Sunteți pe pagina 1din 2

RACU RAMONA DANA TPT ENGLEZĂ -ANUL 2

E
seu argum
entativ

Este plagiatul o fraudă atât de gravă, încât să implice aplicarea unei pedepse
grave, precum interzicerea persoanei inculpate de a profesa într-un anumit
domeniu?

Daca ar fi să pornim, simplu, de la definiţia termenului “plagiat”, (conform


căreia acest fenomen reprezintă însuşirea ideilor, metodelor, tehnologiilor, rezultatelor
sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute,
prezentându–le drept creaţie personală ), am considera această procedură sinonimă
unui furt şi am răspunde cu “da” la întrebarea formulată mai sus.

Întrucât, alături de cercetători, de medici ,de oameni de ştiinţă, de scriitori,


profesorii sunt consideraţi modele de conduită pentru generaţiile tinere, hotărârea
stipulată in noua Lege a învăţământului, potrivit căreia ,orice cadru didactic care s-a
dedat plagiatului i se va interzice sa profeseze, este una salutara .

Plagiatul este un fenomen de amploare în învăţământul românesc, preluând


forme dintre cele mai variate, in rândul populaţiei de elevi şi studenţi şi mai grav
decât atât, şi în rândul cadrelor didactice. Astfel, uşurinţa cu care o persoana poate
prelua, (mai ales de pe internet) lucrări, documente, imagini sau chiar idei, devine
tentantă, datorită lipsei de efort intelectual. Din cauza faptului că nu există un cod de
legi care să pedepsească aspru aceste fapte reprobabile, iar ,simplul argument al
eticii, este insuficient, este de dorit şi de susţinut introducerea unei prevederi legale
care să limiteze fraudele intelectuale.

Contrafacerea, copiatul, plagiatul sunt acţiuni extrem de simplu de întreprins, dar,


in egala măsura, extrem, de grave în planul consecinţelor. Profesorul Dorin Isoc, de
la Universitatea Tehnica din Cluj, consideră plagiatul ca fiind cel mai “ aprig
duşman al ierarhiei valorilor sociale”. Astfel, munca intelectuala şi chiar şcoala îşi
pierd valoarea in detrimentul unui fenomen haotic şi steril din punct de vedere
intelectual –creativ. Spre exemplu, un elev sau un student, care se dezice sarcinilor de
îndeplinit, plagiind, nu va cunoaşte o formare intelectuala completă devenirea sa
profesională, fiind pusa sub semnul întrebării.

1
Totuşi, cu siguranţa, există voci care condamnă introducerea unei astfel de
prevederi, in cadrul legii învăţământului, găsind-o prea drastică. Inexistenţa unor
graniţe clare cu privire la formele de manifestare ale acestui fenomen, întrucât
termenul plagiat se atribuie atât preluării unei lucrări, cât şi preluării unei singure idei,
ar fi unul dintre contraargumentele, aduse împotriva pedepsirii furtului intelectual.

Educarea in spiritul combaterii plagiatului din sistemul de învăţământ prin iniţierea de


programe în şcoli şi licee, sub coordonarea unor cadre didactice cu pregătire în
domeniu, ar putea fi considerată o măsura suficienta pentru diminuarea plagiatului.

Şi dumneavoastră, stimaţi, cititori consideraţi suficiente “piedicile” aduse, astăzi, în calea


unui fenomen, devenit flagel, în cadrul învăţământului românesc ?

Întrucât legislaţia nu permite, actualmente, pedepsirea furtului intelectual decât în


instanţă, fiind cunoscută dificultatea acestor tipuri de acţiuni, asumarea gravităţii si
josniciei plagiatului prin aplicarea acestui cod penal, este o măsura adecvată pentru
schimbarea mentalităţii în sistemul educaţiei româneşti.

Bibliografie

Tribuna învăţământului nr. 1046 28 martie 2007–Campanie împotriva plagiatului în mediul


universitar de Maria Dobrescu