CURS 5

Conf. univ. dr. BÎTCĂ Ion

TEMA. DOBÂNDIREA ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI DE

PROPRIETATE
1. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate.
Prin moduri de dobândire a dreptului de proprietate întelegem totalitatea mijloacelor
reglementate de lege – acte juridice şi fapte juridice – prin care se poate dobândi dreptul de
proprietate, îndiferent de foma sub care se prezinta. Modurile generale de dobândire a drepturlui
de proprietate sunt cuprinse în Codul civil, Cartea a II-a, intitulat “Drepturile reale”, Capitolul II,
“Dobândirea şi pierderea dreptului de proprietate”, Secțiunea 1, ”Dobândirea dreptului de
proprietate”, (art. 509 - 535).
Codul civil, la art. 509, enumera care sunt moduri de dobândire a dreptului de proprietate
Printre acestea identifică: producerea, ocupatiunea, act juridic (constitutiv sau translativ de
dreptuiri reale) succesiunea legală sau testamentară, accesiunea, uzucapiunea, act
administrativ, hotărârea judecâtorească constitutivă de drepturi1.
În literatura de specialitate 2 sunt identificate şi alte moduri de dobândire a dreptului de
proprietate, printre care, dobândirea fructelor de către posesorul de buna credinta a bunului
frugifer.
Nu în ultimul rând, trebuie de spus ca, potrivit Codului civil, art. 320, alin. 4, prin lege
pot fi reglementate şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. În acest sens, pe drept
cuvint s-a spus că, legea, prin sine, nu reprezintă un mod desinestătător, un mod separat de
dobândirea a dreptului de proprietate. Legea reprezintă doar o consacrare a dreptului de
proprietate, ea neânzestrând de la sine pe nimeni cu un drept de proprietate3.

1.1. Clasificarea modurilor de dobândire a dreptului de proprietate.

În raport de anumite criterii se deosebesc mai multe moduri de dobândire a dreptului de
proprietate:
a) Dupa situația juridică a bunului în momentul dobândirii, deosebim moduri originare
şi moduri derivăte.
Modurile originare de dobândire a dreptului de poprietate constau în acele mijloace
juridice care nu comporta o transmisiune juridică a dreptului de proprietate de la o persoana la
alta, dobânditorul unui bun fiind considerat primul sau proprietar. Printre aceste moduri de
dobândire, doctrina de specialitate a identificat următoarel moduri de dobândire: ocupatiunea,
uzucapiunea şi accesiunea, comoara, bunul găsit. Există autori care includ și dobândirea
dreptului de proprietatea de către posesorul de bună credință asupra fructelor produse de bunul
proprietatea unei alte persoane4.
Moduri derivăte de dobândire a dreptului de proprietate sunt acele mijloace juridice care
presupune un transfer al dreptului de proprietate de la o persoana la alta. Deci, în acest caz,
dreptul de proprietatea a existat în patrimoniul unei persoane, dobândirea, în acest caz se
realizează prin transmiterea lui. Astfel, sunt moduri de dobândire derivăte a dreptului de
proprietatet: contractele, succesiunea legala sau testamentara, deetatizarea proprietății publice,
expropierea, rechiziția, confiscarea.

1
A se vedea cu privire la aceste moduri de dobândire a dreptului de proprietate, L. Pop. op. cit., p. 265 și
urm.
2
Ibidem, p. 266,
3
Ibidem, p. 239
4
A se vedea Tr. Ionașcu; S. Brădeanu, Drepturile reale principale în Republica Sosialistă România, Ed.
Academiei, București, 1978, p. 173.
 În legatura cu aceasta clasificare a fost expimata parerea ca ar fi inutila, dat fiind faptul
ca, nu poate exista cazuri în care bunul sa nu apartina nimanui. Nimic nu se naste din nimic,
orice bun are un proprietar.
b) Dupa întinderea dobândirii exista moduri de dobândire universala sau cu titlu
universal şi modul de dobândire cu titlu particular.
Modurile de dobândire universala sau cu titlu universal sunt acele prin care se
dobândeste o întreaga universalitate de bunuri sau o fracțiune din aceasta universalitate. De
exemplu, succesiunea legală sau testamentară la care are chemare un singur moștenitor, sau când
vin doi sau mai mulți moștenitori acceptanți cu vocație universală.
Modurile de dobândire cu titlu particular sunt acele acte juridice prin care se dobândește
dreptul de poprietate asupra unui bun sau unei mase de bunuri, privite în individualitatea lor.
Printre aceste identificam: contractul, uzucapiunea, legatul cu titlu particular, accesiunea, posesia
de bună credință, expropierea, confiscarea, s. a.
c). Dupa caracterul dobândirii avem moduiri de dobândire cu titlu oneros şi cu titlu
gratuit a dreptului de proprietate.
Modurile de dobândire cu titlu oneros sunt acelea prin care o parte se obligă să efectuieze
o contraprestație în schimbul unei alte contraprestații. De ex. contractul de vînzare cumpărare,
contractul de schimb, de locațiune, expropierea. deetatizarea proprietății publice, ș. a.
Modurile de dobândire cu titlu gratuit este acel mod de dobândire în care o parte se
obligă să efectuieze o prestație celeilalte părți, fără ca aceasta să fie obligată la plata unui
echivalent. Sunt astfel de acte juridice, donatia, uzucapiunea, succesiunea legala şi testamentara,
confiscarea.
d. Dupa momentul când operază dobândirea distingem: moduri de dobândire între vii şi
moduri de dobândire pentru cauză de moarte.
Modurile de dobândire între vii sau intervivos constau în acele mijloace juridice care sunt
destinate sa-şi poduca efectul translativ în timpul veții părților. De ex., contractele translative de
proprietate, deetatizarea proprietății de stat, .
Moduri de dobândire pentru cauza de moarte sau mortis causa sunt acele mijloace
juridice care au ca efect transmiterea dreptului de proprietate numai în momentul mortii
proprietarului actual. De ex., legatele, succesiunea legală sau testamentară.

1.2. Dobândirea dreptului de proprietate prin producere. Un astfel de mod de

dobândire a dreptului de proprietate este prevăzut la art. 509, alin. 1, C. civ. Potrivit acestui
dispoziții: ”Dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine, se
dobândeşte de către acesta dacă legea sau contractul nu prevede altfel”. Astfel, regula
stipulează că cel ce produce bunul pentru sine este proprietarul lui. De la această regulă, sânt
prevăzute două excepţii. Este cazul când regimul juridic al noului produs este stabilit de lege sau
contract. De ex., cel ce construieşte pe un teren străi cu materiale proprii nu va deveni
proprietarul construcţiei.

