Sunteți pe pagina 1din 14

Ion Dumitrescu

10 CÂNTECE
AROMÂNEŞTI

Pentru Voce şi Pian


©2015. Toate drepturile rezervate.
Copierea de orice fel se va efectua exclusiv
cu acordul scris al S.C. Casa de Editură GRAFOART.

Ilustraţia copertei: Ion Dumitrescu (detaliu)


Cronologia: 1942
Tehnica: fotografie
Sursa: arhiva familiei.

Culegerea notelor: Andreea Retegan

Lucrare îngrijită de dr. Camelia Pavlenco

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DUMITRESCU, ION
10 cântece aromâneşti / Ion Dumitrescu ;
ed.: Matei Bănică. - Bucureşti : Grafoart, 2014
ISBN 978-606-747-007-9

I. Bănică, Matei (ed.)

78

I S M N: 979-0-9009863-4-4

EDITURA MUZICALĂ GRAFOART


Bucureşti, str. Braşov nr. 20

LIBRĂRIA MUZICALĂ G. Enescu


Bucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1

TEL.:
0747 236 278 (07-GRAFOART); 021 315 07 12
E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COM
COMENZI ON-LINE: WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO
PREFAŢĂ

Conform unui „dodecalog al aromânilor” scris de Matilda Caragiu-Marioţeanu, „aromânii


