse de ordin fizic
- alterarea mucoaselor căilor digestive şi a peristaltismului intestinal;
- alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare, obstrucţii, tumori şi ştrangulări;
- tubaj naso-gastric;
- întoxicaţii alcoolice şi abuz de medicamente;
- dezechilibre metabolice, endocrine, neurologice şi durerea.
• Surse de ordin psihologic.
- tulburări de gândire;
- anxietate;
- stress;
- situaţii de criză.
• Surse de ordin sociologic:
- veniturile, condiţiile de locuit (foame, malnutriţie)
• Lipsa cunoaşterii.
- lipsa de educaţie şi cunoştinţe pot determina alimentaţie inadecvată prin deficit sau surplus;
- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi şi a mediului înconjurător.

Prezentăm două probleme de dependenţă:

• Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit;
• Alimentaţia şi hidratarea prin surplus.

126
1. ALIMENTAŢIA ŞI HIDRATAREA INADECVATĂ PRIN DEFICIT
Deficitul este un aport nesatisfăcător de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate şi
calitate, care afectează starea nutriţională individului.
Factorii implicaţi sunt:
- boli organice şi psihice;
- intoxicaţii medicamentoase şi alcoolice;
- obiceiuri inadecvate.
Insuficienţa aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul funcţionării
tuturor aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).

Manifestări de dependenţă
@ anorexia:
- lipsa poftei de mâncare;
- o întâlnim în afecţiuni psihice, neurogene, boli febrile, neoplasme, alcoolism cronic,
hipovitaminoze, sarcină, după Roentgen-terapie.
@ disfagia: greutate, dificultate la înghiţire ;
@ parorexia constă în pervertirea apetitului;
- poate fi de cauză psihică ( ex. coprofagia), în sarcină (ingestie de tencuială, pământ), la copii cu
deficit de calciu ( pot ingera cretă, var );
@ refluxul gastro-esofagian:
- constă în refluarea conţinutului gastric, prin esofag, până în cavitatea bucală;
- poate fi fiziologică numai la sugari;
- se manifestă prin pirozis (arsură retrosternală) şi o întâlnim în gastrite, ulcer gastro-duodenal etc.
@ starea cavităţii bucale:
- absenţa dinţilor, carii multiple, gingivite;
- ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale,
- limbă încărcată (depunere saburală), glosite;
- dificultate în masticaţie.
@ starea tegumentelor:
- tegumente uscate, pierderea elasticităţii,
- acnee, dermatită;
@ digestia:
- dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
- greată, vărsături (eliminarea pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric);
- regurgitaţii;
- aerofagie, pirozis
@ deprinderi alimentare:
- greşeli în alegerea şi prepararea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;
- pierderea obisnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu.
@ deshidratare: consum redus de lichide şi săruri minerale cu pierdere în greutate ;
@ semne de dezechilibru:
- slăbiciune,
- tegumente şi mucoase uscate,
- urini concentrate.
@ atenţia şi valoarea acordată alimentaţiei:
- dezordonat, mănâncă în piciore sau în pat,
- obiceiuri greşite (mănâncă numai un singur fel sau rece)

Intervenţiile asistentei (îngrijiri autonome şi delegate)

Pacient cu alimentaţie inadecvată prin deficit

127
Proble Obiectiv Intervenţii autonome Intervenţii Evaluare
me e delegate
Elimina - -aşează pacientul în -aplică -după
re pacientul poziţie semişezând, tratamentu aplicarea
inadecv să aibă o şezând sau în decubit l intervenţi
ată stare de lateral sau dorsal cu medicame ilor,
manifes bine, fără capul într-o parte; ntos la pacientul
tată greţuri şi -protejează lenjeria indicaţia este
prin vărsături de pat si de corp cu medicului: liniştit,
greaţă material de unică antiemetic greţurile
si folosinţă (câmpuri); e, şi
vărsătu -ajută pacientul în vitamine, vărsăturil
ri timpul vărsăturii minerale e
sprijinindu-l; de preferat s-au
-îl învaţă să inspire pe cale remis
profund pentru a injectabilă
inhiba centrul vomei;
-oferă la sfârşit un
pahar cu apă
mentolată pentru
clătirea gurii;
- oferă materialele
necesare şi ajută
pacientul sa-şi
efectueze toaleta
cavităţii bucale;
-linişteşte şi
încurajează
pacientul;
-reduce sau opreşte
aportul de lichide şi
alimente pe cale
orală.

Alterar - -după încetarea - -pacientul

ea pacientul vărsăturilor, hidratează constienti
echilibr să fie rehidratează şi zează
ului echilibrat pacientul treptat cu alimenteaz importanţ
hidro- hidro- cantităţi mici de ă pacientul a
electrol electroliti lichide reci, oferite parenteral, regimului
itic c cu linguriţa; instituind alimentar
-calculează numărul perfuzii ;
de calorii în funcţie cu ser -după
de diferite stări fiziologic, aplicarea
patologice adăugând glucoză intervenţi
13% pt fiecare grad 5%, 10%, ilor,
de temperatură peste 20%; pacientul
370, sau 20%-30% hidrolizate este
pentru agitaţie, de echilibrat
convulsii; proteine, hidro-
-explorează gusturile amestecuri electroliti
alimentare ale de c
pacientului si explică aminoaciz
128
 importanţa regimului i, vitamine
alimentar ; şi
-face bilanţul increta minerale
şi excreta indicate de
medic;
Perturb - -explorează -pacientul
area pacientul preferinţele asupra este
echilibr să fie alimentelor premise; echilibrat
ului echilibrat -serveşte pacientul cu nutriţiona
nutriţio nutriţion alimente la o l
nal al temperature
moderată, la ore
regulate şi prezentate
atrăgător;
-învaţă pacientul să
aibă o alimentaţie
sănătoasă;
-alege meniul
împreună cu
pacientul, respectând
contraindicaţiile
Anxieta - -asigura un climat -pacientul
tea pacientul confortabil; este
să fie -calmează şi echilibrat
echilibrat încurajează psihic
psihic pacientul;
-oferă informaţii
explicând scopul
intervenţiilor.

2. ALIMENTAŢIE INADECVATĂ PRIN SURPLUS

Surplusul este este un aport alimentar exagerat cantitativ şi calitativ. Consumul de
elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetic ale organismului, duc la apariţia obezităţii.
Factori implicaţi în alimentaţia în exces:
- stress, anxietate;
- singurătate;
- tulburări psihice;
- dezechilibre endocrine sau alte dezordini organice.

Manifestări de dependenţă

@ Indice ponderal +15-20%

- Greutatea ideală (Gi) a fost stabilită pe baza unor cercetări epidemiologice şi se face cu ajutorul
mai multor formule:
ü formula Broca: Gi = T - 100 (talia în centimetri)
ü formula Lorentz: GiBarbati = (T-100)-(T-150)/4
GiFemei = (T-100) – (T-150)/2
Cea mai utilizată este cea a asigurărilor metropolitane din New York:
Gi=50+0,75 x (T-150) + (Vârsta-20)/4 La femei rezultatul se înmulţeşte cu 0,90.
G este exprimată în kg; V este vârsta în ani; T este talia în cm;
La copii sunt tabele în funcţie de vârstă.

129
@ Indicele de masă corporală IMC= G/Î2 greutatea=kg, înălţimea= metri
IMC:
- Sub 18 subponderal
- 18 – 24,9 normoponderal;
- 25 – 29,9 supraponderal
- Peste 30 obezitate : gr I 30 – 34,9
gr II 35 – 39,9
gr III peste 40

@ tulburări ale comportamentului alimentar:

- Polifagia reprezintă o nevoie exagerată şi permanentă de a mânca;(poate fi fiziologică la tineri) şi
patologică, în obiceiuri defectuoase alimentare, în stress, tumori cerebrale, hipertiroidie, diabet
zaharat, parazitoze intestinale sau medicamentoasă.
- Bulimia: constă în scăderea saţietăţii şi creşterea accentuată a senzaţiei de foame. O întâlnim în
tumori cerebrale, isterie, neurastenie, distonii neurovegetative, disfuncţii endocrine, erori
înnăscute în metabolism, alcoolism, tabagism.
- Greţuri şi vărsături

Intervenţiile asistentei (îngrijiri autonome şi delegate)

Pacient cu alimentaţie inadecvată prin surplus

@ Obiective
- pacientul să aibă greutatea corporală în funcţie de înălţime şi sex;
- pacientul să desfăşoare activitate fizică (exerciţii);
- pacientul să fie echilibrat psihic
@ Intervenţii
- asistenta explorează preferinţele alimentare ale bolnavului;
- învaţă pacientul valoarea energetică şi necesarul caloric în funcţie de vârstă şi activitatea fizică
prestată;
- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric,
- obţine complianţa pacientului pentru regimul alimentar hipocaloric;
- supraveghează orarul şi distribuirea meselor, urmărind respectarea regimului alimentar;
- determină periodic greutatea corporală a pacientului;
- conştientizează pacientul cu privire la importanţa efectuării de exerciţii fizice şi stabileşte
împreună cu acesta un program de activităţi adecvat;
- încurajează exprimarea emoţiilor şi a sentimentelor;
- învaţă pacientul metode de relaxare, administrează sedative

NESATISFACEREA NEVOII DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA AFECTEAZĂ RELAŢIA

CU CELELATE NEVOI

A comunica
- comunicare perturbată prin alimentare inadecvată şi modificarea percepţiilor senzoriale afectate de
tulburările hidroelectrolitice;
A se mişca avea o bună postură
- incapacitatea de a desfăşura activităţi prin deficit de aport alimentar sau surplus (obezitate)
A-şi menţine temperature în limite normale
- hipertermie prin aport deficitar de lichide (creşterea temperaturii corporale peste 37 de grade)
A respira
- schimburi gazoase deficitare prin alimentaţie insuficientă şi dezechilibru hidroelectrolitic;
A elimina
130
- eliminare intestinală deficitară prin alimentaţie săracă în fibre (constipaţia);
- vărsături şi diaree cu dezechilibre hidroelectrolitice
A dormi a se odihni
- disconfort cauzat de lipsa odihnei şi a somnului (greţuri, vărsături, dezechilibre hidroelectrolitice);
A se îmbraca şi dezbrăca
- caşexia cât şi surplusul în greutate duce la apariţia dificultăţii în a se îmbrăca şi dezbrăca
(îmbrăcăminte inadecvată)
A fi curat a-si proteja tegumentele
- tulburări trofice, pierderea elasticităţii tegumentelor, tegumente uscate cauzate de alimentaţie prin
deficit, deshidratare;
A evita pericolele
- lezarea integrităţii fizice prin sensibilitate crescută la boli;
A acţiona după credinţele şi valorile sale
- afectare spiritual prin ritualuri alimentare şi tradiţii impuse de apartenenţa religioasa;
A se realiza
- afectare la nivel intelectual în deficit de aport alimentar;
A se recrea
- oboseală, diminuarea miscărilor cauzate de pierderea sau excesul de greutate;
A învăţa
.- stress, anxietate, limitarea capacităţii de înţelegere şi analiză prin dezechilibru hidroelectrolitic
şi nutritive.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE/PLAN DE ÎNGRIJIRE GENERAL

1. Culegerea datelor
@ date despre pacientul îngrijit

2. Analiza şi interpretarea datelor

a. identificarea problemelor
- deficit al volumului de lichide;
- exces al volumului de lichide;
- nutriţie inadecvată prin sub sau supra alimentaţie;
- modificarea integrităţii mucoasei bucale, ;
- alterarea integrităţii tegumentelor;
- dificultate la deglutiţie
- refuz în a se alimenta şi hidrata

b. formularea diagnosticului de îngrijire (PES-problemă, etiologie, simptom)

- dificultate la deglutiţie (P- problema) cauzată de lipsa sau diminuarea reflexului, conştienţă
limitată, tumoare (E-etiologia, cauza) manifestată prin tuse, sufocare, prezenţa de resturi
alimentare în cavitatea bucală(S);
- nutriţie inadecvată prin subalimentaţie (P) cauzată de incapacitatea de a ingera sau digera
alimentele (E), manifestată prin pierdere în greutate cu mai mult de 20% , inapetenţă, dureri
abdominal, mucoase palide, tonus muscular scăzut, slăbiciune, oboseală (S)
- alterarea echilibrului hidro-electrolitic prin deficit de volum lichidian cauzat de pierderi prin
scaune diareice, vărsături, transpiraţii abundente manifestat prin tahicardie, tegumente şi mucoase
uscate, pliu cutanat persistent.

3. Planificarea îngrijirilor
131
@ Obiective: pacientul
- să recupereze deficitul ponderal, să corecteze excesul ponderal, să accepte şi să respecte dieta;
- să primească alimente corespunzător calitativ şi cantitativ;
- să fie echilibrat hidric şi nutriţional;
- să se poată alimenta pe cale naturală;
- să cunoască principalele grupe de alimente şi conţinutul în factori nutritivi;
- să primească informaţii în legatură cu regimul alimentar;
- să primescă informaţii cu privire la modul de preparare al alimentelor;
- să efectueze exerciţii fizice;
- să-şi amelioreze durerea, diconfortul abdominal.

4. Aplicarea îngrijirilor
- asigurarea necesarului cantitativ şi calitativ în funcţie de vârstă, stare generală, efort fizic;
- calcularea bilanţului hidric
- diferenţierea tulburărilor de apetit;
- calcularea numărului de calorii pentru sportivi, în sarcină şi alăptare;
- raţia alimentară să cuprindă : glucide 4,1 cal. pentru metabolizarea unui gram, lipide 9,3 cal, şi
proteine 4.1 cal;
- ancheta alimentară (cercetarea gusturile şi deprinderilor alimentare ale individului);
- alegerea alimentelelor ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile individului;
- înlocuirea, la nevoie, a unui aliment cu altul;
- întocmirea foii de alimentaţie; cunoaşterea regimurilor dietetice şi a modului de preparare a
alimentelor;
- asigurarea condiţiilor de mediu în vederea servirii mesei: norme de igienă, circuitul alimentelor;
- asigurarea alimentării active, pasive, artificial (sondă gastric, fistulă, PEV);

5. Evaluarea
- se referă la absenţa sau pezenţa reflexului de deglutiţie;
- determinarea nivelului de nutriţie ( deficienţele alimentare sunt corectate);
- aport hidric în cantitate suficientă, absenţa deshidratării;
- absenţa disfagiei, durerii, vărsăturilor, tranzit intestinal normal;
- aspect fizic, greutate corporală în limite normale;
- nivel optim de cunoştinţe despre alimentaţie.

IV. NEVOIA DE A ELIMINA

Definitie
Eliminarea reprezintă proprietatea organismului de a se degaja de substanţele inutile,
precum şi de produsele nefolositoare, rezultate din metabolism.
Excreţia deşeurilor se realizează prin mai multe căi:
- aparat renal – urina
- piele – transpiraţie – perspiraţie
- aparat respirator
- aparat digestiv – scaun
- aparat genital feminin – menstruaţie
- în stări patologice, apar eliminări - pe cale digestivă - sub forma de vărsături şi
- pe cale respiratorie – sputa

Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de

homeostazie. Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia
lichidelor celulare de unde rezultă importanţa menţinerii constante a compoziţiei mediului intern
132
 1. FACTORII CARE INFLUENTEAZA SATISFACEREA NEVOII

a. Factori biologici:

@ Alimentaţia
- cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea nevoii de eliminare;
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale) facilitează eliminarea
intestinală şi vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminarilor.
@ Exerciţiile
- activitatea fizică ameliorează randamentul muscular;
- fortifică musculatura abdominala şi pelvină, care au un rol important în eliminarea intestinală.
@ Vârsta
- are un rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor;
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate provoca lipsa de
control a eliminării;
- la bărbaţi, hipertrofia prostatei determină tulburări de micţiune.

@ Programul de eliminare intestinală

- regularitatea programului de eliminare este un factor ce influenţeaza satisfacerea acestei nevoi;
- momentul ales pentru defecare poate varia de la un individ la altul.

b. Factori psihologici:
@ Stresul
@ Anxietatea
@ Emoţiile puternice, pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi intestinale

c. Factori sociologici

@ Normele sociale – fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât indivizii să respecte
salubritatea locurilor publice
@ Educaţia
@ Cultura

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A ELIMINA

A. URINA

- este o soluţie apoasă, prin care sunt eliminate, împreună cu săruri minerale, substanţele inutile
rezultate din metabolismul intermediar protidic, şi toxice pentru organism.
- în mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul, glandele cu
secreţie internă, starea funcţională a aparatului circulator – toate fiind influenţate de activitatea
sistemului nervos.
MICŢIUNE = emisie de urină; act fiziologic reflex (conştient) de eliminare a urinei din vezica
urinară.
DIUREZA = reprezintă cantitatea de urină care se formeaza renal şi se elimină într-un interval de
timp.
- se măsoară, de regulă, prin colectarea cantităţii de urină timp de 24 ore, dar poate fi determinată şi
pe alte perioade (pe minut, de exemplu).;
- la o persoana adultă care nu are afecţiuni neurologice măsurarea diurezei se face cu uşurinţă;
133
- la persoanele cu boli grave, comă, pierdere a controlului sfincterian poate fi necesară efectuarea
unui cateterism vezical pentru determinarea diurezei.

MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ

@ cantitatea – variază în funcţie de vârstă:

o nou-născut 30-300 ml/24h
o copii 500-1200 ml/24h
o adult 1200-1400 ml/24h... 1800 ml/24h
@ frecvenţa micţiunilor:
o nou-născut – micţiuni frecvente
o copil 4-5/zi
o adult 5-6/zi
o vârstnic 6-8/zi
@ ritmul micţiunilor – 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
@ culoarea urinei – galben deschis până la galben închis
o modificare în funcţie de alimente
§ culoare închisă (în regim bogat în carne),
§ culoare deschisă (în regim vegetarian)
o medicamentele schimbă culoarea astfel:
§ roz, rosu-cărămiziu = tratament cu piramidon
§ albastru-verde = tratament cu albastru de metilen
§ cafeniu-roşu sau brun negru = tratament cu chinină sau acid salicilic
@ mirosul urinei:
o de bulion = urina proaspătă
o amoniacal = după un timp, din cauza fermentaţiei alcaline
@ reacţia urinei:
o normal = reacţie acidă = pH-ul între 4,5-7
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie:
o regimul bogat în carne – acidifică urina
o regimul vegetarian – scade aciditatea urinii
@ aspectul urinei:
o normal – clar, transparentă la început; poate deveni tulbure în mod normal – datorită coagulării
mucinei
@ densitatea urinei:
o se determină imediat dupa emisie
o normal 1010-1025 – la regim mixt; la temperatura de 15 grade C (temperatura mai mică sau mai
mare modifică densitatea)

B. SCAUNUL

Materiile fecale reprezintă resturile alimentare provenite din procesul de digestie, formate din apă
60-65%, substanţe minerale şi organice, eliminate din organism prin actul defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
§ reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
§ celulele descuamate de pe suprafata tubului digestiv şi a glandelor digestive
§ produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
§ număr mare de microbi

DEFECAŢIE = eliminarea materiilor fecale prin anus.

134
 @ cantitatea – zilnic 150-200 g materii fecale
@ frecvenţa: normal la adult – 1-2 pe zi sau unul la două zile; 1-2 scaune pe zi la nou-nascut
@ orarul – ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire
@ culoarea: ■ brună, la adult, dată de stercobilină
ü In funcţie de alimentaţie:
- deschis-galben = regim lactat
- brun închis = regim carnat
- negru = alimente preparate care conţin sânge
- verde = legume verzi
- culoare caracteristică alimentului = mure, ciocolată, afine
ü Modificarea culorii în funcţie de medicamente:
- brun-negru = bismut
- negru-verzui = fier
- alb = bariu
- negru mat = carbune
@ mirosul – fecaloid – difera de la un individ la altul
@ consistenta – păstoasă, omogenă
@ forma – cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variată

Scaunul la copilul mic

@ culoarea:
§ în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu)
§ la sugari: aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei. Astfel:
galben-auriu = sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei – devine verzui sau verde
- galben-deschis =sugar aliment artificial
- brun = după introducerea făinei în alimentaţie
@ numărul : la copiii alimentaţi natural pot fi 3-4 pe zi până în luna a VI-a când se reduc la 2-3 pe zi;
dacă sugarul este alimentat pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi
@ mirosul:
§ uşor acru, reacţie acidă = sugar alimentat la sân
§ fad, reacţie alcalină sau neutră = alimentaţie artificială

C. TRANSPIRAŢIA

Transpiraţia este un fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură,
tegumentul (pielea) având rol în excreţia diferitelor substanţe din organism prin intermediul
glandelor sudoripare.

SUDOAREA = soluţie apoasă constituită din apa 99 g % si 1 % reziduu uscat (uree, uraţi, acizi
graşi, acizi organici volatili, săruri minerale).

a) reacţia – acidă pH = 5,2 sau uşor alcalină

b) cantitatea – minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor
c) mirosul – variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale individului
d) perspiraţia:
§ pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie
Compoziţia aerului expirat : - O2 – 16%
- CO2 – 3%
- N – 74%
- H2O – 7%

135
D. MENSTRA: pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale – apare la pubertate
şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii.

MENARHA = prima menstră, apare între 11 si 14 ani şi este influenţată de mediu, clima,
condiţii sociale.

@ ritmul – la 28-35 zile

@ durata – 3-5 zile
@ aspectul – mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu coagulează
@ culoarea – roşu negricios, la început, apoi roşu deschis
@ cantitatea –50-200 g
@ mirosul – dezagreabil
@ evoluţia – fără dureri, uşoară jenă fiziologică

INTERVENTIILE ASISTENTEI PENTRU MENŢINEREA INDEPENDENŢEI ÎN

SATISFACEREA NEVOII DE ELIMINARE

ü cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului

ü planifică programul de eliminare, tinând cont de activităţile sale
ü planifică exercitii fizice
ü îl învaţă tehnici de relaxare
ü cercetează deprinderile alimentare ale pacientului
ü recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A ELIMINA

SURSE DE DIFICULTATE ŞI PROBLEME DE DEPENDENŢĂ

@ Surse de ordin fizic

§ alterarea mucoasei intenstinale (diaree, constipatie)
§ alterarea peristaltismului intestinal (constipatie)
§ slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţa)
§ lipsa de control a sfincterelor (incontinenţa)
§ alterarea centrilor nervoşi (incontinenţa)
§ accidente cerebro-vasculare (incontinenţa)
§ spasme musculare (vezicale : retenţie urinară)
§ anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată)
§ alterarea căilor urinare (eliminarea inadecvată)
§ alterarea parenchimului renal (eliminarea inadecvata)
§ tumori (constipatie)
§ intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară)
§ dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminarea urinară inadecvată,
diaforeza)
§ durere (eliminarea urinara inadecvată)
§ schimbarea obiceiurilor alimentare
§ ingestia de alimente fermentabile (diaree, vărsătura)
§ ingestia de alimente alterate (vărsătura, diaree)

@ Surse de ordin psihologic

§ tulburări de gândire (incontinenţa urinară şi fecală)
§ anxietate (diaree, constipaţie)
136
§ stres (diaree, constipaţie)
§ situaţii de criză (eliminarea urinară inadecvată, diaforeza, constipatie)
§ şoc emotional intens
§ neacceptarea bolii

@ Surse de ordin sociologic

§ insalubritatea mediului (eliminarea urinara inadecvată)
§ temperatura ambianta prea ridicată (diaforeză)
§ program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie)
§ schimbarea modului de viaţă şi a climatului (vărsătura, constipaţie)
§ nerespectarea obiceiurilor de eliminare
§ poluarea apei (diaree)

@ Lipsa cunoaşterii
§ insuficienta cunoaştere
- a măsurilor de igienă;
- a măsurilor de prevenire a diareei;
- a mijloacelor eficace de a elimina;
- a mijloacelor eficace de a expectora;
- de sine, a celorlalţi, a mediului înconjurător.

Când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin o serie de manifestări şi probleme de

dependenţă:
§ Eliminare urinară inadecvată cantitativ şi calitativ
§ Retenţie urinară
§ Incontinenţa de urina şi materii fecale
§ Diaree
§ Constipaţie
§ Vărsături
§ Eliminare menstruală inadecvată
§ Diaforeza
§ Expectoraţie
§ Deshidratare

1.ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ CANTITATIV ŞI CALITATIV

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

Modificari patologice ale diurezei

a. Tulburări cantitative

@ Poliurie = eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 3000 ml/24 h.

- poliuria poate fi trecătoare sau durabilă şi apare în:
• perioada de defervescenţă a unor boli infecţioase (pneumonie, hepatită epidemică, etc.);
• după colici renale, accese de angină pectorală, de epilepsie şi isterie;
• în perioada de resorbţie a edemelor, transsudatelor şi exsudatelor seroase;
• în scleroza renală poate să crească până la 5-6 litri în 24 ore;
• în diabetul zaharat: eliminarea cantităţii mari de glucoză prin urină, necesita o mare cantitate de
apă;
• în diabetul insipid – lipsa de secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar, impiedica reabsorbţia
tubulară a apei;
137
• cantitatea de urină poate ajunge până la 10-30 litri pe zi în pielite, pielonefrite, tuberculoza renală.

- urina de culoare deschisă şi de densitate mică;

- în diabetul zaharat poliurie, urina de culoare deschisă şi densitate mare.

@ Oligurie = excreţia urinei sub 500 ml/24 h, de culoare închisă şi densitate mare.
- poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale, apare în:
• afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin: transpiraţii abundente, vărsături incoercibile,
diaree accentuată;
• hemoragii abundente;
• în perioada de formare a colecţiilor seroase;
• în insuficienţa circulatorie cu formare de edeme;
• în perioada acută a bolilor infecţioase;
• glomerulonefrite acute însoţite de edeme.