1.3. Ocupațiunea – mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Ocupatiunea poate fi definită ca fiind acel mod de dobândire a dreptului de proprietate
constând în luarea în posesie a unui bun mobil, care nu aparține nimănui, cu intenția de a deveni
proprietarul lui. Acest mod de dobândire a dreptului de poprietate este reglementat prin art. 515,
alin. 1, C. civ., care stabileste ca: ”Posesoul unui bun mobil fara stapân devine proprietarul
acestuia, prin ocupatiune, de la data intrarii în posesiune, în conditiile legii”. Unele precizări se
impun:
Potrivit art. 515 alin 2 C. civ, pentru a pute opera ocupatiunea este necesar sa fi întrunite
următoarele conditii.
--- a). Obiectul material al dobândirii prin ocupatiune, potrivit dispoziției de mai sus,
trebuie să fie un bun mobil.
 În legătură cu acest aspect se pune întrebarea dacă bunurile imobile pot fi dobândite prin
ocupațiune. Articolul mai sus citat, face referire doar la bunurile mobile, fără să facă vre-
precizare cu privire la bunurile imobile.
În privința imobililor la cărui drept de proprietate s-a renunțat, legislația în vigoare
stabilește un alt regim juridic. Astfel, în cazul în care suntem în prezența unei astfel de renunțări,
imobilul respectiv va fi dobândit de către orice persoană, prin invocarea uzucapiunii dreptului
contrar cuprinsului registrului de publiciate 5. Aceasta deoarece, potrivit art. 526 alin 1lit. b. C.
civil, renunțarea la proprietate și înregistrarea ei în registrul de publicitate reprezintă una din cele
trei care pot constitui temei pentru invocarea uzucapiunii de 10 ani.
--- B). Bunul care formeaza obiectul material al ocupatiunii trebuie sa fie fără stăpân.
Potrivit art. 515, alin. 2, C. civ; ”Se considera fara stăpân bunurile ... al caror proprietar a
renuntat expres la dreptul de proprietate, bunurile abandonate, precum şi bunurile care prin
natura lor, nu au proprietar”.
Din dispozitia de mai sus reiese ca bunurile fără stăpân sunt de trei categorii?
--- bunuri a căror proprietar a renunțat expres la dreptul de proprietate, reprezintă
acele bunuri în privința căreia propietarul a declarat în mod public și expres despre faptul ca
renunță la dreptul de proprietate asupra lui. Această renuntare poate fi verbală, scrisă sau
autentică. Pentru a fi în prezența unui bun fără stăpân, renunțarea, trebuie să fie pur abdicativă,
adica să se renunțe fără a se arăta în favoarea cui se face, deci, renunțarea să nu se facă in
favorem6. Dacă renunțarea se va face în folosul unei terțe persoane determinate, nu vom mai fi în
prezenta renunțării, ca act unilateral de voință de desistare de proprietate, ci acelei a unei
propuneri de a gratifica.
--- bunuri abandonate. Deși legiuitorul nostru enunță două forme ale bunului fără stăpân
- bunuri a caror proprietar a renuntat expres la dreptul de proprietate și bunuri abandonate
credem că în realitate este vorba de aceiași situație juridică. Deoarece bunurile abandonate nu
sunt altceva de cât acele bunuri asupra cărora s-a renunțat la dreptul de proprietate. Aceste
bunuri mai sunt numite res derelictae.
Calitatea bunului de a fi abandonat rezultă dintro operațiune formată atât din actul juridic
al renunțării cât și din faptul material al părăsirii lui. Dacă renunțarea la dreptul de proprietate nu
este însoțită de actul material al părăsirii nu are loc efectul exstinctiv de proprietate
Nu vor putea fi considerate bunuri abandonate bunurile pierdute, care au un alt regim
juridic. Astfel, potrivit art. 516, alin 1, C. civ., bunul mobil pierdut continuă să aparțină
proprietarului său. Prin urmare un bun pierdut nu este un bun abandonat. Totuși vor fi prezumate
a fi abandonate bunurile de mică valoare sau care sunt foarte deteriorate, fiind lăsate într-un loc
public.
--- bunuri care prin natura lor nu au stăpân sunt acele bunuri care nu au au fost
niciodată proprietatea cuiva. Astfel de bunuri se mai numesc res nullius. Astfel de bunuri fără
stăpân sunt: animalile salbatice, fructele de padure, ciupercile comestibile din flora spontană,
plantele medicinale sau aromatice din flora spontana, apa din izvor, peștele și resursele acvatice.
În legatura cu aceste bunuri, fără stăpân, nu putem sa nu facem precizarea ca în conditiile
economice şi sociale actuale, este greu de imaginat lipsa unui stăpân asupra unor astfel de
bunuri, dat fiind faptul ca orice lucru are un proprietar, indiferent ca acesta este proprietate
5
Potrivit dispozițiilor codului civil înainte de modificarea lui prin .................... imobilul respectiv va
fi dobândiit de unitățile administrativ teritoriale, în temeiul art. 2, lit. h, din Legea nr. 523-XIV din 16.07.1999
(Publicată în Monitorul Oficial al. Rep. Moldova nr. 124-125/611 din 11.11.1999. Potrivit acestui articol:
”Dreptul de proprietate publică a unitîții administrativ teritoriale poate fi dobîndit: în urma renunțării la dreptul
de proprietate ainfra bunurilor imobile în modul stabilit de legislația în vigoare.”), cu privire la proprietatea
publică a unităților administrativ-teritoriale, prin Decizie a consiliului local sau raional (Art. 77, alin 4, din Legea
privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 32-35/116
din 09.03.2007. Potrivit acestui articol: ” ... recunoașterea de drepturi ... se fac prin decizie a consiliului local
sau raional în temeiul expertizei.” ) în temeiul unei expertize.
6
În doctrina de specialitate s-a făcut distincția între renunțarea pur potestativă și renunțarea in favorem,
apreciînduse că doar prima reprezintă o renunțare propriuzisă, cea de a doua reprezentînd un act translativ de
drepturi, a se vedea; M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, 2006, pp. 222-227
privată și publică. În aceste conditii, doar resursele animale şi vegetale din apele internationale
ale marilor ar putea forma obiectul ocupațiunei.

1.3.1. Moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate prin ocupațiune.

De regulă cel ce posedă un bun fără stăpân devine proprietarul bunului respectiv de la
data intrării în posesiune.
Există situații, când, deși bunul intră în posesiunea unei persoane, acesta nu poate
dobândi dreptul de proprietate în momentul luării în posesiune. De asemenea, există situații,
când, atât luarea în posesie, cât și regimul juridic al bunului comportă unel particularități față de
regimul juridic al ocupațiunii propriu zise.