sunt dintotdeauna sud-dunăreni... continuatori ai populaţiilor sud-est europene romanizate
(macedoneni, greci, traci, iliri)”, iar limba vorbită de aceştia a păstrat până la venirea slavilor aceleaşi
caracteristici latine ca şi protoromâna de pe teritoriul Daciei. Evoluţia ulterioară, desfăşurată pe
„insule” geografice, Macedonia, Câmpia Meglen la nord de Salonic şi Peninsula Istria, a dus la apariţia
a trei ramuri diferite: aromâna (macedoromână, macedovlahă), meglenita (meglenovlaha) şi istriana
(istrovlaha), dialecte istorice ale românei comune, dar devenite limbi funcţionale şi funcţionând ca
atare. Cucerirea otomană a schimbat însă configuraţia acestor populaţii din Balcani, provocând un
exod important al macedovlahilor spre Budapesta, Viena şi Transilvania, născându-se o adevărată
diasporă aromână, care a contribuit, prin reprezentanţii săi iluştrii la progresul cultural şi economic al
acestor noi patrii. România este, începând cu veacul XVIII, beneficiară a unor astfel de „altoiuri”
culturale: Mitropolitul Andrei Şaguna, episcopul Vasile Moga sau familii renumite de boieri-bancheri
precum Hagi-Moscu, Meitani, Bellu, Darvari, Dumba, Sina, Mocsony-Stârcea, iar, în secolul XX,
scriitorii George Murnu, Nicolae Batzaria, Marcu Beza, actorii George Vraca, Toma Caragiu, Ion
Caramitru, sau origini aromâne ale lui Ştefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Henry Coandă (după
Neagu Djuvara, Diaspora aromână în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, Humanitas, 2012).
Astfel, compunerea, în 1942, a celor 10 Cântece aromâneşti pentru voce şi pian de către
compozitorul român Ion Dumitrescu, apare ca un feedback cultural probabil unic în cultura română,
cu cât aromânii înşişi nu au reuşit o atare performanţă. Cu excepţia unei culegeri de folclor de Ion
Caranica ce a stat şi la baza zămislirii acestor lieduri, nu se cunosc alte încercări de notare ale liricii
aromâne şi ale folclorului muzical al acestui neam, limbajul matern supravieţuind miraculos timp de
2 000 de ani, dar nefiind finalizat într-o limbă literară, suport al unui tezaur cultural de o asemenea
perenitate.
Ion Dumitrescu realizează prin liedurile sale aromâneşti nu numai un răspuns cultural
românesc – omagiu latinităţii comune, dar şi o primă încercare de fixare în coordonate europene a
unei culturi arhaice regionale, balcanice, melodica aromână beneficiind de cuceririle limbajului
muzical modern.
Interpretând aceste lieduri pe tărâmurile de odinioară ale aromânilor, în Albania, am întâlnit
lacrimile de emoţie şi mulţumire ale unui compozitor albanez contemporan Toma Gaqi, care a auzit
în muzica lui Ion Dumitrescu ecourile copilăriei sale din Korça, oraşul care i-a legănat împreună cu
graiul aromân necunoscut albanezilor, primele percepţii muzicale.
Personalitate de referinţă pentru momentul schimbărilor culturale de la mijlocul veacului
XX, ataşat unei expresii modale, de sorginte folclorică, cu un limbaj simplu, temeinic elaborat, dar
direct şi variat, Ion Dumitrescu şi-a înscris întreaga creaţie pe coordonatele spirituale ale echilibrului
clasic. Astfel cele 10 Cântece aromâneşti, departe de a fi un „păcat de tinereţe” (scrise la 29 de ani), sunt
expresia însăşi a clasicismului structural, indestructibil clădit în fiinţa sa. Melodia caldă, de o nobilă
simplitate, recurge la o înveşmântare armonică şi polifonică de o luminozitate sudică, adecvată
seninului poetic.
Primul lied „Ti-ni ti scol'i” (Cine te scoală) debutează cu o introducere pianistică ce anticipă
tematic cântul vocal, care va apărea într-o alternanţă specială strofă-refren: strofa redusă la un singur
vers, dublu expus, e urmată întâi de primul refren: „moĭ lilice”, iar la repetiţie – de al doilea refren:
„moĭ trandafilă”. În felul acesta, cele două refrene tivesc elegant fiecare nou vers al cântecului, într-un
veştmânt tandru şi blând legănat. Pianul dublează melodia vocală, completând-o cu un contrapunct
parfumat cromatic, apoi amplificat acordic, cu prestanţa unui dans arhaic.
Lied-ul al doilea „Ună feată maşi muşată” (O fată prea frumoasă) porneşte de la un cântec
foarte scurt cules de Ion Caranica, ce alătură două facturi diferite, una ternară melancolică,
acompaniată de acorduri arpegiate în factură de lăută şi o alta binară, dublu expusă precis şi viril.
Cel de-al treilea lied „Nă feată muşată” (O fată frumoasă) este un duet vocal în măsură
ternară, sub care gâlgâie un puls ascuns asimetric balcanic, cu o scurtă introducere pianistică şi cu o
singură frază repetată de patru ori, pentru a povesti cu un nedisimulat umor păţania fetei sărutată de
fiul cel mic al preotului. În cântecul popular iniţial din colecţia Caranica, după cele cinci silabe
introductive ale fiecărei strofe, urmează brusc refrenul: „morĭ muşata mea” („fă, frumoasa mea”).
Astfel, cam al treilea cuvânt al fiecărui vers rămâne neterminat, abia după refren apare complet şi
inteligibil. Păstrarea acestui amănunt şi în liedul lui I. Dumitrescu, va aduce un plus de umor, alături de
contrapunctul sfătos al pianului, ce contribuie şi el la disimularea ritmului aksak ancestral, într-o
succesiune dublu ternară, mai clasic europenizată. Acest cântec se joacă în horă, afirma I. Caranica,
indicaţie preţioasă pentru articularea energică a traiectoriilor melodice.
Liedul al patrulea „O moĭ feată” (O, tu, fată) începe cu un refren binar solemn, liric, bine
subliniat de başii acompaniamentului pianistic (cu aluzii frigice sau în amestec modal minor-major)
pentru ca strofele să nareze ternar o dramă deseori întâlnită: o fată rămasă doar cu dorul iubitului
plecat departe, în… Egipt! Fiecare strofă conţine două versuri, versul al doilea devenind cel prim în
strofa următoare. Repetarea refrenului binar e binevenită în final, pentru a obţine o unitate mai
pregnantă a lucrării. Indicaţia coregrafică a lui Caranica este „nemişcare” pentru refren şi „repejor”
pentru strofă, ceea ce completează inedit dinamica liedului.
