UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial

1. NOTIUNEA, OBIECTUL SI DEFINITIA DREPTULUI COMERCIAL

CUPRINSUL UNITĂŢII DE STUDIU

Obiective specifice:................................................................................................................1
1. Noţiunea de drept comercial............................................................................................1
2. Obiectul dreptului comercial...........................................................................................1
3. Izvoarele dreptului comercial..........................................................................................2
Nu uita!..................................................................................................................................4
Teme de autoevaluare...........................................................................................................4
Bibliografie minimală...........................................................................................................5

Obiective specifice:
La sfârşit, vei avea capacitatea:
 Să ştii ce înseamnă noţiunea de drept comercial;
 să identifici obiectul dreptului comercial;
 să identifici izvoarele dreptului comercial;

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 24 ore

Noţiunea şi izvoarele dreptului comercial

§1. Noţiunea dreptului comercial

Comerţul, îndeletnicire cunoscută încă din momentele de început ale civilizaţiei, a dobândit în
timp caracteristicile unei profesii, ai cărei practicanţi au început prin a iniţia legătura dintre
producţie şi consum1, ulterior sfera activităţilor lor fiind extinsă prin includerea altor operaţiuni,
precum executarea de lucrări sau prestarea de servicii. Pentru ca procesul economic să se
desfăşoare într-un anumit cadru organizat, legal, au fost edictate o serie de norme juridice în
ideea de a reglementa relaţiile sociale care se formează în sfera producţie - consum, norme ce
formează dreptul comercial.

Obiectul dreptului comercial îl constituie, în principal, relaţiile patrimoniale cu caracter

comercial, iar, în subsidiar, relaţiile personal-nepatrimoniale (de exemplu, dreptul de a alege şi
de a fi ales în organele de conducere ale societăţii)2.

Principala trăsătură a dreptului comercial este comercialitatea, noţiune ce comportă conotaţii

diferite de la un sistem de drept la altul sau, de ce nu, diacronic. Determinarea comercialităţii
cunoaşte, în diferitele sisteme de drept, două concepţii: una subiectivă, alta obiectivă3.
1
Etimologic, comerţul provine din latinescul commercium (cum - cu; merx - marfă). Noţiunea de marfă devine pe zi
ce trece tot mai cuprinzătoare: instrumente financiare derivate, spaţiul de publicitate pe internet, servicii de
consultanţă, servicii de reclamă etc.
2
Relaţiile personal-nepatrimoniale care privesc atribute de identificare ale comercianţilor (firmă, emblemă etc.)
dobândesc natură patrimonială - S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, M.G. Lăstun, Drept comercial, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2000, p. 20.
3
B. Ştefănescu, I. Rucăreanu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 11.
1
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
Potrivit concepţiei subiective (specifică dreptului german), caracterul comercial sau civil al
actului sau faptului juridic decurge din calitatea autorului său, actul sau faptul fiind comercial
dacă este săvârşit de un comerciant, calitatea de comerciant rezultând Legea procedurii
insolvenţei sau din înscrierea într-un anumit registru a unei firme.

În accepţiunea concepţiei subiective, dreptul comercial reprezintă ansamblul de norme

juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianţii în calitatea
acestora de profesionişti ai activităţii comerciale4.

Potrivit concepţiei obiective (specifică dreptului francez), comercialitatea este analizată prin
prisma elementelor intrinseci ale actului sau faptului juridic respectiv, naturii sale şi independent
de calitatea părţilor la raportul juridic5.

În concepţia obiectivă, dreptul comercial este definit ca acea ramură a dreptului privat care
cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice care reglementează relaţiile sociale patrimoniale
şi personal-nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc, de regulă, între
persoane care au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică6.

Dreptul comercial este guvernat de o serie de principii specifice, dintre care enumerăm:
principiul libertăţii comerţului, principiul pacta sunt servanda; principiul celerităţii tranzacţiilor,
principiul minimizării pierderilor, principiul protecţiei concurenţei loiale, principiul securităţii
creditului etc.