@ Anuria = lipsa urinei în vezică.

- poate fi din cauze renale şi extrarenale, apare în:
• glomerulonefrita acută, nefroze toxice,
• arsuri întinse,
• stări de şoc traumatic şi chirurgical,
• traumatisme lombare,
• angajarea unui calcul într-unul din uretere.

b. Tulburări de emisie urinară

@ Polakiuria = senzaţie de micţiune foarte frecventă şi cantitate de urină la o emisie foarte mică.
Cauze:
- acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
- procese intravezicale şi de vecinătate :
• cistita
• tuberculoza
• neoplasm vezical
• calculoza vezicala
• inflamaţii pelviene
• afecţiuni uterine
• uretrite
• prostatite
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi
@ Nicturia = inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă în timpul
zilei faţă de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţţa ventriculară stângă – deoarece în
timpul zilei inima nu a asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge.
@ Disuria = eliminarea urinii se face cu durere şi cu mare greutate. Apare în :
• inflamaţii acute ale uretrei
• stricturi uretrale
• edeme ale mucoasei uretrale
• hipertrofia de prostată

c. Tulburări de culoare
@ Hematuria = prezenţa sângelui în urina – roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun, uneori în
hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne.
@ Brun închis ca berea neagră în hepatita epidemică.
@ Deschisă la culoare ca apa în scleroza renală când rinichiul îşi pierde capacitatea de concentrare.

138
@ Medicamente care modifică culoarea: furazolidonul în galben, aspirina în brun; albastrul de
metilen în verde.

d. Tulburări ale densităţii urinare

@ Hiperstenuria = urina foarte concentrată (densitate crescută)
@ Hipostenuria = urina foarte diluată (densitate mica). Apare în bolile rinichiului, când acesta îşi
pierde capacitatea de concentrare.
@ Izostenuria = urina cu densitate mică se menţine în permanenţă la aceleaşi valori indiferent de
regim

e. Alte manifestări de dependenţă

@ Albuminuria = prezenţa proteinelor în urină.
@ Glicozuria = prezenţa glucozei în urină.
@ Cetonuria= prezenţa corpilor cetonici în urină (D.Z. dezechilibrat)
@ Edeme = acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin:
• creşterea în volum a regiunii edemaţiate,
• ştergerea cutelor naturale,
• pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat,
• păstrarea urmelor presiunii digitale,
• pielea este palidă, lucioasă şi stravezie
@ Urina tulbure = în mod patologic urina este tulbure din cauza sărurilor minerale, puroiului sau a
microbilor.
@ Urina cu miros de fructe coapte sau cloroform = apare în diabetul zaharat, din cauza prezenţei
acetonei.
@ Durere lombară
@ Sete intensă
@ Greţuri şi vărsături

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

Obiectiv: pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic şi acido-bazic

ü asistenta face zilnic bilanţul hidric, măsurând cu conştiinciozitate ingestia şi excreţia;
ü cântareşte zilnic pacientul;
ü corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea aportului de lichide şi electroliţi în
funcţie de ionograma serică şi urinară;
ü corecteaza dezechilibrul acido-bazic în funcţie de rezerva alcalină, la indicaţia medicului

Obiectiv: pacientul să nu prezinte complicaţii cutanate, respiratorii, urinare

ü recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
ü administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform antibiogramei, la indicaţia
medicului;
ü asigură igiena corporală riguroasă;
ü serveşte pacientul la pat;
ü schimbă lenjeria de pat şi de corp, ori de câte ori este nevoie.

Obiectiv: pacientul să fie echilibrat psihic

ü asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la chemare;
ü încurajeaza pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în legătura cu problema de
dependenţă.

139
 2.RETENŢIA URINARĂ – ISCHIURIE

Ischiuria sau retenţia de urină

ü reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul;
ü nu trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale;
ü poate fi cauzată de un obstacol în calea eliminării urinei;
ü determină o distensie extremă a vezicii, care va bomba, situaţie ce va fi pusă în evidenţă prin
palpare deasupra simfiziei pubiene, în timp ce, în caz de anurie, vezica rămâne goală.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Glob vezical = distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia urinară,
@ Micţiuni = absente
@ Polakiurie = micţiuni frecvente, în cantităţi mici

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

OBIECTIV: pacientul să aibă micţiuni spontane

Asistenta:
ü verifică prezenţa globului vezical;
ü încearcă stimularea evacuării, astfel:
- introduce bazinetul cald sub bolnav;
- pune comprese calde pe regiunea pubiană;
- lasă robinetul deschis să curgă apa;
- introduce mâinile pacientului în apă caldă
ü efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinii la indicaţia medicului

Obiectiv: pacientul să fie echilibrat psihic.

Asistenta:
ü învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a se alimenta, hidrata şi a se mişca (a
face exercitii fizice), pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi eliminare;
§ învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şi golirea completă a vezicii;
§ linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
§ asigură un climat cald, confortabil.

3.INCONTINENŢA DE URINĂ ŞI MATERII FECALE

Incontinenţa urinară şi fecală poate rezulta în urma unor afecţiuni (infecţie urinară sau
intestinală), traumatisme ale măduvei spinării, pierderea stării de conştienţă, deterioare a activităţii
sfincterelor, creşterea presiunii abdominale, leziuni obstetricale, etc.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Incontinenţa urinară = reprezintă emisia involuntară, necontrolată a urinei

ü apare în :
- leziuni medulare,
- sfârşitul accesului de epilepsie,
- afecţiuni neurologice,
- slăbirea sfincterului,
- traumatisme

140
@ Enurezis = emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconstientă, care se manifestă mai frecvent la
copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani
@ Incontinenţă de fecale = pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient
@ Iritarea tegumentelor regiunii anale

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

Obiectiv: pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate

Asistenta:
ü schimbă lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
ü dacă este posibil, recomandă purtarea chilotilor tip pampers care absorb urina şi nu produc miros
neplăcut şi iritaţia tegumentelor;
ü asigură igiena locală riguroasă, după fiecare eliminare;
ü aplică crema protectoare;
ü instalează sonda vezicala, la indicaţia medicului

Obiectiv: pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.

Asistenta:
ü asigură aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric (mai mare în prima jumătate a zilei);
ü stabileşte un orar al eliminărilor;
ü formează deprinderi de eliminare la ore fixe ;
ü trezeşte pacientul din somn pentru a urina;
ü învaţă pacientul poziţia corectă, care favorizeaza golirea completă a vezicii
ü urmăreşte creşterea presiunii prin masajul vezicii sau prin poziţia aşezat şi aplecat înainte, care
contribuie la declanşarea micţiunii şi la eliminarea urinei rămase;
ü învaţă pacientul exerciţii de întărire a musculaturii perineale (exerciţiile Kegel) serii de câte 10,
timp de 2 luni;
ü contracţia muşchilor posteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a împiedica defecarea;
ü contracţii ale muşchilor anteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a opri micţiunea;
ü contractia muşchilor se face înainte şi după micţiune, timp de 4 secunde, apoi, relaxarea lor se
repetă de 10 ori;
ü de 4 ori pe zi, sau mai des, dacă este util;
ü oprirea jetului urinar în timpul micţiunii şi reluarea eliminării de mai multe ori;
ü creşterea capacităţii vezicii urinare prin aşteptarea, timp de aproximativ 5 minute, de la senzaţia de
micţiune până în momentul eliminării.

Obiectiv: pacientul să fie echilibrat psihic

ü asistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
ü încurajează bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă
ü arată simpatie, toleranţă, răbdare, răspunde plină de solicitudine;
ü administrează medicaţie simptomatică la indicaţia medicului.

4.DIAREEA

Tranzitul intestinal accelerat provoaca diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au loc
pierderi importante de electroliţi şi apă, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic.
Factori determinanţi:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
- creşterea secreţiei intestinale;
- scăderea resorbtiei;
141
- greşeli alimentare;
- stress.
Factori declanşatori:
- cauze nervoase;
- cauze inflamatoare;
- conţinut intestinal cu efect excitant

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Frecvenţa = număr mare în 24 h

- 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenteric
- 80-100 scaune/zi, în holera
@ Consistenţa = scăzută, scaune moi, păstoase, semilichide;
- apoasă, după purgative saline.
@ Cantitatea = mărită în diareele gastrogene de natura aclorhidrică;
- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15g

@ Culoarea = galben aurie, în diaree

- verde = bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila = icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite cronice din
cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat – brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului digestiv;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului digestiv
@ Mirosul = în funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul intestinului gros:
- acid = fermentaţie exagerată
- putred = putrefacţie exagerată
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree)
- foarte fetid = cancer al colonului si rectului
- de varză stricată = infecţii cu colibacil

@ Modificări ale aspectului scaunului

Aspect asemănător cu:
- zeama de pepene sau supa de linte = febra tifoidă
- zeama de orez = intoxicaţii, lambliaza, holera
- balega de vacă = în colite
Cu conţinut de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
- ţesut muscular nedigerat = creatoree – în achilie gastrică, pancreatita cronica;
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi
@ Crampe = contractii dureroase, involuntare şi pasagere ale muschilor abdominali
@ Colica= durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate
@ Durere locala = durere la nivelul anusului si iritatia tegumentelor perianale

@ Semne de deshidratare - tegumente şi mucoase uscate

- oboseală, slăbiciune
- greaţă şi vărsături

5.CONSTIPAŢIA

142
 Constipaţia este caracterizată prin scaune rare unul la 2-4 zile, sau mai rare – uneori, chiar cu
un ritm regulat; dar la intervale mai mari decat cele fiziologice.
Ileusul este caracterizat prin suprimarea completa a eliminarii fecalelor şi gazelor.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
@ Frecvenţa = scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat suprimarea completa a eliminarii
fecalelor si a gazelor (ileus)
@ Orarul = pierderea orarului obisnuit a evacuarii
@ Cantitatea = redusă, în constipaţie mare, în anomalii de dezvoltare a colonului
@ Consistenţa = uscată, crescută (scibale, coproliţi)
@ Forma = bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastica;
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect
@ Culoarea = închisă
@ Crampe = contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale
@ Meteorism = acumulare de gaze în intestin
@ Flatulenta = eliminarea frecvenă a gazelor din intestin
@ Tenesme = senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale
@ Fecalom = acumulare de materii fecale în rect
@ Anorexie
@ Cefalee
@ Iritabilitate

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

Obiectiv: pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice

Asistenta:
În constipaţie determină pacientul să ingere o cantitate suficientă de lichide;
ü recomandă alimente bogate în reziduuri;
ü stabileşte, un orar regulat de eliminare, în funcţie de activităţile sale;
ü determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
ü urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
ü efectuează, la nevoie, clisma evacuatoare simplă sau uleioasă;
ü administrează, la indicaţie, laxative;
În diaree pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
ü alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
ü serveşte pacientul cu ceai neîndulcit, supă de morcov,
ü treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, branza de vaci, pâine albă prăjită, supe
strecurate, din legume;
ü după 4-5 zile, trece la o alimentaţie apropiată de normal;
ü administrează la indicatiile medicului, simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi
digestivi, sedative;

Obiectiv: pacientul să aibă tegumente şi mucoase perianale curate şi integre

Asistenta
ü curăţa şi usuca regiunea anală, după fiecare scaun;
ü aplică creme protectoare;
ü face toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi aseptizează cu acid boric 2-3%

Obiectiv: pacientul să-şi satisfacă celelelte nevoi fundamentale

ü asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
ü menţine constantă temperatura corporala (au loc pierderi de energie);
ü încălzeşte pacientul cu termofoare, perne electrice;
143
ü protejează patul cu material de unică folosinţă;
ü serveşte pacientul cu bazinet

Obiectiv: pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic

Asistenta:
ü hidrateaza pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de apă si
electroliţi;
ü recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun pentru coprocultura;
ü monitorizeaza funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
ü calculează cantitatea de lichide ingerate, perfuzate şi pe cele eliminate (bilanţ increta-excreta)

Obiectiv: pacientul sa fie echilibrat psihic

Asistenta:
ü dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
ü linişteşte şi încurajează bolnavul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legatură cu starea sa

6.VĂRSĂTURILE

Prin vărsături înţelegem evacuarea pe cale orală a conţinutului stomacului.

@ Vărsătura (voma) este un act reflex, cu centrul în bulbul rahidian, reprezentand o modalitate de
apărare faţă de un conţinut stomacal dăunator organismului.
Cauzele vărsăturii pot fi:
- de origine centrală (cerebrală) = centrul bulbar este influenţat direct prin creşterea presiunii
lichidului cefalorahidian (creşterea tensiunii intracraniene). Se produc fără nici un efort, nu sunt
precedate de senzaţii de greaţă şi de stare generală alterata.
- de origine periferică= excitaţia bulbului vine de la periferie. Varsaturile de origine periferica
prezinta simptome premergatoare:
• greaţa
• salivatie abundentă
• ameţeli
• tahicardie
• cefalee

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Frecvenţa:
- ocazionale
- frecvente
- incoercibile
@ Orarul:
- matinale
- postprandiale precoce
@ Cantitatea:
- mare, în stenoza pilorică;
- mică (câţiva zeci de ml)
@ Conţinutul:
- alimentare
- mucoase, apoase (etilici si gravide)
- fecaloide (ocluzii intestinale)
- biliare (colecistopatii)
- purulente (gastrite flegmonoase)
- sanguinolente - sangele poate proveni din: - stomac
144
 - organele învecinate
Atunci când sângele provine de la organele învecinate (esofag, nas,gingii) este înghiţit şi apoi
eliminat prin vărsătură = hematemeza. În stomac sângele este digerat şi apare vărsătura de culoare
brună – culoarea “zaţului de cafea”.
Dacă hemoragia este abundentă, evacuarea conţinutului stomacal se face mai repede, sângele
neavând timp să fie digerat, atunci vărsăturile vor fi formate din sânge proaspăt-roşu.

@ Culoarea
- galben verzuie (vărsături biliare)
- roşie (hematemeza)
- galben murdar (ocluzii)
- brună – aspect de zaţ de cafea (cancer gastric)
@ Mirosul
- fad, acru, în hiperclorhidrii
- fecaloid (ileus)
- rânced (fermentaţie gastrică)
@ Forţa de proiecţie: brusc, în jet, fără efort, fără legătura cu alimentarea, fără greaţă = varsatura în
hipertensiunea intracraniana
@ Simptome ce însoţesc vărsăturile
- dureri abdominale
- greaţa – salivaţie
- cefalee
- transpiraţii reci, tahicardie
- deshidratare

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

OBIECTIV: pacientul să fie menajat fizic şi psihic în timpul vărsăturii

Asistenta:
ü în funcţie de starea pacientului, asistenta aşează pacientul în poziţie semişezând, şezând, în
decubit lateral sau dorsal, cu capul într-o parte, aproape de marginea patului;
ü îl linişteşte din punct de vedere psihic;
ü îl ajută în timpul vărsăturii şi păstrează produsul eliminat;
ü îi ofera un pahar de apă să-şi clatească gura după vărsătură;
ü la indicaţia medicului îi administrează medicaţie simptomatică
ü suprima alimentaţia pe cale orală şi alimentează pacientul parenteral, prin perfuzii cu glucoză
hipertonă, hidrolizate proteice, amestecuri de aminoacizi, vitamine şi electroliti

Obiectiv: pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic şi acido-bazic

ü corectează tulburările electrolitice şi rezerva alcalină;
ü rehidratarea orala va începe încet, cu cantităţi mici de lichide reci, oferite cu linguriţa;
ü face bilantul lichidelor intrate si eliminate (increta/excreta);
ü monitorizeaza funcţiile vitale şi vegetative.

7.ELIMINAREA MENSTRUALĂ ŞI VAGINALĂ INADECVATĂ

Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfârşitul fiecărui
ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.

145
 Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, clima, viaţa
în aer liber.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Amenoree = absenţa menstruaţiei – lipsa completă a menstrelor

@ Dismenoree = menstruaţie dureroasă – apariţia durerii în timpul menstrei
@ Metroragii = hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive
@ Menoragii = hemoragii menstruale prelungite
@ Oligomenoree = intervale lungi între menstre
@ Polimenoree = intervale scurte între menstre
@ Hipomenoree = cantitate redusă
@ Hipermenoree = cantitate crescută
@ Leucoree patologică = de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200 – 400 ml
@ Hidroree = secreţie vaginală abundentă: 200 – 400 ml
@ Culoarea şi aspectul scurgerilor vaginale
- albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere
- galben verzuie, în gonoree
- roşie apoasă sau cafenie, în tumori
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă
@ Ritmul scurgerilor = continue sau sporadice, mai ales la oboseală

INTERVENTIILE ASISTENTEI

OBIECTIV : pacienta să aibă o stare de bine, de confort şi securitate

Asistenta
ü asigură repausul la pat
ü efectuează spălături vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat secreţie vaginală pentru
examen bacteriologic şi citologic)
ü aplică pansament absorbant;
ü schimbă pansamentul des;
ü învaţă pacienta tehnici de relaxare
ü protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
ü calmează durerea cu antialgice

Obiectiv: pacienta să aibă o stare de bine psihic

Asistenta
ü linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;
ü îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul secreţiei vaginale, examinări
radiologice);
ü îi administreaza medicatie sedativa la indicatia medicului

8. DIAFOREZA

Diaforeza = transpiraţia în cantitate abundentă.

Sudoarea contribuie la eliminarea apei si a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric,
completand astfel eliminarea renală. Într-o cantitate excesivă, are semnificaţie patologică, putând
duce, uneori, la deshidratare. Prin evaporarea 1ml sudoare se pierd 0,58 calorii

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Orar = mai mult sau mai puţin regulat

146
@ Cantitate = 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/24 ore
@ Localizare = generalizată, când temperatura mediului este crescută – semnificaţie critică
atmosferică
- la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cronic, rahitism, SIDA, tulburări preclimax)
- hiperhidroza – cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină apariţia de micoze
şi infecţii
@ Miros = puternic – variază în funcţie de alimentaţie, temperatura ambientală, deprinderile igienice
ale bolnavului

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

Obiectiv: pacientul să aibă o stare de bine, de confort fizic

Asistenta:
ü ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;
ü spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
ü schimbă lenjeria de pat şi de corp;
ü învaţă pacientul să poarte şosete de bumbac (absorbante) şi să le schimbe frecvent;
ü menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
ü asigură îmbrăcăminte uşoara şi comodă.

Obiectiv: pacientul sa prezinte echilibru psihic

ü cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
ü încurajează să-ţi exprime sentimentele în legatură cu problema de dependenţă

9.EXPECTORAŢIA

Prin expectoratie, întelegem eliminarea sputei din căile respiratorii.

Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse. În
conditii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară
protejării suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al
aerului şi prafului. Acest mucus nu se eliminş si nu declanşează actul tusei.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ

@ Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie

- hemoptoică – striată, cu sânge
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie
- rosie-bruna, când sângele stagnează în plămâni
- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar
- galben verzuie, în supuraţii pulmonare
- albă sau alba cenusie, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronsic
- neagră, în infarctul pulmonar
@ Mirosul - fetid in dilatatia bronşică, caverne tuberculoase
- fetiditate penetranta, în gangrena pulmonara
- mirosul pamantuluisau al paiului umed, in supuratii pulmonare
@ Consistenţa - spumoasă
- aerată
- gelatinoasă
- vâscoasă
- lichidă
@ Forma - perlată, în astmul bronşic
- numulară, în caverne pulmonare
147
 - mase grunjoase izolate în salivă
- mulaje bronşice
@ Aspectul - mucus, în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor
- purulent, în supuraţiile pulmonare
- muco-purulent
- seros, în edemul pulmonar
- pseudo-membranos, în difteria laringiană
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar
@ Cantitatea - 50-100 ml/24 ore, în bronşită, pneumonii, TBC
- până la 1000 ml/24 ore, în bronşiectazii, caverne TBC, gangrena pulmonară si edem pulmonar
- vomica – eliminarea unei cantităţi masive de puroi sau exsudat (în abces pulmonar, chist
hidatic)

INTERVENŢIILE ASISTENTEI

Obiectiv: pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale

Asistenta:
ü educă pacientul cum să expectoreze, să tuşească cu gura închisă, îl învaţă să nu înghită sputa să
colecteze sputa în scuipătoare (dezinfectată cu soluţie dezinfectată)
ü să nu stropeasca în jur;
ü să nu arunce corpuri străine în scuipatoare;
ü curata mucoasa bucala şi dinţii cu tampoane;
ü goleşte şi curăţă scuipătorile, după ce au fost dezinfectate;
ü mânuieşte scuipătoarele cu prudenţă, se spală şi se dezinfectează.

NESATISFACEREA NEVOII DE A ELIMINA INFLUENTEAZĂ NEGATIV CELELATE

NEVOI FUNDAMENTALE

A comunica
@ diminuarea/incapacitatea de a comunica: jenă, izolare cauzată de incontinenţă, diaforeză.
A se mişca, a avea o bună postura
@ dificultate în menţinerea autonomie de deplasare prin incontinenţă, retenţie urinară, diaree,
constipaţie.
A-şi menţine temperatura în limite normale
@ scăderea sau creşterea temperaturii cauzată de infecţii urinare, pulmonare

A respira
@ respiraţie deficitară cauzată de secreţii abundente la nivelul arborelui bronşic, vomică, hemoptizie
A se alimenta şi hidrata
@ deshidratare, dezechilibre hidroelectrolitice şi acidobazice prin incontinenţă urinară, diaforeză,
vărsături, diaree
A dormi a se odihni
@ disconfort, perturbarea programului odihnă-somn, provocată de durere, diaree, constipaţie
A se îmbrăca, a se dezbrăca
@ alterarea autoîngrijirii cauzată de pierderea de urină, diaree, transpiraţii, pampers
A fi curat, a-şi proteja tegumentele
@ tulburări trofice cauzate de incontinenţa urinară sau fecală
A evita pericolele
@ alterarea integrităţii fizice şi psihice cauzată de incontinenţa fecală şi urinară
A acţiona după credinţele şi valorile sale
148
@ pierderea stimei de sine, imposibilitatea de a participa la slujbe religioase din cauza incontinenţei
A se reliza
@ izolare, dificultate de a participa la activităţi socio-profesionaleperturbarea relaţiilor familiale
A se recrea
@ apatie, confuzie, refuz de a participa la activităţi din teama de a nu fi ridiculizat din cauza
eliminărilor deficitare
A învăţa
@ deficit de participare la activităţi de instruire, refuz de a învăţa, adapta

PROCESUL DE NURSING/ PLAN DE ÎNGRIJIRE GENERAL

1.Culegerea datelor (vezi date , informaţii despre pacient)

2.Analiza şi interpretarea datelor

a.identificarea problemelor
• probleme posibile
Ø modificări ale eliminărilor intestinale prin diaree, constipaţie şi incontinenţă
Ø modificări ale eliminărilor urinare prin retenţie (glob vezical), incontinenţa
Ø risc de deshidratare, acumulare excesivă de lichide în ţesuturi (edeme)
Ø disconfort anal, eliminare sanguină sub formă de hematemeză, melenă, rectoragii
Ø scurgeri menstruale sau vaginale neadecvate
b.formularea diagnosticului de îngrijire
• diagnostice de îngrijiri probabile
- eliminare modificată a scaunului (constipaţie) P
Ø cauzată de alimentaţie şi hidratare necorespunzătoare, lipsa de mişcare, anxietate, obstacole (E)
Ø mod de manifestare: absenţa scaunului de mai multe zile, balonare, crampe abdominale,
fecalom,tenesme, efort la defecare ( S)
- retenţie de urină P
Ø cauzată de obstacole, reflex inhibat, traumatisme, presiune uretrală ridicată (E)
Ø mod de manifestare: mărire de volum a vezicii, absenţa micţiunilor, durere, disconfort
3.Planificarea îngrijirilor (obiective)
Pacientul
• să-şi normalizeze tranzitul intestinal
• să nu prezinte semne de deshidratare, să-şi controleze incontinenţa
• să amelioreze edemele periferice
• să prezinte diureză normală
• să elimine scaun fără dificultate
4. Aplicarea îngrijirilor
• observarea şi interpretarea eliminărilor: transpiraţie, scaun, urină, analiza cauzelor,
• igiena pacientului, a lenjeriei de corp, asigurarea confortului
• măsurarea funcţiilor vitale şi notarea în foaie de observaţie
• măsuri de urgenţă în hematemeză si hemoptizie
• aplicarea de îngrijiri delegate: spălături, puncţii, drenaje
5. Evaluarea îngrijirilor
• se referă la obţinerea autonomiei în eliminare adecvată
• recâştigarea stimei de sine
• nivel de cunoştinţe ridicat

149
 V.NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A PĂSTRA O BUNĂ POSTURĂ

Mişcarea reprezintă mobilizarea părţilor componente ale corpului prin acţiuni coordonate.
Postura reprezintă menţinerea părţilor componente ale corpului într-o poziţie fiziologică, de
echilibru funcţional.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Mişcarea asigură:
- deplasarea bolnavului în scop de apărare, hrană, sau pentru realizarea unor nevoi fiziologice;
- o bună circulaţie a sângelui;
- funcţionalitatea tubului digestiv;
- o bună circulaţie cerebrală şi oxigenare;
- bună funcţionalitate respiratorie;
- un echilibru fizic şi psihic;
- stimulează somnul ;
- coordonează toate funcţiile organismului.
Mişcarea este posibilă datorită colaborării mai multor aparate şi sisteme:
- sistemul osteo-articular;
- sistemul musculo- tendinos;
- sistemul nervos;
- aparatul circulator;
- aparatul vestibular.
Aparatul locomotor:
ü îndeplineşte funcţia de locomoţie;
ü este format din 206 segmente osoase, peste 430 de muşchi striaţi şi peste 310 articulaţii.
Sistemul muscular:
ü este constituit din muşchi scurţi, striaţi, lungi, laţi şi inelari;
ü asigură menţinerea coloanei vertebrale în extensie, mişcările de forţă, direcţia de mişcare;
• Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
a) factori biologici
@ vârsta şi dezvoltarea
§ copilul mic are mişcările puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce creşte;
§ copilul prezintă mişcări active, coordonarea este controlată (ia tot felul de poziţii);
§ adultul este activ fiind în deplinătatea desfăşurării activităţii motorii;
§ vârstnicul are forţa fizică redusă şi prezintă degradarea funcţiilor senzoriale (auz,văz),
mobilitate scăzută fiind activ în exerciţii moderate
@ constituţia şi capacităţile fizice influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl depune
individul.

b) factori psihologici
@ emoţiile
§ stresul, teama sunt recunoscute prin adoptarea anumitor posturi şi executarea de mişcări
caracteristice de apărare, agresivitate
@ personalitatea şi temperamentul
§ determină ca individual să fie mai activ, înflăcărat sau calm, grav

c) factori sociologici
@ cultura
§ individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie de
societatea în care trăieşte
@ rolurile sociale
§ în societate individual poate îndeplini activităţi care impun un efort fizic mai mare sau mai
mic pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi odihnă;
150
@ organizarea social
§ societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare şi agrement;
@ tradiţiile şi religia
§ individual poate lua posturi, legate de obiceiuri religioase, şi tradiţii.