Liedul al cincilea „Cîntic de dor” (Cântec de dor) iese din suflul dansant al celor anterioare,
spre o expresie liberă, rubato, încărcată de lungi vocalize melismatice, armonizate eficient modal,
quasi-improvizatoric, de pianul devenit ecou de lăută sau ţambal. Compus din două strofe de patru
versuri, versul al doilea din fiecare strofă începe cu particula: „more”. Este poate cel mai inspirat lied
al ciclului în cheltuirea lirică a zestrei de iubire, care trebuie dăruită…
Liedul al şaselea „Cînticlu al Jaca” (Cântecul lui Jaca) e o baladă gravă, narată în măsura
compusă de 7, într-un dorian pe tonica la, amestec de lirism (melisme, coroane) şi ritm ferm, solemn,
susţinut de stânga pianului, ca un destin implacabil, ce consemnează fiecare bătaie a inimii. Din cele
22 de versuri ale cântecului originar, I. Dumitrescu selectează 10, dar se opreşte prudent să dezlege
şarada rebusistă a lui Caranica, cel ce afirmă că fiecare strofă are trei versuri, iar versul al treilea devine
vers prim pentru strofa următoare. Liedul are doar o primă strofă în aromână, traducerea românească
a celorlalte şase versuri e adăugată de mână, în manuscrisul caligrafiat. De aceea, considerăm că
tipărirea integrală a versurilor baladei în ambele versiuni lingvistice este de bun augur, în cazul în care
un interpret ar vrea să-şi aleagă pe cele mai potrivite. Există chiar o schiţă cu liedul scris direct în
română, pentru lămurirea ideilor poetice, abandonată după prima strofă!
Liedul al şaptelea „Ca greu maratlu-ńi ausiĭ” (Prea mult sărman de mine îmbătrânii) e foarte
înrudit cu balada anterioară prin tematica de vitejie (luptele haiducilor), prin pregnanţa ritmică
(invariabil dactilă) şi prin bogăţia versificaţiei, care prin repetiţii numeroase alcătuieşte o textură
densă, spiralată. Indicaţia lui Caranica e aceeaşi ca în liedul anterior, la fel Ion Dumitrescu selectează
numai o strofă şi la fel considerăm că publicarea integrală a poemului în cele două limbi va incita pe
viitorii interpreţi în găsirea unei versiuni sonore optime, concisă, dar nu redusă. Caranica recomandă:
fiecare strofă se compune din trei versuri, ultimul vers devenind primul pentru strofa următoare,
versurile 1 şi 3 se repetă, iar fiecare strofă începe cu particula „Aidí”.
Cel de-al optulea lied „Ciamcu” este un duet vocal bazat pe o singură celulă melodică,
începută maiestos şi accelerată pe parcurs, cu o intenţie polifonică arhaică la voci (mers foarte puţin
anticipat faţă de unison, cu multiple ciocniri de secunde) şi cu un acompaniament pianistic cu aluzii
modale (frigian pe sol). Şi aici, indicaţia coregrafică a lui Caranica e binevenită: „Ciamcu” este un
cântec care se joacă în horă: primul jucător, cu o batistă în mână face diferite figuri, pe când ceilalţi
stau mai mult pe loc.
Liedul numărul nouă „Me̯ a-a̯u̯a vinim” (Aici am venit) este un duet simplu, solemn, în ciuda
hazului final, o melodie care se cântă la nuntă, când alaiul mirelui ia mireasa, deseori cu
acompaniament de… focuri de armă (spune Caranica). Şi aici, ca şi în duetul anterior, polifonia e
arhaică, gravitând în jurul întâlnirii pe unison, parfumată de portamentele şi melismele celor două
voci, sprijinite solemn de coloanele acordice ale pianului, pentru cortegiul solemn al bărbaţilor ce
aduc vin, rachiu şi apă… din şanţul viei!
Ultimul lied „Dumidzale” (Dumnezeule!) este tot un duet notat de Caranica în polifonia
simplă, veche, a spaţiului balcanic, îmbogăţit armonic de Ion Dumitrescu, într-o prelucrare inspirată
modal şi asigurată ritmic cu o vigoare juvenilă. Cântecul e de fapt un tandem doină-joc, după modelul
prelucrărilor folclorice româneşti ale lui Tiberiu Brediceanu, Al. Zirra, S. Drăgoi, F. Lazăr, M.
Mihailovici, cu o primă parte lirică, lamentată, declamată şi o parte finală cu o ritmică dansantă, în
aksak-ul balcanic, devenit liant sufletesc al peninsulei. Doina, simetrică, binară, lasă descoperită
apariţia primei voci, după introducerea clasică pianistică, pentru ca apoi portamentele descendente să
circule liber de la o voce la cealaltă, pentru invocarea puterii divine într-un bocet arhaic. Jocul scurt şi
trist lămureşte plânsul anterior, optând pentru o culminaţie vocală bine pregătită de consistenţa
acordică pianistică, încheierea bogată fiind bine găsită nu numai pentru joc, dar şi pentru întregul
ciclu. Poemul originar este extrem de lung – 25 de versuri lărgite, punctate de văicăreli amarnice
(aman, aman!), Ion Dumitrescu alegând primele 5 versuri pentru un mesaj concis şi puternic, dar nu
suficiente pentru naraţiunea sentimentală dulce-amăruie.
Cele 10 Cântece aromâneşti prezentate aici sunt entităţi finite, bine sudate într-un ciclu, dar
disponibile şi separat, după preferinţele interpreţilor. Ambitusul comod le face accesibile mai multor
categorii vocale, iar nespecificarea lor de către compozitor lasă loc unei fantezii combinatorii, ce nu
exclude substituirea vocii cu un instrument (fapt deja întâmplat în transcrierea lor pentru fagot şi pian
de către Vasile Macovei, interpreţi: Vasile Macovei şi Ilinca Dumitrescu). Rămâne de experimentat
alăturarea vocii cu un instrument (de suflat, mai ales) în cazul duetelor şi mixarea categoriilor vocale
feminine şi bărbăteşti în toate posibilităţile (chiar şi în absenţa vocii secundare !).
Prin aceste lieduri, Ion Dumitrescu s-a autodefinit încă din tinereţe ca un compozitor
român de o consistenţă clasică, crez urmărit în evoluţia sa ulterioară, realizând un lucru singular în
muzica românească – un răspuns cultural dat unei civilizaţii arhaice înrudite cu a României, cea a
aromânilor macedoneni (din care ar fi putut să şi descindă prin străbuni).
Publicarea lor târzie, ca o reabilitare a unei literaturi de sertar (în manuscris, un creion
suplimentar înlocuieşte cuvântul „preot” cu „vecin”!), completează deodată două spaţii culturale din
perimetrul balcanic, cel român şi cel macedoromân, cu o realizare nobilă şi necesară.
Camelia Pavlenco
26 mai 2014

