Aristotel s-a nascut in anul 384 i.Hr.

in orasul Stagira, care azi poarta numele Stavros, în

nord-estul peninsulei Chalcis (Calcidice), pe teritoriul de nord a Greciei. Stagira era în
adevaratul sens al cuvantului un oras grecesc,colonizat,in care se folosea o varianta a
dialectului ionian, fapt ce-i va atrage mai apoi numele de ‚‚stagiritul’’.
Prima parte a vieţii sale Aristotel şi-a petrecut-o la Pella, reşedinţa regală, unde a legat
trainice prietenii cu regele Filip, tatăl lui Alexandru. Atras de irezistibila forţă de
atracţie a Atenei, Aristotel, care abia împlinise 17 ani, pleacă în acest centru spiritual al
lumii pentru a audia lecţiile lui Platon, în vestita Academie.

Ani de studii la Atena au fost hotărîtori pentru formarea filosofică şi ştiinţifică a lui Aristotel. Aici, el a avut prilejul să facă cunoştinţă cu
tot tezaurul filosofiei greceşti, acumulat timp de peste două secole, să studieze lucrările unor înaintaşi de seamă ca Thales, Pitagora,
Heraclit,Socrate, Democrit, şi înainte de toate pe cele ale maestrului său. Plimbările instructive din grădina lui Akemos(de aici denumirea
de Academie dată şcolii lui Platon) în anturajul maestrului său, şi-au lăsat o adancă amprentă asupra gandirii stagiritului. Influenţa
maestrului n-a copleşit insă personalitatea tanărului care ţinea să afle multe, dar căuta neobosit un drum propriu. Iar mai tarziu cand el a
fost pus în situaţia să supună concepţia lui Platon unei critici ascuţite, îşi va explica poziţia prin cuvintele ce s-au păstrat ca aforism
“Amicus Plato sed magis amica veritas “ adică: ’’ Îmi este scump (prieten) Platon, dar mai scump (prieten) îmi este adevărul’’.
Timp de aproape de 20 de ani, urmează învăţămîntul platonic, pe care l-a cunoscut ca nimeni altul.
 Aristotel a fixat principalele linii directoare ale clasificarii stiintelor in forma pe care o menţin încă şi a dus majoritatea stiintelor mai
departe decît fuseseră pînă atunci; în unele dintre ele, cum este logica, el poate revendica cu îndreptăţire faptul de a nu fi avut predecesor, iar
secole de-a rîndul nu a avut nici succesor de valoare.
Prin interesul acordat domeniilor practice ca etica si politica, şcoala a exercitat în acelaşi timp o înfluenţă şi asupra vieţii obisnuite,
comparabilă cu cea a lui Socrate sau Platon şi mult mai puternică decît cea exercitată de studenţii închistati ai Academiei contemporane
“Lyceumului”.
Se ştie foarte puţin despre înfăţişarea sa şi despre modul său de viaţă. Este conceput ca fiind chel, cu picioare subţiri, ochi mici, cu un sasait
în vorbire şi bine îmbrăcat. Aristotel era oricînd gata de a ridiculiza, lucru foarte vizibil în propria sa exprimare. În opera lui Diogenes
Laertios întîlnim mai multe ziceri ce indică o minte ageră şi plină de duh. Spre delectare, voi prezenta cîteva in cele ce urmeaza: La intrebarea
“Ce folos au minciunoşii?”, el răspunde: ”Faptul că, spunand adevarul nu mai sunt crezuţi” sau: ”Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar
fructele ei sunt dulci.”
Fiind întrebat cum se deosebesc cei educaţi de cei needucaţi, el răspunde: ”Tot atat de mult ca vii de morţi”; sau la întrebarea ’’Ce lucru
trece cel mai repede?’’, el raspunde sec: “recunostinţa”.
Tot el este autorul maximei:”Trebuie să vorbesti ca cei mulţi şi să gîndeşti ca cei înţelepţi”.

Aristotel a scris lucrări consacrate cercetării filosofice propriu-zise, lucrările de logică, lucrări închinate studiului naturii, lucrări ce tratează
problemele privind societatea, statul, dreptul, artele, morala ş.a.m.d., adică lucrări în domeniul etico-politic şi de asemeni lucrări în domeniul
esteticii.
Opera lui Aristotel este o creaţie care dă omului o demnitate singulară în universul cunoscut şi îl face să fie, între toate cîte există,
singura fiinţă capabilă de construcţii ce stau alături de, ba chiar între, minunile naturii.

În creaţia sa, Aristotel s-a ilustrat ca geniul cel mai

multilateral al grecilor, şi poate, ca filosoful cel mai
‚‚complet’’ a tuturor timpurilor.