Adoptarea Codului comercial de la 1887 a condus la recunoaşterea autonomiei dreptului

comercial, România înscriindu-se printre statele care distingeau între dreptul civil şi dreptul
comercial.

Sistemul autonom a fost criticat pentru mai multe considerente, dintre care7:

- obiectul de reglementare: dreptul comercial reglementează numai acele relaţii patrimoniale

care au caracter comercial, spre deosebire de dreptul civil care reglementează orice fel de relaţii
sociale patrimoniale şi nepatrimoniale;

- calitatea subiectelor participante: în dreptul comercial raporturile juridice se formează, de

regulă, între comercianţi (se poate vorbi de un caracter profesional); în dreptul civil raporturile
juridice se formează, în principiu, între orice fel de persoane (fizice şi/sau juridice) care au
capacitatea juridică cerută de lege;

- metoda de reglementare folosită: egalitatea juridică a părţilor participante indică apartenenţa

dreptului comercial, asemenea dreptului civil, la dreptului privat;

4
St.D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, ed. a 3-a, revizuită conform Noului Cod civil, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 27-28.
5
Concepţia obiectivă a fost preferată şi de legiuitorul român în 1887, pe filiera italiană.
6
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 2
7
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, M.G. Lăstun, op. cit., p. 24.
2
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
- caracterul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce formează obiectul
dreptului comercial – norme dispozitive, în mare parte supletive (asemenea dreptului civil)8.

Criticile formulate la adresa sistemului autonom au fost considerate argumentate de către

legiuitorul român contemporan, care a optat pentru realizarea unui drept unitar, odată cu
adoptarea Noului Cod civil.

Această opţiune a legiuitorului naţional este discutabilă, deoarece achiesarea la sistemul de

drept unitar, într-un prezent marcat de conceptul unificării internaţionale a dreptului comercial şi
a evoluţiilor concepţiilor privind această ramură de drept este susceptibilă de critici9.

Nu insistăm asupra delimitării dreptului comercial de ramurile tradiţionale10 ale dreptului:

dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul internaţional privat, dreptul comerţului internaţional,
dreptul internaţional public, drept administrativ, drept penal, drept financiar etc., însă vom face o
scurtă paralelă cu dreptul afacerilor şi dreptul concurenţei.

Dreptul afacerilor, o ştiinţă interdisciplinară care a prins tot mai mult contur în ultima
perioadă, are o sferă mult mai vastă faţă de dreptul comercial. Astfel, pe lângă normele de drept
comercial, el cuprinde şi norme de drept public (drept administrativ, drept fiscal, drept penal
etc.) sau de drept civil ori dreptul muncii, urmărind implicaţiile acestora în afaceri, din momentul
înfiinţării până în momentul lichidării operatorului economic.

Dreptul concurenţei reglementează fapte distincte de actele şi faptele de comerţ (denigrarea

unui rival, confuzia provocată deliberat cu produsele acestuia, practicile concertate, abuzul de
poziţie dominantă, dumpingul, subvenţiile la export), fapte care scapă de sub reglementarea
dreptului comercial; constatăm deosebiri între finalitatea normelor din cele două ramuri de drept:
reglementările din dreptul concurenţei promovează o deontologie profesională, spre deosebire de
cele ale dreptului comercial, care instituie statutul activităţii desfăşurate de comercianţi. Dreptul
concurenţei imprimă un anumit mod de comportare operatorilor economici, preocupări care,
chiar dacă nu lipsesc cu totul din dreptul comercial, îi depăşesc cu siguranţă conţinutul. Altfel
spus, dreptul concurenţei stabileşte ceea ce ar trebui să fie în economia de piaţă, pe când dreptul
comercial se ocupă de ceea ce există efectiv.
§2. Izvoarele dreptului comercial
Evoluţia recentă a cadrului normativ în domeniul dreptului comercial, caracterizată prin
abrogarea codurilor anterioare (Codul civil, Codul comercial, intrarea în vigoare a Noului Cod
civil şi adoptarea unui sistem de drept unitar), nu conduce la dispariţia ramurii de drept
comercial, ci doar la reconfigurarea acestuia, inclusiv a izvoarelor sale 11, cele două discipline de
drept continuând să fiinţeze în mod autonom.

