Ce sunt Zaharurile?

Zaharidele (cunoscute și sub denumirea de: zaháruri, glucide, carbohidrați sau hidrați de carbon)

sunt compuși organici cu funcțiune mixtă, ce au în compoziția lor atât grupări carbonilice
(aldehidă sau cetonă), cât și grupări hidroxilice (hidroxil)

Glucidele constituie o componentă majoră a alimentației (macronutrienți) alături de proteine și lipide,

exemple: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza.
Clasa zaharidelor este împărțită în trei grupe: monozaharide, oligozaharide (pot fi dizaharide,
trizaharide, etc) și polizaharide. [6]  Denumirea de zaharidă vine din  grecescul  σάκχαρον  (sákkharon),
care înseamnă  zahăr. Deși nomenclatura zaharidelor este complexă, numele monozaharidelor și
dizaharidelor se termină de cele mai multe ori cu sufixul -oză. De exemplu, glucida
din  struguri este glucoza, zahărul este zaharoza, iar glucida din lapte este lactoza.
Glucidele joacă diverse roluri în organismele vii, atât la animale, cât și la plante. Unele polizaharidele
sunt substanțe de rezervă sau de depozit al energiei (cum este de exemplu amidonul și glicogenul), iar
altele sunt componente structurale (cum este celuloza la plante și chitina la artropode).
Monozaharida riboză este un component important al unor compuși biochimici,
precum adenozintrifosfatul sau acidul ribonucleic (la fel cum este și dezoxiriboza componentă a acidului
dezoxiribonucleic). Zaharidele și derivații lor reprezintă biomolecule care joacă roluri importante
în sistemul imunitar, fecundare, previn evoluția bolilor, în coagularea sângelui și în dezvoltare. [7] Sub
aspect biochimic și fiziologic, glucidele constituie o materie primă pentru sinteza celorlalți compuși
biochimici: proteine, lipide, cetoacizi, acizi organici.

Nomenclatura si clasificare
Cel care încearcă prima dată să denumească glucidele este C. Schmidt în anul 1844, care le denumește
hidrați de carbon, datorită raportului observat între atomii de hidrogen și oxigen de 2:1. Se propune
formula generală de Cn(H 2O)n. Formula propusă are două inconveniente:

 Hidrogenul și oxigenul nu sunt legați sub forma de molecule de apă de atomul de carbon

 Există substanțe de tipul aldehidei formice CH2O, acid lactic C 3(H2O)3, care nu sunt glucide.
Nomenclatura actuală de glucide provine de la grecescul γλικισ (glikis=dulce). Nici această denumire nu
este riguros științifică, deoarece glucide cu masă mare (celuloză, amidon) nu au gust dulce.
Are la bază comportarea glucidelor la reacția de hidroliză:
Oze[modificare | modificare sursă]
Cunoscute și sub denumirea de monoglucide sunt glucidele care, prin hidroliză, nu pot fi descompuse în
molecule mai simple care să posede proprietăți fizico-chimice caracteristice glucidelor; de asemenea
constituie substanțe de rezervă utilizate de către celule și țesuturi. Biosinteza lor se realizează prin
fotosinteză.
Ozide[modificare | modificare sursă]
substanțe formate prin unirea mai multor molecule de monozaharide:

 Oligozaharide formate dintr-un număr mic de resturi de monozaharide (ex.: zaharoza, maltoza,

lactoza)
 Polizaharide formate dintr-un număr foarte mare de monozaharide (ex. rafinoza).
O alta clasificare

Monozaharide:

 cu 5 atomi de carbon (ex.: manoza, riboza, dezoxiriboza si arabioza)

 cu 6 atomi de carbon (ex.: glucoza, fructoza și galactoza - toate 3 au formula moleculară
C6H12O6, dar proprietăți diferite)
Polizaharide:

 Amidonul: este substanță de rezervă în celula vegetală; are rol energetic

 Glicogenul: este substanță de rezervă în celula bacteriană, fungală și animală — rol energetic
 Celuloza și hemiceluloza: intră în alcătuirea peretelui celular la plante
 Chitina: intră în alcătuirea peretelui celular în celula fungală și în exoscheletul insectelor.

PROTEINE

Proteinele sunt substanțe organice macromoleculare formate din lanțuri simple sau

complexe de aminoacizi; ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în
proporție de peste 50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai
aminoacizilor, în care secvența acestora este codificată de către o genă. Fiecare
proteină are secvența ei unică de aminoacizi, determinată de secvența nucleotidică a
genei. Celula nu are functia de a face proteina.

Nomenclatura si Clasificare

Prima menționare a cuvântului proteină a fost făcută de către Jakob Berzelius,

descoperitorul acestora, în scrisoarea sa către Gerhardus Johannes Mulder din 10
iulie 1838

În funcție de compoziția lor chimică ele pot fi clasificate în:

 Holoproteine cu următoarele clase de proteine:

o Proteine globulare (sferoproteine) sunt de regulă substanțe solubile în apă sau
în soluții saline: protaminele, histonele, prolaminele, gluteinele, globulinele, albuminele.
o Proteinele fibrilare (scleroproteinele) caracteristice regnului animal, cu rol de
susținere, protecție și rezistență mecanică: colagenul, cheratina și elastina.
 Heteroproteinele sunt proteine complexe care sunt constituite din o parte proteică și o
parte prostetică; în funcție de această grupare se pot clasifica astfel:
o Glicoproteine
o Lipoproteine
o Nucleoproteine

Rolul proteinelor
Datorită compoziției, fiind formate exclusiv din aminoacizi, se întâlnesc alături de alți
compuși importanți de tipul polizaharidelor, lipidelor și acizilor nucleici începând cu
structura virusurilor, a organismelor procariote, eucariote și terminând cu omul. Practic
nu se concepe viață fără proteine. Proteinele pot fi enzime care catalizează diferite reacții
biochimice în organism, altele pot juca un rol important în menținerea integrității celulare
(proteinele din peretele celular), în răspunsul imun și autoimun al organismului.

Majoritatea microorganismelor și plantelor pot sintetiza toți cei 20 aminoacizi standard, în

timp ce organismele animale obțin anumiți aminoacizi din dietă (aminoacizii esențiali).
Enzime cheie, cum ar fi de exemplu aspartat kinaza, enzimă care catalizează prima etapă în
sinteza aminoacizilor lisină, metionină și treonină din acidul aspartic, nu sunt prezente în
organismele de tip animal. La aceste organisme aminoacizii se obțin prin consumul hranei
conținând proteine.

Proteinele ingerate sunt supuse acțiunii acidului clorhidric din stomac și acțiunii enzimelor numite
proteaze, proces în urma căruia lanțurile proteice sunt scindate (denaturate).

Unde intalnim zaharidele si proteinele in viata de zi cu zi?

Ingestia aminoacizilor esențiali este foarte importantă pentru sănătatea organismului, deoarece
fără acești aminoacizi nu se poate desfășura sinteza proteinelor necesare organismului.

De asemenea, aminoacizii sunt o sursă importantă de azot; unii aminoacizi nu sunt utilizați direct
în sinteza proteică, ci sunt introduși în procesul de gluconeogeneză, proces prin care organismul
asigură necesarul de glucoză în perioadele de înfometare (mai ales proteienele aflate în mușchi).

Zaharul este considerat a fi carbohidrat

https://www.youtube.com/watch?v=wxzc_2c6GMg

https://www.youtube.com/watch?v=KSKPgaSGSYA

https://www.youtube.com/watch?v=Vhtyup4OoQk&list=PLbPWPsvL8htlqlBIKZRlvWCvLcoj9Iqt8&index=5