1.3.1.1. Dobândirea dreptului de proprietatea asupra bunului găsit.

Bunul găsit este acel bun mobil ajuns în deținerea unei persoane, alta de cât proprietarul
lui, ca urmare a pierderii involuntare, de către acesta, a detenției materiale a bunului. Regimul
juridic a bunurilor găsite precum şi drepturile şi obligaţiile găsitorului sunt prevăzute la art. 516
– 518 C. civ.
Codul civil stabilește în sarcina găsitoului obligația de a-l restitui proprietarului bunului,
dacă acesta este identificat, sau în cazul imposibilității identificării lui, să-l predea autorităților
administrației publice locale sau organului de poliție din localitatea în care a fost găsit bunul –
art. 516, alin. 2, C. civ., Legiuitorul nostru nu prevede un termen înăuntrul căruia găsitorul va fi
obligat să predea bunul proprietarului identificat sau autorităților competente7. Totuși considerăm
că acesta va fi un termen rezonabil, apreciat în funcție de situațiile de fapt în care a avut loc
găsirea bunului.
Dacă bunul a fost găsit într-un loc public – încăpere sau mijloc de transport public – el va
fi predat persoanei fizice sau juridice care exercită dreptul de proprietate publică în baza
dreptului de administrare, de concesiune, folosință gratuită, dobândind drepturile și obligațiile
găsitorului, mai puțin dreptul la recompensă – art. 516 alin 3. C. civ. Acești titulari ai dreptului
de proprietate publică vor fi obligați să remită bunul celui care l-a pierdut, iar dacă nu poate fi
identificat, autorităților prevăzute mai sus.
Până la predarea bunului găsit către autorițățile competente, găsitorul sau cel căruia i s-a
încredințat bunul, persoana fizică sau juridică titulare a dreptului de proprietate publică, vor purta
răspunderea pentru pierderea sau deterioararea lui, numai dacă aceste fapte se datorează intenției
sau culpei grave a găsitorului sau cel căruia i s-a încredințat bunul – art. 516, alin 4, C. civ., de
ex., îl rupe sau distruge. În toate cazurile răspunderea va fi limitată la valoarea bunului găsit.
Odată ce bunul găsit a fost predat de găsitor organelor de poliție sau administrației
publice locale, acestea au obligația să afișeze la sediul său un anuț despre bunul găsit, fiind
obligat să păstreze bunul la sediul său timp de 6 luni, fiindu-i aplicabile dispozițiile depozitului
necesar – art. 516, alin. 5, C. civ.
Dacă prin păstrarea lui bunul tinde să-și micșoreze valoarea, fie datorită împrejurărilor de
fapt, fie datorită naturii lui, ori devine prea costisitoare, autoritățile, căruia i s-a predat bunul
găsit au dreptul să-l vândă prin licitație publică. Locul bunului vândut va fi luat de prețul obținut
în urma licitației, astfel că drepturile și obligațiile aferente bunului vândut se vor exercita în
privința sumei încasate din vânzare – art. 516, alin. 6, C. civ. În acest caz asistăm la o subrogație
cu titlu particular.
Dacă bunul va avea o valoare comercială, proprietarul sau fostul propriatar va avea
obligația să-l despăgubească pe găsitor cu o recompensă de până la 10 % din prețul sau valoare
bunului, art. 518, alin. 2, C. civ. Această dispoziție având caracter despozitiv, părțile pot să
stabilească o recompensă în mod amiabil.
Dacă bunul nu are valoare economică sau dacă părțile nu au ajuns la un consens cu
privire la valoarea recompensei pe care o pretinde găsitorul, instanța de judecată va fi cea care va
stabili valoarea recompensei datorate – art. 518, alin. 3, C. civ.
7
Art. 942, alin. 2, din NCC Român, stabilește un termen de 10 zile.
 Dacă proprietarul sau posesorul, înainte de a se fi găsit bunul, a făcut o ofertă publică de
recompensă, a cărui valoare este diferită de cea care este stabilită prin lege sau de instanța de
judecată, găsitorul are dreptul să opteze, între aceste recompense, fără însă a avea posibilitatea de
a le cumula – art. 518, alin. 4, C. civ.
Dacă bunul a fost găsit de mai multe persoane recompensa se va împărți între ei, în
funcție de contribuția ei la obținerea rezultatului final. Până la proba contrarie, recompensa se va
împărți în mod egal.
Dreptul de a pretinde recompensa se prescrie în termen de 3 ani de zile, care va începe să
curgă de la data în care proprietarul și-a manifestat voința de a prelua bunul, dar nu mai tîrziu de
6 luni de zile de la data în care bunul a fost predat autorităților competente.
Dacă proprietarul sau orice altă persoană îndreptățită nu prea bunul sau suma de bani
rezultată din vânzarea lui, până la expirarea a 6 luni de zile, după această dată bunul trece în
proprietaatea statului. Devenind fără stăpân dreptul de proprietatea asupra lui poate fi dobândit
prin ocupațiune.
Dacă găsitorul acceptă dobândirea bunului găsit, se va întocmi un proces verbal care va
reprezenta titlul de proprietate, opozabil și fostului proprietar – art. 517, alin. 1, C. civ.
Fostul proprietar va putea redobândi bunul de la găsitor char dacă acesta deține un titlu în
baza căruia la dobândit, numai dacă sunt îndeplinite două condiții:
--- bunul pierdut, reprezintă un animal,
--- există legături de afecțiunea din partea celui ce a pierdut animalul și animal, sau fostul
proprietar face dovada existenței unui comportament crud al noului proprietar față de animal –
art. 517, alin. 3, C. civ.

1.3.1.2. Dobândirea dreptului de proprietate asupra comorii.

Sediul materiei îl reprezintă art. 519, C. civil. Potrivit alin. 1: “Comoara este orice bun
mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a
pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate”.
În condițiile în care suntem în prezența unei comori, cum se va dobândi dreptul de
proprietate asupra lui?
a. Dacă comoara a fost descoperită de către proprietarul bunului mobil sau imobil în care
comoara a fost ascunsă sau îngropată acesta va dobândi dreptul de proprietate asupra comorii. El
va dobândi dreptul de proprietate în temeiul accesiunii. Astfel, potrivit art. 502, C. civ: ”Tot ceia
ce produce bunul, precum și tot ceia ce ... se încorporează în el ca urmare a faptei ... unei alte
persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului dacă legea nu preved altfel”. Prin urmare
dacă descoperitorul este proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara, proprietarul
bunului va dobândi dreptul de proprietate asupra comorii în temeiul accesiunii, binențeles dacă
legea nu prevede altfel. Un astfel de caz, îl reprezintă situația când bunul descoperit reprezintă un
monument al istoriei sau culturii, când dreptul de proprietate va fi dobândit de stat și nu de
descoperitor. Propritarul bunului în care a fost descoperită comoara va avea dreptul doar la
despăgubirea pe care o va acorda statul și care va reprezenta 50% din prețul comorii – art. 519,
alin. 3, prop. a II-a, C. civ.
b. Dacă descoperitorul este altul de cât proprietarul bunului în care a fost descoperită
comoara, ei dobândesc câte jumătate din comoară – art. 519, alin. 2, prima prop. C. civ. Comoara
descoperită va fi dobândită în coproprietate, a căror părți vor fi prezumate a fi egale. În ce
privește mijlocul prin care ei dobândesc dreptul de proprietate, acesta este unul diferit. Astfel
proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara va dobândi coproprietatea în temeiul
accesiunii, prevăzută la art. 502 C. civil, iar descoperitorul va dobândi starea de coproprietate în
temeiul ocupațiunii. Dacă bunul este un monument al istoriei sau culturii, dreptul de proprietate
îl va dobândi statul, descoperitorul și proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara vor
avea doar dreptul la despăgubire, a căror cote părți vor fi egale, și care însumate nu vor putea
depăși 50% din valoare comorii. Dacă descoperitorul a pătruns, fără consimțământul
proprietarului bunului în care a descoperit comoara, el nu va putea pretinde atât la starea de
coproprietate cât și la despăgubirea acordată. Dreptul de proprietate sau despăgubirea va fi
dobândită în întregime de proprietarul bunului în care a fost descoperită comoara. Mai mult
pătrunderea neautorizată a descoperitorului pe proprietatea altei persoane ar putea fi analizată ca
fiind o faptă contravențională sau penală.
Dacă comoara a fost descoperită ca urmare a unor cercetări arhiologice sistematice, fie că
acestea se fac în favoarea unor terțe persoane, fie în cadrul executării obligațiilor de serviciu,
descoperitorul lor nu va putea pretinde nici la dreptul de proprietate asupra lor, nici la
despăgubirea acordată, dacă comoară reprezintă un monument al istoriei sau culturii – art. 519,
alin. 4, C. civ.

