Sunteți pe pagina 1din 39

Izotonizarea soluţiilor

injectabile
 Plazma sangvină ,limfa,lichidul spinal
posedă o presiune osmotică constantă.
 Întroducerea în organizm a soluţiei
injectabile duce la schimbarea ei.
 Deaceia este de dorit de întrodus în
organizm soluţii injectabile cu presiune
osmotică echivalentă cu presiunea
osmotică a serului sanguin, adică 750 kPA
(7,4atm).
Astfel de soluţii se numesc-izotonice.
 Soluţii fiziologice se numesc-soluţiile care
după compoziţie şi proprietăţi sunt apropiate
cu plazma sangvină şi la întroducerea lor în
organizm nu se produc scimbări esenţiale a
bilanţului fiziologic (osmotic, salin, acido-
bazic etc.)
 Aceste soluţii se indică pentru infuzii în
calitate de substanţe substituente de sânge.
 Aceste soluţii trebuie să fie sterile,izotonice,
izohidrice şi izoionice.
 La prepararea soluţiilor injectabile se
folosesc diferite metode de calculare
a concentraţiilor izotonice.
 Metoda bazată pe legea lui Vant-Goff
- Soluţiile diluate a neelectroliţilor se supun
legii gazelor. Dependenţa între presiunea
osmotică , concentraţie şi temperatură în
soluţii concentrate de neelectroliţi se
poate de determinat folosind ecuaţia
lui Mendeleev-Claiperon:
 PV= nRT
unde, P-presiune osmotică.atm(7,4);
V- volumul soluţiei, l(1l);
n- numărul de gram-molecule de substanţă
dizolvată;
R- constanta gazului,l/atm(0,082);
T- temperatura absolută(310oK).,
Înlocuind, primim:
n=PV/RT=7,4x1/0,082x310=0,29
n=0,29=m/M ; m=0,29xM
unde M-masa moleculară a subst.med.
 Exemplu:
Rp: Sol. Glucosi isotonicae 100ml pro injectionibus
D.S.Pentru infuzii.
Pentru prepararea 1l de soluţie izotonică de
glucoză, Mr=180, este necesar de luat 52,2g de
glucoză pentru 1l de soluţie:

0,29x180=52,2g, iar pentru sol.de 100ml -5,22g.


Astfel,concentraţia izotonică a soluţiei de
glucoză este de aproximativ de 5%.
 Pentru determinarea concentraţiei
izotonice a electroliţilor în dependenţă de
gradul de disociere a substanţei în formula
lui Mendeleev- Claiperon se va întroduce
coeficientul izotonic de corecţie
(coeficientul Vant-Goff):
PV=inRT
n=PV= m,
RTi M
De unde, m=0,29xM
i
 Coeficientul /i/ depinde de gradul şi
caracterul disociaţiei electrolitice şi se
exprimă prin ecuaţia:
 i=1+ L(n-1),
Unde,
L-gradul de disociere electrolitică;
n- numărul de particule elementare ce se formează
din o moleculă la disociere.
Gradul de disociere a electroliţilor depinde
de natura substanţei,deaceia şi coeficientul
de recalcul pentru diferite substanţe este
diferit:
De exemplu pentru electrolitul binar NaCl:,

m=0,29xM
i

i=1+ L(n-1); L= 0,86; n=2


i= 1+0,86 (2-1)= 0,87

m=0,29x 58,44= 9 sau 9% (1000ml)


0,87
Pentru soluție de NaCl de 100 ml c=0,9%
 Pentru electroliţii binari (NaCl,NaNO3,KCl)-0,86;
(din 100 de molecule 86 disociază, iar 14 nu
disociază).Numărul de particule rezultate dintr-o
singură moleculă prin disociere este 2.

 Pentru electroliţi trinari (CaCL2,MgCL2,K2SO4)


 Gradul de disociere este 0,75; n - 3.
 Calcularea concentrației izotonice folosind metoda
crioscopică:
 Constanta crioscopică a soluției arată cu câte grade scade
temperatura de îngheț a soluției substanței medicamentoase
comparativ cu temperatura de îngheț a solventului.

Constanta crioscopică a serului sangvin este de 0,520.