• Manifestări de independenţă
- postura (poziţia) adecvată
@ ortostatismul (în picioare)
§ capul drept, privirea înainte;
§ spatele drept;
§ braţele pe lângă corp;
§ şoldurile drepte;
§ membrele inferioare stau lipite, picioarele în unghi drept pe gambe;
§ această poziţie este asigurată prin contracţia unui număr mare de muşchi.
@ şezând
§ capul drept
§ spatele drept, rezemat
§ braţele sprijinite
§ coapsele orizontale;
§ gambele verticale,
§ piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea.
@ culcat (clinostatism)
§ decubit dorsal (pe spate)
§ decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte)
§ decubit ventral (pe abdomen)
- mişcarea adecvată
Tipuri de mişcări
@ ABDUCŢIE – este mişcarea de îndepărtare , realizată în afara axei longitudinale;
@ ADDUCŢIE – este mişcarea realizată înăuntru, de apropiere, faţă de axul median al corpului;
@ FLEXIA – sinonim cu îndoire;
@ EXTENSIE – sinonim cu întindere;
@ ROTAŢIE – mişcarea realizată în jurul axei lungi, internă sau externă;
@ PRONAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în jos;
@ SUPINAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în sus;
@ CIRCUMDUCŢIA – mişcarea complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le
asociază cu rotaţia;
@ EXERCIŢIILE FIZICE – sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi
randamentul muscular şi circulaţia:
§ active - executate de către individ;
§ pasive - mişcări ale articulaţiilor executate de către o altă persoană;
§ izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată, crescând
numai tensiunea sa (contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei corpului);
§ izotonice – constă în modificarea lungimii muşchiului, tensiunea rămânând constant (ex.
extensia, flexia)
§ de rezistenţă – sunt exerciţii cu scop de creştere a tonusului muscular
Mişcările de deplasare ale corpului sunt:
@ MERSUL – reprezintă ansamblul de mişcări executate de muşchii membrelor inferioare;
@ FUGA – este realizată prin aceleaşi contracţii ce se produc şi în mers, dar cu o frecvenţă şi
intensitate mai mare;
Educaţia pacientului pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii
- Educaţia posturală statică:
@ evitarea poziţiilor în ortostatism sau aşezat pentru perioade lungi de timp;
@ schimbarea cât mai des a poziţiei adoptate;
151
@ la locul de muncă, activitatea efectuată în ortostatism să fie adaptată înălţimii persoanei;
@ când activitatea desfăşurată, la locul de muncă, necesită poziţia şezând este important ca:
§ scaunul de la birou să fie prevăzut cu suport pentru braţe şi adaptat cu înălţimea;
§ braţele să se poată rezema confortabil pe suprafaţa de lucru;
§ coatele să formeze un unghi drept;
§ poziţia să nu necesite aplecarea înainte deoarece provoacă tensiuni musculare la nivelul cefei
care, în timp, pot afecta coloana vertebrală;
§ când este neapărat necesar ortostatismul prelungit, poziţia corpului nu trebuie înclinată
înainte, pentru echilibru aşezâdu-se, alternativ, unul dintre picioare cu câţiva centimetri în faţa
celuilalt;
- Educaţia posturală dinamică:
@ la aplecare se vor îndoi genunchii, fără a se curba spatele;
@ pentru ridicarea de greutăţi se va adopta poziţia îngenuncheat sau ghemuit;
@ greutatea va fi ţinută cu ambele mâini, cât mai aproape de piept, pentru a se evita înclinarea în
faţă; se evită tocurile;
@ mersul, plimbările, excursiile sunt recomandate pentru menţinerea formei fizice, pentru
tonifierea organismului, unei bune circulaţii şi respiraţii;
- Evitarea tabagismului, a meselor copioase, a obezităţii

II DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă
1. Imobilitatea
2. Hipo/Hiperactivitatea
3. Necoordonarea mişcărilor (ataxie)
4. Postură sau atitudine inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
6. Refuzul de a efectua activităţi
7. Edeme ale membrelor
1. IMOBILITATEA
@ reprezintă diminuarea/incapacitatea pacientului de a se mişca;
@ poate fi impusă ca metodă terapeutică în traumatisme, boli organice şi funcţionale (IMA,
embolie, hemoragii);
@ poate fi cauzată de stări generale grave cu alterarea conştienţei (coma profundă);
@ reprezintă inversul mobilităţii. Mobilitatea este capacitatea individului de a se transfera de pe
o suprafaţă pe alta.
@ determină apariţia de:
§ tulburări respiratorii şi circulatorii;
§ necroze de presiune, pneumoniile hipostatice,
§ tulburări de micţiune şi defecaţie;
§ lipsa odihnei, a somnului şi a poftei de mâncare;
§ comunicare deficitară prin izolare, disconfort, pierderea încrederii în sine, anxietate;
§ predispoziţie la traume psihologice şi fizice.
• Surse de dificultate
- de ordin fizic:
@ boli ale SNC, de exemplu: accidente vasculare cerebrale, pareze, paralizii;
@ bolile osteo-articulare ( fracturi, entorse, luxaţii, ankiloze, inflamaţii, tumori osoase);
@ prezenţa bolilor sistemului muscular (miozitele);
@ durerea ;
@ obstacole în calea mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă).
- de ordin psihologic
@ tulburări de gândire, anxietatea, stresul, pierderea, separarea;
@ boli psihice care se însoţesc de lipsa de interes pentru mişcare;
- de ordin sociologic
152
@ eşecul
@ izolarea
- lipsa cunoaşterii: de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător

• Manifestări de dependenţă
- atonie musculară
@ scăderea tonusului muscular;
- atrofie musculară
@ diminuarea volumului muşchiului, a contractilităţii sale;
- hipertrofie musculară
@ mărirea volumului unui muşchi;
- contractură musculară
@ contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor grupe de muşchi care determină
o poziţie inadecvată;
- ankiloza
@ diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii;
- crampa
@ contracţie spasmodică, involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor muşchi, cauzată de
poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau deficit de calciu;
- escara de decubit
@ distrugere a ţesutului cutanat prin scăderea sau absenţa aportului sanguin, care apare la
bolnavii cu repaus total la pat, datorită unei compresiuni mai îndelungate între proeminenţele
osoase şi un plan dur (ulceraţii ale pielii apărute în urma tulburărilor trofice prin neirigare
corespunzătoare cu sânge);
- râsul sardonic (tetanos)
@ cauzat de contracţia muşchilor masticatori
@ dă gurii un aspect răutăcios; batjocoritor, sarcastic;
@ determinat de trismus (contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care poate
împiedica deschiderea gurii)
- dificultate de deplasare (a se aşeza, ridica, a merge)
- diminuarea sau absenţa mişcării

Intervenţiile asistentei (pacient cu imobilitate)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
Pacientul să aibă -planifică un program de activitate, ţinând cont de cauza
tonusul muscular şi imobilităţii şi de capacitatea pacientului de a colabora;
forţa musculară
păstrată
Pacientul să–şi -aplică profilaxia escarelor:
menţină integritatea ü schimbă poziţia pacientului la 2 ore;
tegumentelor ü masează regiunile predispuse cu alcool 70 grade şi
pudrează cu talc
-efectuează exerciţii pasive;
-învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să
efectueze exerciţii musculare active;
Pacientul să-şi -învaţă pacientul cum să respire profund şi să tuşească;
menţină funcţia -să-şi îndepărteze secreţiilor;
respiratorie -administrează medicaţia prescrisă de medic;
corespunzătoare

153
 Pacientul să fie -pregăteşte psihic pacientul, în vederea aplicării tehnicilor de
echilibrat psihic îngrijire;
-redă încrederea pacientului că imobilitatea este o stare
trecătoare şi că îşi va putea relua mersul
Pacientul să-şi -suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale;
menţină satisfăcute
celelalte nevoi

2. HIPERACTIVITATEA ŞI HIPEREXCITABILITATEA
- Hiperactivitatea
@ reprezintă creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţii generale a individului;
@ determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor
- Hiperexcitabilitatea
@ reprezintă creşterea reactivităţii musculare la diverşi stimuli.
• Surse de dificultate
- cauze de ordin fizic:
@ tulburări endocrine;
@ reacţii medicamentoase, etilismul cronic;
- cauze de ordin psihologic:
@ tulburări de gândire, senilitate,
@ situaţii de criză (pierderea unui membru al familiei, separarea de membrii familiei).
- lipsa cunoaşterii
• Manifestări de dependenţă
- spasme
@ contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
- ticuri
@ mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui picior;
- manie
@ psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera activităţii;
@ bolnavul este neliniştit, turbulent;
@ desfăşoară în ritm rapid activităţile fără a le finaliza
- euforie
@ bună dispoziţie
- mişcări rapide, frecvente, caracteristice
- vorbire precipitată
- recţie la stimuli interni şi externi (luminoşi, auditivi)
Intervenţiile asistentei (pacient cu hiperactivitate)
OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
Pacientul să prezinte - asigură mediul optim pentru pacient: semiobscuritatea
mobilitate normală încăperii, linişte, reducerea numărului de vizitatori;
-asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume
lichide la temperatură moderată
Pacientul să–şi - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
menţină integritatea - înlătură obiectele ce ar putea răni sau incomoda pacientul;
fizică -administrează tratament tranchilizant – la indicaţia
medicului,
-unde este cazul, aplică cămaşă de protecţie, chingi ( pentru
bolnavii agitaţi excesiv).

3. NECOORDONAREA MIŞCĂRILOR
- constă în dificultatea sau incapacitatea individului în a-şi coordona mişcările, acestea
devenind haotice, imprecise, inutile.
154
• Surse de dificultate
- de ordin fizic
@ boli ale sistemului nervos ( boala Parkinson, sindroame cerebeloase);
@ deficit senzorial (orbirea);
@ dezechilibre hidro-electrolitice;
@ reacţii medicamentoase, droguri;
- de ordin psihologic:
@ tulburări de gândire, stress,
@ emoţii puternice, anxietate;
- de ordin sociologic
@ mediu necunoscut
- lipsa cunoaşterii
@ prin necunoaşterea sinelui şi a mediului înconjurător;
• Manifestări de dependenţă
- akinezie
@ lipsa sau diminuarea mişcărilor normale
@ imposibilitatea sau dificultatea de a efectua unele mişcări spontane ale corpului, lentoare
anormală a mişcărilor voluntare;
- ataxie
@ tulburări de coordonare a mişcărilor active voluntare
@ imposibilitatea de a coordona grupele musculare în cursul mişcărilor voluntare, apar mişcări
imprecise, ezitante (în leziuni cerebeloase sau ale măduvei spinării;
- mers ebrios
@ ca de beţiv (în sindrom cerebelos)
- convulsii
@ contracţii repetate, involuntare ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de relaxare;
@ contracţia este instantanee;
- tremurături
@ mişcare anormală caracterizată prin oscilaţii ritmice involuntare ale unei părţi a corpului
(membru, trunchi, faţă);
- tulburări ale mersului
- dificultatea de a trece din ortostatism în poziţia şezând
- expresia facială caracteristică (faţa rigidă)

Intervenţiile asistentei (pacient cu necoordonarea mişcărilor)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
Pacientul să fie -pregăteşte psihic bolnavul înaintea fiecărei tehnici de
echilibrat psihic investigaţie sau tratament (EEG);

Pacientul să aibă -planifică un program de exerciţii fizice şi de mers, în

tonusul muscular funcţie de capacitatea pacientului;
adecvat activităţii învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere
depuse pentru activităţile cotidiene;întocmeşte un program pentru
kinetoterapie;
-ajută pacientul să facă băi calde, îi face masaje la nivelul
extremităţilor,
-administrează medicaţia specifică;
Pacientul să-şi satisfacă - ajută pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi în condiţiile
toate nevoile imobilizării acestuia;
organismului

155
4. POSTURĂ INADECVATĂ
- constă în adoptarea unei poziţii, care nu respectă pricipiile poziţiei anatomice a corpului şi
predispune individul la diferite deformări;
- poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
§ oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţii, stresului sau durerii
§ pacient imobilizat la pat;
§ modificări produse de boală în organism (contracturi musculare în tetanos;
§ măsuri profilactice în prevenirea unor complicaţii (membrul inferior ridicat în tromboflebită);
§ examinări endoscopice.
• Surse de dificultate
- de ordin fizic
@ deformări osoase ale membrelor inferioare: genu valgum, genu varum, luxaţii congenitale de
şold, picior strâmb congenital.
@ durere, dispnee;
@ imobilizarea prelungită în aparate gipsate, atele;
- de ordin psihologic
@ anxietate, stress;
@ tulburări de gândire
- de ordin sociologic
@ condiţii de muncă inadecvate
- lipsa de cunoaştere de sine şi a celorlaţi
• Manifestări de dependenţă
- oboseala musculară
@ reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă a activităţii excesive
- deformări ale coloanei vertebrale
@ cifoză – deviaţia coloanei vertebrale cu convexitatea posterioară
@ lordoza – accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale
@ scolioza – deviaţia laterală a coloanei vertebrale
- deformări ale membrelor inferioare
@ genu valgum – genunchi apropiaţi iar picioarele depărtate )(
@ genu varum – genunchi depărtaţi si picioarele apropiate ()
@ picior strâmb
§ equin – sprijinit pe antepicior
§ talus – sprijinit pe călcâi
§ varus – sprijinit pe partea externă
§ valgus – sprijinit pe partea internă
@ picior plat – bolta plantară prăbuşită
- deformări ale şoldului
@ luxaţie – ieşirea capului femural din articulaţia coxo-femurală
- poziţii
@ pentru examinare
§ ginecologică – pacienta stă pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, coapsele flectate pe
abdomen;
§ genupectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie
utilizată pentru rectoscopie;
@ Trendelemburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul (asigură circulaţia
sângelui la creier),
@ patognomonice
§ opistotonus - este un spasm muscular al întregului corp, care produce rigiditatea cefei şi a
spatelui şi o poziţie a corpului caracteristică – cu arcuirea trunchiului cu convexitatea anterioara
(în extensie, cu capul pe spate). Culcat, bolnavul se sprijină pe cap şi călcâie,

156
§ pleurostotonus - atitudine de încovoiere a corpului lateral, în arc de cerc, determinată de
contractura muşchilor unei jumătăţi a corpului. Proba se poate observa la bolnavii de tetanos;
§ cocoş de puşcă - culcat pe-o parte cu genunchii flectaţi, cu mâinile între genunchi, cu capul în
hiperextensie (în meningită)
- torticolis
@ înclinarea capului într-o parte cauzată de contractura musculaturii gâtului
- dificultate de schimbare a poziţiei
@ semişezând în pat ( dispnee)
- clavus
@ hiperkeratoză uşor reliefată, netedă (bătătură)

Intervenţiile asistentei (pacient cu postură inadecvată)

OBIECTIVE
Pacientul să aibă postura
adecvată
Pacientul să aibă o poziţie
care să favorizeze respiraţia,
circulaţia sângelui, drenajul
secreţiilor bronşice
INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME ŞI
DELEGATE
-aşează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale
diferitelor segmente ale corpului;
-foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru
menţinerea poziţiei anatomice
-aşează pacientul în poziţia adecvată situaţiilor de urgenţă:
§ dispnee - poziţie şezând
§ anemie acută posthemoragică – Trendelemburg
§ pacient cu secreţii bronşice – drenaj postural
-foloseşte utilaje pentru confortul pac.

Pacientul să nu prezinte aplică profilaxia escarelor:

complicaţii ca escare de ü schimbă poziţia pacientului la 2 ore;
decubit, ankiloze, ü masează regiunile predispuse cu alcool 70 grade şi
contracturi pudrează cu talc
-efectuează exerciţii pasive;
-învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să
efectueze exerciţii musculare active;
-asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp

5. CIRCULAŢIA INADECVATĂ (vezi nevoia de a respira si a avea o bună circulaţie)

NESATISFACEREA NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

AFECTEAZĂ RELAŢIA CU CELELATE NEVOI
A comunica
- comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate
A-şi menţine temperature în limite normale
- diminuarea/incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la factorii
meteorologici şi hipo/hipertermie;
A respira
- restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină
apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor;
A se alimenta şi hidrata
157
 - lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie) sau afecţiunea neurologică cu
deficit motor ( durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi
hidroelectrolitic;
A elimina
- mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat
este cauza apariţiei tulburărilor reno-vezicale, incontinenţa de urină, materii fecale, litiază urinară,
infecţie urinară cronică;
A dormi a se odihni
- diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activitate,
efort fizic;
A se îmbraca şi dezbrăca
- disconfort cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează
capacitatea de autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea
de a se îmbrăca şi dezbrăca
A fi curat a-si proteja tegumentele
- diminuarea deplasării şi a mobilizării determină neglijarea cestei nevoi, iar imobilizarea
determină tulburări trofice;
A evita pericolele
- risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii echilibrului,
ortostatismului şi a tulburărilor de mers;
A acţiona după credinţele şi valorile sale
- afectarea participării la servicii religioase, reuniuni cultural, prin diminuarea/ inacapacitatea
de deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel sensorial, motor, afectiv;
A se realiza
- restrângerea preocupărilor sociale şi imosibilitatea participării active pe plan profesional
datorită afecţiunilor locomotorii şi invalidităţii,
A se recrea
- afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţile recreative;
A învăţa
- diminuarea /incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi
şcolare şi a preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului fizic, pacientul putând
deveni instabil, agresiv.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE/PLAN DE ÎNGRIJIRE GENERAL

1. Culegerea datelor
@ date despre pacientul îngrijit
2. Analiza şi interpretarea datelor
a) identificarea problemelor
- reducerea mobilităţii fizice, intoleranţă la mişcare, activitate, sindrom potenţial de imobilitate;
- imobilitate parţială sau totală, necoordonarea mişcărilor, postură neadecvată;
- modificări ale capacităţii de a efectua activitate fizică în grup;
- alterarea procesului de creştere şi dezvoltare, circulaţie sanguină neadecvată;
- tulburări de echilibru.
b) formularea diagnosticului de îngrijire (PES-problemă, etiologie, simptom)
mobilizare, mobilitate limitată(P)
- cauzată de mediul înconjurător, constrângeri fizice, coordonare deteriorată, durere, anxietate,
adinamie, restricţii fizice;(E)
- mod de manifestare: imobilizare la pat, ankiloze hipotrofii misculare, depresie, tulburări de
circulaţie periferică (S)
intoleranţă la activitate (P)
- cauzată de imobilizare la pat, stare de slăbiciune general, viaţă sedentară, dezechilibru între
necesarul de oxygen şi oferta plămânilor;
158
 - mod de manifestare : vorbirea trădează oboseală sau slabiciune, hipertensiunea arterială,
tahicardie, dispnee de afort, modificări ale EKG cu aritmie sau ischemie;
3. Planificarea îngrijirilor:
Pacientul :
- să-şi menţină o bună postură, să se deplaseze fără dificultate;
- să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
- să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
- să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
- să inveţe să se mobilizeze cu cârja, cadru, baston ;
- să-şi cunoască toleranţa la efort şi să-şi dozeze efortul;
- să-şi prevină ankiloza, atrofia musculară;
- să se deplaseze fără ajutor;
- să-şi combată staza venoasă.
4. Aplicarea îngrijirilor:
- îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
- schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat ;
- schimbarea poziţiilor în pat a pacientului;
- prevenirea escarelor de decubit şi a tulburărilor circulatorii periferice, a ankilozelor, a
contracturilor;
- metode de recuperare a mobilităţii prin mişcări active şi pasive;
- îngrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
- metode de recuperare prin utilizarea de cârje, cadru şi baston;
- transportul bolnavului, depistarea tulburărilor de static, exerciţii de corectare a poziţiilor
vicioase;
- determinarea şi înregistrarea valorilor funcţiilor vitale.
5. Evaluarea îngrijirilor se referă la :
- postură corectă, reluarea activităţii fizice şi menţinerea activităţii fizice;
- absenţa durerii, circulaţie periferică adecvată;
- prevenirea tulburărilor de decubit;
- toleranţă la efort;
- stare psihică bună.

VI. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

DEFINIŢIE
Nevoia de a dormi şi a se odihni reprezintă o necesitate biologică a individului pentru
refacerea din punct de vedere fizic şi psihic.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Somnul şi odihna sunt nevoi care influenţează într-o manieră importantă starea de bine a
persoanei. Nevoia de somn şi odihnă diferă de la o persoana la alta, atât calitativ cât şi cantitativ.
Sănătatea şi echilibrul emotional depind de capacitatea satisfacerii acestor nevoi umane esenţiale.
Asistenta medicală lucrează cu pacienţii care adeseori suferă de tulburări ale somnului sau la care
apar tulburări din cauza bolii sau a spitalizării. În timpul unei boli, odihna şi somnul joacă un rol
important în vindecare, totuşi natura şi repercusiunile unei boli pot să împiedice satisfacerea
nevoii de odihnă şi somn, de care organismul are nevoie. Mediul spitalicesc şi activităţile
personalului de îngrijire pot, de asemenea, să influenţeze somnul pacienţilor.
DIFERENŢA DINTRE SOMN ŞI ODIHNĂ

159
Odihna sau repausul constituie încetarea activităţilor, cu relaxare musculară şi completarea
rezervelor energetice. Fiecare dintre noi are propriul său fel de a se odihni şi, în general, suntem
capabili să ne adaptăm la un mediu nou sau la o situaţie nouă care ne poate împiedica odihna.
Somnul este o stare de odihnă care durează o perioada mai lungă de timp. Este însoţit de o
scădere a conştienţei şi permite organismului să se refacă.
Odihna insuficientă antrenează oboseală, iritabilitate şi dăunează capacităţii de luare a deciziilor
şi de adaptare la agenţii stresanţi. Lipsa de repaus pe o lungă perioadă de timp poate antrena
oboseală sau agrava o boală deja existentă.
FAVORIZAREA ODIHNEI
Odihna unei persoane poate fi favorizată de numeroşi factori. Asistenta medicală ajută pacientul
să adopte comportamentele favorabile odihnei şi destinderii, să-şi modifice unele obiceiuri sau
unele elemente ale mediului sau care-i afectează odihna (zgomote, lumină, lipsa de intimitate,
frecvenţa examinărilor şi intervenţiilor).
II. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI
Fiziologia somnului
ü somnul este formă particulară de odihnă şi se caracterizează prin absenţa stării de veghe, din
care individul poate fi readus prin anumiţi stimuli;
ü în timpul somnului, funcţiile de bază ale organismului se desfăşoară într-un ritm lent, şi are
loc regenerarea organismului, întărirea psihicului şi refacerea rezervelor de energie;
ü o treime din viaţă o petrecem în stare de somn astfel ca la vârsta de 60-70 de ani, circa 15-20
ani reprezintă ani de somn, aceştia fiind o necesitate biologică;
ü dacă fiinţa umană este privată de somn circa 100 de ore, devine victimă a halucinaţiilor, apoi
cade într-un veritabil delir paranoic, din fericire, reversibil;
ü prin lipsă de somn, omul moare mai repede decât de foame;
ü viaţa umană se înscrie într-o serie de ritmuri care influenţează şi reglează funcţionalitatea
organismului şi comportamentul. Ritmul cel mai bine cunoscut este ciclul de 24 ore numit ritm
diurn sau ritm circadian.
ü ritmul circadian influenţează mecanismul proceselor biologice majore. Fluctuaţiile
temperaturii corporale, frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, secreţiile hormonale se efectuează
după un ritm circadian.
ü ciclul somn-veghe, de 24 ore urmează chiar în absenţa factorilor externi asupra
comportamentului la ora, munca, activităţile sociale. Fiecare persoană are ciclu somn-veghe
autonom, propriu.
ü Horne si Ostberg (1976) au descris 2 tipuri de persoane (matinal şi vesperal):
- persoana matinală preferă să se aşeze în pat devreme şi se trezeşte devreme şi acţionează mai
bine dimineaţa;
- persoana vesperală se culcă seara târziu, se trezeşte târziu, dimineaţa şi lucrează mai bine seara.
ü dacă ciclul somn-veghe al unei persoane este serios perturbat se produce o desincronizare ce
atrage după sine oboseală, agitaţie, iritabilitate.
Reglarea somnului
Reglarea somnului depinde de relaţia care există între două mecanisme cerebrale antagoniste.
Aceste două mecanisme cerebrale activează şi inhibă rând pe rând centrii nervoşi superiori şi
controlează, astfel, somnul şi trezirea. Unul antrenează trezirea, altul somnul.
Alternanţa stării de veghe-somn depinde de echilibrul influxurilor nervoase de la nivelul
receptorilor senzoriali periferici, centrilor nervoşi superiori şi sistemului limbic.
Când o persoană încearcă să adoarmă, se destinde şi închide ochii. Sistemul reticulo-activator
primeşte astfel mai puţini stimuli. Activitatea sistemului reticulo-activator este cu atât mai redusă
cu cât camera este mai întunecată şi fără zgomot. La un oarecare moment centrul de sincronizare
al bulbului preia “ ştafeta” şi persoana adoarme.
Funcţiile somnului
ü somnul este perceput ca o perioadă de regenerare a organismului;
ü în prima parte a nopţii somnul lent, profund ne domină şi permite restabilirea metabolismului;

160
ü în cea de a doua parte a nopţii, somnul paradoxal intervine direct asupra funcţiilor cognitive
(memoria);
ü somnul are funcţii ca:
- organizarea gândirii, organizarea memoriei;
- diminuarea stresului, relaxarea musculară;
- reglarea activităţii hormonale (somatotropul se secretă noaptea, testosteronul este la nivel
maxim dimineaţa)
- funcţiile biologice diminuă (scăderea ritmului cardiac şi respirator);
- mobilizarea sistemului imunitar, regenerarea ţesuturilor;
Fazele somnului
ü o noapte este constituită din 4 sau 5 cicluri de somn;
ü în timpul fiecărui ciclu trecem prin doua faze:
- somn lent
- somn paradoxal
Somnul lent cuprinde următoarele stadii
Stadiul I (somn lent):
ü ,, aţipirea,, durează câteva minute;
ü trezirea survine uşor dacă apar stimuli senzoriali sau zgomote;
ü dacă cel ce adoarme se trezeşte are impresia de a fi visat treaz;
ü apare scăderea graduală a semnelor vitale şi a metabolismului.
Stadiul II (somn lent):
ü perioadă de somn uşor, cu accentuarea stării de inconştienţă;
ü durează 10-20 minute;
ü cel ce doarme este destins;
ü trezirea se poate încă produce cu uşurinţă;
ü funcţiile biologice continuă să se încetinească.
Stadiul III (somn lent):
ü stadiul somnului profund;
ü durează 15-30 minute;
ü este greu de trezit;
ü semnele vitale scad;
ü muşchii sunt complet destinşi, corpul este imobil.
Stadiul IV (somn lent):
ü stadiul somnului cel mai profund;
ü este foarte greu de trezit;
ü acest stadiu permite organismului să se regenereze şi să se recupereze;
ü somnambulismul şi enurezisul se pot produce;
ü dacă celui ce doarme i-a lipsit somnul din stadiul III va trece o bună parte din somn prin acest
stadiu.
Stadiul V (somn paradoxal):
ü cel ce doarme are vise (ele se pot produce şi în stadiile precedente, dar sunt mai puţin
animate);
ü începe la aproximativ 50-90 minute de la adormire;
ü se caracterizează prin reacţii ale sistemului nervos autonom: mişcări oculare rapide (REM)
rapid eye moment, variaţii ale frecvenţei cardiace, respiratorii şi a tensiunii arteriale;
ü scăderea tonusului muşchilor scheletici;
ü permite regenerarea mentală;
ü este cel mai greu de trezit;
ü durata somnului paradoxal creşte în funcţie de fiecare ciclu de somn, durează în medie 20
minute.
La adult ciclul somnului începe, de obicei, printr-o perioadă de presomn în timpul căreia
cel care doarme este conştient că adoarme gradat (durează 10-30 minute până la o oră).