Notă asupra pronunţiei: toate vocalele cu sedilă sunt scurte, combinându-se în


diftongi cu vocala vecină. Atenţie la: ń = ñ spaniol, l' = ll spaniol. Litera γ este un g slab,
foarte aproape de Ɵ englezesc (Γ, γ).
LUCRARE PROTEJATĂ
FOTOCOPIEREA
(CHIAR ŞI PARŢIALĂ)
ESTE INTERZISĂ

ŢI-ŃĬ TI SCOL'Ĭ

CINE TE SCOALĂ

-6-
1. - O! moĭ fe̯ată, moĭ muşată, 1. - O! tu fată, tu frumoasă,
D'i̯ u'ń ţu̯-aĭ muşute̯aţ'aflată? Frumusetea de unde ai aflat-o?
2. D'i̯ u'ń ţu̯-ai muşute̯aţ'aflată? 2. Frumusetea de unde ai aflat-o?
Disi di Dumnidză-ĭ dată, De Dumnezeu este dată
3. Disi di Dumnidză-ĭ dată 3. De Dumnezeu este dată
I cu pradz i̯ -acumpărată? Sau cu parale cumpărată?
4. I cu pradz i̯ -acumpărată? 4. Sau cu parale cumpărată?
- Taţi bre gi̯ one ş-nu-ńĭ mi cre̯apă - Taci măi tinere, şi nu mă supăra,
5. - Taţi bre gi̯ one ş-nu-ńĭ mi cre̯apă 5. - Taci măi tinere, şi nu mă supăra,
Că para cripată ń'escu; Că prea supărată sunt;
6. Că para cripată ń'escu; 6. Că prea supărată sunt;
Că ńi̯ -am gi̯ onile tru cse̯ane, Că am iubitul în străinătate,
7. Că ńi̯ -am gi̯ onile tru cse̯ane, 7. Că am iubitul în străinătate,
Tu cse̯ ane ş-tu csinitie, În străinătate şi prin străini,
8. Tu cse̯ ane ş-tu csinitie, 8. În străinătate şi prin străini,
Tu ponda di Misirie. În pustiul de Egipt.

