Universitatea de Stat Alecu Russo din Balti

Catedra de Stiinte Reale, Economice si ale Mediului

Proiect de cercetare la unitatea de curs

„Moneda si credit”
Cu tema: „Sistemul monetar international”

Balti 2020
 Cuprins
1. Introducere
2. Etapele premergatoare
3. Principiile de functionare
4. Evolutii ale functionarii sistemului
5. Prabusirea sistemului de la Bretton Woods
6. Bibliografie
 Introducere

Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli,

instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor
internationale. Crearea unui sistem monetar international trebuie privita ca expresie a
interdependentei economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona
sistemele monetare nationale.
Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru
intaia oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize
si, in cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva. Propunerea facuta de John
M. Keynes de creare a unei monede internationale, denumita “bancor” nu a fost acceptata.
A prelevat conceptia americana cuprinsa in Planul White de a se utiliza pe plan
international monedele nationale. Initial acest plan cuprindea propunerea unei monede
internationale denumita “unitas”. In final, dolarul SUA, garantat cu importante rezerve de
aur a castigat, devenind moneda de rezerva a sistemului care se naste. Propunerea crearii
unei monede internationale a fost numai un adevar prematur, mecanismele monetare
ulterioare fiind favorabile punerii in circulatie si utilizarii in proportie tot mai mare a unei
astfel de monede (DST) emisa de FMI.
Crearea in 1944 a sistemului monetar international a insemnat primul mare succes
al ideii de cooperare internationala in domeniul monetar, un succes al conceptiei potrivit
careia o moneda nationala poate indeplini functii internationale si ca atare poate servi ca
pivot al sistemului.
Sistemul monetar international din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme
si tehnici, convenite si acceptate pe baza unor reglementari institutionalizate, menite sa
coordoneze comportamentul monetar al tarilor in relatiile de plati si de stingere a
angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale si de
miscarile de capital pe plan international. Ansamblul acestor norme de conduita monetara
internationala au fost incluse in statutul FMI, organism creat in scopul supravegherii si
sprijinirii aplicarii de catre tarile membre a principiilor de functionare ale siste mului nou
creat.
 Etape premergatoare
1. Prima incercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost
conventia prin care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta,
Belgia, Italia si Elvetia. Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist
(aur si argint), care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu
acest prilej se recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era impartit in 100
centime. Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera insa la
ea. Aceste tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrand raportul
valoric de 1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria,
Romania, Serbia, Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara
Latina a contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor
bimetalismului. Din septembrie 1873 s-a limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-
a trecut la etalonul monometalist aur.
2. O alta incercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o
Conferinta de la Genova, care a avut loc intre 10 aprilie – 19 mai 1922, si la care au
participat 33 de state. Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este
de a limita utilizarea aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute in conturile de la
bancile straine. In acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize in cadrul
sistemelor monetare nationale si folosirea unui sistem de clearing international.
In cadrul acestei conventii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerata o problema
de politica interna, astfel ca nici o tara a carei moneda era folosita ca valuta de rezerva nu
era angajata in relatiile cu alte tari, decat in masura in care aceasta ii servea propriilor
interese.
3. O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului.
Acesta a fost creat prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetara si economica
de la Londra, unde Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza
sistemelor lor monetare etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente.
Din aceasta pozitie a avut de castigat Franta care, cu toate dificultatile pe care le
intampina a reusit sa mentina paritatea monedei sale, moneda care era supraevaluata. Din
cauza intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din blocul aurului in 1935, iar Polonia
in 1936.
4. Un important pas in directia cooperarii monetare a fost facut prin Acordul
monetar tripartit, incheiat intre SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25
septembrie 1936, guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului francez,
promitand evitarea greutatilor in calea ajustarii, impiedicarea unor deprecieri competitive.
La apelul celor doua guverne, in noiembrie 1936, au aderat la acord Belgia, Olanda si
Elvetia.
Rezulta, astfel, ca nici unul din acordurile monetare internationale incheiate in
perioada anilor ’30 pana la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial nu au dus la
formarea unui sistem monetar international.
Intre 1 si 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods, Conferinta Monetara si Financiara
Internationala a Natiunilor Unite si Asociate. S-a considerat ca pentru prima oara a fost
stabilit un sistem monetar bazat pe un acord international.
Baza discutiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, in
1944, a constituit-o planul White si planul Keynes.
Din confruntarea mecanismelor propuse de cele doua planuri prezentate, s-au preluat in
declaratia comuna numai acele mecanisme care corespundeau ideilor de baza ale SUA.
 Pentru promovarea cooperarii internationale in domeniul monetar si financiar, prin
acordurile incheiate la Bretton Woods, au fost infiintate doua institutii guvernamentale:
Fondul Monetar International(FMI) si Banca Internationala pentru Reconstructie si
Dezvoltare(BIRD). Cele doua institutii au avut si au statut de organisme specializate ale
Organizatiei Natiunilor Unite. F.M.I. activeaza in domeniul valutar si al echilibrului
balantei de plati, iar B.I.R.D. in domeniul dezvoltarii economice prin investitii.
La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost asezat etalonul aur – devize iar in
cadrul acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon si de principala moneda de rezerva si
plata. S-a renuntat, astfel la propunerile lui Keynes si White – bancor si unitas – insa
mecanismele monetare ulterioare au fost favorabile punerii in circulatie a unei astfel de
monede internationale (DST) emisa de organismul sistemului (FMI).
Definirea dolarului ca etalon avea in vedere mecanismele monetare bazate pe
etalonul aur, care existau in functiune la acea data. Dolarul a fost definit prin valoarea
paritara de 0,888671 grame aur, avand la baza rezervele de aur de 24 mld. U.S.D. aflate la
dispozitia Sistemului Federal de Rezerve al SUA.
Ca etalon al sistemului, intre dolar si aur s-a stabilit un raport valoric de 35$ uncia
(o uncie = 31,05 grame).
Definitoriu pentru sistemul creat, a fost regimul paritatii aur si al cursurilor valutare fixe si
unice. Valutele erau legale de aur fie direct, fie indirect, prin referinta la dolar luat ca
unitate de cont, insa cu un continut precis in aur. Conform statutului F.M.I.,
convertibilitatea in aur avea un caracter de optiune.
Acordul semnat in 1944 la Bretton Woods nu stabileste o delimitare precisa intre
notiunea de sistem monetar international si cea de organizatie creata sa serveasca sistemul,
Fondul Monetar International. Intrucat nu s-a intocmit nici un document distinct de
prezentare a sistemului, principiile sale se regasesc in Acordul de creare a Fondului
Monetar International, considerandu-se ca acesta reprezinta statutul organismului nou
creat.
Statutul Fondului Monetar International, ca organism specializat sa asigure
gestiunea sistemului, contine reglementari cu privire la elemente fundamentale, precum:
 stabilitatea cursurilor diverselor valute legate intre ele printr-un etalon
comun;
 convertibilitatea monetara;
 libertatea platilor curente.
Astfel, scopul principal al Sistemului Monetar International, creat in 1944, a fost
realizarea cooperarii monetare, pe baza mecanismelor sale de functionare. Crearea acestui
sistem monetar international a reprezentat prima mare reusita de cooperare internationala
in domeniul monetar.
 Principiile de functionare
Principiile pe care s-a bazat sistemul monetar international, al carui organism era
Fondul Monetar International, au fost urmatoarele:

 cooperarea monetara internationala;

 cresterea echilibrata a comertului international;
 dezvoltarea economica a tuturor membrilor;
 stabilitatea cursului de schimb;
 multilateralizarea platilor internationale;
 convertibilitatea monetara;
 lichiditatea;
 echilibrarea balantei de plati.
1. Cooperarea monetara internationala
Principiul cooperarii monetare internationale a fost considerat esenta SMI si
factorul determinant al crearii F.M.I., organismul care sa asigure consultanta si colaborare
in problemele monetare internationale. Acest principiu al cooperarii era considerat realizat
prin insasi adeziunea la Fond.
Preocuparea principala era reprezentata de stabilitatea cursului de schimb,
multilateralizarea platilor si eliminarea restrictiilor valutare.
2. Cresterea echilibrata a comertului international
Acest principiu a fost formulat in linii generale, ca orientare pentru F.M.I. de a
contribui la realizarea unui astfel de obiectiv. Ca urmare, s-a interpretat ca exprima un
obiectiv si nu un principiu al sistemului monetar international.
3. Dezvoltarea economica a tuturor membrilor
Modul in care F.M.I., prin activitatea sa, a urmarit realizarea acestui principiu
comporta controverse si puncte de vedere diferite din partea tarilor dezvoltate si a celor
sarace.
Astfel, se sustine ca tendinta tarilor industrializate a fost de a inlatura din
preocuparile F.M.I. acest obiectiv, considerandu-se ca el intra in atributiile B.I.R.D. si ca
formularea din Acord ar reprezenta doar exprimarea unei consecinte a cresterii comertului
international.
4. Stabilitatea cursului de schimb
Adoptarea acestui principiu ca element de baza al sistemului monetar international
a fixat optiunea pentru practicarea cursurilor fixe si a etalonului aur-devize. In acest scop,
fiecare tara trebuia sa stabileasca pentru moneda sa, cu acordul F.M.I., valoarea paritara
exprimata in aur sau in dolari S.U.A.
 Fata de paritatea oficiala, cursurile de piata ale monedelor nationale puteau varia in
jurul unei marje de ± 1%, tarile emitente avand obligatia sa supravegheze strict aceasta
evolutie.
Pentru mentinerea stabilitatii cursurilor de schimb pe piata, tarile membre urmau sa
intervina prin vanzarea sau cumpararea de moneda pentru asigurarea respectarii limitelor
de fluctuare. Daca nu se produceau efectele asteptate in urma acestor interventii, se
recurgea la modificarea valorii paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru
fundamental in economia unei tari.
Ca rezultat al aplicarii acestui principiu, dolarul ca principal activ de rezerva in
conditiile etalonului aur-devize, in loc sa fie un factor de stabilitate a devenit, in urma
alimentarii excesive a lumii cu $, o sursa de instabilitate. SUA ajunge in imposibilitatea de
a converti la cererea autoritatilor monetare straine, dolarii in aur.
Dupa intelegerea din 1971, F.M.I., a acceptat ca tarile membre sa poata declara, in,
loc de valoarea paritara, un curs central, iar limitele de interventie sa fie de ±2,25%.
5. Multilateralizarea platilor internationale
Principiul multilateralizarii platilor internationale a fost exprimat in Acord numai
sub forma unei sarcini a F.M.I., nefiind precizate modalitatile de aplicare a acesteia. De
aceea, s-a considerat ca nu trebuie facut nimic special in acest scop, multilateralizarea fiind
un rezultat automat al inlaturarii restrictiilor.
6. Convertibilitatea monetara
In acceptiunea Acordului, convertibilitatea reprezinta “inlaturarea tuturor
restrictiilor la platile privind tranzactiile curente”. Moneda unei tari membre devine
convertibila atunci cand tara respectiva inlatura restrictiile la platile curente, adica pune la
dispozitie moneda sa sau a altei tari membre pentru efectuarea platilor pentru tranzactii
internationale curente si permite transferul sumelor obtinute din astfel de tranzactii.
De asemenea, tara care declara moneda sa convertibila, se obliga sa cumpere