161
 Organismul uman are nevoie de ambele tipuri de somn, cu alternanţă de 4-6 cicluri
complete, în timpul nopţii, perioadele REM reprezentând 20% din timpul somnului. Pe măsură ce
ciclurile somnului se succed, stadiile III şi IV durează mai puţin şi perioada somnului paradoxal se
alungeşte în cursul ultimului ciclu, şi poate dura de la 30 la 50 minute.
Nici o persoană nu traversează într-o formă liniară stadiile somnului înainte de a intra în
somnul paradoxal, cel ce doarme poate, de exemplu, alterna scurte perioade între stadiile II, III,
IV.
VISELE
ü Se pot produce atât în timpul somnului lent, cât şi în cel paradoxal.
ü Conţinutul lor evoluează tot timpul nopţii; ele se referă la evenimente cotidiene, emoţii.
ü Personalitatea persoanei poate influenţa natura viselor De obicei uităm visele, deoarece
memoria pe termen scurt este diminuată în timpul somnului paradoxal.
ü Pentru a-ţi aminti un vis, trebuie să te gândeşti conştient la trezire. Cel ce-şi aminteşte visele
sale s-a trezit imediat după o perioadă de somn paradoxal.
Factorii care influenţeză satisfacerea nevoii
a. biologici (bio-fiziologici)
1. vârsta
ü copiii dorm mai mult decât adulţii;
ü fetele dorm mai puţin decât băieţii
ü nevoia de somn la bătrâni este mai mică;
ü embrionii , după ultimile cercetări se află într-o permanentă stare de ,,moţăială,,
v nou născut
ü doarme în medie 16 ore pe zi;
ü în prima săptămână doarme aproape constant pentru a recupera energia pierdută cu ocazia
naşterii;
ü aproape jumătate din somnul nou-născutului constă în somn paradoxal care stimulează centrii
nervoşi superiori;
ü după naştere el se trezeşte la stimuli ca durere, frig, foame.
v sugarul
ü adoptă în mod obişnuit un ritm de somn nocturn către vârsta de 3 luni;
ü doarme 10-12 ore pe noapte;
ü se trezeşte adeseori noaptea;
ü dacă trezirile nocturne persistă se poate ca problema să fie legată de regimul alimentar.
v copilul mic
ü la 2 ani doarme toata noaptea;
ü proporţia somnului paradoxal începe a se diminua pentru că stimulii externi devin mai
numeroşi;
ü are 1-2 perioade de somn/zi;
ü începe să refuze a merge la culcare ceea ce înseamnă nevoia de autonomie a copilului care
preferă să rămână cu ceilalţi membri ai familiei pentru a-şi satisface nevoia de explorare şi
curiozitatea sa.
v copilul preşcolar
ü are nevoie de 10-12 ore de somn;
ü dificultatea de a se destinde sau de a sta liniştit după o zi activă constituie principala problemă
la această vârstă;
ü se trezeşte în timpul nopţii, are coşmaruri;
ü cea mai bună metodă este ca părinţii să facă acelaşi gest (să se culce);
ü nu trebuie lăsat să doarmă cu părinţii sau să se culce târziu.
v copilul şcolar:
ü nevoile de somn diferă după activităţile şi starea lui de sănătate;
ü nevoia de somn este de 10-12 h/zi;
ü căută să amâne ora de culcare.
v adolescentul:
162
ü sunt necesare 8-9 h/noapte.
v adultul:
ü nevoia de somn este de 6-8 h /noapte (7 ore si 20 de minute).
v persoana vârstnică:
ü se modifică calitatea somnului;
ü stadiul III se diminuează;
ü se trezeşte în cursul nopţii;
ü are nevoie de mai mult timp pentru a adormi
ü unui adult de 60-70 ani îi sunt necesare 5-6 ore de somn.
2. activitatea
ü fizică predispune individul la odihnă şi somn;
ü un efort fizic efectuat cu 2 ore înainte de culcare permite organismului să se destindă;
ü o oboseală excesivă riscă să întârzie somnul.
3. aportul energetic
ü creşterea ponderală determină creşterea duratei somnului;
ü pierderea ponderală determină somn scurt, cu treziri frecvente.
4. ritm, veghe, somn
ü ceasul intern biologic este potrivit ciclului alternativ zi-noapte şi relaţiei veghe- somn,
ü dacă această relaţie este perturbată (cosmonauţi, speologi, munca în 3 ture) organismul se
adaptază greu la noile condiţii,
ü când o persoană se trezeşte mai devreme decât de obicei ritmul circadian se modifică.
ü în seara următoare va fi capabil să adoarmă mai devreme decât în seara precedentă.
b. factori psihologici
v stresul emoţional
ü necazurile perturbă somnul,
ü persoana nu poate adormi sau face eforturi exagerate pentru a adormi,
ü se trezeşte des noaptea;
ü pensionarea, deficienţele fizice, doliul şi insecuritatea financiară predispun la anxietate şi
stare depresivă.
c. sociologici
v modul de viaţă
ü persoană care-şi schimbă orarul de lucru are dificultăţi de adaptare la alternanţa perioadelor
de somn.
v mediul, locul de odihnă
ü dimensiunile, siguranţa şi poziţia în pat pot facilita sau împiedica somnul;
ü saltelele foarte tari îl fac să se mişte mai mult în timpul nopţii;
ü zgomotele pot trezi uşor persoana în stadiul I, unele persoane au nevoie de linişte pentru a
adormi, altele au nevoie de un zgomot de fond (de ex. muzică);
ü mediul spitalicesc (de ex. tusea unor bolnavi din salon);
ü luminozitate;
ü temperatura camerei.
v educaţia şi cultura
ü determină o viaţă cumpătată cu respectarea orelor de somn
Manifestări , semne si şimptome
ü odihna şi somnul constituie o necesitate pentru organism, manifestările importante fiind:
- durata (cantitatea), calitatea;
- peroada de repaus şi relaxare, caracteristici;
- modalităţi folosite pentru odihnă şi relaxare
III. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A DORMI A SE ODIHNI
Dacă nevoia nu este satisfăcută apar următoarele probleme de dependenţă
1. Insomnia
2. Hipersomnia
3. Disconfort
163
4. Oboseală
5. Dificultatea , incapacitatea de a se odihni

FACTORII CARE AFECTEAZĂ SOMNUL (SURSE DE DIFICULTATE)

a. afecţiuni acute sau cronice
ü pot produce dificultăţi de a adormi din cauza durerii, poziţie neconfortabilă, etc.
ü afecţiunile respiratorii perturbă somnul din cauza tusei, dispneei sau secreţiei nazale.
ü pacienţiilor cu cardiopatie ischemică le este frică să adoarmă de teama de a nu avea un episod
dureros în timpul somnului. Decesele cauzate de o boală cardiacă intervin cel mai mult noaptea,
între 5-6, când somnul paradoxal durează mai mult timp.
ü hipertensiunea arterială antrenează trezire prematură şi oboseală.
ü nicturia perturbă somnul şi ciclul lui.
ü hipotiroidismul scurtează stadiul IV al somnului, iar hipertiroidismul prelungeşte perioada de
presomn.
ü persoanele cu ulcer gastric sau duodenal au probleme legate de odihnă din cauza durerii.
b. medicamentele şi drogurile
ü sedativele:
- permit un somn mai lung;
- pot da somnolenţă pronunţată în timpul zilei, confuzie.
ü diureticele – diminuă somnul paradoxal;
ü alcoolul:
- favorizează adormirea;
- perturbă somnul paradoxal;
- cauzează trezirea în timpul nopţii şi apoi perturbă adormirea.
ü cofeina:
- perturbă adormirea;
- poate provoca trezirea în cursul nopţii.

1. INSOMNIA
ü Insomnia reprezintă dificultatea de a adormi, de a rămâne adormit sau a readormi după
trezire. Poate fi:
- temporară în stres emoţional, probleme familiale, oboseală, decalaj orar, boală, doliu;
- de durată şi necesită tratament.
Manifestări de dependenţă
ü somn perturbat
- ore insuficiente de somn;
- insomnia de adormire – adormirea cu dificultate, după care somnul decurge normal;
- insomnia de trezire – individul adoarme normal dar se trezeşte înainte de vreme şi nu mai
poate dormi;
- insomnii dormiţionale – treziri frecvente, care fărâmiţează somnul;
- insomnii predormiţionale – caracterizate printr-o stare de veghe prelungită până la instaurarea
somnului fiziologic;
- insomnii post-dormiţionale, este o stare caracteristică persoanei vârstnice şi celor care se
culcă la ore târzii;
ü falsa insomnie – se întâlneşte la persoanele care realizează perioada fiziologică de somn (
aţipirile);
ü coşmarul se caracterizează printr-o trezire completă repetată, dintr-un vis urât, de obicei, cu
conţinut terifiant. Se termină cu o trezire rapidă, însoţită de frică, anxietate, ceea ce determină o
greutate în a readormi. Aceasta se produce spre dimineaţă în somnul REM în care apar visele.
ü pavorul nocturn se caracterizează prin episoade recurente de trezire bruscă, dar incompletă,
în prima treime a somnului (stadiul III sau IV de somn nou -REM);

164
ü somnambulism – reprezintă o tulburare paroxistică de somn, caracterizată prin mişcări
dezordonate ale individului, privirea acestuia fiind rătăcită, individul nu răspunde la întrebări, îşi
schimbă poziţia în pat, se culcă şi adoarme. La trezire pacientul nu-şi aminteşte episodul de
pseudo-trez;
ü apatia- lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană, persoana rămâne în pat timp
îndelungat în căutarea somnului;
ü neliniştea;
ü confuzia - perceţii false fiind convins de realitatea lor;
ü iritabilitate;
ü diminuarea capacităţii de concentrare;
ü oboseală;
ü apneea în timpul somnului;
Poate fi:
- apneea centrală care apare în cazul afectării centrului respirator;
- apneea obstructivă care apare în boli pulmonare obstructive, durează între 10 sec-2 minute,
atât în faza de somn paradoxal cât şi lent; pot exista 50-600 episoade pe noapte
2. HIPERSOMNIA
Manifestări de dependenţă
ü narcolepsia se caracterizează prin adormire în timpul zilei şi printr-un somn paradoxal
anormal care survine în 15 minute după adormire; survine în momente inoportune; trebuie evitaţi
factorii care favorizează somnolenţa (alcool, activităţi epuizante);
ü automatismul ambulatoriu nocturn (somnambulism) se caracterizează prin episoade repetate
de activitate motorie complexă, cu ridicarea şi plecarea din pat. Răspunsul la încercările
anturajului de a-l trezi este redus de unde şi amnezia episodului;
ü automatismele verbal nocturne (vorbitul în somn) se caracterizează prin emiterea de sunete
izolate (propoziţii sau fraze mai mult sau mai puţin inteligibile);
ü somnolenţa (accese de somn diurn) cu aţipiri frecvente, pacientul aude cuvintele rostite tare la
care poate răspunde laconic . Fără stimuli adoarme.
3. DISCONFORTUL
Manifestări de dependenţă
ü iritabilitate;
ü indispoziţie;
ü stare neplăcută de incomoditate;
ü diaforeză;
ü dureri musculare;
4. OBOSEALA
Manifestări de dependenţă
ü faţa palidă;
ü ochi încercănaţi, privirea înceţoşată;
ü puls rar, lent, slab bătut;
ü TA cu tendinţă de scădere a valorii normale;
ü somnolenţă diurnă;tegumente palide, transpiraţii reci;
ü plictiseală, apatie
ü astenie
PRIVAŢIUNEA DE SOMN
ü nu este o tulburare propriu-zisă, dar este o problema de care suferă mulţi pacienţi spitalizaţi;
ü este diminuată cantitatea, calitatea şi continuitatea somnului;
ü cauzele privaţiunii de somn: durere, stres emoţional, mediu perturbat, modificarea
obişnuinţelor de somn;
ü simptomele privaţiunii de somn sunt tremurături ale mâinilor, diminuarea reflexelor, scăderea
memoriei, oboseală, somnolenţă şi dezorientare.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
165
1. Culegerea de date
Se evaluează:
ü ritmul de somn obişnuit (durată, calitate, continuitate);
ü ritualurile înainte de culcare (cititul unei cărţi, băutul unui pahar de lapte cald);
ü consumul de medicamente (sedative, antidepresive, hipnotice);
ü mediul înconjurător (luminozitate, zgomot, temperatură);
ü modificările recente în timpul somnului;
ü simptomele şi comportamentul rezultate din privarea de somn (cearcăne, facies obosit, tremor
al mâinilor, iritabilitate, oboseală, confuzie, mişcări necoordonate);
ü gravitatea tulburărilor de somn (efecte, durată);
ü antecedente personale patologice;
ü starea afectivă;
ü activităţile fizice efectuate înainte de culcare (durată, tip);
ü datele paraclinice (electroencefalogramă, electromiogramă, electrocardiogramă, saturaţia de
oxigen).

2. Analiza şi interpretarea datelor

ü Perturbarea obiceiurilor de somn legată de:
- consumul de medicamente;
- afecţiuni care influenţează ciclul somnului (durere, disconfort);
- schimbări în orarul muncii;
- stres emoţional (pierderea unei persoane dragi, pierderea locului de muncă, pensionare);
- inabilitatea de adaptare la noua situaţie;
- schimbarea mediului (de ex. spitalizare);
- consumul de alcool.
Alte diagnostice nursing ca rezultat al perturbării altor nevoi fundamentale sunt:
ü Risc de accident legat de:
- somnambulism;
- narcolepsie.
ü Oboseală legată de insomnie.
ü Perturbarea imaginii de sine legată de enurezisul nocturn.
ü Potenţial de alterare a schimburilor gazoase cauzate de apneea din timpul nopţii.
ü Modificarea proceselor gândirii cauzată de privaţiunea de somn.
ü Deficit de cunoştinţe legat de insomnie.
3. Obiective nursing
ü pacientul sa doarmă cel puţin 6 ore fără trezire;
ü pacientul să adoarmă în 30 minute;
ü să se atenueze simptomele privaţiunii de somn;
ü să descrie factorii care previn sau inhibă somnul;
ü să descrie şi să efectueze tehnicile care reduc somnul;
ü pacientul să se simtă odihnit după ce a adormit;
ü să se restabilească obiceiurile de somn adecvate.
4. Intervenţii nursing
ü reducerea zgomotului din mediul spitalicesc:
- se închid uşile salonului;
- se reduce volumul sunetului telefonului şi aparatelor aflate în apropierea salonului;
- personalul medical va trebui să poarte pantofi cu talpa de cauciuc, nu cu toc metalic;
- se opreşte zgomotul produs de aparatele care nu sunt utilizate;
- se evită producerea de zgomote puternice şi bruşte (tragerea găleţii cu apă, deplasarea
patului);
- nu se vorbeşte tare ci numai atunci când este necesar, dar cu voce joasă;
- se închide radioul şi televizorul.
166
ü se favorizează ritualurile adormirii (citit, privit la televizor, exerciţii de relaxare);
ü se reduce stresul emoţional şi se antrenează factorii care perturbă somnul (perne, poziţionare,
discuţii);
ü se informează pacientul despre felul în care unele boli perturbă somnul;
ü se administrează somnifere;
ü se favorizează starea de bine prin:
- administrarea de analgezice sau sedative cu 30 minute înainte de culcare;
- incitarea pacientului să poarte haine ample în cursul nopţii;
- îndepărtarea agenţilor iritanţi care sunt în contact cu tegumentul pacientului (cearceafuri
umede, tuburi de dren);
- aplicarea măsurilor de igienă necesare;
- urmărirea ca saltelele să fie confortabile, cearceafurile curate şi uscate;
- incitarea pacientului să urineze înainte de culcare.
ü educaţia pacientului:
- necesitatea evitării factorilor care perturbă somnul (alcool, cofeină, stres, stimuli senzoriali
din mediul înconjurător, oboseala);
- informarea despre rolul somnului şi odihnei;
- stabilirea unui orar de somn şi odihnă.
5. Evaluarea
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
ü se simte odihnit;
ü se trezeşte rar noaptea;
ü este capabil să doarmă numărul de ore pe care le doreşte, şi-şi aminteşte visele;
ü este mai puţin iritabil, deprimat, anxios;
ü înţelege factorii care perturbă sau favorizează somnul.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

NESATISFACEREA NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

AFECTEAZĂ RELAŢIA CU CELELATE NEVOI
A comunica
- comunicare deficitară cauzată de oboseală, insomnie, dificultate de concentrare;
Ase mişca a păstra o bună postură
- restrângerea activităţilor determinată de somnolenţă , oboseală;
A-şi menţine temperature în limite normale
- hiper sau hipotermie cauzată de dezinteres pentru odihnă şi somn;
A respira
- tulburări funcţionale ale respiraţiei şi deficit respirator prin oboseală, insomnie;
A se alimenta şi hidrata
- deficit alimentar şi hidroelectrolitic legat de insomnia şi odihnă nesatisfăcătoare;
A elimina
- perturbarea eliminării prin inversarea ritmului somn – veghe;
A se îmbraca şi dezbrăca
- diminuarea capacităţii de autoservire prin insomnia sau hipersomnie;
A fi curat a-si proteja tegumentele
- diminuarea activităţii de autoîngrijire cauzată de somnolenţă sau insomnia cronică;
A evita pericolele
- risc potenţial major de rănire, cauzat de somnolenţă, oboseală;
A acţiona după credinţele şi valorile sale
- afectarea participării la servicii religioase;
A se realiza
- restrângerea preocupărilor sociale şi imosibilitatea participării active pe plan profesional
datorită lipsei de somn şi odihnei;,
A se recrea
167
 - afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţile recreative;
A învăţa
- renunţarea la activităţi şi a preocupări intelectuale din cauza somnolenţei, letargiei, scăderii
puterii de concentrare.

VII. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Definiţie
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca reprezintă o necesitate individuală, a fiinţei umane, de
a-şi proteja corpul faţă de condiţiile climaterice la care se expune, faţă de activităţile depuse şi faţă
de convenienţele sociale.
Scopul :
ü asigurarea stării de confort, protecţie şi intimitate ;
ü constituie un mod de comunicare non-verbală şi un factor determinant pentru aprecierea
personalităţii individului sau apartenenţa la un grup, comunitate, ideologie, categorie socială şi
vârstă.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

1. Factorii care influenţează satisfacerea nevoii :

a. factori biologici :
@ vârsta :
- temperatura corpului variază în funcţie de vârstă ;
- copiii şi vârstnicii au nevoie de îmbrăcăminte călduroasă fiind expuşi la pierdere de căldură prin
neglijenţă, sistem imunitar labil sau diminuarea mecanismelor de termoreglare ;
- copiii necesită o îmbrăcăminte adecvată datorită nevoii de a se mişca şi a se juca ;
- vârstnicii necesită ajutor pentru a se îmbrăca şi dezbrăca din cauza scăderii forţei fizice, mobilităţii
articulare deficitare, perturbarea funcţiilor senzoriale, bolilor cronice.
@ sexul :
- componentele vestimentare sunt determinate de sex în strânsă legătură cu expresia estetică
caracteristică (accesorii) ;
@ statura (talia) :
- indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie de dimensiuni (înalt, obez, etc) ;
@ activitatea :
- pentru confort şi libertatea în mişcare indivizii poartă veşminte adecvate în funcţie de activitatea
prestată ;
- uniforma constituie vestimentaţie obligatorie în unele instituţii de profil (armată, poliţie ) ;
- activităţile specifice implică portul de echipament de protecţie (medicină, sudori, mineri, tâmplari,
vopsitori) ;
b. factori psihologici :
@ emoţiile :
- determină alegerea şi portul de îmbrăcăminte, constituind reflectarea stării psiho-emoţionale şi a
sentimentelor individului în cauză ;
- pentru psihiatri, modul de a se îmbrăca al individului constituie un element de bază în aprecierea
stării de sănătate ;
@ credinţa :
- indivizii care aderă la o religie sau o ideologie poartă veşminte sau obiecte care sunt semnificative
pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin ;
- uniforma purtată permite distingerea în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup (în tările
arabe, portul de văl pentru femei şi turbanul la bărbaţi) ;
@ non-conformismul :
168
 - tendinţa de a purta vestimentaţie conform modei cu elemente diferite la indivizi de aceeaşi vârstă ;
c. factori socio-culturali:
@ clima :
- impune alegerea vestimentaţiei ;
- culorile închise absorb căldura din mediul extern ;
- îmbrăcămintea groasă este recomandată pentru menţinerea temperaturii corpului în limite
normale, în timpul anotimpurilor reci ;
- vestimentaţia în culori deschise şi materiale absorbante (bumac, in) se recomandă pentru
anotimpurile calde ;
- din cauza modificărilor mecanismelor de termoreglare, vârstnicii nu ţin cont de climă pentru
vestimentaţie ;
@ statutul social :
- îmbrăcămintea constituie un criteriu major pentru delimitarea diferitelor categorii sociale ;
@ starea materială :
- posibilităţile financiare impun adoptarea componentelor vestimentare ale individului ;
@ programul zilnic :
- este impusă schimbarea îmbrăcămintei în funcţie de activitate (somn, grădinărit, plimbare) ;
@ modă:
- factor determinant pentru adoptarea ţinutelor vestimentare.

2. Manifestări de independenţă:
ü capacitatea de autoservire pentru îmbrăcat şi dezbrăcat depinde de o serie de atitudini şi abilităţi
personale, specifice fiecărui individ :
- coordonare şi dexteritate ;
- echilibru şi capacitate senzorială ;
- forţă musculară şi mobilitate articulară ;
- capacitate de efort şi factori de mediu ;
- stare de nutriţie (subnutriţie , obezitate ) ;
- starea funcţională a coloanei vertebrale şi postura acesteia ;
ü integritatea capacităţii de îmbrăcat şi dezbrăcat satisface următoarele condiţii vestimentare :
- îmbrăcăminte specifică cu rol de protecţie, asigurarea intimităţii, care expune clar şi precis rangul
social şi profesional, apartenenţa religioasă, conceptul despre viaţă ;
- vestimentaţia reliefează personalitatea individului, rafinamentul, bunul gust şi discernământul
pentru ocazii festive ;
- calitatea veşmintelor este adaptată la climă, zonă geografică, cultură şi situaţia materială a
individului ;
- portul vestimentar este adecvat înălţimii, taliei, perioadei de creştere şi dezvoltare, sarcină

3. Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei nevoii de a se îmbrăca şi dezbrăca :

ü explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană ;
ü învaţă pacienţii cum să-şi aleagă îmbrăcămintea în fucţie de climă, gradul de efort, activitate,
vârstă, sau prezenţa condiţiilor patologice;
ü încurajează pacientul pentru a-şi alege singur îmbrăcămintea şi accesoriile dorite ;
ü se educă copiii şi vârstnicii pentru aranjarea pieselor vestimentare în ordinea în care vor fi
îmbrăcate ;
ü se respectă intimitatea individuală .