1. 4. Dobândirea dreptului de proprietate prin act juridic.

Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate este prevăzut expres în art. 509 , alin.
2, C. civ. Potrivit acestei dispoziții: ”Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii,
prin ... act juridic ...”. El reprezintă unul din principalele moduri de dobândire a dreptului de
proprietate. Totuși nu toate actele juridice pot constitui moduri de dobândire a dreptului de
proprietate, ci numai acelea care au ca principal efect, transmiterea dreptului de proprietate, așa
numitele acte translative de proprietate. Din categoria actelor translative de proprietate fac parte
următoarele acte juridice: contractele de vânzarea cumpărare, schimbul, donaţia, împrumutul,
contractul de înstrăinarea bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi altele; acte juridice
unilaterale - succesiunea testamentară.
De asemenea, moduri de dobândire a dreptului de proprietate prin acte juridice reprezintă
și situațiile de excepții, prevăzute la art. 37ˡ alin. 1, din Legea cadastrului bunurilor imobile, când
dreptul de proprietate nu se transmite în momentul înregistrării în registrul cadastral, ci în alte
momente8.

1.4.1. Dobândirea dreptului de proprietate prin act administrativ.

Dobândirea dreptului de proprietate prin act administrativ se poate realiza doar în
cazurile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 509, alin. 3, C. civ; ”În cazurile prevăzute de lege,
proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ”. Actul administrative este acel
act emis de către un organ al puterii de stat, de ex., Ordinul Minustrului de Interne prin care
anumite persoane vor primi pentru merite arme personale.
Un alt exemplu de dobândirea dreptului de proprietate prin act administrativ o constiuie
cazul privatizării bunurilor din domeniul privat al statului.
În cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândește printr-un act administrativ
dacă aceasta se încadrează în excepția prevăzută la art. 37ˡ, alin 1, din Legea cadastrului
bunurilor imobile, cînd dreptul de proprietate se dobîndește prin expropiere sau printr-un titlu de
autentificare a dreptului deținîtorului de teren eliberat la atribuirea gratuită a terenurilor.

1. 5. Dobândirea dreptului de proprietate prin succesiune.

Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate este, deasemenea, prevăzut la art. 509,
alin. 2, C. civ., potrivit căruia: ”Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii,
prin ... succesiune ...”. Având în vedere că succesiunea testamentară reprezintă un mod de
transmitere a dreptului de proprietate prin act juridic, deci ea fîcând parte din modu modul de
transmitere a dreptului de proprietate prin act juridic, considerăm că legiuitorul a inclus la acest
mod de dobândire a dreptului de proprietate doar succesiunea legală. Moştenirea legală constă în
trecerea patrimoniului defunctului către persoanele expres enumerate în lege, în condiţiile
prevăzute de acceasta9.
Momentul dobîndirii dreptului de proprietate este momentul emiterii certificatului de
moștenitor, art. 37ˡ, alin 1, din Legea cadastrului bunurilor imobile.

8
A se vedea infra, subiectul. 2, din această temă: Momentul dobândirii dreptului de proprietate.
9
A se vedea cu privire la moștenirea legală, E. Cojocari; E. Constantinescu; I. Bănărescu; V. Perederco,
Drept succesoral, Suport de curs, Chișinău, 2015, pp. 217-318.
 1.6. Dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune. Noțiunea accesiunii.
Un alt mod de dobândire a dreptului de proprietate îl reprezintă accesiunea. Ea este
reglementată prin articolele 520 – 522 C. civ. Dispoziția de principiu care reglementează acest
mod de dobândire a dreptului de proprietate o reprezintă cea de la art. 502, partea a doua, C. civ.
Astfel: ”… tot ceea ce uneşte bunul ori se încorporează în el ca urmare a fapte proprietarului, a
unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarulu dacă legea nu prevede altfel”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că proprietarul unui bun în care s-a unit
sau incorporat un alt bun, va dobândi dreptul de proprietate asupra acestuia din urmă, dacă bunul
unit sau incorporat reprezintă un accesoriu al celuilalt bun și aparține unei alte persoane.
Elementele definitorii ale accesiunii sunt reprezentate de următoarele particularități:
--- Unirea sau incorporarea a două bunuri. Prin unire vom înțelege acțiunea de
alăturare a două bunuri, acțiune ce se caracterizează printr-o legătură ce permite separarea lor
fără să se cauzeze prejudicii bunurilor.
--- Raportul de accesorialitate a unui bun față de altul. Pentru a putea opera acesiunea
nu este suficientă existența doar a actului material al unirii sau incorpărării. Este necesar
existența unui relații de accesorialitate dintre bunurile unite sau incorporate. Această relație
presupune în primul rând un raport între principal și accesoriu. Deci este necesar ca unul din
bunurile unite sau incorporate să fie principal și altul accesoriu.
Principal este acel bun pentru uzul, ornamentul, sau completarea căruia a servit unirea
celuilalt bun.
--- apartenența acestor bunuri la proprietari diferiți. Pentru a fi în prezența modului
de dobândire a dreptului de proprietate prin accesiune este necesar ca bunul principal și bunul
accesoriu să aibă proprietari diferiți.

1.6.1. Formele accesiunii.

În reglementarea formelor accesiunii, legiuitorul a luat drept criteriu, natura mobiliară sau
imobiliară a bunului principal. Astfel acesiunea cunoaște două forme: accesiunea imobiliare și
accesiunea mobiliară.
Accesiunea va fi imobiliară dacă bunul principal este de natură imobiliară, chear dacă
bunul accesoriu este unul imobil sau mobil .
Accesiunea va fi mobiliară dacă ambele bunuri vor fi mobiliare.
Nu se pot dobândi prin accesiune bunurile care fac parte din domeniul public al statului
sau unităților administrativ teritoriale.

1.6.1.1. Accesiunea imobiliara.

Principiul general care guverneaza materia accesiunii imobiliare este cel că, pământul
este considerat bun principal, iar lucrurile care se încorporeaza în el sunt accesorii. Acest lucru
reise din interpretarea art. 521 alin 1, C. civ. În cazul accesiunii imobiliare, în funcție de
modalitatea în care se realizează unirea sau incorporarea bunurilor, vom distinge accesiunea
imobiliară naturală și accesiunea imobiliară artificială, după cum această unire sau incorporare se
realizează pe cale naturală, fără intervenția omului, sau pe cale artificială, ca rezultat al acțiunii
omului.