În DAN sunt date constantele crioscopice ale soluțiilor de 1% de diferite
substanțe med.
Astfel, concentrația izotonică se calculă după formula:
1%----------- to
X-------------0,520,

x= 0,520x 1%
t0
 De determinat concentrația izotonică a
soluției de novocaină (const.crisc=0,1220).

Folosind formula deteminării obținem:

x= 0,520x1%= 4,26= 4%
0,1220

Concentraţia soluţiei de novocaină va fi de 4%


 Calcularea concentrației izotonice folosind
echivalentul izotonic după natriu clorid
Echivalentul izotonic după natriu clorid al
substanțelor arată cantitatea de NaCl care
crează o presiune osmotică echivalentă cu
1,0g de substanță medicamentoasă.
În DAN sunt prezente echivalenții după NaCl
pentru cele mai larg folosite substanțe
medicamentoase.
 Rp:Solutio Natrii thiosulfatis 100ml
Sterilisetur!
D.S.Pentru injecții , cîte 2 ml de 2 ori în
zi, intramuscular.
Avem o formă medicamentoasă lichidă pentru uz
injectabil. În cazul dat nu se cunoaște concentrația
izotonică a soluței. Dar din tabel ni se dă că
E(NaCl)pentru natriu tiosulfat este=0,3g.
1,0g natriu tiosulfat-------------0,3g NaCl
Xg natriu tiosulfat--------------0,9g NaCl
X=0,9x1,0=3,0g natriu tiosulfat---3%
0,3
 Rp: Solutio Novocaini hydrocloridi 1%-100ml
Natrii chloridi q.s.
U.f.solutio izotonicae
Sterilisetur!
M.D.S.Pentru injecții.
E(NaCl) novocainei=0,18
1,0------------0,18gNaCl
1,0g------------X g NaCl

X=1,0x0,18=0,18g NaCl
1,0
Pentru ca această soluție să fie izotonică trebuie de
adăugat 0,72g de NaCl.
0,9 - 0,18=0,72g
 Aducerea la pH convenabil

 FR. X precizează că în toate cazurile pH-ul preparatelor


injectabile trebuie să asigure stabilitatea acestora. Sunt numite
soluţii izohidrice soluţiile cu pH-ul identic sau asemănător
serului sanguin (pH = 7,36 – 7,42). Dacă pH-ul scade sub 7,36
apare acidoza care se manifestă iniţial prin comă şi apoi
moarte. Dacă pH-ul creşte peste 7,42 apare alcaloza
manifestată prin spasme tetaniforme).
 Limitele de pH compatibile cu viaţa sunt între 6,9-7,85. La
prepararea soluţiilor injectabile aducerea la un pH convenabil
se realizează cu soluţii tampon. Alegerea tamponului se face în
funcţie de stabilitatea fizico-chimică a substanţei active şi de
toleranţă.
PREPARATE PERFUZABILE
 Definiţie
 Preparatele perfuzabile sunt soluţii apoase
sau emulsii U/A, izotonice sterile şi
apirogene care se administrează
intravenos în volume de 100 ml sau mai
mari cu ajutorul unui dispozitiv de
perfuzare.
 Prepararea perfuziilor
Perfuzii -soluții injectabile cu conținut de
electroliți, substanțe reconstituente și energetice.
Se administrează încet cu picătura, intravenos.
Au rol de a completa lichidele pierdute de organizm,
în caz de alimentare artificială și tratament
medicamentos.
Se prepară perfuziile în cantități mari pînă la 500ml.
Ca solvent se folosește numai apa pentru injecții.
 - perfuziile se administrează în volume mari
peste 100 ml până la 1-2 l în 24 ore;
 - perfuziile de administrează numai i.v.;
 - timp de administrare mai lung ½ oră până la
1-2 ore;
 - perfuziile sunt soluţii apoase ( rar emulsii U/A);
 - la perfuzii nu se adaugă conservanţi;
 - la perfuzii - izotonia, izohidria şi lipsa
substanţelor pirogene sunt obligatorii.
Avantaje:
 - au multiple utilizări (tratament medicamentos,
alimentaţie parenterală etc.);
 - produc efect sistemic direct;
 - reprezintă un mijloc eficace de tratament
pentru bolnavii în stări de inconştienţă;
 - efect rapid.
Dezavantaje:
 - administrarea presupune personal calificat;
 - administrarea se poate face sub strictă
supraveghere medicală;
 - datorită volumului mare administrat pot
produce tulburări cardiovasculare sau alte
complicaţii;
 - preţ de cost ridicat;
 - risc de septicemie, hepatită etc. în cazul
administrării incorecte.
 Cerințele înaintate către perfuzii:

1. Izotonice și fiziologice
2. pH= 7,4
3. Sterile
4. Apirogene
5. Să aibă compoziție fizico-chimică constantă
6. Să nu fie toxice
7. Să nu încurce la lucrul organelor
8. Să fie izohidrice și izoionice
 În practica medicală se folosesc
următoarele perfuzii:
 - Perfuzii pentru restabilirea echilibrului hidro-
electrolitic; (solutia Ringer, acesol, disol, trisol,
NaCL, KCL etc)
 - Perfuzii pentru restabilirea echilibrului acido-bazic;
(sol.bicarbonat de sodiu, Ringer lactat,
clorura de amoniu)
 - Perfuzii cu substanţe energetice; (hidrati de carbon,
lipide, etc)
 - Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant;
(aminopeptid, poliamina)
 - Perfuzii înlocuitoare de plasmă; (dextranii)
 - Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă.
 Perfuzii izohidrice –se numesc soluțiile în care
concentrația ionilor de hidrogen corespunde
concentrației lor din plasma sanguină.
(pH=7,34 -7,36).
 Pentru a obține soluții izohidrice la ele se adaugă
sisteme tampon ale sângelui.
(acetat, citrat, carbonat, fosfat, tartrat,etc.)

 Perfuzii izoionice – se numesc soluțiile care


conțin cei mai importanți ioni ai organizmului.
(NaCl, sărurile de K și Ca, glucoză).
 Prepararea perfuziilor

 Conform FR X prepararea se face astfel:


 La preparare se iau precauţiile necesare pentru
asigurarea stabilităţii fizico-chimice,
microbiologice şi biologice. Substanţele active se
dizolvă sau se emulsionează în apă pentru
preparate injectabile şi soluţia respectiv emulsia
se completează la volumul specificat (m/v).
 Din punct de vedere tehnologic prepararea este
asemănătoare soluţiilor injectabile.
 Soluţiile perfuzabile hipotonice se izotonizează.
 La prepararea perfuziilor nu se admite adaos de soluţii
tampon pentru ajustarea pH-lui sau conservanţi
antimicrobieni.
 PH-ul soluţiilor perfuzabile trebuie să fie aproape de
neutralitate dacă nu se prevede altfel.
 Conţinutul în substanţe active se exprimă în unităţi de
masă pentru 1000 ml soluţie, în milimoli pe 1000 ml
soluţie sau miliechivalenţi (mEg/l) pe 1000 ml soluţie.
Conţinutul în substanţele energetice se exprimă uneori în
calorii (cal).
 Soluţiile perfuzabile se filtrează prin materiale
filtrante adecvate până când se obţin soluţii
perfect limpezi care se repartizează în recipiente
din sticlă gradată sau material plastic cu
capacitatea de 100; 250; 500 şi 1000 ml.
 Preparatele perfuzabile se sterilizează printr-o
metodă adecvată.
 Recipientele şi dopurile folosite trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute în normativele
de calitate în vigoare.
 Caractere şi control. Conservare
 FR X prevede controlul următorilor parametrii:
 Aspectul
 Soluţiile perfuzabile trebuie să fie limpezi,
practic lipsite de particule în suspensie.
Determinarea se face pe 10 recipiente (flacoane
de sticlă, flacoane din material plastic sau saci
din material plastic). În cazul flacoanelor sau
sacilor din material plastic conţinutul se
transvazează în prealabil în flacoane din sticlă
corespunzătoare, apoi se procedează conform
prevederilor din monografia „Injectabilia”.
 Emulsiile perfuzabile după agitare
trebuie să aibă aspect omogen şi nu
trebuie să prezinte nici un semn de
separare a fazelor. Diametrul particulelor
fazei dispersate, determinat la microscop
trebuie să fie de cel mult 5m.
 Culoarea – soluţiile perfuzabile trebuie să fie
incolore. O eventuală colorare să nu depăşească
coloraţia etalonului de culoare prevăzut în
monografia respectivă.
 pH-ul se determină potenţiometric.
 Uniformitatea volumului. Volumul de lichid
perfuzabil din recipiente trebuie să fie cel puţin
egal cu cel declarat pe etichetă. Volumul de
lichid se verifică pe 10 recipiente prin
transvazarea în cilindri gradaţi.
 Impurităţi pirogene – preparatele perfuzabile trebuie
să corespundă testului pentru impurităţi pirogene.
 Sterilitate. Preparatele perfuzabile trebuie să fie
sterile. Controlul sterilităţii se face conform prevederilor
FR X.
 Dozarea. Determinarea cantităţii de substanţă activă se
face conform prevederilor din monografia respectivă.
Faţă de valorile declarate se admite o abatere de 5%
dacă monografia nu prevede altfel.
 Conservarea.Soluţiile perfuzabile se conservă în
recipiente închise etanş.
 Observaţie. La preparatele perfuzabile toate operaţiile
se efectuează într-un flux continuu.
 Rp:Solutio Natrii hydrocarbonatis 3% 1000ml
Sterilisetur!
D.S. Pentru perfuzii, la restabilirea
echilibrului ionic în organizm.
Formă medicamentoasă- lichidă perfuzie pentru uz parenteral.
În procesul de sterilizare substanţa va suferi unele modificări
cum ar fi: tulburare sau formarea unui sediment uşor,
datorită interacţiunii produselor hidrolizei substanţei cu
resturile de ioni de calciu şi magneziu în substanţa
medicamentoasă precum şi din sticla flaconului.
 De aceia DAN prevede folosirea natriu hidrocarbonat
,,chimic pur” sau ,,pur pentru analize”.
Prepararea:
În condiţii aseptice, într-un balon cotat cu capacitatea de
1000 ml se aduce o cantitatea aproximativ 500ml de apă
pentru injecţii în care se dizolvă 30g de substanţă, care se
aduce cu apă pentru injecţii până la cotă. Balonul se
închide şi se agită. Soluţia se analizează, apoi se filtrează
în flacon steril astfel ca să rămînă un spaţiu liber de 1/3
din volumul acestuia. Se închide ermetic ,se sterilizează în
autoclav la 1210C timp de 15min. Pentru a evita pierderile
de CO2 flaconul se pune cu dopul în jos în autoclav.După
sterilizare se face controlul repetat. Înainte de administrare
se verifică limpezimea soluţiei.
 Soluţie limpede,incoloră, fără miros, cu gust uşor alcalin.
 pH- 7,0-8,5
 Bicarbonatul de sodiu conservat în condiţii
nefavorabile(umiditate) pierde CO2, şi treceîn carbonat
neutru.
 NaHCO3+H2O=NaOH+CO2

 Sensul reacţiei este deplasat la dreapta la creşterea


temperaturii; prin agitare sau filtrare; pH-ul soluţiei creşte la 8-9
datorită pierderii de dioxid de carbon. În timpul sterilizării, dacă
flaconul este închis ermetic şi nu se pierde dioxid de carbon,
acesta întră în reacţie cu carbonatul de sodiu format la cald,
regenerînd la răcire bicarbonatul de sodiu. Datorită presiunii pe
care o exercită dioxidul de carbon format la cald se recomandă
30% din spaţiu să fie liber.
Rp: Solutio Ringer-Lokk 1000ml
Sterilisetur!
D.S.Pentru perfuzii, la restabilirea echilibrului
hidric şi acido- bazic în organizm.
Formă medicamentoasă- lichidă perfuzie pentru uz injectabil.
Componența: NaCl- 9,0g
KCl - 0,2g
CaCl2- 0,2g
NaHCO3-0,2g
Glucoză- 1,0g
Apă pentru injecții pînă la 1000ml
 În prescripție este prezentă glucoza care
necesită mediu acid și natriu hydrocarbonat
care necesită un mediu bazic.
 Reeșind din acest fapt se vor prepara 2
soluții:
1.Soluție de natriu hidrocarbonat- 500ml. +celelalte
ingrediente (pH=7,5-8,5)
2.Soluție de glucoză (pH=5,5-6,5)
3.Se sterilizează ambele soluții separat la t=1210C timp de 15
minute.
4.Se păstrează separat timp de 30 zile.
5.Se amestecă numai înainte de administrare,valabil 24 ore.
500-
1000 ml

S-ar putea să vă placă și