8
Cu toate aceste, prin adoptarea Codului civil din 2009, legiuitorul nostru părăsit această concepţie îmbrăţişând
sistemul unitar [Legea nr. 287/2009, republicată (M.Of. nr. 505 din 15 iulie 2011)].
9
St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 27-28.
10
A. – D. Dumitrescu, Drept comercial, Editura Universitaria, Craiova, 2007, p. 13-14.
11
A.-D. Dumitrescu, Titlurile de valoare. Comentarii ale dispoziţiilor Noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2012, p. 1-2.
3
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
12
În reglementarea civilă anterioară, analiza izvoarelor dreptului comercial pornea de la
dispoziţiile art. 1 C.com. („În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică
Codicele civil”) prin intermediul cărora legiuitorul stabilea şi, respectiv, ierarhiza principalele
izvoare ale dreptului comercial: Codul comercial, în principal, şi Codul civil, în subsidiar (drept
comun în materie).

În prezent, izvoarele normative ale dreptului comercial sunt reprezentate de către legi
(Constituţie, Noul Cod civil etc.), uzanţe şi principiile generale ale dreptului, doctrinei şi practicii
judiciare fiindu-le rezervat în continuare rolul de izvoare interpretative13.

2.1. Legile
Constituţia14 – reglementează principiile de organizare a activităţii economice15.

Codul civil – constituie reglementarea de baza a activităţii comerciale; el cuprinde norme

juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial. Izvorul principal al
dreptului comercial este reprezentat de Noul Cod civil, care prevede, conform art. 3 alin. (1)
C.civ., că „dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi
raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil”.

Legislaţia specială comercială – constituie o reglementare actuală şi complexă, adoptată în

acord cu necesităţile actuale ale societăţii, dar şi obligaţiile asumate de România ca stat-membru
al Uniunii Europene16. În această categorie trebuie să includem toate actele normative care
reglementează materia comercială fie că sunt elaborate de Parlament, Guvern sau alte organe
competente17 (legi, decrete-legi, ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, ordine, regulamente, norme
metodologice, instrucţiuni etc.);

Legislaţia civilă specială – se vor aplica în absenţa unor alte reglementări (spre exemplu în
materia obligaţiilor sau în materie contractuală).

2.2. Uzanţele şi principiile generale ale dreptului

În reglementare anterioară, Codul comercial nu menţiona uzurile printre izvoarele normative
(asemenea Codului comercial italian), însă doctrina şi practica recunoşteau uzurile interpretative
(convenţionale), acestea apărând, de regulă, sub forma „obiceiului locului”18.

12
Prin izvor de drept comercial trebuie să înţelegem forma de exprimare a normelor juridice care reglementează
materia comercială.
13
St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 23-24.
14
Republicată (M.Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003).
15
Potrivit art. 135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă, statul asumându-şi obligaţia de a
asigura „libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de producţie (…)”.
16
Trebuie să reamintim principiul supremaţiei dreptului comunitar faţă de dreptul naţional, aşa cum a decis Curtea
Europeană de Justiţie [cauza nr. 6/64, Flaminio Costa c. Enel, ECR (1964) p. 585, rapoartele Curţii Europene de
Justiţie] potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (2) TCE, regulamentele comunitare sunt integral şi direct aplicabile în
statele membre.
17
De exemplu regulamente emise de Banca Naţională a României, Comisia de Valori Mobiliare sau Comisia de
Supraveghere a Asigurătorilor.
18
Dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul (art. 980 C.civ. din
1864). Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt prevăzute în contract (art. 981 C.civ. din 1864).
4
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
În prezent, conform art. 1 alin. (1) C.civ., uzanţele şi principiile generale ale dreptului sunt
izvoare ale dreptului civil.