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

1. PROBLEME DE DEPENDENŢĂ
- dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca ( cauze independente de voinţa pacientului);
- dezinteres faţă de ţinuta vestimentară;
169
- lipsa de cunoştinţe în alegerea potrivită a hainelor;
Surse de dificultate :
@ de ordin fizic :
- leziuni traumatice - fracturi, arsuri, plăgi;
- scăderea forţei membrelor superioare – paralizii, pareze;
- lipsa integrităţii anatomice – amputaţiile;
- obstacole pentru mişcare – aparat gipsat, pansamente, chingi;
- afecţiuni fizice grave, invalidante;
- alte deficienţe – durerea, slăbirea, oboseala.
@ deficienţe de ordin psihologic :
- stări depresive, accese de melancolie;
- pierderea imaginii de sine ;
- stress;
- tulburări de gândire ;
@ deficienţe socio-economice (sărăcie).
2. Manifestări de dependenţă :
• dificultatea în a se îmbrăca şi dezbrăca ( cauze independente de voinţa pacientului):
- dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii
- dificultatea de a se încălţa şi descălţa
- dificultatea sau incapacitatea de a-şi mişca membrele superioare
• dezinteres faţă de ţinuta vestimentară:
- apatie în a se îmbrăca ;
- acces de melancolie
• alegere inadecvată de veşminte :
- îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare ;
- veşminte incomfortabile, neadecvate taliei şi masei corporale .

Intervenţiile asistentei la pacientul aflat în dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca :

OBIECTIVE INTERVENŢII AUTONOME ŞI DELEGATE

Pacientul să cunoască - educă pacientul privind importanţa

importanţa satisfacerii
nevoii de a se îmbrăca şi
dezbrăca
Pacientul să se poată
îmbrăca şi dezbrăca singur
vestimentaţiei în identificarea personalităţii;
- notează zilnic interesul perosoanei pentru a se
îmbrăca şi dezbrăca;
- supraveghează cu ce se îmbracă;
- explică legăturile dintre ţinuta vestimentară,
imagine şi stima de sine;
- încurajează pacientul.
- identifică capcitatea şi limitele fizice ale
persoanei îngrijite;
- acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi
dezbrăca;
- dacă pacientul ameţeşte se recomandă efectuarea
procedurii de îmbrăcare în poziţie şezând;
- sugerează aparţinătorilor procurarea de haine
largi uşor de îmbrăcat cu mod de încheiere simplu,
încălţăminte fără şireturi ;
- face zilnic exerciţii de motricitate cu pacientul
descriind gestica necesară îmbrăcării ;
- îmbracă şi dezbracă pacientul paralizat susţinând
membrul afectat în timpul îmbrăcării ; se începe

170
 îmrăcarea cu membrul paralizat şi apoi cu cel
sănătos, dezbrăcarea efectuându-se în mod invers ;

Pacientul cu tulburări - evaluează gradul de confuzie şi observă

psihice să-şi recâştige
independenţa de a se
îmbrăca şi dezbrăca
schimbările de comportament, orientându-l regulat
în timp şi spaţiu ;
- solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar,
distinct, cu respect şi răbdare, respectând ritmul
acestuia ;
- explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru
a se îmbrăca în limbaj simplu, explicit;
- aşează obiectele în cameră în aceeaşi ordine şi
solicită pacientului la dezbrăcare să aşeze hainele
în ordine inversă.

VIII. NEVOIA DE A FI CURAT, A-ȘI PROTEJA TEGUMENTELE

(a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele)

Definiţie
ü reprezintă necesitatea vitală a organismului pentru a menţine integre funcţiile sistemului
tegumentar format din piele şi structurile complementare: păr, unghii, glande

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Pielea sau tegumentul este un organ conjunctiv epitelial care acoperă corpul în întregime şi
care se continuă cu mucoase la nivelul cavităţilor naturale ale organismului (gură, nas, anus,
vagin). Suprafaţa pielii, la un individ de talie mijlocie, este de circa 1,5 m2 şi o greutate de
aproximativ 18 kg.
Funcţiile îndeplinite de tegument sunt:
ü antiinfecţioasă;
ü termoreglare atât prin termoliză cât si prin menţinerea temperaturii prin stratul adipos (rol de
izolator termic,);
ü excreţia substanţelor rezultate din catabolism (apă, clorură de sodiu, uree, glucoză, corpi cetonici)
prin glandele sudoripare;
ü recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase prin receptori specifici;
ü protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete (prin pigmenţii pe care îi conţine – melanină);
ü participă la respiraţie (O2 intră prin piele şi CO2 se elimină);
ü participă la absorbţia unor medicamente (unguente).

1.Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

• biologici:
@ vârsta
- la nou-născut , pielea este subţire şi fragilă, este uscată prin imaturitatea glandelor sebacee, este
sensibilă la frig ( deoarece reţeaua vasculară se organizează în 4 – 5 luni);
- la vârstnici, senescenţa clinică începe după 40 ani, este mai evidentă pe părţile expuse radiaţiilor
ultraviolete. Pielea devine astfel plisabilă, aspră, descuamativă, uneori pruriginoasă.
@ temperatura (temperatura crescută determină deshidratare prin transpiraţii);
171
 @ activitatea fizică ameliorează circulaţia;
@ alimentaţia (lichidele conferă elasticitate pielii).
• psihologici:
@ emoţiile (cresc sudoraţia);
@ nivelul de cunoştinţe legat de igienă.
• sociologici:
@ obiceiurile culturale;
@ curentul social;
@ organizarea socială, în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate
Scopul îngrijirilor igienice este:
- promovează curăţenia, înlăturând microorganismele de pe corp şi secreţiile;
- promovează o imagine de sine pozitivă;
- elimină mirosurile neplăcute;
- asigură confort şi relaxare;
- asigură o stare bună a tegumentului.
Tipuri de îngrijiri igienice sunt:
- îngrijiri zilnice de dimineaţă – înainte de micul dejun şi de efectuare a unor examinări;
- îngrijiri în timpul zilei – presupun igiena regiunii perianale, a organelor genitale externe, a
unghiilor;
- îngrijiri de seară – baie, duş;
- îngrijiri de noapte – în caz de situaţii patologice (vărsături, transpiraţii abundente, diaree) sau
fiziologice (urinare, defecare).
Deprinderi igienice sunt:
- baie, duş (frecvenţă, durată);
- spălarea dinţilor (frecvenţă, periaj corect, produse folosite);
- spălarea părului (frecvenţă, produse folosite).

Manifestări de independenţă
@ piele: curată, netedă, catifelată, elastică, pigmentată normal
@ păr: lungime, supleţe, strălucire;
@ urechi: configuraţie normală, curate;
@ nas: mucoasă umedă, fose nazale libere;
@ cavitate bucală:
- dentiţie albă, completă, fără carii
- mucoasă bucală umedă şi roz;
- gingii aderente dinţilor şi roz
@ deprinderi igienice
- baie, duş;
- spălarea dinţilor (periaj corect, frecvenţă, produse folosite)
- spălarea părului (frecvenţă, produse folosite)
- unghii îngrijite, curate
Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei
- explorează obiceiurile pacientului;;
- planifică un program de igienă, în funcţie de activităţi;
- învaţă măsuri de igienă

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Pot să apară cinci probleme de dependenţă:
@ Carenţe (deficit) de igienă;
@ Alterarea tegumentelor şi fanerelor;
@ Dezinteres faţă de măsurile de igienă;
@ Dificultate de a urma prescripţiile de igienă;
@ Alterarea mucoaselor.
172
 PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

@ Tegumentul
1.Culegerea datelor
Culegerea datelor se referă la:
• culoarea tegumentului;
• turgor;
• temperatură;
• umiditate;
• integritatea şi supleţea tegumentului;
• prezenţa edemelor;
• leziuni elementare ale tegumentului;
• hemoragiile cutanate;
• prurit;
• celulita şi ridurile.

a. Culoarea tegumentului
Coloraţia normală a tegumentelor depinde de conţinutul în melanină combinat cu coloraţia
dată de hemoglobina sângelui capilar. Coloraţia mucoaselor este dată de conţinutul în
hemoglobină a sângelui capilar:
- variază în funcţie de rasă;
- este influenţată de expunerea la soare.
Modificări de culoare:
• eritem
– coloraţie roşie ca urmare a sensibilităţii la unele medicamente;
– sub acţiunea directă asupra tegumentelor a unor factori din mediul extern (fizici, chimici sau
biologici),
– apare în unele afecţiuni: arsură, degerătură, reumatism articular acut, în caz de emoţii (pe faţă,
gât);
• paloare
– datorită scăderii debitului sanguin în vasele periferice sau scăderii hemoglobinei din sânge;
– este greu de decelat la persoanele cu tegumente închise. Paloarea generalizată interesând şi
mucoasele accesibile inspecţiei (conjunctivală, linguală, bucală) este un semn de anemie;
• cianoza
– coloraţia albăstruie violacee a tegumentelor şi mucoaselor provocată de creşterea concentraţiei de
hemoglobină redusă peste 5%;
– apare în insuficienţa respiratorie, cardiopatii congenitale cianogene, intoxicaţii cu nitraţi,
insuficienţă circulatorie (cianoză periferică).
– Acrocianoza este o cianoză permanentă, uniformă, de intensitate variabilă, localizată la nivelul
extremităţilor. Tegumentele sunt reci, umede, tenta cianotică dispare lent la presiune locală, nu se
modifică la schimbarea poziţiei.
• icterul
– coloraţia galbenă a tegumentelor şi mucoaselor datorată creşterii bilirubinei (de ex. hepatită),
poate exista icter fiziologic la nou-născut.
Modificările în coloraţia generală şi locală a tegumentului pot apare în tulburări de
pigmentare:
• Hiperpigmentarea cutanată
– reprezintă creşterea cantităţii de pigment de la nivelul tegumentului; poate fi difuză, generalizată
(ex. boala Addison) sau localizată.
– se întâlneşte sub formă:
§ difuză ca urmare a expunerii la radiaţiile solare;
173
§ pată mongoliană – pată brun violacee situată în regiune sacrată şi lombară, prezentă de la naştere;
§ efelide (pistrui) – pete pigmentare, lenticulare, plane, netede de culoare variind de la maro deschis
la maro închis;
§ nevi pigmentari – zone de hiperpigmentare, circumscrise, congenitale. Coloarea diferă: maro,
negru; pot fi plani, alteori proemină pe suprafaţa tegumentului, pot fi centrate de un folicul pilos;
§ cloasma gravidelor care apare ca o pigmentare difuză a feţei, se instalează în primul trimestru de
sarcină, uneori persistă şi după naştere.
• Hipopigmentarea cutanată
– reprezintă scăderea cantităţii de pigment de la nivelul tegumentului; poate fi generalizată sau
localizată, de dimensiuni variabile.
– Apare sub formă de:
§ albinism: anomalie congenitală caracterizată prin tegument alb-rozat, păr blond deschis până la
alb, iris foarte deschis; indivizii sunt foarte sensibili la acţiunea razelor solare (lipseşte melanina
care are rol protector);
§ vitiligo: pete depigmentate de variate dimensiuni, neregulate, tegumentul din jur este de aspect
normal. Cauze posibile: traume psihice majore, emoţii puternice.
• Hemocromatoza
– se caracterizează prin colorarea în brun roşcat a tegumentului datorat depozitării de fier, melanină
şi hipofuscină (diabetul bronzat).
– se asociază cu ciroza hepatică, pancreatita şi diabetul zaharat datorită depunerii acestor pigmenţi
la nivelul ficatului şi pancreasului.
b. Turgorul
– se referă la elasticitatea tegumentului şi a ţesutului celular subcutanat.
– Apare:
§ consistenţă ferm elastică la sugarul sănătos;
§ turgor păstos – senzaţia elastică este înlocuită cu cea de pastă (comparat cu consistenţa aluatului)
apare la sugarii obezi, alimentaţi cu făinoase în exces;
§ turgor flasc – senzaţie de consistenţă diminuată şi tonus scăzut, la sugarii distrofici;
§ pliu cutanat persistent în caz de deshidratare.

c. Temperatura tegumentului depinde de circulaţia vasculară periferică.

d. Umiditatea tegumentului:
– variază în funcţie de regiune:pielea pliurilor şi axilelor este în mod obişnuit umedă;
– depinde de temperatura şi umiditatea mediului înconjurător, temperatura corpului, activitatea
musculară;
– la bătrâni tegumentul este uscat;
– la adolescenţi poate apărea o secreţie excesivă de sebum;
– transpiraţia poate fi continuă sau periodică; localizată sau generalizată.
e. Integritatea şi supleţea tegumentului depind de:
– vârstă;
– posibili alergeni;
– tipul de tegument;
– acţiunea unor agenţi externi.
• Vârsta
– tegumentul sugarului este delicat, uşor de lezat, de aceea necesită îngrijiri atente, toaletă frecventă;
– tegumentul copilului mic este mai rezistent, dar necesită toaletă frecventă având în vedere faptul
că timpul acestuia este ocupat de joacă;
– la adolescenţi pot să apară acneea, de aceea necesită îngrijire pentru a preveni iritarea şi infecţia
tegumentului;
– după 50 ani tegumentul este mai puţin suplu şi elastic, cu secreţia scăzută a glandelor sebacee
astfel că tegumentul devine uscat şi cu descuamări, de aceea se recomandă băi totale zilnic.
• Posibili alergeni:
– săpun;
174
– uleiuri de baie;
– detergenţi;
– creme;
– deodorante.
• Tipuri de tegument:
– uscat: nu se va folosi alcool deoarece tegument este fragil şi uşor iritabil, se recomandă folosirea
cu prudenţă a cremelor şi săpunului.
f. Prezenţa edemelor
– urmare a acumulării de lichid în spaţiul intercelular şi interstiţial; pot fi localizate sau
generalizate:
• edemul cardiac este cianotic şi rece (gambă, regiunea retromaleolară). Cianoza se datorează stazei
sângelui în reţeaua capilară şi venoasă subcutanată;
• edemul renal este palid, localizat la pleoape, faţă, organe genitale. Mecanismul de producere este
legat de retenţia hidrosalină conjugată cu scăderea presiunii osmotice şi hiperpermeabilitatea
capilară;
• edemul inflamator este localizat, este unul din semnele inflamaţiei. Este cald, dureros, însoţit de
eritem. Se întâlneşte în flegmoane, abcese, flebite sau artrite;
• edemul alergic apare la pleoape, faţă, buze, limbă. Se însoţeşte de prurit, erupţii urticariene (edem
Qiuncke). Uneori este însoţit de edem glotic cu dispnee inspiratorie şi asfixie (apare după
administrare de medicamente, alimente, muşcături de insecte).
g. Leziuni elementare ale tegumentelor
• macula este o pată produsă prin schimbarea culorii tegumentului pe o zonă limitată, circumscrisă.
Când este de origine vasculară şi dispare la presiune (eritemul) este datorată vasodilataţiei
capilare, dacă nu dispare la presiune este produsă prin hemoragie (peteşie);
• papula este o leziune proeminentă circumscrisă, solidă; poate fi pruriginoasă şi tranzitorie ca în
urticarie sau persistentă ca în exantemul bolilor infecţioase. Exantemul este manifestarea cutanată
a bolilor eruptive ale copilului (rujeolă, scarlatină, rubeolă);
• vezicula este o leziune proeminentă cu conţinut lichidian (ser, limfă, sânge, lichid extracelular).
Pot apare izolate sau grupate (în ciorchine). Sunt caracteristice în arsurile de gradul II, degerături,
herpes şi varicelă;
• pustula este o veziculă cu conţinut purulent, poate apare în septicemii; când este centrată de un fir
de păr – foliculită superficială; miliaria constă în prezenţa de vezicule sau pustule mici pe
tegumentul nou-născutului;
• ulceraţia reprezintă o pierdere de substanţă superficială când interesează numai epidermul sau mai
profundă când poate interesa parţial sau total dermul (de ex. în lues);
• nodulul este o leziune cu diametru mai mare ca al papulei, prezentând o infiltrare mai profundă a
dermului şi eventual al ţesutului celular subcutanat, poate fi datorat unui proces inflamator (eritem
nodos, tuberculoză, sifilis) sau a unei proliferări celulare maligne sau benigne;
• crustele, de obicei acoperă ulceraţiile şi sunt rezultate prin uscarea exudatului seros, purulent sau
hemoragic;
• scuamele sunt formaţiuni ale ţesutului cornos ce se detaşează de pe tegument. Pot fi:
- furfuracee;
- lamelară;
- lambouri.
h. Hemoragiile cutanate
– pot fi sub forma:
• peteşiilor;
• echimozelor – hemoragii prin ruperea vaselor sanguine subcutanate. Au o culoare roşie-violacee,
virând apoi în galben-verzui datorită descompunerii hemoglobinei.
– hemoragiile la nivelul mucoaselor pot fi:
§ epistaxis;
§ gingivoragii.
175
i. Pruritul
– este senzaţia cutanată de „mâncărime” care declanşează reflexul de grataj („scărpinare”).
– poate fi la nivel:
§ anal şi perianal (în oxiuroză, fisuri anale, constipaţie);
§ pielii capului (în pediculoză, seboree);
§ intercostal (în zona zoster).
– poate apare în boli hepatice, endocrine, metabolice sau alergice (urticarie).

j. Celulita şi ridurile
– apare ca urmare a hipertrofiei alveolelor formate prin întrepătrunderea fibrelor elastice de la
nivelul hipodermului; aceste alveole conţin apă în cantitate variabilă şi glicogen.
– se caracterizează prin creşterea volumului, consistenţei, sensibilităţii şi diminuarea mobilităţii
tegumentului;
– poate fi localizată sau difuză. De obicei, este localizată în jumătatea inferioară a corpului;
– se datorează:
§ tulburărilor de nutriţie (determină acumularea grăsimilor);
§ dezechilibrului hormonal ovarian.
k. Ridurile
– apar ca urmare a pierderii elasticităţii tegumentuluiM
– se pot datora:
§ factorilor meteorologici (soare, frig sau vânt);
§ contractarea exagerată a muşchilor feţei;
§ luminii puternice;
§ edentaţiei;
§ consumului de alcool;
§ fumatului;
§ lipsei de îngrijire a tenului.
Alte date culese se pot referi la:
- utilizarea de loţiuni;
- contact cu alergeni;
- relaţii posibile cu ocupaţia;
- stres;
- prezenţa durerii;
- antecedente familiale.
Persoanele la care există risc de apariţie a leziunilor tegumentare sunt:
- denutriţi – risc de apariţie a escarelor;
- imobilizaţi, paralizaţi;
- deshidrataţi – pierderea elasticităţii tegumentului;
- paralizaţi cu tulburări senzitive – nu pot discerne pericolul expunerii la cald sau frig.
2.Analiza şi interpretarea datelor
Exemple de diagnostice nursing
Alterarea integrităţii tegumentare cauzată de:
- imobilitate;
- afectarea circulaţiei venoase;
- afectarea circulaţiei arteriale;
- deficit sau exces lichidian sau nutriţional;
- febră;
- expunere la iritanţi (chimici, termici, mecanici sau radiaţii);
- prurit.
Risc crescut de alterare a integrităţii tegumentare cauzată de:
- expunere la iritanţi (radiaţii);
- alterarea circulaţiei;
- imobilizare prelungită;
176
- prezenţa secreţiilor;
- scăderea sensibilităţii tactile, termice la nivelul membrelor inferioare;
- alterarea nutriţiei mai puţin decât necesităţile organismului;
- incontinenţă urinară.
Deficit de îngrijire cauzat de:
- imobilizarea pacientului la pat;
- tulburări cognitive (traumatisme, accidente vasculare cerebrale, vârsta);
- lipsa motivaţiei;
- tulburări vizuale;
- intoleranţa la activitate determinată de scăderea debitului cardiac;
- alterarea mobilităţii (artrită cu dureri, contractură, paralizie, spasm);
- prezenţa amputaţiei.
Alterarea integrităţii tisulare cauzată de:
- imobilitate;
- alterarea circulaţiei;
- exces de volum lichidian;
- expunerea la iritanţi (chimici, termici, mecanici sau radiaţii).
3.Planificarea îngrijirilor
Obiectivele nursing sunt:
- pacientul să aibă tegumentul curat şi intact;
- pacientul să nu prezinte disconfort;
- pacientul să aibă tegumentul normal colorat;
- pacientul să nu devină sursă de infecţie nosocomială;
- pacientul să fie echilibrat nutriţional;
- pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic;
- pacientul să deprindă îngrijirile igienice.
4.Aplicarea intervenţiilor
Intervenţiile nursing sunt:
- se identifică, împreună cu pacientul, motivaţia pentru a avea un aspect fizic îngrijit;
- pacientul este ajutat să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic, să-şi însuşească deprinderi
igienice;
- pacientul este ajutat, în funţie de starea generală, să îţi facă baie sau duş, sau i se efectuează toaleta
pe regiuni;
- se pregăteşte cada, şi materialele pentru baie;
- se asigură temperatura camerei (20-220 C) şi a apei (37-380 C)
- pacientul este ajutat să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie
unghiile;
- pentru efectuarea toaletei pe regiuni, se pregăteşte salonul şi materialele necesare, pacientul este
protejat cu un paravan, convingându-l cu tact şi blândeţe să accepte baia;
- se efectuează toaleta cavităţii bucale la bolnavii inconştienţi;
- leziunile suprainfectate se vor proteja cu pansament;
- se previn infecţiile nosocomiale prin respectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie;
- se supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse (împiedică circulaţia sanguină);
- desfacerea pansamentelor se face blând, umezindu-le;
- se evită consumul de alimente iritante şi excitante;
- pacientul va fi educat să consume legume şi fructe;
- pacientului i se vor explica efectele nocive ale alcoolului, condimentelor, alimentelor prăjite,
conservelor, afumăturilor şi ale consumului de cafea;
- se menţine o hidratare corespunzătoare;
- se previne uscarea tegumentului;
- se vor purta discuţii cu pacientul având în vedere caracterul pruriginos al leziunilor şi riscul de
apariţie al cicatricilor;
- se prelevează produse patologice pentru examen de laborator (cruste, puroi, secreţii din vezicule).
177
 5. Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
- are tegumentul intact şi normal colorat;
- este echilibrat psihic;
- nu a devenit o sursă de infecţie nosocomială.

@ Părul

Modificările pilozităţii sunt:

• hipertricoza este o accentuare a pilozităţii întregului corp sau a unei suprafeţe circumscrise (apare
în caz de denutriţie, anorexie nervoasă, acromegalie, în special la femei);
• hirsutismul reprezintă o dezvoltare de tip masculin a pilozităţii la femei (mustăţi, barbă), apare în
afecţiuni ale glandelor suprarenale;
• alopecia poate fi parţială sau totală, congenitală sau dobândită.
Aspecte nursing:
- uscarea părului ca urmare a unei insuficienţe de secreţie a sebumului (părul este friabil,
devitalizat);
- seboreea reprezintă hipersecreţia glandelor sebacee, părul devine gras (în caz de stres, alimentaţie
bogată în glucide, lipide, intoxicaţii medicamentoase);
- mătreaţa – scuame provenite din stratul superficial al epidermei (în tulburări ale metabolismului
lipidelor, stări nervoase);
- pediculoza.
Diagnostice nursing
Deficit de îngrijire a părului cauzat de:
- intoleranţă la activităţi;
- imobilizare la pat;
- durere la nivelul membrelor superioare;
- alterarea nivelului de conştienţă;
- lipsa motivaţiei asociată cu depresia.
Alterarea integrităţii tegumentare a capului legată de:
- înţepătură de insecte;
- leziuni ale scalpului.
Risc de infecţie cauzat de:
- înţepătură de insecte;
- leziuni ale scalpului.
Perturbarea imaginii de sine cauzată de alopecie.
Obiective nursing:
- părul să aibă strălucire;
- leziunile şi infecţiile scalpului să fie reduse sau absente;
- pacientul să descrie factorii care contribuie la apariţia leziunilor părului.

@ Unghiile
Unghiile sunt formaţiuni cornoase care cresc într-un ritm de 1 mm/săptămână, creşterea este
influenţată de:
- integritatea matricei;
- metabolismul calciului;
- buna funcţionare a glandei hipofize şi tiroide;
- stres.
Aspectul unghiilor poate da relaţii cu privire la starea de sănătate.
Modificări de formă sunt:
• unghiile hipocratice („în sticlă de ceasornic”) se caracterizează printr-o modificarea a curburii
unghiei atât în plan transversal cât şi longitudinal, aceasta apărând convexă. Matricea unghială se
178
 ramoleşte devine depresibilă în tuberculoza pulmonară, bronşiectazii, cardiopatii congenitale
cianogene;
• coilonichia este deformarea unghiei în sensul apariţiei unei concavităţi transversale însoţită de
subţiere şi fragilitate, apare în pelagră, avitaminoza B6.
• onicogrifoza interesează mai ales unghiile de la picioare, în special halucele; se produce o
îngroşare a unghiei, cu opacifierea ei, de culoare galben brună, cu o curbare accentuată a acesteia
prin creştere (unghie „în gheară”); apare pe fondul unor tulburări circulatorii ale membrului
inferior sau iritaţii traumatice locale.
Modificări de consistenţă şi culoare sunt:
• unghii subţiate, fisurate longitudinal sau paralel cu suprafaţa, cu o detaşare lamelară a marginii,
apare în avitaminoze, afecţiuni hepatice şi endocrine;
• unghii albe, prezintă o pierdere de transparenţă, cu apariţia unei culori albe a porţiunii proximale,
apare în ciroza hepatică;
• dungi albe, transversale, apar în intoxicaţii cu arsenic, pneumonie;
• unghii striate cu dungi mici paralele pe suprafaţa unghiilor care se pot datora intoxicaţiilor,
traumatismelor, contactului cu substanţe caustice;
• unghiile concave pot indica o stare de anemie feriprivă (deficit de fier), carenţă de vitamina C sau
apar ca urmare a acţiunii substanţelor caustice;
• unghii hipertrofiate;
• unghii atrofiate.