Recomandăm revenirea finală la sectiunea introductivă Rar, după executarea celor opt strofe ale
secțiunii Allegretto.
- 13 -
CÎNTICLU AL JACA

CÂNTECUL LUI JACA

- 16 -
1. Voi munţî greĭ di Gre, di Grebini 1 Voi munţi grei din Grebena,
Şi chińĭ di trîşĭ Aminci̯ u, Şi pini hăt de la Aminciu,
Puţîn ma 'nghi̯ os, ma 'nghĭos voĭ v'aplicaţ Puţin mai jos aplecaţi-vă
Puţîn ma 'nghi̯ os, ma 'nghĭos voĭ v'aplicaţ Puţin mai jos aplecaţi-vă

2. Puţîn ma 'nghi̯ os, ma 'nghĭos voĭ v'aplicaţ 2 Puţin mai jos aplecaţi-vă
Ca do̯au̯î carofili Ca două puşti „Carofili‟,
S-po̯atî si s've̯a, si s-ve̯ adî Grebine̯a Să se poată vedea Grebena
S-po̯atî si s've̯a, si s-ve̯ adî Grebine̯a Să se poată vedea Grebena

3 S-po̯atî si s've̯a, si s-ve̯ adî Grebine̯a 3 Să se poată vedea Grebena


Şi ho̯ara di la Spil'u; Şi comuna de la Spiliu.
Si s-ve̯ adi cum se̯-alu, se̯-alumt' aclo, Să se vadă cum se luptă acolo,
Si s-ve̯ adi cum se̯-alu, se̯-alumt' aclo. Să se vadă cum se luptă acolo,

4 Si s-ve̯ adi cum se̯-alu, se̯-alumt' aclo, 4 Să se vadă cum se luptă acolo,
Gi̯ unarl'i di la Zarcu. Voinicii de la Zarcu.
Se̯ -alumtî cu Sultan, Sultan Mahmud Se luptă cu Sultan Mahmud,
Se̯ -alumtî cu Sultan, Sultan Mahmud Se luptă cu Sultan Mahmud,

5 Se̯ -alumtî cu Sultan, Sultan Mahmud 5 Se luptă cu Sultan Mahmud,


Se̯ -lumtî cu turacame̯a. Se luptă cu turcimea.
Cad tochi̯ li, cad ca grî, ca grîndina, Cad ghiulelele, cad ca grindina,
Cad tochi̯ li, cad ca grî, ca grîndina, Cad ghiulelele, cad ca grindina,

6 Cad tochi̯ li, cad ca grî, ca grîndina, 6 Cad ghiulelele, cad ca grindina,
Trufechi̯ li, cad ca plo̯ai̯ a. Gloanțele cad ca ploaia
Sultanlu gre̯aşti̯ -al ca, al capitan, Sultanul striga căpitanului,
Sultanlu gre̯aşti̯ -al ca, al capitan, Sultanul striga căpitanului,

7 Sultanlu gre̯aşti̯ -al ca, al capitan, 7 Sultanul striga căpitanului,


Al capitan al Jaca: Căpitanului Jaca:
– „ I̯ a curmî Jaca, Jaca polimlu, - „ Ia încetează Jaca lupta,
I̯ a curmî Jaca, Jaca polimlu, Ia încetează Jaca lupta,

8 I̯ a curmî Jaca, Jaca polimlu, 8 Ia încetează Jaca lupta,


Ia curmî şi tufechi̯ a, Ia mai încetează cu puşca,
Ca s-misurăm asche, aschere̯a-nî, Ca să numărăm armata noastră,
Ca s-misurăm asche, aschere̯a-nî, Ca să numărăm armata noastră,