Astfel, actuala reglementare civilă dispune gradual rolul de izvor normativ secundar al uzanţei
şi de izvor normativ terţiar al principiilor generale ale dreptului, fiecare dintre aceste fiind
aplicabile doar în lipsa unui izvor normativ superior.

În ceea ce priveşte uzanţele, acestea sunt izvoare de drept doar dacă sunt conforme ordinii
publice şi bunelor moravuri. Categoria include atât obiceiul (cutuma), cât şi uzurile profesionale
(regulă specifică unei profesii), urmând ca în materiile reglementate prin lege, uzurile să se
aplice doar dacă există o prevedere legală expresă în acest sens.

Proba existenţei şi a conţinutului uzanţei trebuie făcută de partea interesată, iar uzanţele
publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu se
prezumă că există, până la proba contrară.

Uzurile profesionale reprezintă o practică îndelungată care are un anumit grad de vechime,
repetabilitate şi stabilitate aplicată unui număr nedefinit de comercianţi, care poate avea sau nu
caracter de izvor de drept. În anumite legislaţii acesta este enumerat ca izvor de drept, având
putere obligatorie asemenea legii. În funcţie de forma lor juridică, uzurile sunt: normative şi
convenţionale.

Uzurile normative (legale, cutume) sunt caracterizate de: generalitate, impersonalitate şi

obligativitate. Ele determină drepturile şi obligaţiile părţilor reglementând raporturi sociale încă
neprevăzute de lege sau interpretând dispoziţiile legii. Acolo unde sunt recunoscute ca izvor de
drept, ele au valoarea unor norme juridice supletive 19, părţile putând înlătura aplicarea acestora
stabilind clauze contrarea conţinutului lor în contractul dintre ele.

Uzurile convenţionale au forţă juridică asemănătoare clauzelor contractuale, având la bază

principiul libertăţii de voinţă a părţilor. De asemenea, părţile pot înlătura aplicabilitatea lor prin
voinţa expresă sau tacită a lor.

Din punct de vedere probatoriu, uzurile normative se prezumă a fi cunoscute, urmând al fi

aplicate din oficiu, iar uzurile interpretative trebuie dovedite cu orice mijloc de probă.

Principiile generale ale dreptului – izvoare normative ale dreptului comercial – includ:
principiul libertăţii, principiul justiţiei, principiul egalităţii, principiul responsabilităţii etc.

În dreptul comercial principiul libertăţii 20 se fundamentează pe nevoia de a asigura creditul,

celeritatea şi securitatea raporturilor comerciale. Acesta afirmă că înţelegerile trebuie respectate
şi consacră rolul determinant al voinţei părţilor în stabilirea unor clauze care să fie în
concordanţă cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Principiul este reconfirmat expres în noua legislaţia civilă de către art. 12 alin. (1) C.civ., iar
prin art. 11 (alin.1) C.civ. se statuează, pe de o parte, că nu se poate deroga prin convenţii sau

19
Apar de obicei în materia dreptului maritim.
20
D.C. Dănişor, I. Dogaru, Gh. Dănişor, Teoria generală a dreptului, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 56 şi urm.
5
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
prin acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele
moravuri şi pe de altă parte că persoanele fizice şi persoanele juridice participante la raporturile
juridice civile trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în
acord cu ordinea publică şi bunele moravuri, instituind prezumţia bunei-credinţe până la proba
contrară.

Principiul justiţiei asigură echilibrul părţilor şi este asimilat prudenţei, iar principiul egalităţii
este subordonat principiului justiţiei, egalitatea fiind o formă a justiţiei.