sumele in moneda sa detinute de o alta tara membra, atunci cand aceasta o cere si arata ca
ele au fost obtinute recent, ca rezultat al unor tranzactii curente, sau ca este necesara
convertirea acestora pentru efectuarea unor plati la tranzactiile curente.
Functionarea convertibilitatii a vizat doua aspecte distincte:
 primul se refera la convertibilitatea dolarului, in calitatea sa de etalon, moneda
de rezerva si de plata in cadrul sistemului;
 al doilea avea in vedere convertibilitatea monedelor nationale ale celorlalte tari,
membre ale F.M.I.
Dolarul american a fost singura moneda convertibila in aur, autoritatile monetare
americane angajand sa converteasca in orice moment, la cererea bancilor centrale,
detinerile lor de dolari, la pretul oficial de 35$ uncia.
 7. Lichiditatea
Principiul lichiditatii a fost presupus ca element intrinsec al functionarii Sistemului
Monetar International. Crearea Fondului Monetar International, ca institutie financiara
avea si scopul asigurarii unui “rezervor” din care; “la nevoie, tarile sa poata obtine un
sprijin temporar, pentru a face fata deficitului balantei de plati curente”.
Lichiditatea globala, constituita din aur monetar si valute, la care s-au adaugat
pozitia tarilor F.M.I. si D.S.T.-urile, avea in perioada de dupa razboi un nivel procentual
optim al rezervelor fata de import, de aproximativ 40%.
In primii ani de razboi, 52% din rezervele monetare erau detinute de S.U.A.,
incluzand 75% din totalul aurului monetar. Restul lumii doar 25% din aurul monetar,
valorand circa 8 miliarde USD, si in plus 14 miliarde in valute, din care aproximativ 11
miliarde ₤ blocate la Banca Angliei, folosibile numai in zona lirei.
Contributia Fondului Monetar International la functionarea principiului lichiditatii
s-a concretizat in vanzarea, contra moneda nationala, in cazuri de nevoie justificate, de
sume in moneda altei tari membre pentru efectuarea de plati, conforme prevederilor
Acordului.
8. Echilibrarea balantei de plati
Acesta constituie un principiu de politica economica a fiecarei tari, fiind inclus si in
Acordul de la Bretton Woods ca obiectiv al F.M.I., care, prin creditele pe care le acorda,
contribuie la scurtarea duratei si la reducerea gradului de dezechilibru al balantelor de plati
ale tarilor membre.
Evolutii ale functionarii sistemului
Desi sistemul adoptat la Bretton Woods nu a fost, prin natura si principiile sale,
discriminatoriu, totusi functionarea sa intr-o lume marcata de superioritatea economica
americana a condus la consolidarea pozitiei S.U.A.
In perioada in care sistemul a functionat normal, comertul international a cunoscut
o puternica dezvoltare in cadrul unei relative stabilitati a economiei mondiale. Prin
stabilirea cursurilor de schimb si asigurarea unei lichiditati corespunzatoare au fost
stimulate schimburile economice internationale, iar prin creditele puse la dispozitie de
catre FMI, tarile membre au putut face fata unor nevoi temporare al balantelor de plati. De
asemenea, anumite tari au realizat convertibilitatea monedelor lor nationale.
Toate aceste rezultate au fost insuficiente pentru a asigura viabilitatea sistemului si
a anihila efectele unor fenomene negative, care au determinat o aplicare necorespunzatoare
a principiilor sale fundamentale, soldate, in final, cu abandonarea acestora si, implicit, a
sistemului conceput sa functioneze pe baza lor.
SUA a fost singura tara care si-a finantat deficitul de balanta de plati prin emisiunea
propriei monede, dolarul avand calitatea de etalon si moneda de rezerva a sistemului. Prin
aceasta finantare, SUA au continuat la formarea lichiditatii internationale si, implicit, la
cresterea rolului dolarului in structura rezervelor monetare ale tarilor membre.
 In primii ani de functionare a sistemului deficitul balantei de plati americane a fost