1.6.1.1.1. Accesiunea imobiliară naturală.

Aceasta consta în unirea sau încorporarea a doua sau mai multe bunuri având proprietari
diferiţi, fără intervenţia omului. Codul civil reglementează următoarele cazuri de accesiune
naturală, şi anume:
a). Aluviunile sunt creşteri de teren care se fac pe nesimţite ca urmare a depunerilor
succesive de pământ la malurile apelor curgătoare. Aceasta reiese din dispozițiile art. 520, alin.
1, C. civ., partea întîi, potrivit căreia: “Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin
proprietarului terenului riveran numai dacă ele se formeaza treptat”. Prin adăugirile de teren
trebuie să înţelegem nu doar pământul, ci tot ceia ce apa poarta la suprafaţa, sau tot ceia ce apele
curgătoare aduc şi lasă la ţărm, precum nisipul, petrişul.
Pentru a fi în prezența aluviunilor este necesar ca aceste depuneri să se facă treptat,
presupunând un proces de durată, care este cauzat de acțiunea apei care curge în mod natural,
fără vre-o intervenție din partea proprietarului sau a unei terțe persoane. De asemenea, este
necesar ca aceste depuneri să fie definitive, dreptul de proprietatea dobândindu-se pe măsura
incorpărării, fără să fie necesar de vre-o manifestare de voință din partea proprietarului riveran.
b). Avulsiunea reprezintă un mod de dobândirea a dreptului de proprietate asupra unei
bucăți de pămîn, care a fost smulsă, sub acțiunea unei apa curgătoare, și alipită la terenul unei
altei persoane. Totuși dobândirea dreptului de proprietate de către titularul terenului l-a care s-a
alipit nu va fi una imediată, ci doar după expirarea unui termen de un an de zile înăuntrul căruia
proprietarul terenului, de la care a fost smulsă bucata de teren, nu o va revendica înăuntrul
acestui teremen.
Posibilitatea dobândirii dreptului de propritate asupra bucății de teren și numai după
expirarea unui termen de un an de zile, este prevăzută la art. 520, alin. 3, C. civ. potrivit căreia:
”Proprietarul terenului din caare o apă curgătoare a smuls brusc o parte importantă, alipind-o
la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părții desprinse dacă o revendică în
termen de un an de la data când proprietarul terenului la care s-a alipit partea a întrat în
posesiune”.
c). Însulele nou formate. O situaţie ce este reglementată la materia accesiunii imobiliare
naturale este ce ce se referă la cazurile când apele curgătoare ale unui rău îşi schimbă în mod
natural cursul apei, astfel că înconjoară terenul proprietate privată a unei persoane. Potrivit art.
520, alin. 4 C. civ: ” În cazul în care o apă curgătoare, formând un braţ nou, înconjoară terenul
unui proprietar riveran, acesta rămâne proprietarul insulei astfel create”. Deci, dacă un rău
formând un braț nou, înconjoară proprietatea sau o parte din proprietatea sa, el va rămâne
proprietarul terenului care este înconjurat de rău, pe care legiuitorul o identifică ca fiind o insulă.
În ce ne privește considerăm că din analiza dispoziției de mai sus, nu suntem în prezența
unui mod de dobândire a dreptului de proprietate prin accesiunea imobiliară naturală, deoarece
proprietarul terenului înconjurat de apa răului, rămâne în continuare proprietar a terenului astfel
înconjurat, iar despre o alipire sau incorporare materială nu este vorba. Cu atât mai mult
legiuitorul se referă la faptul că proprietarul riveran rămâne iar nu devine proprietarul insulei
astfel create.
De asemenea, din dispozițiile legii nu reise că insula astfel creată ar fi un imobil, distinct
de terenul din care a făcut parte, și respectiv nu se poate vorbi de un bun principal sau acesoriu.

1.6.2.1.2. Accesiunea imobiliara artificiala.

Accesiunea imobiliară artificială10 reprezintă acel mod de dobândire a dreptului de
proprietate în care unirea sau incorporarea a două bunuri imobile este rezultatul intervenției
omului. Dispoziția de principiu, care reglementează acest mod de dobândire a dreptului de
proprietate, este cea prevăzută la art. 521, alin. 1, C. civ., prima propoziție. Potrivit acestei

10
A se vedea accesiunea imobiliară artificială; D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a
dreptului civil român, tom III, p. I, ed a II-a, Atelierele grafice SOCEC&Co, București, 1909, p. 340; D. Gherasim,
Buna credință în raporturile juridice civile, Ed. A.R.S.R., București, 1981, pp. 175-186; S. Baieș, N. Roșca,
Drept civil. Drepturile reale principale Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2005, pp. 80-91, L. Pop, Dreptul de
proprietate și dezmebrămintele sale, Ed. Lumina Lex, București, 1996, pp. 246-254; I. P. Filipescu, Dreptul civil,
Dreptul de proprietate și alte drepturi reale. Ed. Revizuită și completată, Ed. Actami, București, 1998, pp. 243-
249; V. Stoica, op. cit., pp. 339-360; I. Sferdian, op. cit.,pp. 492-518; O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., pp.
614-629. I. Bîtcă, V. Curarari, Regimul juridic a accesiunii imobiliare artificial în legislația moldovenească, în
European economic integration, Materials of internațional conference 25-26 march 2016, Chișinău, 2016, pp. 134-
139; I. Sferdian, Discuții referitoare la potestativitatea în accesiunea imobiliară artfificială, în Dreptul, 12/2006, pp.
33-54.
dispoziții: ”Construcțiile și lucrările subterane sau de la suprafața terenului sunt prezumate a fi
făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa și îi aparțin acestuia până la proba contrarie”.
Materia accesiunii imobiliare artificiale este guvernată de principiul potrivit căreia
accesiunea se face întodeauna în folosul proprietarului terenului, care devine şi proprietarul
construcţiilor sau plantaţiilor realizate pe el. Legiuitorul nostru folosește noțiunea de proprietar al
terenului și nu de proprietar al imobilului, astfel că orice construcție sau lucrări efectuate pe un
alt imobil, altul de cât un teren, vor avea un alt regim juridic.
Prin proprietarul terenului vom înțelege proprietarul terenului asupra căruia sunt
efectuate construcțiile sau lucrările.
Autorul construcției sau lucrării este persoana care execută aceste construcții sau lucrări,
cu materialele propriii sau ale unei terțe persoane.
Prin construcție vom înțelege, orice lucrare realizată pe un imobil, care are un caracter
durabil (fundamental).
Prin lucrări se va înțelege ”plantarea, precum și amenajările aduse unui teren care nu se
încorporează în mod durabil în aceasta”(art. 521, alin. 1, ultima prop. C. civ.).
Legislaţia noastră civilă reglementează trei situații de accesiune imobiliară artificiale:
--- construcţia sau plantaţia este ridicată pe terenul său, dar cu materialele altuia;
--- construcţia sau plantaţia este ridicată cu materiale proprii dar pe terenul altuia;
--- construcţia sau plantația este ridicată cu depășirea terenul său.