Diagnostice nursing
Deficit de îngrijire a unghiilor cauzat de:
- alterarea vederii;
- alterarea coordonării mâinilor.
Risc de infecţie cauzat de:
- alterarea integrităţii tegumentare din jurul unghiei;
- alterarea circulaţiei periferice.
Durere legată de inflamarea cuticulei şi/sau a tegumentelor din jurul unghiei.
Obiective nursing:
- unghia să fie convexă, curată;
- patul unghial să fie roz;
- cuticula să fie intactă şi tegumentul din jur hidratat;
- timpul de recolorare capilară să fie normal;
- pacientul să nu mai prezinte durere sau semne inflamatorii;
- unghiile să fie tăiate scurt, cu marginile netede;
- să descrie factorii care contribuie la apariţia problemelor unghiale;
- să demonstreze îngrijirea unghiei.

Diagnostice nursing legate de problemele de îngrijire ale piciorului

Deficit de îngrijire legat de:
- tulburări vizuale;
- tulburări de coordonare a mâinilor;
- alţi factori care contribuie la apariţia problemelor cutanate;
Potenţial de alterare a integrităţii tegumentare legată de:
- alterarea perfuziei tisulare periferice asociată cu edeme, circulaţie arterială inadecvată;
- îngrijire greşită a piciorului.
Alterarea integrităţii tegumentare cauzată de:
- tehnici igienice greşite;
- alterarea perfuziei tisulare periferice.
Risc crescut de infecţie cauzat de:
- alterarea integrităţii tegumentare (unghie încarnată, traumatisme, clavus);
- deficit de îngrijire a piciorului sau unghiei.
179
 Durere cauzată de:
- alterarea integrităţii tegumentare (unghie încarnată, clavus).
Deficit de cunoştinţe (îngrijirea piciorului diabetic) legat de:
- lipsa de informaţii;
- interpretarea greşită a informaţiilor.
Alterarea mobilităţii fizice cauzată de:
- dureri la nivelul leziunii (clavus, unghie încarnată, picior plat);
- prezenţa durerii.
Obiective nursing:
- tegumentele să fie intacte; roz, hidratate, calde;
- să nu mai prezinte durere;
- tegumentul din jurul unghiilor să fie intact;
- timpul de recolorare capilară să fie normal;
- să poarte pantofi şi să meargă fără disconfort;
- să descrie îngrijirile igienice necesare pentru a menţine integritatea tegumentară şi perfuzia
tisulară periferică;
- să descrie intervenţiile pentru a preveni problemele piciorului;
- să demonstreze tehnicile corecte de îngrijire a piciorului şi unghiei;
- să efectueze îngrijirile igienice independent;
- să fie echilibrat nutriţional;
- să nu devină sursă de infecţie nosocomială.
Diagnostice nursing legate de problemele de îngrijire ale cavităţii bucale
Deficit de îngrijire cauzat de:
- lipsa dexterităţii membrelor superioare asociată cu tulburări neuromusculare;
- inabilitate cognitivă asociată cu traumatisme.
Alterarea mucoasei orale cauzată de:
- ineficienţa igienei orale;
- deshidratare;
Alterarea integrităţii tisulare cauzată de:
- medicaţie;
- radioterapie;
- parodontopatii.
Risc crescut de infecţie legat de:
- ineficienţa metodelor de igienă orală;
- alterarea mucoasei orale.
Alterarea nutriţiei prin deficit faţă de necesităţile organismului legată de:
- prezenţa leziunilor dureroase;
- parodontopatii.
Deficit de cunoştinţe (igienă orală corectă) legat de lipsa expunerii de informaţii despre
igiena orală corectă.
Obiective nursing:
- mucoasa orală să fie hidratată, intactă şi netedă;
- să nu apară inflamaţii ale mucoasei orale;
- gingiile să fie hidratate, ferme, fără sângerare;
- limba să fie hidratată, fără semne inflamatorii;
- buzele să fie netede, hidratate;
- să nu existe disconfort;
- să nu existe placă dentară;
- pacientul să demonstreze tehnicile de periaj dentar;
- pacientul să descrie intervenţiile care previn placa dentară.
Diagnostice nursing legate de problemele de îngrijire ale ochilor
Risc crescut de infecţie legat de:
- igiena deficitară a lentilelor;
180
- acumularea de secreţii la nivelul pleoapelor.
Risc crescut de injurii cauzat de:
- purtarea îndelungată a lentilelor de contact;
- absenţa reflexului de clipire asociat cu starea de inconştienţă.
Deficit de îngrijire (schimbarea, curăţirea şi punerea lentilelor de contact) legat de:
- deficit de cunoştinţe;
- alterarea vederii asociată cu cataracta.
Obiective nursing:
- conjunctiva şi sclera să nu prezinte semene inflamatorii;
- secreţiile de la nivelul ochiului să fie reduse;
- să demonstreze metodele de îngrijire a lentilelor de contact;
- să nu existe disconfort;
- să descrie intervenţiile care previn leziunile şi infecţiile oculare;
- să nu lăcrimeze.
Diagnostice nursing legate de problemele de îngrijire ale urechilor
Potenţial de injurii legat de utilizarea de metode greşite de eliminare a cerumenului.
Potenţial de infecţie legat de ineficienţa metodelor de igienă auriculară.
Deficit de îngrijire (inserţie, schimbare şi curăţare a protezei auriculare) legat de:
- tulburări de vedere;
- deficit de cunoştinţe;
- lipsa de dexteritate.
Perturbarea imaginii de sine legată de nevoia de a avea proteză auriculară.
Alterarea percepţiei auditive legată de obstrucţia canalului auditiv secundară dopului de
cerumen.
Obiective nursing:
- pacientul să descrie metodele care previn leziunile şi infecţiile;
- pacientul să demonstreze metodele de îngrijire a protezei auriculare;
- pacientul să nu prezinte disconfort.
Diagnostice nursing legate de problemele de îngrijire ale nasului
Alterarea integrităţii tisulare legată de prezenţa tubului nazogastric.
Potenţial de infecţie legat de alterarea integrităţii mucoasei nazale secundară prezenţei tubului
nazogastric.
Respiraţie ineficace legată de prezenţa secreţiilor în exces în nazofaringe.
Obiective nursing:
- mucoasa nazală să fie intactă;
- mucoasa nazală să fie curată, roz.
Alte diagnostice nursing ca rezultat al perturbării altor nevoi fundamentale
Deficit de cunoştinţe legat de:
- tratamentul problemelor cutanate;
- lipsa experienţei în îngrijirea igienică a persoanelor dependente.
Alterarea imaginii de sine legată de:
- prezenţa mirosului;
- probleme cutanate (acnee).
Intervenţii nursing:
– pacientul va fi ajutat în efectuarea toaletei pe regiuni;
– se pregătesc materialele necesare pentru toaleta pe regiuni;
– se efectuează toaleta cavităţii bucale;
– se poartă discuţii cu pacientul pentru a găsi cauzele şi motivaţia preocupării pentru aspectul fizic;
– se evaluează obiceiurilor igienice ale pacientului;
– planificarea unui program de igienă cu pacientul în funcţie de activităţile sale;
– învăţarea pacientului tehnici de igienă corporală;
– pacientul va fi conştientizat asupra importanţei menţinerii curate a tegumentelor şi mucoaselor.

181
 5. Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
– prezintă tegumente şi mucoase integre şi curate,
– şi-a redobândit stima de sine.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

IX. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane, de a fi protejată împotriva

agresiunilor interne sau externe prin:
1. Securitatea fizică, psihologică şi sociologică;
2. Prevenirea transmiterii infecţiei;
3. Durerea

v SECURITATEA FIZICĂ, PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIOLOGICĂ

Intervenţiile nursing sunt orientate către menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolii, care
implică şi promovarea securităţii pacientului în mediul său de viaţă şi mediul de îngrijire.
Mediul reprezintă ansamblul factorilor fizici şi psihosociali care influenţează viaţa şi
supravieţuirea pacientului. Un mediu asigura securitatea (acasă, la locul de muncă sau la spital)
când este păstrată intimitatea pacientului, iar riscurile de rănire, infecţii sunt reduse la minim.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

1. Factorii care influenţează nevoia
a. Factorii biologici
@ vârsta:
- copilul nu percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale descoperă
autoprotecţia contra pericolelor;
- adultul are abilitatea de a se proteja;
- persoana vârstnică datorită diminuării funcţiilor senzoriale şi motorii trebuie să ia măsuri
suplimentare de autoapărare.
@ mecanismele de autoapărare sunt mecanisme înnăscute (de ex. termoreglarea) sau însuşite de-a
lungul experienţei (de ex. trecerea printr-o boală infecţioasă conferă rezistenţă prin sinteza de
anticorpi specifici sau în alte cazuri imunitatea poate fi dobândită prin vaccinare).
b. factorii psihologici
@ emoţiile, anxietatea pot determina utilizarea mecanismelor de apărare care permit conservarea
integrităţii faţă de agresiuni de diferite tipuri.
@ stresul poate influenţa adaptarea individului la toate formele de agresiune, prin stimularea
mecanismelor de apărare.
c. factorii sociologici
@ mediul înconjurător trebuie să aibă o temperatură de 18-250 C şi umiditate de 30-60 %.
@ rolul social – indivizii trebuie să utilizeze măsuri de protecţie împotriva pericolelor în funcţie de
exigenţele de la locul de muncă.
@ organizarea socială – societatea prevede măsuri legale pentru protecţia individului împotriva
pericolelor.
@ religia determină securitate psihologică.
@ educaţia – părinţii informează copilul asupra pericolelor existente.
Securitatea fizică este asigurată prin măsuri de prevenire a accidentelor, infecţiilor, bolilor,
agresiunilor, agenţilor fizici sau chimici.
Securitatea psihică este asigurată când individul este liniştit, la adăpost de pericole.
182
 Securitatea sociologică este asigurată printr-un mediu sănătos.

2. Caracteristicile unui mediu care asigura securitate

a. Oxigenul
ü asistenta medicală trebuie să cunoască factorii care pot provoca o scădere a cantităţii de oxigen şi
care pot pune viaţa individului sau pacientului în pericol:
- proasta funcţionare a sistemului de încălzire;
- o defecţiune sau un tiraj defectuos al instalaţiei de încălzire permite ca monoxidului de carbon
(CO) să se răspândească în mediu
- CO se fixează pe hemoglobină ceea ce împiedică formarea oxihemoglobinei şi reduce aportul de
oxigen la nivelul ţesuturilor, deci oxigenarea ţesuturilor;
- pentru prevenirea accidentelor, instalaţiile trebuie verificate periodic.
ü intoxicaţia cu CO poate să se datoreze şi altor cauze: inhalarea de gaz de eşapament într-un garaj
prost aerisit.
b. Umiditatea
ü umiditatea relativă a aerului poate influenţa sănătatea pacientului;
ü este proporţia între cantitatea vaporilor de apă conţinuţi în aer şi capacitatea de absorbţie a aerului
la o temperatură dată. Gradul ideal de umiditatea este de 60-70 %;
ü când umiditatea relativă este ridicată, evaporarea apei prin piele se face lent;
ü când este scăzută evaporarea apei se face rapid;
ü căldura se resimte mai puţin când temperatura este de 32,2 0 C şi umiditate relativă de 30 % faţă
de o umiditate relativă de 85 %;
ü persoanele care trăiesc într-un mediu foarte uscat au risc de infecţii respiratorii datorită uscăciunii
mucoaselor;
ü creşterea gradului de umidificare are efecte terapeutice (la copii şi adulţi cu infecţii ale căilor
respiratorii superioare se constată o ameliorare a bolii atunci când se amplasează un umidificator
în cameră), în acest mod se fluidifică secreţiile şi se uşurează respiraţia.
c. Nutriţia
ü satisfacerea adecvată şi securitară a nevoilor nutriţionale presupune o serie de măsuri (congelator,
frigider pentru păstrarea alimentelor perisabile; apă curentă pentru spălarea unor alimente şi a
vaselor de bucătărie);
ü să se cunoască noţiuni de gastrotehnie; respectarea termenelor de garanţie.
d. Temperatura
ü este optimă între 18 – 24 -250 C;
ü expunerea la frig intens pentru o perioadă prelungită poate determina degerături;
ü riscurile hipotermiei sunt mai mari la copii, bătrâni;
ü expunerea la căldură excesivă poate antrena o insolaţie sau un şoc caloric.

3. Reducerea riscurilor de ordin fizic (traumatismele prin cădere sau lovire)

Se realizează prin:
@ luminozitate adecvată
- în casa scărilor, camere, intrări, birouri;
- se realizează cu ajutorul veiozei, a luminilor de veghe în hol, baie, dormitoarele copii/persoanelor
vârstnice şi reduce riscurile de cădere, favorizând securitatea.
@ eliminarea dezordinii:
- a obiectelor de pe scări, podea, a mobilierului mult şi îngrămădit;
- obiectele necesare vieţii cotidiene (ceas deşteptător, ochelari trebuie să fie la îndemână pe
noptieră, lângă pat, iar cărţile, lucrul de mână, revistele în altă parte).
@ protecţia casei prin uşi, ferestre.

4. Reducerea transmiterii agenţilor patogeni

Se realizează prin:

183
 @ vaccinare
- previne bolile contagioase (conferă sau ridică rezistenţa la o boală infecţioasă), la fel şi măsurile
de igienă, măsurile de asepsie în spital;
@ igiena alimentară
- ingestia de alimente contaminate cu substanţe toxice sau bacterii (ciuperci otrăvitoare, conserve
prost conservate, consum de carne infestată poate determina trichineloză;
- oul poate determina salmoneloză;
- fructele şi legume nespălate (stropite cu insecticide).
@ măsuri împotriva rozătoarelor şi a insectelor (muşte şi căpuşe care pot transmite boli la om).
@ evacuarea deşeurilor reduce riscul de transmitere a agenţilor patogeni şi paraziţi.

5. Măsuri împotriva poluării apei, aerului sau prin zgomot

@ expunerea prelungită la poluanţi atmosferici

- fumul de ţigară, gaze de eşapament, deşeuri industriale) pot determina afecţiuni pulmonare;
- în caz de poluare a apei cu agenţi industriali sau în caz de defecţiuni de epurare sau inundaţii se
impune fierberea.
@ poluarea sonoră antrenează disconfort şi pierderea auzului. În spital se impune reducerea
zgomotului.

6. Factorii care intervin în asigurarea securităţii persoanei umane

a. Sistemul nervos
ü pune organismul în legătură cu mediul înconjurător;
ü adaptează organismul la condiţiile mereu în schimbare;
ü conduce şi coordonează funcţiile tuturor organelor şi sistemelor;
ü este alcătuit din:
- sistemul nervos de relaţie (somatic);
- sistemul nervos vegetativ care asigură conducerea şi coordonarea funcţionării organelor interne.
b. Organele de simţ – la nivelul lor se află exteroreceptorii.
c. Aparatul locomotor

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A EVITA PERICOLELE

Procesul de îngrijire

1. Culegerea de date
La culegerea de date putem avea:
- deficit senzorial;
- durere;
- dezechilibre hidro-electrolitice şi metabolice;
- tulburări de gândire;
- stres;
- anxietate;
- insalubritatea mediului;
- absenţa măsurilor de protecţie a muncii;
- sărăcie;
- promiscuitate;
- lipsa de cunoştinţe privind regulile de igienă şi asepsie.

2. Analiza şi interpretarea datelor

Exemple de diagnostice nursing
Vulnerabilitate la pericole cauzată de:
- accidentele de muncă, rutiere;
184
- alterarea mobilităţii fizice asociată cu afecţiuni musculoscheletale sau restricţie terapeutică;
- tegumentele lezate prin contact prelungit cu substanţe iritante;
- leziunile interdigitale datorate umezelii, căldurii, îmbrăcăminţii neadecvate;
- alterări senzoriale;
- expunerea la agenţi termici, chimici, radiaţii;
- abuz de substanţe;
- apariţia complicaţiilor secundar netratării corespunzătoare a unor infecţii;
- îmbolnăviri frecvente datorită scăderii rezistenţei organismului;
- oboseală;
- istoric de accident;
- utilizarea necorespunzătoare a echipamentului de protecţie;
- utilizarea de medicamente care afectează funcţiile psihice;
- mediu nefamiliar (de ex. spitalizare);
- utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor auxiliare (baston, cârje, cadru metalic);
- deficit de cunoştinţe;
- surmenaj;
- comportament schimbat (depresiv, agresiv).
Alterarea integrităţii fizice cauzată de:
- durere;
- impotenţă funcţională;
- entorse.
Alterarea integrităţii psihice legată de:
- agitaţie;
- agresivitate;
- iritaţie;
- idei de suicid;
- frică.
Risc crescut de intoxicaţie cauzat de:
- lipsa educaţiei;
- consum de apă sau alimente contaminate;
- prezenţa de poluanţi atmosferici;
- utilizarea de produse periculoase pentru copii.
Risc crescut de sufocare legat de:
- lipsa educaţiei (de ex. în cazul practicării înotului);
- lipsa luării măsurilor de siguranţă (de ex. lipsa de ventilaţie într-un spaţiu închis).

3. Planificarea intervenţiilor
Obiectivele nursing sunt:
- pacientul să beneficieze de un mediu securitar;
- pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale;
- pacientul să fie echilibrat psihic.

4. Aplicarea intervenţiilor
Intervenţiile nursing sunt:
- se asigură condiţii de mediu adecvate;
- se izolează pacienţii cu boli contagioase;
- se apreciază potenţialul infecţios al pacientului, receptivitatea şi se aplică măsuri de izolare a
surselor de infecţie;
- se favorizează adaptarea persoanelor la noul mediu;
- se furnizează informaţiile de care are nevoie;
- se ajută pacientul să-şi recunoască anxietatea;
- se învaţă tehnici de relaxare;
- se implică pacientul în activităţi (de ex. citit);
185
- se folosesc mijloace de comunicare adecvate stării pacientului;
- se asigură legătura pacientului cu familia;
- se determină pacienţii să participe la îngrijiri;
- se administrează tratamentul medicamentos prescris;
- se iau măsuri de prevenire a complicaţiilor;
- se încurajează pacientul să-şi exprime sentimentele;
- se înlătură excitanţii psihici;
- se asigură un mediu adecvat;
- psihoterapie.

5. Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
- este echilibrat psihic;
- este în siguranţă;
- îşi satisface celelalte nevoi fundamentale.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.

X. NEVOIA DE A COMUNICA

Definiție: Nevoia de a comunica este o necesitate a fiintei umane de a schimba informatii cu

semenii sai.
Dimensiunea biologica se manifesta sub forma de comunicare verbal sau non-
verbala.Comunicarea verbal cuprinde limbajul ,in timp ce comunicarea non-verbalacuprinde
gesturile ,mimica,pozitia corpului,mersul
Componentele psiho-socio-culturale se manifesta prin alegerea continutului exprimat;
sentimente, idei,emotii.Comunicarea cuprinde si sexualitatea .Aceasta component importanta a
finite umane se exprima din copilarie pina la batranete prin afirmarea de sine ,alegerea
vesmintelor ,in relatiile sociale.
Cand un pacient nu are posibilitate de comunicare el trebuie sa fie ajutat de asistenta .
I.Independenta in satisfacerea nevoii
Pentru a-si satisface nevoile sale superioare si a raspude necesitatilor sale vitale ,omul are nevoie
de alte persoane.Familia ,anturajul,toate institutiile societatii ,prin intermediul comunicarii
concura la transformarea copilului intr-un individ in toata plenitudinea sa .Comunicarea se
realizeaza in doua moduri;
Modul non-verbal - expresivitatea fetei,,gestica, postura ,imbracamintea + exprimarea sexualitatii
Modul verbal – comunicarea orala /in scris
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere a nevoii de comunicare individual trebuie sa aiba
o imagine pozitiva despre sine , o cunoastere a eului sau material, adaptiv si social .
Factori care influenteaza satisfacerea nevoii de comunicare ;
Biologici
– integritatea organelor de simt : vaz ,auz – permit comunicarea individului cu lumea exterioara
iar gustul,pipaitul protejeaza individul fata de pericolele din lumea inconjuratoare
- integritatea organelor fonatiei permite comunicarea verbal
- integritatea aparatului locomotor si a centrilor de reglare face posibila comunicarea
nonverbal( gesture,miscari )
- maturitatea sistemului nervos
- raspunsul erogen – reactia succeptibila de a provoca o excitatie sexual
Psihologici
- Inteligenta – comunicarea este influentata de gradul de inteligenta a individului,de intelegerea
stimulilor primiti, de gandire,imaginative,memorie
186
- Perceptia
- Emotiile ,stresul
- Tipul de personalitate
Sociologici
- Anturajul – determinant deoarece climatul armonios in anturaj,familie permite individului sa
stabileasca legaturi affective
- Cultura si statutul social – educatia
- Valorile personale,religia
- Caracteristicile fizice ale mediului inconjurator
Manifestari de independenta
De ordin biologic
• Functionare adecvata a organelor de simt
• Exprimare verbal facila, clara,logica,cu debit moderat si tonalitate adecvata sensului celor
exprimate
• Exprimare in scris optima
• Citire corecta
• Facies expresiv,cu expresie adecvata celor exprimate ,privire semnificativa,postura si gestica
adecvate
• Imbracaminte si accesorii adecvate
De ordin psihologic
• Perceptie obiectiva a mesajelor si capacitatea de verificare a perceptiilor sale
• Exprimarea sentimentelor prin pipait
• Utilizarea adecvata a mecanismelor de aparare
• Atitudine receptiva si de incredere in altii
• Capacitatea de a angaja si mentine o relatie stabile cu semenii
• Imagine pozitiva de sine
De ordin sociologic
• Apartenenta la grupuri de diverse interese
• Stabilirea de relatii armonioase in familie ,la locul de munca ,in grupuri de prieteni

Interventiile asistentei pentru mentinerea independentei in satisfacerea necesitatii

- Exploreaza impreuna cu pacientul, mijloacele sale de comunicare
- Invata pacientul
• Sa mentina integritatea simturilor – vazului,auzului,
• Sa mentina integritatea aparatului motor si de fonatie
• Sa evite factorii de risc cardio-vascular ,factorii de risc traumatic
• Sa utilizeze mijloace specifice de exprimare a sentimentelor ,a emotiilor
• Sa aiba o atitudine de receptivitate si de incredere in alte persoane
• Sa mentina legaturi cu persoanele apropiate

II. Dependenta in satisfacerea nevoii de comunicare

Daca comunicarea nu este satisfacuta pot surveni urmatoarele probleme de dependenta:
-Comunicare ineficienta la nivel sensorial si motor
-Comunicare ineficienta la nivel intellectual
-Comunicare ineficienta la nivel afectiv
-Confuzie
-Singuratate
-Atingerea integritatii functiei si rolului sexual
-Izolare sociala
-Perturbarea comunicarii familial
Surse de dificultate
De ordin fizic
187
- Afectiuni ale SNC, SNV
- Traumatisme
- Boli degenerative sau inflamatorii ale aparatului locomotor
- Durere,dezechilibru hidroelectolitic
- Afectiuni ale organelor de simt – congenitale sau dobindite
- Obstacole in functionarea simturilor ( pansamente) si limbajului ( aparat dentar )
- Surmenaj,deficit senzorial
- Droguri halucinogene ,medicamente , alcoolism
De ordin psihic
- Tulburari de gandire
- Anxietate ,stress
- Pierdere,separare,doliu,stare de criza
- Lipsa cunoasterii
De ordin sociologic
- Conflicte
- Esec
- Statut social si economic defavorabil
- Conditii improprii de mediu – climat ,poluare,mediu inadecvat
Lipsa cunoasterii – insuficienta cunoastere de sine , a altora si a mediului ambiant
MANIFESTARI DE DEPENDENTA
1.Tulburari de orientare
Orientarea = capacitatea pacientului de a aprecia corect timpul,spatial,propria identitate,identitatea
celorlalte personae.
Dezorientare :
- Temporo-spatiala- in dementa ,oligofrenie
- Alopsihica ( privind identitatea celorlalte persoane- oligofrenie)
- Autopsihica ( privind propria persoana),prin incapacitate de perceptive ,incetinirea sau lipsa
de coerenta a proceselor cognitive
2.Tulburari de atentie
Atentia = functie psihica prin care apcientul percepe,selectioneaza stimuli,directioneaza si
mentine activitatea psihica spre un grup de obiecte sau fenomene pentru o anumita perioada de
timp
Distractibilitatea = incapacitatea de concentrare a atentiei+ atragerea atentiei de catre stimuli
irelevanti
3.Tulburari de memorie
Tulburari cantitative
• Hipomnezia scaderea capacitatii de fixare si reproducere a informatiilor :
oboseala,neurastenii,depresii
• Amnezia – incapacitatea de fixare amintire a informatiilor ( anterograda ,retrograda)
4.Tulburari calitative
• Cofabulatia- umplerea unui deficit de memorie cu evenimente verosimile,dar care nu s-au
intamplat
• Jamais-vu- incapaciatea de a recunoaste informatii care au existat si au fost anterior percepute
• Déjà-vu- recunoastere unor informatii care de fapt nu au fost niciodata percepute
5.Tulburari de perceptive
- Iluzii = perceptii odificate ale unor stimuli externi reali
- Halucinatii = perceptii fara obiect de perceput (in schizofrenie )
6.Tulburari senzoriale
- De vedere- modificari ale campului visual,scaderea acuitatii vizuale ,cecitate(orbire)
- De auz- hipoacuzie,surditate
- Ale gustului – pierdere sau diminuare
- Ale mirosului – saderea mirosului-anosmie
- Ale sensibilitatii cutanate - hipo/hiperestezie
188
7.Tulburari de constienta
- Somnolenta
- Obnubilare-stare de letargiecu diminuarea constientei si dezorientare privind propria persoana
- Stupor-(stupoare/incremenire)
- coma –suferinta grava a creierului cu pierderea constientei si absenta reactiilor la stimuli
externi dar cu mentinerea partiala a fct.vitale si vegetative.
8.Tulburari de gandire
- Fuga de idei
- Salata de cuvinte
- Idei obsesive
- Idei delirante
9.Tulburari de vorbire
- Logoreea
- Absenta comunicarii- dementa ,schizofrenie.depresii
- Stereotipiile verbale – repetarea automata , ilogica a unor cuvinte sau propozitii- in sdr.
Catatonic
- Balbismul- balbaiala
- Afazia – imposibilitatea de a exprima sau intelege cuvintele spuse sau scrise
- Mutismul
- Coma
- Tulburari de scriere –agrafia( imposibilitatea de a scrie)
- Tulburari de citire- alexie ,dislexie
10.Tulburari de dispozitie =afectivitate
- Depresie
- Apatie
- Euforia
- Iritabilitate
11.Tulburari ale activitatii motorii
- Tulburari de echilibru
- Tulburari de motilitate- pareze,paralizii
- Hiperactivitatea
- Agitatia psihomotorie
12.Tulburari de relatie- autismul
13.Stil vestimentar inadecvat
- Dezinteresul pentru tinuta vestimentara
- Inabilitatea de a allege hainele si accesoriile potrivite