apreciat ca un rau necesar, pe seama lui alimentandu-se economia mondiala cu mijloace de
plata, el raspunzand cererii foarte mari de dolari manifestata pe plan international. Treptat,
acest deficit inregistreaza valori din ce in ce mai mari, bancile centrale si cele comerciale
din diferite tari acumuland importante sume de dolari. Este momentul in care se amplifica
solicitarile bancilor centrale adresate Sistemului Rezervelor Federale ale SUA de
convertire in dolari a sumelor detinute. S-a produs, astfel, o diminuare a rezervelor oficiale
de aur de la 24,6 mld. $ existente in 1944, la 16,6 mld. $, in 1968.
Scaderea rezervelor de aur ale SUA, paralel cu existenta unor sume importante de
dolari aflate in circuit international, au slabit increderea detinatorilor in moneda americana.
Acest fenomen, asociat cu rezerva manifestata de autoritatile monetare americane privind
convertirea dolarului in aur, i-a determinat pe detinatorii de dolari sa-i converteasca in alte
monede, a caror evolutie era mai stabila, ori sa-i plaseze in operatiuni speculative sau in
cumparari de aur. In aceste conditii, s-au produs in lant o serie de fenomene care au
dereglat decisiv functionarea sistemului si anume:
1) A avut loc scindarea pietei aurului intr-o piata oficiala in cadrul careia operau
numai bancile centrale la pretul oficial de 35 dolari uncia si una libera, unde aveau loc
vanzari-cumparari de aur de catre particulari, pretul formandu-se pe baza cererii si ofertei.
Dedublarea pietei aurului a insemnat, de fapt, instituirea nonconvertibilitatii dolarului si a
constituit prima bresa serioasa in functionarea sistemului bazat pe etalonul aur-devize.
Rezervele oficiale de aur ale SUA ajung curand la cca. 10 mld. $, fiind egale si, chiar
depasite de cele ale Germaniei si Japoniei. In aceste conditii, la 15 august 1971 are loc
suspendarea oficiala a convertibilitatii in aur a dolarului, fenomen care a consemnat o
scadere semnificativa a capacitatii $ de a indeplini functia de etalon monetar in cadrul
sistemului. Se produce ruptura dintre aur si dolar si prin aceasta se elimina de la baza
sistemului etalon aur-devize, respectiv primul din principiile sale de functionare.
2) In 1971 se inregistreaza prima devalorizare oficiala a dolarului pentru a opri
scurgerea aurului monetar in afara SUA; pretul unciei de aur devine 38 $, iar in anul 1973,
dupa cea de-a doua devalorizare, 42,22 $. Aceste devalorizari nu erau altceva decat
convulsiile finale ale sistemului de la Bretton Woods. Ele au creat mari dificultati
mentinerii cursurilor de schimb in limitele convenabile. Inevitabilul se produce odata cu
renuntarea la mecanismul cursurilor stabilite si trecerea la cursurile flotante, evenimente
care s-au precipitat in cursul anului 1974. Practic se prabuseste si cel de-al doilea principiu
instituit in 1994 si anume acela al stabilitatii cursurilor de schimb.
3) Nici principiul functionarii convertibilitatii nu a fost respectat in totalitate.
Convertibilitatea monedelor a avut un caracter limitat, tarile continuand sa mentina unele
restrictii in domeniul platilor externe. Mai mult, ea a devenit in ultima perioada a
functionarii sistemului una de piata, in sensul ca autoritatile monetare nu au mai fost
obligate sa preschimbe, o moneda cu alta, la un curs fix sau stabil, ci la cursul pietei, a
carui evolutie era imprevizibila. In acelasi timp, convertibilitatea in aur a dolarului, dupa
cum am aratat, nu a rezistat decat pana in anul 1971.
 4) Deficitul cronic al balantei de plati a SUA si excedentele de balanta inregistrate
de alte tari au amplificat conflictele comerciale, financiare si monetare. Aceste
evenimente asociate cu criza energetica si de materii prime din anii 1973 – 1974 au
condus la imposibilitatea supravegherii echilibrului balantelor lor de plati. Prin
aceasta s-a prabusit si ultimul principiu important, cel al functionarii echilibrate a
sistemului creat in 1944.