- 18 -
CA GREU MARATLU-ŃI AUŞIĬ

PREA MULT SĂRMAN DE MINE ÎMBĂTRÂNII

- 20 -
1 “Ai̯ di, ca greŭ mara, maratlu-ńĭ aușiĭ, 1 „Prea mult sărman de mine îmbătrânii,
Ca greŭ mara, maratlu-ńĭ aușiĭ, Prea mult sărman de mine îmbătrânii,
Ș-nu pot sî-ńĭ portu ci̯ o̯arli, Și nu pot să mă țin pe picioare,
Nu pot sî-nĭ po, sî-ńĭ portu armatli, Nu pot să-mi port armele,
Nu pot sî-nĭ po, sî-ńĭ portu armatli, Nu pot să-mi port armele,

2 Ai̯ di, nu pot sî-nĭ po, sî-ńĭ portu armatli, 2 Nu pot să-mi port armele,
Nu pot sî-ńi po, sî-ńĭ portu armatli, Nu pot să-mi port armele,
Și̯ -apala di flurii.” Și spada de aur.”
Luțescu neu, neurli tu munț, Lucesc zăpezile in munți,
Luțescu neu, neurli tu munț, Lucesc zăpezile in munți,

3 Ai̯ di, luțescu neu, neurli tu munț, 3 Lucesc zăpezile in munți,


Luțescu neu, neurli tu munț, Lucesc zăpezile in munți,
Tu cîmp luțe̯aști gl'ețlu, Pe câmp lucește ghiața,
Ș-biserițli luțe, luțescu-ași, Și tot așa bisericele,
Ș-biserițli luțe, luțescu-ași, Și tot așa bisericele,

4 Ai̯ di, ș-biserițli luțe, luțescu-ași, 4 Și tot așa bisericele,


Ș-biserițli luțe, luțescu-ași, Și tot așa bisericele,
Luțescu și stîsizli, Lucesc și stranele
Di armatli̯ -a fura, furamil'ei, De armele haiducilor,
Di armatli̯ -a fura, furamil'ei, De armele haiducilor,

5 Ai̯ di, di armatli̯ -a fura, furamil'ei, 5 De armele haiducilor,


Di armatli̯ -a fura, furamil'ei, De armele haiducilor,
Ș-di̯ -ahîtî mult'asimi. Și de argint atât de mult.
Țe nu și știu ca s'i, ca s'imnî el'ĭ. Că ei nu știu ca să umble
Țe nu și știu ca s'i, ca s'imnî el'ĭ. Că ei nu știu ca să umble

6 Ai̯ di, Țe nu și știu ca s'i, ca s'imnî el'ĭ. 6 Că ei nu știu ca să umble


Țe nu și știu ca s'i, ca s'imnî el'ĭ. Că ei nu știu ca să umble
Pri padi vîrnî o̯arî; Pe jos niciodată;
'Ncîlar el'ĭ la el'ĭ la bise̯arcî s-duc, Călare se duc la biserică,
'Ncîlar el'ĭ la el'ĭ la bise̯arcî s-duc, Călare se duc la biserică,