Dintre problemele de dependenta ale nevoii de a comunica exemplificam doar doua:

I.Comunicare ineficace la nivel senzorial si motor-Este dificultatea individului de a capta ,prin

simturile sale mesaje care vin de la anturaj,mediul exterior sau din ambele.
Manifestari de dependenta
Tulburari senzoriale :
- Cecitate ( pierderea vederii )
- Diminuarea vederii ,scaderea acuitatii vizuale
- Surditate,hipoacuzie
- Pierderea sau diminuarea gustului
- Anosmie=pierderea mirosului
- Hipoestezie=pierderea sensibilitatii cutanate
- Hiperestezie = cresterea sensibilitatii curtanate
Tulburari motorii:
- Paralizia= disparitia totala a functiilor motorii
189
- Pareza = scaderea functiei motorii muscular
- Paralizii periferice sau centrale .Se disting :
- monoplegia = paralizia unui membru;
- hemiplegia = paralizia ½ corp lateral ;
- paraplegia = paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia = paraplegia celor patru membre
Tulburari de limbaj
- Afazie = incapacitatea de a pronunta anumite cuvinte sau de a le folosi
- Dizartria = dificultatea de a articula cuvintele ,pronuntie neinteligibila
- Balbaiala ,mutism
Reactii afective in insuficiente sau exces senzorial
- Neliniste,inactivitate
- Anxietate
- Incetinirea dezvoltarii gandirii
- Halucinatii ,izolare
Interventiile asistentei
Obiective :
Pacientul sa fie echilibrat psihic
- Familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambient si-l linisteste cu privire la scopul si natura
interventiilor
- Asigura mediul de securitate
- Administreaza medicatia recomandata de medic
Utilizarea mijloacelor de comunicare adecvate starii sale
- Cerceteaza posibilitatile de comunicare ale pacientului
- Furnizeaza mijloace de comunicare
- Invata pacientul sa foloseasca mijloaccele de comunicare conform posibilitatilor sale
Compensarea senzoriala a pacientului
- Asigura ingrijiri relative la perturbarea senzoriala sau motorie ( cecitate ,surditate,paralizie )
avand rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu si le poate satisface
autonom( a bea ,a manca ,a se misca si a avea o buna postura,a-si mentine tegumentele curate si
integer ,a evita pericolele )
- Administreaza medicatia recomandata ; uguente ,picaturioculare,nazale,auriculare
- Efectueaza exercitii passive si active pentru prevenirea complicatiilor muscular ,articulare
- Pregateste pacientul pentru diverse examinari ale simturilor si il ingrijeste dupa examinare

II.Comunicare ineficienta la nivel intelectual.Dificultatea individului de a intelege stimuli

primiti si de a-si utiliza judecata ,imaginatia ,memoria ,pentru a comunica cu semenii sai.
Manifestari de dependenta
Dificultatea de a-si aminti evenimentele trecute
- Amnezie – tulburare de memorie
- Dificultate de a intelege ,de a face o judecata
Vorbire incoerenta –comunicare verbal fara legatura cu situatia data
Comportament inadecvat- manifestari neadecvate situatiei date
Confuzie ,obnubilare- dezorientare in timp ,in spatiu si referitoare la propria persoana
Interventiile asistentei
Obiective :
- pacientul sa fie orientat in timp,spatiu si la propria persoana
- Ajuta pacientul sa se orienteze in timp ,spatiu si referitor al propria persoana
- Sugereaza pacientului sa tina un jurnal
- Il ajuta sa completeze jurnalul
- Il ajuta sa-si recunoasca capacitatole si preferintele
- Lasa pacientul sa faca tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace

190
 Diagnostice de nursing (de ingrijire)
Alterari cognitive si de perceptie
• Alterari sensitive si de perceptie – cu specificarea alterarii
• Alterari ale proceselor de gandire
• Neglijare unilateral
• Deficit de cunoastere
• Alterari ale starii de confort fizic : durere

Alterari ale functiei/rapoartelor relationale

• Alterari ale comunicarii verbale
• Alterarea relatiilor familial
• Reactia de doliu/pierdere
• Alterari ale educatiei
• Rol parental conflictual
• Alterari ale rolului social
• Izolare sociala
Alterari ale sexualitatii si reproducerii
• Disfunctii sexual
• Alterari ale comportamentelor sexual
Alterari ale adaptarii si tolerantei la stress
• Risc crescut pentru violenta

XI.NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI Şl VALORI,

DE A PRACTICA RELIGIA

Definiţie:
A acţiona conform propriilor convingeri/credinţe şi valori este o necesitate a individului de a
face/exprima gesturi, acte conforme formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, de urmare a unei
ideologii.
I. Independenţa în satisfacerea nevoii
Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţi indivizi, membri ai
societăţii, şi cu viaţa cosmică sau Fiinţa supremă/absolută.
Această interacţiune scoate în evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile, credinţele şi valorile
propriei fiinţe şi, pe de altă parte, dezvoltarea personalităţii.
Căutarea unei concepţii unificatoare despre lume, care să ne ajute să vedem viaţa în ansamblu şi
să găsim o semnificaţie în fiecare parte a ei este la fel de veche precum omenirea. Acest rol l-au
jucat religiile antice, precum şi credinţele cu o orientare teologică din timpurile ulterioare.
Antropologii constată că şi în culturile contemporane primitive există concepţii despre lume, prin
care se interpretează experienţele oamenilor şi le sunt ghidate activităţile.
Cultura apuseană a fost, de asemenea, influenţată într-o asemenea măsură de ştiinţă şi de
tehnologie, încât unii afirmă, în prezent, că noi deţinem o concepţie ştiinţifică sau tehnologică
despre lume: ştiinţa şi utilizările ei ne conturează modul de a gândi şi dau o nouă dimensiune vieţii
noastre.
Căutarea perenă a unei concepţii despre lume este o căutare a unei vieţi care să fie mai degrabă
bună decât rea, o căutare a unui scop al existenţei, spre a acoperi un gol, o căutare a ceva care
promite mai curând speranţă, decât disperare.
Concepţiile despre lume diferă în această privinţă. Unele sunt mai optimiste, iar altele mai
pesimiste. Unele sunt profund etice, iar altele doar incidental morale. Nu toate satisfac în mod egal
şi în acelaşi fel dorinja omenească, însă toate exprimă o profundă nevoie umană.
191
 Concepţia despre lume este necesară ca un ghid al gândirii. O lume plină de lucruri la care ne
putem gândi şi în care se află o mulţime de idei şi teorii, cu privire la tot ce există sub soare, ne
obligă să fim selectivi. însă concepţia despre lume mai este necesară şi pentru a ne călăuzi acţiunile,
cum trebuie să hotărăşti între nenumăratele lucruri care trebuie efectuate şi printre nenumăratele
locuri în care trebuie să te duci, numeroasele genuri de acţiuni şi numeroasele vocaţii posibile.
Este necesară o concepţie despre lume pentru a clasifica activităţile posibile şi pentru a stabili
priorităţi pentru anumite acţiuni, în cadrul unei activităţi concrete
(decizii cu privire la carieră, decizii morale, modul de utilizare a timpului, viaţa de familie etc).
Nici o societate nu poate trăi fără un set de standarde asupra cărora s-a căzut de acord; dragostea, grija,
onestitatea, integritatea, încrederea, iertarea, libertatea alegerii, iată numai o parte dintre acestea.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici
- Gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în funcţie de
convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă.
Factori psihologici
- Căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii: fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii şi al
morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile care răspund
credinţelor/convingerilor şi valorilor sale.
- Dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinţa umană, în esenţa şi spiritul
său, se simte legată de Fiinţa superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte acţiuni care îi permit
această comunicare.
- Emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului îl determină să realizeze activităţi umanitare,
religioase
Factori sociologici
- Cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de practicile
religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o practică religioasă
specifică, în timp ce altele aderă la practici religioase complet diferite; cultura şi istoria popoarelor
influenţează în mare măsură fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa supremă sau relaţiile lor cu
ceilalţi.
- Apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte individul,
pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă un rol important în
obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul este, de asemenea,
influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu toate acestea, există o anumită
alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de convingerile personale.
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost abandonată
ulterior.
Astăzi, în lume sunt cunoscute:
- creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu
- budismul, întâlnit la popoarele asiatice
- hinduismul, practicat de hinduşi
- mozaismul (iudaism), religia evreilor

Manifestări de independenţă

Credinţe
- convingeri personale ale individului fată de realitate
- asistarea la ceremonii religioase
- folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini)
Religie
- formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forje supranaturale
- observarea regulilor unei religii
- parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare
192
 Ritual, rit
- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii
- apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare
Spiritualitatea
- ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului
- timp de rugăciune şi meditaţie
- gesturi şi atitudini corporale
Morală
- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate
- participarea la fapte de caritate
- participarea la fapte de umanitate
- angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă
Valori
- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în aceeaşi
măsură, ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul, binele
Libertatea
- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are libertatea deplină
de acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat)

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei

- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori
- planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase
- îl informează despre serviciile oferite de comunitate
- mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele şi credinţele bolnavului

II. Dependenţa în satisfacerea nevoii

De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea
2. Frustrarea
3. Dificultatea de a acţiona după credinţele şi valorile sale
4. Dificultatea de a participa la activităţi religioase
5. Nelinişte faţă de semnificaţia propriei existenţe

Codul etic al profesiei medicale prevede:

- îngrijirea bolnavului fără diferenţe de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
- păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav.

Surse de dificultate

Surse de ordin fizic

- lezare fizică
- dezechilibre
- supraîncărcare
- durere
- surmenaj
Surse de ordin psihologic
- tulburări de gândire
- anxietate
- stres
- pierdere, separare - divorţ, doliu
- situaţii de criză - anestezie, bariere lingvistice, spitalizare
- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare
Surse de ordin sociologic
193
 - conflicte sociale
- eşecuri
- contradicţii cu familia şi societatea
Lipsa cunoaşterii
- lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi
- insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului

Diagnostice de nursing aprobate de NANDA (1990)

Alterări ale sistemului personal de valori
■ Situaţii conflictuale spirituale

Probleme de dependenţă

1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv
pentru care individul se simte vinovat.
Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau evenimentele
nefericite îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele
trăite şi de educaţia primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă în surdină, în afara
cunoaşterii adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate:
boala, pierderea stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele sociale.

Manifestări de dependenţă

Sentiment de culpabilitate
- amărăciune
- autopedepsire
- autoacuzare
- mania de a se scuza inutil
- înţelegerea bolii ca o pedeapsă
- sentiment de a fi nedemn
- poziţie curbată
- mişcări lente

Manifestări de depresie
- manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu
- plâns
- insomnie
- bâlbâială
Manifestări de anxietate
- tahicardie
- tegumente reci, umede
- hiperventilaţie
- furie
- mânie

- Intervenţiile asistentei -

Pacient cu sentiment de culpabilitate

OBIECTIV: Pacientul să-şi păstreze imaginea pozitivă de sine
194
INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE
- încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa
- facilitează satisfacerea convingerilor sale
- acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului
-planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea sentimentul utilităţii
OBIECTIV: Pacientul să fie echilibrat psihic
INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE
- îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate
- administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă, tranchilizante (la indicaţia
medicului)
2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau
dreptate şi dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de
frustrare.
Manifestări de dependenţă

Senzaţia de pierdere a libertăţii de acţiune

- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă folosite de individ,
datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor educative etc; aceasta îl determină la
izolare sau devianjă (agresivitate)
- acţiuni contrare dorinţelor individului
Sentiment de inutilitate
- amărăciune, tristeţe
- plâns
Supunere la un regim
- tratament nedorit
- medicaţie
- alăptare
Incapacitatea de a exercita practici religioase
- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile grupului
sau de apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii
- absenţa locurilor sau a modalităţilor de practicare
- căderea la pat
- constrângeri fizice
- deficit audio-vizual
- efecte secundare ale unei medicaţii

Tulburări de gândire
- confuzie
- dezorientare
- halucinaţii
Ingrijorare faţă de sensul propriei sale existenţe
- grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale
- grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii
- preocupare pentru credinţe şi valoarea lor

- Intervenţiile asistentei -
Pacient cu sentimentul de frustrare

OBIECTIV: Pacientul să-şi recapete încrederea în sine

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE
- ajută bolnavul să identifice cauza frustrării
195
 - îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi nevoile
- îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele
Pacientul să aibă o stare psihică bună
- comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine
- caută modalităţi de practicare a religiei (citirea unor documente religioase)
- administrează la nevoie medicaţie sedativă
Rolul asistentei în susţinerea spirituală a pacientului
Să aprecieze importanţa credinţei pentru fiecare pacient, în funcţie de stadiul său de dezvoltare:
- credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului faţă de boală şi moarte
- copilul mic rus cunoaşte sensul binelui sau al răului, credinţa spirituală; spune rugăciuni înainte
de culcare, imitându-i pe părinţi
- preşcolarul pune întrebări despre religie şi începe să creadă într-o fiinţă supra-umană; doreşte să
afle semnificaţia sărbătorilor şi ritualurile acestora
- şcolarul şi adolescentul învaţă despre religie, urmează practici religioase, decide dacă acceptă
religia familiei sau se converteşte în funcţie de experienţa personală
- adultuldedică mai mult timp practicilor religioase
Să sesizeze şi să clarifice impactul credinţei religioase asupra îngrijirilor de sănătate:
- restricţii asupra dietei alimentare
- restricţii la administrarea de medicamente, vaccinuri, sânge
- refuzul unei intervenţii chirurgicale sau al altor proceduri terapeutice
- refuzul unui transplant
- neacceptarea avortului
- neacceptarea internării în spital şi a tratamentului în timpul unor sărbători
- descurajarea eforturilor de prelungire a vieţii
- dorinţa de a sta lângă pacientul muribund şi a îndeplini anumite ritualuri
Să identifice persoanele care au nevoie de asistenţă spirituală:
- pacienţii singuri, care au puţini vizitatori
- cei care-şi exprimă frica, anxietatea
- pacienţii care vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale
- pacienţii care trebuie să-şi schimbe modul de viaţă după boală sau intervenţia
chirurgicală
- pacienţii care suntpreocupaţi de relaţia între religie şi sănătate
- pacienţii a căror boală are şi implicaţii sociale
- muribunzii
- cei care prezintă manifestări de dependenţă în satisfacerea nevoii
Să faciliteze satisfacerea nevoii spirituale:
- să permită vizita preotului
- să-i permită pacientului citirea cărţilor religioase
- să informeze pacientul asupra posibilităţii de participare la serviciul religios din cadrul unităţii
spitaliceşti
- să i se răspundă la întrebări referitoare la subiecte religioase
- să se marcheze evenimentele religioase (Paşti, Crăciun), utilizând decor adecvat şi alte facilităţi
permise
- pacientul să fie ajutat să-şi exprime disconfortul spiritual
Educaţia pacientului:
- în cazul unui conflict între doctrina religioasă şi recomandările terapeutice, pacientul să fie
informat despre necesitatea promovării sănătăţii.

XII. NEVOIA DE A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

Definiţie:

196
 A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activităţi care-i permit
satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permit să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi folosească potenţialul
la maxim.
I. Independenţa în satisfacerea nevoii
Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef - subaltern pot
genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie, dragoste, stimă şi
respect reciproc în activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul vieţii.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce alţii pot să aprecieze just criticile
şi să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a nu deveni o povară,
ci o plăcere.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

1. Factori biologici

197
 Vârsta şi creşterea - activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să
se dezvolte, să cunoască mai adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Prin joc
el reuşeşte să cunoască. Jocul influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie,
memorie, imaginaţie, gândire, sentimente, interese, voinţă. Se practică jocuri colective, jocuri în
care apar conducători şi conduşi şi care dau posibilitatea de afirmare.
Preadolescenta - este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea. Activitatea
dominantă este învăţătura, dar copilul preadolescentă participă şi la jocuri. Sunt preferate
jocurile de echipă, de întrecere, care cer inventivitate, dârzenie, dăruire.
Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a personalităţii
proprii. Conştiinţa de sine se afirmă puternic, începe să cunoască, observând pe
alţii şi comparându-se cu ei. Este mai critic faţă de ajţii decât faţă de sine.
Adolescenta - experienţa, nivelul intelectual şi experienţa socială permit o mai mare
independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi responsabilităţi pentru
faptele săvârşite. Adolescenţa este vârsta formării unui ideal în viaţă, a proiectării
personalităţii adolescentului în viitor; el este capabil să lupte pentru realizarea acestora.
Se autoapreciază mai corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de punctul de
vedere al altora.
Maturitatea -adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în valoare pe
măsura alegerii acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le dau aspiraţiilor lui.
Interesul şi pasiunea faţă de muncă, atingerea scopului propus, reprezintă un
puternic factor de bucurie.
Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe care le
înfăptuiesc conform gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind experienţa acumulată.
Este unul din cei mai importanţi factori ai longevităţii.
Constituţia şi capacităţile fizice- indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le
permită să se realizeze în concordanţă cu constituţia şi capacităţile fizice. Incredinţarea
unor mari răspunderi sau activităţi ce solicită eforturi deosebite unor persoane
nepotrivite pentru astfel de sarcini le copleşesc şi este cauza majoră a oboselii fizice şi
nervoase.
2.Factori psihologici
Emoţiile - apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun
evaluarea, acordarea de semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate. Bucuria,
entuziasmul, speranţa, plăcerea şi bunăstarea influenţează satisfacerea acestor nevoi.
3.Factori sociologici
Cultura - în funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită
afirmarea prin folosirea cunoştinţelor acumulate.

Rolurile sociale - individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se

poate realiza deplin în funcţie de normele sociale. De asemenea, individul se realizează
în funcţie de rolurile pe care le joacă în societate pe măsura pregătirii sale, a voinţei şi a
dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor roluri.

Manifestări de independenţă

Integritatea fizică şi psihică -activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu

constituţia individului.
Dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru orice gen de
activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale.
Manifestări de bucurie şi fericire - activitatea pozitivă (stările de satisfacţie,
mulţumire, bucurie, entuziasm, dragoste, caritate) este de obicei creatoare, sursa
 sănătăţii organice şi psihice, deoarece se asociază cu creşterea energiei vitale, cu crearea
unei atmosfere de destindere.
Autocritica - tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca o formă de
exprimare a independenţei voinţei, se conjugă cu adoptarea unei atitudini critice faţă de
ideile şi acţiunile proprii şi cu receptivitatea faţă de opiniile celor din jur.
Luarea de decizii - rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi
urgentă şi adoptă hotărârea cea mai potrivită.
Stima de sine - aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale
predominante prin comparaţie cu alţii; o trăsătură a cunoaşterii de sine este
demnitatea; demnitatea înseamnă conştiinţa propriei valori în condiţiile respectului faţă
de alţii, a neacceptării înjosirii şi a puterii de a adopta decizii.
Imaginea de sine - să-i placă înfăţişarea sa, aspectul pe care îl are şi să fie sănătos
Comportamentul (legat de stadiul de dezvoltare)
Copilul
- Mulţumire faţă de un succes şcolar
- Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui îi
provoacă emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se afirma
Activităţi sportive:
- inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei
Activitate pe plan social, familial:
- îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu seriozitate,
răspundere
Adulţi şi persoane în vârstă
Dragoste faţă de muncă:
- interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi capacitatea
de a muncii
Aprecierea muncii:
- munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în
echilibru cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi
condiţiile de lucru corespunzătoare
- respectarea tuturor normelor igienice, aparatura corespunzătoare, colectiv în
care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc
- sunt factori care stimulează activitatea.
Ambiţia - Dorinţa arzătoare de a realiza cât mai mult în activitatea depusă
Motivaţia - Totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se
realizeze
Roluri sociale - Stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine
satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate)
Folosirea timpului liber - Apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.)
dau posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile.
Ambiţia - Dorinţa arzătoare de a realiza cât mai mult în activitatea depusă
Motivaţia - Totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se
realizeze.
Roluri sociale - Stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine
satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate).
Folosirea timpului liber - Apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.)
dau posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile.

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei

- se informează asupra dorinţelor şi posibilităţilor intelectuale şi fizice ale persoanei

197
- îl ajută să-şi facă un plan zilnic
- orientează persoana spre acele activităţi corespunzătoare capacităţii sale şi care-i permit
să se realizeze
- încurajează orice activitate care interesează
- îl stimulează şi susţine pentru a obţine performanţa dorită
II. Dependenţa în satisfacerea nevoii
Când această nevoie nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme:
1. Devalorizarea
2. Neputinţa
3. Dificultatea de a se realiza
4. Dificultatea de a-şi asuma roluri sociale

Surse de dificultate

DE ORDIN FIZIC
Sursa - diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns fizic,
obstacol pentru mişcări, durere
DE ORDIN PSIHOLOGIC
Sursa - tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de sine, pierdere -
separare, situaţia de criză
DE ORDIN SOCIOLOGIC
Sursa - eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi reglementări în
dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienta cunoaştere de sine, a altora, a
mediului.