Prabusirea sistemului de la Bretton Woods

Functionarea sistemului a fost perturbata de modificarile de curs ale principalelor

monede europene, majorarea pretului aurului pe piata, indepartarea de cursul oficial si
speculatiile contra dolarului. Tensiunile s-au manifestat pana la 15 august, cand prin
decizia presedintelui Nixon se suspenda convertibilitatea dolarului in aur. Aceasta decizie
desi marcheaza finalul sistemului “Gold Exchange Standard“, nu a semnificat abandonarea
cursurilor fixe de schimb. Momentul august 1971 a reprezentat un moment esential in
demonetizarea aurului.
Prin definitie, demonetizarea aurului consta in eliminarea metalului pretios din
functiile de echivalent general, de bani, si utilizarea acestuia doar ca o marfa obisnuita:
astfel aurul este inlaturat din functiile de mijloc de tezaurizare si ultim mijloc de lichidare a
angajamentelor de plata in relatiile internationale.
Demonetizarea aurului pe plan international a fost oficializata in cadrul sedintei
comitetului interimar al F.M.I., care a avut loc in ianuarie 1976, in Jamaica. Cu acest prilej
li se recomanda tarilor membre ale FMI sa nu-si mai defineasca monedele printr-un
continut in aur si nici prin raport fata de o alta valuta, ci prin raportarea la o moneda cos
compozita. Recomandarile de la Jamaica au fost ratificate in 1978, sub forma unui
amendament adus Statului FMI (primul amendament a fost adoptat in 1969, cand s-au
instituit drepturile speciale de tragere, DST).
Ultimul moment in procesul de demonetizare al aurului il constituie vanzarea in
1978, de catre FMI a unei jumatati din cantitatea de aur, evaluata la ace moment la 50
milioane uncii (4170 tone). Vanzarea aurului s-a realizat la pretul pietei, de-a lungul unei
perioade de 4 ani in care s-au organizat 45 de licitatii, si a condus la incasarea sumei de 5,7
miliarde $, comparativ cu 1,1 miliarde $ cat reprezenta pretul oficial. Cealalta jumatate
a cantitatii de aur a fost restituita tarilor membre ale FMI la pretul de 35 $/uncia.

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Interna%C8%9Bional
https://administrare.info/
https://www.academia.edu/