- 22 -
DUMIDZALE

DUMNEZEULE

- 28 -
1 Dumidză, Dumidză laĭ Du, laĭ Dumidzale! 1 Dumnezeule, o, Dumnezeule!
Aman, aman laĭ Dumidză, laĭ Du, laĭ Dumidzale! Vai, vai, o, Dumnezeule!
Dumidză laĭ Dumidzale! Dumnezeule, o, Dumnezeule,
Ti ţi mi plăsaşĭ ahtare! De ce m-ai plăsmuit astfel!
Ghideri moĭ ş-cu hală mare. Nenorocit şi cu necaz mare.
2 Mi bag pi̯ -un braţ, mi bag pi-un braț, mi şuţ, mi şuţ pi̯ -alantu. 2 Mă culc pe un brat, mă-ntorc pe celălalt.
Aman, aman mi bag pi̯ -un brat, mi şuţ, mi şuţ pi̯ -alantu; Vai, vai, mă culc pe un brat, mă-ntorc pe celălalt;
Mi bag pi-un brat, mi şuţ pi̯ -alantu Mă culc pe un brat, mă-ntorc pe celălalt,
Ş-cu somnul mi̯ acîţaĭ asmu. Și cu somnul nu mă'npac.
Ghideri moĭ ş-cu hală mare. Nenorocit şi cu necaz mare.
3 Mi bag şi̯ -u̯-am, mi bag şi̯ -u̯-am minte̯a, minte̯a la tine, 3 Mă culc si mintea mi-e la tine,
Aman, aman, laĭ, mi bag şi-u-am minte̯a, minte̯a la tine. Vai, vai, mă culc si mintea mi-e la tine.
Mi bag şi̯ -u̯-am minte̯a la tine, Mă culc şi mintea mi-e la tine,
Bo, bo, bo, ţi-ńi pîţăi mine! Vai, vai, vai ce-am pățit.
Ghideri moĭ ş-cu hală mare. Nenorocit şi cu necaz mare.
4 Mi bag so, mi bag somnul nu, moĭ, nu-ńĭ mi-acaţă; 4 Mă culc, somnul nu mă apucă;
Aman, aman, laĭ, mi bag somnul nu moĭ, nu-ńĭ mi-acaţă. Vai, vai, mă culc, somnul nu mă apucă.
Mi bag somnul nu-ńĭ mi̯ -acaţă Mă culc, somnul nu mă apucă,
Mi'nɣisez cu tini'nbraţă. Mă visez cu tine-n brațe.
Ghideri moĭ ş-cu hală mare. Nenorocit şi cu necaz mare.
5 Ş-cara s-mor, ş-cara s-mor, nu voĭ, nu voĭ, 'ngrupare, 5 Și dacă mor, nu vreau îngropare,
Aman, aman, laĭ, ş-cara s-mor, nu voĭ, nu voĭ, 'ngrupare, Vai, vai, și dacă mor, nu vreau îngropare;
Ş-cara s-mor nu voĭ'ngrupare, Și dacă mor, nu vreau îngropare,
S-me̯ -arucaţ tişĭ cale̯a mare. Să mă aruncați tocmai în drumul mare.
Ghideri moĭ ş-cu hală mare. Nenorocit şi cu necaz mare.
6 S-me̯ -arucaţ, s-me̯-arucaţ tişĭ ca, tişĭ cale̯a mare, 6 Să mă aruncați tocmai în drumul mare,
Aman, aman, laĭ, s-me̯-arucaţ tişi ca, tişĭ calea mare. Vai, vai, să mă aruncați tocmai în drumul mare.
S-me̯ -arucaţ tişĭ cale̯a mare, Să mă aruncați tocmai în drumul mare,
S-ɣin'aţe̯a ţi ńi̯ -am tu vre̯are. Să vie aceea pe care o iubesc.
Ghideri moĭ ş-cu hală mare. Nenorocit şi cu necaz mare.

Recomandăm executarea a minimum patru strofe (1,4,5,6) pentru păstrarea sensului cântării.

Considerăm că linia melodică principală a duetelor este suficientă sieși, vocea secundară fiind o
invenție a culegatorului Ion Caranica, preluată integral de compozitorul Ion Dumitrescu. De aceea pot
fi cântate şi de un singur solist. Înregistrarea audio poate servi eventual drept suport negativ pentru
vocea secundară, atunci când se optează pentru duet.
Camelia Pavlenco
- 30 -
ACEASTĂ LUCRARE ESTE PROTEJATĂ
DE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR !

VĂ MULŢUMIM DACĂ NU VEŢI FOTOCOPIA ACEASTĂ LUCRARE INTEGRAL SAU PARŢIAL !

RESPECTAŢI EFORTUL AUTORULUI ŞI AL ECHIPEI REDACŢIONALE


ŞI SUSŢINEŢI PUBLICAREA ALTOR LUCRĂRI SIMILARE !

PUTEŢI ACHIZIŢIONA LUCRĂRILE NOASTRE DIN

LIBRĂRIA MUZICALĂ G. Enescu


Bucureşti, piaţa Sfinţii Voievozi nr. 1
(lângă Liceul de muzică G. Enescu)

SAU

PUTEŢI COMANDA ONLINE VIZITÂND

WWW.LIBRARIAMUZICALA.RO

E-MAIL: GRAFOART1991@GMAIL.COM
TEL.: 0747 236 278 (07-GRAFOART)