Probleme de dependenţă:
1. Devalorizarea: percepţia negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi
competenţa sa
Manifestări de dependenţă
Sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine
- Pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul cum arată,
nfăţişarea sa
Dificultatea în a participa la activităţi obişnuite sau noi
- Starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la activităţi
Descurajare, depresie
- Stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire
Sentimente de izolare, de inutilitate, de respingere
- Indepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi
Incapacitatea de a trece peste dificultăţi
- Nu poate depăşi anumite momente critice care i-au diminuat încrederea în sine
Somnolenţă, pasivitate
- Senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său
Agresivitate
- Comportament provocator pus mereu pe ceartă
Diminuarea motivaţiei, interesului, concentrării
- Pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este dezinteresat, neatent
Incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă
- Starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite pacientului fectuarea
activităţilor preferate
Disperare

198
 - Starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită

Obsedare de problemele sale

- Pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care au prioritate faţă de activitatea
depusă, în vederea realizării'

Pacient cu sentiment de devalorizare

OBIECTIV: Pacientul să fie conştient de propria sa valoare şi competenţă

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

- ascultă activ pacientul pentru» a-i permite să-şi exprime sentimentele privind
dificultatea de a se realiza
- ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său, apreciază posibilităţile
fizice şi intelectuale
- sesizează orice formă de interes pentru o anumită activitate şi-l antrenează în
desfăşurarea ei
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată utile
- observă şi notează orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie,
satisfacţie)
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului
- identifică cu pacientul factorii care o împiedică să se realizeze: familia, limite
economice, starea de sănătate

OBIECTIV:Pacientul să-şi recapete interesul fată de sine şi de alţii

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

- cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului
- îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale
- îl susţine în stabilirea unor proiecte
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său
- îl ajută sâ realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în colectiv
- observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale pacientului
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor din jur
2. Neputinţa: percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o
situaţie dată

Manifestări de dependenţă
Conflict personal
- incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă de
rolurile profesionale alese sau impuse
- se datorează conflictului dintre valorile individului şi normele sociale sau starea de
sănătate
Eşec profesional
- nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul profesional pe care
l-a ales sau i s-a impus
Dificultate în a lua decizii şi a controla evenimentele
- pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp util, nu poate cunoaşte şi
corela evenimentele
Apatie

199
- prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă
Retragere, resemnare
- renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în această situaţie
Docilitatea
- se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin
Agresivitate
- caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv
Fatalitatea
- consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod prestabilit de o forţă
supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile

Lipsa de ambiţie
- nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume
Agasare
- stare de enervare, de iritare pe care pacientul o are în permanenţă sau periodic
Tristeţe
- stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire, amărăciune
Sentiment de inferioritate
- stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în comparaţie cu ceilalţi

- Intervenţiile asistentei -

Pacient cu sentiment de neputinţă

OBIECTIV: Pacientul să-şi recapete încrederea şi stima de sine

INTERVENŢIILE ASISTENTEI AUTONOME Şl DELEGATE

- identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei sale şi
situaţiile care îi provoacă sentimentul de inutilitate
- câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportare şi prin discuţiile
purtate
- îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale
- îl consultă în planificarea activităţilor propuse
- informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc
- observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor
- îl convinge de importanţa lor şi de responsabilitatea ce-i revine

Pacientul să poată realiza şi aprecia obiectiv activităţile sale

- orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu capacităţile
sale
- ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi o
bţinerea independenţei
- ajută pacientul să cunoască şi sa-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în
aprecierea activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale
- observă obiectivitatea aprecierilor pacientului
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului
Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv
despre sine
Conceptul de sine

200
 - reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de
vedere fizic, emoţional şi social
- se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente
Componentele conceptului despre sine
- identitatea se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare
- imaginea corporală este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp
- stima de sine este aprecierea valorii personale
- performanţa rolului este comportamentul prin care o persoană participă la un grup
social
Factori care afectează componentele conceptului despre sine
- identitatea
- probleme sexuale
- alcool, droguri -viol
- agresiune
- spitalizare
- separarea familială imaginea corporală
- imaginea corporala
- alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice
- pierderea unui organ sau a unei funcţii
- obezitatea
- prezenţa unei cicatrice
- stima de sine
- incapacitate de satisfacere a nevoilor
- eşecuri repetate
- dependenţa de alţii
- neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor
- viol, agresiune
- performanţa rolului
- incapacitatea de a îndeplini un rol
- izolare socială forţată
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit

Reacţia pacientului cu un concept de sine perturbat

- evită conversaţia si interacţiunea cu alţii
- are aspect neîngrijit
- îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv
- este indecis
- nu poate să-şi rezolve problemele
- îşi ascunde unele părţi ale corpului
- exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii
- prezintă anxietate, teamă, disperare
- manifestă ostilitate, mânie, furie
- se consideră un ratat
- are impresia că este neglijat de cei din jur
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte

Intervenţii-execuţie
a) stabilirea unei relaţii terapeutice
- manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine înţelegătoare
- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el

201
 - respectarea pacientului
- abordarea de subiecte care-l privesc
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
-i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care pacientul se percepe
Exemple:
- Ce faceţi mai bine?
- Ce talente aveţi?
- Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi
- Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
- Vă simţiţi apreciat?
- Care este idealul dumneavoastră?
- Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
-îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston, cârjă,
cadru)
d) menţinerea identităţii pacientului
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui
- a-l încuraja să afirme „eu pot"
-a-l incita să aibă iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (să se coafeze, să se radă
etc.)
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările
- a-i aprecia progresele făcute
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului (interes
pentru
activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.)
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului
- a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor
- a-i respecta intimitatea
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea
dinamicii familiale
- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă
■ DE REŢINUT:
- este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini
- sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât
riscul unui eşec într-o sarcină importantă
- sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului
- schimbările să se facă gradat, pentru a da pacientului timp suficient să se adapteze
şi să evite compromiterea, din nou, a conceptului despre sine
- intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia
cunoştinţă de problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă
şi să acţioneze pentru a le depăşi
- intervenţiile asistentei trebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.

Diagnostice de nursing aprobate de NANDA (1990)

1. Alterări cognitive şi de percepţie

202
 ■ Deficit de cunoaştere
■ Alterări senzoriale şi de percepţie
■ Alterări ale proceselor de gândire

2. Alterări ale percepţiei de sine

■ Anxietate
■ Teamă
■ Oboseală
■ Pierderea speranţei
■ Tulburări ale imaginii de sine
■ Tulburări ale reprezentării imaginii corporale
■ Tulburări ale identităţii personale
■ Tulburări ale respectului de sine -
■ Pierderea cronică a respectului de sine
■ Pierderea situaţională a respectului de sine

3. Alterări ale funcţiei / rapoartelor relaţionale

■ Alterări ale comunicării: alterarea comunicării verbale
■ Alterări ale educaţiei
■ Alterări ale rolului social
■ Deficit al interacţiuniii sociale
■ Izolare socială

4.Alterări ale adaptării şi toleranţei la stres

■ Tulburări de adaptare
■ Tulburări de integrare individuală
- Conduita defensivă
- negarea realitatii

5. Alterari ale sistemului personal de valori

- situatii conflictuale spirituale

XIII. NEVOIA DE A ÎNVĂȚA

(A-ȘI MENȚINE SĂNĂTATEA ÎN LIMITE NORMALE)

Date actuale prinvind educaţia pentru sănătate:

Promovarea sănătăţii şi autoîngrijirea stării de sănătate simt concepte care fac

parte din "stilul american"de viaţă
Nevoia crescândă a publicului american privind informaţiile asupra stării de
sănătate şi menţinerea acesteia;
Educaţia pentru sănătate = rol major, autonom al practicii de nursing; Educaţia pentru
sănătate = una din responsabilităţile principale, primare ale asistentelor medicale,
stipulată de American Nurses' Association Standards of Nursing Practice;
Educaţia pentru sănătate este o componentă esenţială a îngrijirilor în nursing,
fiind direcţionată în scopul:

203
 Promovării
Menţinerii stării de sănătate
Restabilirii
Adaptării faţă de efectele reziduale ale îmbolnăvirilor

Măsurile educaţionale permit şi asigură realizarea, profilaxiei primare,

secundare şi terţiare a îmbolnăvirilor în practica nursingului clinic şi comunitar.

Accentul crescând pus în societăţile şi statele dezvoltate asupra stării de sănătate

a populaţiei şi asupra dreptului şi responsabilităţii fiecărui individ în menţinerea şi
promovarea propriei sănătăţi;
Dreptul la o mai bună informare şi educaţie pentru sănătate a tuturor oamenilor
. Categorii de persoane care necesită o mai bună educaţie pentru sănătate:
- Vârstnicii cu afecţiuni cronice;
- Copii de vârstă şcolară;
- Grupuri etnice sau socioprofesionale defavorizate etc
Politicile de sănătate prevăd iniţierea şi. realizarea unor programe educaţionale
specifice pentru aceste grupuri:
• Programe educaţionale pentru obezi;
• Programe educaţionale pentru abandonarea fumatului;
• Programe educaţionale pentru viitoarele mame şi taţi;
• Programe educaţionale pentru bunici;
• Programe educaţionale pentru baby-sitteri;
• Programe educaţionale pentru persoanele cu părinţi vârstnici etc.

Organizaţiilor profesionale din sistemul de sănătate, medicilor dar şi asistentelor

medicale le revine un rol major în conceperea, organizarea şi realizarea acestor
programe educaţionale, guvernamentale / nonguvernamentale, în sistemul de stat /
privat, având responsabilitatea de a oferi celor interesaţii informaţiile necesare pentru o
alegere corectă în materie de stil de viaţă cât mai sănătos.
Scopul activităţilor educaţionale este de a oferi individului posibilitatea de a
atinge singur potenţialul maxim de sănătate.
Aderenta la regimurile terapeutice: Componentă esenţială a procesului de educaţie a
pacienţilor
Termeni: complianţă / aderenţă = respectarea recomandărilor terapeutice, vizând:
• Realizarea unor schimbări în stilul de viaţă
• Respectarea recomandărilor privind dieta
• Adaptarea regimului de efort
• Măsuri specifice de igienă
• Respectarea orarului tratamentului farmacologic
• Respectarea programului controalelor periodice de sănătate/dispensarizării
• Autoevaluarea simptomelor şi semnelor de boală
• Participarea la programele educaţionale, terapeutice şi preventive.
Cauzele nonaderenţei pacienţilor la măsurile terapeutice şi de îngrijire:
- Variabile demografice: vârsta, sexul, rasa, starea socioeconomică
- Educaţia
- Variabile care ţin de starea de boală: severitatea bolii, gradul de comfort oferit de
terapie

204
- Variabile care ţin de regimul terapeutic: complexitatea recomandărilor,efecte secundare
neplăcute
- Variabile psihosociale: inteligenţa, atitudinea faţă de personalul
medical,acceptarea/negarea bolii, credinţe religioase sau culturale, costurile economice
Cauze suplimentare de nonaderenţă la vârstnici:
- Numeroase boli cronice – polipragmazie
- Automedicaţie
- Deficite senzoriale multiple
- Deficite de memorie
- Situaţie economică precară
- Deficite de învăţare
- Dificultăţi în schimbarea stilului de viaţă
Programele educaţionale oferă o mai bună cunoaştere asupra stării de boală şi
sănătate, dar nu asigură o aderenţă completă la regimurile terapeutice
Identificarea unor motivaţii individuale - rolul asistentei în procesul educaţional

PROCESUL PE EDUCAŢIE MEDICALĂ

Învăţarea = dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini sau comportamente

Predarea = ajutarea altei persoane pentru a învăţa
Participarea activă a ambelor părţi implicate în procesul de învăţare, cu un obiectiv
comun
Diferite teorii despre procesul de învăţare
Principii ce stau la baza proceselor de învăţare
EDUCAŢIA MEDICALĂ CA PARTE A PROCESULUI DE ÎNGRIJIRE
A PACIENTULUI

Evaluarea necesităţilor de învăţare ale pacientului:

Diagnostice de îngrijire: deficit de cunoştinţe asupra bolii/dietei/stilului de viaţă,

tratamentului; potenţial pentru o mai bună educaţie pentru sănătate
Obiective:
- Aprecierea gradului de instrucţie generală şi referitor la boală/facori de risc
- Aprecierea capacităţii şi dorinţei de învăţare
- Identificarea motivaţiei personale a pacientului (interesul pentru educaţie)
- Implicarea pacientului şi aparţinătorilor în procesul activ de învăţare
Etape:
- Culegerea datelor discuţia cu pacientul şi aparţinătorii, utilizarea chestionarelor
(întrebări generale/probleme specifice de sănătate);
- Organizarea informaţiilor obţinute
- Analiza datelor şi identificarea problemelor/necesităţilor de învăţare
- Formularea listei de probleme

Planificarea activităţii de educaţie:

Etape:
- Stabilirea obiectivelor prioritare, în funcţie de necesităţile de învăţare identificate;
- Stabilirea scopurilor pe termen scurt, mediu şi de lungă durată;
- Identificarea metodelor de învăţare care pot fi aplicate pentru fiecare obiectiv în parte;
- Precizarea evoluţiei aşteptate pentru fiecare obiectiv de învăţare;

205
- Documentarea fiecărui diagnostic de îngrijire formulat, a scopurilor, metodelor de
învăţare şi evoluţiei aşteptate pentru fiecare punct din planul de educaţie
În redactarea planului de educaţie se vor utiliza aceleaşi principii generale
folosite în elaborarea planului de îngrijire.

Realizarea planului educaţional

Colaborarea şi participarea activă a pacientului şi aparţinătorilor
Stabilirea de comun acord a obiectivelor educationale
Atitudine flexibilă, deschisă

Evaluarea rezultatelor procesului educaţional

- Evaluarea permanentă a rezultatelor, sub aspectul răspunsului
(comportamentului) pacientului
- Aprecierea gradului de realizare a obiectivelor educaţionale aşteptate
- Documentarea rezultatelor prin: discuţii, întrebări, chestionare, reacţii ale pacientului
- Continuarea procesului educaţional pe toată durata îngrijirii
Capacitatea de învăţare
Dependentă de numeroase variabile interne şi externe;
Variabila principală: capacitatea şi dorinţa de învăţare a subiectului, dependentă la
rândul ei, de o serie de factori:

Capacitatea fizică de învăţare a subiectului:

Comfort fizic şi abilităţi normale de concentrare şi învăţare (vârstă, integritatea SNC
etc)
In evaluarea capacităţii fizice de învăţare a subiectului trebuie avut în vedere modelul
Maslow
Capacitatea emoţională de în văţare a subiectului: Existenţa motivaţie personale
pentru învăţare
Pentru a garanta eficienţa procesului de educaţie trebuie ca pacientul să fi înţeles şi
acceptat deja realitatea bolii sau ameninţarea stării de sănătate
Dificultăţi:
- Dificultatea schimbării stilului de viaţă, impusă de programul terapeutic
(nonfarmacologic şi medicamentos)
- Conştientizarea necesităţii învăţării şi recunoaşterea abilităţii proprii de învăţare .
- Anxietatea legată de boală sau ameninţarea acesteia
Soluţii:
- Asigurarea unui climat emoţional recomfortant, a unei atmosfere pozitive
- Stabilirea unor obiective realiste, uşor de atins pe termen scurt
- Descoperirea şi formarea unei motivaţii personale de învăţare a subiectului
- Sublinierea pozitivă a succeselor deja obţinute (feedback pozitiv)
Experienţa personală de învăţare a subiectului: ;
Gradul anterior de instrucţie şi educaţie generală a pacientului;
Dificultăţi anterioare de învăţare
Implicarea pacientului în stabilirea obiectivelor procesului de învăţare şi educaţie
medicală
Atmosfera de învăţare:
Asistentă medicală cu experienţă didactică
Relaţii personale formale sau informale, individualizate, în funcţie de profilul psiho-
social şi educaţia fiecărui pacient

206
Asigurarea unor.condiţii optime de mediu (iluminare, linişte, temperatură, orar
convenabil)
Eventuala includere în programul de învăţare a aparţinătorilor sau a altor pacienţi cu
probleme de sănătate asemănătoare
Tehnici de învăţare:
Prelegerile şi explicaţiile, urmate de discuţii
Discuţiile pe un subiect stabilit anterior, după parcurgerea individuală a unui material de
studiu
Clasele/grupurile de studiu Demonstraţii practice
Materiale informative diverse
•de plan educaţional:

Evaluarea necesităţilor si capacităţii de învăţare a doamnei S. W (pacienta pasivă) —>

lista principalelor probleme educaţionale ale pacientei:
1 Cunoştinţe elementare privind relaţia stress-funcţii fiziologice
2 Relaţia dintre stilul de viaţă şi stress
3 Neregularitatea orarului meselor
4 Nonaderenfă anterioară faţă de regimul dietetic prescris
5 Cunoaştere neadecvată a restricţiilor dietetice la pacientul hipertensiv
Diagnostic de îngrijire:
Potenţială noncomplianţă faţă de regimul dietetic cauzat de lipsa de cunoştinţe
medicale şi stilul de viaţă

Obiective educaţionale: Termen scurt: învăţarea restricţiilor dietetice Termen mediu:

Aderenţa la regimul dietetic hiposodat, hipocaloric Termen lung: Schimbarea stilului de
viaţă, reducerea stresului fizic şi emoţional

.Metoda Evoluţia Termen Evoluţie

educaţională aşteptată
Consultarea înţelegerea 24 ore Repetarea corectă a
dieteticianului restricţiilor explicaţiilor oferite
dietetice
Repetarea Explicarea 24 ore 48 Planificarea meselor în familie
indicaţiilor raţiunii ore pentru o săptămână, cu
dietetice: restricţiilor includerea restricţiilor
* Regim dietetice în cazul dietetice Planificarea
- 1500 cal/zi propriei persoan activităţilor profesionale şi
- 1 g sare/zi Găsirea casnice pentru a asigura
Reducerea modalităţilor respectarea orarului meselor
:
aportului de concrete de " înscrierea în clubul
colesterol acordare a persoanelor cu probleme
propriei diete cu ponderale
regimul
"alimentar " al
familiei
Discutarea Reducerea Pe durata Includerea membrilor familiei
necesităţii orarului zilnic şi spitalizării şi în programul activ de
schimbării săptămânal de după schimbare a stilului deviată
stilului de viaţă lucru externare Stabilirea în familie a unui

207
cu pacienta şi Planificarea orar zilnic de activitate şi,
soţul acesteia unor activităţi de recreere, incluzând şi week-
relaxare şi endul
concediului
Implicarea
ambilor părinţi
în acivităţile
casnice şi cu
copiii
Informarea Dovedirea Prima
asistentei din aderenţei la dieta consultaţie
cabinetul prescrisă după
medicului de externare
familie referitor
la planul
educaţional
realizat

XIV. NEVOIA DE A SE RECREA

Definiţie: Recrearea este o necesitate a fiinţei umane de a se destinde, de a se distra, nd,

pentru aceasta, la activităţi agreabile, în scopul obţinerii unei relaxări psihice.
I. Independenţa în activităţile recreative
Dezvoltarea fizică şi psihică a omului nu poate fi înţeleasă în plenitudinea ei, i se iau în
considerare unele din dimensiunile psihocomportamentale ale lităţii - jocul şi activităţile
recreativ-distractive.
Omul a fost, dintotdeauna, conştient de necesitatea de a-şi ocupa o parte din timp cu
activităţi recreative, pentru a realiza un anumit echilibru afectiv, compensator în raport
cu îndeletnicirile sale cotidiene, responsabile şi uneori stresante.
In perspectiva educaţiei permanente, activităţile recreative trebuie integrate pe tot
parcursul vieţii şi concepute într-o legătură nemijlocită cu funcţia lor formativă.
In şcoală, elevii trebuie să-şi însuşească diverse procedee raţionale de învăţare şi
practicare a jocurilor, să-şi formeze atitudini favorabile faţă de activităţile recreative, să
le aprecieze valoarea, să înţeleagă importanţa şi necesitatea lor în viaţa omului.
Sedentarismul - adică lipsa de mişcare, solicitările profesionale monotone, uniforme,
şi mai ales, necompensate, plus viaţa în atmosfera poluată a oraşelor la care se adaugă şi
alte cauze, predispun la o serie de tulburări organice şi psihice, capabile să zdruncine
sănătatea şi să ducă în final, la scăderea capacităţii de muncă.
Loisir-ul, noţiune caracteristică civilizaţiei timpurilor noastre, are un rol fundamental
în efortul continuu al omului de a-şi menţine echilibrul fizic şi psihic, respectiv
sănătatea.
Divertismentul, distracţia, relaxarea sunt principalele funcţii ale acestor tipuri de
activităţi accesibile pentru toate vârstele.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici

208
- Vârsta - Copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea ce
va favoriza dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor psihice, cât şi
personalitatea acestora.
- Şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc.
- Adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii în forme modificate şi face
trecerea spre activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor.
Maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea activităţilor
recreative în raport de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi anturaj.
Dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează alegerea şi explică interesul
diminuat pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre cele de interior.
- Constituţia şi capacităţile fizice
Activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie selectate şi
practicate după constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
Factori psihologici
- Dezvoltarea psihologică
Jocul şi celelalte activităţi ludice contribuie la formarea principalelor trăsături ale
personalităţii şi conduitei copilului, precum şi la realizarea controlului emoţional.
Factori sociologici
- Emoţiile
Activităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi eliberarea tensiunii.
Pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul care i se pare
interesant.
Cultura
Fiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune, organizează şi derulează
activităţi recreative
specifice comunităţii respective. La noi în ţară, serbările populare (ex. sărbătoarea
narciselor,
lalelelor etc), ceremoniile (nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o largă participare, ceea
ce demonstrează
eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a nevoii de recreare.
-Roluri sociale
Persoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim pot să-şi
satisfacă această nevoie printr-o recreare cotidiana, periodică (la sfârşit de săptămână) şi
anuală (vacanţe, concediul de odihnă). Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor,
care pot să-şi organizeze activităţile recreative după gustul şi posibilităţile lor.
-Organizarea socială
Asigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a timpului
liber: odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează satisfacerea acestor nevoi.
Ele sunt diferite de la ţară la ţară depinzând de condiţiile socio-economice.

Manifestări de independenţă

Destinderea - Starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări de
încordare .
Satisfacţia - Sentiment de mulţumire, de plăcere
Plăcerea - Senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii, de relaxare
Amuzamentul - Distracţie, divertisment, înveselire
Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei
- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative, pentru
petrecerea timpului liber;

209
 - planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- asigură condiţiile necesare;
- organizează activităţi recreative individuale sau în grup, în funcţie de vârstă,
posibilităţi şi locul de desfăşurare al acestora:
- jocuri distractive, formativ-educative, de echilibrare şi tonificară
- audiţii muzicale
- vizionări de filme
- întâlniri cu personalităţi artistice
- facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste
- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste activităţi
II. Dependenţa în satisfacerea nevoii de a se recrea
Nesatisfacerea nevoii de a se recrea poate genera următoarele probleme de
dependenţă:
1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative.
2. Dificultatea de a îndeplini activităţi recreative
3. Refuz de a îndeplini activităţi recreative
Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
- Lezarea integrităţii fizice, handicapuri, constrângeri fizice (pansamente, aparate
gipsate)
- Diminuarea capacităţii funcţionale a organelor de simţ
- Dezechilibre: durere
Surse de ordin psihologic
- Tulburări de gândire, de memorie
- Afectarea stării de conştientă
- Anxietate
- Stres
- Situaţii de criză
- Neadaptarea la rolul de bolnav şi la boală
Surse de ordin sociologic
- Singurătatea, retragerea, pensionarea
- Munca învechită, de rutină
- Conflicte şi eşecuri în îndeplinirea rolurilor sociale
- Lipsa de cunoştinţe despre sine şi despre cei din jur
Prezentăm în continuare următoarea problemă de dependenţă:
Neplăcerea de a efectua activităţi recreative
Neplăcerea de a efectua activităţi recreative se defineşte ca fiind o impresie dezagreabilă şi
penibilă care conduce la inactivitate, plictiseală şi tristeţe.
Manifestări de dependenţă
Inactivitatea - Lipsa de interes faţă de activităţile curente ale vieţii. Persoana este pasivă,
dezinteresată faţă de ceea ce se petrece în jur, nu participă la activităţi
Plictiseala - Impresia de vid, de tristeşe, lipsa de interes pentru activităţi sau evenimente
curente ale vieţii
Tristeţea - Starea afectivă manifestată prin indispoziţie şi insatisfacţie, care împiedică
individul să se înveselească
- Intervenţiile asistentei -
Pacient cu neplăcere de a efectua activităţi recreative

OBIECTIVE: Pacientul să prezinte stare de bună dispoziţie

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

210
- asistenta medicală explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere pacientului;
- analizează şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa psihică şi
fizică;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- organizează activităţi recreative specifice pentru copii, adulţi, vârstnici;
- antrenează bolnavul în activităţi şi-l ajută;
- asigură mediul corespunzător;
- amenajează camere de recreare: pentru audiţii muzicale, vizionări de filme, TV;
- are în vedere ca activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l obosească, ci să-i creeze
stare
de bună dispoziţie;
- notează reacţiile şi manifestările pacientului cu referire directă la:
- starea de plictiseală şi tristeţe
Pacientul să-şi recapete încrederea în forţele proprii
- determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele;
- câştigă încrederea bolnavului şi-l ajută să depăşească momentele dificile;
- administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic:
- antidepresive
- tranchilizante
Pacientul să beneficieze de somn odihnitor
- învaţă pacientul tehnici de relaxare
-îl ajută să le execute şi observă modul cum le realizează
Pacientul să-şi amelioreze condiţiile fizice
- va fi consecventă în planificarea şi organizarea activităţilor recreative;
- perseverează în acele activităţi recreative care corespund constituţiei psihosomatice a
bolnavului;
- asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi
Asigurarea mijloacelor de recreare a pacientului
Scop
- diminuarea anxietăţii
- favorizarea repausului
- ameliorarea condiţiilor de spitalizare
Rolul asistentei
- alegerea mijloacelor de recreare (individualizate în funcţie de vârstă, preferinţele
pacientului şi starea lui fiziologică)
- asigurarea condiţiilor optime pentru aceste activităţi
- supravegherea pacientului în timpul activităţilor de recreare, pentru a nu se produce
agravări ale stării lui fizice şi psihice
- aprecierea impactului activităţii lor recreative asupra pacientului

211
 Bibliografie:

1. Standard De Pregătire Profesională, Calificarea Profesională - Asistent Medical Generalist,

a. Nivel 5, 2017
2. Curriculum, Calificarea Profesională - Asistent Medical Generalist, Nivel 5, 2017
3. L. Titircă, Ghid de nursing, Viața Medicală Românească , 2018
4. M. Bucătaru, Caiet I Introducere în Profesie, 2013
5. Baghiu, Teoria și practica nursing, Cartea Medicală, 2018
6. Antohe, Nursing Clinic - Note de Curs, ,,Gr. T. Popa”, U.M.F. Iași, 2009
7. Legea 461/2001 privind exercitarea profesiunii de asistent medical, infiintarea,
organizarea si functionarea Ordinului asitentilor medicali din România cu completarile
si modificarile ulterioare
8. Legea 46//2003 privind drepturile pacientului
9. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 560/1999 cuprinzând fișele de atribuții pentru asitenți
medicali
10. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 984/1994 privind prevenirea și controlul infecțiilor
nosocomiale
11. Ordinul Ministerului Saăătații 219/2002 - Cod de procedură privind gestionarea
deșeurilor periculoase
12. Ordinul Ministerului Sanatatii si familiei nr.185/2003 privind normele tehnice,
asigurarea curățeniei, dezinfecției, efectuarea sterilizării și păstrarea sănaăații obiectelor
și materialelor sanitare în unitățile sanitare de stat și private

Profesor nursing, Alina Mihalache

01.09.2020
IAȘI

212
"Viața, acest dar prețios, dumnezeiesc,
este adeseori cu adevărat numai în
mâinile asistentei" (Florence Nightingale)

213