A). Construcţia sau plantaţia este ridicată pe terenul său dar cu materialele altuia.
Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate prin accesiune este prevăzut la art.
521, alin. 2, C. civ. Astfel: ”Proprietarul de teren care a efectuat construcții sau lucrări cu
materiale străine este obligat să plătească valoarea materialelor”. Potrivit acestei dispoziții
atunci când proprietarul terenului ridică o construcție sau plantație pe terenul său, folosind în
acest sens materialele care aparțin unei alte persoane, el devine proprietarul lor, în mod direct,
prin faptul și în măsura incorporării materialelor în teren, nefiind necesară în acest sens vre-o
manifestare ulterioară de voință, aceasta prezumându-se efectuată pe măsura incorporării
materialelor în teren. De altfel, legiuitorul nu prevede acest lucru în mod direct, aceasta deoarece
el impune autorului lucrării doar obligația de a-l despăgubi pe proprietarul materialelor care au
servit la efectuarea construcției sau a lucrării. Dobândirea dreptul de proprietate asupra acestor
bunuri reiese în mod indirect, prin faptul că proprietarul terenului nu ar fi fost obligat la plata
contravalorii acestor bunuri dacă nu ar i s-ar fi recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului
format prin întrebuințarea acestor materiale. El ar fi putut să fi fost obligat la distrugerea bunului
și la înapoierea materialelor utilizate. Ori, legiuitorul a prevăzut doar obligația de a-l despăgubi
pe proprietarul materialelor.
Regimul juridic a unor astfel de despăgubiri11, însă, va depinde de atitudinea
proprietarului în momentul folosirii materialelor, în sensul dacă a ştiut sau nu, proprietarul
terenului, ca materialele aparţineau unei terţe persoane, adica a fost de bună sau de rea credință.
Dacă el a fost de bună credință, el va fi obligat să restituie proprietarului materialelor
doar contravaloarea acestora. Temeiul juridic care va putea fi invocat în recuperarea
contravalorii materialelor va fi cel al îmbogățirii fără justă cauză.
Dacă el a fost de rea-credință, el va fi obligat să-l despăgubească pe proprietarul
materialelor și pentru prejudiciul cauzat (art. 521, alin. 2, prop. a doua, C. civ), pe temeiul
răspunderii civile delictuale. Proprietarul terenului nu va putea fi obligat la distrugerea
construcțiilor și lucrărilor efectuate, deoarece, prin incorporarea lor, materialele și-au pierdut
caracterul de bunuri mobile12.
B). Construcţia sau plantaţia este ridicată cu materiale proprii dar pe terenul altuia.

11
În legătură cu acest aspect a se vedea; R. Țurcanu, Accesiunea imobiliară artificială – natura juridică a
dreptului constructorului pe terenul altuia: aspecte teoretice și practice, în Revista Națională de Drept, nr. 7/2006,
pp. 74-80.
12
I. Sferdian, op. cit., p. 500.
 În mod distinct, codul civil, la alin. 3 și 4 a articolui 521, reglementează situația când
construcția sau plantația este ridicată pe terenul unei alte persoane. În virtutea principiului care
guverneaza aceasta materie, proprietarul terenului va deveni şi proprietarul construcţiei sau
plantaţiei realizată pe el de către o terță persoană cu materialele sale. Legea prevede, însă, un
drept de opțiune, în favoarea proprietarului terenului, între a deveni sau nu proprietar a
construcției sau lucrării. Astfel, potrivit alin. 3, a art. 521, prima prop. C. civ: ”În cazul în care
construcțiile sau lucrările sunt făcute de un terț, proprietarul terenului are dreptul să le țină
pentru sine sau să oblige terțul să le ridice pe cheltuiala proprie și să repare prejudiciul cauzat”.
Prin urmare, în acest caz, accesiunea, nu are ca efect direct și imediat dobândirea dreptului de
proprietate asupra lucrării, proprietarul terenului având dreptul să opteze în acest sens. Deci
faptul accesiunii dă naștere unui drept potestativ de accesiune în temeiul căruia proprietarul
terenului poate opta întru dobândirea sau nu a dreptului de proprietate.
Totuşi regimul juridic a unei astfel de accesiuni imobiliare va depinde de buna sau reua
credință a autorului construcției sau lucrării.
Autorul lucrării va fi de bună credință atunci când el va avea convingerea intimă, că în
momentul realizării construcției sau lucrării, că el este proprietarul asupra terenului. Din
interpretarea dispozițiilor art. 487, alin. 1, C. civ., va putea fi considerat de bună credință
persoana care deține legitim sau care se poate considera îndreptățită să dețină legitim în urma
unei examinări deligente, necesară raporturilor civile, a temeiurilor îndreptățirii sale.

a) Autorul construcției sau lucrării este de bună credință.

Regimul juridic al accesiunii în situația în care autorul construcției sau lucrării este de
bună credință, este cel prevăzut la art. 521, alin. 4, C. civ. Potrivit acestei dispoziții: ”În cazul în
care construcțiile sau lucrările sunt făcute de un terț de bună credință proprietarul de teren nu
poate cere ridicarea lor și este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor și costul
muncii sau o sumă de bani echivalentă creșterii valorii terenului”.
Legea prevede un drept de opțiune în favoarea proprietarului terenului, drept care va
putea fi realizat printr-o manifestare de voință care poate fi pozitivă, în sensul de a dobândi
dreptul de proprietate, fie negativă, în sensul de a refuza dobândirea dreptului de proprietate.
--- În cazul în care el își manifestă voința de a dobândi dreptul de proprietate, legiuitorul
stabilește care va fi cuantumul acestor despăgubiri. Proprietarul terenului va fi obligat, la
alegerea sa, să-i plătească autorului construcției sau lucrării, fie valoarea materialelor și costul
muncii, fie o sumă de bani echivalentă cu creșterea valorii terenului. Autorul construcției sau
lucrării nu va putea să refuze plata unei astfel de despăgubiri. Până la palta despăgubirilor el va
avea dreptul de ipotecă legală prevăzut la art. 676, alin. 4, C. civ.
--- În cazul în care el refuză dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției sau
lucrării el are posibilitatea de a-l obliga pe autorul construcției sau lucrării, să cumpere terenul pe
care au fost realizate aceste lucrări, la valoarea de circulație pe care acesta a avut-o, dacă
lucrarea nu s-ar fi efectuat. El nu va putea să-i ceară constructorului, ridicarea acestor lucrării,
deoarece de o astfel de posibilitate va beneficia numai dacă constructorul va fi de rea credință.
Părțile, însă, pot cădea de acord asupra unor modalități de reglementarea juridică a unei
astfel de situații, diferită de cea prevăzută la materia accesiunii.
Astfel părțile se pot înțelege ca proprietarul să înstrăineze terenului autorului construcției
sau lucrării prin intermediul contractului de schimb, cuantumul eventualei disproporții de
valoare, sulta, va fi apreciat în funcție de valoarea pe care a avuto terenul înainte de începerea
construcției.
De asemenea, dacă proprietarul terenului dorește să păstreze dreptul de proprietate asupra
terenului el poate constitui un drept de superficie în favoarea autorului construcției sau lucrării.

b) Autorul construcției sau lucrării este de rea credință.