Dispoziţiile art. 30 C.civ.21 care consacră expres principiul egalităţii în faţa legii civile.

În aplicabilitatea principiului responsabilităţii, profesionistul trebuie să răspundă pentru

faptele sale cu condiţia ca aceste fapte să fie săvârşite în afara oricărei presiuni exterioare de
natură să-i altereze voinţa.

Principiilor generale de drept le sunt adăugate principii de drept comercial 22 consacrate

normativ precum:

- principiul caracterului oneros al actelor juridice;

- principiul că banii produc întotdeauna dobânzi (sunt frugiferi);

- principiul că în contractele comerciale, dacă există dubii se aplică regula care favorizează
circulaţia etc.

Legislaţia comercială specială constituie o reglementare actuală şi complexă, adoptată în

acord cu necesităţile actuale ale societăţii, dar şi obligaţiile asumate de România ca stat-membru
al Uniunii Europene. În această categorie trebuie să includem toate actele normative care
reglementează materia comercială, fie că sunt elaborate de Parlament, Guvern sau alte organe
competente23 (legi, decrete-legi, ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, ordine, regulamente, norme
metodologice, instrucţiuni etc.);

Legile civile speciale se vor aplica în absenţa unor alte reglementări (spre exemplu, în materia
obligaţiilor sau în materie contractuală).

În măsura în care instanţele se confruntă cu situaţii în care nu pot pronunţa o decizie având în
vedere izvoarele normative enumerate, fapt pentru care sunt nevoite să apeleze la o altă
categorie de izvoare, pe care le numim izvoare interpretative: doctrina comercială şi practica
judiciară. Acestea au rolul de a ajuta la a interpreta voinţa manifestată la încheierea acordurilor
de voinţă comerciale.

21
Art. 30 C.civ. Egalitatea în faţa legii civile: „Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta,
sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori
la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au
nicio influenţă asupra capacităţii civile”.
22
St.D. Cărpenaru, Drept comercial român. Curs universitar, ed. a 5-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 18.
23
De exemplu regulamente emise de Banca Naţională a României, Comisia de Valori Mobiliare sau Comisia de
Supraveghere a Asigurătorilor.
6
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
Doctrina este un instrument important de interpretare a legilor, în general, şi a celor
comerciale, în special, aceasta sesizând, nu de puţine ori, anomaliile din legislaţie. Cu toate
acestea, se admite, în general, că doctrina nu este izvor de drept.

Nici practica judiciară nu este recunoscută ca izvor de drept. Totuşi, putem afirma că
soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor comerciale şi,
mai mult, pot fi avute în vedere de către legiuitor ca sursă de inspiraţie24.

Nu uita!

În concepţia obiectivă, dreptul comercial este definit ca acea ramură a dreptului privat care
cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice care reglementează relaţiile sociale
patrimoniale şi personal-nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc, de
regulă, între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate
juridică25.
Dreptul comercial este guvernat de o serie de principii specifice, dintre care enumerăm:
principiul libertăţii comerţului, principiul pacta sunt servanda; principiul celerităţii
tranzacţiilor, principiul minimizării pierderilor, principiul protecţiei concurenţei loiale,
principiul securităţii creditului etc.

Obiective urmărite:

1. Cunoaşterea noţiunii dreptului comercial

2. Cunoaşterea izvoarelor dreptului comercial

Întrebări:

1. Definiţia şi obiectul dreptului comercial

2. Care sunt izvoarele dreptului comercial

Teme dezbatere:

1. Dreptul comercial ramură a dreptului privat

2. Izvoarele dreptului comercial

Bibliografie recomandată:

1. Şt. Mihăilă, Drept comercial român, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013.

24
De remarcat rolul interpretativ al hotărârilor pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în judecarea
recursurilor în interesul legii.
25
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 2
7
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 Drept comercial
2. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de Drept comercial român, EdituraUniversul Juridic,
Bucureşti, 2019.