În cazul în care autorul construcției sau lucrării este de rea credință, drepturile
proprietarului terenului cunosc o modificare, atât pe plan cantitativ cât și pe plan calitativ.
 În primul rând, proprietarul terenului are dreptul de a opta între dobândirea dreptului de
proprietate asupra construcției sau lucrării, sau refuzul de a dobândi, ca efect al exercițiului
dreptului potestativ de opțiune recunoscut de lege în favoare sa.
--- Dacă el optează pentru dobândirea dreptului de proprietate, el va fi obligat la plata
unei despăgubiri a cărui cuantum nu va depăși suma de 1/3 din valoarea materialelor, costul
muncii și contravaloarea folosinței terenului afecta, dacă autorul construcției nu va dovedi că și
proprietarul terenului se face vinovat de situația creată prin relizarea lucrării pe terenul său sau
ridicarea acesteia prin depășirea terenului – art. 521, alin 7. C. civ.
Faptul că legiuitorul a limitat obligația de despăgubire a proprietarului terenului la o
treime din valoare construcției sau lucrării nu este în măsură a considera că el a urmărit să-l
îmbogățească fără justă cauză pe proprietarul terenului ci să sancționeze și să prevenă în acelaș
timp orice conduită culpabilă care va duce la realizarea cu bună credință a unei construcții sau
lucrări asupra terenului altuia.
b) În cazul în care proprietarul terenului refuză dobândirea dreptului de proprietate, el va
avea posibilitatea fie să-i vândă terenul său, autorului construcției sau lucrării, fie să ceară
demolarea lor.
În cazul în care el se hotărăște să-i vândă terenul, acesta se va înstrăina la valoarea, cel
puțin, pe care a avut-o în momentul începerii construcției sau lucrării, indiferent dacă realizarea
lucrării a dus la o mărire sau micșorare a valorii terenului. Autorul construcției se poate opune
acordării unei astfel de despăgubiri, caz în care el va trebuie să accepte demolarea acestor
construcții sau lucrări.
A doua posibilitate a proprietarului terenului este aceia de a cere demolarea construcțiilor
sau lucrărilor realizate pe terenul său.
Demolarea acestora va fi realizată de către autorul construcției, pe cheltuiala sa. De
asemenea, el va fi obligat și la plata daunelor cauzate prin efectuarea construcțiilor sau lucrărilor,
constând atât în prejudiciul creat, cât și beneficiul nerealizat în urma realizării construcției sau
lucrării.
Dacă el refuză să demoleze construcția sau plantația, proprietarul terenului o poate face
el însăși, dar pe contrul autorului construcției sau lucrării.

C). Construcţia este ridicată cu depășirea terenului său.

Situația în care construcția sau lucrarea este realizată prin dăpășirea terenului său, este
reglementată la art. 521, alin. 6, C. civ. Din conținutul acestei dispoziții reiese că de dreptul de
accesiune va beneficia proprietarul terenului neconstructor dacă cel puțin jumătate din
construcție sau lucrare este situată pe pe terenul său. Astfel, potrivit acestui articol: ”În cazul în
care construcția este ridicată în parte pe terenul constructorului și în parte pe un teren
învecinat, proprietarul vecin poate dobândi proprietatea asupra întregii construcții, plătind
constructorului o despăgubire, numai dacă cel puțin ½ din suprafața construită se află pe
terenul său”.
Prin dispoziția consacrată de Codul civil, pot fi invederate următoarele situații de urmat:

a) Când construcția ridictă dăpășește terenul său cu mai puțin de jumătate din
suprafața construită. Astfel, dacă construcția sau plantația este situată, mai mult de jumătate
din suprafața sa pe terenul său, trebuie să avem în vedere buna sau reua credință a
constructorului.
- Dacă constructorul a fost de bună credință, proprietarul terenului vecin va avea dreptul
doar la o despăgubire care va consta în contravaloarea folosinței terenului aferent construcției
sau lucrării și contravaloarea deprecierii valorii terenului, dacă prin realizarea unor astfel de
construcții a dus la un astfel de efect. De asemenea, dacă părțile se înțeleg, este posibil ca
proprietarul terenului neconstructor să-i vândă partea de teren aferentă construcției sau lucrării
proprietarului constructor, sau chiar însăși terenul său.
 - Dacă constructorul este de rea credință, proprietarul terenului vecin va avea dreptul să
ceară demolarea părții din construcție care se află pe terenul său cu plata unei despăgubiri care
vor consta în valoarea prejudiciului creat terenului prin efectuarea construcției, beneficiul pe care
nu l-a realizat prin folosirea terenului aferent construcției, precum și valoarea prejudiciului
rezultat din nerespectarea distanței construcției față de terenul vecinului a se vedea SNIP urile.

b) Cînd construcția ridicată depășește terenul său cu mai mult de jumătate din
suprafața construită.
Dacă cel puțin jumătate din suprafața construcției sau plantației se situiază pe terenul
proprietarului vecin, legiuitorul îi recunoaște acestuia un drept de opțiune în a dobândi sau nu
proprietatea asupra întregii construcții, drept de opțiune care va avea natura juridică a unui drept
potestativ de exercitarea a accesiunii. Aceasta deoarece legiuitorul folosește cuvântul
”poate”dobândi, cuvind care sugerează posibilitatea exercițiului unui drept subiectiv.
--- În cazul în care proprietarul ternului vecin optează pentru dobândirea dreptului de
proprietate asupra construcției sau lucrării, el va dobândi și dreptul de superficie asupra părții din
terenul constructorului pe care este situată partea din construcție sau lucrarea, pe toată durata de
existență a lor.
Dacă constructorul este de bună credință, el va fi obligat la plata unei despăgubiri care
trebuie să acopere valoarea materialelor și costul muncii, precum și contravaloarea folosinței
terenului aferent. Proprietarul terenului vecin nu va fi obligat la plata unei despăgubiri care să
reprezinte devalorizarea terenului constructorului, ca urmare a realizării de către el însuși a
construcției sau lucrării, deoarece acesta se face vinovat de crearea acestei situații juridice,
potrivit regulii, că nimeni nu poate invoca propria vinovăție pentru a obține satisfacerea unui
drept.
Dacă constructorul este de rea credință, proprietarul terenului vecin nu va putea fi obligat
la plata unei despăgubiri mai mare de 1/3 din valoarea materialelor și costul muncii, precum și
contravaloarea folosinței terenului aferent, dacă nu se va face dovada reținerii și a vinovăției
proprietarului terenului vecin.
--- Dacă proprietarul terenului vecin nu optează pentru dobândirea dreptului de
proprietate asupra construcției sau lucrării, în lipsa reglementării exprese a acestei situații, se vor
aplica, prin analogie, dispozițiile alin. 3, și 4, a art. 521, C. civ., care reglementează situația
construcțiilor efectuate pe terenul altei persoane. În analiza situațiilor de urmat trebuie să avem
în vedere buna sau reua credință a constructorului.
- Dacă constructorul a fost de bună credință, proprietarul terenului vecin va avea dreptul
la o despăgubire care va consta în contravaloarea folosinței terenului aferent construcției sau
lucrării și contravaloarea deprecierii valorii terenului, dacă prin realizarea unor astfel de
construcții a dus la un astfel de efect. De asemenea, dacă părțile se înțeleg, este posibil ca
proprietarul terenului neconstructor să-i vândă partea de teren aferentă construcției sau lucrării
proprietarului constructor, sau chiar însăși terenul său.
- Dacă constructorul este de rea credință, proprietarul terenului vecin va avea dreptul să
ceară demolarea părții din construcție care se află pe terenul său cu plata unei despăgubiri care
vor consta în valoarea prejudiciului creat terenului prin efectuarea construcției, beneficiul pe care
nu l-a realizat prin folosirea terenului aferent construcției, precum și valoarea prejudiciului
rezultat din nerespectarea distanței construcției față de terenul vecinului a se vedea SNIP urile.
În cazul în care nu cere demolarea construcției, proprietarul neconstructor poate cere
plata unei despăgubiri care va fi aceiași ca și în cazul constructorului de bună credință, respectiv,
contravaloarea folosinței terenului aferent construcției sau lucrării și contravaloarea deprecierii
valorii terenului, dacă prin realizarea unor astfel de construcții a dus la un astfel de efect.
În lipsa unei dispoziții contrare, proprietarul neconstructor și proprietarul construcției pot
cădea de acord asupra unei forme a dreptului de proprietate sub forma coproprietății. Deci,
nașterea unui drept de coproprietate nu este exercițiul unui drept de opțiune recunoscut
proprietarului neconstructor, ci rezultatul unui acord de voință. Dacă legiuitorul ar fi recunoscut
proprietarului vecin și dreptul de a opta la dobândirea dreptului de coproprietate, regimul juridic
al accesiunii va fi altul.

1.6.2. 2. Accesiunea mobiliară.

Accesiunea mobiliară este reglementată la art. 522, alin. 1-9, C. civ. În toate cazurile,
proprietarul lucrului principal devine, în temeiul accesiunii, proprietar şi al bunului mai puțin
important unit cu primul, având obligaţia de a plăti despăgubiri corespunzătoare. Accesiunea
presupune că între proprietarii lucrurilor nu s-a încheiat o convenţie care să reglementeze situația
– art. 522, alin. 9, C. civ. Legislația în vigoare reglementează trei cazuri de accesiune mobiliară:
adjoncţiunea (art. 522, alin. 1, 3, C. civ.), specificaţiunea (art. 522, alin. 4-6, C. civ.), şi
confuziunea (art. 522, alin. 2, 7,8, C. civ.).

1.6.2.2.1. Adjoncţiunea
Potrivit art. 522, alin 1. C. civ., aceasta constă în unirea a doua bunuri mobile, având
proprietari diferiţi, în aşa fel încât, deşi formează un singur tot, ele pot fi despărţite şi conservate
separat, fără a-şi pierde individualitatea, de ex., o piatră preţioasă şi inelul, rama şi tabloul. Acest
tot rezultat din unirea celor două mobile, va revine, prin accesiune, proprietarul bunului care va
reprezinta partea principală. Se va face astfel aplicaţia principiului accesorium sequitur
principale, adica accesoriul urmează soarta principalului.
Va fi considerat principal acela dintre bunuri, pentru uzul, ornamentul sau completarea
căruia a servit unirea celuilalt bun. Dacă nici unul dintre bunuri nu poate fi privit accesoriu al
celuilalt, se va considera că bunul rezultat va aparţine proprietarului care a contribuit cel mai
mult la constituitea lui prin muncă.
Valoare bunului nu poate determina calitatea bunului de a fi principal. La o astfel de
concluzie se poate ajunge prin interpretarea art. 522, alin. 3, C. civ.
Un astfel de mijloc de dobândirea dreptului de proprietate a fost reglementat în mod
indirect şi de Codul civil. Aceasta deoarece în art. 522, alin 1, C. civ., prevede că: “ … fiecare
din aceştea poate pretinde separarea bunurilor dacă celălalt proprietar nu ar suferi astfel un
prejudiciu”. Aplicând în acest caz principiul potivit cărui cine poate mai mult poate şi mai puţin
(que potest maius, potest minus), dacă părţile nu doresc să separe bunuile lor din bunul format,
chiar dacă o astfel de operaţiune este posibilă, bunul rezultat va reveni lor, fie sub forma
coproprietăţii obişnuite, fie proprietarul bunului principal va deveni proprietarul bunului rezultat,
prevalându-se de accesiunea imobiliară prin adjoncţiune.
Părţile vor putea proceda la separarea bunurilor numai dacă în urma separării, bunurile nu
vor suferi vre-o vătămare. Dar, dacă, bunul accesoriu, unit cu bunul principal, este mai valoros,
proprietarul lui, va putea cere separarea de bunul rezultat chear dacă prin această operaţiune s-ar
vătăma bunul principal – art. 522, alin. 3, C. civ.

1.6.2.2.2. Specificaţiunea
Acesta reprezintă acel mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului
rezultat prin prelucarea materiei prime, materie ce nu-i aparţinea cu drept de proprietate, fără ca
între părţi să fi existat vre-o convenţie care să fi reglementat regimul juridic al noului bun. Este
situaţia unirii unui bun care aparţinea unei persoane cu manopera altei persoane, de ex., un
sculptor realizează o statuie dintr-un bloc de marmură proprietatea altei persoane.
Prin prelucrarea lucrării vom înțelege orice acțiune de scriere, desenare, pictarea,
imprimare, gravare sau o altă transformare a suprafeței bunului.
În stabilirea cui va aprţine bunul în proprietate, Codul civil, prin art. 522, alin. 4 și 6,
reglementează mai multe ipoteze de urmat. Astfel:
a. Dacă valoarea bunului supus prelucrării depăşeşte valoarea manoperei, bunul rezultat
va aparţine proprietarului bunului supus prelucrării, cu obligaţia de a-l despăgubi pe cel care a
depus munca, aceasta reprezentând diferenţa de valoare cu cât a crescut valoarea bunului astfel
transformat – art. 522, alin. 4, prima prop, C. civ.;
 b. Dacă valoare bunului supus prelucrării este mai mică de cât valoarea manoperei iar
autorul manoperei este de rea-credinţă, adică a ştiut că bunul supus prelucrării nu-i aparţine, în
proprietate, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat îl va dobândi proprietarului bunului
supus prelucrării, cu obligaţia de al despăgibi doar pentru valoarea muncii prestate, în
considerarea faptului că autorul manoperei a fost de rea-credinţă;
c. Dacă valoare bunului supus prelucrării este mai mică de cât valoarea manoperei iar
autorul manoperei este de bună credinţă, adică a crezut în mod eronat că bunul îi aparţine cu titlu
de proprietate, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat îl va dobândi autorul manoperei
invocând accesiunea mobiliară şi anume specificaţiunea.
Cel care trebuie să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină
(drept de gaj legal)13 până va primi de la proprietarul noului bun, suma datorată, art. 522, alin. 6,
C. civ.

1.6.2.2.3. Confuziunea
Prin confuziune se înţelege unirea a două sau mai multe bunuri mobile, având proprietari
diferiţi, în aşa fel, încât, îşi pierd individualitatea, neputând fi separate, de ex., două metale topite
împreuna, amestecul a două lichide.
Din dispozițiile art. 522, alin. 2, 7 şi 8, din C. civ., pot fi revelate următoarele situaţii ce
rezultă dintrr-o astfel de unire:
a. Dacă una dintre materii poate fi considerată principală şi o alta accesorie, noua materie
va aparţine proprietarului materiei principale, art. 522, alin. 2, C. civ;
b. Dacă nici una din bunurile care au format noua materia nu poate fi considerată
principală, asupra acestui bun legea instituie o proprietate cumună, mărimea cotelor părţi fiind
determinată de cantitatea, calitatea şi valoarea materiei fiecărui, - alin. 7, art. 522, C. civ. Pentru
a fi în prezenţa coproprietăţii în această situaţie este necesar ca ambele părţi să fie ori de bună
credinţă.
c. Dacă numai unul din proprietari a fost de bună credinţă, el va putea invoca confuziunea
pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului amestecat, chear dacă valoarea materiei
,celuilalt proprietar, care a dus la realizarea bunului final, depăşeşte materia sa, prin valoare şi
cantitate, El, însă, va fi obligat să-l despăgubească pe proprietarul celeilalte materii, fie plătindu-i
preţul materiei, fie restituindu-i materia, de aceiaşi natură, cantitate, greutate, mărime şi calitate –
alin. 8, art. 522, C. civ.

13
Dreptul de retenţie va putea fi invocat numai pentru a solicita plata pentru cheltuielile efectuate cu
întreţinerea bunului – art. 960, alin 1 C. civ.